AHIMSA IN ROMANIA

AHIMSA  IN  ROMANIA

George Anca – Dorina Chiriac – Mioara Vergu – Bogdan Giubega – Ana Pop Sârbu – Ioan Miclău Gepianu – Iuval Noah Harari – Hans Rosling – Luca Nicolae – Gianni Rodari – Daniel Vorona – Adelina Fleva – Maria Timuc – Ștefan Foarță – Vișan Dragoș – Victoria Dragu Dimitriu – Silvia Andrucovici – Loara Levițchi – Cristi Neacșu

George Anca

Ahimsa / nonviolenţa post-gandhiană în România

         Gandhianismul este o doctrină spiritual-politică înemeiată pe nonviolenţă, pe ahimsa. Mahatma Gandhi, părintele naţiunii indiene, a fost luat drept model şi în afara Indiei, Martin Luther King fiind printre clasici şi martiri, asemeni maestrului. Doamna Usha Mehta, custode al muzeului Gandhi (Nani) din Bombay, mi-a povestit cum Dr. King a rugat-o, iar dumneaei a acceptat, să-i permită să doarmă o noapte unde dormea Gandhi, pentru a primi ceva din trăirile, vibraţiile aceluia. Voind să pronunţ „gandhianism” în America, într-un context public, am simţit un impuls ca şi electric purtîndu-i pe cei doi şi cred că am tăcut, în spirit jain, cu timiditate valahă.

                   Cînd Lucian Blaga a asistat la o conferinţă a lui Gandhi la Lausanne, s-a detaşat parcă de mesajul imediat pentru a face loc unei fulguraţii unice, altceva decît impresiile lăsate de personalităţile altor gînditori pe care îi întîlnise înainte, cum a şi scris într-un articol cunoscut astăzi şi în India. Mai mult, acea vedere a devenit povestirea lui preferată, ritmată ca un mahapranam/respiraţie lungă într-o repovestire materializîndu-l epic memorial şi pe Rilke:

         „Ne-a povestit odata despre Gandhi - Tagore si Gandhi - cum l-a cunoscut în Elvetia.
Stia, ca un regizor extraordinar, sa povesteasca. Tot începea asa, cu un glas domolit. Si încet se intensifica si privirea, si tot, si pe urma îti crea ca o halucinatie. Spunea cum a venit întîi Gandhi. Venise pentru o conferinta. Pe scena era o masa. Si-a venit omuletul acesta. Gandhi, îmbracat într-o camasa de lîna alba, mi se pare c-avea si picioarele goale, cred, dar nu stiu sigur. Si dintr-un salt s-a asezat în forma de Budha - cum stau ei, asa - pe masa si a început sa vorbeasca cu glas foarte mic întîi. Lumea a trebuit sa ciuleasca urechile ca sa asculte. Si pe urma, din ce în ce - ca la Blaga - glasul se intensifica. A început sa le vorbeasca, ma rog, de chestiunile lor hinduse... Si glasul se intensifica din ce în ce, din ce în ce, si din ce în ce avea Blaga impresia ca masa se facea mai mare, ca Gandhi crestea, ca tot restul era ca o pestera în care numai Gandhi stralucea la mijloc... În fine, ca un regizor! El vedea si ce spunea Gandhi. Nu mai tin minte de acum o mie de ani! Dar avea darul acesta nemaipomenit de a se transforma - si în glas, si în toate. Era extraordinar de fermecator si neprevazut în tot felul. Dar eu mai mult nu stiu sa-ti spun, fiindca nu tin minte ce vorbea, de unele si de altele. Spunea ca l-a cunoscut si pe Rilke. Ne povestea din voiajurile lui. Si spunea; "Rilke - îl vezi asa poetic si..." sigur, cum era. Dar zicea ca l-a vazut pe Rilke furios odata. Ca erau poftiti amîndoi, în Italia, nu stiu la cine, la o persoana importanta. Si i-a facut s-astepte la usa. A sunat si n-a venit imediat sa deschida. Blaga a suportat foarte bine asteptarile acestea. Rilke s-a înfuriat nemaipomenit, a spus, si a batut cu batul în usa. Si cînd a venit sa deschida, i-a reprosat ca l-a facut sa astepte afara. Ceea ce nu te-ai fi asteptat de la Rilke...
- Da. Într-adevar.
- Rilke - pe care mi-l imaginam serafic si extraordinar! Cu totul altfel l-ai fi crezut. Si a spus ca el a fost foarte mirat. Si în seara aceea, Rilke n-a vorbit la masa. A ramas sumbru. Ei, numai la aceasta nu m-as fi asteptat de la Rilke?! Vra sa zica ne povestea lucruri deosebite si ne facea mare placere. Pe urma vorbea de literatura, cu Ionel mai mult”. (Stefania Velisar-Teodoreanu, intervievată de Ion Oprişan, 12 februarie 1982)

         Vasile Voiculescu moare în noaptea de 25 spre 26 aprilie 1963, după ce refuzase hrana asemeni lui Mahavira, dacă nu lui Zahei, ”Şi rămase acolo încremenit într-o metanie năruită, aşteptând să se scoale amândoi la trâmbiţa judecăţii de apoi”.  Un paralitic purtat pe umeri de un orb, apud Schopenhauer, asociază Roxana Sorescu voinţei de a exista şi la Zahei-Ulise, Homer-Voiculescu, pe drumul lumii-luminii, transfigurat de ahimsa, nonviolenţa spirituală.

         Prietenul său, Urmuz, s-a sinucis în 1923, “în spiritul veacului” (George Călinescu), căutând o moarte “fără nici o cauză” (glontele?). După ce poruncise decapitarea lui Miron Costin în decembrie 1691, domnitorul Constantin Cantemir, tatăl lui Dimitrie, “plângea între toată boierimea şi blăstăma pe cine l-au îndemnat de au grăbit de i-au tăiat”.

         “ochii furaţi-mi cât sângeră blând/ soare-n amurg coborând” (Cezar Ivănescu). “Te voi conduce oriunde vei voi să mergi, iar ochii mei îţi vor însoţi picioarle”. (Kahlil Gibran)

         Doi credincioşi ai unei Zeiţe, închinându-i-se, aceasta le spune să ceară câte un dar: cel care va cere primul va primi jumătate din ce va cere, cel care va cere al doilea va primi dublu din ce a cerut primul. Unul era lacom, altul gelos. Lacomul s-a gândit: dacă voi cere primul, voi fi păcălit, iar gelosul: dacă voi cere primul, celălalt va fi mai bogat. Lacomul tace, după un timp, gelosul spune: O, Mamă, fii bună şi scoate-mi un ochi. Iar lacomul şi-a pierdut amândoi ochii. Normal, morala: orientare, gândire negativă, de unde viloenţa şi în familie, între fraţi (îmi ruinez fratele chiar cu preţul ruinării mele) etc.

         De ahimsa (nonviolenţă), în România a vorbit, în cunoştinţă de cauză, prima oară, Mircea Eliade, în articole, romane, jurnale şi memorii : “Prima floare care i se oferă acestuia este ahimsa, în sens propriu ea înseamnă non-violenţă” (“Introducere în tantrismul secret”); “Această extraordinară nebunie a Indiei, să iasă neînarmată în faţa tancurilor şi mitralierelor europene”; (în închisoare) “Am fost rugat şi eu să improvizez un curs de istoria religiilor şi să vorbesc despre Gandhi şi mişcarea naţionalistă indiană”; “Şeful Gărzii de Fier alesese calea nonviolenţei”; “Ce revoluţie naţională şi socială, în afară de cea a lui Gandhi, străbătută de duh creştin şi tolstoian – a îndrăznit să-şi facă “propagandă” cerând oamenilor să se apropie de călugări şi să fie în orice clipă aproape de moarte? Semnificaţia revoluţiei pe care o năzuieşte d. Corneliu Codreanu este atât de profund mistică încât succesul ei ar însemna încă odată victoria duhului creştin în Europa”.

         Tânărul Eliade consemna “profunda unitate a culturii aborigene indiene şi cea a tradiţiilor populare româneşti”. După Cicerone Poghirc şi Amita Bhose, oarecum protocronist, România-India se citesc şi Mioriţa-ahimsa.

         Chiar aşa. Încât am dezvoltat subiectul la Rajsamand (Rajasthan, India), în context internaţional - ahimsa, cu interes nu numai din partea unui musulman din Sri Lanka. Neopunerea la violenţă se asociază şi cu metoda jaină a frăţiei cu toate fiinţele (şi cu animalele), detaşarea ca şi jaină, ori de sol dacic, fiind tulburată de avatarul-nuntă, fostă moarte.

         “Mioară, mioară, tu-mi fii surioară”. “Dacă m-or urî/ Şi m-or omorî,/ Vina lor o fi,/ Păcat şi-or plăti”. “Stăpâne, stăpâne,/ Nu mă blestema!/ Nu-i de capul meu,/ Şi-i de capul tău.” “Mică miorea,/ Nu-mi purta grija,/ Iei m-or omorî/ Şi m-or îngropa”. “Surioara mea,/ Semnele tale/ Sunt şi ale mele./ Aseară m-am culcat/ Şi am visat / Că am să mor”.

         “Şi, iată, dădu soarele-n deseară,/ Se-mpliniră vorbele mioarei:/ Ciobănaşul de măciucă măciucat/ Lângă-o apă-i aruncat/.../ Mama oasele-aduna/ Şi os cu os lipea,/ Mioara din gură-i sufla/ Şi ciobanul învia./ O, ce somn somnii/ Ca-n aripa morţii!/ Mama-i zicea:/ - Şi acum, mioara mea,/ Nu zăbovi, îndat'/ Dă-te peste cap/ Şi te fă iar fată,/ Ca să-i fii mireasă”.

         “Câte fete-n sat la noi,/ Fă-le, doamne, toate oi,/ Şi pe mine-un ciobănaş/ Să le cânt din fluieraş,/ Şi pe mândruliţa mea/ Fă-o, doamne, o mieluşea/.../ Dumnezeu l-a ascultat/ Şi aşa s-a întâmplat/.../ Da' şapte flăcăi din sat,/ Doamne, rău s-a supărat/.../ Către sară să-l prindem,/ Bucăţele să-l tăiem,/ Inima să i-o mâncăm,/ Blestemul să-l dezlegăm,/ Fetele să le luăm/.../ Da' mândra ciobanului/ Pe cei şapte i-auzea/.../ Fugi, stăpâne,/ Că nu-i bine,/ Că vin şapte către tine/ Da' ciobanu se ruga/ Înainte de-al tăia,/ să-l las' să-şi cânte doina/.../ Cei şapte l-o apucat,/ Bucăţele l-o tăiat,/ Inimioara i-o mâncat,/ Blestemul s-o dezlegat/ Şi din turma cea de oi/ Se făcea fete-napoi./ Da' mândra ciobanului/ Nu lua faţa omului./ Pe mormântu lui plângea/ Şi din gură cuvânta:/ Cin' blestemu l-o-mplinit/ Să n-aibă loc pe pământ/ De iubit şi de murit,/ Şi nici traiu de trăit,/ Numa tot de chinuit,/ Cum mă legăn eu în vânt/ Şi-s legată de mormânt”.

         “De ce trâmbiţa nu tace,/ Turmă-ntoarce pe dâmboace,/ Pă la strunge turme strânge,/ Pân' ce-şi rupe-un grai şi zâce:/ - Păcurar mic, străinic,/ Auzea numai un pic,/ Cei mai mari o ţânut sfat,/ Când la apă te-o mânat,/ O grea lege că ţi-a dat:/ Să te puşte, să te taie,/ Să te pună-n trei fârtaie,/ Să te taie, să te puşte,/ Să te puie-n trei ţăpuşe./ - Trâmbiţă, trâmbiţulică,/ Sora mea şi sorulică,/ Grăia către păcurari,/ Că, de-or vrea să mă omoare,/ Nu mă-ngroape în pripoare,/ Nici în negru ţintirim,/ De-acolo să nu mai vin,/ Ci în vârful muntelui,/ Sub cruciţa bradului/.../...nănaş mare/ Luceafăr de lângă soare/ Şi luna, soruca lui,/ Din marginea cerului.”

         Până la un florilegiu din care n-ar lipsi Inorogul şi oceanul lui Lucian Blaga – oricum ahimsa românească poate fi prefaţată în absolut cu “Eu nu strivesc corola de minuni a lumii” - sau Lumină lină de Tudor Arghezi, ne-am întoarce, atavic fie, la Eminescu, pe răspunsul verbal al unui editor: nonviolentă e Rugăciunea unui dac. Dar ahimsa finalului din Călin (Kali/dasa), sărbătorindu-se contrapunctic, nuntă interregn, în cosmos jain? Dar prefacerea, ca-n Ramayana lui Valmiki a durerii-soka în verset-sloka - “...greieri, şoareci,/ Cu uşor măruntul mers,/ Readuc melancolia-mi,/ Iară ea se face vers” ? Valmiki iar (?): “O pasăre pluteşte cu aripi ostenite,/ Pe când a ei pereche nainte tot s-a dus/ C-un pâlc întreg de păsări, pierzându-se-n apus.”/ Aruncă pe-a ei urmă priviri suferitoare,/ Nici rău nu-i pare-acuma, nici bine nu... ea moare,/ Visându-se-ntr-o clipă cu anii înapoi”. “Mai e-n tot universul o stea plină e pace,/ Netulburată vecinic de ură, de război”? “De-aceea te-ai retras tu, îi zice magu-atuncea,/ Să trăieşti în asceze gândind la Dumnezeu,/ Bând apa mării-amară în negrele spelunce -/ Ca să domini in tine ispita, geniul rău”.

           În teatru, dacă nu pe scenă – Decebal - Zalmoxe-Hristos – Rigveda:

Deşi duşman, îţi zic: Bine-ai venit!

Eu duşmanii mei nu-i urăsc... îi bat,

Dară învinşi – eu îi iubesc /.../

Un singur lucru e mai bun ca viaţa,

Pentru că nu-i nimic, nimic chiar: moartea.

Ah, cum nu suntem pe atunci pe când

Nici fiinţă nu era, nici nefiinţă,

Nici marea aerului, nu auzul,

Nimic cuprinzător, nimic cuprins,

Nu era moarte, nemurire nu

Şi fără suflet răsufla în sine

Un ce unic ce poate nici n-a fost!

Dar vai! un sâmbure în acel caos,

Mişcându-se rebel, a nimicit

Eterna pace şi de-atunci durere,

Numai durere este-n astă lume...

Unde e starea aceea unde zeii

Nu existau, nici oameni, nici pământ,

Pe când acea fiinţă ne-nţeleasă

Nu-şi aruncase umbrele în lume?

SOCIO-ANTROPOLOGIA NONVIOLENŢEI/AHIMSA (CAMPUS)

         Namaskara Mahamantra jaină invocă închinător pe cei supremi, sufletele liberate, preceptorii, învăţaţii scripturilor, călugării celor cinci Mahavratas (non-violenţă, adevăr, non-furt, celibat, non-posesiune):

Namo Arahamtanam

Namo Siddhanam

Namo Ayariyanam

Namo Uvajjhayanam

Namo Loe Savva Sahunam

         Anticul Chanakya a remarcat că nu există duşman mai mare decât foamea - “Nasti kshudhasamah shatru”. Foamea este prima cauză a violenţei, spune actualul liderul religios al jainilor, His Holiness Acharya Shri Mahapragya.

         Educaţia pentru ahimsa – ahimsa prashikshan – are patru componente: istorie şi principii ale ahimsa; transformarea inimii; stilul de viaţă nonviolent (pentru ahimsak – practicantul ahimsa); instruirea pentru auto-angajare (self-employment).

         Nonviolenţa şi câştigarea pâinii merg mână în mână în curriculum-ul educaţiei ahimsa. Gândirea profundă şi schimbarea atitudinală asupra violenţei-bogăţie, violenţă-posesiune, ca şi baza conceptulă a metodologiei Ahimsa Prashikshan presupun următorii paşi esenţiali:

         A.Conceptul corect al dezvoltării. Acesta are patru aspecte: 1. Dezvoltarea emoţională prin educaţie. 2. Echilibrarea dezvoltării etico-spirituale cu dezvoltarea materială şi fizică. 3. Stil de viaţă liber faţă de violenţă. 4. Atingerea sănătăţii holistice, a echilibrului mental, păcii şi fericirii în sfera individuală şi socială.

         B. Dezvoltarea unei atitudini corecte faţă de bogăţie şi consum şi adoptarea unor mijloace cinstite de trai sunt necesare pentru a sista un astfel de câştig de bani şi consum care creează probleme sociale. Sunt patru aspecte: a. Stoparea vilolenţei ce rezultă din reacţie. b. Stoparea poluării şi degradării mediului. c. garantarea sănătăţii fizice, mentale, emoţionale şi sociale a individului. d. Eliminarea mentalităţii criminale.

         Practicile ahimsa prashikshan uzitează tehnica repetării (cu voce tare, scăzută, mental) a  câte unei detrminări ferme (sankalp):

         Sankalp pentru conceptul corect de dezvoltare: a. Voi adera la conceptul echilibrat de dezvoltare. b. Voi practica stilul de viaţă nonviolent. c. În educaţie voi încerca dezvoltarea emoţională.

         Sankalp pentru atitudine corectă faţă de bogăţie şi consum: a. Mă voi abţine de la dobândirea unei asemenea bogăţii şi consum care să creeze probleme sociale. b. Mă voi abţine de la dobândirea unei asemenea bogăţii şi consum care să creeze reacţie violentă. c. Mă voi abţine de la dobândirea unei asemenea bogăţii şi consum care să creesze sărăcie şi foame. d. Mă voi abţine de la  folosirea atâtor bani şi consum care ar putea crea inegalitate socială. e. Mă voi reţine de la asemenea ocupaţie şi consum care ar avea drept consecinţă poluarea şi distrugerea mediului.

         Sankalp pentru atitudine corectă faţă de consum: a. Mă voi reţine de la consum nenecesar.b. Voi exersa autodisciplină şi discreţie chiar pentru consumul necesar şi esenţial. c. Voi încerca să reformez mentaitatea criminală.

         Sankalp pentru prevenirea violenţei reactive. A. Rezolvarea conflictului de castă/rasial: 1. Voi avea o credinţă statornică în unitatea umană. 2. Nu mă voi angaja în nici un fel de conflict sau altercaţie bazate pe casteism sau rasism. B. Întărirea armoniei religioase şi comunitare: 1. Nu mă voi angaja în vreun conflict bazat be religie şi comunitate. 2. Nimeni nu trebuie să dezonoreze reuniunile, sărbătoririle şi procesiunile altor religii. Dacă este posibil, acestea să fie respectate din toată inima. 3. Dacă unii indivizi fac vreun rău religiei sau comunităţii cuiva, nu trebuie săvârşită răzbunare asupra întregii religii şi comunităţi ale răufăcătorilor. C. Rezolvarea conflictului etnic: 1. Voi dezvolta un punct de vedere relativistic faţă de diverse populaţii etnice. 2. Nu voi urâ pe alţii datorită diversităţii etnice, nici nu mă voi angaja în nici o violenţă pe acea bază.

         Se fac exerciţii – preksha – pentru eliberarea de tensiune (Sankalp: Practic meditaţia Preksha  pentru a-mi rectifica instinctele), pentru controlul asupra impetuozităţii, pentru dezvoltarea neînfricării (Spiritul meu de neînfricare se dezvoltă: frica mi se stinge), pentru dezvoltarea compasiunii şi sensibilităţii (Virtutea compasiunii mele se dezvoltă. Îmărătăşesc sensibilitatea cu toate fiinţele./ Patimile mâniei, mândriei şi lăcomiei fac pe om nemilos. O persoană nemiloasă chinuie şi înşală pe ceilalţi şi se complace într-un comportament indezirabil./ Cum nimănui nu-i place să fie tratat urât, de ce m-aş complace într-o comportare indezirabilă faţă de alţii?/ Pentru a duce o viaţă bună şi a face viaţa socială paşnică, trebuie să dezvolt compasiunea. Mă hotărăsc  ferm să dezvolt compasiunea în mine însumi (însămi), pentru dezvoltarea toleranţei (Spiritul meu de îngăduinţă se dezvoltă; echilibrul meu mintal se menţine. / Contemplu senzaţii fizice precum cele induse de vreme şi de boală,impresii mentale precum plăcere-durere, prosperitate-adversitate, răspunsuri emoţionale precum idei contradictorii, comportare contradictorie, interese contradictorii. Sunt supus tuturor acestor răspunsuri, dar doresc să le atenuez influenţa. Dacă influenţele acestea cresc, puterile mele vor scădea. Cu cât mai puţină influenţă de la acestea, cu atât mai mari puterile mele. Astfel, cultivarea toleranţei este secretului succesului în viaţa mea”), pentru dezvoltarea privirii relativistice asupra gândurilor şi activităţilor altor indivizi şi comunităţi (a. Voi adopta o privire relativistică asupra gândurilor şi activităţilor altor indivizi şi comunităţi. b. Nu voi crea o situaţie de conflict datorită diversităţii de gândire şi de muncă; în loc să creez conflict, voi căuta reconcilierea) .

         La finele stagiului de instruire ahimsa se repetă următoarele (sankalp final): 1. pentru dezvoltarea puterii mentale voi practica Anupreksha dezvoltării spirituale.2. Voi rămâne credincios zeităţii/dumnezeului/sufletului meu. 3. Voi încerca să rezolv probleme sociale prin valori morale şi spirituale. 4. Voi practica Anupreksha detaşării pentru restrângerea consumului. 5. Pentru dezvoltarea morală voi practica Anupreksha integrităţii. 6. Voi practica regulat exerciţiile învăţate în programul de instruire pentru nonviolenţă/ahimsa

Tehnicile includ: Mahaprana (respiraţia lungă), Kayotsarg (contemplarea autoconştiinţei), perceperea respiraţiei, perceperea culorii albe, meditaţia roz, sorbirea culorii albastre etc.

AHIMSA PRASHIKSHAN

         Jainii cred în Jina cf. şaiviţi-Şiva, vaişnaviţi-Vişnu, creştini – Cristos. Dar Jina nu se referă la o persoană, este o stare a sufletului. Cele trei doctrine de bază ale jainismului sunt ahimsa (nonviolenţă), aparigraha (nonposesiune), anekanta (nonabsolut). Lumea este din infinit în infinit, necreată, atma-sufletul este forma cea mai pură a lui Dumnezeu, care nu este creator, protector şi distrugător. Religia are 24 fondatori, Tithankaras, cel dintâi – Rishabha, cel de-al 24-lea – Mahavira (sec. 6, contemporan cu Buddha, Laotse, Confucius, Pythagoras). Thirtankara mai este numit Jina, Vitaraga, Arhat, Sarvajna.

Principii şi istorie

         ahimsa paramo dharma (Mahabharata) - nonviolenţa este cel mai înalt principiu religios. Violenţa (himsa) se produce în timpul muncii, în apărare, sau premeditat. Actul trăirii împreună nu epuizează posibilitatea nonviolenţei/ahimsa. În schimb, ahimsa spirituală ţine de unitatea fiinţelor vii, asemenea, animal, pasăre sau om. Violenţa e nu în societate ci înăuntrul fiinţei, dntotdeauna. Este un mit dobândurea nonviolenţei prin represarea violenţei din societate.

         Ahimsa, cuvânt compus din negativul “a” şi “himsa” însemnând nonviolenţă, comandă, în negativ, a nu te angaja în ataşament sau ură, a nu ucide nici o fiinţă vie, să opreşti şi să elimini asemenea tendinţe. În direcţia pozitivă, ahimsa ne motivează să ne angajăm în activităţi care promovează adevărul, spiritualitatea, cunoaşterea şi viaţa bună a ta şi a celorlalţi. În sens negativ, ahimsa aboleşte violenţa. În sens pozitiv este angajament cu sine şi cu lumea pentru facerea de bine. Negaţia generează tendinţe pozitive, iar acceptarea binelui implică respingerea răului.Ahimsa negativă e pasivă, cea pozitivă e activă.

         Intenţia rea e violenţă, intenţia bună e ahimsa. Mânia şi mândria sunt rezultate ale violenţei în forme eterice. Ataşarea şi ura sunt cauzele cele mai de seamă ale violenţei. Puţinătatea sau lipsa a ceva de asemenea cauzează violenţă. Spiritulde detaşare – Vitragata – ne ajută să transcendem hotarele înguste ale ataşării şi urii.

         Din cauza diferenţelor de castă, culoare şi credinţă, fiinţele umane se privesc mai de grabă cu ură decât cu iubire. Filosofic, avem trei opoziţii: prohibit; prohibitor, vânat; vânător, noncoexistenţial. Ahimsa poate fi susţinută numai de filosofia anekant, care ne învaţă că nu există nimic precum o opoziţie absolută sau o acceptare absolută pe lume. Nu sunt adevărate diferenţialitatea absolută şi asemănarea absolută. Dacă opoziţia este partea expresivă, acceptarea este partea ascunsă. Asemănarea e ascunsă după diferenţialitate şi viceversa. Dacă ne concentrăm pe diferenţă şi opoziţie, se generează violenţă. Dacă ne concentrăm numai pe asemănare şi acceptare, sensul nostru al utilităţii este cu susl în jos. Soluţia (la violenţă) e să ne concentrăm asupra relativităţii dintre asemănare şi diferenţă, dintre opoziţie şi acceptare.

         Personalitatea modernă e responsabilă pentru violenţă. Trebuie explorat subconştientul. Scientiştii văd violenţa ca pe un dat genetic. Psihologii consideră violenţa instinctul bazic al omului. Sau instinctele sunt rădăcina violenţei. Ecologişti fac din mediu cauza violenţei. Filosofii spun că violenţa rezidă în acţiunile omeneşti. Acţiunile noastre trecute ne forţează să comitem violenţe. Dar, potrivit unei axiome filosofice, acţiunile trecute pot fi modificate, cumva şi genele, instinctele, mediul? Singurul răspuns ar fi dezvoltarea ahimsa şi reducerea violenţei (himsa), schimbarea rădăcinilor violenţei şi a mediului/ media violente.

         Conştiinţa obiectului exterior trebuie schimbată în conştiinţa de sine. A fi conştient de sine înseamnă a fi nonviolent. Fiind conştienţi de obiect, suntem violenţi. Sexualitatea, mânia, posesivitatea şi îndoiala promovează violenţa prin tensiune represivă, chimia corpului, dezechilibrul sistemului nervos, orientarea negativă, activitatea în exces etc.. Numai spiritualitatea, conştiinţa sinelui, realizarea sufletului şi simţământul egalităţii pentru toate fiinţele pot corecta violenţa. Se defineşte schimbarea, se dezrădăcinează violenţa prin meditaţie, controlul respiraţiei, autodisciplină. Celălalt e absent când ne concentrăm asupra noastră înşine şi atitudinea negativă se stinge. Cel mai greu lucru, a răspuns un filosof, este a te concentra asupra sinelui, după cum cel mai uşor este să-ţi dai cu părerea fără a ţi se fi cerut. Tendinţa către violenţă e controlată prin meditaţia trupului, a vorbirii şi a minţii.

         Ahimsa îmbrăţişează toate religiile şi filosofiile, fie islamică, budhhistă, parsi, tao, creştină, vedică, şinto, sikh or jaină, dincolo de hotarele provinicialismului, şovinismului lingvistic, sectarianismului sau comunalismului. Nu e proprietatea nici unui individ, e un simţământ universal.

         Rgveda: “Iartă-ne, o, Varuna, dacă am făcut rău unei persoane care ne iubeşte, unui prieten, coleg sau vecin, sau chiar unei persoane necunoscute”. Yajurveda: “Lasă-mă să văd în toate fiinţele semeni”. Atharvaveda: “O, Doamne, fă-mă să mă simt prieten tuturor fiinţelor omeneşti, fie că le cunosc, fie că nu”. Chhandogya upanishad: “cineva poate atinge Brahm Loka împlinind toate datoriile faţă de învăţătorul său, studiind Vedele, generând religiozitate printre fiii şi discipolii săi, controlând şi internalizând toate organele de simţ, ne angajându-se în volenţă sau orice alt fel împotriva vreunei fiinţe vii aşa cum se arată în scripturi şi comportându-se astfel până la sfârşitul vieţii sale”. Ramayana: “Regele trebuie să protejeze femeile, copiii, bătrânii şi pe cel ce a căutat adăpost la el”. Mahabharata: “Ahimsa e de un ordin mai înalt decât amândouă îndeletnicirile de a câştiga bani sau de a ţine ritualurile”. Mahavira: “Cel pe care vrei să-l ucizi nu e altul decât tine însuţi”. Buddha: “Considerându-i pe ceilalţi asemeni ţie, nu trebuie să-i ucizi sau să laşi să fie ucişi”. Bodhicharyavtar: “Un om devine inferior ucigând o fiinţă vie”. Mahatma Gandhi: “Am pornit în căutarea adevărului. Am găsit ahimsa.” Vinoba: “ a distruge duşmănia, pofta, foamea, boala”.

         Iisus Hristos: “Iubeşte-ţi duşmanul”. Koran Sharif: “Bismillahurrehmanerahim” (Dumnezeu este atotblând). Dr. King: “Universul e de partea dreptăţii”.

Transformarea inimii

         Transformarea inimii, a mediului interior are mai puţin succes decât schimbarea mediului exterior. Nu pot fi schimbate secreţiile hormonale, simţirile şi gândurile. Dar nici simplul destin nu scuză un hoţ, un desperado. “Doar unul dintr-o mie încearcă reuşita” (Gita). Oricine poate atinge desăvârşirea, fără gând la rezultat, cât la echilibrul său mental.

         Cum să ne schimbăm simţirile şi emoţiile? Potrivit unei axiome, ascunsul nu poate fi găsit decât devenind ceea ce este ascuns, Gupti. Sunt trei feluri de Gupti ascunderea trupului, a vorbirii sau a minţii. Kayotsarg (relaxare), tăcerea şi concentrarea sunt primul pase spre transformarea inimii. Cea mai mare problemă de azi e violenţa nenecesară  - violenţa necesară ar fi de 25% din total. O societate nu poate înflori prin minciună, necinste, hoţie, violenţă, rapacitate, tulburare şi agresiune. Atracţia faţă de material, de obiect, face secundară transformarea inimii. Este necesară schimbarea acestei atracţii faţă de material şi şi trezirea conştiinţei fiinţei. Cel ce meditează e religios, se roagă, este nonviolent, nemeditatorul e copleşit de energii negative, ireligios, violent. Sănătatea, în Ayurveda, este echilibrul deficienţelor; “kalah parinamah” (timpul aduce schimbae şi se schimbă pe sine).

         Transformarea inimii cere anume instruire: crearea credinţei, cunoaşterea îndemânărilor, practica. În meditaţia adâncă, timpul şi spaţiul sunt anihilate. Unii nu pot intra în dhyana, alţii nu mai pot ieşi din ea. Trăim într-o lume de forme o viaţă de forme. Prin dhyana se transformă inima, se concentrează mintea, se dezrădăcinează excitaţiile. A vedea faţă în faţă înseamnă a deveni unul. Prin vedere, formele iligibile devin lizibile.

Stilul de viaţă nonviolent

         Stilul de viaţă nonviolent , pentru care viaţa este o ştiinţă a ahimsa şi a păcii, lansează şi este lansat de un ahimsak, un individ exemplar care nu are nevoie de ditrecţiile altora. Fromarea personalităţii acestui (ideal) ahimsak se realizează, în prezent, prin Anuvrata, sistem întemeiat de Acharya Tulsi şi ahimsa prashikshan, a lui Acarya Mahapragya.

         Codul de comportare al Anuvrat promovează schimbarea stilului de viaţă pin: 1. ahimsa practică sau abţinerea de la violenţă (stilul de viaţă ahimsak presupune minimizarea violenţei, care este necesară vieţii dar nu este baza vieţii; textele jaine acceptă patru forme de violenţă: violenţă generativă – în agricultură, violenţă opoziţională – în autoapărare, violenţă la nivelul gândirii – simţiri agresive, violenţă în acţiune – ocupaţională.); 2. Nonagresiune; 3. Non-participare în activităţi destructive; 4. Credinţa în unitatea fiinţelor umane (a tuturor fiinţelor); 5. Toleranţa religioasă (orice religie este esenţial o expresie a adevărului având propriul semn distinctiv – jainii – ahimas, Buddha – mila, creştinii – serviciul, Vedele – purtarea dreaptă); 6.Siguranţă/ încredere  în interacţiune şi în afaceri  (încredere interactivă: a. nu există înşelătorie în încrederea socială b. normele stabilite nu sunt violate în încrederea socială c. nu se doreşte câştigarea de beneficii adiţionale în încrederea socială); 7. Dezvoltarea disciplinii (sublimarea prin autodisciplină); 8. Transparenţa alegerilor (şi electorii şi candidaţii pot fi responsabili de malpraxis); Descurajarea tradiţiilor vătămătoare şi bolnave (e.g. zestrea-sinucidere, nunta exhibiţionistă); 10. Neacceptarea substanţelor intoxicante şi o viaţă liberă de dependenţă (Gandhi. “Analfabetismul e de departe mai bun, dacă educaţia e finanţată prin vânzarea de substanţe intoxicante”); 11. Dezvoltarea conştiinţei mediului (istoria civilizaţiei este istoria violării legiloor naturii).

         Principiile relativităţii (anekanta): a) Nici un obiect ori sistem nu e dincolo de câmpul relativităţii. Fiecare obiect şi sistem este relativ. Nu este complet ăn sine însuşi. b) Două calităţi opuse pot exista într-un obiect împreună. c) Punctele de vedere nu stau în opoziţie unul cu altul. Ele sunt relative şi, astfel, complementare unul altuia. d) Numai opoziţia sau numai suportul nu pot susţine un sistem sau un stabiliment. Sistem sau stabiliment este posibil numai printr-o combinaţie a suportului şi a opoziţiei. e) Toate filosofiile unilaterale sunt pline de defecte şi conduc în ultimă instanţă la distrugere. Neagresiunea, neinterferenţa, neviolarea limitelor cuiva şi demnitatea şi relativitatea sunt principiile asimilării şi ale cooperării. Un individ motivat de principii asimilative caută relativitatea şi armonia chiar în atitudinile unilaterale. f) Adevărul este multidimensional. Orice punct de vedere este parte a unui imens depozit de cunoaştere şi fiecare punct de vedere este adevărat în limitele sale.

         Experimente ale relativismului: 1. În domeniul spiritual: neangajarea în violenţă împotriva fiinţelor vii. 2. În domeniul social: toate fiinţele sunt interdependente (axiomă); atitudinea relativistică prin care fiecare mebru al societăţii să fie de ajutor celuilalt va anula necesitatea exploatării, crimei şi violenţei. 3. În domeniul economic: proprietatea devine relativă  (nu se trece de o anumită limită în posesiunea avuţiei, lăsând şanse celorlalţi de a câştiga şi astfel nedescurajându-se spiritul intreprinzător) 4. Pentru amiciţia religioasă: cinci principii: a) Propagă religia ta, dar nu condamna pe alţii. b) Fii tolerant faţă de gândirea şi crezul altora. c) Nu nutri ură sau respingere faţă de alte secte sau adepţii lor. d) Cei ce-şi schimbă credinţa nu trebuie maltrataţi. e) Trebuie un effort combinat de a propaga elemente universale ale religiilor precum adevărul, ahimsa etc. 5. La nivel internaţional (familie, castă, societate, naţiune şi lume sunt organizaţii crescând gradual din nucleu).

         Coexistenţă: Mahavir: “Când este coexistenţă şi sinteză în lumea lucrurilor, de ce n-ar fi aşa şi între oameni” “Fii prieten cu oricine”. Baza coexistenţei: unitatea ultimă a tuturor fiinţelor umane.

         Experimente ale coexistenţei: a) În viaţa de familie : găsirea unor elemente comune care unesc familia. b) În viaţa comunităţii: Faţă de conflictul dialectic de pretutindeni, în lipsa cumpănirii, este nevoie a se ridica deasupra considerentelor mărunte şi a simţi unitatea şi asemănarea tuturor fiinţelor umane.

         Pacea şi coexistenţa mondiale: În era atomică, violenţa şi-a asumat dimensiuni radicale. Avem două opţiuni - fie acceptăm ahimsa şi pacea, fie suntem gata pentru anihilarea totală. “Două perechi diametral opuse pot exista împreună deoarece nu sunt în totală opoziţie” (Mahavira).

         Trei formule de coexistenţă: a) Asigurarea b) Încrederea c) Lipsa fricii. Nehru a inclus coexistenţa în doctrina Panchsheel. 

         Gândire pozitivă: Adevărul este de neatins fără gândire pozitivă. Un individ cu orientare negativă neagă orice adevăr, rezultând mâhnire, tristeţe, manifestări maniacale, părăsirea muncii şi violenţă. Un individ cu gândire pozitivă este capabil să atingă adevărul, al cărui rezultat este succesul şi pacea. Gândirea unui individ este de două feluri: sănătoasî şi disperată. Disperarea este rezultatul unilateralităţii. El se fixează în punctul său de vedere şi consideră punctul altora fals. În schimb, cel cu atitudinea anekant (relativistă) este în stare să înţeleagă adevărul din vederile altora. Gândirea pozitivă este nepasională. Este lipsită de îndoială. Găseşte acord în aparente contradicţii. Necesită liniştea minţii, cumpănire. Gândirea pozitivă este calea spre dezvoltare şi pace. Transformarea inimii este importantă. Neînfricarea, prietenia, mila, iertarea şi afecţiunea sunt simţăminte pozitive care ajută individul să depăşească simţămintele negative şi să devină nonviolent. Prin instruirea Anekanta (nonabsolut/relativitate) te eliberezi de percepţii negative, gândire unilaterală şi insitenţă. Pentru dezvoltarea unei atitudini sănătoase este necesară învăţarea şi practicarea următoarelor principii ale anekanta: 1. Opoziţie 2. Coexistenţă 3. Libertate 4. Relativism 5. Sinteză.

         Anekanta şi construcţia unei societăţi noi. Omul este consumator, restul lucrurilor sunt consumaţia lui. Este controlor, făcător şi consumator. Se vorbeşte azi de un om nou, o societate nouă, o lume nouă. În filosofia anekanta, eternul este continuu prezent, dar nu exclude schimbarea. Principiile anekanta: relativitate, sinteză, coexistenţă.

         Bazele individualităţii: şapte caracteristici înnăscute ale individului: 1. Constituirea trupului 2. Ereditate 3. Puterile gândirii 4. Simţăminte 5.Capacitatea de a simţi 6. Emoţii 7. Înţelegere. Baze pentru construcţia societăţii: (caracteristicile socializării sunt legate de caracteristicile individuale:) 1. Dependenţa mutuală 2. Empatia 3. Limitele drepturilor cuiva 4. Limitele libertăţii cuiva 5. Creşterea limbii, inteligenţei, gândirii, artelor şi meşteşugului.

         Clasificarea indivizilor: 1. Ca mlaştina. 2. Ca apa noroioasă. 3. Ca apa în nisip. 4. Ca apa pe stâncă. Cu emoţiile din prima categorie nu se poate da sau urma un sistem bun; a doua categorie e a instinctelor animale, neajutând o societate sănătoasă, liberă de violenţă; a treia poate stabili sistemul; indivizii din categoria a patra pot genera valori în societate, credinţă în puritatea mijloacelor şi bunăstării altora. Indivizii din prima categorie cred în prevederile penale, cei din ultimele două categorii cred în puritatea mijloacelor şi transformarea inimii. Nici societatea nonviolentă (Gandhi), nici societatea fără clase (Marx) nu s-au realizat, datorită simţământului monistic sau atitudinii unilaterale.

         Anekanta şi democraţia: unitate ăn diversitate, nu separatism pe baza diferenţelor – anekanta este dimensiunea filosofică a acestui proces al sintetizării unităţii şi diversităţii. Potrivit aceasteia, două lucruri nu sunt total similare sau total disimilare. Insistenţa pe generalitate pune capăt specialităţii. Insistenţa pe specialitate pune capăt originalităţii. Pe baza similiratăţii poate fi întărită unitatea; pe baza disimilarităţii pot fi întărite specialităţile individuale. Accentul pe similaritatea mecanică lipseşte naţiunea de indivizi merituoşi. Accentul pe disimilaritate duce la dezmembrarea unei naţiuni. Jayacharya a realizat o sinteză a similarului şi distinctului în Terapantha.

         Anekanta şi economia politică: Un motiv al creşterii violenţei este pofta de câştig, noţiunea de a face bani printr-un împrumut, creditul devenind o matcă pentru creşterea economică. Potrivit anekanta, valorizarea unui obiect trebuie să fie relativă în termeni de materie, locaţie, timp şi emoţie. Favorizarea creşterii economice (omul consumă toxicitate) lasă de-o parte probleme vitale precum sănătatea păcii mentale, echilibrul emoţional, bunăstarea mediului. O dezvoltare socială echilibrată este posibilă prin modelarea economiei politice după problemele omului, nu pentru clădirea de imperii.

         Sănătatea fizică. Sănătatea nu e numai lipsa durerii. Hiperaciditatea produce gânduri rele şi sentimente bolnave. Lipsa glucozei în sânge duce la sinucidere sau la comitere de crimă. Dacă sistemul nervos nu este echilibrat, violenţa va fi generată prin secreţiile interne. Yogasanas sunt utile pentru obţinerea unui echilibru între corp şi minte, înre fericire şi mizerie, astfel, după Patanjali, fiind imun la excesele de conflict. Asanas sunt interzise în mediul poluat. Este periculoasă performarea lor fără cunoaşterea sistemului, a procesului, sub ghidarea unui expert. Din cele optzeci şi patru de mii de asanas din vechime, s-a ajuns la optzeci şi patru sau chiar două: baddh padmasana şi kayotsarg or shavasasna.

         Nonviolenţa şi dieta. Respiraţia şi dieta/hrana sunt cele două elemente de bază ale vieţii. Ce hrană este potrivită pentru a ţine simţurile cuiva într-o stare de puritate şi veracitate? Să nu ne lăsăm de falsa noţiune că scopul hranei este astâmpărarea foamei. Hrana se conectează cu fiecare aspect al vieţii, cu celibatul, controlul organelor de simţ, cu inteligenţa şi înţelegerea. În mliteratura Agama, dieta echilibrată a fost exprimată prin unodari – nevoia de hrană a unui om s-a determinat a fi de treizeci şi două de îmbucături, o cantitate mai mică este unodari. Azi, potrivit Organizaţiei Mondiale a Sănătăţii, cicizeci de grame de grăsime sunt suficiente unui individ. De câtă energie are nevoie trupul? În timpul migrării de la o naştere la alta, îngurgitarea continuă într-un fel sau altul. Naturopaţii consideră zahărul (alb) drept otravă dulce. Două grame de sare sunt suficiente pentru douăzeci şi patru de ore. Când mâncăm, să ne învăţăm să tăcem, să nu râdem, să nu conversăm. În Ayhurveda se spune că, mâncând, să ne gândim la ce mâncăm. Hrana poate duce la cinci feluri de beneficii: 1. Creşterea energiei 2. Recuperarea energiei pierdute 3. Expulzarea elementelor străine 4. Atingerea prospeţimii şi a greutăţii (mici) 5. Atingerea fericirii.

         Principii ale construcţiei sociale nonviolente. Ahimsa este principiul universal al unităţii. Toţi oamenii sunt membri ai aceleiaşi rase umane. Acesta este principiul unităţii umane.Toate fiinţele vii sunt înrudite între ele. Acesta este principiul unităţii fiinţelor vii. Acest simţ al unităţii a dat naştere simţului empatiei. Tăind iarba, Kamal, fiul vestitului poet mistic Kabir, a simţit “Aceeaşi forţă a vieţii curge în viaţă cum curge şi în mine. Cum pot eu, atunci, să tai iarba?” Un grup de cinci mii de lucrători pentru ahimsa pot fi înaintşii unei reconstrucţii sociale mai largi. În viaţă au succes numai cei buni la management.

        

Venitul moderat şi instruirea pentru serviciu

         Focus central: omul sau banul . Potrivit anekanta, ce e nou e şi vechi, în continuitate există şi schimbare. Nimic nu este cu totul nou.

         Natura umană. Mahavira spune Kama Kame, omul e libidinos. Pasiunea este un element de bază al naturii umane. Al doilea – pofta de avere, al treilea – credinţa religioasă, al patrulea – emoţia.

         Acharya Mahapragya descifrează o teorie a perspectivei integrate la Chanakya, consilierul (mahamantri) regelui Chandragupta (acesta discipol al lui Bhagawan Mahavira):

Sukhsya mulam dharmah. Dharmasya mulam artha.

Arthamya mulam rajyah. Rajasya mulam indriya-jaya

Temeiul fericirii e religia. Temeiul religiei e avuţia.

Temeiul avuţiei e statul. Temeiul statului e controlul simţurilor

         Dorinţa necontrolată – ducând la bunăstare şi dezvoltare, potrivit economiei moderne, dorinţele nelimitate, excesul de confort plasează omul la periferie, iar banul devine forţa centrală.. Mahavira spune:

Iccha hu agasasama anantaya

Dorinţa este nesfârşită precum cerul

        

Mahavir spune: pune capăt luxului. Cântecele care trezesc pasiune nu sunt cântece, sunt bocete; dansurile şi piesele care trezesc pasiunea sunt batjocură; podoabele şi decoraţiile care provoacă exhibiţionism sunt o povară; pasiunea neînfrânată creşte nefericirea. În economia modernă, a lui Keynes, omul trebuie să devină avut, în economia lui Mahavir, omul trebuie să-şi trăiască viaţa paşnic şi fericit.

         Conceptul economic al dezvoltării. Aşadar nevoile primare ale fiecăruia trebuie satisfăcute şi fiecare trebuie să-şi trăiască viaţa în fericire şi pace. Sărăcia nu e dezirabilă, săracul n-a fost vreodată plăcut cuiva. Kalidasa:

Arjuna a ars pădurea Khandava

Auritei Lanka i-a pus foc Hanuman

Kamadeva a fost ars de Shankara

Dar nimeni n-a ars sărăcia care arde pe toţi

         Gândirea economică trebuie să ţină seamă, după Mahavir, următoarele puncte: 1. Ahimsa (nonviolenţa) şi puritatea mijloacelor 2. Ne-eroziunea valorilor morale 3. Limite interesului personal. Nici o religie nu pune piedică dezvoltării economice. Pe de altă parte, mecanizarea creează şomaj şi chiar meseria de preot ajunge să fie făcută de un robot. Mahavir a clasificat oamenii în trei categorii: cel ce are multe dorinţe (Mahechha), cel ce are puţine dorinţe (Alpechha), cel ce nu are dorinţe (Ichhajayi). Economia nonviolenţei, odată cu eradicarea sărăciei, aplică şi conceptul mahavirian de societate vrati (dedicată).

         Economia nonviolenţei şi a păcii. Economia modernă nu e pentru nonviolenţă sau pace, ci pentru prosperitate. Gandhi s-a opus industrialismului şi concentrării capitalului, cerând descentralizarea industriei. Mahavir a dat trei direcţii în ce priveşte producţia: a nu se manufactura arme ale violenţei (ahimsappyane), a nu se asambla arme (asanjutahikarne), a nu se face instruire pentru muncă păcătoasă şi violenţă (apavkammovades).

         Sărăcie şi şomaj. Omul are multe minţi şi abilităţi, nimeni nu e inferior, nici complet inutil (Mahavira). Sistemul economic modern are patru direcţii: eradicarea sărăciei, oprirea creşterii populaţiei, îmbunătăţirea mediului, eradicarea şomajului.Este o relaţie inversă între sărăcie şi creşterea populaţiei. Golirea satelor şi migrarea populaţiei în megaoraşe, ca şi filosofia deterministă cauzează şomaj. Urmând anekanta, filosofia lui Mahavir sintetizează soarta şi iniţiativa personală.

         Ahimsa prakashan şi autoserviciul. Educaţia pentru serviciu s-a extins în diferite centre ale ahimsa prshikshan spre anul 2000, începând cu 250 meserii tehnice şi netehnice. Mica iniţiativă a rezultat în mii de oameni educaţi în autoserviciu în meserii precum cusut, lucru la calculator, beţe de tămâie, medicamente din produse de pădure, vopsitorie mehendi. Nu trebuie să devii ahimsak după găsirea unui serviciu. Un om flămând comite violenţă, dar nu este mai puţin violent un om bogat. Instruirea pentru purificarea emoţiilor este la fel de necesară ca instruirea pentru serviciu. Sunt organizate campusuri săptămânale şi lunare.

Vaporul cu marmoră

        

Vaporul cu marmoră de Rajsamand va ajunge la Constanţa în primăvară. Serpentinele spre Udaipur nu iartă. Nu-mi închipui copiii de la noi făcând yoga. A păţit-o el Eliade.

         Regele Padma s-a călugărit lăsând regatul fiului său Nami. Acesta, în timp ce avea febră, se înfurie auzind sunând brăţări şi marmore. Reginele se dezbrăţărează. Optzeci de pelerini se prăvălesc în prăpastie. Ocna duduie.

         Nami se călugăreşte. ﾎnvingeţi mai întâi duşmanii, e sfătuit, şi Indra îl îndeamnă să-şi conducă poporul. Nami răspunde că dacă unul, el însuşi, e cucerit, face cât a bate zece milioane de inamici. Se călugăreşte şi lasă regatul fiului său Mithila.

         Editorul de cărţi cu ahimsa ar putea găsi piaţă printre isihaşti. Aş vorbi cu patriarhul să-l caute el pe ascet în Ludnum până soseşte marmora pentru catedrală.

-       Zeul travestit în yogin spune pe rând că prinţul a murit – slujnicei: n-are rost să plângi la moarte, comentează ea; regele: e un fapt al vieţii; regina mamă: îţi pierzi timpul cu lucruri care nu mă privesc; soţia (povestindu-i moartea prinţului, yoginul chiar şi leşinase): vai, yoginule, ţi-ai lăsat casa, nu şi ataşamentul – nu-ţi face griji de moartea soţului meu de vreme ce este viu pentru totdeauna în mine.

         Scrie Tagore cum poetul Tulsi opreşte o femeie să-şi dea foc, sati, la moartea soţului ei: el e în inima ta, trăieşte. O poetă din Kerala: aveam de gând să mă sinucid. Lasă, lasya-aură.

         În jainism, calea mântuirii este controlul de sine. Două ţestoase văzuseră venind spre ele în luncă doi şacali. S-au strâns sub carapace. Şacalii s-au ascuns. Una, nerăbdătoare, nemaivăzându-i, şi-a dst drumul şi au şi mâncat-o. Cealaltă, nimic şi nimic, până s-au săturat şacalii să aştepte.

        

         Brâncuşi a fost în Ujjaini. Vedea ruine. Marmora Rajasthanului l-ar fi inspirat. Nu l-or fi lăsat englezii să ajungă la Ellora, în Maharashtra, din Madhya Pradesh, doar Maharaja Holkar Yeswant Rao venea de la Paris.

         Rrgele Chand din Ujjaini îi trimite vorbă regelui Reni din Rajgriha că, dacă-şi vrea regatul în bună stare,  să-i dea în dar colierul coroanei, elefantul regal, pe prinţul Abhaya şi pe regina Chehin. Reni răcneşte la solul lui Chand: spune-i regelui tău că dacă doreşte bunăstarea regatului său, să-mi trimită carul de foc, elefantul Anilgyn, diamantul vajra Ihanga şi pe regina Shivadur... Războiul sta  să înceapă.

         Prinţul Abhaya îngroapă  mulţi bani de aur în câmpul lui Chand şi, ridicând vocea: te-au vândut generalii, unchiule. Chand vede banii şi se întoarce singur la Ujjaini. Nu puteau face războiul fără rege, ce s-a întâmplat? Ei îi desluşiră cursa lui Abhaya. Să-l prindă cineva şi va fi răsplătit.

         O curtezană se duce în Rajgriha şi-n câteva zile se face recunoscută ca doamnă respectabilă. ﾎl invită pe Abhaya la cină, îl otrăveşte şi-l trimite inconştient  într-un car regelui Chand.

         Abhaya: M-ai adus inconştient, te duc la tata conştient. Se duc. Abhaya găsi  un om ce avea voce asemănătoare cu a regelui Chand. ﾎl duce în Ujjaini, îl bate, lumea sare-n ajutor, văzând că nu e regele, râde. Tot aşa, şase zile. Când li se întoarce regele şi Abhaya îl pocneşte în cap cu un papuc iar Chand cere ajutor, nimeni nu-l mai crede. ﾎl ia la taică-său şi, Chand scuzându-se, Reni îl îmbrăţişază şi-l trimite cu fală la Ujjaini.

         În Ujjaini se spune că s-a născut Kalidasa.

         Pentru puţinii români de pe lume, jainii ca blajinii. Sadhvi Vishrut Vibha călătoreşte pentru tineri în Aagama Jaina/Agam-ul jain. Lumea îşi botează pe la noi fetele Ramayana: călătoria (a/yana) lui Rama. Aşa şi marmora, pathak.

         Dhan, născut cu o lingură în gură, a luat-o pe Dhani şi l-au avut pe Ilac.Venind acrobaţi în oraşul lor, lumea rămase încântată. Iar Ilac, văzând-o pe fata maestrului printre acrobaţi, se hotîrâ că ori se însoară cu ea, ori stă celibatar toată viaţa. ﾎi spune tatălui că nu mai mănâncă şi nu mai bea până nu-i fixează nunta cu fata. Tatăl îl cheamă pe maestru: dă-i fata şi-ţi dau bani să scapi de sărăcie. Nu e de vânzare, i-o dau numai când se va face bun acrobat, să placă regelui şi astfel să facă bani.

         Ilac lasă părinţii, ajunge artist şi dansator, vânturându-se din loc în loc. Du-te-n Benatat, dansează pentru rege, fă bani, şi-ţi dau fata. Regele acceptă spectacolul.

         Repovesteşte Sadhvi... Ilac Kumar îşi începu numărul la timpul cuvenit. Luă o scîndură şi o fixă pe bastoane de bambus. Fixă un cui în mijlocul scîndurii. Plasă o nucă de betel pe cui. ﾎşi puse glezniere şi încălţăminte de lemn. Luă o sabie într-o mână, un scut în alta şi urcă pe stâlpul de bambus. Balansându-se cu buricul pe nuca de betel, începu să se învârtească, rotund, rotund. Lumea era fascinată de minunata lui acrobaţie şi se veselea cu voce tare, aplaudând. Numărul următor, se lansa  pe sfori executând figuri grele cu sabia şi scutul.

         Pe de altă parte, fata maestrului, îmbrăcată în robe frumoase, dansa şi cânta cântece populare cu vocea ei melodioasă. Fiecare privea cu interes întreg spectacolul. Văzând frumoasa performanţă a fetei, regele începu să gândească: dacă fata asta poate veni în palatul meu, viaţa îmi va fi bucurie. Dar nu-mi pot îndeplini dorinţele cât trăieşte el. Viaţa mi-e fără rost în lipsa acestei frumuseţi. Trebuie cu orice preţ să fie a mea. Dacă acest artist cade jos dansând, numai atunci pot s-o am.

         Mă gândeam la altceva, mai joacă o dată şi te răsplătesc. Ilac (scrisesem Ilici) riscă iar salturile peste stâlpii de bambus. Regele vrea iar. Părăsind a treia oară arena, Ilac vede un călugăr cerşind de la o bogată primadonă. Ea i-a dat modak, dar el privea în pământ, nu la frumuseţea ei. Ilac fu impresionat de calmul călugărului şi-şi spuse că dacă ar muri acum, cu acest simţământ de ataşament, ar merge în iad. Şi regele privise scena şi s-a simţit ruşinat de gândurile lui rele faţă de fată. Normal, dragii mei, Ilac şi regele, dar şi regina şi fata, s-au gândit la eveniment şi au obţinut puritatea inimii datorită detaşării şi au dobândit cunoaşterea supremă.

         Tată şi fiu se călugăresc. Traversau o junglă. Fiului i se făcu sete. ﾎşi urma mai departe tatăl. Văzură un râu: bea, fiule, astâmpărăţi setea, şi vei fi pedepsit după aceea.  Tatăl coboară în râu, bea apă şi îi face loc băiatului. Coborât şi el, deodată îşi spune: de ce să beau apa asta, ea însăşi are viaţă. Nu se face să iei altora viaţa pentru folosul tău. Se întoarse fără să bea. Merse înainte şi setea devenise insuportabilă. Arşiţa îl copleşi. Se opri şi se odihni sub un copac ştiind că sfârşitul îi era aproape. ﾎncepu să intoneze Namaskar Mantra şi muri.

         Renăscu în cer .

         Mahavir ne este guru. Franz Bopp l-a învăţat pe regele Angliei sanscrită. Eminescu i-a tradus gramatica. Eu cu Stan am publicat-o.

         Regele Udai se face călugăr. La inspiraţia lui Mahavira, nu-şi pune fiul rege, să nu-l coboare, ci-l întronează pe fiul surorii. Când acela mai vine din din meditaţie, noul rege crede că-şi vrea regatul înapoi. ﾎl dă afară din grădină şi dă ordin să nu-l primească nimeni. Soţia unui olar îl convinge pe acesta să-l găzduiască la ei, unde e şi otrăvit.

         Zeiţa dă foc acelui oraş, neatinsă rîmânând decât casa olarului..

         O credincioasă îi pune un leac – nepermis călugărilor -  în mâncare. Ascetul se face bine. Află şi intră în santhara, postul pe viaţă.

         Discipolul aruncă o piatră în acharya să-l omoare. Maestrul  îl vede şi, până a lovi, aruncă piatra înapoi.

         Fiul regelui îi cere ajutor la cucerirea unei cetăţi şi-i trimite o prostituată deghizată: mi-a murit bărbatul şi acum sunt pelerinară; iar îi pune medicamente în mâncare, îl vindecă de o boală, iar el se îndrăgosteşte de ea.

         Mai mult dorm. Mă dau tânăr şi transcriu, pe sărite, fapte ascetice.

         Pleacă în străini şi-şi lasă averea în grija muierii, nimc, ia alta, aia da, chipurile grija face succesul. Crezusem că să te fereşti de succes.

         Medita în frig. Mai greu în iad. Ţânţarii îl lăsară mai fără sânge. Şi muri în noaptea aia.

         Guru îi dă regelui leac să cerşească mâncare de la fiecare casă şi din aia să trăiască. Te pleci când nu ai mândrie.

         Doi fraţi se fac discipoli la un acharya. Unul doarme, altul nu. Ultimul are a doua naştere în cer şi iar devine discipolul unui acharya, care-i predă trei capitole din Uttaradhyayan, dar călugărul nu poate învăţa capitolul al treilea pentru că intervine Gyaanaavarniya Karma, ca să scape intră în post şi nu numai că se liberează de Karma dar i se trezesc puterea lăuntrică şi cunoaşterea care l-au ajutat în învăţarea altor scripturi.

         Naşterea în om nu e averea adevărată. Pagubă profitul să te naşti în cer şi trăirea fără rost. Unde te duci? Să-l văd pe Dumnezeu. ﾎntreabă-l când mă voi mântui, la întoarcere Narad îi spune că în trei naşteri. Eremitul se plânge că s-a nevoit şaizeci de mii de ani şi tot mai trebiie să aştepte. Se duce acasă. Alt eremit îşi aude că are de aşteptat atâtea naşteri câte frunze sunt în copacul sub care meditează. Mare bucurie pe el că sigur se va mântui după  un anumit timp.

.                    Văzu elefantul înnebunit venind spre ea. O încolăci cu trompa şi o aruncă în cer. O prinse un zburător vidhadar şi o şi plăcu, dar îşi dădu seama de păcat. Femeia îi spune: nu-mi ştiu destinaţia.

 

ACHARYA MAHAPRAGYA AND POST-GANDHIAN AHIMSA

         Meeting Acharya Mahapragya, listening to His Words, reading his books, and especially understanding, all the way through, what happens with one's mind and actual Ahimsa path of transformation of heart and  thus of mankind  itself were among life term achievements I had a chance to get by attending Rajsamand Conference and Training Camp. Post-Gandhian career of non-violence appeared as a global refoundation of urgent ahimsa practice, from a non-violent life style to economics – e.g. hunger and poverty as sources of violence  -, and spirituality in the light of Ahimsa Prashikshan. Instead of formal declarations we shered, tens and thousands of us, an intimate, almost silent consciousness change helped by most qualified trainers, under the guidance of Acharya Mahapragya and Uvacharya Mahashraman.

         Ideal of an ahimsak or ahimsa ambassador made room for the real human being we may be, free at once to express a growing inner peace in the context of  perennial Jain thinking extended by Anuvibha's president, Dr. L. S. Gandhi to UN pannel discussions. Pannels and workshops in Rajasmand will remain unforgottable for any participant from India and many other represented countries.

         As A Romanian, I will try to spread the teachings of Rajsamand. I wrote afterwards a micro-novel – The Orissa Woman. Jain Poem – and I am doing a research on Ahimsa in Romanian literature from the ancient ballad Mioritsa/The Little Lamb/Memna (in Hindi) to the new Romanian Heysichasm, rereading in ahimsa-key poets like Mihai Eminescu, Lucian Blaga, Vasile Voiculescu. Before Rajsamand I lectured, at Delhi University, on Mircea Eliade's Centenary in the World, mentionning that he has introduced ahimsa concept in Romania and commented Mahatma Gandhi's non-violent revolution.

         If the violence against Mihai Eminescu (1850-1889), for instance, became almost umbearable , appearently  only a real sense of ahimsa can save Romanian culture from so called post-modernist deconstruction. If Eminescu rewrote on his own the beginning of the world from a sparkling point, as in Nasadya Sukta, he also had another hermeneutics of the same, introduced with an “alas”. Indeed, a title like “The Earth's Peace Comes to Ask It” is not a mere rejection of war. Even a violent birth of cosmos has to be challenged. And if the magician character  is a saint in Eminescu, I wish he were in Rajsamand and see the tenth Terapanth Acharya, Mahapragya as a confirmation of his holy visions.

         And if Dragos Paslaru, an actor turned into a monk, has been nominated for Kyoto Prise, on artistic and ethical frame, why not an “Ahimsa” award wouldn't be handled to him from part of Romanian-Indian Cultural Association? Along with other recognition tokens - “Mihai Eminescu” award for Mihai Stan, publisher of Sanskrit Grammar in Eminescu's version, “Mircea Eliade” award for Mircea Handoca's writings on Indian influence in Eliade, “Sergiu Al-George”award for lawyer Ion Dumitrescu's lectures on Mahatma Gandhi and Jawaharlal Nehru, “Amita Bhose” award for actor Vasile Menzel's recitals from Indian scriptures.

         I wrote in the book of Children Peace Palace that it is a world wonder. A spiritual one. We heard fresh so musical voices  continously along with mahapranam bee sound. Climbing the Hill with thought to Tirthankaras and  Terapanths, some of us got an increased feeling of Christmas on 25^th December, few days after Id. As if holidays make easier even the life of the poor  and closer the  mystic but practical greatness of Ahimsa.

         As it happens, back to own routine duties, also the contrast induced or walled between religions  can be again at work , the good time of “non-violent life style” seems perhaps dreamy. Yet, final briefing of Dr. Gandhi made clear once more our growth through Rajsamand encounter, a landarmak in our way to better humanity. Rudi sent here his Introduction to Jainism. Mezaki found similarities between Shinto and Dacian Zalmoxe. Gabriela spoke of enthusiasm in Rajsamand. Thomas reformulated his interfaith statement.

         Vinod wrote me a letter just in Rajsamand. And I received in Bucharest from the editors – P.V. Rajagopal and S. Jeyapragasam – Ahimsa NONVIOLENCE -, International Gandhian Institute for Nonviolence and Peace, Madurai, May-June 2007, including articles “Economics of Nonviolence and Peace” by Acharya Mahapragyaji, and “The Nonviolent Revolution – the Italian who embraced Gandhi's Satyagraha to oppose Fascism and War-II” by Rocco Altieri.

         “The search for spiritual salvation did not require Gandhi  to retire to a cave as a hermit, for he carries the cave with him” (A. Capitini )

                                                                           

                                                         Dr. George Anca

                                                         President, Romanian-Indian Cultural Association

                                                         e-mail: george_anca@yahoo.com

Dorina Chiriac

Măi, eu am întors nițel (cam o lună, cu trebi importante, na) capul de la viața noastră comunitară (deși comunitară-i și treaba mea), și acu am senzația că nu mai înțeleg filmul.

Ăia de se iubeau și erau împreună se scuipă acuma și își aruncă declarații veninoase, ăia de erau dușmani pe vecie au suspendat vecia și se țin strâns de mână. Descopăr că persoanele morale vor să se revizuiască situația, dar să nu se schimbe nimica, și mai vor o "soțietate cu prințipuri", dar până la rude și 'pretini'. Asta era și înainte, dar nu așa vizibil, și nu la toată lumea.

Descopăr și că o să intrăm toți la Drept la anul (dacă dăm, desigur), și că am fi și niște medici/actori/polițiști/orice exceptionali; de fapt, am fi orice_nu_suntem mult mai buni decât ăia de sunt, aia e, toți ne-am făcut, se pare, altceva decât trebuia. Sau avem toate înclinațiile și nici un talent real, că nu îmi explic. Poate ar fi ceva să facem rotație de ocupații, naiba știe.

Sigur, se pot întâmpla toate, dar chiar toate deodată? Simt brusc nevoia de un "previous in", știi? "Din episoadele anterioare".
Nu știu ce să zic.

Mmm. Pierdut firul poveștii.
Mai e Iohannis președinte?
Ce ne facem dacă vine acuma un extraterestru?
Cum explic eu asta extraterestrului?

Aștept un raport.

Mioara Vergu

Speranţe la un nou început
A început un nou an universitar. Dar…Mai trebuie studii superioare? Mai sunt necesare? La ce folosesc? Studiile superioare sunt „generaliste” sau de „nişă”? Înveţi ca „să ai” sau ca „să fii”? Ce faci după ce eşti posesor de diplomă de licenţă? Unde îţi cauţi şi îţi găseşti loc de muncă? Specializările din timpul şcolarizării au legătură cu piaţa muncii? Este interesat angajatorul de studiile tale? Ce vrea acesta de la tine? Dar tu ce vrei de la el? Este util să vorbeşti şi să scrii corect româneşte? Comportarea civilizată este un avantaj sau un dezavantaj în relaţiile cu ceilalţi? Cât ne putem bizui pe tânăra populaţie matură aflată în bănci şi amfiteatre? Doar eu mă întreb? Cred că nu.

Date recente date publicităţii nu sunt liniştitoare, nici pentru prezent, nici pentru viitor, dacă nu ne resposabilizăm cu toţii! Consiliul Investitorilor Străini (FIC) sublinia recent că, pentru prima dată din 2015 până în prezent, de când realizează un chestionar în rândul membrilor săi, majoritatea respondenţilor a declarat că România nu mai este competitivă din punctul de vedere al disponibilităţii forţei de muncă calificate. Oficiul Naţional al Registrului Comerţului a făcut publice mai multe date înregistrate în primele opt luni ale acestui an, date care arată ca numărul societăţilor cu capital străin înfiinţate în România a scăzut faţă de cel înregistrat în urmă cu un an, în aceeaşi perioadă, ceea ce înseamnă că încrederea investitorilor străini în economia românească s-a diminuat, în contextul situaţiei politice instabile de la noi din ţară şi pe fondul lipsei infrastructurii, lipsei forţei de muncă, birocraţiei, corupţiei.

Investitorii români şi străini se plâng adesea cu privire la nivelul scăzut al forţei de muncă din ţara noastră, atât numeric, ca o consecinţă a faptului că în ultimii 20 de ani tot mai mulţi români au plecat în străinătate, numărul profesioniştilor rămaşi în ţară scăzând dramatic, cât şi calitativ, formarea profesională a forţei de muncă disponibile în România fiind nemulţumitoare pentru investitori. De exemplu, conform unui sondaj, doar 13% dintre companiile germane din România sunt mulţumite de nivelul profesional al angajaţilor lor.
Există explicaţii pentru fiecare dintre aceste situaţii. Dar ne putem mulţumi cu ele? La ce ne ajută dacă nu facem efortul de a ieşi din veritabilul cerc vicios în care ameţim justificând o incapacitate de fond şi formă?!

Tânăra generaţie matură, aflată acum în amfiteatre, are capacitatea, forţa şi mijloacele de a sparge înţelenitele tipare în care ne mişcăm acum. Prin efort intelectual, învăţătură, prin practică, prin entuziasm, optimism, prin patriotism, prin valorificarea mijloacelor intelectuale şi materiale care le sunt puse la dispoziţie. Succes!

Bogdan Giubega

Fifor a trimis ieri o scrisoare catre grupul PES din Comitetul Regiunilor, prin care cereau suspendarea lui Negoita. Dincolo de absurdul si mizeria gestului (tinand cont de vehementa cu care PSD a atacat opozitia pentru atitudinea fata de nominalizarea Rovanei), scrisoarea (pe care o vedeti mai jos) e scrisa extrem, extrem de prost - un amestec intre limba de lemn, limbaj colocvial si slugarnicie greu de imaginat; pare scrisa de cineva care a invatat engleza uitandu-se la filme. Ma face sa ma intreb cum arata corespondenta oficiala a Romaniei...

Asa ca m-am gandit sa fac o traducere in slang - avand in vedere originea “adrisantului”, cred ca ar intelege mai bine varianta mea decat varianta primita (pentru limbaj diplomatic, le sugerez sa angajeze pe cineva care chiar cunoaste limbi straine).

So, here it goes:

“Hullo,

Whit like?

Chief, I wanna thenk ye for yer werk in the Committee of Regions. My crew has yer back, and they are singin yer praise when they git home. They will hold fast beside ye, dinna fesh yirsel; methinks we should git a ph in ma bit; wit swally, and hoors, and everythin.

Noo, I need ye to do me a solid; dinna eef ye ken, but mayor Negoita no longer runs wit us; the sleekit was runnin his gob, talkin shite aboot us; I told eem to clam up, ee dinna listen, so I gave eem th’boot. Please, kick eem of yer gang, and dae nae give eem any jobs.

I di nae lik’ to writ aboot’tis, but a’m sure ye ken howfur hings ur wit ma crew.

Lang may yer lum reek!”

Varianta trimisa, in poza de mai jos

Ana Pop Sirbu

An omagial al satului românesc

Melania Cuc este artist plastic și scriitoare , născută în Archiud , locul de naștere al bunicii mele reale , Ludovica , mamă a cinci copii.

A primit cartea mea de proză azi. A citit-o și mi- a trimis pe email această Cronică , pe care ar dori să o publice în rev. Vatra Veche. Totul s-a întâmplat într-un amurg exersat , se pare , în gând , ” în pas de deux ” . Sincer, nu m-a avertizat că scrie. Doar că citește cartea.

Înainte ,chiar mă gândeam , recitind cartea , la semnificația mitologică a unor cuvinte E prezent un metalimbaj cu caracter simbolic și narativ. Dar de unde vine , după citirea narațiunilor , izul unor coduri cosmogonice , funerare , chiar alimentare , îmi ziceam , pregătindu-mă în gând pentru Lansare. O Lansare nu este un moft. E o Sărbătoare a cărții .

Și , iată că primesc acest darnic ecou al cărțuliei mele Ludovica , Prefață de conf. dr univ Smaranda Vultur , tehnoredactare de Daniela Florian și Enciu Loredana, Coperta de artistul plastic Sorin Ifoveanu ,Editura David Press Prin , 2019 , Timișoara , 162 de pagini.

Adâncă recunoștință , Melania Cuc !

Ludovica și mănușile de mătase neagră ale Americancei

Așteptam cartea asta de ceva timp, din drag pentru autoarea sa, Ana Pop Sîrbu, o poetă rafinată, modernă și care experimentează metafora ca pe un material nou, compozit. Citindu-i poemele din cărțile publicate până acum, am avut revelația unui spațiu în care până și imaginile cele mai comune prind contur într-un registru de cascadă ce nu se prăbușește, urcă muntele înspre cer. Așteptam cartea de față, intuind că voi găsi în ea note autobiografice, și eram aproape sigură că va fi un roman, dacă nu de senzație, va fi o carte menită să restituie valorile unei lumi rurale transilvane, pe care, în parte, o cunoșteam, o trăisem și eu, lumea care se șterge, se duce de pe fața pământului.
Mărturiile scrise sunt documentele de identitate care mai rămân.
Am fost surprinsă, fascinată de tehnica colajului și cea a dialogului mai mult sau mai puțin imaginar, care atrage, ne face să interacționăm, aducând în planul secund memoria noastră personală.
Autoarea are forță narativă nativă, știe cum să-și dozeze discursul și sunt sigură că indiferent de forma de exprimare aleasă pentru această lucrare, tot ar fi dat dovadă de profesionalism, de seducție literară. Ana Pop Sîrbu scrie cu fantezie, simț artistic perfect controlat, convertind nu o dată banalul cotidian în mostre lirice lăudabile.
A.P.S. este analitică și conștientă de faptul că satul transilvan, autentic , cel din urmă cu peste cincizeci de ani, nu ar mai stârni interesul generațiilor ce-și întind antenele culturale înspre Occidentul cosmopolit, dacă forma cărții ar fi una clasică, șablon.
Poate și pentru că introspecția venită dinafară, se sincronizează perfect cu ritmul interior al scrisului său, autoarea a ales ,,duetul,, , un dialog incitant între două doamne ce au în spate povara amintirilor comune, dorința de a -și regăsi rădăcinile. Copilele ce umblau odată descuțe prin colbul uliței, acum sunt la maturitate, citadine rafinate, recunoscute ca elite în sfera profesiilor lor importante, sunt ( și) unse de Dumnezeu cu darul frumosului, al creației.
Ludovica și Petra, cele două cotiledoane ale unei singure semințe, au fost calibrate, să spunem așa, pe aceleași valori morale, principii pe care nu le vor călca în picioare niciodată de-a lungul vieții, nu vor face compromisuri. Două destine aparent gemene, dar care se completează frumos în demersul lor de-a reconstrui un album de familie.
LUDOVICA, cartea semnată de Ana Pop Sîrbu, este ca un scenariu de calitate. Decorul: casa părintească. Acțiunea: Întoarcerea ,, fiului risipitor,, prea târziu pentru ca tatăl să mai fie în viață, să taie vițelul cel gras.
Doar locurile și lucrurile mai au memorie, și ele, cele doua femei într-o îngemănare perfectă, pentru ca povestea celor ce au fost să reînvie, să se deruleze.

Ludovica și Petra, stau de vorbă. Nu este o artă a conversației. Autoarea nu își propune să meargă pe firul vieții personajelor. Nici să facă filosofie academică.
Este o rememorare a primei copilării, a adolescenței, un motiv perfect pentru a scoate din uitare chipuri de oameni, datini, locuri și a readuce în vocabularul cărții, cuvinte, regionalisme, arhaisme, deja scose din uz, dar care pronunțate cu accentul de altădată, sunt ca mirodeniile, exotice.
Bunica Maria, Americanca, este personajul cu cea mai mare putere de atracție, fascinează prin aura aventurii, prin curaj, hărnicie și lecții de viață, a reușit în două lumi, una veche, alta nouă. Bunica Maria a îndrăznit și s-a luat de piept cu America, a muncit pe brânci, a adunat bani cât să revină în satul ei din Ardeal, să cumpere iugăre de pământ, vite, să-și facă casă mare, cu obloane la ferestrele dinspre uliță.
Bunica Maria și mama Eleonora sunt mereu prezente în memoria autoarei, personaje defel fictive, și amintirea lor dă un sens distinct cărții.Personajele din amintiri sunt nepipăibile, ca lumina hibernală ce se strecoară pe sub ușă și încălzește odaia bolnavului.
Întoarcerea în timp se face aproape magic. Revenirea în spațiul natal are loc în sâmbăta morților, și simbolurile creștine cele mai multe, dar și păgâne ( vezi șarpele casei) sudează decupajele verbale, modernismele și prețiozitățile unei conversații ce alunecă adesea spre falia culturală, în contrapunct cu simplitatea vieții rurale de odinioară.
Dialogul nu lâncezește, este sprințar ca un joc de șotron, se trece de la o imagine la alta, de la o poveste la un spațiu nou, și gesturile lor devin parte din întregul care se contrează, prinde carne, respiră. Ludovica are grijă ca povestea ei să nu-și piardă ritmul, nu lasă narațiunea să băltească. Deși descrie detaliat și în cunoștință de cauză, o seamă de obiceiuri, este atentă cu dozajul în pagină.
Autoarea intuiește, știe că este nevoie de un liant, si o face profesionist, rupând ritmul cu un ,,joc de cuvinte,,. Jocul acesta revine salvator de câteva ori, dar nu este doar tehnică scriitoricească, este o consolidarea a cărții prin juxtapunerea ideilor de creație, spontane peste negura timpului care e rece, grea ca mormântul.
Interesantă și avangardistă mi s-a părut apariția străinei, care intervine din cu totul altă dimensiune, aceea le strigă doar din uliță, nu le salută, nu le zice pe numele mic, doar se interesează de un loc în care ar putea fi crucile cimitirului. Nici străina nu are nume. Nici vârstă.
Real și ireal. Fâșii din timp, portaluri între ei și noi, și poate, entități care vin din galaxii imposibile doar în ziua aceea. E ziua morților.
Ludovica/ Petra deapănă amintiri comune, își aleg , ca dintr-un album de mucava, subiecții.
Taina plutește în aer, Crăciunul de altădată, iernile cu zăpada până-n genunchi , anotimpurile din copilăria Ludovicăi, sunt imagini convingătoare, așa cum este și cufărul cu comorile Americancei. Mănușile de mătase neagră, pălăria din pai de orez, bluza cu mâneci scurte dar largi... sunt piesele de rezistență ale unei garderobe ce și-a făcut veacul. Cufărul Americancei și comorile lui bănuite o fascinaseră pe fetița Ludovica. Timpul, timpii nu mai au importanța dată de oameni. Amintirile sunt reconstituite la fața locului. Oamenii, sentimentele, drumurile, podul șurii, colegii de liceu, zăpezile din fundul grădinii, și iarăși...cufărul ranforat cu benzi de oțel din Cliveland, Ohaio, America...
Fetița de demult a rămas cu năsucul lipit de sticla rece a ferestrei, așteptă trecerea trenului de la Lechința spre Murăș. De data asta mocănița întârzie. Pe ștrecul de atunci, a năpădit iarba porcească. Ludovica/ Petra și casa bătrână, grajdul fără vite , porumbeii pe cuiburi... sunt mostrele încă palpabile, dar atât de fragile, a lumii pe care i s-a prefirat printre degete în timp ce ea , Ludovica, a ales să scrie un altfel de act de identitate a familie sale.
Real, imaginar, o devălmășie ce se structurează cu de la sine putere, și...iar se dezintegrează, așa ca jocul bărbuncarilor, joc fecioresc în care fetele nu aveau voie să intre.
Viață. Moarte. Viață. Continuitate...
Aproape că se aude disperarea țăranului căruia îi moare vițelul în grajd, și ...iar Americanca aia, o adevărată Vittoria Lipan, o femeie care leagă și dezleagă rosturile familiei. Îi pasă de lumea în care se învârte.
Cartea Anei este un tărâm pe care ni-l putem asuma fiecare dintre noi, cei care am păscut miei și mânji prin iarba udă de ploaie. Un loc din care, odată ce am terminat de citit, putem pleca, convinși că ne vom reîntoarce cândva, și, la fel ca străina rătăcită pe ulițele satului natal, vom întreba cu ochii-n pământ: N-ați văzut, n-ați auzit de locul unde cresc crucile părinților, moșilor, strămoșilor noștri?
Felicitări, Ana!
Melania Cuc
Teaca, 30.09.2019

Ioan Miclău Gepianu

Legile divine și miracolul acestora!

         Indiferent de prezența văzului, ori recunoaștere prin pipăit, mirosul e o altă însușire naturală prin care ființele se recunosc, nu se atacă, dimpotrivă, își văd liniștite de calea vieții lor.

           Crocodilul  de exemplu, când e mai rupt de foame, stă în baltă liniștit lângă hipopotam, nu-l atacă deși acesta crapă de grăsime. In schimb s-ar năpusti de îndată spre o zgâtie de maimuță numai piele și oase.

        Stând în aceeași clasificare zoologică cei doi verișori se miros parcă a avea aceeași origine, fiindcă nu evoluaseră încă întratâta să aiba vreo idée despre clasificările făcute de om, de Darvin ori de Linne!

Și încă ceva interesant de observat, mirosul devine un fel de bun simț, se suprapun ca un adevărat miracol divin în lumea animalelor. S-a observat că un armăsar are un

bun simț generat prin miros de a nu se atinge de iapa care l-a născut. Se depărtează.

El nu a evoluat cu nimic din nechezatul lui, rămânând necuvântător. Mirosul contactează instinctual, dând animalelor comportamente morale, zis omenește mirosul

sângelui vorbește! Continuitatea speciei însă este o tendință divina deasemenea, o lege

a creației neântrerupte. Dar, pe lângă faptul că animalele respectă o periodicitate la actul necesităților de împerechere pentru a naște urmași, moralul acestora  merge până acolo încât, animalul matur nu se îndreaptă spre un animal tânăr nematurizat, și nu-l va interesa nici femela aparținătoare altei specii zoologice! Au și legile divine un miracol al lor? Cu siguranță că au!

   Când omul s-a așezat el singur între animale, prin știința sa, probabil a conceput o

globalizare statistică a regnului viu în raport cu cel mineral, desi superioritatea omului

este însăși divinitatea din el in mersul luminos spre un “absolut”, care poate fi înțeles un ‘sfârșit-începător’!”  Răsfoind filosofiile lui Ion  Ionescu, l-am înțeles că omul călătorea prin univers să găsească ceva. Ba chiar încerca în mintea lui largă a lega o

distanță virtuală între om și absolut, deci un fir din ghemul timpului pe care să meargă

tot mai adânc înspre origini. Placută preocupare a visului etern  și mereu înălțător, deși  in realitate absolutul pare a fi lângă noi. De mor azi, a și sosit absolutul, însă, dacă  Divinul Creator mă miluește cu încă zece ani de viață, absolutul va sta liniștit la locul său, adică alături de mine, și îl voi găsi précis și exact la implinirea celor zece ani de călătorie prin viață!

      Trăind în starea sa de om, iată, acesta s-a apucat de domesticirea animalelor, desigur în felul în care înțelegea el, adică pentru muncă și hrană.

     Dar dacă răsturnăm tabloul acestei ordini, am observa că și “cuvântătorul-omul” ar

putea multe învăța din comportamentul animalelor. Animalul mănâncă și bea apa, atât cât îi e necesar! Cu omul ți-ai găsit însă beleaua, și să crape de avut, tot mai vrea gramezi de aur, pământ si ape, ceruri, nu vede absolutul de alături. Și are și vorbire nu numai văz și miros, totuși  trece ușor pe lângă cel din specia lui care de sărac ce e, nu ajunge la un pahar cu apă! El râde. Deci vorbirea a adus si sofisticarea minții, născându-se minciuna! Necuvântătoarele sunt sincere în demersurile lor pentru a supraviețui.

        Așadar, il consider pe filosoful englez Lord Acton filosoful filosofilor tuturor timpurilor prin postulatul său: “Puterea tinde a corupe, puterea absolută corupe absolut”. Puterea vrea case mari, libertate, averi, vin, femei frumoase, totul

ce e spre satisfacția proprie, și bineînțeles, gratuit!”

    In final, Leul ca animal, cum ne vede și ne miroase de îndată  vrea să ne sfâșie,

deci nu ne recunoaște de rudenii. Totuși și acesta poate fi calmat din sălbăticie și dresat! Care o fi acest mecanism diabolic al dresării si domesticirii? Frica sau iubirea? Categoric, numai iubirea ce o primește, de mititel, animalul simte, miroase, înțelege

și recunoaște, devine bun prieten, neprefăcut, fals!

Iată dar miracolul divin: Iubirea!” Prin aceasta până și animalele devin mai bune!”

Vorbind de “creaționism” și “evoluționism” se pare că au o “traistă” comună!

    Cred că de fapt, sunt doua segmente ale aceleeași căi naturale, dar, ale unui vector Divin prin care Duhul vieții ființelor naște și renaște la infinit. Este Dumnezeul Universalității acestei Lumi.

     Atât mă duce și pe mine mintea mea, dacă tot nu avem un răspuns deplin și acceptabil  din partea stiințelor și a celor ce le studiază! Ori, cum se face că nici 

societățile științifice și religioase care se zice că știu totul, nu au o unitate de vederi încă? Trecem încă prin cețuri, dibuind cu mințile noastre lumini/cărări  prin care să ne

regăsim, cum s-ar zice, părinții, originile…! Aceeași veche preocupație!

Până si certurile  confesionale te întristează fiindcă tot despre aceste regăsiri  vorbesc cu atâtea certuri.Deși limpede vedem cum în florile de măr înviaza Duhul Vieții născând fructul cel bun și dulce. Creatorul nu stă ascuns ci este peste tot, doar să înflorim și noi în inimile noastre și se va naște fructul cel bun  Iubirea.

Iubirea este Calea, Adevărul și Viața. Este Dumnezeul cel dorit și în Acesta eu am

încredere!

Trei carti ….uimitoare.

Uimitoare dupa modul in care au fost concepute si realizate, folosind tehnici si informatii deosebite, de ultima ora, uimitoare prin adevarurile istorice si de viata halucinante, uimitoare privind demonstrarea modului distorsionat de percepere a lumii in care traim.

„Sapiens. Scurtă istorie a omenirii”,  publicată de istoricul israelian Yuval Noah Harari în 2011 și devenită bestseller tradus în peste 40 de limbi, scrisa intr-o limba plina de viata, abordeaza cele mai mari probleme ale istoriei si ale lumii moderne, ne ajuta sa intelegem de cit de putin timp sintem pe acest pamint, de cit de putin timp exista lucruri ca agricultura sau stiinta si ofera cititorilor ocazia sa reconsidere totul: de la supravietuirea lui Homo sapiens pina la fascinanta chestiune a modului in care societatea se organizeaza prin fictiuni.

“ Homo deus. Scurta istorie a viitorului “ , realizata de acelas autor Yuval Noah Harari, in 2018, continua istoria lui sapiens, elucidand calea spre care se indreapta omenirea. O carte remarcabila, cu perspective si reinterpretari profunde ale lucrurilor pe care credeam ca le stim despre noi si despre istoria noastra..

“Factfulness. Zece motive pentru care interpretam gresit lumea si de ce lucrurile stau mai bine decat crezi”, publicata de catre suedezul Hans Rosling, fenomen internațional TED și specialist în domeniul sănătăţii globale – împreună cu doi dintre vechii săi colaboratori, Anna și Ola –, oferă o explicație nouă și radicală a motivelor pentru care cel putin zece instincte  ne distorsionează modul corect de a percepe lucrurile din lumea reala.

………………………………………………………………………………..

RECENZIE LA CARTEA “ SAPIENS. SCURTĂ ISTORIE A OMENIRII, DE YUVAL NOAH HARARI ‘

Sursa : internet

Istoria lui Homo Sapiens este, de fapt, o mică parte din istoria omenirii. Dar știm mult mai multe despre noi decât despre ceilalți „hominizi” care au cutreierat Pământul vreodată. Acesta este, de fapt, nucleul cărții Sapiens. Scurtă istorie a omenirii care are ambiția, în 400 de pagini, să comprime cu sens drumul de la ceramica primitivă la inteligența artificială.

Pentru o primă parte a existenței sale, Sapiens a mărșăluit prin istorie făcând oale de lut. Abia cu vreo 70.000 de ani în urmă a înregistrat o „revoluție cognitivă”, iscată din motive (evoluționiste?) încă neelucidate pe deplin, iar specia a căpătat întâietate planetară, încetul cu încetul. Cu 11.000 de ani în urmă începea „revoluția agrară” și vânătoarea intra în era creșterii animalelor. Cu doar 500 de ani în urmă specia pornea o „revoluție științifică” ce avea să genereze, acum 250 de ani, transformări industriale care ne-au adus, în ultima jumătate de secol, la epoca revoluției biotehnologice. Observând salturile în timp între aceste repere, autorul consideră că această din urmă bornă a evoluției speciei poate însemna sfârșitul lui Sapiens și intrarea în post-omenire, vremea „cyborgilor” nemuritori.

Între aceste straturi temporale Harari inserează momentul definitoriu al dezvoltării limbajului, care l-a făcut pe Sapiens capabil de a gândi abstract și de a coopera (nu în ultimul rând, de a bârfi și a specula…). Nu lipsesc evoluția banilor (cu un accent sistematic pe conceptul creditului), imperiile și comerțul. Și, firește, capitalismul, imperfect, dar preferabil prin superioritate. „Nu am domesticit grâul, ci el ne-a domesticit pe noi. A fost un târg faustian între oameni și grâne, în cadrul căruia specia noastră și-a lăsat deoparte simbioza cu natura și s-a aruncat spre lăcomie și alienare. Revoluția agrară a fost cea mai mare fraudă a istoriei noastre”, arată Harari. Și argumentează cu dieta atât de proastă, zonele lumii unde se moare de foame, aglomerările urbane monstruoase, bolile, insecuritatea și oribilele forme de ierarhie ale contemporaneității. „Agricultura modernă poate fi considerată una dintre cele mai mari crime ale istoriei”, crede Harari.

Dincolo, însă, de toate aceste derulări exterioare, în profunzime, structura fundamentală a emoțiilor umane nu s-a schimbat major. „Obiceiurile noastre alimentare, conflictele și sexualitatea noastră sunt rezultatul felului în care strămoșii noștri vânători au interacționat cu toate aceste revoluții, cu mega-orașele, avioanele, telefoanele și computerele. Astăzi trăim în apartamente suspendate, cu frigidere îndesate, dar AND-ul nostru consideră că suntem tot în savană”, punctează Harari în Sapiens. Scurtă istorie a omenirii. Argumentele sunt efectele adicției față de zahăr și grăsimi sau față de pornografie, „dependenții de aceasta fiind comparabili cu niște obezi, pe altă direcție”.

Cât despre viitor, autorul este sigur că era cyborgilor este aproape, întrucât Sapiens nu mai are „unde să se ducă” și nu mai rezistă fizic în acest cerc vicios, deci trebuie să se reinventeze tehnologic. Evident, specia va putea fi nemuritoare dacă va renunța la violență, dar va putea? Și, până la urmă, este nemurirea o fericire, cea pe care o căutăm de zeci de mii de ani, individ cu individ, eră cu eră? Harrari se îndoiește, dar opțiunea rămâne „pe masă”.

…………………………………………………………………..

Descriere-“ Homo deus. Scurta istorie a viitorului “

Sursa : internet

Sapiens ne-a arătat de unde venim. Homo deus ne arată încotro ne îndreptăm.

De-a lungul istoriei, omenirea s-a confruntat constant cu trei probleme cruciale: războiul, foametea şi molimele. În secolul XX, a reuşit să le rezolve în mare măsură. Războiul nu mai are aceeaşi putere de distrugere: în prezent numărul celor care se sinucid e mai mare decît al celor morţi în conflicte armate. Foametea dispare: oamenii suferă mai degrabă din cauza obezităţii decît din cauza malnutriţiei. Molimele nu mai fac ravagii: mai mulţi oameni mor de bătrîneţe decît în urma bolilor infecţioase. Ce anume va lua însă locul războiului, foametei şi molimelor în agenda omenirii? Ce destin vom alege pentru noi înşine, ce scopuri ne vom stabili? Yuval Noah Harari explorează proiectele, visurile şi coşmarurile care ne vor marca viitorul. Omul va încerca să devină asemenea zeilor, învingînd moartea şi creînd viaţa artificială. Este chiar următorul stadiu al evoluţiei – Homo deus.

„O carte remarcabilă, cu perspective şi reinterpretări profunde ale lucrurilor pe care credeam că le ştim despre noi şi despre istoria noastră. O carte foarte inteligentă, plină de observaţii pătrunzătoare şi ironie muşcătoare... O carte neobişnuită, o carte cool.” (The Guardian)

„Asemenea marilor epopei, Sapiens avea nevoie de o continuare. Aceasta este Homo deus, în care viitorul după toate probabilităţile apocaliptic este imaginat în detaliu. E un scenariu fascinant al nenumăratelor moduri în care am putea să dăm greş din cauză că vrem prea mult.” (The Observer)

„O carte extraordinară... Nu doar schimbă felul în care vezi lumea după ce o citeşti, ci înfăţişează trecutul într-o lumină diferită.” (Mail on Sunday)

„Provocatoare... Opera unui gînditor înzestrat.” (The New York Times)

„Harari are abilitatea de a condensa memorabil mari idei şi de a le îmbina cu umorul. El ne oferă nu doar lecţii de istorie, ci o lecţie de metaistorie.” (The Washington Post)

„Istoria a început cînd oamenii au inventat zeii şi se va sfîrşi cînd oamenii vor deveni zei.” (Yuval Noah Harari)

…………………………………………..

Prezentare ““Factfulness. Zece motive pentru care interpretam gresit lumea si de ce lucrurile stau mai bine decat crezi”

Sursa: internet

Când ni se adresează întrebări simple despre tendințele globale – ce procent din populația lumii trăiește în sărăcie sau de ce crește populația globală ori cum se face că procentul de fete care își finalizează studiile este mai mare decât cel al băieților? – răspundem greșit sistematic. Atât de greșit că până și un cimpanzeu care alege răspunsurile la întâmplare le nimerește mai bine decât unii profesori, jurnaliști, bancheri și laureați ai Premiului Nobel.

În Factfulness, Hans Rosling, fenomen internațional TED și specialist în domeniul sănătăţii globale – împreună cu doi dintre vechii săi colaboratori, Anna și Ola –, oferă o explicație nouă și radicală a motivelor pentru care se întâmplă acest lucru. Cei trei autori prezintă zece instincte care ne distorsionează modul de a privi lucrurile – de la tendința de a împărți lumea în două tabere (de obicei noi și ei) până la felul în care percepem informațiile oferite de media (dominat de teamă) și la modul în care ne raportăm la progres (credem că majoritatea lucrurilor merg din rău în mai rău). Problema noastră este că nu știm ceea ce știm și că inclusiv presupunerile pe care le facem sunt determinate de biasuri inconștiente și predictibile.

Se dovedește că lumea este într-o stare mult mai bună decât ne-am imaginat, în ciuda tuturor imperfecțiunilor sale. Asta nu înseamnă că nu există îngrijorări reale. Dar când ne facem tot timpul griji în loc să alegem o viziune asupra lumii bazată pe fapte, ne putem pierde abilitatea de a ne concentra pe lucrurile care prezintă cea mai mare amenințare. Captivantă și revelatoare, plină de anecdote și de povești emoționante, Factfulness este o carte esențială de care ai mare nevoie, pentru că îți va schimba modul în care vezi lumea și pentru că te va ajuta să reacționezi la crizele și oportunitățile care vor apărea în viitor.

Această carte vorbește despre lume și despre modul în care este aceasta cu adevărat. În plus, este o carte despre tine și despre motivele pentru care tu (și aproape orice altă persoană pe care am cunoscut-o) nu vezi lumea așa cum este cu adevărat.

Este despre ce poți face în acest sens și despre cum vei deveni mai pozitiv, mai puțin stresat și mai plin de speranță pe măsură ce ieși din cortul circului și te duci în lume.

HANS ROSLING:

Așa că, dacă te interesează mai mult să ai dreptate decât să continui să trăiești în bula ta, dacă ești dispus să-ți schimbi viziunea despre lume, dacă ești pregătit pentru o analiză critică în locul reacțiilor instinctuale și dacă te simți umil, curios și gata să fii uimit – atunci te rog să citești această carte.

Melinda Gates:

Hans Rosling spune povestea „miracolului secret și tăcut al progresului uman” așa cum numai el știe. Dar Factfulness face mai mult decât atât. Explică motivele pentru care progresul este de atâtea ori secret și tăcut și îi învață pe cititori cum să-l înțeleagă cât mai bine.

TED:

Când sunt în mâinile lui Rosling, datele cântă. Trendurile globale din sănătate și economie prind viață. Și imaginea de ansamblu a dezvoltării globale – cu unele vești noi de-a dreptul surprinzătoare – apare imediat în centrul atenției.

Nature:

Trei minute alături de Hans Rosling îți vor schimba perspectiva asupra lumii.

Bill Gates:

Una dintre cele mai importante cărți pe care le-am citit vreodată – un ghid indispensabil pentru a analiza corect lumea.

Hans Rosling, februarie 2017:

Această carte este ultima mea bătălie din lupta de-o viață împotriva ignoranței devastatoare... În trecut m-am înarmat cu o cantitate incomensurabilă de date, cu un soft revelator, cu un stil energic de a ține prelegeri și cu o baionetă suedeză pe care să o înghit. Dar nu a fost îndeajuns. Sper ca această carte să fie.

Luca Nicolae

 Buongiorno!
...e anche Ottobre è arrivato e come di consueto per "c'era una volta " gli diamo il benvenuto con questo verso, tratto dalla poesia di Gianni Rodari "I mesi dell'anno"

Ottobre seminatore:
in terra il seme sogna il fiore,
sotterra il buio germoglio sa
che il sole domani lo scalderà.
(Gianni Rodari)

IMMAGINE tratta dal libro di Romoli Borrani Anita, "Fili d'erba."
Letture per il primo ciclo, classe prima , Firenze, Vallecchi, 1958.
Illustrazioni di Gastone Rossini.

- Da una ricerca su internet

Good morning!
... and also October has arrived and as usual for " once upon a time " we welcome him with this verse, taken from the poetry of Gianni Rodari " the months of the year "

October Sower:
On Earth the seed dreams of the flower,
Buried the dark sprout sa
Let the sun tomorrow.
(Gianni Rodari)

Image from the book of romoli borrani Anita, " grass threads."
Readings for the first cycle, class first, Florence, vallecchi, 1958.
Illustrations by gastone rossini.

- from a search on the internet

Daniel Vorona

va veni fiecare şi va striga în gura mare vreau imagini cu Dumnezeu
-- la moartea mea toate fecioarele fecioare vor cânta și vor dansa --
în pielea goală și mai multe vor veni îmi vor reproșa lipsa de calitate
starea de depresie cununa cine respectă legea trebuie să plătească
.
(luna plină și
alte suspine)
.
cine aruncă
apa în apă?
.
în orașul acesta există o singură
vrabie albă
care are coarne mustăți și barbă
.
astăzi ni s-a surpat tavanul pentru a evolua eu zic să nu ne speriem
când suntem împreună ar fi bine să mâncăm și usturoiul și farmacia

 

Adelina Fleva

DESTRĂMATE DOGME

.

mă vrea sicriul foamea dintre scânduri
se-aude scheunând în depărtare
şi-mi zgârie timpanele bolnave
de-atâtea împăcări cu şerpii şi de-atâta uitare

căci singură-s cu demonii din mine
şi-am ruginit de-atâta nedreptate
şi-aş vrea să mă-nfrăţesc cu orhideele abstracte
să nu-mi mai simt noianul de păcate

(dac-aş avea din nou piroane în palme
în loc de destrămate dogme
mi-ar râde ochii către Tine
n-aş sta cu uşile închise
de frica morţii care vine)

mi-e trupul lut arid dar fă să crească
un lan de grâu din el cu spice pline
de rugăciuni curate apoi vino
şi scoate Doamne demonii din mine

Maria Timuc

toamnă fără ieșire

tu râzi
și mă așezi în privire ca pe-o idee,
mă învelești
cu o geană
și-mi faci o pârtie înlăuntru
să alunec,
să tac,
să surâd și să pot răsări
soarele într-o amintire
când e vremea de ploaie

să imit existența,
de aceea mă așezi într-un gând
și eu acolo aștept să faci ceva
o fereastră
să ies ca dintr-o cetate a prizonierilor
să respir în afara ta...
să mă răzvrătesc în altă parte
să fiu

până atunci
mergi prin parcuri
adunând frunze de lumină ruginie
care-au căzut
din respirația mea
și le-ai ascuns,
să nu vină toamna,
să nu vină
ai zis,
toamna asta
și m-ai închis apoi mai adânc
într-o parte a ta
în geana cealaltă
în ochiul tău în care e toamnă
fără ieșire...

Şerban Foarţă

Rainer Maria Rilke

Sonet către Orpheu [I. XIII]

Banană, àgrişe-acrişoare, măr
rotund, ce, despre viaţă, despre moarte,
vorbesc în gura noastră,-ntr-adevăr...
Dar ia citiţi-i chipul unui foarte

necopt copil muşcându-le. Ci vine
aceasta de departe, – şi, în gură,
ce va fi fost doar nume şi figură
se face lucru-aievea, nu în sine.

Ce-i, oare, mărul pentru voi? Această
dulceaţă strânsă la un loc, ce, după,
se face străvezie carne castă,

căreia, pe-ndelete sau în pripă-i,
sorbi miezul. Soare şi pământ se-ntrupă
în el. – Minunea-i că le guşti şi pipăi!

Vişan Dragoş‎

To

IUBIREA CA O SÂRMĂ GHIMPATĂ

Motive orientale cu vrăjmașe pe stampă

Iubirea se întoarce sfioasă în marea vază cu bambus
așezată Feng Shui chiar sub fereastră pe jos
ce zgomot s-a auzit pe aleea grădinii japoneze
bunicul Jian Huang a fost curiosul cocor - uimit țipăt
a coborât puțin să pășească prin iarbă
pe sub cireși și camelia japoneză albă
să recite un haiku și o tanka amantei
apa cliopocea dintr-o romantică scundă colină
lotuși totuși loruși
își erau suficienți
ea veni și era
o rață mandarin
bunica în schimb un corb cu privire de ucigaș
îi înjura pe amândoi croncănind spre mare fugea

Ștefan Dimitriu

Memoria colectivă
de Victoria Dragu Dimitriu

Din haită rămâne în urmă un pui
Şi plînge zadarnic şi haita se duce
Şi poate că nu-i va păsa nimănui
De trupul micuţ, îngheţat la răscruce.

Se-mpinge în labele strâmbe şi crude
Şi geme la stelele fără noroc
Când, blândă, în noapte-o chemare aude
Şi vede, aprins în poiană, un foc.

Da, focul de spaimă e, Zeu de temut,
Dar puiul e singur şi noaptea e rece;
Prin inima lui, de puiandru pierdut,
Un soi de nădejde răsare şi trece.

Voci dulci se aud, de copii şi femei,
Miresme ciudate din lucruri se rup
Şi flacăra caldă trezeşte scântei
În ochii ascunşi, de şacal sau de lup.

Iar stelele, sus, îi răspund cu lumini
Şi puiul se duce spre vatră, supus,
Târâş, printre pietre tăioase şi spini,
De dorul măicuţei pierdute răpus.

Dar cine s-audă puiandrul flămând,
Cu scâncetul moale cerând ajutor?
La focul mocnit, cu tăciuni fumegând,
Îşi cântă şi oamenii spaimele lor.

E beznă adâncă, iar focul – firav...
Din noapte, deodată, răsare fiinţa,
Şacalul sau lupul, puiandrul jilav,
Şi arma lui unică e neputinţa.

Iar când l-au zărit şi cuiva i-a fost milă,
O mână s-a-ntins spre făptura predată
Şi focul a pus în privirea umilă
Speranţă şi dragoste nemăsurată.

Boticul se-ascunde-n al palmei căuş,
În mâna de silex şi lance asprită
Şi puiul de fiară e-acum căţeluş,
Iar inima omului bate grăbită.

Acolo, la foc, s-au hrănit, s-au culcat
De-a valma. Doar tatăl de veghe rămâne
Şi când desluşeşte, de-abia, un oftat,
Nu ştie: sunt pruncii sau puiul de câine?

Acum, dorm grămadă puiandrii sătui
Şi cald e acolo, căldură de frate.
L-au luat, e cu ei, e al lor, sunt ai lui –
Dar mult mai târziu se vor şti astea toate.

Silvia Andrucovici

SOTERIA ZILEI

Finalul zilei e greu de gânduri casante
și obraz ciobit.
Oglinda lumii sunt și reflexia ei:
Văd firicele din praful planetei,
În care mană pustiei ești.

Necruțător calendar:
Anul 5780 de la Adam,
Octombrie cu lumină palidă,
Miros de ceară, grămezi de flori,
Și pământ.
Mă regăsesc pe-o spirală nebună,
Lupii emoției își spală colții, a câta oară, în sângele meu?

Ușa grea, cortina verde de catifea,
Praful cu miros de carte veche,
Zumzetul sălii...
Un sunet de toacă din reportofonul tău micuț,
Emoția mea purtând la catedră o floare...
Îmi amintesc...
Și-atunci îndrept coloana,
Respirația se liniștește
Ochii privesc lăuntric...
Iau lecția de la capăt:
"Un alfa anihilează 40 de theta."
"Timidul este, de fapt, un mare vanitos."
"Să mângâiem în gând căpșoarele vecinilor!"
"Oferiți lumii surâsul ieșirii pe stradă!"
"Nu există dușman, există numai nevroze!"
"Dăruiți pacea voastră de azi, de mâine..."
"Mâncarea este medicament."
"Înfiază un sfânt!"

Mă scufund și gust cu toată ființa,
Te mestec și-mi pare dulce și bun,
Ca anul nou evreiesc
Șana tova u metuka...

Mă salvezi
Și azi!

Lora Levitchi

RUGUL

Începe rugul de mure a rugini,
Din verdele-i inchis incepe-a curge chihlimbar,
În zilele de inceput de toamnă,
Rubinul însângerat adânc muşcat-a din frunzele-i târzii,
Tulpina-i noduroasă, acoperită-n răni, a început să doară.

Ascunsă adânc într-ale-i nebuloasei zări albăstrii,
Închis-a vlaga trupului îmbătrânit ce a fost verde-odinioară,
S-a resemnat ştiind puţinul ce-l mai are de trăit,
Pân' ce înlănţuit de iarnă, va pierde, "La Dolce Vita" a nopţilor de vară.

E toamnă-n suflet ce eu n~am vrut~o niciodată a fi,
Pe culmea Bâtcii ramurele dezgolite-n ţepi se zbat,
În roua dimineţii plâns-a rugul fără fructe, de frunze despuiat,
Un vânt brumat, din cap până-n picioare, trecu prin el,
Misterul de-a trăi, din închisoarea minţii, în viaţa asta nu s-a eliberat.

"Cu ce~am rămas?!" gândea acesta când vântul l-a luat la întrebat,
Curmându-i fala de a sta în mănunchi semeţ pe culmea dealului, înalt,
Copiii, ce-n fiecare vară~n râsete mă culegeau,
Cu toţi pe alte plaiuri, în patru colţuri de lume au plecat.

Rafale reci brăzdară fruntea tocită al Bălaii deal,
Drumul vecin cu rugul, ce duce înspre Vii,
A îngropat din sărăcia şi amarul satului în colburile lui,
Adulmecându-i fumul hornurilor ce se văd la bordeie,
Când risipite în adormire se pierd pe culmile ce devenit-au cenuşii.

Decenii de-a rândul, sătenii îi urmară, firul cel lung, pribeag,
Şerpuitor, ce ingâna-n tandem perfect linia frântă a zarilor,
Coastele ce odat-au fost preapline de luţăndră şi de păpuşoi,
I-au fost străjeri loiali, domnind de la hotare,
Peste cei rebeli cacadâri de coarne, acoperind, invazia buruienilor.

Glasu~n ecou trece~n fuioare prin coridoare de cuşmi de dealuri,
Lipseşte Margareta ce toată viaţa asta, mult le~a mai iubit,
Pădurea de salcâmi dar şi cea mare~şi miscă- ngândurate ramul,
Însângeratul cer deasupra rugului, arată că demonii din alte arealuri,
Fără de milă pe inocenta floare cu doftorii periculoase-au otrăvit.

Plânge livada la care Margareta mergea ca să-i culeagă roada,
Şi merii bătrânilor părinţi, parcă~s cu creştetul coroanei tot timpul aplecaţi,
Pâlcuri de trandafiri sălbateci ce odată erau parfumaţi,
Acum rămas~au sfâşiaţi de vânt acoperiţi doar în a-l veşmântului pistil.

Sfâşietor ecou de Margaretaaaa... s~aude printre dealuri,
Cum D-zeu a slobozit ca să îţi lase fiica printre străini, orfană?!
Cum astrele-ndurară, ca ceastă preabună mamă, spre moarte a fi păcălită,
De ce forţele binelui nu au învins al morţii colţi flămânzi de fiară?

Margaretaaa... toamna ce tu iubeai te~a dus la D-zeu cu grabă în cer, acasă,
Să fii cu a ta familie, bunicii să ai pui ca de~obicei pe amândoi la masă,
Lumina ochilor tăi cei adânci ce zarea Viilor de~atâtea ori în îmbrăţişare ai cuprins,
A fulgerat în patru colţuri de lume adunând forţe ale binelui-n-răscoală.

Grădina bunicilor ce tu odată cu atâta dragoste o îngrijeai,
Refuză a rodi fără de tine, pârloagele de câmpuri arse,
Îţi poartă respectul că tu le-ai fost crăiasă,
Oamenii, însă, hainii, oricât, cu amândouă mâinile, tu i-ai omenit,
Tot te~au bârfit, calomniat şi~apoi uitarea au aşezat pe a lor masă.

Se zbate rugu-n vânt, ogoarele incremenit-au, golite fiind de recoltă,
Smaraldul frunzelor, fâneţelor odată verzi de dupa Vii,
Au devenit pictate parcă-n cărămidă arsă,
S-aude pulsul inimii de Margaretă,
Ce vine din al Bălaii cercat pământ ce-ngenunchiat-a în revoltă,
Bătrânele coline par c-au încuiat în ele,
Zbuciumul oamenilor cei curaţi în suflet, ce-acum sunt stele sus pe boltă.

Stihii pornesc pe cerul sur, e vremea răului din sat, să plece,
Deşi-i blindat de aliaţi cu funcţii şi sobor,
Încet începe a se destrăma ca norii ce acoperă năluce,
Cad procurori, "miliţieni" şi avocaţi din ceia cumpăraţi,
Să apere pe criminali ce sângele de Margaretă nu au pregetat,
În studii clinice, petală cu petală ca să-i smulgă,
Căci a lor suflet mult e-nveninat, servind organizaţii politruce.

"Amin", "Amin", rugul trăit-a traiul anotimpurilor pline de al răilor venin,
A adormit în vântul îngheţat ce-anunţa o timpurie iarnă,
Pământul zace acoperit învăluit în mantia de frunze şi îşi înghite al său suspin,
Natura pare moartă, îi solidară cu floarea ce a fost pusă ca să piară.
Pantru a renaşte în anul care vine în explozie universală,
Umplând câmpurile cu frumoase, imaculat de albe margarete,
Ce vor veni aduse pe aripi de îngeri ca să-nflorească,
Tot binele din Univers, în, a păduricii de salcâmi, poiană.

Cristi Neacsu

Vrăjitoarea din oglindă

i)
Am fost atât de aproape..
aproape că puteam să îmi ating imaginea !

Și am încercat să o păstrez în memorie, știți..
eu eram așa.. eu eram.. eram...
Am încercat să-mi culeg amprenta
dar interdicții fatale mi-au frânt acele dorințe,
m-au scurs, m-au învins încă o dată, încă un an ;
-tu nu te poți copia genetic, nu te poți reproduce,
ești altfel acolo decât aici, ești altfel, unicule,
așa bolborosea vrăjitoarea, din oglindă.

După acele clipe siderabile
am tot încercat să mă alunec în interiorul meu,
am încercat să-mi alung imaginea din inima mea,
am încercat să mă arunc în afara mea, să mă părăsesc,
să mă rătăcesc de mine, să-mi uit de propria imagine,
să mă abandonez departe, în afara sentimentelor mele…
și nu, nu este greu... este chiar imposibilul !

Mi-am întrebat, dedublându-le, inima, trupul, mintea..
-voi, cele din mine, rătăcitorul, ce să fac eu în viitor,
cum pot să maltratez cât mai duios noul an fără secunda
împodobindu-mi cu ghirlande reci impasul infinit
al atât de imposibilei mele dorințe de a fi ca acolo ?

Și mi-au răspuns abraziv ca într-o sentință implacabilă..
-muritorule, orice s-ar întâmpla cu tine, așa va fi,
nu poți schimba nimic, imaginea din oglindă va rămâne
așa cum e și va chema în ea tot ceea ce încă mai ești…

ii)
Ca oricare alt muritor, și eu am tot căutat un sens...
îl căutam spasmic, octogonal, îl caut de atâta amar
că însăși veșnicia eternei căutări în oglinda despre mine
nu-mi mai apare decât ca o simplă glumă obidită;
încă nu-mi văd sensul imaginii, de fapt, cine sunt eu !?

Știți, muritorilor, deseori suntem prea sensibili..
am vrea să fie altfel pentru că ne-ar fi mult mai bine,
am vrea, dar alunecăm prea ușor între spațiile vide,
am vrea, dar gândurile ni se tot înnoadă, se complică,
ni se tot strâng în jurul gâtului, șerpește, insidios,
și ne tot sugrumă într-un labirint cu sens unic,
fără nimic, fără nimic după semnul egal.

De dragul nostru, uneori încetăm să mai respirăm,
de dragul altfelului lăsăm doar pulsul în tâmple,
tic tac, tic tac, tic tac.. și suntem altfel când vrem altfel,
fiind altfel ne vrem pe noi, privim dezorientați în jur,
altfel, si ne căutăm peste tot și suntem nicăieri.

Inima, trupul, mintea, aveau dreptate…
cred că eu, imaginea și acel sentiment despre mine
ne-am pierdut clipa coincidenței în abisurile meandrate
asimetric printr-o sumedenie de repere conceptuale,
dar ele erau fade și strigătul lor și-a consumat ecoul
în secunda când m-am pipăit pe mine, imaginea ;
o secundă pe an s-a stins între regrete inutile,
încă un an s-a epuizat enigmatic și avea păreri de rău,
pentru că eu nu mi-am recunoscut imaginea, pipăind-o ;
era prea altfel, unică, inconfundabilă.. și eu eram altfel.

iii)
Noi înșine trădăm prea des imaginea din ogllindă,
o iubim pentru că ne iubim și totuși o urâm,
o iubim pentru că ne iubim și totuși o rănim
pentru că nu vrem să ni se întâmple cu adevărat,
nu vrem să ne întâlnim pe noi, brutalizăm delicatețea,
deschidem răni în sufletul imaginilor
deschizând răni în sufletele noastre…

Deschidem răni în imagini deschizand răni în noi înșine..
când vrei să fii totuna cu imaginea din propria-ți imagine
n-o rănești, nu ceri nimic oglinzii, aștepți să te cheme-n ea,
te acoperi cu materia conturului, te pierzi în simbioze,
lași unghiurile să-ți picteze adâncurile, să te devină,
trupul tău nu mai e al tău, nici ființa ta nu mai e doar a ta ;
când intri în oglinda din tine devii totuna cu imaginea,
îți permiți să exiști în ea, peste tot, o invadezi biologic,
îi secătuiești energia, te transferi biochimic, fără condiții,
oglinda, vrăjitoarea, oh… ea ești tu și tu ești ea.

O, tu, imagine a unei secunde cu umbre de inimă pustie,
din acea flamă a timpului vreau să-mi rămâi în minte
de nu-mi voi putea păzi nici măcar gândurile,
vreau să-mi fii îngerul existenței până la altă secundă
spovedindu-mi anul nou c-o vrăjitoare în oglinda
povestindu-mă abstract despre imaginea din mine altfel,
spune-mi că ești ascunsă în ramurile bradului de Crăciun,
cheamă-mă, cuprinde-mă, colindă-mă, întruchipează-mă,
fă-mă să te simt ca pe un vis de an nou pictat vrăjitorește
în imaginea altfel din oglinda magiei cu mine altfel,
șoptește-mi povestea vrăjită, minte-mă că exist !
……………………………………………………………………….

În prima zi de an nou trezindu-mă aparent
mi-am găsit fotografia cu mine altfel
pe sub crengile bradului discret ;
-tu nu te poți copia genetic..
-ce cadou iluzoriu, vrăjitoareo !

Un selfie, un eu, altfel,
cel care am fost cât o secundă,
ieri.

corvin-cristian neacșu/
Vrăjitoarea din oglindă/
bucurești, 28 decembrie 2017 ; 28-30 septembrie 2019