Puși Dinulescu – Vișan Dragoș – Streche Nicolae Florentin – Lora Levițchi – Ion Lazu – Ioan Miclău Gepianu – Gheorghe Constantin Nistoroiu – Katha Upanishad – George Anca

Puși Dinulescu

FINAL DIFINITIV

GEORGETA:

Nu se poate! Şi să fie ea, acolo, cu Sandu!?

MATEI:

Uite toporul! (Îl ia și fuge cu el)

GEORGETA

(urlă):

Matei! (Se aud lovituri de topor în ușa apartamentuluiu de lângă). Sandu! (Vrea să iasă din casă)

VIORICA

(tăindu-i calea):

Nu ti dușe!

GEORGETA:

Mă duc!

VIORICA:

Nu!

(Se aud bătăi. Urlete. Urlă Matei, urlă Emilia, urlă Sandu. Apoi, liniște. Matei se-ntoarce răvășit, cu toporul plin de sânge. Îl aruncă pe podea)

GEORGETA

(se repede la el):

Amândoi?

MATEI:

Gata!

GEORGETA:

Boule!

MATEI:

Întoarce-te la mine!

GEORGETA:

Nici moartă! (Urlă): Sanduleeee!(Iese în fugă din casă)

MATEI:

Iartă-mă!

VIORICA

(uluită):

Io? (Deodată, foarte practică, dar și mămoasă): Auzi, bre, du-ti ș-aruncî, Doamni iartî-mî, toporu` ista! Întăi trebie sî-l ascunzi, mî, bouli! Mî-nțălegi?

Ascunde-l!

MATEI:

Unde? Da-l duc la gunoi!

VIORICA:

La gunoi? Da` fuji, Doamni iartî-mî, du-ti departi! Șî-l arzi! Șî-l arunși cât mai diparti! Cumperi șî niște benzinî șî-i dai foc, undiva, diparti, sî-i ardî coada macar! Șî-l îngropi!

MATEI

(plângând):

Unde?

VIORICA:

La dracu! Unde? Fugi!

MATEI

(scoate din sân o sacoșă de plastic plină cu bani și- o răstoarnă pe jos):

Bani? Hă-hă! Uite banii! I-am furat de la fondul de rulment! Hă-hă! Vroiam să fug cu Georgeta! Hă-hă!

VIORICA:

Șel mai bini o ramas tușâca, c-o ramas cu banii!

MATEI

(urlă și dansează pe banii de pe jos):

Fi-r-ar ai dacului de bani! Numai banii! Atât! Banii! Unde-s banii? La cine-s banii? De ce-s la ei? Ce? Eu n-am inimă? N-am suflet? N-am burtă? N-am cap? De ce să n-am și eu bani? De ce? Că am tot, numai bani n-am! Ba am! Uite banii!

VIORICA:

Lasî banii! Fugi!

MATEI

(din ce în ce mai dezumflat):

Dacă n-ai bani, n-ai nimic! Nici suflet, nici inimă, nici burtă, nici nimic...Nimic...Un` să fug?(Crescendo): Unde? Unde? Unde?(Urlând):

U-u-nde-e-e-e? (Se prăbușește plângând,în timp ce Viorica începe să adune gospodărește banii risipiți și să-i îndese în sacoșă. În timpul acesta începe să îngâne un bocet de la ea de-acasă. Matei se lasă în genunchi și o ajută să strângă banii .Îi ia. Se ridică amândoi. Viorica se proptește cu sânii în el și-l sărută. El lasă să-i cadă banii din mână)

VIORICA

(îi ridică):

Las` c-acu` tot nu-ți mai trebie! Și sî fași cu ei la pușcărie!? Dă-ni-i mie cî n-am cu șè m-întoarșe-acasî! Îți urez multî sanatati, cî-i mai bunî di cât toati! (Îl îmbrățișează scurt și se îndepărtează rapid, intrând în camera ei. Matei se duce și el spre ieșire, foarte încet, gârbovit, îmbătrânit parcă dintr-o dată. Viorica iese grăbită din camera ei,cu geamantanul cu care a venit, îi face, veselă, un semn prietenesc, cu mâna și iese.Cu un gest obosit, el îi răspunde la salut, deși ea nu mai e acolo. Se întoarce, culege toporul de pe jos și iese cu el)

‎Vişan Dragoş‎

to

Vreascurile zmeura și urșii Zamorei
.
Vrăjitoarele se nasc la munte de oriunde săgeți
și n-au voie să schimbe cuvinte în ritual veverițele
Marianele după ceasuri de ploaie apar de prin soare
blana acoperă patimile lăbuțele puternice descântă
dacă am plecat supărat de la pensiune vreascuri rupte
se iau și ele când trec după mine parcă mă vor oprit
ierburile fac pe alocuri un scut tot mai înalt zgârie-nori
în pantofi camuflaj de la H&M roua din frunze băltește
hai că n-a trecut prea mult îmi iau un băț de pe drum
în sfârșit am regăsit marcajul dar uite-o pe ursoaică
se joacă printre doi lungi bușteni jocul prăbușirii
meleul dintre tată și Harap-Alb imaginat de Gopo
o fi de actualitate aici sus trei sute și ceva de metri
peste cei 850-900 ai stațiunii din fața Bucegilor
aș vrea să fumez iarăși Carpații ori Mărășeștii
ca între șaptesprezece și nouăsprezece ani
să o privesc nonșalant exhibiționist să-i arăt curul
și cred că asta și fac mănânc zmeură mă ușurez
nici gând să fug pe pantă în jos ca turbatul fricos
ciugulesc fragi ca pe stropii căzuți de pe frunte
apoi îmi dau jos cămașa leoarcă de sperietură
maieul îl agăț de-un brad micuț pantalonii trening
boxerii soarele nu face acum decât să alunge beția
ursoaicei malace ea vine spre mine mă mângâie
ridicată pe labele bine înfipte în clisă printre rugii
de zmeură îmi arată țâțele dar îmi face semn clar
că nu mai alăptează de mult a intrat la menopauză
dar ea pentru mine e în stare să iasă
cum la naiba să ieși din condiție și din
moartea sexuală o întreb zgâriat ca de-un condei
de șuvițele cu sângele închegat de la un căprior halit
se îndeasă mai mult bestia vrea s-o și sărut pe bot
recompensa că nu m-a mușcat de moarte e aproape
are pielea cam neagră pe sub blană nu prea e aeriană
îi trebe tăt spațiul vital baby baby my dear old man
vreau să-ți dau o lecție să nu te aventurezi la mine
chiar nu știi când am fătat ultima dată și vârsta mda
nu mi-e scrisă în cercurile pe care le privești pe față
pe ceafă ori gât ci doar în labele mari ce te vor scalpa
de nu mă pătrunzi ce nu-ți plac dosul meu coapsele
voiai altele nu nu nu acum varsă-ți în mine toți lapții
na prinde și doza asta de Ursus nepasteurizat stai
să te întind așa așteaptă mă întorc cu făcătoarea
te ung să îmi fii cavaler pe vecii și dă-ți drumul tot tot
la iarnă te anunț pe instagram cu poză câți pui avem

Streche Nicolae Florenti

Ca în cinema - Alain Delon

Alb și negru, exterior, noaptea pe Jaguar,
ca în cinema,
pune obiectivul pe mine !

(Am spus multe povești
intre „Lupul tânăr” și „Ghepardul”,
de multe ori era destul de banal,
dar este suficient pentru a face rău,
există planuri apropiate, imagini neclare,
adevărul este chiar mai jos...
Ce se poate spune despre un om ca mine?
Spunem ce vrem, eu nu mă voi schimba !)

Câteva cuvinte ce-ar putea schimba scenariul,
ca în cinema,
pune obiectivul pe mine !

(Cadre apropiate, muzică de fundal,
uneori ne obișnuim cu secvența,
nici trecut simplu, nici trecut complicat,
imi combin viața cu imperfectul !)

În lumina reflectoarelor,
lipsă de căldură,
este cu atat mai rău pentru actori...

(Dar când sunt singur în fața oglinzii,
in spatele cuvintelor, în spatele imaginii,
nu mai este vorba de-o vedeta,
si tot ce se întâmplă în interior
asta se mai numește decenta.
Cel mai bun rol al unui om public
este ca niciodată sa nu fie aidoma criticilor săi.
Eu insumi sunt ca toată lumea,
nu sunt sigur,
dar am vise pentru viitor.)

Proiectoare colorate
pentru a-i face pe mincinoși să viseze,
Mai multe proiectoare !
Opriți motorul,
este prea periculos pentru inimă !

(Aș dori doar ca într-o zi
sa te întorci, ca sa-mi vorbește-mi despre dragoste,
camerele de filmat ar rămâne la locul lor
si am sparge raceala dintre noi.)

Pentru că, dacă te iubesc din fundul nopții mele americane,
este mai mult despre cinema.
Pune obiectivul pe tine !

(Deci pentru tine, pentru mine,
am renunța la comedie
si am scrie un roman pentru toată viața.
Haide, închide ochii,
si pe ecranul pleoapelor mele închise,
deci, cu siguranță, tu vei vedea ceva....)

Lora Levitchi

MOARTEA CARACATIŢEI

Măi monştrilor, voi nu puteţi să fiţi etern pe capul nostru domnitori,
Deşi tentacule vă cresc prin razgâiaţii fii, nepoţi ai vostrii,
În permanenţă caracatiţa sistemului cu -nversunare v-o regeneraţi,
Pe noi, lasatu-ne-a-ţi şi despuiaţi şi goi;
Copiii de sub ai noştrii ochi, acuma ni-i luaţi,
Îi umiliţi, îi traficaţi, îi torturaţi, şi-i omorâţi!

Voi, criminalilor, v~aţi infiltrat,
Cu nesimţire în funcţiile cele inalte-n stat,
N-aveţi vreun scrupul şi prin indolenţa voastră pângăriţi,
Ai îngerilor suflete de tineri, ce-n '89,
În ploaie de gloanţe, la Domnul au plecat,
Gândind la libertate şi la scăpare de blestem,
De jale de neam, de foame,
De eliberare de prizonieratul minţii,
De -un viitor nedeochiat,
Ce îl purtăm şi-acum îngenunchiaţi total,
Având a noastre grumazuri strâns vârâte-n juguri,
Cu care de atâtea decenii am arat,
Ogoarele mănoase, dar şi sterpe, acoperite-n ruguri,
Şi le-am însămânţat cu carnea noastră,
Cea aruncată în aer, cu-o simplă semnătură de obuz,
Şi le-am udat cu al nostru sânge,
Care ne strigă de sub cripte acuma: "mama", "tata",
Eroii morţi în '89 dorit-au, sa nu trăim confuz!

Dar voi, hainilor, cameleonic, haina v-aţi schimbat,
Şi tot aceiaşi aţi rămas,
Pe-a noastre grumazuri, mai tare jugul umilinţei şi al foametei aţi apăsat,
În fiecare zi ne biciuiţi fără de milă,
Ne umiliţi, ne ponegriţi, ne râdeţi în faţă, luându-ne din gură şi ultim dumicat,
De pe a voastre piedestale politic cartonate şi din pridvorul a-lor voastre buncăre de case,
Mâncând scofeturi de import şi promovând snobisme,
Mototolind destinul 'cestui neam dintotdeauna greu 'cercat,
În, de unică folosinţă, a vostre mucoase batiste.

Ne tânguim, ne doare şi alergăm la doctori,
Şi aceia devin agenţi vânzări, casapi de Pharma mult plătiţi,
Ne sunt îmbolnăviţi mai grav bătrânii, părinţii şi copiii în spitale,
Iar alţii sunt pur şi simplu, omorâţi, c-au devenit,
În studii clinice, fără de voia lor, cobai!

Suntem şi molestaţi şi agresaţi, la instituţia Poliţiei cu speranţă apelăm,
Dar majoritatea poliţiştilor, sunt lupi să ţină-n ţarcuri, oi ca noi,
Subordonaţi penalilor fiind, ei execută ordine a celor politic implicaţi,
Lingând cu pietate, călcâiele corupţilor din sistem ce-s promovaţi!

Şi-atunci ne ducem în instanţă, la Parchete şi Judecătorii,
Dreptatea să ne-o cerem acum, acolo, cât suntem vii,
Dar nici aici n-avem vreo şansă, câştig ca să avem,
De nu suntem tentacul de caracatiţă, a mişeilor din sistem,
Stupefiaţi realizăm, c-ajungem cu dreptatea în mână să murim!

Şi-n disperarea noastră la preoţi alergăm,
Căci n-avem bani de psihologi,
Dar ce sfaturi soluţii, din maldere de burţi sătule, ascunse-n robe aşteptăm,
Când tocmai Biserica prin 'cesti reprezentanţi,
A devenit şi-aceasta parte dintr-un aşa sistem corupt?!

Şi plângem către D-zeu, suntem ca boii la jug din zori şi până~n seară,
Munciţi şi obosiţi, aşa ca la patron,
De toate acuma bunătăţuri găsim în galantere,
Dar ce folos, la omul cinstit se plimbă vântu-n portofelul veşnic gol.

Şi biruri tot mai mari şi legi tot mai plăpânde pentru ceşti hoţi politici,
Apar pe zi ce trece, ei mână-n mână sunt cu clanuri de interlopi mizeri,
Îşi dau noroc sub mese, şi-o sângerândă mână, pe alta spală de orori,
Doar cu săpun şi apă rece, cutremurat din toti rărunchii sunt cand ma gandesc!
Prin media şi presa, tot praf în ochi ni se aruncă,
Abominaţiile, că-ntr-o hipnoză totală, de-ndată să uităm!

Toţi hoţii, agresorii, criminalii au fost eliberaţi de voi penalilor,
Ori niciodată condamnaţi, fără de teamă stau de puşcarii,
Bătute, violate ori omorâte în ziua amiaza mare,
Ne sunt a noastre fiice, bunice, mame,
Ne este teamă să murim, dar şi mai teamă ne este, să stăm vii!!

În cine să mai credem, cu cine să votăm?!
Subordonate politic sunt instituţi de stat ce ne duc la măcel,
Iar noi cu capete plecate, din munca nostră o viaţă biruri le plătim,
În Primarii, Poliţie, Parchete, Judecătorii,
În Armată, Parlament dar şi Guvern,
S~au infiltrat penalii ce colcăie în tupeu,
În grosolană corupţie şi servialitate,
Această caracatiţă crescută în sistem,
A dat pe toţi profesioniştii la o parte
Lăsând frumoasa noastră Românie,
La voia sorţii şi delapidată~n toate.

Ne~am săturat să ducem juguri internaţionale,
Să fim doar sclavi ai altor naţii, subiectul batjocurii globale,
Cu ce sunt alte neamuri mai bune decât noi,
De ce sistemul lor e funcţional,
Al nostru, gândit de mercenari, îi, apă de ploaie?!

Ne~am săturat să fim pe faţă de ipocriţi prostiţi,
Trataţi de către 'cesti penali ca, o ţară de tâmpiţi!
Ne-am săturat că n-avem unde munci, trăi în ţara noastră,
Că toată bogăţia sa a fost furată,
Şi împărţită între cei, cu semnul fiarei 666 însemnaţi.

Voi, monştrilor furaţi, delapidaţi şi omorâţi cât mai puteţi,
Căci roata a început în sensul invers să se~nvârtă,
Sentinţa morţii voi aţi semnat~o făr să vreţi,
Pentru a voastre beizadele puturoase de copii.

Voi seama nu vă daţi că aţi crucificat,
Prin ale voastre acţiuni de incompetenţi,
Nu numai pe noi, mulţii, de muncă istoviţi,
Şi~ngenunchiati de multe neajunsuri şi nevoi,
Pe roata a voastre lighioane de copii, de legea divină vor fi traşi,
I-aţi condamnat la moarte, penalilor, în lăcomia voastră, făr să ştiţi.

Ion Lazu

Buburuza

Buburuza este o gâză minunată din copilăria noastră. Să-i fi spus insectă, suna cam sec, nu? Iar să-i fi spus gânganie în nici un caz, sună despectiv...

O gâză minunată, dintre puținele minuni ale copilăriei. Să le numeri pe degetele de la o singură mână. Dacă aș găsi cele cinci minuni din copilăria mea, apăi Buburuzei i-aș rezerva vârful degetului mic. I se chiar potrivește. Fiind o minunăție, cum spuneam, însă mică-mititică, să aibă în total 3 sau 4 milimetri, nu mai mult. Un elipsoid pe jumătate, însă blindat sub cele două elitre portocalii, cu niște enigmatice puncte negre, cât gămălia de ac, ceva misterios, între precizia maximă și fantezia pură.

Acum, să ne înțelegem: nu mulți ne amintim de Buburuza din copilărie, unii nu-și amintesc pentru că nu au meritat impactul cu emblematica Buburuză; iar alții nici măcar nu au aflat în vreun fel de existența ei. Soarta, iar mai bine spus: firea lor, i-a lipsit de această șansă.

Nu mai departe decât alaltăieri, răzlețit în Rezervația naturală Văcărești, am dat să mă apropii de un scaiete în floare, să-i fac niște prim-planuri foto. Când colo, pe o astfel de măciulie pufoasă-țepoasă-albind, zăresc o Buburuză. Și nu una oarecare, ci parcă mai mică de cât m-aș fi așteptat, o Buburuză aproape simbolică. Cumva contrariat de acest decalaj bătător la ochi (deși îl simt ca atare, ori de câte ori îmi reamintesc lucruri din copilărie), am prins-o cu două degete și am dat să o desprind de pe măciulia alb-înflorită. Nici gând să se desprindă, cum era încleștată cu zecile ei de piciorușe ultrasubțiri și gălbui; pentru o clipă am crezut să e moartă și s-a încleștat acolo, definitiv. Dar s-a desprins dintre ghimpi - și am debarcat-o în palma stângă, unde cu câteva minute înainte ținusem patru corcodușe în pârgă, însă de culoarea vișinei, la derută...

Buburuza a rămas imobilă în palma mea, o lungă vreme. Cât să-mi iau orice nădejde... Și brusc a dat semne de viață. De parcă ar fi luat energie de la căldura palmei mele. A făcut niște pași, vreau să înțelegeți corect: mii de pași micrometrici, până spre marginea palmei. Și nu se știe ce surprize îmi mai pregătea. De mirare și de bucurie, spun drept, căci voram să o transfer pe cealaltă palmă, am cam scăpat-o pe jos. Ce mai, căzuse din palma mea și se rostogolea: o și vedeam în iarbă, între tălpile mele. Iar eu, neiertându-mi lipsa de îndemânare. Și când colo, să vezi și să nu-ți crezi ochilor: Buburuza își desfăcuse elitrele ultra-fotogenice și de dedesubtul lor a pus în funcțiune niște aripioare subtirele, aburoase și bine mototolite. Și cum-necum, s-a lansat în zbor, evoluând la nivelul genunchiului meu stâng. Și eliberându-mi sufletul de o mare apăsare, parcă din totdeauna. Așa cu Buburuza, la orice vârstă, dacă îți e în fire să te copilărești.

Poetul Radu Cange este acel om în toată firea, chiar aspru la chip, intimidându-i pe mocofani - însă pe care, știu numei ele de ce, îl vizitează din când în când Buburuzele din copilărie. Și cu ele, momentele de inspirație: Poezia.

Semnat: Ion Lazu

Ioan Miclău Gepianu

Calea Luminilor !

Privesc la norii tulburi, privesc la oameni tulburi, apoi la pomii din gradina mea.

Încerc filosofia omului simplu din popor, căci cu cei din cultură și educația de azi nu te poți prea prinde a filosofa. Totul e ceva de nedescris, pare un întuneric ce se stratifică spre a atinge neapărat punctul de rupere a norilor. Aceasta rupere are sa fie, vorba lui Nemoianu, apropierea de adevăr, iar eu o numesc “Calea luminilor”.

Unii pomi din gradina mea, sunt așa de bătrâni încât li se usucă crăngile, nu

mai dau nici fructe. Primul semn care mă face sa sesizez uscarea este ipotența și lipsa

de sevă din care să înmugurească noi frunze/idei vorbind despre oameni!

Aceasta mă face să mă gândesc la noi și tinere plante, care răsar în gradină/Țara,

căci despre această gradină vorbesc, așadar mă preocupă grija de creșterea acestor

tinere mlădițe ce vor aduce în continuare rod și înfrumusetarea gradinii dădătoare de

viață!

Se apropie ruperea, vânturile sunt și mai aprige, și înțelegem limpede ceea ce ne avertizează Adrian Botez, despre acea agresiune contra tinerilor, contra acelor mlădițe cu misiunea naturală și sfântă a asigura continuitatea vieții grădinei Maicii Sfinte, a îngrijirii rădăcinilor/tradțiilor Neamului, căci tinerii sunt pomii acestei grădini romanești atât de necesară a fi îngrijită.

Calea luminilor se întrezărește, iată,, fulgerele ce spintecă norii tulburi/apogeul

uscării politice la popoare! Fulgerele din lume, lunecarea apelor și pământurilor, din orbecăirea “de-a baba oarba” între țările Europei, uscarea financiara a băncilor năpădite de corupții și înșelăciuni. Dumnezeu vede, și știe că, îndreptarea minților oamenilor lepădați de acea iubire, de acea cale a păcii din suflete, trebuiesc refăcute! Dumnezeu este Gradinarul cel harnic și sârguincios care va îngriji grădina Maici Domnului, curățind-o de uscături…, înșelătorii și îmbogățiri din furturi, dar si de profeții mincinoși cărora le sclipesc ochii la vederea averilor și luxului.

Să nu ne alipim întunericului, ci să observăm luminile adevărului ce se apropie!”

Părinților, și numai părinților le revine sarcina creșterii sănătoare a copiilor lor!”

Cu revoluțiile s-au văzut impactele, întindeți-Vă mâinile frățește cu cei de-o seamă,

păstrați-Vă sângele și sufletele, iubiți-Vă familiile, vatra, casa și masa, căci acestea merită marile sacrificii! Iar scaunele domniilor sunt în mâna lui Dumnezeu, care-i

ridică sau îi coboară după faptele lor! Păcatele sunt ale tuturor, răsplata nu a lipsit

însă niciodată, chiar dacă vine mai încet ori mai cu răbdare, și să nu uităm căci

aceasta, spun Sfintele Scripruri, poate ajunge până-n a patra generație a unui făcător

de multe rele poporului sau aproapelui!” Și raiul și iadul sunt realități pământene,

omul pământean și le face, căutând după bine dă răul altora!

”Conducătorul bun este acela care-și iubește sincer pe cei ce-i cârmuiește,

iar pe vecini săi cu ură nu-i vorbește”. (i.m.gepianu)

SCARA MINȚII

Neștiută ar fi lumea,

De n-ar fi omul s-o știe,

Frumuseți, iubiri asemeni,

Negăsite-ar fi să fie!

Omu-i geniul naturii,

Rază-n infinit și mare,

Un Phoenix ce de-a pururi

Naște din granit și zare.

Secoli mari, cu minți și genii

Se tot trec spre infinit,

O plimbare de imperii

Închise-ntr-un circuit!

Calea-i însă cu victorii,

Sau cu-nfrângeri presărată,

Omenirea-I când în glorii,

Când în lacrimi aruncată!

Noi, sperând pe muchea gropii,

Visăm aripi îngerești,

Și-nălțându-ne ca plopii,

Dorim stelele cerești!

Fiul Sfânt acolo este,

Să privim cerul sublim

Și dumnezeeasca zestre,

Ce prin inimi s-o iubim!

Din aforismele cinicului

- Nu poţi îngenunchea un popor deprins să se târâie.

- Nu-i greu să ademeneşti soţia altuia. Greu e să i-o dai înapoi.

- Prietenia care nu cunoaşte hotare se cheamă expansiune.

- Oficierea căsătoriei este o formalitate absolut necesară pentru pronunţarea divorţului.

- Alcoolism e atunci când nu vrei să bei, dar trebuie.

- Bărbaţii şi femeile sunt de acord într-o singură privinţă: n-au încredere în femei.

- Dacă munceşti din greu şi te remarci opt ore zilnic, ajungi şef şi munceşti şaisprezece ore.

- Banii pentru salariile şi pensiile mari ajung întotdeauna. Nu ajung banii pentru salariile şi pensiile mici.

- În viaţă, e loc şi pentru eroism. Totul e să te ţii departe de el.

- Omul care crede că dragostea poate fi cumpărată cu bani n-a avut niciodată câine în casă.

- Avem un singur fel de a ne naşte şi milioane de feluri de a muri.

- Oglinda este lucrul care o ajută pe femeie să întârzie.

- Cei mai buni zece ani din viaţa unei femei sunt între 28 şi 30.

- Computerele rezolvă toate problemele pe care nu le-am avea dacă n-ar exista computerele.

- Fiecare om are dreptul să trăiască atât cât poate.

- Furtul ideilor unei persoane e plagiat, iar al mai multor persoane, cercetare ştiinţifică.

- Toţi ne naştem uzi, goi şi flămânzi. Şi acesta e doar începutul.

- Copilăria grea nu se termină niciodată.

- Un prieten adevărat nu poate fi cumpărat, dar poate fi vândut.

- Cumpără deodată trei sticle de votcă şi n-o să te trimită nimeni după a doua.

- Dacă n-ar pune întrebări, copiii n-ar afla niciodată cât de puţin ştiu părinţii.

- O ţigară scurtează viaţa cu o oră, o sticlă de votcă o scurtează cu trei, iar o zi de muncă o scurtează cu opt

- Viaţa se compune din zilele pe care le ţii minte, nu din zilele care au trecut.

- De orice fel ţi-ar fi sănătatea, ea îţi ajunge până la sfârşitul vieţii.

- Dacă vrei să ai o nevastă deşteaptă, frumoasă şi bogată trebuie să te însori de trei ori.

- Posibilităţile medicinii sunt nelimitate, limitate sunt doar posibilităţile pacienţilor.

- Burta mare nu e de la bere, e pentru bere.

- Femeia poate să-l facă repede milionar pe orice miliardar.

- Între primul şi al doilea pahar, e destul timp ca să mai bei vreo şase.

- Ignoranţa e de trei feluri: când nu ştii nimic, când ştii numai prostii şi când ştii ce nu trebuie.

KATHA UPANISHAD

domnul miluiască miruie-ne pre noi nevoi-vom a prinde taina dintru scripturi ne lumineze împăcarea doamne –tihnă-odihnă-tihnă

I

Vajasravasa lacom de cer îi dădu tot avutul un fiu Nachiketa pe nume avea (1)

precum urmărea cele daruri spre jertfă la preoţi băiatul îşi simţi mintea întru sraddha trezvită (2)

cel ce ofrandă face vaci slabe nemaiadăpându-se nemaipăscând fără lapte nefătătoare ajunge în rele locuri (3)

tată zise atunci cui mă vei da a doua a treia oară morţii te-oi da (4)

mulţimii în frunte din mulţi mai bunul mă-ndemn ce veste lui Yama trmite-se-va azi cu mine (5)

adu-ţi aminte străbunii plecaţi vezi-i pe cei ce sunt şi-or veni fiinţe grâne muritoare iarăşi veşnic răsărind-înfrăţind (6)

oaspe de foc un brahman intrând în cămin gazda îl omeneşte adu apă fecior al lui Vivasvat-soarelui-domn (7)

cel ce ţine flămând un brahman în casa-i îşi pierde speranţa şi dorul frîţia şi duhul vieţuirii

roadele jertfei şi bunelor fapte şi odraslele şi cirezile i se iau acelui nebun (8)

(Yama:)

brahmane oaspete de vază de-ai petrecut flămând trei nopţi în casa-mi mă plec dezleagă-mă şi a împlini îmi cere trei dorinţe (9)

(Nachiketa:)

sfânt Domn al morţii drept binele dintâi doresc împăcare tatălui Gautama

nemânios recunoscându-mă şi primindu-mă la întoarcerea de la tine acasă (10)

(Yama: )

prin mila-mi tatăl tău Anddalaki fiu lui Aruna te-o recunoaşte blând ca mai nainte

când întorce-te-vei somn tihnit dormind noaptea (11)

(Nachiketa:)

întru raiul svarga-loka unde nu-i spaimă tu nu eşti nici bătrâneţe nu foame

sete nici mizerii acolo afli mângâiere întru svarga-loka (12)

ştii domn al morţii de Agni cum îndrumă spre Svarga rogu-te rosteşte-mi-l pe de-a-ntregul credinţei

cum de se ţin nemuritori cei din Svarga-loka aceasta mi-e a doua voire (13)

(Yama: )

o Nachiketa rosti-ţi-voi taina lui Agni de-ndrumă spre plai de rai recunoaşte-l

spre vârful necuprinsei trancendenţe şi rostul ultim şi-n fundul inimii oricărui (14)

deplin desluşi pe Agni izvor izvodiră apoi altar de crez lemnul arderii zilnice

băiatul repteă ce-aude ci al morţii domn îi spune mai departe (15)

cu drag de-acum agni se va chema şi cu-al tău nume mahatma

mai primeşte şiragul acesta în feluri de culori şi chenare (16)

Trinachiketas trei scrieri trikarmakrit îmbie petrecerea prin naşteri şi muriri

Brahmaja atotştiutor înluminează întru sine tihna fericitoare (17)

Treinachiketa într-unul Nachiketa vieţuind se deznoadă de suferinţă

încă în trup înainte de moarte cu bucuria raiului Svarga-loka (18)

aceasta e o Nachiketa cvalea lui Agni spre svarga ce ţi-a fost a doua dorire

lume o va chema pe numele tău Nachiketa cere-mi al treilea bine acum (19)

(Nachiketa: )

e o îndoială despre cel dus de pe lumea asta mai trăieşte ori nu mai trăieşte

aceasta vreau s-o aud drept a treia plinire (20)

(Yama: )

drag Nachiketa descumpănitu-s-au înşişi zeii străbuni la taina aceasta prea greu de pătruns

mai bine tăcere cere-mi altă dorinţă a-ţi împlini (21)

(Nachiketa: )

grăieşti domn Yama de-a zeilor înşişi descumpănire la taina aceasta greu de pătruns

ci învăţător mai bun ca tine întru acestea nu se află şi n-am dorinţă mai mare de împlinit (22)

(Yama: )

copii şi nepoţi cere-mi trăitori o sută de ani cirezi elefanţi aur şi cai

moşii întinse cere-mi şi viaţă lungă ani cît ţi-e voia (23)

orice alt dar cere-mi avere viaţă pe viaţă poţi Nachiketa fi stăpân al largului pământ

bucurându-te de toate plăcerile (24)

iar şi iar cere-mi toate podoabele grele de pe-a muritorilor lume

uite răpitoare codane în car cu lăute nici un bărbat nu le ajunge ia-le îndată ţi le dărui

ci Nachiketa nu mă ispiti de suflet după moarte (25)

(Nachiketa: )

domn morţii trecătoare sunt toate acestea secătind tăria simţurilor omeneşti

se trece viaţa în clipă ţine-ţi dar caii şi carele dansul şi muzica (26)

nu satură pe om averea niciodată Yama chiar dacă în putere îţi stă să-mi dai toată bogăţia

am singur dorul dinainte-ales şi ţie rogu-mă doar pentru a sufletului înadeverire (27)

acel ce întru moarte veştejindu-se aici dedesubt află de firea necăzătoare a nemuritorilor

cum s-ar mai bucura într-o prea lungă viaţă la ce-ar mai cădea pe gânduri de plăcere frumuseţe şi amor (28)

domn al morţii cumpăneşte-mi descumpenirea oamenilor petrecerea sufletului după liberarea fără întoarcere

aceasta-i plinirea de taină şi de neînţeles eu Nachiketa cerându-ţi-o (29)

(Yama: )

două căi sunt una spor minţii cealaltă plăcerea simţirii neasemenea ci amândouă omul legându-l

bine-i de cel ce apucă pe drumul gândirilor bune pe când cel dedat plăcerilor cărnii îşi pierde ţinta omenească

(dinaintea insului a cădea i se aştern două neasemenea drumuri unul bun întru duh altul frupt trupesc fără mai om) (1)

tot omul e e două ori or frupt or duh preya or sreya

cel văzător de cumpănă o ia pe calea sreya cel înşelat de lume-apucă preya (2)

norocul harului te fericeşte Nachiketa părelnica ferice înfruptare de-ai lăsat

şi n-ai luat-o pe cărarea îmbuibării-n vipt de-o înglotează oamenii (3)

cel întru har ştie oarba avidya cum se desparte de văzătoarea vidya

te însetează Nachiketas de vidya cât şi-ar hălădui kama ispita (4)

cei de avidya orbi în părere amarnic zadarnic se cred cu mintea întreagă

îndură pe bâjbâite drumul precum orbul de orb îndrumat (5)

poteca plinirii-ntru har nu-i răsare împătimitului de-avere mândritor

a lui e lumea asta alta nu-i şi iar şi iar sub sabia-mi (6)

rar norocoşii a auzi călăuzirea-ntru har rari a pricepe printre cei ce aud

ferice de rostitorul vederii şi învăţăcelu-i auscultător (7)

slava de dincolo în neadevăr ar rosti-o înlumitul de sine nălucit

suflet şi suflet întru har mai ascuns ca ascunsul adeveri-va (8)

treaza-ţi vedere n-ai pregândit-o pricepe-se numai prin preaînaltă rostire

adevăr adeverind de laudă învăţăcel preaiubit Nachiketa bună-venire (9)

ştiu trecătoarea cunună a lumii fără drumnălucire spre nemişcătoarea eternitate

astfel mistuitu-m-am cunună întru focul tău Nachiketa lăuntrică bucurare în infinire (10)

tu Nachiketas ştiinţă avut-ai preafericirea a adeveri dor plin temei universului

jertfirilor noimă tărâm de laudă neînfricoşat învietor lăsat-ai tot întru viaţa harului (11)

n-auzi nu vezi celui de sus asemănare ci sufletul dintâi pe cale nesmintit înalţe-se

presus bucuriei şi durerii din trup întru nemărginit ascunsul inimii atoateţiitor (12)

cel ce aude din gură sacră petrecerea adevărului plin pricepându-l

îmbrăţişează fântâna nestinsului izvor din fericire-ţi Nachiketa (13)

(Nachiketa: )

dincolo de dharma dincolo de adharma dincolo de cauză şi efect

dincolo de ieri şi de mâine unde îţi afli a ta fire Yama (14)

(Yama: )

Veda rostitu-s-a desăvârşita fire îndurările vieţii de brahmacharya

întru adevărul adevărului rostitor întâi aum (15)

acesta este desăvârşitul Brahma acesta este desăvârşirea fără săvârşire

acesta este sat-chit-ananda-vigraha adevărul atoateîmplinitor (16)

această silabă poarta raiului este şi deschiderea porţii

această silabă este slava lui Brahma şi întruslăvirea (17)

nu naştere nu moarte mai apasă pe înslăvitul nenăscut nenăscând

suflet dintâi de pe urmă nemoartea la-a trupului strivire (18)

cel ce strivitor se crede sau se crede strivit nu crede

duhul de sine de nestrivit nestrivind na hanyate (19)

fărâma nemargine tainei de suflet ci însufleţita slavă-i mai de nepătruns deasupra şi-n inima fiinţelor toate

numai cel fără dor de mântuire şi înălţare nesmintit nevoindu-se întru haru-i petrece presus durerilor (20)

aici durează dar departe se mişcă deodată în lume şi dincolo

de el ales îl ştiu în binecuvântare întru suferinţa fiinţelor (21)

fără trup dar în trupul fiinţelor toate din zare în zare

pe lume desăvârşitul har cine-l poartă suie durerile (22)

întru harul slăvit nu scripturile poartă nici şcolirea nici ascultarea cea nesupusă

domnul alege omul binecuvântându-l cu întruchiparea-şi (23)

nedezlipitul de rele neînfrânatul cel afară de calea credinţei încrezut

n-ajunge harul oricât de învăţat s-ar numi printre predici (24)

dacă brahmanii şi kshatriya ţin credinţa şi tot mor

dacă domnul morţii chiar şi supus pieirii cine mai afle harul (25)

sinele sinea amândouă sălăşluie întru tainiţa inimii îndumnezeite

umbră şi lumină rostesc brahmanii încincit jertfitorii şi-ai focului Trinachiketas (1)

priveghează focul întreit-Nachiketas puntea jertfei

peste vieţuirea samsaara întru slăvit slăvitorul brahman (2)

ştii sinele-i stăpânul carului trupul carul

duhul căruţaşul mintea frâiele (3)

simţirile spune-nţeleptul la carul trupului sunt caii însimţi-drumul

sufletul întru trup dat minţii şi simţirilor culege rod făptura (4)

frână şi cumpănă minţii cine nu-şi pune

sălbatici caii simţurilor o iau razna la car (5)

necumpănitul în har necurăţia minţii în veac

nu-l fericeşte ci se tot naşte-n samsaara (6-7)

cel cumpănit întru har cu mintea curată şi inima

se desăvârşeşte şi nu s-o mai naşte nicicând (8)

cumpănitul în har vizitiu trupului înfrânând calul minţii

străbate samsaara de-ajunge ăntru slăvitul Vishnu ultim alin (9)

presus de simţuri cincimea firii şi mai presus mintea

deasupra harul iar peste toate mahaan atma sinele sufletului trnascens (10)

mahat-tattva împrejmuind născut-nenăscutul sine de suflet

ci mai presue e purusha nimic mai presus de purusha ultim alin (11)

raza harului în tot sufletul luminează pe neştiute

vederea-i lăuntrică suflet preaînţelept de-o ştie (12)

lăuntric văzătorul simţurile strângă-şi la lumina minţii

mintea îndrepte-şi la glasul harului întru singură tihnă (13)

treziţi-vă întru sine suflete luminaţi-vă la auzul petrecerii harului

rostindu-se de alt înţelept în de sine pe tăioasă potecă şi tare-a străbate (14)

presus e harul de sunet atingere formă gust miros neştirbit în vecie

neînceput-nesfârşit nălucit în mahat-tatva ci neîntrupat mântuind din ghearele morţii (15)

cel ce aude din sfinte buze ori rosteşte sufletelor însetate

această străveche poveste a lui Nachiketa la sfat cu Yama ajunge raiul Brahman (16)

cine credincios credincioşilor le rosteşte această minunată petrecere

la vremea comândului shraddha mult se învredniceşte (17)

II

harul prefăcu fiinţele spre plăcere întoarse afară nu înlăuntru privind

cum dar a-l simţi afle-l în tainiţa inimii iluminatul reîntorcându-se în sine (1)

ieşitul din minţi rătăceşte plăcerea-n mreaja morţii

clarvăzătorul nelacom de viaţă strânge nemoartea (2)

frumuseţe gust miros sunet atingere şi împreunare ştie-le

sufletul în cădere ce-i mai rămâne ultim alin de-l voiai (3)

săvârşit visul privegherea din urmă sufletul nemaiîndurerând

clarvăzătorul se împărtăşeşte întru harul atotţiitor (4)

sinele cine şi-l ştie rodind întru harul atotţiitor

mângâietorul şi scutul din tainiţa inimii nu-l mai pierde (5)

sinele suflet-răsuflet însimţind-dumnezeind rod făptuit

ci sufletul sufletului lumea săvârşeşte-desăvârşeşte (7)

focul de jertfă se-ncinge frecând două surcele femeia naşte copilul şi-l alăptează

la fel cel trezit îşi creşte crezarea peste simţuri întru har suprafiresc (8)

din el răsare soarele în el apune

dă viaţă zeilor ci nimeni nu-l petrece fie laudă lui (9)

trup pe pământ har veşnic în cer tot unul e cel de sus

din moarte-n moarte trece cine-i desparte (10)

mintea iluminată vede împreună întruparea şi harul neîntrupat

din moarte-n moarte se-mparte cine duhul întrupat desparte (11)

de-un deget purusha în tainiţa sufletului domneşte

întru har ce-a fost ce va fi cine-l află nu-l pierde laudă lui (12)

de-un deget purusha străluceşte flacără fără fum

ţine trecutul şi viitorul el acelaşi azi şi mâine laudă lui (13)

unul har luminează toate fiinţele cum una cade ploaia în vârful muntelui pe coaste

cel ce în toate nu-l vede unul cade pieirii (14)

cum apa de izvor pe apă de izvor e una

la fel sinele văzător al unui muni e seamăn harului o Gautama (15)

harul şi între unsprezece porţi ale trupului veşnic născut domneşte

cne astfel îl află trece durerea ferice laudă lui (1)

har veşnic atotţiitor în viu soare văzduh altar oaspete-n casă în om în zei în toate cele bune

e-n jertfire e-n cer e-n fiinţele apei pământului munţilor e totul în toate (2)

harul deget splendorii în tainiţa inimii

duh insuflării şi răsufletului zeii-l adoră (3)

sinele din trup şi din duh liberându-se

cine-l apără de nu harul sufletelor liberate (4)

nicicând muritorul nu trăieşte cu prana doar

în suflet-răsuflet ci harul lăuntric de sine poartă suflarea vie (5)

rosti-ţi-voi Gautama încă o dată suprafirescul Brahman

petrecerea sufletului după moarte (6)

necredincioşii după moarte în pîntec reintră

cum le-a fost karma şi gândul din urmă nici unul iarbă ori pom (7)

cel treaz când totul doarme dor de dor dăruind la trezire

acel adevăr în veac preacurat se cheamă Brahman cu toate lumile în sine nimeni suindu-le harul laudă lui (8)

focul în lume flăcări-flăcări schimbă după ce arde

ci harul prin fiinţe-fiinţe unul e vieţuind şi deasupra-le (9)

aerul în lume nouri-nouri schimbă după ce umple

ci harul prin fiinţe-fiinţe unul străbate vieţuind şi deasupră-le (10)

precum soarele ochiul lumii nu se spurcă de spurcăciunea din ochii noştri

astfel harul nemurdărit de lume se petrece durerilor (11)

haricul atma presus de tot şi întru toate fiinţele în felurite chipuri adeverind

cel ce-l află cu învăţătoru-i veşnic se mângâie nu şi aceia căzuţi încântării (12)

har veşnic izvor fiinţei în taina inimii fiinţelor toate

cei ce-l află nesfârşită le e mângâierea nu acei căzuţi încântului (13)

clarvăzătorul vede necuprinderea harului nesfârşit mângâietor

de peste vedere cum îl voi afla simţi revela (14)

în lumina de sine a harului nici soarele nici luna nici stelele tari nici fulgerul necum focul nu pâlpâie

ci arderea lor din har izvorât-a din har lumea toată

sus rădăcinile jos ramurile lumea-arbor părelnic nepieritoare

pe când Brahma nemutat mângâietor întru taină

nimeni petrecându-l nimic vieţuindu-i în afară laudă lui (1)

firea toată tresare întru harul înfricoşatul trăznet

fiinţe legiuind cel ce-l împărtăşeşte nu moare (2)

întru harul înfricoşat arde Agni luceşte Surya

fiinţează Indra Vayu al cincilea Yama domn morţii (3)

cel dintru har împărtăşit înaintea căderii din trup

mântuie-se-n locaşuri de slavă nemainăscându-se-n soartă (4)

har în suflet străveziu chip în oglindă oglindă în apă şi vis pe lumea gandharva

har plin în slavă lumină în cer pe pământ umbră (5)

cel despărţind făptură suflet nălucite a pieire

de sine întru har nu suferă nici moarte nici renaşte (6)

peste simţuri domneşte mintea peste minte trezvia

dincolo de trezvie e sufletul iar deasupra sinele harului (7)

asupra harului nenăscutul fără de chip mare purusha

cel ce întru har îl împărtăşeşte i se mântuie (8)

harul ascuns ochiului ci mintea străvezie-ntru crezul din tainiţa inimii-l împărtăşeşte

cei ce astfel vederea-şi adeveriră ajuns-au ultim alin (9)

când cele cinci simţuri şi mintea se întorc din lume

şi sinele întru har se împărtăşeşte atunci paraagati însufleţeşte (10)

întoarsă din lume simţirea intră-n yoga cea adevărată

yoginul liberat de rătăcirea minţii distruge neştirea (11)

harul nu se împărtăşeşte cu vorba cu mintea cu ochii

cum altfel dacă nu întru crezul ăncrezătorilor (12)

încrezătorul crezând vorbelor învăţătorului întru veşnic har

încrezătorul harul veşnic întru sine împărtăşeşte (13)

cel ce kama din inimă-şi taie atunci de moarte nemuritor

harul Brahma în ultim alin împărtăşeşte (14)

cel ce taie nodurile inimii se dezrobeşte de moarte

nemuritor acesta-i învăţul de căpătâi al sripturilor (15)

o sută un fir se ridică din inimă numai unul urmând

până-n creştetul soarelui duce-n nemoarte celelalte aiurea (16)

de-un deget harul nemuritor în tainiţa inimii află-l cu grijă

presus de suflet fir de munja crescut lăuntric (17)

domnul morţii încredinţându-i marele adevăr Nachiketa întru har împărtăşitu-s-a

în ultim alin cum şi cel ce acestea le aude urmându-le (18)

domul miluiască miruie-ne pre noi nevoi-vom a prinde taina dintru scripturi

ne luminează împăcarea doamne-tihnă-odihnă-shanti

Traducere de George Anca

ŞCOALA LITERARĂ de la TOMIS-între primele Universităţi ale lumii creştine

(partea a III-a)

GHEORGHE CONSTANTIN NISTOROIU

„Se spune despre sufletul desăvârşit că este,

într-adevăr, ca un crin în mijlocul spinilor.”

(Sf. Ier. THEOTIM I Filosoful)

„Aduceţi-vă mereu aminte de învăţătorul şi

părintele vostru, la al cărui sân şi în ale

cărui braţe aţi crescut”. (Sf. IOAN CASSIAN)

Şcoala de la Tomis purtătoare a spiritualităţii milenare a înţelepciunii pelasgo-thraco-geto-dace s-a impus prin teologia, filosofia şi literatura sa ortodoxă în mod imperios în Pantheonul Culturii Creştine Universale, prin autorii ei de un colosal prestigiu, care i-au dăruit opere geniale, capodopere, prin abundenţa semnificaţiilor religios-spirituale, prin revelarea cunoaşterii ştiinţifice, dar şi prin încântarea şi frumuseţea valorilor estetice care le-a conturat cu desăvârşire sublimul în imanenţa şi transcendenţa moştenirii lor nemuritoare.

Secţiunea I-a:Personalităţi teologico-literare ale vestitei Şcoli a Pontului Euxin.

1. Sf. BRETANION de TOMIS.

Sursele privind biografia sa atestă două variante: prima afirmă că viitorul ierarh s-ar fi născut în prima parte a veaculului al IV-lea, undeva în Dobrogea şi că ar fi plecat la Domnul pe la începutul secolului al V-lea. Cea de-a doua variantă atestă că ar fi venit pe lume în Capadocia thracă, iar la Tomis a ajuns cu unii coloni sau funcţionari imperiali.

Istoricul thrac Sozomen face referire la personalitatea ierarhului dobrogean de excepţie BETRANION – VETRANION – VRETANION, prezentându-l ca pe „un bărbat destoinic şi renumit prin virtutea vieţii sale, după cum mărturisesc şi sciţii înşişi.” (Sozomen, Istoria Bisericească )

Când Sozomen prezintă campania împăratului Valens, de erezie ariană, împotriva goţilor situaţi în nordul Dunării de Jos, relatează şi confruntările religioase de la Tomis. În drumul său de la Noviodunum – Isaccea – Tulcea, Valens s-a oprit la Tomis încercând să-l convertească pe ilustrul ierarh, care nu numai că nu s-a înclinat în faţa imperatorului, dar l-a mustrat aspru pentru rătăcirea sa. În faţa represaliilor ereticului Valens, ierarhul Betranion s-a retras cu poporul său credincios. Împăratul a cedat însă permiţându-i ierarhului să revină în scaunul de la Tomis, de frica revoltei dobrogenilor, „ştiind că ei sunt viteji, iar prin părţile locului, necesari Imperiului Roman, fiind aşezaţi ca un zid de apărare în faţa năvălirilor barbare.” (idem)

Ierarhului dobrogean îi aduce venerare şi istoricul bisericesc Teodoret al Cirului (392-458), pe care îl găseşte „plin de credinţă..., a înfruntat stricarea dogmelor şi fărădelegilor săvârşite de Valens împotriva sfinţilor”, (creştinilor ortodocşi).

În Ierarhia Spiritualităţii episcopul dobrogean urcă de la măsura erudită înspre culmile Teologiei până la Corola Sfinţilor ortodocşi dacoromâni şi universali.

2. Sf. THEOTIM I FILOSOFUL – episcopul Tomisului.

Isvoarele istorice consemnează prin acelaşi reputat istoric Sozomen, faptul că Sfântul Theotim I, s-a născut undeva între Dunăre şi Mare, pe la mijlocul veacului al IV-lea şi a murit la Tomis în 403. Istoricul îl numea Scitul, şi păstorea peste Tomis şi toată Scythia Minor, remarcându-se prin profunda smerenie, prin asceza regulilor monahale, prin mistica înţelepciunii teologice, prin cunoaşterea învăţăturilor filosofice, prin purtarea părului lung, kometes, prin îmblânzirea hunilor: „În această zi, 20 Aprilie, se face pomenirea lui Theotim Scitul, care conducea Biserica de la Tomis şi din restul Scythiei, bărbat cultivat în filosofie (s.n.), pe care barbarii huni care locuiau lângă Dunăre, copleşindu-l cu laude şi admiraţie pentru virtutea lui, îl numeau Dumnezeul romanilor (Theon Romaion onomaton).” (Istoria Bisericească, VII, 27)

Informaţia este confirmată şi de Nichifor Calist care susţine că Sfântul Theotim I „era bărbat de neam scit.” (Istoria Bisericească XII, 45)

Fericitul Ieronim (347-420) l-a apreciat într-un mod cu totul de excepţie pe confratele său, dobrogeanul ortodox pentru autoritatea şi înţelepciunea în semnificativa sa lucrare De viris illustribus..., <<Theotimus Scythiae Tomorum episcopus>> - „Theotim, Episcop de Tomis în Scythia”.

Istoricul Socrate, la fel avea numai cuvinte de laudă despre personalitatea, diplomaţia, înţelepciunea şi cultura filosofului ierarh. (Istorie bisericească VI)

În Corola admiratorilor s-a numărat şi Sfântul Ioan Damaschin (650-789), care prin vasta sa operă a îmbrăţişat teologia dogmatică, logica, liturgica, imnologia, muzicologia, iar în Sacra Parallela - Sfintele paralele, îl preţuieşte foarte mult pe marele filosof, ierarh de Tomis, citându-i caracterul etic şi moral: „În mintea tulburată şi plină de griji, nu se află nici un gând frumos şi nu se revarsă peste ea harul lui Dumnezeu. A ajunge la desăvârşirea sufletului înseamnă a-l elibera de griji, căci datorită grijilor se nimiceşte. De aceea se spune despre sufletul desăvârşit că este, într-adevăr, ca un crin în mijlocul spinilor. Căci crinul din Evanghelie înseamnă sufletul lipsit de griji, care nici nu se osteneşte, nici nu toarce, şi totuşi s-a îmbrăcat mai frumos decât slava lui Solomon.” (Matei VI, 28-29; Cuvintele unui Sfânt român, în Scara, Revistă de Oceanografie Ortodoxă, Bucureşti, an. II, Febr. 1998)

Cu privire la Sinodul de la Stejar – Calcedon, unde mitropolitul Epifanie Pentaglotos de Constantia Salamina – Cipru, instigat de patriarhul Teofil al Alexandriei care dorea Scaunul patriarhal al imperiului, l-a acuzat public pe patriarhul Constantinopolului Sf. IOAN GURĂ de AUR (398-404), de origenism. Cel care l-a apărat ferm prin adevărul dogmatic, după sfinţii Vasile cel Mare (329-379), Grigorie de Nazianz (335-390), Evgarie Ponticul (346-399), Didim cel Orb (313-398), Rufin (345-410), Ioan II de Ierusalim (386-417), Ieronim (342-420), Eusebiu de Cezareea (263-340), a fost filosoful nostru Sfântul Theotim I : „Eu, Epifanie, nu vreau să necinstesc pe acela care a adormit de mult (Origen) în chip frumos şi nu îndrăznesc să săvârşesc o blasfemie, condamnând lucruri pe care cei dinaintea noastră nu le-au înlăturat, mai ales că ştiu că în cărţile lui Origen nu se află nici o învăţătură rea.” A scos apoi o lucrare a savantului teolog Origen şi a lecturat-o, fluturând-o în faţa celorlalţi confraţi, continuînd: „Cei ce insultă acestea uită că insultă chiar acele lucruri (textele biblice) despre care tratează aceste cărţi.” (Socrate, Istoria Bisericească VI, 12)

Se cuvine o precizare tulburătoare, dar apa care nu se tulbură nu se limpezeşte. Ierarhi ai Bisericii Ortodoxe Universale, nefiind infailibili ca vicarii lui Hristos, catolicii au comis o serie de fără de legi religioase, condamnând post mortem Titani ai Ortodoxiei, cum a fost cazul marelui savant teolog Origen, dar şi pe confraţii lui care l-au venerat pentru integritatea scrierilor lui deosebit de profunde.

Cine era Origen? Origen era fiu de martir, cel mai de seamă şi cel mai original gânditor teolog-filosof al Şcolii Creştine din Alexandria, a cărui strălucire nu s-a întins până astăzi şi chiar mai departe, dincolo de hotarele imanenţei. Episcopul Demetriu al Alexandriei îl numeşte decanul Şcolii din Alexandria la vârsta de 18 ani, şi-l supranumeşte, graţiei culturii şi vieţii ascetice, Adamantius – „Omul de oţel”, dar mai târziu tot el îl cateriseşte, fiindcă a fost hirotonit preot de către ierarhii Alexandru de Ierusalim şi Teoctist de Cezareea. Eusebiu de Cezareea îl reabilitează încredinţându-i timp de 20 de ani noua Şcoală din Cezareea. Este persecutat, prigonit, închis şi torturat sub tiranul Decius. Origen a scris capodoperele: Hexapla, Tetrapla, Enneapla, Filocalia, Despre Principii sau Despre lucrurile fundamentale, a conceput şi impus veşniciei termenul homoousios, adică deofiinţimea Fiului cu Tatăl şi naşterea Fiului din Tatăl deîndată, denumirea lui Hristos ca Dumnezeu-Om, precum şi comunicarea atributelor, communicatio idiomatum. Termeni exclusiv divini. Dacă anumite argumente sunt conceptele sale proprii, fără a le impune Bisericii, cum a fost apocatastaza – adică restaurarea universală a tuturor lucrurilor la starea lor originară pur spirituală sau preeexistenţa sufletelor, el s-a străduit să dea o explicaţie raţională a elementelor doctrinare creştine, dar subliniază cu deplină autoritată evanghelică, faptul că , „Numai acel lucru trebuie acceptat ca adevăr, care nu se deosebeşte în nici o privinţă de tradiţia bisericească şi apostolească.” (J. A. Robinson, The Philocalia of Origen, Cambridge-1893, trad. de T. Bodogae, N. Neaga, Z. Laţcu, C. Galeriu în P.S.B. vol. 6,7,8,9; H. Crouzel, Theologie de l’mage de Dieu chez Origene, Paris-1956)

Origen a scris peste 6000 de suluri de lucrări.

- De fapt de ce a fost excomunicat Origen, la câteva secole de la urcarea sa la ceruri alături de Prietenii lui Hristos?!

Şi de către cine? De către micimea reprezentanţilor Ortodoxiei şi de către Anastasie, pontiful Bulă, printr-o epistolă bulimică-pascală.

BISERICA este în primul rând trupul mistic al lui Hristos, apoi soborul creştinilor, corola Sfinţilor şi doar ierarhia coslujitoare şi coslăvitoare a lui Dumnezeu, a Maicii Sale şi a Ierarhiilor cereşti.

Pericolul Origen de fapt, nu erau Apocatastaza sau predestinarea sufletelor, ci aşezarea textelor vechi testamentare pe şase coloane, faţă către faţă, în cele şase limbi sacre: aramaica, protodaca, sanscrita, hebraica, greaca, protolatina, în capodopera sa HEXAPLA, care reflectau întocmai originalul, evitând pericolul falsificării ulterioare a creaţiei biblice, după o versiune pământeană, aparţinând chiar ultrarabinilor, reprezentanţii fideli ai „poporului ales”.

Excomunicarea dată de anumiţi ierarhi ortodocşi este un fel de ardere pe rug spirituală. Deci un nou model de Inchiziţie.

Cine erau amicii anatematizaţi ai marelui savant Origen?

Îi aflăm printr-o prezentare pe scurt:

Didim cel Orb (313-398), şi-a pierdut vederea la 4 ani, dar ajunge unul dintre cei mai mari văzători cu duhul ai lui Dumnezeu, alături de erudiţia şi enciclopedia sa în aritmetică, filosofie, geometrie, gramatică, logică, muzică, retorică, teologie. Rufin îl considera profet, bărbat apostolic, compunând numeroase opere nobile, plura et nobilia, Despre Sf. Treime, Despre Sfântul Duh, Împotriva maniheilor etc (cf. Ieronim; Istoria Lausiacă 4) Sf. Atanasie cel Mare l-a apreciat şi l-a numit decanul Şcolii catehetice din Alexandria. Didim cel Văzător a fost anatematizat de orbii Sinodului V, ecumenic de la Constantinopol din anul 553.

Eusebiu de Cezareea (263-340), episcop, supranumit Părintele istoriei bisericeşti. Graţie culturii şi preocupării ştiinţifice dobândită sub îndrumarea magistrului Pamfil, Eusebiu a devenit favoritul împăratului Constantin cel Mare, onorând cu mare cinste domeniile filosofiei, teologiei, istoriei, geografiei, filologiei, exegezei, paleografiei, dovedindu-se a fi după cum îl aprecia savantul Fotie, patriarhul de Constantinopol, un mare om de cultură. Opera sa vastă cuprinde: lucrări istorice (Istoria bisericească fiind capodopera sa), panegirice (Viaţa lui Constantin, Cuvântul împăratului Constantin către adunarea sfinţilor, Laudele lui Constantin ş.a.), apologetice, biblice şi exegetice, dogmatice, oratorice, corespondenţa.

Evgarie Ponticul (346-399), geto-dac get beget, a fost unul dintre cei mai vestiţi asceţi, conturat într-o personalitate complexă de excepţie. A fost un apropiat al sfinţilor Vasile cel Mare şi Grigorie de Nazianz şi colaborator al patriarhului Nectarie de Constantinopol. Are o aventură cu o frumoasă aristocrată, apoi exilul la Ierusalim la mănăstirea celebrei Melania Romana, din nou revine pentru scurt timp în viaţa mondenă, apoi se retrage în munţii Nitriei-Egipt, 14 ani la Kellia. Refuză cârja de episcop, trăind din scris. Evgarie a lăsat o operă fundamentală, devenind „întemeietorul misticii monahale şi cel mai fertil şi cel mai interesant autor duhovnicesc al deşertului egiptean.” (Ierom. Gabriel Bunge, Evgarie Ponticul. O introducere, studiu introductiv şi traducere diac. Ioan I. Ică jr., Ed. Deisis, Sibiu-1997)

Opera sa prodigioasă: Antirrheticos-Combaterea celor opt duhuri ispititoare, Monahul, Sentinţe metrice pentru monahi şi monahii, Probleme gnostice, Despre rugăciune, Comentarii biblice, Corespondenţa etc., a suferit alături de autorul ei, având aceeaşi soartă ca şi cea a lui Origen şi Didim cel clarvăzător, pecetluindu-le orbii de la Sinodului V ecumenic, din 553.

Fericitul Ieronim (342-420), s-a născut la Stridoniu, localitate aflată între Dalmaţia şi Panonia. A studiat la Roma, unde îl cunoaşte pe Rufin, apoi călătoreşte în Antiohia, fiind iniţiat în tainele monahale răsăritene de Apolinarie de Laodiceea. Alege pustia Chalcis la sud de Alep. Merge din nou în Antiohia unde este hirotonit preot, apoi ajunge la Constantinopol şi-l cunoaşte pe Grigorie de Nazianz, iar prin acesta pe marele Origen. Discipola sa, aristocrata Paula a întemeiat lângă Betleem 3 mănăstiri de călugăriţe pe care le-a condus şi una de călugări păstorită de Ieronim. A tradus în 405, Biblia din ebraică şi greacă în latină şi a transferat Patristica grecească lumii apusene, continuând cu istoria bisericească, De viris ilustribus şi vestitele sale traduceri din personalităţile proeminente ale Bisericii Răsăritului.

Ioan II de Ierusalim (386-417), episcop, învinuit de Epifanie de Salamis de origenism. În aparenţă se justifică, dar rămâne tributar lui Ieronim. A scris celebrele Catehezele mystagogice. N-a fost ars pe rug, nici de catolici, nici de ortodocşi.

Rufin (345-410), s-a născut la Concordia-Aquileia în familie creştină. A studiat la Roma, unde îl are coleg pe Ieronim. Devine monah şi pleacă în Egipt, petrecând cca. 4-7 ani, vreme în care a audiat cursurile celebrului Didim. Ajunge în Palestina – Ţara Sfântă, stabilindu-se pe Muntele Măslinilor la o mănăsrire fondată de Melania cea Bătrână. Ioan episcopul Ierusalimului l-a uns preot în anul 390, perioadă când se îndepărtează de Ieronim. Şi-a dedicat viaţa traducerilor din marii Stâlpi ai Biserici lui Hristos, completând Istoria bisericească a lui Eusebiu, până la moartea împăratului Teodosie din anul 395.

Revenind la firul nostru, alături de prietenia cea mare a Sf. Ioan Gură de Aur şi de cele câteva Epistole adresate reciproc, Opera sfântului Theotim I Filosoful s-a încununat sub formă de predici şi dialoguri înveşmântate somptuos în frumoasele cugetări în limbile latină, gotică, geto-dacă, acordând o deosebită importanţă „gândului frumos”, cupolă a „minţii conducătoare”, din care culegem câteva:

1. „Lucru cu greutate nu este să suferi mult, ci să suferi pe drept.”

2. „A-ţi aminti de Dumnezeu înseamnă a-ţi aminti de viaţă, iar a-L uita înseamnă a muri.”

3. „Nu este fericire mai marte pentru un creştin decât cunoaşterea lui Dumnezeu.”

4. „Când stăruim cu adevărat în gânduri strălucitoare şi înflăcărate, atunci suntem îmbrăcaţi în purpură, dar când suntem atraşi de cele trecătoare, atunci ne acoperim de gunoaie.”

Bibliografie selectivă (3)

Sozomen, Istoria Bisericească VII;

Studiu introductiv, traducere, note şi comentarii, Pr. Prof. Dr. Ioan Rămureanu, la

Colecţia Părinţi şi Scriitori Bisericeşti, vol. VII, Ed. I. B. M. al B.O.R., Bucureşti-1982;

Mitropolit Nicolae Corneanu, Episcopul Betranion al Tomisului, în vol. Studii patristice, Aspecte din vechea literatură creştină, Ed. Mitropoliei Banatului, Timişoara – 1984;

Artur Silvestri, L’Ecole litteraire de Tomis, în Revue Roumaine, Bucureşti, XLIe Annee, Nr. 7/ 1987;

Nichifor Calist, Istoria Bisericească XII;

Iordanes, Getica, Geografia VII;

Iosif Flavius, Antichităţile iudaice XVII;

Fericitul Ieronim, De viris illustribus;

Socrate Istorie bisericească VI;

J. A. Robinson, The Philocalia of Origen, Cambridge-1893, trad. de T. Bodogae, N. Neaga, Z. Laţcu, C. Galeriu în P.S.B. vol. 6,7,8,9;

H. Crouzel, Theologie de l’mage de Dieu chez Origene, Paris-1956;

Ierom. Gabriel Bunge, Evgarie Ponticul. O introducere, studiu introductiv şi traducere diac. Ioan I. Ică jr., Ed. Deisis, Sibiu-1997;

G. Rowekamp, Johannes II von Jerusalem, în LACL;

Cross, Rufinus, Tyrannius or Turranius, în ODCC;

Scara, Revistă de Oceanografie Ortodoxă, Bucureşti, an. II, Febr. 1998;

Remus Rus, Dicţionar Enciclopedic de Literatură Creştină din primul mileniu. Ed. Lidia, Bucureşti-2003;

Pr. Prof. Dr. Ioan G. Coman, Scriitori bisericeşti din epoca străromână, Ed. I.B.M. al B.O.R., Bucureşti-1979, cap. Theotim de Tomis, Episcop misionar, prieten al Sfântului Ioan Gură de Aur, Scrieri, doctrină.

Fond de carte, bibliofil DUMITRU IONESCU-Bucureşti

ŞCOALA LITERARĂ de la TOMIS-între primele Universităţi ale lumii creştine

(partea a III-a)

GHEORGHE CONSTANTIN NISTOROIU

„Se spune despre sufletul desăvârşit că este,

într-adevăr, ca un crin în mijlocul spinilor.”

(Sf. Ier. THEOTIM I Filosoful)

„Aduceţi-vă mereu aminte de învăţătorul şi

părintele vostru, la al cărui sân şi în ale

cărui braţe aţi crescut”. (Sf. IOAN CASSIAN)

Secţiunea I-a:Personalităţi teologico-literare ale vestitei Şcoli a Pontului Euxin.

1. Sf. BRETANION de TOMIS.

În Ierarhia Spiritualităţii episcopul dobrogean urcă de la măsura erudită înspre culmile Teologiei până la Corola Sfinţilor ortodocşi dacoromâni şi universali.

2. Sf. THEOTIM I FILOSOFUL – episcopul Tomisului.

Informaţia este confirmată şi de Nichifor Calist care susţine că Sfântul Theotim I „era bărbat de neam scit.” (Istoria Bisericească XII, 45)

Istoricul Socrate, la fel avea numai cuvinte de laudă despre personalitatea, diplomaţia, înţelepciunea şi cultura filosofului ierarh. (Istorie bisericească VI)

Origen a scris peste 6000 de suluri de lucrări.

- De fapt de ce a fost excomunicat Origen, la câteva secole de la urcarea sa la ceruri alături de Prietenii lui Hristos?!

Şi de către cine? De către micimea reprezentanţilor Ortodoxiei şi de către Anastasie, pontiful Bulă, printr-o epistolă bulimică-pascală.

George Anca

miercuri, 7 august 2019

KATHA UPANISHAD

‎Vişan Dragoş‎

to

Streche Nicolae Florenti

Lora Levitchi

KATHA UPANISHAD

I

Vajasravasa lacom de cer îi dădu tot avutul un fiu Nachiketa pe nume avea (1)

II

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu

Arhivă blog

miercuri, 7 august 2019

KATHA UPANISHAD

‎Vişan Dragoş‎ to

Streche Nicolae Florenti

Lora Levitchi

KATHA UPANISHAD

I

Vajasravasa lacom de cer îi dădu tot avutul un fiu Nachiketa pe nume avea (1)

II

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu

‎Vişan Dragoş‎

to