AUDIENDI

AUDIENDI

Dimitrie Grama – Ecaterina Petrescu Botoncea – Luca Nicolae – Lili Hanganu – George Anca – Adina Dumitrescu – Adrian Bucurescu – Chidanand Sarasvatiji – Victoria Milescu – Liliana Popa – Rudyard Kipling – Adelina Fleva – Flori Bălănescu – Corina Dașoveanu – Streche Nicolae Florentin – Edgar Allan Poe – Lora Levițchi – Elena Popescu – Salvina Pașca – Moș Nelutzu G – Doina Boriceanu – Vasile Marchiș

Dimitrie Grama

Salut, prietene!

Interesant discursul lui IA Pop si sunt convins ca reprezintă o analiza obiectiva a sistemului de educare din România, unde multe noțiuni social-politic-culturale-filozofice și morale sunt foarte confuze.

După căderea comunismului totalitar in România, țara fără tradiție de libertate, s-a instaurat brusc “ libertatea deplina”, libertate prost înțeleasă.

In UK, la Cambridge sau Oxford sau in multe alte instituții din Vest exista o libertate foarte limitata atunci când este vorba de educatia copiilor sau a studenților. Trufia și superficialitatea tinerilor romani in domeniul cunoașterii este de rasul lumii, nici măcar deplorabila! O pepiniera de ignoranți imbecilizati de proprii părinți și de educatori prosti, chiar ei lipsiți de cunoștințe și de cultura generală!

Chiar dacă trăim intr-o era modernă unde computerele sunt din ce in ce mai necesare pentru munca de zi de zi, pentru informare și comunicare, trebuie știut ca și cei care dezvolta programe avansate de computere se bazează pe istoria științei/matematicii și pe istoria evoluției umane.

Și in România, probabil ca in următorii 25-50 de ani se vor lămuri lucrurile și societatea va fi împărțită in o elita educata și o mare masa de ignoranți!

Skickat från min iPhone

Ecaterina Petrescu Botoncea

În prag de An Nou,
despre amendarea ignoranței:
"Dacă tu ai reuși să înveți de la mine cum se face o operație pe creier, tot atât de repede cum am învățat eu de la tine să sap șanțuri în lagăr, aș avea tot respectul pentru tine, chiar dacă îmi ești dușman!"
Viktor E. Frankl - Omul în căutarea sensului vieții
despre recunoștință:
"Nu numai că este cea mai mare dintre virtuți, dar este și sursa celorlalte".
Cicero
Exercițiu personal de recunoștință
Oamenii cărora le mulțumesc deschis pentru apreciere și sprijin, la finele acestui an:
Claudia Andronescu, Corneliu Vlad , Culiță Ioan Ușurelu , Lucian Strochi, Olguța Daniela Iordache, Emil Stănescu, Ion Marinescu, George Anca, Valentin Ajder,
mulțumiri
Societății Scriitorilor Târgovișteni, Biblioteii Fragilistic, mulțumesc Facebook, și tuturor celor care mi-au fost cu sinceritate în preajmă, inclusiv pe pagina mea de socializare, pentru un an cu împliniri și bucurii 2019
La Mulți Ani 2020

 Luca Nicolae

Acum, la sfârșit de an, un text postat cu ceva vreme în urmă pe contul ei de fb. de Lidia Ravera, scriitoare italiană.

”Timpul dintre un roman și altul este cel al unei oboseli mentale și morale. Mintea îți este plină de întâmplări, personaje, fărâme de viață, cuvinte. Ai poftă să reîncepi jocul. Privești cu atenție frenetică la tot ceea ce te înconjoară.... Și aștepți.
Încerci să ai răbdarea pescarului. Din depărtare vine o întâmplare dureroasă și scormonești în puhoiul de amintiri...Mai aștepți. Ca ea să se mai ”coacă”și să se impună în fața altora, ca un personaj să se preschimbe în persoană și să te împingă să povestești despre rahatul vieții sale. Nu te pripești, nu dorești să pui în mișcare anumite automatisme profesionale(...) . Trebuie să înveți să pierzi timpul. Și, pentru o vreme, să nu te grăbești. Și mai trebuie, tot pentru o vreme, să taci. ”
I-am urmat sfatul. Am scris, dar n-am publicat nimic. Sper să se întâmple în anul, de a cărui sosire ne mai desparte, din această clipă, aproape 22 ore. Să ne bucurăm de viață, oameni buni! La mulți ani !

Lili Hanganu

Încep urările de pe acum, că e și 19 minute
An Nou bun și frumos, și la pungă, gros!, cum spunea Mamaie.
Sănătate și virtute… cum se spunea, prin spatele blocului!
Ori suntem urbani, ori nu mai suntem! Am zis!

George Anca

audiendi

qui habet aures audiendi audiat maseurii sunt slab văzători se întoarce lumea la citit am început la Scânteia închei la Place Pigale a pus mâna pe un topor şi a omorât-o pe mamă-sa la Jilava nu întreabă de ea ci de iubit pictează un omor premeditat cred că mama e de vină dumnezeu s-o ierte husiţi în Huşi îţi închipui ce-a fost noaptea la priveghi stai niţel nu ştii nimic din tine nu ştiu Ibsen interzis la Iaşi festivalul nu mai are loc cum poţi să te sinucizi din iubire exerciţii de autospânzurare instigarea la sinucidere e infracţiune Paganel ciorba o turna în urechi în ochi nu nimerea gura vezi ce faci la teatru Ianca o cucoană în dosul pieţei pe jos între butoaie cu sticla în ultim hal pipi caca vomă când au intrat şi secretarul de partid Arcudeanu ce facem suspendăm spectacolul improvizăm haloimas lume de jos au crezut aşa ei  zeiss tu mă minţi te mint au existat turnători acest Arcudeanu pune mâna pe telefon şi dă de el familia Popa da domu’ Alecu nu discut cu tine dă-mi-o pe soţia ta asta vorbea el se aruncă pe fereastră pe cine era să-l omoare pe Ion Manta din acelaşi bloc moarte aproape instantanee nu se mai oxigenează creierul autopsie obligatorie la orice moarte violentă lăsaţi pe procuror să stabilească că e sinucidere dacă a intrat o cantitate mare de stricnină n-avea cum să fie sinucidere şi 1/60000 e percepută de 5-10 ori doza mortală pe Puţul cu Plopi nu copii de mai multe ori căsătorit mai tânăr ca Vladimir Streinu cu 4-5 ani ginere nu f... decât cu cununie c-a mai avut o soră care şi aia s-a sinucis care e drumul spre Huşi păi pe la uncheşul şela el 60 ea 33 n-a mai luat-o Mazilu şi-a sugrumat-o pe nevastă-sa a băgat-o în baie şi a dat drumul la apă la autopsie în alveolele pulmonare nu s-a găsit apă numai aer n-a murit prin submersiune asufocat-o cu perna agent acoperit fiţi atent că ăsta e pistolar şeful l-a băgat în fişet cu alta tatăl lui Ciulei a omorât-o pe Tita Cristescu amantă tatăl ei Plăpumaru primul preşedinte al partidului comunist singurul român până la 23 august nici Foriş nu era român ăsta a otrăvit-o din gelozie Pascini Voronca Gh. Luca Celan Cadă curent în apă au murit electrocutaţi scurgere de gaze gazul e greu s-aşază pe podea în picioare n-ai nimic la mofete fir roşu  sub s-a terminat numa’ cine n-a stat la gaz pur şi simplu moarte banală şi eu era s-o mierlesc până să-mi pun aparate îşi juraseră care moare celălalt să se sinucidă în aceeaşi zi ăsta a fost homosexual toţi de la Sibiu Nego ăla de la Craiova procesul homosexualilor de la operă 9 piruete în aer Gabriel Popescu Stere Popescu sinucis în Belgia salvat de ruşi scos din puşcărie să li-l dea lor Stere i-a povestit pe toţi singur necondamnat Irinel că trăieşte cu mine cel mai fantastic cuplu căsătorit cu fata lui Dacian că repetiţii a găurit cu un cui uşa ei acolo în ciorapi băieţii lucrau în pielea goală aşa era dansul dansau se pupau i-a luat din farfurii un copil de ţăran din Ardeal de-ăla vânjos fetiţă din dosar nici o femeie Stere servea îi ştie pe toţi cu femei în toate dosarele sora Dinei Cocea Tanţi nejudecată soră numai după tată cu servitoare mai talentată Tanţi carieră Dina nepoata lui Mille fiica lui N D Cocea ginerele lui Mille Dina a trăit cu Dej numai în petreceri la ea în casă căsătoria cu Brădiceanu bătaia peştelui Cornelia fiica lui Caius Brădiceanu Brădiceanu n-a vrut să se căsătorească Cornelia cu Blaga s-au pus în unghii lugojeni cu muzee case în Lancrăm proprietate nepoată scrisoarea lui Blaga către CC împotriva lui Beniuc Pe muche de cuţit contra tatălui lui Blaga  1 – 1,5 din peste 400 popa Blaga şi-a tăiat porcul de Crăciun şi nu l-a înjughiat bine porcul ăsta nu ăla s-a ridicat m-am dus şi la biserică efigie din bronz a murit la Cluj l-au adus cu un camion sicriul securitatea nu le-a dat voie familiei să-l ducă mort acasă probabil că submina regimul direct la cimitir domnule să fi văzut stând pe gard discursuri n-a vorbit nimeni era mic când a murit tatăl s-a dus la Lancrăm Sebeş la părinţii ei nu Dorli dură şi el închis recită parcă toamnă lemne bolovănos ce dicţie dom’ne şi Bacovia nici tot e mult mai agreabilă Vraca Bacovia cânta la vioară rost de zumbai-dighidam

de data aceasta n-or l-o fa nu există sinucidere-crimă scafandru îmbătat de adânc scos masca dansurile pentru morţi chiralesa crucea acoperită cu coroane proaspete fosta soţie a fostului preşedinte al academiei dacă vreţi vă dau coroanele la o parte nu e ortodox avea un interes cu băiatul lui să se transfere la Lazăr mai btrân ca tine în costum de haine tinerii cât mai dezbrăcaţi tunde-te odată moderni nu lista pui pe cine vrei alegi  ştiu universitate bibliotecă ştiu văd că te zbaţi ţi-am spus că o să ţi se afanisească de ce te grăbeşti fă lecţia până-n octombrie eu te ajut cât e de lungă treaba a ieşit cu mine de mână ce-ţi cere şi mai căutaţi sponsori eu vă dau banii eu îi plătesc pe cei care spui să fie membri să încălzesc sala aia vară o nenorocire toată lumea intră pe partea stângă iar în dreapta nimeni mut scara îţi dau nume şi lucruri mai haioase tu faci în formă de spectacol că dacă e frumoasă şi nu se înţelege nimic care şi ştiu să recite şi actori când pă unu’ Gălăţanu pă unu’ Bogdan Ghiu nu contează tânăr bătrân Traian T Coşovei pă unu’ care zice ai scăpat de muzicieni Augustin Frăţilă restul nu mai îmi da care cu care respectivul să-şi invite criticul pentru care nu e fă cum crezi că e bine plată numa’ tu cu mine ştim totuşi suntem la un paşte Eminescu nu e poet am adus nu orice Mozart marşul turcesc comanda nu e poetică e foarte rea cu noi înainte mă saluta acum se uită ca la dracu’ clădirea vor s-o ia turcii nu eşti abstract eşti eliptic poezia înghite şi cere să fii ţigan onoare rară savants maudits  capul lui Andrea Chenier a căzut ni au pere Noel ni au pere Nobel atâtea lumi câte specii biliogice câţi oameni există etologie comparată lumea prinsă în cutia craniană a fiecărui individ un filtru pentru realitatea lucrului în sine al lui Kant numen intermediar de ce este ceva mai degrabă decât nimic le mauvais demiurge al lui Cioran biognoseologia lui Buican de ce să prescrii zeilor ce să facă Einstein că d-zeu nu joacă zaruri ortodrom selecţie multiplă mă delimitez de Monod hazardist pur regimurile totalitare nu suportă adevărul documentelor le ard s-au creat eroi de rezervă homo bovis bovis invidioşii mor invidia rămâne Moliere le-am dat miere mi-au dat fiere combătea lâsenkismul s-o ascult pe Lepesinskaya să reinventăm o teorie medievală a generaţiei spontanee avea o fată balerină deşi fixist nu există un poet mai mare ca Linne arbore făcut de Paul Lahovary în suedeză vecin de vecie cu bunicu-meu tema morţii extrem de veselă azil lutos lăcaş de evenimente a intrat în casă vesel să vedeţi ce v-am adus nu cumva a făcut-o pentru faimă nu vreau să ajung să caut în gunoi bolovan de gâtul vostru îşi dădea seama că bând nici nu mai poate să scrie murim noi şi lupta rămâne strangulare nu spânzurare ştie să imite semnături de-aia v-aţi depărtat şi dv China nu e ratată în nici un caz  Renilde personalismul energia interioară minte absorbantă pânza neagră tivită cu noi eyes wide shut auov uad ăuon ăcnurop I gave you a new command poruncă nouă dau vouă domnului să ne rugăm pentru mila viaţa pacea sănătatea mântuirea cercetarea lăsarea şi iertarea păcatelor robilor lui dumnezeu închinători miluitori şi binefăcători ai sfântului lăcaşului acestuia paritharnaya saadunam vinashaya două dau nouă poruncă să-i ucenicii către dumnezeului zis-a acestuia lăcaşului sfântului ai binefăcători şi mântuitori dumnezeu lui robilor păcatelor iertarea şi lăsarea cercetarea mântuirea sănătatea pacea viaţa mila pentru rugăm ne să domnului pantanassa myriobiblos hoti sou estin basileia kai he dynamis ke he doxa eis tous aionas că a ta este împărăţia şi puterea şi mărirea acum şi pururea şi în vecii vecilor mai ştie fluturele că a fost omidă liberi într-un mediu special pregătit as he writes endlessly Reuter the jawbone of a cave-man living in what is now Romania is the oldest fossil from an early human  to be found in Europe  Agnita Buda Crişul Negru Mocşa Purani Ragu Rama Ramna Sadău  Sita Sitari Siviţa Maria Ramayana Nesvabda Ramayana Greuceanu Lord of The Rings iubesc doi bărbaţi în acelaşi timp de la zeiţa morţii la împăratul vieţii

pe Zaporoje Romanian Broadway

opponent mates du-te val canibal

sarmalelele şi micii de campanie

tractorul pe o maşină de scris copywriter

morţi în aceeaşi zi Kenn Lew Hux

aut deus aut malus homo caspian

a doua noapte singur o tristeţe

baros în moalele capului

canasta de după înmormântare

iubindu-ţi torţionarul iubind

pe Hristos ca Julieta pe Romeo

cititul din Galaicu salvare de Mungiu

rinencefal de rinocer leu sfâşiere

un bel automne je ne regrette rien

 Dionis Adam şi Eva other lives ştreang

sunt şi lucruri frumoase radiofobie

ultima iubită a frigiderului pe răstoacă

numai duşmanilor mulţumeşte-le

o dezlănţuită revanşă de sine şi de toţi

de-aia merită să pierim autocaricamera

cuibul clubul în corturile drepţilor decalcifiate

cultul rebreanian al lui Ibsen cu noi la Prislop

yume ciori în Transilvania ca-n Midland din Stratford în Târlişua că nu au stil operă mai inteligentă decât autorul ei roman haiku tinereţe frântă în Voivodina a sărutat pământul în Braille rebreanian când vezi ceva fumos sufletul îşi aminteşte de o existenţă anterioară se suie la munte trei trei păcurărei c-o turmă de oi hei foaie verde şi-un bordei de miei şi naintea lor fată de maior cel mai mic a zis haida s-o luăm tu de-o îi lua mi te-om împuşca voi de mi-ţi puşca săpaţi-mi groapa în turişti de oi prin jocuri de miei bota mea ce luce mi-o puneţi de cruce fluierul cel drag mi-l puneţi la cap vântul când a bate prin el a străbate când a prinde-a ninge oile s-or plânge oile cornute m-or plânge pe munte oile bălai m-or plânge pe plai mângâind zăpezi la Maieru săsoaica măritată cu un valah era îngropată de vie nici sati Petru Rareş băiat deştept toată lumea se teme de limba română Ludwig Roth nu Avram Iancu spânzurat de dieta din Cluj 12 000 de ţigani declaraţi în Bistriţa-Năsăud în piaţa 21 alergam printre puieţi de brazi când cutremurul se pronunţase ca spre a depăşi amprenta Intercontinentalului ceaţa pe juzii saşi dormir du someille du train neantcult după proletcult inteligenţă fără dumnezeu ajută-mi doamne ajunsul acasă nu mă induce în ianuarie nu a transcris numele lui Hanuman transă erotic-thanatică bolero simfonic

la terminarea războiului aveam balanţă comercială excedentară fiul casei cu lei ne-ai băgat în familie un lăutar pe vremea mea mare dispreţ pentru sportivi ori artişti Iaşul are nişte dame foarte frumoase tablouri de nu poţi omorâ o ploşniţă pe perete şi pe jos sticle de băutură Pomârla Găeşti am fost elevul lui Vladimir Streinu scrisoare către Usi vila de la Snagov pe banii lui Geo cartea matale mi-a luat-o cineva şi-o ţine cu nesimţire nu-mi închipui că i-aţi sugerat să se sinucidă a izbucnit în hohote de plâns mai avea o soră şi aia se sinucisese care e drumul spre Huşi taicule pi colo pi la uncheşul şela pe birou sub cristal fotografii de măgăruşi Tolstoi a învăţat să meargă pe bicicletă după 60 de ani moara de coajă casa originară pe Titulescu Mureşan Rebreanu Edison i-a dăruit lui Tolstoi un fonograf blocul CAER a fost construit pe locul unde a fost închis Raskolnikov tu ştiai că noi ardelencele suntem curve ştiam domnule Sadoveanu există dumnezeu dacă crezi există dacă nu crezi nu există cine vă pune să acumulaţi licenţe slabe în viaţă numai o licenţă îţi ajută studenţii la Paris mâncau la prânz pâine cu măsline iar seara sugeau sâmburii că nu mai aveau pâine spune-mi ce culoare au pantofii mei să-ţi dau examenul Cioran românii un popor de vagă latinitate Gheran a avut ieri termen avocatul Dumitrescu apud Victor Ţârcovnicu eul este simţirea identităţii personale în decursul evoluţiei psihice este acel ceva care te face să-ţi dai seama că eşti acelaşi care era cândva copil pamfletari Şeicaru Cocea Arghezi Rebreanu la linşaj de perenişti peremizând sinagogic in medio stat virtus tov Arghezi eşti burghez împuţit nu scrii despre tractoare ca tov Beniuc orice infractor e sigur că nu va fi descoperit un Linnee al românilor cu florile copii cutremur blând domesticitor de vezuvii auzi mişăii să mă traducă pe mine în limba mea moş Derjavin nu se putea să nu ştii clasicii clasicizează toate curentele să-i spui stăpânului ce-i place molecular aceleaşi afecte să vă amuz un piculeţ cu nişte moftuleţe haimanalele care se droghează banii n-au miros nici patrie

pe pragul tinzii pe marginea pământului numai nisip pe laviţă pe aripile vântului şuierător igazan prin geamurile peticite în lumea cea veche şi frumoasă a basmelor şoseaua ce vine din Cârlibaba prin Jidoviţa celor mulţi umili spânzurătoarea nouă Apostol odaia albă ca un culcuş de fecioară Toma taci respiraţia unui bolnav de moarte prin ceaţa albă în satul Albac mai mult decât un om dumneavoastră nu cunoaşteţi ţăranul român zgomotul din ce în ce mai mare al lumii o fâşie de curte asfaltată florile albe ce împodobeau sicriul Lianei oare ce-o fi păţit procopsitul de frate-meu şi providenţa divină acordă concursul ei justiţiei nu zău m-aţi ameţit cu atâta politică seara târziu juraţii se retrăgeau să delibereze te iubesc scuzaţi aoleu d-ta eşti şi de aceea trebuie să eliminăm dintre noi toate uscăturile să facem toate jertfele ca astfel să întemeiem în România nouă şi mare o epocă de cinste libertate şi dreptate spui serios Mihăiţă zevzec eu ce femeie ce lume omul bun totdeauna e prost încet-încet vom avea pe Ibsen întreg s-ar cuveni o reîntoarcere la marii autori la Shakespeare la Ibsen la autorii de pe urma cărora toată lumea a învăţat e o legendă continuă d-sa că ceea ce e bun şi înalt sperie lumea cum ar fi un spectacol de Ibsen bunăoară în orice călătorie mai important decât toate priveliştile peisagiile şi minunile naturii rămâne omul încep aceast jurnal cu gândul să-mi spun aici tot ce am în inimă şi-n suflet o spovedanie pentru mine însumi care altfel n-ar fi posibilă

în cursul întâi de filosofie din anii 1942-1943 Iancu are un mare număr de colegi români cei mai mulţi erau fii de preoţi sau de iobagi Vasile Fodor George Anca Iosif Cergedi Nicolae Chiorean Nicolae Rusu aş zice să ne statornicim la vârsta noastră Dâmboviţa centru genetic de poezie să fure din Franţa fineţea spiritului galic tot ce e românesc nu piere ne-am mutat la Predeal o practică la Răzvad se sapă groapă de doi metri şi se ascunde comoara se acoperă cu pământ dar cu palme înainte de suprafaţă se mai pun un vas o brăţară de preţ acolo să se oprească jefuitorul c-a găsit-o îngropam şi mingea şi jucătroul rugbyst pe maidan l-am căutat pe Isus să-mi spună ce-a simţit când s-a născut sexualism freudian eliberat de eticismul clasic editura celor sub 20 de ani n-avem roman al epocii noastre fiinţă inedită în şcoala asta nu se mai fac lecţii de recitare cât o fi ceasul tot cât pe Victoriei cercei ascensionali înecaţi în trafic frumuseţea femeilor din Brăila corcituri splendide crezi în sacralitatea fiinţei umane Latin Gypsy Project Indian Side coşmarul osândei din mrejele Iuliei Augusta mare ţi-e puterea machiajule

ruda trăsurii Ruda cu mormintele minus tata peste capul cheii Nicu sfatul fabricii descuiate karma lacrimii de guşter august faire Europe sans defaire la France  da’ tu Românio adio les nouveaux entrants vs coeurs de l’Europe France Allemagne Angleterre Italie Espagne ciunga băieţii botniţă belalie Val-de-Marne Choisy –le-Roy pe Waldeck-Rousseau Ivry-sur Seine pe Danielle Casanova abia Biga Pastior Jude cânepă scufundată Mathilda zodii în dodii temniţa bumerang laetitia Lawrence în Taos blonda zisese Corneliu Zelea Codreanu dincolo Woody Allen biserici soldaţilor români din Afganistan războiul icoanelor Humvee Zale-Cerdan 1948 Burn Marlon Brando amneziune

The New York film festival is over, and I am not too pleased with it. The word from the film society is that they see hundreds, if not thousands, of films which finally get winnowed down to 26 or so for this selective festival. And the result is not as impressive as it should be. The festival opened with "The Queen" with the excellent British actress, Helen Mirren, playing Queen Elizabeth II and depicting the Royal Family's response to the death of Princess Diana. The performances are fine, and make it clear that, for all the deference to the Queen with various royal protocols, at the end of the day, she is the servant of her people, and bows to their wishes. And yet, a must-see film? No. Volver, the latest film of Pedro Almodovar, is fun, and brings Carmen Maura back to his films. She was his muse in his initial films, and developed an international reputation on the basis of them. Then they had a falling out, and this is the first film of his in 20 years to have her in it. She is marvelous. And Penelope Cruz, as her daughter, is also fine. Anything by him is well worth seeing. And he has matured with the years, so his films now have more depth than the early ones. August Days, a Spanish autobiographical film by Marc Recha, has some pretty scenery, but the narrative is a bit unclear and the story a bit thin. Bamako, from Mali, slams the World Bank for contributing to underdevelopment and shows village life in Mali. Worth seeing simply because African film is still more the exception than the rule, and esp. from Mali. This is the first film from there that I have ever seen. It's directed by Abderrahmane Sissako. Falling, an Austrian film by Barbara Albert, deals with a reunion of 5 women who grew up together when someone they all knew dies and they attend the funeral. The director, in the Q&A, said she intended to show women in conversational interactions not centered around men. They weren't. The problem is, they weren't centered around anything else either - not a single intellectual idea, because none of the women dealt in that, apparently. Not a single conversation about career and workplace. A lot of drinking and sprawling incoherence. Michael Apted's 49 Up is brilliant. It's a part of the "Up" series that interviews a group of Britishers from the time they were 7, every seven years, with the original intention of seeing how the class system played out. Although it does do that, it also shows a group of "ordinary" people maturing, coming to terms with their choices, which, at times, are not ordinary at all * and with their lives. "Gardens in Autumn" by Otar Iosselliani, is possibly my favorite film of the festival - about a politician who gets kicked out of office in Paris during the May '68 riots and lives a liberated life- drinking, sleeping around, and generally enjoying himself.

To be continued---

Carmen,

So many and different movies you see, and you make others see.

Today I had again my tribunal day as in the last 11 years time and again. Before it, in the hall of very monumental all building, I chatted friendly with the successor of the owner of the house my library is settled and he naturally asked for it (it wasn't me to take from him, but Communist authorities, yet he is in judgement with me), he saw me, said, in tv previous day (full week a broadcast called the world of books has me speaking on my own books) and thanked me I remembered his father as that told a medium that I do well what I do in his house (that was transcriebed in my book La Gioia). I had a detached woman as lawyer, while he had three most famous in the country (one of them also lawyer of the king Michael). The justice was on their part, but all were mistaken maddying the library and so profanning great Istrate Micescu, too. During the time I introduced funny topics in the trial such as Russian taking over the house in 1945 and so this being a war trial - there were actually rather still secret things proving fear of the Russians and economy in making them known; the rich and indebted was the theme of my lawyer and so on.

So, I read your marvellous film letter with release, I see you, sometimes mimosa, sometimes vestale, you live through - we keep enjoing in retro, at tv, Fellini, Bunuel, Lynch, otherwise assasinated by Hollywood any day.

Would you agree to join a project on literary itinerary of Stefan Baciu and Mira Baciu (they taught in New York, too)? I will sketch it for Brasov, Râmnicu Valcea, Bucuresti, New York, Rio de Janeiro, Bogota, Mexico, Seattle, Honolulu (their cities), with name of people from there, witnessing by memories and documents their - Romanians' - passing.

I lectured in the weekend  - "Profecies from the Olt in Hawaii" (after "Mira and Stefan Baciu in Pacific", at Brasov) - at Râmnicu Vâlcea and got honorary citizenship of my native comune, Budesti, nearby (previously I got the same title from Ramnicu Vâlcea, the Valcea county capital) 

I appreciate so much your providential lines.

Aloha,

George

Little Children is an American film by Todd Field. Field is a new young director who made a splash with a film called In The Bedroom, which I didn't see. In Little Children one sees Kate Winslet and Patrick Wilson as an adulterous couple, whose affair, aside from providing relief from boredom, gives them both sexual fulfillment they don't from their spouses; his is career-driven and exhausted; hers is preoccupied with Internet pornography. Later, they regret their affair and. when they are on the verge of running off together, they decide to call it a day and go home. Intertwined with this is a theme of community reaction to a sexual molester and pervert being released from prison and coming home to live with his mother in their suburb. It's an interesting take on life in suburbia; I wouldn't know how true or false it is, since I have never lived there. After seeing this film, I certainly wouldn't want to. The acting is very fine throughout.

Offside, an Iranian film by Jafar Panahi, deals with the thwarted efforts of a group of young Iranian teenage girls to watch a soccer match live. The problem is that they're not allowed to be in a stadium with men. When they're detected, they're kept by the police on another level of the stadium and the action is related to them verbally, but they can't see it. Later, in the police van on the way to the station, the crowds break in and pull the police out to have a celebratory drink because Iran has won and everyone is delerious with joy. in the confusion, the girls escape. This film is interesting to a Westerner for its position between East and West - East in its segregation of the sexes and West in its enthusiasm for a Western sport.

Paprika is a Japanese anime film, with a heroine called Paprika; several plots go on at the same time, that have themes of good against evil and of shifting identity, as, time and again, a disguise is removed and some figure is shown to be a completely different one from the one that the audience knew. The story line is very confusing, but the animation is marvelous, and it probably isn't intended to be too seriously analyzed. However, it does have more layers to its characters and plot than most American animated film. It's directed by Satoshi Kon.

Poison Friends, a French film directed by Emmanuel Bourdieu, is the chronicle of a friendship between a charismatic, manipulative and nihilistic student and 2 male students and one female student who are drawn to him. At the end, the brilliant jerk is in the military at some low level, being ordered around, and friends, after suffering from him, move on and achieve academically and develop decent relationships with women. It is well-done, but the main character is thoroughly unpleasant and unethical, and the friends are so unable or unwilling to think for themselves that they are extremely irritating.

Private Fears in Public Places is a film by Alain Resnais, a New Wave director whose work I like very much; he made Muriel, with Delphine Seyrig, which dealt elliptically with French guilt over the war in Algeria, among other topics. He made Last Year in Marienbad, which was an iconic film for a whole generation of collegegoers here, who, even when they didn't like most European films, for some reason fell absolutely in love with ...Marienbad. And now it's at least a couple of decades later and Resnais is adapting a play of Alan Ayckbourn, who is one of the top British playwrights alive today. The adaptation is well-done, but depressing as hell. Ayckbourn has changed over the years. When he started, with trilogy works like The Norman Conquests, he had honed a dry British wit to perfection, and I have laughed until my sides hurt sitting in the audience of productions of these earlier works. As he aged, his vision darkened, so that now, his comedy is called "dark" or "black" * which are rather mild terms for the life-denying humor with which his works are now saturated. Private Fears in Public Places is a work of Ayckbourn's later period. At the end of it, despite the earnest efforts of his characters to find partners, and love, and companionship, all of them are completely alone, except for one pair who are brother and sister who live together. For me, Resnais doesn't make bad films, and Ayckbourn, even in his later works, is an important playwright; but life affirmation is just gone in both of them as far as this film is concerned. The other reason I went to it is that Sabine Azema is in it; she is a gifted actress and comedienne. Here, she plays a repressed religious character who does strip-tease in her "other life" to release her repressions.

Syndromes and a Century is a Thai film (like Mali earlier, in Bamako, another first for me), directed by Apichatpong Weerasethakul, whose name I have heard somewhere else recently, but can't remember where; I think the Film Society of Lincoln Center thinks he's one of the new "hot" directors. All I can say is, not for me. His story, which seems to focus on a couple of doctors (one male, one female) in local hospitals, and a Buddhist patient in saffron robes, is anarchic, with some individually lovely shots; one, near the end, has the lady doctor on a park bench in an idyllic setting. But I'll be damned if I know what it's about,what its point is, etc.

The Go Master, a Chinese film by Tian Zhuangzhuang, is about a master Go player who is caught between two cultures. Chinese himself, he has mastered a Japanese game, which causes him to spend time in Japan playing matches and perfecting his ability. He is accepted by the Japanese because of his prowess at Go. But the two countries are sometimes at war and don't like each other much even in peacetime. Then, after World War II, and the atom bomb (wonderfully evoked as a sudden bright light behind a shoji screen), Communism takes over China. The film is based on the life of Wu Qingyuan. Though this central character is passive, the portrayal of the two great cultures as they meet in Wu and his times make the film worth seeing.

The Journals of Knud Rasmussen, by Zacharias Kunuk and Norman Chon, focus on the Inuit naitve peoples in the Arctic (North America). It shows the suppression of shamanism by Christianity, by an Inuit Christian leader who controls the food supply at one crucial trade station in the worst winter weather, so that shamanic Inuit have to convert in order to eat. It shows Christianity from the standpoint of the outsider to it better than any other film I have ever seen, and shows the version of it brought to the Inuit as totally inferior to the shamanic, tradition-respecting religion that they had. And the brand of Christianity foisted on them is also a perversion of the real thing. Rasmussen was a famous Arctic explorer who tells of this shift in his diaries.

These Girls, directed by a woman, Tahani Rached, follows several teenage female runaways in Cairo, and gets into their lives. Some get pregnant. Some take drugs or drink. Some are raped. It is depressing in some ways, and more hopeful in others, since many of the girls do not see themselves as victims, and feel they are more free than they would be at home. It is an absorbing documentary. I get the feeling that the collective values found in the larger society are also present among these girls. One sees groups of them, along with some boys, forming a supportive circle. They are not isolated and alone, as a similar group of girls would be in America.

Woman on the Beach is a South Korean comedy about a man who tries to develop relationships with two women at once and winds up with neither. The plot is not new, but the twist of having it set with South Korean characters makes it different for me as an American viewer.But I didn't identify with any of them, particularly, to the point that I much cared what happened to them.

So, to sum up, the films I would most recommend are:

Gardens in Autumn
Volver
Bamako
49 Up
Journals of Knud Rasmussen

The films I would say are ok but not must-sees are:

The Queen
Little Children
Offside
Poison Friends
Private Fears in Public Places
Go Master
These Girls
Climates
Woman on the Beach
Paprika

The ones I wouldn't go to are:

Falling
Syndromes and a Century
August Days
Belle Toujours

Bear in mind that these films cost $20. each to see at the festival. To charge that kind of money and then have only 5 films out of 19 that one could give high praise to and four that were not really worth seeing, and all the rest somewhere in the middle, really is not too impressive. For me, a part of the problem is the difficulty in understanding films made in Third World countries because of the extent of cultural difference. Another part is the desire on the part of younger filmmakers for technical and theoretical exploration and a distancing from story-telling, which is, for me, a central pleasure of the cinema.

Anyway, you may get to some of these amid your travels.

I did see "The Death of Mr. Lazarescu," and thought it was a searing indictment of the medical system in Romania; but I have to say that although I think Lazarescu would have gotten faster and more technicallyt effective care in the U.S., I don't know whether his life would have ultimately been saved; nor am I sure that his care would have been any more humane. the main character was wonderfully portrayed.

Must close, as the building will close soon.

Carmen
10/25/06

Dear Carmen,

Thank for making me feel with you to movies and rebildings (as everywhere). I had very little from Wodehouse when in your place. I am happy you are happy with his writing.

I just came from Iassy, the former capitale of Moldova, before the Union in 1859, but still perhaps most cultural city in Romania, like Bergen vs Oslo in Norway. It was an international conference on Romanian language in the context of European Integration of Romania. Some people from America, too. Among them, Professor Keith Hitchins who is a charismatic name in Romania (if you didn't hear about him you can check on internet). We even projected together a play (he is historian, I am not a playwriter, will see what we will make out of the subject discussed during a four hours trip in Iassy, with participante.)

Tomorrow I am invited to the residence of American Ambassador, Taubman, for a reception in honor of the new Counsellor Judy Moon. Because Bucharest American Corner will be soon open in "my" library.

Birmingham Ramayana was deja vu, in Nirankari Temple. I had a while and visited Shakespare places in Stratford. Brought a beer Guiness to daughter. Yangish inspiration to propose next Ramayana in Romania at a time when I - free from China (asked for Portugal, at azulejos) - it seems peoples start to discover me (as in Iassy, also in Birmingham and Houston).

Next week I will be in Brasov - Transylvania, for my Honolulu news on couple Mira and Stefan Baciu in their new museum there. Posible to release Hawaiian Snows a book wrote on occasion.

All good thing with you,

George

Am glad to know you are writing; hope you enjoy the medieval studies
conference and ALA, if you get there. I attended the GLS [Gypsy Lore
Society] conference in Tucson, Arizona earlier this year; it was the
first conference I had gone to in ages. I am at the point where they
don't have the attraction for me that they used to have.

There are several Latin American films on at Lincoln Center through
this weekend and I'm going to several of them. Next weekend, the NY Film
Festival will start. The entrance to the building where most of them are
being shown has been changed to the middle of the block because of plans
to completely redo the area in front of the building, which is a huge
gaping hole now. A fancy restaurant is planned for what was once the
lobby so the monied people can enjoy themselves. The tickets for the
festival films have been increased to $20. apiece, up from $12. last
year; and the $12. charge was itself an increase. New York is,
increasingly, a wealthy man's town.

There is discussion at New School of moving everyone out of the
building where I work as soon as next summer, so the building can be
torn down. All this is to build a bigger building on the site so the
college president can put his name on it and leave the taste of his ego
behind. He is an ex-Senator and is looking for a way to get back to the
Federal government when the next elections come.

I am re-reading P.G. Wodehouse while waiting for subways and buses. I
think he is one of the top dozen comic writers who ever lived and wrote
in English. I think there is a Wodehouse fan club, and I just might join
it.

Carmen
9/20/06

8/22/2006 2:49 AM
It is 22nd International Ramayana Conference (I attended it previously
in India, South Africa, New York - that you know, a book is published).
My paper (working on it) is Ramayana and Journey to West (famous
Cheng'en Wu's novel) - somehow mixing Hanuman with Sun Vukong (Chinese
Monkey/Hanuman), Indian and Chinese epics.
About not going to China, daughter said: congratulations, sister:
great joy, wife: let them to dogs, etc. Myself I feel wonderfully
relieved, it was a try in the shape of an option came from nowhere.
I enjoyd a lot your advises for Birmingham (I told on phone - they
are in live at Black Sea - to Alexandra, now Mrs. Citiriga, and she
waits at my return a "box" of Guiness wine for pregnant women, just in
case). I am sorry for not drinking, willingly, in the last 10 years. My
main interest in Birmingham, beyond following your suggestions, is to
trace as much as possible the steps and inspirations of RR Tolkien,
whose parents were from there (he was born in South Africa, but some -
including Sam - characters belong to Birmingham.)
Free of China, I will do indeed American Corner, most probably I will
attend a medieval studies conference in Detroit (also ALA asked me to
fill appreciation form of passed conference) and so one. I will publish
some more books. I started enjoying Romania, what a thrill...
I will let you know things from the conference.
I am so pleased to hear from you,
George

The subject of the conference you're going to in Birmingham should
interest you. I have not spent time in Birmingham; I just know it is
one
of the historic industrial cities in the north of England. My best
advice to you is to spend some time in the pubs, since that is usually
where you see the English at their most sociable. Pubs have light
food,
too. A tradition in most of them is the "ploughman's lunch" - a cheap
midday meal if you want a change from conference food. Also, it's
important to go to several pubs, to observe the changing decor,
architecture, and historical associations of different ones. Although
I find it bitter as sin, the alcoholic beverage people usually drink in
northern England is Guinness, because the Guinness factory, in
Ireland, had a reputation for enlightened treatment of its workforce. So
working-class people have responded by widespread support of its
drink.
Especially where Irish immigration has been notable, one finds this
drink; in Liverpool, it is the drink of choice. In a piece of brilliant marketing, the Guinness-makers came up with the advertising slogan,
"Guinness is good for you" and aimed it straight at pregnant women.
The rationale? It had iron, and pregnant women are often anemic. So this ale
is often drunk by women, not just by men.

You sound o.k. about not going to China, and probably you're right; if
you were meant to go, it would have worked out.

Let me know how your conference turns out.

Carmen
8/21/06

       Adina Dumitrescu

Buchetul Uncubus

          Dacă un auslander care se plimbă indecis printre timpuri şi locuri, printre pietre de zid berlinez gravate cu sângele constructorilor-demolatori şi-n smogul ridicat de mulţi ani peste Frankfurt pe Main, de mai puţini în cel de pe Oder şi relativ de curând în al Bucureştiului, vede  Hidra cu multe, prea multe tentacule-ntinse şi simte o părere, o boare de Hercules ce nu se concretizează decât printr-un scriitor sau mai mulţi, puşi pe observat şi pe scris, acela are un dram de speranţă. Cu toate că… La vremuri noi -  oameni noi, la noi obiceiuri-metehne  -   noi pedepse! Căci vechiul bici sado-maso nu e acum eficient, nu mai produce aceeaşi plăcere, ci trebuie unul nou, cu şfichiul desfăcut în zece capete, aşa cum autoturismul nu poate trece de jumătate de an, dejunul trebuie să întindă pe masă doar Michelin 3 stelle cu Carluccio neapărat la mijloc, între feluri, iar mirosul trebuie să fie de pădure eco doar tunsă şi frezată sau de Yves Saint Laurent – Parisienne ori Rive Droit, după caz, nu, nu Rive Gauche că-i expirat de mult, iar în spatele fiecărui ins trebuie să  vadă un altul, ca-ntr-o plută a meduzei lui Géricault, fără Argus, treisprezece zile. Umblăreţul nu mai ştie care-i prima necesitate stringentă, stringentă rău şi care-i ultima, într-un cuvânt… care, pe care!... Uncubus în schimb, e transfocatorul timpurilor actuale, nu printr-o plimbare browniană peste magnaţii dezabuzaţi ai oraşului, nici plimbat în mişcarea şoc vizual de op-art, ci într-un şir indian invers, pornind de la un ins Euroi bun la toate, inteligent şi crescut la şcoala vieţii dure, de la care a învăţat bine lecţia supravieţuirii, chiar dacă aceasta a avut şi cursul de fugă. Îl trecem şi pe el, alături de autorii romanului, excentric şirului – la dreapta sau la stânga, cu toate că face parte din acţiune. Capul e o mulţime aritmetică formată din îmbogăţiţii  sistemului, aşezaţi aleatoriu, nesătuii, necruţătorii, neîncrezătorii, măştile-monştri ale  carnavalului kitsch. Şi fiecare dintre ei are în colţul biroului, nelăsat la vedere, sertarul cu fantasmele nopţii devenită zi, deci palpabilă, încercată,  experimentată şi neapărat planul excluderii din rândul viilor pe cei care ar defecta, ar pune-n lumină  multiplul păcat, pierzând, el păcătosul, sufragiul vecinului, al alegătorului sau al bunului renume… dar pitind neapărat arma! El este ierarhic inferior primului herr doktor, „master of the Univers” din arealul cerc „templul Deutsche Bank” ce are drept centru Banca Unională sau Internaţională, şirul fiind terminat în „schawarzarbeit” sau ultimul mohican, fără nume sau loc, without payroll salary. La negru! Ieşiţi în lume, la agape sau baluri de binefacere, capii sunt făcăturile cele mai năstruşnice, „78% Look reprezentând conştiinţa satisfacţiei de sine, 17% extravaganţă crazi şi 15% nostalgie”, că dă bine la poză! Dar sunt liberi, sunt manipulaţi să devină aşa, sau sunt ei înşişi manipulatorii mulţilor rămaşi cu gândul la ziua de azi şi de mâine? Deţin ambele funcţii… Prea plini de masa bogată au început prin a alege, prea liberi n-au mai fost satisfăcuţi de sexul normal, schimbând şi amplificând senzaţiile, până la un paroxism ce l-ar fi aruncat pe Antonionni în alaiul de îngeri!Descrierea  perversiunilor acestora conferă scriitorului Iarman Popaart şi membrilor pentapatopiilor lui titlul de cercetători în străfundurile celor mai întunecate lăcaşuri ale viciului – perversiunea decapitantă de om cu transformarea acestuia în sexopat tier ohne limit, amuşinatorul de unnrei feu fleish, adiposen ass riect parfum mischlinng, torsi frschen homosexuell madchen namen, animaţi de foşnetul bancnotelor, cel mai bun afrodiziac al timpurilor… dar şi cel mai crud executant al regilor dispăruţilor fără urmă.

          Romanul e de un realism crud. Printre crengi putrede ce se dau trezite la vegetaţie eco, printre reziduurile tomberoanelor, paturile cu perne de flori desenate şi căzi de baie în care plutesc nuferi artificiali, printre reţeaua străduţelor populate pasager de emigranţii în fugă, ciclopic, conectat la vechiul şi noul conservatorism potenţator, se mişcă în fugă inteligentul Euroi, purtând după caz, masca omului încă viu, ce poate fi folosit,  sau a prostului care nu înţelege situaţia. „Căci dacă se ştie că eşti prost, atitudinea faţă de tine se schimbă, eşti tratat cu o anumită toleranţă şi simpatie care-ţi permit ceva libertate de mişcare” . Şi el îşi permite cumpărarea biletului către un Bucureşti atins şi el de al şaptelea tentacul al Hidrei ce încă mai poate deveni multiplu al capului de şarpe. Doar că sunetul de sirenă avertizoare încă poate să fie auzit din filă de carte, din ochii scrutători ai scriitorului, din pixelii LCD întrecuţi doar de  cei tridimensionali, de voxeli …

          Uncubus, „simbioză totală de Reality Show şi Scripted Reality” este buchetul florilor răului din coşmarul prezentului, buchetul florilor Droserei ce prin adaptare la mediu părăseşte turbăria, părând că ne  consumă bruma de oxigen, în aşteptarea consumării urmei noastre de filon uman. Dar, un ţipăt, un cry aşternut cu măiestrie pe pagini, un cry care trebuie citit şi apreciat la justa-i valoare, ajutându-ne în recompunerea volumului timpilor respiraţiei, ne vine în ajutor. Nicicând n-a fost creată o  adevărată frescă a diese deutsche, fără multe metafore, fără anestezii pe post de soluţii tampon, ci-n tăiş de oţel cu adausuri din elementele chimice cele mai dure…

Adrian Bucurescu

 Raiul

     Pentru Români, Raiul este o grădină minunată, cum omul nici nu şi-o poate închipui. Dumnezeu a adunat acolo tot ce e mai frumos în lume. Raiul este atât de întins încât nimeni nu-i poate şti capătul. E situat într-al nouălea cer şi în el se află palatele şi curţile Domnului. Acea grădină cerească e plină de tot felul de pomi, care mai de care mai frumos şi cu fructe mai dulci decât mierea. Prin pomi ciripesc milioane de păsări, una mai frumoasă ca alta, cu pene în toate culorile. Toată grădina e ca un covor de iarbă verde, smălţuită de cele mai frumoase şi mai înmiresmate flori, în mii de culori, printre care strălucesc merele de aur căzute din pom. Sâmburi din aceste mere mai cad uneori şi pe pământ, dar pomii nu răsar decât între oamenii curaţi şi mărinimoşi:
La mijloc de masă -
Un pom d-aurit, 
Frumos înflorit.
Din sus despre Raiu
O boare bătea,
Tot în măr lovea:
Merele cădea,
Gazda le strângea,
În sân le băga, 
La săraci le da,
Pomană-şi făcea.
     Printre pomii din Rai curg pârăiaşe de apă rece ca gheaţa şi limpezi ca lacrima. Malurile acestor ape sunt împodobite cu poiene cu iarbă verde ca smaragdul, printre care strălucesc flori în toate culorile nestematelor. Cum se întâmplă şi cu oamenii, nu toate florile de pe pământ pătrund în Rai, având şi ele de dat seamă:
Frunză verde de năut,
Câte flori sunt pe pământ
Toate merg la jurământ,
Toate jură,
Toate fură;
Numai Floarea Soarelui
Şade-n poarta Raiului
Şi-mi judecă florile,
Florile
Garoafele.
Ce mi-au făcut miroasele?
Ploaia mi le-a udat,
Vântul mi le-a scuturat.
     În mijlocul Raiului este un munte de sticlă, pe vârful căruia se află muşchi şi verdeaţă, dar de urcat acolo nu se pot urca decât aceia cărora îngerii le aruncă o scară de aur. Pe amândouă părţile acestei scări sunt lumini ca nişte stele. Sufletele celor buni, precum şi sfinţii, îngerii şi arhanghelii se plimbă pe acolo şi-L preamăresc pe Dumnezeu. Ici-colo sunt întinse mese pe sub pomi ori pe iarbă verde şi toată lumea petrece, dar fără să-şi dea-n petec, cum se mai întâmplă pe pământ.
     Fiul lui Dumnezeu trece călare sau umblă cu o trăsură trasă de cai, şi toţi copiii, când Îl văd, fug în calea Lui, căci le dă daruri frumoase ori îi cheamă la joacă. De obicei, Mântuitorul este urmat de cete de îngeri. În altă parte Maica Preacurată cu o mulţime de mame stau de vorbă mai ales despre copiii lor. Împăratul Ceresc stă în palatele Lui, la sfat cu sfinţii şi, din când în când, Se mai uită pe pământ, ca să mai vadă cum merg lucrurile. Uneori, Dumnezeu părăseşte Raiul ţi coboară spre pământ, într-un decor ceresc, ca în acest colind:
Ia-n ieşiţi voi, mari boieri,
De vedeţi pe Dumnezeu
Cum coboară de frumos,
De frumos,
De cuvios,
Tot pe scări
De lumânări,
C-un veşmânt
Până-n pământ
Şi de larg în jur pământ!
Dar în spate şi în piept
Scrisă-i Luna
Cu lumina
Şi Soarele
Cu razele; 
Iar din tămple în umerei
Scrişi sunt doi luceferei,
Iar în jos de mânecele
Scrise-s stele mărunţele.

*

  Finiscul, Pasărea Măiastră

     Aproape tot bestiarul mitologic al Geto-Dacilor a fost împrumutat și uneori prelucrat de lumea celebra Pasăre Phoenix. Claudius Claudianus o descrie astfel: ”Ochii ei scânteiază de o lumină tainică, în jurul gâtului penele îi strălucesc ca flacăra, deasupra capului are o creastă roșie, al cărei vârf lucește ca o stea și revarsă în întunericul nopții o lumină senină, picioarele ei sunt roșii ca purpura de Tyr, un cerc de azur trece peste aripile sale, iar partea superioară îi este împodobită cu pene aurii”.
     În ”Fiziologul”, carte populară foarte răspândită în Țările Române, din Evul Mediu până în perioada modernă, se spune despre Finisc că ”hrănit este de Duhul Sfânt”; ”După nouă ani, i se umplu aripile de mireasmă și, auzind toaca preotului din cetate, Finiscul intră cu el în biserică, se așează pe jertvelnic și îndată se aprinde și se face cenușă, pentru a a doua zi preotul să îl afle reînviat și întinerit”. Iată și descrierea Păsării Minunate: ”Acest Finiscu este pasărea prea frumoasă decât toate păsările și decât păunul. Că păunul are cap de aur și de argint; iar Finiscul are chip de împărat și de pietre scumpe și este cu cunună în cap și cu încălțăminte în picioare ca împăratul”.mediteraneană, pătrunzând profund în cultură, cu legende pomenite și astăzi. Așa s-a întâmplat și cu

     În ”Istoria ieroglifică”, Dimitrie Cantemir scrie: ”Ca finicii în focul lor murind și iarăși înviind”. Tot Cantemir mai scrie, referindu-se la Constelația Phoenix: ”Finicul în foc de aromate moare”. Antim Ivireanul întrebuințează forma Finix.
     Să vedem de unde a pornit totul!
     În dicționarele latine, este trecut și un supranume tracic al lui Dionysos, anume Bassareus. Dar tot așa i se spunea și lui Zalmoxis, BASSAR EUS însemnând ”Fiul Fermecat”; cf. rom. fecior, reg. fișor; Iași, Oaș (top.); alban. josh ”a atrage; a momi; a seduce; a fascina”; joshje ”atracție; seducție; ispitire; fascinație”. În dialectul aromân, pulu înseamnă și ”pui” și ”pasăre”, iar în albaneză, zog se traduce la fel: prin ”pui; pasăre”. Tot așa era și în limba tracă, unde BASSAR EUS se tălmăcea și ca  ”Puiul (Fiul) Fermecat”, dar și ca ”Pasărea Minunată (Vrăjită)”; cf. rom. pasăre; pajeră, pajură; latin. passer ”vrabie”; alban. josh, joshje.
     Dar limba tracă nu a avut multă vreme nici gen, nici număr, așa că BASSAR EUS avea mai multe sensuri: ”Feciorul Fermecat; Fecioara Vrăjită; Păsările Măiestre”. Așadar, în Cultul Zalmoxian, Mama Gemenilor Divini era Fecioara Maria, iar Fiii Ei erau tot Fecior și respectiv Fecioară. De aceea, spre a sublinia acestea, Tustrei Zeii erau înfățișați și ca Păsări Minunate, așa cum apar în celebrul Tezaur de la Pietroasele.

     Cum am văzut mai la deal, la Dimitrie Cantemir apare și forma de plural: ”Ca finicii...” Deci cine a botezat comoara de le Pietroasele ”Cloșca cu Puii de Aur” a nimerit-o!

     Așa se explică și superba reprezentare a Fecioarei Maria cu Aripi și Încoronată, în pridvorul Mânăstirii Govora.
     Bine, bine, dar de unde știm că formele românești și universale, Finisc, respectiv Phoenix, provin din Dacia? Întru acestea, ne lămurește o inscripție getică, în vechiul nostru alfabet, așa-zis ”chirilic”, pe un bloc de marmură descoperit la Tomis-Constanța: TORPIMAEPIFANISKE. Cum era obiceiul în graiurile geto-dacice, și această inscripție se putea înțelege în mai multe feluri:
     1. TOR PIM AEPI FAN I SKE. Traducerea: ”În Văpăi S-au înălțat Cei Curați la Cer”; În (pe) Lumină S-au ridicat Cei Frumoși în Tărie (Absolut)”; cf. rom. zori; zare; a zări; latin. torreo ”a arde; a pârjoli”; rom. fum; pom; aievea; a iubi; până; germ. von ”de”; alban. skaj ”extremă”; engl. sky ”cer”.
     2. TOR PIM AEPI FA NISKE ”Din Foc (Tăciuni; Cenușă) se înalță Cel Curat (Bun), ca din nou să se nasccă”; cf. rom. dor ”chin; foc”; a durea; latin. torreo ”a arde; a pârjoli”; torris ”tăciune”; rom. aievea; a iubi; latin. bis ”de două ori”.
     3. TOR PIM AEP I FA NISKE ”Doresc de Vămi să trec, pentru o Viitoare (Următoare) Naștere”; cf. rom. dor; a dori; vamă; latin. aevum ”ev; durată (nesfârșită a timpului); perioadă”; alban. jave ”săptămână”; rom. voi, vei, va - auxiliare verbale pentru viitor; alb. vijoj ”a continua; a urma”; rom. născu; latin. nascor ”a se naște; a lua naștere”.
     4. TOR PI MAE PIFA NISKE ”Dalba (Minunata; Puternica; Slăvita) Pasăre se înalță din (cu) Văpăi ca să se nască”; cf. rom. tărie ”cer; crugul cerului”; dar; a dărui; a dura; tare; odor; pui; piu!; a piui; a pui; latin. avis ”pasăre”; TOR PI > dropie; rom. mai (adv.); mie (nr.); alban. me ”mai; încă”; maje ”vârf; culme”; rom. văpaie; vipie; alban. vape ”caniculă; zăpușeală”; rom. născu; latin. nascor.
     Din toate aceste tâlcuri s-a plămădit mitul Păsării Phoenix în Dacia și mult peste hotarele ei, actualmente făcând parte din patrimoniul imaterial universal.
     Afară de consemnările lui Dimitrie Cantemir, Antim Ivireanul și din cărțile populare, în mitologia românească  Phoenixul mai este numit și Pasărea Măiastră, Pasărea Minunată, Pasărea Albă, Pasărea Cudalbă și Crăiasa Păsărilor. Cu rol apotropaic, ea apare, în gospodăriile țărănești, pe scoarțe, pe porți, chiar și pe linguri.

     Pasărea Măiastră poate fi stăpânită de om, dar cu anumite limite. Pusă în condiții inconvenabile, nu mai cântă. Este o pasăre justițiară și cu forțe magice inepuizabile. Are pene multicolore și strălucitoare. Pasărea Măiastră are rang împărătesc și e slujită, la nevoie, de toate celelalte păsări, care o apără și-i îndeplinesc poruncile. Cuibul ei se află în Tărâmul Celălalt. Cu funcție psihopompă, ea este sculptată și deasupra crucilor de mormânt sau pe stâlpi funerari, cu titlul de Pasărea Sufletului.

     Această Pasăre Magică este pomenită și în descântece, cum este și acesta de deochi:
Pasăre albă,
Cudalbă
Pe peatră a sărit,
Peatra s-a clintit
Și s-a răsturnat,
În patru-a crăpat...
Fugi, deochi,
Dintre ochi,
Că eu te-oi sufla
Și tu vei crăpa!
De-o fi de la bărbat;
Fie blestemat!
De va fi prea jos,
Stea neputincios;
De va fi călare,
Calul i-ar crăpare!
Fugi, deochi,
Dintre ochi,
Că eu te-oi sufla
Și tu vei crăpa!
De-i fi de la femei
Cu ochii mirei,
Crape-le țâțele,
Cură-le laptele!
Fugi, deochi,
Dintre ochi,
Că eu te-oi sufla
Și tu vei crăpa!
De-i fi de la fete,
Pice a lor plete,
Treacă-le junețea,
Vie-le bătrânețea!
Fugi, deochi,
Dintre ochi,
Că eu te-oi sufla
Și tu vei crăpa!

     Fascinat de Pasărea Măiastră, Constantin Brâncuși a întruchipat-o în bronz și în marmură, cum numai geniul său putea s-o întruchipeze așa de minunată.

 

 Chidanand Saraswatiji

Victoria Milescu

Leacuri de iarnă

În medicina populară româ­nească, leacurile de iarnă au un loc privi­le­giat. Ele sunt im­presio­nan­te, nu doar ca număr, ci şi ca inge­niozitate a reţe­telor. Cu o sută de ani în urmă, când ză­pe­zile lui Gerar îngropau drumurile şi izolau com­plet satele, singura salvare în caz de boală erau leacurile pe care oamenii le aveau prin poduri, be­ciuri şi cămări. Cunoaş­terea ierbu­rilor de leac nu era în acele vremuri un simplu hobby, ci o adevă­rată necesitate vitală. Cum se vindecau stră­moşii noştri în vremurile în care nu existau antibiotice, febrifuge, an­tiinflamatoare şi întreg corte­giul de medicamente cu care ne "dopăm" azi la primele semne de răceală sau de du­rere? La această între­bare, vom răs­punde în cele ce urmează.

Astm
În me­dicina populară ro­mâ­nească se folosea con­tra astmului "umed" (cu se­creţii abun­den­te), rădă­cina de iarbă-mare (Inula helenium). Planta uscată se măcina în piuă şi apoi se ad­mi­nis­tra sub formă de pul­bere, câte un sfert de lin­guriţă, de pa­tru-cinci ori pe zi. În ast­mul "uscat" se ia, ca reme­diu de ur­genţă, infuzie fierbinte din men­tă (Mentha viridis) şi roiniţă (Melisa officinalis). Infuzia se ob­ţine prin punerea câte unei lin­gu­riţe din fiecare plantă mărunţită într-o cană cu apă clocotită, unde se lasă vreme de 10 minute, după care se filtrează. Acest preparat se adminis­trează cât mai cald po­sibil şi are efect puternic anti­spas­tic şi bronhodila­ta­tor.

Bronşită
Se tratează cu hrean, care este poa­te cel mai folosit leac de iarnă în me­dicina popu­lară româ­neas­că. Rădăcina lui se dă prin ră­zătoarea mare, apoi cinci linguri cu hrean ras se amestecă bine cu zece linguri cu miere poli­floră şi se lasă să stea vre­me de patru ore, ca să se înmoaie. Se ia câte o ju­mă­tate de linguriţă - o lin­guriţă din acest pre­pa­rat, la intervale de o oră. Fie­care doză se mes­te­că bine înainte de a fi în­ghiţită.

Febră
Cel mai ra­pid reme­diu po­pu­lar împo­triva febrei es­te iarba de ţintaură (Centau­rea um­bella­tum). Se ia câte o jumătate de lin­­guriţă cu pul­­bere, obţi­nută prin mă­cinarea cu râş­niţa electrică de ca­fea, la 2-3 ore. Este extrem de ama­ră, însă are un efect fe­bri­fug surprin­ză­tor de ra­pid şi, în plus, ajută orga­nis­­mul să lupte îm­potriva infecţiilor.

Guturai (rinită acu­­tă)
Cel mai simplu remediu popular este apa caldă cu sare (1 lin­­guriţă la  un pahar de 200 ml) care se pune în căuşul palme i şi se trage apoi pe nas, al­ter­nativ pe o na­ră şi pe cealaltă, pentru a decon­­gestiona căile respiratorii superioare. În zona Olteniei, se con­suma şi mult ardei iute, care are un efect an­tiin­­fecţios puter­nic, desfundă nările şi creş­te tem­peratura orga­nis­mului (ceea ce aju­tă la lupta sistemului imu­ni­tar împotriva infec­ţiei). În zo­nele de munte se consuma macerat la rece de frun­ze de mesteacăn (Be­tu­la alba): 1 lin­guriţă cu plantă bine mă­run­ţită se lasă la macerat într-un pa­har cu apă caldă, vreme de 8 ore, după care se filtrează. Se con­su­mă 2-3 pahare pe zi.

Imunitate
Se face o cu­ră cu vâsc (Viscum al­bum) care creşte pe măr sau pe brad. O linguriţă cu pul­be­re de frunze de vâsc se pune la macerat într-un pa­har cu apă, de dimineaţă şi până sea­ra, când se strecoară. Se consumă acest pre­pa­rat, pe sto­macul gol, în fie­care dimineaţă, vreme de 30 de zile la rând. Are efecte puter­nic imuno-sti­mu­lente, fiind efici­ent nu doar pentru a ajuta orga­nismul în lup­ta cu infec­ţiile res­pi­ratorii, ci şi cu alte boli, cum ar fi tumorile.

Laringită, amigdali­tă
Se face gargară cu tinctură de arni­că (Ar­nica montana), pe care o găsim în magazinele spe­cia­lizate. Două linguriţe cu tinctură se dizolvă într-un sfert de pahar cu apă, iar cu soluţia rezultată se face gargară de 3-4 ori pe zi. Su­pli­mentar, se înmoaie un be­ţişor de vată în tinc­tură de pro­polis şi se unge circular zona fa­ringelui. Procedura se repetă mi­nimum de 3 ori pe zi.

Meteosensibili­ta­te
 Iar­na se ma­ni­festă adesea aceas­tă tulburare, mai ales în zilele cu ceaţă ori cu fron­turi atmosferice joase, care creea­ză un climat mohorât, apăsător. Un leac foarte bun pentru persoa­nele pe care acest gen de vreme le depri­mă, le face astenice ori an­xioase, este sunătoarea (Hyperi­cum perfo­ra­tum). Se adminis­trea­ză sub formă de infu­zie com­binată, preparată astfel: se pun 3-4 linguri cu iar­bă de sună­toare mă­run­ţită la macerat în jumătate de litru de apă vreme de 8-10 ore, după care se filtrează. Preparatul rezultat se pune deo­par­te, iar plan­­­ta ră­ma­să după fil­­trare se fier­be în încă jumă­tate de litru de apă vre­me de 5 mi­nute, după care se lasă să se răcească şi se filtrează. În fi­nal se amestecă cele două ex­trac­te, obţinându-se apro­xi­mativ ju­mă­tate de litru de infu­zie com­bi­na­tă de sunătoare, care se ad­mi­nistrează pe parcursul unei zi­le. Acest preparat cal­mea­ză fluc­tua­­ţiile emoţionale, conferă o sta­re de luciditate şi de tonus men­tal.

Liliana Popa

Joseph Rudyard Kipling
(n. 30 decembrie 1865, Bombay, India - d. 18 ianuarie 1936) a fost un poet și prozator britanic, laureat al Premiului Nobel pentru Literatură în anul 1907.
Este celebru prin povestirea sa pentru copii "Cartea Junglei" (1894), romanul indian de spionaj "Kim" (1901), poemele "Gunga Din" (1892) și "If— " (1895), numeroase schițe și nuvele. În 1934 i s-a acordat, alături de William Butler Yeats, Premiul Gothenburg pentru Poezie. În timpul vieții a fost considerat un remarcabil poet și i s-a oferit un titlu nobiliar și postul de poet laureat – ambele refuzate de Kipling.

Motivația Juriului Nobel

"...pentru puterea de observație, originalitatea imaginației, virilitatea ideilor și remarcabilul talent narativ care caracterizează creația acestui autor de reputație mondială".
Date biografice
Copilăria lui Kipling

Kipling s-a născut la Bombay, India. Tatăl său a fost John Lockwood Kipling, profesor la Școala de artă Jeejeebhoy, iar mama sa Alice Macdonald. Se spune că părinții săi s-au cunoscut la Lacul Rudyard din Staffordshire, în Anglia, aceasta fiind originea prenumelui lui Kipling. În copilărie a fost trimis în Anglia unde a fost crescut de o femeie numită doamna Holloway. Se presupune că lipsurile și proasta îngrijire de care a avut parte până la vârsta de cinci ani, când a fost „salvat”, i-au influențat scrierile, îndeosebi simpatia pentru copii. Mătușa din partea mamei s-a căsătorit cu artistul Edward Burne-Jones, iar tânărul Kipling și sora sa au petrecut, de la vârsta de șase ani până la 12, mult timp în Anglia, cu familia mătușii, în vreme ce părinții săi au rămas India. Kipling a fost verișor cu Stanley Baldwin, prim-ministru în trei mandate.

După o perioadă petrecută ca intern la United Services College, în 1881 Kipling se întoarce în India, la Lahore (în Pakistanul de azi) unde lucrau părinții săi. A început să lucreze ca redactor la un ziar local, în paralel cu pași în poezie; debutul său ca scriitor profesionist s-a petrecut în 1883 când a făcut primele vânzări.
Călătoriile sale

Pe la mijlocul anilor 1880 a călătorit în jurul subcontinentului, în calitate de corespondent al publicației Allahabad Pioneer. Lucrările sale literare încep să se vândă și în 1888 publică șase cărticele de povestiri. Una dintre nuvelele acestei perioade este Omul care ar putea fi rege (The Man Who Would Be King).

În anul următor, Kipling a început o lungă călătorie spre Anglia – trecând prin Burma, China, Japonia și California, traversând Statele Unite și Oceanul Atlantic și stabilindu-se la Londra. Din acel moment, faima sa a crescut rapid, fiind considerat vocea literară din Regatul Unit cea mai apropiată de tendința imperialistă a vremii. Primul său roman, The Light that Failed, a fost publicat în 1890. Probabil, cea mai celebră poezie a sa din această perioadă este "The Ballad of East and West" (Balada Orientului și a Occidentului) (care începe astfel "Oh, Orientul este Orient și Occidentul este Occident, și cele două nu se vor întâlni niciodată").

Joseph Rudyard Kipling (n. 30 decembrie 1865, Bombay, India - d. 18 ianuarie 1936) a fost un poet și prozator britanic, laureat al Premiului Nobel pentru Literatură în anul 1907. Este celebru prin povestirea sa pentru copii "Cartea Junglei" (1894), romanul indian de spionaj "Kim" (1901), poemele "Gunga Din" (1892) și "If— " (1895), numeroase schițe și nuvele. În 1934 i s-a acordat, alături de William Butler Yeats, Premiul Gothenburg pentru Poezie. În timpul vieții a fost considerat un remarcabil poet și i s-a oferit un titlu nobiliar și postul de poet laureat – ambele refuzate de Kipling.

Motivația Juriului Nobel

"...pentru puterea de observație, originalitatea imaginației, virilitatea ideilor și remarcabilul talent narativ care caracterizează creația acestui autor de reputație mondială".

Kipling s-a născut la Bombay, India. Tatăl său a fost John Lockwood Kipling, profesor la Școala de artă Jeejeebhoy, iar mama sa Alice Macdonald. Se spune că părinții săi s-au cunoscut la Lacul Rudyard din Staffordshire, în Anglia, aceasta fiind originea prenumelui lui Kipling. În copilărie a fost trimis în Anglia unde a fost crescut de o femeie numită doamna Holloway. Se presupune că lipsurile și proasta îngrijire de care a avut parte până la vârsta de cinci ani, când a fost „salvat”, i-au influențat scrierile, îndeosebi simpatia pentru copii. Mătușa din partea mamei s-a căsătorit cu artistul Edward Burne-Jones, iar tânărul Kipling și sora sa au petrecut, de la vârsta de șase ani până la 12, mult timp în Anglia, cu familia mătușii, în vreme ce părinții săi au rămas India. Kipling a fost verișor cu Stanley Baldwin, prim-ministru în trei mandate.

După o perioadă petrecută ca intern la United Services College, în 1881 Kipling se întoarce în India, la Lahore (în Pakistanul de azi) unde lucrau părinții săi. A început să lucreze ca redactor la un ziar local, în paralel cu pași în poezie; debutul său ca scriitor profesionist s-a petrecut în 1883 când a făcut primele vânzări.
Călătoriile sale

Pe la mijlocul anilor 1880 a călătorit în jurul subcontinentului, în calitate de corespondent al publicației Allahabad Pioneer. Lucrările sale literare încep să se vândă și în 1888 publică șase cărticele de povestiri. Una dintre nuvelele acestei perioade este Omul care ar putea fi rege (The Man Who Would Be King).

În anul următor, Kipling a început o lungă călătorie spre Anglia – trecând prin Burma, China, Japonia și California, traversând Statele Unite și Oceanul Atlantic și stabilindu-se la Londra. Din acel moment, faima sa a crescut rapid, fiind considerat vocea literară din Regatul Unit cea mai apropiată de tendința imperialistă a vremii. Primul său roman, The Light that Failed, a fost publicat în 1890. Probabil, cea mai celebră poezie a sa din această perioadă este "The Ballad of East and West" (Balada Orientului și a Occidentului) (care începe astfel "Oh, Orientul este Orient și Occidentul este Occident, și cele două nu se vor întâlni niciodată").
Kipling scriitorul

În 1892 s-a căsătorit cu Caroline Balestier; fratele ei, un scriitor american, a fost prietenul lui Kipling, dar murise de febră tifoidă cu un an înaintea căsătoriei acestuia. În timp ce cuplul se afla în luna de miere, banca lui Kipling a dat faliment și banii au ajuns pentru biletele de călătorie numai pentru întoarcerea în Vermont (unde locuia cea mai mare parte a familiei Balestie). În următorii patru ani, Rudyard și soția sa au locuit în Statele Unite. În această perioadă își dedică scrisul copiilor și publică operele care îl fac cunoscut în zilele de azi, Cartea junglei și urmarea A doua carte a junglei, în 1894 și 1895.

Se întoarce în Anglia împreună cu soția sa și, în 1897, publică Captains Courageous. În anul următor începe să călătorească în sudul Africii, aproape în fiecare vacanță de iarnă. Acolo îl cunoaște și se împrietenește cu Cecil Rhodes și începe să adune material pentru o altă operă clasică - Povestiri pentru copiii mici, publicată în 1902. Kim – o altă operă memorabilă, văzuse lumina tiparului în anul precedent.

Poezia lui Kipling din această perioadă include "Gunga Din" (1892) și "Povara omului alb” (The White Man's Burden) (1899); în domeniul non-ficțiunii se implică în dezbaterea despre răspunsul britanic în privința creșterii puterii navale a Germaniei, publicînd o serie de articole intitulate 'O flotă în devenire.

Prima decadă a secolului al XX-lea este martorul culmii popularității lui Kipling. În 1907 i se decernează Premiul Nobel pentru Literatură; epilogul acestei realizări este publicarea a două volume de poezie și povestiri alese - "Puck of Pook's Hill" (1906) și "Rewards and Fairies" (1910). Ultimul volum conține poemul "If—". În 1995 un sondaj realizat de BBC a stabilit că acesta este poemul favorit în Marea Britanie.

Prima decadă a secolului al XX-lea este martorul culmii popularității lui Kipling. În 1907 i se decernează Premiul Nobel pentru Literatură; epilogul acestei realizări este publicarea a două volume de poezie și povestiri alese - "Puck of Pook's Hill" (1906) și "Rewards and Fairies" (1910). Ultimul volum conține poemul "If—". În 1995 un sondaj realizat de BBC a stabilit că acesta este poemul favorit în Marea Britanie.

DACA

Rudyard Kipling

De poti sa nu-ti pierzi capul
Cînd cei din preajma ta si-l pierd,
Si pentru asta ti-aduc o vina grea;
De poti sa crezi în tine cînd se-ndoiesc cei multi
Si totusi, de-ndoiala acestora sa-asculti,
De poti s-astepti si de-asteptare sa nu fii obosit,
Iar de te mint vreunii, sa nu te simti mintit;
De poti visa , iar visul stapîn sa nu-ti devie,
De poti gîndi, iar gîndul o tinta sa nu-ti fie,
De poti sa-nfrunti izbind si soarta dimpotriva
Si sa te porti cu-aceste naluci deopotriva
De vezi sfarmate lucruri cu viata ta platite
Si poti sa le-nalti iarasi cu scule învechite,
De poti sa strîngi gramada tot ce-ai agonisit
Si sa-ti încerci norocul cu banul azvîrlit
Iar de vei pierde totul s-o iei de la-nceput
Fara sa scoti un murmur de ceea ce-ai pierdut,
De rabzi ca adevarul ce-ai spus fara prihana
Rastalmacit sa-ajunga pentru nebuni capcana,
De poti puterea, nervii si inima sili
Sa-ti mai slujeasca mult, înca, dupa ce-or pieri
Si sa tii piept la toate, desi n-ai sprijin drept nimic
Decît vointa ce te-ndeamna ''tine piept!'',
De poti vorbi cu gloata si sa-ti pastrezi taria,
Ori de-i umbla cu regii sa nu-ti pierzi omenia,
De n-o putea nici unul sa-ti dea vreo lovitura
Si toti te-or tine-n seama, dar nu peste masura,
De poti sa umpli bine momentul trecator
Cu saizeci de secunde cît tine drumul lor,
Al tau va fi pamîntul cu-a' sale bogatii
Si mai mult decît asta, OM, fiule vei fi!

Adelina Fleva

asemenea ție dau bice ploilor și te implor

azi sunt cuminte dau bice ploilor ca un jocheu
de secetă mi s-a albit sub braț cămașa
ești trup din trupul nordului nefericit
iar seceta ți-o stinge de un timp
doar vinul și apoi cârciumăreasa

dau bice ploilor ce dintr-un bici ar vrea să muște
poate din carnea ploilor mustind de dor
iar eu sunt biciul care zvântă toată răceala rea din tine
și sângele ce curge din nou din iad înspre obor

dau totuși bice (ploilor ) ca un jocheu
de secetă mi s-a albit sub braț cămașa

*

sorcova vesela

dă-mi Te rog Doamne şi mie
o bucată de scrumbie
căci simt că mă ţăcănesc
de când Te tot sorcovesc

dă-mi Te rog un pic de peşte
mămăliga se răceşte
n-am elan să merg pe splai
ca să-mi cumpăr alt mălai

mi se spune longeviva
dar mi-a îngheţat saliva
câinii-au să bucure
căci sunt ca un ţurţure

şi-am încălecat pe-o şa
sorcova vesela

Flori Bălănescu

să aveți un an bun, prieteni!

fericirea e atunci când îți stă inima de o bucurie
irațională și vrei să se oprească timpul
să te poți pierde într-o fotografie din 2014
când cădeau fulgii cu o simplitate de necuprins în liniștea universului
parcă pentru a pune la adăpost toate amintirile toți părinții care nu mai sunt toți frații toate rudele toți prietenii care nu vor mai fi cu toate poveștile lor pe care le trăiau cu datoria liniștea resemnarea planetei
pe care le vor adăposti adâncile zăpezi când
le va veni timpul
e atunci când mă gândesc la unii dintre voi
și mă doare tristețea, adesea mai hrănitoare
decât închipuitele iubiri
e atunci când vreau să vă strig printre
lacrimi la mulți ani, să îi trăiți cu adevărat!

Corina Dașoveanu 

poem necomplicat

strecor
mâna ușor
spre mâna ta adormită.
străbat spații albe...
nu vreau s-o trezesc,
încă visează.

îi ating... zâmbetul,
în sărut cu degetul meu
tresare șăgalnic
(răsfățuri de-alcov,
de mână iubită,
tandrețe cu lene
la ceas de amiaz').

pulberi de vară
se văd în lumina
care cade-n cascade pe pat,
e cald de mătase
în aromă de somn.

culcată molatec,
mâna mea în a ta
se-alintă a dragoste...

Ecaterina Petrescu Botoncea

Anii...
Și mai punem unul!
În plus sau în minus?
Aceasta-i întrebarea!

Ceasul cu balamaua ruptă...

Am fost și eu cândva rază de lună
din globul selenar curgeam lumină
și mă piteam cu noaptea împreună
să picurăm în ochii timpului, amfetamină
insomnic era cerul meu de' atuncea
cu pleoape ridicate, holbat părea pământul...
mirarea din mirare părea s-alerge vântul
clopotnița albastră chema la evanghelii
în depărtări senine, ca vestea peste sat
intrau în rezonanță decibelii
copiii nopții ridicați din frunze, îmi aplecau mătănii...
iar eu șopteam din buza lor, parascovenii... despre-un sărut cu dorul și cu marea
despre ce-nseamnă moartea verde, depărtarea despre însemnele de lună nouă
și veselia dimineților cu rouă
cât e de greu să nu fi greiere ci doar furnică
cum visul sorții în rază te ridică...
cărare de cuvinte în noaptea de cerneală papuci sfioși din pâslă și multă osteneală
să urci, să zbori, să mori, privind zenitul
cu dulce acrișor printre silabe,
mai vreau un ceai din muguri și petale...
și te scriam cu raza mea, frumoasă agonie, părere că ai fost cândva o rapsodie...
dar eu te mint, căci nu sunt decât o cutiuță veche,
breloc de ceas cu balamaua ruptă,
zănatecă splendoare apusă, măsurător de clipe, bune, rele,
timpul fugar, închis între zăbrele
o nălucire cu tic tac, și fără baterie, mută...

*

Ceasul cu balamaua ruptă...

Am fost și eu cândva rază de lună
din globul selenar curgeam lumină
și mă piteam cu noaptea împreună
să picurăm în ochii timpului, amfetamină
insomnic era cerul meu de' atuncea
cu pleoape ridicate, holbat părea pământul...
mirarea din mirare părea s-alerge vântul
clopotnița albastră chema la evanghelii
în depărtări senine, ca vestea peste sat
intrau în rezonanță decibelii
copiii nopții ridicați din frunze, îmi aplecau mătănii...
iar eu șopteam din buza lor, parascovenii... despre-un sărut cu dorul și cu marea
despre ce-nseamnă moartea verde, depărtarea despre însemnele de lună nouă
și veselia dimineților cu rouă
cât e de greu să nu fi greiere ci doar furnică
cum visul sorții în rază te ridică...
cărare de cuvinte în noaptea de cerneală papuci sfioși din pâslă și multă osteneală
să urci, să zbori, să mori, privind zenitul
cu dulce acrișor printre silabe,

mai vreau un ceai din muguri și petale...
și te scriam cu raza mea, frumoasă agonie, părere că ai fost cândva o rapsodie...
dar eu te mint, căci nu sunt decât o cutiuță veche,
breloc de ceas cu balamaua ruptă,
zănatecă splendoare apusă, măsurător de clipe, bune, rele,
timpul fugar, închis între zăbrele
o nălucire cu tic tac, și fără baterie, mută...

  

Streche Nicolae Florentin

Corbul - Edgar Allan Poe

Cândva, la miez de noapte trist,
pe când cugetam, firav și ostenit,
răsfoind tomuri de timp roase,
bizare și de evuri uitate,
când capul era greu, aproape ațipind,
brusc, auzi în ușă-mi bătând,
de parcă cineva lovea ușor
în ușa din al meu dormitor.
"Cine-i oare acest musafir - am mormăit -
ce-mi bate-n ușa din dormitor ?
Atât voi să știu, nimic în plus...

Vai, vag îmi amintesc când se întâmpla,
era în luna mohorâtului Undrea,
când din tăciuni stinși ieșeau,
aievea, năluciri pe dușumea !
Eu doream, cu vigoare, zorii,
iar, zadarnic, îi cătam în tomuri,
izvoare de neîncetate doruri;
dor nestins pentru fosta Leonore-
pentru aleasa și strălucitoarea
ce îngerii au numit-o Leonore,
ce n-a purtat vie, vreodată, un nume.

Și perdeaua de mătase, de roșu aprins,
straniu și apăsător foșnind,
mă înfioră cumplit, de mă cuprinse
strașnică spaimă, ce-nainte nu știusem,
și-acum, spre a-mi cumpăta bătăile inimii,
m-am oprit, repetând:
"să fie vreun musafir ce caută, stăruitor,
să între în camera mea de domitor ?
Așa trebuie să fie și nimic în plus"!

Pe loc, sufletu-mi devenea mai puternic,
fără ezitări de-atunci înainte, nici un pic,
"stimabile - am zis - ori stimată doamnă,
vă cer iertare și va implor din inimă,
însă, adevărul este că ațipisem,
când, atât de ușor, în ușă ați bătut,
și atât de asurzitor ați bătut în ușa din domitor,
că n-am fost în stare să vă aud"-
și iată c-am deschis larg ușa,
întuneric beznă în jur și nimic în plus...

Privind în hăul întuneric,
am zăbovit colo-n mirare și temere,
șovăind, de visuri ce niciun muritor
n-a cutezat vreodată să le-nchipuie,
iar tăcerea se prelungea
și negura defel nu înceta,
și doar vorba rostită împrejur
era un șoptit - "Leonore!" -,
și eu l-am rostit, iar un ecou
mi-a răspuns, cu sfială, - "Leonore!" -,
doar atât și nimic în plus...

Reîntors în odaie, cu sufletu-mi ce se-aprinde,
se auzi iar un zgomot, mai tare decât înainte,
"negreșit -mi-am zis - se aude ceva printre zăbrele,
stai să văd ce-i acolo și această taină s-o deslușesc,
inima să-mi fie fără palpit și această taină s-o deslușesc.
E doar vântul adiind și nimic în plus.

Deschid larg fereastra, când,
cu pricepere, din aripi bătând,
un falnic Corb în cale se-arată,
din sfinte genuni, de odinioară,
și fără să schițeze vreo plecăciune,
și în nicio clipă vrând să se așeze,
însă, cu chip de domn ori domniță,
se propti în ușa din odaie,
cocoțat pe ușă, pe bustul Athenei.

Apoi, această pasăre de abanos,
ademenindu-mi dorul în chip hazos,
mi se înfățișa sobră și rigidă -
"chiar de ești de stirpe nobilă, după penaj,
- i-am zis - nu ești nicidecum un Corb.
Tu, cumplit și neîndurător Corb din vechimi,
ce hălăduiești toate nopțile pe țărmuri,
spune-mi care ți-e numele de nobil,
ce-l porți în hăurile din miazănoapte ?
"Niciodată", răspunse Corbul.

Mirarea m-a cuprins de răspunsul limpede,
auzit din pliscul acestei păsări hâde,
răspuns fără tâlc și fără însemnătate,
căci este de-nțeles că niciun om trăind
să fi întâlnit vreodată, pe deplin hăruit,
vreo pasăre cocoțată pe ușa din odaie -
pasăre ori fiară așezată pe bustul sculptat,
deasupra ușii sale din odaie.

Dar Corbul, cocoțat pe bustul rece,
doar acea vorbă a rostit,
de parcă-ntregu-i suflet în acel cuvânt s-a prins!
Nimic altceva n-a șoptit,
niciun fulg nu i s-a clintit,
când abia am glăsuit:
“multi amici s-au perindat înainte,
și dânsul mă va părăsi de mâine,
precum speranțele mele, un du-te-vino,
iar pasărea îmi răspunse: “Niciodată!”

Am tresărit, auzindu-i răspunsul clar,
ce-a frânt tăcerea surdă din jur,
"neîndoielnic - am zis - rostirea-i adevăr
de la un stăpân fără noroc, de soartă prigonit,
ce-n ritm amețitor a trăit o viață blestemată,
până-n clipa, fără speranță, a amarnicei melancolii.
"Niciodată, pe veci", a grăit...

Însă Corbul mă amăgește din nou:
să dau sufletul trist pe-un surâs ?
Și, un scaun am tras, deodată,
în fața corbului, sub bust și poartă,
purtat de gânduri pline de fantezii,
spre a înțelege ce această pasăre de rău-agur,
groaznică, greoaie, stângace, galbenă, de odinioară,
tâlcuia în croncănitu-i: “Niciodata!”

Și apoi m-am așezat, dibuind înțelesuri,
dar nicio vorbă nu ieșea din glasu-i,
a cărei privire cruntă mă săgeta-n piept,
și, ca să-i aflu mai departe gândurile,
am stat cu capul într-o parte, în nemișcare,
la căpătâiul din căptușeala de catifea,
peste care se răsfrânge lumina blândă,
căpătâi din căptușeala de catifea,
peste care se răsfrânge lumina blândă,
ce ea n-o va mai aprinde, vai, "niciodată!”

Atunci îmi părea că văzduhul se-ngroșa
de parfumul invizibil al cădelniței,
purtat de serafim pășind pe podeaua ornamentată.
“Sunt nefericit – am strigat –
că Zeul tău mi te-a trimis prin acești îngeri !
Gata, încetează și bea din cupa uitării,
plină de amintiri cu Leonore !
Ah, bea, bea din aleasa cupă
și uit-o pe răposata Lenore !”.
"Niciodată", răspunse Corbul.

“Profete - am zis - creatură diabolică,
tu, profete! - pasăre sau demon,
dacă Necuratu' la mine te-a adus,
ori chiar furtuna te-a azvârlit la țărm,
aici, în pustietatea ce nu cunoaște teamă,
pe acest tărâm pustiu și vrăjit,
în acest sălaș unde spaima viețuiește,
spune-mi, pe drept cuvânt, rogu-te,
există, există alinare în Gilead,
spune-mi, spune-mi, rogu-te ?"
"Niciodată", răspunse Corbul.

Profete - am zis - creatură diabolică,
tu, profete! - pasăre sau demon,
jur pe Cerurile care-s pavăza noastră,
jur pe zeii ce amândoi îi venerăm,
spune-i acestui suflet încercat de amar,
dacă, în îndepărtatul Paradis,
voi zări pe curata fecioară,
de îngeri numită Eleonore,
de o voi zări pe unica și curata fecioară
de îngeri numită Eleonore ?
"Niciodată", răspunse Corbul.

“Vorba-ți damnată ne separă, pasăre ori scârnăvie,
întoarce-te în furtună și pe malurile nopții veșnice !
“Un fulg să nu rămână drept mărturie,
căci minciuna ce-ai rostit este precum sufletul !
Lasă-mă în deplină singurătate,
părăsește bustul de deasupra ușii mele!
Nu mă lovi cu ciocul de inima mea.
pleacă destrupat de pe ușa mea !
"Niciodată", răspunse Corbul.

Și corbul, nemișcat, stă încă neclintit
pe bustul rece al Athenei, deasupra ușii mele,
iar ochii sunt asemeni demonului ce-n vis apare,
și lucirea răsfrântă pe el este umbră pe podea,
și sufletul ce se naște-n umbră de pe scânduri,
să nu se mai ridice “Niciodată!"

Lora Levitchi 

ANOTIMPURI ŞAMANICE

O, sacre, câmpuri, munţi, păduri, lacuri şi râuri,
Otrava lumii la suprafaţă scot, căci, scursă a fost, ca o melasă, peste tot,
Arsenicul din inimi haine, înalte frici pus-au în inimi credule,
O, Geea, mamă sfântă ce-a aşezat brâu însfiinţit la talia lumii,
Cu el trăgând-o către cer, să o ridice din păcat,
O, mamă blândă ce poarţi imaculată cununa de flori de margarete,
Pe al tău albit de grija noastră, de-mparateasă cap,
Strig tare, sun din trâmbiţi, pe cai de-apocalipsă călăresc norii,
O, Geea, mamă sfântă,
Ramul, pădurea şi râul mi te cântă,
A lor vibraţie încă curată, topește fierea atrocilor barbari.

Eu sunt viu foc pulsând din bleumarin nucleu al lunii,
Dar şi meteorit ce-a exploadat pe-un cer întunecat,
Sunt focul toamnei ce se aşterne flămând, la poala pădurii,
Şi o-nroşeste cu seva lui îmbrăcând-o-n chihlimbar muşcat,
Eu sunt cel ce înmoaie în primăvară destinul îngheţat al lumii,
Iar crivaţul necruţător îl trânteşte de pământ cu un sărut pribeag,
Eu, sunt căldura ce- a dispărut din ale lumii inimi,
Eu vin ca fulgerul pe un teren minat;
Aceste haruri urzite le-am primit de la însăși Geea,.
Sunt focul ce tu-l porţi acuma în al tău suflet,
Cusut cu fir de preţ din caier rupt din soare,
Înlătur din valurile mareei înşelătoare,
M-am prins cuminte de inima ta.

Se pare natura obosit-a de la atâta proliferare,
A răului pe verzi coline, pe albite piscuri de munţi ori pe-ntinse răzoare,
Pădurea pierdut-a copacii cu frunţile înfipte în topoare,
Lumea format-a hoţi din ce în ce mai mulţi,
Cazut-au arbori seculari, cazut-au oamenii săracii,
În mâna pungaşilor ce au lăsat aprigă moarte în urma lor,
Iar mările si- albastrele oceane,
Prădate-au fost de a lor blânde vieţuitoare, de peştii ce-s familia lor;
Şi totuşi mai e mâine şi totuşi mâine soarele apare,
Şi totuşi pân' la urmă, binele va fi biruitor.

Clarvăzătoare spirite de lacuri şi păduri,
Fac înconjorul locurilor distruse de aşa zişi creştini,
Natura-şi rupe valurile rochiei în hăul tehnologiilor,
Înfipte mai abitir în gura industrializată a oraşelor,
Ceaţa corupţiei şi a mercantismului banului,
Fac noaptea dintre anotimpuri mai lungă,
Te văd pe tine cititorule, cum lăcrimezi şi cum suspini.

Iarna, iubire târzie, fum din clepsidra timpului spartă peste case,
O măicuţă bătrânâ își amintește tinereţea,
Înnobiltă de sărutul tandru al iubitului ei,
Mirosul copacilor îi alină singurătatea,
Aduce a parfum de mosc al buzelor lui,
Natura pulsează, visul dragostei ce ea retrăieşte,
Natura regenerează smaraldic apusa-i tinereţe,
Pisica-i din poală îi toarce cu dibăcie fumul,
Bătrâna-l împleteşte cu-nţelepciune,
In vieţi pentru alţii, puse în cărţi însfiinţite,
Ce au filonul veşniciei turnat în aur de genune .

În plasa vrajei vrăjmaşilor oameni săraci cu duhul,
Cad unul câte unul,
Căci benevol şi-au îngropat cărarea mântuirii către Dumnezeu,
Eu însă m-am născut pentru a fi,
Un tunet ce odată- ndepărtat traia-n exil, prin alte galaxii,
Acum aduce cu forţă faimoasele stihii,
Să curate prin apă şi prin foc,
Din drumul vieţii celor puţini,
Rămaşi cu mintea trează,
Deşi-s pân’ peste cap acoperiţi în nedreptăţi şi calomnii.

Când mă vei întâlni, vei şti,
Limba de bronz a pendulului gardianului,
Va bate cu precizie, orele spre libertate,
Pân' ce va-nnebuni,
Când vei veni, te voi simţi aşa de cald ca mohairul-mbrăţisat,
Şi tot mijit în primăvară, din flori ascunse-n pliurile mantalei purpurii,
Chiar gardianul cu ochi de critza, te va şti,
Deşi mintea-i e prinsă-n cuiul ciorchinilor de vii,
Aburul lor fantasme vor crea, dedublând,
Himere-mbrăcate în hermine,
Cu trupuri de-abanos şi cu dorinţe ascunse de geamuri fumurii.

Când clipa noastră va lovi destinul cel sortit în grabă,
Prin mândre livezi cu roadele târzii,
Ascult copacii cum se sfadă cu topoarele,
Să fie transformaţi in cherestea dar laolaltă,
Ori să găsească de îndată,
O altă locaţie minunată,
Und’ să se mute, ca să poată
Fără de teamă a trăi şi-a medita.

Te simt ca roua care unge fieşte fir de iarbă,
Cu pansament adus cu limbă de moarte de la lună-n zori de zi,
Te cer, te cert, te cerc deopotrivă,
Cu vântul devenit holtei când apa la-nnecat pe lunca-nvolburată,
Cei fioroşi colţi şi-a înfipt în ea,
Suflându-i dunele cu răzvrătite valuri sculate în sus în şagă,
Din răfuiala amoroasă, victorioasă va ieşi, năvalnica apă.

Ştiu focul cel mocnit în vatră,
Dă să se stingă la tine, e frig, şi-atunci mai bag câte-un butuc,
Ce îi trozneşte seva îngropat într-a cenuşii soartă,
Iar cei tăciuni muriţi, roşesc din nou, când sunt încinşi,
De apriga pălincă împrietenită cu-o rădăcină de schinduc.

Amurgul tău, e răsăritul meu,
Sfiala lunii tale, este misterul jăratecului clocotind în mine,
Mâna pădurilor te prinde de haină într-o doară,
Ca să nu pleci aşa cum fericirea piscului de munte a decis s-adoarmă,
În crivat alb înzăpezit, în nopţi ce au rămas ca mărturie de loialitate pentru tine.

Şamanule, de ai venit acuma, scoate tolba,
Şi dă-mi din apa vie ce calul mi-ai spus că ţi-a-nnviat odat,
Eu am ca misiune pân' ce ajung în veşnicie,
Să curm din suferinţe ce viaţa la mulţi din inocenţi a luat..

Şamanule, mai dă-mi şi şnurul roş cu care arcul frumos ţi-ai înnodat,
Şi lasă-l liber când ceru-n cruci va deveni opac pe o tipsie de smarald,
Tu să-l incorzi şi drept în inimă să-mi tragi,
De n-oi muri, voi şti că eşti un autentic vraci.

Voi lua lăuta să îţi cânt de-amor,
Din cela ancestral în care Feţi Frumoşii grijesc de soarta Cosânzenelor,
Le protejează în castele de cleştar să fie departe de răul tuturor,
Ele să dea din rodul pântecelor prunci destoinici,
Ce vor fi îngeri pe pământ făcând minuni în drumul lor.

Pământul să devină o oază pură şi frumoasă,
Înnobilată de urmaşi ai îngerilor ce au zidit credinţa în suflete de melasă,
Iar noi de-o fi, să stăm sub acelaşi acoperiş, la aceiaşi masă,
Te voi lăsa, pe tine, şămăniţa ta, a mă numi şi-a iernii tale crăiasă.

Elena Popescu

ILUZIE

Desprinsă din a timpului aripă
o pană-n zboru-i neastâmpărat
un infinit ascunde într-o clipă
din lumea aparentă, ce-a creat.
ELP

*
ILUSIÓN

Desprendida del ala del tiempo
una pluma en su travieso vuelo
rsconde un infinito en un instante
del mundo aparente que creó.

Traducción del rumano por Joaquín Garrigós

*

ILLUSION

Detached from the wing of time
a feather in its puckish flight
an infinity hides in a instant
from the apparent world, that it created.

Translated by Andreea Mocanu

*
錯覺

離開時間的翅膀
羽毛在頑皮飛行中
一瞬間把無限隱藏
讓所創造的表觀世界看不到。

李魁賢漢譯
Mandarin Translation by Kuei-shien Lee

*
ILUSÃO

Desprendida da asa do tempo
uma pluma em seu vôo buliçoso
um infinito esconde num instante
do mundo aparente que criou.

Tradução do romeno por Luciano Maia

*

ILLUSION

Détachée de l'aile du temps,
une plume dans son vol agité
cache un infini, dans un instant
du monde apparent qu'elle a créé.

Traduit en français par Estelle Variot

*

ILLÚZIÓ

Az idő szárnyából kihullva,
egy toll eleven repülésbe kezdett,
a látszatvilág egy pillanatában,
végtelen rejti azt, amit teremtett.

Fordította Irén P. Tóth

[December 2019, Bucharest]

Illusion

Detached from wing time
A Feather in the flight is naughty
An infinity hides in a moment
From the apparent world, what he created.
PLA

*
Illusion

Detached from the wing of time
A pen on his naughty flight
Hide an infinity in an instant
From the apparent world he created.

Romanian translation by joaquín garrigós

*

Illusion

Detached from the wing of time
a feather in its puckish flight
an infinity hides in a instant
from the apparent world, that it created.

Translated by Andreea Mocanu

*
Illusion illusion

The Wings of time to leave time
Feather in a naughty flight
In a moment, the infinity is hidden.
Let the view world is not seen.

Lee Quebec translation translation
Mandarin Translation by Kuei-shien Lee

*
Illusion illusion

Time wing detached
A Feather in your flight noisy
An infinite hides in an instant
From the apparent world you created.

Romanian translation by Luciano Maia

*

Illusion

Detached from the wing of time,
A Feather in his hectic flight
Hide an infinite, in a moment
From the apparent world she created.

Translated into French by Estelle Variot

*

Illusion

Falling out of the wing of time,
A pen started a alive flight,
In a moment of appearance,
Infinity hides what he has created.

Subtitles by Irén P. Tóth

[December 2019, Bucharest]

Salvina Pasca

Mâinile mamei

Ades le visez și ades le simt:
mi-au fost și școală și alint
din clipa-n care ochii am deschis
și până viața sufletul mi-a nins.

Mâinile mamei - aripi de albină -
nu puteau nicicând să aibă odihnă:
făceau lucruri șimple ori mai complicate,
erau știutoare ,precum Sfânta Carte.

Mâini de gospodină,ale mamei mâini,
puneau în cuptor tăvile cu pâini,
caierul din furcă răsuceau ușor,
de era de lână,de era fuior.

Rar le-am sărutat cât aveau viață,
acum e târziu,ele sunt de gheață.
Lacrimi înfloresc pe mormântul rece,
dor de scumpe mâini dă să mă înece.

Moș Nelutzu G

Ceasurile

Nu aveam ceas şi viaţa se număra cu anii,
Iar ora nu se mai sfârşea
Pierzând numărul minutelor
Până se-auzea clopoţelul.
Acum, cine nu are ceas
E un nimeni fără-nceput şi sfârşit.
Până la mijlocul vieţii,
Doar îl ţine şi îl arată
Dincolo de mijlocul ei,
Numără orele din obişnuinţă,
Înciudat că acum e dimineaţă, acum e noapte.
La vârsta a patra,
Orele nu mai contează,
Minutele sunt în vogă, dar
Şi măreţia lor repede trece,
Secundele luându-le locul...

Ei bine, speranţa de viaţă creşte.
S-au inventat milisecundele.
Nici nu vă închipuiţi
Câtă viaţă se trăieşte
Într-o miliardime de secundă!

Doina Boriceanu
câte-n lună și soare

     beată de noapte

Mă țin să nu lunec pe șoapte,

Și pe inima cuiva,

Dac-aș ști, ți-aș arăta!

Dau năframa peste cap,

Așa-i obiceiul,

Omor drac împelițat

Și mă-nchin cu cerul.

Foaie verde cât mânia

În noapte arde feștila

De la Podul Somnului

Și Capcana Ursului.

Dă-mi, lelică, o chiftea,

S-avem după ce bea

Apă rece de cișmea.

Las gând să se oțărască,

Să intre ca zmeu în casă

Și să iasă pe fereastră,

Dac-o fi deschisă-n viață.

Foaie verde și-un boboc

Multă lume într-un joc,

Intră chiar și babele,

De le saltă poalele,

Le troznesc picioarele.

Fată tânără și nouă,

Pune poloboc când plouă!

Spală-ți părul și năframa,

Nu știi când o mai ploua!

Cosmos în car cu boi cum tace

Semne crâșmăriței face,

C-ar mai bea din ochii-i foc,

La planete cu noroc!

Măi, fârtate, pe-unde-mi ești?

Tu-oi fi codrul cu povești!?

Că așa-i făcut românul

Să dea vieții-i cu pumnul.

Foaie verde de brașoave

Duce ursu Tâmpa-n spate

Cum pe vine se mai lasă,

Vrea la miere să cosească.

Când o mare s-a deschis,

Vin muierile-n dichis,

Cu șosele din nuiele,

Trandafiri pe la sprâncene.

În pădurea cu gonaci

Cade ghinda din copaci.

Spune-mi dacă tu mă placi

Sau de spaimă te prefaci?

Vrăjitoarea stă clocindă

Tocmai pe la noi sub grindă,

Coase vreme din nimic.

Podele de vreme ruptă,

Greier pricăjit

Prind în lungă vorbă

Cu cântec mânjit.

Vrăjile le pun în sobă

Focul ăsta-i cel mai tare!

Vrăjile scântei îmi prind

La bluză și cingătoare.

Suflă casa pe o rână,

Aeru-i bătătorit

De cât nimeni dă c-o mătură

Într-un vânt ca priponit.

Și de îmi găsesc putere,

Fug cu mânzul către largi…

Te închin sub piatra rece,

Melcii Spusei prea înceți!

Vasile Dan Marchis

CONCURSUL IADULUI

Încercând să fac o scriere nu doar pe măsura credincioşilor

ci şi a ateilor,

muza mea mai anostă ca oricând

m-a abordat astfel:

„Prin asta unde vrei să ajungi,

în rai sau în iad”

I-am răspuns că în rai nu-i cazul,

cum că e de prisos a încadra doar în ultimă instanţă

fericirea în poezie…”

„Bine, fie !” îmi semnalează muza ca un ghid sau impiegat .

Mi se impune să călătoresc (în concurs) prin iad pe un drum

cu restricție de viteză și greutate.

Adică, pe jos și cu greutate mai mică de cum îmi pot închipui,

de parcă măsor cu pasul Istoria,și Geografia

concret spus: tot ce a fost

și este în lume sub dimensiunea cea mai vastă-sărăcia…

Cică așa cere concursul

și să nu par suspect

deoarece prin orice poți deveni suspect

mai puțin prin sărăcie

şi că aşa trebuie să întrec melcul:

nu în mişcare ci la răbdare…

-Gata, urcă pe cântar, îmi spune ghidul !

Urc pentru a fi cântărit…

-Ești prea greu! Conform regulamentului concursului

nu-ți este îngăduit să călătorești cu această greutate !

Dar dacă vei slăbi câteva kilograme prin ce metodă vrei,

fie prin efort fizic, regim sau post,

ți se va da totuşi un bagaj … cât de mic…!”

În timpul călătoriei prin căldura extremă și post,

slăbesc într-atât încât mi se permite

să iau ceva la mână nu înainte de a fi întrebat

ce profesie, hoby sau pasiune am.

Spun că pe lângă altele sunt poet și astfel

mi se dau câteva coli de hârtie și un pix…

Încep a scrie parcă mă debarasez de materiale inflamabile

Scriu parcă mă dezbrac de haine cuprinse de foc

Prin cuvintele de foc sau prin focul de cuvinte,

inima îmi este mai mult decât un pompier.

N-au stins pompierii într-un ritm mai alert cu apă

câte cuvinte a stins și stinge inima cu sânge…

Mi se dă apă !Multă apă,să pot transpira …

Ca acest fenomen să se numească transpirație nu foc…

Nu trebuie să am transpirație de foc …!

Scriu parcă transpir …

Transpir parcă scriu…

Exist ca un subiect ușor inflamabil înconjurat de foc,

exclus din gramatică

din criza de verbe și pus pe lista de rezervă a acesteia

în așteptarea unei eventuale minuni...

Și totuși scriu că nu-mi este teamă că-l vor lua pe Dumnezeu minunile înainte

în acest sens...

Tatăl Ceresc nu săvârșește minuni din indulgență...

Dumnezeu nu se ocupă de fleacuri,nici nu v-a scrie nimic în locul meu...

De aceea am speranța că voi trăi cât mai am ceva de scris...

Scriu cu transpiraţie să nu mi se impună (ca păcăleală)

să folosesc altceva în acest sens…

Să nu ia foc cuvântul…

Consum doar apă …

Poți părea suspect și depunctat consumând orice produs,

mai puțin când bei apă…

Parcurgând în asemenea condiții iadul la pas,pe jos

și introducând cu lux de amănunte durerea în poezie

nu știam că mai poate lipsi ceva pentru ca acestă

prestație să poată fi apreciată pe măsura așteptărilor

până l-am văzut pe Dumnezeu cum se miră de mine...

De ce se miră...?

Întreb astfel deoarece nici nu știu cu cine am concurat...!

Poate am concurat de unul singur...

Nu mi se spune nimic în acest sens...

Ar fi de prisos să mi se dea un alt fel de distincție

după mirarea respectivă...