VASILE ALECSANDRI
Discurs în
Senat, 10
octombrie, 1879
Povestea
aviatorului erou care a zburat la -40 de grade cu documentele Marii Uniri de la
1 Decembrie 1918
La cimitirul din Rădăuţi, singurul
din ţară traversat de o cale ferată în uz, se află, din primăvara lui 1981, un
mormînt pe a cărui cruce stă scris numele de Vasile Niculescu, un bătrîn
ceasornicar, care s-a stins discret, ba chiar în anonimat, la 90 de ani.
Povestea lui se leagă, însă, puternic de unul dintre cele mai importante
momente din Istoria românilor: ziua de 1 Decembrie 1918. Atunci, Vasile
Niculescu era pilot… Două vieţi a trăit de fapt Vasile Niculescu, două vieţi
diferite, ca două romane care se întîlnesc într-un punct crucial.
După ce au fost întîmplinaţi cu
urale de mulţimea care aştepta sosirea lor, cei doi temerari au mers la Palatul
Mitropolitan, iar avionul a fost păzit de 8 soldaţi din Garda Naţională, care
se schimbau din oră în oră, pentru a se încălzi la un foc aprins cu lemne. La 6
seara, Restaurantul Patria a găzduit şedinţa festivă, cînd Vasile Suciu,
preşedintele Consiliului Naţional Român din Blaj, a anunţat hotărîrea ca
echipajul Niculescu-Precup să revină la Bacău şi să dea vestea că românii din
Transilvania se vor uni cu ţara. Iar la Palatul Mitropolitan s-a hotărît să se
ţină o Mare Adunare Naţională la Alba Iulia, pe 1 decembrie. La plecare,
avionul ducea un document oficial, care a avut drept consecinţă realizarea
celui mai important eveniment din Istoria românilor. Atunci, mulţi şi-au
exprimat dorinţa şi sub o formă neconvenţională, punîndu-şi semnăturile pe
pînza avionului. După acest moment, ce a schimbat prezentul şi viitorul unei
ţări, toată lumea s-a aşteptat ca locotenentul Vasile Niculescu să primească
Ordinul Mihai Viteazul, clasa a III-a. Ceea ce nu s-a întîmplat. Iar eroul s-a
retras încet-încet, a schimbat mai multe oraşe, s-a bucurat şi s-a întristat de
anonimatul său. Literatura de aviaţie îl mai ţine minte. Manualele de istorie,
mai puţin.
Cariera lui aviatică s-a oprit în 1926, la cererea
sa, după ce a fost transferat la Centrul de Recrutare din Rădăuţi, prin Ordinul
37368/ 1926, emis de ministrul de Război. Cîţiva ani mai tîrziu, fostul aviator
ajunsese în Regimentul 96 Infanterie, iar în ‘37 era căpitan în rezervă. Din
1918 pînă în 1937, aviatorul a lucrat la Comandamentul Şcolii de Aeronautică
(1924-1925), după ce devenise căpitan, în 1923, graţie înaltului Decret Regal
nr. 5634, emis în 24 octombrie 1932.
În vara lui 1919, la mai puţin de un an de la zborul
istoric, Vasile Niculescu a mai fost încercat de destin, încă o dată. La 23
iunie, avionul pe care îl pilota în timpul unei acţiuni de recunoaştere în
Transnistria a aterizat pe liniile bolşevice, iar el a fost luat prizonier la
Odesa, unde a fost reţinut timp de o lună întreagă.
Ultimele două decenii de viaţă, în
plină Epocă de Aur, le-a trăit într-un Bucureşti cu puţine urme de normalitate.
Doar în 1961, în decembrie, a primit, se pare, o scrisoare de la Andrei
Popovici, fostul comandant al Grupului 2 Aeronautic Tecuci, care amintea
celebrul şi extraordinarul episod pe care i-l datorează istoria românilor. În
rest, uitare…
Iată textul scrisorii: „Nu este
prilej de sărbătoare creştinească şi naţională care să nu trezească în mine
amintirea zborului dvs. la Blaj, atunci, la începtul iernii, în anul 1918.
Zborul acesta rămîne înscris în istoria şi în analele întregirii Neamului
Românesc. Camarazii zburători v-au aşezat pe cel mai înalt punct al unei
întreprinderi zburătoreşti din războiul cel mare şi sfînt. S-a văzut
nedreptatea pe care conducătorii ţării din acele vremuri au avut-o faţă de
dvs., de a nu va acorda cinstea cuvenită pentru acel zbor istoric. Nu ştiu de
ce, dar parcă tot n-am pierdut nădejdea că voi asista la preamărirea şi la
actul de dreptate ce vi se cuvin”.
În urma acestui om a rămas o
poveste. Povestea unei Mari Uniri…
Publicat in Lecturi la lumina ceaiului
Palatul părăsit din
Cişmigiu
Gabriela Dinescu 2016-12-15
Gabriela Dinescu 2016-12-15
De-a lungul timpului,
milioane de oameni au trecut pe lângă casa din strada Zalomit nr. 12,
amplasată în apropierea unei intrări în Parcul Cişmigiu. Alte mii au
intrat în biblioteca ei, deoarece până în urmă cu trei ani aici a
funcţionat Biblioteca Pedagogică, deşi există de 8 ani o decizie
definitivă a instanţei prin care imobilul a fost retrocedat adevăraţilor
proprietari. Este vorba de Casa Istrate Micescu, care a “scăpat” de
rigorile comuniste, dar nu şi de distrugerile lăsate de funcţionarii
români, care au ştiut să smulgă prizele din pereţi, dar şi becurile.
Casa este de o frumuseţe rară, dar trebuie renovată, degradarea fiind
estimată la 60%. Un alt imobil, râvnit inclusiv de Ceauşescu, este moşia
de la Miceşti, iar povestea este cu adevărat picantă. Micescu a mai
deţinut şi moşia din Ciumeşti, rebotezată Argeşelu.
Casa Istrate Micescu din strada Zalomit este scoasă la vânzare.
Nici avocaţii nu ştiu cum să o încadreze mai bine: casă boierescă sau
palat? Numai terenul de 1.800 de mp valorează, la preţul pieţei, circa 3
milioane de euro, iar dacă se pune la socoteală şi imobilul,
potenţialii cumpărători ar trebui să deţină circa 5 milioane de euro.
Nimeni nu ştie cum de a scăpat casa să nu a fie inclusă în patrimoniul
naţional, dar obiectiv istoric este cu siguranţă. Adevărat conac
boieresc, de dimensiuni rar întâlnite la o casă de oraş, edificiul a
fost construit în 1907 de familia Arion, de la care avea să o cumpere,
20 de ani mai târziu, Istrate Micescu. Acesta a transformat-o radical în
anii 1928-1929, când a fost prevăzută cu o poartă monumentală, iar în
interior, au fost amenajate saloane în stil Louis XIV şi Louis Philippe.
În momentul arestării sale, casa a fost vandalizată, iar o parte a
bibliotecii arsă pe peluza Grădinii Cişmigiu. Casa are 60 de camere şi
toate utilităţile necesare. Potrivit avocatului Paul Vărzaru, casa se
pretează a fi o reşedinţă a unui ambasador. Timp de jumătate de secol,
aici a funcţionat Biblioteca Pedagogică, sala fiind construită special
pentru adăpostirea cărţilor şi ca sală de lectură, cum rar se poate
vedea. În prezent, există trei moştenitori, fiice şi nepoate ale
ilustrului Istrate Micescu, între care nu există niciun alt fel de
litigiu. “Casa a fost vizionată de mai multe persoane, dar preţul cerul
nu este accesibil decât oamenilor cu bani mulţi”, a declarat pentru
PUTEREA avocatul Paul Vărzaru.
Personalitatea lui Istrate Micescu
Numele ilustrului Istrate Micescu este menţionat în Enciclopedia României. El s-a născut la Ploieşti la 22 mai 1881. A urmat Liceul Brătianu din Piteşti, după care a plecat la Paris pentru a studia dreptul. Şi-a luat licenţa în capitala franceză la 1903 şi doctoratul în 1906. După finalizarea studiilor, s-a întors în ţară şi a început să practice avocatura în Argeş şi Ilfov. Pe plan academic, a fost numit docent al Facultăţii de Drept din Bucureşti, iar din 19012 a devenit conferenţiar de drept civil, apoi profesor suplinitor şi, în fine, profesor de drept civil comparat. În paralel cu activitatea academică, s-a implicat în politică şi a în 1919 a obţinut un mandat de deputat de Romanaţi. În anul 1918, prof. Micescu a devenit membru al Partidului Naţional Liberal, fiind ales deputat în trei legislaturi (1920, 1927 şi 1931). În anul 1931 este ales şi vicepreşedinte al Camerei Deputaţilor. El a intrat în conflict cu conducerea partidului din care făcea parte, creând în ianuarie 1925 un grup disident şi o publicaţie „Răspunderea”, în care cerea vehement „refacerea moralităţii şi credibilităţii partidului”. A mai fost o dată deputat de Romanaţi, apoi de Muscel (1927) şi Soroca (1931). A fost şi vicepreşedinte al Camerei Deputaţilor. Micescu s-a numărat printre susţinătorii regelui Carol al II-lea. Între 28 decembrie 1937 şi 10 februarie 1938 a fost ministru de Externe în guvernul Goga - Cuza, iar între 1939-1940 a fost ministrul Justiţiei. Micescu este recunoscut ca autor al Constituţiei din anul 1938. În anul 1945, după venirea comuniştilor la putere, profesorul a fost exclus din barou. După terminarea celui de-al Doilea Război Mondial, el a fost arestat şi condamnat la 20 ani muncă grea. După cum relatează cei prezenţi în sală, în momentul în care şi-a auzit sentinţa, profesorul Micescu a replicat judecătorilor astfel: „Mulţumesc generozităţii Înaltei Curţi că mi-a dorit o viaţă atât de lungă în care probabil voi face doi sau trei ani, iar restul îi veţi face voi!”. Istrate Micescu a decedat în închisoarea din Aiud, în anul 1951, în exact ziua în care a împlinit vârsta de 70 ani.
Mai tare ca Titulescu
Istrate Micescu a fost considerat un maestru al baroului interbelic, parlamentar liberal şi mare iubitor de carte! Familia sa este descendentă a unui căpitan al lui Mihai Viteazu şi a stăpânit moşiile Ciumeşti şi Miceşti. Studiile strălucite de Litere şi de Drept, l-au făcut să câştige catedra de Drept Civil de la Facultatea din Iaşi, la un concurs în care l-a învins pe Nicolae Titulescu. Conacul lui Micescu de la Ciumeşti (sat numit aşa de la ciuma lui Caragea, pe care comuniştii, pudibonzi, l-au rebotezat Argeşelu) este o bijuterie arhitecturală ce ar merita să intre într-un circuit cultural naţional. Aici, maestrul a redactat în timp record Constituţia din 1938, aici l-au vizitat mari scriitori dedulciţi la vînătoare... În mijlocul bibliotecii sale fabuloase, unde trona o statuie în mărime naturală a lui Mercur, zeul avocaţilor, Istrate Micescu era „cel mai autentic dintre umanişti, trăind în plină Renaştere”. Evident, din biblioteca asta nu se mai păstrează aproape nimic, fiind devastată şi jefuită de trupele sovietice „eliberatoare”...
Moşiile şi pasiunile Miceştilor
Familia Miceştilor a stăpânit moşiile de la Ciumeşti şi Miceşti încă din secolul al XVI-lea. Dintre membrii acestei celebre familii, cel mai cunoscut este Istrate Micescu, acesta fiind considerat unul dintre cei mai mari avocaţi români. În epocă, era cunoscut şi pentru pasiunile sale: cărţile, având peste 33.000 de volume, vânătoarea şi femeile, fiind căsătorit de patru ori. Proiectată de arhitectul Edmond van Saanen Algi şi inginer Corani, clădirea a fost terminată în 1928, Casa Muzelor fiind construită în 1935. La ambele clădiri, Gheorghe Ungureanu a executat şarpantele, sculptorul Jurcă a creat decoraţiile, iar Ruffer a realizat şemineele. Clădirea principală în stil neoromânesc clasic, cu un turn de colţ, prezintă elemente arhitecturale - coloane, colonada portalului, profiluri, frumos sculptate în piatră. Se regăsesc atât elemente ale reşedinţelor boiereşti fortificate, cât şi detalii ale caselor ţărăneşti din Muntenia subcarpatică. Două motive de limbaj arhitectural sunt recurente în compoziţia imobilului, loggia şi foişorul, tratate diferit. Zidăria este de cărămidă, iar planşeele principale din beton armat. Pentru soclu, s-a folosit piatră de râu. Conacul număra 22 de camere, având patru niveluri, demisol, parter, etaj şi mansardă, numai turnul numărând cinci niveluri. Dintre toate încăperile, biblioteca şi salonul turcesc erau cel mai bogat decorate. Pe pereţi erau tablouri ale pictorilor Eustaţiu Stoenescu, Grigorescu şi Dărăscu, avocatul Micescu fiind un mare colecţionar de artă. Şemineul din holul principal era realizat de Ruffer din ceramică veneţiană. Fiul lui Istrate Micescu povesteşte că la Miceşti „era momentul de destindere, dar nu era un moment de destindere frivol, pentru ca acolo tata îl citea pe Platon, pe Tucidide. Aceste momente de linişte sufletească erau împănate cu discuţii şi discursuri, cu versuri care se făceau şi care se recitau şi, în serile de linişte, se cânta la flaut. După cărţi, o altă pasiune era vânatoarea. În pădurile Budeasa, Trivalea si Purcăreanca îi avea adesea invitaţi la vânătoare pe „zeii” timpului, printre care: Liviu Rebreanu, Ion Minulescu, Lucian Blaga, Octavian Goga, Eustaţiu Stoenescu, Dinu Brătianu, Ion V. Perieţeanu şi Pamfil Şeicaru. Mormântul avocatului, profesorului şi omului politic Istrate N. Micescu este unul simplu, acesta fiind înmormântat, împreună cu cea de-a patra soţie, lângă biserica din sat, nu în capela familiei.
Casa Muzelor
Volumetria cabanei este inspirată din arhitectura tradiţională. Casă, relaţia cu peisajul, materialele folosite încorporează un spirit regional, fără ornamentaţii. Clădirea are parter, etaj şi mansardă, la parter şi la etaj având terase. Interioarele, păstrându-se aproape intacte, demonstrează o perfectă continuitate a faţadelor, redând formele tradiţionale. La etaj s-a păstrat un şemineu Ruffer din ceramică albastră, dar şi mare parte din mobilierul din lemn masiv. În liniştea bibliotecii din cabana de vânătoare sau „casa muzelor”, cum o mai numea avocatul Micescu, s fost elaborată Constituţia României din 1938. În prezent, deşi proprietatea a fost retrocedată moştenitorilor, încă mai este vilă turistică şi poate fi vizitată.
Moştenitorii şi lupta pentru recuperarea averii
Celebrul „Complex Micești”, aşa cum apare în documentele oficiale, situat în satul Argeșelul (fost Ciumești), din comuna argeșeană Mărăcineni, a fost proprietatea de notorietate a avocatului, prof. universitar în Drept şi ministru, Istrate N. Micescu. Averea acestuia a fost confiscată de către Stat în mod abuziv şi fără titlu. De 8 ani, de când instanța i-a recunoscut drept moștenitori ai averii, urmașii avocatului se luptă să intre în posesia efectivă a bunurilor confiscate de comuniști, ajunse între timp la RA-APPS. Este vorba de Anca Simionescu (succesoarea lui Roger Micescu, unul dintre fiii avocatului), de Istrate Is. Micescu (fiul avocatului, decedat recent, a cărui succesoare este Ioana Cristea Micescu) și de Elena Margarita Viforeanu Stanca Micescu, împreună cu fiica sa Andreea Vanesa Viforeanu Campos (succesoarele Anei Maria Viforeanu Micescu, fiica avocatului).
„Noi, urmaşii săi, respectiv cei trei copii şi succesorii acestora, am intentat un proces de retrocedare a proprietăţilor conform legilor actuale ale ţării. Această acţiune legală a fost iniţiată după pronunţarea sentinţei de reabilitare a personalităţii istorice care a fost Istrate N. Micescu. Demersul juridic de retrocedare a proprietăţii s-a finalizat printr-o sentinţă definitivă şi irevocabilă, pronunţată în şedinţa publică, în ianuarie 2008”, declara pentru Jurnal de Argeș, Ioana Cristea Micescu, nepoata celebrului avocat. Sentința obligă RA-APPS să lase moștenitorilor „în deplină proprietate şi liniştită posesie, imobilul situat în comuna Mărăcineni, judeţul Argeş - Complex Micești”, compus din: peste 13 mii de hectare de teren, construcțiile vechi ale proprietarului, confiscate fără titlu, mai exact vila P+1 numită de Istrate Micescu drept „Casa Muzelor”, înconjurată, în parc, de cele trei statui - simbolicele muze, care dădeau amprenta domeniului, castelul de vânătoare P+1 (clădirea principală, din documente RA-APPS formată din: subsol, hol-parter, etaj, mansardă), un chioșc, o cabană, o cabină poartă, un alt chioșc în cruce, capela și cavoul familiei, plus construcțiile noi, mărul unor discordii ale moștenitorilor cu RA-APPS.
RA-APPS vrea banii pe investiţiile comuniştilor
„Construcțiile noi sunt acele lucrări realizate în incinta proprietăţii noastre de către Statul Român pentru satisfacerea dorinţelor preşedintelui Nicolae Ceauşescu, cel care beneficia de acest imobil inclus în patrimoniul de protocol: casă de serviciu P+1, popicărie, centrală termică, piscină, rezervor, staţie de decantare, cabină pompe, cabină poartă”, mai spune nepoata avocatului Istrate Micescu.
RA-APPS a pierdut procesul cu proprietarii, însă nu predă cheile pentru că vrea 330.000 de euro, valoarea unor investiţii făcute în ultimii 30 de ani. Regia refuză să comenteze cazul din cauza ridicolului în care se află. “Nu putem să intrăm. Am anunţat, am fost civilizaţi, am cerut voie să intrăm pe această proprietate şi nu ni s-a permis”, a declarat pentru ProTv Ana Cristea Micescu.
“După 7 ani, m-am trezit că mi-au pus proprire pe conturi şi proprietăţi ca să îşi recupereze suma care le revenea pentru despăgubirile astea, care sunt hilare dacă aţi fi intrat, aţi fi văzut că sunt nişte gunoaie (…) Au dărâmat pereţii autentici, au făcut camere de hotel de 3 stele. s-a stricat arhitectura. Acum să ne pună pe noi să plătim ce au construit ei in beneficiul lor, atâta vreme cât vorbim de o clădire atât de valoroasă, care poate fi inclusă în patrimoniul naţional, nu poate nimeni să o distrugă fără să plăteasca pentru asta”, a comentat moştenitoarea.
“În toată Facultatea de Drept ne copleşea pe atunci Istrate Micescu, profesorul, nu politicianul. Avea înfăţişarea unui filozof alexandrin. Slab şi rasat, purta barba ascuţită. Umbla foarte elegant îmbrăcat şi avea grija ţinutei şi a gesturilor chiar şi atunci când nu se afla la tribună. Era poate puţin prea conştient de valoarea lui, dar acest orgoliu, care uneori devenea relativ supărătoare vanitate. Era un om de mare cultură. Ştia latineşte şi greceşte cum ştiau puţini, nu erau secrete ale discursului care să-i fie străine. I se citau cuvintele de spirit în toate saloanele şi în toate cafenelele. Aventurile sale matrimoniale provocau, în schimb, surâsuri”, comenta fostul ziarist Nicolae Carandino.
Primele vânzări
Cele două statui reprezentând-o pe zeiţa Maia au fost cumpărate de la anticarul Pascu din Bucureşti. În mitologia greacă, Maia era cea mai mare dintre Pleiade, cele şapte fiice ale lui Atlas şi Pleione. Legenda spune că ele s-au stins de durere, neputând îndura pedeapsa dată de zei părintelui lor. Maia era cea mai frumoasă dintre cele şapte atlantide, cum mai erau numite. Cucerit de frumuseţea ei, Zeus a sedus-o, Maia fiind mama zeului Hermes. În mitologia romană se numea Fauna sau Bona Dea, reprezentând o zeitate a primăverii.
În momentul în care şi-a auzit sentinţa, profesorul Micescu a replicat judecătorilor astfel: „Mulţumesc generozităţii Înaltei Curţi că mi-a dorit o viaţă atât de lungă în care probabil voi face doi sau trei, iar restul îi veţi face voi!”. Istrate Micescu a decedat în închisoarea din Aiud, în anul 1951, în exact ziua în care a împlinit vârsta de 70 ani.
“Avea înfăţişarea unui filozof alexandrin. Slab şi rasat, purta barba ascuţită. Umbla foarte elegant îmbrăcat şi avea grija ţinutei şi a gesturilor chiar şi atunci când nu se afla la tribună. Era poate puţin prea conştient de valoarea lui, dar acest orgoliu, care uneori devenea relativ supărătoare vanitate. Era un om de mare cultură. Ştia latineşte şi greceşte cum ştiau puţini, nu erau secrete ale discursului care să-i fie străine. I se citau cuvintele de spirit în toate saloanele şi în toate cafenelele. Aventurile sale matrimoniale provocau, în schimb, surâsuri”, comenta fostul ziarist Nicolae Carandino.
Personalitatea lui Istrate Micescu
Numele ilustrului Istrate Micescu este menţionat în Enciclopedia României. El s-a născut la Ploieşti la 22 mai 1881. A urmat Liceul Brătianu din Piteşti, după care a plecat la Paris pentru a studia dreptul. Şi-a luat licenţa în capitala franceză la 1903 şi doctoratul în 1906. După finalizarea studiilor, s-a întors în ţară şi a început să practice avocatura în Argeş şi Ilfov. Pe plan academic, a fost numit docent al Facultăţii de Drept din Bucureşti, iar din 19012 a devenit conferenţiar de drept civil, apoi profesor suplinitor şi, în fine, profesor de drept civil comparat. În paralel cu activitatea academică, s-a implicat în politică şi a în 1919 a obţinut un mandat de deputat de Romanaţi. În anul 1918, prof. Micescu a devenit membru al Partidului Naţional Liberal, fiind ales deputat în trei legislaturi (1920, 1927 şi 1931). În anul 1931 este ales şi vicepreşedinte al Camerei Deputaţilor. El a intrat în conflict cu conducerea partidului din care făcea parte, creând în ianuarie 1925 un grup disident şi o publicaţie „Răspunderea”, în care cerea vehement „refacerea moralităţii şi credibilităţii partidului”. A mai fost o dată deputat de Romanaţi, apoi de Muscel (1927) şi Soroca (1931). A fost şi vicepreşedinte al Camerei Deputaţilor. Micescu s-a numărat printre susţinătorii regelui Carol al II-lea. Între 28 decembrie 1937 şi 10 februarie 1938 a fost ministru de Externe în guvernul Goga - Cuza, iar între 1939-1940 a fost ministrul Justiţiei. Micescu este recunoscut ca autor al Constituţiei din anul 1938. În anul 1945, după venirea comuniştilor la putere, profesorul a fost exclus din barou. După terminarea celui de-al Doilea Război Mondial, el a fost arestat şi condamnat la 20 ani muncă grea. După cum relatează cei prezenţi în sală, în momentul în care şi-a auzit sentinţa, profesorul Micescu a replicat judecătorilor astfel: „Mulţumesc generozităţii Înaltei Curţi că mi-a dorit o viaţă atât de lungă în care probabil voi face doi sau trei ani, iar restul îi veţi face voi!”. Istrate Micescu a decedat în închisoarea din Aiud, în anul 1951, în exact ziua în care a împlinit vârsta de 70 ani.
Mai tare ca Titulescu
Istrate Micescu a fost considerat un maestru al baroului interbelic, parlamentar liberal şi mare iubitor de carte! Familia sa este descendentă a unui căpitan al lui Mihai Viteazu şi a stăpânit moşiile Ciumeşti şi Miceşti. Studiile strălucite de Litere şi de Drept, l-au făcut să câştige catedra de Drept Civil de la Facultatea din Iaşi, la un concurs în care l-a învins pe Nicolae Titulescu. Conacul lui Micescu de la Ciumeşti (sat numit aşa de la ciuma lui Caragea, pe care comuniştii, pudibonzi, l-au rebotezat Argeşelu) este o bijuterie arhitecturală ce ar merita să intre într-un circuit cultural naţional. Aici, maestrul a redactat în timp record Constituţia din 1938, aici l-au vizitat mari scriitori dedulciţi la vînătoare... În mijlocul bibliotecii sale fabuloase, unde trona o statuie în mărime naturală a lui Mercur, zeul avocaţilor, Istrate Micescu era „cel mai autentic dintre umanişti, trăind în plină Renaştere”. Evident, din biblioteca asta nu se mai păstrează aproape nimic, fiind devastată şi jefuită de trupele sovietice „eliberatoare”...
Moşiile şi pasiunile Miceştilor
Familia Miceştilor a stăpânit moşiile de la Ciumeşti şi Miceşti încă din secolul al XVI-lea. Dintre membrii acestei celebre familii, cel mai cunoscut este Istrate Micescu, acesta fiind considerat unul dintre cei mai mari avocaţi români. În epocă, era cunoscut şi pentru pasiunile sale: cărţile, având peste 33.000 de volume, vânătoarea şi femeile, fiind căsătorit de patru ori. Proiectată de arhitectul Edmond van Saanen Algi şi inginer Corani, clădirea a fost terminată în 1928, Casa Muzelor fiind construită în 1935. La ambele clădiri, Gheorghe Ungureanu a executat şarpantele, sculptorul Jurcă a creat decoraţiile, iar Ruffer a realizat şemineele. Clădirea principală în stil neoromânesc clasic, cu un turn de colţ, prezintă elemente arhitecturale - coloane, colonada portalului, profiluri, frumos sculptate în piatră. Se regăsesc atât elemente ale reşedinţelor boiereşti fortificate, cât şi detalii ale caselor ţărăneşti din Muntenia subcarpatică. Două motive de limbaj arhitectural sunt recurente în compoziţia imobilului, loggia şi foişorul, tratate diferit. Zidăria este de cărămidă, iar planşeele principale din beton armat. Pentru soclu, s-a folosit piatră de râu. Conacul număra 22 de camere, având patru niveluri, demisol, parter, etaj şi mansardă, numai turnul numărând cinci niveluri. Dintre toate încăperile, biblioteca şi salonul turcesc erau cel mai bogat decorate. Pe pereţi erau tablouri ale pictorilor Eustaţiu Stoenescu, Grigorescu şi Dărăscu, avocatul Micescu fiind un mare colecţionar de artă. Şemineul din holul principal era realizat de Ruffer din ceramică veneţiană. Fiul lui Istrate Micescu povesteşte că la Miceşti „era momentul de destindere, dar nu era un moment de destindere frivol, pentru ca acolo tata îl citea pe Platon, pe Tucidide. Aceste momente de linişte sufletească erau împănate cu discuţii şi discursuri, cu versuri care se făceau şi care se recitau şi, în serile de linişte, se cânta la flaut. După cărţi, o altă pasiune era vânatoarea. În pădurile Budeasa, Trivalea si Purcăreanca îi avea adesea invitaţi la vânătoare pe „zeii” timpului, printre care: Liviu Rebreanu, Ion Minulescu, Lucian Blaga, Octavian Goga, Eustaţiu Stoenescu, Dinu Brătianu, Ion V. Perieţeanu şi Pamfil Şeicaru. Mormântul avocatului, profesorului şi omului politic Istrate N. Micescu este unul simplu, acesta fiind înmormântat, împreună cu cea de-a patra soţie, lângă biserica din sat, nu în capela familiei.
Casa Muzelor
Volumetria cabanei este inspirată din arhitectura tradiţională. Casă, relaţia cu peisajul, materialele folosite încorporează un spirit regional, fără ornamentaţii. Clădirea are parter, etaj şi mansardă, la parter şi la etaj având terase. Interioarele, păstrându-se aproape intacte, demonstrează o perfectă continuitate a faţadelor, redând formele tradiţionale. La etaj s-a păstrat un şemineu Ruffer din ceramică albastră, dar şi mare parte din mobilierul din lemn masiv. În liniştea bibliotecii din cabana de vânătoare sau „casa muzelor”, cum o mai numea avocatul Micescu, s fost elaborată Constituţia României din 1938. În prezent, deşi proprietatea a fost retrocedată moştenitorilor, încă mai este vilă turistică şi poate fi vizitată.
Moştenitorii şi lupta pentru recuperarea averii
Celebrul „Complex Micești”, aşa cum apare în documentele oficiale, situat în satul Argeșelul (fost Ciumești), din comuna argeșeană Mărăcineni, a fost proprietatea de notorietate a avocatului, prof. universitar în Drept şi ministru, Istrate N. Micescu. Averea acestuia a fost confiscată de către Stat în mod abuziv şi fără titlu. De 8 ani, de când instanța i-a recunoscut drept moștenitori ai averii, urmașii avocatului se luptă să intre în posesia efectivă a bunurilor confiscate de comuniști, ajunse între timp la RA-APPS. Este vorba de Anca Simionescu (succesoarea lui Roger Micescu, unul dintre fiii avocatului), de Istrate Is. Micescu (fiul avocatului, decedat recent, a cărui succesoare este Ioana Cristea Micescu) și de Elena Margarita Viforeanu Stanca Micescu, împreună cu fiica sa Andreea Vanesa Viforeanu Campos (succesoarele Anei Maria Viforeanu Micescu, fiica avocatului).
„Noi, urmaşii săi, respectiv cei trei copii şi succesorii acestora, am intentat un proces de retrocedare a proprietăţilor conform legilor actuale ale ţării. Această acţiune legală a fost iniţiată după pronunţarea sentinţei de reabilitare a personalităţii istorice care a fost Istrate N. Micescu. Demersul juridic de retrocedare a proprietăţii s-a finalizat printr-o sentinţă definitivă şi irevocabilă, pronunţată în şedinţa publică, în ianuarie 2008”, declara pentru Jurnal de Argeș, Ioana Cristea Micescu, nepoata celebrului avocat. Sentința obligă RA-APPS să lase moștenitorilor „în deplină proprietate şi liniştită posesie, imobilul situat în comuna Mărăcineni, judeţul Argeş - Complex Micești”, compus din: peste 13 mii de hectare de teren, construcțiile vechi ale proprietarului, confiscate fără titlu, mai exact vila P+1 numită de Istrate Micescu drept „Casa Muzelor”, înconjurată, în parc, de cele trei statui - simbolicele muze, care dădeau amprenta domeniului, castelul de vânătoare P+1 (clădirea principală, din documente RA-APPS formată din: subsol, hol-parter, etaj, mansardă), un chioșc, o cabană, o cabină poartă, un alt chioșc în cruce, capela și cavoul familiei, plus construcțiile noi, mărul unor discordii ale moștenitorilor cu RA-APPS.
RA-APPS vrea banii pe investiţiile comuniştilor
„Construcțiile noi sunt acele lucrări realizate în incinta proprietăţii noastre de către Statul Român pentru satisfacerea dorinţelor preşedintelui Nicolae Ceauşescu, cel care beneficia de acest imobil inclus în patrimoniul de protocol: casă de serviciu P+1, popicărie, centrală termică, piscină, rezervor, staţie de decantare, cabină pompe, cabină poartă”, mai spune nepoata avocatului Istrate Micescu.
RA-APPS a pierdut procesul cu proprietarii, însă nu predă cheile pentru că vrea 330.000 de euro, valoarea unor investiţii făcute în ultimii 30 de ani. Regia refuză să comenteze cazul din cauza ridicolului în care se află. “Nu putem să intrăm. Am anunţat, am fost civilizaţi, am cerut voie să intrăm pe această proprietate şi nu ni s-a permis”, a declarat pentru ProTv Ana Cristea Micescu.
“După 7 ani, m-am trezit că mi-au pus proprire pe conturi şi proprietăţi ca să îşi recupereze suma care le revenea pentru despăgubirile astea, care sunt hilare dacă aţi fi intrat, aţi fi văzut că sunt nişte gunoaie (…) Au dărâmat pereţii autentici, au făcut camere de hotel de 3 stele. s-a stricat arhitectura. Acum să ne pună pe noi să plătim ce au construit ei in beneficiul lor, atâta vreme cât vorbim de o clădire atât de valoroasă, care poate fi inclusă în patrimoniul naţional, nu poate nimeni să o distrugă fără să plăteasca pentru asta”, a comentat moştenitoarea.
“În toată Facultatea de Drept ne copleşea pe atunci Istrate Micescu, profesorul, nu politicianul. Avea înfăţişarea unui filozof alexandrin. Slab şi rasat, purta barba ascuţită. Umbla foarte elegant îmbrăcat şi avea grija ţinutei şi a gesturilor chiar şi atunci când nu se afla la tribună. Era poate puţin prea conştient de valoarea lui, dar acest orgoliu, care uneori devenea relativ supărătoare vanitate. Era un om de mare cultură. Ştia latineşte şi greceşte cum ştiau puţini, nu erau secrete ale discursului care să-i fie străine. I se citau cuvintele de spirit în toate saloanele şi în toate cafenelele. Aventurile sale matrimoniale provocau, în schimb, surâsuri”, comenta fostul ziarist Nicolae Carandino.
Primele vânzări
Cele două statui reprezentând-o pe zeiţa Maia au fost cumpărate de la anticarul Pascu din Bucureşti. În mitologia greacă, Maia era cea mai mare dintre Pleiade, cele şapte fiice ale lui Atlas şi Pleione. Legenda spune că ele s-au stins de durere, neputând îndura pedeapsa dată de zei părintelui lor. Maia era cea mai frumoasă dintre cele şapte atlantide, cum mai erau numite. Cucerit de frumuseţea ei, Zeus a sedus-o, Maia fiind mama zeului Hermes. În mitologia romană se numea Fauna sau Bona Dea, reprezentând o zeitate a primăverii.
În momentul în care şi-a auzit sentinţa, profesorul Micescu a replicat judecătorilor astfel: „Mulţumesc generozităţii Înaltei Curţi că mi-a dorit o viaţă atât de lungă în care probabil voi face doi sau trei, iar restul îi veţi face voi!”. Istrate Micescu a decedat în închisoarea din Aiud, în anul 1951, în exact ziua în care a împlinit vârsta de 70 ani.
“Avea înfăţişarea unui filozof alexandrin. Slab şi rasat, purta barba ascuţită. Umbla foarte elegant îmbrăcat şi avea grija ţinutei şi a gesturilor chiar şi atunci când nu se afla la tribună. Era poate puţin prea conştient de valoarea lui, dar acest orgoliu, care uneori devenea relativ supărătoare vanitate. Era un om de mare cultură. Ştia latineşte şi greceşte cum ştiau puţini, nu erau secrete ale discursului care să-i fie străine. I se citau cuvintele de spirit în toate saloanele şi în toate cafenelele. Aventurile sale matrimoniale provocau, în schimb, surâsuri”, comenta fostul ziarist Nicolae Carandino.
Felicitări. F. interesant. Cine mai ştie azi chestiunile astea?!
RăspundețiȘtergere