POEȚI INDIENI
Versiuni de George Anca
Kabir - Rabindranath Tagore –
Vallathol – Subramania Bharati – Sumitranandam Pant – Priya Maniar – Amrita
Pritam – A. S. Modayil – Margaret Chaterjee – Nissim Ezekiel – Sisir Kumar Das
– Mahendra Dave – Adil Mansuri – Kamala Das – Jayanta Mohapatra – O. M. Anujan
– Satyavrat Shastri – Nilima Das – Vinod Seth
Poeme de Kabir
Făcând, nefăcând,
ținând, lăsând
Toate deloc a fi-n
acest loc.
Nu casă, nu făr', nu-nuntru-or afar',
Cosm mare, mic sunt nimic.
Cinci ale facerii elemente
Și treimea sunt absente,
nu-i martor son Shabd
ne în ton.
Nu radăcini, flori,
nu ram, grânșori,
Fără un pom roadele
form,
Prim son Om,
suflu-sincron Soham
Acest, acel, toți
lipsă, respirația eclipsă.
Unde-i Preaiubitul e
Nimic cu totul
Spune Kabir, am venit
să inspir.
Oricine-mi vede
semnul de-a crede
Prietenă, trezirea!
La ce bun adormirea?
Trecută noaptea doar
nu vrei Să fugă ziua-n urma ei?
Alte femei trezite-n
grabă Găsiră-un elefant ori o podobă...
Lasă-ți
Lasă-ți trup și minte
între brațele iubite
în extazul bucuriei
îndrăgostite:
Adu-ți în ochi
înlăcrimatele șuvoaie din norii de ploaie,
coperă-ți inima cu
umbra întunericului:
Du-ți fața mai
aproape de urechea sa
și spune doruri
adânci cu inima:
Spune
Kabir:„Ascultă-mă, frate!
Cum e treaba
Cum e treaba,
polițistu-ntreabă,
a patrula urbea
unde-n măcelării
sunt paznici
vulturii,
taurii fată,
vaca e stearpă,
vițeii dau lapte
de zi până-n noapte;
șoarecii-s luntrași,
motanii vâslași;
Unde-și iau broaștele
pază șarpele,
și fug șacalii
după lei ralii?
Știe cineva
Despre ce-i vorba?
Copilul
De Rbindranath Tagore
noaptea dar noaptea e întrebarea
nici un răspuns
dar timpul prin labirint orbecăie neştiutor de cale
ori noimă
în vale întunericul holbează stinse orbitele unui
gigant
norii-coşmar înşbuşă cerul
umbre masive leapădă trupurile nopţii
cum capătă-scapătă-n zare lugubrul licăr
să fie oare un ultimatum de stea stinsă
ori foamea în rărunchi lingând cerul
delirant de sălbatice lucruri
zgomote cu gramatică de zbieret
cuvinte desfigurate de sens
refuz împotriviri nerodnicii de-o viaţă
prăpăstioase rovine de fală risipitoare
fragmente de punţi peste uitarea curentului scurs
altare fără zei adăpostind reptile
trepte de marmură spre beznă
vorbe de clacă şi omor toacă bolta
înfiorând şirul oaselor insomnioase
din ce disperate potopuri
bubuie în pereţii grotei
din ce fanatice hule
ănvârtejesc vaerul incantaţiilor
va fi strigând în ei străvechiul codru
bolborosind foc-fum de ultim suicid într-o doară
horcăieli de paralitice adunături sub bici de lunatici
orbi şi surzi
subt trăznetul terorii şerpuie un susur secret
bulbuci de nămol vulcanic
amestec de sinistre şoapte rumori turnătorii şuierele
deriziunii
lumea vagă strânsă acolo seamănă foilor sfâşiate
dintr-o epopee
cum bâşbâie în grupuri ori singuri făclia le tatuează
feţele cu vergi de tipare ale înspăimântării
brusc suspicioşi maniacii se încaieră cu descreieraţii
încingând în nediscriminată hărmălaie o bătălie
din munte în munte ecou
femeile îşi bocesc
plozii lepădaţi în sălbăticie
veşnic nelimpezi potrivnicelor cărări
lascivi de râs în poftă porcii
vădesc doar zgârci
ca pentru nici o întâmplare
colo pe creştet de plai
omul-crez în zăpezii tăceri
scormone zării semn de lumină
la norii mai deşi păsări de noapte zburătăcite
strigă şi el fraţilor
nu prididiţi mare e omul
nici când băgat în seamă însă
cum bruta se poartă azi şi mâine iar bunătatea în
adânc întuneric mâhneşte
când torturaţi şi sângerând strigă şi ei frate unde
eşti
răspunsul se aude sunt cu voi
dar ei nu pot vedea în întuneric
şi li se pare doar vocea propriului lor dor disperat
că oamenii sunt condamnaţi pe vecie să lupte cu
strigoi
în nesfârşit deşert de mutuală sfârtecare
norii se duc luceafărul răsare în est
răsuflă uşurată inima pământului
murmur de frunze la mijloc de codru des cântecul
primei păsări
e timpul rosteşte omul crez
timpul pentru
pentru drum
stau chibzuiesc nu înţeleg
parcă dorurile totuşi le-ar vorbi
ancora zorilor se adânceşte în glie
viaţa răsare în rădăcinile tuturor lucrurilor
pe drumul împlinirii şopteşte cine ştie de unde un
glas
rostit din gură în gură
cuvântul creşte înţeles
bărbaţii ridică faţa se uită
femeile mişcă braţele cuviincios
copiii bat din palme râzând
soarele dintâi ghirlandă de aur pe fruntea omului-crez
iar toţi îl aclamă frate bună venire
se adună din ce în ce oameni de pretutindeni
de peste mări şi munţi pustiuri necălcate
din valea Nilului şi de pe malurile
Gangelui
din nalturile scufundate-n nea ale Tibetului
din ziduri de cetăţi înturnurate
din bezna dens încâlcită a sălbăticiei
pe jos călare pe cămile pe cai şi elefanţi
în care cu flamuri înstelând norii zorilor
preoţi de toate credinţele ard smirnă psalmodiind
versuri de plecare
monarmărşăluiesc în fruntea oştirilor lor
lănci lucind în soare tobe bubuind
cerşetori trenţăroşi curteni cu pompă de podoabe
juni ştiutori dascăli bătrâni de carte se prind în
gloată
femei în cânt şi râs
mame fecioare mirese
cu ofrande de flori şi rod
cocă de santal şi apă înmiresmată
printre ele saltă şi curva
ţipător înfluturată
tainic bârfa otrăveşte fântâna
de simpatie omenească
ruptul şi cârpitul zboară în pleavă cu orbul şi chiorul
pierdutul hoţul negustorul proprului dumnezeu
pe profit cu mimă sfântă
împlinire
nu au curaj să vorbească tare
omul-crez trece poteci de nemiloase cremeni
nisipuri de flagel strungi de prăpăstii împietrite
îl urmează cel tare cel slab cel bătrân cel tânăr
regii ţărmurilor plugarii ţarinei
obosesc îi dor picioarele se înfurie intră la bănuieli
întreabă la fiece târâş
cât de departe e capătul
omul-crez răspunde la cânt
ei se încruntă strâng pumnul nu se lasă
încă împinşi de mişcătoarea masă în pre-
siune şi nedesluşită speranţă
dorm scurt îşi retează odihna
se joacă în picioare în viteză
se tot tem a nu întârzia dinaintea norocului
în urma norocoşilor
zilele trec
zări mişcătoare întru orb licăr se ademenesc
până cad bolnavi
negri la faţă blestemă din ce în ce
e noapte
drumeţii îşi aştern rogojinile sub cipacul de banyan
o rafală de vânt stinge lampa
noapte groasă somn de comă
cineva ridicându-se din mulţime arată ameninţător cu
degetul către conducător
ne-ai înşelat profet mincinos
strigăt din gură în gură
femei şuieră ură bărbaţi urlă
până la urmă un îndrăzneţ îl păleşte
nu-i văd faţa peste el în furia distrugerii
îl pălesc până-l lasă lat la pământ fără viaţă
noaptea e calmă cascadele unduie liniştea departelui
pluteşte un suflu de iasomie în aer
drumeţii se înfricoşează
femeile încep să ţipe bărbaţii în agonia nimicniciei
le strigă să tacă
jigodiile lătrând sunt zvârlite în liniştea spartă de
gemete
în noaptea parcă nesfârşită bărbaţii şi femeile
caută printre ei ispaşă
ţipă înjură manevrând pregătite cuţite până ce
întunericul păleşte zorile se revarsă pe piscuri de
munţi
se potolesc respiră greu cu ochii
la cel ce zace mort
femeile bocesc bărbaţii îşi feresc faţa
unii se strecoară neobservaţi
încă înlănţuiţi de crima lor cu victima
răscolit se întreabă
cine o să ne arate drumul
bătrânul om din est îşi lasă capul zicând
victima
rămân în pace şi tăcere
mai zice bătrânul
l-am refuzat din îndoială l-am ucis din furie
acum îl vom accepta din iubire
pentru că în moartea-i el trăieşte în viaţa fiecăruia
dintre noi
marea victimă
şi toţi în picioare îşi unesc vocile cântând
victorie
victorie
la drum cheamă cel tânăr
la iubire putere cunoaştere îndestulare
ţipă toţi exultant într-o cascadă-trăznet de voci
nu înţeleg la fel dar impulsul le e unul
mişcătoarea confluenţă a voinţelor peste moarte şi
dezastru
nu mai întreabă despre drum
dubii nu la mai umflă mintea
picioarele nu le mai ologesc
spiritul conducătorului îi însoţeşte
acum şi după şi mereu
conducătorul ce-a trecut moarte şi toate limitele
călătoresc peste câmpii însămânţate
peste grânare în seceriş
în lung de glii sterpe sălaş de foame
schelete strigând să se întoarcă în carnea lor
trec prin oraşe populate în zumzet vital
prin mută dezolare în braţele ruinelor
colibe dezbrăcaţilor necuraţilor
batjocură de casă celor fără acoperiş
călătoresc lungi ore-n zi de vară
iar când lumina se topeşte-n seară îl
întreabă pe cititorul în cer
frate se află acolo turnul speranţei şi păcii noastre
de pe urmă
înţeleptul clatină capul zicând
se află ultimul nor în stingere al amurgului
prieteni exhortează cel tânăr nu vă opriţi
prin oarbă noapte să luăm împărăţia de lumină vie
merg prin întuneric
drumul pare a-şi cunoaşte propriul înţeles
şi praful pe sub tălpi grăieşte direcţia
stelele cereşti drumeţi cântă coruri tăcute
mişcaţi-vă camarazi
în aer pluteşte vocea conducătorului
ţinta e pe-aproape
lunecă zorii pe frunzele înrourate ale pădurii
cititorul în cer strigă
prieteni am venit
se opresc şi iau seama în jur
în două părţi de drum bob copt până-n zare
aur laur răspunsul gliei către lumina zorilor
lin curge valul vieţii de toate zilele
între satul de sub deal şi cel de pe malul râului
roata olarului zbârnâie tăietorul cară lemne în târg
ciurdarul mână ciurda la păşune
femeia cu ulcior pe creştet se leagănă lângă fântână
ci unde e castelul regelui mina de aur secretul tom al
vrăjii
cel ce pricepe a iubirii ultimă înţelepciune
stelele nu pot fi greşite asigură cititorul cerului
semnalul lor arată spre locul acela
şi reverent păşeşte spre un izvor din drum
din care apa vălureşte o lumină lichidă
asemeni dimineţii amestecate în cor de lacrimi şi
surâsuri
aproape dumbrava de palmieri înconjuraţi de o stranie
linişte la poarta
bordeiului coperit cu paie stă poetul neştiutului ţărm
şi cântă
mamă deschide poarta
poarta se deschide
mama într-o iesle stă cu copilul în poală
cum stă aurora cu luceafărul
raza dimineţii aşteptând afară lunecă pe
creştetul copilului
poetul îşi înstrună lăuta cântând
victorie omului noului-născut mereu-viului
îngenunche regele-cerşetorul-sfântul-păcătosul-
înţeleptul-nebunul strigând
victorie omului noului-născut mereu-viului
bătrânul din est murmură sieşi
văzut-am
Maestrul
de Wallathol
lumea întreagă e casa lui
planetele iarba
râmele nu-l reneagă
renunţare fie agoniseala lui umilitate eminenţa lui
maestrul meu e domn întru sacră înţelepciune
nu ia ăn seamă gemele înstelându-l
nor de noeoi mânjindu-l
neîmpodobit neîntinat
cerul în permanenţa imaculării
maestrul meu
rar râu de ardere neinfestată
lampă cu flacără nefumegândă
vastă comoară nealunecată de şerpi
neumbrit clar de lună
maestrul meu
fără arme duce războaie drepte
fără texte ţine lecţii dumnezeieşti
fără medicamente vindecă boli
fără o rană-şi oferă jertfele
maestrul meu
absoluta non-violenţă e jurământul solemn al vieţii
sale
pacea I-a fost zeitat personală din fragede zile
obişnuieşte să spună armura fără seamăn
a non-violenţei va frânge tăişul celui mai dur oţel
rostirile de inspiraţie ale maestrului meu sunt dulcile
comuniate cuvinte de dharma către discipolul căruia
i-a aflat într-un sfârşit
simfonia la curtea adevărului suprem de moksha
clopote diamante la glezne
pentru războinicul cucerind lumea cu iubire
silaba aum e arc sufletul săgeată
Brahma ţintă
rafinând încă şi omkara
păstrându-I ultima esenţă
de vrei să vezi renunţarea domnului Christos
strategia domnului Krishna spre a apăra dharma
ahimsa domnului Buddha
tăria minţii
lui sri Sankara
infinita milă a lui Rantideva adeverirea
lui Harishchandra
intrepiditatea şi constanţa lui Mohamed
împletite în perfectă armonie
într-o singură persoană
du-te la maestrul meu ori cel puţin citeşte-I povestea
numai zărindu-I picioarele şi cel laş se preface în
viteaz
cel crud se milostiveşte mizerul ajunge munificent
cel rău de gură miere necuratul imaculat
indolentul neobosit de hărnicie
în faţa marelui ascet cu nesfârşită pace
sabia asasinului se ghirlandează de crini albaştri
colţii leului se fa c de căprior
oceanul vast năimindu-şi ţărmurile
blând heleşteu
acast conducător deliberând problema clipei
pădurea însăşi îi creşt o cameră de consiliu
acestui cugetător adânc meditativ
şi inma oraşului îi bate
a peşteră de munte
fapta bună a plugarului în dharma
e culesul aurului pur din toate brazdele
pe când ochiul marelui pustnic vede aurul
asemeni nisipului galben al planetei
supremei sale detaşări august imperiala
splendoare abia e un rânjet îndiavolindu-se
mai marele acesta între oameni aşternând catifea
peste calea liberă
să nu se zgârie piciorul gingaş
trăieşte semi-despuiat înfăşurându-se
într-o bucată de pânză aspră
ţara de Geeta născătoare singura
a fost să poarte un karma
yogi de acest calibru
doar între lanţurile
Himalaya şi Vindhya
s-a iscat leul atâtei păci
în plaiul ud de Gange numai
înflori copacul kalpaca rodind
atâta binefacere
laudă celui liber laudă celui de neînvins
laudă marelui suflet laudă învăţătorului lumii
Mesajul
de Subramania Bharati
dincolo era o ruină
marele yogi
m-a privit blând
arătându-mi un zid pustiit
soarele în înalt
şi imaginea-i în fântână
înţelegi
înţeleg
a plecat în bucurie
iar eu
mi-am plecat ochii
pe o rădăcină
din arborele Vedanta
mesajul lăsat de Desikan
prin grai şi faptă
îl voi rosti pe înţeles
la toată lumea
controlează-ţi respiraţia prin pranayama
şi trăieşte ca un bulgăre un zid
precum vezi soarel măreţ în fântână
vei vedea înlăuntru-ţi
pe dumnezeu
nu vorbăria
ci experienţa binecuvântătoare
e adevărata filosofie
dacă m-aş apuca de un discurs
ţi-aş înfăţişa totul pe larg
într-o expunere
mi-a arătat cerul
mi-a spus că iubirea zeiţei cu ochi de aur
e singura cale de a trăi aici
şi multe încă m-a învăţat
cu ăndemnuri infinite
filosoful şi călăuzul meu
nefalsificând niciodată
un zeu pe pământul kullachami
a doua zi
milosul dascăl
picior de rugă
înţeleptului
veni cu spinarea doldora
de zdrenţe şi rufe murdare
l-am întrebat cu un zâmbet
ce e asta doamne
ce îndrugi ce cari
a zâmbit şi el zicând
eu îmi port gunoiul afară
tu pe al tău înăuntru
şi a dispărut
i-am prins cuvântul
străvechi minciuni înfăşură minţile
oamenilor pierind în vană disperare
că libertatea începe dinăuntru
trecutul nu se va întoarce
nebunilor veşnic hrăniţi de trecut
nu lunecaţi
cu atâta grijă
în groapa ucigaşă
prefăcându-vă în trecut
gândiţi-vă cu toată mintea
că azi veniţi pe lume iar
mâncaţi jucaţi trăiţi ăn bucurie
nu mai ţipaţi într-una
ce a fost
nebunilor
vdeţi
o respiraţie
o viaţă
ce jalnic ar fi
sufletul
în cercuri de karma
viaţa Devi cu ochi de căprioară
viu doar trăieşti
vechi fapte nu mă vor mişca
nu-s fiul omului
născutul
nou
domn pur
cei vieţuind pe
lume precum zeii
siddhas
sar dintr-o dată până-n vârf de dharma
fără ţintă înfrângere sau frustrare
fie şi cu mii de ţinte
împlinesc milioane de lucruri
neînrobiţi de soartă aici
haruri le vin
de la Shiva
cu Uma pe taur
sufletul lor pâlpâie în lume
foc
spulberând bezna
groasă a trecutului
fiule
trudeşte fără gând de roade
şi o să fii nemuritor
Durere înăbuşită
de Sumitranandan Pant
mi-e sufletul plin
de durere eternă
de ce lăsaşi
în tremurul inimii
cutremurul dorului
tu care dai
apă muntelui sec
foc oceanului
lumină norului
galben petalei
dorinţă miresmei
unduitoare
o arsă inimă
o suflet stins
mocni-va focul
nerodnic
altar suflării frânt
amintitul templu
timpul să frigă
suflarea topească
suferinţa facă-se poveste
ci moale aur pur
fata iubită
mă va orbi
din ce în ce
Krishna-Radha
de Priyakant Maniar
Krishna cer adânc
Radha raza lunii
undă lină Krishna
nopţii lotus Radha
vârf de munte Krishna
cale-n slavă Radha
Krishna pasul iute
Radha urma-n umblet
Krishna ront în floare
adiere Radha
Krishna lampă albă
Radha flacără
Krishna ochii mei
Radha cea văzută
Oedip
de Amrita Pritam
iată-mi păcatul
iar peste drum pedeapsa
am mirosit în laptele mamei
puritatea
am supt-o ci buzele mi se pătară
ce ţipăt
am avut atunci pe buze
iată-i acum minciuna
pântecul meu în noapte
noaptea nu mai este
negru şarpe diurn
calea mi-o ţine
otrăvindu-mi rărunchii
în exilul ochilor rătăcesc
după imaginea mea de familie
clipindu-şi ruşinea
cu spaimă de vis
de a nu visa
doamne imaginea asta
se uită la mine
cu toată viaţa-mi scufund
mâinile-n carne-n
căutarea iubirii dintâi
în carnea lăsată în carnea hăituită
mai găsi-voi
dulcea aceea iubire
şi de unde-mi vine blestemul
Înger căzut
de A S Modayil
carnea tânjeşte
cu dor
după lumea intangibilă
a spiritului
pâlâietoare posibilitate
a creaţiei
putinţa neputinţei
bântuie îngerul omul căzut
câte minciuni se spun
mai înainte ca
amărăciunea adevărului
să deschidă
lumea aceea nerealizaă
pe când noi bâjbâim gustăm şi pipăim
şi ne deşirăm peste faţa dulce
a pământului
zidind acum acum zdrobind
nicicând de-adevărat îmbrăţişând
depărtatele stele
noi zeii şi zeiţele de-odinioară
păşind cu graţie divină
în armonia cărnii şi a spiritului
O pajişte frumoasă
de Margaret Chaterjee
o pajişte frumoasă are suavitatea
unei fraze bine întoarse
dar iarba indiană are
de luptat pentru a rezista
jumătatea nebăută a apei din palmă
nu trebuie irosită
nu voi turna-o peste floarea tulsi
care ar parte de libaţii cu nemiluita
ci pe aproapele mănunchi de iarbă
înţeleg să trăiască
un punct se va fi câştigat
În grădină
de Nissim
Ezekiel
îmi pare cum şi ţie-ţi pare
greşit proiectul de grădină
iar păsările călătoare
treceai încet familiar
printre copaci cu nume clare
şi flori comune ori mai rar
un elefant tăiat în marne
dă zici mai mult perspectivare
ca animalele de carne
largi spaţii verzi înnisipate
în chiot de copii şi soare
ori ape limpezi de păcate
scandal fac stâncilor colţoase
şi poduri desenate ca oricare
dar sus de turnul orei şase
garduri de ochi îngrăditoare
că parcul ce te îmbunase
îmi pare cum şi ţie-ţi pare
Lorai
de Sisir Kumar Das
însuţi hotărât-ai armele în lupta-ne Lorai
mă poţi trăzni troieni înlăncea
soldatul a-nţeles
dar cârcotaşule la ce copiii
îi săgetezi de ce în ochi
le zvârli întuneric
tu profesionist al laşităţii
de ce-mi dai dreptul să te urăsc
doamne îţi sunt duşman
aşa mă vrei aşa mă ai
hai noi în dreaptă luptă
lasă copii în plata domnului
N-am ajuns la uşă
de Mahendra Dave
pagina asta nescrisă mi-e creierul
pagina asta albă ca un nonsens ori ca o binecuvântare
pozele rudelor îmi năvălesc în memorie
şi se sfâşie de bătrâneţe ori totală renunţare
am 58 de ani înţelepciune ori agonie
şi totuşi John sărit de 60 de ani
bombardează seminariile un amic de leatul meu
râvneşte să fie secretarul unei societăţi literare
altul de 77 de ani trage să fie prim-ministru
iar eu nu vreau să fiu nimic
şi-mi bate cineva la uşă şi mi-e frică
să deschid fie morţii fie vieţii de sus
mă ridic mă târâi ştiind că nu voi ajunge la uşă
Monologul unui trimis în exil
de Adil Mansuri
voi ori nu voi mai afla oraşul acesta
hălăduind pe nisipul râului
voi ori nu voi mai afla
scena asta ecranul craniului meu
să respir pe de-a-ntregul
oceanul frăgezimii-I
voi ori nu voi mai afla apoi
firul ud al solului acestuia
fie-mi inimii bucurie
toţi cei ce mă înconjoară
voi ori nu voi mai afla
aceste surâzătoare aceşti ochi dulci
să-mi umplu ochii
cu străzile ferestrele zidurile acestas
voi ori nu voi mai afla apoi
oraşul acesta aceste străzi şi casa aceasta
să plâng azi cât pot
îmbrăţişând toată lumea de aici
voi ori nu voi mai afla apoi
mormintele unuia celuilalt
feţele urându-mi aici drum bun
ochii mi-I vor sorbi
ot una-I de-oi n-oi avea
alt drumeţ cu mine pe cale
lasă-mă Adil să-mi umplu creştetul
cu ţărâna ţării mele mamă
şi apoi pentru toată viaţa
voi ori nu voi mai afla această ţărână
Când înveţi să înoţi
de Kamala Das
când înveţi să înoţi
nu intra într-un râu care n-are ocean
plutind spre o destinaţie necunoscută
şi cunoscând numai plutira predestinată
asemeni râurilor obosite ale sângelui
ce cară spuma vechilor memorii
ci fugi înoată în mare
fugi de înoată în marea mare albastră
unde întâia maree e trupul tău
acea familiară ciumă
dar dacă înveţi să-l traversezi
eşti salvat da dincolo eşti salvat
fiindu-ţi atunci tot una şi de te scufunzi
Samsaara
de Jayanta
Mohapatra
în tremur cerul
de ploi încinse
prima iarba cirrus
zeii anului proaspăt vopsiţi
arhitrafic pe străzile cityului
undeva un popă brahmin
aşteaptă fălos la uşile templului
se lasă o rugă
mişcare de probă
lumina umbrită a spiritului
ofrande de călinică
poame şi păr retezat
ţintă ca oamenii înspăimântaţi
povârniţi pe o piatră
şi un om o ia de la capăt
în mijlocul acestui trecut
căruia nu-I vede sfârşitul
Rostire
de O.M. Anujan
mereu mireasă
mirelui mire
pradă mă lasă
a-ţi fi rostire
ochii-mi în focul
fecioarei lumi
când nenorocul
din veac înscrumi
perversă nada
iubirii în schit
leoaică iada
de-ai năzărit
prihanei mană
cânt ăn zadar
lacrimă vană
verşi în altar
nicăieri dragă
pe prispi de rai
până întreagă
rug istoveai
şase-anotimpuri
fluture rar
acoperindu-I
aripi nectar
lapte mulsoare
joianei jug
alintătoare
stârnind belşug
tapas lacomei
târându-se
cuţit cametei
curmându-se
prin cireşar ce
sur te adie
suflet de parce
în văduvie
zărind mireasa
tilaka jos
de Kailasa
strai răcoros
dezbraci şi Ganga
văi munţii-I ţină
de nori falanga
elefantină
patimi de oameni
rotite iar
să le asameni
că-n cer răsar
mereu mireasă
mirelui mire
pradă mă lasă
a-ţi fi rostire
Terra thai
de Satyavrat Shastri
dharma cezarul
cultura sanscrită
în patru falduri
terra Thay unduind
poporul cântă
vitejii terrei
libere astfel
etern de duşmani
nu de departe
din Ayodhya
un mit un rege
se îndrăgiră
răsar luceferi
în muzici de tantre
foste libaţii
urări de jaye
în grădină pe un splai dai
de frumosul sat din Thai
unde vezi întregul trai
al acelei patrii thai
dansuri instrumente muzici
bhikshu în hirotonie
trântă săbii în urgie
toate-s într-o panoplie
vezi cum elefantul saltă
un buştean din greu de baltă
şi-l scufundă pentru altă
preanetulburată haltă
de bărbaţi şi de femei
de demult şi tinerei
numai hainele de ei
în port thai
Dodiei
de Nilima Das
dodie dodonă
vak şi chip
măiastră
pene de fiinţă
bronz Brâncuşi
albastră
Raniţa soldaţilor
de Vinod Seth
pentru Academia Internaţională Mihai Eminescu
fie-mi viaţa tăiş de cuţit
pe el a străbate
sufletu-mi soldat mărşăluind
trupul raniţa din spate
lac de lacrimi taie-mi
fulgii umanitate
la moartea din patimi
cu sacul în spate
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu