11 ANI DE COLOCVII

11 ANI DE COLOCVII

George Anca – Alex Tocilescu – Frații Marx – Alex Ștefănecu – Ion Coja – Viorel Roman – Adelina Petreche – Liliana Popa – Ecaterina Petrescu Botoncea – Adrian Bucurescu – Mihaela Mihai – Ramona Muller – Nicolae Grigore Mărășănu – Jorj Maria – Daniel Vorona – Isabela Nicoară – Corina Dașoveanu – Vișan Dragoș -Streche Nicolae Florentin – Paul Coculeanu – Magadalena Hisum – Anatol Covalliu - Volume ale membrilor Filialei București-Poezie a USRo apărute în 2019    

George Anca

11 ani de Colocvii

          Criticul Marian Popa are în lucru o monografie dedicată operei lui Puși Dinulescu. În cartea sa Anca, a pus îndeschidere motto-uri printre care din Schlegel și Gârbea. Cum parcă i-aș lua-o înainte cu mai dreapta busculare a lui Puși, mă întreb, totuși, dacă ar reține, de această dată, astfel de motto-uri:

          ...Care este mai exact obiectul idealului? Ceea ce diferențiază omul de animal este că, în timp ce la animal percepția este totdeauna actuală și practică sau utilitară, formând corp atât cu dorința cât și cu obiectul – la om percepția se poate disocia – el poate să observe propria sa dorință, s-o prindă, s-o separe de percepția obiectului, s-o izoleze și s-o mențină în fața lui ca pe un obiect actual și real. Animalul animat de o dorință, merge imediat spre satisfacția sa imediată; de altfel, omul practic, utilitar, merge și el tot așa. Animalul, ca și omul practic,  rămâne în planul realului, omul artist „reușește să se smulgă din el și să așeze acest real în care figurează propria sa dorință ca pe un tablou” (D. Draghicesco).  

          ... Sunt vise ce parcă le-am trăit cândva și undeva, precum sunt lucruri viețuite despre care ne întrebăm dacă n-au fost vis. La asta mă gândeam deunăzi seara când răvășind printre hârtiile mele ca să văd ce se mai poate găsi de ars — hârtiile încurcă — am dat peste o scrisoare care mi-a deșteptat amintirea unei întâmplări ciudate, așa de ciudată că, de n-ar fi decât șapte ani de când s-a petrecut, m-aș simți cuprins de îndoială, aș crede că într-adevăr am visat numai, sau că am citit-o ori auzit-o demult. (Mateiu Caragiale)

          … Ovazihian: Nu prea eşti nebunatică. Răposata mea soţie se căţăra pe pereţi...
Elena Suditu: Am să fiu...
Ovazihian: Nici subtext n-ai, fetiţo...
Elena Suditu: Am să am şi subtext... (Teodor Mazilu)

          ...ea râdea – se bucura mult – eu eram serios –

dar fugeam ţinând-o de braţ. şi doar mai târziu,

când a fulgerat şi s-a făcut o scurtă zi albă, am văzut

că trecusem cu mult de curtea noastră. (Mircea Ivănescu).

... Nu las în urma mea niciun ADN. (Puși Dinulescu)

          Am început Colocviile de marți, ultima zi de marți a lunii, la Centrul Cultural Jean Louis Calderon din București, la finele lui 2009 cu o întâlnire și o lansare Puși Dinulescu:

Salonul literar “Sorana” / Clubul Calderon, Str. Jean Louis Calderon, nr. 39

vă invită marţi 8 decembrie 2009 ora 17

la lansarea cărţii Le vieux garcon par Pouschy Dinulesco

Traduit du roumain par Michel Wattremez

Editions Meronia, Bucarest 2009

şi vizionarea filmului dinulescian Noces a sirene (1997)

Prezintă: Helene Astalos, Paula Romanescu, Puşi Dinulescu

Amfitrion: George Anca

Autorul este bucureştean, absolvent al Facultăţii de Litere şi al Academiei de Teatru şi Film

Romancier, dramaturg, poet şi scenarist

“Et notre vie a passe. Un des mes amis, critique litteraire, ecrivait qu'un roman est une histoire sur une perte de temps. Je crois que Protopopesco avait raison. C'est bien ce qu'est mon roman: la photographie d'une perte de temps” (page 236)

          8 decembrie 2009. Eminescu sau exilul au făcut de data aceasta loc, în rostirile convorbitorilor, bucuriei unei traduceri bune: Le vieux garcon par Pouschy Dinulesco, Roman, traduit du roumain par Michel Wattremez, Editions Meronia, Bucarest, 2009. Şi-au exprimat aprecierile: Helene Astalos, George Astalos, Paula Romanescu, Adina Romanescu, George Anca – amfitrionul Colocviilor împreună cu Mihaela Popescu, directoarea aşezământului gazdă -, Horia C. Matei, Mihai Elin, Sorana Georgescu-Gorjan, Noni Cristea, Gabriela Tarabega, Ionel Săvitescu ş.a.. Autorul, marele scriitor Puşi Dinulescu, a citit, împreună cu actriţa Doina Ghiţescu, pagini în română şi în traducere franceză din romanul lansat pentru prima oară într-o limbă străină, precum şi din volume de poezie a sa eruptă prin surpriză  în ultimii ani.

          Această versiune, considerată reuşită, inclusiv de vorbitorii francezi de faţă, autorul şi-a ascuns-o, aflat la Paris, în casa lui Georges Astalos, prezent acum şi el la Calderon. Edituri franceze i-au refuzat (traducătorului) publicarea din lipsă de “disidenţă”, în timp ce autorul alesese să ignore, printr-o veritabilă poetică inversă, teroarea comunistă, să scrie o poveste de dragoste în Bucureştii studenţiei anilor ’60, anume la asasinarea lui Kennedy. Numai că, romanul publicat în româneşte în 1980, Galaxia burlacilor, are, în traducere, o continuare a iubirii, ca în Dragoste în timpul holerei de Gabriel Garcia Marquez, până la senectute, burlacul narator şi Monica neconsumându-şi-o însă. Voir comunism şi holeră.

          Comentatorii s-au transformat în personaje, bărbaţii în bătători de paşi de front, doamnele în îndrăgostite domnişoare bătrâne. De la Eu şi Robert Calul (inclusiv numele teatrului său particular din anii ’90) la Gaşca şi diavolul, cărţile sale se însumează într-o comedie unică, de eros ironic, boemă şi dramatism pierrotesc, poate şi cabotin, de genul personajului jucat de Laurence Olivier. Oricum, colocviile s-au transfigurat şi prin vizionarea filmului dinulescian (termenul meu) Nuntă cu sirene, când se insinuaseră în trăirea noastră (artistică dejament) şi Irina Petrescu, Mitică Popescu, Ernest Maftei. Deosebit de un Edgar Wallace, care-şi transforma piesele în romane, Puşi Dinulescu şi-a bricolat din filmu-şi piesa Nunta lui Puiu ce se joacă la Craiova şi Piteşti (“sunt un dramaturg de provincie”). Ba încă, săptămâna trecută, a fost o reprezentare-lectură la cenaclul metropolitan  condus de Mircea Micu, a ultimei versiuni din  Adevărata casă cu ţoape. Ca într-un eroism stilistic, de recunoscut tot printr-o sacrificială receptare, Puşi Dinulecu s-a plâns, în Calderon, că nu l-a înjurat nimeni. Nu-i ajunsese că-l făcusem pornograf. Dar şi Astaloş, că nu există pornografie, că, altfel, ar fi desfiinţată jumătate din literatura universală.

          31 august 2014. Cinci ani, împreună cu Puși Dinulescu, am făcut colocviile, multe din respect pentru el, colocviul din 28 august 2014 fiind De la Ion Creangă la Puși Dinulescu. Rupându-mi un picior, îi recitesc cărțile și voi spune, am impresia, că mă speriu, în valoric, comensurându-l. Mai vedem.

          El își face nezăgăzuit moda.  Cărți retro, cărți noi pe cine fericind ori enervând. Am recenzat și eu vreo trei (vide mai jos, după autoprefață, cu titluri separate – le puteți sări momentan pentru a ajunge poate la antiinvoluția în curs de probatoriu, chiar peste autoreflecțiile pușiene despre ratare în ton cu Nae Ionescu sau Cehov), ba aș adăuga și un Nick în dodii per il maestro.

Alex Tocilescu:

Lia Bugnar a dat cu o leapșă în mine: 10 cărți care m-au marcat. M-am uitat ce a mai scris lumea și am realizat că lista mea nu e deloc pretențioasă - ceea ce bănuiesc că era de așteptat. Iată:

1. Charles and Mary Lamb - Tales from Shakespeare
2. Gellu Naum - Cartea cu Apolodor
3. Mark Twain - Proze
4. Puși Dinulescu - Îngerul Contabil
5. Mircea Horia Simionescu - Dicționarul Onomastic & Bibliogr...afia Generală
6. Raymond Queneau - Amicul meu Pierrot
7. Leonid Dimov - Poezii
8. Legile lui Murphy
9. Charles Bukowski - Notes of a dirty old man
10. Alex Tocilescu - Eu et al.

Frații Marx:

Colecţia de cărţi babane: Îngerul Contabil

Babelor,

Habar n-am dacă cartea despre care vă voi vorbi se mai găseşte pe undeva, dacă a fost reeditată, dacă i s-a acordat vreodată atenţia meritată. Cred că nu, deci i-o acord eu.

Este vorba, desigur, despre romanul Îngerul Contabil, al lui Puşi Dinulescu sau Dumitru Dinulescu. Nu ştiu exact cum a semnat-o, îmi imaginez că Dumitru, dar Puşi este la fel de posibil. Pe autor îl cheamă Dumitru, prietenii îi spun Puşi. În fine.

Cartea a apărut prin anii 80. Dacă ar fi să-mi dau cu părerea, aş zice că în 85, cu o aproximaţie oarecare. Şi este, cum să vă spun, dragele mele, hm, nu ştiu. Hai să fac un rezumat, din ce-mi mai aduc aminte (am citit-o de multe ori, dar şi demult).

Romanul începe în rai. Albert Einstein este Dumnezeu, iar Max Planck şi Niels Bohr sunt adjuncţii săi. Se ceartă pe o temă legată de fizică…

Realizez că nu pot face un rezumat. Cartea este prea nebună ca să poată fi descrisă în câteva cuvinte. În principiu este povestea lui Costică, care lucrează la Televiziune. Costică are un fiu, Tino, făcut cu ani în urmă cu o italiancă. Italianca moare, Tino vine în România să-şi cunoască tatăl. Dar Costică a fost răpit de marţieni, împreună cu Marta, fata unui general de armată, şi cu vecinul său, un tip scârbos, pe care cred că îl cheamă Vanghelie. Costică are şi un motan, Alexandru, şi se întreabă în OZN cum se va descurca motanul fără el. Iubitoarelor de pisici le pot spune de pe acum că motanul se va descurca destul de bine.
Costică, Marta şi Vanghelie ajung pe Marte, unde sunt micşoraţi, pentru că marţienii sunt foarte mici. Costică a fost răpit, aflăm, pentru că a descoperit involuntar cum pot fi distruse toate armele nucleare de pe Pământ fără a provoca pagube.

În fine. Se întâmplă multe. O parte a acţiunii are loc în iad, unde ajung şi oameni, şi marţieni. Va fi vorba despre un meci al echipei Bayern Muenchen, despre microchipuri implantate subcutan, despre un înger mexican, despre rai, despre iad, despre fizică, despre pisici, despre Bucureşti, despre lacul Mogoşoaia (sau Herăstrău?), acţiunea se va muta la Paris, la Roma, la Bucureşti, din nou pe Marte, se vor întâmpla milioane de chestii, care de care mai nebune, mai neaşteptate, mai delicioase. Cititorul se va îndrăgosti de îngerul Angelique, cititoarea de căpetenia marţienilor. Cartea merită un loc de cinste în amvonul literaturii române.

Criticul Grigore Traian Pop, de care nu am mai auzit niciodată înainte de a îl găsi pe google, afirmă următoarele:

“Înstrãinarea, kitschul, evaziunea, onirismul, absurdul, personalitatea frustatã, artificialã, mediocritatea si suficienta, inadaptabilitatea, comicul, satiricul, grotescul, fantasticul, ba chiar si tragicul sînt micile si marile perspective din care este apreciatã literatura si arta lui Dumitru Dinulescu (prozã, teatru, film) cu întîmplãtoare si nu întotdeauna semnificative trimiteri la Pirandello, Kafka, Caragiale, Musil, Camus, Gogol, Swift s.a.”.

Are perfectă dreptate.

A, încă ceva: dacă nu găsiţi Îngerul Contabil, puteţi citi liniştite Galaxia Burlacilor, Linda Belinda sau Eu şi Robert Calul, de acelaşi autor. Cărţi despre România, Bucureştiul, şi Mangalia anilor 60, şi despre dragoste, prietenie, ping pong, ceaiuri, muzică. Aş numi aceste lecturi nu numai necesare, dar imperios necesare oricărei babe cu simţul umorului şi al ridicolului şi al tristeţei.

Vă pup şi cumpăraţi, cumpăraţi, cumpăraţi cărţile lui Puşi sau Dumitru Dinulescu.

Rhetta

 Alex Ștefănescu:

Afurisirea  unui istoric literar

Puşi Dinulescu a involuat ca scriitor. De la o superficialitate agreabilă a ajuns la incoerenţă, vulgaritate şi plăcere de a denigra. Comentând într-o carte de 344 de pagini (apărută la, cândva, prestigioasa Editura Minerva) Istoria critică a literaturii române de Nicolae Manolescu, el seamănă cu o babă rea care îl afuriseşte pe şoferul unui autobuz pentru că n-a oprit în staţie.

Nicolae Manolescu n-a oprit ca să îl ia în Istoria sa. Drept urmare, revoltat (dar declarând, cu vizibilă ipocrizie, că este revoltat de absenţa altor scriitori), Puşi Dinulescu ("Dumitru Dinulescu", pe vremea când era mai rezonabil) îl numeşte cum îi vine la gură (la stilou, la computer) pe cunoscutul critic. Din această izbucnire cel mai mult are de pierdut el însuşi, pentru că, orbit de vehemenţă, lasă deoparte orice precauţie şi îşi divulgă amatorismul în materie de literatură, ca şi un - deloc pitoresc, deloc simpatic - mahalagism, de care eu, cel puţin, l-am crezut multă vreme cu totul străin.

Darea în spectacol începe încă de la prima copertă pe care stă scris: Gaşca şi diavolul. Istoria bolnavă a domnului Manolescu. "Diavol"?! "Bolnavă?!" Ce naive, ce ineficiente şi ce compromiţătoare pentru cine le foloseşte sunt asemenea invective! Ca să le combaţi este suficient să taci şi să zâmbeşti ironic.

Pe copertă sunt şi două imagini. Una, a unui diavol vermiform, cu un ochi lipsă şi cu un trident în coadă. Iar a doua, a lui Nicolae Manolescu, încruntat şi cu limba scoasă. Cine poate lua în serios această infantilă stigmatizare a autorului unei istorii a literaturii?

Urmează diatriba propriu-zisă, întinsă pe 344 de pagini:

"Iartă-mă, dar pentru dumneata cel mai important lucru pare a fi cariera... Eşti ca o molie d-aia, înţepenită într-un loc de pândă...";

"Învaţă întâi să faci un portret, o descriere ş...ţ, dar nu te înfoia cu mofturi de pisică gravidă şi cu judecăţi de gaşcă, judecăţi complotate în sieste după mâncăruri grase...";

"... nu te mai citez că e prea insalubru şi prea preţios-jegos ce scrii în finalul introducerii...";

"...Manolescu are ceva fanatic în ambiţia lui devoratoare, în setea bolnavă de putere, pentru care şi-a abandonat talentul de-odinioară, intrând în mâzga şi balele combinaţiilor...";

"...are totuşi un pic de zgomot în râs, dar e mai mult un fel de scârţâit de uşă ruginită..."

"...are şi ceva de fantomă" etc. etc.

Într-un magazin din Oxford, în care mă aflam şi eu astă-vară, o femeie în vârstă, cu o privire fixă, a ţinut un lung discurs interminabil, din care nu se înţelegea decât că e furioasă. Discursul ei semăna foarte mult cu monologul lui Puşi Dinulescu.

Ion Coja

          Cât grijania mamii lor or să mai tacă ?!

„Ție, popor ingrat, nu-ți va rămâne nici cenușa mea!”

Circulă pe internet, tot mai des postată, suspect de des, aș zice, o vorbă atribuită Mareșalului

Ion Antonescu: „Ție, popor ingrat, nu-ți va rămâne nici cenușa mea!” În fapt, este un citat,

vorba aceasta a spus-o Scipio Africanul, marele general roman, adresându-se Romei mame,

căreia îi adusese servicii atât de mari!

Scipio a avut motive să rostească asemenea cuvinte înainte de a-și curma zilele! Dar

Antonescu nu avea niciun motiv ca să se pronunțe cu aceste cuvinte despre români: popor

ingrat!... De unde și până unde?!... Care să fi fost ingratitudinea poporului român față de

Mareșal?! Poporul român nu a avut nicio legătură cu cele petrecute la 23 august 1944 sau la

procesul mareșalului! Vinovat pentru tragedia de la 23 august 1944 fusese regele Mihai! Și

însuși Mareșalul, la drept vorbind! Ca militar, trebuia să se aștepte la orice trădare și să se

păzească!

Mareșalul nu putea nicicum să invoce ingratitudinea poporului român! În plus, nimic din ce a

mai declarat sau scris Mareșalul Ion Antonescu nu „rimează” cu o judecată atât de severă și,

slavă Domnului, atât de nedreaptă, la adresa românilor: popor ingrat!... Exclus! Asemenea

cuvinte nu au fost rostite de Mareșal! Asemenea cuvinte, slavă, Domnului, nimeni nu le

poate rosti la adresa românilor!

Acestea fiind zise, mă întreb cât de autentic este așa zisul Testament al lui Ion Antonescu Nu

cumva măcar parțial, pe ici colo, este un text apocrif, un fals? Unde se află originalul? Cine

i-

a verificat autenticitatea?! Când se face prima oară mențiunea privind existența acestui

„testament”?... Și alte întrebări, legitime, la care eu nu am un răspuns, îl aștept de la

specialiștii noștri.

Cum spuneam, fraza pusă în discuție de mine circulă tot mai des pe Internet! Nu singură, ci în

bună companie cu alte cuvinte asemănătoare, de dezicere de neamul românesc, de repudiere a

românilor, texte atribuite unul lui Octavian Goga, altul lui Petre Țuțea, amândoi mari

naționaliști!

Citatul din Octavian Goga – pe care nu-l mai reproduc, ca să nu fac astfel jocul inimicilor

noștri, este o frază pe care Octavian Goga n-a publicat-o niciodată, în niciun text. A găsit-o un

istoriograf în arhiva Goga, notată pe un petec de hârtie! Un bruion căruia Goga însuși nu i-a

dat vreo valoare, nu l-a inclus în textele sale publicate sau măcar duse până la capăt și rămase

în manuscris! O asemenea notiță răzleață nu știi niciodată ce rost și ce valoare avea pentru cel

care a înseilat-o.

...M-am întristat foarte tare când am văzut însă ce importanță exagerată i-a dat colegul istoric!

În numele „sincerității” cică! L-am tras de mânecă atunci pe colegul istoriograf, istoric cu

oarece merite, dar care în niciun caz nu a fost un istoric sincer în tot ce a scris și, mai ales,

sincer în tot ce nu a scris! Da, sinceritatea și obiectivitatea, respectul pentru adevăr, se

 măsoară la istorici nu numai pe textele publicate, ci și pe textele ne-scrise, pe subiectele

ne-abordate, ocolite cu mare grijă, nu cumva să deranjeze „împărăția”!

Să fii istoric specialist în epoca modernă și contemporană a României și să nu „ataci” tezele și

textele care atacă demnitatea românească prin minciuni și calomnii scelerate, să nu răspunzi

acestor acuzații scandaloase numai pentru că acele minciuni au ajuns subiecte tabu, interzise

de niște guvernanți politici trecători și ticăloși, să nu ai nicio obiecție, bunăoară, la acuzația de

„holocaust” în Transnistria prin care suntem puși cu spatele la zid fără nicio dovadă, fără nicio

probă serioasă, această veritabilă dezertare de la imperativele morale ale muncii de istoric este

un semn de obediență penibilă, rușinoasă, semn de supunere mercenară la incorectitudinea

celor care au adus Țara în pragul dezastrului! Semn de colaborare cu ocupantul Țării!... Pe

cine slujesc istoricii noștri, care de care mai academic, prin lacunara și selectiva lor

sinceritate?! În niciun caz adevărul! În niciun caz Neamul!

Singura scuză a istoricilor noștri de azi este că exact așa au procedat și profesorii lor, toți!,

precum și majoritatea colegilor sau studenților lor! ...Am zis majoritatea, adică nu chiar toți,

cu gândul la Gheorghe Buzatu și alții, nu mulți, dar autentici, ca oameni și istorici!

Istoricul de care am pomenit nu mi-a răspuns la învinuirea că a greșit grav când a dat

importanță unui petec de hârtie și a pus în circulație un text infam, care a devenit infam abia

prin publicare, sinonimă cu un atac ticălos la persoana lui Octavian Goga, dar și la imaginea /

icoana Neamului. Păcat! Mare păcat, să vezi cum poate cineva să răstoarne șiștarul plin cu

lapte!...

...Cât privește citatul cel mai circulat, atribuit lui Țuțea, să precizăm că este vorba de un

comentariu făcut de Țuțea imediat după alegerile din 20 mai 1990. Și se referă de fapt la

„poporul de imbecili” care l-a votat pe Iliescu și FSN-ul!... Apare într-o înregistrare video, îmi

pare. Țuțea a mai trăit un an și ceva după ce a făcut acel comentariu „viral”! L-am discutat cu

Țuțea însuși și i-am explicat de ce eu, spre deosebire de domnia sa, am fost satisfăcut de

atitudinea și votul românilor din Duminica Orbului! Voi veni cu acele explicații cât de

curând!... Petre Țuțea le-a luat în seamă și cu siguranță s-ar fi dezis de cele afirmate dacă ar fi

putut bănui că din acele vorbe nevoiașe unii vor încerca să facă un fel de testament al său!...

În orice caz, era vorba de o vorbă spusă de Petre Țuțea la supărare, cu adresă precisă:

electoratul FSN-ului. Nu poporul român!... Un asemenea comentariu nu trebuie să conteze așa

de mult! Dar iată că contează! De ce oare?

Pentru că, pentru că, oameni buni!, această vorbă, răstălmăcită și scoasă din context, le

servește la fix celor care au gândit și lucrează la strategia de demoralizare a românilor! Le

servește de minune cauza ticăloasă, netrebnică!

Noi, românii, „popor de imbecili”?!... Sigur că avem și noi „imbecilii noștri”! În fruntea lor îi

pun pe imbecilii care nu cred, nu văd și nu pricep că împotriva neamului nostru românesc

funcționează de câteva decenii o strategie de descurajare și depreciere a tot ce este „mai”

românesc, o strategie de demoralizare a spiritului civic, de contestare sau măcar de ocultare a

meritelor și izbânzilor cu care totuși ne-am învrednicit și noi în istorie! O strategie ticăloasă,

bazată tocmai pe numărul mare de români imbecili, gata să participe cu toată „sinceritatea și

luciditatea” la demitizarea istoriei noastre și a mentalului românesc! Veritabilă spălare a

creierilor sub egida autorității celei mai prestigioase!

 În fruntea lor tronează imbecilii academici care acceptă unanimi să fie acuzat Antonescu de

crime de război inventate, acceptă să fie acuzați legionarii de o ideologie criminală, ei care au

făurit ideologia cea mai generoasă, cea mai spiritualizată, cea mai dedicată binelui comunitar,

național, și care au fost răsplătiți prin cea mai criminală prigoană din istorie!!

Imbecilii academici care tac și acceptă fără să clipească acuzația că românii sunt autorii unui

holocaust, ai unui genocid halucinant! Că holocaustul a fost inițiat de militarii români!...

Imbecili care l-au copleșit cu onorurile academice cele mai înalte pe cel mai vehement

detractor al Neamului, al Istoriei noastre!... Un avorton, un eșec al speței umane, o rușine a

neamului evreiesc, în fața căruia s-au făcut preș academicii noștri de azi pe mâine!

Imbecili academici programați, adică răsplătiți și stimulați ori șantajați ca să tacă și să nu vadă

comportamentul cristic al românilor față de evrei, față de prizonierii de război, față de

adversarii ajunși la mâna lor?! Șantajajați sau răsplătiți ca să tacă și să îngăduie cele mai

abjecte calomnii și acuzații deversate vreodată în capul mult prea răbdătorului nostru popor!...

Cât grijania mamii lor or să mai tacă acești imbecili super titrați de la care tot Neamul încă

mai așteaptă cuvînt de mântuire și de întărire?! De la acești fătălăi cu laurii nemuririi pleoștiți

pe scăfârlia goală?!... Acești înțelepți trădători de Neam și Țară?! Acești savanți dezertori de

la serviciul în slujba Neamului... Acești... Acești...

Cât, mă, nefericiților?! Până când?!

Băi, domnule academic, cine îl neagă azi pe Eminescu este deranjat de ideile sale politice, ale

gazetarului, ale liderului nostru politic în eternitate! Hienele culturale care sar la gâtul

Poetului nu se încurcă în generalități și platitudini, ci atacă precis ținta care li s-a ordonat: nu

cumva să se prindă publicul cititor că „proza politică” a Poetului este azi mai actuală decât pe

vremea când a fost scrisă! Lupta pro sau contra Eminescu acolo se duce, pe terenul prozei

politice a Poetului!

Vă obligă titlurile academice ca, din An în Paște, să interveniți totuși în apărarea Poetului?

Foarte frumos! Atunci poftiți în arenă și apărați-i ideile și textele politice, comentați-i

atitudinea politică, mereu alături de nevoile Neamului, cu orice risc! Asta este moștenirea,

lăsata eminesciană cea mai de preț: opera sa de gazetar, de analist pătimaș și avizat al

zbuciumatei vieți publice de pe vremea sa! Opera sa de teoretician și îndrumător al

românismului, al naționalismului. Moștenire despre care nu suflați o vorbă sub cupola

Academiei! Ce rușine!...

Dacă chiar vă simțiți solidari cu Poetul național, luați-vă curajul și pronunțați-vă limpede și

fără rest asupra tragediei pe care o trăiește azi nu numai Neamul românesc, ci întreaga

planetă! Raportați-l pe Poet la această tragedie și minunați-vă cât a fost de lucid și de clar

văzător. Și întindeți degetul acuzator spre cei pe care Poetul i-a identificat cu atâta directețe că

ne sunt dușmani neadormiți! Dușmani nu numai ai Românilor, ci și ai Omului!

Sunt astăzi mai vioi și mai activi ca oricând acești dușmani de moarte, pe care voi, înțelepții

Neamului, vă prefaceți că nu există, că nu-i vedeți cum sapă nestingheriți la temelia ființei

noastre naționale și umane!... Au un singur adversar acești asasini de neamuri, un singur

„ciot” de care se mai împiedică: proza politică a lui Mihai Eminescu... Subiect tabu la

Academia Română! În Universități! În mass media!...

...Eminescu?!

Măcar nu-i mai pomeniți numele, farisei ce sunteți!... Haimanalelor!... Golanilor! 

De Crăciun 2016

Viorel Roman

Romanii in laboratorul european / 25 / cleptocrati

Legătura infracțională dintre interlopi, polițiști și politicieni „vânatori de rente” ameninţă demnitatea umană si fac apartenenta formala la Europa / UE, Constituţia occidentala, statul de drept, alegerile democratice, drepturile omului ca in vest etc. fara relevanţă, praf in ochi. Asa ca cinci milioane de tineri isi iau lumea in cap si fug, se bajenesc in Occident scârbiți de „penalii patrioți” din Conducerea superioara de partid si de stat FSN/PSD/PNL in simfonie cu BOR, Biserica Mantuirii Neamului. Universitatile au devenit tarabe de diplome, semianalfabetii isi cumpara doctorate si imunitate in Parlament si totul se obtine ca in orient cu pile, cunostine si relatii, PCR, intr-o tara ortodoxa, teocrata, incompatibila cu Schengen si Zona Euro. vezi România, 1989 / 2019: după treizeci de ani de Ioan Stanomir decembrie 14, 2019, in contributors.ro

Romanii in laboratorul european / 24 / cu un stat esuat

Daca 5 milioane, mai ales intre 18 si 40 de ani, isi iau lumea in cap si fug din tara, inseamna ca gen. Aurel Rogojan are deptate (nr. 23) si statul a esuat in UE/NATO, sau din aceasta cauza?

Sacrum imperium, dupa Marea Schisma, cheama la cruciada impotriva islamului si veneau Richard Inimă-de-Leu din Anglia si Gheorghe Doja din Transilvania. Numai credinta ii unea. Dar de la Reforma lui Luther, principilor germani, subminarea Sf. Imperiu Roman, Pacea westfaliana cu provincialismul sau Cuius regio, eius religio, si radicalitatea laica a Revolutiei Fanceze, pana la desfiintarea Imperiului nu mai e decat un pas. Gott ist tot! Gott bleibt tot! Und wir haben ihn getötet! (Nietzsche) Apoi statele moderne devin laice si democratice in bataia vantului ideologic, romantism, scienticism, materialism, socialism, fascism, national-socialism, comunism etc.

Statul roman e prizonier in Lagarul ortodoxo-comunist pana la autodesfiintare, apoi adera, dupa o scurta perioada de tranzitie, la Europa / UE, si aspira in mod paradoxal la laicitate si democratie. Statul in simfonie cu BOR-ul dependent de buget, nu poate fi astfel laic. Alegerea seful Statului si Bisericii uns de Cel de Sus sau de Cel de Jos, „de subconstientul colectiv al maselor largi populare“, a baronilor ortodocsi moldo-valahi in Parlament, reprezentanti ai poporul, stapan si supus, intr-o „democratie originala“, „capitalism de cumetrie“ (Iliescu), e bazar oriental, departe de Occident.

Imitarea superficiala a legilor, institutiilor occidentale fara miezul, codul canonic romano-catolic, acquis-ul comunitar UE, care le-a generat, se reduce din sec. XIX la „Forme fara fond“, „Zicem ca ei si facem ca noi“, la un esec inevitabil la Bucuresti. Mai ales ca, dupa consumerismul si „statul bunăstării“ din vremea Razboiului Rece, azi si statele occidentale sunt in criza.

Romanii in laboratorul european / 23 / victime sigure

demonstreaza dramatic, dar convingator gen. Aurel Rogojan, cel mai apropiat de gen. Iulian Vlad, care dezarmeaza Securitatea, cu riscul de a fi condamnat pe nedrept la 25 de ani de puscarie de revolutionarii, care voiau un macel in dec. 1989. 

„1. Nu ne manifestăm ca naţiune suverană. Suntem un popor de proletari, pentru ca fara proprietate nu există libertate, a unei țări asasinate economic, permanent agresat de: p legislaţie impredictibilă; suprataxare; constrângeri politice umilitoare; incompetenţa administraţiei suprapopulate și hiper-birocratizate; sabotaje din partea reţelelor de afaceri transnaţionale; presiunile inimaginabile ca proporţii şi metode din partea instituţiilor şi funcţionarilor contaminaţi de corupţie; discriminarea în raport cu companiile străine; serviciile publice privatizate exclusiv pentru stoarcerea de profit pe seama suprafacturării și a prăbușirii infrastructurii acestor servicii; statul în stat al regiilor autonome ale statului, unele foarte bogate, printre marii datornici ai bugetului public, dar nesecate surse ale finanțărilor politice ilegale și veniturilor clandestine ale unor rețele transpartinice; incompetența, pasivitatea, chiar obstrucția misiunilor consulare chemate să promoveze interesele de afaceri …

2. Suntem un popor cu cea mai înaltă rată de emigrare după marile migraţii barbare din primul mileniu. Paradoxul este că la o scădere a numărului populației cu cca. 3,5 milioane, independent de migrație, în listele electorale sunt cu 2,7 milioane de alegători mai mulți decât în cetățenii cu drept de vot (A se compara dinamica populației votante din 1990 până în 2016 cu dinamica demografică).

3. Suntem o națiune fără statul de drept funcţional. Puterile statului nu sunt în serviciul cetăţenilor. Ele au fost acaparate de clanuri transpartinice şi reţele infracţionale transnaţionale controlate de centre de putere externe. Unii ca sa ne guverneze, ceilalţi să ne desfiinţeze. Drepturile la sănătate, la educaţie, la justiţie şi multe altele sunt doar litere moarte în Constituţie.

4. Suntem un popor cu o clasă politică incapabilă a servi interesului public şi care nu face casă comună cu interesul naţional, cu elitele în agonie, cu moralitatea civică agresată, deturnată și grav amenințată în fundamentele ei creștine, cu percepția realităților politice externe atrofiata, cu securitatea națională subminată, cu partide fără ideologie, cu opțiunile politice controlate de un sistem electoral militarizat, guvernat prin minciună, incompetență și servilism, cu guverne în incapacitate de a guverna în litera și spiritul Constituției. O stafie bântuie prin România. Antipatriotismului deșănțat și a trădării naționale. Nimeni nu se unește într-o sfântă hăituială împotriva ei. Nici Prea Fericitul Patriarh, nici Laicul Președinte, nici ministrii celor șapte poliții secrete.“ din Revista Art-Emis 

Imediat dupa prima lui alegere, Presedintele (luteran, catolic radical) Klaus Iohannis, capul Statului si Bisericii Nationale, merge la Roma si-l invita pe Sfantul Parinte Francisc. 2019, succesul vizitei Papei la Bucuresti, in Moldova si Transilvania, ca si in 1999 a Sfantului Papa Ioan Paul II, intra in anale. Dar un popor care se inchina spre Rasarit si promite, in acelas timp, nesincer in Apus, ca respecta codul canonic catolic, acquis-ul comunitar al civilizatiei occidentale, UE, fara a merge pe urmele lui Cuza, Adunarii Nationale de la Alba Iulia, regelui Ferdinand, de refacea unitatii de credinta cu Roma, ajunge intr-o situatie fara iesiere, nici in car, nici in caruta, ca mai sus.

Dupa tragedia razboiului religios de 30 de ani, Friedrich von Logau: In Gefahr und größter Not bringt der Mittelweg den Tod / In pericol și mari nevoi, drumul batatorit, lipsa deciziilor eroice, aduce moartea. Conflictul, generat de duplicitatea religioasa din ultimii 30 de ani, dintre moldo-valahi si occidentali, cu consecintele mortale, trebuie si poate fi depasit in interes national, in mod eroic de Iohannis, Preafericitul Patriarh Daniel si Preafericitul, Cardinal Lucian. 

Sub Sultan si patriarh grec, Tar pravoslavnic, Unirea cu Roma era de neconceput dupa Cortina de Fier. Biserica Unita e lichidata sub Stalin. Insa in conditiile fara precedent, favorabile de azi, in UE/NATO, Unirea ortodocsilor cu Roma e nu numai posibila ci si imperios necesara, pentru ca ea taia nodul gordian care-i tine pe moldo-valahi in captivitatea babiloneana greco-slava de un mileniu si mai ales e singura modalitate de a iesi din impsul national descris mai sus. vr

Adelina Patrichi Scala

Jurnalul zilei în locul unde nu se întâmplă niciodată nimic.

Una (1) pisică sălbatică și 3 (t-r-e-i) flori în grijă.

Pisica se urcă pe acoperișul garajului, de unde nu mai poate coborî. Bănuiesc că se întâmplă din cauza mea, omul idiot care a mutat etajera de metal pe celălalt perete, ca să facă loc pentru lemnele așteptate. Era scara Pisicii către acoperiș. Chițăie ceva, și înțeleg că e mută ca Birba. (Singura felină vocală a casei rămâne Gigio, care, conștient de importanța poziției lui, miaună de dimineața până seara.) După câteva piese de mobilier prea joase, târăsc o măsuță cu picior telescopic în fața ei. O măsoară din priviri ore întregi... vorbește, cu chițăitul ăla caraghios pe care îl auzi doar când îi vezi boticul răutăcios formând litere trăsnite. La ora la care scriu pare să fi coborât, dar mâncarea e neatinsă. Să sperăm că s-a dus să facă nana în patul călduț, de fân moale, într-o șură părăsită și minunată în care visează promise zile însorite, zilele din prima vară a vieții ei. Pentru că în lumea pisicilor utopia există.

Tufa de caprifoi a făcut inflorescențe prea devreme, înșelată de ghiveciul climatic. Toate ramurile gem de muguri în care stă ghemuit un parfum care, odată eliberat, va putea stinge nevoile olfactive din cătun, din orașul cel mai apropiat, din următoarele așezări umane, hăt departe până la șes.

Să sperăm că iarna anunțată nu va fi mai puternică decât Pisica și tufa de mâna maicii domnului. Sunt copiii mei sălbatici și infiniți, pe care îi pot salva numai respectându-le fugile, nebunia, nopțile personale în care nu pot intra.

Altfel, asfințitul are azi numele unui pom care se vrea rug.

Liliana Popa

Dali și Picasso deschid prima licitație a anului în România G

Artmark, PalatulCesianu-Racoviță

Opere semnate de Dali, Picasso, Magritte, Matisse, Chagall sau Modigliani deschid prima licitație a anului 2020 în România. Lucrările de grafică și litografiile ce poartă semnătura celor mai renumiți pictori ai lumii provin din colecții private și sunt însoțite de certificate de autenticitate.

Femeile lui Picasso

„Femei din Avignon” – opera care a devenit piatra de temelie a artei secolului XX-lea, „Femei din Alger”, una dintre cele mai scumpe picturi din lume, „Cleopatra” sau „Consolare”reprezintă lucrări celebre ale modernismului semnate de Picasso, litografiile cărora sunt scoase astăzi la licitație pentru prețuri de pornire între 200 și 500 de euro.

Dali în Timp

Lucrări suprarealiste ce cuprind toate perioadele artistice ale pictorului:„Rosa Paillonaea”, „Dematerializare în jurului lui Nero” sau„Invențiile monștrilor” sau gravuri semnate de Salvador Dali nu depășesc în licitație prețul de pornire de 1.000 de euro.

Magritte vs Matisse

Magritte, pictorul cu opere prea celebre să poată fi furate precum „Marele Război”, „Amanții” sau„Decalcomania”, concurează în licitația de grafică europeană cu celebrul „Nud albastru” semnat de Matisse și care are un preț de pornire de doar 150 de euro.

Ecaterina Petrescu Botoncea

Gânduri din Țară Făgăduinței

M-am plimbat în livada de măslini cu dimineți somnoroase răsărite de sub coaja unei portocale răzbeau ecourile unei lumi de humă întărită de prea mult soare spicele de lumină se legănau sub pensula pictorului care încărca tabloul în culoarea galben auriu în timp ce Tu întrebai copacul cel înalt aducător de pace de ce nu dă roade acolo unde copiii plâng din pricina obuzelor care le cad la picioare unul după altul aruncându-le în aer căluții de lemn cu ploi de așchii în loc de ploi de stele iar bardul bătrân Ți-a răspuns că fructele i s-au pârguit de mult în palme fără să le atingă cineva iar brațele lui împietrite rămîn doar sperietori pentru ciori sub privirea unor plimbăreți ca mine prin basmul Edenului pierdut căci nimeni nu mai vede nu mai gustă nu mai împarte seva venită din cer adunată în stihurile rotunjite și zemoase din pricina șarpelui încovrigat a cărui ascunzătoare stă în iarba tuturor începuturilor

Adrian Bucurescu

    Prea de oaie

     Oaia nu prea se remarcă prin inteligenţă, cel puţin în mitofolclorul românesc. "Prost ca o oaie" se spune despre cineva care calcă în străchini sau dă în gropi. "Deştept ca o oaie" se zice ironic despre un om naiv sau prost de-a binelea. Un grup care se adună haotic sau care merge într-o direcţie greşită, urmându-l fără rezerve pe cel din frunte, se comportă "ca oile". Oaia se duce la scai, nu scaiul la oaie.
     Aşadar, faptă de oaie înseamnă, de obicei, un lucru care se termină prost. Totuși, o zicală stârnește încă nedumerire, anume a o face de oaie, adică a proceda neîndemânatic, a face o mare prostie, o gafă. Expresia are și un superlativ, prea de oaie, ceea ce se spune despre vorbe sau acțiuni cu totul nepotrivite, lipsite de tact, de măsură, de noimă.
      Ca de obicei, în această privință ne lămurește limba strămoșilor noștri. Astfel, în cetatea getică Olbia este atestat numele BRAIADOI, care, rostit BRAIA DOI, se traduce prin ”Cel mai Bun; Foarte Frumos; Cel mai Valoros”; cf. rom. prea; bre; duios; alban. dua ”a iubi; a dori; a plăcea”; rom. brad; preot; breaz; preț; Breaza, Brezoi, Praid (loc.); arom. vrut(ă) ”iubit(ă)”; alban. bredh ”brad”; got. froths ”înțelept”. Până aici, toate bune și frumoase. Însă termenul getic putea fi înțeles și ca B-RAIADOI ”Cel Frumos; Cel Vesel; Care (se) râde; De Râs”; cf. rom. a râde; latin. radio ”a avea raze; a străluci; a scăpăra”; got. rauths, engl. red ”roșu”. De-a lungul timpului, s-a ajuns ca BRAIADOI să fie înțeles ca ”prea de oaie”, deși biata vietate nu avea absolut nicio legătură cu termenul getic. Așadar, prea de oaie a pornit de la sensul ”de râs”! Oricum, în folclorul românesc, oaia este și de râs și de plâns!
     Altă zicătoare, despre cel care s-a dus bou la Paris şi s-a întors vacă, are şi o variantă ovino-porcină: s-a dus oaie şi s-a întors porc sălbatic.

     Prin lipsa ei de apărare, oaia apare de multe ori ca o victimă. Astfel, a umbla să iei două piei de pe oaie înseamnă a urmări un câştig exagerat. Şchiopătura oilor, bucuria lupilor. De altminteri, oaia apare în foarte multe proverbe în context cu lupul. Ochii de oaie, dar inima de lup. Lupul, când îi flămând, şi din ochi îi fură oaia ciobanului. Şi cu oile toate, şi cu lupii prieteni nu se poate. Oaia care rămâne de turmă o mănâncă lupul. Nici oaie între lupi, nici lup între oi. Lupul plăteşte cu pielea lui oaia mâncată. Să mai fie şi un lup mâncat de oaie! Fereşte-te de lupi îmbrăcaţi în piei de oi! S-a băgat lupul paznic la oi.
     Cum, până nu demult, eram neam de ciobani, oaia mişună în mitofolclorul nostru. Iată şi o ghicitoare: Sus, copaie, jos, copaie, şi, la mijloc, carne de oaie. Răspuns: scoica!
     Totuşi, oaia are şi calităţile ei bune, fiind considerată cel mai curat animal. De aceea, dracul se poate preface în orice vietate, numai în oaie nu! Se spune că, înainte de a se culca, oaia îşi face cruce cu piciorul drept din faţă. Există şi oi cu darul profeţiei, cea mai cunoscută dintre ele fiind cea
năzdrăvană, din balada "Mioriţa", care răzbună toate oile lumii. Dar despre ea, cu alt prilej...

Mihaela Mihai

"Un jurnalist înteabă un englez:
- Din punctul dvs de vedere, cine sunt cei mai proști oameni?
Englezul:
- Românul!
- Cum v-ați dat seama? Ați răspuns extrem de sigur și de repede.
- Păi, eu am un vecin român!
- Și?!
- Și se culcă cu soția mea! Eu îi tot zic: "- Asta e soția mea!" , și el, prostul, nu înțelege! Q. E. D.
-... "

George Anca

ţeava grea uşoară grea

cătare nu căuta

vicii cântecului horn

pe englez acasă corn

nourii amarului

cioara-n susul parului

note prin contrarii sună

dimineţile de lună

incorecţii cizelura

capului pozat de-a dura

bani de film numai vedere

fără-a morţii mângâiere

 Ramona Muller

De mine

Să vă spun ceva, mai mult decât concret:
E anul 2020 bisect
Și de este ziua 22,
Gerarul cald mai cântă la cimpoi.

Tot de mine

Gresia minutului absolut
Transformă nisipul clipei albe...
Anii se cer prizonieri de lut,
Timpul în clepsidră-i soarbe.

Scripeții nopții dezleagă zorii
Jumătății de secol, ce tupeu...
Suntem doar poeți și călătorii
Propriului destin, azi, și tu, și eu.

E timpul semeț cuibărit în ani,
Singurul ochi pe-al meu interior,
Surâde tihnit când tu emani
Versul alb, botezat în Vărsător.

E timpul inelelor și cincizeci
De vise adunate-n ipoteci
S-au strâns pentru alte biblioteci
Și pentru munții mei plini de poteci.

De-ar fi să retrăiesc încă o dată,
Jumătatea vieții zbuciumată,
Aș decarta cu vârsta mea toată,
Din ea, orice reală bucată.

Prin cuvinte mă înalț, le aparțin,
Ele-mi sunt pâinea și sângele-vin.
Transfuzia poemului divin
Nu are antidot, e doar destin.

De mult Dumnezeu mi-a scris prefața,
Spulberând apoi norii și ceața.
Fur îngerilor zborul...sunt hoața
Ce râde cu iubirea, cu muntele și viața!

*

PLINUL UNEI DIMINEȚI

Ce gând te-aduce
lângă mine?
Ştiu că nu-mi răspunzi,
noi ne privim fără cuvinte
şi ne zâmbim,
simţi cum râsul meu
discret
se sparge-n cioburi
de „bun venit?”.
Furăm o clipă
din abaţia timpului
pripindu-ne s-o ascundem
în tăcerea sufletelor,
părem că suntem
un singur trup
zămislind iubirea
în dimineţi pline de mov,
umple-mă de tine,
de fiecare dată să avem
un nou început!

Liliana Popa

Şeherezada

în fiecare seară ţi-am spus câte o poveste
Shahryar
stelele aveau voaluri și șalvari de mătase
și tremurau la fiecare șoaptă

te-am purtat spre nemărginirle lumii
și suflet tău a prins culoarea cerului.

am alunecat pe flăcări
în cioburi de nopţi ascuţite de lună.

ți-am adus în palme vinul
strugurilor nestorşi

între două nopți
stelele s-au sinucis

Shahryar
îţi rătăceşte umbra mai jos de cer
printre pietre de râu....

Nicolae Grigore Marasanu 

Magul de sub glugă
(zăpoare)

Bărbatul smulgând din păstrare calabalâcuri,
maica spânzurată de-un ţipăt,
cu pruncii agăţaţi de şolduri şi cingătoare,
amaraţi cu plasele salvatelor năvoade,
să nu ne-arunce valul peste copastie!

Şi mereu la cârma barcazului,
printre zăpoare, magul de sub glugă!
Şi icoana blândului Sfânt Nicolae
izbăvindu-ne cu un liman!

Toate, toate le-am trăit!
Toate amintesc de un dezmăţ al morţii,
de un zăpor ce se strânge
şi se dilată ca o meduză în noi.

Până ce se va şterge, dacă se va şterge -
că mereu, salvator la cârma barcazului,
ni se arată magul de sub glugă,

Şi icoana blândului Sfânt Nicolae,
izbăvindu-ne cu un liman!

Jorj Maria

pe culoarul
spitalului
cu un pas
în afara rândului
asistenta strigă
stai
treci la locul tău
amețesc
sunt confuză
numără spune
număr
democrație
demonie
deontologie
delăsare
deprimare
degradare
delir
deces
descompunere
număr
mă avânt
mai presus
de propria mea
abstracțiune
număr
până simt
în gâtul celeilalte
strigătul
înfipt
număr
acum și
pururi.

Daniel Vorona

:după o zi și încă una de protest --- protestam împotriva condițiilor meteo
în cazul de față protestam oficial împreună cu papa de la roma împotriva
ninsorii --- ți-am văzut trupul subțiindu-se era trupul tău de altădată --- cu
umbra îmi acopereai umbra pân la genunchi

au asmuțit câinii pe mine pentru că eram un copil
bun și fericit le-am aruncat propria cenușă în ochi

--- ne învârteam vârtelniță din
ce în ce mai tare ca tâlharii ---

mânâncam chiftele apa cerșea o apă am pus
mâna pe cârpă te-am șters aveam vârsta de aur aveai fese de culoarea
unor geamuri sparte prin care priveam spre republica socialistă românia
iată lupul am zis atunci trecând pe sub uluci eu singur și vreo șapte cuci

*

pasărea era albă și era din lemn -- șapte mirese în doliu o duceau în spinare

patriarhul cânta aliluia și eram aliluia
eram daniel
vorona eram
aproape invizibili totul devenise ecou

am
șters unul altuia zăpada de pe ochi și am ales să ne iubim cu mici comentarii

*

:umbra câinelui meu cade perpendiculară eu latru bilinguu în sens giratoriu

șapte femei lipite una de alta ---- numai
pene și oase ---- își
flutură la geam cămășile până se usucă

nerezolvat fără expresie aș fi putut să te fumez toată în culori independente

*

tu ai pielea ca de albină sălbatică pe mine era să mă calce un prost cu
o roată (de roabă) azi
noapte
pe când mă scoboram
dintr-un calendar trăgeam după mine o găină roșie nici vie nici moartă 

*

regele era și nu era moral în pielea goală cu ochii acoperiți au venit la mine
muștele -- am numărat cinci -- veniți la mine în puii mei să vă arăt realitatea
revoluționară
--- sunt un desfrânat. dacă mă
ridic din pat alunec în păcat ---
anti
revoluționară
și mai renunțați dracu la comentarii atâta le-am spus -- nici nu știam ce mă
așteaptă -- după ce am abdicat mi-au acoperit ochii și mi-am acoperit ochii

*

:îmi fac cruce cu o pasăre neagră mă extrag din starea informală
îmi detoxifiez sistemul limfatic și mă arunc într-o căpățână de urs

refren:
tresărim în geometrie
oftăm și adormim din
nou pân' mai departe

(privește sunt singur mă lipesc de zid sunt cuminte vreau regele
îndărăt ---- știu ce este apa. rege să fie ---- vreau regele îndărăt)

*

îmi este rău nu mă supăr ce faci ești acasă rup din cruce o mireasă

pentru că nu îmi găseam drumul m-am
ascuns în rugăciuni azi îmi scârțâie uşa

să nu cazi ți-am rupt crucea
dacă nu ai părinți zboară-te
pasăre du-te la mama ta fâlf

de ce te uiți
de ce te uiți

de ziua sa de naștere vine altă pasăre cântătoare îmi strigă anatema

*

:tu alergi despletită cazi goală din vechiul testament pe celălalt mal
cu o pâine veche și
plină
de sudoare în brațe
lămâie și miere eu te întâmpin bucuros la intrarea în noul testament

*

călare pe o călugăriță tânără turnată în ceramică -- are formă de locomotivă
cu zurgălăi care transportă apă rece sare paie suflete trădate suflete moarte
scuipat absint păsări
care
m-au învățat să mint
sfeclă de zahăr piper piele de arici și articole din constituțiile româniei -- mă
reîntorc fără bomboane fără evantai într-un preot brahman am capul zgâriat
.
Tată am decis: independenți copiii noştri seamănă cu trei trandafiri de cârpă

*

:victimă a acestui secol plin de adolescente care cresc invers port șapte

cămăşi una peste alta --- într-un oraș am iubit o călugăriță
care traducea din polifosfați rig-veda
yajur-veda sama-veda atharva-veda
și care după ce îmi omora păsările le turna vopsea pe gât ---

crucea ta verde a putrezit pe umerii mei am devenit un șapte suprarealist

Isabela Nicoara

Pe cel tulburat îl călăuzește dragostea
pe cel deznădăjduit credința
Ghetsimani strălucește în zare
strâns în presă trupul morții izvorăște mir
tu care ești mai presus de soare
măslin roditor apleacă-ți înaltă coroana
și umbrește-mi văpaia
când floarea târzie a lunii își scutură în ceruri petala
poate-ar trebui să ne schimbăm lent
și fără primejdii înfățișarea

Corina Dașoveanu

femeie,
când îți vor muri cuvintele,
le voi arde,
eu din moarte arunc viață
focului.

să nu ți le plâng,
morții nu trebuie să plece triști.
să ți le râd în flăcări vreau.

voi chema păsările
despre care de mult nu ai mai vorbit, păsările, ca niște sclavi ai fricii,
pe care le-ai închis într-o țară
să îți adune frica de pe cer.

le va fi foame
după tărâmul tacerii
și fiecare va lua în cioc o grăunță de jar.
și vor zbura aprins
și toți vor spune
"ce frumos zboară aceste focuri..."

apoi, peste toată tu,
va cădea o cenușă albă,
pe umeri, pe munți, pe liniștea brazilor,
pe pleoapele pământului
care-mi erai.

(- așa să faci,
Tu,
cel care
îmi erai voievod).

*

... ca o vacanță
spre un anotimp înserat,
într-o mașină veche, decapotabilă,
cu opriri pentru cafea, țigară și fericire.

ca un fel de a fi clipă
... și nimeni altcineva pe pământ.
tu trimiteai luna să-mi culeagă flori
de pe marginea drumului,
eu te primeam în cuvânt,
în sărut.

*

uneori cred
că mă așezi cu mâinile tale în zid
un poem.
nu lași niciun cuvânt,
nici măcar pe cel dintre coaste
să aibă umbră.

înăuntrul
devine din ce în ce mai mult
tu.

vom muri
rezemați de idei.

Vişan Dragoş‎

în

Leo Bigfoot rujat de noile "iubiri"
.
Mă credeți ori nu
l-am zărit rânjind gol și mândru
pe Leo Lance nu pe Will Smith că era dublat
007 Sterling de-o voce cunoscută-n română
dansa cu lupii negri ca eroul preschimbat
în porumbel albastru Lowey
în 3D-ul "Spioni deghizați"
pe marile ecrane din acest an
fusese momit cu ierburi semințe de CIA
să-l prindă pe-un Franky cu mâna de fier
.
Din străfulgerările căldurii sale
de astru dosnic iradia
pe muntele nins preferat
își urla împerecherile canine în noapte
l-am văzut ca prin ceață montană pe Bigfoot -
cel mai ciuruit și învinețit
imigrat valah în SUA
mutantul om-maimuță al anului XXxx
.
Supraevalatul de el însuși urlător
Tracul Art
critic poet prozator imun
la-nțepăturile... pinilor
în cotiturile-adâncituri incendiate de ace
cu pielea ambelor brațe ștanțată din iadul natal
pentru verificare la vama din aeroport
era roșu ca dracu' de hingher
prin zăpezi de doi metri
făcea salturi de fiară
apoi redevenea porumbel
.
L-am strigat
dar mi-a arătat brusc
părțile de dindos
menghini baroase
(nu știu de mi-a dat block)
.
Da credeți-mă pe drumul spre LA
l-am zărit clar cu ochelari în infraroșu
pe demonizatul boem fugit peste Atlantic
pe Bigfoot căruia îi plăcea de mic vinul de Drăgășani
c-un nedezlipit joint
între buzele botului rujat
.
De teamă să nu devină
cu vietățile Jilavei un veteran
munții din Utah
îi semnaseră din timp
achitarea pe frunte "666"
în câteva confruntări
cu elanii și renii puși de FBI
crescuse cu aproape jumătate de metru
avea acum de 2 20... volți cu usb
un cumsecade Yeti un exemplar de leu american
o pumă roșcovană albită
ridicată pe două labe din spate
.
Bigfoot se vâra cu perii creți răriți
într-o femelă de elan
o sodomiza să n-ajungă
nevastă mormonă a unui elan șef de clan
voia să le aibă pe toate sălbăticiunile paricopitate
înfipte în incisivii și caninii
în placă de vampir
ce și-o pusese ieftin în România
.
Se pregătește Leo Bigfoot
părăsit definitiv
de Walter Beckett Miku' savant
să intre pe covorul roșu
să înșface din zbor cu penajul albastru
Oscarul pentru cel mai înjurat actor
pentru un reality-show prin vii
regizat în versuri ciorchini nesfârșiți
undeva mai la nord de Balcani
.
"Mami,
prietenii își arată fundurile?"
(zice fi-miu
de șase ani
la toaletă după film)
.
Nu (răspund eu)
astfel de prieteni
din desenele animate
doar dosurile împănate
ori spinările cocoșate
sunt tare ciudați frate
când pleacă
ori doar se apleacă!

Streche Nicolae Florentin

Unde-mi bate inima acum ? - Celine Dion

Atâtea lucruri în care să cred, eram pierduţi în timp,
tot ce-aveam nevoie am simţit în ochii tăi,
mereu m-am gândit să-ți păstrez inima alături de a mea,
dar acum pare atât de departe,
nu ştiu cum iubirea a putut să plece fără urmă...
Încotro se duc inimile tăcute ?

Unde-mi bate inima acum ?
Unde-i sunetul ce răsună doar noaptea ?
Unde-mi bate inima acum ?
Nu pot trăi fără ea, fără să o simt înlăuntru-mi !
Încotro se duc toate inimile singuratice ?

Lumânare pe apă, plutind neajutorată,
ascunzându-mă de tunet, vino şi salvează-mă !
Copleșită de dorința unui vis nesfârşit,
caut mâna pe care să o ţin,
mă întind după braţele care m-au chemat...
Încotro se duc toate inimile singuratice ?

Apoi o atingere învinge tăcerea,
iubirea încă supravieţuieşte,
două inimi având nevoie una de alta,
dă-mi aripi să zbor !

Am nevoie de cineva cui să-i dăruiesc inima !
O simt din ce în ce mai puternică, mai puternică.
O simt in sufletul meu...
Inimile sunt făcute să reziste până la sfârşitul zilelor."

Paul Coculeanu

în

Jocul intrării în focuri
•
Am intrat fiecare-n "cazemată"
tinerilor și copiilor
nici nu bănuiți
ce pâclă e-n ea
câtă josnicie
muncă forțată
în fiece răsărit
și-apus nevăzut
•
E un ceas abrutizant
ne jucăm de-a prinsul-aprinsul
ne obișnuim cu apărarea
cotelor noastre înalte infame
ne familiarizăm cu taifasul
•
Tablele au linii lungi de bătaie
cărțile-s bătute în transă
zarurile se-nșiră
goale și negre
cu puncte deja șterse
de cât ne-am ghicit și... ochit
nesocotit
pe sub cerul uitat
nemilos de catran
•
Toate vârstele
înaintării dușmane
zac neadormite în ea
jumi sub pământ
juma în aerul tensionat
de ceva ani
ne apărăm
pielea
nu glia

Magdalena Hisum

Cuminte, pe o piatră

Am încătușat toți îngerii pentru tine,
i-am legat la ochi
și am aruncat firimituri corbilor
care așteptau răbdători
să înceapă iar lumea.

Mi-am întors inima cu susul în jos
pentru zâmbetul tău,
am furat margarete din grădinile interzise,
să amestec licoarea candorii lor
într-un descântec de-a dragostea.

Am strâns toți țepii din calea ta
și am potcovit în cuvinte copitele cailor,
când luna amenința cu întunericul
de după deal.

Apoi m-am așezat cuminte pe o piatră,
mi-am despletit părul în unde,
am încercat un cântec timid de sirenă
și m-am învelit cu mările tale.

Să vii...

Anatol Covalli‎

în

A R T Ă *** Matepoeză ***

Mă-ntorc în mine pe cărări de dor

şi-admir al vieţii minunat decor

şi drag în care

pe scenă cu ardoare am cântat

în roluri ce fiind nemuritoare

fiori mi-au dat.

Pot spune că a fost ca un miraj

trăirea fiecărui personaj

cu altă viaţă,

cu alte sentimente, alt destin,

pe care le trăieşti, căci nu se-nvaţă,

din tine vin.

Sunt plin de zeci de vieţi ce m-au vrăjit

când fermecat de ele am trăit

cu pasiune,

cu totul altceva decât am fost

şi-această inefabilă minune

a fost cu-un rost.

Am un ciopor de vieţi în amintiri

ce mă-nconjoară cu-ale lor iubiri.

Sufletu-mi poartă

în el zeci de destine ce trăiesc

înnobilate-n vreme de-a mea artă,

dar nelumesc.

Adrian Bucurescu 

 Hanul lui Manuc

Ca să ai succes în viață,
Scoală-te de dimineață
Și, chiar de caști ziua toată,
Încalte ești bun de plată

Și cu doi-trei euroi
Măcar ai părul vâlvoi,
Și-n părul de nătăfleață
Crește-o pară mălăiață;

Para crește de trei dește
Și frunzișul ți-l rărește.
Ochii văd, inima cere,
Și parcă ai bea o bere.

Atunci, mergi la hanul mare
Și-asiști la astă-ntâmplare:
Vine chelnerul în grabă
Și clientul îl întreabă:

- Aveți picioare de broască?
Chelnerul rămâne mască,
Apoi răspunde-ncurcat:
- Așa merg eu, mai săltat.

  

Volume ale membrilor Filialei București-Poezie a USRo apărute în 2019                 

 George Anca 

Ruda canon, Editura SemnE, poezii inedite

George Anca Avatar 12, Editura SemnE, roman inedit

Elena Armenescu Tainele împărăteşti (două centurii), Editura Arefeana, poeme inedite

Lazăr Avram Epigrame viole(n)te în 927 de cartușe, Editura Karta-Graphic, inedite

Daniel Bănulescu N-ai vrea să te trimit în Paradis?, Editura Paralela 45, roman inedit

Florin Burtan Tărâmul pierdut, Editura Neuma, poeme inedite

Florin Burtan Răni călătoare, Editura Neuma, proze inedite

Evelyne Maria Croitoru  O cafea cu tine, Editura Eikon, poeme inedite

Simona-Grazia Dima Visul ființelor mici / The Dream of the Little Beings, antologie bilingvă de poezie română/engleză, Editura Tracus Arte

Mircea Drăgănescu Între linii, Editura Neuma, poeme inedite

Carmen Focșa Colonia fericiților, Editura eLiteratura, poeme inedite

Nicolae Dan Fruntelată Scurt tratat de istorie contemporană, Editura SemnE, poeme inedite

Mihail Gălățanu Intravenos, Editura Vinea, poeme inedite

Mihail Gălățanu Corpul de glorie, Editura Junimea, antologie

Horia Gârbea Pisica din Kavala, Editura Neuma, poeme inedite

Horia Gârbea Plăcinte cu ighemonicon, Editura Neuma, proze inedite

Horia Gârbea Istorii cu Vlad Țepeș, Editura Neuma, proză pentru copii

Bogdan Ghiu Cu Orice e posibil, Editura Nemira, poeme inedite

Constantin Marafet Febra pietrelor cărunte, Editura RAFET, poezii inedite

Constantin Marafet Întoarcerea țărmului, Editura RAFET, poezii inedite

Constantin Marafet Țara zidului amar, Editura RAFET, roman inedit

Nicoleta Milea Ochiul lui Horus, Editura Neuma, poeme inedite


Victoria Milescu BIOGRAFIE CU PĂSĂRI, poezii, cu ilustraţiile 

pictorului Tudor Meiloiu, Editura eLiteratura

Victoria Milescu CRONICILE SUDULUI, articole publicate în 

revista ''Sud'', între 1999-2019, Editura Sud, Bolintin

Victoria Milescu ŞLEFUITORUL DE LACRIMI, reeditare, 

Editura Biscara, Bucureşti

Dana Opriță Flori de cactus, Editura „Junimea”, Iași, poeme inedite

Dana Opriță alTfabet, Editura „eLiteratura”, București, poeme inedite

Dana Opriță  PANDORA once AGAIN, Editura „Destine Literare”, Canada poeme inedite

Lică Pavel O aia! (fabule), Editura UZP, fabule inedite

Daniel Pișcu Haide-memorie!, Editura Casa de pariuri literare, poeme inedite


Elena Liliana Popescu  季節 (Seasons, Ed. Showwe, Taipei, Taiwan, 2019), traducere în chineză de Lee Kuei-shien;

Elena Liliana Popescu Pentru a te găsi – Para encontrarte volum bilingv româno-spaniol, traducere în spaniolă de Joaquín Garrigós, Ed. Trilce, Salamanca, Spania

Elena Liliana Popescu Primăvara acestei clipe, Editura Pelerin, București, 2019), ilustrații de Miguel Elías


Elena Liliana Popescu Existență sau Non-existență (de Lee Kuei-shien, Ed. 24: ore, Iaşi, 2019) și Libertăți în diversitate (de Lee Kuei-shien, Ed. Pelerin, București, 2019), traduceri din engleză.

Theodor Răpan "In vivo" - Octave. De trei ori 65 + 1 Octave, Editura SemnE, poeme inedite

Paula Romanescu Cherchez la femme! (Eseuri literare) Ed. Tiparg, Pitesti

Paula Romanescu Adu-mi aminte sa te uit  Editura eLiteratura, poeme inedite

Paula Romanescu Și frunzele căzând se înălțau Editura Fast Editing, poeme inedite

Paula Romanescu Astăzi ați râs? Editura eLiteratura, proze scurte

Radu Sergiu Ruba Un mic arhipelag, Editura Tracus Arte, proză, antologie

Ioana Sandu Memoria Muntelui, Editura Limes, poeme inedite

Passionaria Stoicescu Plusfiinţa, Editura eLiteratura, poeme inedite

Passionaria Stoicescu O băbuță și un moș, Editura Carminis, poeme pentru copii, inedite

Elena Ștefănescu Rostul meu sau rostul tău, Editura SemnE, poeme inedite

                       

Elena Ștefănescu  Detașarea de eu, editura SemnE, poeme inedite

Corneliu Vasile Semne și însemne de carte, Editura Editgraph, Cronici literare și consemnări culturale