RIMA S-A DUS

Puși Dinulescu – George Anca – Ion S. Pop – Stoian G. Bogdan - Daniel Corbu – Dan Mircea Cipariu – Flori Bălănescu – Ion Iancu Vale – Ioan Emil Hapca – Floarea Tutuianu – Liviu Ofileanu – Costache Năstase – Eliana Popa – Corina Dașoveanu – Mihaela Borzea – Dan Grădinaru – Alexandru Mușina – Lora Levițchi – Mircea Mihăeș

Puși Dinulescu  

Protestele actorilor
E cam greu de înţeles ce este cu protestele astea, dacă nu eşti un om mai aropiat de fenomenul teatrului nostru de azi. Şi mai ales de fenomenul ăsta scârbos al corupţiei, de la care parcă nu te-ai fi aşteptat să-şi arate faţa hâdă, tocmai acolo unde se râde şi se plânge mai dihai ca în viaţă.
De ce e atât de revoltat domnul Caramitru de promisiunea ministrului că-i va trimite un corp de control, ca să-şi bage nasul prin hârtii şi să ia la întrebări pe unul şi pe altul.
Un om cinstit şi corect nu ar trebui decât să se bucure că-i vine un control – mai ales că voci destule au cârâit asupra unor jocuri cam stranii ale finanţelor publice de pe-acolo...
Chiar şi eu mi-am manifestat nedumerirea în faţa unor chestii, care se-ntâmplă pe-acolo, pe la Naţional, mai ales asupra legăturilor nu tocmai mărturisibile dintre buzunarele instituţiei şi cele ale managerului ei perpetuu.
La ora actuală, Teatrul Naţional este cel mai prost teatru din Bucureşti. Eu, cel puţin, de câte ori a fost şi pauză, am profitat ca să mă topesc în grabă, dezgustat de spectacolele mizerabile, făcute pe repede înainte şi cu un repertoriu de minimă rezistenţă: comedii uşoare şi fără umor, iar cu marele repertoriu bălăcărit în montări abuzive şi fără har.
Sunt multe de spus, dar dictatorul înfumurat de azi, de-acolo, ar trebui să se retragă, spre binele lui, pentru că vreun procuror mai încăpăţânat, cine ştie, l-ar putea trimite să-şi scrie memoriile, nu în aerul rerefiat de munte şi unde are mai multe case, ci într-un loc mai degrabă întunecos, unde se pare că există o mare, mare plictiseală.
Deşi sunt şi oameni de calitate acolo, care-şi fac şepticul cu mână moartă deocmdată, dar care-şi aşteaptă cu mare drag parteneri, ca să-şi facă mai aţâţătoare partidele.
Îl văd pe acest vajnic cavaler al rozelor murinde, ducându-se şi el acolo, însoţit de batistuţele pline de lacrimi ale damelor bune de altădată, dar şi de azi, drăgăstoase şi frumoase ca nişte ciuperci mai mult sau mai puţin otrăvitoare, iţite şi ele după o ploaie binefăcătoare, în care toată natura renaşte.

George Anca

RIMA  S-A  DUS 

         rima s-a dus după memorie a ei şi a mea nu mai aşteptam nimic ce ţi-am spus eu apucă-te de plăcintă măcar înainte aveai rimele prostirii am mai slăbit şi mai m-am înălţat a zis profa de sport arhiva ştiinţifică de psihologie aruncată pe capete din săbii ne recapete aliterează litere destinaţie necunoscută legaţi de mâini pe tăvi diabeticul piratul şef nevăzut neauzit doi împuşcaţi întreaga viaţă într-o clipă douăsprezece zile a doua oară într-un avion kuweitian răpit neciorăpire ştiţi în ce lume în ce ţară în ce piele trăiţi nevroza cine vine-n spate peste pernă un pui de paranoia la vinderea pielii

         orice scrii să-ţi vadă semnătura ne înţelegem aproape rasial mă urmăreşte amintirea în rimă clopote bobote liniştea întinde iadului în tinde Kuweit I love you and I miss you mătasea verdelui în sălcii primenire prin rouă vezi-o şi pe fie-ta câinele afară cu ei se va deschide uşa vom şti unde se eliberează iarba florile păcatului soră-ta îţi luase apărarea carnea uscată în aer din Iraq nervii sub o bombă nu sunt nişte golani explici bârfisem şi-n pagina cealaltă cred că nu mai spăl nicio rufă te duci cu una de-aia de diftină că tot e frig

         ai văzut că scriu ceea ce înseamnă între altele că exist plus că nu sunt beat propedeutul ascultă meciurile piatră de eroi în curtea şcolii ai pus porumbi şi-ţi cresc mai mici ca la colectiv niciodată grâu ce-or mai fi cireşii jucaţi cărţi pe bănci copacul spânzuratului la intrarea în teatru tatăl vitreg o violase a secat lacul unde înotasem în poză strângă-se traversarea răstoacei în umbră vecinătăţi de amintire înflorite nu mă ardeţi dorinţa tuturor ce s-a gândit că uitase când fluieram a întâlnire ai fost şi pe cefere dar nu ţi-ai consumat călătoriile bine că aţi dus copiii mai feriţi-i de alcool chiar dacă i-o durea în gât cancerul mă-sii mari scuipându-şi ficaţii sângele din gură spera să fie tot cel din nas

         fluturi a doua oară prin cortină el camborio în Parioli story clopotul sinuciderii antiexamen o iubea înaintea repetenţiei absolut orice-şi spun se toarnă în show vagi notaţii de peste veac şi zilnic duminici mai lungi memoria oboselii pagini peste cuvinte nu te interesează căzuta recitire extractivă cum că aş sta închis cu prea multe ţigări voi ieşi la Vâlcea Craiova Brăila pe secretarul sindical îl cheamă ca pe tine ba diferenţă de o vocală te vei sovietiza ăştia din alt ghetto liber peste poate creierul prozei trădat în ocolul construcţiei depăşite zidurile învierii cărăbăni-ne-vom hii stătea-n beznă băiatul ăsta ce faci tatco

         o sută de ani fără paratrăznet maiorul ne trimitea la cooperativă în Pasul Bran releu scuti case fulgere taciturne pe tropic spăimoase minisesamul microundele incendiatori decapitaţi agni ignifucat am comandat enciclopedia educaţiei ministra comandă o bancă de date primul vizitator l-al docentului tăbăcar lipseşte colecţia pe 1914 cam atunci intrase înflăcărat pompierul anuarele Unesco trimise de bie plus Schopenhauer

         nu ştii când ţi-au trecut două ore în troleibuz ai vrut să mergi cu mine la Vâlcea  ne-or duce iar pe Valea Oltului verii rămaşi te-or mai preumbla amintirii de clor ne-om povesti măcar zile apoi Craiova cristale japoneze în ciupercă de Tibet spălarea stomacului întru sfântul scaun promisiuni de somn şi călătorie stai visezi că stai mergi visezi că mergi visezi visezi că visezi nici nu pre-ţi dai seama cine n-a stins cine a stins aici stingi aici nu stingi euforia improvizaţiei de nevoie altă vizită imensul urs verde pe-un săpun de gheaţă şi-acum vreo frumuseţe nevrednic inutilă plecarea morţilor la plug a plugurilor la morţi

         început de roman personaje servite ca munţii rostul vieţii acelaşi ca-n irosirea ciupercii trezit discurs bibliotecarelor sistemul de a-ţi rămâne minciuna pură după ce nimic nu se materializase cinci ore optzeci şi nouă de ani treizeci şi trei nimeni nu supravieţuieşte acelaşi peste douăzeci şi cinci de ani invers la cincizeci de ani fie şi Transilvania lui nu numai ea până la Caracal  quaderni di carcere epuraţii Onisifor tot Onisifor deci nu numai primul şi al doilea începusem de-a îngropăciunea căpătâi plin cu săculeţe cu pământ de pe toate locurile unde trăiesc români un exemplar din Ardealul altul din România Nouă şi tricolorul unirii astfel după întrebări depus la catedrală florile acopereau steagul poate nu dinadins

         Hruşciov se întâlnise cu Tito se sărbătorea Gheorghe Dima după douăzeci şi cinci de ani ne-a învăţat Deşteaptă-te Române ceruse cuvântul să-l laude cu trimitere o moţiune a celor prezenţi să plece trupele cântecul de plecare a mitropolitului încă un an până-n octombrie 1956 după declaraţia Moscovei le-a scris lui Hruşciov şi Bulganin felicitându-i şi citând din Lenin să plece din România ambasadorul rus s-a prezentat la Dej acesta l-a chemat pe Groza că s-a sfârşit procesul în trei termene vicarul după rector îşi negaseră declaraţia scrisă de frică dosarul se încropise din scrisoare şi memorii de anul trecut pe care le-a recunoscut cinci ani la recurs trei niciun medicament între 75 şi 78 nescutit de la trebile celulei pe patul de cancer al lui Dej cerută graţierea lui Ghibu Brutaru Axin şi al patrulea apoi curte s-a înmormântat într-o zi cu Firmilian şaizeci el şaizeci Petrovici scrisoare Mangra tot renegat Daicoviciu iar decan D D Roşca îl înlocuise afacerea Todoran

         înghesuite inimiciţii antologia lui Dabija bătaia lui Francisc pe motivul copiilor Antonie al autografului dosarul procesului sanctuar tot un dulap fotografii colonade nu vrea biografia cineva tot trebuie să spună adevărul nu putem fi toţi nişte laşi nu a negat niciodată ceva ce făcuse seducţie peste generaţii cine ştie ce pact al asemănării solitari reabilitatorii renegaţilor inspiraţilor fanaticilor anii jenanţi ai longevităţii legea maghiarizării numelor din 1898

         Sibiu Râmnic drum nimicnic trăznet celular coceni în fânar jaf deolaltă nicio haltă noro soro Zoro carte cvarte două pagini pe cine ai ţinut de vorbă pleci şapte zile în Polonia ţi-am mărturisit ceaţă înainte de vila verde uită-te la antenă m-aş mai duce în India academia Eminescu numai acolo

primăvara cu uitare var albastru pomul vine

tot în pom cu-albastră floare de uitare

ne-am învins din verde-n verde pe antenă ca din vine

primăvară var albastru pomul vine-albastră floare

blestemându-ne de-a story stându-ne cu mâna-n mână

versul rimei înainte proză cu premeditare oablă

mingea la umflat băiete ad-o-a doua săptămână

eşti normal prezent cu vechii pe-o viitorime rablă

scuipă strofa ramolită fără buzunar la scenă

pompierul se întoarse epigramele a stinge

laba câinelui pictează mecenă

neumflata dumitale minge

prea devreme confiscându-ţi-o băieţii-n grabă

peisajul praf pe râuri apă nu soluţii părul  sus

de auzi savanţi mai rişti stăpână roabă

ne împinse biliar de beţe bile răsărit apus

fericit să-ţi umpli sacul spart cu hoţi

dumnezeule se subţiase punga famă

luaţi o ridiche ori siluetele de ciprioţi

spre şi dinspre comprimare cine se antamă

Harry Belafonte african banana cu Matilda

julă nu nici burse ce femei sărite patruzeci

îmi ziceai Melinda ultima Gitagovinda pilda

convocării petecelor de visaţi dovleci

bucură-te necântată primăvară muribunzi

intersecţiilor muzicale complimente

nu curaj ce bine că trăieşti rupă Kunigunzi

sinele întorsu-şi pieile demente niente

         şi un cuvânt şi două propoziţia m-ar împuşca mai apoi minciunii de sens adevărat înalt euforicul sancţionabil curge întreruperea tot nu te ajungi de pe urmă exişti nu exişti stai un pic rişti în trei hai sic în paranteză te-am ironizat într-un refuz de poem suspectându-vă micilor înscenări hiperbolieri  în aceeaşi zi cu biletul spre casă pluralul cerii precauţii de neexplicat unui copil mai telefonăm încerci neretragerea cine priceperii lasă-mă bă doar nu mai observ sunetele nonsensului îl repet nu din iubire ba din lipsă cultură ba bine urduşmănoase ce bine războiul gol focuri inamice oricâtă prietenie interesată a pompierilor n-am mai stat de vorbă pe frig se plăcuseră castele irezistente cuvântul s-o mai fi stins mă dacă te prind nu-ţi rup picioarele tai capul te-ai suit în altă parte cine nu a dispărut steag telefon că nu am început biografia nesfârşirii personificate părinteşte poate înţelesu-ne-am douăzeci din şapte sute şapte sute

         cum lanţ lătrat în damf prin gura ceţii dezleagă-te pe tăietor dreptunghiular de zi trei spiciuri două trenuri în margini de weekend niciodată odihnă schimbării stagnarea-mi voi abona ziarele neromâneşti din ţară cine de ce nu mai are habar la carul cu bere doctorudiţa repede hai afară să fumăm biologii zilei jalea naturii strămuribunde auzi Nansi stai că mă îmbrac să nu te văd acuşi să vezi pe seară ba da fii mai tolerantă înţelege-mă pagină din nou suple nerecunoaşteri ochi în ochi ţi i-ai făcut eram palidă noi le scriem chiar lor femeilor respective filigranată mistică eşti primitiv am uitat să-ţi spun cu plăcere mă plictiseşti cu personajul felii nou roman de-am zis să nu te plângi ai tainelor din taine trecusem de Mihai Bravu ieri doamna Stanca vibrase la mormântul capului  ce latri la mine am treabă afară cu voi că mai avem şi-un scrabble scrisoarea în câteva mii de exemplare încă un document de proscriere până la urmă era interesul lor neinformat moartea şcolilor le rima contemporan nu e pe listă poate intra confidenţe-n picioare tresărirea perversei la cuvântul perversă omfalopsihologia jignit pentru el jenat în ce vă priveşte

         Gabi dacă nu vrei să te duci la ea la o cafea ce fac îl las singur şi el să-şi bea singur aia şi aia şi aia da' aşa nu mă vezi ado cafea şi radio speram să te păcălesc  mâine la ora asta suntem la Vâlcea mă faci abia să aştept să pleci cu isteria cord record îmi interzici să expun fata Indie are şi aparatul ţie ţi-ar conveni de ce mă mai întrebi poziţie imorală în sus imorală în jos putea fi găsit altcineva pentru numărul unu atunci de ce se mai pensionase cu teoria ispăşită am zis de accentele realităţii spre mijloc o voce de la cataloage în panică onoare să lase copiii mai aproape să audă ăla că n-are vocaţie de Cristos se buluciseră tăind câmpul notabilităţilor ceva mai animat fetei în haină de piele i s-a făcut rău şi s-a retras una semăna cu tine am împuns privirile şi voi fi părut suspect înapoi sus ziaristul omul ăsta şi la minister mi-ai pus o pilă merci ce vrei tu de unde ştii ce iştepeul încă sub embargo zgârietură pe mască deja plătisem cincizeci de lei pentru un zâmbet mi-a dat douăzeci înapoi am scos cărţile v-am pus inspecţia e şi un capitol de orientare n-o mai scoatem mâine trecusem pentru pagina mea tehnica mi-am mai oferit-o gâfâiam în gol spre a sfârşi oricum n-aveam cheie şi vorbeaţi tu către persoana ce mă depăşise aha ah fie-mea vă iert mi-am luat locul cu ouăle dă-i drumul poftiţi doamnă că adică eu le-aş fi spart beau singur c-ai plecat şi nu suporţi să vezi deci e altceva sunt cu tine pe neinterdicţie numai aurolacii s-or mai interesa de artă cu artă nici alcool nici inspiraţie pentru nimic din tot

         ce ne făcuse primăvara rară frică step legănat valuri sub tinere refuzuri de electronişti pe vapor nu te uita după temă un început neîntâmplării scape-te rapt întru iubire de sine sancţionată stânci de ecouri şi viceversa hai că n-a cântat ta-din-din-da kathak m-aş mai duce cuce haiduce mi-o arde stomacul pompiereşte discutăm cu o săptămână înainte altfel simplu foc pus de maior am citit bârfa pensionară ce-ţi spun n-am mai spus nu s-a mai auzit  mi se pare ţie poate pe-acolo ani în mână pentru că mă ai în picioare şi câinele sprâncenele merită ajutorul peste ochelari blonda şi-o scoase în semn de răspuns nu ştiam de scrisoarea asta şi tocmai şi câte ştiindu-le nu le ştiu neştiindu-le ce le mai ştiu camere câte zile arderea trecutului zidul

         mai scrii postere Vâlcea-Gorj alb de Tismana maici în negru cincizeci de ani de la axa eroică nunţi multibrade căruţe egipte Sohodol başca Tismana obligi Hobiţa îţi voi telefona după ghitara fractală te citeam şi eu şi hi opt şi-un cal am schimbat cărţile a mea cu autograf mi-e martoră fie-mea că nu eram tu şi altceva decât o poveste de dragoste poetul beduin ce l-ai mai lipit sunteţi studenţi ce-aţi văzut la Chişinău adevărat cine întreabă e mai tare sapienţial după sămănătorism montan m-am ocupat de scrisul coloidalităţii vagi prinderi de tristeţe cosmic înflorite nu mă cănisem jos căciula neagră pierd zilei unu feţele pădurii-ne discursul despre banj euforia  cavalerisme bicicliste celule fecundante

         prin vis filosoful gemând nepotul cumpără mistreaţă urechile valvule cu inima Aldo Rodriguez superexportul medicului veterinar ficatul pulmonul intestinele ale vânătorului restul pe cimentul gărilor direct occidentului apud bietul Noica pauză ca să nu mai vorbesc de francezul Brâncuşi a propos de euforia patriei mult story prea trăit şi dintr-odată ieri transfer de Bangalore sosite iepuroaice in nuce I pray your gorjness with gypsies motherland again prea de tot mister alături de nimcnicie cât nu mi-a mers sinonoma tradiţie confuzia lui este că nu este cum dracu' să nu fie se-nfoaie uşa cunoştinţei latri nicio declaraţie e până la declaraţie da-da nu c-ai plecat lasă-lasă gura expresii fără înconjur şi deodată înconjur ce bine şi cald afară închide fereastra tocmai când ştii să scrii conflict să nu mai ştii ne-am înţeles printre Craiova traducerii-n germană ce să caute maestra voiajoare cheia te-a-ncuiat pe dragoste miracolul Galaţi câte curţi mi-a dat ca şi niciun telefon ăştia sun copacii astea sunt monumentele pe toate nu le poţi avea o bag undeva înfloriri ca merii ca perii încuieţenii antiintelectuale ţi-am zis primitivism ce ţi-ar mai fi plăcut săreai în sus chipurile umorul mira calului cum nu m-aş îmbăta am de scos pârleala indo-idişotească iarna mai frumoasă zi n-oi povesti-o uite aşa decât prin viu grai adormirilor sed magis amica veritas ba încă mi-e cam  costa rica aşa cacofoniei nesanscrite ce câmpie munte fiction siamo aurei ne-om fi isterizat de-a brazdele rapiţei furajere la voi cine aoleo mă mănâncă săriţi fraţilor

         anonimă soţ complimente celorlalte nu se ştie dacă şi cu propuneri a auzit că aş avea şi eu soţie ziua anonimei se duce mâine vineri poster estetica bătrâneţii necompletat cu nume de genii şi posibilităţi în loc de culoare m-aţi şi crezut curtoazia-mi aproape misoginistă cum dracu' să le arăţi şi mai ce scopirea la momentul arăturii zero amuzamente de familie adultere imaginaţii sunt veşti din necunoscut neauzite abia mâine dacă ajung să-mi mănânc cornurile expresie peste mit în trei posterul toată ziua fără suxilep & adas maniacă sexuală bobii anonimi în nenumele inventaţilor soţi mai toţi sunteţi pe-acolo şi noi cam prima vizită a profesionistului păţit cu studiile cu tot vizite anunţate birou contemporan matematicul Chile scuze fără regulament nicio de regulă nebunia alcoolică te omor or copiii influenţă la miliţie a-l interna în spital satârul sperie sexe şi albastru fişele posterului poate noaptea asta şi un articol sincron la ambiţie la unsprezece în expoziţie litere negândinde linii vocabular lanţ shakti anevoioasă şarpelui propriu îmi pare rău că vă iubesc nu-mi pare bine ochi hahaleră nu nas lung pe nicio ştiinţă mamut e serios e curentă anonimia sexy ce uşurare că nu se înjurase alt subiect unde eşti bibliografie hindoromă îşi făcuse loc de veci la Ţigăneşti la maici eu nu de-abia primită anonima de crai avea marmora în maşină România liberă şi hai să-ţi zic chestia cu dalmaţianul dacă nu ies cu câinele afară face pietre şi moare deci la ce să mai înveţe matematică nevinovat foişor şi totuşi perechea porumbeilor morţi

         săptămână flori de Gorj cu măiestrele în horj scroafe mărgărităroase zerului poşat la oase mâna stângă mâna dreaptă se tăiară de-a deşteaptă cili versificaţi sirtac mai distrează pe ortac câinele tot nu-l primiră tuns balconului pe şiră discontinue maimuţe berzelor peste căruţe o anonimă pe micoză a fluocinolon ţi-e poză flata de scârnă prin conclav de sub pământ răsar scârnav povestitor surâs somn treaz fără de dinţi fără obraz naşă la voce spre miliţii nu spune Nuţii ce spui Miţii ba încă furiosul bea omor copiii ori pe ea satârul sperie gardişti a doua oară de insişti să-şi termine alcool injecţii şi tot fugi noaptea din secţii paralizat la cap pe jos la furioşi tot furios vezi unde duce băutura îmi aruncaşi în cap de-a dura mi se păruse dimpotrivă de-a fluierata mea colivă grec fluier tot valah în top ce pot balcan nu şi rodop am dus gunoiul cu persoana de a tradus şi pe Vamana apreciez cămăşi cu platcă albine îmbrăcând o matcă mă cerţi pe mii de personaje mutate la matale-n maje deschizofrenizându-ne alcool băut la rându-ne mi-arunci cadavrul sub ochi fix de cretă şase sex ori six

         la drum în la în si bemol instinctule nu te demol mulţumesc şi ne-am retras în prăpastie un pas dodiile la duşmani acum un Brâncuşi de ani zboară în purgatoriu roi eliminatoriu chiar Cişmigiul tu la gară hegelienii ţi-l cedară fără timp aceeaşi boltă nu vorbi du-te-n recoltă chinul meu nu-l sorbiseră femeile bine c-am pomenit iniţiatorul colocviilor dom' director am adus sida las-o la secretară n-ar intra în Oltenia că are şi sida demnitatea ei psiholoaga atinsese micile incendii să le stingă nevasta de ministru buddhacharita căruntul cocârjat bătrâneţe distrugi frumuseţe şi el supse lapte piesă cu bătrâni antologându-şi menhirele te-o fi covârşit preferinţa originalului

         decodifică-te mort cum s-o putea câinele te calcă pe tâmplă ursul pe şale dezrobite părţi şi amintirea şi compania de-aia precis aerul e al celor duşi ne vom tot respira în plămânii ultimi cel ce vine abia se aude mai departe tăcerea n-o lauzi în graiul ei nepătat bani şi inexistenţă ne-om mai ciorovăi până la legea 1 cutare ucisese pe cutare şi-l aruncase dar nu ăsta o să fie subiectul deci alte crime de prin prejur creşte rezistenţa la medii dispărute  fură o carte o găină un purcel se redistribuie venitul economic bijuteriile fetei găsite înapoi doar un inel mulţumeşte-te şi cu atât dar cele o mie două sute de delincvenţi din Los Angeles  primarul nu mai conduce cât pe-aci să dea plângere când intrase mingea un oltean între trei ardeleni a aici e şcoala ardeleană mă primise apoi la discuţie rezolvasem problema şi zadarnic mă agrea după ce mă deşelase secretariatul centrului luni deci în juma de oră singur spre flori în dinţi deschidem tema detenţia pe vorbă pe tăcere că scriu copiii o carte bine că veni şi fie-mea de te-ai pierde altfel ăia se lasă te-ai întors mâncată mă doare capul tu nu ştii în ce hal mi-e poate baschetul de ieri nu ţi-e milă de el îţi intră un lucru în cap că tu nu-l faci niciodată păi atunci nu-l faci nu duci câinele de-aia nu mai pot văd studio x şi aud şi muzică

         dogs in the night barking in the might înapoi printre tei aviatori de la Elvira altfel ied soteuri whiskey Turner contra palincă îţi povestesc de crimele bătrânului şoptea în barbă frumuseţea Italiei ar avea şi el cancer Cernobâl noian de ioni Zemen pierdut din şaizeci ai luat examenul Muriel Spark să mi-o daţi înapoi citită am zis să ne spunem pe nume şi n-am reuşit care la tenis care la ridichi şi bujori de mamă ca doi obrăjori dacă ai făcut din biblie hârtie igienică voi scrie şi eu pe hârtie igienică biblie înnebuneşti aragazul ăla în baie ud de ceai cozile la pâine şi într-un singur loc salam luăm în serios duminica nu mai dorm probabil mâine seară lângă liceu poimâine şah mi te-aşezi în cotul scrisului şi-mi lingi faţa aştept ora zece nu mai e material potecuţă da ploaia cu noroi în tot gândul petrecerii aţi ieşit şi de lege îţi spun de viaţă trişează mulţi nu fi naivă rapsodia tot chopeniană al lui e pianul al pianului mai puţin vis în America aia şi timp şi spaţiu şi duminică şi blestem cât story din vieţile împrejmuitoare şi-a ta aproape nerăbdător în aproximaţii solare ăsta dormea nici nu ştie că am convorbit la ce s-ar trezi în povestiri

         ăsta era pasajul Criş-Mureş lumea subterană deja placa de la etajul trei şi alta acoperind colonii pe sol lui Horică îi părea aproape rău că Retezatul e retezat Onisifor Ghibu e lângă mormântul mamei mele Chandogya svaha preabunului străbun pauranamasyam udgitha aum bătrânii absurdului şi perfecţiunii Jyotishtoma-Homa soarele străluceşte numai pentru aum ce m-ai mai trezit la popa Alain Delon pe bulgari nedublat militanţii basarabeni asediul iar al Amritsar-ului preferinţa primitiv-românească pentru upanişade la paisprezece ani Andreea plângea ascultând discul lui Tudor Dumitrescu de ce trebuia să moară băiatul ăsta herpetologi broscari de libertăţi bijutiere azalee plouate  cenuşa actriţei peste trandafiri dharma-artha-kama-moksha

         s-o înclzi sat sri akal va trece repede săptămâna şi va veni maică-ta parcă traduc din sanscrită plictisul onorabilităţii cum o fi vorbit engleză Ion Ghica interdicţia pentru Ghibu ori pentru Anca mănânc amintirea Zagrebului obosit a te mai şi revolta a treia paralizie a mamei băiatului povestitor din stress scenele astea de v-ar mai plăcea şi mâine peste câteva zile s-o întoarce tanti Elvira faianţa ne îmbiase la şoaptă se aude tot convorbisem şi cu Ivo la Bantsche Novini aia Novâi Vik e ucraineană prieteni pierzanie Transilvanie rimă meiţoiană  nici nu ţi s-a mai părut rush la trei bibliografia şi referativele încuiate din patru trei şi nimeni apă rece unde e patosul reconstruibilităţii imortalitatea pe cine ar deranja apoi că ideea odată creată e nemuritoare spaţiu fizic spaţiu intelectual optimismul anonimei masivului nu i s-ar fi întâmplat mărunţenia ce ruină amplu afirmativă la dom' prof pe pagina asta nu-mi spusesem sa scriu

         nu vine nimeni la noi ce tot latri am ţuică martori nevăzuţi şi voi de-ţi bea-o ţi-a căzut profesorul din tramvai doborât de inimă l-au dus acasă acum are obrazul zgâriat ar trebui să-l caut pe Milarepa vorbeşte rar introducere în subiect două-trei fraze un minut tinereţi împreună amintitoare de afişul din hall mai am şapte minute de bătrâneţe brâncuşiană cum ajunsesem la Hobiţa dinspre Tismana în ultima zi din aprilie cine mai sta acasă nici înăuntru mişcându-te n-ai voie tânărul Buddha zăreşte bătrânul gândeşte-te lăsându-l să vorbească apud Aşvagoşa leagă-te şi găseşte-l pe Yoasaf o-ncurci caut eu pe spinare vergi înfometate o să vii şi tu acasă de la meditaţia fizică  v-am citit din scrisoare şi din Thatagata cut to / Indore small pieces nu condiţiona arta nu e are labirintule spune drumul lui Brâncuşi ca al lui Dorje ai spus serveşte sinele reactiv himalaian în Gorj Jiu dorjiu rotonda tăcerii tangentă la valuri vezi cine a înnebunit la naşterea lui Hristos

         te tot gândeşti la cine te ucise ultima oară şi-i mai şi visezi o moarte naturală te-ai mai trezit ori nu la ceartă solară cum nici duşmanii nu mai fac mare scofală îţi scuzi cacofonii câinele face pietre să-l dăm dă-l abia mi-ai sparge capul Costică şi maică-sa Paul mort numai Petre de lista prohibiţiilor îşi freacă napul dorinţa regelui să nu-i dai şah o cârpă eu o cârpă tu telepatie ceaiul mult nu e bun citeşte-n cartea de anatomie o operează pe creier numai dacă dă-n scris l-a chemat pe taică-său din Berlin poate o convinge el două-trei zile aveţi grijă de băiatul ăsta că şi ştie cineva diriga da ea o să traducă mi-ai încălzit apoi toate sarmalele de la Lili

         plenara de azi nu ţi-am povestit-o doctor să-i miroase gura au început anonimele înseamnă că aţi ajuns acasă soro ce te mai aştept cu norul în ţoi soarele mai arde Cireşica o chestionează de la etajul doi pe Ana-Maria ieri n-o cunoscui pe Amika numai o pâine am făcut lumină-n problemă chiar mi-a zâmbit după ce mă împuşcase cu zece zile în urmă o fi simţit ricoşeuri arhivarul mort în context nu-mi scriu brâncile milei de râpă te zgârceşti la zahărul pe sfârşite la tăcere vă uni iar fetelor necazul băiatului mamei pe ducă mai c-ar veni încoace de frate să nu se creadă ziceai binefăcător cine vine consumul de spaţiu infinit meşter bun prima oară în felul lui a trăit sculptura inundaţie în atelier potopul sfârşitul lumii sinistrul pastor căpcăun pasărea principiul zborului

         lăptuci în solar strici bucuria cartofilor meiul papagalului uitasei să-l plăteşti bineînţeles că s-a vărsat mi-a dat pungă spartă aşa e când nu-ţi aduci pungă de acasă a fost ea amabilă să-mi dea o pungă spartă păi nici nu plătisei şi a mâncat Cârţan cârnaţii vârful foamei îţi speli în vrie cartofii mi-am recitit articolul pentru almanah voi lăsa vorbă că nu revin să nu-l publice mă apucă groaza câte am de făcut şi când o văd pe Mări pe afară vreau şi eu să citesc Mări nu mai citi bestie bestie sunteţi voi acum povesteşte de ce n-a înapoiat Bogdan mingea sunt aproape convins că te arde stomacul în mintea voastră se dau războaiele pubertăţii şapte minute paişpe 21 zice 28 bătut în cap acum dacă-l văd îi zic băi i-o fi fost frică de nebuna ta de prietenă bagă-l şi tu-n seamă pe câine ai băut apă mă hoţule mă ce bot ori mustăţi ai l-am pupat ştii pe cine am văzut pe Şerban ce caut acolo şi le-am zis secret tot aia păi normal nu fac cartofi prăjiţi

         ce bine-dispusă sunt c-am spus chestia cu Bogdan ce bine dispusă sunt c-am pierdut mingea de baschet ce nesimţit ca oltenii n-o fi oltean nu tată tu eşti o excepţie barbă-avea asta e vorba lui Andreea l-am văzut şi pe Adrian a trecut aşa ca fulgerul pe bicicletă nu era aia cu broasca ţestoasă pe-afară

  ele după o ploaie binefăcătoare, în care toată natura renaşte.

Stoian G. Bogdan

M-am săturat de sărăcie și pentru că e vară și n-am bani câți mi-ar trebui, și pentru că statul îmi e dator și pentru că e viciat de funcționari publici corupți nu binevoiește să-mi plătească despăgubirile morale la care sunt îndreptățit în urma persecuțiilor la care am fost și sunt supus și io și familia mea, și pentru că fiind Brahman am dreptul calitatea și gnoza să fac sacrificii pentru a-mi îmbunătăți situația, și pentru că am dreptul să fac sacrificii prin care să invoc inclusiv demoni pe care să-i trimit pe adversari, mă gândesc să fac un sacrificiu :D Tinerețea mea a fost calamitată de persecuțiile la care am fost supus de organele corupte ale statului corupt, și e în continuare calamitată pentru că ezit să fac sacrificiul pentru eludarea adversarilor pe care sunt îndreptățit să-l fac în situația în care mă aflu. Dacă prin Justiția, viciată de interesele oligarhice ale unor grupuri infracționale politice, română și europeană nu am putut să mă bucur de Justiție și astfel să primesc banii pe care statul mi-i datorează, dacă nici prin diplomație nu am reușit, voi reuși fără îndoială prin intermediul sacrificiului pe care sunt îndreptățit să-l fac :DO să mai aștept foarte puțin și, dacă nu mi se vor satisface pretențiile justificate mă voi exercita într-un sacrificiu prin care voi invoca demonii justițiari competenți și-i voi trimite pe adversarii care m-au și mi-au persecutat familia, pe cei care nu au binevoit să facă Justiție pentru a-mi primi banii la care sunt îndreptățit, și pe oricare alți adversari care prin acțiuni și/sau inactiuni samavolnice îmi blochează accesul la libertate și fericire :D Sacrificiul la care mă gândesc e efectuat de Brahmani dintotdeauna, fiind recomandat de textele sacre în situații dificile pentru Brahmani în legitimă apărare, ca atare nu mi se va diminua meritul religios, nici virtutea, dacă îl voi efectua, ba chiar sunt sigur că în urma acelui sacrificiu societatea civilă din România și din UE va beneficia de servicii sociale de calitate superioară :D

Ioan Es Pop

iov. iova. iona. ion

la început a fost sfîrşitul. apoi agonia. apoi uscatul.
apoi, pe 16 noiembrie, l-am văzut pe iova trecînd aplecat
prin intersecţia victoriei cu lemnea. era vinerea şi era seară.
acum, ascultă: n-aveam bani şi voiam să uit. l-am ajuns pe iova,
i-am cerut lui iova bani şi iova a tăcut.
pesemne era-n divorţ pe atunci, pen’ că şi-a luat deodată
cununa de spini într-o mînă şi-a trîntit-o jos ca pe-o căciulă.
ce faci? am zis, lasă-l, a zis bufniţa
şi a trecut peste creştetul lui croncănind,
lasă-l, a zis, resemnare este
numele lui de alint.

azi am fost la ecograf, a zis iova. sînt
locuitorul unei gropi. mi-au văzut-o foarte clar înăuntru.
lasă, am zis, or să ţi-o scoată ei cumva, n-avea grijă, afară,
ei au forcepsuri, au catgut, se ştiu bine la asta,
mai bine hai, dă şi tu o ţigară.

bă, zice, groapa creşte pe zi ce trece. a-nceput
să-nghesuie plămînii şi s-a dat acuma la ficat.
hai atunci, zic, mergem la birt la berbecul şi-o umplem
şi-o să ai o mare la uscat.

nu acum, zice iova. de luni întregi nu mai scriu.
nu mai aştept pe nimeni dinspre megara.
şi orice hîrtie e prea subţire cînd scriu şi se rupe îndată.
ia uite-aici: port mănuşi să nu se vadă, pentru că acum
scriu direct pe mîna mea: e mătuşa mea decedată.
scriu greu. vîr vîrful creionului în piele pînă unde
dau sub ea de mine. scriu cît de-adînc simt eu că trebuie să scriu.
zgîrii ţesuturile, scormonesc în vene, rîcîi în os pînă-aud
grafitul cum îi trece prin sicriu.

scriu numai o literă pe zi. atîta pînă dau de mine. restul
e tăcere. nicio scriere nu se compară cu asta. apoi,
pînă se vindecă pielea deasupra, scriu în palmă, cu scrisul pe dos.
de asta m-a părăsit nevasta: scrisul e dureros.

scriu pînă cînd litera se scufundă sub carne. într-o zi voi fi citit
numai pe dinăuntru. voi fi o carte legată în propria-mi piele.
şi de nepătruns. şi cînd mă vor deschide
am să mă mut pe cealaltă parte a mea.
voi rămîne mereu interior. vor căuta. voi rîde.

aşa că hai la megara ori hai la berbecul, bătrîne,
dar astăzi e ultima oară, căci mîine
n-are cum să fie nicicînd mîine.

Daniel Daniel

Unul dintre textele cartii de poeme LECTIA DE ABIS, aparuta recent:

TRANSCENDENŢA GOALĂ

Ah, de câte ori voit-am
Ca să spânzur lira-n cui!

Eminescu

De vei veni mă vei găsi
ridicat din ungherele cărnii direct în rugăciune
direct în pronaosul flăcăruit de speranţă.
Trec zilele şi-am învăţat doar prima vocală
din Cartea morţilor.
Trec nopţile pline de regi şi eucalipţi
privesc din nou marginea cerului
zdrenţuită de nouraşi decadenţi: nici un răspuns
la vechiul repetatul meu strigăt, Doamne,
nici un răspuns, Cerule, măreaţă vatră,
ani şi ani ai văzut zidul încenuşându-se
ciuperca orgoliilor crescând
drumurile din palmele mele răzvrătindu-se.
În aşteptarea totemului doar în vorbe
am fost fericit.
Dar disperat ca anul acesta
ca în cel care a trecut şi ca de când sunt
n-am fost niciodată.

Nici un răspuns, Doamne, la repetatul meu
strigăt!
Îmi fac de lucru în jurul absenţei
lipăi în preajma unei fericiri iluzorii
tot mai mult cred că MOARTEA
E SINGURA INSTITUŢIE CARE MAI IMPUNE RESPECT. 

Dan Mircea Cipariu

 

sunt o imagine poetică
în casa a șaptea a căsătoriei
unde nu e nici-o planetă
și nici-o efemeridă

creierul meu e tot mai mult o inimă
și un stomac cu stele pitice
cu nervi și nervuri
cu dicționare de pahare pline și cuțite

creierul meu e un turn de împăcare
care macină conflict
care sparge tronuri oglinzi și coroane

inima mea e tot mai senină
tot mai atentă la semnele unui ceas solar
care ne hrănește
care ne socotește

sunt senin
felin
alcalin

interior
discontinuu
în multiversul din creierul meu

acoperișul cerului e plin de suflete
de umbre de burlane

inspir
intuiesc
și trăiesc
în creierul meu luminat de un alt creier

pe față
sunt un vers de eliberare

pe dos
sunt un vers de iertare

Flori Bălănescu

tu să te naști

tânjeam în amnios după un strop de iubire

intuiam singura armă împotriva decretului

pe care sărmanii adulți se speteau să-l respecte

când am ajuns la pârleaz visul s-a rostogolit

în vrej fermecat, într-o păstaie răscoaptă

ședeam noi și zdrumicam visări pe alese

de cealaltă parte a lui te zămislisei tu

la gâlcevile gângurite se pârguiau stele

nășteau ceruri înalte, din înaltul lor ne

dădeam drumul spre ape și câmpii verzi

cicade subpământene ieșeau în arșița verii

apoidea micuțe aureau lumea cu polen și

miere, fluturii desenau oceane de bucurii

diurne revărsate peste raze și umbre

cucul își cânta singurătatea spre iulie

se înfiripau atâtea și-atâtea minuni de o clipă

ne-am atins mânuțele să ne certăm

și să ne căutăm până la moartea dintâi

să rămânem fiecare cu partea lui de lună

și de soare, fiecare pe partea celuilalt de

ochi-bulboane, de păducel-verde-proor

și puzderii de răgace și gâze diafane

Ion Iancu Vale

NĂUCA VARĂ,CÂINE TURBAT
a venit vara în câmpie
feciorele sechestrează soarele
în anafoarele ochilor
minciunile lor vestimentare
fac flăcăii să calce în străchini
când vântul mai scapă
din câte o crâșmă
ce închide peste program
cireșii își mușcă buzele de ciudă
sângerând în palmele copiilor
flueră craterele, noaptea, pe Lună
și în crânguri boncăluiesc cerbi
cu coarne de mătase
a venit vara în câmpie
mușcată în cer parcă
de un câine turbat
căci aleargă desculță pe miriște
și o înjură bărbatii de grijanie
furioși că femeile întârzie pe la porți
se simte peste tot miros de pușcă
încărcată cu iarbă
de dragoste și sminteală
iar poetul mai stinge o țigară
în cutia de conserve. Ion Iancu Vale
1987
Actuală, nu?

 Ioan Emil Hapca

liceul cãt va trāi
e rata eșecurilor mele
împārțâtā la 3
cā la 4 nu știu
nu știu
nu știu
dacā oglinda are culoare

sunt singur și mā duce un gând
spre locuințele frustre

aici șezum
nimic despre amintiri

neața aceastā viațā

Floarea Tutuianu

NE - VINDECAREA

Cineva spune "nu". Din frica de a nu suferi.
Altcineva primește acest " nu" " ca pe o cruzime și suferă.
Cel care a spus " nu" încearcă să-și învingă frică și reușește.
Cel rănit este vindecat ( de cineva din mulțime)

Cel care s-a vindecat de frică. Se întoarce la cel pe care l-a rănit.
Dar cel rănit e vindecat și acum ii e frica de cel care l-a rănit.

Poți răni pe cineva. Fără să știi?
Poți răni pe cineva. Fără să vrei ?
Poți răni. Fără să vrei. Fără să știi.

Cel ce s-a vindecat de frică. Acum suferă.
Cel ce a suferit. Acum îi e frică

   Liviu Ofileanu

LOC REZERVAT

sunt mereu în căutarea locului
din care să reîncep.
asta o repet când trenul părăsește gara
și Eu stau pe hol în picioare
deși am loc rezervat.

un loc din care să văd altfel imaginea noastră,
un loc răcoros ca un foișor.
îl mituiesc pe conductor cu o poveste nașpa
și El pune botul fiindcă îs trist,
am fața aia de mort din dragoste
și voie să fumez lângă ușă
dar să nu spun la nimeni.

fumez și mă uit aiurea pe geam,
am un loc provizoriu și multă ceață în cap:
vor rămâne întregi aceste secvențe,
oare putem călca pe cadavre?
cruzimea e depistabilă și în gelozie,
amintește-ți prima trădare.

sau cum îți goleam damigeana
și fumam ca un turc
disperat că nu am să te mai văd niciodată.
sau cum încercam zadarnic să fug de tine
iar poliția de frontieră mă depunea la ușa ta,
amendă pentru depășirea vitezei.

uite că nu mai beau, nu mai scriu, nu mai pot trăi fără tine.
fiecare își pierde mințile după ceea ce nu poate avea,
Eu mi le pierd cu loc rezervat,
distanța de tine îmi rupe fălcile.

Costache Nastase

BĂTRÂNII
Costache Năstase 04.07.2019

Ca niște semne de-ntrebare,
Cu spinarea aplecată
Pășesc gândind cu resemnare
La ce erau și ei odată.

Înțelegând că viața lor
E mult în urmă, undeva,
Că nu au nici un viitor
Rezistă cât vor mai putea.

Cu o seninătate demnă
Lasă pe alții să ia totul
Știind prea bine că în toamnă
Le e inaccesibil potul.

Au sufletul îndurerat
Sprijinindu-se-n baston
Când văd că tot ce-au adunat
Azi nu mai este de “bonton”.

Își pun nădejdea în urmași
Sperând că vor trăi mai bine
Și că urmând proprii lor pași
Vor face tot ce se cuvine.

Eliana Popa

AM ÎNTREBAT O FRUNZĂ...

Am intrebat o frunză căzută-n palma mea,
De a simtit durere când vântul o smulgea!
Si mi-a răspuns sfioasă si abia soptit
,,Eu n-am simtit durerea, doar Cel ce m-a zidit !

El simte si trăiește, durererea tuturor
El, Care este Singur Atoate Ziditor!
Acolo pe Golgota când trupul i-au străpuns
Toată otrava lumii in rana Sa a curs !

Eu sunt o biată frunză desprinsă de copac
Si cad in tina rece, covor si pled mă fac,
Mă calcă pașii vostri, zăpezile mă- ngroapă
Hrănesc pământu-n care copacul seva-si află !

Pe tine de te-ar smulge-al vietii vânt tăios
Priveste spre Golgota la Domnul tău, Hristos
El isi intinde mâna, rănită de pe Cruce
Si din vârtejul rece, la pieptul Lui te strânge !

Si de te lasă singur o vreme, si-ai să cazi
El stie că esti tare si cât poti tu să rabzi,
Cununa-i pregătită, răsplată ai in cer
Priveste către Domnul si ai nadejde-n El

Si tu esti tot o frunză ,de n-ai pe Dumnezeu,
Păcatul te desprinde de Ziditorul tău,
De aceea, om frumos, priveste doar in Sus
Si nu fii doar o frunză, fii rod pentru Iisus! "

Slavă lui Dumnezeu pentru toate !

Corina Dașoveanu

foloseam imperfectul în laborator
ca experiment al confesiunii
în derulare.

îl înșelam pe bărbat
cu alter ego-ul lui
în descoperiri lacome și incomplete
ale dualității.
deformarea mea o tratam
cu desfrânare
la ore fixe sub formă de doze
din ce în ce mai sublime,
până când pacientul involuntar
își multiplica rezistența orgasmic
la catalizatori.

răul e o știință
sponsorizată din penumbră
de tare,
astfel că îi așezam în retorta cenușie
prezentul acela instabil
doar ca să-mi termin inteligent
mișcările de amantă
în halat de uraniu.

cobaiul murea clinic,
experimentele se dezdumnezeiau
pe metalul rece,
eurii nu mai erau de ajuns,
așa că foloseam înlocuitori de senzații
pentru resuscitare.

azi-dimineață mi s-a epuizat imperfectul,
am ieșit obosită din laborator.
în anticameră, pe o bancă de plumb,
bărbatul mă aștepta
să îmi dau jos
mănușile preacurviei științifice
și să mergem acasă.

corina dașoveanu

*

femeie,
revin cu gloanțe și spitale deja pregătite
să-ți primească ultimele simptome,
hai,
adună-ți celulele în fața plutonului,
e un ucis pentru divertisment, la întâmplare,
unele vor supraviețui
pe bordură sau pe unde le mai prinde frica,
nici chiar eu nu sunt un atât de bun lunetist.

mai la dreapta, te rog,
insist să vizitezi morga,
e mai liniște și gândacii sunt congelați,
pot fi numărați silă cu silă,
de fapt
cât de proastă poți fi
să aștepți gloanțele atât de mioritic?

mă enervezi,
vânătorește vorbind,
mă obligi să transform chimic
moartea în dragoste
și pentru asta nu am inventat încă
instinctul.

renunț,
am și eu principiile mele
de furculiță înfiptă.
uite, sufăr precum cei ce adună monede
de pe ochii cimitirelor,
nu înțelegi
că e o adevărată artă
a țintitului în zig-zag?
dar ce să pricepi tu
care ai brevetat nemișcarea?

paștele mă-sii
de resemnare contagioasă a ta,
acum sunt plin de bubele ei,
trebuia să trag un gard
între carantina comună
și restul sănătoșilor,
fuck!

(scuză-mi exprimarea
de bucătărie englezească,
uleiul încins sare la fel din tigaie
în orice limbă)

corina dașoveanu

*

dilema morală
depinde de valoarea de stradă
sau de grosimea gâtului obrăzniciei.

în ecranul meu de femeie imperfectă
răspunsul politicos la dezechilibru
e nu.
și
la un moment dat lumea va pleca acasă
după autodistrugere.
pariul devine varianta atractivă,
dar nu ezită să te sacrifice
în confesional.

se poate trăi în mănăstire
după terminarea reclamelor,
filmul miroase a tămâie
și din această cauză,
câinele legat în altar
e exorcizat.
se pune întrebarea
dacă orice bagaj neînsoțit
poate avea trecere liberă
cu pașaportul ars
de lumânarea trucat aprinsă
pentru o resuscitare infracțională.

hei, ai o țigară?

sunt criminala arestată pentru depășirea vitezei,
gratiile nu fumează peste program,
așa că îmi pun din nou lenjeria imperfectă
și pe o cătușă
diamantul din care a fost smuls ficatul.

corina dașoveanu

*

pe tine nu te-apucă așa o singurătate
de-ți vine s-o pupi de frumoasă?
pe urmă să-i aprinzi o țigară,
știi? una din aia care tace
și gândește.
băi, ce fum...

mie îmi vine să-i zic,
după ce-mi pun rochia specială
în care nu aud miracolele nici dacă urlă,
să-i zic -
vrei să fii stăpâna lucrurilor mele,
să-mi faci zilele goale și cafeaua
de la ora 4, amară fix,
dacă vrei,
semnez și un contract prenupțial
de tăcere, plictiseală și dragoste.

uite ce tristețe măiastră
așteaptă
să ne unească
în bogăție și sărăcie
până când viața,
proasta asta insistentă,
ne va despărți.

pe tine nu te apucă așa...
un câteodată?

corina dașoveanu, 30 iunie 2019

Mihaela Borzea

FĂRĂ DALTĂ ȘI FĂRĂ CUȚIT

Te-am pictat pe plaja unui rid, cu eternități ce se divid și se-adăpostesc sub crengi ce-mi cresc pe gene,
Vocea ți-am ascuns-o-n pumnul stâng, când mi-e dor, s-o pipăi și s-o plâng, ca un drog etern să-mi intre-n stern și-n vene.

Ochii tăi pe sâni mi i-am cioplit, fără daltă și fără cuțit, doar c-un zâmbet șui dintr-un căprui anume,
I-am topit cu râuri de smarald, în lumina lor gândul mi-l scald și ți-i fur de tot, căci vreau să-i port în lume.

Ți-am citit splendoarea și-o cobor în adânc de suflet călător, în oglinzi de lut ce-au dispărut ciobite
Și te strâng din tot ce mai respir și te țes și iarăși te deșir,
Gândul să-ți brodez ca pe un Crez, iubite!

*

SĂ MĂ UIȚI PÂNĂ LUNI

Nu îți cer primăveri, nici păduri de aluni,
Vreau un fir de nisip evadat din deșert
Și te rog, fă cumva, să mă uiți până luni,
Ca de tot ce mi-ai fost, în sfârșit, să te iert!

Vreau un strop de ocean, să mă spăl de nebuni,
Să mă scutur de timp și să pier înecat
Și te rog, fă cumva, să mă uiți până luni,
Ca de tot ce n-am fost, să mă simt împăcat!

Vreau un gram de pământ ce miroase-a străbuni,
Să mi-l pun căpătâi când din nou am să-ți mor
Și te rog, fă cumva, să mă uiți până luni,
Ca de tot ce-am iubit, să mă simt trădător...

Nu îți cer adorări, nici să-mi plângi rugăciuni,
Vreau un fulg de argint să mă ningă de jos
Și te rog, fă cumva, să mă uiți până luni,
Ca de tot ce-am atins, să mă simt păcătos!

Vreau să-mi scrii un cuvânt făcător de minuni,
Să mi-l sorb însetat, când mi-e sete de Cer
Și te rog, fă cumva, să mă uiți până luni,
Ca de tot ce-i etern, să mă simt efemer...

*

AGURIDA

Căzuse verdele din nuci de-atâta sare scursă-n ram,
Lumina se izbea de geam şi se adăpostea-n uluci,
Pe prispă aerul plângea, iar cerul cerşetor de ploi,
Ne risipea pe amândoi în adieri de catifea.

Din vii se auzeau urlând strigoi cu aguridă-n glas,
Într-un poem de bun-rămas se diluau topiţi sub gând,
Mi-era amar de-amarul lor, de toamna-nchisă-n trunchi de soc
Şi nu-mi găsisem încă loc, nici să păşeşc, dar nici să zbor!

Pe tine te strângea etern ţărâna din opinci de daci
Şi-nsângerat, plantai copaci în luminişul tău din stern,
Turnai amurg la rădăcini, să-ţi ţipe-n tălpi boboci de junghi,
Să-ţi crească-n palme şi-n genunchi secunde mirosind a spini.

De-atâta vară mi-e pustiu în mierlele ce ne-au cântat
Un foc din stele scuturat pe orologiul meu târziu,
Se stinge-n strugurii necopţi, ca o fantomă-n sărutări
Şi bate-un vânt din depărtări de nici tu să-l opreşti nu poţi!

Dan Grădinaru

ALEXANDRU MUȘINA (1 iulie 1954, Sibiu – 19 iunie 2013, Brașov), unul dintre poeții referențiali ai optzecismului. Debutează în volumul colectiv de poezii ”Cinci” (1982), cu Mariana Marin, Romulus Bucur, Bogdan Ghiu și Ion Bogdan Lefter, după aceea este singurul autor în ”Strada Castelului 104” (1984) și continuă cu noi cărți până la ”dactar nicu & his skyzoid band” (2013) și reluarea ”Lucrurile pe care le-am văzut” (1979-1986), deasemenea în anul decesului neașteptat.

MUȘINA: BUDILA-EXPRESS

1. Introducere

Cei care m-au iubit au murit înainte de vreme,
Cei care m-au înțeles
Au fost loviți pe la spate și înmormântați în grabă, cei
Care mi-au tras la xerox programul genetic au înnebunit
Și-și plimbă în soarele amiezii
Privirea tumefiată, creierul mirosind a cloroform.

După o iarnă lungă a venit vara caldă,
Fructele noastre nu au avut timp să se trezească,
Fructele celorlalți se vând la suprapreț. Dimineața
Ne primește totuși cu brațele deschise, totuși lumina
Mai bate în epiderma fanată, totuși vântul
Ne mai aerisește orbitele duhnind de amintiri.

Am pierdut totul. Portarii hotelurilor
Ne-au uitat, femeile fragede și aristocrate
Ne-au uitat, hamalii din gări ne-au uitat și liftierii,
Vânzătoarele de flori și negustorii de nestemate,
Ne-au uitat străzile, ne-au uitat casele albe
Pe care urca iedera ruginie a vechii „la bella estate”.

Am pierdut totul.
În paradis, în clipă cea repede, în metalul închipuirii
Nimic din noi n-a rămas. Un avort
Rapid, aseptic, elegant.

Totuși dimineața mai întinde
Brațele ei transparente, de caracatiță, spre trupul
Învinețit de somn și de vise, totuși aerul
Mai face troc cu celulele spongioase, totuși moaca roșcată
A servietei mai rânjește, tâmpă, fericită.

2. Senzație

Din când în când trompeta îngerului
Scoate sunete de fanfară. Din când în când ne așezăm la masă
Ciocnim ouă roșii sau pahare de vin, conversăm.
Din când în când
Dansăm în semiîntuneric cu femei
Proaspăt spălate și mereu stânjenite, din când în când
Ieșim în spatele casei, la munte, din când în când
Stingem lumina și transpirăm.

Sau se sparge conducta, vecina țipă
După poștașul întârziat cu pensia, bețivii urinează
Pe zidul caselor de vizavi, o salvare
Trece ușor pe deasupra inimii și duce mai departe
Câte un corp solid familiar.

Din când în când se aude trompeta,
Mașini greoaie ca niște hipopotami stropesc
Pavajul încins, vânzătoarele din cofetării
Fac strip-tease și, goale, se bat cu frișcă, din când în când
Câte un director se umflă ca un balon, se înalță
Apoi se sparge, dispărând din Univers, din când în când
Câte-un afiș
Multicolor ne promite Noul Ierusalim,
În schimbul a treizeci de bani sau al tăcerii.

Sau traversăm zidul putrezit al Grădinii și culegem
Globuri de aur cu care îmblânzim viitorul, sau deschidem
Nasturii aerului și posedăm furioși
Trupul cald încă al iluziei.

Din când în când ne amintim de Gondwana,
De pelasgii mâncători de scoici, de Cung-Fu,
Ne amintim de sarea-n bucate, de Rosamunda,
De vasele din Micene, de sandaua
Filozofului, din când în când pomenim
Nume fără sens, însă dulci
Inimii noastre: Herbert Read, Marcuse,
McLuhan, John Berryman, Platon, Eminescu, din când în când
Vindem pielea ursului din pădure și ne
Cumpărăm jucării.

3. Context

Și apoi mă înâlnesc cu păianjenul blond,
Cu arlechinul domesticit, cu domnișoara de silicon,
Cu ursulețul Yoghi, marele gagicar.
Toți mă întreabă despre poezii, toți mă întreabă
Cum e noua mea viață.

Nu sunt triști dar nici veseli. Trăiesc
Într-un aer de celofan, așteaptă clipa
În mare liniște, gata împachetați.

Ei mă întreabă despre poezie, acea trebuință
Țâfnoasă și plină de rușine a adolescenței,
Despre poezie, precupeață grasă și care
Ne-a luat pe nimic inimile de puștani și le-a pus pe ață
Despre poezie, cuvânt plicticos,
Pe care dicționarele-l mai pomenesc
Din conformism și vocație inerțială.

Despre noua mea viață în ținuturile boreale,
Dincolo de sciții cei îmbăcați în blănuri,
Și, bineînțeles, despre Budila-Express.

4. Defulare

Și noi am călătorit cu Budila-Express
În diminețile toamnei, în amiezele de vară,
Sub cerul iernei, primăvara am călătorit
Cu Budila-Express.

Și noi am coborât la Hermannsdorf, am văzut
Bidonville-urile din marginea terasamentului,
Nesfârșitele turme de capre râioase, și noi
Am văzut Teliu-Valley, și noi am auzit
Graiurile amestecate ale triburilor de culegători de ciuperci,
Și noi am prăjit slanină la flacăra brichetelor, am croșetat
Răbdători, în așteptarea minunii, și noi
Am vizitat Întorsura-City, ba chiar ne-am întors
Cu preafrumoase suvenire.

Și noi am leșinat prin parcurile din Flowers-Town,
Și noi am văzut cadavrele strivite de locomotivă,
Și noi am traversat simplonuri în care
Poți face dragoste pe tăcute liniștit, și noi
Am adormit, și noi ne-am trezit mahmuri
În Budila-Express.

Și noi am curtat inaccesibilele băștinașe
Cu basmale roz și mirosind a Transpirantz, și noi
Am vorbit la nesfârșit și am ascultat la nesfârșit, și noi
Am consolat văduve triste și neînțelese soții, și noi am mâncat
Pe colțul meselor roșii sandvișuri cu salam,
Cu pui pane, cu branză, cu omleta, și noi
Am violat Legea jucând
Cărți, bând țuica și rom, și noi am călcat în picioare
Principiul indivizibil al demnității de sine.

Și noi am călătorit cu Budila-Express,
Și noi am văzut fețele stoarse, ca niște cârpe ajunse
La gradul zero al folosirii, ale junelor navetiste,
Și noi am simțit fluidul neîncrederii oarbe
Coborând că acidul sulfuric în oase, și noi am văzut
Banchetele jumulite de vinilinul
Din care aborigenii își fac portmonee, și noi
Am descoperit cultul secret
Al stomacului, sexului și capului plecat, și noi
Am pătruns în catacombele realității,
În subsolul paginii de ziar și mai jos de subsol,
Acolo unde nu mai există decât
Carnea și timpul, senzorul obosit.

Și noi am cules laurii de staniol
Ai după-amiezelor petrecute-n ședințe, și noi
Am luptat în întuneric cu diverși
Dumnezei județeni, și noi am stat
Pe malul fluviului și am plâns, și noi am căzut
Sub mesele negeluite ale cazinoului Paupasse-Oul, am răcnit,
am expectorat
Sofistica râncedă a acceptării, și noi
Am auzit șuierul glonțului pe lângă urechi
În Budila-Express.

Și noi am văzut bătrâni reumatici
Din Flot-Royal, nasurile în formă de șa
Ale locuitorilor din Las Crasnas, și noi
Ne-am rătăcit în fauburgul Barcany,
Și noi am flanat pe aleile prăfoase
Din Cité de Sarmache, și noi am cumpărat
Parfumuri și ochelari Made in France
De la parterul blocului turn cu patru etaje.

Și noi am visat în câmpuri cu iarbă, până ce
Vacile ne-au înghițit, mestecat, defecat, și noi
Am ascultat cimpoiul și glasul castrat
Al lui Titir răsunând pe scenele locale, și noi
Ne-am întors vii și teferi seară de seară
În Budila-Express.

Budila-Express! Budila-Express! Budila-Express!
Și noi am știut și noi am iubit,
Și noi am avut și am putut, am scris și-am citit!
Budila-Express, garnitură cu bou-vagoane,
Garnitură dublată, uneori, garnitură bondoacă,
Iute și verde-murdară printre grămezile de cartofi
Putrezind pe câmpuri, pe lângă peroanele
Pline de cioburi și de capace de bere,
Budila-Express, ruginind nevăzut
Precum tinerețea, la încheieturi.

5. Filtru

a) Era o cameră oarecare. Fără pereți
Cordoane moi o legau
De universul placentar. Creierele, ele însele, păreau a nu exista
Decât provizoriu, mereu în așteptarea
Confirmării de dincolo: pastile minuscule de oxigen.

Dar aici se hotăra totul. În această
Metastază incipientă.

Era liniște. Puteam auzi
Feromonii teilor atacând epiderma
Adolescentelor. Semnificantul
Mai înghițind o gură de semnificat.

Apoi el a ridicat mâna. Mâna sa
Avea cinci degete. Fiecare deget
Un trecut și un viitor.

„b) Atunci au năvălit, izbucnit, explodat:
fofilatorii și scatoscotocitorii pontatorii și antemergătorii
lingecuriștii și drogheriștii femeile de cauciuc și cele evidențiate
esanjiștii și stahanoviștii alchimiștii și verslibriștii
lucrătorii cu gură și cu despicătura cu mapa și cu sapa
secretarele și debarasatoarele recții și erecții
matroanele și prefecții balena albă și pajii
coafezele și dormezele brodeuzele și vibromaseuzele
liniștitorii și concasorii puțopalmiștii
verbali și funcționarii municipali contribuabilii
și subcontabilii vacile domnului și semniariștii ac
tiviștii și pasiviștii comutatoarele și prezentatoarele
mamele patriei și tații burduhănoși cititorii
de manual și meșterii de zăbale animatorii
și picolii soioși scopiții și neofiții scrobiții
și neofaliții soldații de plumb și polițaii de carbid
cu amintirea copilăriei conservată în heliu lichid

c) Ei mi-au spus, sugerat, ordonat:
TREBUIE E NECESAR SE CERE
TREBUIE E NECESAR SE CERE
TREBUIE E NECESAR SE CERE
TREBUIE (dar eu…jap!) mi-au spus
E NECE (dar real… buf!) SAR
Ei
TREBUIE! mi-au ordonat.

d) „O.K.” am zis.
Și am îmbătrânit.

6. Ilustrație
„UN VOYAGE AGRÉABLE AVEC BUDILA-EXPRESS”
„ABENTEUER UND EXOTISMUS MIT BUDILA-EXPRESS”
„HAPPY DAYS WITH BUDILA-EXPRESS”
„LA VITA E BELLA CON BUDILA-EXPRESS”

Afișe imense. Color. Peisage.
În prim-plan, o frumusețe locală
Cu basma roz, autentică, și dinții
Întregi și proaspăt spălați. În fundal o fanfară de îngeri
În costume naționale.
(1992)

ALEXANDRU CISTELECAN: Oricâtă teorie a poeziei ar fi făcut (și a făcut destulă) și oricât de elaborată ar fi fost aceasta (și e destul), Alexandru Mușina și-a ținut permanent propria poezie în inerența unei propoziții simple de poetică: poezia e concretul existențial surprins în imediatețea propriei drame. Poet-artist (ba chiar pledant înfocat pentru ”meserie”) și savant al transpunerilor și tensiunilor de cotidian, Mușina nu e, totuși, un poet cu mofturi metafizice și cu sofisticării textuale ori simbolice. (...)
Poezia lui, nu fără orchestrație, spune întotdeauna direct ce-l doare pe omul care-o scrie (și mai ales, firește, pe toți cei asemeni lui). E o poezie, în felul ei, abrupt confesivă; biografică și realistă, fără îndoială, dar nu atât prin însumare și montaj de secvențe, cât printr-o promovare substanțială a biograficului și prin inducerea lui într-o condiție. Căci poet al condiției e Mușina în primul rând; dar poet al condiției (și umane și poetice, dar mai cu seamă al celei dintâi) nu înseamnă poet de notații, un fel de poet-stivuitor, ci, cu necesitate, poet de reflecție subiacentă acestora. Subiacentă, dar manifestă; la Mușina, adesea, nu numai manifestă, ci și exhibată (are o coardă parenetică, de guru, deși se străduiește mereu s-o dezacordeze).

Lora Levitchi

MOARA

Aceasta poveste face parte din cartea " GENEZA CHIHLIMBARULUI". Este o nestemata din copilaria mea ce v-o daruiesc cu mare drag. Sper sa va placa si sa va detaseze pentru o clipa de grijile cotidiene. Universul in care va voi introduce are timpul ce se scurge intr-un ritm mai tihnit al vietii, unde omul este una cu natura, treburile gospodaresti avand un farmec aparte atunci cand se produceau in gospodaria dragilor mei bunici carora le datorez o copilarie minunata pentru care le multumesc. Le pastrez dialectul si vorba moldoveneasca pentru autenticitate. Lumina vesnica pentru ei si ai dvs., cei plecati intr-o dimensiune mai buna. Cartea va fi publicata in forma bilingva, romana si engleza.

- Haidi, haidi, Jeorgeto, grăbeşti-ti, nu ti mai mocăi atâta, adu vaşilii la jiug, că tocmai am terminat di încărcat căruţa cu saşii di dus la moară. Di, fapt, stai sî mai pui pi lângă grâu şî vreo tri saşi di grăunţii di păpuşoi că acuşi sî gată şi faina di mălai. Du-ti răpidii şi adu din pod nişti saşi goi.
- Măi, bărbatii, da tu bagă-ţi minţâlii în cap, tu nu vezi că a' mică ţâpă la chişioarilii melii neprimenită, copchii vor mâncarii şî nia ni sî ardii mămăliga pi foc şî îmi dă laptilii în clocot! Şe ai, orbu' găinii?! Ai două mâni, două chişioarii, slavă Domnului, folosăşti-li, Ghiorghi, folosăşti-li cu nădejdi, că io nu-s roaba ta!
- Cruşea mătii, muierii, di asta m-am însurat ca sî faşi tu gură la minii, ai?! Că asta însamnă emanşiparea muierilor acu, ţ-o intrat televizoru în cap, ai?! Nu te-o învăţat popa la Bisărică că muierea tre' să hie supusă bărbatului, că bărbatu ăi "capu"?!
- Parcă, ai treabă di gătat ca să nu întârzâi la moară. Na, zice bunica. Şi îi trânteşte vreo trei, patru saci goi de pânză în căruţa gata încărcată cu saci de dus la moară a bunicului. Ţîne-ţi fleanca şî nu ti mai lega di lucruri sfintii di pomană. Tu mai întâi să înveţi sî deschizi Sfânta Cartii, Biblia ca apoi să poţi să îi înţăleji tainilii, vorbeşte bunica, apăsat, luând deodată o faţă transfigurată total când vorbea de credinţă. Popa îndeamnă pi tătă lumea sa hie mai bună, Ghiorghi, le îndeamnă pi fumei sa hie mai toleranti şă împăciuitoari în familie, da nu le zâşe să se lase să hie luate di proaste, îi trănteşte bunica bunicului care pufnea ca taurul când auzea prelegerile bunicii.
- Ghini, ghini, Coculeană, văd că acuma ai stuchit la furcă. Lasă pochii cu treaba lor iar noi cu săraşia noastră. Da...şfară di legat saşii n-ai adus? Nu te-o învăţat popa la bisărică că saşii trebi legaţi ca să nu curgă graunţâlii?! o ia bunicul pe bunica peste picior.
- Şî altşeva şe mai vrai, nu vezi că am copchil nic în chişioarilii melii?! Mădălină, hăi, stăi, mamă cuminti, că bunic-tu îi pretenţos tari. Vrea slujnică di dârvală la mâna lui...
Şi nervoasă dispare în bucătăria de vară şă îi aduce bunicului şi sfori de legat sacii.
- Fa, n-auzi, da, uruială la pui câtă fac?
- Păi, vezi şî tu, estimează, că di aia ai cap cu minti in el, cam vreo trii baniţi ar hi di ajiuns. Mai am şeva cloşti di pus, iar boboşii di gâscă di amu i-am săltat la grăunţii, mai rămân şei di găină şî şei di curcă să hie hrăniţi cu uruială. Plus că mai dau şî la porşi.
- Apoi vreo patru ar hi di ajiuns. O să vorghesc cu Janică la urmă s-o dea pi a mai marii ca să iasă şî di crupii. Că tu, Coculeană faşi sarmalii cu crupii tari bunii când vrai, dă bunicul să dreagă busuiocul şi pe picior de plecare sa plece împacat cu bunica.
Janică Năstase era morarul satului. În sat erau figuri reprezentative un popă ce era schimbat cam des, un pădurar, un morar, un tâmplar - bunicul, un fierar, un poliţari şăf di post. Aceştia erau aşa de dedicaţi meseriei de se identificau cu ea. Adesea, oamenii aceştia nu mai era strigaţi pe hudiţă, pe nume, ci cu numele profesiei ce o practicau, "Don morar ", "Don pădurar", "Don poliţari", etc.
Şi a încărcat bunicul sacii de grâu şi de porumb în căruţa la care a înjugat pe Murga şi pe Joiana, cele 2 vaci ale noastre şi m-a chemat să merg cu el la vale, la moară, ca să stau înaintea vacilor când el va fi cu morarul înăuntru.
- Haidi, Dană, că îi trecut di şăpti jiumatii. Oamenii stau di la şăsă la rând la moară.
Eu eram cu vara mea, Mădălina, cu bunica, la başcă. Încercăm din răsputeri să îmi umflu stomacelul rapid cu lapte fiert cu mămăligă, ce bunica mi-l pusese aburind într-o strachină de lut din aceia frumos jumulţuită şi pictată de mână cu flori şi motive populare. Eu aveam vreo nouă ani, vară-mea cam un an.
- Viu, bunicule, viu. Stai aşa să îmi iau trăistuţa şi să îmi pun vreo două mere şî apă că ni le-o dat bunica di drum.
- Apoi merjem la moară, fat' hăi, nu pi Lună. N-ai grijă că flămânzăşti. N-am di gând să dorm la moară, pînă-n unşpe suntem acasa, că am treabă la lemnar di nu-mi văd capul, zâşe bunicul ofuscat că oameni ca mine ori că bunica aparent îl întârzie din a ieşi mai repede pe poartă cu risc să piardă rândul la moară.
Morarul, nenea Janică Năstase avea pe calendar însemnate anumite zile din lună când macina pentru lume. Restul zilelor se ocupa de măcinatul grânelor Colectivului. Şi atunci pe considerentul " first come, first served", adică primul venit, primul servit, oamenii se aliniau de dimineaţă cu căruţele cu saci de măcinat în faţa morii şi aşteptau cu răbdare până morarul pornea moara cu uruit puternic de motoare. Moara era o clădire mare lângă şcoala satului.
Şi ne pornim la drum. Bunicul era victorios că a manageriat să pună la punct şî muiere, şî copchii şî să îi alinieze la priorităţile lui. Mergea ţanţoş ducând vacile la jug, de funia legată scurt. Eu eram sus pe saci în căruţă şi admiram cum satul şi pământul se trezeau la viaţă. Era un abur ce se ridica ca o pâcla din pădure, iar în aer mirosea a lemn de foc. Gospodinele aprindeau focul în vetre.
De acasă până la moară făceam la pasul vacilor maxim două zeci de minute.
Aproape adormisem pe saci în căruţă, mă mai trezea din când în când vreun bolovan ce îl luau roţile în durat când deodată aud binecunoscutele înjurături din faimosul repertoriu al bunicului ceea ce mi-a dat de înţeles că s-a întâmplat ceva.
- Şe-i bunicule, şe-i? Sar eu, ca arsă, chipurile gata să sar in ajutor.
- Dă-ti şi tu la o parti, copchilă hăi, din calea me. Cruşea şî bisărica mamii lui, di primar, că tăt bagă în buzunar şî nu faşe nica pentru sat. Mai ghini merji pi deal direct dicât pi drum. Că grochilii îs mai mari pi drum.
Mă uit şî văd că bunicul se opintea să tragă roata din dreapta spate, de sub căruţa lăsată pe-o rână de la greutatea sacilor. O spitza de la roată se rupsese şi căruţa colapsase pe-o parte. Sacii abia stăteau să nu se răstoarne în şanţ.
Se uită bunicul în stânga, se uită în dreapta, nici ţipenie de om pe drum.
Erau doar nişte gâşte lăsate într-adins pe drum. de femeia pădurarului, a lui Ochilă, ca să meargă la râpă, la apă.
- Ptii, she ţi şî cu ghinioanele astea. Că eu i-am zâs lui bunic-ta să nu mai meargă la pochi dijeaba, că tăt numa belele din aiestea se întâmplă. Nu şeteştii popa ghinii. Şe-l cu coarnii îşi bagă coada pistii tăt.
Şi s-a opintit bunicul încă o dată, ajutat fiind de drugul de lemn lung de la căruţă ce l-a folosit ca un fel de pârghie ca să ridice o ţâră căruţa să sloboade roata sfărâmată dintr-o groapă de drum. Mă minunam cum aşa om aparent slab poate să aibe putere aşa mare să ridice ditamai căruţa şi cu saci încărcată.
- Dană, hăi, stai aişişa în faţa vaşilor că eu merg acasă să aduc o roată nouă. Noroc că tocmai am terminat de făcut roata lu' Dorneanu. O să îi fac lui alta, că nu pot rămâne cu căruţa cu saşi în nijlocu' drumului.
Repede îmi iau postul îmi primire şi înarmată cu biciul cu coadă din lemn de tei şi şfichi din piele, ce mi l-a încredinţat bunicul, îmi iau o mină de om mare şi serios în faţa vacilor înjugate. Erau aşa flămânde de numa numa şi se întindeau cu capetele în jug, săracele, să rupă de troscotul, mohorul şi podbalul ce creşteau în abundenţă pe marginea drumului.
- Dă-le cu ghişiul în cap, fat' hăi, că urnesc căruţa ş-o răstoarnă în şanţ. Da... mai ghinii..stai, să li dijug că iar mai pierd vreo juma di oră cu duti vino di dus acasă şî schimbat roata. Şă sî vezi că dacă ajiunjem ultimii nici nu ne-o mai lua nepricopsâtul di Jănică. Deşi i-am lăsat un sac data trecută în plus ca adălmaş la plată. Nu îl mai satură nici pe-aista dicât pământul.
Şi dejugă bunicul vacile, mi le dă în primire cu misiune să le pasc pe margimea drumului în apropierea căruţei iar el a înşfăcat ditamai roata şi a făcut cale bătută înapoi spre casă. Mi-am luat cu seriozitate rolul în primire. Joiana şi Murga erau fericite că se puteau înfrupta din troscotul plin cu rouă de dimineaţă. Aveau nişte ochi din cei mari şi blânzi, şi nişte limbi mari de prindeau tot, inclusiv picioarele mele din greşeală, aşa de flămânde erau.
L-am urmarit pe bunicul cu privirea, cum s-a pierdut în zare pe linia drumului colbuit de ţară cărând în spate roata bicisnică iar eu am cazut în visare urmărind trezirea satului la viaţă. Oamenii începuseră a ieşi la câmp cu sapele în spate ori ducându-şi vacile la păşune, gospodinele dăduseră drumul la foc în vetre şi începea să miroase prin aer a tot felul de bunătăţuri, câinii lătrau de prin colţuri diferite a satului răsfirat pe culmi de dealuri acoperite din când în când cu păduri. Plante, gâze, păsări şi animale începeau foiala de dimineaţă. Câte o mâţă uşărnică fie venea de pe câmpuri, fie ieşea la vânătoare părăsind gospodăria unde se acioase. Un soare vesel roşcov- galben se ridica din ce în ce mai mult pe cer. Mă uităm la norii albi, azi va fi frumos afară. Avea să fie cald, se simţea în aer zăpuşala deja. Vântul adia agale.
Parcă nici nu plecase când hop îl văd pe bunicul, fluturând o roată nou nouţă, în faţa ochilor mei.
- Şe, faşi, Dană hăi, dorni de-an chişioarilii?
- A, nuu..bunicule, cum să dorm?! Aaa..eu am grijă di vaşi, aşa cum mi-ai zâs matalii, sărind eu din starea de contemplator peisajist în cea de paznic la vaci.
- Hai, lasă vaşilii că nu mai pleacă. Vino-ncoşi şă ţâni roata cât bag eu drugu ca să înalţ căruţa. Ţânii aşa în poziţia asta roata, nu o înclina mai mult şă când vezi că e şeva loc caută să o împingi să intrii în osâie, ai înţăles?
- Am înţăles, bunicule, cum să nu, ţin roata dreaptă şi când văd că mata ai ridicat căruţa, eu împing roata în ..şe-ai spus mata ..cum sî cheamă...mormai eu.
- Osâie, Dană, osâie.. hai..că ni prindi aniaza şă nu mai măşinăm nica... că s-o ţânut ghinionu di noi ca boala di omu sănătos.
Era groasă treaba. Dacă nu măcinam cine stie cănd vom mai ajunge la moară şi bunica nu putea sa imi facă bunătăţuri, plăcinte poale in brău, cozonac, brânzoaice.
Ridică bunicul partea din spate a căruţei, împing eu roata în..osie şi gata .. se pare că am rezolvat treaba.
- Hai, Dană, urcă pi saci în căruţă şă hai să merjem că-i târzâu.
- Haide, bunicule, hai. Las ca matale eşti prieten cu nenea Năstasă şî nu te-o lăsa el, chiar de eşti ultimul în coadă tăt te-o lua.
Mormăi ceva bunicul în barbă şi porni căruţa cu scrâşnit de spiţe de roţi, una nou nouţă, âi făcea bunicul rodajul acum.
După vreo douăzeci de minute, ajungem şi la moară. Nici nu am putut intra în curte căci era un card impresionant de căruţe care cu vaci, care cu cai înhămaţi, toate stăteau în şir indian şi îşi aşteptau rândul. Să fi fost vreo cinsprezece - douăzeci de căruţe adunate.
- Văleau, da şe-i aişi, izbucneşte bunicul. N-o fi venit morarul la timp să dea drumul la moară.
Oi, Vasâlii, da şe-s cu căruţele astea aşa di multe? Unde-i Năstasă?
- Apoi, Don' Gheo, a lu Nastasă o vinit la timp dimineaţa, la prima oră, da nişi n-o gătat cu prima căruţă că i s-o rupt curaua prinşipală la motoare şă nici că are una di rezarvă ca s-o înlocuiască. Acu o vorghit la Bacău şă o să trimită unu, una nouă pi cursa di unu. Pan atunşi oaminii aşteaptă că li- i greu sî să-ntoarcă acasă. Unii au venit di la Botez, alţii di la Dobrana, alţii di la Filipeni, că moara acolo âi în renovarii.
- Măi să hie, parcă tăt meji pi de-a-ndoaselea azi. Şâ nia ni s-o rupt o schiţă di la o roată când veneam pi drum drept şă am intrat într-o groapă cu căruţa, a naibii pârdalnic di primar, că nica nu faşii.
- Apoi, Bădii Gheorghi, da matali ai văzut vreun hoher din aista cari lucră la stat să facă ăeva?? Era săracu, D-zău să îl ierti, Don Bujor, aşeala o fo' primar bun pentru comuna noastră, restu.. tăt o apă ş-un pământ.
- Aşa~i, oi Vasâli, că mare dreptăti mai ai. Dacă nu era Bujor acuma n-aveam nişi moară, nişi şcoală, nişi dispensari. Stai să mă duc înăuntru să vorghesc cu Nastasă, să văd di undi s-o rupt curaua.
Mă lasă bunicul iar în faţa vacilor şi intră în moară să întrebe de sănătate pe morar.
Oamenii îşi dejugaseră caii ori vacile şi le lăsaseră să pască în curtea morii, era o iarbă fragedă şi verde cu trifoi înflorit de mâncau animalele şi cu ochii. Se făcuseră pâlcuri, pâlcuri de oameni ce vorbeau, bârfeau, glumeau ca să mai treacă timpul. Era vreo 10:30- 11 dimineaţa, trebuia să aşteptăm până la 1:30- 1:45 când ajungea cursa la Mărăşti.
Stă bunicul ce stă înăuntru când deodată îl văd că iese alături de morar, nenea Năstase.
- Măi, oameni buni, îl aud pe Năstase că începe a vorbi. Eu vă propun urmatoarili: am nişte faină di grâu din şeia albă cu trii zerouri, calitatea întâia, măşinată săptămâna asta, dacă vreţi să o cumpăraţi dând la schimb grâu ori păpuşoi, eu vă cumpăr kila di cereală cu 50 di bani fiecarii.
Văd deodată ca să facu linişte. Se strâng oamenii roată în jurul bunicului şi a morarului, să îl asculte, să îl audă mai bine.
- Apoi, răbufneşte unul, nea Năstasă, eu inţăleg şe spui mata, dar la Bacău kila di grâu sî cumpără cu 2, 50- 3 lei, matalii şe faşi cu noi??
- Păi, Nelule, aşeala-i preţ di oraş. Noi aişea suntem la ţară, într-un cătun, unde numa cucu cântă când vre. Îi greu şî pentru mini că am di îngrijât tătă şandramaua aiasta, trebuie piese, trebuie curălii, trebuie plătit corentul, şe crezi neatalii, că moara merjii di pomană?? Eu pot să vă dau pe kila aşa di la minii că suntem vecini 1- 1,5 lei ca să nu zaşeţi că vă jăcmănesc, da dacă merjeţi la Frunteşti acolo chiar că va dă numai 50 de bani.
Văd că iese unul cu căruţa cu cai în faţă şi zice morarului că acceptă trocul, iar Năstasă se grăbeşte să se ducă în moară, să îl servească pe om. Apoi o mai venit unul si încă unul şi încă unul.
- Bunicule, bunicule, strig eu subţirel, trăgând pe bunic de mânecă. Da noi de ce nu luăm şi noi?!
- Taşi, copchilă hăi odată.. pentru că noi nu suntem fraieri.
Am tăcut mâlc, normal că nu vroiam să fim "fraieri" şi mi-am muşcat limba şi nu am mai spus nimic.... pentru vreo 5 minute:).
- Bunicule, bunicule, pot să mănânc şi eu un măr?
- Păi da di undi să îţi dau eu mere, fat hai, aişi suntem la moară.
- Apoi ai uitat că bunica mi-o dat mere în trăistuţă, şă apă? Vrei şî matalii?
- Parcă aş vrea o gură di apă, că mi s-o uscat sufletul di la atâta zăpuşală.
Îi întind bunicului sticla de apă iar eu înşfac din trăistuţa cu vârste de toate culorile, ţesută de bunica din lână, un ditamai mărul din acela Palmer Auriu, se chema soiul, pe care bunicul l-a adus de la livadă tocmai de la Godovana. Era acolo o livadă numai cu pomi altoiţi ce făceau nişte mere ca alea din Alba ca Zăpadă, jumate roşii, jumate galbene, numai că nu erau otrăvite, erau zemoase, parfumate şi bune, bune, bune..
S-a lansat bunicul în vorbă cu oamenii şi toată lumea discuta de toate şi de nimic. Era o zarvă veselă căci oamenii când povesteau, le spuneau cu patimă, unii aveau ofuri de spus, alţii probleme sociale de dezbătut, altul chiar îşi scoseseră o muzicuţă din aceia cu feţele lucitoare parcă de metal şi începuse să cânte la ea.. ce să-i faci... aşa, ca să mai treacă timpul.
Şi au trecut aşa până în trei ore şi în sfârşit văd cursa de Frunteşti că vine în depărtare, învăluită într-un nor de colb alburiu de la sosea. Definitiv, am învăţat ce înseamnă conceptul de "răbdare" şi conceptul de " a aştepta".. pân ce ţi se lungesc urechile.
- Uite-o, uite-o că vine, au început a striga entuziasmaţi oameni, învioraţi din amorţeală de la amiază.
- Haide, nea Năstasă că ne-ai luat o zî di la munca câmpului, ne plâng copchilaşii di foamii, animalili nehrănitii, haidi grabeşti-ti.
- Staţi, aşa, staţi aşa, daţi-mi voie să merg şi să ridic pachetul de la şofer ş-apoi tre să instalez curaua.
Zis şi făcut. S-a dus nenea Năstasă şi a luat pachetul de la şofer. Era un pachet învelit cu grijă, în hârtie de ziar, Flacăra. Desface nenea Năstasă pachetul în curtea morii să vadă toti oamenii.. cureaua salvatoare. Oamenii au început să aplaude şi şă fluiere. Toată lumea era bucuroasă.
Rata de Fruntesti s-a făcut nevăzută în colbul ce îl ridicase în spate.
A instalat nenea Năstasa cureaua iar între timp ţăranii au început a se îmbulzi unul în altul în faţa porţii de la intrare în moară, căci toată lumea vroia să îşi macine grăunţele şi să plece acasă la treburile lor.
- Linişte, linişte.. îl aud pe Năstase că ţipa din toţi bojocii... Dacă nu-i ordine şi nu vă aşezaţi cum iniţial aţi venit eu nu mai fac la nici unul saşii. Ori sunteţi oameni civilizaţi ori schimb foaia. Închid moara ca să mă ocup de reparat pe îndelete şi veniţi mâine. Da, de unde, ţi-ai găsit. Oamenii se călcau pe picioare unul pe altul mai abitir.
Ca să fie mai convingător, morarul începu să tragă de uşile mari, masive de la intrare a împărăţiei făcutului de făină, ba a mai şi scos un ditamai lacăţoiul ca să îl pună de belciugile uşilor.
- Stai, Don' Năstasă, staaaiii, începură sătenii într-un vacarm total, zmuncindu-se unul pe altul şi îmbulzindu-se cumva să îl oprească pe morar de la a-şi duce gândul la bun sfârşit. Stai, că nu suntem animale, ne-om aşăza cum om putea, nu îţi e milă că stăm aişişa cu copchii şă animalilii insătatii dis de dimineaţă, di la şăsă?? Se-or zâşe muierile când om ajunjii acasă tot cu graunţâlii nefăcute după şe- am petrecut tătă zâua la moară??!
- Ghini, măi oameni buni, ghinii, atunşea aşăzati-vă în rând civilizat cum puteţi, încetaţi zarva şi daţi-mi un sfert de oră răgaz s-o montez.
S-a făcut o linişte mormântală doar pe alocuri se auzea şoşotit. Toţi au înţeles că de o curea depinde fericirea de a avea boabele măcinate azi.
Morarul închis în moara sa, lucra ca să îşi pună agregatul în funcţiune. Se mai auzea câte un zgomot de daltă ori de ciocan, câte un scrâscâit de roţi întoarse şi după o bucată de vreme s-au auzit pornite motoarele. Zgomotul morii activate a produs atâta bucurie între săteni încât a fost intâmpinat cu aplauze şi ovaţii.
- Trăiască, Don' Năstase, cel mai priceput morar! Trăiaaascăăă!
- Haideţi, gata, gata cu gălăgia, a ieşit nenea Năstasă în pragul colbuit al morii, tot asudat şi cu negreaţă de motor pe mâini şi puţin pe faţă. Avea o faţă mulţumită că a rezolvat o problemă ce dăduse peste cap ziua la toţi.
S-a dus bunicul la nenea Năstase.
- Jănică, eu am venit printre ultimii că ştii cum ai să ai copchii nici acasă. Îndură-te şî-mi ia sacii mai rapidii că a mică, şi-a arătat spre mine, a stat aici nemâncată tătă zâua.
- Oi, Gheo, păi tătă lumea de aşelasi lucru sî plânjii. Stai să văd cum te-oi strecura şî pi matali. Ai o lecuţâcâ di răbdarii.
- Am, Janică, cum să nu. Mulţuniesc frumos.
Moara parcă prinsese aripi. Se zguduia clădirea, trepida de la puterea motoarelor ce mergeau într-un ritm sacadat dar melodios: Zaga, zaga, zaga, zaga...zaga zaga zaga zaga..
A ieşit prima căruţă cu sacii măcinaţi. Omul îşi dirija carul cu boi printre mulţime, mândru nevoie mare că " a fost primul" . Îşi ştergea nădragii şi cămaşa pline de făină de la caratul sacilor în căruţă.
- Hai, al doilea, a strigat nenea Năstase. Acum era în elementul lui. Parcă plutea printre oameni. Toţi îl priveau cu respect şi se dădeau la o parte să âi facă loc, căutând să âi faciliteze cumva munca, să i-o facă mai uşoară. El însă era singurul care se lupta cu motoarele, cu încărcatul sacilor şi stivuitul lor la ieşire din moară ca omul la rând numai să âi ia şi să âi pună în căruţă, să de-a loc la urmatorul. Nenea Năstasă era un om la vreo cinzeci şi ceva de ani, înalt, cam de 1.80 cm, robust, ce mergea cu pas hotărât dupa treabă prin moara lui.
- Pe la a zecea carutza intrata, Năstasă se apropie de bunicul şi âi zice:
- Hai, nea Ghoerghi, hai şâ matali, că văd că i s-o făcut rău copchilei.
Au auzit sătenii, nimeni nu a comentat de favorul evident ce morarul i-l făcea bunicului. Bunicul avea nevoie de morar, oamenii aveau nevoie de morar, morarul şi oamenii aveau nevoie de bunicul că le lucra tâmplărie prin gospodăriile lor, le cosea căciulile de miel, le repara pantofii, le cositorea găleţile, le împletea coşărcile din stuf de papură, le ridica casele la unii. Om mai îndemânatec şi iute ca bunicul eu nu am văzut. La el nu exista cuvântul "plictiseală", da nici expeesia "a sta dejeaba".
Am tăcut chitic şi am aşteptat cu sufletul la gură să ia bunicul sacii de grăunţe rând pe rând din căruţă, iar apoi să âi aducă înapoi tot unul câte unul de data asta încărcaţi cu făină din ceia bună. Deja îmi închipuiam ce cojonaci cu nucă multă, plăcinte poale în brâu şi cornuleţe îmi va face bunica de îmi curgea de poftă în gură. Dulciurile în majoritar le facea bunica numai la sărbători ori cand veneau musafiri. Numai clătitele ori gogosile erau mai de dârvalâ , că se faceau repede. Întotdeauna munca câmpului era prioritară fie câ era pentru Colectiv, fie că era pentru gospodâria proprie.
Aveam stomacul lipit de spate că tot ce mâncasem erau două mere. Era ceasul cinci şi ceva după amiază. Săracul bunicul, era mai rău, el n-o băut decat apă...
A încărcat bunicul căruţa, eu m-am urcat pe saci. A înjugat bunicul vacile la căruţă şi cu huruit de roţi s-a urnit căruţa din loc. Se opinteau săracele Murga şi Joiana să treacă căruţa încărcată peste bolovanii de pe drum. M-am dat jos din căruţă, să le mai uşurez povara. Se grăbeau şi ele să ajungă acasă.
Pe la vreo şase seara am ajuns şi noi acasă. Obosiţi, colbuiţi, nemâncaţi dar mulţumiţi.
Bunica ne-a luat din prima de la poartă în serie:
- Apoi, unde-aţi fost atâta vreme? Ni-am făcut griji de vroiam să trimet pe Natalia la vali după voi. Aţi măşinat?
- Am măşinat, Jeorjetă, am măşinat, i s-o rupt o cură la moară lu' Jănică şâ o trebuit să aducă una nouă di la Bacău. Acu ai şî faină din şe cu trii zerouri şî uruială pentru pui şî porşi.
Îmi chiorăiau maţele nevoie mare.
- Bunică, bunică, mi-i foami, mi-i foami, încep eu a mă plânge pe lângă bunica.
- Hai, dragu bunichii, hai că am făcut nişte tocăniţă cu cartofi cu marari să mancati. Am scos masa cu trii chişioarii afară. Vă pui la amândoi. Tu, Gheo, vrei şî borş? Mai am di ieri, rămas din şela cu fasolii şî urzâşi.
- Apoi, pune şe-ai punii ca să ni ostoim foamea. Am avut o zâ lungă azi. Că la omu sarac, nişi boii nu-i trag. Nia ni s-o rupt roata, lu Jănică i s-o rupt curaua. Da, şe-i al tău âi pus deoparti. Pân la urmă am rezolvat, am maşinat, zice bunicul, scoţându-şi năduşit pălăria veche din fetru si punând-o pe un genunchi. Hai, Coculeană, hai cu mâncarea, că am treabă în grădină la ascuţât haraji. Tre' să pun mai înalţi pi la roşii, curpenii i-au întrecut pi şei vechi. Să rup lăstarii di la atâta greutatii. Ăpoi tre sî li mai ud că ardi soarili ista tăt. Măcar ştim că vom avea roşii anu' ista. O să le mai strochesc mâni dimineţă cu chiatră vânata şî var, să nu dea mana în ele. O să dau şî pi la castraveţi.
- Bunică, bunică, nu vrei să facem nişte clătite din faina ceia nouă cu trii zerouri?
"Să facem", înseamna ca bunica să le facă, iar eu să le mănânc. Aveam o şcoală în mine... Abuzam că bunica mă iubea ca ochii din cap. Dar şi eu mă străduiam să o ajut prin gospodărie pe unde puteam. Că mai făceam traznăi, asta era partea a doua, niciodată nu gândeam spre rău, doar progresist şi cu prea mult câteodată entuziasm de viaţă. Adică eu credeam la vârsta aceia..că tot ce zboară se mănâncă...deci totul este posibil, cu puţină strădanie şi creativitate.
- Hai, hai, da nu şeri multii, Dană hai. Acuş sî trezăştii ploada şe-a nică. Tătă zîua m-o plîns, Mădălina, cred îi cresc dinţii. Am prăşît cu ea în copaie lângă mine în brazdă. Ca iar or împânzât buruienile şeapa verdi şî morcovu'. Hai, "să facem", zâmbeşte bunica cu subânteles, împăciuitoare şă mulţumită că are faina adusă în bătătură.
Ştiam că nu am cum să o prostesc pe bunica vreodată şi nici nu încercăm că m-ar fi prins cu ocaua mică imediat. Mă citea bunica că pe o scriere veche de pe un pergament. Ceea ce ar fi indus în eroare orice inamic, era carte deschisă pentru bunica în ceea ce mă priveşte. Păi cum să fie altfel, dacă bunica m-a crescut dintr-o lingură?!
Cară, Gheo saşii pi prispă, acoperă-i cu un nailon să nu-i ploaie ca i-om cara amadoi în pod mânii.
- Dana, hai, duti în chiler în rola di la plită şî adu un borcan di dulşeaţa di jişânii dacă îţi ardii buza după clătitii. Cât disprii făina cu trii zerouri, aşeia, mamă, o ţânem numa pentru cozonac, folosâm din şeia obişnuită.
- Acuma bunica, cum să nu. Şi 'zbor' ţopăind de bucurie sărind câte 2 trepte odată pe prispa de la chiler, luând în durat tzolicul de la intrare.
Mă înfiinţez imediat în faţa bunicii cu doua borcane, că aşa e omul, lacom din fire. Bunica, da eu vreau şi cu dulceaţă de fragi, că nu dejeaba mi-am zdrelit chişioarilii pi tătii porniturilii ca sî îi adun. Şî..încă şeva..păi cum ai să ştii matalii că faina şeia cu trii zerouri îi bună dacă nu ai faşi o probă acuma? mă înfoi eu la bunica, punându-mi mâinile în şold, ăşa cum văzusem eu la oamenii mari când vor să se impună.
- Păi ca să îi fac probă, dragu bunichii, tre' să fac şeva cu drojdie, să văd cum creştii, la clătitii nu pun drojdii. Hai, du-ti în beşi şî adu di pi polişioară fărâma di drojdii si- o rămas di săptămâna trecută ca sî "faşem" şî niştii brânzoaişe.
Vă daţi seama ce înseamnă să i se spună la unul care a postit forţat până la 6 seara că va mânca nu numai tocăniţă de cartofi dar şi clătite şi brânzoaice ?:) Era ca şi cum l-aş fi apucat pe Dumnzeu de un picior.
Mă reped şi sar în braţele bunicii. O cuprind în braţe şi o sărut pe ambii obraji. Bunica radia de fericire.
- Haideţi, haideţi, că atâtea ţorcăneli şî dragosti mai pot aştepta, zâce bunicul ursuz, către noi. Pune Coculeanâ şeva de-ale gurii să mă duc în treaba mea.
A aşezat bunica pe masă cu trii chişioarii bunătăţile: tocăniţă de cartofi cu harbuz murat din al roş scos recent din cada de murături, mămăligă aburindă. Apoi s-a dus în başcă să frământe aluatul pentru brânzoaice.
Bunicul a luat doua îmbucături aşa ca lupu apoi s-a ridicat de la masă şi s-a dus să ducă sacii de făină pe prispă, apoi a cătat nailoane mai mari ca să le acopere.
- Măi, Gheo, da stai calumea la masă. Şe-i asta?
- Păi tre sî strâng saşii cî parcă îni stau în cap. Dacă plouă la noapti, tre sî îi acopăr sî nu âi ude. Cruşea mamii lor, di sioarisi, au ros până şî nailonul. Dacă ai văzut aşa şeva, întinde bunicul în zare nişte pale de nailon ce erau găurite în formă de artă abstractă de şoricime. S-a întors ameninţător la mine bunicul, cu tot cu nailonul mare cât un cearceaf întins şi îmi spune cu voce tunătoare:
- Să nu mai îngraşi, Dană, mâţâlii că nu mai fac nica în bătătură. Iar trebuie să mă duc la Bacău să iau "grâuşor" să pun, sî îi mai stârpesc, pârdalnişii. Rod tăt şe apucă.
"Grâuşorul" era o otravă pentru şoareci, o chimicală arătos meşteşugită în exact boabe de grâu de culoare roş- brună pe care bunicii le presărau prin locurile unde vedeam şoarecii dădeau iama iar a doua zi, îi găseai cu haida în sus, căzuţi la datorie.
Dar de la o vreme, se şmecheriseră şi şoarecii, învăţaseră de la fârtaţii lor sacrificaţi înainte de vreme ca acele boabe sunt mortale şi aşa că preferau să îl ocolească şi să se infingă la ros fie în recolta ce o strângeau bunicii cu greu, fie în acareturile de lâna ale bunicilor, plapumi, covoare, coverturi. Făceau prăpăd. Coşăriul cu păpuşoi era înclinat pe-o parte de greutatea ştiuleţilor, îl mai trăgeau în jos probabil şi.. greutatea şorecimii din el...
- Apoi, am pus eu capcană din şe marii di lemn şă am prins vreo doi, trii săptămâna asta. Are dreptatii, bunic-tu, Dană, nu mai râsâchi mâncarea aiurea la maţe, că au, slavă Domnului şe prindii. O să ajiungă să ne roadă şî pi noi dacă nu-i stârchim.
După jumate de oră, ograda bunicii mirosea a brânzoaice şi clătite.
Bunicul a cerut bunicii apă caldă din ceaunul de pe foc ca să se spele pe picioare. S-a dus la bucătăria de vară şi ca în fiecare seară a dat drumul la radio ca să asculte ştirile de la Radio România Actualităţi.
Între timp, bunica a dat drumul la cei doi câini din lanţ, să se mai poarte, că venise seara. Şi-a luat şâştarul şi s-a dus să mulgă vacile. E, cu o brânzoaică rotofeie în mână, ce o ţineam ca pe un trofeu de preţ am alergat după ea. Am înşirat şi vreo câteva talgere goale căci deşi aveam interdicţie de a hrăni mâţele, datul primului lapte cu spumă ce ţâşnea din taţa vacii era lege şi pentru bunica. Mâţele, vreo şapte, 2 a noastre iar restul venite din vecini, că stia că Dana le hrănea, erau deja aliniate în faţa stogului de fân la deal unde bunica mulgea ca de obicei vacile. Mai încolo, aprope de cuşca căinelui bunicul făcuse o iaslă ce o umplea cu fân din ăl bun şi acolo pe pământ dormeau vacile, legate de parii de la iaslă. Le păzea Bachi, un căine cu alb si cu maro mare, lăţos şi deştept. Bunicul îsi luase măsuri de precauţie că mai auzise că se mai furaseră animale la oameni. Erau ţiganii de la Valea Boţului ce mai făceau probleme la oameni.
Era seară, se înnopta frumos şi liniştea acoperea satul că o mantie. Parcă şi satul era ostenit de la atâta trudă a oamenilor de peste zi. Îşi cerea bine meritată hodina. Vacile rumegau, bunica mulgea pe Murga şi îmi mai povestea câte în luna şi stele iar eu eram ferice, îmbucând la brânzoaicele parfumate cu miros de esenţă de rom şi vanilie şi tăvălite cu generozitate prin zahăr pudră. Bunica făcea ca gustul bucatelor să fie magic. Greierii ieşiseră din bârlogul în care stătuseră ascunşi de peste zi îşi începuseră cântarea. O lună de crai nou apăruse stingheră pe boltă acompaniată de o stea sau două scânteietoare. Bolta era senină, deschisă şi de un albastru violet. Îmi spunea bunica că atunci încep să se coboare îngerii din cer pe Pământ, cu voia lui Dumnezeu. Îngerii erau sufletele oamenilor curaţi la suflet ce nu mai sunt printre noi. Noapte bună, dragilor, noapte bună.

De Lora Levitchi, 2 Iulie, 2019

*

FRUCTUL CASATORIEI INTRE MIT SI REALITATE

0are cati barbati si cate femei ce au "gustat" din "fructul casatoriei" inteleg ce trebuie sa fie o casatorie?

Foarte putini, bisericosi ori nu, inteleg ce trebuie sa fie casatoria.

Multi "poarta fructul casatoriei in buzunar" la fel ca pe cheile de la masina si il vad ca pe o investitie practica.

Multi decid de la o vreme ca isi pot arunca "fructul casatoriei", fie ca nu ai mai simt gustul ori ca s~au plictisit de el, au vazut ei/ele unul mai "frumos" si cred, ca este, potential mai "gustos". Si il "arunca", cu un fel de descaturase ca de o ghiulea ce ai tinuse legati de picior.

La unii poate este indreptatita actiunea dupa ce si~au mancat zeci de ani pretiosi pentru a investi intr~un partener care nu i~a vazut si nu i~a apreciat niciodata indiferent de cat de mult s~ar fi straduit acestia. In engleza este un termen ce americanii il folosesc des " took it for granted", adica a lua de~a gata, a nu aprecia, a trata cu indiferenta, far de grija, a nu intelege valoarea, a~si bate joc pe romaneste de bunatatea si rabdarea celuilalt.

De cele mai multe ori insa unul iubeste iar celalalt mimeaza, fenteaza, si cauta loc caldut langa unul mai naiv, inocent, credul.

Cand se intalnesc 2 oameni cu caractere vulpistine casnicia din start este un esec si devine doar un parteneriat de afaceri si o scena unde se joaca diverse piese de teatru.

Casatoria trebuie sa aibe la baza ca si fundatie dragostea ambilor de la inceput. Asta insa nu garanteaza ca o casatorie va rezista in timp. O casatorie longeviva implica munca multa din partea amandoura.

Intr~o casatorie ori relatie adevarata, nu mai exista loc pentru un al treilea ori al patrulea ori pentru relatii pasagere ale unuia ori altuia cu revenire apoi la cuibul matrimonial. Se simte energetic non verbal, "frauda" si incep sa apara pete pe "fructul casatoriei" si apoi incep sa apara putreziciuni pe suprafata lui.

Ma uit cu respect la casatorii de peste 20 de ani. Oamenii acestia au trait impreuna o viata intreaga. Ai intreb minunandu~ma de asa performanta cand in prezent 6~7 casatorii din 10 se destrama la nivel global.Am respect si admiratie pentru acestia, cum au reusit as navigeze impreuna in toti acesti ani. Aceasta intrebare deschide de fapt o cutie a Pandorei la care nu m~as fi asteptat vreodata. Inteleg cu tristete ca majoritatea oamenilor decid in a sta ani indelungati intr~o casnicie din ..convenienta, din obisnuinta, pentru a~si pastra proprietatile si o oarecare stabilitate. Definitiv femeile stau in casnicii nepotrivite pentru ca mame fiind aleg cu grija pentru copii fie sa aibe un tata, fie sa aibe un confort financiar.
In casniciile din convenienta, sotul ori sotia devine un fel de obiect de mobilier care "il stiu acolo", in casa si e parte din habitatul lor alaturi de proprietatile lor: masina, terenuri, etc.
La intrebarea "ti~ai iubit partenera/l cand te~ai casatorit cu el/ea?", multi din cei intrebati raspund simplu si sincer: "nu stiu".
Am ramas auzind aceasta putin bulversata caci raspunsul lor parca aduce prejudicii conceptele de "iubire ideala", " iubire curata"," dragoste necondionata".

Ve~ti zambiti: raspunsul lor de " nu stiu", trezeste spiritul balcanic in mine amestecat cu cel de moldoveanca si imi vine sa pun mana pe un vatrai si sa dau in ei ca in fasole;);). Pai cum se poate asa ceva?? Sa te casatoresti din alte motive decat ca iti sare inima din piept de bucurie cand il vezi pe ales ori aleasa, pentru ca amandoi aveti sentimente sincere si va jurati credinta si loialitate pana la moarte....parca asa cantau in scrierile lor toti marii scriitori ai vremii, parca dragostea adevarata intre parteneri este promovata si de Iisus si de Budda si de Confucius si de Allah..
Unel cupluri au pornit insa cu dreptul, se pare ca s~au luat din dragoste, dar au sfarsit lamentabil unul in stanga si unul in dreapta, calcand in strachini pana la urma. De ce? Pentru ca o casatorie inseamna pe langa iubire si a fi responsabil, a sta alaturi de celalalt cand este in durere, suferinta, boala, colaps de orice fel." La bine si la greu", parca se spunea...
Altii aleg pragmatic un tipar de partener care poate avea grija de casa, este fertil, servind cu succes la procreere, poate sa isi indeplineasca in mod admirabil obligatiunile financiare insa "dulceata dragostei" decid sa o culeaga de pe unde pot, convinsi fiind ca nimic nu este perfect in viata asta iar un om nu poate sa le ofere pe toate.
Sec XXI aduce ceva drepturi femeii, insa ai pune si in carca responsabilitati mai multe.
Eu vad casatoria ca pe o gradina in care cei doi trebuie sa are, somene, praseasca, ude fiecare maximal dupa puterile lui. Nu e vina nimanui ca din start tu "vultur" te~ai insurat cu o " broasca testoasa", ritmul, viteza si frecventa celor doi dand incompatibilitati de personalitate.

Mai vad intr~o "casnicie vie" ca partenerii sa fie unul pentru altul iubiti, camarazi, chiar parinti de este nevoie, pastrand o anumita curatenie si sacralitate a relatiei. In "templul relatiei" lor ei insasi intra "descaltandu~se la intrare" si mentin respectul pana la sfarsit.

Persoanele evaluate spiritual vor descoperi mereu in celalalt dimensiuni ale unei noi persoane si astfel plictisul, uzura, sila, scarba nu intervine.

Scopul unei casnicii este ca cei doi sa creasca dpdv spiritual impreuna si mult mai repede decat ar face~o de unii singuri.

Cand nu mai exista crestere ci doar plafonare, resemnare, poate pentru ca varsta si a unuia si a celuilalt a trecut, atunci acea relatie moare ori este moarta de mult.

Multe insa, peste 50% sunt casnicii ce involveaza violenta de vreun fel: fizica, dar mai ales psihica. Cuvintele grele, jignitoare, defaimatoare cu scop de injosire, control, manipulare a partenerului/partenerei tale, care oricum, gandesti ca "este proprietatea ta", deci poti sa ai spui orice si sa ai faci orice, "usuca" in asa hal pe cel "ce le incaseaza", de se mai intreaba de ce acesta s~a imbolnavit de boala/boli cronice gen cancer, leucemii, Alzeimer, dementa, boli psihice s.a.m.d. Alteori uzura aceasta creaza "cratere" in amandoi si amandoi ajung munti "decorati" cu cate mai multe boli.

Viata nu este o poveste usoara. Viata ia uneori niste forme atat de dure si de marsave incat nici nu mai stii incotr~o sa o iei, cum sa o mai descosi, sa te repui pe sine si sa intrii in normalitate.

Unii se bat cu pumnul in piept ca daca merg la Biserica regulat si platesc pe la preoti sunt oarecum protejati, altii mai sceptici, nici nu vor sa auda de aceasta caci se considera ei insasi Dumnezei, altii mai discreti, aleg sa se adreseze unei entitati superioare in tacere: se roaga in tacere fiecare in religia si dupa credinta lor fie ca sunt in varf de munte, fie intr~un satuc ori oras de provincie, fie in mijlocul unei metropole aglomerate cautand a gasi un sens vietii lor, in mijlocul vacarmului sistemelor si riturilor sociale care isi etaleaza lacunele, si defectele reflectandu~se in propriile lor vieti.

Eu imi doresc ca fiecare dintre dvs. sa aibe parte de un partener/a pe masura lor, traind o dragoste neconditionata unul pentru celalalt, avand seriozitate, maturitate si respect. Imi doresc sa aveti pe cineva cu care sa puteti spune "am trait impreuna fericiti pana la adanci batraneturi". Aceasta cred pe langa o cariera implinita, copii frumosi ce i~ati crescut cu multe sacrificii, ar fi o mare realizare pentru orice om si pentru desavarsirea lui ca entitate spirituala in aceasta viata.

Dincolo de tare de destin, tine de noi in a ne face viata "un infern" ori " un rai".

Suntem fiinte sociale, avem nevoie de companie, alegeti~o cu mai multa intelepciune daca ati decis schimbari in viata dvs.

Indiferent de credinta ori religie, ridicati privirea in sus si cereti ajutor Universului sa va faciliteze omul/oamenii de care aveti nevoie in viata asta ca suflet, ca sa puteti ca sa cresteti spiritual pe de~a~ntregul, sa va puteti deschide aripile la intregul potential pe care il aveti.

O viata de convenienta si compromis este o optiune insa nu cea ce va aduce fericire.Unii aleg sa stea cu aripile stranse toata viata lor desi sunt mult inzestrati ca sa zboare.

In dragoste, inima trebuie sa fie stapan. Ea nu va v~a minte niciodata. Inima este racordata la suflet. In dragoste, trebuie intrebata " constiinta" ce ai trebuie pentru ca sufletul sa poata evolua.

Am deschis un subiect care este cam tabu pentru multi. Fara a intra in intimitatea vietii private a cuiva, as dori ca cei ce pot din ai mei 5000 de prieteni din lista mea de FB sa ofere feedback la ceea ce cred ei ca este "fructul casniciei".

 

Mircea Mihăieș

Deplasarea spre roșu

Sub ochii noștri, o varietate de comunism își ia revanșa pentru înfrângerea — ce părea definitivă — de la sfârșitul anilor ’80. Atunci, prin venirea la putere în Statele Unite și Marea Britanie a politicienilor conservatori, Ronald Reagan și Margaret Thatcher, cele două țări au atins culmea prosperității și a libertății. Ambii au ajuns la conducere după ani de dominație a stângii și de șantaj politic internațional exercitat cu binecunoscuta abilitate de către Uniunea Sovietică. Urmașii lui Lenin n-au pierdut atunci o bătălie economică — o pierduseră de mult —, ci o bătălie a modernizării. Ea s-a manifestat atât militar, prin incapacitatea rușilor de a ține pasul cu tehnologia Vestului, cât și civilizațional: era din ce în ce mai greu să ții sub obroc sute de milioane de oameni în era sateliților și a sistemelor de telecomunicații ultra-performante.

Marxisto-comunismul a supraviețuit prin simpla putere a propagandei. Sărăcia endemică, lipsa libertăților, represiunea violentă, cultul liderului providențial erau ascunse sub o poleială de promisiuni privitoare la viitorul de aur al omenirii. Situația amintea de imaginea personajului din romanul lui Gaston Leroux, Le Fantôme de l’Opéra: sub masca strălucitoare se afla un chip hidos. Poate că nu întâmplător cea mai populară versiune a cărții, opera lui Andrew Lloyd Weber, a avut premiera în 1986, la doar câțiva ani după ce președintele SUA lansase Inițiativa Apărării Strategice, cunoscută sub denumirea de Războiul Stelelor. Obligată să facă față unei competiții nemiloase, Uniunea Sovietică a capotat în mod lamentabil. În fața realizărilor concrete ale Occidentului, inclusiv pe plan militar, minciuna ideologică s-a prăbușit ca un castel de nisip.

Și prăbușită ar fi rămas, dacă acțiunea politică a doi președinți americani, mai întâi, timid, Bill Clinton, iar apoi, decisiv, Barack Obama, n-ar fi adus înapoi de la groapă mortul ce părea destinat unei putrefacții rapide. Corupția, minciuna, nerușinarea, falsificarea sistemelor de competitivitate, perspectiva aberantă asupra realității au reprezentat, sub Obama, semnele surpării galopante ale unui sistem politic ce încorona câteva secole de liberalism și raționalism. Șarlatania egalitaristă, trucarea realității, bunăstarea garantată de apartenența la grupuri puternic ideologizate au săpat adânc în temeliile unei lumi care, după o expresie  consacrată, „trăia în adevăr”. Obama și instrumentul său diabolic în politica externă a SUA, Hillary Clinton, au măsluit în așa fel jocurile internaționale, încât l-au impus la masa tratativelor pe mediocrul birocrat al spionajului sovietic, Putin, drept partener de nădejde. Din acel moment, mașina istoriei a fost întoarsă. Plămânii sănătoși ai Vestului au început să sufle în pânzele visului imperial al Rusiei.

Că formele contondente de comunism occidental au directă legătură cu prăbușirea sistemului sovietic e la mintea cocoșului. Într-o lume în care bolșevismul ca proiect politic viabil dispăruse din Europa, aberațiile marxisto-leniniste își pierduseră forța de impact. Pur și simplu, nu mai aveai pe ce să pui degetul și să constați malignitatea lui absolută. În contrapartidă, a apărut un comunism de hârtie, un colectivism al campusurilor universitare, al publicațiilor „progresiste”, al televiziunilor cinice, al intelectualității îmbătate de iluzii absurde. În douăzeci de ani, sistemul academic, cu adjuvanții săi, au născut o masă critică de absolvenți care și-au asumat de bună voie rolul de agenți de propagandă a ceea ce deprinseseră pe băncile facultăților. Ei nici măcar nu mai trebuie asmuțiți asupra țintelor — o fac din proprie inițiativă, convinși că-și aduc o contribuție inestimabilă în ce privește viitorul planetei.

În contextul în care logica a fost abolită, manipularea și minciuna merg mână în mână. Pentru cineva care a trăit peste treizeci de ani sub comunism, ca mine, e de-a dreptul hazos să citească acuzațiile presei de stânga privind presupusul ajutor dat de ruși lui Trump în alegerile din 2016. Frauda semantică e totală: ei, tocmai ei, cei care mărșăluiesc umăr la umăr cu ideile politice care l-au produs pe Putin, sunt revoltați că acesta se amestecă în politica internă a Americii! Că țarul de la Kremlin se amestecă, e dincolo de orice dubiu. Dar o face tocmai prin agenții corectitudinii politice, ai „liberalismului” și „progresismului” de sorginte marxistă care au luat cu asalt societatea americană.

Momentul actual este, din acest punct de vedere, unul al urii de sine a elitelor intelectuale și politice. În loc să învețe din lecția drastică reprezentată de alegerea lui Trump — eșecul politicii bazate pe minciună și false promisiuni egalitariste — au pus la cale un vast complot prin care sperau să-l suspende, acuzându-l de trădare. Trump n-a făcut altceva decât a promis în campania electorală. Trădarea era doar în mintea lor. Ca dovadă, publicarea Raportului Mueller s-a dovedit un dezastru. M-aș fi așteptat ca documentul să fie comentat pe măsura enormelor așteptări legate de el. Nimic, absolut nimic. Tăcere mormântală. În demența lor anti-democratică (adică anularea pe căi nedemocratice a votului democratic), acum își pun speranțe în activarea Amendamentului al 25-lea la Constituția americană. Acesta precizează, în Secțiunea a 4-a, condițiile în care un președinte poate fi înlăturat: dacă vicepreședintele și majoritatea membrilor Cabinetului ajung la concluzia că șeful statului se află în „incapacitatea de a exercita puterea și îndatoririle funcției sale.” Jalnic, de o mie de ori jalnic. În loc să facă o analiză temeinică a malversațiunilor care au dus la pierderea puterii, democrații și acoliții lor se afundă în mlaștina dezonoarei și a turpitudinii morale.

La plecarea de la Casa Albă, în 2001, familia Clinton avea, conform declarației președintelui, datorii de 16 milioane de dolari. În 2015, când Hillary a candidat la conducerea Americii, cuplul își rotunjise conturile la 45 de milioane. Ceea ce înseamnă că au câștigat, în medie, 4.2 milioane de dolari anual. Evident, nu din salarii. Și nici din afaceri, deoarece nu au desfășurat niciun fel de activitate economică. Veniturile lor provin din două surse: publicarea de cărți și conferințe. Și mai ales din acea vagă ocupație numită „consultanță”. Am avut curiozitatea să parcurg câteva dintre cuvântările lui Clinton. Sunt texte de-un convenționalism searbăd, lipsite de orice idee și substanță. Cum de sunt ele plătite cu sute de mii de dolari bucata, și de către cine, nu e chiar un mister. Sunt, în buna tradiție mafiotică, parandărătul matrapazlâcurilor petrecute pe vremea când respectivele personaje aveau în mâini pâinea și cuțitul statului.

O lectură rău-voitoare a acestor rânduri ar putea lăsa impresia că sunt un suporter al lui Trump. N-am fost și nu sunt. Mă rezum doar la analiza a ceea ce furnizează realitatea, excluzând bula de minciuni în care se complac adepții corectitudinii politice. Trump n-a făcut decât să speculeze insolența și incompetența clasei politice de stânga, care credea că poate prosti la nesfârșit pe toată lumea. Desprinși de realitate, au apelat la tot felul de tertipuri financiare și politice pentru a aduce și în America „binefacerile” socialismului. Surzi și orbi la experiența istorică a omenirii, au ajuns să-și dorească în propria casă instaurarea unui model care nu a produs, oriunde a fost aplicat, decât suferință, nedreptate, represiune și sărăcie.

Cine nu are vise utopice? Toți vrem să ajungem pe lună, dar cei mai mulți ne dăm seama că ne lipsesc mijloacele pentru a ne deplasa acolo. Ei bine, noua specie de „visători” ce-și spun progresiști, nu se încurcă în astfel de amănunte. Cineva e dator să „le dea”, fără să-și pună problema că ar fi de datoria lor să se ocupe mai mult de producție, decât de redistribuire. Pe munca, pe banii și pe viața altora e ușor să fii generos. Când ai un salariu îndestulător, când muncești într-un campus de vis, unde-ți poți satisface pe gratis toate nevoile profesionale și culturale, când muncești doar câteva ore pe săptămână, așa cum se întâmplă cu majoritatea covârșitoare a universitarilor americani, ți se pare că așa arată lumea adevărată. Și, pentru că nu te costă nimic, ceri să se extindă acest fel de viață la nivelul întregii societăți. Nu, lumea arată cu totul altfel. Ea nu poate fi schimbată însă făcând apel tocmai la ideologia care a distrus în om orice urmă de generozitate, competență și voință realistă de a face bine.

Când politicienii, artiștii și universitarii occidentali vor renunța la marile beneficii pe care le au, am să le acord măcar creditul sincerității. N-a făcut-o niciunul dintre ei. N-a anunțat niciunul că, gata, de mâine va cere să fie plătit cu salariul minim pe oră. În clipa de față, el este în Statele Unite 7,25 dolari. Cu atât, și nici cu un cent mai mult, sunt plătiți milioane de oameni în cea mai prosperă țară din lume. Înmulțiți suma cu cele 4 sau 5 sau, haide, 10 ore pe săptămână ale unui profesor de la universitățile infestate de comunism și veți vedea cât de mare e frauda la care sunt părtași descreierații ce se pretind salvatorii omenirii. Aceasta e prima alegere pe care o au de făcut: să aibă grijă de propriile familii dispunând de sumele ce rezultă din calculul rece al cifrelor, și nu din inginerii financiare care au ruinat o civilizație întreagă. A doua ar fi să emigreze într-una din țările unde societatea visată de ei funcționează din plin. Le-aș propune Coreea de Nord.

notă: acest text a fost publicat în premieră în revista ”România literară”.