PROFEȚIILE MILENIULUI

PROFEȚIILE  MILENIULUI

               Pierre Abelard (1079-1142)

Voluspa  (1270)

Tulsidas (1497/1532]–1623)

Torquato Tasso (1544 – 1595)

Luis de Góngora (1561-1627)

Ezra Pound (1885-1972)

Versiuni de George Anca

                 ***

               Pierre Abelard (1079-1142)

               O quanta qualia

O cât de calde sunt acele sabate

serbate într-una de  juriul ceresc,  

ce tihnă trudiților, lauri vitejilor,

Dumnezeu când va fi tot în toate

Iată aievea Ierusalimu-i cetatea  ceea

căreia pacea sporește mari bucurii,

unde-i neprevenit lucrul dorinței

sau desiderio minus est praemium.

Ce rex, care curia, quale palatium

ce pax, ce odihnă, acea bucurie,

cărei participanți expunând gloriae,

dacă simt a putea exprima oricât de mult

Noi între timp  erijându-ne mintea

patriei toate jurându-ne râvna,

și din Ierusalem la Babylonia

revenind înapoi post longa exilia

Toatele molestii acolo finise-vor, 
sigure imne cânta-vom Sionului,

neîntrerupt  la darurile grației tale

Plebea întoarce binecuvântarea-ți, Doamne

După sabat succede acolo sabat

vesel perpetuu sabbatizantium,

nici inefabilele nu opresc jubilii,

cântându-le împreună cu îngerii

Doamne peren perpetuă glorie, 
de la tine, prin tine,  în tine sunt toate;

din el sunt, Pater est, pentru el sunt, Filius,

în el sunt Spiritul Tatălui și al Fiului.

Voluspa (1270)

(Profeţia bătrânei înţelepte)

Auzi-mă dintre sfintele  neamuri

Ale fiilor lui Heimdall şi mari şi mici;

Rogu-te,Othin, tată Val-d-ucişilor,

Ascultă-mi băsmuirea celor vechi.

Îmi mai aduc aminte uriaşii

Hrănindu-mă în zilele tot duse;

Ştiu nouă lumi, nouă în arborele

Tare de rădăcini pe sub lut.

Demultul era când Ymir trăia;

Nici mări nici reci unde, nisip nu era;

Pământul nu era, nu cerul deasupra,

Ci genunea Ginnunga, iarbă neunde.

Fiii lui Bur urcară şesul tărâm,

Acolo fortăreaţa Mithgart nălţară;

Soarele sudic pietrele încălzi

Şi glia o înverzi, o înierbi.

Soarele, soră lunii, din miazăzi

Mâna dreaptă lăsă pe osia cerului;

Nu ştia casa unde-i va fi,

Luna firea nu şi-o cunoştea,

Stelele  locul nu şi-l aflaseră.

Atunci se aşezară zeii la sfat

Dumnezeiesc în jilţurile lor;

Botezară amiaza, amurgul,

Dimineaţa şi luna cea scăzând,

Noaptea şi seara, anii de numărat.

La Ithavoll veniră tarii zei

Clădiră nalte-altare, temple,

Croiră foale, arămi forjară,

Mşeteriră scripeţi, scule fasonară.

În paşnice sălaşe tabla joacă

Zeii, neducând lipsă de aur,

Până sosesc din Jotunheim trei

Preaputernice fete uriaşe.

Atunci se aşezară zeii la sfat

Dumnezeiesc în jilţurile lor,

Să afle neamului pitic obârşii

Sângele lui Brimir, picioarele lui Blain.

Din toţi piticii Motsognir se făcu

Tartor şi după el Durin;

Mulţi omenească semenişte-s

Piticii lumii zis-a Durin.

Nyi şi Nithi, Northri şi Suthri,

Austri şi Vestri, Altjof, Davalin,

Nar şi Nain, Niping, Dain,

Bifur, Bofur, Bombur, Nori,

An şi Onar, Ai, Mjothvitnir.

Vigg şi Gandalf, Vindalf, Thrain,

Thekk şi Thorin, Thror, Vit şi Lit,

Nyr şi Nyrath – spusu-v-am –

Regin şi Rathsvith – drept pomelnic.

Fili, Kili, Fundin, Nali,

Heptifili, Hanr, Sviur,

Frar, Hornbori, Fraeg şi Loni,

Aurvang, Jari, Eikinskjaldi.

Neamul piticilor din spiţa lui

Dvalin pân’ la Lofar ţi-oi pomeni;

Lăsară stânci şi prin haturi ude

Casă-şi aflară în câmpuri de nisip.

Erau acolo Draupnir şi Dolgthrasir,

Hor, Haugspori, Hlevang, Gloin,

Dori, Ori, Duf, Andvari,

Skirfir, Virfir, Skafith, Ai.

Alf şi Yngvi, Eikinskjaldi,

Fjalar şi Frosti, Fith şi Ginnar;

Fie ştiută-n veci povestea,

Străbunii lui Lofar toţi pomeniţi.

Apoi din spiţă trei ieşiră,

Din casa zeilor, tari şi mari;

Doi fără soartă pe câmp aflară,

Ask şi Embla, goi de snagă.

Nu tu suflet, nu tu simţire,

Cald or mişcare, nici  înfăţişare;

Suflet dă Othin, simţ dă Honir,

Cald dă Lothur şi înfăţişare.

Un arbor ştiu, pe nume Yggdrasil,

Măreţ stropit cu dalbă apă;

De-acolo cade roua-n albii,

Tot verde  cetinind fântâna lui Urth.

Fecioarele preaînţelepte

Trei din locaş sub arbor coboară ,

Urth e una, Verthandi alta,

Codrului răsăriră, a treia Skuld,

Legi dau de-acolo, împart viaţă

Fiilor oamenilor şi le dau sorţi.

Război ţin minte, primul pe lume,

Când zeii cu lănci sfâşiară pe Gollveig

Şi în al lui Hor dom i-au pus foc,

De trei ori arzând, de trei ori renăscând,

Iară şi iar şi încă trăieşte.

O botezară Heith întru casele lor

Magic scrutătoare vrăciţă,

Minţi fermeca de vraja-i gonite,

Bucuria femeilor rele.

De oaste lancea Othin svârle

Şi-ncepe războiul dintâi lumii;

Căzut e zidul preajmă zeilor,

Bătut e câmpul de Wani răzbelnici.

Atunci se aşezară zeii la sfat

Dumnezeiesc în jilţurile lor,

Să afle cine aerul învenină,

Or a lui Oth mireasă giganţilor dă.

Foc de mânie Thor sare-n sus,

Arar stă auzind de-acestea,

Jurăminte călcate, rupt cuvânt şi pacte,

Insemne de vază ce-mpărtăşau.

Ştiu cornul lui Heimdall, ascunsul

Sub înalt preasfântul arbore;

Izvor ţâşneşte la semnul othincult

Val-d-ucişilor: vreţi şi mai mult?

Singur şezui când Cel Vechi mă văzu,

Spaima zeilor, şi mă privi în ochi:

„Ce vrei să afli? de ce eşti aici?

Othin, ştiu unde ţi-i ochiul ascuns.”

Ştiu unde-i ascuns ochiul lui Othin,

Adânc în fântâna lui Mimir vestită;

Mied din voia lui Othin  Mimir a supt

Dimineţile: vreţi să aflaţi mai mult?

Şiraguri am, inele de la-al Gazdei tată

Vorba-nţeleaptă-mi fu, gândul vrăjit;

......................................................

Am scrutat întru toate tărâmurile.

Peste tot văd Vakirii adunate,

Gata în şa spre rândurile zeilor;

Skuld  poartă scutul, Skogul o urmează,

Guth, Hild, Gondul şi Geirskogul.

Fecioarele lui Herjan vă pomenii,

Valkirii gata a călări peste glii.

Văzui lui Baldr, zeu sângerând,

Fiu lui Othin, soarta toarsă:

Vestit şi mândru în nalte câmpuri,

Crescut  din plin vâscul şedea.

Din ram părelnic zvelt şi drăgălaş

Săgeată se făcu s-o zvârle Hoth;

Dar fratele lui Baldr curând se născu,

O noapte vârsta, cu-al lui Othin fiu luptă.

Nu-şi spălă mâini, nu-şi pieptănă păr,

Pân’ pe duşmanul lui Baldr nu-l nimici.

Dar în Fensalir Frigg plânse tumult

Întru Valhall: vreţi să aflaţi mai mult?

Unul văzui prin uzii codri,

Drag răului, semen lui Loki;

Îi stă Sigyn alături, făr’ exult

De dragul lui: vreţi să aflaţi mai mult?

Din răsărit prin văi d-otravă curge

Cu săbii şi pumnale râul Slith.

.............................................

............................................

La miazănoapte dom în Nithavellir

De aur răsare neamului lui Sindri;

Şi-n Okolnir altul sălăşluia

Und’ uriaş Brimir dom de bere şi-avea.

Un dom văzui, de soare depărtat,

Pe Nastrond, către miazănoapte,

Venin picură pe horn în jos

Şerpii vânturându-se pe ziduri.

Văzui bălăcind râuri de răuri

Inşi trădători şi şi ucigaşi,

Răufăcători cu neveste de oameni;

Nithhogg sânge d-ucişi bând hult,

Lupul te sfâşia; vreţi să aflaţi mai mult?

Bătrâna uriaşă sta-n Fiercodru,

La rărăsrit, aducând clanul lui Fenrir;

Dintre ei în chip de căpcăun unul

Avea să fure soarele de pe cer.

Se satură cu carnea  hoitului,

Înroşeşte casa zeilor în sânge;

Soarele-i beznă, în vară se-ncrunt’

Furtunile: vreţi să aflaţi mai mult?

Pe-un deal şedea, bătându-şi harpa,

Eggther cel vesel, giganţilor paznic;

Arătos şi roşu Fjalar şedea,

Cocoş cucurigându-i deasupra-n colivie.

Apoi le cântă zeilor Gollinkambi,

El trezeşte eroii din domul lui Othin;

Iar sub pămînt mai crăunea altă

Pasăre ruginie la gratiile Iadului.

Acum Garm urlă la Gnipahellir,

Cătuşe sar şi lupul fuge liber;

Ştiu multe şi mai mult pot vedea

Din soarta zeilor războinici.

Lupte-se fraţii, doboare-se,

Fii din surori păteze rudenii;

.......................................

.......................................

Greu e pe lume, vast curvişag,

Topor-timp, sabie-timp, scuturi frânte,

Vânt-timp, lup-timp, curând lumea cade;

Nicicând nu s-or mai cruţa oamenii.

Repezi se mişcă fiii lui Mim, soarta

Se-aude în gama lui Gjallarhorn;

Heimdall zice tare, sus e cornul,

Frică tremură toţi pe căi de iad.

Tremură, se cutremură Yggdrasil

Din vechi limburi, se desface;

Othin ia seama la capul lui Mim,

Dar ruda lui Surt curând l-o ucide.

Cum o duc zeii? cum o duc elfii?

Jotunheim tot geme, zeii-s la sfat;

Piticii ţipă la uşi catapult’,

Meşteri pietrari: vreţi să aflaţi mai mult?

Acum Garm urlă la Gnipahellir,

Cătuşe sar şi lupul fuge liber;

Ştiu multe şi mai mult pot vedea

Din soarta zeilor războinici.

Hrym vine din răsărit cu scutul sus;

De mânioşi se strânge şarpele;

Se-nvârte pe unde, iar vulturul roş

Ciugule stârvuri ţipând; Naglfar e dus.

Vine pe mare din nord o corabie

Cu lume din Hel, la cârmă stă Loki;

După lup urmează oameni sălbatici,

Iar cu  ei merge fratele lui Byleist.

Surt vine din sud cu jalea armelor,

Soarele zeilor lucit-a din sabia-i;

Fărmate stânci, gigante scufundânde,

Mort cârd spre Hel, cerul răscruce.

Acum soseşte-n Hlin înc-un rănit

Când Othin tocmai se luptă cu lupul,

Iar ucigaşul lui Beli cată pe Surt,

Spre a se spulbera bucuria lui Frigg.

Apoi vine fiul lui Sigfather,

Vithar, la luptă cu lupul în spume;

Şi-nfige sabia-n fiu de uriaş

Până la inimă: tată răzbunat.

Vine încoace fiul lui Hlothyn,

Şarpele cască spre cerul de sus;

.......................................

Contra şarpelui merge fiul lui Othin.

Furios bate paznicul pământului,

Toţi bărbaţii de pe acasă plece;

Nouă paşi întâmplă fiul lui Fjorgyn

Şi, ucis de şarpe, neînfricat zace.

Negru soare, pământ mării înec,

Stele de foc din cer se-nvârtejesc,

Crunt creşte boarea şi flama de viaţă,

Pân’ focul păşeşte şi peste cer.

Acum Garm urlă la Gnipahellir,

Cătuşe sar şi lupul fuge liber;

Ştiu multe şi mai mult pot vedea

Din soarta zeilor războinici.

Acum văd pământul din nou

Creşte verde tot din unde iar;

Cascade cad şi vultur zboară

Şi prinde peşte pe sub stânci.

Zeii din Ithavoll se strâng preună,

Vorbesc de încercuitorul terrei,

În minte cheamă  trecutul măreţ,

Vechi rune-ale Domnului Zeilor.

În rară frumuseţe iară

Table de aur se nalţă din iarbă,

Ce zeii le-avură în zile duse,

............................

Nesemănate câmpuri dau rod copt,

De bine-s boli, iar Baldr se întoarce;

Baldr şi Hoth în al lui Hropt dom-lupt’,

Şi tarii zei:vreţi să aflaţi mai mult?

Ca soarele mai drag văd domul

Cu aur coperit, pe Gimle stând;

Domnii dreptăţii locuiască-l

Şi fericire-n veci să aibă.

Suie să ţină întreaga putere

Atotputernic domn stăpân a toate

........................................

........................................

Din jos balaur negru se iveşte,

Nithogg zburând din Nithafjoll;

Trupuri de oameni duce pe aripi

Şarpele: dar acum şi eu apun.

Tulsidas (1497/1532]–1623)

Hanuman Chalisa

închinare lui Rama prin Rama suntem neatinşi de tină

fără Rama sălaşul stăpânul universului unde am poposi

cât vor exista munţii şi vor curge râurile

tot atâta vreme Ramayana va dăinui

sri hanuman calisa

doha

la picioarele lotusului guru praful spălându-mi oglinda inimii

imn înalţ lui Sri Rama Chandra sfânt Rghu dând împătrite împliniri

neştiutor fiind rogu-te Hanuman fiu al lui Pavan

fă-mă tare cu minte nesărman

           jai Hanuman ocean bun de har

jai domn maimuţelor cânt tropar (1)

sol prea puternic lui Rama

Ajnani Pavan ţi-s tata mama (2)

Mahavira fulger luminatului

misttuie bezna păcatului (3)

frumos te-arăţi în aur viu

păr creţ urechi de bidiviu (4)

fulger porţi şi steag în vânt

pe umăr cu fir munja sfânt (5)

Shankara reîncarnat din Kesari

lumea te laudă la fruntarii (6)

totvăzător curat înţelept

lui Rama stai de-a dreapta drept (7)

te afunzi în rugăciuni cu inima

Rama Sita Lakshman a psalmodia (8)

spăsit în faţa mamei Sita dinadins

făcut în gripsor Lanka ai aprins (9)

în uriaşa-ţi făţişare

gripsori fărâmi lui Rama chemare (10)

cu ierburi sanjivani lui Lakshman dai viaţă

Sri Rama bucuros re ia în braţă (11)

Rama grăit-a cum precum Bharata

frate-i eşti şi te-a lăudat (12)

domnul lui Lakshmi te-a îmbrăţişat

zicând Shesnaga slava ţi-a cântat (13)

şi Sanaka Brahma aurori

Narada Sarada ţi-s lăudători (14)

şi mai şi poeţii însuşi Yama

Kubera Digapala îţi dau seama (15)

îi redai lui Sugriva coroana

cum binecuvântă Sri Rama (16)

la sfatu-ţi Vibhishana rege

se primi în Lanka după lege (17)

soare-ai înghiţit din nesfârşire

ca pe o poamă cu îndulcire (18)

în gâtlej cu inelul lui dumnezeu

oceanul l-ai sărit ca un smeu (19)

de dragul tău nici o piedică

pe lume nu ne împiedică (20)

spre Rama numai tu voie dai

eşti paznic domnului la rai (21)

cui dărui pavăza-ţi ferice

că nici o frică va să-l strice (22)

când urli tremură trei glii

tăria singur ţi-o ţii (23)

duhuri rele n-aduc smântă

domn Mahavira cui rugi îţi cântă (24)

lui Hanuman cel rugător

se vindecă de boală şi de dor (25)

cu Hanuman în inimă şi gând

necazurile pier pe rând (26)

Sri Rama e stăpân pe fire

ci tu i-ai împlinit menire (27)

cui îi plineşti o dorinţă

rodeşte a sa fiinţă (28)

în patru yugas ţie mărire

cum străluceşti în nesfârşire (29)

tu Mahavira drag lui Rama

ţii sfinţi în gripsori dai iama (30)

opt siddhi şi nouă nidhi îmbii

mamei Janaki cuvântul îl ţii (31)

Rama ambrozie tu oştean

domnului Raghupati an d’an (32)

la Rama ajung de-ţi cânt numele

vieţile nemaisuferindu-mi-le (33)

de pe tărâmul lu Sri Rama în cânt

preamărindu-l viu iar pe pământ (34)

nu-i doară pe alţi zei ci slujind

lui Hanuman nu mai ai jind (36)

jai jai jai Hanuman milos fi-mi

învăţător din dumnezeimi (37)

se mântuie se binecuvântă

cine de o sută de ani ruga asta o cântă (38)

citind lui Hanuman patruzeci

domnul îţi ia necazul pe veci (39)

Tulsidas lui Hari închini-mă

o Hanuman veşnic în inimă (40)

doha

o Sri Hanuman fiu al lui Pavan inimii ursită

cu Sri Rama Lakshmana şi Sita

Torquato Tasso (1544 – 1595)

                    

                   Moartea  Clorindei 

     (Tancredi și Clorinda)

Ci iată ora fatală de-acum va să cadă

când viața Clorindei sfârșitul și-l dete.

Cruciatul în pieptu-i împunge spadă

ce se cufundă în sânge sorbindu-l cu sete;

și vesta , care e vag vătuită cu aur, fadă,

fragezii sâni i-i constrânge, și-s cete

nelegiuiții caldului râu. Pe ea o apucă

dorul de el, îi lipsește, pe stinsă ducă.

După victoria lui și cruda  înjunghiere,

virgina, amenințând, îndeamnă blesteme.
Ea, prăbușindu-se, voce pierdută-n durere,
în tremur, rostește cuvinte extreme;
cuvintele noului spirit, prospere,
spirit de crez, caritate, ce să întreme:
virtuți ale Domnului date nainte,
vie rebelă, în moarte cuminte.

- Prietene, învins-ai: eu te iert...
Mă iartă și tu, trup nimic nu pavă,
sufletul da; deh! Rogu-te, alert,

botează-mă, spălând orice otravă. -

Răsună-n ceste voci concert,
un nu știu ce, armonie suavă

Care în inimă amoarte orice silă

și lacrimile-n ochi curaj instilă.

Departe mai  apoi într-un sân de munte
se revărsa murmurând un rîu  subțire.
El îl zărise și coiful își umple din unde,
și întristat s-a întors la pioasa zidire. 

Mâna îi tremură, când frântă frunte
nedeslușită încă își face ivire.  
O vede-o recunoște și se încredință  
mut, țeapăn. Ah vedere! Ah cunoștință!

Ea n-a murit încă, virtuțile-i  rază

în clipă-i stau inimii temnicer, 
și ținându-și suflarea să-și dea, viază 

în susurul vieții străpunșilor cu fier.
Pe când sunetul sacrelor gândiri încetează
transmutată  surîs-a  spre cavaler;
și-n actul muririi, veselă vivace, 
Pare a zice:  "crapă cerul, merg în pace."

Fața albă îi e presărată de paloare, 
precum crinii mixați cu violete, 
și ochii la cer ațintiți, în revelare, 
par cerul și soarele piete; 
cu mâna goală rece-n ridicare,

spre cavaler, în loc de versete,

dă legământ de pace. Astfel pleacă

frumoasa doamnă, doarme parcă.

Luis de Góngora (1561-1627)

Solitudini

 Ducelui de Béjar

Pașii-s un pelerin, rătăcitor,
Câte versete-mi dictă dulce  Muză
În singurătate confuză,
Pierdute unele, altele inspirate. 

Ori tu cel de venali împiedicat

- Ziduri de brad, diamante crenelurilor -,

Crestele Bates de zăpadă armate 

Giganți de cristal temuți de cer, 

Unde cornul, de ecou repetat,

Fiare expune, ce, pe planșeu mizer,

morți termeni cer disforme -

coral spumos a da la Torme!

Trageți în frasin al cărui oțel 
Asudînd sânge, iute  să străvadă 
Purpură prin zăpadă;
Și, precum vânătorul dă apel,
Asprului stejar, pinului  ridicat
- Émuli vivanți la osânde -
Formidabilele orânde
Osul chiar printre săruturi, tăiat,

Lucindul corn al lăncii tale,
- Or sacrul stejarului supleator 
Augustul baldachin, sau fuente
Înaltul fronton, majestuoso
Scaunul Deității tale cruce -,  
O  iluminat Duce! 
A voastră oboseală își temperează valurile ardente, 
Și, să se odihnească membrii tăi, jos
Pajiște ierboasă, nu-n hău,
Calcă un picior, e de stat,
Pașii lor rătăcitori au votat
Realul lanț al scutului tău.

Onoare suavă, generos halou,
Libertate, de Fortuna persecutată; 
Că pietatea  ta recunoscătore, Euterpe, ni-e dată,
A fi lira dulce a melodiosului tău cânt, 

Atunci când Faima nu trompa sa  în vânt.

Rabindranath Tagore (1861 –  1941)

Copilul

noaptea dar noaptea e întrebarea

nici un răspuns

dar timpul prin labirint orbecăie neştiutor de cale ori noimă

în vale întunericul holbează stinse orbitele unui gigant

norii-coşmar înşbuşă cerul

umbre masive leapădă trupurile nopţii

cum capătă-scapătă-n zare lugubrul licăr

să fie oare un ultimatum de stea stinsă

ori foamea în rărunchi lingând cerul

 delirant de sălbatice lucruri

zgomote cu gramatică de zbieret

cuvinte desfigurate de sens

refuz împotriviri nerodnicii de-o viaţă

prăpăstioase rovine de fală risipitoare

fragmente de punţi peste uitarea curentului scurs

altare fără zei adăpostind reptile

trepte de marmură spre beznă

vorbe de clacă şi omor toacă bolta

înfiorând şirul oaselor insomnioase

din ce disperate potopuri

bubuie în pereţii grotei

din ce fanatice hule

ănvârtejesc vaerul incantaţiilor

va fi strigând în ei străvechiul codru

bolborosind foc-fum de ultim suicid într-o doară

horcăieli de paralitice adunături sub bici de lunatici

orbi şi surzi

subt trăznetul terorii şerpuie un susur secret

bulbuci de nămol vulcanic

amestec de sinistre şoapte rumori turnătorii şuierele

deriziunii

lumea vagă strânsă acolo seamănă foilor sfâşiate dintr-o epopee

cum bâşbâie în grupuri ori singuri făclia le tatuează

feţele cu vergi de tipare ale înspăimântării

brusc suspicioşi maniacii se încaieră cu descreieraţii

încingând în nediscriminată hărmălaie o bătălie

din munte în munte ecou

femeile îşi bocesc

plozii lepădaţi în sălbăticie

veşnic nelimpezi potrivnicelor cărări

lascivi de râs în poftă porcii

vădesc doar zgârci

ca pentru nici o întâmplare

colo pe creştet de plai

omul-crez în zăpezii tăceri

scormone zării semn de lumină

la norii mai deşi păsări de noapte zburătăcite

strigă şi el fraţilor

nu prididiţi mare e omul

nici când băgat în seamă însă

cum bruta se poartă azi şi mâine iar bunătatea în adânc întuneric mâhneşte

când torturaţi şi sângerând strigă şi ei frate unde eşti

răspunsul se aude sunt cu voi

dar ei nu pot vedea în întuneric

şi li se pare doar vocea propriului lor dor disperat

că oamenii sunt condamnaţi pe vecie să lupte cu strigoi

în nesfârşit deşert de mutuală sfârtecare

norii se duc luceafărul răsare în est

răsuflă uşurată inima pământului

murmur de frunze la mijloc de codru des cântecul primei păsări

e timpul rosteşte omul crez

timpul pentru

pentru drum

stau chibzuiesc nu înţeleg

parcă dorurile totuşi le-ar vorbi

ancora zorilor se adânceşte în glie

viaţa răsare în rădăcinile tuturor lucrurilor

pe drumul împlinirii şopteşte cine ştie de unde un glas

rostit din gură în gură

cuvântul creşte înţeles

bărbaţii ridică faţa se uită

femeile mişcă braţele cuviincios

copiii bat din palme râzând

soarele dintâi ghirlandă de aur pe fruntea omului-crez

iar toţi îl aclamă frate bună venire

se adună din ce în ce oameni de pretutindeni

de peste mări şi munţi pustiuri necălcate

din valea Nilului şi de pe malurile

Gangelui

din nalturile scufundate-n nea ale Tibetului

din ziduri de cetăţi înturnurate

din bezna dens încâlcită a sălbăticiei

pe jos călare pe cămile pe cai şi elefanţi

în care cu flamuri înstelând norii zorilor

preoţi de toate credinţele ard smirnă psalmodiind versuri de plecare

monarmărşăluiesc în fruntea oştirilor lor

lănci lucind în soare tobe bubuind

cerşetori trenţăroşi curteni cu pompă de podoabe

juni ştiutori dascăli bătrâni de carte se prind în gloată

femei în cânt şi râs

mame fecioare mirese

cu ofrande de flori şi rod

cocă de santal şi apă înmiresmată

printre ele saltă şi curva

ţipător înfluturată

tainic bârfa otrăveşte fântâna

de simpatie omenească

ruptul şi cârpitul zboară în pleavă cu orbul şi chiorul

pierdutul hoţul negustorul proprului dumnezeu

pe profit cu mimă sfântă

împlinire

nu au curaj să vorbească tare

omul-crez trece poteci de nemiloase cremeni

nisipuri de flagel strungi de prăpăstii împietrite

îl urmează cel tare cel slab cel bătrân cel tânăr

regii ţărmurilor plugarii ţarinei

obosesc îi dor picioarele se înfurie intră la bănuieli

întreabă la fiece târâş

cât de departe e capătul

omul-crez răspunde la cânt

ei se încruntă strâng pumnul nu se lasă

încă împinşi de mişcătoarea masă în pre-

siune şi nedesluşită speranţă

dorm scurt îşi retează odihna

se joacă în picioare în viteză

se tot tem a nu întârzia dinaintea norocului

în urma norocoşilor

zilele trec

zări mişcătoare întru orb licăr se ademenesc

până cad bolnavi

negri la faţă blestemă din ce în ce

e noapte

drumeţii îşi aştern rogojinile sub cipacul de banyan

o rafală de vânt stinge lampa

noapte groasă somn de comă

cineva ridicându-se din mulţime arată ameninţător cu degetul către conducător

ne-ai înşelat profet mincinos

strigăt din gură în gură

femei şuieră ură bărbaţi urlă

până la urmă un îndrăzneţ îl păleşte

nu-i văd faţa peste el în furia distrugerii

îl pălesc până-l lasă lat la pământ fără viaţă

noaptea e calmă cascadele unduie liniştea departelui

pluteşte un suflu de iasomie în aer

drumeţii se înfricoşează

femeile încep să ţipe bărbaţii în  agonia nimicniciei

le strigă să tacă

jigodiile lătrând sunt zvârlite în liniştea spartă de gemete

în noaptea parcă nesfârşită bărbaţii şi femeile

caută printre ei ispaşă

ţipă înjură manevrând pregătite cuţite până ce

întunericul păleşte zorile se revarsă pe piscuri de munţi

se potolesc respiră greu cu ochii

la cel ce zace mort

femeile bocesc bărbaţii îşi feresc faţa

unii se strecoară neobservaţi

încă înlănţuiţi de crima lor cu victima

răscolit se întreabă

cine o să ne arate drumul

bătrânul om din est îşi lasă capul zicând

victima

rămân în pace şi tăcere

mai zice bătrânul

l-am refuzat din îndoială l-am ucis din furie

acum îl vom accepta din iubire

pentru că în moartea-i el trăieşte în viaţa fiecăruia dintre noi

marea victimă

şi toţi în picioare îşi unesc vocile cântând

victorie

victorie

la drum cheamă cel tânăr

la iubire putere cunoaştere îndestulare

ţipă toţi exultant într-o cascadă-trăznet de voci

nu înţeleg la fel dar impulsul le e unul

mişcătoarea confluenţă a voinţelor peste moarte şi dezastru

nu mai întreabă despre drum

dubii nu la mai umflă mintea

picioarele nu le mai ologesc

spiritul conducătorului îi însoţeşte

acum şi după şi mereu

conducătorul ce-a trecut moarte şi toate limitele

călătoresc peste câmpii însămânţate

peste grânare în seceriş

în lung de glii sterpe sălaş de foame

schelete strigând să se întoarcă în carnea lor

trec prin oraşe populate în zumzet vital

prin mută dezolare în braţele ruinelor

colibe dezbrăcaţilor necuraţilor

batjocură de casă celor fără acoperiş

călătoresc lungi ore-n zi de vară

iar când lumina se topeşte-n seară îl

întreabă pe cititorul în cer

frate se află acolo turnul speranţei şi păcii noastre de pe urmă

înţeleptul clatină capul zicând

se află ultimul nor în stingere al amurgului

prieteni exhortează cel tânăr nu vă opriţi

prin oarbă noapte să luăm împărăţia de lumină vie

merg prin întuneric

drumul pare a-şi cunoaşte propriul înţeles

şi praful pe sub tălpi grăieşte direcţia

stelele cereşti drumeţi cântă coruri tăcute

mişcaţi-vă camarazi

în aer pluteşte vocea conducătorului

ţinta e pe-aproape

lunecă zorii pe frunzele înrourate ale pădurii

cititorul în cer strigă

prieteni am venit

se opresc şi iau seama în jur

în două părţi de drum bob copt până-n zare

aur laur răspunsul gliei către lumina zorilor

lin curge valul vieţii de toate zilele

între satul de sub deal şi cel de pe malul râului

roata olarului zbârnâie tăietorul cară lemne în târg

ciurdarul mână ciurda la păşune

femeia cu ulcior pe creştet se leagănă lângă fântână

ci unde e castelul regelui mina de aur secretul tom al vrăjii

cel ce pricepe a iubirii ultimă înţelepciune

stelele nu pot fi greşite asigură cititorul cerului

semnalul lor arată spre locul acela

şi reverent păşeşte spre un izvor din drum

din care apa vălureşte o lumină lichidă

asemeni dimineţii amestecate în cor de lacrimi şi surâsuri

aproape dumbrava de palmieri înconjuraţi de o stranie linişte la poarta

bordeiului coperit cu paie stă poetul neştiutului ţărm şi cântă

mamă deschide poarta

poarta se deschide

mama într-o iesle stă cu copilul în poală

cum stă aurora cu luceafărul

raza dimineţii aşteptând afară lunecă pe

creştetul copilului

poetul îşi înstrună lăuta cântând

victorie omului noului-născut mereu-viului

îngenunche regele-cerşetorul-sfântul-păcătosul-

înţeleptul-nebunul strigând

victorie omului noului-născut mereu-viului

bătrânul din est murmură sieşi

văzut-am

Ezra Pound (1885-1972)

Alchimistul

Intonație întru Transmutația Metalelor

Navigați pe Claustra, Aelis, Azalais,
Așa cum vă mișcați printre copaci luminoși ;
Așa cum vocile voastre, sub pinii Paradisului,

Scot un sunet clar,
Navigați pe Claustra, Aelis, Azalais,
Raimona, Tibors, Berangere,
Dedesubtul întunecatei clipiri a cerului;
Sub noapte, gâtul de păun
Aduce coajă de culoarea șofranului,
Aduce aur roșu de arțar,
Aduce lumina mesteacănul în toamnă
Mirals, Cembelins, Audiarda,
Amintiți-vă acest foc.

Elain, Tireis, Alcmena
"Mid foșnet de argint de grâu,
Agradiva, Anhes, Ardenca,
Din lac de culoarea prune, în nemișcare,
Din coloranții topite ale apei
Aduce natura lustruită a focului;
Berseis, Lianor, Loica,
De pe pământ larg și de măsline,
Din plopii plângând chihlimbar lor,
Prin flacăra luminoasă a torței de pescuit
Amintiți-vă acest foc.

Elain, Tireis, Alcmena,

În mijlocul argintlui foșnitor al grâului, 
Agradiva, Anhes, Ardenca,
Din lacul de culoarea prunei, în liniște, 
Din coloranții topiți ai apei 
Aduceți lucia natură a focului;
Briseis, Lianor, Loica,
Din vast pământ întins și măslin,
Din plopi plângându-și ambra, 
Prin strălucita flamă a torței pescărești 
Amintiți-vă acest foc.

Midonz, cu aurul soarelui, frunza de plop,
prin lumina de chihlimbar,
Midonz, fiica soarelui, trunchi al copacului, argint al
frunzei, lumina galbenului de chihlimbar,
Midonz, dar al lui Dumnezeu, darul luminii, darul
chihlimbarului de soare,
Dă lumină metalului.
Anhes de Rocacoart, Ardenca, Aemelis,
De la puterea  ierbii,
Din albul viu în sămânță,
Din căldura mugurului,
Din arama frunzei în toamnă,
Din bronzul arțarului, din seva
crengii;

Lianor, loanna, Loica,
Prin agitația solzului, 
Prin păstrăvul  adormit în gri-verdele apei;
Vanna, Mandetta, Viera, Alodetta, Picarda, Manuela
Din luciul roșu al aramei, 
Ysaut, Ydone, foșnet ușor de frunze,
Vierna, Jocelynn, îndrăzneți la spirtoase,
Prin oglinda cuprului lustruit,
O, Regina Chiparosului,
Din Erebus, platitudinea  întinderii,
Respirație întinsă sub lume:

Afară din Erebus, din resturi  plate ale aerului, zăcând dedesubtul
lumii;

Din brună frunză-brună incoloră
Aduceți recele imperceptibil.
Elain, Tireis, Alcmena,
Liniștiți acest metal!
Lăsați manii să-și pună teroarea de-o parte, afară 
corpurile lor apoase de foc.
Lăsați-i să-și asume corpuri de agat albe ca laptele.
Lăsați-i să atragă împreună oasele metalului.
Selvaggia, Guiscarda, Mandetta,
Fulgi de ploaie de aur pe apă
Azur și argint fulguind din apă  ,
Alcyon, Phaetona, Alcmena,
Paloarea argintului, luciul palid al Latonei,
Prin ele, din roua malvolentă 
Păziți  alambicul.
Elain, Tireis, Allodetta
Liniștiți metalul acesta.