GANDHI
pe Barakamba Intercontinental
etaj 14 cifra mea să număr deosebirile de slam-uri nu mai am nevoie de persoana
mea se îmbracă femeia-sati în mireasă Parvati încă supărată pe neglorificarea
soţului Savitri l-a păcălit şi pe Yama aşa şi mireasa ciobanului nostru moartea
nunţii zidirea în nefoc
gândeşte-te ce petrecere ţi-e arderea
zburătoare faţă de strivirea în
piatră nu ne era greu nici nouă pe nelume ne mai gândeam la câte cineva ceva
lasă şi circulaţia asta neînrăită încă pe semnele cu ziar despre ziua de azi
până mâine fluxului la limanul luxului cui lui Som cenuşă Neta şi pe mine lângă
Veta nu te hotărăşti hotar dar de ce nu ai habar ce mai planuri ştii de viu şi
traduurile pliu
de când viaţa pe aici cu
ţânţari nu licurici nu lipseau
filosofii din ce nu erai să fii timpul nu ne clatină flautul de platină
macină-mă inimă mări învie crinimă din o mie de detalii cum de-l omoară pe Bali
tot porunca Ramayană şi zidirea ta sunt Ană cum nu ne cercam în cerc cerul
ceartă la Dunquerque cărţile rămân pe invers de colind că nu e chin vers nici
că zie poezie erezie coz cozie
eu te-am aşteptat mă duci în grădina cu trei
nuci cactuşii samarele sfâşie-ne
fiarele ce ziceai că nu ajunge taurul împunge filmele pe franţuzeşte India
coadă de peşte te în dodii iar culegi în doi peri vecii întregi barieră Lal
Qila filmigane aldila Barakhamba ba karamba că să nu te joace samba
ce am eu de discutat capul că
mi l-a scurtat mai bine carnete pe lung cartea rămână în Câmpulung Ashok să nu-i fie frate buddhistă creştinătate
trece ziua vine noapte pe la opt sut şapte şapte cum te joacă sforile lanţurile
mori-le nu-l opriţi că cine ştie de nu vine-mpărăţie lucru trist pisica moartă
şi mai crimă om cu soartă douășpe Sachidanand unu Som Gujral
patrand festival Curtea de Argeş în figuri poeţii sparge-ş’ vor face opinie că
nu sunt pe linie de nu e apă în nala le-oi zice naţionala nu mă deosebi Sahitya
Bombay Gujral amabilităţi de ziua naţională a României India n-a schimbat-o
după regină la recepţia de
aseară povesteşte ambasadorul Petra veniseră şi bursierii de la Agra numai eu
şi dansatoarea Chandra nu beam bere sau vin dansul se învaţă 8-9 ani nu la o
şcoală de vară atunci deloc ori noi profesori de yoga mai uşor predai decât să
excelezi în artă
lui Bercea îi rămăsese valiza
la Viena faxul de la Nana pe lângă bucurie m-a amărât că nu mai scrie n-ar
scăpa un cuvânt de prisos n-ar da veriele
zăpada aia-i prelungeşte plăcerea uscăciunii de pe jos
Sharma a murit trebuia să vină la recepţie Ashok o ştie pe Sujata antologie
discutată la Sahitya
cină fluviu cu Vinod n-a fost în Bombay nici în Calcutta despre
Tambi guru al Beatles dinastie divorţ nu se poate trăi cu un poet s-a şi
sinucis hinduismul mai matur decât creştinismul mult mai matur ăsta o fi luând-o
ca ani i-a murit una din cele şapte pisici domnule Rao
mi-a dat biletele şi bill-ul
spunându-mi să i-l dau registrarului ceea ce am făcut mă spălam pe dinţi în
chiloţi când a intrat în cameră peste mine la guest house să-i păzesc bine ţi-a plecat erau trecute
costurile biletelor dacă nu şi penalizarea pentru rerezervarea biletului
Şantiniketan-Calcutta
cad p gânduri la câştig de la
indieni via români când îl văd cu primul prilej de ce mi i-ai dat ce e cu banii ăia trebuie să te plătesc a în gândul meu a
pus preţul transportului aero-tren ca acoperire cacao bună plată pentru o conferinţă după aia am mai conferențiat doar nu mai e iar ca acoperire
merci că m-ai întrebat eu nu
voiam să divulg vreun cod ce-a mai renumărat banii după fată ce de sute una în
plus i-a înapoiat-o i-am
completat până la biletele de avion am fost casierul am luat de la Şantiniketan
şi am adus la Delhi oraş de zece milioane în 1991 caută în cartea de telefon
printre atâţia Şişir Kumar Das nici urmă pe Mallroad
Esha uită mereu acest telefon
nu există Arjun şi fata Vyas a auzit citit pe undeva că sunt pe aici cum de nu
te credeam în America nu a sunat şi fata ta i-am spus că nu eşti doamne-fereşte Ashok Bajpay e controversial
zice vorbeşte public cum îi vine penrru că a fost oficial a făcut de vice-chancellor
drace şi să nu-l chemi la conferinţă nu e neserios o să văd mie-mi plăcuse îi
spusesem lui Vinod
mai adineauri sunase un dănciug
nemaihimalaian serviciul de seară că să pună cuvertura las-o că apă minerală
complementară hai mă vii curând ambasador plin lasă o să ţi se însoare băiatul
de cinci ani când revin eu să mă mai văd cu Rajendra Avasti nu e bun e aiurit neserios ca mai sus
Vinod zisese să-l întreb despre
el am pomenit n-a fost de nici un fel de la Bombay să mă întorc la el şi vede el
mie-mi plăcuseră aveau să-mi placă şi Asok şi Rajendra Avasthi morţi Rajendra
Mathur de inimă şi Raj Gill moartea n-are vârstă kadambini fulger în nori negri
de ploaie la Kalidasa
numărul cu astrologia în 500
000 exemplare e a celui mai bogat om din
India Birla Tiwari prieten cu toţi ca şi mine Ashok a mers la Avignon invitat
de Brook uite-o pe Vanesa Redgrave sulă
udă ce genial e ca tot indianul a să mă văd cu J Veera Raghavan foarte bun
spune-i de mine
invită-l şi cu V. Upadhayaya la
fel invită-l dom’le profesorii visiting au dat numai dicţionare sau India
indologică hai cu hindi mai ceva ca negoţul englez lasă că Arundati ori Salman
plac nai special ateliere de traducere listă comună poezii povestiri romane
piese dom’le să dai bilu’
i l-am dat registrarului aşa mi-a zis Rao dom’ne da’ banii ţi i-a dat ca să mă plătască nu ca să-i port restant se va răci în zece zile vor
fi lolositoare puloverul şi trenciul să mai mărit greutăţi vinul la noi nu Som
Parasnis pe post de Maurya care ceruse în ’77 şi franco-marathul fusese
diplomat în Mauritius are fată de 28 nemăritată
Amrita lui Das zisă Laura sora
lui Dante şi Goethe că eu aş fi avut obiceiul of renaming lasă lasă a fost în
Spania studentă aici a Vibhei şi vine profesoară bravo puico a doua grasă vedea-te-aş
Lahiri ori prieten ori ministru alţi italo franţuzoaica pe pupate la coadă iar
ceai Ama cu a lu’ Itu că Lila
în franceză Samson că e ceva serios
da play jenă ho că nu ne-om mânca urmează un lunch când o fi timp vreo
lecţie şi pe Theban îl uitaseră Lăzărescu numai două luni tendinţă de
reînrădăcinare a urmelor mele confidenţial nu ştie nici engleză nici hindi
studenţii nu-l iubesc fitilistule
mănânc biscuiţi mai merg pe la
prieteni 52 lingvist e nefericit era vizibil trebuia mai la tinereţe or face
iar şcoală la Iaşi poate Badea singur bunic ba bine că nu întârzie Şişir
vreau numărul s-a retras vii Satyavrat Ardouin Alhuwalia mergem cu
Parasnis şi Sanjay în Tagore Hall studenţii plecau
mai rămăsese unul cu dascălul
din Scrisoarea I să mă rupă că se supără Shushmita dacă nu mă duc e bolnavă
multe vom vorbi ne beleşte Esha dă-mi telefonul mi-l spui ne pozăm te mai
îmbrăţişez noi ne-am iubit pe-aici amatorilor trepidau clasele mele la lumină
de focuri bengale marmoră sufletul
meu în viteza maşinii pentru a evita orice
scăderi altă lume grăpaţi de crimă şi cancer Shivji şi NN şi ne mai ştie n-aş
mai prea dezveli începusem
dimineaţa cu năduşeală mai impresie pe neîntoarcere mesajul ce-l voi fi
transmis nu mi-e cunoscut fie şi mamei
Para fusese la recepţia din seara de 30
abia soseam mă aştepta ştia că
sunt învârtiţii securităţii rafistolate pe datura dantura dătănatura
transitrăzvirea ai şi făcut piesă cu lăsare de bani am zis eu ceva rău de Rao
nici vorbă am făcut rost de carnet chiar la Ashok ăsta acasă
răscondiţionat frig vor mai fi gata din
bani prostim rele pe încet
ce-o da dumnezeu mi-ai mai
cumpărat un flm nu două mi-ai văzut banii paşaportul pe computer voiam să dau
nume apud Vyas conceptul era asiatic ori euro-asiatic ba că indo-european atunci
nostratic ştia ce
luminozităţi spelbe măcar serioase profesoarele departament cu franţuzoaică
şi bătrân numai Gelcu e bătrân
restul tineri iar tu stai până la 65 o să-i spun lui Şora te invită în România i-am spus I like names tot turn din Pisa statuia lui Vivekananda
mi-a scăpat bustul lui Tagore lunecat în Shakespeare-Caragiale ori nu ştiu eu
n-am văzut Kar e Maharastra bine bine
cu tatru marathi-francez ca la
doctorat câţi or auzi cu bârfă mi-ai luat şi telefonul am străbătut tot Delhi
mai lasă vine Agra ne pozăm şi cu doamna Soma sunt introdus la Som răcoritoare
lămâie albă tirada idei mari ale lui Sinha nu-şi poate întreţine propriile
clădiri ştii cât costă una nouă 400 crore
a asta fusese după conferinţă
el susţine 3-4 notează secretarei venise telefonul de la Kadambini credeam că
pe bani-bilet nu Murli s-ar putea să mă primească iar schimbare entuziasmul
remarcat de P C Chunder la D K Sinha şi suportat rezervat de Gujral că nu mai
prim-ministru any more
anticipase Som I got your
point pragmatismul că-n Chicago sunt
oameni bogaţi i-a fost tăiat
bugetul Shantiniketan trăieşte mai mult pe ICCR nu-şi ţin cursurile ca lumea se
plâng străinii ia să dau cu Amita Bhose ai plicurile cum sunt centrele Tagore
la Londra la Tokyo la Seoul ar pica drept
la mijloc Bucureştiul ştiu am
30 000 rupii mult aici le dau cuiva să catalogheze cărţile româneşti de la
Biblioteca Naţională se poate stă la ei ori la Ramakrishna Mission ce să mai
zic de antologii îmi scrii într-o scrisoare propunerile i-o arăţi ambasadorului şi mi-o trimiţi o
să-ţi răspund la ea
credeam că e Shakespeare cred că e Caragiale o să-mi citeşti
dou-trei poeme în Kadambini o lume Dogra e unul din cei mai buni pe care îi
avem îţi fac un cadou o cravată cu insemnele ICCR vezi că am mai primit una de la
preşedintele Sharma şi acum e pe moarte
scuze şi o carte câte kile Delhi
da’ câte India măcar Strâmbeanu
se scârbise de cărţi româneşti primite la Chişinău India nu e Basarabia plus
drumul cu oricâte cafele şi ceaiuri ospăţul de la prânz pe 10-15 feluri de
sărături şi 10-15 prăjituri cu maglavais ca la japonezo-români Geza şeful
centrului cultural maghiar
dumnezeule ce radere de România
cu lame Transilvania şi Petra face clăbuci că ce presă proastă avem unde-o fi lăsat-o el cu direcţia presei
şcoală grea noroc că hodorogea de Geza nu e ori e a Artur c-ar fi făcut
puşcărie mie nu mi-a spus ce de amintiri-persoane n-are gust rău până la urmă
pălăvrăgeală diplomatică minus
pierderea de vreme aş fi făcut carieră pe o retorică substanţiată cu fiecare
interlocutor încă un pas abia că după zilele următoare Som mă pleoşti cu
pragmatismul oferind însă mai mult decât mi-aş fi permis să cer burse stipendii
înţelegere d-aia zic
ce-o mai ieşi la Murli ce
teatru pe umflate-dezumflate ce invenţii de capul meu neieşit din costum lumea
vrea astrologie e nebună trebuie să facă 17 centre culturale şi două catedre da
o construcţie costă 4-5 crores of rupees da conferinţe schimb de studenţi anual
Şişir 7257804
tocmai Lalan că Avasthi avea
invitaţia mi-a dat-o pentru
România lângă acelaşi templu o zi ca la început apoi cu autobuzul pe unde nu
zburasem ce-nseamnă Sayavrat l-am pomenit tare am lăsat cărţi în departament
dumnezeu cu mila Asok studentul şi acum avea tăietura din ziar de pe vremuri
traducerea directă brâncuşiană
e tema venirea pentru autor pentru corectură post India indologică valorile de
acum ce concept să inventez la Murli o pânză de influenţe strâmbe parcă şi
susţineri pariuri excitaţie la fel va fi
la Bombay zici Agra Jain nu e în dept văd al treilea Taj şi Plata niciodată
să înnebuneşti ba al patrulea
al cincilea cu Nana cu Ionuţ cu Mateescu cu Vulcănescu singur acum iar limuzinar tăcu şi muezinul geamgiu
o fi greu în Mauritius ca în Basarabia din România acolo e Tripathi acolo a
fost Para ce ministru iar this number does not exist cum lunecă tot şi voi
ştiţi atâtea
bunătăţi înfulecate bătrânii
şefi de alegeri look zicând picata-n educaţie n-o să aflu eu nu voi ştiţi eu
n-o să aflu nu voi nu ştiţi o să afli eu scrisesem aflu tu poveşti cu
neînţelesuri gârlă cine s-o mai da important până ne-om vedea să vezi atunci nu
mai făceam cumpărăturile
între temple şi Ayodhya
aşa mai şi vezi uitarea
luminată exploziile solare din labii dacă sună bocor cobor în loby intersunete
scrise crampon de nu ţi-oi fi dat din’93 de ce dublez unităţile noi tot zeci
ăla mă încurcă măcar să sune şi eu vreau să scap de voi ce arnjamente ce
filiale călătoria deraiată erotic printr-un telefon
noon-janoon n-am n-ai ce să ne spunem nu ne
mai facem amintiri pe nimeni altcineva a vedea iar de unde vii unde pieri nu
m-ai întreba nu te-aş întreba cum întâlnindu-se foştii adulterini nici la
împăcare nu-i duce mintea ce
să te mai gândeşti la Ramayana citisem Ravana o primii în tamilă
chiar in search of real heroes
ce poţi înţelege auzind I am still single ceva greutate 51 lumea zice că arăt
bine pentru vârsta asta păi nimic schimbat poate nu pierdem toată
respiraţia atâtor ani tot mai amintire data trecută mai mergeai în poezii pe ce
speranţă lasă zburam ieri cad azi ca şi cum
ce puţin ar conta seară de
înconjur hai bhai riksha hai e ţara mea nu am fost nicăieri nu în Anglia cu
Buddha hahol hai cefele din creier
conferinţa la Bhartia Vidya Bhavan idei decoltate preş-ul comunistoid că mai
rău e capitalismul facem o bibliotecă şi prin ea o filială seara înconjur
a doua oară imediat după vizită
în Kalgunj automat telefon în Maharani Bagh că o conexiune magnetică de piază măcar nici o veste mai mult se interesa de mine iar poza ei i-am
dat-o contra alui Neetu mireasă Surjit seamănă cu Havel ce mă termină traiul
bun greva rikşarilor taximetriştilor
nunta orgiacă de lumini
artificii şi trompete tocmai în Intercontinental 1407 se calmează timpul de
acum al Indiei mele mai amplu cercul cu de-vorbit-ilor mă pot şi abţine piesa
dorm mai mult dorm lasă-l în pace pe tamil bum bum bum Subramanian Bharati când
îţi spuneam trec să te văd femeie
puternică e virgin ia-l
creşte-l de la 54 de ani nu mai eşti singură pentru trupa ta Rupendra peronae
tot nu mai există arăţi deturnarea coridorală serial cine ţine eroii Karna cel
tragic unde e Brăila în Shakespeare marele episod al concursului gata se poate
repeta dormi de ce te-ai înnoptat comoară
taajmahală să mă vezi tu mâine
matahală nu vorbi nebunie-nefericire în palat zăpada de pe munte niciodată nu
s-a luat apasă pe butonul de putere nu pute ba da a pornit femeie puternică
sundar când mi-a murit tatăl are nume indian hinduismul e very broad
sanatani nu te-am împachetat Muller
geam bulz pe bulz ca acum şi Boewulz tot în proză de Hiroşima
am auzit războiul nu e rău nu e bun e răzbun e război tragic tocmai scrie
noaptea asta un poem pentru dalai lama nu pot aşa noaptea a venit un vers am
scris ceva n-am citit atunci eu aş fi
produs două mii nu şi Sofocle epopeea
ţiganilor azi la sanscrită de
tocmai aşa ne-am dat fraţi nu eu fraţilor de ce n-ai venit la antropologie avem
armenii din Calcutta triburi africane în India geam Calcutta Bombay Madras n-au
la un loc atâtea automobile autonirvana cât Delhi poezie de ce nu şi dramă eşti
o persoană foarte dramatică
poem dramatic teatru sub clopot
e miezul nopţii mâine la Agra ai şi invitaţie la Curtea de Argeş am fost în
Bermuda jumătate am plătit eu în Pitampura zici ştii de asasinarea lui
Shivaramaya am auzit prieten cu fostul vice-cancelar şi cu mine primisem
ameninţarea cu moartea din Iran ori securitatea
română cu ei şi Shiv mi-a
explicat căile legale de atac dacă ar fi foat să fiu apărat în India acuzaţia
confuză de cassanovism anticomunist nu-l reţinuse nici articolul scris despre
Rushdie până azi nimic uitasem şi în India de incident nu cumva a fost el
asasinat în locul meu nu cumva orice
ameninţare cu moartea se
croieşte fatal matematic fie şi împotriva altcuiva la nimereală ce să facem să
nu ne împărtăşim dualitate advaita e predică dreptul la crima ce ne asasinează
pe un blestem al altuia scrie după frica de orient ce-ţi spuneam scriu mult
despre război am scris şi despre Karghil
împotriva Pakistanului nu
împotrivă războiul a fost între India şi Pakistan da şi tu eşti indian hindutva
ce e hindutva sună Vinod ţi-am spus e Guha vrea să vorbească cu tine cine un
prieten aţi luat-o pe hindi the abomination of the Zidonians the abomination or
the Moabites the abomination
of the children of Amon la
noroc pe netrezite pe repede fugitive rage eu a cui moarte o îmbuibai de să
vărs nu învăţai fă-te de Mumbay întâi Agra Amita s-ar faşa Gupta în Mumbai la
guest house banyan deforestare muzică pentru Kent nu mai am plăcere la mumbai
mâine mai pâine holeră caută
Re-ho-bo’am was one and forty
zears old when he began to reign and he reigned seventeen years in Jerusalem
the city which the Lord has chosen out all of the tribes of Israel to put his
name there aşa şi Victoria regină la ea în insulă împărăteasă ca Shah Jahan
cuplată în memorial pe model Taj la fel
Poarta Indiei din Bombay e
luată după Fartherour Sikri şi după arcurile de triumf romane citeşte Taj-ul
citeşti Koranul cum s-ar desluşi albitura ăripilor îngereşti ştergând literele de smog mătania ca fruntea
sudată de grilajul coperitor al morţii când statuia îmbrăcată în slavă tot
strivea
prosternările buddhiştilor când
sărutat-am mâna maicii în mormânt şi trăiesc sonetul la penultima ultima
naştere de poet te reformezi de formă oceanul în Bombay ţi se va cupola a Taj
ce-ţi spuneam domnu’ Gupta când aţi vrut să mă convertiţi tradusesei din
franceză în engleză reţeta Kent-ului
se mai găsea ceva nicotină
latină păpească ortodoxie puşcaşă ce facem acum cu dezvoltaţii le aducem cnuşa
acasă the gap between the rich and America more equal than others ce
împuşcături auzi mi-am dorit aşa ceva ai tot intrat în morminte n-am eu acum
ranchiuna bine că nu te-au
terminat şi restul m-au lăsat
în boii lumii să scrii pereţii hazardului nu ce s-a spus revederea Tajului a
cincia oară cam cât coloana aia fără marmoră 3-4 sute părinţii paralizaţi de
păcate necunoscute
nepăcătoşilor nu afumaţi
vigilenţa islamică la intrara în Taj cămila e înjugată la o droaşcă pentru întoarcerea în deşert cupola
numărată aur moarte ne trezeşte aer condiţionat gata de Mumbai portare Jesus şi
tu spre piramidă executive business mai vedem neadormirea victoria pur creştină
cupolele
astea sunt cerul mai toate
nu-ţi spun ne ţinem matinali sunt la masă evitai sofaua barosanii vin mai
încolo nu se fasolesc pe aici ori de vedere şi cu mine pe fundul oceanului la
masa peştilor executat te plângi din neruşinare hoţie labă de unde că bubele
stomacu'’strici fasonul polumbăielii
ce complimente ce locuri da
locurile mai bine nu că nu poate fi ce-a fost gata osul de peşte în gât la
Şantiniketan şi eu în gâtul peştilor la Bombay ce atâta supărare despre confe
condiţia putrefacţiei mele pe neincinerate
ce greşeală de amor s-a dus că nu te tragi mori nu mori şi tot mai tragi
ghosts
lives nebunia de a o fi făcut
şi a nu o mai face poate şi vârsta păcatul nu ştiu câte sunt orele mai repede
în Bucureşti 4 fără un sfert plus trei jumate unde ajungem cu zborul la nouă pe
masă puteam scăpa cu coperţi pe ducă pe genunchi mai greu ce pierde omenirea nu
cad acum că n-am scenariul
văd întîi programul înţeparea
se repetă mai des Ţepeş auto iar autonirvana
esteem ashram cine ce trece nu pe unde
mă puseşi pe mâna stângă Păcală păcălit se întâmplă când am fost cu voi
dacă nu la Karachi tot am băut cafea pe
sofale sunt perne cum se spune în acest prolog al câtelea dacă mai e
şi altceva dacă nu-s toate
prolog după prolog pros & cons nimicuri nimicisitudini bine ar fi să fie
vicisitudini că rară lumea personaje tac
de gomă de somn mă duc şi aştept aşteptatul te-a purtat cu mănuşi iarna
la tropic cald la antipod cu terapia
alfabetelor pe teoriile beretelor bermudelor
continentelor ajung undeva m-ai
nu m-ai făcut o persoană foarte dramatică pe româneşte să vezi chiar în
subiectul ăsta moartea în peşti via Bombay de la Pattaya totdeauna când îţi
moare cineva totdeauna să fii
într-un peşte când te înjunghie a trecut şi peştele de la crăciun tot
morificări iar noi
ne vom fi povestit
benignităţile caducităţii caducitatea benignităţilor nimica toată ce să mai
arunci întru zborul cupolei altă expoziţie în La Coupole destul să te anunţi şi rămâi în istorie păcat
că n-a mers şi fata ne arătam cu degetul la teatrul Elvira Popesco numai şi
numai la Paris nu te înţeleg
ce-ţi lipsea colofonul te-or
pureca şi de păduchi de lemn n-ai nici o inspiraţie nici o viaţă nici de ceartă
femeile ce-şi mai pomenesc morţii care le băteau pe ăi cumsecade îi uită tragi
fire din operaţie s-a luminat cred spre Cochin
nu-mi spuserăţi de clasă o bombăneam de încetineală abia
i-am impus treci şi pe la cafea prevăzători ziua zboară rămân trei
prea puţină vreme pentru submersiune poluarea înghite căderea pagină sitar zi-i de Shalimar tocmai până în
Shalimar Bagh se înserase
şantier chelios cu ochi albaştri pe zâmbet albastru da un fel de nu te lăsa am
auzit nu ştii
nu ştie nimeni cum a pus-o Mary
să-l radă pe Mârza şi Mârza a
pasat-o lui Omer de care ea iar s-a îndrăgostit cum face sex cu cineva se şi
îndrăgosteşte după ultimul a întâlnit şaptezeci de-aia zâmbeai nentule un
punjabi văduv de opt ani are rituri mergi pe colo umbli pe dincolo nu prea se
acomodează pe cine să mai violeze
virgini trecuţi de 50 de ani nu râde nu întâlnesc pe nimeni imită eram
ineresat zice de fata poetului guru de
Beatles ce să le faci lasă anunţurile ia-l ia-o doi visători două nefericiri
curaj aia bătrâneţe aia aflare luaţi prânzul chiar la Shalimar în hotelul
Ashoka din
Agra la întoarcere treceţi prin
Country Inn Big Munch peste drum de Maharaja unde aţi luat cafeaua la venire
fătălău nefătălău vegetarian mi-a perpelit puiul tandoori să moară stomacul meu
să se partuzeze cu pace şi lui Hitler via maică-ta curvă din curvă necurvă
pecetluindu-te pe Labelungă
lasă-l să plângă pisica i-o hrănise fostul prim-ministru ce
zici vrei şuetă nu-ţi mai trebuie ba da regulat regular altfel vrei să nu mai
fii singură şi te instalezi în măduva mea să-ţi găsesc poate la Bombay unde-l
duc prima oară pe găsit pe tine nu te-am întrebat feministă natural după divorţ
şi
aproape cântăreaţă în Messiah
de Haendel auzi în Calcutta venea un cor din sud voi la voi vezi că e singur
baritonase îl ajuţi să moară pe moştenire nu te-ai lăsat de atunci se poate cu
el în agonie asta cred că-ţi sugerase te temeai de dezmoştenire nici nu te
şcoliseră te măritaseră bine acum şi
prepriveghiul ăsta te clătina
în munţii casnici fusese supărare mai venise şi al tău dacă v-aţi avut cu nenorocirea
cu gelozia nici al treilea picior nici I want you to fuck me auzi e singur
mi-ai mai şi zburătăcit japoneza doar nu-ţi vine oricând în saree am plecat
după ce mi-a intrat în cap că noon
înseamnă 12 cu tine dacă eşti
prost exact fără tine nici singură acum o fi fost cazul ce prost scriu se
descifrează greu vino la sindrom semeni cu fereastra fereşte cum a fost cu
Zentescu n-am auzit zice că te tăvăleai
cu el şi vorbeai de mine că te-a împins mămica nu n-am avut nimic cu ea nici un
amor
zici că nici tu cu ăla cu
ăilalţi da de-o probă de unde parcă inventaseră mai multe poliţii secrete
amanţii tăi dar amantele bărbatului tău zece la Bombay în doi ani nu e efeminat
nu-i place să umble devenise
violent m-a luat de mână aşa te dai Hema Malini arătaţi bine la vârsta voastră
că eşti Nili
nu Nali ţi s-a dus nebunia dacă
ai avut-o ne lăudăm fetele ne apucă păcatul viitorul ţi-l vezi pe prietenie
scuză-mi scrisul grafitti maică-ta la 72
în Philadelphia după expirarea contractului cu Cambridge recenzenta voastră i-a spus lui taică-tău tărăşenia o
rampă sexuală precibernetică încă
liberatoare de instincte pe
plăcerea primatului secundariatului până la ultima ultimul fără fasoane cu de
la sine rupere de tabuuri mie-mi spui l-am crezut pe ăla că ţi-a făcut-o şi se
lăuda către mine bravo domnule ai venit şi cu dumneaei adjuncta lui chipurile
altă securistă să-mi spui că mi-ai
fucked gagica te cred şi pe
tine că nu l-ai cunoscut cam prea repede să uiţi de români cât să nu mă mai
cred pe mine că m-ai violat unde nu puteam spune nu nu pentru orgoliu palmares
tinereţe ciobănism piesa noastră de amor cu uitarea de câte cineva cu înscenări
pe spaţiul amneziei cum şi
voi mi-aţi fost implantaţi
credeam că de mine de voi prieteneşte poticeşte aşa pe ce vei fi uitat tu a inventat
el maşina de scopit autorul precizează o variantă a subiectului dintre
cuplurile prinse desprinse în joc nu o dată petrecania este întocmai dacă (nu)
este uneori se uită şi pe durata ei se
ştampilează altă distribuţie
titularii indisponibili cam pe aici e
cum să nu se joace niciodată piesa pe împingerea actorilor scenă după scenă de preferinţă în carceră ori
mormânt dacă se mai şi incinerează ca de obicei în delicateţea destinalităţii
noastre contăm pe regie pe spectatori-spectacol
sus adulterinii pe uitare
jucaţi-vă fanteziile înlocuitoare fără amintiri fără planuri de viitor vă
vedeţi prin voi nimeni nu vă scoate ochii din gelozie ori ecologie teatrală
Gupta se mărturiseşte parafrază (pi)tagoreică mare lucru viaţa lumii
fatalitatea prologică vezi că mai e juma de oră nu o oră jumate
cum a fost ora asta oploşită
netimp-neantului aşa şi amorurile-restricţii-neştiinţe-poliţii ţi-am spus
bărbatul mi-am spus femeia de-acum blesteme sutra rituri ori aia altă temă
nesomn în hoteluri de lux pe
grămădirea amărâtelor amarelor nemuritoare amoruri ekdin faci trilogia absenţei
întârzie fata
moare servantul îşi părăseşte
profesorul familia cu trei copii mie mi-e ora unde mi-e amorul nu că a fost n-a
fost cum voi mărturisi până la dumnezeu în cinematograful new cranes films bag
seamă n-o avea cine că m-oi fi frământat de păcătos care mi-e păcatul până la
capăt atunci Rama şi piesa
regizorul serialului când la
Rashtrapati cântaţi Messiah ăla păgân cantemiromah shakespearomah creştinomah aum Shiva namah o
mala malule neanimalule candide mai
repede pe confuzia orientului climele masonilor diferă de căldurile tale mai
hindu mai creştine 1h 45’ Calicut via
Mumbay tot la mijloc tot pe hc
bis format îţi trebuise nasuri tărâte
ţigani sanscriţi Jundandel recunoscut primit şi eu treaba amneziei de amor
preumblându-ne curul toată poarta gândindu-ne coană-mare luaşi mai multe
bomboane nepoţilor visam roata lui buddha sub avion ori ceva mai pe
limba ta la nebunie eşti prea
fericit în păcat apoi căinţa ce te face milogit de vânt poate pica şi avionul
eu contez cel mai puţin cum să vă mai descurcaţi iar taci urcă nu mai spune
chiar s-au îndrăgostit amestecaţi neştiind cine de cine denunţaţi ritual
securist mulţumindu-ne la multul demult
uite că o să zboare preţ de
secundă ăştia orgiază litere design
himeric a Dante Milton pe decasilab cu destulă proză fidelitate o poezie la
înghesuială pe lat verticalizant cine mă duce la Mumbay să mă opresc la Calicut
tema preţului minim salvâd agatele pe neînţelese nu amestecaţi căderea cu
divorţul vedetelor în joc
cotrobăiam carabina mi-a ajuns meritam încă o sârmă în nas chem oraşul cu voi
în gând pe ce ajuns rătăcite clisuri cu accent de clisi le-ai scos le-am
scuturat iar pe scuturate bubăn o jap o jap jupuituri de fragi în pârău copii
se tot pune pe masă coana mare cunoaşte ambii
ambiţiilor coriambii
calviţiilor câţi rămân după ce pleci mort univers râşniţa crănţăne văzduhul
înţepene chnuitul scheaună ne imităm căzăturile din cele mai de sus cocoaţe
vorbeşte cu amintire de pomenire altfel iar
ai aflat vei libera florilor câte o replică de bună nebunie pe apărarea
căii de
plecare dolari indieni pe
pielea matale lumină nearidă abur pădureţ orizont cu înţeles de centură incastă
ai nopţii maci pici umbrei cu tronc vasale odihne postnoncoifum ce te joci cu
amnezia filmată pe frontul cecen doar şi Moldova se puse pe harta zborului
hindus voi zice şi pe aşa şi pe
dincolo şa care se cos(t)ângea
faţa de masă se execută aşa şi execuţia în China vom copăci păci saltului nix
n-am cunoscut glandele chakre poate cu voi liniştindu-vă încotrova cu viaţa
dezisă recitativul nu aparţine autorului ce nici un personaj nici Pirandello nu
s-ar atinge de înşiruire fragii
pe pai dragii pe cai care din
tei doi dintre ei câte doi pe nici o idee trezindu-se dinozaurilor durori mă
lăţii din timp rădăcinile expiră aer plămânului banyan nu mai rabd în aer cu
pământul otrăvit câţi obsesie dicţia dramă vezi şi descoperirea postaviatică
trimitere suprarealistă nevroza pe întoarse
în necunoaştere de fotogramă la
cataramă pieptănat cocoşat ne-om răspunde în colţuri cu vagantă ascundere
postval exageranţi din fir în părul bine vă pară lucrurile pară soare afară
decembrie înotător în Oceanul Indian în faţă de tot exact în bot 1160 kilometri
pân’ la Bombay timpul ca lumea
în engleză precum ne apropiem
de Maharastra ca Punjabul de Himachal şi toate celelalte asemănări minus
războiul cauboiul de cine-o mai fi fost predecembrizat nor colindându-ne hula
indusă din dramă trăim în cor cântăm creştineşte jumate jumate hindu rar
sanatani port zimţ de catapeteasmă
lichidă pe azi acum miezul
fântânii secate cămila cară imperiul pân' la Brăila canton deşertic nu mă dau
după colţ turbulent strigările andrele nesemănate coasă cădeţi mai repede
coperţi de ceară în cerul cadenţă taie nu fi păcală te mai gândeşti Vidusha
dezgrop cantilenelor lenea din cantă la apă
cu toţi apoi îi tragem o mamă
de bătaie că a fost obscen întoarce-te o clipă mai fii nebun(ă) nu mi-aş fi
închipuit că n-ai fost că nu eşti că nu vei fi nebuna ştiută aminteşte-ţi ce-ai
uitat uită ce-ţi aminteşti nimeni n-are voie propria viaţă ne-o trăim în parte
în arendă nu cumva să te pună dracu’ să
te mai duci la teatru la dracu’
la teatru acolo singur îţi joci aşternutul amesteci contemporaneităţile pe
Tanda cu Manda mandatanda paraşutişti lăudaţi-vă rugaţi-vă Durga ruga aici ne
alegem în părţi pro porţ iile mă las târât în cealaltă direcţie pui smuls
împuţinat-o matcă talionul ce-mi mai pasă
până jos cum lansam femei de
când în puşcărie pe liber pentateuc prescotat colanţei memoria glod că şi tu ca
mine ca tine haiku ar în jaguar hangar de macaronar punjabar nebarbar crampon
crampă la rampă vampă ce mi-e ce nu mi-e orga era catolică de unde să ni se
descuie troscotul octogenar
de-l urmăm cu drag ziceai că
paralizase în el şi taică-meu ura de sine pe teme cu amor ce nu mai înseamnă
reînscenarea nimic a doua oară totul nou din nou nimic vechi ce cauţi la Mumbai
oceanul ce treabă are oceanul cu Builă de te copilărise avea nori şi ploua
rvezi şerpuirea cifrul curgerii dacă
te sinucizi o încurci mergi pe
ape fără şerpi doamne dar Shiva dar Buddha nu te gândeşti mai am atâta răbdare
până nici în India babu parcă te indianizasei în rău ca şi româneşte unde ne
aflăm răi şi pace ne mor prietenii şi maeştri nici de rău nu suntem în stare de
pe primăvară obârşiţi încurajază-ţi
memoria în luminiş doar unul
încă patru zile în hotel de lux cu limuzină poate şi ambiţia mumbaiţilor să-ţi
arate diferenţa de Delhi vă voi spune şi vouă de Calcutta aş alterna pe citat
aş măsura timpul în reictalul trecerilor spre a ajunge unde ne apropiem şi a
mai disputa o pace a doua
oară câte un cuvânt se prea
insinuase minţii obosite de sine şi de el păzea nechematule crăciun necazul
unde nu te aud nu gândesc aici mă încurc oi în rugi maici în rugă şi-ţi mai
zici şi pace ţie peceţi pe ce-ţi înghiţi pecia vecia costului aviatic ce te-ar
încetini spre India aşa că n-ai comunicat
stricarea bunelor nonsensuri de
n-oi fi fugit cu ştiinţă cât că mă auziseţi din primăvară nu merg în concediu
mă duc în India văd ce vă mai găsesc de atâtea zboruri cât te-ai mai gândi abia
renunţarea râde timpul tău de repetiţie a consumat şi spectacolul fata de te-ar
mai juca în amintirea faxului
găsit de-or mai fi deschizând
scrisorile la poştă nu-ţi pasă de râs uitarea iubirii substituirea partenerilor
pentru intimidarea crierului rar mai cruzi criminali decât în piesa noastră
antishakspeariană pentru că o montăm pe Chowringhee când ajungem la răscruce
stăm de vorbă e 7
decembrie mai e ora spre 9
Delhi punjabi Calcutta bengali Bombay marathi mai cosmopolit mai sanscrit Hema Malini pune Gitagovinda pe 14 de
recepţia cu nuci de cocos cu pai apă clocită nu cocoş biscuiţi mai târziu ca
niciodată de nu era singurul rămas al meu înfocat de discurs înfocat în
cărţi primite Ramakrishnan nu
numai că decide favorabil o face cu plăcere cu martori Ţiganiada Gypsy epic
1800 comic no comment trecem Max Muller a fost plătit să denigreze Vedele a
iubit India englezii trebuia să-şi arate superioritatea East Companies îi
exploatăm să le publicăm şi cărţile
în compensaţie de aia n-a venit
să nu fie dezamăgit a făcut-o pentru glorie nu i-au dat post în Germania d-aia a ajuns la Oxford ce trebuie să fie
cunoscuţi indienii prin alţii nu prin indieni pe Cuffe Parade fără thalassaemia
major nici gând soarele sus mai târziu ca oricând ţii zbănţuiala cu
moşii moksha spuneam noi ce ne
e să ne perfuzeze în maşini indiene pe laudă marea a-mi fi azi mamă după India
va fi ca Ramayana lumea Gita te-ai închinat la Lakshni ai scăpat de toate mă
gândeam la iranieni am pus-o pe fie-ta să te sune exact acolo unde m-ai sunat
tu pentru iranieni eu
fiind plecat în acelaşi loc
psihotic partenerial cu psihanaliză de nevoie m-am şi prins acum zici iar nu
mai dai curs de proşti să fi repetat ameninţarea că se dau de gol piesa asta e
frica de orient doi n-am timp Elephanta altfel aş izbucni în ce mi se întâmplă ieri te-ai minuna amuzată
telefonată chiar
fără veşti rele tăcute intuite
îl voi vedea pe Shiva o vei vedea pe Parvati Krishna o pronunţă parody dacă am
auzit aud recitase Gayatri dacă am auzit i-am spus-o şi în româneşte o spui de o mie de o sută de ori nicio
boală nu te mai atinge nimic la mata maha Lakshmi m-am rugat în Chattarpur
Temple la toţi acum în peşteră
de pe ocean la Shiva apoi zile şi cetăţi întru Ramayana abia-abia în Ayodhya ne
tematizăm numai indienii şi cei indianizaţi cel puţin pe o faţă a monedei în
slam ori în President azi Taj în Bombay panditul sanscrit dacă am văzut Taj bag
seamă am scris scrisori pe
Cuffe primite şi răspunse ţi-aş
scrie de pe kuffe primind-o amândoi scrisoarea spre Shiva ori Parvati sati mare
iubire linga sub cer în închinare şi ţie prindă-ţi în singurătatea eternităţii
asta a fost scrisoarea cine cui Alzeimer ce să-i faci nu alege cum să n-aleagă ales gata fiecare de cine nu (ne)
trebuie tura-vura peştera cu
yoginis în Kajhuraho chansath yoginis şaizeci şi patru cu 67 celule în faţă
câte 33 pe lângă cea principală aranjate rectangular nu ca de obicei la yogini
circular templul cu faţa spre nord-est este cea mai neobişnuită direcţie pentru
un templu cu axa din sud-vest spre nord-
vest imaginile yoginis privesc
64 direcţii în cerc ele sunt legate de Devi la Navaratri numite în Skanda
Purana exagerezi cu mtantra înţeleg la Calcutta da’ ce era nevoie şi la Mumbay
tocmai că nu nici piatra măritată Parvati-Shiva el cu dreptul îndoit a lotus în
picoare peste stângul nu mă
gândism nici chiar la Asia ce
taur s-o fi avatarizat şi pe ea mă întrebi te întrebasem ce-ţi spune de bine
minus Pakistan ho că nu te spun ai zis de bine ălelalte continente pe rând că
da că frate fiecare cu o soră fiecare cu
o fiică să te numesc în scrisoarea către şef uite nici eu nu zic de Asia ce zic
toţi
crimă da’ şi dacă se unesc
India China Rusia contra tuturor s-a ales praful de ăilalţi România iar rămâne
între nu mă mai gândesc mă întorc cu spatele la televizor în ziar am citit de
Vivekananda Tagore Ramanujan mai erau dormi tocmai veneam la subiect epavele
eşuate eu afin irmtantra Platei
de unde cottage la alb card
pentru fiica dumneavoastră adică înalt nu era măsura ei nici culoarea nu păsa
format de piesă mi-a trebuit Bombay mi-ai vrut cuscre n-ai văzut cinci stele
executive dă’ avion business numai să nu fi auzit nici cioturile de lepră din
geamurile limuzinei te culci pe partea stângă ai despărţi perdelele eşti în
President la etajul 5 încă un cui bătut în cer ţi se interpune dar masca pe
după şi ea tangibilă orizontală altitudinară o prinţesă bălaie arăboaică albă
în noaptea din canalul italic piscina lasă plutirea cui pe mare nostrum de-aia
nu versifici ţinteşti reurma oraşul
portul insula nunta de când
până când aproape tot una peninsola d’arte măcar în penultimul avion masochism
cum a urcat masala din sud în tot subcontinentul nu recunoşti că n-ai văzut
zăpadă o confunzi cu gheaţa din Delhi din satul tău keral cât şi baladoinele ăla venise de la Sarnat nu ştie din
ce ţară pe ce lume iar mata îmi
bagi pe gât casetele parlamentare nu-mi ajungea calota nor imaginaţiei zăpezi a
matale strănuta-te-aş fato cu sacul singurică ne rasă ba da liked liked tutto
principesco fu tutto Grigoresco mai toate căzute doar marea culcată lângă mine
păcurăraşi
năduşindu-şi muncile din
slamurile lunare soarele tată luna mamă nu marea paranirvana pe aici Mulk n-am
auzit nu mă întrerup nu dramatizez nici reclamele nu încă la nivelul mării
cinci stele mai grea înjosire până v-o nimeri peste trei zile v-aş începe
scrisoare pe neficţiune ăsta
mi-era Mumbay
un cuprins de paradoxalităţi
paraumane paranirvanice când te întorci la scrisoare ce pastă mizerabilă
apucă-te de pictură câte regine cum a dansat Alarmel Valli în Elephanta cum şi
la noi la operă după casete aici după statui ritmuri transcoborâtoare transă
translatoare disperarea de a spune într-una că
eşti viu nu mai dramatică fără
ceva nou altă dispoziţie a epavelor alţi copii în trenuleţ pe-a mării pe roţi
vezi cum te zbănţui în elephant să nu ameţeşti te pâlpâie asasinul şi ai scăpat
şi de lux geaba din plutirea pe ape te înspumasei fără cricket badminton
altădată îmi cereai mingile cu pene it'’ not a
drama it'’ a trama lăsai
italienii la jaf pe miniştrii
indieni acuzaţi a demisie are you talking constitutionality or political
morality cine ţării ţara cui numai împărăţie o dodie cum îţi crapă şi obrazul
ne-om ajunge ţărm de valuri lung dacă ajung la ziar vă fac replicile n-ai
dom’ne televiziuni
de vată subiectul e mereu cu
secundarul nu mai dramatizez caietele rupte tăieturile neunghiilor lăcomia greaţă trage o linie ca de dialog
decalog ce-aţi căutat la Elephanta auzisem ceva şi nu m-am dus aţi insistat conform
constituţiei m-am constituit cu dedublare sunem consolaţi să vă decapităm
cum m-aţi şi indus din tinereţe
se întâmplă să sfârşeşti cum începi să nu mai scrii poezii dintr-o piesă dintr-o pandalie şi să
n-ai cui da explicaţii las-o moartă neamule judecare mai mult judecătură îţi
faci curaj autocondamnându-te poate mă şi pedepsesc în exces n-ai încotro decât
cum ai apucat-o
plictisul de cinci stele ţi
l-ai populat pove-dove-sove-nove-bove cunoaştem citrakavya şi restul am
izbucnit surpriză izbuc în gări şi m-oi mi-oi fi aşternut la amurg s-a dus
romantismul thanatic pe rahitism anathematic am sunat eu ăla libidinos nişte
istorii pe-acolo cât pentru literatură noi
discutăm peste o sută de ani
careva din neamurile dumneavoastră or merita efortul cum îmi scriam alienarea în lux ca un lux de alienare faci
dharma în Ayodhya niciun namaj strigoiul Babri la 7 ani cine ce mai dărâmă ce
mai asasinează nici Clinton n-ar fi putut câştiga el războiul rece fără Sean
Connery auzi Rajiv în Srinagar
Atal în Kargil vvip lângă tunel familia fără hainele de noapte nu divorţa de
bagaje eta straşnaia traghedia curry japonez lustragiii au donat o zi din
câştig Orissei şi noi tocmai mergem într-acolo Suresh să jure că semăn leit cu
Shashi Kapoor tot a fost el în avion cu
nevasta mea spre Bombay Indira
venise cu alt avion în Delhi uite ce zice Swami Chinmayananda controlul omului
asupra naturii exterioare se numeşte civilizaţie controlul său asupra naturii
interioare se numeşte cultură două sute de morţi de malarie cerebrală în Bihar sud oarece epidemie
ţânţarii au căpătat rezistenţă
la insecticide eu la ce n-oi fi căpătat rezistenţă pe ascultate în fine raag şi
tabla scrisul mic ciocul mic a treia viaţă ghazal când om mai auzi a few more
nuclear weapons in Russia than in Kossovo Tică cu tikhe Nike cu nea el cu
tichie noi cu tinichea s-a făcut ziuă pe
Nehru-l visasei ori in memoriam
ori politică Nero de la Nero la Nehru nu merge nici Janata n-o ia aşa nici
olandezul mazurianului toţi îndrăgostiţi de matca sângelui propriu pe tonsura
tichiei ia-ţi marea din cuiul zgârie-norului cramponează-te de grupele mondiale
taie avuţii şi missindele
missinde versul alb rupere de
ghirlandă pe macularea politicilor aresturi senzoriate zid violuri virtuale
slavă spălate picioare miguri coprocăzândare aşa cu trimişii uite şi coada
răbdării pe isterie înghiţită ca maică-mea artista altarelor altista în Mumbai
cu batista la vale porumbista frumoasă o
văzură femeile celelalte
taică-meu o alese până-l mâncă tichia şi pe ea sati o ghirlandă acum paralizăm
pe rând din dragoste de ea eu mă mai şi înfiai Indiei fără haine tot ea mi le
spală creieri dansam tranzienţa duo advaita la predică Taj fără biblie şi
papuci în aer o tichie în aură zero y2k
problem nu zboară lumea de an
nou 2000 o încurcă peste un an pe adevăr şi piesa noastră se va juca în
Elephanta cu Hema lasă hematema cum oriunde te-ai uita e marea şi nu eşti far
nu farfara farfalla pescăruşii rar dictând poezia îţi catifelează
dramaticitatea era un vis de salon vezi de treabă vizite în
holuri transformabile coşmaresc
până una alta dumnezeu e mare fă-ţi de plicuri şi o bălălaie cum îţi zic eu nu
e da’ parcă poţi să ştii te rugaşi la Ganesh prinseşi putere se vede nu te uita
totdeauna ne rugăm întâi la lord Ganesh e foarte puternic ţie-n Buhara-Buharest
13-14 rupere primăvara nu mi-o
aduc aminte nici ziua celui
d-al 55-lea an ca 11-22-33-44 voi prinde 66 dar anul nu-n pumni în da Milton-Eminescu-decasilab cu carte apoi în
Budeşti Lahovaru delăsare pe care corectură poate şi Pelasgos vrie marea-amforă
lăsată pe zbor în Bagkok înot în Pattaya zbor în Varşovia zbor în Delhi
în Calcutta în Bombay mereu
înapoi via Amsterdam cât Taj câtă Asie ce sfruntare subiectul foştilor de neprezent opozabili ca
o uşurare pe compromis nerostit vezi că ai schimbat jurnalul credeai că
plezneşte vreo drămuială aştept să mă liniştesc de prasad nu sunt eu nu mi-am caadixit nici
stomacul nici smacul rar umor
pe omor te rugai să-ţi măriţi sora de unde ştii că mai am mult că mai am multe vrei să fii
drăguţ ma-linga McCracker sky box-office omor voi la crickett eu sunt la albul
ţin cu negrul mor să mă lovească mortal a nu mă lua singur la pumni nu spune
box Mumbay altă
insulă vrură să-l împuşte din
nord glonţ pentru glonţ liber dracu’ în puşcărie creaţia e libertate n-are cine
altcineva să-I dea creatorului libertatea că întrebară maharani ne intimidase nu mai uităm nu mai lucrează vor cădea
amândoi cum a căzut care coronarianul nu se văd pe spate sânge mărăcine
aşa vorbim în pururi konkan pe
diferenţă încă o zi cam asta ne va fi pe cufere o paradă cosmopolită şi cu noi
mă tot huţupesc e un fine în fine nu-şi apără sângele să nu se mai înfurie avea
în birou poza lui cu chipiu în loc de a preşedintelui are multe poze sunt mai
puţini albi cum să-l deşroiască poate
mâine seară sunt sărac nu crezi
ochiul sânge craniul sânge beautiful country of South Africa iar challenge sărită stropitură vezi în
contrasens ce ţi-e degenerarea this wasn’t the script alternez dentistul la
colţ iar cangur campion broken jaw după prima repriză commonwealth măcelărire cum
bate soarele pe mijloc vapor
lună o graţie aurie în pâclă glorioasă insulară spre pe Mumba ce mamă
dravidiană o fi născut şi strălucirile astea pe înaltul palmierilor şi creioanelor rezidenţiale scriind
puncte pe cer şi furtuni peste bordeie ce n-ai luat n-ai găsit nici timp rataşi
cocoşul pe cocoaşă n-ai
decât graba prescurtarea
vederii de-o viaţă fereşte soarele potopeşte-te de mare în decembrie în ruga la
Mumba unde era să n-ajungă mamă pământ a mamei mele Veta amândouă într-una pe-a
câta a cui naştere sanhey cumpărare iunie-noiembrie Nehru reîncarnare a lui
Eminescu voi la mi-am scos doar
ghirlanda mahatmagandananda de
la domnişoara în khadi cucla de bumbac la sucala a treia cu Martin Luther King
dormind trei zile în vibraţii Gandhi papa zilele trecute pe scări cu fata
noastră casa Silvia nu e gorjană a avut tată ministru bungalow am pozat eu
macheta să ne fie de-om vorbi
ca-n Loyola gandhiană bătrânica
aşa şi Eliade văzuse un naţionalist Codreanu şi al său khadi şi mai neînţeles două
insjustiţii lui Netaji şi lui Patel iertat eu nu am duşmani adică nici cei ce
tot încercau să-l asasineze nici asasinul vedem ghirlanda să nu-şi detriniteze
trandafirii pe firele de bumbac ale
gâtului lemn de ghilotină după
lux şi teatru fie de bine România gandhiană domnişoara ne arătase din oscioare
un dans din care ne-a rămas stafia du-te-vino fiinţial pe fumuri parfumate
nemaiaprinse geamul mării deleprat osă tai miss plus boşi plus cinemoşi ce-ai
prins ce face din cărţi ce ceri la thai
iar sonethai grea
alesătură-vură gustul cristalului shivait a lingam flacără de flacără Ganesh
transparent şi color rar scrisuri cap-linga Ram-Ram o dată pe sculpturi de
Gaugain o mască alta de Picasso tot Georges Rouault – Jesus sera n agonie
jusqu’a la fin du monde netraadus de cuvinte
multe de Iisus de va fi în
agonie până la sfârşitul lumii tot
altă lume agon actor cum să înviez în nemurirea agoniei o mare şi stînci roşii
o Europă un Nandi de unde tot ale lui Rouault Les Fleurs du Mal al câtelea
satan lingam shanti siddhi jyotir agni ananda Brahma-Vishnu-Mahesh bhakti
shakti
vishvadar elefantul Sarvbhaum gyanaavatar
sarvashreshtha vinaayaka ce-a mai rămas trigunateet prophet for new millenium
purushottam bodhisatva Socrates celibate Icumene Vaaman Bala Gopala Kabir Nauman Neel Kanthan
ardhanareshvar numai numele dar cristalurile sub cupolă în
vârful labirintului spiralat
întru Mumba devi în transa înţelepţilor planul dumnezeiesc port faţa lui Kali
când ucid înflăcărat balaur răsări din somn metoda masonică indiană triunghiuri
hexagon înăuntru pătrat lotus că da că nu glumi paharul de ciment spart
avioanele reacţionează servantul
intră bine zburaşi în trattoria
erai acum gata virăm pe post tapasya
imbibitori de sri şi ama ca-n tamalai ajută curăţenia şi creşterea
ashramului meditaţie şi satsang de la 7 la 7 30 p m locuieşti în tapasya treci
prin sala de meditaţie prin sala aspiraţiei oferi o oră de shramdan înmăturat desprăfuit
strâns cioburile paharului pe
care tocmai l-ai spart umblă-n papuci nu pe tălpi nu pe tălpi făcu
paraclisierul servant auzise de sub reactoare ce-nseamnă c-au rămas petru toată
Ramayana particule sticloase om mai vedea şi-n Savitri epopee vezi Kazanzakis
vizitatorii de ocazie n-au voie în cameră
nu bârfe nu te duce în alte
camere contra hoţilor eşti rugat să fii sigur că ai închis geamul de la baie
noaptea şi să zăvorăşti uşa băii pe dinăuntru asta numai pentru cei ce stau la
parter orice droguri halucinogene fumat alcool şi sex sunt strict prohibite în
spaţiul ashramului nu bate cuie şi nu pune
fotografii pe pereţi nu compara
abisul punctului cu zero găsit decasilabul indo-miltonian în Savitri de Sri
Aurobindo Awhile withdrawn in secret
fields of thought Her mind moved in a many-imaged past That lived again and saw
its end approach zi-i geniul lui Sri Aurobindo piesei the days
were
travellers on a destined road
decasilab the nights companions of his musing spirit romantic endecasilab
replică heautontimorumenă el făcătorul el făcutul el vederea el vizionarul el
actorul şi actul cunoscătorul şi cunoscutul visătorul şi visul te gândeşti la
Eminescu la Baudelaire dicteul e
aici karmic pe yoga rostioare
retorica esoteric-muzicală cu zbucium metafizic răspunzător premeditat nu te
teme eşti cu mine mama Savitri ne ajută filosofăm la rupere în trimiteri
atipic-topice paramiltoniene doamnelor şi domnilor goetheanism faustic hindus
parcă-parcă şi nouă rostul
ni se rosteşte pune muzică
ideilor da dom’le schimbă paradis cu putere and raise a lost Power from its
python sleep dacă şi-n Dharamshala în biblioteca tibetană dădui de operele lui
Aurobindo cum n-aş citi Savitri în Sri Aurobindo Ashram fraze ultime cu moduri
şi timpuri unite în sintaxa identităţii
în strofe de odă cosmică eşti
în yoga regelui yoga libertăţii spiritului
şi a măreţiei apoi cartea călătorului prin lumi auzi Mallarme transcended is
the splendor of the form Gandhi zicea în orice moment Ram Ram încet în gând
lumea nu ştie nici c-am avut inspiraţia în Kampur o să simţi n-ai
pături ce-o să faci că e frig
aici stă prietenul american la vecinul Remedy doi vrei ori în ashram cu
sud-africani savanţi n-o să
fie chiar aşa mulţi despre nume Satyavrat
vine numai acolo vârsta poate călători în România dr Karan Singh fost
maharajă are nevoie a fost şi preşedinte ICCR ce nume pui
întreabă-mă zi-le stai să
întreb şi pe Vius iar eu stai să vorbesc şi cu Păsărilă ceva spiritual
pelerinaj unde doreşti la aşram te duce fata mea băiat şi fată la colegiu ea
studiază istoria el contabilitate nu ca mine ca taică-său mare eu sunt ziaristă
free-lance pe medicină ayurvdică e bun templul jain îl
cunosc pe Dharmendra Jain peste
drum de el ţinem conferinţa mai ştim în
familie noroc cu servantul da e altceva altă carte autorul nu trăieşte editorii
se cinstesc şi pe ei familia lui Fakir e frumos reunită până acolo în Tamil
Nadu cu conştiinţă Aurobindo cosmică dar şi pământească
meditaţiile yogine se păstrează
în pagini instructorii îşi organizează ashramul după vremuri bănuiesc ne părem
spălaţi pe creieri nici apa nu curge afişate regrete educaţia se ţine
vocaţional pe conştiinţă se aud şi rugi de nu din templu nu c-aş fi departe
luat de fiecare avion bubuind liniştea
există în lotus ieri venisem
adormisem vise în eter auroral spiritualitatea austerităţii alternative de după
lux pe mieroşenii vegetariene în lotus la Bombay e cald aurora Usha în Savitri
plimbări tragice altfel de spital chiar ce să mă fi adus pe ce ceas pe ce
dispariţie încotro pe ce computer până când
lasă iranienii că nu ei asta ai
fi zis ai fi simţit ştiţi ce e frigul de-o mai fi uscat singura scrisoare
dezlipire de voi de la voi să-i
fi scris şi lui taică-meu pe Florilor îi citea Viorica la distracţie ştiu eu nu
m-am gândit n-am avut când cum nu cred că apreciază India i s-o fi părând că am tras toţi tragem
oriunde acum e de bună voie în
cunoştinţă de cauză aproape în dhoti ca prin Trivandrum unde am de mers data
viitoare yatra de-o viaţă cu scris ca-n ultimul tren de la Varanasi atunci
format cred că Savitri l-a obţinut pe Sayavan de la Yama în epilog în ziar nu s-a mai omorât dimpotrivă a luptat
zicea ziarista iar Parvati se
omorâse pentru neonorarea lui Shiva viu înghiţitorul de otravă revista
ashramului preluat maharaja Kashmirului onoruri s-or avea şi cu ambasadorul ne
împărţim câte-am vorbit câte n-om face tot o mai rămâne de povestit cu
background cu introducere punem de-o
indologie o dată românească
aici şanti mai colea sau tot aici Asia hai şi India cu sau fără gandhieni numele când ne-om certa cine
plăteşte denigrarea superiorizări de licitaţie zgârie-nori slum slogane de-acasă
ţi-ar ajuta meditaţia mai mult decât cina nu te mai sfii babu înconjurul
aerului urlata
secvenţă cum s-ar scrie
aşteptare décor spiritual peste aparenţe simplitate aspră întremătoare
aspiraţie comuniere pe ce creştini în ce polemice retorici paraecumenice papa
în casa Mani bune diamantele ţările pe poză pe fapt la ce schit ni i-o primi şi nouă în Apuseni la
Sâmbăta lui Pârâianu-
Plămădeală iar la Timişoara cu
sociologie oltenească pe ce guvern ce sponsori ce legare la cap iese cu arătări
de sine plasamente conferenţiale personalizate ne dădusem cu părerea că da păi
da care ar fi elementele ar fi că s-o ţinem la noi la universitate în locuri
apropiate de unde i-om culca
te-am
înţeles cu prânzul la cutie a
la India decât la cantina ashramului dacă nu la restaurantele Taj de mult voiam
să mă bucur de ospitalitata unei mănăstiri şi am ajuns pe neprogramate a doua
oară într-un ashram stareţul de la Slănic Muscel unde am stat totuşi o noapte
s-a speriat că umblu prin păduri şi
voia să anunţe miliţia cum o fi
şi pe aici n-am arătat paşaport nimic m-a adus fata lui Vyas dincolo eram la
conferinţă doi apoi trei numai în Bengal
şi acum parcă nu mai e altcineva de la noi la lux nu putea lipsi ales printre
aleşi că asta ar fi alegerea cărui dumnezeu
pentru care popor depinde de
religie de naşterea
concomitentă condiţionată mirifică dacă nu incompatibilă pe complex religios de
agresiune de pace de aculturare mai scrie ceva un vers o tiradă
memorial-traductivă computerul de-ar număra extaze adevăr infinit divinitate
matrix ia structura cu extrase la fiecare secţiune reducţie
poematică din spiritualisme
recitative pentru filosofi şi devoţi o versiune de drum pe frig vom fi mai
mulţi îmi luam trenciul ce bagaj de masale şi caste mi-o mai împunge şi Vinod
enclava e mai aproape de aeroport după noaptea din Varanasi ce de probleme îmi
fac cum ajung la gară fără pene
nicio pană nici un scris niciun
defect satul meu ca Savitri dar din
iubire câte fete nu înnebunesc nici la mânăstire nu se învaţă nici la ashram
capitolul e adoraţia divinei mame o liniştire absolută incomunicabilă însoţeşte
arătarea de sine a sufletului un zid de liniştire te desparte un golf de
liniştire te absoarbe tot ce
stinse mintea se fac ireal liniştea vast spirituală a sinelui ocupă spaţiul
doar neconceputul rămâne doar cel fără nume spaţiu timp povara nevoii de viaţă
e abolită ne zace gândul gata bucuria şi îndurerarea eul e mort liberi de
fiinţă şi grijă gata cu naşterea moartea grija
soarta o suflete e prea devreme
să te bucuri ai ajuns nemărginita linişte a sinelui ai păşit într-un vesel abis
divin dar unde ai aruncat misiunea sinelui puterea sinelui pe ce bancă moartă
din calea eternă în fiinţa ta cineva era fiinţă şi lume dar ce-ai făcut spre
a-l ajuta în stele scăparea nu aduce
victoria şi coroana trebuie să
te învredniceşti cumva din necunoscut azi nimic nu sfârşeşte şi lumea merge
înainte că muncită-i numai
doimea zeului cosmic doar veşnic nu ţi s-a apropiat şi te-a privit în ochi şi
inima-ţi ucis-a unde-i
nepieritorul da al iubitului şi nemurirea-n inima secretă vocea
cântărilor spre focul creator
symbolon aum cuvântul logos puntea-ntre lux calm şi voluptate miresei patima şi
frumuseţea dom unde se sărută glorioşi duşmani surâs ce mântuie aur vârf
lucrurilor exact cu o lună în urmă de-un an acolo mi-era de religiozitate
jainii cu ecumenism şi mai niciun
dumnezeu decât oareşce adevăr
mi-au lăsat India deschisă Calcutta Bombay Delhi bine că nu toată Bharata yatra
cu Fakir în tinereţe Delhi Mathura Agra Aligarh Kanpur Lucknow Allahabad Varanasi
Patna Calcutta Puri Bhubaneshwar Visakhapatnam Berzwada Madras Bangalore Mysore
Hyderabad
Sholapur Poona Bombay Surat
Baroda Ahmedabad Ajmer Jaipur Delhi în Pondicherry nu dăduse de sanyasis
călugări sau mahauts nu capete rase or jatadharis nu piei goale bhaktas or
sadhus în robe şofranii nu tilak dharis or kanphatas nici temple moortis sau
granths scripturi zile darshan de patru
ori pe an nu pranams nu
discursuri discuţii sau conversaţii nici aseară o doamnă franţuzoaică şi o mamă
a unui ashram fondat de un yogi indian nu văzură înţeleptul n-o intervievară pe
mamă nu kirtan or katha nu rugăciuni nu shiksha ori jurăminte nu bhajans or
aartis nu discurs or comentariu
reflexele nu havans or yajnas
nu asam or pranayam nu mantras nu întâlniri cumva nepermise meditaţia de la ora
7 seara începuse a slender lady draped in light and wearing a gold mukut on her
forehead şi gat I lost my heart and won
the soul and the real life întreaga poveste e atât de de
necrezut de fascinantă încât
seamănă cu o pagină din puranas bătălie divină cu forţele asurice te-ai duce
jos fără Savitri bine la noroc la mijloc chachaji îl citase pe Ghalib it is
neither a temple nor a mosque neither an entrance nor a doorway I am sitting on
the wayside why should anybody disturb
or dislodge me voi sta în hol
dorindu-mi orice deranj conferinţa a început pe magnetism cu unguroaice voi
scrie încopertat se cam popeşte-peşte şi l-oi găsi mai moale şi căutarea subiectului penele zboară singure de
pe aripi aripile de pe muşchi muşchii de pe oase oasele
din ceruri nu e n-o
fi timpul nici nu mă dusei la
shrine-ul relicvelor lui Sri Aurobindo m-am tot uitat în singurătatea
condiţională ca-n faţa Curţii de Argeş cu lotus în exagon fiecare îşi iubeşte
lanţurile nu vrea încă să meargă în cer chemat de Narada la porunca lui Vishnu
doi înseamnă niciunul povesteşte
Surendranath jauhar wisdom
without tears ghid sudic Krishnamurthi fiică-sa Aiswarya în Trivandrum la 2000
km de Bombay în Bhartya Vdya moşi pe gustul meu şi eu pe al lor citit din
Eminescu în sanscrită şi din Jayadeva recital
kavya în Elephanta greu de scris la piesă Gateway of
India sobră micitate duşmănită
de zgârie-norii din jur noroc cu ambarcaţiile nu prea mari 6 km o oră pe sub
smog piramidă naturală Shiva uităm tot
încă înainte de a fi uitaţi de tot
mă uit la Marea Arabiei pe care azi am plutit trec la piesă Boutique carols mi
se întâmplă mereu în Asia n-am cum
nu fi asianolog cu cărţi pe
India Koreea Thailanda Israel Mumbai ca planeta mai mult apă şi slam dar
locuiesc în zgârie-nor Nehru Center
cocorul ucis de vânător Sita rămasă singură Valmiki inspirat în dioramă
Sivaji de nu-l îngiţea Artur chiar numele aeroportului şeful executiv va pune
în
consiliu participarea la
conferinţa din Bucureşti şi schimbul de cărţi cu biblioteca indiană de pe
Zalomit Rashtrapati întrece Westminster geaba a vrut Carlson să depăşească
Tajul cu Victoria Memorial nici nu spurcă plus perisabilitatea nerugăciunea pe urmă expoziţia permanentă
Descoperirea Indiei în 14 iar
sonet-capitole epoci Mumbai devi nesanscrită la templul ei traducătorul
bottom-breaker templul Ganesh fete şi femei prasad fiica lui Ribeiro la telefon
Bombay mare beton slum centrul Nehru pe Annie Besant noroc de Max Muller
denigrator iar marea licure
albastru roşietic soarele
umbrelor de tulbure dimineaţă gayetă după masă de final Gandhi cu Usha Mehta
gandhiana specialitatea mea babele piesa n-am ritm s-o duc pe tot caietul poate
nu las foi albe poate-i car
şi coperţile necăzute astfel să nu mă mai umilească ori aşa m-or fi menajând ritual
G D Birla J R D Tata Walchand
Hirachano Jamnalal Bajaj T V Sundaram Yyangar Gujar Mal Modi creators of wealth
Satyajit Ray M S Subbulakshmi Raj
Kapoor Madhubala artists and entertainers Vivekananda Rabindranath Tagore Srinivasa
Ramanujan Muhamad Iqbal Munshi Premchand great
minds and spiritual lights somn
în computer indian un alb în alb celui de pe bicicletă salb ora cinci plimbat
meridian mai au oricând şi pe maidan cu bulbul balb nefilosofic jalb târâş spre
Canaan la naştere Chealb la moarte duşman trezitul mării dalb giulgiu salb caucazian strună columba ruperii
King într-un pahar de remember
nu te din trei al patrulea mult găseşte nepoticnit eşuarea te costă poticnirea
pe pământ neterasatelor tălpi te aruncai te arunca aruncai compania de-a marea
şi bidonul de-un ban prinde-te boabelor de porumb în floare galeriei din Colaba
format deşteptător număraşi
neplatei coama exact cu cât
iertându-i a drept îţi auzi
lasă alţii zile mai puţine nu mai schimbi nici vorba treaba voastră din ce
vreme că mi-a stat Usha Mehta o oră puteam să nici nu mai plec gen Martin
Luther King bumbac aveam îl depănam o Indie cu satele experiment tot îţi arătam
ca Shashi
nu yoga de Shivananda intram în
orice păpuşă a masacrului sfeclit Bombay Milano sudic al câtelea Napoli vise
uitate în Capodimonte mai degeaba am dormit în Virgiliu tot vorbind de
libertatea spunerii nimicului de aur uitătura ar fi la mare iar pe la voi iarna
s-a aşternut mai ninge o dată pe
arieni mai cade teoria
arianismului caste colorate castelele noaptea veniţi-mi rarelor din totalitate
luxuriante luxaţii laxative ne toarcem pe fuse orare după ceasul tombal
nerăsăririi stai că ne-om lumina şi-om amurgi chiar nu da drumul la televizor
te alegi cu foi din Kerala în Bombay la konkan
fost-ai lele thailandeză cu
gustul Asiei în răsura sufletului via cerul gurii pe o bomboană voi lungi
anticristalinitatea nefiecărei zile arse în Murano aşa v-am lăsat şi cîinelui
jaful de două bomboane de la air lines nu mă mai cântărisem în pielea goală
poate mort dacă se obişnuieşte înţelegând că voi
fi ajuns mai cu greutate ştiai
de ceas acum chiar îi aparţii ziarul nu e în săculeţ pe clanţă afară ai fi vrut
luminarea la persoană cât te suferi neuitându-te oră Bumba Manha piatra
stâncilor marine noi de ce să ne lovim mai la urmă descurajând ataşamentele ca
pe alcool ai îmbătrânirii de o fiinţă
cuplul alb ce-şi împărtăşea din
film dă-mi poanta Zalmoxe via Lakshmi cu moksha împachetată ambasadorial nimeni
neoprindu-te partea a doua ţi-o ispăşeşti în necunoscut iată că m-am uitat la
ceas din ce neam boală de ochi de oase că nu te-ai măritat bine că eşti
căsătorit nici n-am mai zis de
Gertrude uite ceasule c-o
găsirăm mai tânără ca peste o sută de ani când faima ne va fi nisipariţă filtru
atâtor din nouă zile îmbuibări neom neuman pe la Iaşi Timişoarei în discuţia
din bibliotecă mă tragi în judecată pe limba narienilor că nici dravidienii nu
mişcă şaizeci la sută malayalam e
sanscrită marea ia prima lumină
la înviere îţi spuneam sau le amintesc Usha harijanul şi românul cum să-şi
spună ei că lumea e o familie astea sun lucrurile mari răsăritul şi ce-o mai fi
cheagul învie pe sub albastru seva primăvăratică mai ales Kalidasa şi ca el
toţi dasa şi adivasa degetul rândului
tocul pervazelor cum şi
prefacerea noastră în suflet trepădaţi de apropierea inflamaţiei frumuseţea
atâtei distrugeri de noapte exemplificarea cruzimii solare tu erai jumătata de
departe mare plec din răsăritul de soare
la Mumbai zborul în significant moments ajunsem doar nu trag arme în jurul
ashramului Aurobindo Vyas din
Indore îi spusesem lui Sanjay ori lui Krishnamurti de el Vyas din Press Enclave
bine că nu mi l-am pus în cap pe Ashok Lalan îmi dă o tăietură din ziar în
hindi despre Hanuman Chalisa în româneşte de mine şi ce-am vorbit noi mie mi se
pare de bine mă
îndoiesc să nu fi văzut că mai
rămân şi o să văd cum şi Ramjit Singh zvonise de mine fără nume conferinţa Ramayana n-ar fi numai academică
dar şi spirituală iar lui inspiraţia impulsul divin i le-a dat el arată spre Hanuman seamănă cu
Stoberski şi Săhleanu stă-n lotus şi-mi spune la fel eu tot am
o inspiraţie spirituală na-ţi-o
că aici e frig îmi luam şi trenciul măcar el întreba de pătură am mâncat el cu
mâna a suta parte de pe o măsea cinci stele dar m-am săturat socotit cu
explicaţie n-am opus rezistenţă la spiritualitate c-ar fi vremurile pentru cele
mai bune lucruri dar şi pentru cele mai rele şi
unii sunt aleşi ştiam eu de ce
n-am deschis de dimineaţă televizorul mi-am cormorât bagajele am dat copiilor
ghirlanda fata lui ne-a adus pe mine şi pe servant la ashramul Aurobindo îl
văzusem la sosire în Saket mai devreme cu un singur pat nu dublă cum vrusese
Lalan să stau cu un Arya Samaj
s-o şi supăra oi plăti eu am
dormit speriat de frig hotel maşină Bombay cald ba de înot poate nu de tot perspectiva
spirituală e singura tentantă trikala drishti viziunea experimentală a celor
trei timpi experimentată de Sri Aurobindo truth or the abyss new era the
messenger of the incommunicable
Jesus I have many things to
tell you but you cannot hear them now incomunicabilul absolut brahman fiecare
îi e mesager dar nu ştim cum s-o spunem sanathana dharma reprezentând
adevărurile eterne nu este subiect al timpului şi al triplei sale formule
naştere creştere declin
apărarea idealului hindus
diferenţa între spiritualitate sulet religie inimă filosofie cap o apărare
statică a trecutului va duce doar la şovinism cultural cum vine vestul să te
asimileze aşa asimilează şi tu vestul compară-te cu viitorul spirale cobori
spre a reurca we have to lead
the world
yugodharma India şi swadharma a oricărui sadhaka răsăritul de
soare ca moment spiritual în Bombay pe mare azi-dimineaţă în Vede acum 10 000
de ani o să încep dacă isprăvesc aici note aurobindiene pe contra-piesă cu vreo
răvăşeală acolo şlefuind câte ceva cu disperarea imovabiliăţii
hăt la universitate la fraţi
trişti de ne-am bucura însă
nu prea mă mai ţin cât i-am
văzut pe acolo Jauhar Chachaji Faquir I am India the world mother shruti la
cantină tava-paharul-lingura oaspeţilor pe numere autospălare copii de
profesională din toată India băieţi şi fete altă floare preotul indian
din Durbam cu şapcă nu pălărie
cehă întâi că Africa de Sud e
first world India părinţii lor e third world bine că-i place Milton se simte umilit ca indian cu
filmele indiene păi telenovelele indienii cultural ar fi scăpătat de la vechile
idealuri el e cu sanatani Bhagavad şi Bhagavata de-oi dormi de
m-oi gândi baie zece zile poate
africanul ştiam eu zilnic şamponat o societate ideală e un vehicul al divinului
divinul ca suflet lăuntric al umanităţii colective este carul lui Jagannatha
stăpânul lumii şi cele patru roţi ale sale sunt unitatea libertatea cunoaşterea
şi puterea ego sattwic rajasic tamasic
samsaj sam împreună aș merge the sanatana dharma is the
life itself apa nu curge călăreţule regulamentul l-am pus direct în piesă
dormii sub trei pături şi câte avioane coborând plecând în maximul zgomot al
facerii samadhi frică de frig de n-am răci câte careva sud-africanul are şapcă
ce(h) îi pasă a nu merge la
Şişir mi se pare sacrilegiu poate-aş da de mai mulţi şi de Esha să mă sfătuiesc
cu voi nici scrisoare n-am de ce să vă mai scriu oricum am tehnica trecerii
zilelor adunai nişte cioburi că-mi pică paharul mă spălasem pe dinţi aia mi-a
fost aveam să beau apă din cană lasă
n-am pus puloverul peste
trening să mă călesc să mă păstrez pentru nord da’ lord Rama de Crăciun n-a
bătut piroane stau în tapasya şi timpul avioane se hănţăne şi bengalezii că
Aurobindo intră la filosofie să-l menajeze de glorii mai stabile or fi şi
pondicherii ca-n toate franţuzelile auzi Nehru pe
Besant cine pe Kamala nu Das
Nehru aici ar fi de scris când din avion când din Savitri între ştergerea
bruscă a luxului cinci stele şi instalarea în lotusul
înconjurat de şase colţuri ale
exagonului din triunghiuri echilaterale tapasya inspiră bunăstarea
expiră una şi aspiră m-aş duce astă-seară la meditaţie când îl lăsă
vederea ca Milton la Paradise Lost Aurobindo dicta din Savitri pe acelaşi
ritm pe sărite nici cantos nici cărţi
nici părţi o structură lotus cosmism incomparabil anti-sati aşa şi poezia-Tulsi
de Tagore camera cubică spre hexagonal cu
partea săpată a băii şi
dulapului masă pat 2 scaune o noptireă un raft două forografii Sri A şi o
acuarelă copilăroasă spaţiu de yoga meditaţie rece sub avioane balcon atmosferă
spirituală pe citite şcolarii şi ceilalţi aşramiţi azilanţi se întâlnesc la
masă careva s-a răstit la mine să închid robinetul îl
închisese el că avem mari
probleme cu apa în ashram 6 30 – 7 00 a m merge altfel din fără-apa aşramului
ce-o mai urma plus frigul cred că mă dau m-am dat e încă lumină-timp cartea
lângă mine Sri A minte de filosof şi milarepian parabolic poet esoteric
sanatani cu sensibilitatea europenizată la
rădăcină cu Milton Goethe
Kazanzakis trec la piesă n-am pieptul inimii din studenţie în piesa ploilor
ţărane ancestral mai mult traduc Aurobindo că o visasem pe Aurelia noastră
dintre trestii rămăsese în Taj President o salutam zâmbea în altă parte
geamurile numai vederea mea fără vorbă i-
o plouam virtual era Rodica
toată ziua din poză din Gitagovinda ashramul numise din austeritate prea tinere
amintiri consolare ori încercarea regretului oricum de nerecunoscut nu am
replici într-o
piesă anume viaţa mea am fost
tăcere aur Aurobindo m-a primit în conştiinţa-i după cum canto de piesă geniul lui Sri Aurobindo se cheamă câte
patru vedele câte patru evangheliile ce-mi lipseşte traducerea lipsei albastru
nila ca Nilul abia abhi acum vidushak bufon centru kendra sabhyata
civilizaţie sabhya civilizat
mama bătrână conştiinţa pe dreaptă ghirlande egale în V molatec meditaţia în
patru ragas plâns chiar mamei tinere vă uitaţi la mine pentru că sunteţi
fotografii mărite hexagonic în lotus cancerul ce-o îmbătrânise şi pe mama
păcatele tatei păcatele mele şi tu o iubeşti
pe mama fata mea cultul mamei
tablou natur color în sala mare alta® cu ea tânără şi încă o dată spăsit cuplu
bătrân el seamănă cu părintele Stăniloae însuşi Aurobindo de-a dreapta cu presbitera sfinţiilor hindu
lacrimile mi se uscaseră nu şi ghirlandele ca mâine poemul pe vizualizare retro
prima şi ultima lună feţele din
urmă pe o regie multilingvă chema bulaanaa calm shaant lumânare mombatti
peştera guha copilul baalak şah shatranj
copilul bachcha creştinul isaaii biserica girjaa oraş shahar nagar curat saaf
viclean chatur nor baadal comunitate jaati condiţie awastha felicitare
bathaaii conştiinţă wiwek
buddhi conştient sachet constituţie samvidhaan mulţumit santosh hamal
mazduur şară desh vacă gaay cocor
saaras critic tikaakaar crocodil magar
cultură samskriti dacoit daaku domnişoară
sundarii dans nach întuneric andehraa kala dragă laadlaa dulaara zi din dragă
mahangaa priytam moarte mrityu cerb hiran înfrânge haraanaa încântare anand destin
bhaagya dezvoltare pragati diavol daitya diamant hiraa demnitate shaan direct
sidhaa boală rog divinitate brahmgyan divorţ talaaq jos niche dramă naatak vis
swapna picătură buund pământ bhumi
cutremur bhucamp educaţie
shiksha ochi ankh final antim deget ungli viitor bhawishy ură ghrina karnaa
dwesh rakhna deşert marubhumi pământă dharti foc aag lumină njaalaa prakaash
natură srishti ocean mahasagar curcubeu Indra dhanush sud Dakkhan stea taaraa
sitaaraa şi luminându-se
cer samadhi gândită somnului
Savitri amintirea vieţilor mamă concomitenţa neantului picajul bubuiturilor
skioare pe auzurile adormite tapas mai nici o tristeţe rezonabilă cum te-ai
cunoaşte într-o salvare oprită de trafic la Ramayana trenul prima noapte până
la Kanpur Bharat yatra în
parte
dedublare păcat de răsturnările
apropiate puteam lenevi până la moarte bătea nunta Sita Ram a câta mie-n
Ayodhya exil în sfinţenie încă un clopot spre Irlanda şi zici că nu se aude
răsăritul soarelui de-am asurzit de-atâtea răsărituri l-avem ne are mai greu
până-n apus când nici nu pornirăm
dimineaţa asta am şi aprins
lumina în tapasya la cine nu m-am gândit să mă ierte mai mult răzbunări pe
cadavrul iubirii măcar şi dodoneala milenaristă lucruri mari rele şi bune hop
şi eu adică tu spunându-mi că nu eu mă mişc şi n-am venit doar aşa la Ramayana
vre un magnet din mai multe o
fi chemat eşti mai trecut eu
nu-mi recunoasc aerul văduviei nu te mai îmbată adore-te nepoţii venim pe tren
mesaj contradictoriu îţi împărtăşim exact cum se ceartă excluşii în plata de
poliţe secerată contextual nu mai e nevoie de nimic altceva o luăm înspre Kothi pentru compromis nici un
gust
poate citirea conferinţei
gemene păreri sud-africane despre indo-europenism la demolarea teoriilor
nerasiste plus lecţia debitată arhaic şi universal induist mi-ai zis la tine mă
gândesc ţi-o fi ajuns afară te reprezinţi însuţi cu strănutul ăsta ce-o fi cu
taică-meu poate mai multe lucruri în niciunul
arta de a rata via Mumba Devi
totuşi de câte ori devoţiunea mereu nu te-o fi scos la liman doamne-ajută nici
un plan ca în meditaţie nici o amintire lasă lucrul în necăutare se poate căuta
pe motivele sporovăite cu
aparenţa retorică a preciziei oricât aş striga neauzire-s până la o adică ori
azi ori mai
bine peste zece zile pe-aici
înnodându-mi plecarea între timp ne vom fi săturat de nepotriviri de prea
departe în prea epic aur denegat în sine printre negatori (ne)mărturisiţi se face tapasya de ochii contradicţiilor
legate căutăm salvarea din imemorial ne locuieşte apocalipsa pe drum la noapte
pe
tren cu frigul cum se şi
anunţase din vară măcar nu ajunserăţi la Miami I live in Salimar cât se
retrăseseră acoperişele ca pentru o luptă cu scuturi astfel substituite scenei
numai film post-tentacular diferenţiale de conştiinţă conservatorism
continental pe autodevorare delegată cu Ezra
altora să se lase influenţaţi
voi prinşi perna poate fi sabia capul meu Damocles psihologia înfigerii boante
o încălzire de o lună penrru a cincia roată pierdui dreptul la surpriză că pun
răul înainte numai ce am de povestit cât o să ne deconsolăm pe ce tăpşane tălpi
cu templu am prinde până la
Trivandrum data viitoare auzul
muştelor mai greu genitivul singular ne concepe infrasecunda ce percepţie de
insectofilie albine viermi de mătase calcuttani mai nicăieri oraşul din trei
poate Alarmel în Chennai Madras ce n-am încă Bucureşti cetate şi cucerit ţi se
flutură proporţie lingam de Murano
paradisiac avatarizată
intravenos masala din Bengali market ce ţi-e Taj cu cin’ te vede Agra de n-o
înţelege cu destin la Taj Mahal de la Shantiniketan părinţii Lilei nu-l voiseră
pe Shiv Bharat petroleum doi asasini îl hăcuiră oboseala mă sanscritizează în
Chicago spunând Vivekananda am
înţeles Eminescu aici invers şi
Tagore-Mumtaz-sonet 14 ani Rama în păduri 41 de zile rugă lui Shiva maia les
femeile pentru măritiş la Shiva lingam
41 de paşi făcuţi de Parvati spre a se mărita cu Shiva câte fiinţe în
ocean atâtea bunătăţi ai am la gura
peşterii adăp guru din croazieră hăp nu
bere vom vedea pe Şiv cu
Dionisos tiz parşiv mai joacă o pakora hora cafeaua mării amândora shubha
svastica şuba encomiastica rustica ultracaustica ce zisei de-o rasă aici
şi acasă vom intra în Elephanta noi fără infanta ne-om duce de pe cruce ca pe
la santa luce simboluri grămadă în creştet
ne vadă munte pe insule albul
cu ninsul e insule pe munte negrul ne mărunte pusul registru bacşiş de ministru
socoteala tike hermeneutike Şivişnu
Parvati Mahesh murthi Ardhanariswara
Gangadhar Sjiva Kalyan sundr murti Shiva Yogeshwara Şiva fără braţe
Shiva Nataraja no legs
tulburi izvorăsc valuri până
sus până în nori din avioane nox te-am văzut Şiva fără mâini fără picioare
înjumătăţit longitudinal ce înseamnă şi piatra sculpturatra şi mi-am dat drumul
în croaziere la Pattaya apoi la Mumbai tulburi până nu mai ai pământ aer
mirosul petrolului din tancul Guru
Gobind Singh primu-mi neînece
pe mare arabmumbă să-i
studiem şi fetei noastre horoscopul marital vapoare zgârie-nori răsăriţi de
slamuri sau sub pălăriile noastre bălăriile darurile domnului mărilor betonului
ne apropiem pe mare de Mumbai dinspre Elephanta inel cu nave şi turnuri pâcla
de cenuşă soarele fără alte
oprelişti fiinţa ni se călătoreşte briză cum o să povestesc a fi fost împreună
iar m-am sacrificat singur or fi vorbind sudicii mai din gât câtă mare cât
Mumbai în parte sosire piesa cu Pisaro pe invers asar’o portiţa căiţei flancată
pe monarhi Brandemburg India
Gateway Poarta sărutului India
Gate Tiberius Constantin Napoleon Washington cine să mai înoate păsărilor
cerşetorilor le dai firimituri din poartă supă de crab de român plictis de
cinci stele piscina supa de român supa de raci
în toată vaporos vaporeana hulă barbeque fripturi vrgetale
nescriptoriale vacă-n India noi
cu boul mai lup dac dacă vreau friptura
friptă de tot sau numai pe jumătate pe muzică pe lux pe mare muntele Ida
peştera Elephanta voi scrie vapoarele din scrisoare de velasqueziană infanta
comanda ca şi plicul prea mare ori fillet steak ori pot-chicken mandakranta
peste trei oceane foamea ne-o
sare parcă Vivekananda parcă Vedanta ne interesase conziua conjuraţia a nu ne
mai înjosi comparaţia informaţia restauraţia Marmaţia crinii de mare nici
dinozaurii nu-i comandase-n Alpha Centauri şi ne înviară laurii cum alţii
sunteţi în aceeaşi paradă
limpede pool de nu pol bazin
albastru ofertă vizuală nezonetabilizitaţiune sufixopatie ce-oi visa vei putea
fi magnetizat de muzică în penumbră vreo paranoia concurenţial geologică de
mâncarea oceanul şi-o servea în gâtul tău în nenmăsurata umplere a stomacului
eşti la Bombay gustă gustul
cinci stele vă văd prima oară
plăcerea are sfârşit de la comandă neînşelându-ne ra-pa-pam-pam tocmai că nu
vreau să alunec între avioane şi aşa anul ăsta am zburat cel mai mult tortul
norilor pe pieptul florilor
cu mine jingle bells n-aveam cum prinde undeva ce ziceţi de mine că vă
literaturizez
în alfabet keral nu tamil
semiobscuritate nu zici de India alfabetizată ci sută la sută Kerala ajunşi ai
preafripturii acum pudding cât mai rău arătând pe ce satisfacţie laudanda
laudanum într-un târziu impervertibil acum abia ne începem stafia cu degetul în
apa cu lămâile poate vă dau şi ideea pe
inimă nu că duce creierul décor
infinitatea baudelaireană a bucătăriei pe ce temei diferenţa de câte vieţi
spunem şi noi umbră apă prea albastră voi cântaţi de-o lume ori că zoroastră ce se potriveşte
nimerelii nimeni încartiruire
de cuffe cafea noapte atunci întreabă la fitness dacă te arunci direct
formatului hărtăneşte-i-te
ferăstruit tropic patimi cotite prin
labirinte executorii din cristelniţă te mai evaporai era cât până când mă va mai ţine norocul să
nu uit ghinionul regretului nici păcătoşenia prea fudulă ţi-aşa mă aşteaptă
oceanele contrasufletelor fără mai valuri tenace şi ajung
ani de-o Indie cât mai la sud
cu amintirea am lăsat facturierul doar semnat pocnetele cuptorului la barbeque
n-auzişi c-o luăm şi spre alte etichete
mâine şi poimâine pe urmă zburăm
în sonetul exilului ce cifrăraie poezia câtor cântece chinină şi uitarea şi
aripa nonagenară intenţia nemaimuririi
în nemurire nicio atingere până la plecare o să urc şi-om mai auzi
vedea cerem americăneşte şi apa minerală Nehru Mountbaten jacheta apei aerului mai rar mai obedient răvăşitei
proprietăţi de sine sineităţii proprii lanţul creastă crestând joacă de copii o
campanie luxoasă celula lui Gandhi nemai
sub cerul liber destui vibrând
părelnicia apropierii de nepermisa filmare cât că are documentare pentru film
arderea hainelor nu numai insulă legende rare nou fără puşcărie vreo dispariţie
ca din avion şi v-am prins nu m-ai mai prins despărţire cum părăsit pe vârstă
pasăre plângi şi te faci
epopee nu te citesc de după
iubire implicaţiilor adulterine mare lucru să te-apropii de uitarea
îndrăgostită dă-mi curaj când o iau razna a nu mi se întoarce rânza n-am mai
calculat rătăcirile sus vom fi nu chiar lauri otravă ne vom pistona creierii
plăgile din zgârierea cerului întinse piei la soare
şi cerşit încotro
expunându-ni-se cadavrul castele nu le-aduse Alexandru nici arienii rămâneţi
sub coviltir parcă i-aţi fi
chemat parcă nu i-aţi fi
alungat parcă nu v-aţi fi dovedit genele cât orizont şi bruna Mumba Devi fulg
albăstrimea clopot o adoră n-am mai tradus nici din sanscrită nici din mine
prebătrâneşte abandon stilistic
altfel mai nicio mimă poate dodii lăsatul la vatră convoi globular din cofă
sună globalitatea ce curente vom mai trage cu urechea vom mai trage în piept
vom mai trage de timp vom trage unii în alţii până la ultimul dacă vom înţelege
bine comanda spre liniştea alor noştri
petalici nu mai dăm nici
explicaţii ne scuzăm şi pentru clonţ în
gnoza terminării pixului mărgelari cocorul era Rama Sita rămâne singură Mahavir
şi-a dat hainele unui cerşetor Shivaji mort 1680 Mumba devi temple central jail
dogs and Indians are not allowed rani of Jhansi
raja Ram Mohan
Roy dandi march nunta plantei
tulsi cu lord Krishna thay pavilion a sonet labirintul zilelor fine garoafe
gălbenele cale lumea ba aici vin uri
lumânarea aprinsă ceea ce nu mă rog petrecui niciun numai starter partea
frumoasei arhitecturi slums partea
urâtă ci oameni cum n-ar fi frumoşi la puja
lui Ganesh mă număr înainte de
primul pumn propriu cum uitasm cina prinţesei pentru două mii de răftari sceptrul amestecat prenumărat
apetizoarelor mi-am îndulcit ardeiul şi cu târla mă italizez sub colina Malabar
adio televiziunii Montecarlo şi vederilor quasideplânsă nepresă strivitelor
coarne de-
aş putea să vă povestesc
recifosul pe ţări văzute lumea înfulecând de unde siam şi negru retoric
îngheţată şi cafea apoi sus la televizor ghiftuirea deschiderii fără încheiere
cu aniversare adolescentă de bani gata nu mi-e decât de prea multele gusturi
mai rar aşa şi-n filmele cu Emanuelle chiar o să
mă retrag în Elephanta mă pierd de cum mă thailandez de astă vară
când Mumba devi îmi deschise văluri post-puja dacă mă mai înţelesei nerugând
nici până aici pe nimeni n-o
să termine sonetul din pavilionul thai şi aşa mă pomenii în preferinţa nesfârșirii când îţi şi dai drumul
în iluzie că libertatea
stea în cinci stele sau hotel
cinci stele comunismul şi alte chestiuni filosofice pe Kashmir art şi dacă
văzui marea mă şi aruncai peşteră în magnificenţă rupturile de statuie cum nu
te înveţi minte până s-a dus atunci lamentaţie şi recunoaştere să-l urască atât
că-i puseseră portretul de
tinereţe nu-ţi ţin
minte nasul că semănaţi Gherguţ
tu şi fără barbă compensat din coadă vezi că vorbesc de Tagore pe un perete al
Sahitya Akadmi pe celălalt un kazah cu turban vreau să scap de lux nu mă mai
atrage mizeria s-o iau printre văd mâine reversul şi basta ai pe ziua de azi
excesul abstinenţei mai rar maharastrianizat şi Nandi venim dintr-o coerenţă
brâncuşiană o tăcere de piatră greu indianizabilă un ecou al Indiei mame din
stele şoptind Vede pe tot cerul lumilor nu mie să-mi fie cumva libertăţii
de a nu-mi fi ascultat
constrângerile câteodată prozodia la patimă cu grija să se autogenereze după
natură am şi scris în India ca în mama moartă m-am şi reîncarnat în Taj
President din 14 în 14 peşteri sonetizez minotaurului alt labirint sepie
fiinţele joacă scrabble pe pielea lui dumnezeu ce-a
făcut desfăcut partea mării
ce-nseamnă să te reverşi rari copaci înfloriţi până la capătul lumii
namaiameninţat cu moartea nu am haz şi dacă mor din senin nici atât trăiască
lasă-mă să te las să trăieşti oi fi vorbit n-am chef de vivere nu vreau să mai
văd foaia asta ce are nevoie de deschidere şi
pe închise era să se rupă soră
de drum până la Navneet să tot fie joi săptămâna cu Mumba devi din templu cu
somnul pe televizor nu ştii de timp trecător îţi spusei de pavilionul thai nu
de sonet cât despre tentativa de asasinat nu eu şi subiectul ţărilor se
subţiază în piesă nav nou neet cărare
alternative educations
political correct education Vinayak temple safety is our motto pe bus Tete de
sauvage de Gauguin C’est par ses meurtrisseurs que nous sommes gueris de
Rouault the sacred prism shanti lingam trigunateet siddhi lingam jyotir lingam
agni lingam ananda lingam sculttura in
vetro e sommerso cristallo in
ambra ecumene bhakti lingam Kabir shakti lingam gyanaavatar-Ganesh kathakali în
Kerala bharatnatyan în Tamil Nadu garba în Gujarat manipuri în Manipur bangra
în Punjab cinci smriti în Ahmedabad Patna Berekpur Madurai Bombay două ashramuri
în
Hyderabad şi Warda centre Gandhi în Berlin Washington 90 volume
truth is not violence sangrahalaya Buddha Mahavir dimensiune socială way of
life sense of alienation in alienation aceeaşi afecţiune ca înainte de independenţă
I have no enemy in this world nu un ritualist nu-mi
faceţi statui forget Gandhi
vedantin acelaşi suprem lumea familie lecţii în gândirea gandhiană la
universitatea din Bombay gandhian revolution khadi Usha satyagrahi arestată
1932 Bapu o zi de tăcere pe săptămână şi păpuşile îmi erau îmbrăcate în khadi
numai khadi pe viaţă şi nu te mărita m-a
învăţat să ţes Mani bhavan negustor de diamante gazdă de Gandhi în
1956 Martin Luther Ling a dormit aici pe podea sub cer 60 000 cărţi în
biblioteca muzeului Gandhi din casa Mani să nu fii pe aripă nici pe scut fă
rost de bilet la executive class lăsat TOI Freepress voi coborî în fine nu numai
pe pământ dar în exilul lui
Rama Nehru de bani gata Subhash milităros Gandhi în trio tată Debasree Roy to play mother Tereza între Bolywood şi Toellygunje divorţată a jucat în o sută de
filme şi în Mahatma pe-ale sfinţilor că din piatră şi voi fi folosit că să nu mă las ciobănaşi de la Mumbay tot
pe nedormite mă lasă voinţa de
voi fi având-o am sărit cu o paraşută fleică fleaşcă m-oi fi şi îngrăşat oi şi
slăbi avui o istorie codoaşă cu emfaza cotită pe mit până plonjăm nemaijain în el da un poem mai în
urmă plombay încă unul casă mare obrazul subţire hindus la biserică nedus în
temple da-ntre
cărţile citite de Gandhi mai multe biblii acolo ce-o
fi aia iubire până la urmă ce-o fi ăla adevăr dumnezeu cu pacea câţi farisei
înfruptându-se din timbru-i
oi căra şi eu ţoloabele de cărţi păcat că rămăsei de-ale bengalezilor că mai
nou sanscrita e o invenţie arian-europeană ca şi castele şi
celelalte reversarea istoriei
pe-atâta modism dictosemitism globularism bula papală bulă românească se vede
în ce pasă mă aflu poţi la infinit să ai tot altă perspectivă ba numai chakre
numărate celule nervoase celule de puşcărie creierul poliţist n-am zis de ghizi
Sanjay Sharma
punjabi formal nebăgăcios
compensat de Vinod pe când keralul Krishna Murthi cu nevastă fiică soră neromumbayan frăţioros tot rugi
şi lucăceli-andreiţeli cum îmi găsesc eu semenii semenilor făcu puţin sentiment
negustoros copilăros i-a luat
fetei lui de 12 ani cărţi de colorat că e artistă vrea
s-o vadă dansatoare de
bharat-natyam încă o Krishnamurti după Yamini şi Aiswaya după Roy miss world
acum actriţă natural dacă ajută guvernul artiştii în România pe Caramitru
reintru eu în pâine stewardesa noastră mâncată de vărsat c-ar mai fi dat o
cafea de nu m-ar omorâ căratul cu umblatul
m-am învăţat în Bombay niciun
accident osul de peşte în gât la Şantiniketan cactus la Calcutta stomacul în
Delhi ce urmează mulţi de 14 fură poate jumatea dublul 7 a nu fi obosit în
India ci de tine în India departe de ai tăi nici prea aproape de ai lor showuri
intelectuale solicitante până la urmă fără risc şi miză când vorbesc totuşi mă
leg mereu de un negat o idee o obsesie mi-am şi
clarificat accepţiile nelămuriri
mai vechi la ele apărute acum
densitatea întâlnirilor de elită a bătut vechea experienţă zilnică nu extensia
poate nici ecoul gata la altă expunere ce-o da dumnezeu ce-o fi făcând Andreea
ce Josefina nervii şi fizicul lumea există ce ne-om mai crede pasta nu s-a
terminat
aş reciti ziarul tot n-am
inspiraţie ce simţ al libertăţii să-mi mai ţin când îţi spun macroariditate vs
microunde carpatice la cutremure mânioase asta ne-o fi drama dacă nu tragedia
să mai am eu vreun complex de inferioritate faţă de indieni chiar am ajuns
indianist măcar Sergiu era indealist şi
idealist filosofie
corporaţionistă aşa şi keralezul al câtelea Nair de la Navneet mă trimite la
Motilal ştiu voia de la mine o antologie a poziei europene inspirate de India
poate şi-n România mai pun şi inspiraţii româneşti Krasko etc şi o colorăm ar trebui să fiu mai radical şi
fantasmagoric spre piaţă
prea multe exemple în cel mai
bun caz de prost gust poate în juma de oră în India ăsta mi-a fost primul drum
fără întoarcere că am luat-o parcă direct la Karachi cu prima Calcuttă 1+3x2=7 zboruri până la 14 celelalte directe
amsterdamez mai multe o hartă a Indiei pe unde am fost s-ar
bhartyara dau foaia şi
verificare-aş ce mood mă va cumpăra compara ne întări cristalul vederea întru puja ne clătinam al dracului în
certuri de globalitate fără mai castitate totdeauna mi s-a părut o soluţie mai
de fiecare dată îmi reglez respiraţia şi spasmele le trec în alt cont s-ar
împuşca între ele
frazele pe terasamentul de
renunţare atunci Netaji cu mareşalul căpitanul cu Mahatma în vers aud că era cu
7 ani mai în vârstă Tagore şi voi îi făcurăţi plic mai mare mignona s-o fi
supărat noroc că ne-am plăcut ca adulţii între gandhieni să rămânem de nu ni
s-ar închide căile rănile aş putea vorbi
despre viaţă ca India de fapt
Jinnah închipuia pe căpitan
la senectute gandhiana vede ortodoxia sanatani maestrul nici cu Manusmriti
despre femei nu se vedea de acord se opunea o fi văzut şi în viitor cu o lume
mai de grabă indiană somnolez n-am decât să intru în transă în samadhi toată
Ramayana altfel m-oi pregăti ca
şi cum de-o lună nu sunt numai o strună întinsă nici o săgeată neîmpinsă nici
un sunet nesolemnificat parcă aşa mă cunoscusem mai mult cu alţii pe invers
chiar de voi fi lipsit pe cineva pe mulţi venii pe locul meu purtat din ani pe
viaţă revăzând japonezistul
precis iar se va familiariza
retras cu povestea de la Aurangabad nu ca mare şef în Vygyan bhavan or nici n-o
să ne salutăm măcar cu Satyavrat de-i ţinusem citaţia am lăsat-o la Bhartya parcă India ar fi condusă de
Ramakrishna şi misiunea-i via
Vivekananda mai mari emoţii ca la sosirea din 10
noiembrie cu o zi mai devreme
atunci una mai târziu brambura papers şi spiciuri rajputane care cu tristeţe pe
cămilă retrăgându-se mai iute ce să povestesc
mai întâi pe limba cui poate n-o dăm pe subiectele de obşte mie puţin
rărite spre liniştire doza de toxine întreruptă poate n-o păţesc ritm
gandhian până la urmă incitaţia
dară mesajul de azi îl răspică pe cel de ieri iar pe pământ în chingi
paraşutate ajuns în press enclave
nr 13 încă unul până la 14 alături şi terminam exilul în 13 zile nicicând
rechinul cristalul ambii mei cumanimalul în speranţa să mă înghită întreg a mea
a sa vită
purta khadi ca voi dhoti în
Trivandrum îşi spăla rufele nu şi Nehru întâlniri în darbar numai lumini
tradiţional dhoti de mătase abroad saurastrian din Porbunder să nu uiţi
să-ntrebi de casă brahmin banya bună-i carnea de rechin cu ardei şi rozmarin pe frunzoaie de plantin
cocoş keral omonimie
Durga bengala pe nume din
scrisoarea către voi rămasul thai pavilion vă mai iubeşte burta de flori a
rechinului mâncată în ciorba noastră sodică soro bine şi cu amintirea Mumba
închinându-ne care încotro să nu zici că nu ţi-am spus Devi printre îmbătrânite
gene geaba ne explicăm mersul
neataşării detaşarea mai va
până te juri mă copleşeşte plictisul nu te socoti după ceasul Bangkokului că
nici acolo nu-l mutasei din datină să te văd preaaşternutule crocodil vedem
neamuri mărilor crampe ne burtifică nu mortifică nu vedem satul numai sucala târziu
înşeptit să zicem ca-n dosa pe-
a sudului sudalmă datul peste
cap al picioarelor tăiate copii de pus banii o aruncătură de mileniu nu te rupe
te-ai rupt cum te legi la cap aşa să te lege dezlege descântecul de peste deal
adu-mi aminte finele pe dealul celălalt râsetele din interdicţie poceala pozei
templiere cum nu ne mai pasă om fi şi
împachetat câte puţin om şi
lenevind pe sfaturi mehtiene din ram în ram colind gandhian pe circumstanţe
neatenuante ale lor pe râsetele din alt rând cum s-ar drege după aniversare
singur te spargi la care masă până la avionul pe muche atunci felul de muzică tic tacul giulgiu
tăcerii reci
acolo acum invitaţia câtora
contra singurului singur nu
s-o fi potri vind nu numă ra camilafca falcamila la Taj nefotografiată tresidentajată
te luasei după voce o scrisoare apoi o vorbă n-aţi mai recunoaşte pedeapsă
revers vechii seducţii din abstinenţă ori nebunie sau poate să fie sau n-are
cum
c-a fost ori visase ori scrii
ori ai din al zeimer vocala vaporului şi
până la ziuă postului trădător ce comenzi în necunoştinţă de foame numai o
clătinătură de memorie când şi sonetele mi se clătinau asiatic plec la colinde
pe vălurirea opririi şi formatul se stropşeşte a plecare aşa nu localizam
ultimatumul nu anecdotizam
lăsarea pe tuşă rezervă budhistă de bună voie la neîncăperea încarnărilor
venişi că nu thai cooler paradise passion n-am mai scris că erau şi desene am
inventat eu îngheţata de mango tu orezul răzbunarea ca o cocotă călugărindă
raţionalitate din burtă cale de
vapoare sprâncenate prawns noon
când o vorbă te lasă în destin până explicându-te de bătrâneţea aventurii
materul poză sari la trist creştinism coral Haendel nu anticipasem spaţiul
ruină primindu-ne pacea fie-ne cu suta cusută groapa ne înstrigoiem via
tajpresident de-a aura marea n-am existat
striveşte-te nu mi-a împins scaunul citiţi-mă pe frunte
crocante floricele pe Cuffe Parade norocul necântat cantata nenorocoasă chiar
chior chichirez pe gol alumn seminar furat oratorie modem cum că ne-am ostoi
carantina de lux aşa şi rotirea pe sub conferenţianţi o presimţire a
plictisului
ramayanic ne-om demărturisi la
potrivită vreme toţi ne-am îndrepta din paralizia tată cum scrie în rugăciunea
feţii ce-ţi voi povesti ce-ţi voi ura cum îmi vei răspunde la carieră
măcinându-ne humă pe teoria-ţi că morţii ce-am fi ea ne consumă şi totuşi am
văzut un meci pe stadion ne te potcoveşte
a sinucidere nici scânteia
biciului melancolic din pod ochii mai deschizând austeritatea luxuriei ţi-o
picurară supă de seară de-a-ndoasele rechinii oasele pui autoînghiţiţi chinină
pene leneşe gene de caducitate formal cocoş cocoş cocoşat adus în keral bol
thailandez în Taj President Bombay 9
decembrie după ora nouă Mumba
Devy până în Elephanta Alarmel Valli din Madras la noi am fi valsat statui etern
în rupere ca o întrerupere comedia cu cerşetoarea copiii la tabla am râs destul
adică deloc n-am plâns înţelesul în pavilionul thay pe Cuffe exotică
parabolizare a nonsensului chiar
hohoteşte hotentoata
nematolabilă noaptea nu mai e lungă demult poate albă tinereţea să mă fi prins
de pe urmă nu-n simetria dintre Mussolini şi Gandhi discursul pe traseul
terestru Alpi tirolezi catrinţa îmi despecetluieşte subconştientul din când în
când şi neplăcut Matisse Palladi
ca o
nedreptate nu lui Netaji ori
Patel sieşi obârșie amicul
doar pentru el unii ne stingem înaintea lumânării unde nu dai doamne jos bustul meu de umbrire
chiar acum pe neobservate lumea mănânce tăifăsuind raci din Golful Thailandei
noi mâncându-ne raci în de noi condamnare
contaminare numără-mă pumnului
memorial ne chibzuim cuvântul lipsă diamantele lui Muni găzduire sub ceruire
balcon grăire gandhi gândire shanti mandire chin chinuire bici biciuire scări
scăruire chibz chibzuire m-aş supăra să-mi veniţi pe cămaşă ci oalele încinse
numai poftă deşertaţi
orezul temelie sosului cu puii
parce amintirea sorţii în imposibilitatea siestei ghiftuire ierarhie inspiraţie
dry şperluite acrostihurile Sandule spre
ce regret întorcându-ne de unde prea ne întâlnisem fără arşice ca piatra pe murături să vă fi lipsit să nu
mai vorbim de platagele am venit să
privesc cristalele Murano în
formă de linga de elefant de sine iar se va supăra da’ ar citi măcar de
contextul exemplificativ glumă zice
că ştie ea ce nu ştiu eu spunând ce ştie ca eu nu cui te plângi hrănit cu supă
de rechin pui numai pui mai
apoi pui rănile duse avem bagaje o foarfecă upanişade
tăieturi în toi de încheiere
niciodată îngrijindu-mă voi duce-o până la primăvară în munci catran pe iasca
minţii nu-mi stă rău voiajul forţat domiciliu cinci stele în cinci colţuri Panait şi Mohandas şi
tăietorul în poză mai bine prieteni că tot indienii opreşte-te să mai iubeşti
crestezul orhideei din
tulpina patimii duse nu povesti
în acatiste duşmănia ascunzătorii contraponderilor spumă piesa-n spirala galeriei
francomuranane primind-o Mumba cutremurat Ahile ce ne-om fi povestit idolatria
cum ceruse a nu i
Am selecţionat "extraordinar" pentru că nu sunt capabil să înţeleg felul în care manipulezi tu limba, care, de altfel, ne este comună, totuşi...
RăspundețiȘtergereUite, te rog sămi traduci şi mie acest pasaj: "de noi condamnare contaminare numără-mă pumnului memorial ne chibzuim cuvântul lipsă diamantele lui Muni găzduire sub ceruire balcon grăire gandhi gândire shanti mandire chin chinuire bici biciuire scări scăruire chibz chibzuire m-aş supăra să-mi veniţi pe cămaşă ci oalele încinse numai poftă deşertaţi..."
...am văzut să-mi, pardon
RăspundețiȘtergereRolul Creatorului Poet e să formeze noi cuvinte, să lege ceea ce pare de nelegat, să transmită emoţie, să primească. Un feedback fără nicio întrerupere, aşa cum probabil simţiţi şi dumneavoastră, domnule I. G. Comentariul 2 e, pardon, ultra-admirativ!
RăspundețiȘtergere