Lake Poets
Robert Southey: Soția soldatului
William
Wordsworth: Lucy
Samuel Taylor Coleridge: Rima Anticului Marinar
Robert Southey
1774-1843
Frântă rătăcind fără vlagă, sfârșită
Călătorind dureros pe drumul de piatră,
Desfigurată Călătoare! Vai greu nenoroc!
Chinuit micul trage de tine desculț,
Rece-i nou-născutul spânzurându-ți pe spate
Slab și livid urlându-și nenorocirea.
Mamă-n durere, mânie-agonie,
Pe umăr cătând pruncul a liniști,
Sumbră orbire neaua-ți lovește fața.
Soțul nicicând nu ți s-o-ntoarce iar din război
Inima-ți rece fără speranță nici Milă -
Pruncii flămânzi – Domnul cu tine, Văduvito!
William Wordsworth
(1770–
1850)
Lucy I
Spasm straniu patima m-a prins:
S-o spun n-am
îndrăznit,
Decât iubitei tainic vis,
Ce mi s-a hărăzit.
Când o iubeam, roză-nflorea
În iunie pe zi,
Spre casa ei calea-mi cotea
Pe lună
de-amurgi.
La lună ochiul mi-am țintit,
Ogor de iarbă-n zări;
Calu-n galop a năzărit
Atît de dragi cărări.
Atingem al livezii lot
Și, cum suim în deal,
În patul ei luna înot
Aproape mai aproape-i mal.
În dulce vis am adormit,
Al firii har mai blând!
Și-ntruna ochii mi-am țintit
Pe luna coborând.
Calu-mi gonea, non-stop suiș,
Copita
ridicând:
Când după-al casei coperiș,
Luna căzu arzând.
Când după-al casei coperiș,
Luna căzu arzând.
Ce gânduri tandre tot răzbat
În capu-unui iubit!
"O milă!" mie mi-am strigat,
"De Lucy a murit"
Lucy
II
Trăi pe nebătute
căi
Izvore Porumbii,
Nu servitoarei lauri dă-i,
Și cine-a o iubi:
Izvore Porumbii,
Nu servitoarei lauri dă-i,
Și cine-a o iubi:
O violetă pe grav stei
De ochi ferită ler!
O dreaptă stea ce singurei
Lucirea-i e pe cer.
Trăi ascuns, puțini a ști
Când Lucy înceta;
Dar ea este-n mormântu-i și
E diferența mea!
Lucy III
Prin anonimi călătoream,
În țări de peste
mări;
Nici Anglia! N-o cunoșteam,
Iubirii până-n
scări.
Trecut vis de melancolii!
Nici țărm n-oi
părăsi
A doua oară; încă-mi vii
mai mult a te
iubi.
Prin munții tăi m-am bucurat
Prin munții tăi m-am bucurat
De dorul că viez;
La roată cum te-am mângâiat
La roată cum te-am mângâiat
Lângă un foc
englez.
Zorii-ți vădesc, nopțile-ascund
Umbrare, Lucy-n
joc.
Și-al tău e ultim verde sund
vegheat de Lucy
loc.
Lucy
IV
Trei ani crescu-n soare și vânt;
Zis-a Natura "Pe pământ
Zis-a Natura "Pe pământ
Nu-i mai ales
boboc;
Copila mie-mi voi lua;
O doamnă îmi va fi, a mea,
Domnia îi întorc.
Eu însămi dragei îi voi fi
Și lege și impuls: îmbii
Fata , în stei și-n șes
În glii și cer, poieni, umbrar,
Simți-va veghetorul har
De-apris și stins ades.
Faun sportiv fie, s-amuz'
Vesel zburdând peste peluz
Or la izvor din munți;
Al ei parfumul ne de-a valm',
A ei tăcere, al ei calm
de insensibili muți.
Vesel zburdând peste peluz
Or la izvor din munți;
Al ei parfumul ne de-a valm',
A ei tăcere, al ei calm
de insensibili muți.
Plutirea norilor, a ei;
Și plecăciunea salciei;
Din ochi nu i-ar lipsi
Din ochi nu i-ar lipsi
Nici prin furtuni, în gând
Grația formă fetei dând
În mută simpathy.
Grația formă fetei dând
În mută simpathy.
Dragă-i la miez de noapte stea;
Urechea aș-și pleca
La tainice cărări
Unde pâraie hora-ncing,
Și frumusețe-n murmur ning
Spre-a ei înfățișări.
Urechea aș-și pleca
La tainice cărări
Unde pâraie hora-ncing,
Și frumusețe-n murmur ning
Spre-a ei înfățișări.
Vitale simțuri de încânt
Statură naltă în frământ,
De piatră simț virgin;
Gânduri ce Lucy-o auzi
Când ea și eu vom viețui
Aici în plai divin."
Grăi Natura – gata, cum
Lucy curând stătu din drum!
Muri, și-mi dărui
Căldură, calm, tăcutul rost;
Memoria a ce a fost,
Nicicând că va mai fi.
Lucy
V
Un somn pe spirit e sigil;
N-aveam umane frici:
Ea pare lucru invigil
S-atingă ani aici.
Nicio mișcare, nu un pas,
Nici văz, auz de voci;
Se-nvârte cu pământul ceas,
Cu arbori, stânci și roci.
N-aveam umane frici:
Ea pare lucru invigil
S-atingă ani aici.
Nicio mișcare, nu un pas,
Nici văz, auz de voci;
Se-nvârte cu pământul ceas,
Cu arbori, stânci și roci.
Samuel Taylor Coleridge
1772-1834
Rima Anticului Marinar
Argument
Cum o corabie ce trecuse Linia a fost purtată de furtuni în recea Țar dinspre Polul Sud; și cum de acolo și-a făcut cursa la tropicala Latitudine a Marelui Ocean Pacific; și de lucrurile stranii ce s-au petrecut; și cum s-a întors Bătrânul Marinar în propria-i Țară.
Cum o corabie ce trecuse Linia a fost purtată de furtuni în recea Țar dinspre Polul Sud; și cum de acolo și-a făcut cursa la tropicala Latitudine a Marelui Ocean Pacific; și de lucrurile stranii ce s-au petrecut; și cum s-a întors Bătrânul Marinar în propria-i Țară.
PARTEA I
Este un antic Marinar,
Stă pas unul din trei.
"Cu barba-ți sură, ochi aprins,
Stă pas unul din trei.
"Cu barba-ți sură, ochi aprins,
Popas la ce mă vrei?
Mirelui uși i se deschid,
Rudenie îi sunt;
Mirelui uși i se deschid,
Rudenie îi sunt;
Oaspeți iau loc, ospăț pe foc,
Ascultă vesel nunt."
Strângându-l costeliv grăi:
"Corabie plutit-a"
Strângându-l costeliv grăi:
"Corabie plutit-a"
"Jos mâna! barbă
din topor!"
Ăst timp și-a tras asprita.
Ăst timp și-a tras asprita.
Cu ochi de foc îl arde-n loc -
Nuntașul stâlp tăcea,
Ascultă ca prunc de trei ani :
ce Marinarul vrea.
Șezu nuntașul pe un stei:
Aude tot pe jar
Rostirea anticului om,
Ochiosul Marinar.
"Ancora sus, portu-a apus,
Voioși noi am pornit
Aval d-altar, aval de deal,
Aval de farul brit. .
Pe stânga Soarele sui,
Nuntașul stâlp tăcea,
Ascultă ca prunc de trei ani :
ce Marinarul vrea.
Șezu nuntașul pe un stei:
Aude tot pe jar
Rostirea anticului om,
Ochiosul Marinar.
"Ancora sus, portu-a apus,
Voioși noi am pornit
Aval d-altar, aval de deal,
Aval de farul brit. .
Pe stânga Soarele sui,
Din mare răsări!
Luci arzând, pe dreapta când
În mare se topi!
Înalt mai nalt fiece zi,
Peste catarg prânzind _ "
Nuntașul drept se bate-n piept,
Fagotul auzind.
Mireasa-mbujorată
Ritmează pași roșelii;
Înalt mai nalt fiece zi,
Peste catarg prânzind _ "
Nuntașul drept se bate-n piept,
Fagotul auzind.
Mireasa-mbujorată
Ritmează pași roșelii;
În față i se pleacă și
Îi cântă menestrelii.
Îi cântă menestrelii.
Nuntaș deștept se bate-n piept,
Ascultă iar pe jar
Și-astfel grăi cel antic om,
Ochiosul Marinar .
Atunci POTOPUL detună
Ca un tiran mai crud:
Cu aripile-i ne-a lovit.
Ne-a hăituit spre sud.
Ascultă iar pe jar
Și-astfel grăi cel antic om,
Ochiosul Marinar .
Atunci POTOPUL detună
Ca un tiran mai crud:
Cu aripile-i ne-a lovit.
Ne-a hăituit spre sud.
Catarge-n clin, prora afund,
Cum cel hăitaș suflând, strigând
Dușmanului mai calcă rând,
Și-n față capul pleacă,
Grăbi corabia urlând,
Spre sud plutit-am iacă.
De-acum zăpadă, ceață
Și frigu-și suflă faldul,
Catargul sus, gheața-n apus
tot verde ca smaraldul.
Troiene-nnoadă stânci zăpadă,
Trimis-au luciu sumbru:
Nu chip de om, nu fiară-n dom -
de numai gheață întru.
În spate gheață, gheață-n față,
Gheață jur-împrejur:
Crâcnind, crăpând, strigând, urlând,
Ca-ntr-un leșin impur.
Prelung, tăios un Albatros
Din negură răsare,
Parcă-i un suflet de creștin,
În domnu-i dăm urare.
Gustă nemaigustat comând
Jur-împrejur dând roată.
Gheața crăpând ca detunând;
Cârmaciu-n hău ne poartă!
Vânt bun de sud suflă din urmă,
Urmat de Albatros,
Și zi de zi, prânz, do-re-mi,
Veni la marinar voios!
Ferească Domul, antic Marinar!
De veninosul drac sus-josul! -
De ce arăți așa?' - Eu cu săgeata mea
Strapuns-am ALBATROSUL.
PARTEA II
Din dreapta-acum răsare Soare:
El a suit din mare,
Încă din ceață, și pe stânga,
Recoborî în mare.
Și bunul sudic vânt din spate iar bătând,
Ci dulcea pasăre nu s-a întors,
Și nicio zi, prânz, do-re-mi,
Nu răsări spre marinar voios!
Lucru
drăcesc am făptuit,
Și
toți m-or blestema cu vai:
Întruna
amintind de pasărea murind.
De-n
aer briză
mai
loveai.
Ah
criminal proscris, ce pasărea-ai ucis,
De-n aer briză mai loveai!
Nu
foc, nu năpastă, divina țeastă,
Soarele
glorie-nhață:
Toti
gura mare, am ucis zburătoare
Aducând neguri și ceață.
'Drept
e, spun ei, s-ucizi păsări zei,
De aduc neguri și ceață ?
Briza a explodat, spuma a zburat,
Brazda la rând în plută:
Eram cei dintâi izbucnind căpătâi
În marea aceea tăcută.
Cazută
briza, pânzele căzute,
Trist
fu cât
se putu de trist;
Și
noi vorbeam poate rupeam
Al
mării mut beltrist!
În
cer fierbinte arămiu,
De
sânge soarele, prânz dună,
Deasupra-așa
catargul sta
Nu mai presus de Lună.
Zi după zi, zi după zi,
Zi după zi, zi după zi,
Nu
respiram, nu ne mișcam,
Trandavă ca
pictată
nava
Pe
un pictat ocean.
Apă pretutindeni apă,
Orice
scândura se închircea;
Apă pretutindeni apă,
Nicio
picătură a o bea.
Adâncul însuși
putrezi: O Crist!
O
veșnică-ntâmplare!
Vâscoase lucruri mișună
Peste
vâscoasa mare.
Pe-aici,
pe-aici, mosor si bici
Dans noaptea focuri pierde;
Apa,
ulei de vrăjitoare
Arde
alb, albastru, verde.
Și
unii-n vis se-adeveriră
cu
Spiritul ce-atât ne strepezi;
Nouă
stânjeni în adânc
ne urmă
Din
țara
gheții zăpezii.
Și
orice limbă-n
seceta grozavă
Din
rădăcină a fost scrum;
Nu
mai puteam vorbi decât
Dacă ne-asfixiam în negru fum.
Ah! ziua bună! ce vru dracul
Avui de la bătrân și june!
În locul crucii, Albatrosul
De gât mi-a fost genune.
PARTEA III
Timp
obosit trecu. Fiece gât
Uscat;
fiece ochi vitrat.
Timp
obosit! timp obosit!
Ochi
obosit vitrat,
Privind
spre vest, zărit-am
Ceva
în
cer cerat.
Întâi păru un fir de praf,
Apoi
paru o scamă;
Mișcându-se, luând în urmă
Anume chip, bag samă.
Fir, scamă, chip, bag samă!
Aproape, mai aproape se văzu;
Parcă ferind un sorb de ape,
Plonjă, croi, viră acu.
Cu gâturi stoarse, cu buze arse,
Nu puteam râde, plange însă,
Secetuiți toți tâmpi în jug!
Mușc braț, sângele-mi sug,
Și am strigat, O pânză! Pânză!
Cu
gâturi stoarse, cu buze arse,
Agape
mi-auziră muți;
Grandmercy!
vesel rânjiră,
Și
dintr-odată toți respiră.
Ca
si cum toți erau băuți.
Uite,
uite (strig) ea-i fara croi;
Încoace
ne dă
fericire;
Fără briză, fără
maree,
cu chila verticala-n neclintire!
Vestica
undă-i
o flamă.
Bine-facută-i
ziua mare!
Aproape
pe valul de vest
Odihnea
străluminos Soare;
Când straniul chip o croi brusc
Între
noi și
Soare.
Deodată
soarele se-ndungă
(Mamă
din Cer fi-ne scapare!)
Privește ca dintre gratii de temniță
Cu larga-i fața arzătoare.
Vai!
(am gândit cu inima bătând)
Se
apropie, se tot întină!
Și
cele vele privind în Soare.
ca
pânza de păianjen ne în tihnă.
Prin
coastele-i să
fi privit
Ca
prin grătar Soarele sfânt?
Și-acea
femeie echipaj se află?
Sa
fie-o moarte? Două
sunt?
MOARTEA îi este calfă?
Buze
roșii, liberă înfățișare,
Pletele
aurului preț:
Ca
lepra pielea-i albitoare,
Coșmarul VIAȚĂ-ÎN-MOARTE ea e,
Ce-ngroașă
sângele cu-ngheț.
Nuda epavă vine-alături,
Și cele două-aruncă zaruri;
'Jocu-i făcut! Am câștigat! Am câștigat!'
Grăi și-a treia oara fluier-auri.
Discul solar la fund; stelele pleacă;
Înca un pas și bezna-i vatră;
Șoapta-n auz departe, peste mare,
Din pușcă o nălucă latră.
Ascultarăm și privirăm
bașca!
Temeți-mi inima cum ceasca,
Viața-mi parcă sânge
sorbi!
Stelele
stinse, noaptea obeză,
Cârmaciu-i alb la lampa-i freză;
Din
vele roua picurii -
Până deasupra barei est
Sui cornuta Lună, cu stea fest
Prin joasele xtremii.
Unul cu altul, la Lună-n stea,
prea iute a mai geme, suspina,
Toți fețe-ntoarse groază
chin,
Fiecare din ochi mă blestema.
De patru ori cincizeci de vii
(Și n-auzii geamăt, suspin),
Cu bufnet surd, butuc absurd,
Unul dup-altul cad, amin.
Sburară suflete din trup -
Spre fericire ori a dracului,
Mă petrecu oricare stup,
Ca vâjul arcului!
PARTEA IV
'Mă tem de tine antic Marinar!
Mă tem de mâna-ți costelivă!
Înalt și deșirat, bronzat,
Nisipul mării stivă.
Mă tem de ochii tăi scântei
De mâna slabă-ntunecat.' -
Nuntaș-Găzdaș n-ai teamă!
Cest trup nu s-a plecat.
Singur, singur, tot, tot singur.
Singur pe-o mare vastă, vastă!
Și niciun sfânt să aibă milă
De sufletu-mi năpastă.
Bărbați o sumă ce frumoși!
Și toți zăcură morți din greu:
Și mii și mii de lucruri mici
Trăiră; și așa și eu.
Privit-am marea putrezind,
Și ochii mi-am rotit;
Privit-am putrezita punte,
cei morți de-au adormit.
Privit-am cerul, vrut să rog;
Dar ori de câte ori ruga țâșni,
Rea șoaptă scoase și-mi făcu
Inima pulbere-n pustii.
Închis-am gene, le-am ținut aproape,
Globii ca pulsul băteau;
Pentru cer și mare, pentru mare și cer
Stă-n ochiu-mi obosit ca mort un ster,
Și la picioare morții îmi zăceau.
Sudoare rece-amestec a lor membre,
N-au putrezit, n-au împuțit:
Arată cum mi se arată
că niciodată n-au murit.
Blestem
d'orfan ar trage-n iad
Un
spirit din înalt;
Ci oh! mai groaznic de atât
În ochi de mort blestemu-i!
Șapte zile, șapte nopți văzui blestemul,
Ci nemurind mai vremui.
Mișcata Lună suie cer,
Sălășluind neunde:
Pășea agale-n pantă
Cu o stea-două-n unde.
Ale ei aure batjocoreau oceanul sufocant,
Cum chiciura se-mprăștia apriliu;
Ci peste-a navei umbră uriașă,
Vrăjita apă ardea pătimașă
De-un blând și crâncen sângeriu.
Pe după umbra de corabie,
Ai apei șerpi mi se-arătară:
Se preumblau în lucii dâre albe,
Și când crescură, elfii luminară
Căzând omături salbe.
Prin umbra de corabie
Le pândeam straie de balaur:
Albastre, smaraldii și catifea obscură,
Se-ncolăceau înot; și fiecare dâră
Era un jet de foc de aur.
O fericite lucruri vii! Nu-i limbă
În stare frumusețea să le-ajute:
O primăvră de iubire inima-mi,
Și-i binecuvântai pe neștiute;
Sigur bunul meu sfânt se miluise,
Și-i binecuvântai pe neștiute.
De chiar atunci putui a mă ruga;
Și de pe gâtul meu ce liberare
Căzu Albarosul afund
Ca plumbul în mare.
PARTEA V
Oh somn! Ce lucru gingaș,
Iubit din pol în pol!
Mary Queen fie lăudată umil!
Din cer trimise gingaș sol,
În suflet lunecându-mi-l.
Gălețile năuce de pe punte,
Atâta timp le rămânea,
Visam c-ar fi pline de rouă;
Când m-am trezit, ploua.
Buzele-mi ude, gâtul rece;
În umezeală costumat;
Sigur băusem în visele-mi,
Și încă eram beat.
Mișcai și membre nu-mi simții:
Așa ușor eram c-apoi
Gândii că am murit în somn
Și sunt un binecuvântat strigoi.
Curând vânt crunt am auzit:
Nu sufla din vecinătate;
Ci-n urlet vele zgudui,
Așa subțiri și-uscate.
Aer de sus țâșni în viață!
Sută de focuri-steag sclipiră.
Încolo-ncoace se tot caut'!
Încolo-ncoace in and out,
Dansează pale stele-n șiră.
Vântul se înteți gălăgios,
Oftară velele rogoz,
Ploaia turnă nor neguros;
Luna la mal matroz.
Plesnit și calm nor negru gros
La locul ei și Luna:
Cum ape sar din stei înalt
Fulgerul cade ne la țanc,
Un râu râpos laguna.
Vântul nicicând n-ajunse nava,
Ci nava startul fură!
Sub fulger și sub Lună
Oamenii morți gemură.
Gemură, tulburându-se, răsărind,
Fără vorbă, fără ochire;
Straniu era, fie și-n vis,
Văzând oamenii ceia-n răsărire.
Cîrmaciul cârmui, nava se porni;
Ci ncio briză a briza,
Marinarii muncesc funiile,
Unde le este treaba;
Ridică membrele, scule fără viață -
Eram un echipaj ca moartea.
Trupul fiului fratelui meu
Stătea lângă mine genunchi la genunchi:
Trupul și eu am tras de-o funie,
Ci el nu-mi spuse nici unchi.
'Mă
tem de tine, antic Marinar!'
Fii calm, Nuntaș-Găzdaș, o frate!
'Nu suflete zburară transe,
La hoiturile lor întoarse,
Ci spiritele binecuvântate.
Că-n zori ei arme-și aruncară,
Catargul îl înciucuriră;
Sunete dulci pe guri șoptiră,
Din trupuri ei se petrecură.
În jur, în jur, son după son,
Apoi se repeziră-n Soare;
Lin se întoarseră-napoi
Amestec sau în separare.
Din cer aruncătură uneori
Auzii ciocârliei cânt;
Ori păsărele
milion
Mare și aer umplând
Cu dulcele jargon.
Când parcă toate instrumentele,
Când un flaut singur;
Când cântec de înger,
Mut cer pe gânduri.
S-opriră; velele mai scot
Până la amaiză un son
Plăcut ca de-ascuns pârâu
În înfrunzitul iunion,
Codrii pe noapte ațipiți
Melos îngână ton.
Până la prânz în voie navigarăm,
ci nicio briză să respire:
Încet și blând plutea corabia,
Din sus în coborâre.
Sub chilă nouă stânjeni în adânc,
Din land de ceață și de nea,
Spiritul luneca: doar el era
Ce nava o însuflețea.
La prânz tăcură velele și
Corabia se liniștea.
Sorele, drept sus de catarg,
Oceanului o a stătut:
Dar în minut ea se-agită,
Clintindu-se din scurt -
Nainte, înapoi, jumate-n lung
Clintindu-se din scurt.
Apoi ca roibul se porni,
Ea face-un salt negenuin:
Sângele-mi năvăli în cap
Și am căzut într-un leșin.
Spiritul dăinuia de sine
În land de ceață și de nea,
Iubise pasărea care iubise omul
Ce cu-al lui arc o săgeta'
Cealaltă o mai blândă voce,
Ambrozie de blândă:
Grăi, 'Omu-și primi pedeapsa,
Va mai primi osândă.'
PARTEA VI
Prima Voce
'Dar spune-mi, spune-mi! mai vorbește,
Răspunsu-ți blând reînnoind -
Ce face nava așa iute-a luneca?
Oceanul ce înfăptuind? '
A Doua Voce
'Mut sclav în fața lordului,
Oceanul n-avea gârle;
Luciosu-i mare ochi atot-tăcut
Până în Lună se azvârle -
De-ar ști ce cale să apuce;
Că ea-l ghidează lin, hain.
Vezi, frate, vezi, ce grațios
Se uită ea la el în jos.
Prima Voce
'Dar ce împinge nava așa iute,
Fără de val ori briză?'
A Doua Voce
'Aeru-i retezat nainte,
Și se închide schijă'
Ședeau cu toții pe punte,
După montor de carceră capelă:
Toți mă fixau cu ochi de piatră
Care în Lună se revelă.
Spasmul blestem de cum s-au dus
Nicicând că se răpune:
Nu-mi puteam smulge ochii dintr-ai lor,
Nici să-i întorc în rugăciune.
Acum se sparse vraja: iarăși
Văzui oceanul verde,
Și am privit în zare, ci puțin
văzui din ceea ce se vede -
Ca unul ce, pe drum pustiu,
Are de mers în spaimă și comând,
O dată călcând roată,
Cap nemaiântorcând;
Că știe, diavol înfricoșător
Calea-i va fi-nchizând.
Păru-mi sui, îmi adie obrazul
Ca primăvara o livadă -
Straniu cu temerile-mi se-amestecă,
Ci și cu bucurie să mă vadă.
Curând suflă un vânt spre mine,
Nu sunet, nu mișcări niciunde:
Nu își avea drumul pe mare,
În umbră ori pe unde.
Iute, iute zbură nava,
Ci mai naviga și-agale:
Dulce, dulce suflă briza -
Și îmi suflă mie-n foale.
Oh! vis de bucurie! asta fie
Ce văd, farului
creasta?
Gruiul o fi? Biserica?
Mi-e patria aceasta?
Plutirăm în derivă până-n port,
Rugându-mă-n suspine reci -
Ține-mă, Doamne, treaz mereu!
Ori lasă-mă în somn pe veci.
Portul era curat pahar
Prin presărarea strunii!
Și golf petunii lumina lunii
Și umbra Lunii.
Roca lucea, biserica strălucea
Așezată pe rocă,
Lumina lunii afundată-n liniștire
Girueta invocă.
Golful de var lumina felinar,
Până ce răsărea din sine
Atâtea chipuri de cândva umbre
purpurii culori trezi-ne.
La câțiva pași de proră
Sta purpura de umbre solo:
Întors-am ochii către punte
Oh, Crist, ce am văzut acolo!
Fiece hoit șes, neviu și șes,
Și, pe sfântul crucifix!
Un om numai lumină, serafim,
Ședea pe fiecare stix.
Mâinile serafimii-și fluturau:
Cerească viziune!
Semnale patriei erau,
Fiecare arzând rugăciune;
Mâinile serafimii-și fluturau,
Vreo voce neîmpărtășind -
Nu voce; dar oh! Ca muzică
Tăcerea și inima-mi scufund.
Curând am auzit loviri de vâsle,
Am auzit cârmaciul
vesel parcă;
Mi-era în altă parte capul
Și am văzut plutind o barcă.
Cîrmaciul și băiatul lui să vie,
I-am auzit sosind
în sfat:
Doamne din Cer! e-o bucurie
Că morții nu au explodat.
Al treilea-l văzui – i-auzii vocea:
E un Sihastru, pur e!
Își strigă imnurile sfinte
Ce le compune în pădure.
Sufletul ierte-mi, sângele
Albatrosului mi-l îndure
PARTEA VII
Sihastrul pur trăiește în cel codru
Ce lunecă spre mare.
Glas dulce prin octave-i cari.
Iubește a vorbi cu marinari
Veniți din țări din depărtare.
El îngenunche-n zori, la prânz și seara -
Are o pernă durdulie zar:
Mușchiul ascunde cu totul
Butucul putred de
stejar.
Schiful se-apropia: i-am auzit vorbind
'De ce atât de straniu, am chitit!
Unde sunt multele lumini edite
Ce chiar acum semnal emit?'
'Straniu, pe-a mea credință'-a zis Sihastrul -
'Și nu răspunseră la veselie!
Scândurile par rupte! și uite cele vele,
Ce subțiate-s, câtă ofilie!
Nicicând nu am văzut ceva ca ele,
Doar cumva întâmplate fie.
Sheletele de funze maronii
În lung părâului pădurii mele;
Când iedera e grea de nea.
Și puiul bufniței hop
lupului colea
Cu puiul lupei în măsele.'
'Doamne, de diavol avea look -
(Cârmaciul replicase)
Sunt de temut' -
'Apasă, apasă!'
Înveselit Sihastrul trase.
Barca se-apropie de navă,
Eu n-am vorbit sau agitat;
Barca se-apropie sub navă,
Și drept un sunet s-a strigat.
Sub apă zarvă, huruire
Mai tare, mai grozavă:
Ajunse nava, sparse golful:
La fund ca plumbu-i nava.
Uimit de detunarea de groază
Iscată de cer și ocean
Ca unul ce-a fost șapte zile înecat
Corpu-mi plutea buștean;
Ci repede ca-n vise, m-am aflat
În al Cârmaciului barcan.
Pe vârtej, unde nava se scufundă,
Barca torcea jur-împrejur;
Și totul mut, doar dealul
Mai pomenea de-ndur.
Mișcat-am buzele – Cârmaciul a țipat
Convulsia l-a prins;
Sfânt Pustnic nalță ochii
Rugându-se pe locul dinadins.
Luai vâsele: fiul de Cârmaci -
Care acum înnebuni -,
Râdea cu hohot lung, și-ăst timp
Ochii-i jucau de colo-aci.
'Ha, ha!' grăi el, 'văd plin câmp
Diavolul știe a vâsli.'
Acum, întors în țara mea,
Ședeam pe țărm solid!
Sihastrul dinspre barcă
Abia păși ca-n vid.
'Mă iartă, mă absolvă, sfinte'
Sprâncenă-ncruntă Pustnicu'
'Zi repede', grăi, 'ordon să spui -
Ce fel de om ești tu?
De-acum îmi smulse rama
Cu agonia coasă,
Îmi începui povestea;
El liber că mă lasă.
De-atunci la câte-o oră
Se-ntoarce agonia:
Și până îmi jelesc povestea,
Îmi arde inima urgia.
Ca noaptea trec din land în land;
Am straniu dar de logos;
Fața de cum o văd din multe
Cunosc ce om o să m-asculte:
Și lui îi depăn epos.
Ce freamăt rag dinspre-acel prag!
Nuntași găzdași în zonă:
Mireasa în grădină
Domnișoarele cor intonă
Seralul clopoțel îmi sună
Rugă eonă.
Nuntaș Găzdaș! Ăst suflet fu
Singur în marea marea mare;
Așa de singur, încât Dumnezeu
Cu greu a mai fi pare.
Mai dulce ca ospățul nunții,
Cu mult mai dulce mie,
Am merge împreună la altar
În sfântă companie.
Mergând cu toții la altar
Și toți în rugăciune,
Îngenunchind marelui Tată,
Bătrâni, copii, prieteni iată
Ferice juni și june!
Drum bun, drum bun, dar îți mai spun
Ție, Nuntaș-Găzdaș în fine,
Se roagă bine cin' iubește bine
Și om și păsări și jivine.
Se roagă best cine iubește best
Toate lucrurile și mari și mici;
Că bunul Dumnezeu de ne iubește
Pe toți ne-a zămislit iubindu-ne aici.
Mariner, ochi de pară,
Barbă de ani căruntă,
S-a dus: și-acum Nuntaș-Găzdaș
Se-ntoarse către mire-n nuntă.
S-a dus ca unul împietrit,
Ci e-ntre sensuri nesurori:
un om mai trist, mai înțelept
Răsare mâine-n zori.
Robert Southey
1774-1843
Weary
way-wanderer languid and sick at heart
Travelling painfully over the rugged road,
Wild-visag'd Wanderer! ah for thy heavy chance!
Sorely thy little one drags by thee bare-footed,
Cold is the baby that hangs at thy bending back
Meagre and livid and screaming its wretchedness.
Woe-begone mother, half anger, half agony,
As over thy shoulder thou lookest to hush the babe,
Bleakly the blinding snow beats in thy hagged face.
Thy husband will never return from the war again,
Cold is thy hopeless heart even as Charity—
Cold are thy famish'd babes—God help thee, widow'd One!
Travelling painfully over the rugged road,
Wild-visag'd Wanderer! ah for thy heavy chance!
Sorely thy little one drags by thee bare-footed,
Cold is the baby that hangs at thy bending back
Meagre and livid and screaming its wretchedness.
Woe-begone mother, half anger, half agony,
As over thy shoulder thou lookest to hush the babe,
Bleakly the blinding snow beats in thy hagged face.
Thy husband will never return from the war again,
Cold is thy hopeless heart even as Charity—
Cold are thy famish'd babes—God help thee, widow'd One!
Partea V şi nu numai - "Catargul îl înciucuriră; În umezeală costumat; Codrii pe noapte aţipiţi..."
RăspundețiȘtergereŞi alte multe frumuseţi...
Îţi merge mintea!....
La rece?