Miahai Eminescu
commented by George Anca
George Anca
LUCEAFĂRUL/DIVYAGRAHAH
Miahai Eminescu
commented by George Anca
Mihai
Eminescu
(fragmente)
LUCEAFĂRUL
................................
Porni luceafărul. Creşteau
În cer a lui aripe,
Şi căi de mii de ani treceau
În tot atâtea clipe.
Un cer de stele dedesubt,
Deasupra-i cer de stele -
Părea un fulger ne'ntrerupt
Rătăcitor prin ele.
Şi din a chaosului văi,
Jur împrejur de sine,
Vedea, ca-n ziua cea dentâi,
Cum izvorau lumine;
Cum izvorând îl înconjor
Ca nişte mări, de-a-notul...
El zboară, gând purtat de dor,
Pân' piere totul, totul;
Căci unde-ajunge nu-i hotar,
Nici ochi spre a cunoaşte,
Şi vremea-ncearcă în zadar
Din goluri a se naşte.
Nu e nimic şi totuşi e
O sete care-l soarbe,
E un adânc asemene
Uitării celei oarbe.
Porni luceafărul. Creşteau
În cer a lui aripe,
Şi căi de mii de ani treceau
În tot atâtea clipe.
Un cer de stele dedesubt,
Deasupra-i cer de stele -
Părea un fulger ne'ntrerupt
Rătăcitor prin ele.
Şi din a chaosului văi,
Jur împrejur de sine,
Vedea, ca-n ziua cea dentâi,
Cum izvorau lumine;
Cum izvorând îl înconjor
Ca nişte mări, de-a-notul...
El zboară, gând purtat de dor,
Pân' piere totul, totul;
Căci unde-ajunge nu-i hotar,
Nici ochi spre a cunoaşte,
Şi vremea-ncearcă în zadar
Din goluri a se naşte.
Nu e nimic şi totuşi e
O sete care-l soarbe,
E un adânc asemene
Uitării celei oarbe.
SCRISOAREA
I
Pe cînd
luna străluceşte peste-a tomurilor bracuri,
Într-o
clipă-l poartă gîndul îndărăt cu mii de veacuri,
La-nceput,
pe cînd fiinţă nu era, nici nefiinţă,
Pe cînd
totul era lipsă de viaţă şi voinţă,
Cînd nu
s-ascundea nimica, deşi tot era ascuns...
Cînd
pătruns de sine însuşi odihnea cel nepătruns.
Fu prăpastie?
genune? Fu noian întins de apă?
N-a
fost lume pricepută şi nici minte s-o priceapă,
Căci
era un întuneric ca o mare făr-o rază,
Dar
nici de văzut nu fuse şi nici ochi care s-o vază.
Umbra
celor nefăcute nu-ncepuse-a se desface,
Şi în
sine împăcată stăpînea eterna pace!...
Dar
deodat-un punct se mişcă... cel întîi şi singur. Iată-l
Cum din
chaos face mumă, iară el devine Tatăl...
Punctu-acela
de mişcare, mult mai slab ca boaba spumii,
E
stăpînul fără margini peste marginile lumii...
De-atunci
negura eternă se desface în făşii,
De
atunci răsare lumea, lună, soare şi stihii...
De
atunci şi pînă astăzi colonii de lumi pierdute
Vin din
sure văi de chaos pe cărări necunoscute
Şi în
roiuri luminoase izvorînd din infinit,
Sunt
atrase în viaţă de un dor nemărginit.
...................................................................
În
prezent cugetătorul nu-şi opreşte a sa minte,
Ci-ntr-o
clipă gîndu-l duce mii de veacuri înainte;
Soarele,
ce azi e mîndru, el îl vede trist şi roş
Cum
se-nchide ca o rană printre nori întunecoşi,
Cum
planeţii toţi îngheaţă şi s-azvîrl rebeli prin spaţ
Ei, din
frînele luminii şi a soarelui scăpaţi;
Iar
catapeteasma lumii în adînc s-au înnegrit,
Ca şi
frunzele de toamnă toate stelele-au pierit;
Timpul
mort şi-ntinde trupul şi devine vecinicie,
Căci
nimic nu se întîmplă în întinderea pustie,
Şi în
noaptea nefiinţii totul cade, totul tace,
Căci în
sine împăcată reîncep-eterna pace...
RUGĂCIUNEA
UNUI DAC
Pe cînd
nu era moarte, nimic nemuritor,
Nici
sîmburul luminii de viaţă dătător,
Nu era
azi, nici mîne, nici ieri, nici totdeuna,
Căci
unul erau toate şi totul era una;
Pe cînd
pămîntul, ceriul, văzduhul, lumea toată
Erau
din rîndul celor ce n-au fost niciodată -
Pe-atunci
erai Tu singur, încît mă-ntreb în sine-mi:
Au
cine-i zeul cărui plecăm a noastre inimi?
El
singur zeu stătut-au nainte de-a fi zeii
Şi din
noian de ape puteri au dat scînteii,
El
zeilor dă suflet şi lumii fericire,
El
este-al omenirii izvor de mîntuire:
Sus
inimile voastre! Cîntare aduceţi-i,
El este
moartea morţii şi învierea vieţii!
STRIGOII
............................................................
- Din
inimă-i pămîntul la morţi să deie viaţă, -
În
ochii-i să se scurgă scîntei din steaua lină,
A
părului lucire s-o deie luna plină,
Iar duh
dă-i tu, Zamolxe, sămînţă de lumină,
Din
duhul gurii tale ce arde şi îngheaţă.
Stihii
a lumei patru, supuse lui Arald,
Străbateţi
voi pămîntul şi a lui măruntaie,
Faceţi
din piatră aur şi din îngheţ văpaie,
Să-nchege
apa-n sînge, din pietre foc să saie,
Dar inima-i
fecioară hrăniţi cu sînge cald.
MEMENTO
MORI
..................................
De-ar fi aruncat în haos arfa-i de cântări îmflată,
Toată lumea după dânsa, de-al ei sunet atârnată,
Ar fi curs în văi eterne, lin şi-ncet ar fi căzut...
Caravane de sori regii, cârduri lungi de blonde lune
Şi popoarele de stele, universu-n rugăciune,
În migraţie eternă de demult s-ar fi pierdut.
Şi în urmă-le-o vecie din nălţimi abia-văzute
Şi din sure văi de haos colonii de lumi pierdute
Ar fi izvorât în râuri într-un spaţ despopulat;
Dar şi ele-atrase tainic ca de-o magică durere
Cu-a lor roiuri luminoase dup-o lume în cădere
S-ar fi dus. Nimic în urmă ¬ nici un atom luminat.
Dar el o zvârli în mare... Şi d-eterna-i murmuire
O urmă ademenită toat-a Greciei gândire,
Împlând halele oceanici cu cântările-i de amar.
De-atunci marea-nfiorată de sublima ei durere,
În imagini de talazuri, cânt-a Greciei cădere
Şi cu-albastrele ei braţe ţărmii-i mângâie-n zădar...
Dar mai ştii?... N-auzim noaptea armonia din pleiade?
Ştim de nu trăim pe-o lume, ce pe nesimţite cade?
Oceanele-nfinirei o cântare-mi par c-ascult.
Nu simţim lumea pătrunsă de-o durere lungă, vană?
Poate-urmează-a arfe'-antice suspinare-aeriană,
Poate că în văi de haos ne-am pierdut demult... demult
....................................................................................
Şi când steaua se înalţă de pe fruntea lui de rege,
Nordu-atunci cu visuri mândre noaptea lungă şi-o petrece.
De pe stânca-n care tronă, el picioare de granit
Le întinde-n fundul mării cel amar şi fără fine.
Păru-i alb flutură-n vânturi, stuf de raze lungi, senine,
Umerii, dealuri de neauă se înalţă-n infinit.
Nordu-atunci cu visuri mândre noaptea lungă şi-o petrece.
De pe stânca-n care tronă, el picioare de granit
Le întinde-n fundul mării cel amar şi fără fine.
Păru-i alb flutură-n vânturi, stuf de raze lungi, senine,
Umerii, dealuri de neauă se înalţă-n infinit.
ODIN ŞI
POETUL
..............................
Cine-ar fi ştiut
Că-n fundul mării tu trăieşti, copilă,
Ca un mărgăritar, topit din visul
Mării întregi,
Şi nu te temi că aurul din plete-ţi
Se va topi în stele – şi că păru-ţi
Amestecat cu ele-ar străluci
În noaptea-albastră a acestei lumi;
Şi nu te temi că glasul tău
Va-ndulci vecinicia cea amară
A mării!
ARCHAEUS
…În fiece om se-ncearcă spiritul
Universului, se opinteşte din nou, răsare ca o nouă rază din aceeaşi apă,
oarecum un nou asalt spre ceruri. Dar rămâne-n drum, drept că în mod foarte
deosebit ici ca rege, colo ca cerşetor. Dar ce-i şi ajută coaja cariului
care-a-ncremenit în lemnul vieţii? Asaltul e tinereţea, rămânerea-n drum ―
decepţiunea, recăderea animalului păţit ― bătrâneţea şi moartea. Oamenii sunt
probleme ce şi le pune spiritul universului, vieţile lor ― încercări de
dezlegare. Chinul îndelungat, vecinica goană după ceva necunoscut nu seamănă cu
aviditatea de a afla răspunsul unei întrebări curioase ?
SĂRMANUL DIONIS
...Câţi oameni sunt într-un singur om? Tot atâţia câte
stele sunt cuprinse într-o picătură de rouă sub cerul cel limpede al nopţii. Şi
dac-ai mări acea picătură, să te poţi uita în adâncul ei, ai revedea toate
miile de stele ale cerului, fiecare ― o lume, fiecare cu ţări şi popoare,
fiecare cu istoria evilor ei scrisă pe ea ― un univers într-o picătură
trecătoare. Ce adânc e evreul acesta" ! ― gândi el în sine despre dascălul
Ruben.
Fragmentarium,
în M.
Eminescu, Opere, XV, EAR, 1993...Dumnezeu e un atom, un punct matematic,
punctul comun unde se lovesc toate puterile pământului spre a constitui
organismul de legi, sistema cosmică (p.27)... Crucea bizantină e ca un fulg de
zăpadă, mic reprezentant al universului(338)... Dumnezeul păcii şi al luminii!! / Acel Michel Angelo al
universului, care nu domul sfântului Petru = bolta cerului a încordat-o
puternic deasupra noastră, numită foarte semnificativ tărie (347)... Sfârşitul lumii după legendele sârbeşti. Când va
înceta patnum potestas (idee tracică)
(348)... Rigveda, X. 121...wer ist
der Gott dem wir das Opfer bringen? (701)... Die AmerikanischeDichtung... Als Kamadewa kam (704)...
Cosmologia
eminesciană în relaţie cu Vedele, în special Rig Veda,
şi Eddele, în cheie Voluspo, ne-a însufleţit, mulţi ani, în India (vide
Apokalipsa indiană, 9 vol.; Indoeminescology;
The Buddha – letters from the buddhahood to Eminescu etc).iar recent în
faţa mormântului lui Ibsen (Ibsenienii, 6 vol.). De la vedicul Hiranyagarbha
(titlu preluat şi de Baronzi) la Cosmologia Generalis al lui Christian Wolff
(1783) şi Luceafărul lui Eminescu (1883), prin (ne)devenirea bhava-vibhava sau
nonuniversomorfism şi fiinţe noncosmomorfice, printre modelele cosmologice adoptive (Ioana Em. Petrescu) rezonanţa
arhetipală ne-a acordat rigvedic primordial cu Scrisoarea I, oarecum aparte de
marea întunecată egipteană, haosul-ou chinezesc, Tiamat tăiată în cer şi pământ
(Medeea şi-a tăiat-tomi fratele doar în bucăţi). Theo-cosmologie,
transcosmologie (cosmologie de viziuni cosmologice), cosmologie personală,
Weltinsenraum (Rilke), www.histoire-christ-gnose.org:”Mikhai Eminescu
(1850-1889) – Poete et philosophe roumain pour qui c’est l’Ormouzd qui est le
Dieu bon” (a ne mulţumi şi –numai – cu atât faţă de tăierea-tomi a lui
Eminescu, deodată frate de cruce cu Tiamat - în anii ’50, din nou în anii ’90,
nu doar în ţară). Altfel, internetul titrează, la hazard, un cosmofolclor,
chaosmos, cosmopezie românească recentă sub Perseide via Luceafărul, spre o
cosmoeminescologie
(Antropo)izvorul Eminescu plângându-şi dacic naşterea
(Apele plâng, clar izvorând în fântâne) se resanscritizează ubicuu prin
traducătoare, Amita Bhose în Bucureşti/Calcutta, Urmila Rani Trikha în Delhi
Mureşan Eminescu:
... venise un tânăr în soţietatea noastră, mi s-a
părut potrivit şi pentru pendada teorilor, cu un devotament pentru mine, nu şi
pentru voi, are oasele mai de diamantini fractali şi vocea de cu-a îngerilor
viersuire, ne auzim şi noi, nume dicţii, tragedie, o plimbare de grădină şi
poate nu schimbăm o vorbă în de toţi cum ne răsună cinstea a-i căuta pe-un
tânăr şi teorii tuturor universurilor fractalizate-n vreme să le semnalizăm o invitaţie
şi ei să reînvârtă bolta-sămânţa-haosul, ne mai aerisim, sacrăm fiind sacraţi
de sus în jos, aristocratic, în nume andreian...
Ficţiunea critică va continua, probabil, cu:
Vinod
Seth
EMINESCU,
A FOLKLORE
They
call Eminescu a poet, a gem
I
always called him a diamond
I
called him folk-lore
He,
whom we call Eminescu
Hardly
separated from the air anywhere
A poet
called him a tree, an echo
But he
a is as clear as stones in the brook
Is a
smoothened dazzling diamond
Never
from mountain poetry is torn
Eyes of
his Brancusi bird
Fly
high to sit by his bust
Ion
Mândrescu, the artist of skill
Takes
away poetry from his crust
And
hangs on him the diamond bullets
To let
him be the martyr in revolution
Poet he
was, but poets don’t die
Eminescu
was the folklore of revolutions
He hung
poetry like muslin cloths
On his
face a smile in store
Folklore
made Eminescu and Eminescu made flolklore
A
Hindi, Sanskrit base as before
Eminescu
took a round of whole this globe
Poetry
beheads him, gives him folklore
Eminescu
sings an epic tune to us
Eminescu
we hear on telecom
Then we
ask him May we come in?
Eminescu
says Yes, if you glass cut the rocks
În
Chandogya Upanishad,
prinşi de moarte în jertfe, zeii sau smuls din
riturile rik, saman, yajur şi s-au întors întru sunetul mistic aum... udgitha
este aum...soarele e ca udgitha...pământul este rik şi focul este
saman...spaţiul este rik aerul este saman... cerul este rik soarele saman...
albul lustru al soarelui este rik sama este întunericul prea negrul
shyamasundara... rik este temeiul vorbirii şi sama este temeiul suflării... rik
este temeiul ochiului sama este sufletul atman... rik este temeiul urechii şi
sama este al minţii...
Începutul
rigvedic
al Scrisorii I de Mihai Eminescu s-a (re)tradus în
sanscrită, dar şi în alte limbi indiene: nasad asinno sad asit tad anim (Rig
Veda 10.129)... Da war nicht Sein, nicht Nichtsein (Max Muller)...La-nceput pe
când fiinţă nu era nici nefiinţă (Eminescu)... adau sampurnasunye na hi kimapi
yada sattvamasinna casi (sanskrită, Rasik Vihari Joshi)... Pranihina,
sattarahita, ajiva,/Samkalpavyatirikla, dhyanatita. (hindi, Usha Choudhuri)...
Tyare natun ko Sat, na asat (gujarati, Mahendra Dave)... Jadon thakian nal
main (punjabi, Gurbhagat Singh)...
Adiylekku nissunyata nannile (malayalam, O.M. Anujan)... Mudhan Mudhalil,
Onrumatra verumaiyil / Oruiyire, oru porulo, jivano illaatha nilaiyil (tamil,
P. Balasubramanian).
Kalidasa
MEGHADUTA/NORUL VESTITOR
.......................................................................
fum apă
rază în împreunare ce altceva e un nor
vezi
vestitorul cuvine-se a fi în toate minţile
uitânde
acestea jalnicul yaksha ţine norul de vorbă
kama
orbindu-l nu vede ce e viu şi ce nu e nici mort
salţi
dintre faste neguri de hula maghonei serv augur
chipuri
ţi-nchipui după placul şi kama inimii tale
soarta
zvârlindu-mă în depărtare de draga-mi ţie mă plec
ţie nor
harnic har revărsându-mi peste nimicnicie
nour
cum coperi sufletu-n doruri du-mi dor de suflet pe sus
domn
dhanapati mă înstrăină strigă-mi dragei răspunsul
du-te
ca vântul în alba alaka palatul aurului
hara-n
grădină de mână luna-ţi toarnă aur pe creştet
Shankaracharya
SUNDARYALAHARI/FRUMOASA
UNDUIRE
...........................................................................
Shiva
Shakti una de nu-s cu puterea cel augural
Nu
poate zămisli nici măcar să se urnească din loc nu poate
Şi cum
fără virtute ar îndrăzni cineva să ţi se prosterneze în rugă
Tu venerată
de zeităţile facerii distrugerii şi proteguirii
Dintr-un
fir de praf de la picioarele tale făcătorul
Creează
lumi într-una proteguitorul le poartă cu o
Mie de
capete distrugătorul le preface în scrum
Spre a
împlini ritul ungerii trupului său cu cenuşă
Jayadeva
GITAGOVINDA/CÂNTECUL
VĂCARULUI
..........................................................................
sri
jayadeva poetul vă dăruie măiastră
bunăvestire
bucurându-vă vieţile
keshava
întrupat în zece trupuri salve domn lumii hare
vdele
ai liberat geea o ai purtat globul l-ai strămutat
pe
demon l-ai tocat pe bali l-ai înşelat kshatriya ai dezarmat
pe
paulastya l-ai biruit plugul l-ai ocolit blândeţe ai răspândit
hoarde
ai pecetluit mărire ţie krishna-n zece trupuri creat
Snorri
Sturluson
EDDA
Voluspo
Profeţia bătrânei înţelepte
.......................................
Auzi-mă
dintre sfintele neamuri
Ale
fiilor lui Heimdall şi mari şi mici;
Rogu-te,
xOthin, tată Val-d-ucişilor,
Ascultă-mi
băsmuirea celor vechi.
Îmi mai
aduc aminte uriaşii
Hrănindu-mă
în zilele tot duse;
Ştiu
nouă lumi, nouă în arborele
Tare de
rădăcini pe sub lut.
Demultul
era când Ymir trăia;
Nici
mări nici reci unde, nisip nu era;
Pământul
nu era, nu cerul deasupra,
Ci
genunea Ginnunga, iarbă neunde.
Fiii
lui Bur urcară şesul tărâm,
Acolo
fortăreaţa Mithgart nălţară;
Soarele
sudic pietrele încălzi
Şi glia
o înverzi, o înierbi.
Soarele,
soră lunii, din miazăzi
Mâna
dreaptă lăsă pe osia cerului;
Nu ştia
casa unde-i va fi,
Luna
firea nu şi-o cunoştea,
Stelele locul nu şi-l aflaseră.
Atunci
se aşezară zeii la sfat
Dumnezeiesc
în jilţurile lor;
Botezară
amiaza, amurgul,
Dimineaţa
şi luna cea scăzând,
Noaptea
şi seara, anii de numărat.
La
Ithavoll veniră tarii zei
Clădiră
nalte-altare, temple,
Croiră
foale, arămi forjară,
Mşeteriră
scripeţi, scule fasonară.
............................................................
Acum
văd pământul din nou
Creşte
verde tot din unde iar;
Cascade
cad şi vultur zboară
Şi
prinde peşte pe sub stânci.
Zeii
din Ithavoll se strâng preună,
Vorbesc
de încercuitorul terrei,
În
minte cheamă trecutul măreţ,
Vechi
rune-ale Domnului Zeilor.
În rară
frumuseţe iară
Table
de aur se nalţă din iarbă,
Ce zeii
le-avură în zile duse,
............................
Nesemănate
câmpuri dau rod copt,
De
bine-s boli, iar Baldr se întoarce;
Baldr
şi Hoth în al lui Hropt dom-lupt’,
Şi
tarii zei:vreţi să aflaţi mai mult?
Ca
soarele mai drag văd domul
Cu aur
coperit, pe Gimle stând;
Domnii
dreptăţii locuiască-l
Şi
fericire-n veci să aibă.
Suie să
ţină întreaga putere
Atotputernic
domn stăpân a toate
........................................
........................................
Din jos
balaur negru se iveşte,
Nithogg
zburând din Nithafjoll;
Trupuri
de oameni duce pe aripi
Şarpele:
dar acum şi eu apun.
Mihai
Eminescu
LUCEAFĂRUL/DIVYAGRAHA
În
sanscrită de Urmila Rani Trikha
Şukrăgrăhă
urrăiati
Vişalăpăkşabhiam
svargăm
Ănăntăvaiumargenă
Gachhanvrihădakarăhă
săn
Akaşănăkşătrahă
tăsiă
Upări
nakşătrahă nicaihi
Akaşăhinăjiotihi
Teşăm
mădhie vicărăti
Ăsătopătiakaiam
săhă
Găcchăn
paşiati păritahă
Iugăprathămădivăse
Ivă
jiotimudrikam că.
Udgămăsthanat
jaiăte
Prătarităhă
prăsărăti
Prălăiătarangămădhie
Kamăbhăvenă
preritahă.
Simăvininăpradeşăhă
Netrabhaiam
nă drşiate
Udbhăvitum
viceştăte
Iătră
kalo sătaccă.
( Traduceri de George Anca)
1.Rig Veda ("Hymn of Creation" starts):
nasad asin, no sad asit tadanim
2 Mihai Eminescu:
La-nceput, pe cind fiinta nu
era, nici nefiinta
3. Sanskrit (re-)version by Rasik Vihari Joshi:
adau sampurnasunye na hi kimapi yada
sattvamasinna casi
4. Hindi, by Usha Choudhuri :
Pranihina. sattarahita. ajiva
Pranihina. sattarahita. ajiva
5 Gujarati, by
Mahendra Dave:
Tyare natun ko Sat, na asat
Tyare natun ko Sat, na asat
6 Punjabi, by
Gurbhagat Singh:
Jadon thakian akhan nal main mombati
bujhaunda han
Jadon thakian akhan nal main mombati
bujhaunda han
7.Malayalam, by O.M. Anujan
(Dravidian
languages, as Pali, taken with Sanskrit):
Adiyilekku nissunyata nannile
8.Tamil,byP.Balasubramanian:
MudhanMudhalil.thodakkathil,
Onrumatra verumaiyil
MudhanMudhalil.thodakkathil,
Onrumatra verumaiyil
*
Some Indo-European creative myths are quite separated from
the current theories of the universe but not so within poetry. For instance,
the cosmic symbolism of woman's hair grows independently fromKalidasas's
Usha/Dawn (Sanskrit-Romanian trans-soundation: ava yoseva suna/urusa yati
prabhunjati/ave ei eva juna aurusa-n pridvor de zi" - George Anca.
Ardkanariswara, International Academy Eminescu, Delhi, 1982) in the Veda or the
Milk Ocean to Eminescu's blonde Indian princess or Brancusi's La negresse
blonde.
*
My version was begun as a sort of trans-sounding syllable
by syllable from Sanskrit into Romanian but increasingly it became a dhvani,
turning the dhvani (sound) into the dhvani (suggestion) in respect to the two
languages. The 'Gitagovinda' in Romanian may be compared to the Sanskrit
version of Mihai Eminescu's 'Luceafarul' (Hyperion) signed by Urmila Rani
Trikha in 'Latinitas' published as a book under the International Academy Mihai
Eminescu having as a president Amrita Pritam. It was hoped that these
translations will open new trends for comparative discussions on Jayadeva and
Eminescu. But the ultimate test of this Gitagovinda in Romanian will have to be
related to its own poetic quality.
*
In both 'Gitagovinda' and
'Luceafarul' gods speak directly, as Govinda and Demiurgos Radha and Catalina
are in love with gods. The ten avatars evoked in one, at Jayadeva are three
simultaneous avatars - Demiurgos, Hyperion, Catalin - at Eminescu. The double
reading of 'Jaya jaya Deva Hari' speaks for, both poems of the belonging of the
poet to god or of the belonging of god to the poet. Yamuna speaks of
Gitagovinda as if the river has read it, and not only the original but all the
translations and especially those to be done again and again until the original
will repeat itself in the waters of the river. The water is, at Eminescu, that
of the primordial, Vedic ocean.
The translation
of Gitagovinda in Romanian was thus done in a very daily life, culture and
language in India. In the same very room where we gathered, one afternoon in
1981, October, after Dr. Sergiu Al-George, the translator of the 'Bhagavad
Gita' into Romanian, had lectured on Rupaka, I've asked him why not
Gitagovinda. But one week later he was no more. With his death, the Sanskrit
became for me not a foreign language any more. So, naturally, my translation is
dedicated to Sergiu Al-George. Listening to Dr. Trikha's translation into
Sanskrit from Eminescu, he also told us that it was as if he had heard for the
first time 'Luceafarul' (Divyagrahah).
*
INDOEMINESCOLOGY (MIHAI EMINESCU AND INDIA)
Public
Address to the President of India, H.E. Shanker Dayal Sharma, at ceremony of
Receiving Honorary Doctorate,
Bucharest University
Your
Excellency Mr. President of India, Sharmaji,
Your
gracious meeting offered to Romanian specialists in Indian studies, mainly from
Bucharest, here, it's a high honor, a stimulation and also a consolation. For
it's a tragic issue of Stalinist-Communist dictatorship that best thinkers,
Indologists included, were jailed. But riks and slokas from Vedas and
Upanishads were still communicated by Morse alphabet.
We feel getting, at last, a free way to
knowledge of Indian spirit and culture. Perhaps the moksha/salvation was the most
appreciated quality of Indian spirit, together with Christian, Indian and
universal dharma and shanti.
Mihai Eminescu, Romanian national poet,
declared himself a Buddhist as an empowered Christian. During more than 15
years I had talks and letters about Mihai Eminescu, mainly in and from India,
but also other continents; they make some personal and Indo-eminescological
history in an epistolar novel I had honor to dedicate to your excellency, Mr.
President of India, Dr. Sharma ji.
Kind of field researcher, I taught
Romanian, between 1977-1984, at University of Delhi, while Prof. dr. Prabhu
Dayal Vidyasagar was teaching Hindi at Bucharest University.
My mother has just died before and so
India became my mother – now it was no problem how good India was to me, but
how good was I to her.
I am grateful to legions of people in
India, from great writers and professors like Amrita Pritam, Ageya, Nagendra,
R.C. Mehrotra, Gurbakhsh Singh – former vicechancellors of Delhi University –
to my colleagues and students in the university.
Surely the exchange of teachers between
universities is a must.
Suppose India and Romania would have
their cultural centers in Delhi and in Bucharest respectively, smaller and in a
way more cultural cities like Iaşi, Cluj, Timişoara, Râmnicu-Vâlcea, for
Romania, and Bhopal, Bhubaneshwar, Chandigarh, Bangalore, Trivandrum for India
may be taken in consideration.
Romanian-Indian Cultural Society,
started recently, in 1993, beyond university and formal scientific research on
Indology, is trying to gather interested people in different topics of Indian
culture. Many young and gifted persons are eager to study Indian arts, dance
and music, to be on scholarship in their dreamland.
We can only slightly open a door toward
an endless realm.
Finally,
I will dare to evoke a very special Indo-Romanian tradition dealing with human
freedom and make a call for your judgment.
Early 1990's Romanian new press
acknowledged both India's international support to political prisoners and
their recognition to pundit Jawaharlal Nehru who provoked a visit of then UN
Secretary General U Thant.
Dr.
S. Radhakrishnan, when vice president of India, made shorter the sentence of
poet Radu Gyr.
As a representative to UN
International Association of Educators for World Peace, I request now, Mr.
President of India, your high intervention that Mr. Ilie Ilaşcu,
parliamentarian, jailed in Tiraspol, for only guilt of being Romanian, to be
liberated.
The
International Academy Mihai Eminescu
First
draft – 1991 – to be completed by acknowledgments, other names of poets,
thinkers, artists, translators, eminescologists, educators, desiring to be
together unto poetry/shanti.
1. Albania,
Argentina, Australia, Austria, Belgium, Brazil, Bulgaria, Canada,
Czechoslovakia, Chile, China, Denmark, Egypt, Finland, France, Germany, Greece,
Hungarx, India, Iran, Irak, Israel, Italy, Japan, Mexico, Moldova, Netherlands,
New Zealand, Nigeria, Philippines, Poland, Portugal, Romania, Senegal, South
Africa, Spain, Sweden, Switzerland, Tanzania, Thailand, United Kingdom, USSR,
USA, Yugoslavia
MEMBERS / HONORARY INVITED
Rafael Alberti, Robert Bly, Emil
Cioran, Rosa del Conte, Yolanda Eminescu, Evgheni Evtushenko, John Fowles,
Vaclav Havel, Daisaku Ikeda, Eugen Ionesco, Octavio Paz, Amrita Pritam
(president since 1981), Salman Rushdie, Leopold Sedhar Senghor, Bogdan
Suhodolsky, Grigore Vieru.
MEMBERS
AT LARGE
2. Anna
Aalten, B. Abanuka, Tawfik El Abdo, Prachoomsuk Achava-Amrung, Ioan Alexandru
(organizer), Ion Andreiţă, O. M. Anujan, Lourdes Arizpe, Werner Bahner, Andrei
Bantaş, Romano Baroni, Georges Barthouil, Al Bayati, Enric Becescu, Eva
Behring, Amita Bhose, Danuta Bienkowska, Carlo Bernardini, Eveline Blamont, Ana
Blandiana, Lucian Boz, Ion Caramitru, Margaret Chatterjee, Mary Ellen-Chatwin,
Mihai Cimpoi, Silvia Chiţimia, Henri Claessen, Georges Condominas, Lean-Louis
Courriol, Robert Creeley, Petru Creţia, Marco Cugno, Nicolae Dabija, Rodny
Daniel, Nilima Das, Sisir Kumar Das, Mahendra Dave, Guenther Deicke, Francis
Dessart, Stanislaw Dobrowolski, P. Vidyasagar Dayal, Metoda Dodic-Fikfak, Mihai
Drăgan, Livia Drăghici, Jules Dufur, Zoe Dumitrescu-Buşulenga, Anton Dumitriu,
Monika Egde, Christian Eggebert, Didona Eminescu, Roland Erb, Jiri Felix, Galdi
Laszlo, Roy Mac Gregor-Hastie, Al Giuculescu, Allain Guillermou, Herbert
Golder, Klaus Heitmann, Helena Helva, Gerard Herberichs, Carmen Hendershott,
Anna Hohenwart, Peter Hook, Alexandra Hortopan, Kazimiera Illakowiczowna,
Philip Iseley, Judith Isroff, Ion Iuga, Vilenka Jakac-Bizjak, Rafik Vihati
Joshi, Elena M. Koenigsberg, Maria Kafkova, Iuri Kojevnikov, Henrik
Konarkovski, Omar Lara, Leonida Lari, Maria Teresa Leon, Catherine Lutard,
Keshav Malik, Muhamed Maghoub, Fidelis Masao, Liliana Mărgineanu, Pino Mariano,
Constantin Mateescu, Anna Mathai, Dumitru Matkovski, Charles Mercieca, Ion
Milos, Baldev Mirza, George Munteanu, Chie Nakane, Ion Negoiţescu, Wanda Ostap,
Ayappa Panikar, Sheila Pantry, Daniel Perdigao, Augustin Petre, Irina Petrescu,
Max Demeter Peyfuss, Jane Plaister, Franco Prendi, Carlos, Queiroz, Zorica
Rajkovic, Lisa Raphal, Peter Raster, Ruprecht Rohr, Marcel Roşculeţ, Mario
Ruffini, Angelo Sabbattini, A. M. Sadek, Zeus Salazar, Patricia Sarles, Monika
Segbert, Joachim Schuster, Vinod Seth, Satyavrat Shastri, Andrei Simic, Norman
Simms, William Snodgrass, Mihai Stan, Dumitru Stăniloae, Sygmunt Stobersky,
Sanda Stoleru, Sorin Stratilat, Arcadie Suceveanu, Eric Sunderland, Bathelemy
Taladoire, Akile Tezkan, Eugen Todoran, Fernando Tola, Mona Toscano-Pashke,
Urmila Rani Trikha, Kliment Tsacev, Mihai Ursachi, Bruno Uytersprot, Nelson
Vainer, Isabela Valmarin, Dimitrie Vatamaniuc, Romulus & Mihu Vulcănescu,
J.L. Vig, Brenda Walker, Xu Wende, Reinhold Werner, Rudolf Windish, Mario
Zamora
MEMBERS IN MEMORIAM
3. Anna
Ahmatova, Sergiu Al-George, Gheorghe Anghel, Tudor Arghezi, George Bacovia, Ion
Barbu, Lucian Blaga, Samson Bodnărescu, Alexandru Bogdan, N.N. Botez, Petre
Brânzeu, Victor Buescu, Anta Raluka Buzinschi, George Călinescu, I. L.
Caragiale, Iorgu Caragiale, Toma Chiricuţă, Pompiliu Constantinescu, Aron
Cotruş, Ion Creangă, Dimitrie Cuclin, Mihail Dragomirescu, Mircea Eliade,
Gheorghe Eminescu, Gheorghe Eminovici, Franyo Zoltan, Galgi Laszlo, Gala
Galaction, Mozes Gaster, Onisifor Ghibu, Petre Grimm, Ion Goraş, N.I. Herescu,
G. Ibrăileanu, Nicolae Iorga, Petru Iroaie, Josef Sandor, Ivan Krascko, Mite
Kremnitz, Franco Lombardi, E. Lovinescu, Titu Maiorescu, Alfred Margul-Sperber,
Veronica Micle, Matei Millo, Gheorghe Nedioglu, Constantin Noica, Ramiro Ortiz,
Sylvia Pankhurst, Vasile Pârvan, Perpessicius,
Ioana Em. Petrescu, Gheorghe Pituţ, Miron Pompiliu, Augustin Z. N. Pop,
Cornelui M. Popescu, Aron Pumnul, Salvatore Quasimodo, Ianis Ritsos, Mihail
Sadoveanu, George Bernard Shaw, Ioan Slavici, Nichita Stănescu, Carmen Sylva,
Carlo Tagliavini, Fani Tardini, Vasile Văduva, Tudor Vianu
*
Ek
shanti
Left in Dodona I ask Mahesh what I
thought in the night for the poets communicate apofatically awakening poets'
killers even I am not Eminescu reincarnating Zalmoxis in Dacia then Egypt via Espagna
following Ihesu in Himalaya that I am seeking Him see Margaret this Denmark of
love left to all of D's.
*
Waste
Almost sound in all inheritage blood
and brain
spread at imaginary wolves
visits
jumps on
temples forests Eminescu
*
Mahavira of late old gods ladies
evangelizing
one recited from Eminescu
in the end
changing house
by country of fools I left
*
also soon daylight like in Brashov
hadn't as bad returns as
presciences
take Buddha as poet Eminescu
*
zone of solitude around everybody one's life
imagine indeed how lonely
Eminescu was
saying I am a
Buddhist just being too Christian
*
Depict paintings like in Kangra
Eminescu
valley valleology colored
eyely sight
intellectual
reconcept photograph
The
Buddha. Letters from the
buddhahood to Eminescu
Under all circumstances you seem to be
under the observation of the intelligence-people of your own Socialist Country
who are doing this social service to harass you a great deal in any near future
and certain people including the “ambassador” (the mathematician one!) in the
Romanian Embassy here in Delhi are trying to molest your good name in India by
spreading rumors about you and your being a “rogue” and say to people here that
“you” are going to be exiled from Romania and/or are going to be punished in
some way. You are simple sincere poet like Mihai Eminescu and all your life you
will remain simple & sincere to Romania as you always expressed and praised
Mihai Eminescu and worked sincerely for the cause of deeper understanding
between India and Romania.
4. *
I also published Mihai Eminescu's poem
on page number 11 viz. The Elfland Damsel and in a footnote told how great a
poet Mihai Eminescu was and how many new Romanian poets he has influenced. But
this sick person, the very much sick person, your Romanian ambassador Mr. Mitu
Nicu spoiled everything by raising a lot of hue and cry and luckily he also
revealed the very confidential things of your government that they were about
to frame cases against you and were about to “exile” you from Romania and that
you were a “rogue” and argued with me for five hours (from 4.45 p.m. To 9.50
p.m. On 18.9.1979) in the Romanian embassy about many things on page 9 and also
criticized why this person Gheorghe Anca who is not a poet at all and is not a
representative of Romanian poetry has had been published by me in their
National Day issue and of the magazine and if you had written the introduction
(I wrote it myself) and if the photograph and poems were supplied by Anca?
*
I like to confirm our “International
Academy Mihai Eminescu for Culture. Poetry & Arts” and also the
Eminescologistic human love for human race. I am happy that “Tagore Institute
of Arts” (India) and “Hafiz Iran Society” (Iran:Teheran) are all cooperating with
us and in 1989 we hope to reach Bucharest at his anniversary.
*
I attended then the full Mexican Week
celebrated in New Delhi and met poet Octavio Paz of Mexico who writes in
Spanish. There also I mentioned you and hundred Romanian poets. I saw through
15 days World Trade Fair in November as also we had a British Council workshop
on Poetry on November 27th where my two poems were taken and one was
cyclostyled for discussion. Mention of International Academy Mihai Eminescu is
very automatic then. It penetrates the ears of the listener: “100 Romanian
poets”.
*
You mentioned about Iasi's letter
demanding a sculpture of Eminescu. (From Iaşi, on the North of the country –
which country? India or Romania? Did you publish a bust of Eminescu in any of
I.A.M.E. Books? Did you? I didn't create any such thing). You can send him a
photocopy of any of the busts of Eminescu. I didn't meet Mrs. Pratima Kumar. If
I can put a statue of Eminescu in our front garden I send you a copy after the
same – among the palm trees. I expect you very much at “India in World
Literature” in Delhi University in February 1985. But a bust of Eminescu in the
garden should be put now. Nana must have come back from Transilvania. Nana is
always in touch with me. We have no distance between ourselves when she is a
day-light child of India. You are a “midnight” child of India, working late in
night on its topics and tell Rushdie I am the “Shame”.
I hope Nancy can work a ceramic bust
of Eminescu – lower portion in Green, upper in Lotus flower colour. Here alone
I.A.M.E. is saddled, in a seal, on his birthday.
George
Anca
EMINESCU YAMA
“Semnul
întors” presupune şansa omului de a blestema în urma dispariţiei sale.
*
Blestemul e o culme subiectivă a
vitalităţii înfrânte.
*
Maxima
esenţă eminesciană, exprimată prin Zalmoxe, stă în creaţia tragică a celui
nepătruns: lumea, oamenii nemuritori, sfâşiaţi de limitele nemuririi în centrul
armoniei cosmice.
*
“La
solidarisation magique ou mystique / le bapteme, dans les significations
pre-chretiennes / de l'homme a l'eau, lui confere de nouvelles possibilites de
'germination', d'une nouvelle naissance” / Mircea Eliade, Locum refrigerii, în
“Zalmoxis”, 1, 1938).
*
Mihai
Eminescu traducând proză de Edgar Poe prin intermediul lui Charles Baudelaire.
*
Izvor ca plâns la naştere
- “Apele plâng clar izvorând din fântâne” (Eminescu).
*
Epilogul
lui Miron Costin (plecând de la Geste franceză): “Născându-ne murim, murind ne
facem cenuşă”.
*
Să
citeşti pe Eminescu fără a te gândi la Eminescu nu e un semn că te-ai gândit la
Baudelaire.
*
Eminescu
nu mai este şi cu atât mai puţin cei ce n-au fost fiind el, cei ce-au fost după
el, prin el sau cu el, sau sub el, sunt
nu prin ei ci prin cei care-i aştern peste Nefiinţa reajunsă la început. Ei
poate sunt străini, dar nu se strămoşesc din străinii de ei în aceiaşi străini
de noi, în ei.
*
Studiul
dedicat lui Eminescu reprezintă pentru Arghezi ceea ce reprezintă “Viaţa şi
opera lui Edgar Poe” pentru Baudelaire, inclusiv ca viziune estetică şi
complementară a personalităţilor, însă după aproape o sută de ani şi, parcă
anume, într-o ipostază de retrospectivă pioasă (“pioşenia noastră depăşită”),
menită să rectitorească fiorul poetic pe care un poet anume, unic şi mare, l-a
lăsat moştenire. Dacă poetul francez, teoretizând poezia, transcria fără
semnele citării fraze din Poe, Arghezi va parafraza versuri proprii, sensul
parafrazei atribuindu-i-l lui Eminescu (“Femeia lui Eminescu nu e niciodată
soţia, rămânând exclusiv amantă”, iar cunoscutul vers: “logodnică de-a pururi,
soţie niciodată” etc.). Am risca speculând că, de transcris, la rândul său
Arghezi transcrie din Baudelaire idei critice. Totuşi le vedem, originare şi
regenerate după lunga lor evoluţie, apărând dintr-un unic şi vast creuzet care
este spiritul arghezian, într-o aparentă, revolută înstrăinare de sine:
discursul de poetică.
*
*
Parpagai:
(publicitate) ediţia 666 irod iord (an) iuda aiud umăr sub gheară.
*
Peniscop: numele Gavriliu materiale metal os craniul lui Eminescu titlul
peniscop văzând
şi creierii lui Kennedy scoşi din ţeastă aure de
clintoni în jurul epitomului.
*
Gabriel (Cod penal art. 390) „Profanarea prin orice mijloace a unui
mormânt,
monument, sau a
unei urne funerare ori a unui cadavru se pedepseşte
cu închisoare de la 3 luni la
3 ani”.
*
Colonel: Nu fă valuri, au trecut 7 ani, l-a cumpărat de la gropar, de la
urgenţă,
se joacă şi fotbal cu ţeste,
berneveci pe brăcinar.
*
am băut băi Gheorghe un elicopter
am băut Vasile unde e
elicopterul dumitale care n-ai băut
*
azi-noapte
ploua la două mai erau paisprezece kilometri până la Câmpulung
*
te fac să-ţi descoperi
în
antieminescianismul lor lombrozian prostia de a-l fi iubit
bine măcar pe
Păucescu prompterul lui Niolae Manolescu Ion
Bogdan Lefter
Răzvan Rădulescu Şerban Foarţă Pavel Gheo
Radu Mircea
Cărtărescu T.O.Bobe Z.Ornea Cristian Preda
Alexandru Paleolog C.P.-B.
*
Eminescu
e un dat dilemienii îl fac luat
*
resorturile ideii antieminesciene erostratism 22 di lema
lemurieni
*
tema era de ce unul care n-a băut n-are 30 de maşini sau
un elicopter cât
a băut el iar în surdină cu ce pleci din viaţă
viaţa e o elicoptereală coptă
Eminescu. Nebunul Sarmis cunoaşte de la
început adevărul şi atunci duelează cu Zalmoxe.
*
La
sfârşitul unui război cu învinşi sinucigaşi (Memento mori), la dezgustul
misogin şi ura de viaţă a lumii (Gemenii), în vecinătatea morţii sau naşterii
perpetue (Povestea magului călător în stele, Demonism etc.), Zamolxe se
încarnează sau se spiritualizează când prea păgân, când compatibil cu vreo
dogmă creştină, dar mereu stăpânitor mistic (ascuns) peste naturi.
În
Luceafărul şi Fata în grădina de aur, Dumnezeu şi Adonai sunt concepuţi
eclectic, iar Zalmoxis transpare numai în afara păcatului şi cerului. De el
aminteşte refuzul, deci neputinţa, schimbărilor de soartă. Blestemul zmeului
este o ciudată furie omenească asemănătoare cu a lui Sarmis, ori, umanizarea
răstoarnă mitul dacic al zeificării prin scârba de viaţă nedemnă. “Izvor de
vieţi şi dătător de moarte” s-a pomenit şi Zamolxe, dar lui Hyperion îi e
“sete” de repaosul vieţii, lui Sarmis, de repaosul morţii. Dialogul între un
muritor şi protectorul nemuririi sale literaturizează dramatic mitul şi-l
scade. Abordabil, Adonai în plutire deasupra luptelor dacice ar suferi şi s-ar
coborî în Valhalla.
Adevăratul
Zamolxe, revelat o dată, cum am văzut, în creaţia tragică, se revelă
inepuizabil a doua oară în armonia care tronează asupra haosului, în
sacrificiile naturale nedureroase, închinate lui în “templul timpului”.
*
Astfel,
în “armonia codrului bătut de gânduri” şi-n “visul codrilor de fagi” se
vorbeşte de armonia şi visul zeului verde.
Izvoarele
toate turnându-se în mare, dar pe o cale nevăzută, ilustrează, ca şi stelele,
mai adânc mitul lui Zalmoxe, deşi în mod indirect: în funcţiile acestui mit.
Pentru a surprinde însă mai exact rostul apelor în aluziile mitologice pe care
le urmărim, trebuie pătruns în lumea celor ce se închină lui Zamolxe: zei,
zâne, magi, eroi, oameni.
Dacia
geologică întrece în monumentalitate oricare dintre viziunile întunecate ale
poetului.
*
Călin,
ca şi nebunul Sarmis, este nemuritor, dar îşi consumă existenţa mitică fără
control divin. De la Sarmis la Călin, păgânismul şi-a irosit zeităţile, şi
viaţa, din tragedie, s-a transformat în basm cu monştri sufocaţi şi voinici
triumfători. Ideea se exprimă şi liric, “E apus de Zeitate şi-asfinţire de
idei” (Memento mori). Miron sau muşatinii vieţuiesc himeric, introspectându-se
etern şi biruind obstacole sociale.
Zamolxe
s-a zidit în tradiţie şi, probabil, şi în închipuirile getice, ca apă vie, ca
întăritor prin nemurire al vieţii tuturor supuşilor. În manuscrisul 2257, F.
424, Eminescu şi-a însemnat după Herodot (cf. G. Călinescu, Opera lui Mihai
Eminescu, vol. II, “Descrierea operei”) obiceiul tracic de a boci la naşterea
copiilor şi de veselire cu prilejul morţii. Herodot se mira de patima cu care
geţii nutreau sentimentul bucuriei morţii pentru a se duce la Zamolxe. Cu atât
mai mult Eminescu avea să-şi reproducă din clădirea subconştientului său
imaginea existenţei concepute tracic. Unele versete, nu Luceafărul, dar
spiritualitatea lui, da, se pot imagina drept moşteniri de la un aed al
Trausilor sau Geţilor. Groaza modernă de apocalipsă nu conferă genezei nicio
îndulcire. Lumea e un joc al haosului, iar frângerea veşnicei nefiinţe umple cu
explozii telurice mintea dacului, a cugetătorului, a dascălului şi a poetului.
Scara puterilor vizibile cu fantezia, când suportă zeitatea, o năruie. Altfel,
armonia esenţelor ridică muzica poetică atât de sus, nu invers.
Limitele
nemuririi concurează neantul. Prejudiciile naturii, ale omului sau ale stărilor
sale intră în memoria universului. Căci vechiul univers nu poate deveni
receptacol al pesimismului sau al sângiuirilor urii de viaţă. Emanaţiile genezei
alcătuiesc un nou tot reîncarnând lumea. Oricare element semnifică, mai mult
decât naşterea sau stingerea, o afirmare. Afirmările eminesciene sunt
compatibile, prin vizionarism, cu mari etape de meditaţie umană.
Ulterior
“odihnei celui nepătruns”, creaţia se înfiripă cerebral, întâi există
prăpastia, genunea, întunericul, eterna pace, noianul întins de apă, pe urmă
“un punct”, un Zamolxe, împreunându-se cu ele. Lumea se înfăptuieşte singură,
din inerţie: “De atunci răsare lume, lună, soare şi stihii /.../ izvorând din
infinit, / (Sunt) atrase în viaţă de un dor nemărginit”; “răsare”, deci imită
soarele chiar în forma stihiilor; “izvorând” adică instituind sonor soarta
noianului de apă, semn vajnic al tragediilor cosmosului înviat. Pentru oamenii
geţi, plânsul la naştere sau înviere (crima naşterii despre care vorbea şi
Calderon, iar după el Schopenhauer...) repetă destinul acela fluid, din nou din
inerţie. Potriva divinităţii imediate a acestui rit este izvorârea spontană.
*
După ce
în tinereţe, cu “Sara pe deal”, Eminescu înstrăinase de viaţă aşteptarea
iubirii, prin jalea buciumului, naşterea “stelelor umezi” şi mai ales printr-o
amintire ancestrală: “Apele plâng clar izvorând”, târziu, în “Mai am un singur
dor”, a privit apele ca pe nişte “mume”. La moartea poetului, cu visul unei noi
naşteri, plânsul şi căderea apelor se antropomorfizează:
Lucească
cer senin
Eternelor
ape,
Care
din văi adânci
Se
nalţă la maluri,
Cu
braţe de valuri
S-ar
atârna de stânci -
Şi
murmură-ntr-una
Când
spumegând recad.
O naştere neîntreruptă trezeşte aceleaşi efecte ca şi
somnul morţii: “Mereu va plânge apa, noi vom dormi mereu” (“O, mamă...”) -
plânsul apei înseamnă iarăşi izvorâre.
*
Prin
cădere, izvoarele fac perfect semnul posesiunii universului. Sclipirile lor,
ale genezei, sunt de natură fizică-minerală, dar prezenţa orbitoare în timp se
asociază cu pătrunderea în condiţia umană şi întoarcerea în vid. Un apriorism
liric răstoarnă treptele ciclului: izvoarele se nasc pentru a plânge naşterea
omului, omul le urmează, iar murind, izvoarele îi închipuie sonor făptura.
Unduirea om-izvor e una din tainele pe care, iniţiată, Cătălina le înţelege:
Şi
tainic genele le plec
Căci
mi le împle plânsul
Când
ale apei valuri trec
călătorind spre nemurire.
Sonorizare
irizată mai presus de neant, aiurare continuă a lucrurilor din viziuni, mitul
lunii şi al luminii căzătoare suind în reflexele acvatice, memorie şi
reprezentare inconştientă, voinţă şi reprezentare, iată câteva posibilităţi ale
izvorului, aşa cum reies din versuri risipite peste tot: “Stele izvorăsc pe
ceruri, / Florile-izvorăsc pe plaiuri a lor viaţă de misteruri”; “clopotul va
plânge”; “arfele cugetă mite”; “codrii aiurează negri sub a stelelor povară”;
“cerul nori gândeşte”; “undele visează spume”; “izvoare plâng în vale”;
“ceru-ncepe-a se roti / În locul unde piere”; “În vuietul de vânturi auzit-am
al lui mers”; “izvor eşti de vieţi”.
*
În
fapt, izvorul are un sens magic, prins “de vrajă” omenească, sublimează
alchimic armonii şi dezarmonii psihice, în primul rând erotice. Se alege un
basm numai cu izvoare din poezia lui Eminescu, un basm budhic susţinut
subconştient de memoria miturilor proprii dacilor, însemnate de poet.
Izvorârile paralele din “Povestea teiului”, iscate din spiritul muzicii, sunt
avatarii unui faraon mineral: “Sara vine din arinişti”; “îngânat de glas de ape
/ Sun-un corn cu-nduioşare”; “Iar izvorul prins de vrajă / Răsărea sunând din
valuri”. Acestea se spun ca mărturie pentru Blanca, născută “din nevrednică
iubire”. Însăşi Blanca se închină celorlalte forme de păcat al naşterii şi îşi
face destin erotic în mijlocul lor.
*
Pentru
a reveni la tâlcul fundamental al izvorului, care, cum am arătat, stă în
lamentarea tracică în faţa venirii la viaţă, cît şi în predestinarea nemuririi,
poezia “intimă” oferă nuanţe neaşteptate ale mitului imortalităţii:
Putut-au
oare-atâta dor
În
noapte să se stingă
Când
valurile de izvor
N-au
încetat să plângă...?
*
În
poezia lui Eminescu se poate consemna primatul nemuririi predestinate asupra
morţii vitale. Ceea ce a împrumutat din budhismul schopenhauerian nu schimbă
relaţiile poetului cu spiritul divin autohton, întruchipat în Zamolxe.
*
Luceafărul,
poemul mai mult al nemuririi şi mai puţin al geniului rece, propune trei
ipostaze principale. Hyperion se ştie, este, şi tentaţia vieţii îl determină
când să nu mai vrea să fie, când să rămână în lumea sa, nemuritor. Cătălina,
Dochie modernă şi turpidă, are voinţa sublimă de a se înconjura cu nemurirea
(Fata în grădina de aur voia chiar s-o îmbrace: “Fă-mi dar de nuntă nemurirea
ta”). Drumul astrului este încercuitor: “o urma adânc în vis / De suflet să se
prindă /.../ Se apridea mai tare / Şi s-arunca fulgerător, / Se cufunda în
mare” etc. Naşterea luceafărului din cer şi din mare, din soare şi din noapte
se alătură banal izvorârilor involuntare. Cătălina le pierde din vedere. A
treia atitudine, cea a lui Cătălin, este contrară lui Hyperion. Cătălin renunţă
la naştere şi la nemurire:
Vom
pierde dorul de părinţi
Şi
visul de luceferi.
Hyperion, purtându-şi nemurirea, îşi improviza naşteri
inutile, Cătălin se vrea nenăscut, deşi muritor. Copilul de casă, însă,
încărcat de viaţă erotică, trezeşte silă faţă de marivaudage-ul lui prea
apropiat faţă de dorurile cerului. Prin aceste subordonări ale caracterelor
faţă de raporturile cu nemurirea, poemul are feţe deosebite şi ceea ce nu e
luciferic e rizibil în ordine tragică.
În
poemele dacice, viaţa nemuritoare concurează geneza şi stingerea universală...
Sarmis, Decebal, Arald, “copilul rege al codrilor de brad”, Dochia, Călin
Nebubul, şi cei mai mulţi eroi mitici eminescieni, de altfel, există exemplar
prin tragism nesecat. Cea mai groaznică răscruce pentru liniştea tăiată de
împreunarea lumilor este şi cea mai vast reprezentabilă fantastic sau simbolic:
viaţa şi moartea, plantate într-un acelaşi, să-i zicem, archaeu. Între viaţă şi
moarte e întârzierea nemuririi; dar nemurirea nu e nici viaţă, nici moarte, ci,
uneori, şi una şi alta, polarizând cosmosul dacic. Expresiile nemuririi, ca
revenire la viaţă sau plecare spre moarte, sunt mai multe în poezia lui
Eminescu. Două fascinează îndeosebi, anume: vorbele magice ale magului din
Strigoii - ...”Iar duh dă-i tu, Zamolxe, sămânţă de lumină” - şi începutul
poemului Mureşan, publicat separat de Maiorescu - “Se bate miezul nopţii în
clopotul de-aramă”.
*
Şansele
blestemului, la Eminescu, merg de la geneză la pieire. Esenţială e plasarea
spirituală a blestemului în contextul dacic şi posibilitatea de a surprinde
permanenţe interioare puse pe seama spiritualităţii antice.
Cea mai
simplă formă este blestemul ca destin.
*
Revenind
la mitul lui Eminescu în interpretarea eminesciană şi a lui Lucian Blaga, se
impun câteva concluzii cu privire atât la zeul-profetul, cât şi la relaţiile cu
spiritul celor doi poeţi. Invenţia infinită de zei, mitul în mit, la Eminescu,
revelează nemuritori absoluţi, dispensabili prin identitatea spinozistă cu
natura. La Lucian Blaga, zeii ucişi prin purtătorii lui profetici, zeii
relativi contaminând în absolut viaţa, opresc un traiect de genealogie divină.
Zamolxe, văzătorul chtonian, conduce în destin pe Orbul din cer. Uranismului şi
neptunismului eminescian i se substituie o nouă evaluare a existenţei cu somn
în mit. Trezia lui Zamolxe, în misterul păgân al lui Lucian Blaga, e consecinţa
prefacerii ciobanilor în priculici, a vervei sarcastice a gheboşilor, a voinţei
colective de a ucide. Supravieţuirea profetului, spre eternizare, înşiră
viziuni paradisiace cu linişte apocaliptică (vetrele, miturile, lumina,
somnul). Asemenea, Eminescu, fie ele şi infernale, creează paradisuri continue
(Insula lui Euthanasius, adâncul mărilor, Dacia etc.).
Zeul
Zamolxe eminescian se umanizează prin asocierea altui zeu: Joe îl umileşte,
Odin îi oferă exil în Valhalla (Memento mori). Magii, ca şi blestemele,
conciliază sau despart lumea şi zeul, iar eroii aspiră cu folos spre condiţia
zeească, rămânând ei înşişi. Profetul Zamolxe nutreşte scârba pentru
irealitatea şi cruzimea zeilor, ură pentru mituri efemere şi, zeificat zilnic,
redevine spre aprofundarea soartei pământeşti în timp terestru. Oedipul mistic
pe care îl îndreaptă dinspre sine pe căile oamenilor mişcă absolutul tainic
înspre matca universului intangibil.
Maxima
esenţă eminesciană, exprimată prin Zalmoxe, stă în creaţia tragică a celui
nepătruns: lumea, oamenii nemuritori, sfâşiaţi de limitele nemuririi în centrul
armoniei cosmice. Viaţa nemuritoare (Gemenii) concurează geneza şi stingerea
totului, prin expresia unduirii om-izvor. Călin Nebunul zvârle boamba
justiţiară spre cer, cum tracii lansau solul deasupra lăncilor. Dar
posibilităţile izvorului se ridică deasupra riturilor trace prin proiectarea în
absolut până la antropomorfizare (Mai am un singur dor). Apa de dinaintea
genezei, apa botezului (“La solidarisation magique ou mystique / le bapteme,
dans les significations pre-chretiennes / de l'homme a l'eau, lui confere de
nouvelles possibilites de 'germination', d'une nouvelle naissance” / Mircea
Eliade, Locum refrigerii, în “Zalmoxis”, 1, 1938), setea, toate se circumscriu
nemuririi pornind de la durerea naşterii, resimţită de la traci, şi
predestinând căile neputinţei: moartea în nemurire, blestemul, viaţa.
Pentru
profetul Zamolxe, însingurarea în viaţă şi în moarte vorbeşte, nu de un
principiu cosmic, ci de unul subconştient şi ontologic. Omul strabonian, purificat
de sclavia pe care i-o atribuise Strabon, ca şi de voinţa zeificării,
îndrăzneşte metafizic să identifice traiul tracic cu marele Orb – dumnezeul.
Dacă Zamolxe neromantic, venit la Eminescu din mitologia păgână, aminteşte de balansul spiritului arghezian în jurul
divinităţii creştine, profetul lui Lucian Blaga, purtând pe umăr neputinţa şi
stângăcia lui Dumnezeu, îşi creează abstras esenţa omenească. De aici,
implicaţia păgânismului zamolxian în dezbaterile ulterioare ale lui Lucian
Blaga asupra dumnezeirii şi lumii umanizează nuanţele absolutului. Funcţiile
izvorului şi blestemului, nemurirea privesc pe marele Orb; Zamolxe le revelează
numai. Epilogul lui Miron Costin (plecând de la Geste franceză): “Născându-ne
murim, murind ne facem cenuşă”, ajunge la viziuni nevanitoase prin amploarea
lor.
Eminescu
şi Blaga, prin acest leit-motiv comun, interpretat deosebit, se întâlnesc,
indiferent de cauzalitatea fiecăreia din cele două opere. Acelaşi mit a generat
atitudini poetice înrudite spiritului, deci compararea lor gratuită nu e
forţată în sfera ideilor.
*
la urma urmei începe şi ziua asta din Gita
*
România
e ocupată de ruşi Mihai Eminescu este interzis mutilat ceea ce s-a reprodus în
anii 90
*
într-una vocea Eminescu-Milarepa-Brâncuşi
*
studenţii
Amitei Bhose l-au gustat de mult în original profesoara Tagore a putut să evite
chiar gustul morţii incinerându-se în Bucureşti lângă mormântul lui Eminescu
împrăştiindu-se în cosmosul lui Orfeu şi
al lui Tagore deopotrivă doctrinele mileniului trei nu vor putea evita ceea ce
se impusese filosofului N Bagdasar în 1938 contrastul dintre civilizaţia
europeană acum pe acelaşi trend americană materialistă şi cultura
indian-orientală a sufletului a interiorului dacă încorporarea gândirii lui
Tagore în cultura română în anii 20 şi 30 a putut fi destructurată chiar prin
Tagore însuşi sovietizat al treilea al patrulea Tagore vor fi iar şi iar Tagore
cel dintâi cel adevărat chiar dacă India s-ar dezice de Tagore ca mama de fiu
el încă ar înfiora pe români cobind tragic cu preţul că India ar face
cunoştinţa lui Eminescu alungat din ţara lui deconstruit în cheie românească şi
pe demitizările formalizante o vishva bharati ar putea fi fondată pe numele lui
Tagore şi Eminescu poetul Indiei şi poetul României ar da un exemplu de advaita
*
în decembrie International conference on Indian
culture 28-30 May 2000 simpozion Tagore în anul Eminescu summer course un lucru
rău n-are cum fi precum îl gândesc dr George Anca has delivered two lectures
Tagore in Romanian perspective Vidya Bhavan 22 November '99 Tagore and Eminescu
23 November
*
bunyanul de 270 ani din grădina botanică library
compound is not a public park trespassers will be firmly dealt with gold de la
Goldstei Brancazio on supernovae 29 titluri Eliade 23 Ceauşescu 2 Eminescu C-M
Popescu Leviţchi-Bantaş Emin Pasha eminent Asians Indians Victorians Edwardians
Bengalis Elizabethans Nigerians Women Orientalists Eli Elia Eliade
*
volumul XIV Eminescu
gramatica sanscrită
*
a am citit Rugăciunea unui dac de Eminescu în amintirea
Amitei
*
Mihai Eminescu Constantin Brâncuşi Mircea Eliade
Lucian Blaga au fost inspiraţi influenţaţi legaţi de India
*
Până la un
florilegiu din care n-ar lipsi Inorogul şi oceanul lui Lucian Blaga – oricum
ahimsa românească poate fi prefaţată în absolut cu “Eu nu strivesc corola de
minuni a lumii” - sau Lumină lină de Tudor Arghezi, ne-am întoarce, atavic fie,
la Eminescu, pe răspunsul verbal al unui editor: nonviolentă e Rugăciunea unui
dac. Dar ahimsa finalului din Călin (Kali/dasa), sărbătorindu-se contrapunctic,
nuntă interregn, în cosmos jain? Dar prefacerea, ca-n Ramayana lui Valmiki a
durerii-soka în verset-sloka - “...greieri, şoareci,/ Cu uşor măruntul mers,/
Readuc melancolia-mi,/ Iară ea se face vers” ? Valmiki iar (?): “O pasăre pluteşte
cu aripi ostenite,/ Pe când a ei pereche nainte tot s-a dus/ C-un pâlc întreg
de păsări, pierzându-se-n apus.”/ Aruncă pe-a ei urmă priviri suferitoare,/
Nici rău nu-i pare-acuma, nici bine nu... ea moare,/ Visându-se-ntr-o clipă cu
anii înapoi”. “Mai e-n tot universul o stea plină e pace,/ Netulburată vecinic
de ură, de război”? “De-aceea te-ai retras tu, îi zice magu-atuncea,/ Să
trăieşti în asceze gândind la Dumnezeu,/ Bând apa mării-amară în negrele
spelunce -/ Ca să domini in tine ispita, geniul rău”.
În teatru,
dacă nu pe scenă – Decebal - Zalmoxe-Hristos – Rigveda:
Deşi duşman, îţi zic: Bine-ai venit!
Eu duşmanii mei nu-i urăsc... îi bat,
Dară învinşi – eu îi iubesc /.../
Un singur lucru e mai bun ca viaţa,
Pentru că nu-i nimic, nimic chiar: moartea.
Ah, cum nu suntem pe atunci pe când
Nici fiinţă nu era, nici nefiinţă,
Nici marea aerului, nu auzul,
Nimic cuprinzător, nimic cuprins,
Nu era moarte, nemurire nu
Şi fără suflet răsufla în sine
Un ce unic ce poate nici n-a fost!
Dar vai! un sâmbure în acel caos,
Mişcându-se rebel, a nimicit
Eterna pace şi de-atunci durere,
Numai durere este-n astă lume...
Unde e starea aceea unde zeii
Nu existau, nici oameni, nici pământ,
Pe când acea fiinţă ne-nţeleasă
Nu-şi aruncase umbrele în lume?
*
Cosmologia eminesciană în
relaţie cu Vedele, în special Rig Veda, şi Eddele, în cheie *
Doamna
(n-am cunoscut-o) Zricha Vaswani şi-a luat nu demult doctoratul la
Universitatea “Dr. Bhim Ambedkar” cu teza “Effect of Indian Thought on Mihai
Eminescu”.
*
un
du-te-vino între Odă – Katha Upanishad, Glossa – Sutta Nipata,
Rugăciunea
unui dac – Rig-Veda, Scrisoarea I –
Rig-Veda, Luceafărul – Srimad Bhagavad Gita, Kamadeva – Sakuntala, Mortua est –
Budha-Karita.
*
lasă
viaţa lasă tot
Eminescu
Eliade
plouă
dealuri şi cascade
şi copilul ce înot
*
laotzieni
Eminescu Blaga
confucieni Spătaru Călinescu
*
pe
Eminescu indienii îl iubesc
în
reciprocitate din depărtări
nu-i
voi muta din calypso
pe gazde Kabir şi Eminescu
*
orice cuvânt o nălucă dinspre
Eminescu
spre Blaga
*
Eminescu e cel
mai puţin de jelit
*
nu mai confunda şi tu
comunismul cu Eminescu
*
pe unde am mai stat în Washington
pe bănci de lemn din Eminescu
*
Luceafăr şi
alte – Eminescu
Kim so wol şi Eminescu
*
iubirea de
Eminescu e păcatul fatal al României
*
nemaipiatră Holderlin şi Eminescu
*
my name is Eminescu that is Poe
*
adevărul este valoarea
eminesciană
*
tradusei
din Eminescu după Tulsidas
*
recitim Decebal de Eminescu
*
Eminescu
n-a lăsat
desene
Brâncuşi
n-a lăsat texte
*
are ochi verzi ca M Eminescu
deci e frumos
*
uitaţi de Eminescu precum şi
despărţire
*
la
Rovine
muri Marcu-n Eminescu
*
pe când eram o ţară şi Eminescu
ne era
*
Brahma
Vishnu Shiva
Rig Veda Voluspo Luceafărul
*
poezia întoarcerii la Eminescu pe
furiş în Coran
*
Al
Rahimi
Rama Crist Eminescu
*
Kalidasa e raasa Eminescu e
dhvani
*
patriot ca
Leopardi şi Eminescu
*
„Bădie Mihai, / Ce-i cu Bucureştiul de-ai uitat cu
totul Eşul cel oropsit şi plin de jidani”.
*
Dacă Eminescu a ajuns aici, n-a fost, veramente,
agonic.
*
Bacovia şi muzica lui pe versuri de Eminescu
*
Facerea
securistică de prieteni lui Eminescu.
*
un institut Eminescu, timpule
*
a
cause d’Eminescu
*
Deconstruirea lui Eminescu
*
Eminescu
şi proletar
*
Dar
dacă ar fi cunoscut Mihai Eminescu Ţiganiada?
*
Mă bucur că am avut aceleaşi aprecieri. Salve!
RăspundețiȘtergere