RUTH

RUTH

George Anca – Ronald Gasparic – Florin Costinescu – Moș Nelutzu G -

Adelina Fleva – Cristi Neacșu – Horea Porumb – Ben Todică - Magda

Botez – Saiu Florian – Oana Orsache

George Anca

DUMITRU  DRĂGHICESCU ȘI RUTH BENEDICT

         Fiind invitat, ca vâlcean, să iau parte la un simpozion dedicat lui Dumitru Drăghicescu (1875 - 1945), întru respectul căruia împărtășisem, deseori, cultul lui Virgil Constantinescu-Galiceni, mi-a venit în minte o altă întâmplare, ba două, legate de Ruth Benedict (1887 - 1948). Petrecând mai mult timp în biblioteca universității din Honolulu, am dat peste cartea ei despre români, Romanian Culture and Behavior, Colorado State University, 1972, am citit-o, vorba aia, thrilled. Mai târziu, sau, poate, înainte, la un congres de antropologie din Tokyo, am stat la masă cu două foste studente ale lui Margaret Mead și am vorbit, toată seara (eram la banchetul de închidere, într-un palat, la marginea capitalei japoneze) despre Benedict-Mead, cu destule subînțelesuri. La recepția de deschidere, Chie Nakane, celebră pentru a sa Societatea verticală, îmbătrânise și ea, plângându-mi-se (!) că Japonia n-ar fi recunoscută în lume. Am citat public, din Ruth Benedict, când am inaugurat, cu ambasadorul Taubman, un American Corner în casa din București a lui Istrate Micescu, fost coleg al lui Drăghicescu, la Paris.

         Mi-am luat seama, trecând la gravitatea „eternității” lui Drăghicescu, propusă de organizatori, și ușurința (românească, ar zice Mircea Vulcănescu) a alăturării celor două nume. Am mai citit și din unul și din altul, găsindu-mi pentru prima oară în viață tensiunea arterială mărită (mă apropii de vârsta aruncării de pe Fuji a doctorandului lui Durkheim - autorul cărții Le suicide, 1897, începându-și prefața cu „Depuis quelque temps, la sociologie est à la mode”).

         Două personaje tragice? Amândouă, nepermițându-și a nu avea o carieră, au lăsat impresia de mister, dacă nu de profetism, în pronunțări perene. Au scris studii în timp de război. Ruth, făcută profesor plin cu două luni înainte de moartea necunoscută, a intrat în National Women's Hall of Fame (posthumous) 8-Oct-2005, iar Dumitru, în uitare (până când?) Parcă autori ai câte unei singure cărți Din psihologia poporului român (1907) – Drăghicescu, Paterns of Culture (1934) – Benedict. Se pot inventa corespondențe și între celelalte titluri.

         Sunt faimoase, cu prisosință, cărțile semnate de Ruth Benedict:

Patterns of Culture (1934, anthropology)
Zuni Mythology (1935, anthropology)
Race: Science and Politics (1940, anthropology)
The Chrysanthemum and the Sword (1946, anthropology)

         Cărțile publicate de Dumitru Drăghicescu își așteaptă, aparent, încă dreapta apreciere:

Le Problème du déterminisme social. Déterminisme biologique et déterminisme social, Editions de la ″Grande France″, Paris, 1903;

Du Rôle de l'individu dans le déterminisme social. Thèse prsentee a la Faculte des lettres de Paris, F.-R. de Rudeval, Paris, 1904;

Raporturile dintre drept şi sociologie, Tipografia Gutenberg, Bucureşti, 1904;

Le Problème de la conscience. Etude psycho-sociologique, Editions Felix Alcan, Paris, 1907;

Din psihologia poporului român, Librăria Leon Alcalay, Bucureşti, 1907; Reeditări: Editura Albatros, Bucureşti, 1996, 2003; Historia, Bucureşti, 2006;

L’Idéal créateur. Essai psycho-sociologique sur l'évolution sociale, Editions Felix Alcan, Paris, 1914; Traducere: Idealul creator. Eseu psiho-sociologic asupra evoluţiei sociale, trad. Virgiliu Constantinescu Galiceni, Editura Albatros, Bucureşti, 2006;

Le renouveau religieux et la guerre mondiale, Les Imprimeries „L'Independance”, Bucureşti, 1916;

La Bessarabie et le droit des peuples, esquisse historique, géographique, ethnographique et statistique, Editions Felix Alcan, Paris, 1918;

Les Problèmes nationaux de l'Autriche-Hongrie. Les Roumains (Transylvanie, Bucovine, Banat), Editions Bossard, Paris, 1918;

La Transylvanie: esquisse historique, géographique, ethnographique et statistique, Editions Felix Alcan, Paris, 1918; Reeditare: Editura Albatros, Bucureşti, 1997;

Partide politice şi clase sociale, Bucureşti, 1922;

La Réalité de l'esprit. Essais de sociologie subjective, Librairie Felix Alcan, Paris, 1928; Traducere: Realitatea spiritului: eseuri de sociologie subiectivă, trad. Luiza Dascălu, Editor Mihai Dascăl, Bucureşti, 2003;

La nouvelle Cité de Dieu, Marcelle Lesage, Paris, 1929;

Vérité et Révélation, 2 vol., Librairie Felix Alcan, Paris, 1934;

America y la Liga de las Naciones, Botas, Mexico, 1937;

Marea Unire a românilor cu românii: 1918. Banatul şi Transilvania; Bucovina şi Basarabia, Editura Albatros, Bucureşti, 2001.

                   Detractorii lui Drăghicescu ar putea spune că acesta a diagnosticat etnopsihologia poporului român anume   pentru viitoarea misiune (anti)românească a lui Ruth Benedict: nepăsarea și fatalismul - ipohondrie sufletească - anxietate – psihologie dedublată – conduită retractilă – retragere în sine – rezistență defensivă – resemnare mută – paralizia civică – neprevedere –  lipsă de proporție, de unitate, de ordine – pornirea de a ascunde, de a minți, de a fi neîncrezător – viclenia, dibăcia, înșelăciunea – geografie mișcătoare – absoluta lipsă de continuitate – năluca norocului – pecetea neisprăvitului - înspăimântător este însă numărul sărbătorilor superstițioase – lipsa noastră de viață istorică – loviți puternic și mereu învinși – lipsa de personalitate etnică - viața noastră istorică fu astfel un șir de schimbări la față – obârșie foarte eterogenă, încât abia SUA se mai poate compara cu noi etc., etc, etc.

         Nuanțarea, până la răsturnarea ieremiadei însușirilor rele, scapă, de obicei, poate venind prea târziu, utopic?

„Dacă slavii, bulgarii, ungurii, turcii, tătarii, grecii, rușii, francezii, germanii stăpâniră, rând pe rând, țările române, pentru a altera, slăbi și sărăci elementele voinței noastre, toți aceștia îmbogățiră mintalitatea românească”.

         „Neegalitatea și incoerența inteligenții românești decurg de la prea mare bogăție a materialurilor noastre sufletești cari se căznesc să se așeze, să se stratifice, să se cristalizeze.”

         „În locul convulsiunilor noastre din trecut, cari la fiecare pas zguduiau și stricau întregul rost al societății românești, avem azi, o dată cu neatârnarea, începututul unei epoci de statornicie, de continuitate, de unitate de dezvoltare.”

         “Sub raportul inteligenţii, românii au fost dăruiţi de creatorul lor, Istoria, cu o sumă de bune însuşiri luminoase, drept recompensă pentru lipsurile şi umbrele ce a aşternut pe suprafaţa caracterului nostru. De unde vine inferioritatea caracterului românilor, de acolo vine superioritatea inteligenţei lor”.

         În timpul Primului Război Mondial, Dumitru Drăghicescu,  s-a regăsit cu   Elena Văcărescu și Emanuelle Martonne în Biroul românesc de presă de la Paris. A contribuit la lucrările Comitetului Național al Românilor din Transilvania și Bucovina,  devenit apoi Comitetul Național al Unității Române. A militat pentru organizarea Congresul Naționalităților din Austro-Ungaria, desfășurat în aprilie 1918 la Roma.. A publicat cărți întru idealul național românesc, pentru recunoașterea sacrificiilor României în războiul cu Puterile Centrale, pentru recunoașterea internațională a Unirii, pentru uzul și auzul mărimilor europene, care-l formaseră.

         Scriind despre români, Ruth Benedict este în ton cu Psihologia lui Drăghicescu, inclusiv juvenilitatea, mai ales că documentarea ei se oprise, din eroare, la începutul secolului al 20-lea (acesta fiind și unul din motivele pentru care Margaret Mead, legatara sa, a restrictat publicarea textului, ediția din 1972 fiind adresată exclusiv studenților profesorului editor, Robert J. Theodoratus). S-au adăugat informațiile primite de la 25 de români americani, spune Mead, printre care și evrei români, de unde, probabil, eticheta de cel mai antisemit popor, preluată și de Hanna Arendt sau Elli Wiesel.      

         De n-ar fi o carte ca și pierdută, lumea întreagă s-ar apropia, prin empatia pentru dușman a cercetătoarei, de identitatea istorică națională a românilor, crearea imaginii de sine, proverbe caracterizante, dezvoltarea personală, oportunismul și agresivitatea,  îmbogățirea cu orice preț, credințe populare în exces,  îndeplinirea obligațiilor familiale, sărutarea mâinii superiorului, umili și supuși, mii de păsări  făcute să cânte la nunți și înmormântări (păsărele mii?), mândria – valoare națională, bătaia – preludiu sexual, iredentism politic, idealul de viață românesc este hedonismul...        Tag-uri pe internet: 

            Anthropology baby baksheesh Banat beating beautiful Bessarabia Bibesco birth boyers boys bride Bucharest Bukovina Carol Carpathian century child claca Codreanu cross-brothers Culture and Behavior dance dead death dowry Easter Europe European evil eye expropriation fast father feast feeling fighting flowers gendarmerie girls give give-aways Greater Rumania groom's Gusti Gypsies haiduk Hungary husband informants Iron Guard irredentism keep King kiss the hands labor land live luck maize Margaret Mead marriage married Mircea the Old Moldavia mother mountains never Old Kingdom parents party peasantry person Phanariot pleasure popular population Prahova Valley priest proverb regard rich Rumanian attitude Rumanian Culture Rumanian history Rumanian peasant Rumanian village rural Russia Ruth Benedict sheep teacher things towns and cities Transylvania Treaty of Trianon Turks upper class urban violence Wallachia wedding Western wife woman women young.

           

         Guvernul american voia studii asupra caracterului național și cultural al Japoniei, Germaniei, României, care să permită personalului său diplomatic și militar să înțeleagă cât mai bine cum să interacționeze cu membrii acestor societăți pentru a atinge scopurile Statelor Unite. Mare parte din materialul cu care a lucrat Benedict a fost clasificat și nu poate fi făcut public. Totuși, minus ceea ce era clasificat, fructele muncii ei au apărut în Crizantema și sabia, carte devenită clasică.

         Virginia  Heyer Young vede studiile lui Benedict despre Thailanda, România, Olanda și Japonia ca pe un tot (Ruth Benedict: Beyond Relativity, Beyond Pattern, 2005, University of Nebraska). Acestea, prezentând indivizii în cadrul culturilor lor, și nu ca fiind modelați de cultură, au circulat în ediții șapirografiate pregătite pentru sponsorul lor, the Office of War Information, și nu au fost considerate ca reprezentând conceptele sale.

        

         Ca multe altele, proverbul „Capul plecat de sabie nu este tăiat”  este comentat (funcțional?) și de Benedict și de Drăghicescu, la acesta din urmă, cu adaosul lui Bolintineanu, „Capul ce se pleacă sabia nu-l taie, / Dar cu umilință lanțu-l încovoaie.” Prin cărțile sale de autoantropologie sociologică românească de la Paris, Drăghicescu a ieșit învingător odată cu țara unită în 1918 și victorioasă, atunci, după cum, la următorul mare război, și Benedict, împotriva României (cu dragoste?) Să-i fi plăcut ei, până la urmă, că românii dau fetelor lor la căsătorie zestre mai mare decât la noi, la americani? Să le fi sugerat subliminal soldaților lor  zburători să se însoare cu fete de pe aici,  ca ai lui Traian, de ne-au inseminat virtutea daco-romană, răsdiminuată, spre jalea drăghicesciană, de neîntreruptele invazii până azi?

*

Excerpte din actualitate: Interactiunea dintre institutiile informale si institutiile formale in dinamica economiei romanesti (Grant CNCSIS N. 1352/2007)

În lucrările de psihologie aplicată se consideră că autoanaliza, în care românii se autoanalizează şi îşi oferă o autoimagine (perspectiva emică), este complementară celei de analiză propriu-zisă, în care românii sunt obiect de analiză pentru altii şi li se oferă o heteroimagine (perspectiva etică). Si asta deoarece cele doua abordari îşi conferă reciproc consistenţă şi continuitate dacă este utilizată aceeaşi metodologie şi pot fi astfel comparabile. Din perspectiva lucrării de faţă considerăm că cele două puncte de vedere pot oferi elemente esenţiale în scopul identificării acelor trăsături comportamentale negative care contribuie la perpetuarea instituţiilor informale negative şi la zadărnicirea eficienţei celor formale.

Unul dintre cele mai semnificative studii dedicate psihologiei românilor este cel al lui D. Drăghicescu din 1907 „Psihologia poporului român”, lucrare publicată la Paris. Paradoxal pentru cititorul zilelor noastre, Draghicescu isi numeste timpul tranziţie : în epoca de tranzitie in care ne aflam – scrie el – ne gasim intr-o atmosfera psihologica si sociala plina de anarhie, foarte complexa, haotica. Haosul si anarhia erau trecute atunci nu pe seama tranziţiei de la un regim totalitar la unul democratic, ci pe socoteala unui trecut de secole in care, sub dominatia turca si administraţie fanariota, s-a reusit o alterare a sufletului romanesc [Betea, 2007, p.1], sub influenta Orientului formându-se personalitatea de baza a romanilor. "Nepasarea si fatalismul, rod al celor cateva trasaturi mai de seama ale istoriei noastre si ecou adesea al inrauririi Orientului, sunt notele cele mai limpezi si lamurite ce se pot desprinde in sufletul si caracterul nostru". Totodată el surprinde faptul toate lucrurile importante din viaţa socială, culturală, politică şi economică a românilor poartă pecetea neterminatului, nedefinitului. Românii nu sunt astăzi mai buni agricultori ca pe vremea dacilor, comerţul îl fac alţii, industria ne vine din cele patru colturi ale lumii, spune Drăghicescu, într-o descriere care ne apare contemporană prin actualitatea ei. Lipsa de dezvoltare proprie, unitară, omogenă a desfăşurării trecutului nostru determinând lipsa caracterului propriu, neted şi lămurit al mentalităţii româneşti. Conţinutul caracterului românilor se alcătuieşte din crâmpee nedigerate ale culturii altor neamuri, adesea dăunătoare : nepăsarea, lenea fizică şi mintală, adică lipsa de iniţiativă, resemnarea, lipsa de încredere în sine şi mai presus de toate fatalismul, încrederea oarbă în noroc, în soartă [D. Drăghicescu, 1996, pp. 345-361].

O a doua lucrare de etnopsihologie intitulată tot "Psihologia poporului roman", aparţine lui C. Rădulescu –Motru, publicată în 1937. Nici notele lucrării sale nu sunt mai măgulitoare la adresa compatrioţilor săi. C. Radulescu-Motru remarcă, in primul rand, respectul fata de traditii in care traieste taranul roman. Taranii traiesc in traditia muncii colective. Fiecare satean face ceea ce crede ca va face toata lumea, fara a avea curajul sa inceapa o munca altfel decat la termenele fixate prin obicei. A iesi din randul lumii este nu un simplu risc, ci o nebunie [Betea, 2007, p.1].

Comparativ cu prototipul occidentalului, prima trasatura care-l opune acestuia este individualismul sufletului romanescversus individualismulvestic. Individualismul românesc, exprimat prin dorinta românului de a fi de capul lui – nu presupune spirit de initiativa in viata economica si nici spirit de independenta in viata publica si sociala, insusiri tipice burgheze. Gestul initiativei individuale, al intreprinderilor riscante si inventiilor este cel mai plapand vlastar al sufletului romanesc. Astfel încât conceptul de liberă concurenţănu este intrat în moravurile sociale. Indisciplina in economie, neperseverenta in lucrul inceput si faptul ca romanul este cheltuitor cu timpul– sunt alte caracteristici ale psihologiei romanului. Daca in Apus muncase desfasoara dupa un ritm regulat, romanul o face dezordonat, ca un joc, in salturi, alternate cu lungi perioade de inactivitate, timpul este pentru roman orice, numai bani nu. Din nerespectarea legii este făcut un titlu de mărire şi de putere, instituţiile vestice nefiind luate în serios. Alţi autori din aceeaşi epocă scot în evidenţă alte trăsături negative ale românilor [Iacob, 2003, pp148-152]:în gazetele şi politicile europene, chiar şi în proverbele lor, se afirmă despre români că sunt hoţi spune cu obidă M. Eliade în 1935 ; instituţiile politice europene au fost transformate în instrumente de dominaţie, politica vestică transformată în policitianism românesc - C. Radulescu-Motru - 1935 ; românii muncesc în silă , prea puţini cunosc stăruinţa aprigă, îndârjirea de a învinge greul şi mulţumirea datoriei îndeplinite - Densusianu -1919 ; românii cred în arbitrar, în hatâr, în bacşiş şi nicidecum în legalitate - Tache Ionescu - 1910 ; românii sunt prea normali, lipsiţi de geniu, de nebunie, de entuziasm - E. Cioran – 1933 ; mândria cea mai de preţ a târgoveţului este aceea de a dejuca şiretenia altuia, ţinând-o pe a sa cât mai nepătrunsă – M. Ralea – 1935 ; românii nu manifestă în lume decât inconştienţă politică, ţigănie electorală şi conştiinţe care se cumpăra ieftin - M. Eliade în 1935 ; românul este o fiinţă diluată, căruia îi lipseşte orgoliul naţional, este sceptic, are o neâncredere superficială, manifestă o ironie uşoară şi periferică, are o amabilitate trecătoare, îi lipseşte orice gen de mesianism - E. Cioran – 1933 ; românului îi lipseşte sentimentul vinovăţiei - M. Vulcănescu – 1937.

Din perspectivă eticăreprezentative sunt studii de antropologie culturală, cum ar fi cel al americancei Ruth Benedict Romanian Culture and Behaviordin 1943, sau francezului Paul Morand, Buchatest din 1935, care au trezit interesul altor autori notabili ca Olivia Manning sau Margaret Mead. Românii sunt priviţi ca alceva, diferiti de occidentali. Ei sunt consideraţi ca un popor animat de uşurinţa de trăi, ce trec nepăsători prin istorie, trăiesc într-o lume vagă, fluidă în care lucrurile nu prea sunt luate în serios. Dacă europenii occidentali sunt serioşi, disciplinaţi, punctuali, predictibili, românii se află la polul opus [Corodeanu, 2007, p.54]. Românii sunt superficiali, pot fi cumpăraţi uşor, dacă cineva are bani problemele de clasă sau urâţenie dispar ; dacă cineva reuşeşte în plan material ceilalţi îl vad ca hoţ sau trişor ; sunt invidioşi, geloşi, îşi bat nevestele ; sentimentul de vinovăţie este difuz şi greu de identificat ; sentimentul autoresponsabilizării este rar, mereu fiind vinovat alcineva pentru tot ceea ce se întâmplă în viaţa politică, socială, culturală, familială etc. ; în viaţa economică descucăreala, favorurile politice, sunt mai importante decât profesionalismul şi eficienţa ; locurile de muncă sunt obţinute prin relaţii şi evaluate după capacitatea de a obţine bacşiş, nicidecum după un ideal profesional [Iacob, 2003, pp148-152].

Nu putem decât să constatăm cu amărăciune că toate aceste trăsături negative nu reprezintă consecinţa celor 50 de ani de comunism aşa cum ar putea părea la prima vedere, iar anii 90 caracterizaţi printr-un vid valoric tot din acelaşi motiv, deoarece aceleaşi trăsături negative le regăsim şi în perioada interbelică atât de bine evidenţiate totodată de români şi de străini.

*

Jack R. Friedman: Shame and the Experience of Ambivalence on the Margins of the Global: Pathologizing the Past and Present in Romania's Industrial Wastelands

This article examines shame in a context of political—economic decline (Jiu Valley, Romania). I argue that shame, which is traditionally associated with a "shrinking" feeling and social control, can take on a dual resonance for people situated in socioeconomic conditions of moral disorder. Shame can act as both a personal experience of self-defeat as well as acting as a medium for critiquing the very system of socioeconomic norms and cultural values that work to make one feel ashamed. Using data drawn from research among coal miners in post-state socialist Romania, this article illustrates how discourses associated with shame can be viewed as a critical understanding of the culturally meaningful experience of marginalization from and the ambivalence of global processes.

*

Maria Sava:

Tot în linia lui D. Drăghicescu, Cioran publica în 1934 ( la nici 24 de ani!),  Schimbarea la faţă a României, o reacţie violentă faţă de pasivitatea proverbială a românilor, mereu pierzătoare. „Deficienţele actuale ale poporului român nu sunt produsul istoriei sale, afirmă Cioran ci istoria aceasta este produsul unor deficienţe psihologice structurale.”(pg.63) O carte scrisă cu pasiunea şi efervescenţa celor 24 de ani în care autorul alunecă deseori către rasism. La senectute Cioran va considera acest text „poate cel mai pasionat şi în acelaşi timp îmi este cel mai străin.”A fost doar o încercare a tânărului Cioran de a se vindeca de disperarea de a se fi născut într-o cultură minoră.

Există în literatura de specialitate o părere diametral opusă, în cartea lui Mircea Vulcănescu  „Dimensiunea românească a existenţei”, unde suferinţa individuală se preschimbă în „idee –forţă”. Întreg discursul este o “descriere fenomenologică a ideii de existenţă în gândirea româneasca“, şi se dedică scriitorului Emil Cioran.  Într-o scrisoare din 1944 Cioran îi răspundea lui Mircea Vulcănescu….: “Dacă evenimentele n-ar fi aşa cum sunt şi eu n-aş fi buimăcit de ele, m-aş apuca să scriu complementul negativ al acestei superbe Dimensiuni, în umbra căreia puţinătatea mea se desfată, neînstare să reziste măgulirii. Cum aş asista pasiv la o dedicaţie înscrisă sub cea mai substanţială tălmăcire a îmtâmplării valahe? Dacă răul din mine ar fi odată atât de lucid pe cât a fost binele în tine, mă voi sforţa să întunec puţin icoana Mioriţei, să vorbesc şi de gălbeaza ei. După ce-am citit studiul tău, în acest Cartier latin în care putrezesc glorios de şapte ani, îmi ziceam că n-aş avea totuşi nimic de adăugat dacă el s-ar fi terminat cu o analiză a adaugiului fatal: «n-a fost să fie» – care-mi pare a fi cheia tuturor neizbutirilor noastre şi formula în sine a oricărei ursite”.

*

Gabriel Stănescu:

Altceva e când un antropolog al culturii de talia unei Ruth Benedict scrie un studiu stiintific despre istoria si cultura românilor pe baza unor interviuri cu personalitati ale comunitatii românesti din Statele Unite, folosind o bibliografie în limba engleza destul de ampla despre istoria si cultura româneasca, si altceva este când o seama de oficiali ai Uniunii Europene se exprima negativ la adresa României, criticând în subsidiar guvernul de la Bucuresti pentru aplicarea cu întârziere a reformei economice, datorita mentinerii structurilor comuniste, a coruptiei si a unui sistem birocratic care blocheaza initiativele private cu exceptia celor favorizate de clasa politica aflata la conducere.

*

Rodney Stark: Gods, Rituals, and the Moral Order

The functionalist “law” that religion sustains the moral order must be amended. As is demonstrated in this study, religion has this effect only as it is based on belief in powerful, active, conscious, morally-concerned gods. Contrary to Durkheim’s claims, participation in religious rituals per se has little independent impact on morality and none when done on behalf of gods conceived as unconscious essences, or as conscious gods of small scope and lacking moral concerns. Thus, the link between gods and morality is limited mainly to societies having more complex cultures, but even in some highly developed societies a religious basis for morality is missing. Quantitative results are based on 427 societies included in the Atlas of World Cultures, and on surveys of the United States and 33 other nations.

*

Doina Jela:

Abordata de aproape toti intelectualii romani care au contat – de la carturari enciclopedisti, scoliti in Europa (Cantemir), scriitori dotati cu intuitie si simt de observatie (Ion Ghica) la specialisti in stiinte socio-umane cu un instrumentar analitic elaborat (Draghicescu, Motru) sau filozofi, eseisti (Vulcanescu, Noica, Cioran) – tema identitatii se prelungeste – si cu succes – pina azi (Paleologu, Cristian Tudor Popescu, Patapievici). in unele dintre cazuri este mai mult o atitudine care genereaza tema, un fel de „bovarism identitar“, si as constata ca ea este, de cele mai multe ori, rezultatul comparatiei exasperante intre un Occident aflat suficient de aproape geografic pentru a legitima comparatia si imaginea contrastanta pe care spatiul romanesc o ofera privitorului incitat sa-i afle o explicatie.

*

Eugen Simion:

Ce-i curios în acest studiu al patologiei spiritului românesc este faptul ca autorul nu citeaza cu preciziune niciun text care sa ilustreze aceste caderi morale si intelectuale. Si mai curios este ca acest om cu bune studii în Franta nu se bizuie, când vrea sa defineasca psihologia poporului român, pe cultura româna. În afara de istorici (Xenopol, Iorga, I. Bogdan), el nu consulta aproape niciun poet sau prozator român, desi la începutul secolului al XX-lea, când îsi redacteaza studiul, literatura româna îi putea oferi sociologului un câmp suficient de bogat pentru a urmari, daca nu psihologia poporului, cel putin caracteristicile spiritului românesc… Cartea în sine este o antologie de propozitii, unele – poate – drepte, cele mai multe sunt însa catastrofale. Suntem, noi, poporul cel mai ateu, cel mai putin credincios?, cum zice Draghicescu (p.279). Natura frumoasa („cu desfatarile ei“) a împiedicat pe români sa duca o viata activa si sa aiba o „viata mintala launtrica profunda «intima» (p. 298)?, cum crede, iarasi, elevul lui Durkheim… Traieste spiritul românesc numai „la suprafata si din suprafata lucrurilor“ si nu are deloc, dar daloc „adâncimi si ascunzisuri launtrice, misterioase“? (p. 299).

*

Maria Stoian:

Testamentul din 6 septembrie 1945 cu privire la avere dupa deces; Pentru activitatea sa si pentru ideile pentru care a luptat ca intelectual, sociolog, cadru universitar, ambassador, a fost urmarit de catre autoritatile vremii si n-a acceptat sa le dea secretele cunoscute si a preferat sinuciderea, nu inainte de a lasa un testament. Prin testament lasa sotiei sale Virginia, imobilul din Bucuresti din strada Jules Michelet, intreaga avere mobile care va exista la moartea sa ca: banii, actiuni, efecte. Din imobilul mai sus amitit lasa garsoniera de la etajul 6, nepoatei sale Dorina, iar garsoniera de la etajul 7 o lasa nepotului sau Corneliu Vilt. Toata averea ce a mostenit-o de la parinti, situate in comuna Zavoieni – Valcea, compusa din teren arabil, vie si padure o lasa mostenire nepoatei sale, Irina Ciuca. Lasa lui I. Popescu Bradiceni, vila construita in com. Suici, judetul Arges, plantatia de nuci din proprietatea Lehrer pana-n Valea Dardariei, 5 hectare de padure din plantatia de nuci apre apus. Restul din proprietatea de la Suici care a ramas dupa expropriere si dupa defalcarea partii lasa lui I. Popescu Bradiceni si care se compune din padure, locuri arabile, pometuri si intreaga gospodarie, se lasa mostenire nepotului sau, Vasile Veteleanu. A lasat ca executor testamentar pe I. Popescu Bradiceni si in lipsa acestuia pe Vasile Veteleanu. A revocat orice alt testament si actualul testament este scris in septembrie 1945, iar in 12 septembrie 1945 se stinge din viata si este inmormantat la Cimitirul Bellu.

Ronald Gasparic

Acasa

Acasa la mine m-am simtit intotdeauna cel mai bine
Pentru ca acolo imi simteam degetele pipaindu-mi pielea
Precum singele pipaie timpul din urma.

Aici, acasa am gasit mereu lucrurile de care aveam nevoie
O groapa plina cu zapada si o movila plina cu flori.

Pe acestea le-am iubit cel mai mult
Pentru ca in fiecare primavara m-am topit
Odata cu zapada si am crescut odata cu florile.

Si am turnat atita vin in groapa, imi amintesc
Si am stropit atit de mult florile
Incit nu am mai plecat de-acasa
Nici pina acum.

Acasa la mine m-am simtit intotdeauna cel mai bine
Pentru ca imi iubeam acele lucruri
De care aveam atita nevoie.
Groapa mea cu zapada si movila mea cu flori.

 Florin Costinescu

Fântâna cu apă cucernică

Fântâna de la marginea drumului,
se trezea în zori, era vrednică,
gata să astâmpere setea verilor
cu apă cucernică.

Privea cerul dimineață, se minuna
de primele păsări ce-şi începeau zborul
razele lunii se grăbeau
să-i sporească izvorul,

Îşi făcea cruce, limpezindu-se
ocrotind cu undele-i chipul,
să nu ni-l fure golul
şi-n adâncuri, nisipul.

Unde eşti azi fântână bătrână,
cine ţi-a smuls tainele,
ţi-a secat apele
şi te-a prefăcut în ţărână?

Mos Nelutzu G

Teologia frumuseţii

De eşti viu,
Aşează-te-n lumină.
Acceptă consecinţele.
Doza homeopatică de moarte
Din orice gest uman,
Din orice clipă ameninţătoare,
Clipă de clipă de clipă de clipă
Viaţa o colorează
În frumuseţe tragică,
Iar morţii, incitând-o, îi dă
Un plus de candoare.

Orice prezumţie a transfigurării
Presupune eludarea unei limite.
O sari, o ocoleşti, uit-o sau mai bine
Iartă un păcat, desparte-te de moartea
Care trăieşte în tine.
Fascineaz-o! Schimb-o la faţă!
Asumăţi-o definitiv fără rezerve!
Asumarea totală, fără rest
Este dulcea, tăcuta uitare.
14 august 2019

Adelina Fleva

coseşte Doamne iarba de pe mine

azi ca şi ieri ocnaş mă simt încarcerat în viaţă
mai am de ispăşit pedeapsa încă
şi car în transparenta mea făptură
o suferinţă dulce ca un izvor zidit în stâncă

şi pleava mi-e deasupra Sfinte Doamne
i-ajung pe undeva la subsuoară
mi-s pletele murdare de păcate
un schit sunt de sudalme şi ocară

şi-aş vrea să mor o candelă curată
să-mi lumineze ultima suflare
Tu iartă-mă de viaţă pentru mine
doar viermii mai au trainică valoare

(aşteaptă viermii trufandale Doamne
probabil le amiroase a pucioasă
dar viaţa mea ruină încă vie
palpită jalnic pe sub haina roasă)

coseşte Doamne iarba de pe mine
mi-am luat sicriu şi l-am plătit în rate
nu m-a costat prea mult am dat pe acesta
lunar (prin respirarea mea concavă)
întâiul adevăr şi întâia-mi libertate

Cristi Neacsu

Capucinul

Florile sălbatice
Scuturau molcom praful stelelor întârzâiate
Și-n parfumul răsăritului coniferele
Însoțeau arginții cerșetorului.

Le izvodeau calea, îngerilor căzuți
Pogorându-se-n cercuri, unghiular,
Pe pânza postavului sărac
Săvârșindu-mi gluga cu raze deasupra..

Strălucind mistic, primele și ultimele,
Razele capucinului alpestru mă transpirau
Topindu-le frenetic roua, molizilor..

Și ea, topindu-se, parcă era prelinsă noptatic
Între șipcile rare întruchipându-mă alegoric
Pe o bancă pustie, imaginară, prea sensibilă..

M-a primit ca sufletul cu lumânări verzi lângă
Pinii cu arginți (șindrile noctambule).

Cum ar fi posibilă moartea fără de bătrânețe
Dacă n-ar mai exista tinerețe cu visuri vii ?
Așa-i gândeau capucinului arginții răsăritului
Albindu-i gluga cu raze deasupra,
Respirându-le franciscan.

Iluminat sub capișonul impermeabil
Chipu-mi se oglindea secret în cafeaua neagră
Contrastându-și aburii verzi cu sidefiul cănii
Cât o lună nouă, pitică și alburie,
Cu inscripția cappuccino ;
Ce coincidență semantică, desigur.

Cum ar exista moartea dacă n-ai mai fi tu ?
O întrebam ascunsă-n iarba jilavă
Unde o încălzea răsăritul sfios.

Ce faci tu aici, cană ?
Ce faci tu aici, cerșetorule ?

Ecoul munților mi-auzea gândurile pe eșafod,
Păstrându-le discreția, nevorbindu-mă ;
Îngerul căzut trecuse pe acolo, de vreo zece minute..
(Îți las cafeaua mea, fie-ți ziua bună, de dimineață).

N-o cerusem nicicum, gluga-mi prea tristă
Mă transformase fără voie-n cerșetor de ocazie ;
Străinul o dăruise capucinului, sub molizi,
Iar el n-a refuzat cafeaua săracului
Și arginții răsăritului încolăcindu-și aburii jilavi
Într-o cană fierbinte, sidefie, albicioasă,
Cu inscripția cappuccino, de ocazie,
Aproape cerșetorită.

Eram confuzul confesional de ocazie,
Arginții topeau roua molizilor pe șipcile pustiite,
Eu eram confuz în orice caz, eram oricum,
Un fel de călugăr rătăcit sine die
Într-o montană reverie,
De ocazie.

Am așezat-o-n verde crud sub molizii bătrâni
Și am rugat-o să îmi asculte ecoul munților ;
Poate-mi auzea toate gândurile nevorbite,
Sus, pe creste, tocmai în inima codrilor
Cu poeme secrete, fără de moarte.

Cine ești tu, cană ?
Cine ești tu, cerșetorule ?

Ecoul.
El îmi vorbea, tăcându-mi mirarea, pe îndelete.
Eu îl miram, tăcându-mă congruent.

Ea ne mira nemirată,
Cana cappuccino cerșetorită fără nevoie
În roua șindrilei fără culori.

Cu arginții oglindindu-mi gluga-n valuri crem
Cafeaua alpină din parfumul molizilor
Îmi dezmierda cana cappuccino,
Și răsăritului, aburii jilavi cu visuri vii.

Ce visezi tu, cană ?
Fugi cu mine-n lume, pe creste, capucinule..
Acolo ne sunt poemele secrete, fără de moarte..

Ce vrei tu, cană !?
Dar tu, ce vrei, cerșetorule ?

Nu i-am răspuns niciodată.
Îngerul căzut și-a prelins umbrele-n munți.
Îmi strigă ecoul, pe crestele cu poeme secrete.

Horea Porumb

Hiperdemocraţie şi non-cultură
 
În aceeaşi cameră de spital cu mine se afla un tânăr adolescent care, din multe puncte de vedere, îmi amintea de nepotul meu, deşi companionul meu de suferinţă era mai mare, era aproape adult. Cu atât mai mult ieşea în evidenţă faptul că, din punct de vedere mintal, era împotmolit la vârsta infantilismului. Câteva zile la rând am fost nevoit să urmăresc împreună cu el programul TV, de la deşteptare până la culcare. Deşi ar fi avut acces la canale culturale, se încăpăţâna să urmărească unul de o mediocritate inimaginabilă, care transmitea, neîntrerupt, filme debile, fie cu familii americane dezbinate, cu bolnavi mintali sau indivizi spitalizaţi sau urmăriţi de poliţie, fie cu monştri sau extratereştri, fie desene animate ridicole.
Am suportat, privind cu coada ochiului, timp de trei zile, vreo 20 de astfel de imbecilităţi, încercând să le ignor şi să citesc în paralel. El le înghiţea captivat, până l-am întrebat: „la atât se ridică nivelul tău spiritual?” A despachetat atunci o gamă întreagă de gadgeturi ultramoderne: video portativ, i-pod, telefon cu funcţii multiple, etc. - nici nu cunosc utilizările tuturor instrumentelor scumpe pe care le deţinea. Când le-a conectat pe toate, încăperea părea cablată ca un studio de televiziune. Cu casca pe urechi, tânărul urmărea fascinat micul ecran chiar şi în timpul mesei, chiar dacă se ridica. Îl ţinea pe latura patului unde îl privea până adormea. În paralel, asculta şi muzică rapp sau alt tip de zgomote în altă cască, sau ţinea în mâini una din acele cutiuţe cu butoane şi ecran, cu care se juca de-a cuburile căzătoare, sau mitraliind bandiţii apăruţi după colt. Nici un minut din cele petrecute cu mine, în aceeaşi cameră, n-a avut urechile sau privirea deconectate.
Când se simţea mai bine, ieşea afară să fumeze. Au început să-i vină prietenii din gaşcă. Ieşeau împreună la fumat şi reveneau învăluiţi într-un nor de putoare. Apoi stăteau câte un ceas îngrămădiţi unii peste alţii pe acelaşi pat, sau pe jos (în camera de spital!), băieţi şi fete, abia schimbând între ei câte un cuvânt. Aveau aspectul unor pui de găină speriaţi şi abandonaţi.
Tânărul suferea de pancreatită şi, la început, se tăvălea de durere. Chirurgul i-a spus pe şleau: „Pancreatită fac adolescenţii care duc o viată destrăbălată. Boala se declanşează brusc, atunci când ai făcut-o lată. Tu ştii bine cât şi cum ai băut la viaţa ta (deşi tânărul a negat) şi, să nu-mi zici că nu ştii, sunt sigur că ştii şi de la care petrecere ţi se trage. Un sfat îţi dau: să nu mai bei cafea. Cafeaua riscă să transforme pancreatita în cancer.” Dar tânărul a continuat să bea cafea şi în zilele următoare.
Am crezut că băiatul era dintr-o familie de oameni de joasă speţă, câteva zile la rând nici nu s-a spălat, dar apoi am văzut că trusa lui de toaletă era princiară. Maica-sa, căreia nu i se adresa decât monosilabic, pe un ton agresiv, era, într-adevăr, doar vânzătoare la Carrefour. Venea în uniformă de casieriţă, dimineaţa. Tatăl era prezentabil. Venea seara. Era masiv şi blajin. Tatăl şi fiul nu-şi vorbeau mai nimic, sau doar în şoaptă, şi nu păreau în antagonism. Dar nici nu comunicau între ei. Îl aproviziona cu ţigări Camel. Purta un nume de nobil: Domnul d’If. O fi fost urmaşul Contelui de Monte Cristo! Avea, într-adevăr, un accent de Marsilia.
Înainte, copiii erau de două feluri: cei din familii „bune” şi cei ieşiţi din popor. Primii profitau de cultura prinţilor şi de conversaţiile pe care le purtau în familie. Ceilalţi, graţie şcolii, deveneau prima generaţie de oameni cultivaţi. Dar conţinutul învăţământului s-a tehnicizat, astfel că elevul nu mai are un limbaj comun cu părintele instruit. Deci familiilor cultivate li s-a luat posibilitatea de-a perpetua tradiţia culturala. Să fie asta cauza prăpastiei dintre tânăr şi părinţi?
În ultima zi, din conversaţiile lui telefonice, am aflat că băiatul urma să se căsătorească. Bănuiesc că i-am identificat mireasa. O fi fiind tânăra aceea înaltă, ce venea singură, cu părul şaten, corpul impecabil şi care-şi etala cu eleganţă buricul dezgolit. Se aşeza pe marginea patului şi se uita şi ea la micul ecran. Ce vor face după ce vor fi soţ şi soţie? - mi-am zis. Se vor uita împreună la desene animate, la televizor? Sau va avea fiecare o cască a lui, pe urechi, şi vor privi pe ecrane separate? Cine i-a adus în halul acesta? Şcoala? Familia? „Regimul”?
Mai întâi, trebuie incriminată reprezentarea omului ca mecanism. Cunoştinţele au fost înlocuite cu COMPETENŢE, adică prin ceva mai vag. Omul e instruit aşa cum instruieşti un computer să efectueze operaţii, să ducă la îndeplinire anumite sarcini. Ori, computerul e mort.
Apoi, trebuie acuzată democraţia şcolară rău înţeleasă. Şcoala vrea să asigure EGALITATEA tuturor precum şi egalitatea tuturor valorilor. De exemplu, nu se studiază un text decât din punctul de vedere al figurilor de stil, care sunt aceleaşi pentru elevii de orice origine etnică sau socială, evitând orice interpretare, pentru că modul în care elevii ar rezona la text ar fi diferit de la unii la alţii.
Ideologia devastatoare a anilor '60 l-a pus pe copil „în centrul procesului educativ”. Profesorul a încetat să transmită cunoştinţe, el a devenit un ANIMATOR. S-a ajuns ca programele şcolare să fie alese... democratic, de către... părinţi.
Elevilor nu li se transmite capacitatea de a DISCRIMINA - cuvânt politically incorrect, căci s-a uitat sensul primar al acestei noţiuni, acela de a ordona calitativ, temporal, spaţial. De dragul democraţiei, deci, copiii au pierdut capacitatea de a califica, capacitatea de a alege, capacitatea de judecată. Le este inculcată în schimb insolenţa, nesupunerea la autoritate, în loc să fie impregnaţi de necesitatea acceptării „autorităţii în materie”. Ori, autoritatea nu trebuie confundată cu PUTEREA. Autoritatea are şi rolul de transmiţător al TRADIŢIEI! S-a desfiinţat conceptul de IERARHIE, inclusiv de ierarhie de valori. Ori, cultura trăieşte tocmai dintr-o ierarhizare a valorilor!
Oamenii sunt EGALI din punctul de vedere al DEMNITĂŢII şi nu mai mult! Prin impunerea „egalităţii” între elevi; şcoala se auto-devorează. Sub pretextul OBIECTIVITĂŢII şi a spiritului critic, disciplinele umaniste au fost înlocuite cu ŞTIINŢE SOCIALE. Se pretextează că ştiinţa e UNIVERSALĂ, în timp ce manifestările „UMANISTE” aparţin CULTURILOR, care sunt numeroase . Dezvoltând tinerilor SPIRITUL CRITIC, comparativ, înainte de a le cultiva evadarea din contingent, îi învăţăm să se mintă, le înecăm existenţa în mediocritate. Baronul Münchhausen spunea că s-a extras din mlaştină trăgându-se singur de păr. E imposibil! Tot aşa, te îneci dacă eşti lăsat să alegi singur: dacă facem cu elevii doar o „promenadă critică” prin religii, culturi şi ştiinţele vieţii, ei sunt ca turiştii care survolează lumea, rămânându-le să compare singuri, fără să fi pătruns nimic.
Înainte, elevii erau „subiecte”, „supuşi” (fr. sujets). Acum sunt „obiecte”, asupra cărora se acţionează prin TEHNICI furnizate de ŞTIINŢELE SOCIALE (obiective!). Îi învăţăm să iubească NATURA prin ecologie (care se vrea obiectivă!). Mai bine i-am învăţa să iubească poezia (subiectivă!), căci şi ea este legată de natură (physis - şi trece şi dincolo de ea - meta...). Fără cultură umanistă, chiar şi oamenii de ştiinţă vor dispărea - căci şi ştiinţa are nevoie de inspiraţie, ori asta nu se mai învaţă în şcoli. Uite aşa ajungem la omul „plat”, bidimensional, omul consumului pentru consum şi al imediatului total, lipsit de orice adâncime sufletească, cognitivă.
Poate este vorba de un fenomen socio-economic, un efect pervers al fenomenului de globalizare. Prin extinderea performanţei economice în ţări din (fosta) lume a treia dispare forţa de muncă ieftină, exploatabilă prin delocalizarea industriilor. Drept substitut, se urmăreşte o „subdezvoltare culturală” diseminată în interiorul fiecărei ţări, întreţinută prin deculturalizare. Şcoala (de masă) a devenit, din instrument al culturalizării, unul al deculturalizării, al blocării sofisticat-perverse a accesului la cultură. Se generează astfel forţă de muncă locală, (re)produsă pentru a o înlocui pe ceea din ţări îndepărtate. Se generează oameni care, neavând simţul valorilor, nu pot nici să producă performant, nici să ceară, să impună un preţ de cost ridicat al muncii lor. Un fel de neo-colonialism interior.
Locuitorii fostei lumi a treia aveau o cultură, populară, tribală etc., dar totuşi o cultură care, aşa primitivă cum era, nu se dovedea, în esenţă, cu nimic inferioară, indiferent de complexitatea şi subtilităţile ei, celei a cărţii. Pe când această sub-dezvoltare culturală susţinută de şcoală nu este o altă (anti)cultură, ci o non-cultură. Fenomenul îl poate depăşi pe cel social, determinat temporar, putând să angajeze o mutaţie biologică. Cei care sunt în non-cultură acceptă să rămână în ea pentru că au o calitate umană slabă, sunt în josul dotării intelectual-afective. Drept urmare, se vor selecta ulterior reciproc pentru a avea copii, îşi vor perpetua valoarea diminuată, se va produce o selecţie naturală a non-valorii, în cadrul lor, pentru că non-valoarea este aleasă, stimulată de către mediu, de către societate. După cum se va petrece şi o selecţie inversă, calitativă, a eficienţei de astă dată, în mediul celor care aparţin culturii, care au făcut o şcoala adevărată, care sunt creativi etc. S-ar putea să asistăm, fără a vedea încă rezultatele în clar, la naşterea a două noi „varietăţi” umane, sau sub-rase: sub-omul şi supra-omul. Să fi avut Nietzsche dreptate, ca indicator în perspectivă?

Ben Todică

Cicatrice

În fiecare dimineaţă, la ora şase ne bătea bătrâna Bugariu în uşă cu laptele. Aveam abonament pentru un litru de lapte de vacă. De când mă ştiu noi, copiii am avut lapte proaspăt în fiecare dimineaţă. Fratele meu Ghiţă este cu 10 ani mai mic, iar sora Mariana, cu doi. Când laptele lipsea dintr-un motiv sau altul era înlocuit cu ceai de tei îndulcit. Fratelui nostru când a fost înţărcat, îi fierbea mama lapte cu griş. Eram înnebunit după el, iar pentru a-l încălzi, trebuia să mesteci în el ca să nu se prindă de fundul cratiţei şi să se afume; mestecatul era o chestie de durată şi plictisitoare, şi nu mai vorbesc de tentanţia de a tot gusta din lapte. Aveam unsprezece ani şi îmi aduc aminte că odată tot amestecând şi lingând lingura, am ajuns la fundul oalei, fapt pentru care mama m-a luat de urechi şi mi-a tras o bătaie zdravănă, spunându-mi răstit că eu pot mânca pâine, însă cel mic, nu. În atare situaţie, se întreba ce-i va da ea de mâncare în ziua respectivă. A trebuit să plec pe jos până în satul de unde venea bătrâna, să parcurg trei kilometri pe jos ca să fac rost de lapte. Am ajuns în Ciudanoviţa sat, că noi locuiam în şantierul minier, unde a trebuit să aştept să vină vaca de la păscut. Am ieşit în uliţă, unde era o fântână cu cumpănă, la a cărei capăt se legăna o găleată galvanizată. Ca să scoţi apă, trebuia să balansezi găleata până se întorcea cu gura în jos, s-o umpli şi apoi s-o tragi la suprafaţă. Apa de fântână era rece şi limpede, dulce ca mierea, numai că eu nefiind obişnuit cu sistemul, am scăpat găleata din cârlig când am basculat-o s-o umplu pe suprafaţa apei şi a dispărut în adâncuri. M-am făcut că plouă şi-am întins-o. Am luat laptele de la bătrână şi am plecat acasă ca şi cum nu s-ar fi întâmplat nimic. Însă cineva m-a văzut de după o perdea, dintr-una din casele dimprejurul fântânii, iar la câteva zile, lăptăreasa i-a spus mamei că baba care lua apă din acea fântână (de ce zic asta pentru că majoritatea aveau fântâna lor în curte, însă baba păgubită, nu) s-a dus la biserica din sat şi l-a plătit pe popă ca să mă blesteme să nu am noroc în viaţă. Nu ştiu ce a făcut mama, însă de atunci, până l-am regăsit pe Dumnezeu şi m-am  maturizat spiritual, de câte ori sufeream sau dădeam de necaz, mă gândeam la blestemul babei. Sigur că, acum nu mai cred că preotul satului ar fi putut asculta dorinţa babei şi să greşească atât de copilăreşte în faţa Domnului. Cert este că asemenea întâmplări poate răni sufletul unui copil, iar cicatricea de la rană să se păstreze vreme îndelungată.

Magda Botez

Citesc cartea domnului Robert D Kaplan : Balkan Gosts,a jurney through history,

Domnul Robert Kaplan nu-si poate retine dispretul fata de Romnia ,indiferent in ce perioada ar fi privita.

Iara cateva citate ,la intamplare :Prostitutia ,meseria de turnator si piata paralela sunt inradacinate in traditia romaneasca incat exista o sarmanta inocenta pe acest subiect’

apoi mai departe “o parte perversa a sufltului tau se indragosteste de Romania si de romani”

Subtextul aici este “cum te poti indragosti de o tara atat de perversa,corupta,indezirabila.

Draga domule Robert Kaplan,tocmai dumneavostra care proveniti dintr-o minoritate asuprita ,tocmai dumneavostra incitati la sentimnte anti-romanesti,chiar asa ,fara jena? 

Fara rusine.

Ma intreb ce-o sa spuna editorul dumeavostra cand va afla ca sunteti profund antiroman ,sunteti un fel de Hitler pentru Romania si poporul roman.

Si ca sa va facem placere draga domnule ,ne vom lua bagajele si vom porni spre munti ca sa ne adapostim.

Stiu hellas ca nu sunteti de extractie nobila,sunteti mai degraba de extractie joasa,va atrag atentia ca Printul Charles (viitorul Rege al Angliei) s-a indragostit de Romania.

A cumparat sate intregi in Ardeal si invata romaneste.

O fi vreo toana?

Sau poate perceptia dumneavostra este grsita.

Este o vorba veche a poporului roman 

-Cine seamana vant culege furtuna’

Am sa distribui aceste remarci ale dumneavostra tuturor celor care iubesc profund splendida mea tara.

Sunt nepoata de preot si nu spun astefel de lucruri dar pe dumneavoastra domnule draga sa va trazneasca Dumnezeu.

Cum indrazniti sa ganditi pe categorii?

Sunteti un Hitler sau un Stalin prostanac ,neinformat si jalnic.

Saiu Florian  

Fabrica de curve a Europei

Oana Ursache s-a născut și a trăit în România cea mai mare parte a vieții, la Gura Humorului și la Suceava.

În fosta capitală a Moldovei și-a încheiat studiile, apoi și-a început activitatea didactică, la Facultatea de Litere, predând literatură comparată. Neajunsurile vieții de dascăl, un dascăl cu doi copii, au determinat-o pe Oana să-și ia lumea-n cap. La propriu! A aplicat pentru un post de lector la Universitatea din Alicante, apoi la Universitatea din Granada… Așa a ajuns să predea literatură română în patria lui Cervantes… Destinul, luat în propriile mâini, s-a răsucit de mai multe ori, până când Oana a reușit să-l potrivească după propriile bătăi ale inimii.

Rândurile de mai jos nu sunt, însă, despre Oana. În continuare veți citi despre dumneavoastră, despre mine, despre tine, despre noi, despre România noastră și România lor, despre destine niciodată potrivite după pofta inimii, ci frânte și înfășurate după poftele bestiale ale altora. Nu mai lungesc vorba/slova, ci redau, integral, mărturia tulburătoare a Oanei. Iat-o!

Made in România – Fabrica de curve a Europei

Cine a spus că România nu exportă nimic? Sigur că exportă! Femei exportă! Cărora toată Europa le spune ”curve”, așa cum li se spune și la ele acasă, la școală, în media, în muzică, în filme. România bate toate recordurile la prezența pe piețele de prostituție din Europa. Videochatt-urile cu românce au explodat și ele, se pare că Bucureștiul este focarul de sex virtual din întreaga lume. Ce avem frate noi, că parcă nu ne știm atât de pasionali și erotici? De unde ne vine toată energia asta, de zici că stăm pe vreun mușuroi de hormoni și mistică sexuală ?.

Stați liniștiți, că nu avem vreo calitate spectaculoasă. Noi suntem doar corupți, săraci, needucați și patriarhali.

Noi, femeile României, am fost la un moment dat în viață curve, așa ne-au făcut să ne simțim bărbații și femeile din jurul nostru. Poate chiar mama ta, văzându-te cu cine știe ce fustă elastică prea scurtă, îți atrăgea atenția duios, că arăți ca o curvă! Rujul roșu pe buze e sigur semnal de curvărie. Am o prietenă care îmi spune că mă invidiază că mă dau cu ruj roșu din când în când. În spaniolă culoarea roșu intens pe buze chiar se numește rojo putón, adică roșu de curvă. Eu nu de la spanioloaice am învățat să mă dau cu ruj roșu, ci de la una dintre scriitoarele mari de la noi, Ana Barton, care m-a dat ea cu un ruj de-al iei și mi-a spus că sunt frumoasă, și când pronunță Ana cuvântul ”frumoasă! chiar simți că ești frumoasă.

Mi s-a mai spus că ciorapi negri fini poartă doar curvele. E drept că a spus „cocotă”, nu ”curvă”. Despre culoarea mov, am mai scris de câteva ori, movul te eticheta ca fiind curvă fără drept de apel, era de fapt culoarea feminismului. Culoarea preferată a Reginei Maria. Dar în mod paradoxal, la noi dacă aveai o rochie mov și ciorapi fini negri, aveai eticheta lipită pe frunte.

Dar fără ruj, fără fustă scurtă, culoarea mov și ciorapi negri, cu cea mai neutrală apariție vestimentară posibilă, tot aveai sâni, tot erai femeie, deci tot curvă erai. Așa te vedeau cei din jur. Câte dintre noi nu au avut vreun profesor libidinos care ne căuta de lănțișoare pe după gulerul cămășii, sau vreunul care ne chema să vorbim despre notă, sau despre vreo carte pe care doar el o avea din tot universul, toate am trecut razant, fără să ne dăm seama, pe lângă abuz, pe lângă situații pe care nu le-am identificat niciodată ca fiind abuzatoare! Un pic de gelozie și de hipercontrol înseamnă iubire, o privire languroasă înseamnă admirație, înseamnă că azi arăți mișto, apoi or fi fost privirile incomode, ca să nu spun direct scârboase, fluierăturile, mersul în paralel cu tine, blocatul tău pe alee, mâna pe cur, pe sâni, șeful slinos și aluziv, hai, fii și tu drăguță cu mine, că eu nu o să uit, ”fii drăguță cu mine” însemna să faci un pic de sexuleț cu el, că nu știi cât o să te ajute, dar măcar nu o să îți pună bețe în roate și nu o să îți facă viața un calvar.

Oricum am privi realitatea femeii românce, tot la conceptul de curvă ajungem, pentru că însuși dicționarul ne lămurește că bărbatul e cel brav și dârz și femeia cea cochetă și ușurăticuță. Al 12-lea sens din dicționar la cuvântul ”femeie” e cel de ”prostituată”. Iar al treilea sinonim propus cuvântul ”femeie”, este tot cel de ”curvă”.

Noi am avut norocul să avem parte doar de umilințe la ordinea zilei, generalizate, minore, noi nu am trecut prin rețelele de proxenetism despre care se vorbește atât de mult zilele astea. care, să ne înțelegem, sunt peste tot în lume la fel de sinistre. Nu au inventat peștii români nici cruzimea extremă, nici tehnicile de transformare a unei femei într-o sursă de venit. Doar că rețelele noastre sunt foarte eficiente. Nu pentru că sunt peștii mai deștepți, sau mai antrenați, ci pentru că statul român este mai corupt și femeile mai puțin educate și foarte sărace. Aceste trei elemente asigură permanența femeilor din România pe piețele sexuale ale Europei. Rețineți: corupția, sărăcia și lipsa educației!

Astăzi nu voi scrie despre curvele de rând, adică noi, astea nedreptățite de părinți, societate, media, istorie. Noi am avut norocul să ne urcăm la ia-mă nene (ce sinistră expresie!) și să ajungem acasă la noi și nu în Belgia la făcut trotuarul, am ieșit tefere din cluburi și am ajuns acasă și nu în vreun apartament cu 5 indivizi. Nu despre noi, voi scrie, ci despre ele: curvele made in Romania, exportate în Europa.

Despre rețelele de prostituție nici nu e nevoie să ne informeze mass media, pentru că în comunitățile mici și sărace, membrii acestor clanuri sunt arhicunoscuți. Este un adevăr axiomatic, îl știe toată lumea. Toată lumea tace complice. Dacă însă ai 15 ani, sau ești din alt sat,  nici nu îți dai seama că ăla care te întreabă dacă nu ai ceas, sau foc, sau intră în vorbă cu tine pe Facebook este doar vârful unui iceberg, care te va transforma dintr-o elevă strălucită într-o curvă violată în grup, de câteva ori pe zi, ca să îți intre bine în cap că ești doar o bucată de carne, fără voință, fără puterea de a ieși din paradigma pe care ți-o pregătesc peștii: ești o curvă! O carne vie!

Imaginarul lingvistic românesc, suficient de sinistru să prezinte în lexic cuvântul ”curvă” ca fiind sinonim al cuvântului ”femeie”, a și inventat sintagma ”trafic de carne vie”, pe care într-atât o flutură mass media cea analfabetă, încât o folosiți cu toții fără să vă oprească oroarea enunțului.

Tot poporul nostru a preluat mândrețea de Meșterul Manole, imundă metaforă a zidirii unei femei, adică un fel de găină neagră, care se pune la baza temeliei, noi ne mândrim cu mocofanul mioritic și cu ucigașul creator, care fix o soțioară avea de zidit, nu mă luați iar cu ce avea mai scump, ar trebui să vedeți ochii europenilor când le povestești legenda noastră fundamentală,

Despre violul în grup nu vei vorbi cu nimeni, pentru că nimeni nu vrea să vorbească cu o curvă vinovată pentru că a fost violată, ceva ai făcut tu acolo, cine știe ce minifustă aveai pe cur, că umblați toate despuiate și cu țâțele pe afară, umblați toate ca o invitație să fiți trase în țeapă.

Proxeneții -educatori știu că tu nu ai cui să spui, ești de fapt singură și neiubită, părinții tăi sunt ei înșiși niște traumatizați, nu ați vorbit niciodată despre nimic, ei sunt primii călăi care te vor condamna, le va fi rușine cu tine, sau cel puțin asta crezi tu, te vor învinovăți, mai bine o lași baltă și renunți la colaborarea cu unicii care chiar te-ar putea ajuta, vreunei prietene nu poți să îi spui pentru că riști să vuiască școala, instituții nu există nici atât, cum ar fi să mergi tu singură la poliție să facă ăia mișto de tine, și eventual să te violeze și ei o tură, acum că tot ești oficial curvă, tragi de corpulețul tău de 15 ani, și încerci să treci singură peste trauma asta, îți trece prin cap să vorbești cu dirigintele, măcar ăla a făcut ceva școală, știe cine te-ar putea ajuta,  apoi recalculezi că tocmai el a fost marele absent în educația ta, pe medicul de familie nici nu îl cunoști, nici nu știi cum îl cheamă, despre asistenții sociali nici atât. Doar nu o să mergi la preot să îți îmbuibe capul cu niște prostii feudale. Cum ar fi să ai cui să îi vorbești, să ai cui spune că ești pe fundul unui lac mâlos, din care nu știi cum să ieși. Ar fi fain să te fi născut într-o țară unde există telefoane pentru fete care au trecut prin aceleași situații ca tine, unde psihologi specializați în traume de acest tip te preiau imediat, în timp ce te ascultă cu blândețe dosarele penale deja încep să se pregătească, tu vorbești și îți amintești detalii și deja violatorii sunt căutați. Tu însă te-ai născut în România și realitatea ta este foarte diferită. Nici nu știi că pe lume există și altfel de relaități. Lumea ta e mică, se oprește la marginea satului.

Conspirația tăcerii din jurul tău te va duce spre al doilea viol, al doilea e mai simpu, băieții sunt aceiași, de acum îi cunoști, le cunoști vocile, parcă și violul a trecut mai repede, nu îți mai este frică, acum știi ce o să urmeze, cum o să te folosească, acum rămâne doar groaza: nu din nou! Ba da!, din nou, ești prietena noastră de acum, îți vor spune, uite ce bine ne simțim împreună, nu e așa grav, toate femeile trec prin asta cel puțin o dată în viață, tu îi crezi, pe ce femeie să o întrebi cum este posibil așa ceva?, Ei îți povestesc de zor că nici nu e așa groaznic ceea ce ți se întâmplă, de când e lumea bărbații au avut nevoie de femei, așa e lumea asta construită, violatorii sunt empatici cu tine, nu te mai sperie ca prima dată, chair unul te mângâie la final, tot el îți explică ce norocoasă ești că ei te vor apăra de alții, că în ei ai oricând un sprijin, că nici nu îți dai seama ce important e în viață să ai o gașcă numai a ta, ei îți vor da o mână de ajutor când te va supăra careva pe la școală, tu greșit îl identifici pe acesta din urmă ca fiindu-ți prieten.

Părinții, sistemul de învățământ, societatea, nimeni nu ți-a vorbit niciodată despre toate astea, nu îți dai seama de ce ai avea nevoie de protecție, de cine să te protejeze te întrebi, dar între timp tu ești deja curva lor, dar nu îți dai seama, nu ai cum, ai doar 15 ani. Educația din școală nu înseamnă nimic, educația proxeneților e mult mai eficientă, în 6 violuri în grup te-ai obișnuit cu ideea, cu rolul ăsta, ei îți vorbesc despre cât de bine o să trăiești în străinătate, o să faci același lucru, dar pe bani mulți, vei fi prințesa prințeselor, băieții te vor venera și te vor proteja, vei fi plină de bani că proxeneții de păduchi.

Pe tine nu te-a dus încă niciun băiat de mână, nu te-a sărutat, nu te-a iubit, tu învățai, mergeai la ore, doreai o viață pentru care aveai puterea să lupți, o meritai, doreai să devii profesoară, nu ai apucat să te îndrăgostești niciodată, fluturii au ocolit stomacul tău, îți plăcea vag de un băiat, dar ăla nu s-a uitat niciodată la tine,

Dar nu devii profesoară, nu o să te îndrăgostești niciodată, nu o să știi cum sunt fluturii din stomac, tu devii doar o curvă româncă tristă, pe o stradă dintr-un poligon industrial din afara marelor orașe europene, unde profesoarele lumii vin în vacanță cu soții lor, iar soții lor scapă câteva momente de soțiile lor profesoare și devin clienții tăi, plătesc 20 de euro pe fugă, pe bancheta din spatele mașinii închiriate la aeroport.

20 de euro oralu, 30 de euro completu, se adună într-o zi 30 cu 20 cu 30 cu 20 cu 20 cu 20, zi de zi proxenetul numără banii făcuți de corpul tău, din care tu rămâi cu prea puțini, îți lasă 10 euro amărți, tu nici nu știi ce poți să faci cu 10 euro, nu ai intrat niciodată într-un magazin, nu știi cât costă țigările pe care le fumezi, sigur că te-ai apucat și de fumat, de toate cheltuielile tale se ocupă peștii, cumpărăturile le fac ei, ei le adună și le înmulțesc cu o mie, drogurile sunt scumpe, trebuie să muncești mult ca să le obții, violul în grup și drogurile sunt metodele de îmblânzire, apoi îți cer bani pe chirie, tu nu știu cum sunt prețurile în Europa, tu nu ieși niciodată la cumpărături! Tu nu ieși niciodată din acvariul ăsta pe care ți l-au făcut ei, ești un hamster într-o rotiță, tu nu cunoști oameni, ci doar clienți, tu le vei fi tot timpul datoare. Zilele alea în care tu aveai 15 ani și doreai să devii profesoară, dispar din amintirea ta, nici nu mai știi că ești încă minoră, nu ai idee cât se face pușcărie pentru traficul cu minore, nu îți știi drepturile, nu știi că un simplu telefon te-ar putea scăpa din infern, rămâne doar realitatea că ești o curvă româncă în Europa: una puta rumana. După un timp nici nu mai ai unde să te întorci, acasă te urăsc toți, după alt timp nici nu mai vrei să te salvezi, femeile se obișnuiesc cu toate… Ana lui Manole s-a obișnuit cu zidul!

Proxeneții români sunt Meșteri Manole: zidesc Ane în zidurile Europei

Anele nu sunt toate minore. Prostituția europeană nu se alimentează doar cu puștoaice. E riscant. Și clientul știe că e riscant, deși uneori e dispus să plătească de 10 ori mai mult pe o minoră, să își facă și el un moft, un capriciu! Clienții de rând ”se mulțumesc” cu femei de rând. În cea mai mare parte sunt femei racolate pe FB, sau prin îndrăgosteală, sau firme false de recrutare, care le trimit în străinătate cu contracte la fel de false. Barmaniță. Baby sitting. Chelneriță, dar vezi, nu fi țărancă proastă, fii și tu deschisă la minte, dacă ți se cere poate ai vrea să și dansezi în barurile astea… ei, atunci femeile se încruntă și îi bagă pe binevoitori fix acolo, și își iau tălpășița. Aia e o întrebare capcană, menită să le stabilească profilul, să vadă cât de rezistente vor fi, cât de naive sunt acum, cât de ușor le va fi peștilor să o transforme

Pe tine te-a racolat un verișor de-al tău, care are un prieten care are un văr care are un bar în spania, pentru tine spania e la capătul lumii, la fel de departe precum Kamciatka, tu nici măcar până la Buzău nu ai ajuns, darămite București, Spania poate fi oriunde

Ti-a spus că o să fii chelneriță într-un bar de noapte, și tu ai luat ăia 90 de euro de la el, banii de biletul de autobuz, te-ai urcat în autobuzul către Spania, emoționată, ai traversat toată România, pe care nu o știai, e frumoasă țara asta, îți spui, cred că mai frumoasă și decât Spania aia, te miri și tu câtă grijă au șoferii de tine, ți-au dat un loc chiar în față, stau cu ochii geană pe tine, ce oameni cumsecade, gândești tu, pentru că nu știi câți bani iau ei pentru cărăușia trupului tău, traversezi toată Europa și vezi marea, și marea ți se pare cu adevărat cel mai frumos loc de pe lume, nici nu știi că și țara ta are mare, ajungi în sfârșit în Spania, nu ai mai dormit de 4 zile, de când l-ai strâns în brațe pe ăla mic, l-ai strâns tare-tare la piept, tare de parcă ai fi vrut să îl bag în înapoi în trup, să îl poți lua cu tine, tu știi că o să îți faci acolo rostul și o să vii repede după el, numai la el te gândești și acum

Cât de important era pentru tine să câștigi repede niște bani, pentru că altfel banca îți lua casa, pe ăla micu l-ai lăsat la o mătușă, pentru că mama ta este de mulți ani în Italia, ai fost și tu, dar nu ai rezistat de dorul celui mic, acum cel mic e mai mărișor, a făcut 9 ani, poate că o să reziste mai bine, o să îi trimiți bani mătușii, cu puțin noroc termini ratele la bancă în 3 ani și te poți întoarce liniștită, dar pe cel mic o să îl aduci poate chiar înainte să înceapă școala, trebuie să încerci și tu, au mers mii de femei acolo la muncă și s-au întors doamne, au alt aer, nu mai sunt atât de abrutizate ca cele rămase în țară,

Tu nu știi ce înseamnă cuvântul prostituție, sau proxenetism, o să afli curând,

nu poți vorbi despre prostituție în afara sărăciei, nu există prostituție fără disperarea de a supraviețui, dar atunci tu nu faci legătura între sărăcia ta, corupția statului român și lipsa ta de educație, tu nu prea ai portiță de scăpare,

Soferul te-a lăsat într-un peco din Spania, nici măcar într-o autogară, nu ai bani nici măcar să îți iei o sticlă de apă, ești epuizată, nu observi că un tip anost stă cu ochii pe tine, nu ai nici măcar o bancă pe care să te așezi,

Nu știi că cel cu care a vorbit 2 luni pe mess, vărul prietenului lui văru vorbea cu alte 35 de femei, ca tu ești una dintre multele, nu știi că peștele nu ți-a mai răspuns la telefon în ultima zi în care erai în România, oricum nu ai roaming, că nu știai că trebuie să ți-l activezi, nu ai telefon, nu ai nimic, nici nu mai știi sigur unde îți spusese să cobori, un nume de oraș, care cum nu era în limba ta, nu l-ai ținut minte, dar, ca un făcut, șoferul îl cunoaște pe prietenul verișorului tău, nici asta nu îți dă de bănuit, pește nu te poate suna și tu stai acolo pradă disperării, flămândă, mizerabilă, după atâta amar de drum cu autobuzul, tu vei aștepta disperată, nu știi limba ăstora de pe aici, bâlbâi ceva în engleză, dar spaniolii nu excelează, nu ai bani să te întorci acasă, și uneori după o zi întreagă, apare prietenul vărului, vărul oricum și-a luat partea încă de când te-a urcat în autobuz, apare peștele într-un târziu, și te va salva

Am avut pană, m-o sunat văru-miu și o trebuit să plec, orice scuză e bună, tu oricum te bucuri că cineva îți știe numele, că cineva te-a așteptat, că nu mai ești singură pe lume, habar nu ai că libertatea ta și viața ta toată se termină atunci când vei urca în mașina lui, ai buletinul la tine? îmi trebuie să îți definitivez contractul, îți ia buletinul și gata, viața ta dispare din arhive, ai încetat să exiști, urma ta prin lume se va șterge încetul cu încetul, ca pașii prin nisipul deșertului, a fost ultima dată când cineva ți-a spus pe nume, pe numele tău,

Hai că ți-am făcut rost de un super apartament, mai este o tipă tot din Buzău acolo, o să lucrați amândouă la același bar, sper că o să vă înțelegeți, ce mai face văr-tu?, am fost colegi la școala profesional, nu era băiat rău,

In apartament nu o lasă să își tragă sufletul, începe procesul de reeducare și de desfințare a persoanei, a corpului ei, a vieții ei, o vor viola, o vor droga, o vor bate oricum, și dacă este supusă și dacă nu, ea nu va mai fi ea niciodată, va deveni încă o curvă care lucrează împreună cu alte 9 femei în același apartament, apartamentul este o fabrică de bani, din ce câștigă fetele trebuie să plătească patul, mâncarea, hainele, lumina, vor fi sărace și curve, mult mai sărace decât erau când au plecat de acasă, nici nu mai pot ține socoteala între o injecție și alta

Dar ea acum nu știe nimic, nu știe absolut nimic despre pericolul care o pândește, nu știe că drumul ei în Spania este drumul simbolic dintre o persoană, un cetățean cu drepturi și o cârpă de șters libidoul unor domni, care trebuie să plătească ca să se racoreasca…

Ea nu știe că e plină Spania de femei ca ea, în țară la ea nu se vorbește despre asta,

țara tace complice și pentru că

poliția tace

biserica tace

televiziunea tace

școala tace

ziarele tac

melodiile și filmele tac

și cărțile tac

și pentru că despre asta nu se vorbește nicăieri căutați singuri cifrele, eu nu sunt nici sociolog, nici statistician, dar asta nu mă împiedică să mă doară inima de fiecare dată când aud astfel de povești.

Noi suntem Fabrica de curve a Europei, rețelele noastre de pești iau femei și le transformă în curve, iau fete de pe stradă, liceence și le transformă în curve, toate femeile sunt curve, dar să arate bine, cât de cât transformă femeile în curve

Femeile românce – aceste făpturi vulnerabile ale mentalității, culturii, societății, dreptului românesc, marele ignorate, uitate, îngropate sub ipocrizia noastră fără fisură

Las putas rumanas din Spania sunt triste, nu participă, nu stăpânesc arta erosului, ele sunt

curvele triste ale Europei, sunt mamele pe care le așteaptă acasă niște prunci, familiile acestor femei nu știu mai nimic despre ele de ani de zile, familiilor le e frică să denunțe, să nu se afle în sat că fetele lor, mamele lor, surorile lor sunt curve

Le e frică și să nu vină peștele să le ia gâtul, curvelor le e frică să denunțe, pentru că peștii le-au amenințat că le vor ucide pruncii, pruncii născuți de femei, crescuți de bunici și mătuși, află că mama lor este curvă și nu mai înțeleg nimic din viața asta, cum și ce să înțelegi,

Rețelele de trafic de FEMEI, să nu le mai spunem trafic de persoane, pentru că se face mult mai mult trafic cu femei decât cu bătrâni sau bărbați duși la cerșit, cu femei depersonalizate, cu corpuri de femei se face trafic, femei care nu mai au trecut, nu mai au nume, nu mai sunt Magdalena sau Mihaela, devin Fifi și Mimi, să poată pronunța ușor străinul care îi cumpără corpul pe mai nimic,

Româncele sunt curvele cele mai ieftine de pe piață, 30 de euro ”completu”, 20 de euro ”francezu”

Am citit niște studii care explică de ce curvele românce sunt triste și nu sunt pătimașe, ca braziliencele, nu sunt subtile, nu sunt inventive, clienții nu sunt foarte mulțumiți cu ele, dar măcar sunt frumoase și teribil de ieftine, după ce o să le țină la produs câțiva ani, să își scoată băieții investiția în biletul de atubuz, ăla cu care a venit până aici, investiția în drogurile pe care le-au băgat în ea, în fine, toți banii pe care un corp de femeie tânără îi poate îndesa în buzunar, ei bine, după aia o vinde altui proxenet, o româncă ajunge să coste maxim 4000 de euro, româncele nu sunt ca rusoaicele, alea sunt marfă exotică, orice spaniol ar vrea o curvă rusoaică în casă, numai să vadă toți cum vorbește ea spaniola cu accent rusesc, cum e ea misterioasă și erotică în sine, o curvă rusoaică e produs de lux, să o iei de nevastă ca să o salvezi din bordel (un altfel de biznis) te poate ajunge la mai bine de 10.000 de euro, dacă mai are și studii deja vorbim despre sume astronomice, nici măcar nu i se spune una ”puta rusa”, cum i se spune unei românce ”puta rumana”

Dar să le vedeți pe brazilence, visul oricărui bărbat care merge și plătește curve, noi nici măcar nu am avut nevoie de cuvânt pentru bărbatul care merge la curve, probabil că i-am spune ”jmecher”, ei bine, toți își doresc brazilence, cică le miroase pielea a Copacabana, cică pe sub piele nu au mușchi, cică au viori, pui mâna pe curul lor și îți tremură adeneul din măduva spinării de emoție, cică e ca și cum ai călări un cal de aur,

Curvele românce sunt muncite, sunt sărace, ele nu au dansat niciodată, nici nu le trece prin cap că erosul poate fi o artă, corpurile lor nu au fost niciodată iubite ca lumea, au fost doar violate, sub o formă sau alta, ce dans?, dacă ele nu au ritm, poate la nunta lor să fi dansat cu vreun bețiv la horă, dar acelea sunt timpuri care au încetat să mai existe, româncele nu au ritmuri de salsa pe sub piele, ele aveau ieri ochiul vânăt, azi și-a acoperit pielea de pe față cu un strat gros de fond de ten, parcă nu se mai cunoaște așa de tare, bărbaților nu trebuie să le fie milă de femeile pe care le folosesc, trebuie să fie o relație impersonală, eu plătesc, tu stai, româncele fac ce li se spune, fac TOT ce li se spune, nu se revoltă, în cultura noastră nu se revoltă nimeni, cum ar fi să se revolte tocmai femeia asta de la Buzău

Proxeneții zidesc de cel puțin 20 de ani Ane în zidurile Europei, zidesc femei păcălite, fete răpite, nu v-ați întrebat niciodată de ce nu dispar băieții, nu?, doar Anele se zidesc, ele sunt folosite, apoi dispar, sunt incomode, îmbătrânesc, generează doar cheltuieli, nu le-a cumpărat încă nimeni ca să se căsătorească cu ele, ele dispar de nici nu le mai știe nimeni, Fifi?, Fifi și mai cum?, nu știe nimeni numele lor adevărat, Fifi dispare cu tot cu corpul ei pe care atâtea armate de bărbați mizerabili au ejaculat, uneori 20 de bărbați pe zi, un singur corp, Fifi nu mai e, dar autobuzele aduc zilnic zeci de Fifi către peninsula, Ane pentru zidurile Europei, Ane pentru Meșterii Manole din rețelele de proxeneți

Românca e ieftină, 30 ”completu”, 20 ”francezu”, e la îndemână, e docilă, a uitat de copilul de acasă, a uitat de mătușă, e drogată permanent, când nu e drogată își amintește și o roade durerea pe sub gene, își amintește vag, dar se va droga din nou și va uita din nou, sigur le-o fi trimis bani de câteva ori, tot prin șoferii aceia blestemați, banii de cele mai multe ori nu ajung niciodată, și-i opresc cărăuțașii de femi, că știu că nu are cine să îi reclame, în lumea lor nu există justiție, nu-i vorbă că nici în a noastră, femeile acestea au nevoie să fie salvate, sau, cine știe?, paote că e deja prea tâziu, au nevoie de cure susținute de dezintoxicare, de asistență psihologică, au nevoie de ajutor

AJUTOR!!!

strigă corpul lor în brațele fiecărui bărbat care plătește pentru ele, dar bărbații ăia au venit la ele cu altă treabă, ei au plătit ca să ejaculeze, nu să salveze

Dar unii chiar salvează, chiar ajută, femeile acelea se recuperează și apoi vorbesc, mărturiile lor sunt mărturii din infern, atât cât își mai amintesc și ele din ororile pe care le-au trăit în fiecare zi

Banii justifică tot, banii sunt un produs al corpului, nu-i așa că nu v-ați gândit niciodată?

Banii corpului femeii sunt ai peștelui, ai rețelei, banii câștigați de curva tristă lipsită de imaginație erotică, ajung în buzunare largi prin Parlament

Diaspora trimite bani acasă la noi

Peștii trimit bani acasă la ei, banii peștilor ajung sus, sus de tot, ajung în ministere și prefecturi, banii peștilor toarnă miere în urechile politicienilor care nu văd, nu aud și nu știu

Femeile din rețelele de prostituție au îmbogățit mulți bărbați în toată lumea și din toate timpurile. Femeile sunt ieftine și orice nerușinat le poate deține. Dacă facem abstracție de istituția sclavagismului, despre câte femei se poate spune în istorie că au ”deținut” bărbați? Despre câți bărbați din istorie se poate spune că NU au deținut femei. Iar dacă nu putem face abstracție de sclavagism, să o spunem pe șleau: pentru bărbați sclavagismul a fost un accident istoric, pentru femei este o stare de spirit. De la sclavagismul religios, ideologic, social, s-a ajuns la un adevărat sclavagism antropologic. John Lenon cânta: Woman, you are the nigger of this world!

De ce încă suntem într-o formă sau alta de sclavagism? Pentru că educația a fost inventată și făcută de bărbați, educația valoroasă a dispărut și aia de decenii bune, comuniștii în noi au văzut saci cu carne capabili să facă alți saci cu carne, corpurile ne-au fost depersonalizate, nu mai există la noi educație, în ciuda paradoxalei situații în care femeia este cea care îi educă și pe băieți și pe fete. Dar mamele sunt ele însele produsul cultural al unei societăți, ele au avut o altă mamă care a învățat-o faza cu capul plecat, sabia nu-l taie, a avut niște manuale, cântece și poezele, a avut cel mai probabil un preot prin preajmă, care i-a explicat că el e capul și ea e gâtul. Metaforă de rahat pentru o mentalitate de rahat. Aceste mame perpetuează de 4000 de ani încoace statutul de inferioritate al produsului feminin în raport cu cel masculin: forță, politică, finanțe versus natură, instabilitate, fragilitate.

Dacă scriu despre violențele de tot felul la care sunt supuse femeile, nu înseamnă că m-o bătut bărbații. Dacă scriu despre zecile feluri de violuri la care sunt supuse femeile, nu înseamnă că am fost violată. După cum nici Shakespeare nu a fost niciodată prințul din Danemarca, sau Romeo, sau orb ca Regele Lear. Eu doar văd! Și am curajul să scriu!

Pentru că sunt multe feluri de viol, violuri cu vorba, violuri cu privirea, cu mintea, un bărbat, privindu-te, te poate viola în mii de feluri într-o singură zi, te poate viola cum vrea el, de câte ori vrea el, fiindu-ți coleg de birou, vecin, tipul de la peco, de violuri din astea avem parte zilnic. Pe mine nu m-a violat nimeni, nu m-a bătut nimeni. Dar sunt femeie și sunt alături de FEMEILE românce din Europa.

Curve nu sunt femeile de pe stradă care își vând corpurile. Nici măcar cele care nu au ajuns acolo pentru că au fost răpite, sechestrate, înșelate, nici măcar cele care au ajuns acolo pentru că au vrut ele, pentru că au vrut să câștige ele bani așa, nici mpcar e cele nimfomane nu le consider curve

Curve sunt toți clienții, toți bărbații care plătesc o femeie pentru o erecție, care nu sunt capabili să interacționeze cu o femeie ne-sclavă, cu o femeie liberă. Curvă este fiecare bărbat, însurat sau nu, care înainte de a ajunge acasă trece prin poligon: acolo, la ieftineală, la botul calului, la 20, 30 de euro! Ei sunt curvele Europei! Toate aceste armate de bărbați ieftini și frustrați și lipsiți de umanitate, mutilați de sexualități pe care nu le înțeleg nici ei.

Curve sunt toți proxeneții, toate gunoaiele corupte din sistemul aparatului de stat, din politică, din poliție. Toți sunt CURVE!

Scriu pentru că mă doare sufletul de fiecare dată când merg cu femeile din asociația mea și cu Crucea Roșie, să le ducem pături iarna, când stau în frig. Pentru că am făcut voluntariat în închisori și i-am văzut pe pești. Pentru că am mers cu autobuzul în România de câteva ori! Pentru că văd graffiti pe care scrie ”putas rumanas”! Pentru că am o prietenă care a scăpat din infern.

Am cunoscut în Granada femei care sunt nevoite să se prostitueze. Este o lume pe care nu vă doriți să o cunoașteți. Nici clienții acestor femei nu le cunosc poveștile, dar le pot bănui. Doar că nu vor, ei au nevoie de un obiect pentru care plătesc. Își fac treaba și pleacă, nu au curiozități, nu au nevoi. Dar știu exact în ce lume intră și cum de au ajuns femeile alea pe stradă.

Am fost în închisorile în care stau proxeneții, cu toții nevinovați, dacă este să îi asculți. I-am privit, am stat de vorbă cu ei, i-am ascultat. Nu se vede în privirile lor gradul de bestialitate la care au ajuns. Ce o fi întipărit pe retina lor, numai ei știu, și 20 de ani o să aibă timp să își amintească.

Am vorbit cu femeile acestea. Nu e nimic de făcut, nu cred că le mai poate salva cineva. Nu vor să denunțe, pentru că e riscul prea mare. Nedenunțând își protejează familiile. Familiile alea care oricum nu dau două cepe degerate pe ele.

Suntem noi toți o nație traficată, ne-au transformat în marfă, ne violează în grup o mână de proxeneți. Nu mai credem că ne putem ridica. Nu mai credem că putem merge înainte. Nu mai credem că putem repara ceva, că ne putem salva viețile. Dar măcar să oprim robineții. Să anihilăm viitoarele sechestrări. Să îi găsim pe cei care racolează fete și femei. Să informăm obligatoriu fetele în licee și femeile la radio, la televizor. Nu de ore de releigie au nevoie copilele noastre! Ci de fotografii cu proxeneți! Și băieții și fetele au nevoie de educație sexuală, de educație emoțională.

Dacă reproșez ceva acestor 30 de ani este implicarea bisericii în educația acestui popor. Rezultatul a fost că ne-au aruncat înapoi în feudalismul de unde abia ne scoseseră regalitatea. Dăscălimea și popimea în sutană a adâncit abisal dezechilibrul dintre femei și bărbați.

Să nu aud că iar îmi spuneți că generalizez, că mi se întunecă logica. Am prieteni preoți, pe care îi ador, pe mulți dintre cei minunați probabil că nu îi cunosc. Dar nu vă amăgiți, ei sunt excepția. Și de dragul excepției nu ne perimitem luxul să nu generalizăm. Excepțiile tulbură regula. Ei înșiși sunt paria între toți ceilalți! La fel se întâmplă și cu polițiștii, și celelalte bresle pe care nu le mai numesc.

La final vă las o poveste, o pildă, pe care o consider fundamentală:

Dacă iei un pui de elefant și îi legi un picior în lanț, încă de la naștere, el va încerca să se elibereze, dar mic fiind, nu va reuși. Pruncia și-o va petrece cu această limitare, cu această frustrare cu care se va obișnui și care îi va transmite informația greșită că nu mai este nimic de făcut, că lanțul nu va putea fi niciodată rupt, că va fi prizonier pe veci. Dar puiul de elefant va crește și va ajunge să cântărească 3 tone sau 900 de tone, irelevant, oricum, o greutate care să poată spulbera în orice moment lanțul acela și toate lanțurile lumii. Dar elefantul devenit adult nu va mai încerca să lupte contra limitei, nu va mai încerca să se elibereze, va trăi toată viața așa cum a fost învățat în copilărie.

Doar dacă se sperie, doar dacă este în mare pericol, elefantul va descoperi surprins cât de puternic este de fapt, cât de ușor i-ar fi fost să se fi eliberat înainte, cât de ușoară i-ar fi fost viața, dacă ar fi avut curajul să contrazică lumea în care s-a născut, ar fi fost liber și puternic.

Femeile sunt ca elefanții încătușați: nici nu știu câtă putere au! Nici nu știu cât de libere pot fi!

Libere să aibă copii cu cine doresc, în afara unei căsătorii liber și ipocrit consfințite. Libere să plece dintr-o iubire care se transformă încetul cu încetul, atenție! Întotdeauna încetul cu încetul, în sclavie și abuz pentru femeie. Libere să muncească, să întrețină o casă. Libere să trăiască! Numai că nu știu asta!

România s-a transformat în ultimii ani în cel mai eficient exportator de femei în Europa. Nu ne subclasează nimeni, suntem pe locurile 1, 2, 3 și 4, între toate națiile lumii. Datele mele vin din Spania, pentru că este o realitate pe care o cunosc foarte bine.