VASILE VĂDUVA

George Anca – Iosefina Giosanu – Emilia Țuțuianu – Viorel Roman – Veronica Anghelescu – Mariana Gurza – Adina Dumitrescu – Doina Boriceanu – Sinteză – Adrian Bucurescu – Rodica Anca - Radu Gyr –                   Vasile Menzel -Jorj Maria – Octavian Savoiany – Corina Dașoveanu -Ecaterina Petrescu Botoncea – Lora Levițchi – Horae Gange – Vasile Văduva

George Anca

COZIA TAIL

          Sensacionismo. Nu e încă lumină. Se dichisesc păduchii cu nume de rădăcină. Nu mai mâncase mere coapte de mult timp. În Germania, o chestie d'asta se plăteşte. N-ar scrie aşa, n-ar fi el. Un privilegiu. Două doine, trei doctori. Cui fumăm cenuşa? Nemţi să-mi găseşti. Descriem coasta vânătorii. Orgoliu în ce priveşte aspectul fizic. Oboseală neyogină, transe regăsite. Se întâmplă interzis, decât premiat. Răsturnare de tabu. Manipularea senzaţiilor auditive şi vizuale.

          Septicemie. Dorinţa ei testamentară a fost să fie incinerată. Să ajungă în India, în Gange. Să se purifice. Dorinţa fiicei mele mă apasă. Nu pot să ajung acolo. Cineva care merge acolo. Să am certitudinea că ajunge în Gange. Ultima călătorie, a opta, pe Himalaia, în Tibet, poate i-a cauzat moartea. S-a adresat şi unei colege de la ambasada americană, în toamnă. I-a spus, dacă nu poate mama, să te duci tu.

          Insulină. Diabet, ciroză. Hemoragie terminală. Nu se mai înţelege ce spune, mănâncă plăcintă, i-au găsit glicemia 470. Nici nu era întreagă la cap. Părintele Pişti la telefon.

          Îţi faci de lucru, să te dregi. Alerg. Aleg', aleg' oilor. M-ai scos la drum, şerpoaico. La fraza romantică da morire. Erotica de partid. Nu mai ştiţi ce să scrieţi şi nu vreţi să munciţi. Adaptaţi radiaţiei, nu se simt bine în altă parte.

          Porniţi iarăşi ventilatorul. Malarie, nu bere. Suflu la inimă, plămâni-ţigări pasive. Când candidoza. 13-7. Accentuarea interstiţiului pulmonar difuz bilateral, mai important intrahilar. Sinusuri costadia fragmatice libere. Cord cu diametrul transvers crescut. În aorta poporului.

         Printre caractere aburi pe gânduri de artă vărsaţi din grui în grai. Viaţă perlată reflex. Wallahi: if one can do it, let him do it. Striscia la notizia. Superoxid de dismutază, pitonul birmanez – cheia vindecării inimilor noastre. Zalapanpatak. Cunundru. Mai-o-maya. Neamuluilor. Stai-ca-Antonioni-nu-te-mai-năşteai.

*

          Aurel Opiatră, Radu Humor, Toma Hegel. Bordurile crapă numai dacă te uiţi la ele. Victoria şi foloasele sunt ale securităţii criminale. Mitletoe and the mighty Oak. Dies Natalis Solis Invicti. Christmukkah. De quadam libertate Decembrica (John Beleth). Bona Dea. Orhidectomie. Noi aşa am crescut. Terţinele bărbii făcute bazaconii. Marina avusese 20 de musafiri. Tu du-i la restaurant. Tu eşti Hegel. Pe Kant i-l las lui Sandu, cu Eminescu. Da' taică-meu? Tot Kant. Molatec la Văratec. Semănător singur.

          Cozia Tail. Pomenirea la Copaie, ginerele lui. Fetele Hegel – Adina, Mariana, Veronica. Ancora Doru. HA Hegel Again. Sublimăm. De coloribus. Ţeapăn în ţeapă. Potul cotul. I want to sin.  Victima propriei capacităţi de adaptare şi încă o dispariţie pindarică. Addidaşi? Îl ucise.Animismul n-ajută definitiv. Du-te. Legătură un pic divină. Dacă nu umbli, nu mergi. Cine mişcă nu mai mişcă. Tăietură curată, de topor. Câini de urmă. Mantra asupra karma. Locul naşterii, amorul.

          Meleoni, cameleoni. Noi fără noimă. 2012, Bram, Braun. A Game. Barba-n bâtă, tichii în Tichileşti. Atotştiutor a nimic cunoscător. Linga Ligonier. Nirvana Ninive. Saudi Isai. Tomaidorii adori-i. E orfan, şi-a ucis părinţii. Egipto. Pigudel. Actor de matineu. Ţi-am umplut coşul cu ceapă, ca să-i apuce plânsul pe duşmani.

*

          Conferinţa se ţinea în vechiul palat. Mă strecurasem cu Plata, pe o uşă lăturalnică. Am luat-o singur printr-o sală. M-am trezit sub podium. M-am întors, am deschis o încăpere persană. Ne instalasem, când au intrat două femei şi un bărbat. N-a deschis nimeni gura şi au ieşit. Apoi, o fată din casă ne-a zis că să stăm acolo şi să mâncăm cât putem. În societatea congresiştilor, uite o elevă a lui nea Romică, da, zici, am văzut-o cu graurul ei. Eram şi noi coz(i).

          Mâncasei pâine sărată, ţi-am adus apă în vis, urturoi contra strigoi. Ascunsesei coasele. Toţi militarii morţi au văduvele în armată. Scafandri pe sub arcul de triumf. Spiritul de corp. Solidaritate neanexată politicii. Trădarea de ţară în aur se măsoară. Omega. Om. Vum. Architecturae cosmicae. Indi-geţi cuejdi. Lasă faţa asta, că nu e pe falsitate. Trebuie să-ţi faci loc cu corpul. Aerul Tismanei.

          Ne-o despărţi apa, ne-o uni cerul cu pământul. Fata ne va revedea şi în manuscris. Rânjind schelet, jertfind popor, criminal străin. Te-am făcut de ruşine în oraş. Who controls the past controls the future, who controls the present controls the past. Se apropie şi solistiţiul. Voiai să ajungi mai târziu acasă, să adoarmă copilul vecinului, care nu te lasă să dormi. O superbombă mariană şi ar şti şi un thailandez că Aricescu a fost un poet minor din secolul 19. Pont d'Avignon.

          Rănit la Oituz. Oferta valetului britanic. Nu au progresat decât distrugând. Cei cu bani nu sunt proşti. Vai, ce mâţă are tovarăşul. Au Doo Mau, hai la drum, triolet. Frica de oameni te împinge în sunetele lor. Au, că nu mi-era frate, poate Dumnezeu. Margareta lui frate-său cu asasini-ochi. Vezi tu, Au Doo Mau, coeur de loup. Hai la tramvai, la împins cu Mihai, sor'ta mai. Claustru lacustru.

          Berjera, personaj de persoana întâi. Tăiatul, desenat de asasinat în concurenţa berjerei. Invizibilităţi adăugite psiho. Am fi portretizat agonia. Mantre boeme, noeme. Farben. Ne-am văzut în Maroc. Kun invadează Transilvania conform planurilor lui Lenin. Unfortunately, an uprising. Largo desolato. Dictatura de dezvoltare. Como de un icono se tratase. Portret de şarpe. No dirty gold. Culegea măsline, a căzut din copac şi a murit. Magi, shphards, kings, wise men. Cea mai trează fiinţă. Skammen. Jikji. Un Goma. Vişegradizare haveliană. Telefon ilicit. Unsuited for Germanization. Doi metri mai jos.

(Vatra veche, nr.2, februarie 2012, p.69)

Iosefina Giosanu

Sub semnul lui Eminescu în cadrul Centrului Cultural Spiritual Varatic de la Mănăstirea Varatic

În cadrul Centrului Cultural Spiritual Varatic, construit  în această grădină a Maicii Domnului, cunoscută ca fiind una din cele mai importante comunității monahale feminine a Ortodoxiei românești, sâmbătă 28 iulie  2018, a avut loc o importantă manifestare cultuală: Un an sub semnul lui Eminescu în cadrul Centrului Cultural Spiritual Varatic de la Mănăstirea Varatic. Întâlnirea a avut loc în prezența a distinși oaspeți, invitați de notorietate, iubitori ai Luceafărului poeziei românești, cât și o parte a soborului de maici, slujitoare și ostenitoare ale Mănăstirii

Cu voia și ajutorul lui Dumnezeu și cu Binecuvântarea Înaltpreasfințitului Mitropolit Teofan, s-a  aniversat, astăzi 28 iulie 2018  un an de la inaugurarea acestui  Centru Cultural.

Parcă îl văd și în acest moment pe dl. Dianu cum radia de bucurie văzându-și visul împlinit, dar totodată prilej de bucurie și pentru comunitatea noastră, îmbogățindu-se patrimoniul cu acest Centru Cultural, care este mult apreciat de toți cei care-i trec pragul.

Ceea ce s-a realizat aici este o lucrare sinergică între noi, cinul monahal și cel laic. Cinul laicilor s-a constituit din doua mâini dibace care au lucrat cu timp și fără timp sub coordonarea noastră și sub ochiul providențial al lui Dumnezeu, şi au realizat acest edificiu care vine să se adauge și să întregească arhitectura satului monahal de la Varatic.

Aceste mâini au fost ale distinsului domn Dianu Sfrijan, român stabilit de mulți ani în Anglia și ale doamnei Emilia Țuțuianu.

Ctitorul la scurt timp după inaugurarea Centrului a plecat la Domnul… Nădăjduim că în acest moment ne privește din cer și se bucură  împreună cu noi…

Mănăstirea Varatic are o vechime de peste 230 de ani, este făcută de la început cu specificul de a fi o aşezare monahală pentru călugăriţe.

Maicile ctitore Olimpiada şi Nazaria ajutate şi îndrumate la organizarea acestei mănăstiri de marele Stareţ Sf. Cuv. Paisie Velicicovski de la Mănăstirea Neamţ, dându-le de ajutor pe Sf. Cuvios Iosif pustnicul, care sihăstrea în această poiană numită „Varatic”,  devenind fondatorul şi duhovnicul acestei aşezări monahale, inspirând trăsătura duhovnicească cu profundă trăire spirituală.

Mănăstirea Varatic este actualmente un veritabil sat mănăstiresc, cele 400 de călugăriţe trăitoare aici fiind grupate în jurul celor trei biserici: Biserica principală cu hramul „Adormirea Maicii Domnului” (1808-1812), aflată în incinta mănăstirii şi încă doua bisericii cu hramurile „Naşterea Sf. Ioan Botezătorul” (1844) și „Schimbarea la Faţă” (1847).

Viaţa spirituală a mănăstirii constă în respectarea liber consimţită şi cu conştiinciozitate a regulamentului monahal. Slujbele  religioase se oficiază după tipicul aşezat de SF. Părinţi. Pe lângă serviciul divin în comun, fiecare călugăriţă îşi impune și un stil propriu de exerciţiu spiritual care constă în rugăciuni şi meditaţii de chilie, împletind munca cu rugăciunea.

De-a lungul istoriei sale mănăstirea a fost cârmuită de o serie de stareţe de seamă, începând cu distinsele figuri de „maici duhovniceşti” şi nevoitoare alese, ale schimonahiilor Olimpiada şi Nazaria, ucenice ale Sf. Paisie de la Neamţ. Continuând apoi cu lunga şi rodnica stăreţie a Eufrosinei Lazu , ucenica maicii Olimpiada, cu neobositele truditoare Zenaida Racliş, Irina Lecca şi Pelaghia Amilcar, adevărate mentore ale operelor filantropice ale mănăstirii în prima jumătate a secolului al XX şi încheind în zilele noastre cu vrednica de pomenire stavrofora Nazaria Niţă.

Dintre monahiile mănăstirii se disting numeroase figuri luminoase cum ar fi: monahia Safta Brâncoveanu o descendentă a familiei Brâncoveanu, monahia Evghenia Ştefănescu, sora renumitului episcop Melchisedec al Romanului și Bacăului, monahia Elisabeta Conta, sora reputatului Vasile Conta, am putea spune că existenţa unor distinse preocupări cărturăreşti şi filocalice este probată de numeroasele manuscrise din biblioteca mănăstirii, copiate şi împodobite de monahiile de la Varatic.

Alături de activităţile de ordin administrativ, la mănăstirea Varatic s-au manifestat de timpuriu şi preocupări educative şi culturale, astfel, în cadrul mănăstirii au funcţionat o serie de şcoli de pregătire generală; , broderie, covoare, tricotaje, ţesătorie, croitorie bisericească și nu în ultimul rând, şcoala de muzică bisericească bizantină.

Dacă, multe mănăstiri care sunt ctitorii voievodale au avut și scopuri strategice, pe lângă cele de rugăciune și meditație (fiind folosite și ca fortărețe de apărare), această mănăstire este expresia vieții de libertate și creație. Așa se face că, la întemeierea acestei mănăstiri nu s-a ținut cont  de niște reguli anterioare de a rămâne închisă între zidurile unei cetăți și parcă sfidând zidurile cu greu de suportat s-a  extins mult și repede în afară de incintă, formând acest sat mănăstiresc.

Astfel Mănăstirea Varatic a fost și este o oază de pace și liniște de întărire sufletească a multor pelerini și  oameni de cultură, care prin filoxenia maicilor, ospitalitatea, generozitatea față  de cei ce poposeau  în această mănăstire, s-a dovedit în toate timpurile a fi paradigmatică.

Este ușor de înțeles  de ce, de-a lungul vremii, numeroase personalități ale culturii românești au poposit la Mănăstirea Varatic, amintind pe Eminescu, Creangă, Sadoveanu, Calistrat Hogaș, Gala Galaction, Ionel Teodoreanu, Augustin Z.N. Pop, Bartolomeu Anania precum și distinsa doamnă academician Zoe Dumitrescu Bușulenga, devenind călugăriță (Maica Benedicta). Marea majoritate a acestor personalități, au pus în valoare nu numai peisajul pitoresc și mireasma mereu primăvăratică a florilor și copacilor acestei regiuni, ci și patrimoniu cultural-duhovnicesc al acestei cunoscute mănăstiri, patrimoniu  ce structurează identitatea neamului nostru românesc și geniul creativ al unui popor care a fost răstignit de mai multe ori în istoria sa, dar tot de atâtea ori a înviat pentru că este un neam de creștini, de voievozi iubitor de Dumnezeu.

Slujbele minunate, pitorescul și poezia locurilor eminesciene a pădurii de argint, au constituit mereu puncte de atracție pentru iubitorii de frumos, liniște și rugăciune.  Sunt intrați de acum în legendă celebri mesteceni care, indică fiecărui pelerin, direcția către Mănăstirea Varatic, arborii pe care  merele poet i-a descris cu atâta lirism….

,,De treci codri de aramă, de departe vezi albind,

Și-auzi mândra glăsuire a pădurii de argint…”

  

Emilia Țuțuianu

      Centrul Cultural Spiritual Varatic  în semnul lui Eminescu

                                                                                                                               

        Ne aflăm aici, pe tărâmul încărcat de spiritualitate al Mănăstirii Văratic, la 1 an de la împlinirea unui vis: inaugurarea Centrului Cultural Spiritual Varatic.

        Înființarea unui lăcaș de cultură pentru păstrarea memoriei locurilor, unde generozitatea și iubirea de frumos să fie la ele acasă, a fost un vis al meu dintotdeauna. Din nefericire, ajunsesem a-l crede utopic, până când dl Dianu Sfrijan a îmbrățișat  acest vis, reușind să susțină financiar construirea acestui lăcaș intrat în patrimoniul comunității.

         Din dorința domnului Dianu Sfrijan de a onora și păstra vie memoria soției sale, Sheila, am conceput proiectul acestui așezământ cultural și cu generozitatea Maicii Starețe Stavrofora Iosefina Giosanu și a Consiliului Mănăstirii Varatic, ne-a fost oferit terenul pentru viitoarea construcție, pentru a fi amintire și mângâiere sufletului, astăzi și mâine, generațiilor viitoare, deopotrivă pentru a conserva bogăția trăirilor spirituale și culturale ale acestor locuri binecuvântate de Dumnezeu.

          Domnul Dianu Sfrijan, spirit deschis și generos, a dorit și a ales să lase acestei zone, în România, o mărturie culturală a trecerii soției sale prin această lume.

         Privind astăzi înapoi, nu pot să nu-mi amintesc, cu emoție, cum în data de 28 martie 2016 Înaltpreasfințitul Părinte Teofan, Mitropolitul Moldovei și Bucovinei, ne-a acordat aviz favorabil începerii lucrărilor proiectului, nu pot să nu-mi amintesc de toate zbaterile noastre, împreună cu Maica Stareță Iosefina Giosanu, în toate fazele de proiectare, ridicare şi finalizare a acestui muzeu.

         În data de 4 iulie 2016 am început execuția construcției, care a avut ca termen de finalizare luna iulie a anului trecut. Ceea ce astăzi poartă numele Centrul Cultural Spiritual Varatic  este rodul unei munci titanice și asidue. Împreună cu soțul meu, Dorin Dospinescu, ne-am documentat, ținând cont de specificul zonei, atât pentru arhitectura clădirii, cât și pentru decorațiunile interioare. Ne-am dorit, împreună cu  Maica Stareța Iosefina Giosanu ca totul să fie perfect, indiferent de câtă muncă însemna asta, și… sperăm că am reușit.

         De acolo de sus, de printre stele, poate Dianu veghează asupra acestui „lăcaș de vrednică folosință creatoare” și cu siguranță este mândru de noi, cei pe care i-a „îndrituit în făptuirea acestui proiect”, lăsându-ne „ străjeri și martori peste timp pentru buna rânduială a cestei așezări”, pecetluind darul său „ca să nu fie clintit niciodată în veac” și să rămână „loc de meditație spirituală, spre bucuria credincioșilor care vor vizita mănăstirea și Centrul cultural.”             

        Fără falsă modestie și cu îngăduința celor care au vizitat și vor vizita așezământul, îmi place să cred că toată munca noastră este de cea mai înaltă calitate și se ridică la nivelul așteptărilor chiar și a celor mai severi critici din domeniu, fie că vorbim de proiectarea clădirii fie că vorbim de saloanele tematice, amenajările interioare sau de cărțile expuse în rafuri care ne creează o atmosferă literară amplă.

        Centrul Cultural Spiritual Varatic își propune ca obiectiv de căpătâi păstrarea valorilor culturale și spirituale ale neamului românesc și aici la Varatic, vorbind de fondul de carte al bibliotecii și cel prezentat în vitrinele Salonului literar, de obiecte vechi, specifice zonei, din Salonul Safta Brâncoveanu.

        De-a lungul timpului, în acest minunat „colț de rai românesc”, la Varatic, personalități ale culturii și spiritualității românești și-au purtat pașii și gândurile, găsind liniștea creatoare de care aveau nevoie. Mărturie ne stau operele sau însemnările celor care au creat aici și au lăsat literaturii și culturii rodul muncii lor.

         Centrului Cultural Spiritual Varatic, încercă, prin tot ceea ce întreprinde, să păstreze vie amintirea tuturor celor care au găsit aici la Varatic oaza de creație atât de necesară minților vizionare, sufletelor lor încărcate de bucuria creației și frumos.

2.

           Pentru fireasca istorie a locului, iată-ne astăzi 28 iulie 2018, alături de distinși invitați, cunoscători și cercetători ai fenomenului Eminescu, la o primă manifestare închinată geniului poeziei românești, care și-a plimbat pașii și gândurile și pe la Varatic, pentru a semnala lumii academice existența acestui lăcaș de cultură și înnobilarea lui pe harta culturală a țării, așa cum se cuvine poetului nostru național.

          Am găsit în dl. Victor Roncea un sprijin moral deosebit, pentru care îi mulțumesc din suflet, domnia sa facilitând prezența oaspeților noștri, care ne vor destăinui crâmpeie inedite din viața și opera Luceafărului poeziei românești.

            În numele Colegiului Director al Asociației Centrul Cultural Spiritual Varatic, au fost invitați IPS Ioachim, Arhiepiscopul Romanului şi Bacăului, profesorul Theodor Codreanu, profesorul Nicolae Georgescu, profesorul Dan Toma Dulciu,  scriitoarea Veronica Balaj, poetul Petruş Andrei, scriitorul Gheorghe Simon, publicistul Anton Fabian şi jurnalistul Victor Roncea, care au acceptat să devină membri de onoare ai Centrului Cultural Spiritual Varatic, întru binele culturii și activităților viitoare ale acestui așezământ de cultură și spiritualitate.

            Înainte de a începe conferința dedicată poetului Mihai Eminescu, s-au acordat Diploma de excelență și Medalia jubiliară membrilor onorifici. Distinșii invitați, prezenți la manifestarea de la Centrul Cultural Spiritual Varatic, sunt împătimiți eminescologi, trăiesc și simt eminescian.

În cadrul conferinței s-au prezentat lucrările:

,,Creştinismul eminescian” - Prof. dr. Theodor Codreanu:

 ,,Varatec, locul de naștere al basmului fantastic românesc” -  Prof. dr. Nae Georgescu

,,Mihai Eminescu Nevropatii atipice - Aspecte de patologie informațională” - Prof. dr. Dan Toma Dulciu

,,Eminescu la Timişoara” - Veronica Balaj

Evenimentul s-a încheiat cu lansarea de carte: ,, Maica Benedicta - Acad. Zoe Dumitrescu Bușulenga

Chipuri de lumină la mănăstirea Văratec - Convorbiri cu Fabian Anton"  și vizionarea  filmului documentar: Maica Benedicta - Dependența de Cer

        Despre Eminescu, Nicolae Iorga spunea: ,,Eminescu e întruparea literară a conştiinţei româneşti, una şi nedespărţită.” Născut pe acest pământ românesc, rupt cu grijă din raiul lui Dumnezeu, poetul nostru nepereche a cultivat și evocat în opera sa iubirea, natura, geniul, moartea, dragostea de țară și perfecțiunea absolută a spațiului cosmic, căruia i-a oferit un univers aparte. Eminescu a asociat spațiului cosmic doar omul de geniu, despre care spunea: ,,Cugetătorii gândesc spiritul lumii. Ei nu pot fi văzuți și înțeleși decât de cei care pot să urce o clipă până la dânșii.”

           O personalitate complexă care n-a putut fi egalată, o valoare universală, Mihai Eminescu rămâne păstorul dragostei eterne și cetate a creației sublime.

            Poetul nostru nepereche, iubind natura ca nimeni altul, și-a purtat pașii și prin aceste minunate locuri. Iubirea şi natura au fost pentru Eminescu coordonate fundamentale ale creației sale, care i-au însufleţit genialitatea, l-au entuziasmat, l-au împlinit, i-au fost esențiale.

         Toată viața sa, poetul a aspirat la o iubire împlinită, proiectând pe fundalul unei naturi feerice o poveste de dragoste ideală, în care gesturile se împlinesc într-un ritual al înţelegerii şi al armoniei depline. George Călinescu spune că: ,,Eminescu are printre copaci câteva esenţe la care ţine în chip deosebit şi care înfăţişează, poate, pentru el însuşirile generale ale copacului.”      

         Poetul nepereche a avut un tei la fel de nepereche în parcul Copou din Iași, în preajma căruia își găsea inspirația într-un fel aparte, special. Teiul lui Eminescu este un tei argintiu, vechi de circa 250 de ani, numit și „copacul îndrăgostiților”. Și astăzi, la venerabila vârstă pe care o are, te întâmpină pe aleea parcului semeț, frumos, impunător și chiar dacă-i ghicești slăbiciunile nu poți să nu-l iubești, să-l admiri și să-i sorbi parfumul îmbătător din luna sa de glorie.

        Pentru Eminescu teiul a însemnat mireasma iubirii. Ne-am gândit să aducem și la Varatic această mireasmă a iubirii, plantând astăzi 28 iulie 2018, un tei argintiu, cu gândul și sufletul la poetul care a simțit românește până dincolo de moarte.

           Felicitări și mulțumirile noastre, distinșilor exegeți ai Luceafărului și publicului prezent la Centrul Cultural Spiritual Văratic!

Viorel Roman

Romanii in laboratorul european / 1 / clasa politica

au reusit de la aderarea la UE/NATO sa puna in uimire mai toata lumea. Nu numai manechinele din vitrina parlamentara, Popescu-Tariceanu, Viorica Vasilica, Olguta, Rovana, Elena, Gabi, promovate din nimic, cat boierii, baronii FSN/PDL/PSD, Iliescu, Vacaroiu, Voiculescu, Constantinescu, Nastase, Ponta, Basescu, Boc, Dragnea etc. noua clasa politica, surprind Europa. 

Din mila Sultanului turc si patriarhului sau grec, cinci secole moldo-valahii au un Voda ortodox, o Biserica si boieri, ori dotati cu mosii si serbi, ori decapitati. Regii catolici vor occidentalizare, dar Stalin inlatura tot ce-i din vest, Biserica Unita cu Roma si moldo-valahii raman in lanturile grele ale duhovniciei si soborniciei moscovite si constantinopolitane pana la aderarea la UE/NATO,

Voda are boierii si mitropolit, regele orasul xenocrat, parazitar. Comunistii inlatura la Canal ce-i din vest, Iliescu il ucide pe Ceausescu, iar pe boierii lui i-a bagat in Beciul Domnesc. Constantinescu, Basescu, Iohannis nu-i pot inlocuii pe baronii lui Iliescu, ca au drept de proprietare si imunutate, asa ca in 2012 ei fac un puci parlamentar si in 2019 o vor pe Viorica Dancila Presedinte, demnitate din voia Celui se Sus, sau de Jos, „expresia subconstientului colectiv al maselor largi populare.“ Iliescu

Daca clasa politica e cea care poseda tot ceea ce e relevant economic in tara si influenteza deciziile majore in favoarea sa, vedem ca cinci secole ea n-avea proprietate sau imunutate, ca 70 de ani era straina de neam si tara, parazitara, ca in Razboiul Rece si dupa, revine la feudalism, toata puterea la Secretarul General PCR, Presedintele tari cu boierii alesi de el, vatafi si serbi.

Viata romanilor s-a schimbat radical in UE, intr-un singur deceniu, cinci milioane au fugit, s-au bajenit in vest, Romania intrece Rusia si Turcia la PIB/cap de locuitor si la nivelul de trai. Ajunsa astfel in laboratorul acquis-ul european, codul canonului romano-catolic, va reusii Presedintele Klaus Iohannis si clasa politica greco-ortodoxa moldo-valaha impreuna cu cea greco-catolica, Scoala Ardeleana, sa-l urmeze pe papa Francisc? „Sa mergem impreuna!“

https://www.academia.edu/41446974/Viorel_Roman_un_laborator_european_Romania_2021

Romanii in laboratorul european / 2 / politica si sistemul

se deosebesc fundamental. Daca in secolele trecute prin politica intalegem programul unor mari conducatori, oameni de stat, care puneau in practica valori, teluri nobile si cereau chiar sacrificiul suprem in razboi, ultima ratio a politicii, in secolul nostru sistemul e incomparabil mai complex, nu mai are nevoie de eroismul nostru, el urmareste fara mobilizare carismatica, un echilibru implacabil al libertatii si emanciparii, individualismlui. Nimeni nu scapa de sistem, cum nu scapa pilitura de fier de atractia irezistibila a magnetului invizibil. Iliescu este ultimul politicean, care-l ucide pe Ceausescu, pentru ca „a intinat nobilele idealuri ale comunismului“ si primul al sistemului, al unei „tari normale“ este Iohannis, care primeste cea mai inalta distinctie europeana, Carol cel Mare. Lumea I, bogata, dezvoltata, traieste in sistem, greu de definit teoretic si chiar mai deficil de intales structura deciziilor lui, pe cand Lumea II si III, saraca, subdezvoltata, face inca politica pe spinarea supusilor, care fug cat vad cu ochii, sunt atrasi in schimb, irezistibil de Occident.

Veronica Anghelescu

Trebuie sã te laşi de stilul ãsta. Mi se pare, sincer, groaznic. Sper cã nu mi-o vei lua în nume rãu. Mãiastra o consider o reuşitã, are un stil, un caracter. Dar aici sunt pure bazaconii...

Ps Penultimul vers cred cã nu e cu cratimã: noi impuscaram, voi impuscarati!

In urma cu 4 luni, George Anca mi-a adresat invitatia de a crea o muzica pornind de la textul sau, Maiastra, text dedicat lui Constantin Brancusi. Fiind la inceputul carierei componistice, am considerat aceasta ocazie drept foarte buna pentru a putea experimenta si aplica anumite tehnici moderne de compozitie camerala.

Textul, foarte ofertant, in maniera populara, cu ritm constant si rima imperecheaa, ca in lirica noastra traditionala, este foarte potrivit pentru muzica. Am ales, asadar, sectiunile cele mai importante ale textului si le-am utilizat intr-o lucrare muzicala ce are urmatoarea formula instrumentala: partea strict muzicala este reprezentata de un trio constituit din flaut, clarinet si violoncel, instrumente agile si cu posibilitati melodice generoase, acoperind un ambitus foarte larg. Pe fundal se aud păsări, privghetori, inregistrate in mediul lor natural. Textul este partial citit (recitat), partial cantat. Melodiile pe care le-am ales pentru partile cantate, ce constituie un fel de refren in cadrul formei generale, sunt melodii autentice, culese din regiunea Clejani, de o deosebita originalitate, in structura carora nu am intervenit deloc. Am putut constata ca se potrivesc perfect textului scris de George Anca.

Mariana Gurza

Citind poemele domnului George Anca, “Barba lui Hegel”, am incercat sa-i numar firele istorice ale filozofului, lasandu-ma intepata de asprimea vremii, mergand pe urmele “fiintei”, captivata si eu de Fenomenologia spiritului. “Fiinţa este abstracţia, purul universal. Spiritualul este realul efectiv.( Hegel)

Daca pentru Georg Wilhelm Friedrich Hegel, „o idee este intotdeauna o generalizare si generalizarea este o proprietate de gândire”, George Anca ratacind prin “Barba lui Hegel, a cautat acelasi lucru, pornind de la ideea filozofului german: “Pentru a generaliza înseamnă a gândi”, deoarece “guvernele nu au învăţat nimic din istorie, sau au acţionat pe principiile deduse din el”.  

Pierduţi dantaţi d'antan /vânt arab  negerman/raiaua taie raiului pâraie/şi m-a terza rima Herza/danţul rupt cu gleznele/într-o bunătate de Carpaţi (Yama).Codul moral este zgaltait de prezentul tomnatic prin acelasi „hazard teatralizat „.Ma trezesc printre „picuri şocaţi pe somnul câinilor” /viezuri în loc de ploaie peste rană/de mi-aş contorsiona represatorii/aleluia lulea bineţea mierle/până la dumnezeu cioara/veveriţa leagă apostolii...

. „Animalele sunt în posesia ei înşişi; sufletul lor se află în posesia corpului lor. Dar ei nu au dreptul la viata lor, deoarece ei nu vor.”(Hegel)

Ne lipseste educatia.Versul este ca un strigat in agonia timpului. Educaţia este arta de a face omul etic. (Hegel).Dar ce este etic astazi? “orice lucru care atârnă e un bec”... nu mai lătra mătrăguno/hore la silnică trudă/după comenzi şaşii foc”(teatrux). “Tragedii Genuine în lume nu sunt conflicte între bine şi rău. Acestea sunt conflicte între două drepturi.”(Hegel).Oare asa sa fie? “Istoria lumii este o instanţă de judecată”...

”Este mai uşor să descoperi o deficienţă în indivizi, în statele, şi în Providence, decat sa vezi de import şi de valoarea lor reală”.(Hegel)

“ tranzacţia nu mă/tranzacţia nu mă mai priveşte/fraţilor ăla nu şparleşte englezeşte/nepoţii de-or sosi ce-om mai vorbi/nu se cântă decât din lăcustă/printre copite bărboase cu Hegel/bolile ni le purtăm singuri/a mai omorâ pe podium/mă veţi vedea după moarte/în stih strecurat argint/.nici de Hegel barbă nu şi-ar smulge/premiindu-mă la cuvântul familiei/nici scenometria nu mi se merită/vorbiţi ai roţii unde-ajunge soar'le/solstiţiu împuşcară-ţi la teatru/barba hegeliană a lui Ienăchiţă”( tranzacţia nu mă)

George Anca si-a „oranduit discursul in atmosfera” dorind „să detun ciocul lui Hegel

tuns peste cercei băieţeşte”... tundere barba lui Hegel oleacă/a mă bucura ca de contestaţie/replici din astă-seară se joacă Noica”.

Interesant modul de abordare al esteticii artei simbolice, clasice, şi romantice ale profesorului George Anca. O filozifie care captiveaza prin “Yama”...urmata de „picuri” , „viezuri” si „margarete”.”Orice lucru” poate sa existe ca un „teatrux” , ‚scald” sau un „Boccacio’.O’ contrapartida” cu el insusi, pornind prin provincie, azi la coloana, maine la Paris.

Marii în neant şi după mine/cine pe cine să întâlnească/lentă despărţire care să ne ştie/

lume împărţind/puţinătatea bărbaţilor/ca după vechi războaie(Marii în neant).

George Anca cu „aerele pe tampla” postat la „apa cavalului” este mereu in aceeasi cautare.A armoniei universale.Un manifest filozofic adanc in randuri neconsolate...interzişi neînţeleşi nedescoperiţi/asasinaţi sinucişi decapitaţi/represiunea poeziei poezia represiunii/ dictatura până la ucidere/induce trepte reactive măreţe/pe care le represează sadic/ne pregăteşte moartea fizică în spirit/ne simţim interzişi ca persoană/n-avem decât să ne radicalizăm”(Interzisi)

Cat despre “barba lui Hegel” in viziunea scriitorului “…era o contabilă/aplauze la pagină închisă relicve/staliniste în recuperarea pierderilor/cu respect figuraţi evidenţe ghetto/ce se alege de arhivă inspiraţie/trendy craniu în croncănire/coincidenţă convulsivă pe frig scenometric/ţine-mă închis în casă că-mi fac partid/dai bani să-ţi auzi numele botezându-se/scenă secesionenă cenă mecenă/secereră-ne materia lacustră de nu s-o îmbăta/step canto macronim ce mai zugrăvim/calende roase aprobat zdrobire oase/răpunere zgardă jet alungă thor/zgâiţi-vă zgârie-nor Ann Arbor zbor/tripleţi de ghindă spre casă grindă/Gayatri vouă neam de părinţi nouă/mi-a venit să mă închin la Brâncuşi”.

„Să mă închin la Brâncuşi”-acest final de poem spune totul despre GEORGE ANCA.

"Frumosul si adevarul sunt identice. Frumosul anume trebuie sa fie adevarat in sine."(Hegel)

Adina Dumitrescu

Poezia academică într-o deflaţie bine temperată. De alţii…

          Trăim timpuri în care culorile şi ţipetele, gusturile şi implicit stările ne sunt mitraliate de senzaţii  mai sărace în simbol ca în epoca de piatră, când, de bine – de rău, cuiul pe tăbliţa de rocă putea la alegere sau simţire să bată mai apăsat sau  mai şters. Trăim timpuri în care o carte, să zicem „Căsuţa din pădure” are mai multe culori în pictura de copertă şi filă, decât toate literele scrise la un loc. Trăim timpuri în care criticii se mangalizează numai buni de salam de Sibiu, nu prin extensie de cultură ingurgitată, ci prin extensie de diplome şi critici trecute, de mult depăşite şi rizibil redate. Căci criticile lor  îţi îmbracă volumul în atâtea serbede cuvinte, cât le depăşesc cu mult pe-ale tale, şablonul li-e ros pe la margini, iar acestea, vai, acestea au prins urechile caietelor maculatoare de mai ieri…  Să mai scrii poezie academică, să baţi cu ea la porţi închise, să scoţi capul în lume, iar în interior să te bucuri? E antiproductiv, e desuet, e ca zefirul ce zburdă pe creste fără să fie simţit de toval, că învăţat-am taifunul!

          Dar scrii! Scrii pentru tine şi pentru un crez, pentru triumfu-ţi interior ce pare altora acru, aşa cum la strugurii acri nici măcar  vulpea nu se mai gândeşte. Dar crezul şi harul există, mâna nu-ţi tremură pe condei, iar din mulţime încet se formează o pătură mică ce acum înţelege: suntem la întretăiere de drumuri, suntem în dreptul nodului filogenetic ce va duce la un nou curent literar, pe care doar unii îl simt.

          Citind din volumul „Barba lui Hegel” al poetului George Anca, faci analogie cu filozofia lui Hegel, numai că, dacă la moartea filozofului din aceeaşi lucrare şi-au găsit loc două curente, cel al hegelienilor de dreapta grupaţi în corpul universitarilor din Berlin şi reprezentând conservatorismul politic al epocii de restauraţie de după Napoleon şi cel de stânga, materialist, al lui K.Marx, la George Anca mergerea e inversă, pornind totuşi de la un numitor comun: fenomenologia spiritului este filozofia dreptului, istoriei şi religiei. Căci poezia autorului mai sus menţionat nu-ţi lasă numai impresii, ci-ţi dă compresii pe tâmplă şi inimă, pe suflet, iar acestea te duc la extensii. Până unde? De la pământ până la cer, se dau rotocoale universului, apoi se întorc descendent spre pământ, dând, vorba scriitoarei „roată gândului, roată pământului” . Nume, expresii sau tonuri, începuturi de trainice cugetări, stări şi idei, spirit şi materie, nou şi vechi, iată esenţa multiplă a poeziei în 3 sau 5 D a autorului. E drept că percepţia cititorului e pendinte de stare acestuia, e drept că fiecare înţelege cât şi cum vrea, dar rădăcina, sublimatul scriiturii rămâne, indiferent de întoarceri la dreapta sau stânga, indiferent că gura ţi-e pungă sau ţi-e în râs clownian. Şi să exemplificăm… Poezia Teatrux aduce în prim plan amarul unei ţări de pe teatrul lumii, în care se horeşte sub constrângerea unui regim impus, fără că pare să-ţi pese de dărâmări de biserici, dispariţii de ziduri vechi de cetate ce-au strâns la un loc tradiţii şi crezuri. La stâlpul infamiei au fost puşi sau exterminaţi cei cu dreaptă credinţă „carantine Constantine”, am primit cu inocenţă şi în mână cu buchetul de floare ceea ce era de înfruntat „te-am împuşcat cu tămâioare/ mai criminal cine nu moare/”, am rămas noi cei ce am posedat fără obiectul posesiei „iazagiul iazul n-are”, dar avem în schimb „lakerman” fără iaz, trăim senzaţia fricii continue ca-n „surlarii mă-nconjor ah turcii”, părem superficiali, boemi cu destinele amputate, buni şi răi „câinele dublează pragul Paraschivei”. Acesta-i declicul teatrului lumii din care facem parte, proiectat şi pus în practică de „ teatrem” ,,al cărui scop nu-l cunoaştem, e imprevizibil, e ascuns, ca într-un „clar de coclaur” .

          Poezia Provincie ne plimbă printr-o istorie a neamului în care s-au prins în vârtejul timpului sterpe idei despre o provincie daco-romană, în care fie vorba între noi, doar nubilele fete dace contează şi au rămas neucise, restul fiind trecător şi cotropitor, ne-am supus unui carnagiu comandat de criminali în serie care au vorbit limba sângelui străin vărsat dinspre Kaliningrad, că doar nici nu aveau cum să ne trimită salamalecuri, cel mai mare umorist al lor fiind de mult plecat (Şalom Alehem), iar cel contemporan scrie bine merci în State sub numele de Wiliam Saroyan, dar se plânge că „un, doi, trageţi uşa după voi” şi „colonelului n-are cine să-i scrie” ( n. a.). Trăim într-o horă gitană „cu maşinile la mese de pomană/ angloritmare meridională/ , ne lăsăm duşi timpurilor, „ne părăsim zilelor cu weekend bucolic” uitând să visăm spre zilele pontului Euxin  şi ale versurilor lui Ovidiu. Iată desfăşurată diorama unui ţinut cu identitate proprie şi o limbă veche românească ce pare pierdută printre ,limbi penticostale” în care plătim cash pentru greşelile noastre „plătim pletele sălciilor cash/ nisipul smeului de-o camaraderie”.

          Dar să ne bucurăm! Spuneam că suntem în faza de embrion a unui nou curent literar pe care nu toţi îl simt. Suntem ca înainte de descoperirea videoclipului, când melodiei i s-au alăturat imaginile. Şi ce s-a câştigat! Creşterea în percepţie e baza care stă la saltul exponenţial al  poeziei. Simţim ce citim, vedem pictorialul mediului de unde s-au coborât emoţiile şi auzim şoapta prezentului din ce în ce mai estompată de şoapta lucrată a spiritualităţii poetului. Acesta nu-i har, nu-i numai har, acesta e lustrul peren al filonului alimentat de erudiţie. E hermeneutica limbajului, a literaturii, religiei şi al fenomenelor sociale filtrate particular, prin filtrul poetului. Este o parte din abordarea lui Paul Ricoeur asupra interpretării subiectului. Este începutul erei Poeziei Academice pe care nici nu este nevoie să-l descifreze oricine, căci vorba lui Brâncuşi, un alt mare deschizător de drumuri – „lectura fără cunoaştere e viciu” - . Exigenţelor vremurilor viitoare şi să sperăm că le apucăm, nu vor putea răspunde PREZENT decât foarte puţini autori… dar noi îi avem! Dă Doamne românului mintea de pe urmă!

 Doina Boriceanu

Atâta nerv, trasăriri, nelinişti vioaie, totul aprinde-tulbură, pe gânduri, pe apucate, iar şi iar te-ai întoarce la citit să mai prinzi din sensuri, trimiteri către unele şi altele, totul e sa ajungi la atenţie, să nu treci pe lângă, înscriere-transcriere în armonic-dezarmonic, ordine-dezordine, şi toate au un tâlc, voit sau nu, aparenţa de uşurătate, joaca de-a cuvântul, călcânde dodiile, fireşte, invenţii lexicale - surprindere, fugi - mă duc până la Bach si aştept înfiorările.

    Mă aştern recititului, dar în gând, "plătim pletele salciei cash", "când nici nuci urat..., mai mult o crestomaţie prurit", supertare!: - "iazagiul iazul n-are", "dupa o viata  frica mi-s/ realitate fara vis", si atât de dulce uneori întalnirea cu haaat!, cuvântul : "ţi-as da liniile palmei...".

   Aş sta mult de vorba, dar... sunt destule de apreciat si comentat, poate nu sunt eu prima în măsură, însa... am răspuns apelului superb :  "Veniţi aici sosiţilor la gong"...

    Peste "Baraba lui Hegel" , ma aplec şi trec pe sub umbre discrete... "declicul teatraux/ treaba teatremului/ clair de coclaur", cu acest inovat prin regresie lingvistica care surprinde plăcut, cu răsunet tare.

    Vorba amicei mele, Mariana Buruiana : "Dragă, tu iţi faci de lucru a pricepere cu toate... Dar ele te vor?". Hm! Dar ea ţine la mine!

Mereudoina 

SINTEZĂ

în sine şi pentru sine

Sir George,

Am citit, odata, cele 30 de poezii din BARBA lui HEGEL.

"BARBA" este in sens figurat ? ("minciuna" din argou ?)

Hegel nu avea barba.

In poezia "TE-AM COMPARAT" :

" te-am c0mparat cu portughezul " (cuo )

..................................................................

..........................................

" la Cernica ne şi întâlneam de-aia " (fara d )

In poezia : "la apa cavalului ", mi-am notat

la apa cavalului susurul

paşilor calcar înlăcrimarea

tumul tumult te voi transcrie

Sunt invidios pe ritmul tau de creatie = 32 de pagini si 30 de poezii !

Cu plecaciune,

P.C.

Multumim pentru versurile trimise. Au intrat in atentia noastra in vederea publicarii pentru numerele viitoare ale revistei.
Redactia revistei Nord Literar

 Adrian Bucurescu
          Sorcova

     La Traci, Arhanghelul Dimineții, al Răsăritului și al Primăverii era Dionysos, care pe pământ fusese împărat al Atlanților, fiu al lui Orfeu și al Eurydikei. Ca Domn al Zorilor, i se mai spunea și OTHRYO-NAIUS”Sfântul (Magul) Dimineții”; cf. slav. utro ”dimineață”; rom. noi ”cenușă, cărbuni, frunze etc., care intră în compoziția unor leacuri băbești”; a lua noi ”a lua apă neîncepută, pentru descântece și leacuri”; naos; grec. naos ”templu”; rom. utrenie, slav. utrenia ”slujbă religioasă care se oficiază în Biserica Ortodoxă, de dimineață, înaintea liturghiei”.
     Totodată, ca patron al Primăverii, supranumele său se înțelegea și ca O TH'RY O NAIUS ”Care apără (salvează) de Zăpadă; Care (unde) oprește Ninsoarea; cf.rom. otar (reg.) ”hotar”; alban. dry ”lacăt”; grec. iatros ”medic”; rom. nea; troian; a troieni; Bădica Troian - erou al Plugușorului  De aceea, Arhanghelului i se mai zicea și PARTHE NIOS ”Care spulberă (duce; împrăștie; taie) Zăpada”; cf. rom. a (se) învârti; a purta; parte; a (se) împărți; bardă; nea; furtună; pârtie.
     În dicționarele latine, apare un alt supranume trac al lui Dionysos, anume BASSAREUS, care, în graiul Geților, ca BASS AREUS, se tălmăcește prin ”Acoperit (Înveșmântat) cu Aur”; cf. rom. fașă; a înfășa; alban. vesh ”a îmbrăca”; ar ”aur”; rom. Arieș - râu în a cărui albie se găsea aur; BASSARI - veșminte lungi, fluturânde, pe care le purtau femeile trace la Misterele Dionysiace. În sfârșit, așa am ajuns la SARG(H)IDAVA, atestată ca localitate în Dacia, cu varianta ZARG(H)IDAVA, sinonime cu BASSAREUS, căci provin din S-AR GHIDAVA sau Z-AR GHIDAVA, tot cu sensul de ”Acoperit (Îmbrăcat) cu Aur”; cf. rom. se; aur; alban. ar ”aur”; pers. zer ”aur”; rom. catifea; cațaveică; cocioabă ”colibă; bojdeucă”; hodaie (reg.) ”odaie”; alban. gezof ”blană”. În miturile antice, se spunea că Dionysos avea părul de aur.

     Un frumos cap statuar al acestui Arhanghel cu părul de aur a fost descoperit la Tomis-Constanța.
Tot așa, în basmele românești, Făt Frumos, Ileana Cosânzeana și Zânele au părul de aur.
     Dar ”Acoperit cu Aur” înseamnă și ”Belșug; Răsplată; Plata; Termenul; Sărbătoarea”, și așa a apărut în română SORCOVA < * SARGHIDVA, dar și sorcovăț ”monedă; numele unui dans popular”, SOROC < *SOROCU < *SORĂCVĂ, precum și șarg ”cal cu părul galben-deschis”, cercov ”podoabă a scufiei femeiești”, și Circovii ”nume dat mai multor sărbători populare”. Tot astfel a format și rusa srok ”termen”, dar și sorok ”patruzeci”.
     De ce ”patruzeci”? Pentru că unul din supranumele lui Dionysos, menționat mai sus, a fost înțeles și ca PAR TENIOS ”Patru de Zece”; cf. germ. vier, engl. four ”patru”; engl. ten, germ. zehn ”zece”. De aceea, SAR(Ă)G I DAVA a mai fost înțeles și ca ”Patruzeci de Lovituri”; cf. rus. sorok; rom. tobă. Pe de altă parte, SARGI-DAVA, atestată ca localitate în Dacia, însemna și ”Cetatea Vrednicilor (Harnicilor)”; cf. rom. sârg; sorgă ”grijă; trebuință; grabă”; alban. tabje ”cetățuie”; rom. Deva (loc.).
     Adevărul este că, dacă nu erai Geto-Dac nativ, cu greu ai fi putut pătrunde în subtilitățile limbii lui materne, care, grație rostirilor și interpretărilor, era și foarte poetică.
     Mărturie a tuturor tălmăcirilor de mai la deal stă și Sorcova noastră, obicei al copiilor, în dimineața de Anul Nou: Cea mai răspândită variantă a textului Sorcovei este aceasta:
Sorcova
Vesela.
Peste vară,
Primăvară.
Să-nfloriți,
Să mărgăriți
Ca un măr,
Ca un păr,
Ca un fir
De trandafir!
Tare ca piatra,
Iute ca săgeata,
Tare ca fierul,
Iute ca oțelul!
La anul
Și la mulți ani!

 Până prin veacul al XIX-lea, sorcova se făcea din ramuri de măr, păr, vișin sau alți pomi fructiferi. Pregătirile începeau încă din zorii zilei de Sfântul Andrei, când mamele se duceau în grădină sau în ogradă și, cu cuget curat, rupeau smicele din fiecare arbore roditor, apoi, legând la un loc trei rămurele diferite, alegeau câte un mănunchi de acestea pentru fiecare din familie: soților, copiilor etc. Crenguțele, puse într-un vas și la o căldură potrivită, erau îndeaproape îngrijite, căci apa trebuia schimbată în fiecare dimineață. Încet-încet, înmugureau, dădeau frunze și, până în ajunul Anului Nou, înfloreau. Acela era mai norocos, în anul ce urma, ale cărui ramuri înfloreau sau cel puțin înmugureau și înverzeau.
     Florile erau menite a se pune la sorcovele pe care copiii le purtau în dimineața de Anul Nou, căci obiceiul fusese inițial destinat Arhanghelului Dimineții. Însă, încă din veacul al XIX-lea, hârtia colorată și poleiala au înlocuit florile naturale.

     Cu Sorcova umblă numai copiii de trei până la opt-nouă ani. Odinioară, apropiindu-se de cel pe care îl vor sorcovi, îl atingeau ușor cu sorcova, de patruzeci de ori, recitând textul în patruzeci de grupe silabice, constând din una sau două silabe, fiindcă, așa cum am văzut mai sus, PAR TENIOS însemna ”Patru de Zece”, iar SARG(HI) DAVA geto-dacică se tălmăcea prin ”Patruzeci de Lovituri”.
     Pe vremuri, copiilor li se dădeau în dar fuioare, turte, faguri de miere, fructe, iar urările cu sorcova se adresau celor mai vârstnici din familie, rudelor și cunoștințelor de aproape. Astăzi, recompensa constă în bani, iar copiii intră în orice casă unde sunt primiți.
     Un text arhaic al Sorcovei, cules din Panciu, județul Vrancea, menit copiilor mici, întregește tălmăcirile de mai la deal:
Sorcova
Vesela.
Să trăiască,
Să îmbătrânească
Ca teiul pământului,
Să fie ușor
Ca nuiaua vântului!
Somnul dulce
Noaptea-l poarte,
Dorul de mamă
Să-l crească!
Anul nici să se împlinească,
Ca pe fluturi să nu-i slăbească!
Să fugă precum calul Negoiului,
Tocmai în vârful pietroiului,
Și de-acolo să se scoboare,
Să fugă prin mândrul Soare,
Să coboare mai la vale
Și să întâlnească o fată mare!
Să trăiască cum a trăit
Flăcăul lui Neacșu cel Mare!
Să trăiască mulți ani fericit
Și de pungă să nu fie sleit!
Noroc!
     Dar ce să fie cu calul Negoiului? Aici este o întreagă poveste...
     Ei bine, la Geto-Daci, CALI NIKIA era un supranume al Zeului Zalmoxis, însemnând ”Cel Prea (Mai) Înalt; Cel Mai Puternic”; cf. rom. care; latin. qualis ”care”; rom. neică; nuc; NIKA - inscripție pe crucile răposaților, menită să-i înalțe la cer pe cei plecați din această lume; nuc(ă); Neagoe, Neagu, Nica, Noica (n.); Negoiu- vârf din Masivul Făgăraș, al doilea ca înălțime din România; Nehoiu (loc.); colnic; Calinichia - numele mamei voievodului Mircea cel Mare.
     Zalmoxis le adusese Geților victoria asupra cotropitorilor scyți. De aceea, CALI NIKIA se tălmăcea și prin ”Cel Biruitor”; cf. rom. care; latin. qualis; grec. Nike - Zeița Victoriei.
     Recunoscători, Geții Le-au ridicat Gemenilor Divini un strălucitor palat, pe colnicul unde Se născuseră, palat zis CAL I NIKIA ”Conacul (Castelul; Lăcașul; Templul) Victoriei (Biruitorilor)”; cf. rom. culă; chilie; latin. cella ”cămară; partea cea mai închisă a templului, unde se afla statuia divinității;; sanctuar; colo ”a-și avea așezarea; a locui”; alban. kala ”cetate”; grec. Nike.
     Apoi, CAL I NIKIA s-a tălmăcit și prin ”Calul Celui Victorios; Călărețul Biruitor; Călătorul Învingător; Calea (Drumul) Victoriei”; cf. rom. cal; cale; alban. kale ”cal”. Astfel se explică și svasticile geto-dacice, talismane garantând izbânda, formate din patru capete de cal.

    De cele mai multe ori, Zalmoxis apare pe cal, de obicei în varianta Cavalerul Trac, învingător al balaurului. Cu ani în urmă, chiar pe colnicul unde Se născuseră Copiii Cerului, în vatra actualului sat Sărățeni, din județul Ialomița, a fost descoperită o statuetă ecvestră, din bronz aurit, înfățișându-L pe Zeul Biruitor.

     Calul care asigură Victoria este Calul Năzdrăvan din basmele noastre, de obicei purtându-l pe Făt Frumos sau pe alți mari eroi. Tot el este cu siguranță și Inorogul. Aducător de izbândă, el apare și pe scuturile războinicilor Daciei.
     Cu călăreț sau fără, Calul Sacru apare pe foarte multe monede geto-dacice.

 E posibil ca aceste monede cu cai să fi fost emise chiar de marele rege DE C(H)EBAL ”Cel de pe Cal; Cel cu Calul; Cavalerul; Cel ca un Cal”; cf. rom. de; cobilă ”iapă”; latin. caballus ”cal”; rom. zăbală < *dzăhbală. Din DECEBAL provine și miticul Ducipal, pomenit și în Plugușor. În română, ducipal mai înseamnă și ”cal sprinten, vioi, ager; bidiviu”.

     De mare mirare într-un lăcaș creștin, un basorelief din biserica de la Densuș, fostă templu dacic,  reprezintă un cal! Nu este exclus ca acest cal să fie un simbol al regelui Decebal, care, conform mărturiei istoricului Iordanes, după victoriile asupra Romanilor a fost trecut între ANSES ”Îngeri”; cf. rom. ansul (arh.) ”îngerul
     Însă în textul Sorcovei de la Panciu, cel mai probabil, calul Negoiului este chiar calul lui Zalmoxis.
     Dar flăcăul lui Neacșu cine era? Era însuși Dionysos, cel pomenit mai sus, fiul lui Ion-Orfeu, care, ca Domn al Nopții și al Iernii, era supranumit și A N'CHISES ”Al Ceții; Al Întunericului; Al Fiorului; La Primejdie; Care apasă; Al Frigului; Al Iernii”; cf. rom. a - articol adjectival; închis; necaz; a necheza; a (se) înghesui; latin. nox ”noapte; situație politică tulbure; confuziune”; noxa ”daună; păgubire; delict; vină; greșeală”; nix ”zăpadă”
     La urma urmelor, SARG I DAVA se putea (răs-)tălmăci și prin ”Calul care (se) bate”; cf. rom. șarg; tobă.
     Ce de taine ascunde și această Sorcovă, lăsată în seama copiilor, simbol al vechimii multimilenare a  poporului nostru!! Ce de taine mai ascunde fascinanta istorie a României!

          La anul și la mulți ani!

 Rodica Anca  

Părinţi: Tănase Geoabă, Ilinca, născută Albăstroiu. A absolvit Liceul „Iulia Hasdeu”, Şcoala Tehnică Financiară, apoi Institutul de Arte Plastice „Nicolae Grigorescu” (1965-1971), secţia de arte decorative, având ca profesori pe Zoe Băicoianu, Mac Constantinescu, Ion Popescu-Negreni şi fiind colegă cu Cristina Drăniceanu, Rodica Mazilescu, Ioana Tomescu, Dan Băncilă, Valentin Dumitraşcu. A fost, o vreme, contabilă la secţia financiară a sectorului „1 Mai”. A fost creator/designer în industria sticlei şi ceramicii, până în 1990, la fabrici din Sighişoara, Baia Mare, Curtea de Argeş, Alba Iulia, Cluj-Napoca, Târnăveni, Bucureşti (Curtea Sticlarilor). Unele lucrări, printre care „Cenuşăreasa”, i-au fost premiate. Între 1977-1984 şi 2003-2004 s-a aflat în India, la Delhi, călătorind la Indore, Dharamsala, Almora, Kurukshetra, Agra, Chandigarh etc. Alături de fiică şi soţ, a fost parte a comunităţii universitare din Delhi, unde a încheiat prietenii cu Margaret Chatterjee, Esha Beteille, Urmila Rani Trikha, Lila Shivaramaya, Nilima Das. A fost coexaminator la examene de limba română (Delhi University, Modern European Languages Department, devenit ulterior German and Romance Studies Dept.). Mulţi studenţi i se adresau cu „mamă” şi au vizitat-o în România în semn de respect. În 1970 termină scrierea basmului cult „Peregrinările Prinţului cel Trist” şi ţine un jurnal literar personal. A făcut lecturi aprofundate din filosofia şi religiile indiene, înscriindu-se la doctorat cu o teză despre estetica budhistă. Distinsă cu Premiul „Ion Ghica” pentru jurnal al Societăţii Scriitorilor Târgovişteni pentru volumul „Jurna Lamar” (2012). Membră a Societăţii Scriitorilor Târgovişteni (2010)

Scrieri

Ilustraţii pentru cărţi şcolare şi dicţionare, Bhutan, Oxford University Press; Peregrinările Prinţului cel Trist/The Melancholy Prince, Târgovişte, Ed. Bibliotheca, 2003, Dedelhi Jurnal, Târgovişte, Ed. Bibliotheca, 2005, Jurna Lamar, Târgovişte, Ed. Bibliotheca, 2011.

Referinţe

Ion Soare, Peregrinările Prinţului cel Trist, în Povestea Vorbei, 2005; Dumitru Matală, Peregrinările Prinţului cel Trist, în Universul cărţii, 2003; Mihai Stan, Dedelhni, în Litere, anul VI, nr. 3(60), martie 2005, p. 14-15; Daniela-Olguţa Iordache, Intimităţi informaţionale: între Taj Mahal şi Internet sau ea şi el, în Litere, anul VIII, nr. 5(86), mai 2007, p. 22-23; Sultana Craia, Zile şi nopţi, Litere, anul XII, nr. 10-12(139-141), octombrie-decembrie 2011, p. 39; Mircea Gheorghe, Revanşa unei diariste: Rodica Anca, Jurna Lamar, în Timpul, octombrie 2012; Ion Adreiţă, Un jurnal numit iubire, în Litere, an XIV, nr. 1(154), ianuarie 2013, p. 40, 45.

Opinii

Lamar este mersul de fiecare zi al orelor, al secundelor, într-un stil feminin inimitabil, învăluind totul într-o graţie plină de capacitatea de a se îndrăgosti de fiece fărâmă de timp. Nu găsesc comparaţii în ceea ce am citit până acum şi poate ca acest tip de literatură să creeze prozeliţi, să dea curaj şi altor fiice ale Evei să-şi etaleze amănuntele de suflet numai de ele ştiute. (Puşi Dinulescu)

Dar ceea ce mi-a plăcut cel mai mult la acest jurnal este onestitatea lui şi înţelepciunea scriitoarei. Fără patetisme, fără paseisme, fără glorificarea trecutului cu mult mai interesant de acum douăzeci de ani, când împreună cu fiica, îl urmaseră pe G în India unde au locuit aproape şapte ani! / Citind Jurna Lamar al Rodicăi Anca este ca şi cum ţi-ai vedea propria viaţă de după 2000 încoace într-un fel în care îţi este cunoscut, dar poate că nu îndrăzniseşi să accepţi că este numai aşa şi nu altfel. Rodica Anca scrie uşor, uneori detaşat, alteori pătimaş, într-un fel de catharsis, scrie nelâsând nimic la o parte din tot ceea ce înseamnă viaţa ei. (Florina Dobre)

... totul se contopeşte, în această zonă, într-un întreg multicolor de trăiri, asemenea unui continent al începutului şi al seninei ascendenţe umane. Un asemenea sentiment degajă, fără doar şi poate, şi cartea doamnei Rodica Anca, inspirată mânuitoare a penelului, dar şi a condeiului, în cartea sa dedicată copiilor „Peregrinările Prinţului cel Trist”. Imaginaţia autoarei oferă micului cititor o desfăşurare de întâmplari care, pe rând, fascinează, acaparează şi educă. Jurnalul Rodicăi Anca redă, cu o vibratie deosebită, viata de zi cu zi a unei insule de români- familia ei, în principal- în mijlocul acestor fraţi ai lui Tagore, dar din acest secol, o viaţă tinzând permanent spre cunoasterea civilizatiei milenare a Indiei, spre integrarea în acest spatiu uman divers. E vorba, s-ar putea spune, de un Jurnal domestic, al întamplărilor zilnice, din care fac parte atât bucuriile şi satisfacţiile, cât şi unele asperitaţi. Dar nici România, rămasă departe, nu e uitată. La un moment dat, autoarea se întreaba: Ne-or fi primit în NATO?. Paginile au ritm, consistenţă, culoare, semn sigur că Rodica Anca a simţit o nevoie imperioasă să-l scrie. Şi bine a făcut. (Florin Costinescu)

Cine a citit o carte de Rodica Anca le va citi pe toate care vor urma. Ea nu are nevoie de recomandare. Se recomandă singură prin ceea ce scrie. Îi rog pe toţi prietenii şi neprietenii ei (deşi cred că nu are duşmani) să-i urmărească toate apariţiile. Umor critic şi autocritic, observator al amănuntelor care de multe ori trec neobservate, dar care în multe cazuri fac hazul scrierilor ei. Modestă, ea scormoneşte, nu inventează nimic, ea spune ce se întâmplă în sufletul ei şi cum reacţionează la ceea ce se întâmplă în jurul ei. Citind „Jurnalul Dedelhi” am aflat două lucruri esenţiale: am cunoscut multe despre India şi de asemenea am aflat că pe soţul Domniei sale îl cheamă Mister G, alias Gigi aka George Anca. (Vasile Pupeza)                                                                                            

Radu Gyr

Ospăţ 

Stârnindu-mi foamea ca să-mi frângi puterea

din trupul tău îmi faci ospăţ de noapte

şi-mi dai, Dalilla, piersicile coapte,

căpşunile-aromind ca îmbiere,

şi rodia şi zmeura din şoapte

şi fagurii adânci ca mângâierea,

şi de mă-mbeţi cu părul tău ca mierea

ţi-aşterni ofrandă umerii de lapte.

Şi fiecare gest ţi-e un ciorchine

şi pântecul o azimă fierbinte...

Ca două albe candele senine

ard sânii tăi la cina mea flămândă,

iar între coapse – amfore sabine -

pocalul ce-n vin sacru mă scufundă.

Vasile Menzel

Dăunătorii

Cărăbuşi cărăuşi,

cară frunzele din soare,

însoţiţi de Nerăbdare,

să le devoreze-acuşi.

Soarele să-l stingă,

întunericul să-mpingă

în ochii flămânzilor,

să nu vadă năruirea;

Apele cum seacă,

Pământul cum crapă.

Se va scrie-o nouă hartă

în creierul luncilor,

sadic drumul către moarte,

îngroparea pruncilor.

Se vor amputa biserici,

jertfe-aduse „sfinţilor”,

astupând în întuneric

plânsetul părinţilor.

Lumea noastră din strămoşi

se va răsturna curând

şi va fi înlocuită

de-o pastă gelatinoasă

cu insecte îmbuibate

şi meduze deşănţate.

Cărăbuşi cărăuşi,

cu femele trepăduşi,

limuzine şi mobile,

zgomote & poluare

şi manele jignitoare.

Alo ! Domnu Cărăbuş !

Este oare cu putinţă

Să mă duceţi c-un tramvai?

„Un tramvai numit Dorinţă”

(Scris de d-nul Williams,

după buna mea ştiinţă)

Un tramvai tractat de cai,

Luând drumul către... rai .

Jorj Maria

întunericul pălește
e atât de multă
lumină oarbă
peste această vastă
plasmă
mâinile fac semne
în gol
stelele acestea
se vor topi
precum farul navelor
agonizând
uite geamurile
sunt abisuri
țineți minte
abisurile
aleargă după noi

numai cruzime
doamne
numai molecule
flămânde.

Octavian Soviany

Sarmale încălzite. Friptură de curcan.
Aveam mereu oroare de noaptea dintre ani.

Oval e chipul Addei. Tristeţea mea - ovală.
În faţa mea - un scaun şi-o farfurie goală.

Azi nu sunt portocale, nici mere pe bufet.
Parcă-aş avea o urmă de gheară pe pomet,

Iar pianul îmi rânjeşte cu clapele-n penumbră.
Îmi pare că pe scaun stă propria mea umbră

Şi camera e toată ticsită cu oglinzi.
Tristeţe. Ochii Addei sunt mari şi suferinzi.

Fireşte, este iarnă şi-i foarte aproape Polul.
Întind spre Adda mâna şi întâlnesc doar golul,

Iar degetele mele se zgribulesc de frig.
Ne sărutăm pe frunte, nu ne urăm nimic

Şi buzele ni-s supte, lipsite de culoare.
Abia mai pâlpâieşte un muc de lumânare

Şi o aud pe Adda cum scoate un suspin.
La geam se-arată zorii. Cu-o noapte mai puţin!

* 

De-aici din depărtare te văd ca-ntr-o pictură.
Ah, rochia ta largă e-un fel de velatură,
Iar de-ale tale pânze căzut-am amoros.
Ai două galioane cu vârfurile roz
Adulmecând musonul, ce-i gata să erupă.
La ducere te legeni unduitor din pupă,
În timp ce valuri albe de borduri ţi se sparg,
Iar gâtul tău suleget aduce a catarg
Pe care vânturi aspre au început să-l mâne.
Dorinţa mea te strânge în sute de parâme,
Şi te urmez pe mare cu jinduri sumedenii
Căci cala ta e plină cu saci de mirodenii,
Cu pietre preţioase, aduse din Levant,
Cu smirnă şi tămâie, cu colţi de elefant,
Şi perle ce în beznă lucesc la fel ca roua.
O, semeni cu o navă ce vine de la Goa
Şi a făcut în Indii negoţ cu rod bogat.

Bărbos şi supt la faţă, eu semăn c-un pirat,
Neştiutor de teamă, necunoscând sfiala,
Ce vrea să-ţi jefuiască în noaptea asta cala,
Cu ochii plini de flăcări, cu mâna la hanger.
Da ,îs pirat netrebnic, de loc de prin Alger,
Şi-ţi săr acum pe punte, varvar şi pus pe jaf.
În cala ta e aur şi văd şi nişte sclavi
Ce te-au urmat, statornici, din Africa odată.
La pasul meu, hoţescul, tresari înfiorată
Şi-ţi spui în gând că poate e vântul, numai vântu-i.
În noaptea asta, Adda catargele-ţi le bântui,
Iar velele-şi iau iute la ordinul meu zborul.
Ca doi amanţi romantici vom trece Ecuatorul
Grăbiţi să dăm în rută de-o mare mai pustie,
Cu cerul veşnic negru, cu apa cenuşie,
Pe unde luna-i gata ca să ne ia în corn.
Şi-oi ancora cu tine taman la Capul Horn,
Iar toţi piraţii lumii vor fi geloşi pe mine.

E-aproape miezul nopţii. Şi Adda nu mai vine
Iar visurile mele încep a se cerni.
A mai trecut o noapte. A mai rămas o zi.

Corina Dașoveanu

poveste despre enorm și cum

ieri
habar nu aveam
că azi
va deveni
un altfel de mâine.
în a fi,
când
nu are dimensiune.
nici unde.
e
doar cum
prin poveste.

în toate femeile mele,
mărturisite sau nu,
cum
e o videoclipă.
văzută din interior,
fără muchii, gropi, încheieri,
e un fel de autoblestem enorm
la dragoste.

nu știu
când sunt. sau unde.
în schimb,
iubesc superbul dezastru
care rămâne
după ce iau o porție
din cum
și te blestem
să nu mai poți de inimă
nici tu.

dacă mai era nevoie...

*

întrerupsesem să simt
secunda,
doar pentru că
nu mai era pe pământ
azi.

și ai venit tu
cu vocea ta plină de majuscule
să-mi îmbraci numele
în cea mai subțire nuanță
a timpului.

acum vom închipui
o inimă
care va bate din aripi
pe deasupra secundei de sânge.

*

curg din viori îngeri,
ca și cum albul este sunetul
cu care,
în descumpănirea luminii,
cuvântul îmi înviază
același dumnezeu
de lacrimă.

Ecaterina Petrescu Botoncea

Stele şi sori
rostogolesc lumină
în scoica mea măruntă
de clipe şi tristeți...
îngrop în ea
speranța şi plânsul
şi avântul
din anul ce încheie
prin noapte, dimineți...
o fi mai blândă luna
în anul care vine?
o fi mai plin paharul
de noime şi trăiri?
o fi mai harnic dorul
de sinele din sine
și vorbele, de duhul
purtat de heruvimi?
te chem lumină lină
să ne uneşti pe toți,
aşa cum se cuvine...
şirag prelung de perle...
în strălucirea nopții,
dintre un ieri şi-un mâine..

Lora Levitchi

CARPATICA I

RAIUL DACILOR

Motto:
Vibraţia muzicii simfonice transmite victoria înfrângerii mişcării entropice declanşate spre perimarea neamului românesc. Forţe nevăzute din apă, văzduh, natura impregnate cu ADN-ul profund dacic fac a învia legende, mituri şi a întoarce roata lumii, spre aducerea la viaţă, spre dezgheţare a destinului zbuciumat în care a fost ţintuit de ani acest neam. Muzica produce revigorarea, revitalizarea unei naţii, se trezesc străbunii pentru a arăta calea contemporanilor. Altă soluţie spre lumină nu este. Muzica clasică romantică prin degetele Ruxandrei poleiesc Ceahlăul cu accente de Mozart şi Schubert.

Ritm suplu de vals vienez, prin păduri cu iz bavarez,
Curg note suave din pianul lui Mozart şi Schubert,
Ventriculele-n jăratec a oamenilor încercaţi de vremi,
Sunt iubite prin clape, ce toarnă pe ele argintul lunii topit,
Transformându-le-n podoabe, mult frumoase la privit.

Conştiinţa cosmosului prinde aripi, într-un timp ce-i desuet,
Arămite de cadelniţi, vise fumegă, c-au fost, date cu- amanet,
Mirtul, smirna, aduc schimbarea, dup-a Domnului verset;

Fine degete ale Ruxandrei, fac să curgă râuri-n şoapte,
I-au la dans, atrii aprinse-n vâlvătaie, de fulgere din furtună,
Neamul oropsit, răsculatu-s-a, de-a destinului pedeapsă,
De a-l ţine din vechime fedeleş legat la gură;

Ritmul vieţii, frământat în cazne grele, cresc stejarii,
Ce timid ies din pământ, rădăcini de prin trecut,
Au decis, a miji crude mlădiţe, proaspate, ţâşnind din humă,
Suflul le aleargă mult, ploaia curge în şuvoaie, dorurile-n năzuinţe,
Rup zăgazuri construite, să oprească, tumultoasele puhoaie;

Glasuri cristaline de Murano, caută vibraţii-n ploaie,
Stă pădurea-nmărmurită, în mirare, de-a Bohemiei cristal,
Ce reflectă, frumuseţea-nsângerată, tinereţea risipită,
A încercatului popor chinuit decenii-n van...

Cântă-angelic, prin cleştar, flăcaul stejar, a ajuns,
Pe vârful Ceahlăului, prins în furci de fân cules,
Notele de sărbători, curg în ciurcuri printre nori,
Sunt privite ca odoare, îmbrăcate-n robe lungi.
Uită codrul să mai doarmă, versul dulce-l îndrăgi,
Prin cortinele de smaralde, văd imagini de prin lunci:
Prunci bălai, pogoraţi, de îngeri- parinti,
Stau la ale muntelui picioare, în al caselor pridvor,
Sugând de la mama lor, lapte cu nectar-ndulcit,
Ocrotiţi fiind, de Olimpul zeilor;

Flori de colţ şi arămii, mult sălbateci trandafiri,
Ţes covoare spre-nălţimi, blânde poteci sunt la cei vii,
În parfum dumnezeiesc, ce aduce a tămâie şi a mosc cu fericiri,
Dochia în vârf de munte stă de veacuri suspinând,
Are corpu- ntemniţat făr' să fi avut vreo vină,
Doar a fost blagoslosvită-n frumuseţea cea divină,

Călin urcă hotărât, scara, spre al Toacei vârf,
Povârniş plecat din munte, scapătă încet la vale,
Adunând învălurit, patimi, lemne şi prundiş,
Au încărcături plenare, cară karma dintr-un vis.
Strângând ale lumii, nedreptăţi ce îl supără pe soare,

Călin urcă, neobosit treaptă-n stâncă, stanca-i dreaptă,
Buha sură îi surată, paloşul la brâu îl poartă.
Muşchii ierbii covor fac, greul muntelui să pară moale,
Când o trece el şi căldură ca să-i ţină, la picioare.

Lanţuri de îngheţuri crunte, el s- ajungă ca să sfărâme,
Că-s legate de a Dochiei împrejur, spre-ncleştare,
Muntele se opinteşte, punând codrii în mişcare,
Păserile fermecate, cântă-nfoşnet de brazi vrăjiţi,
Ceru-n valuri străvezii, fac poteci batatorite, printre arbori auriţi,
Pun prin note muzicale, şal cu sori, pe umeri dalbi,
Mâna când el i-a atins, suflul Dochiei a vorbit,
După sutele de ani, suflet geamăn şi-a găsit.

Zalele de argint, ale lanţului- ngheţat,
Unul câte unul, s-au topit, alunecat-au în neant.
Tânăra domnucă, îmbrăcată-n văluri fine,
Pline toate de safire,
În braţele lui Călin, a sărit,
Iar natura, a-nflorit, îmbujorată-n fericire.
Un blestem aşa de crunt,
Doar o dragoste curată, l-a sfârşit.
Deznodând, soarta unui neam, tare mult îngenunchiat.

Raiul pe pământ, calm s-a scoborât,
Stâncile cele mai sure, oi cu viaţă s-au făcut,
Ciobănescul cel german, paznic straşnic oilor,
Viaţă luă, alergând, la fel de sprinten ca-n trecut,
Toaca în depărtare, se aude, la biserica din vale,
Soarele Ceahlăului radiază raze în zâmbet,
Cuprinzând în a sa magie, zare-a-ntreagă-n salbe-n rânduri,

Vârful muntelui tresare, la sfat el pe soare pune,
Tinerii să âi cunune că aşa ei s-au vorbit.
Culori calde-n curcubeu, în ii dalbe, li se pune,
Părul negru al domnucăi, pe Călin l- a-nvăluit
Înălţimile acum par doar un zbor,
Ce curge lin peste creştet de păduri,

Lacul Bicaz slujba-o ţine din ceasloave albăstrite,
Sincron cântului de pian, fac copacii ce-s viori,
La aşa minune mare, uscăturile au-nverzit.
Dragostea celor sortiţi, lumea toată a-mblânzit.
Fericirea-i scrisă-n sori, scrijelită-n cer cu flori,
Ceahlăul, munte vrăjit, protector de vii comori,
Sufletele au plecat, argintul lunii s-a topit,
Dară, raiul dacilor, dovedit-a, n-a pierit.

*

CARPATICA II

SARMIZEGETUSA - REGIA

Curg oştile lui Decebal, soarele de dimineaţă pe cer urcă cuminte,
Aliniaţi în şiruri voinicii, cu braţele de-ogor muncite, plecat-au la război,
Să-şi apere pământurile, din faţa prigoanei lui Traian şi-a oastei lui de soi,
Vulturii scurmă cu ghiarele, aerul Daciei, oţelindu-l, prin lornete văd în depărtare,
Mănoasa străbună glie, cu dealuri, păduri, pâraie, îi năpădită de străini,
Călăuze-s caii ce ai au ostaşii, au plecat cu toţi la luptă să-i înfrângă pe haini.

Câtă frunză şi iarbă, oastea lui Traian,
Cotropit-a tărâmuri sfinte, ars-au sate întregi,
Furat-au recoltele de pe-ale Daciei ogoare,
Neprihănit-au femei, luat-au copii ostateci şi omorât-au pasnici daci,
Decebal temutu-s-a romanii victorioşi a nu porni spre capitala lui,
Taiat-a copacii din păduri şi pus-a mantale şi arme pe- ale lor trunchiuri,
Duşmanii din depărtare, crezutu-ia soldaţi, aşa de mulţi au apărut în zare,
De vajnicii copaci s-au spăimântat şi cale-ntoarsă au luat in goana mare.

Intins-au romanii pod mare peste Istru,
Cu-nfocare, luptat-au puii de lupi daci spre ai birui,
Râuri de sânge curs-au, imbelşugat-au pământu-n asfinţit,
Dacii, toţi pustiiţi la număr, cedat-au după lungi, istovitoare bătălii.
Soarele ascunsa-şi de supărare, razele în nori,
Când tragedia o văzu, întinsă de la Tisa pân' la Nistru.

Dacia înfrântă, a fost sărbătorită 123 de zile de romani,
Furat-au tezaurul în tone de aur, argint şi galbeni,
Din albia cea deviată a Sargeţiei, luând-o ca pradă de război,
Decebal, smuls din al domniei scaun, cu ţara călcată în picioare,
Decis-a viaţa, brav, de unul singur a si-o înceta.
Dunărea ce Dacia de secole a imbrăţişat, mugit-a de durere,
Căci ale sale ape îndoite erau de sânge năclăiat.

Natura a tăcut solemn, când Decebal, din viaţă a-ncetat,
Carpaţii, frunţile late de zăpezi, cu-nfrigurare şi le-au scuturat,
În noapte candele de stele, aprins-au lumină de priveghi neaşteptat
O ţară devenit-a colonie romană, dar dacii crezul,
Că într-o zi, liberi vor fi, nu şi l-au trădat!

***

Românii-s înrobiţi în somn, s-aude susurul pârăului de munte,
Ce şopoteşte pietrelor poveşti cu-alai şi cânt de alăute,
Când firul ierbii doarme, crâmpeie verzi din câmp aleargă către stele,
Flama vitezei lor disrupe galaxii, ce-s jerbere de foc, pierdute-n anamneze,
De suflete mai tinere ori mai târzii, ce strălucesc mirific în fiecare noapte.

Când pământenii dorm, pământul răsuflă uşurat,
Ştergându-şi sudoarea de la atâta oftat şi îndurat,
Pădurea-nvie transformându-se în castele, adevărate fortăreţe cu turle,
Pogoară suflete de strămoşi, din lumi nemaivăzute, paralele,
Ca şi copii cei mici în poala mamei Geea, fără de griji se hălcuie.

Luna generoasă, în straie de mărgăritare, cheamă soarele apus la masă,
Bătălii pentru avere şi putere, cotropiri aşa mişele,
S-au tot dat pe a vechii Dacii meleaguri şi se vor mai da,
Judeca-se-va destinul celor 23 de milioane,
Prin oglinzi de cristale vii, ale lacurilor glaciare din Carpaţi,
Universu-i conjurat a privi, destinul acestui neam, ce trăita-n tragedii,
Viteji oameni însemnaţi ori mărunţi, îşi oferă viaţa cu faptele lor,
Pentru Creator ofranda, implorându-l:
" Blestemul, noi te rugăm, Doamne Sfinte-te-l ridicaţi!"

***

Păsări legendare, fac rotocoale concentrice în zare,
Şi-au înfipt pliscul în hasidismul lui Baal Sem Tov,
Au risipit cu mărinimie, fertile seminţe din cioc,
Respiră Ceahlăul profund, simfonii-s create din humă,
Îmbibate-s plenar, cu arome de răşinoase şi foioase,
Lacrimile-i curg din ochi, sunt izvoare pline de mărgăritare,
Oamenii încălcat-au legi primordiale, universale,
Văzduhul se umple, de aroma mirtului, amestecat cu smirna zeilor,
Să cureţe din patimi şi păcate,
Înfierbântate croiuri de destin, grăbite înspre moarte.

Pe Valea Bicazului, Athosul romanilor sadit-a în sufletele oamenilor,
Prin simfonii fantastice în acorduri de mii de piane şi viori,
Vieţi de căpcăuni, strigoi, călugări lacomi, hârci de vrăjitoare,
Prinţese şi-mpăraţi dară şi sihaştri ce au săpat în stânci cu dalta,
Însângerata istorie curentă a românilor.

Misterioase poteci bătute de căpriori, ascunse-s printre cetini,
Aleargă firul razelor de soare spre enigmatica Hiperboreea,
„Dvekut “, ce-i infuzat în secole de muncă, veghe, jale,
E incrustat pe frunţi de pietre ce viaţă prind, când visele-s călcate în picioare,
Afrodita uneşte prin sfânt legământ iubirea pură dintre Pygmalion şi Galatea,
Ca pruncii rumeni în obraji, urmaşii lui Decebal, s-apară veseli pe pământ,
O nouă generaţie de oameni cu mers îndrăzneţ dar sufletul plăpând,
Să fie ocrotită spre a se înmulţi şi a creşte sub Soare.

La Jghiabul Uriesilor e linişte, pierit-au ei de-o molimă cumplită,
Azi cioburi tot apar din munte, de vase chilave de lut ori cereale,
Stau vremii mărturie, de când cei uriaşi păşeau pe-a creştetelor munţi,
Luând de-a valma în picioare, păduri, podeţuri şi ponoare,
Ca simple muşuroaie le-ntreceau, mergând în zori de zi,
Ori la lăsat de noapte, ca să se adape,
Înghiţind cu totul dintr-o sorbitură, ecosisteme, de heleştee.

Furtună-i la Piatra Teiului,
Văgăuna căpcăunului, din coama Grinţieşului,
Plină-i de suflete plânse de inocente fete răpite de la a-i lor părinţi,
Din geamătul muntelui că ruptă-i fu o stâncă, spre-a Bistriţei iezire,
Un moş năpăstuit de ani, în flăcău chipeş se metamorfoză,
Lovit-a straşnic pe căpcăun pe ghiare, iar hâdul de-ndată stânca-o scăpătă,
Puhoaie învolburate mai cearcă, pe fetele pierdute, la lumină, a le scoate,
Jidovul răsare şi tidva de căpcăun de-ndată-i sfărâmată,
Morţile fetelor candide, au fost plătite de karmă, tot prin moarte.

****
Alergă oştenii Daciei, ţara lor sfântă a o apăra,
Asediată-i Sarmisegetuza de soldaţii neînfricaţi ai lui Traian,
Retrasă-n munţii dinstre răsărit, Dochia, sora lui Decebal,
Îndeaproape-i urmărită de cetele-mpăratului roman,
Viteaza fată-i frumoasă foc, de pân' şi pe neînduplecatul,
Conducător de oşti Traian, pe dată l-a-nmuiat.
Dorea s-o aibe pentru el, s-o cucerească ca pe-un de preţ trofeu,
Dovada că-i stăpân plenar pe vieţi de daci,
Şi pe pământul vegheat de-al lor Zamolxis zeu.
Fugit-a Dochia, ostaşii daci trimis-a dincolo de ale Ceahlăului trecători,
Rămasă singură faţă în faţă cu cerberul roman,
Sprijinul regelui geto-dacilor fata-a cerut,
Carnalele plăceri râvnite de Traian, nu le-a-ncurajat.

Zamolxis preschimbata-o-n ciobăniţă bătrână, cu turma de oi cu dalbă lână,
Călăuzit-a oastea romana către miazăzi,
Ramas-a Dochia stăpână pe coamele Ceahlăului, cu povârnişuri abrupte,
Picior de invadator, pe stâncile acestuia de-atunci n-a mai călcat.

Horace Gange

pe rugăciunea

pe rugăciunea lui Ben

am făcut cruce în faţa cărţilor

da' ne reîntemeiem

când dai în toţi nu dai în unu

când dai în unu dai în toţi

ce de bălăbăneli cu tunu

land Covurlui a câta landă

harem ţărâna şi lavandă

cât ne-a costat secunda an dă

premensa ba ardezia

în Ioanid de-a frezia

şi crez a zis şi crazy a

*

uşa se închide invers nu

aveţi clanţe nu broaşte

să nu spun de asociaţie

mă vedeam Vivekananda

la Chicago da'n Melbourne

la ortodocşi vorbii fără microfon

la pocăiţi să le recit din Gyr

Iisus în celulă sau doamne te iert

aseară la telefon Ioan Miclău

n-are apă c-ar fi o Indie

păi un' să fie Himalaia

Canberra diplomaţie şi educaţie

*

baptiştii slujesc şi sinucigaşilor

ţi-au plătit şi cheltuiala nunţii cu Ming

te chemase şi rabinul să-ţi dea certificat

nu mă prinse Maria din urmă

iar pe tine te apără Magdalena

scrisul nu mai e ca-n avion

copiii dăduseră foc colegiului

revitalizing central Dandenong

toată pleava la uraniu

ţi-am spus de saltea

cum s-o electrizezi

dacă nu-mi arăţi că nu întrebi

*

pe Eliade îl voi povesti

ori din cenuşă-i voi citi

toate două-săptămânile

pe tine te voi spune cu

martirii şi clasicii

mai mic dar cu ocean pe faţă

strivindu-se ortodoxia

nu acatistul rugului aprins

mulţi români vorbesc filme

protestele indienilor Florine

vruseşi să le îndulceşti

cu mantre de-ale mele

*

femeia nu ştia şah totuşi

mutase o pătrăţea pionul

din faţa turei am scos

calul şi am învăţat-o L

la picturi se oprise la tabloul

cailor de-ar fi îndrăgiţi de Aussies

ce zici Lidia numai în Polonia

ratarea întâlnirii cu Harry

care pe unde ajungem vrem

cu tinerii pânză parter

nimeni la şah nici la muzică

ne tot povestim ne-om vedea

*

vă auziţi râzând în dialect

când te-ai prefăcut mort

şi cu Ming în America

unde să încapă etnia

de revoluţia din curtea bisericii

prin simpatie de la antipozi

visasem zilele astea

mai scurte ale sudului

pe înclinaţia polului

interesat în trecerea timpului

al oceanului în costum negru

lunecă veveriţele pe tabla copacilor

*

sedus de femeie sedusă de Lucifer

one is too much two not enough

the great ocean road Princess highway

Lorne Apollo Bay minereu de suprafaţă

câinii mai valoroşi decât oamenii

viezurele diavol tasmanian

la australieni nu le e frică de criminali

nu pentru tot ceaiul din China

am ieşit din România nu şi România din noi

lumea de apoi a întârziat pe drum

fieştecare-n lucrul lui să-şi pună-al vieţii gând

patrioţi de locul unde sunt vine Apollo Bay

*

nu există creştin nepocăit

ne cufundăm în moartea lui Iisus Hristos

niciun eveniment mai important ca botezul

nu mai trăiesc eu ci tu trăieşti în mine

s-a dat pe sine însuşi pentru mine

nu poţi pecetlui cu două pecete

verificaţi-vă viaţa cu ce e scris în scriptură

necuraţi leproşi plini de bube mustind

vindecarea să ne dea o făptură nouă

cui i se iartă mult iubeşte mult

în casa lui Simon Leprosul

o întâmplare tristă din scriptură

*

 precumCioran florile

mâncai anafura baptistă

nemaiştiind franţuzeşte

mi se făcură ochii ciori

de frig în suburbii melbourniene

supăraţi şi incineraţii

mă închid cu pleoapele

ca indienii cu obloanele

în Kamla Nagar Mauritius

making eyes mâine barbeque

te plimbam prin Râmnic cu Ming

or te-oi tipări la Veronica

*

Raşel răceala de ne-mpodobise

mărunţiş nu mi-oi mai fi

a sta cu dulceaţa la gură

bine vin eu în obor pe frig

în loc tu la proaste în gară

tu pe dreapta aduci a Vibha

pene de pe Pacific altcând corali

mi-a dat Ming papuci cu coroana

reginei de nu mi i-oi fi dat tu

picior tăiat la antipod s-o fi aflat

incintei neîncălzite salteaua în priză

în pat olteanca lui Gib rusoaică

*

visul e forţa centrală a aborigenilor

pornisem spre locul sinuciderii ţi-am spus

să-l rogi pe pastor să folosească puşca

să fim mai siguri Tisa plânsu-mi-s-a

că de la doina mi s-o trage glonţul

imnul ortodoxiei româneşti voievodale

la a câta moarte a lui Eminescu

atât de albă pasăre că nu m-a mai umbrit

citat în interviul de la vocea evangheliei

Pâslaru din moarte clinică în Frăsinei

al vostru Gorcea înecat amintiri triste

şi cine este Tomaida o sfântă sinucisă

*

nu suntem de ruşinea ruşinătorilor noştri

penticostalii vorbesc chiar în limbi române

până la sacrosancte head-quarters anti-Eminescu

în lumea de dedesubt cu blajinii şi paştele lor

frumuseţea copiilor români întâlneşte

perfecţiunea măiastrei din Canberra

ah rostiri rezonând conferiţelor lui Vivekananda

ne luăm la ochi că destui ne văd de aruncat

principiile întâlnirilor în cuvânt little talk

poftă am de propriile manuscrise

începând cu ăsta căutat de adrenalină

în Australia românii respectă aborigenii

*

mă joacă somnul în copite

şi balerine de la Maraton

râsetele poate româneşti

mă mai împing şi eu concert

căţeluşa schelălăie o zi a

doua fără mine în Australia

deconstrucţie în imitaţie

devalorizat psihism

pe mitomanie rituală

nici goliciunea vals la fel

făcutului de fel nemulţumind

costum negru cămaşă albă

*

pe sarea apei comandor al desalinizărilor

pământ oceane Maldoror ce vreai sub lume lagăr or

agora a comorilor gomorelor şi tu sudor

pas tras în piept glonţ inodor pe nespălate sânge cor

verso pământului mă dor o doară aurora nor

tu macho da' doar narator plictisul masculinilor

trecu-i şi prapure mă lustrui

că Australia austru-i

pe Blaga i l-am dat Fionei

diferenţă între umbră şi soare

pe River's Terasse libertate cu imigranţi

an emigrant's thoughts of home

*

the intense noastalgia and the fear of the unknown

flood sufferings children'r children home again

waterfall at Mount Macedon the sunny south

man absorbed in landscape cortical blindness

Denial is a river in Egypt dawn santinel

accross the desert walk and don't look back

treci oceanul uiţi desenul profuziune de untitled

ai pe tată-tu-n Vrindavan tot hippy şi când

mi se sfârşi Australia regretului de Australia

iar se puse ploaia m'apucai de scris

used syringes here please

instinctul creaţiei în virtutea lovirii

*

mamă frumuseţe de românce

în trena dumitale sister evenings

când se va întâmpla ce s-a întâmplat

sămânţă semantică luna ochi norilor

cap turbulenţei şi toate şi-au făcut de cap

ser din propriul sânge tratament articulaţiilor

concreşti caleşti crestaţilor turbaţi netulburaţilor

pe jos prin lagăr lăsată la vatră sărbătoarea

Helen citeşte pe Baldacci Corin îşi doreşte Filocalia

gratie graţie îmbuibă-te păcatului

aşezată trup lung în dreapta tatălui

George Anca

WENDY

(Scenariu, film).

          Anahoretul scriind rostirea în ce piesă, conăcari? Noiane, noi Nae. Rolul în Williamsburg.   Principal harpist. Asistent de producţie.  Speakeriană la BBC.

Indicativ: Numitul vizitează un element lucrat de indicativul nostru. Nu veţi da curs scrisorii la destinaţie. Să fie perfecţionate/percheziţionate amănunţit.  Obiectivul a fost căsătorit până în 1953 cu cetăţeana engleză Muston Wendi. Pe parcursul meditaţiilor, este posibil să-l întrebe pe agent ce interes are să înveţe limba engleză şi de ce tocmai la el a venit să facă meditaţiile, întrucât există şi alţi profesori în oraşul Câmpulung. Scontăm că agentul odată contactat cu suspectul sub pretextul mai sus documentat, vom realiza infiltrarea lui şi în cazul că Noica Constantin face spionaj, va apela la serviciile agentului şi astfel vom reuşi să aflăm ce date îl interesează, canalul ilegal, prin care ar transmite datele vreunui serviciu de spionaj, prin ce mijloace realizează el acest lucru.

Cu Noica  pe el, orice vapor devine Titanic. Wallace, diabetul. Pază, nu piesă.  Să fi fost mai interzis ca Noica, din cauza lui (toţi cei ce l-au întâlnit că ar scoate un manuscris din ţară, Geistes).   Esenian, noicar.   Primul an după zdup. Răni în clocot. Vezi, să se înţeleagă, ca la estradă, altfel cine mai citeşte. Drace, şi Wallace, şi Noica, şi taică-meu, câte două soţii, le ştiu, sunt fiul celei dintâi, călugăr de mic.

Celălalt Noica, păr. Rafail, tuns în monahism, la Essex, de păr. Sofronie. Sf. Siluan Athonitul. Frământaţi un pic de Doamne, atunci gândirea începe să vă devină rugăciune. Cu mine mântuirea este total cu neputinţă, cu Dumnezeu a se pierde este total cu neputinţă. În Dumnezeu nu este şi nu poate fi tragedie, oricât de tragică ar fi viaţa noastră. Când ne-am născut pe lumea asta şi am murit pentru lumea din pântecele maicii. Porunca lui Dumnezeu este pentru noi devenire întru fiinţă, calea spre a deveni ca el.

Gestra (revistă, editură). Am de scris piesa Noica. Rolul lui Hegel (cam tot două neveste). James Mason. Ben Beranke. Clipuri acţioniste la picioarele crucii constantine. De unde acţiune sub interdicţie? Iar suferirea acţiunii claustrale să nu apară fatalitate. Să-i zic Filosoful. Expresia “absolutul” provine din religiile păgâne. “Fiul Tatălui” depersonalizează pe Dumnezeu, creează confuzie. Suntem urmaşii unor maimuţe modificate genetic de extratereştri. În palimsest-seco, Hegel ia locul lui Nae? Fried Naegel. Cu dumneata mă întâlnesc în paradis (în Jilava? aşa m-a citit?)

Noica: De luni de zile sunt pierdut în Hegel. Din Hegel în recluziune. După: “Sunt desprins de toate”. A spune lucrurilor pe nume şi, simultan, a camufla ceea ce spune. “Nu mai poţi fi doar alexandrin după aceste evenimente”. Concluziile de învinuire. Vrea cineva să-i majească una?

         

Teatrul, dacă nu înţeleg stilul şi cuvintele e la revedere. Cască lumea. Les images sont les images. Ce-aş bea o bere. Îi zicem noi bere. Dacă-i zicea pere, hai să bea pere.  Noi, ca Wallace. Specatacol-cupeu, nu mai e o piesă, şapte scheciuri, Faca-Millo. Ce faci, Găbiţă, bine-merci, săru'mâna. Dacă n-o iau razna, totul e-n regie.

         

Titlul piesei e Wendy. Faci aşa. Ghimbaţi. Din tren vine Wendy. Începe scena. Şi să nu uiţi de Noica. Nu e realitate ca joc, ce-a făcut în viaţă, altfel, la bibliotecă. A vorbit-n-a vorbit, vorbeşte-nu vorbeşte, foarte bine, a vorbit dar n-a vorbit, cam aşa. Te iubesc da' nu te iubesc. Undeva să spun, s-o dau pe ceva clar, lămuritor şi clasic. Nu a vorbit pentru că era ascultat. Cameră de microfoane transformabilă. Mă întorc la muzică, salvarea mea. Acordurile disonante. Beethoven de la coadă la cap. Cum e cu Wendy. Să bem un pahar. Afară ninge, o splendoare fantastică. A dat jos bluza. Gică (personajul) a fost uimit, şi-a scos cămaşa şi a uract fără să urce. Lumea, a, ce face ăsta, când tu ai trecut la alta.

Spaţiu, timp, acţiune, mai e una, îţi spun pe e-mail. Spaţiu Boemia, loc aici. Nu sunt atât de mare cât aş fi putut să fiu dacă eram băgat într-un scandal. Amarillo. Gemelare. Îl băgară pe Wallace în maimuţă. Felicia, înainte de toate, Răzvan şi Melissa. În ce mă priveşte, prost filmat, vorbesc cu spatele, din profil. Au micşorat din rol, au scos secvenţa finală, faţa tristă, bolnav de cancer, mă făceam mic, au vrut să se refilmeze dar îmi tăiasem mustaţa. Filmul ieşea mult mai bine dacă ne dădea libertate, tot cum vrea el, conversaţiile în olandeză nu se traduc, nu vrea băiatul. Locaţia (locul), juma de oră în taxi, nimic de pe stradă, iar adorm.

Sunt singurul profesor universitar care cântă muzică uşoară. Franc Sinatra nu cânta, şi făcea şi film? Sunt Vrăjitorul, rolul principal, am succes mai mare decât Aladin. Nu puteau să facă ce le ceream eu. Textul, nu fraze întoarse, că îl înnebuneşti pe actor. Altfel, de citit, nu de jucat. Fetele sunt studente, poate rămân tâmpite de ce le spui.

Reînvii conversaţii, de unde matriarhatul – pe istorie, pe şcoală? Îl chiar văd, maică vorbitoare, persoană conversantă, meditator, la surpriză, vorbindu-şi sieşi, verificându-se, dozându-se. Pentru actul I am rezolvat povestiri dintr-un manuscris indian, pe principiul – discipolul spune poveşti maestrului, eu lui Dinu, Dinu lui Nae. Lui Ganesh să-i caut şoarecele, ucigaşul lui Noica, în versiunea peronajelor secundare din real. În rolul lui Noica: Vasile Menzel, Nae/Hegel: Dragoş Pâslaru/Dan Puric, Madi: Irina Velcescu. La harpă, Iwy Wallace. Regia: Puşi Dinulescu (în timp ce scrie la Manolescu sub aripa diavolului).

Are pact, are dosar, scrie Lăbescu, să nu zgândări. Lăbescu e ca Vitner, da' ăla a condus licenţa lui Vasile Văduva despre Gib Mihăiescu, aşa că în stilul dosargiului nu dau pe Vitner pe zece Lăbeşti. În catacombă am fost fericit că n-ai denigrat şi acum vii cu ăsta care scrie cu p mic Pământuri, de-aia a murit Preda. Iar Noica-Hegel a făcut puşcărie din cauza manuscrisului trimis-pierdut la Paris. Şi când am plecat în India, prorectorul cadrist al lui Răutu mi-a spus că s-a primit o anonimă la CC al PCR că vreau să scot un manuscris din ţară – protestez vehement – nu, că aţi fost urmărit, ştim că nu vei scoate – ba scot, doctoratul meu e manuscris. Probabil, care plecau, manuscris scoteau, tot după Hegel. Iată manuscris indian i-am trimis lui Noica, nu l-a primit, Eliade da. C-ai vrut să mă ajuţi, că poate nu ştiai că l-a făcut Lăbescu comunist pe Noica. Sunt avansat. Greu l-aţi urni pe Ganesh (căprioara s-a vaporizat). Mă duc la supraveghetori. Ţi-am dat rolul suspectului.

Vespasian i-a pictat peştera cu bizoni, d-na Kogălniceanu a scris o carte despre Noica. D.D. Roşca traducea în foileton Fenomenologia, mai şi Maxim. L-am cunoscut pe taică-tău, cânta, n-am ştiut, şi eu cu doinele din satul meu, era mai înalt ca tine, paladin într-o fabulă, trimit prin poştă. Sunt obligat să mă salvez. Lechea că are o sută de scrisori de la Noica, paralizat, sub teroarea custodei, şi Carandino. Ortodoxia e singura noastră şansă de a rezista la globalizare, nu şi la a treia Romă, noi pe când a patra. Enclave de români ortodocşi în latinitate, vin şi localnicii la liturghiile lor. În tinereţe ne-am fi vrut într-o lume mai dinamică. Vezi că dacă-l face Boia pe Mihai mit, fă-l şi tu pe Wilhelm mit. Nu există numai rădăcina de mapamondizare umbrind necunoacute absolute. În piesă se întâlnesc trei limbaje: Hegel/teză, Noica/antiteză, dodii/sinteză.

Se joacă Noica, vol I. Pictorul s-a înecat în Dunăre. Noica show. Astă-seară se joacă Noica. Un accident fellinian, cu lume la etaje şi în subteran, o curgere atotbanală. A fost răpit de muză-securitate. În câte caiete şi piesa coborâtoare-urcătoare-smeie. Tot nu mă opresc în biografie, în gândire, în supraveghere. Nu e una, sunt toate filosofiile şi represiunile, de câte ori e minge şi zid, că la un meci cu capul lui, cum şi l-ar fi aruncat minge de arbitru. Misiune în munte, pelerinar, toţi pe arest, pe reţinere, pe sine. Spovedanii de unul şi de toţi, în dosare. Ce mi se întâmplă mie cu piesa, nu încă nici în roluri, nici în stal. Ne simbolizăm decomplexarea, dedemitizarea, nu mai râdem de filosof, al nostru e, el suntem.

Nu mi-aţi spus că vă vedeaţi cu Noica, frica. Nici d-stră că sunteţi din Clisura, cu Marcu Beza, aromân de-al lui Noica. N-aveţi concurenţă la jurnal, a, Noica lăuda jurnalul lui Peyps, codificat să nu-l prindă nevasta cu altele – codul lui, pe N'alte subiecte. Uitasem, tot spăimos, l-am scris invers, Acion, în India, în memorii la mijlocul vieţii: ţii jurnal? Aţi ţinut d-stră şi pentru mine. Arhiva primeşte manuscrise, biblioteca le pierde, copiii nici atât. Actul I, cerc – Sita/căprioara, Ravana/tigrul. II, triunghi (?), III, pătrat (cub? Atunci şi primele: sferă, con). Noica, pe scaun (fotoliu) în centrul scenei, cu faţa spre public. Al doilea personaj, cu faţa la el. În spatele lui Noica, al treilea personaj/peisaj, variabil, replicator şi pantomim, gesticulant în replică-Noica spre interlocutorul-comun-public.

Taică-său a fost mare torţionar. Ăsta e nivelul când eşti criminal. M-ai lăsat cu gura mută. Face urâtă o miss, o fi şi ăsta un criteriu, e dreptul lui democratic. Nu-i încap gradele pe umăr. În pod, în puşcărie, în Cuba. Bucătărie de carribi-canibali. La fiecare ascultare un meniu new, niet. Şerpii-eroii, Achileea, scanează, ce o stâncă, Pietricică la Piatra Neamţ. Tagore-Haysam-ciclopi sub lână, pe vapor. Nu e suficient să stai într-o lojă, trebuie să stea şi loja în tine. Ăştia cred că peştera e un peşte.

Ce mai citeşti, Hegel, l-a tradus Noica prin '46, '48 şi s-a dus la Câmpulung. Unul mâne la un prieten, altul la han; primul îl visează pe al doilea, vino că mă omoară hangiul, se trezeşte, se culcă la loc, vino că m-a omorât, m-a pus într-o căruţă şi m-a coperit cu balegă, se trezeşte, se duce, căruţaşul pleca, trimis de hangiu, ce-ai acolo, a luat-o la fugă, l-a ucis pe hangiu. Am tot Cicero, tradus de un nebun. Predecesor lui Seneca.

Divinaţie din divi-zei latini, nu mantică din manie-nebunie grecească. Irrideamus aruspices, să-i luăm în râs pe haruspici. Sed quid ego Graecorum? Dar de ce m-oi fi ocupând eu de greci? Illa due somnia, cele două vise. Vide, quid Socrates in Platonis Politia loquatur, iată ce spune Socrate în Republica lui Platon. De fato. Tot ce se întâmplă se întâmplă din voia destinului. Cauză este ceea ce produce efectiv lucrul a cărui cauză este, aşa cum o rană este cauza morţii, indigestia cauza unei boli, focul cauza unui incendiu. De aceea nu trebuie considerată cauză a unui lucru tot ceea ce-l premerge, ci doar ceea ce, premergându-l, îl şi produce. L-a premers, l-a şi produs ( H. pe N.?)

 Lucrul temut nu a fost experimentat, vidul trebuie să fie experimentat, o, Doamne, fie să fiu viu atunci când voi muri. Doar dincolo de non-existenţă începe existenţa. Spaima de prăbuşire poate fi frica de un eveniment trecut care nu a fost încă experimentat, vezi şi spaima de moarte, căutarea vidului. Boala psihotică este o organizare defenisvă împotriva unei agonii primitive. Neintegrarea are apărare dezintegrarea, căderea la nesfârşit se apără prin autosusţinere, nu reuşeşti să te instalezi în soma, te aperi prin depersonalizare, pierzi simţul realului recurgi la narcisismul primar, pierzi capacităţile de relaţionare cu obiectele te aperi prin stări autiste, relaţionare doar cu self-fenomene. România în pihanaliză.

Die Phaenomenologie des Geistes. Dialectica suspendării, aufhebung, prăbuşirea unei atitudini spirituale spre o nouă atitudine. “Das Wahre ist das Ganze”, adevărul este întregul. Negaţia este creatoare/pozitivă.

anandrie, afrazie, adogmatism, acatafazie, acataleptic

nonacţiune, noncărţi, nonautor, nonmuzică, nonoameni, nonviolenţă

infidelitate (nefidelitate, nestatornicie, inexactitate, neadevăr, inconstanţă)

imparitate, improductivitate, improprietate, imputrezibil, ireligios, ireuşită, irezonabil

nealtul, neamăgeţ, negrăit, nelume, nemargine

ni-arâs/nefericit/nerâs, nifaptu/nefăcut/nenăscut, ni-imnare/neumblare, ni-luţită/nelucită/năluci, niminduire /negândire, ni-mortu/nemuritor, ni-oaspe/duşman, niom, ni-putut/bolnav, ni-putame/epidemie, ni-vrut/neiubit/urât, ni-zburat/nevorbit.

De unde vorbeşti? Sunt la Paris. Tot mai bună pâinea acolo? Fără sare. Scriu o piesă despre Noica. Fiu-său e călugăr în Anglia. În Apuseni. Şi eu am vrut să merg la Peştera, dar au făcut-o cârciumă. Vezi că scriu şi despre tine o piesă. Dacă te enervez? Ce face d-na? Nu vorbeşte, dânsa e franţuzoaică. Sunt la Republica. Acolo a lucrat unchiu-meu, fost campion la toate categoriile de box, după 20 de ani de puşcărie politică, închideau o sută de-ăştia în sala de festivităţi – azi amfiteatrul “Motru” - când venea Ceauşescu, ăia erau namile, puteau cu un umăr să arunce tot în aer. Joacă iar Tyson cu Holyfield. Să ia bani. Nu se lovesc. Se lovesc.

Haiku d'etat, coup de theatre. Spaţiu claustral, interior, ne jucăm piesa fenomenologică. Denunţă pe cine bate la uşă, lovitură de teatru, de cinema, de spital, de ciocan. Hitler atacă Uniunea Sovietică. Nefertiti dispare fără urmă. L'histoire du communisme racontee aux malades mentales. Nu râdeţi de filosof. Teatrul va fi evacuat. Ne-am născut printr-o lovitură de teatru al absurdului, în ciuda neînţelegerilor care ne unesac rămânem împreună.

Noica-India, virez spre Ganesh. Vezi şi scena pe elefant din primul dosar. Metoda Hegel-Noica mă plonjează în propria literatură-arest. Îmi vor veni mereu în minte replici ale lui Noica, şi pentru australieni. The Boy in the Bush. Cine i-a incendiat biblioteca? And a bearing just a little too lamb-like to be convincing. Eunuci, eunoici. “Hegel pe Gange”, Furnici albe, p.130. Halterele, după levitant, la zi(le). Australians who are suffering of bush fires. Martirii, florile torturii; lăsaţii în viaţă, denigraţi canonic şi după moarte. Carte întru Noica-Hegel, încropită în trei săptămâni din 40 de ani.

Geistes omoară Gioia. Traducătorul, dedublat absolut. Pe repovestitor l-a costat puşcăria. Nu că l-a turnat, a avut cine, au fost închişi în aceeaşi celulă. Caut AU(M) în rugăciunea lui Nicasius. Basm din alchimie, dodii din dialectică (sigur i le-am spus, l-or fi şi interesat, or fi şi la dosare: dodii împărtăşite – în ce scopuri?) Da, îmi voi fi raportat dodiile către povestitor. A câta oară trec pe lângă piesă (personaje transpenitenciare: Noica şi Hegel). Lege-l Hegel. Dezlegat Descartes. Hunt Kant. Fum Hume. Iat-o, Plato. La citta delle donne. Decapitare pe toată linia, eres. King Kong făcut viezure, hăitaşii monografi. Inuendo. Bumbaraci. Caffe Noica.

Noica: Uitarea e de limbă.

Hegel: Dingheit (a fi lucru).

Noica: Unbendingheit, mai ales un lucru ultim.

Hegel: das Aufheben (suprimare-conservare). 

Noica: Vocabulă dialectică de prim-ordin, “întru tine, Doamne”.

Hegel: das Aussereinandersein  (exterioritatea reciprocă).

Hegel: Frumosul, sfântul, etrenul, religia şi iubirea sunt momeala cerută spre a deştepta pofta de a muşca; nu conceptul, ci extazul, nu necesitatea progresând rece a lucrului, ci entuziasmul care fermentează trebuie să fie ceea ce susţine şi răspândeşte progresiv bogăţia substanţei.

Noica: Iar cugetarea filosofică se bucură, cum spuneai tu, când întâlneşte în limbi cuvinte nu numai cu semnificaţii deosebite, dar şi opuse.

Hegel: Mugurul dispare în apariţia florii şi s-ar putea spune că el este infirmat de către aceasta. La fel, prin fruct, floarea este arătată ca fiind o falsă existenţă a plantei şi fructul trece în locul florii ca adevăr al ei. Aceste forme nu numai că se deosebesc, dar ele se elimină una pe alta ca fiind de neîmpăcat.

Noica: Fiarele au tactici şi iscusinţe omeneşti. O căprioară paşte în voie în poiană. Tigrul care o vede din desişul pădurii nu o atacă direct; dă o dată sau de două ori târcoale poienii, îşi lasă urmele, miroasele, şi apoi îşi face deodată simţită prezenţa. Căprioara vrea să fugă într-o parte, dar dă peste urmele tigrului; încearcă în alte părţi, dar e la fel. Aleargă înnebunită în cercul în care e prinsă, şi cade istovită la pământ. Atunci tigrul se duce liniştit şi o mănâncă.

Hegel: Fiecare trebuie să meargă către moartea celuilalt, după cum fiecare îşi riscă propria lui viaţă; căci celălalt nu valorează pentru el mai mult decât el însuşi.

Noica: După Heidegger, fiinţa este ceea ce se dezvăluie, după gândirea românească implicită vorbirii, fiinţa e ceea ce se ascunde.]

Hegel: Conştiinţa vieţii, a existenţei-ei-în-fapt şi a acţiunii ei, este doar suferinţa în ce priveşte această existenţă şi acţiune.

Noica: Trăim într-o lume în care universalul e pedepsit – aceasta ştim de la tine încoace.

Hegel: Spiritul absolut intră în existenţă numai pe culmea în care cunoaşterea sa pură despre el însuşi este opoziţia şi interschimbarea cu el însuşi.

Noica: Dar ce cuvinte sunt acestea de care nu ne putem desprinde?

Regizorului (teatru radio?) Până la piesă, rolul Iago, plus alte song-uri such as the following ones. Cu permis de la Pasy de supra cf dodii.

în izlaz la casa Liţii / cuibul gol de compoziţii / morarul murmurându-şi moară / ne macină de ne omoară / lavanda poisentia / detenţia Luteţia / tăindu-ne garanţii / din răsăritul Franţei /    Universita di Trento / soru-meo adiacento /îmi pare parmen Carmen / prin larme de alarme-n

toarcem smirnei fumul / naosului cumul / asupra asprei presuri / din creştet ne împresuri / cauciucurile arse / catrinţele ne întoarse / nicidecum de bătrâneţe /   pe călcâie avion / în viaţă nea Ion / am de cântecul copăii / caii răii ia-i-i dă-i-i / iepele cu drag de răii / smulg biserici hărăbăii /  frate naţie de naţiu / cu bubatul lui Pancraţiu

 lotului tăcut nebasnic / nu armată nu kalasnic / neuitând în comparaţii / să martirizaţi şi fraţii / 

 ce nu răsare-n cer de / nor cetină tot verde / cu plata înainte / ai ziua către sfinte /  ne-om sobru muţi vădi / cortegiului de-a fi /  lăstuneţe hindu ne / karmă nefiindu-ne / pe acum mi-erai şerif / de cătuşe loja if /Nae şi cu aliaţii / voci de stinse caterinci / de numără pân' la cinci 

a compune imortele / din pământ cântat de iele /  triştii râsului nerâs / în Sahara beau cumâs / 

 infidelitate bâta / trenul pân' la Pojorâta / nici aliat nici aliaj / de am ajuns târziu în Raj / picuri creştet de cianuri / din Polizu în Panduri / am un teatru stau în cuşcă / de ani n-am mai dat o duşcă / 

hu pucioşilor pe pecii / înainte de toţi vecii / sub glotă dromaderii / deşertului tuilerii

mai mult să ies în ploaie / destinul mi se moaie / cât călăream pe Ţâncul / berbec ţigău şi încu-l /

în grădina gazdei surde / se exprimă Kant kurzi kurde / calci pe ape cu platfus / mai la munte de apus / nici John Donne rafaeliu / nici leat soru-mii soriu / din Rousseau confesii fim / de copii Ierusalim / hai o sută şcoala tower / să-l întriste Schopenhauer

tu cu Hegel el baptist / apoi Zosimei calist /  ce scandal cu Eva şarpe / raiului strună de harpe / ce serios nechează cal / sub spumele de râs cabal / dacă n-are Noica / Pacificul scoica / 

acţiunea carceră / creierii îi maceră / ne cerem la o goangă / pe actuala Gangă / să nu răsară raza /  nici apocatastaza / că şi tu reciti-vei / din Hegel Paraschivei 

 piesa după actul doi / de-o începe Noica noi / Nae şi cu aliaţii /  într-o mlaştină ce juni / pe arcadii de cajuni / în arest pe Gange Hegel / dakoiţii supraveghe-l / la rânduri nesfârşire şir / hindus de ce trăim empire / în colonii de iarbă pir / pe la Arghezi tibişir / aici ar fi de Wallace / cântând Maria Callas / cu Noica în mandala-s / traduşii de la Dallas

VASILE VĂDUVA

Fata tatii

Fata tatii, să mă ierți

C-ai să crești – și n-am să fiu

Decât umbră-ntre coperți

Și de-acolo n-am să știu

De ți-e bine, de te doare

Când vei crește fată mare...

Ochiul meu n-o să te vadă

Prin pământul pus pe-o ladă,

Nici urechea-mi n-o s-auză

Glasul tău de buburuză,

Când vei râde, când vei plânge,

Lumea-n chingi când te va strânge...

Fata tatii, tu să ierți

Umbra mea dintre coperți,

Dacă biata n-o să poată

Să îți fie loc de tată

Și de-ot fi în tine ploi

Lângă raft să nu rămâi -

Căci eu n-am să pot din foi

Să mă-ntind să te mângâi,

Fata tati... să mă ierți

Că-s doar umbră-ntre coperți.

Acolo jos

Acolo jos, printre răcoare,

Ții minte Tudor George când

Nemaiturnându-ne-n pahare

Gagica dintre galantare?

Ci tot mai beam un rând în gând...

Miasmele de cărnuri fripte

Lung sfârâite pe grătar -

Smulse din porci, precum din cripte

Ferfenițite foi de scripte -

Și-n veci mirosul de mărar...

În hrubă-nchiși la „Singapore”

(Ții minte harmonistul orb?)

Corăbii, doamne, fără prore...

Deasupra timp cu alte ore

Ne-ar tot fi supt prin ciur de sorb...

Sub talpa lumii, hai sub talpă

De bună voie capul pus

Și-oricine vrea: poftim de-l scalpă

Prin frestruici cădea de sus...

Și n-aș fi vrut 

Și n-aș fi vrut să fiu chiar drumul...

Ci m-aș fi vrut doar unu-n șir -

Țigan nomad ascuns în fumul

Căruțelor cu coviltir...

Și m-aș fi vrut măcar o roată

Rotindu-mă spre nesfârșit,

Măcar o talpă sângerată

Pe orice drum părăginit,

Măcar un ochi, măcar o mână,

Măcar un semn de bun rămas

Spre cei ce pot să mai rămână

Măcar un câine de pripas...

Ci mi-e sortit să fiu chiar drumul -

De-a pururi roți și tălpi în jur

Acoperi-mă-vor cu fumul

vieții ca un coviltir...

Ci devin colb... ci devin drumul ...

Dar mai respir... și mai respir...

Clopotul

Clopotul din turn prelins

Spre subțire, dinadins

Bate-(iată cum încearcă)n

Ochiu-mi zăvorât cu cearcăn.

Roșu stins, petale șui

Se preling din bangul lui

Și un deșt în patru muchii

Nituit pe sub cu muchii -

Și-acel os de sfânt prea ros

Clopotului pe din dos,

Tot mai mic, mai fără rang,

Ascunzându-se de bang...

Fetele

Fetele, bobletele,

Se duc pe-ndeletele

Și le-astupă urmele

Ploile și brumele...

Meru alții scrume-le!

Mă aleargă vârstele

Repezi ca lăcustele

Și pe-ascuns tristețile

Mă bat cu săgețile...

Sufletul se-ntunecă –

Stea de dor nu-l lunecă,

De tăceri să-l mântuie

Zarea nu-l mai bântuie...

Dragostea și zările

Alții le țin scările...

Față

Față-a mea de măscărici

Hai la groapa cu furnici -

Ba-i aici, ba nu-i aici

Fața mea de măscărici...

Jumătate râzi și plângi

Nemișcarea celei stângi,

Care – cine să mai știe

De e moartă, de e vie...

Față-a mea de măscărici

Hai la groapa cu furnici:

Și acolo pe-nserate

Nă-i mai fi – cred că se poate

Împărțită-n jumătate,

Cum îmi ești parșivo-aici,

Față-a mea de măscărici!

Hai la groapa cu furnici...