COLOCVIILE DE MARȚI
2019
Solo Viniciu Moroianu:
Dinu Lipatti
– Preludiu
Frederic
Chopin- Trei mazurci op.50
Intervenții:
Teatru de poezie: Liliana Popa, Puși Dinulescu, Vasile Menzel, Corneliu
Zeana, Sorin Stratilat, Gabriela Tănase, Florentin Streche, Dorin Croitor,
Victor Johan, Dan Tudor Calotescu, Gabriel Dinu, Daniela Albu, Ileana
Popescu Bildea, Silvana Andrada Tcacenko
Parteneri: Asociația Culturală Româno-Indiană, Bharata Vidya Bhavan, Academia Internațională Mihai Eminescu, Societatea de Etnologie din România, Centrul Antim Ivireanu, Fundația Dumitru Drăghicescu, Fundația Alexandru Philippide, Asociația Culturală Aromâmească, Teatrul Robert Calul
Coordonator: Dr. George
Anca
To
Today at 10:27 AM
.10.01.2015
Bună dimineața și respectoase gânduri bune!
Aș putea cânta solo, în 29 ianuarie, un program de 13':
Dinu Lipatti – Preludiu
Frederic Chopin- Trei mazurci op.50
Ce spuneți?
O zi frumoasă vă doresc,
Viniciu
Berlioz,
Hector: 150th anniversary of death (December 11, 1803 – March 8, 1869)
Carmen Hendershott:
You keep in touch with emaile about your activities related
to Eminescu.
Cornelia Sorescu
Dacă
am avut şi încă am un vis , acela este ca ,în fruntea acestui stat , să
existe un om precum M.S. Regele Ferdinand , dar se pare că norocul apare
o singură dată şi este greu ,aproape imposibil, să se repete.Măcar dacă ar citi
sasul nostru câte ceva despre înaltul său predecesor şi,mai ales , să priceapă
câte ceva din ce a fost EL. În ce te priveşte , îţi transmit gândurile mele
bune ,pentru tine şi pentru cei dragi !
...
Liliana Popa
Mulțumesc !
Domnule George Anca
Vă rog să îi invitați și pe pe care îi prețuiesc, cei cu care
merg de obicei la evenimente
Gabriela Tănase
Florentin Streche (scriitor, are comentarii inteligente,
vedeți pe facebook)
Dorin Croitor
Victor Johan
Dan Tudor Calotescu
Gabriel Dinu
Daniela Albu
Ileana Popescu Bildea
Silvana Andrada Tcacenko
Centrul Cultural MIHAI EMINESCU
Str. Jean Louis Calderon nr. 39
29
ianuarie 2019, 5 pm
Anul
XI nr. 1 (107)
Solo Viniciu Moroianu:
Dinu Lipatti – Preludiu
Frederic Chopin- Trei mazurci op.50
Cufărul film de Cristian
Nema
Intervenții:
Puși
Dinulescu: „Sărmanul Dionis”
Bianca
Michi Nema: Cuvânt Rostire Manuscript
George
Anca: Recunoaștere/Abhijnana la Eminescu și Kalidasa
Mircea
Coloșenco: Datini și credințe eminesciene
Vasile
Menzel: Frații Menzel
Viorel
Speteanu: Conferința de la Versailles, 18 ianuarie 2019
Teatrul
de poezie: Liliana Popa, Gabriela Tănase, Bianca Michi Nema, Doina Boriceanu, Puși
Dinulescu, Vasile Menzel, Corneliu Zeana, Sorin Stratilat, Florentin Streche, Dorin Croitor, Victor
Johan, Dan Tudor Calotescu, Gabriel Dinu, Daniela Albu, Ileana Popescu Bildea, Silvana
Andrada Tcacenko
(Re)lansare de carte
Elena Liliana Popescu: Imn
Existenței - Inno all'Esistenza Edizioni
Rediviva, Milano, Italia, 2018,
traducere în italiana de Antonio Buozzi și Luca Cipolla
Elena Niculiță-Voronca: Datinele și credințele poporului român, Saeculum
I.O. 1998
Parteneri: Asociația Culturală Româno-Indiană, Bharata Vidya Bhavan, Academia Internațională Mihai Eminescu, Societatea de Etnologie din România, Centrul Antim Ivireanu, Fundația Dumitru Drăghicescu, Fundația Alexandru Philippide, Asociația Culturală Aromâmească, Teatrul Robert Calul
Coordonator: Dr. George Anca
Recital Puși Dinulescu
Intervenții:
George Anca: Aron
Pumnul, Liviu Rebreanu, Vasile Voiculescu născuți în 27 noiembrie
Vasile Menzel:
Bună seara, Mozart
Mircea
Coloșenco: Debutul lui Rebreanu la 110
ani
Viorel
Speteanu: Cucerirea Bucureștiului în noiembrie 1916
Teatru de
poezie: Gabriela Tănase, Liliana Popa, Bianca Nema, Puși
Dinulescu, George Lupașcu, Sorin Stratilat
Prezentări de
carte:
Gheorghe
Lupașcu: Poeme în manuscris, Editura Pastel, Brașov
Vasile Mandric:
Sonete absurde, Editura Pim, Iași
Coordonator: Dr. George
Anca
ANIVERSARI 2019
IANUARIE
• EMIL BRUMARU (1
ian. 1939 – 5 ian.2019 ) – 80 de
ani de la naşterea poetului
• ELENA FARAGO (29
mart.1878 – 4 ian.1954) – 65 de ani
de la moartea poetei
• ION SIMIONESCU (10
iul.1873 – 7 ian.1944) – 75 de ani
de la moartea geografului
• PETRACHE POENARU (10
ian.1799 – 2 oct.1875) – 220 ani de
la naşterea cărturarului
• BORIS CAZACU (15
ian. 1919 – 24 aug. 1987) – 100 de
ani de la naşterea lingvistului, filologului şi academicianului
• DEMOSTENE RUSSO (22
ian. 1869 – 5 oct. 1938) – 150 de
ani de la naşterea filologului, istoricului şi academicianului
• GRIGORE TĂUŞAN (24
ian. 1874 – 20 apr. 1952) – 145 de
ani de la naşterea filozofului, membru de onoare al Academiei Române
FEBRUARIE
• N. D. COCEA (1880
– 1 febr. 1949) – 70 de ani de la
moartea scriitorului
• IONEL TEODOREANU (6
ian.1897 – 3 feb.1954) – 65 de ani
de la moartea prozatorului
• VASILE CÂRLOVA (4
febr. 1809 – 1831) – 210 ani de la naşterea poetului
• GHEORGHE ŢIŢEICA (4
oct.1873 – 5 feb.1939) – 80 de ani
de la moartea matematicianului
• ALECU RUSSO (1819
– 5 febr. 1859) – 160 de ani de la
moartea scriitorului
• OTILIA CAZIMIR (12
febr. 1894 – 1967) – 125 de ani de
la naşterea poetei
• V. A. URECHIA (15
feb.1834 – 22 nov.1901) – 185 de
ani de la naşterea scriitorului
• ARTHUR GOROVEI (19
feb.1864 – 19 mart.1951) – 155 de
ani de la naşterea etnografului
• EUGEN BARBU (20
feb.1924 – 7 feb.1993) – 95 de ani
de la naşterea scriitorului
• MARGA BARBU (24
feb.1929 – 31 mart.2009) – 90 de
ani de la naşterea actriţei
• GHEORGHE ŞINCAI (28
feb.1754 – 2 nov.1816) – 265 de ani
de la naşterea istoricului şi filologului
MARTIE
• ZAHARIA BOIU (4
mart.1834 – 6 nov.1903) – 185 de
ani de la naşterea poetului şi publicistului
• MIRON CRISTEA (18
iulie 1868 – 6 mart.1939) – 80 de
ani de la moartea patriarhului
• VASILE NETEA (1
feb.1912 – 6 mart.1989) – 30 de ani
de la moartea istoricului
• TIA PELTZ (31
ian.1923 – 6 mart.1999) – 20 ani de
la moartea pictoriţei şi graficienei
• GRIGORE ANTIPA (27
nov.1867 – 9 mart.1944) – 75 de ani
de la moartea academicianului
• ALEXANDRU AVERESCU (9
mart.1859 – 3 oct.1938) – 160 de
ani de la naşterea mareşalului
• DUMITRU CARACOSTEA (10
mart. 1879 – 1964) – 140 de ani de
la naşterea istoricului literar şi folcloristului
• ALEXANDRU
MACEDONSKI (14 mart.1854 – 24 nov.1920) – 165 de ani de la naşterea scriitorului
• ALEXANDRU PALEOLOGU (14
mart.1919 – 1 sept.2005) – 100 de
ani de la naşterea scriitorului şi omului politic
• ALEXANDRU
OSVALD TEODOREANU (Păstorel) (30 iul.1894 – 15
mart.1964) – 55 de ani de la
moartea scriitorului
• ALECU RUSSO (17
mart. 1819 – 5 febr. 1859) – 200 de
ani de la naşterea poetului, scriitorului, folcloristului şi dramaturgului
• GINA PATRICHI (8
mart.1936 – 18 mart.1994) – 25 de
ani de la moartea actriţei
• MARIA BREZEANU (19
mart.1924 – 19 apr.2005) – 95 de
ani de la naşterea chimistei
• GEORGE SBÂRCEA (23
mart. 1914 – 28 iul.2005) – 105 de
ani de la naşterea muzicologului
• TUDOR
TEODORESCU-BRANIŞTE (12 apr. 1899 – 23 mart. 1969)
– 50de ani de la moartea publicistului
şi scriitorului
• EMIL ISAC (27
mai 1886 – 25 mart.1954) – 65 de
ani de la moartea scriitorului
• EUGEN IONESCU (13
nov.1909 – 28 mart.1994) – 25 de
ani de la moartea scriitorului
• ELENA FARAGO (29
mart. 1879 – 4 ian. 1954) – 140 de
ani de la naşterea poetei
• NICOLAE STEINHARDT (29
iul.1912 – 29 mart.1989) – 30 de
ani de la moartea eseistului
APRILIE
• VIRGIL CARIANOPOL (29
mart.1908 – 6 apr.1984) – 35 de ani
de la moartea poetului
• FRANCISC MUNTEANU (9
apr.1924 – 13 apr.1993) – 95 de ani
de la naşterea regizorului
• MARIA BANUŞ (10
apr.1914 – 14 iul.1999) – 105 de
ani de la naşterea poetei
• ION MINULESCU (6
ian.1881 – 11 apr.1944) – 75 de ani
de la moartea scriitorului
• TUDOR
TEODORESCU-BRANIŞTE (12 apr. 1899 – 23 mart. 1969)
– 120 de ani de la naşterea
publicistului şi scriitorului
• EDUARD CAUDELLA (22
mai 1841 – 15 apr. 1924) – 95 de
ani de la moartea compozitorului
• GALA GALACTION (16
apr.1879 – 8 mart.1961) – 140 de
ani de la naşterea scriitorului
• GEORGE VRACA (25
nov. 1896 – 17 apr. 1964) – 55 de
ani de la moartea actorului
• PAMFIL ŞEICARU (18
apr.1894 – 21 oct.1980) – 125 de
ani de la naşterea ziaristului şi prozatorului
• ANGHEL SALIGNY (19
apr.1854 – 17 iun.1925) – 165 de
ani de la naşterea inginerului
• ION LUCIAN (22
apr.1924 – 31 mart.2012) – 95 de
ani de la naşterea actorului
• GIB MIHĂESCU (23
apr.1894 – 19 oct.1935) – 125 de
ani de la naşterea scriitorului
• GEORGE CONSTANTIN (3
mai 1933 – 24 apr.1994) – 25 de ani
de la moartea actorului
MAI
• PAUL ZARIFOPOL (30
nov. 1874 – 1 mai 1934) – 85 de ani
de la moartea criticului literar
• PETRU DUMITRIU (8
mai 1924 – 6 aprilie 2002) – 95 de
ani de la naşterea prozatorului
• CAROL STORCK (
10 mai 1854 – 1926) – 165 de ani de
la naşterea sculptorului
• STEPHAN
LUDWIG ROTH (24 nov.1796 – 11 mai 1849) – 170 de ani de la moartea cărturarului
• LUCIAN RAICU (12
mai 1934 – 22 nov.2006) – 85 de ani
de la naşterea criticului literar
• SIMION BĂRNUŢIU (21
iul.1808 – 16 mai 1864) – 155 de
ani de la moartea cărturarului
• ŞTEFAN PASCU (14
mai 1914 – 2 nov.1998) – 105 de ani
de la naşterea istoricului
• CORNELIU COPOSU (20
mai 1914 – 11 nov.1995) – 105 de
ani de la naşterea omului politic
• TUDOR VIANU (27
dec.1897 – 21 mai 1964) – 55 de ani
de la moartea criticului şi istoricului literar
• HENRIETTE
YVONNE STAHL (9 ian.1900 – 25 mai 1984) – 35 de ani de la moartea scriitoarei
IUNIE
• CONSTANTIN
NOTTARA (5 iun.1859 – 16 oct.1935) – 160 de ani de la naşterea actorului
• GHEORGHE LAZĂR (5
iun.1779 – 17 sept.1823) – 240 de
ani de la naşterea cărturarului
• SABIN DRĂGOI (6
iunie 1894 – 31 dec. 1968) – 125 de
ani de la naşterea compozitorului
• ION CREANGĂ (10
iun.1839 – 31 dec.1889) – 180 de
ani de la naşterea povestitorului
• AUREL BARANGA (20
IUN.1913 – 10 IUN.1979) – 40 de ani
de la moartea scriitorului
• MIHAI EMINESCU (15
ian.1850 – 15 iun.1889) – 130 de
ani de la moartea poetului naţional
• MATEI CĂLINESCU (15
iun.1934 – 24 iun.2009) – 85 de ani
de la naşterea scriitorului şi criticului literar
• VIRGIL TEODORESCU (15
iunie 1909 – 24 iunie 1987) – 110 ani
de la naşterea poetului şi scriitorului
• TRAIAN LALESCU (12
iulie 1882 – 15 iunie 1929) – 90 de
ani de la moartea matematicianului
• GEORGE CĂLINESCU (19
iun.1899 – 12 mart.1965) – 120 ani
de la naşterea criticului şi istoricului literar
• ALEXANDRU ODOBESCU (23
iun.1834 – 10 nov.1895) – 185 de
ani de la naşterea scriitorului
• HERMANN OBERTH (25
iun.1894 – 28 dec.1980) – 125 de
ani de la naşterea fizicianului
• ION D. SÂRBU (28
iun.1919 – 17 sept.1989) – 100 de
ani de la naşterea dramaturgului
• NICOLAE BĂLCESCU (29
iun.1819 – 29 nov.1852) – 200 de
ani de la naşterea istoricului
• PAUL
CONSTANTINESCU (30 iunie 1909 – 20 dec. 1963) – 110 ani de la naşterea compozitorului
IULIE
• EMIL GÂRLEANU (5
ian.1878 – 2 iul.1914) – 105 de ani de la moartea prozatorului
• ŞTEFAN CEL MARE (1457
– 2 iul.1504) – 515 ani de la moartea domnitorului
• ION VINEA (17
apr.1895 – 6 iul.1964) – 55 de ani de la moartea scriitorului şi gazetarului
• GEORGE LESNEA (25
mart. 1902 – 6 iulie 1979) – 40 de ani de la moartea poetului
• CĂLIN GRUIA (21
mart.1915 – 9 iul.1989) – 30 de ani de la moartea scriitorului
• MIRCEA NEDELCIU (12
nov.1950 – 12 iul.1999) – 20 ani de la moartea prozatorului
• MIOARA AVRAM (4
feb.1932 – 12 iul.2004) – 15 ani de la moartea lingvistei
• GHEORGHE DOJA (cca.1470
– 20 iul.1514) – 505 de ani de la moartea revoluţionarului
• ION BIBERI (20
iulie 1904 – 27 sept. 1990) – 115 ani de la naşterea prozatorului, eseistului
şi criticului literar
• EREMIA GRIGORESCU (28
nov. 1863 – 21 iulie 1919) – 100 de ani de la moartea generalului
• CONSTANTIN NOICA (24
iulie 1909 – 4 dec. 1987) – 110 ani de la naşterea filozofului şi scriitorului
• ANDREI OŢETEA (24
iul.1894 – 21 mart.1977) – 125 de ani de la naşterea academicianului
• CORNEL MEDREA (8
mart.1888 – 25 iul.1964) – 55 de ani de la moartea sculptorului
• CEZAR BALTAG (26
iul.1939 – 26 mai 1997) – 80 de ani de la naşterea poetului
• VICTOR BABEŞ (28
iul.1854 – 19 oct.1926) – 165 de ani de la naşterea omului de ştiinţă
• NEAGU DJUVARA (31
iul.1914) – 105 de ani de la naşterea istoricului
AUGUST
• IOAN MAIORESCU (28
ian.1811 – 2 aug.1864) – 155 de ani de la moartea filologului
• VERONICA MICLE (22
apr.1850 – 3 aug.1889) – 130 de ani de la moartea poetei
• CONSTANTIN I.
PARHON (15 oct. 1874 – 9 august 1969) – 50 de ani de la
moartea medicului, preşedinte al Academiei Române
• TAMARA BUCIUCEANU-BOTEZ (10
aug. 1929 – ) – 90 de ani de la naşterea actriţei de teatru şi de film
• PANAIT ISTRATI (10
aug.1884 – 16 apr.1935) – 135 de ani de la naşterea scriitorului
• CONSTANTIN
BRÂNCOVEANU (1654 – 15 aug.1714) – 305 de ani de la
moartea domnitorului
• ION CHINEZU (15
aug. 1894 – 10 dec. 1966) – 125 de ani de la naşterea criticului şi istoricului
literar
• MIHAI RALEA (1
mai 1896 – 17 aug.1964) – 55 de ani de la moartea eseistului
• MIRCEA
SÂNTRIMBREANU (7 ian.1926 – 18 aug.1999) – 20 ani de
moartea prozatorului
• ION I.C. BRĂTIANU (20
aug.1864 – 24 nov.1927) – 155 de ani de la naşterea omului politic
• GHEORGHE D. ANGHEL (22
aug. 1904 – 9 apr. 1966) – 115 ani de la naşterea sculptorului
• PAUL EVERAC (23
aug.1924 – 18 oct.2011) – 95 de ani de la naşterea dramaturgului
• CAROL DAVILA (8
apr.1828 – 26 aug.1884) – 135 de ani de la moartea medicului
• RODICA
OJOG-BRAŞOVEANU (28 aug.1939 – 2 sept.2002) – 80 de ani
de la naşterea prozatoarei
SEPTEMBRIE
• GEORGE
GEORGESCU (12 sept. 1887 – 1 sept. 1964) – 55 de ani de la moartea dirijorului
• OVIDIU DRÂMBA (3
sept.1919) – 100 de ani de la naşterea istoricului literar
• IULIU HAŢIEGANU (14
apr. 1885 – 4 sept. 1959) – 60 de
ani de la moartea medicului, membru al Academiei Române
• ALEXANDRU VLAHUŢĂ (5
sept.1859 – 19 nov.1919) – 160 de
ani de la naşterea scriitorului
• NICOLAE FILIMON (6
sept.1819 – 19 mart.1865) – 200 de
ani de la naşterea prozatorului
• ION PACEA (7
sept. 1924 – 13 aug. 1999) – 95 de
ani de la naşterea pictorului
• ŞTEFAN BĂNULESCU (8
sept.1929 – 25 mai 1998) – 90 de
ani de la naşterea prozatorului
• ANTIOH CANTEMIR (10
sept. 1709 – 11 apr. 1744) – 310 ani
de la naşterea scriitorului şi omului de cultură
• IOSIF CONTA (14
sept.1924 – 7 nov.2006) – 95 de ani
de la naşterea dirijorului
• ION D. SÂRBU (28
iun.1919 – 17 sept.1989) – 30 de
ani de la moartea scriitorului
• GRIGORE TOCILESCU (26
oct. 1850 – 18 sept. 1909) – 110 ani
de la moartea istoricului
• ELENA VĂCĂRESCU (21
sept.1864 – 17 feb.1947) – 155 de
ani de la naşterea scriitoarei
• ION GHEORGHIU (29
sept. 1929 – 11 dec. 2001) – 90 de
ani de la naşterea pictorului şi sculptorului
OCTOMBRIE
• GEORGE CREŢIANU (3
oct. 1829 – 6 aug. 1887) – 190 de
ani de la naşterea poetului şi publicistului, membru de onoare al Academiei
Române
• TEODOR BURADA (3
oct. 1839 – 17 febr. 1923) – 180 de
ani de la naşterea folcloristului, etnografului şi muzicologului
• DIMITRIE
POMPEIU (22 sept. 1873 – 7 oct. 1954) – 65 de ani de la moartea matematicianului,
membru al Academiei Române
• GEORGE MIHAIL
ZAMFIRESCU (13 oct.1898 – 8 oct.1939) – 80 de ani de la moartea scriitorului
• DIMITRIE
STURZA (10 mart.1833 – 8 oct.1914) – 105 de ani de la moartea istoricului şi omului
politic
• ADRIAN PINTEA (9
oct.1954 – 8 iun.2007) – 65 de ani
de la naşterea actorului
• CAROL I DE
ROMÂNIA (10 apr.1839 – 10 oct.1914) – 105 de ani de la moartea regelui
• OLGA TUDORACHE (11
oct. 1929 – 18 oct. 2017) – 90 de
ani de la naşterea actriţei
• ALEXANDRU ZUB (12
oct. 1934 – ) – 85 de ani de la naşterea
istoricului
• CONSTANTIN I.
PARHON (15 oct.1874 – 9 aug.1969) – 145 de ani de la naşterea medicului
• ALEXANDRU DAVILA (12
feb.1862 – 19 oct.1929) – 90 de ani
de la moartea dramaturgului
• VALENTIN SILVESTRU (20
oct. 1924 – 1996) – 95 de ani de la
naşterea teatrologului, prozatorului şi dramaturgului
• DOSOFTEI (26 oct.1624
– 13 dec.1693) – 395 de ani de la
naşterea cărturarului
• CECILIA
CUŢESCU-STORCK (14 mart. 1879 – 29 oct. 1969) – 50 de ani de la moartea pictoriţei
NOIEMBRIE
• ANTON PANN (1796
– 2 nov.1854) – 165 de ani de la
moartea poetului
• PETRE V. HANEŞ (5
nov.1879 – 17 apr.1966) – 140 de
ani de la naşterea istoricului literar
• OCTAV ŞULUŢIU (5
nov. 1909 – 9 febr. 1949) – 110 ani
de la naşterea prozatorului şi criticului literar
• NICOLAE PAULESCU (8
nov. 1869 – 19 iulie 1931) – 150 de
ani de la naşterea medicului, unul dintre precursorii descoperirii insulinei
• ROMULUS VULCĂNESCU (23
feb.1912 – 10 nov.1999) – 20 ani de
la moartea etnologului
• GHEORGHE ASACHI (1
mart.1788 – 12 nov.1869) – 150 de
ani de la moartea cărturarului
• DIMITRIE ANGHEL (16
iul.1872 – 13 nov.1914) – 105 de
ani de la moartea scriitorului
• ALEXANDRU MITRU (16
nov.1914 – 19 dec.1989) – 105 de
ani de la naşterea prozatorului
• LAURENŢIU FULGA (2
nov.1916 – 16 nov.1984) – 35 de ani
de la moartea prozatorului
• MAGDA ISANOS (17
apr.1916 – 17 nov.1944) – 75 de ani
de la moartea poetei
• ALEXANDRU VLAHUŢĂ (5
sept. 1858 – 19 nov. 1919) – 100 de
ani de la moartea poetului şi prozatorului
• ALECU VĂCĂRESCU (1769
– 19 nov.1799) – 220 ani de la
moartea poetului
• IONEL POP (24
nov.1889 – 27 ian.1985) – 130 de
ani de la naşterea prozatorului
• MATEI MILLO (25
nov.1814 – 9 sept.1896) – 205 de
ani de la naşterea actorului şi dramaturgului
• VASILE VOICULESCU (27
nov.1884 – 26 apr.1963) – 135 de
ani de la naşterea scriitorului
• NINA CASSIAN (27
nov.1924) – 95 de ani de la
naşterea poetei
• NICOLAE MANOLESCU (27
nov.1939) – 80 de ani de la
naşterea criticului şi istoricului literar
• JEAN BART (28
nov.1874 – 12 mai 1933) – 145 de
ani de la naşterea prozatorului
• CORNEL REGMAN (28
nov. 1919 – 14 iul. 1999) – 100 de
ani de la naşterea criticului şi istoricului literar
• „ARSENIE BOCA (29
sept.1910 – 28 nov.1989) – 30 de
ani de la moartea teologului
• ION POPESCU-GOPO (1
mai 1923 – 29 nov.1989) – 30 de ani
de la moartea regizorului
• PAUL ZARIFOPOL (30
nov. 1874 – 30 nov. 1934) – 85 de
ani de la moartea criticului literar
DECEMBRIE
• SILE DINICU (10
dec. 1919 – 7 ian. 1993) – 100 de
ani de la naşterea dirijorului, pianistului şi compozitorului
• LEOPOLDINA
BĂLĂNUŢĂ (10 dec.1934 – 15 oct.1998) – 85 de ani de la naşterea actriţei
• TUDOR OCTAVIAN (12
dec. 1939 – ) – 80 de ani de la
naşterea scriitorului şi publicistului
• IOAN ANDRIEŞESCU (26
mai 1928 – 17 dec. 1944) – 75 de
ani de la moartea istoricului şi arheologului
• GEORGE APOSTU (20
dec. 1934 – 13 oct. 1986) – 85 de
ani de la naşterea sculptorului
• NICOLAE CARTOJAN (4
dec.1883 – 20 dec.1944) – 75 de ani
de la moartea istoricului literar
• NICHIFOR CRAINIC (22
dec.1889 – 21 aug.1972) – 130 de
ani de la naşterea scriitorului şi publicistului
• MIHAIL ANDRICU (22
dec. 1894 – 4 febr. 1974) – 125 de
ani de la naşterea compozitorului, pianistului şi criticului muzical
• NICOLAE
GHICA-BUDEŞTI (22 dec. 1869 – 16 dec. 1943) – 150 de ani de la naşterea arhitectului
• ARISTIZZA
ROMANESCU (24 dec. 1854 – 4 iunie 1918) – 165 de ani de la naşterea actriţei
• MIRCEA DIACONU (24
dec. 1949 – ) – 70 de ani de la
naşterea actorului de teatru şi de film
• I. G. DUCA (26
dec.1879 – 29 dec.1933) – 140 de
ani de la naşterea omului politic
• ION CREANGĂ (1
martie 1837 – 31 dec.1889) – 130 de
ani de la moartea povestitorului
Centrul Cultural MIHAI EMINESCU
Str. Jean Louis Calderon nr. 39
26
februarie 2019, 5 pm
Anul
XI nr. 2 (108)
Intervenții
Puși Dinulescu: William Makepeace Thackerey
George Anca: Coleridge și Thomas de Quencey
Anca Fanea: Toponimia albinei
Viorel Speteanu: Horia si Closca pe roata, 28
februarie 1785
Teatru de poezie: Liliana Popa, Gabriela Tănase, Bianca Michi Nema, Elena Armenescu, Doina
Boriceanu, Marilena Apost, Daniela Albu, Puși Dinulescu, Marcel Fandarac,
Vasile Menzel, Corneliu Zeana, Sorin Stratilat.
Lansare de carte
Elena Armenescu: Joc tainic, Semne
In memoriam Rodian Drăgoi
Coordonator: Dr. George Anca
......
(fb) Colocviile de Marți 26 februarie 5 pm
Centrul Mihai Eminescu: eseuri - teatru de poezie – lansare de carte – în
memoriam Rodian Drăgoi
Centrul Cultural MIHAI EMINESCU
Str.
Jean Louis Calderon nr. 39
26
martie 2019, 5 pm
Anul
XI nr. 3 (109)
Recital muzical :
Baba Novac
Intervenții
Aura Ciotan: Epitete eminesciene
Ionela
Ghiță Stanciu: Biblioteca vie
Mircea
Coloșenco. Alecu Russo 200
Corneliu
Zeana: Aromâni din Râmnicu Vâlcea
Dragoș
Vișan: Mircea Eliade – Autenticitate și experimentalism
Cristian
Gabrial Moraru: Generația 27
Anca
Fanea: Cuvinte româno-albaneze
Viorel Speteanu: România se proclamă regat, 14
martie 1881
Teatru de poezie: Liliana Popa, Gabriela Tănase, Bianca Michi Nema, Elena Armenescu, Doina
Boriceanu, Puși Dinulescu, Vasile Menzel, Corneliu Zeana, Sorin Stratilat,
Leonida Ivel, Alexandru Ciocioi, Florin Anghel Vedeanu, Mihai Starcea
Lansare de carte
Constantin Mateescu: Râmnicul uitat,
Almaron, 2019
George Anca: Ruda canon, Semne, 2019
Alexandru Ciocioi: Pietre de drum lung,
Amanda, 2018
Coordonator: Dr. George Anca
BLOG
Dragul meu,
Dragul meu,
Eu sunt doar un atent observator,
atat al vietii social-politice cat si al conditiei umane, in general.
Nu am sentimente profunde de
admiratie, ura sau de alta natura fata de ceeace ce observ sau in contactul meu
cu semeni mai aprigi si mai angajati in diverse "proiecte si
dispute".
Ma fascineaza mai
ales ipocrizia fiintei umane, cam i toate domeniile, incepand de la
ajutorul cerut pentru copiii flamanzi si bolnavi din Africa, protectia
padurilor si a altor specii de animale si terminand cu idiologia
"democratiei", care la ora actuala este o iluzie invechita.
Luate la "bani marunti",
toate aceste acte de eroism altruist, de demagogie democratica, etc., etc.,
sunt vorbe goale si totul este corupt si la cheremul marilor interese financiare.
Omul prost traieste cu sperante si
in iluzii desarte, dar e bine asa, pentru ca poate altfel ar inebuni sau
am avea revolutii si razboaie tot la 3 ani!
Totusi sunt optimist si cred ca
intr-un viitor oarecare, puterea de decizie cu privire la bunastarea planetei
nu va mai fi luata de oameni obisnuiti ci de "humanoizi", oameni
computerizati care nu vor fi "sentimentali" si mai ales care sunt
"necoruptibili". Acestia poate ne vor da o sansa tuturora de
convietuire, bunastare si supravietuire, in armonie, pe acest pamant.
Homo sapiens actual este din ce in ce mai
asemanator unei insecte daunatoare care rade tot cu riscul sa moara de
foame datorita prapadului creat!
Avem un creier extraordinar care ar
putea sa ne ajute sa Cream acel paradis biblic, dar din pacate nu-l folosim!
Invidia, ura, lacomia, furtisagul,
lenea, minciuna si alte astfel de "calitati" sunt mult mai
dezvoltate in constienta omului si de aceea suntem acolo unde suntem.
Pe scurt, o prostie lucie conduce
lumea.
Felicitari Homo Sapiens!!!
Poate ne vedem in Mai sau inceputul
lui Iunie cand vin in Timisoara.
Al tau, DG
Dragul Dimitrie … esti formidabil, mult deasupra ciodanelilor
din piata publica … uite de aia merita dezbaterile mele de ani de zile cu sute
de participanti … ca vine si unul ca tine … pacat ca recent la Timisoara, erai
inca marcat de gripa si nici timpul si proiectele tale de constructii la Ilidia
nu ne-a permis sa rostogolim alene dovleacul … dar n-au intrat zilele in sac …
pe curand, al tau devotat, vr
Draga Viorel,
Feudalism. ortodoxism, dambovitenism, etc., la ora actuala,
intr-o societate "globalizata", sunt toate scuze pentru un
popor neangajat in propria lui soarta. Un popor lenes social-politic, interesat
de o tuica si de fotbal, manelism, frizeri, curve si cantareti si total needucat
(din proprie vointa) in acele fundamentale datorii cetatenesti: Angajament
social, Etica, Seriozitate, Mandrie nationala, etc.
Religiosi sau atei, catolici sau ortodocsi, cam toti sunt la
fel, toti sufera de aceiasi viroza cronica:"romanism"!
Poate de aceia eu ai iubesc: pentru ca sunt mai relaxati, mai
veseli si cand e rau, destul de corupti incat sa poti sa-ti aranjezi lucrurile
mai rapit si mai bine decat in Germania, Olanda, Belgia etc, unde toata
lumea e robotizata si tampita.
Totusi sunt si ortodoxsi mai aprigi decat romanii care dau
dovada de claritate politica si anume Ucrainienii care acum la alegeri au votat
pentru ceva nou, dandu-i la o parte pe cei care de mult timp au dat dovada de
coruptie feudala ortodoxa! Deci se poate si la ortodocsi!!!
Se pare insa ca Romania si romanii se complac in situatia lor de
zi de zi si nu au energia necesara sa doreasca altceva, spunandu-si: Doamne
ajuta si mai rau sa nu fie!
Deci, daca un condamnat la inchisoare si o femeie slab educata
conduc tara asa cum vor ei, romanul isi spune: "mai rau sa nu fie" si
probabil ca la alegeri majoritatea ai vor vota tot pe cei corupti, hoti,
condamnati.
Acolo, cum am mai spus, exista si o lipsa de mandrie nationala!
Nimanui nu-i pasa ca suntem priviti cu scarba de restul natiunilor europene si
oricine este dispus sa se vanda puterii corupte pentru un mic avantaj personal
(un euro mai mult la salariu/pensie, un post mai bun meritat ori nemeritat,
nepotism, etc.).
Am mai scris in esee si ultima mea carte ca romanul nu este
patriot ci da dovada de un patriotism de gasca, de birt, de fotbal si atat. Nu
e ca polonezul sau spaniolul, croatul sau chiar bulgarul sau albanezul.
Acesta lucru poate sa fie de bun augur, deoarece romanul este
atunci ospitalier, generos si primitor fata de alte natii si etnii.
Vezi, atatea defecte avem, noi romanii, dar si cat de multa
inima si suflet avem!!! Da, ma reintorc cu multa placere printre superficialii
si hotii mei si prefer sa ma lupt cu ei decat sa traiesc printre mumiile
scandinave si germane!!!
Cu drag,
DG
Den tis 2 apr. 2019 kl 14:27 skrev Dr. Roman, V.
Doina
Mihaela Boriceanu ce superbă limba noastră veche ! S-o iubim, mulțumim
că nu ne lăsați s-o uităm! E ca o iarnă neisprăvind în focuri stelare de
cuvinte, fraze, în fine, contexte, ba ca o toamnă tare în aqua forte ruginiu cu
galben ca șofranul.Și, uite, sare la gâtul meu, indo-europeana , și iarăși
India vine alături să-mi zâmbească, cu Gangele alin și treaz printre petale ...
veșnic...
cu Ionela Ghiță
Dumitru
Velea Eu fac o revista Banchetul, de 236 pag.
trimiestriala, sunt in anul al IV-lea, apare sub egida USR, este complexa, de
la filosofie la religie, de la poezie la teatru, de la translatiuni, la
recuperari,... si are ca piloni la inceput pe Emienscu si Brancusi. SI la
sectiunea Brancusi, numar de numar am publicat texte ale lui V. G. Paleolog,
recuperate din diverse ziare, reviste sau manuscris, ce mi-a dat el. In numele
prieteniei comune, as fi foarte bucuros daca ati publica in revista Banchetul
cu diverse materiale, despre VGPaleolog, Brancusi, India...
veleadumitru@yahoo.com
Când treaz e visătorul
Lui George Anca
Necunoscut e
gândul ce-şi caută izvorul,
Necunoscut cuvântul ce naşte începutul
Necunoscut e visul când treaz e visătorul
Necunoscută-i clipa ce-ascunde neştiutul.
Necunoscut cuvântul ce naşte începutul
Necunoscut e visul când treaz e visătorul
Necunoscută-i clipa ce-ascunde neştiutul.
ELP
DIMITRIE GRAMA
Draga Viorel,
Draga Viorel,
Vezi, tu ma intelegi destul de bine
si observi ca eu nu sunt impotriva "crezului/credintei" ci sunt
sceptic cu privire la folosirea oricarei ideologii de o masa mica de oameni
intru indoctrinarea si controlul prostimii. Pentru ca aceasta este realitatea
demografica; 70% din omenire este inculta, direct proasta si ca atare usor de
manipulat si controlat.
Ma revolta preotul care este
pedofil, m-ar fi revoltat "Inchizitia" daca traiam in sec. XI - XV cu
arderi pe rug a celor ce gandesc in afara legiilor religioase sau a
fetelor tinere si frumoase care nu vor sa se futa cu vreun prelat (atunci ea
bine-nteles e vrajitoare!) si ma revolta tampenia musulmana cu legile ei si cu
ingustime idiot-diabolica (o singura carte!!!) asuprirea femeilor, etc.
Si ca dovada ce proasta e lumea, femeile musulmane cred si de
multe ori sunt mai fanatice decat barbatii in proslavirea acestei doctrine
inapoiate si "insclaving". Ca sa nu amintesc Vesticii care se leapada
de crestinism si devin musulmani. Printre ei si artisti de film, oameni cu
diploma, etc., deci prostia omului nu depinde de "educatie" ci
de genetica!
Personal, ma lasa rece daca tot
globul progreseaza/regrediaza la o singura ideologie, o dictatura religioasa
tip Iran, deoarece viitorul nu este al meu altfel decat in conectii
sinaptice personale si imi dau seama ca omenirea va putea lua multe cai
diferite in viitor. Una posibila deja am amintit-o; super oamenii humanoizi, cu
care homo sapinens trebuie sa faca compromisuri si sa accepte alte legi de
subjugare!!!
Vezi ti-am dat un subiect de
gandire pentru Franta, Italia si chiar Bucuresti!
DG
Draga Dimitrie,
exista o logica a activitatii omului, oamenilor pe care o gasim
codificata in Dumnezeu, nu cel cu barba alba pentru copii, ci in Adevar. Deus
veritas est, cam cum spui si tu.
Sunt cu totul de acord cu tine, mai ales imunitatea,
incoruptibilitatea ta la ideile politic corecte, te face singular intr-o balta
de banalitati.
Saptamana viitore merg in Italia, Franta si in mai voi fi
probabil la Bucuresti, de aceea sper sa ne revedem in iunie.
Pe curand, al tau devotat, vr
Dragul meu,
Eu sunt doar un atent observator, atat al vietii social-politice
cat si al conditiei umane, in general.
Nu am sentimente profunde de admiratie, ura sau de alta natura
fata de ceeace ce observ sau in contactul meu cu semeni mai aprigi si mai
angajati in diverse "proiecte si dispute".
Ma fascineaza mai ales ipocrizia fiintei umane, cam i toate
domeniile, incepand de la ajutorul cerut pentru copiii flamanzi si bolnavi din
Africa, protectia padurilor si a altor specii de animale si terminand cu
idiologia "democratiei", care la ora actuala este o iluzie invechita.
Luate la "bani marunti", toate aceste acte de eroism
altruist, de demagogie democratica, etc., etc., sunt vorbe goale si totul este
corupt si la cheremul marilor interese financiare.
Omul prost traieste cu sperante si in iluzii desarte, dar e
bine asa, pentru ca poate altfel ar inebuni sau am avea revolutii si razboaie
tot la 3 ani!
Totusi sunt optimist si cred ca intr-un viitor oarecare, puterea
de decizie cu privire la bunastarea planetei nu va mai fi luata de oameni
obisnuiti ci de "humanoizi", oameni computerizati care nu vor fi
"sentimentali" si mai ales care sunt "necoruptibili".
Acestia poate ne vor da o sansa tuturora de convietuire,
bunastare si supravietuire, in armonie, pe acest pamant.
Homo sapiens actual este
din ce in ce mai asemanator unei insecte daunatoare care rade tot cu
riscul sa moara de foame datorita prapadului creat!
Avem un creier extraordinar care ar putea sa ne ajute sa Cream
acel paradis biblic, dar din pacate nu-l folosim!
Invidia, ura, lacomia, furtisagul, lenea, minciuna si alte
astfel de "calitati" sunt mult mai dezvoltate in constienta
omului si de aceea suntem acolo unde suntem.
Pe scurt, o prostie lucie conduce lumea.
Felicitari Homo Sapiens!!!
Poate ne vedem in Mai sau inceputul lui Iunie cand vin in
Timisoara.
Al tau, DG
Dragul
Dimitrie … esti formidabil, mult deasupra ciodanelilor din piata publica … uite
de aia merita dezbaterile mele de ani de zile cu sute de participanti … ca vine
si unul ca tine … pacat ca recent la Timisoara, erai inca marcat de gripa si
nici timpul si proiectele tale de constructii la Ilidia nu ne-a permis sa
rostogolim alene dovleacul … dar n-au intrat zilele in sac … pe curand, al tau
devotat, vr
Draga Viorel,
Feudalism. ortodoxism, dambovitenism, etc., la ora actuala,
intr-o societate "globalizata", sunt toate scuze pentru un
popor neangajat in propria lui soarta. Un popor lenes social-politic, interesat
de o tuica si de fotbal, manelism, frizeri, curve si cantareti si total
needucat (din proprie vointa) in acele fundamentale datorii cetatenesti:
Angajament social, Etica, Seriozitate, Mandrie nationala, etc.
Religiosi sau atei, catolici sau ortodocsi, cam toti sunt la
fel, toti sufera de aceiasi viroza cronica:"romanism"!
Poate de aceia eu ai iubesc: pentru ca sunt mai relaxati, mai
veseli si cand e rau, destul de corupti incat sa poti sa-ti aranjezi lucrurile
mai rapit si mai bine decat in Germania, Olanda, Belgia etc, unde toata
lumea e robotizata si tampita.
Totusi sunt si ortodoxsi mai aprigi decat romanii care dau
dovada de claritate politica si anume Ucrainienii care acum la alegeri au votat
pentru ceva nou, dandu-i la o parte pe cei care de mult timp au dat dovada de
coruptie feudala ortodoxa! Deci se poate si la ortodocsi!!!
Se pare insa ca Romania si romanii se complac in situatia lor de
zi de zi si nu au energia necesara sa doreasca altceva, spunandu-si: Doamne
ajuta si mai rau sa nu fie!
Deci, daca un condamnat la inchisoare si o femeie slab educata
conduc tara asa cum vor ei, romanul isi spune: "mai rau sa nu fie" si
probabil ca la alegeri majoritatea ai vor vota tot pe cei corupti, hoti,
condamnati.
Acolo, cum am mai spus, exista si o lipsa de mandrie nationala!
Nimanui nu-i pasa ca suntem priviti cu scarba de restul natiunilor europene si
oricine este dispus sa se vanda puterii corupte pentru un mic avantaj personal
(un euro mai mult la salariu/pensie, un post mai bun meritat ori nemeritat,
nepotism, etc.).
Am mai scris in esee si ultima mea carte ca romanul nu este
patriot ci da dovada de un patriotism de gasca, de birt, de fotbal si atat. Nu
e ca polonezul sau spaniolul, croatul sau chiar bulgarul sau albanezul.
Acesta lucru poate sa fie de bun augur, deoarece romanul este
atunci ospitalier, generos si primitor fata de alte natii si etnii.
Vezi, atatea defecte avem, noi romanii, dar si cat de multa
inima si suflet avem!!! Da, ma reintorc cu multa placere printre superficialii
si hotii mei si prefer sa ma lupt cu ei decat sa traiesc printre mumiile
scandinave si germane!!!
Cu drag,
DG
rates
THE RATES
TO BE PAID FOR OUR FLAT.
Writers
TO THE WRITERS UNION
remember G.
GEORGE
(not)in Romania: NANCY speaks from India on
Romania
Court
The Glassmakers' Court (CURTEA STICLARILOR)
(It can remain so:): After twenty-three years,
*
One of the balconies of the Faculty
of Geology, stared faced the market,
and was opened
FACING
THE UNIVERSITI PLACE, WAS OPENED
*
other than the confiscation of
cigarettes and matches before going, we climbed onto the plane from Delhi.
*
Union boss asked me jokingly, when
I was taking farewell from my colleagues: “Mrs. Anca, are you not afraid that
these guys put something in
your ryanaer?" See that they didn't put it! Or they did but did not
succeeded! I was stronger!
*
In addition to films we also
enjoyed Summer Theatre in the Park. "23
August" (what meant for us this date, our Liberation Day by Soviet Army,
eh?)
NAMED AFTER NATIONAL DAY IMPOSED BY SOVIET ARMY
*
But she did not like at all
the long and tiring walk, that she had to undertake other think than would be desirable for her?.
*
I think that foreigners were
allowed to walk through Bucharest, but we were not.
*
You're right Anna, I have not
written about the period after the war, when everything was bought only with
the card provided by the OFFICIALS: the bread, and meat, and clothes, and shoes!
If you had the card, you had bread. You didn’t have the card – you didn't eat.
And our clothes ... they were all the same, poor, of bad quality and ugly.
Later, , a kind of rubber shoes appeared in the market,, which were black, and
which resembled the galoshes which, before the war were used over shoes, as
protection against moisture and mud. Now they were made to be used directly on
foot. They looked better than old tatters we had, they were glossy, could be
washed, and if we put a pair of socks on our feet, we could lead to school somewhat by foot. The worst part was the
fact that the socks tore often and we had to mend them over and over again! We had become even very skilful in weaving socks, on
"small mushrooms", special for this very careful work, like a cloth, so as not get lost în the heels!
*
which denounced my dad as a
friend of a "Manist" / IULIU Maniu's party, i.e. Peasnatist, Pesant’s,
*
But I didn't give up and I
did give the exam at "without
scholarship" and of course I had fallen. And so about three years in a row
until I renounced.
*
I took a coffee break from writing to you Anna,
and as I switched on the television there was a report of a huge earthquake,
8,1 degrees in Indonesia! I was frightened and, turned off the television., I
did not want to think of the earthquakes I had experienced. Two of them here,
in Romania, (1941 and 1977),and the third one in Dharamshala,India in l978 or
1979. All of them were over 7 degrees on the Richter scale. It will be safer to
return to my first grade in school.
(It was TV. ‘first grade’ is like jock).)
De câte ori
m-am întors în Vâlcea, am intrat în peregrinaj cu părintele State, duhovnicul meu. Cărțile
purtate îl aureolau între nativ și universal. Mai încoace, am putut
împărtăși carta regală a sa. N-a dat la o
parte polisul.
Amvonul s-a
petrecut cu suflarea noumenului. Cine să nu se fi regăsind printre picturile
eminescian „urâte”?
Am vorbit mai
mult cu Stăniloae, am tăcut mai mult cu State, neuitând Filocalia.
Bine
cuvântează, Părinte!
George Anca
Borseta
Aruncă-ţi hainele şi-aruncă tot ce ai prin casă
Şi-n spaţiul gol, cu trupul gol, să mă primeşti frumoasă,
Eu să aterizez în cada ta,
Ca într-un film mişto, de cinema...
Aruncă-ţi hainele şi-aruncă tot ce ai prin casă
Şi-n spaţiul gol, cu trupul gol, să mă primeşti frumoasă,
Eu să aterizez în cada ta,
Ca într-un film mişto, de cinema...
Să derulăm
apoi „plot“ cu „suspense“,
Prin al imaginaţiei noastre dans.
Acolo să ne zbenguim puţin,
Să bem, pe urmă, votcă, bere, vin…
Prin al imaginaţiei noastre dans.
Acolo să ne zbenguim puţin,
Să bem, pe urmă, votcă, bere, vin…
Şi-abia, apoi, să ne întindem laţi,
Sî ne iubim ca duşmani, nu ca fraţi,
Pân’ ce din tupuri vom simţi licori
Că se desprind, ducându-ne în nori…
Sî ne iubim ca duşmani, nu ca fraţi,
Pân’ ce din tupuri vom simţi licori
Că se desprind, ducându-ne în nori…
O, dulce infractoare de trăiri,
Tu când din mine viaţa îţi respiri,
Te mai gândeşti că mi-ai furat
Borseta mea ascunsă de sub pat?
Tu când din mine viaţa îţi respiri,
Te mai gândeşti că mi-ai furat
Borseta mea ascunsă de sub pat?
Puşi Dinulescu
Centrul Cultural MIHAI EMINESCU
Str.
Jean Louis Calderon nr. 39
23
aprilie 2019, 5 pm
Anul
XI nr. 4 (110)
Mioara și Viniciu Moroianu: Recital de pian și vioară
Intervenții
Corneliu Zeana: Conștiința europeană
Vasile Menzel: De la strălucitoarea Thalia la
întunecata realitate
Puși Dinulescu: Discuția dramaturgilor cu
Ministrul Culturii
Mircea Coloșenco: Camil Petrescu și Teoria
Substanței
George Anca: Gib Mihăiescu văzut de Vasile
Văduva
Anca
Fanea: Toponimia minoră în pericol
Viorel Speteanu: 1944, bombardamentele
anglo-americane în București
Teatru de poezie: Liliana Popa, Gabriela Tănase, Bianca Michi Nema, Elena Armenescu, Doina
Boriceanu, Puși Dinulescu, Vasile Menzel, Corneliu Zeana, Sorin Stratilat.
Lansare de carte
Ion Soare: Anca sau „Spiritul adâncurilor”,
Rotipo, Iași, 2019
Coordonator: Dr. George Anca
Lora Levițchi
Mare
onoare pentru mine sa fiu apreciata de Prof. Dr. George Anca. Multumesc,
maestre al scrisului, ca "ma vedeti" ca scriitor, artist si entitate
spirituala:
Dragi prieteni,
În spaţiul
elegant şi primitor al Centrului Cultural "MIHAI EMINESCU" se
desfăşoară COLOCVIILE DE MARŢI, manifestare culturală condusă de scriitorul
GEORGE ANCA. Astăzi, tema a fost CONŞTIINŢA EUROPEANĂ, iar invitaţii au
susţinut următoarele prezentări:
Corneliu
Zeană – Conştiinţa europeană
Vasile Menzel: De la strălucitoarea Thalia la întunecata realitate
Puși Dinulescu: Discuția dramaturgilor cu Ministrul Culturii
Mircea Coloșenco: Camil Petrescu și Teoria Substanței
George Anca: Gib Mihăiescu văzut de Vasile Văduva
Viorel Speteanu: 1944, bombardamentele anglo-americane în București
Vasile Menzel: De la strălucitoarea Thalia la întunecata realitate
Puși Dinulescu: Discuția dramaturgilor cu Ministrul Culturii
Mircea Coloșenco: Camil Petrescu și Teoria Substanței
George Anca: Gib Mihăiescu văzut de Vasile Văduva
Viorel Speteanu: 1944, bombardamentele anglo-americane în București
Au citit din
creaţiile proprii poetele Elena Armenescu, Evelyne Maria Croitoru şi Doina
Boriceanu.
CONŞTIINŢA
EUROPEANĂ - Tema abordată este una de maxim interes, în contextul european
actual, când tot mai multe voci pun sub semnul întrebării necesitatea,
utilitatea şi beneficiile apartenenţei la Uniunea Europeană. De amintit că U.E.
este generator de legislaţie modernă şi modele de bune practici; încurajează
mobilitatea capitalurilor şi a bunurilor, lucru benefic întrucât a atras
investiţii în Romania. Dacă adăugăm bugetul consistent alocat este importantă o
analiză a ce este şi ce nu este Uniunea, astfel încât să putem vorbi în
cunoştinţă de cauză şi să putem dezvolta strategii pentru consolidarea poziţiei
noastre în interiorul Uniunii. Astfel, înţelegând marile dosare de pe masa
Uniunii Europene, de exemplu Brexit-ul, politicile pentru imigranţi, etc.,
România ar avea şansa, de pildă, să se repoziţioneze în politica revenirii
românilor plecaţi în străinătate la muncă.
Felicitări,
domnule George Anca, pentru alegerea temei, felicitări domnului
Corneliu Zeană pentru prezentare, consider că este necesară o dezbatere mai
largă, de asemenea, este necesar să găsim căile potrivite ca tinerii să
înţeleagă ce este Uniunea Europeană şi să acţioneze în cunoştinţă de cauză.
Deosebit de
interesantă tema abordată de domnul MIRCEA COLOŞENCO – Camil Petrescu si Teoria
Substanţei.
Originalitatea concepţiei estetice a lui Camil Petrescu constă în faptul că el n-a acceptat niciodată integral subiectul idealist ci a încercat să-l adapteze la convingerile sale „substanţialiste”. Concepând „concretul” ca o „substanţă în istorie”, considerând lumea ca „un concret de esenţe”, scriitorul ajunge la concluzia că „substanţialismul” poate fi „durata substanţială, structurată şi orientată”, şi propune ca „metodă” o intuiţie mai eficace decât cea fenomenologică: intuiţia substanţială, care este „unica modalitate de cunoaştere reală”. (Vladimir Streinu, Pagini de critică literară, vol. I, Bucureşti).
Camil Petrescu a avut vocaţia autenticităţii, motivată de faptul că fiecare epocă are o anumită structură profundă, identificabilă în literatură, unicitatea fenomenului – am putea spune. Romanele lui Camil Petrescu, declanşatoare de procese de conştiinţă, sunt cu atât mai autentice cu cât eforturile scriitorului de a implanta ficţiunea în concretul realului sunt o permanentă sursă de decepţii.
Potrivit doctrinei lui Husserl, cunoaşterea finală nu poate avea loc decât odată cu accesul în sfera conştiinţei profunde. Totuşi, în operă, scriitorul Camil Petrescu îl contrazice pe filosoful Camil Petrescu; astfel drama personajelor sale devine o dramă a cunoaşterii potenţată de imuabilitatea esenţei versus transformarea continuă a datului concret.
Mulţumim, domnule MIRCEA COLOŞENCO!
Originalitatea concepţiei estetice a lui Camil Petrescu constă în faptul că el n-a acceptat niciodată integral subiectul idealist ci a încercat să-l adapteze la convingerile sale „substanţialiste”. Concepând „concretul” ca o „substanţă în istorie”, considerând lumea ca „un concret de esenţe”, scriitorul ajunge la concluzia că „substanţialismul” poate fi „durata substanţială, structurată şi orientată”, şi propune ca „metodă” o intuiţie mai eficace decât cea fenomenologică: intuiţia substanţială, care este „unica modalitate de cunoaştere reală”. (Vladimir Streinu, Pagini de critică literară, vol. I, Bucureşti).
Camil Petrescu a avut vocaţia autenticităţii, motivată de faptul că fiecare epocă are o anumită structură profundă, identificabilă în literatură, unicitatea fenomenului – am putea spune. Romanele lui Camil Petrescu, declanşatoare de procese de conştiinţă, sunt cu atât mai autentice cu cât eforturile scriitorului de a implanta ficţiunea în concretul realului sunt o permanentă sursă de decepţii.
Potrivit doctrinei lui Husserl, cunoaşterea finală nu poate avea loc decât odată cu accesul în sfera conştiinţei profunde. Totuşi, în operă, scriitorul Camil Petrescu îl contrazice pe filosoful Camil Petrescu; astfel drama personajelor sale devine o dramă a cunoaşterii potenţată de imuabilitatea esenţei versus transformarea continuă a datului concret.
Mulţumim, domnule MIRCEA COLOŞENCO!
GEORGE ANCA,
prieten şi discipol al scriitorului Vasile Văduva, prea devreme dispărut:
„Povestesc în viu grai din Bucureştii prieteniei noastre şi o Alexandrie cu bărăgane primăvăratice – lui nu-i plăcea să meargă pe jos, mie da. [...] Nu am cultul morţilor, şi nici el. Asta încă îl ţine în viaţă. Se doreşte viu într-o manieră care îl va ajuta să nu se observe chiar dacă se va întâmpla. Este un lucru oarecum obişnuit, dar eu nu trăisem acestea. Ce disproporţie între elogiul vieţii şi cantitatea ei. Calitate pură. “Sunt chiar vesel, Gigi. I-am spus şi doctoriţei: Doamnă, nu mai vreau să sufer de leucemie, vreau să sufăr de amor.”
„Povestesc în viu grai din Bucureştii prieteniei noastre şi o Alexandrie cu bărăgane primăvăratice – lui nu-i plăcea să meargă pe jos, mie da. [...] Nu am cultul morţilor, şi nici el. Asta încă îl ţine în viaţă. Se doreşte viu într-o manieră care îl va ajuta să nu se observe chiar dacă se va întâmpla. Este un lucru oarecum obişnuit, dar eu nu trăisem acestea. Ce disproporţie între elogiul vieţii şi cantitatea ei. Calitate pură. “Sunt chiar vesel, Gigi. I-am spus şi doctoriţei: Doamnă, nu mai vreau să sufer de leucemie, vreau să sufăr de amor.”
"mormăitoarea-ne
ursoaica
înlănţuită lângă taica
sub veveriţe lângă ţară
pădurile de astă-vară
înlănţuită lângă taica
sub veveriţe lângă ţară
pădurile de astă-vară
tulpinilor
cu umbra cozii
ne taie-n chipuri voievozii
fă veveriţă frângi ursară
pădurile de astă-vară
ne taie-n chipuri voievozii
fă veveriţă frângi ursară
pădurile de astă-vară
şi-n trăznet
pentru dansuri trupei
pe ploaia cuştii veghea rupe-i
din albul sânge să-mi răsară
pădurile de astă-vară”
pe ploaia cuştii veghea rupe-i
din albul sânge să-mi răsară
pădurile de astă-vară”
O seară memorabilă într-o companie selectă.
Mulţumesc, domnule GEORGE ANCA!🌹
A consemnat și fotografiat,
Evelyne Maria Croitoru
ATITUDINI CONTEMPORANE
A consemnat și fotografiat,
Evelyne Maria Croitoru
ATITUDINI CONTEMPORANE
You're friends on Facebook
Studied at Columbia University in the City of
New York
Lives in New York, New York
Say hi to your new Facebook friend, Lora.
Am mai citit. Ești năpraznică, spirituală,
versatilă. Poemele lungi pianizează, legendarizează în metri diverși,
colocvial-liric-totemic. Religiozitate patriarhală, americanizată. Jazzul și
moartea mamei merg împreună.
Literar, nu ai nici-o conexie cu Băloi, mai și
patronându-te. În ce mă privește, orice fasonare editorială se referă numai la
tine – poezii, „monografie moldoveană”.
Acum, cum manuscrisul se pretează la corectare
- literară, gramaticală, diacritice, etc. – află că, pe de-o parte e șmotru
serios, pe de alta, nefiind clară independența ta, cine știe la ce m-aș
șmotrui, mai și lefterindu-te. Fiecare poem conține perle – care ești -, dar și
retorică, am balansa la înțelegere.
Mai dă-ți și tu părerea.
Mâine sunt în afara orașului.
Elena Malita <emalita@neuf.fr>
To:iordanbarbulescu@yahoo.com
Jun 6 at 9:44 PM
Suntem
onorati sa va invitam la Evenimentul organizat de Academia Romana in
partenariat cu
Prezentarile sunt urmate de un film inedit Mircea Malita - O
viata dedicata Romaniei- si apoi de o gustare.
Miorita Malita
0741767966
emalita@neuf.fr
Condoleanțe, îndurerată
Doamnă!
Gloria sa ne bucură.
Hristos s-a înălțat!
Draga George,
Am citit acest ziar/revista care se
potriveste bine romanilor!
Citesc acolo pe unu care al numeste
pe Iohanis "neamtu" in bascalie si mai spune si alte tampenii.
Vezi, eu cred ca Iohanis si inca
vreo-doi trei, cum ar fi Boc si poate primarul Aradului sau al Oradiei au
dignitate si etica in tara aia. Deci mi se face greata de aia care tot striga
"neamtu"!!!
Dece oare? Sunt tampiti sau sunt
infiltratori ai celor care incearca sa mentina Coruptia si Imoralitatea acolo,
asa cum face 90% din mass-media romana!??
Dar, pe de alta parte ma doare in
c... si de unii si de altii!
Eu vin in Romania pentru cate unul
ca tine si uniii ca cei de la Timisoara si Ilidia. In rest nu ma mai
intereseaza voturi, aliante politice si internationale.
Dar si ucrainiencele sunt frumoase,
trebuie sa spun!!! (Dimitrie Grama)
Le știi, cât că te detașezi
filosofic. Eu sunt pe afară de plăcere. A, am primit, totuși, invitație în aula
Academiei la in memoriam Mircea Malița, după care... o gustare. De-ai fi, am și
sorbi. (G. Anca).
Da, dragul meu!
Trage o dusca din cand in cand si
pentru mine!
Va imbratisez! (Dimi)
Gh. Rădulescu:
Churchill și Cherchelica:
George
Anca În Mexico m-am pișat pe statuia lui Churchil
(nu mai am pe cine?) (Brâncuși s-a pișat pe Haretu lu Jalea).
Vasile Menzel
Dragă George, ai scris pe faceboo -Fută-l Dumnezeu.... Cum
poți să asociezi cuvântul FUTĂ-L, cu DUMNEZEU ? Dacă scrieai pe blogul tău era
altceva dar pe Facebook unde se uită toatâ lumea. Eu cred că e bine să ștergi
expresia ca să nu-ți ridici multă lume în cap.Ți-o spun cu tot dragul. Pasy
La
încununarea conştiinţei sale moral-creştine se îmbrăţişează toate puterile,
toate energiile sufleteşti reflectate divin în omul de geniu, luminându-i
menirea, înălţându-i devenirea religioasă mai presus de fiinţă, urzindu-i
sinele serafic întru credinţă, răbdare, curaj, demnitate, onoare, suferinţă,
nădejde, dăruire, ideal, eroism, jertfă, iubirea întru Dumnezeu şi Neam,
nemurirea valahă.
Memorie sanscrită Eminescu
George Anca – Om Gupta – Surender Bhutani –
Șerban Foarță – Daniel Vorona – Clara Aruștei – Cezar Ivănescu – Vladimir Bulat
– Bogdan O. Popescu – Ioan Miclău Gepianu - Mariocristian Almășanu – Mariana
Didu – Alexandra Firiță – Mioara Vergu – Ioan Groșescu – Drăgulănescu Nicolae –
Moș Nelutzu G - Luca Nicolae
George Anca
Memorie
sanscrită Eminescu
Zricha Vashwani și-a publicat doctoratul
pe inspirația sanscrită a lui Eminescu în România, după care s-a sinucis.
Scenogonia
mantrelor vedice
Mantra
este un sunet, silabă,
cuvânt, sau grup de cuvinte capabil „a
crea transformare”. Îşi are originea în tradiţia vedică, intrând apoi în
hinduism, în practica buddhismului, sikhismului şi jainismului. Uzul mantrelor
s-a extins azi în diferite mişcări spirituale.
Aum este „parnava mantra” izvorul
mantrelor, vibraţia primordială, nama rupa a lui Brahman. În contextul Vedelor, termenul mantra
se referă la întregul cuprins al Rik, Yajuh ori Sama, adică partea metrică,
opusă comentariilor în proză din Brhahmana. Ritualismul vedic va face loc
şcolilor mistice hinduse Yoga, Vedanta, Tantra şi Bhakti.
Cuvântul sanscrit mantra (mantram)
este alcătuit din rădăcina man- „a gândi” şi sufixul -tra,
unelte, deci traducerea literală ar fi „instrument de gândire”. Cf.
indo-iranian manthra, „cuvânt”, latin mentor. Mantrele concepute
în Vede urmează modelul distihului shlokas. Aum, Shanti Mantra, Guru Mantra se axează pe o singură
realitate. Cf. bhajan (cântece spirituale), kirtan (repetarea numelui lui
Dumnezeu în cântece), rugăciune etc.
Mantra se cântă (Mantra Yoga). Mantra
japa - repetarea mantrelor, inclusă în cult/puja
– se face vorbind (vaikhari), şoptind ori murmurând (upamasu), mental
(manasika), scris (likhita)
You
tube: Transpusă pentru români mantra OM VAJRAMANATAYA SWAHA poate foarte bine să fie OM VRAJA MÂNA TA IA SOARTA.
Kogaion
2010: "Umblă/Umblu luminos prin munte" , lucrează la fel ca şi "Om Mani Padme Hum". Cf.
Tatăl Nostru al Dacilor. (Tu Care Ai Numele Tău În Lumină).
Percepţia şi modul de raportare la practica mantrei, respectiv a rugăciunii. Cf.
practici isihaste.
Om, Au, Vum. „Iubirea de Eminescu e
păcatul fatal al României?” Glossa – Coloana. Mitul lui Zalmoxe în Eminescu şi
Blaga. Oul-Brahma de Brâncuşi. „N-am să uit niciodată” - Mircea Eliade.
Conferinţă în Delhi „Budhismul în
România” - întrebare: „câţi budhişti sunt în România”; răspuns: cei scrişi pe
tablă – Mihai Eminescu, Constantin Brâncuşi, Lucian Blaga, Mircea Eliade,
Sergiu Al George, Amitha Bhose.
Lansare: Mantra Eminescu; Paparuda;
Scenometrie Teatrux, de George Anca, Jurna Lamar de Rodica Anca, Effect
of Indian thought on Mihai Eminescu / Eminescu şi gândirea indiană de
Zricha Vaswani, Introducere în jainism de Rudi Jansma şi Sneh Rani Jain.
Arundhati
Cătălina-Kate-Christina iubesc până la identificare
avatarică luceafărul blând şi atotputernic în dedublarea sa cosmic-erotică.
Prin 1980, când Eliade a salutat (într-o scrisoare către noi) versiunea
sanscrită a Luceafărului eminescian, Dyviagraha, de Urmila Rani Trikha, va fi
avut în minte personajul său Domnişoara Christina, - ...avatara divyagraha ...
- dar poate şi pe divina Arundhati, întruchipare a luceafărului vedic şi a
şarpelui spiral kundalini, soţie ideală - a lui Vashista - invocată de Sita în Ramayana
lui Valmiki.
La D.H. Lawrence, Kate se abandonează luceafărului dincolo
de lumea tauromahic-militară, dincolo de bine şi de rău, în rol de Malintzi:
„So, when she thought of
him and his soldiers, tales of swift cruelty she had heard of him: when she
remembered his stabbing the three helpless peons, she thought: Why should I
judge him? He is of the gods. And when he comes to me he lays his pure, quick
flame to mine, and every time I am a young girl again, and every time he takes
the flower of my virginity, and I his. It leaves me insouciante like a young
girl. What do I care if he kills people? His flame is young and clean. He is
Huitzilopochtli, and I am Malintzi. What do I care, what Cipriano Viedma does
or doesn’t do? Or even what Kate Leslie does or doesn’t do!” (The Plumed
Serpent, XXV)
Între Roma şi Tomis, între cer şi pământ, între Trachina şi
Tracia, glasul alcionilor, fii ai luceafărului ubicuu şi etern, îngână pe
Ovidiu. După cum indienii Pawnee se ştiu născuţi de fiica luceafărului de
dimineaţă masculin (Marte) şi a luceafărului de seară (Venus).
Plecarea în lume, cu iubita, are,
pentru Cătălin, un tâlc momentan antipărintesc şi anti-luceafăr:
Vom pierde dorul de
părinţi
Şi visul de luceferi.
(Eminescu, Luceafărul)
Cosmologia eminesciană
între Vede şi Edde
Cosmologia eminesciană în relaţie cu Vedele, în special Rig Veda, şi Eddele, în cheie Voluspo, ne-a însufleţit, mulţi ani, în
India (vide Apokalipsa indiană, 9
volume; Indoeminescology; The
Buddha – letters from the buddhahood to Eminescu etc) până recent în faţa
mormântului lui Ibsen (Ibsenienii, 6
volume). De la vedicul Hiranyagarbha ( preluat, ca titlu, şi de Baronzi) la Cosmologia Generalis a lui Christian
Wolff (1783) şi Luceafărul lui
Eminescu (1883), prin (ne)devenirea bhava-vibhava sau nonuniversomorfism şi
fiinţe noncosmomorfice, printre modelele cosmologice adoptive (Ioana Em. Petrescu) rezonanţa
arhetipală ne-a acordat rigvedic primordial cu Scrisoarea I, oarecum aparte de marea întunecată egipteană,
haosul-ou chinezesc, Tiamat tăiată în cer şi pământ (Medeea şi-a tăiat-tomi
fratele doar în bucăţi).
Sanskritikon
Mihai Sadoveanu cu lumina vine de la răsărit tocmai când
India se eliberează de englezi România e ocupată de ruşi Mihai Eminescu este
interzis mutilat ceea ce s-a reprodus în anii 90 pe canale de aceeaşi teapă
ceea ce se caută prin Tagore la fel o tăiere o prefaţare imbecilizantă de
nevoie altfel cu o pedanterie indologică sută la sută rusească
*
studenţii Amitei Bhose l-au gustat de mult în original
profesoara Tagore a putut să evite chiar gustul morţii incinerându-se în
Bucureşti lângă mormântul lui Eminescu împrăştiindu-se în cosmosul lui Orfeu şi al lui Tagore deopotrivă doctrinele
mileniului trei nu vor putea evita ceea ce se impusese filosofului N Bagdasar
în 1938 contrastul dintre civilizaţia europeană acum pe acelaşi trend americană
materialistă şi cultura indian-orientală a sufletului a interiorului dacă încorporarea
gândirii lui Tagore în cultura română în anii 20 şi 30 a putut fi destructurată
chiar prin Tagore însuşi sovietizat al treilea al patrulea Tagore vor fi iar şi
iar Tagore cel dintâi cel adevărat chiar dacă India s-ar dezice de Tagore ca
mama de fiu el încă ar înfiora pe români cobind tragic cu preţul că India ar
face cunoştinţa lui Eminescu alungat din ţara lui deconstruit în cheie
românească şi pe demitizările formalizante o vishva bharati ar putea fi fondată
pe numele lui Tagore şi Eminescu poetul Indiei şi poetul României ar da un
exemplu de advaita
*
discutam
Tagore doar îl contextualizam româneşte cel mai greu e cu Eliade dar lumea i-a
împăcat şi pe Caragiale canalia cu Eminescu mai greu cu Macedonscki n-o fi
cazul Eliade era tânăr Tagore bătrân cu 46 ani mai mult un Iorga a i-l aminti
şi idiosincrazia pac la războiu' în 26 Iorga acolo văzuţi împreună ipoteştean
post-Eminescu n-avea cum lipsi studentul Eliade aşa i-o fi venit şi ideea
până-n Italia
OM
GUPTA
Respected Dr. George Anca Ji,
Namaste,
Today is Father’s Day! Let us first today pay our tribute
and respect to our father who is none other than GOD Himself in a human form.
As they say, since God could not be everywhere, He created the
mother- I would say He created mother and father both, as one alone
could not do justice to the role of GOD.
So, my new math on this Father’s Day is mother + father=GOD.
My thoughts on father’s day are in the little poem below. Feel
free to forward it to your friends and contacts.
Wish you all a very happy Father’s Day!
With regards,
Om Gupta, Houston, USA
7134717822
PS: If you have thoughts on this poem, I would love to hear from
you. Thank you.
हैप्पी फादर्स डे
पूज्य 'पिता दिन' आपका, मेरा तुम्हें प्रणाम l
पहचान बनी मेरी तुमसे, पाया तुम से नाम ll
पिता हमारें सहें कष्ट, अनभिज्ञ सारा संसार l
झोली में डालीं खुशियाँ, सीने पर झेले वार ll
दसरथ ने त्यागे प्राण, हुए राम दृष्टि से
दूर l
पिता-प्रेम एक गुप्त-स्नेह, मातृ -प्रेम मशहूर ll
हैप्पी फादर्स डे पितृदेव, कोटि कोटि प्रणाम l
'ओम' की ॐ से प्रार्थना, हो सदा विश्व में नाम ll
--ओम गुप्ता,
फादर्स डे, १६ जून २०१९
SURENDER BHUTANI
The Past Is Often Rewritten
My past demands a new space
in your present without your permission
the past is often rewritten
if one's life moves in circles
in your present without your permission
the past is often rewritten
if one's life moves in circles
A lost soul sometimes seeks
a new path to redemption
a king of infinite space
sometimes become lonely too
such is a sense of existential malaise!
a new path to redemption
a king of infinite space
sometimes become lonely too
such is a sense of existential malaise!
Old wounds cling to me
I can't hide them properly
if it becomes a reflective relish
there is much to be enumerated
I can't hide them properly
if it becomes a reflective relish
there is much to be enumerated
One day or other I will reap
the rewards of my enormous ambition
I can't remain comfortable with contradictions
sooner or later I have to reveal myself
in your presence to rewrite my past
the rewards of my enormous ambition
I can't remain comfortable with contradictions
sooner or later I have to reveal myself
in your presence to rewrite my past
Şerban Foarţă
CÂNTEC
DE RUSALII
Pogoare-asupră-ţi
Sfântul Duh
àripi de înger fără trup,
care adie în văzduh;
pogoare-asupră-ţi Sfântul Duh,
alinătorul fără trup.
àripi de înger fără trup,
care adie în văzduh;
pogoare-asupră-ţi Sfântul Duh,
alinătorul fără trup.
Asupră-ţi Duhul Sfânt coboare
în chipul unei limbi de foc,
sau mângâios precum o boare;
asupră-ţi Duhul Sfânt coboare
atunci când vrea şi-n orice loc.
în chipul unei limbi de foc,
sau mângâios precum o boare;
asupră-ţi Duhul Sfânt coboare
atunci când vrea şi-n orice loc.
În unduiri de verde
stuh,
asupră-ţi Duhul Sfânt pogoare,
ca răcoroasă, din văzduh,
o aură sau o dogoare, –
unde şi când vrea Sfântul Duh.
asupră-ţi Duhul Sfânt pogoare,
ca răcoroasă, din văzduh,
o aură sau o dogoare, –
unde şi când vrea Sfântul Duh.
Căci într-o moartă,
astăzi, limbă,
unde vrea suflă,-ntru tumult,
sau blând în jurul tău se plimbă;
căci spune-se, în vechea limbă,
că "Spiritus flat ubi vult".
unde vrea suflă,-ntru tumult,
sau blând în jurul tău se plimbă;
căci spune-se, în vechea limbă,
că "Spiritus flat ubi vult".
(2 iunie 2012)
”Cred,
Doamne, şi mărturisesc că Tu eşti cu adevărat Hristos, Fiul lui Dumnezeu cel
viu, Care ai venit în lume să mântuieşti pe cei păcătoşi, dintre care cel
dintâi sunt eu.
Încă mai cred că acesta
este Însuşi preacurat Trupul Tău şi acesta este Însuşi scump Sângele Tău. Deci
mă rog Ţie, miluieşte-mă, şi-mi iartă greşelile mele cele de voie şi cele fără
de voie, cele cu cuvântul sau cu lucrul, cele cu ştiinţă şi cu neştiinţă.
Și mă învredniceşte
fără de osândă să mă împărtăşesc cu preacuratele Tale Taine, spre iertarea
păcatelor şi spre viaţa de veci. Amin.
Cinei Tale celei de
taină, astăzi, Fiul lui Dumnezeu, părtaş mă primeşte, că nu voi spune vrăjmaşilor
Tăi taina Ta, nici sărutare Îţi voi da ca Iuda; ci ca tâlharul,
mărturisindu-mă, strig Ţie: "pomeneşte-mă, Doamne, întru Împărăţia
Ta".
Nu spre judecată sau
spre osândă să-mi fie mie împărtăşirea cu preacuratele Tale Taine, Doamne, ci
spre tămăduirea sufletului şi a trupului meu. Amin!”
*
:cu
grijă și cu răbdare ne îndrăgosteam de morți tuturor le spuneam luptă
.
-- la moartea mea unii au venit cu logică
și
milă alții cu daruri alții au adus cântări --
.
(eu n-aveam izmene tu aveai pielea de culoarea africii de sud țâțele tale
erau ca de icoană pictată pe sticlă ne-am
aruncat de pe
o masă călare
unul pe celălalt și am făcut uz de mătănii
toată ziua și toată noaptea am mâncat ceapă verde și măsline și brânză)
.
rămas fără credința noastră Dumnezeu a strigat păsările am fardat pisica
.
-- la moartea mea unii au venit cu logică
și
milă alții cu daruri alții au adus cântări --
.
(eu n-aveam izmene tu aveai pielea de culoarea africii de sud țâțele tale
erau ca de icoană pictată pe sticlă ne-am
aruncat de pe
o masă călare
unul pe celălalt și am făcut uz de mătănii
toată ziua și toată noaptea am mâncat ceapă verde și măsline și brânză)
.
rămas fără credința noastră Dumnezeu a strigat păsările am fardat pisica
Cezar
Ivănescu, Jeu d’Amour (Clară Lumină)
! cei ce-L ucid azi pe
Domnul, tot ei şi ieri L-au ucisu-L
L-or duce în dimineaţă, L-or duce să-L răstignea–,
cei care azi ne închid, tot ei şi ieri ne-au închisu-l
Sufletul Nemuritor tot în temniţă grea,
cei care azi ne închid, tot ei şi ieri, ne-au închisu-l
Sufletul Nemuritor tot în temniţă grea !
L-or duce în dimineaţă, L-or duce să-L răstignea–,
cei care azi ne închid, tot ei şi ieri ne-au închisu-l
Sufletul Nemuritor tot în temniţă grea,
cei care azi ne închid, tot ei şi ieri, ne-au închisu-l
Sufletul Nemuritor tot în temniţă grea !
! ei ne-au scuipat toată viaţa, ne-au scuipat faţa şi scrisul,
casă a vieţii doar visul, visul în el ne primea,
ne întorceam doar în vis şi preamăream numai visul,
visul în inimă scris doar cu inima mea,
ne întorceam doar în vis şi preamăream numai visul,
visul în inimă scris doar cu inima mea !
casă a vieţii doar visul, visul în el ne primea,
ne întorceam doar în vis şi preamăream numai visul,
visul în inimă scris doar cu inima mea,
ne întorceam doar în vis şi preamăream numai visul,
visul în inimă scris doar cu inima mea !
! cei ce ucid mă
aşteaptă, eu pentru ei sînt ucisul,
vine acea dimineaţă care mă va libera,
tu te întoarce în vis şi preamăreşte doar visul,
în inimă ţi l-am scris doar cu inima mea,
tu te întoarce în vis şi preamăreşte doar visul,
în inimă ţi l-am scris doar cu inima mea !
vine acea dimineaţă care mă va libera,
tu te întoarce în vis şi preamăreşte doar visul,
în inimă ţi l-am scris doar cu inima mea,
tu te întoarce în vis şi preamăreşte doar visul,
în inimă ţi l-am scris doar cu inima mea !
! eu numai viersul l-am
scrisu-l, eu numai viersul l-am scrisu-l
muzica e doar visare, muzica e doar visa–,
tu te întoarce în vis şi preamăreşte doar visul,
în inimă ţi l-am scris doar cu inima mea,
tu te întoarce în vis şi preamăreşte doar visul,
în inimă ţi l-am scris doar cu inima mea !
muzica e doar visare, muzica e doar visa–,
tu te întoarce în vis şi preamăreşte doar visul,
în inimă ţi l-am scris doar cu inima mea,
tu te întoarce în vis şi preamăreşte doar visul,
în inimă ţi l-am scris doar cu inima mea !
! inimii Clară Lumină
i-ai fost şi mie, Proscrisul,
balsam şi Ţară a Verii cu Tinereţea în ea,
dacă mă-ntunecă azi de suferinţă abisul,
Clară Lumină din inimi nu te-ntuneca,
dacă mă-ntunecă azi de suferinţă abisul,
Clară Lumină din inimi nu te-ntuneca !
balsam şi Ţară a Verii cu Tinereţea în ea,
dacă mă-ntunecă azi de suferinţă abisul,
Clară Lumină din inimi nu te-ntuneca,
dacă mă-ntunecă azi de suferinţă abisul,
Clară Lumină din inimi nu te-ntuneca !
! eu numai viersul l-am
scrisu-l, eu numai viersul l-am scrisu-l,
sîngele cine l-o strînge, cînd sînge va picura?
Acela ce l-a trimis şi-o aminti de Trimisul,
ori doarme-n somnul cel vecinic şi-n dulce visa–?
Acela ce l-a trimis şi-o aminti de Trimisul
ori doarme-n somnul cel vecinic şi-n dulce visa–?
sîngele cine l-o strînge, cînd sînge va picura?
Acela ce l-a trimis şi-o aminti de Trimisul,
ori doarme-n somnul cel vecinic şi-n dulce visa–?
Acela ce l-a trimis şi-o aminti de Trimisul
ori doarme-n somnul cel vecinic şi-n dulce visa–?
! cei ce ucid mă
aşteaptă, eu pentru ei sînt ucisul,
vine acea dimineaţă care mă va libera,
dacă mă-ntunecă azi de suferinţă abisul,
Clară Lumină din inimi nu te-ntuneca,
dacă mă-ntunecă azi de suferinţă abisul,
Clară Lumină din inimi nu te-ntuneca !
vine acea dimineaţă care mă va libera,
dacă mă-ntunecă azi de suferinţă abisul,
Clară Lumină din inimi nu te-ntuneca,
dacă mă-ntunecă azi de suferinţă abisul,
Clară Lumină din inimi nu te-ntuneca !
ieri
noapte am asistat la un furt.
de flori de tei.
era mult după miezul nopții.
auzeam trosnet de crengi,
rupte,
acestea foşneau îmbătând aerul
de arome lipicioase, dar nu cădeau pe pământ,
se pierdeau printre alte ramuri.
în pauze aprindea câte-o țigară hoțul,
jăraticul ei scânteia în beznă,
ca un rubin,
dar nu`l vedeam, îi auzeam doar fapta.
când a coborât în cele din urmă,
tocmai din vârful copacului,
acolo se suise pentru nişte minuscule flori,
l`am recunoscut: era florarul
mahalalei noastre,
şi purta tricou cu dungi,
marinăresc.
ştia el bine cum sînt florile de tei,
după ploaie,
în inima verii
mofturoase.
de flori de tei.
era mult după miezul nopții.
auzeam trosnet de crengi,
rupte,
acestea foşneau îmbătând aerul
de arome lipicioase, dar nu cădeau pe pământ,
se pierdeau printre alte ramuri.
în pauze aprindea câte-o țigară hoțul,
jăraticul ei scânteia în beznă,
ca un rubin,
dar nu`l vedeam, îi auzeam doar fapta.
când a coborât în cele din urmă,
tocmai din vârful copacului,
acolo se suise pentru nişte minuscule flori,
l`am recunoscut: era florarul
mahalalei noastre,
şi purta tricou cu dungi,
marinăresc.
ştia el bine cum sînt florile de tei,
după ploaie,
în inima verii
mofturoase.
eu
nu îmi aduc aminte
eu nu îmi aduc aminte
în primul rând noi nu ne amintim.
din memorie nu aș putea spune nimic
cum au murit primii dintre noi, cum le-au fost secerate membrele
cum le-au fost tăiate gâturile
nu mai știu
nu mai știu nici cum am rupt florile să și le dăruiesc, de ziua ta
nu mai știu nici cum am alergat strada, sau circul rotund
în mijlocul căruia era ursul tău polar
calul, sau căprioara nevinovată
nu mai știu nici ce am răspuns, când m-au întrebat
nu mai știu, nu mă zgâria, nu mă bate când răsare soarele
când îmi găsesc loc în cimitirele furate
să dorm un pic, nu știu.
în primul rând noi nu ne amintim.
din memorie nu aș putea spune nimic
cum au murit primii dintre noi, cum le-au fost secerate membrele
cum le-au fost tăiate gâturile
nu mai știu
nu mai știu nici cum am rupt florile să și le dăruiesc, de ziua ta
nu mai știu nici cum am alergat strada, sau circul rotund
în mijlocul căruia era ursul tău polar
calul, sau căprioara nevinovată
nu mai știu nici ce am răspuns, când m-au întrebat
nu mai știu, nu mă zgâria, nu mă bate când răsare soarele
când îmi găsesc loc în cimitirele furate
să dorm un pic, nu știu.
Ioan Miclău Gepianu
ÎNȚELEPCIUNI ANTICE!
(Din textele filosofului grec Aristotel)
(Sau frământările sufletului pe un
fond al
filosofiilor antice.)
Moto:
“Mărirea nu constă in a primii onoruri,
ci
în a le merita !” (Aristotel 360 A.C)
“Nimeni nu este stapân pe fericirea ta,
de aceea, nu lăsa bucuria ta, pacea ta, viața ta,
in mainile nimănui,
absolut nimănui!”
“Suntem liberi, nu aparținem nimănui și nu putem
să vrem să fim
stăpânii dorințelor , a voinței sau a viselor
cuiva !”
“Rațiunea vieții tale esti tu insuți!”
“Pacea ta interioară este scopul tău în viață!”
“Păstrează gândurile tale pentru dorințele tale
cele mai intime și
cântă
divinitatea care există in tine!”
“Renunță să situezi fericirea ta pe zi ce trece
mai departe de tine!”
“Nu pune scopul prea departe de mâinile tale,
îmbrățișează pe cei
ce sunt lângă tine astăzi!”
“Daca ești preocupat de probleme financiare, de
dragoste sau de
relații familiare, caută în interiorul tău
răspunsul de a te calma; tu
ești reflectarea a ceea ce gândești zilnic!”
“Nu mai gândi rău de tine însuți și fii mereu
prietenul tău cel mai
bun!”
“A zâmbi înseamnă a aproba, a accepta, a ușura!
Atunci, vei fi un
surâs pentru a aproba lumea care vrea să-ți ofere ceea ce este mai
bun!”
“Cu un surâs pe chip, oamenii vor avea cele mai
bune impresii
despre tine și tu vei afirma pentru tine însuți că
esti “aproape” de
a fi fericit!”
“Muncește, muncește mult in favoarea ta! Renunță
să aștepți
fericirea fără eforturi!”
“Renunță să ceri de la oameni ceea ce tu însuți nu
ai cucerit
pentru tine!”
“Critică mai puțin, muncește mai mult! Si nu uita
niciodata să
multumești!” Dușmanilor zâmbește-le, și atât!
“Mulțumește pentru tot ceea ce există în viața ta,
în fiecare
moment, inclusiv durerea!”
“Intelegerea noastra despre univers încă este
foarte mică
pentru a judeca ceea ce vrem să fie în viața
noastră!”
“Mărirea nu constă în a primi onoruri, ci în a le
merita!”
PRIN VIAȚĂ !
“De-i prezentul ca trecutul,
Iar trecutul, viitor,
Tu iubite muritor,
Fii iubirea clipei tale,
Clipa unicului zbor!
Mariana
Didu
temeiuri
când îmbrățișezi infinitul,
îl răstignești pe o coloană brâncușiană
plimbându-te prin cuvântul finitudine.
când mergi prin pădurea de argint,
mergi prin cuvântul pădurea de argint
plimbându-te plin de argintul lunii pe tălpi,
și pleci să plimbi ielele până-n asfințit.
când iubești o copilă cu buze trandafirii
mergi prin cuvântul iubire, alergând
până la capătul logodnei pământului cu cerul.
când cunoști, mergi, chiar fără să știi
prin templul cunoașterii cu tâmpla prin lumină.
când rătăcești, mergi prin cuvântul rătăcire
ca fiul rătăcitor
căindu-te și întorcându-te la calea cea dreaptă.
numai când mergi prin viață
și pătrunzi mai adânc în ea
mergi prin temeiul vieții,
fiindcă, tot ce străbate omul are temei,
iar cuvântul este logodit cu temeiul,
încât nu poți rosti decât ceva întemeiat.
-orice-ai spune-
când iei viața la picior prin temeiul ei
mergi prin cuvântul moarte
moartea nefiind punctul terminus
al călătoriei sufletului prin halele ei.
doar cei ce merg prin pădurea deasă,
doar aceia ajung să taie cale
până la înțelesurile și temeiurile ei.
îl răstignești pe o coloană brâncușiană
plimbându-te prin cuvântul finitudine.
când mergi prin pădurea de argint,
mergi prin cuvântul pădurea de argint
plimbându-te plin de argintul lunii pe tălpi,
și pleci să plimbi ielele până-n asfințit.
când iubești o copilă cu buze trandafirii
mergi prin cuvântul iubire, alergând
până la capătul logodnei pământului cu cerul.
când cunoști, mergi, chiar fără să știi
prin templul cunoașterii cu tâmpla prin lumină.
când rătăcești, mergi prin cuvântul rătăcire
ca fiul rătăcitor
căindu-te și întorcându-te la calea cea dreaptă.
numai când mergi prin viață
și pătrunzi mai adânc în ea
mergi prin temeiul vieții,
fiindcă, tot ce străbate omul are temei,
iar cuvântul este logodit cu temeiul,
încât nu poți rosti decât ceva întemeiat.
-orice-ai spune-
când iei viața la picior prin temeiul ei
mergi prin cuvântul moarte
moartea nefiind punctul terminus
al călătoriei sufletului prin halele ei.
doar cei ce merg prin pădurea deasă,
doar aceia ajung să taie cale
până la înțelesurile și temeiurile ei.
(TEXT PUBLICAT ÎN VOLUMUL,,POEMELE FIINŢEI '' )
* * *
* * *
Un om se află dincolo de uşă, alcătuit din timp şi iubire, ar
vrea să nu mai aibă putere să cheme, deşi ştie că, absenţa dragostei, va
întrista alte înserări.E singur şi a învăţat să plângă toate lucrurile lumii
din vreme.
( VOLUMUL ,,JURNAL DESPRE LIMITELE EXISTENŢEI '')
PRIN
ÎNSERARILE DIN BURG
Vagabond vagabond prin
lumina-nserării
paşii îmi port pe alei străcoapte
la sânul zilei ce stă agonizând în ochiul păsării ascunse-ntre foi.
Un zumzet de triluri se revarsă la rascrucea drumului unde semaforul clipeşte stereotip revărsând o lumină galbenă cum ochiul unui ciclop bolnav de lingoare
un du-te vino de maşini rătăcite
într-un oraş cu vechi ziduri acoperite de secole şi reclame luminoase ce încearcă să resusciteze prezentul
obosit de crize şi convulsii istorice
lăstunii ametiti de zborul efervescent îsi caută un loc de-noptat si ca o pradă lumina zdrențuită se prăbuseşte peste parcul unde soldatul cu acvila împietrită pe umărul stâng chiamă din corn cazuţii compagni
trec cu pas svelt umăr lângă umăr
atleţii citadini ce peste zi închişi în birouri luxoase fac ultimele achiziţii
la bursa unei vieții plină de haos
dainuie prin aer mireasma de unui verde proaspat cosit şi sunetul catedralei din burg cu limbile tocite de plictis
răstălmăceşte sensul anotimpului în derulare
ca un seismograf
tipatul randunelelor se inregistreaza pe timpanul sclerozat al întunericului ferfeniţit de eplozia reclamelor luminoase...
Prin înserarile din burg vagabond vagabond vagabod...
paşii îmi port pe alei străcoapte
la sânul zilei ce stă agonizând în ochiul păsării ascunse-ntre foi.
Un zumzet de triluri se revarsă la rascrucea drumului unde semaforul clipeşte stereotip revărsând o lumină galbenă cum ochiul unui ciclop bolnav de lingoare
un du-te vino de maşini rătăcite
într-un oraş cu vechi ziduri acoperite de secole şi reclame luminoase ce încearcă să resusciteze prezentul
obosit de crize şi convulsii istorice
lăstunii ametiti de zborul efervescent îsi caută un loc de-noptat si ca o pradă lumina zdrențuită se prăbuseşte peste parcul unde soldatul cu acvila împietrită pe umărul stâng chiamă din corn cazuţii compagni
trec cu pas svelt umăr lângă umăr
atleţii citadini ce peste zi închişi în birouri luxoase fac ultimele achiziţii
la bursa unei vieții plină de haos
dainuie prin aer mireasma de unui verde proaspat cosit şi sunetul catedralei din burg cu limbile tocite de plictis
răstălmăceşte sensul anotimpului în derulare
ca un seismograf
tipatul randunelelor se inregistreaza pe timpanul sclerozat al întunericului ferfeniţit de eplozia reclamelor luminoase...
Prin înserarile din burg vagabond vagabond vagabod...
Alexandra Firita
Mai
sfinţeşte omu’ locul?!
,,În
timpul cumplitei secete din vara anului 1946, în majoritatea gospodăriilor
întâlneam malnutriţi înfriguraţi şi înfometaţi, mai ales în celelalte sate
ale comunei Erbiceni, nu în satul reşedinţă de comună. De aceea, toată viaţa nu
voi putea uita rolul cu totul deosebit pe care l-a avut preotul paroh Nicolae
Negoiţă, un adevărat misionar apostolic! Acesta îi sfătuia pe sătenii mai
înstăriţi să meargă în Muntenia şi Oltenia să aducă grâu şi porumb (în schimbul
unor scoarţe şi covoare deosebite, mesteşugite de gospodinele lor); întru
pomenirea părinţilor şi strămoşilor lor îi îndemna să pregătescă praznice în
fiecare sâmbătă şi duminică, prin rotaţie, în fiecare cartier, neomiţându-se
nici zilele de sărbătoare cu cruce roşie, ca toţi cetăţenii satului să fie
prăznuiţi cu sarmale cu carne, ciorbă cu carne de viţel sau porc, dar să le dea
şi pentru cei rămaşi acasă, mai ales bătrânilor şi copiilor, ca să spună:
,,Bogdaproste - de sufletul tuturor celor plecaţi dintre noi, în
vecii-vecilor”. Astfel, în fiecare săptămână, în satul Erbiceni, aveau loc
minimum 4-6 praznice, la care se servea pâine, mălai, pe lângă bucatele gătite,
enunţate mai sus. Ca desert, plăcintă cu brânză, de obicei de oaie, şi colivă.
La aceste pomeniri, preotul Negoiţă nu omitea să propună gazdelor să invite pe
primarul comunei, pe notar, medic, farmacist, pe directorul şcolii şi alţi
profesori sau învăţători, pe şeful staţiei CFR etc. , precum şi personal
didactic şi sanitar nerezident în sat. La fiecare liturghie, în biserică, se
aduceau panere din care, din ce îi revenea lui şi dascălilor, preotul dăruia
săracilor, trimiţându-le şi celor netransportabili la domiciliul lor. În satul
respectiv, nicio persoană n-a murit de inaniţie sau ,,edem de foame”, spre
deosebire de localităţile învecinate.” (din volumul de Memorii - în curs de
apariţie – al medicului pensionar dr. Ion Buzdugan, de la Iaşi)
Au
trecut şapte decenii… Fără războaie.
2017.
În România, 33 la sută dintre copiii cu vârsta cuprinsă între 0 și 6 ani suferă
de privare materială severă, de peste trei ori mai mulți decât media celor 28
de state europene, potrivit unui raport oficial de evaluare în domeniu. Asta
înseamnă că familiile lor nu-și permit nici măcar șase din următoarele nouă
lucruri: căldura în casă, chiria, ipoteca, să mănânce carne regulat, să meargă
în vacanță, să aibă televizor, mașină de spălat, telefon sau să facă față unor
cheltuieli neașteptat. Raportul a fost prezentat public joi seara, în timpul
unei conferințe naționale despre asistența socială care a avut loc la Agnita
(județul Sibiu) și la care au participat peste o sută de specialiști, profesori
și preoți, informează agenţiile de presă.
Ce
credeţi, dacă în fiecare localitate din România ar exista măcar câte un
exemplar gen preot paroh Nicolae Negoiţă, am mai avea statistici aşa de urâte?
Cum e aceea de mai sus, cum e aceea cu analfabetismul funcţional, cu numărul
copiilor care merg flămânzi la culcare, cu...
O fi
valabil peste tot că Omu’ sfinţeşte locu’ ? Că ştiu sigur că, în unele locuri,
e.
IOAN GROȘESCU
Istorie falsificată
Reputatul
şi apreciatul – şi de mine – critic şi istoric literar Alex Ştefănescu, în
rubrica sa din revista România literară nr. 13/22 martie 2019, „Eu şi comunismul”, scrie: „ În 1952 (criticul avea cinci ani,
aşadar relatează din ce a auzit/citit – n.m., I.G.) a avut loc
un proces îndreptat împotriva unor ingineri care lucrau pe şantierul (Alex
Ştefănescu numeşte şantier lagărul de exterminare de la Canal, iar pe
torţionarii hoţi, inginerii – n.m.,
I.G.) Dunăre-Marea Neagră,
expresie a megalomaniei
comuniste. Ca să justifice eşecul lucrării, […] Gheorghe Gheorghiu-Dej şi ai
săi au înscenat un proces de „sabotaj”, soldat cu multe condamnări la moarte,
cu totul lipsite de justificare juridică.”
Între
altele, autorul se miră cum de poeta Maria Banuş, fiica lui Max Banus, scria –
în ziarul Scânteia, unde lucra - că „pedeapsa cu moartea e prea uşoară pentru
asemenea fapte”, poetă pe care autorul „o îndrăgise” pentru volumul „Ţara
fetelor”, apărut cu 15 ani înainte de naşterea sa, dar nu şi pentru „Ţie-ţi
vorbesc, Americă”. Aşadar, admiraţia survenea târziu, de aceea, probabil, nici
nu pomeneşte de faptul că „îndrăgita poetă”, în 1948, şi-a dat
acordul public cu articolul “Poezia
putrefacției sau putrefacția poeziei” scris de Sorin Toma,
articol care îl desfiinţa pe Tudor Arghezi.
Dar
nu intermezzo cu poeta este subiectul intervenţiei mele, ci scrisul după ureche
al criticului literar. Şi nu numai în acest caz.
Dovada? Iată ce îmi relata mie Profesorul emerit Ion Th. Grigore[1], internat la canalul cu pricina: „-
Ei, atunci când voi îl plângeaţi pe Stalin, la Canal se murea pe capete. Noi
n-aveam de ce să-l plângem, pentru că el i-a dat ideea lui Dej de a aduna aici
toţi opozanţii politici, duşmanii poporului, exploatatorii. Moartea
serenisimului criminal a fost într-un fel salvarea celor rămaşi în viaţă.
Auzisem
şi noi că, încă din decembrie ’52, s-a organizat, chiar la Poarta Albă, unde
s-a deplasat un Tribunal Militar, un proces, în care au fost judecaţi unii din
conducerea Direcţiei Generale a Canalului Dunăre-Marea Neagră. Aceştia au fost
acuzaţi de sabotaj, diversiune şi de frânarea construcţiei Canalului. Adică,
vezi Doamne, nu guvernul ar fi dorit acest lucru, ci elemente duşmănoase,
cărora li se imputa că au scos din funcţiune utilaje, lăsându-le în ploaie, au
construit casele pentru muncitori departe de locurile de muncă – vezi tu,
barăcile erau numite case, iar noi, deţinuţii, muncitori. Mai erau acuzaţi că
au lăsat să se strice zeci şi sute de vagoane cu cartofi, roşii, legume, pe
care le-au aruncat, cu toate că aceşti cartofii, roşii şi legume nu fuseseră
niciodată alocate, şi toate acestea, acuza noua clică a lui Dej, numai cu
scopul de a crea nemulţumiri în rândul muncitorilor, adică noi, cei condamnaţi
la dispariţie şi a arăta lumii că nu guvernul a intenţionat să distrugă
opozanţii.
Ca
să demonstreze că nu se joacă, i-au condamnat pe câţiva la moarte, iar pe
alţii, la muncă silnică pe viaţă, sau la 20 sau 25 de ani închisoare. Călăii
care uciseseră oameni nevinovaţi, erau acum ucişi sau băgaţi la închisoare de
către cei care au ordonat atrocităţile. Evident, ca ele, uneltele, să nu poată
mărturisi din ordinul cui fuseseră comise masacrele şi toate
fărădelegile.(volumul cu acest lung interviu a fost publicat în 2007, când
profesorul ar fi împlinit 100 de ani).
Prin
abordarea acestui subiect atragem atenţia că istoria poate fi uşor falsificată.
Şi Alex Ştefănescu, tratând cu lejeritate aspectele grave ale ei, asta face.
Aştept să
fiu contrazis - de Andrei Plesu
România e, în multe privinţe, o alcătuire. De aceea e greu
sistematizabilă, de aceea e greu de guvernat. Reuşim lucruri care, în mod
normal, nu merg împreună. Reuşim de pildă, constatase deja Titu Maiorescu, să
producem forme, pentru care ne lipseşte cu totul fondul. Aşa ceva nu e la
îndemâna oricui. Şi ceea ce e spectaculos e că, una peste alta, ţara
funcţionează, aşa paradoxală, improbabilă cum este!
Să dăm câteva exemple:
Una dintre neobişnuitele noastre reuşite este să avem un coeficient imens de poluare (în aer, în apă şi pe pământ), fără să avem o mare industrie. Industria noastră este sublimă, dar imperceptibilă altfel decât prin cantitatea de toxine pe care o emană. Ne otrăvim, aşadar, fără otravă sau, mai exact, obţinem otravă din te miri ce.
O altă reuşită paradoxală: avem medici foarte buni şi spitale foarte proaste.. E inexplicabil cum poţi avea medici de calibru, când mai tuturor le lipseşte instrumentarul necesar pentru a-şi face meseria onorabil. Şi totuşi şi-o fac. Medicul te salvează, “sistemul” te omoară.
Alt miracol: avem o mare concentrare de “atracţii turistice” şi n-avem turism. Turismul n-ar da rezultate la noi decât dacă s-ar generaliza un mod de teleportare a turiştilor, aşa încât ei să ajungă în faţa frumuseţilor patriei fără să aibă nevoie de drumuri, de hoteluri şi de servicii în general. Paradox colateral: suntem ospitalieri, dar umflăm grosolan nota de plată, pe baza ideii că “străinul” trebuie jumulit.
Mai departe: ne lăudăm cu elevi eminenţi, foarte bine calificaţi la felurite olimpiade internaţionale, dar ştim cu toţii că învăţământul autohton e în criză, că profesorii s-au descalificat, că şcolile sunt delabrate şi salariile sunt mici.
Avem tradiţii agrare incontestabile, pământ fertil, mână de lucru, dar nu prea mai avem agricultură: mâncăm pâine turcească, fructe şi legume comunitare, iar carne şi produse din carne importăm din toată lumea.
Suntem săraci, dar am umplut Bucureştiul de automobile pretenţioase, cârciumile sunt pline, călătorii români se înghesuie prin avioane trans-europene şi trans-atlantice cu bagaje de apocalipsă.
Suntem patrioţi, dar n-avem patriotism: adică nu ne preocupă grădinăritul limbii strămoşeşti, viitorul imediat şi concret al ţării, istoria ei, monumentele ei, instituţiile ei. Avem la chefuri romanţioase suspinuri naţionale, dar primul gând când ne amintim de ţărişoară e s-o delapidăm.
Una dintre neobişnuitele noastre reuşite este să avem un coeficient imens de poluare (în aer, în apă şi pe pământ), fără să avem o mare industrie. Industria noastră este sublimă, dar imperceptibilă altfel decât prin cantitatea de toxine pe care o emană. Ne otrăvim, aşadar, fără otravă sau, mai exact, obţinem otravă din te miri ce.
O altă reuşită paradoxală: avem medici foarte buni şi spitale foarte proaste.. E inexplicabil cum poţi avea medici de calibru, când mai tuturor le lipseşte instrumentarul necesar pentru a-şi face meseria onorabil. Şi totuşi şi-o fac. Medicul te salvează, “sistemul” te omoară.
Alt miracol: avem o mare concentrare de “atracţii turistice” şi n-avem turism. Turismul n-ar da rezultate la noi decât dacă s-ar generaliza un mod de teleportare a turiştilor, aşa încât ei să ajungă în faţa frumuseţilor patriei fără să aibă nevoie de drumuri, de hoteluri şi de servicii în general. Paradox colateral: suntem ospitalieri, dar umflăm grosolan nota de plată, pe baza ideii că “străinul” trebuie jumulit.
Mai departe: ne lăudăm cu elevi eminenţi, foarte bine calificaţi la felurite olimpiade internaţionale, dar ştim cu toţii că învăţământul autohton e în criză, că profesorii s-au descalificat, că şcolile sunt delabrate şi salariile sunt mici.
Avem tradiţii agrare incontestabile, pământ fertil, mână de lucru, dar nu prea mai avem agricultură: mâncăm pâine turcească, fructe şi legume comunitare, iar carne şi produse din carne importăm din toată lumea.
Suntem săraci, dar am umplut Bucureştiul de automobile pretenţioase, cârciumile sunt pline, călătorii români se înghesuie prin avioane trans-europene şi trans-atlantice cu bagaje de apocalipsă.
Suntem patrioţi, dar n-avem patriotism: adică nu ne preocupă grădinăritul limbii strămoşeşti, viitorul imediat şi concret al ţării, istoria ei, monumentele ei, instituţiile ei. Avem la chefuri romanţioase suspinuri naţionale, dar primul gând când ne amintim de ţărişoară e s-o delapidăm.
Pe măsură ce avem elite mai puţine, dezvoltăm faţă de ele un
dispreţ tot mai mare.
Avem şomaj, dar muncim la negru, n-avem bani, dar ne descurcăm, suntem creştini, dar la câte un hram sau la câte o sărbătoare ortodoxă ne îmbulzim, ne ocărâm şi vociferăm ca o hoardă fără istorie şi fără credinţă.
Orice analiză a României contemporane (sau eterne?) se blochează, la un moment dat, în paradoxuri asemănătoare. Inventarul lor pare infinit.
Avem şomaj, dar muncim la negru, n-avem bani, dar ne descurcăm, suntem creştini, dar la câte un hram sau la câte o sărbătoare ortodoxă ne îmbulzim, ne ocărâm şi vociferăm ca o hoardă fără istorie şi fără credinţă.
Orice analiză a României contemporane (sau eterne?) se blochează, la un moment dat, în paradoxuri asemănătoare. Inventarul lor pare infinit.
În rezumat, s-ar spune că ori avem evoluţii interminabile, care
nu culminează niciodată într-un scop atins, ori avem împliniri care nu se
justifică prin nici o evoluţie. Ori drum fără ţintă, ori ţintă fără drum.
Creşterea organică, cu rezultat conştient şi previzibil, continuitatea,
consecvenţa, organizarea, tenacitatea iată virtuţile care ne lipsesc. Dar ne
descurcăm noi şi fără…
Nici în străinătate nu e totul perfect. Nici vorbă. În Franţa
disciplina rutieră e şleampătă, infinit mai rea decât în Germania; portofelul
îţi poate fi furat oriunde pe glob; şmecheri şi obraznici se găsesc
pretutindeni; surpriza restaurantului scump şi prost e mereu posibilă; unele
locuri sunt murdare; blocuri dizgraţioase s-au construit, mai ales în anii ’60,
peste tot; companiile aeriene occidentale oferă servicii mediocre, provoacă
întârzieri, nu te scutesc, la o adică, de pierderea bagajelor. Pe scurt,
oriunde te-ai afla, poţi întâlni numeroase prilejuri de indispoziţie.
La noi e altfel. Neregulile, inconfortul, arbitrarul, lipsa de
educaţie, nesimţirea, ilegalitatea, aproximaţia, mă rog, toată ornamentica
“milenară” a ţărişoarei ilustrează o tradiţie durabilă. Nu e vorba de
accidente, de “din când în când”-uri tolerabile, inerente, compensate de un
fundal general agreabil.
Fundalul a ocupat avanscena. Şi e esenţialmente neplăcut. E
muşchiulos, vital, indestructibil. Turcii vin şi pleacă, fanarioţii vin şi
pleacă, ruşii vin şi pleacă, comuniştii vin şi pleacă. Noi rezistăm fălos,
fudul, chefliu şi dârz. Dăm vina pe ei, pe toţi, şi ne vedem de treabă.
NATO încearcă să ne organizeze, UE încearcă să ne domesticească.
Degeaba. Apa trece, pietrele rămân, avem şapte vieţi în pieptul de aramă,
românul nu piere. Nu moare şi nu se transformă. Se adaptează. Se descurcă. Ţine
cu dinţii de specificul lui naţional. Şi tocmai de aceea, sunt pesimist. Cred
că nu ne vom schimba niciodată. Vom continua să stăm în calea tuturor
binefacerilor şi noroacelor, fără să luăm decât caimacul de primă instanţă. În
rest, vom dospi, somnolenţi, în dulcele borş autohton, cu mici accese de
enervare tandră…
Străzile vor rămâne mereu betege, pline de gropi şi asfaltate cu
gumilastic, autostrăzile, dacă vor exista, vor fi nişte şantiere perpetue,
şoferii “profesionişti sau amatori” vor conduce bezmetic, isteric, mitocăneşte.
Îşi vor parca maşinile în poarta ta, în curtea ta, în sufletul tău şi, dacă
protestezi, te vor înjura exterminator sau vor zâmbi suveran, de la înălţimea
limuzinei proprii. Justiţia va fi mereu o loterie, ziarele vor evita orice urmă
de decenţă şi de nobleţe. Limba se va strica zi de zi, televiziunile vor atinge
culmi de manipulare şi trivialitate. Laura Andreşan e doar începutul. Oricine
va putea striga în piaţa publică orice despre oricine. “Relaţiile”, pilele,
bacşişul vor fi la fel de greu de înlăturat ca şi câinii vagabonzi,
politicienii vor perora obscen despre patrie şi se vor gândi strict la găştile
de partid şi la conturile personale.
Toate scursurile vor ajunge vedete, toţi derbedeii vor deveni
campioni ai dreptăţii. Vom fi sufocaţi de proasta creştere, de incultură, de
muzică proastă şi de fast-food. Prostia va avea bani, iar nepriceperea va avea
putere. Aerul se va umple de invidie, ură şi băşcălie. Comunismul va reînvia,
roz şi cochet, cu sprijinul unor băieţei de bani (şi idei) gata, semidocţi şi
trendy, netrăiţi, iresponsabili, grăbiţi să găsească înainte de a căuta. În
schimb, icoanele vor fi evacuate din viaţa publică, în numele unei libertăţi de
conştiinţă care nu ştie încă nici ce e libertatea, nici ce e conştiinţa. Manelele
se vor multiplica, urbanistica va intra în colaps, vom avansa trudnic printre
răgete şi scuipături. Şi vom vota, o dată la patru ani, în funcţie de clubul
sportiv care ne place.
Cum vedeţi, sunt pesimist. Ba pot, pentru ca să spun, că sunt
apocaliptic.
Totul a început când, întors la Bucureşti după o vacanţă agitată
pe alte meleaguri, am constatat două lucruri: mai întâi că e mai cald decât în
restul Europei, mai cald decât la Mediterana şi apoi că singura scară rulantă
care urca de la autobuze la ghişeele de control-paşapoarte nu funcţionează. Am
urcat gâfâind, cu mireasma patriei în nări.
Sunt prea pesimist? Să dea Dumnezeu!
De-abia aştept să fiu contrazis.
lectură de citit
duminica la umbră
Povestea
porcului
Încercaţi să vă închipuiţi târgul
Ploieştilor de acum 180 de ani! Italieni, francezi, nemţi, greci, bulgari,
austrieci, unguri. Nu-i aşa că, trăind la Ploieşti, aţi putea jura că ne aflăm
în inima Europei? În ce Europă trăiau ploieştenii, cărora li s-au alăturat
oameni veniţi din patru zări, ca să câştige o pâine aici? Cum altfel decât
trepidant, uimiţi de ceea ce li se întâmplă. Dar, mai era un dar. Înnoirile
halucinante se produceau concomitent cu viaţa urbană cu un puternic iz de ev
mediu.
Încă din 1834, mai mulţi locuitori reclamau că în cuprinsul pieţii oraşului se află mulţime de râmători care nu puţină pagubă şi stricăciune pricinuesc. S-a trecut la uciderea porcilor hoinari, însă au rămas la fel de mulţi şi de... porci, chiar şi după… 35 de ani.
Domnii Păun Cojocaru, Stan Cârciumaru şi Moşiu Penu, ce locuiesc în vecinătatea bisericii Sf. Gheorghe Vechi [...] (în plin centru!) au fiecare râmători mari şi mici, care traversează toată ziua, în amiaza mare, în mijlocul oraşului, făcând stricăciuni prin curţile Mahalagiilor şi făcând râmători pe lângă clădiri, uluci şi alte locuri.
[…] aceste animale stricătoare pot râma şi scoate din morminte oasele părinţilor noştri (cimitirul era lângă biserică).
Domnul profesor Zacharia Antinescu (dumnealui adresa petiţia) adaugă: într-un oraş ca Ploieştii, vizitat de mulţi străini trecători nu este cuviincios acest lucru… ne facem de ruşine. Iată că şi acum 180 de ani şi acum 150 de ani, ca şi azi, problema majoră nu erau porcii şi stricăciunile făcute de ei, ci… făcutul de ruşine şi nu faţă de oricine ci în faţa străinilor. Atunci, cu râmătorii, care, măcar erau buni de mâncat, acum, cu câinii comunitari, care doar latră şi muşcă. Ce păzea administraţiunea? Cum răspundea primăria acestor… sesizări?
Primăria dă dispoziţiune… pompierilor să prindză porcii. P-ăştia îi avea în subordine, p-ăştia-i pune!
Şeful pompierilor face cunoscut, în scris, primarului, că am procedat la prinderea şi omorârea râmătorilor găsiţi pe străzi (atunci nu exista vreun O.N.G. care să se revolte, să protesteze împotriva tratamentului... inuman aplicat vieţuitoarelor cu şorici!). Şi continuă: dar, unul dintre râmători (sic!) depistaţi pe Strada Franceză - azi, M. Kogălniceanu - a fugit pe Fundătura Marin Brutaru (azi, Toamnei, tot fundătură, din capătul dinspre sud al străzii Bobâlna, lângă depou. Vă daţi seama cât a alergat acel pompier după porc? Dar şi porcul!), urmărit de pompierul Constantin Ion. Tocmai când era să-l prinză, a fost lovit cu ciocanul în cap de Pană Soare Potcovaru şi a fost internat în spital…”
Agasat de plângerile cetăţenilor, primarul dă dispoziţie procurorului să aplice legea şi, bineînţeles, formează o comisie (altfel cum?!), care trece pe la gospodari şi le pune în vedere, încă o dată, să-şi ţină porcii acasă.
În acelaşi dosar găsim o cerere, datată cu şapte zile după evenimentul cu urmărirea şi lovirea plimbăreţului porc, a nimănui altuia decât a lui Pană Soare, cel care a folosit ciocanul cu scopul salvării porcului. Lovitură de teatru! Acesta solicită să i se libereze purceaua, care-i fusese confiscată. Este vorba, nici mai mult, nici mai puţin, de purceaua depistată pe Franceză, purcea care a încercat să se refugieze la domiciliu, iar pompierul, fără pic de respect pentru simţul ei de orientare, a umflat-o cu puţin înainte ca aceasta să-şi atingă ţelul. Sau nici n-o fi alergat atât şi a depistat-o şi capturat-o, spre a-şi face planul, chiar în faţa porţii? Încurcată treabă! Oricum, abuzul, dacă a fost, s-a prescris.
În lupta împotriva râmătorilor se declanşează o avalanşă de corespondenţă între comandantul Pompelor de încendiu (pompierilor) şi primărie. De ce adică pompierul să facă referate, pentru pentru ca onor primăria să aprobe vânzarea cărnii (porcii prinşi erau sacrificaţi), ca să nu se strice?! Bună afacere pentru primărie!
În… cestiune, intervine şi comandantul poliţiei, aparent neîntrebat. Doar aparent, căci, cu siguranţă, aflase, prin antenele sale, că este vizat a fi implicat în acţiunea de prindere a stricătorilor râmători, de întocmirea referatelor etc.
Acesta sesizează (în 25 mai 1871. A se vedea că jobul rămâne în top un cincinal, chiar mai mult!) consiliul că a primit reclamaţii de la cetăţeni, cum că râmătorii vagabontaj se preumblă pe strade liberi fără nici o îngrijire din partea posesorilor şi fac mari stricăciuni şi în curţi.
În finalul referatului, cere să i se comunice (ca şi cum căzuse din Lună taman în acele zile fierbinţi) dacă (cacofonia se purta şi atunci!) consiliul a luat vreo măsură (Câtă viclenie birocratică! Numai trecător prin oraş de-ar fi fost onorabilul comandant al poliţiei, tot ar fi văzut publicaţiunile afişate pe toate gardurile şi le-ar fi auzit, citite de toboşarul oraşului, la răspântii, de mai bine de un an.) şi dacă n-a luat să ni se indice cum să procedăm. Din asbest să fi fost şi tot s-ar fi aprins şeful pompelor de incendiu. Se adresează, şi el, în scris (se ştia de scripta manent!), consiliului, în 28 corent (1871).
„Domnul Poliţai, prin nota 8050, din 28 corent, îmi ordonă prinderea şi omorârea râmătorilor ce se preumblă pe strade liberi, dar este foarte greu la comanda focului să fie în răspândire pe toată ziua câte 10 sau 12 oameni de oarece este mai nemerit ca cu guardişti nopturni să se facă acest servici… Cere şi el, disciplinat – cum se cere oricărui pompier călit în foc -, să i se comunice cum să procedeze.
Ce-ar fi putut conţine nota poliţaiului M. Stoenescu, de s-a aprins într-atât pompierul? Iată ce: De la venirea mea şi chiar până azi am observat că pe toate stradele se împiedică orice trecător de râmători lăsaţi liberi de posesori, contra Publicaţiunilor şi Instrucţiunilor afişate în oraş (În sfârşit, venea de-acasă şi era la corent cu măsurile întreprinse de consiliu!). Pentru care se primesc pe toată ziua petiţiuni că le strică grădinile, că le strică zarzavaturile în piaţă […] (luase amploare fenomenul porcin, dacă exemplarele bagaboante ajunseseră să ia până şi zarzavaturile de pe tarabe! Sau le luau doar pe cele întinse pe jos â şi astea erau majoritare -, împotriva regulamentului pieţii, şi-atunci erau de partea administraţiunii?!).
Starea în care a ajuns astăzi oraşul nemai putându-se tolera râmători pe strade, Subsemnatul invită pe Dv. (pe onor pompier, adică), ca de la primirea acesteia să aibă în regulă în fiecare zi neîntreruptă a scoate pe strade pompieri care să prinză sau să omoare râmători(sic!) ce s-ar găsi liberi pe strade, a cărora carne se va vinde în favoarea casei Municipale […]
Cui nu i-ar fi sărit ţandăra şi n-ar fi luat foc, oricât de pompier ar fi fost?! Mai ales că omul ordinii îşi depăşea atribuţiunile şi dădea indicaţii nu numai asupra prinderii, dar, fără nici un drept, chiar şi asupra valorificării cărnii porcilor arestuiţi şi condamnaţi la jumări?
Inflamat, pompierul se apucă ne-ntârziat şi fără să mai apeleze la intermedierea consiliului – sau s-o fi pus de acord, verbal, în secret – meteahnă veche, aranjamentu’ pe din dos ! -, cu primarul – , se adresează direct impertinentului mitocan:
…Dv. puteţi face ce veţi crede de cuviinţă (vedeţi ce tăios!) în privinţa lor, servindu-vă cu guardia de noapte, dar nicidecum cu oamenii din Corpul Comenzii Focului, căci dânşii urmează a fi la posturile lor…
Dacă-i p-aşa, Poliţaiul se adresează consiliului: …dispunând dar ca Dl. Şef al Pompierilor să procedeze la prinderea şi omorârea Bagabonţilor râmători (observaţi semnul respectului faţă de porcine, prin folosirea majusculei!), comunicându-i-se aceasta prin ordinul N0. 8050, am primit drept răspuns […] că Dv. l-aţi oprit din această operaţiune atât de folositoare pentru stârpirea răului şi odihna cetăţenilor ploesceni […]. Cere consiliului concursul la scăparea oraşului de râmătorii care au început să umble în turme pe strade. Apocaliptic!
Imperturbabil, consiliul îi cere să procedeze cum s-a stabilit. Poliţaiul răspunde, ofuscat: Această sistemă de procedură îmi lasă neplăcuta ocasiune a constata ceea ce am avut onore a vă comunica, lăsând responsabilitatea asupra celor care sunt ţinuţi a procura sincerul concurs Poliţiei de a prinde şi estermina tot ce este în prejudiciul general; căci modestul număr al guardiştilor nopturni abia poate face paza de nopte pentru care sunt angajaţi… Nu cred că domnul poliţai apucase să-l citească pe domnul Caragiale. Cu siguranţă, viceversa.
În această epopee a porcului intră, probabil mişcat de plângerile unor enoriaşi, preotul Dimitrie Niculescu: Domule primar, cu respect vin a vă ruga [să] binevoiţi a se stârpi omorârea porcilor de prin mahalale, căci sunt oameni sărmani între care numai cu atâta îşi mai mângâie şi ei sărăcia lor când îşi taie câte un purcel, ce mănâncă copiii lor… Discursului patetico-elegiaco-teologic al preotului, care face abstracţie de inconfortul creat de porcii lăsaţi pe străzi, dar şi de existenţa limbii române, primarul îi răspunde, insensibil şi fără respect pentru faţa bisericească, ca să zi aşa, cu o rezoluţiune cinic-administrativă: Cererea aceasta nu se poate satisface! Ca să vezi!
Prinzătorii fac însă şi abuzuri. Păi, se poate?! Uite de unde au învăţat meşteşugul abuzului foncţionarii noştri contemporani! Văduva Măndica Tănăsescu face următoarea plângere: …pe 14 corent (1869) m-am pomenit prin mahalaua noastră Buna Vestire cu o sumă de oameni dimpreună cu un sergent, alergând prin grădină cu o armă după râmătorul meu […] speriindu-mi copila, care a scăpat încuiată în casă. […] să-mi alerge porcu prin grădina mea şi dacă au văzut că nu pot ajunge la scopul lor, au prins două găini ale vecinului Hristea Ionescu… Găinari!
Şi Elena Dobrogeanu, din Drumul Câmpinii, suburbia Sf. Vasile, se plânge că intră porcii vecinilor Neculai şi Eremia Cârciumaru în grădina sa, cu toate că era împrejmuită cu şanţ şi ulucă.
Dacă doamna Elena se plângea onor primăriei, Guţă Antonescu, starostele grădinarilor (şi participant de seamă la rebeliunea de i-a zis Republica de la Ploieşti), îşi face dreptate singur. Împuşcă doi porci, care i-au făcut stricăciuni în grădină şi-i duce pompierilor să-i vândă. Vedeţi, conu Guţă avea simţ civic !
Să nu credeţi că, după atâta râvnă şi patimă depuse în domeniu, ploieştenii au scăpat cu una-cu două de teroarea porcilor. N-au scăpat. Pe 29 octombrie 1913 , intendentul cimitirului Viişoara vine în faţa consiliului cu cererea ca primăria să intervină urgent cu hingherul (altă viaţă! Acum exista hingher!) sau oamenii de la grajduri să prindă un porc mare negru, pe care cei de la cimitir nu-l pot prinde, pentru că se ascunde în fundul cimitirului, în nişte hârgi. Pe cerere, primarul scrie: Să se vândă la licitaţie! Ce să se vândă? Porcul, care încă se ascundea în hârgi? Se vede treaba că primarul vedea porcul ca şi prins şi avea în grijă doar atragerea banilor la bugetul primăriei, cu respectarea legii (cu licitaţie).
Tot în 1913, 54 de enoriaşi din Sfântul Haralambie se plângeau că în cimitirul Rudu vitele şi porcii dărâmă crucile şi strică mormintele. Primarul Scarlat Orăscu pune rezoluţia: Să se îndrepte! Aşa-s primarii. Scurt şi cuprinzător !
Dar povestea porcului nu se va sfârşi. Se va moleşi şi aproape că va sucomba după 1916. Le-au speriat pe bietele suine ocupantul germano-austro-ungar !
Revolta din decembrie 1989 va scoate la vedere o altă poveste zoomorfă : a câinelui. A câinelui comunitar, dar bagabond. În această poveste însă intervin elemente noi, democratice, europene, de natură legislativă, în domeniului dreptului animalelor, fie ele chiar şi comunitare şi bagaboante.
Ioan Groşescu
Încă din 1834, mai mulţi locuitori reclamau că în cuprinsul pieţii oraşului se află mulţime de râmători care nu puţină pagubă şi stricăciune pricinuesc. S-a trecut la uciderea porcilor hoinari, însă au rămas la fel de mulţi şi de... porci, chiar şi după… 35 de ani.
Domnii Păun Cojocaru, Stan Cârciumaru şi Moşiu Penu, ce locuiesc în vecinătatea bisericii Sf. Gheorghe Vechi [...] (în plin centru!) au fiecare râmători mari şi mici, care traversează toată ziua, în amiaza mare, în mijlocul oraşului, făcând stricăciuni prin curţile Mahalagiilor şi făcând râmători pe lângă clădiri, uluci şi alte locuri.
[…] aceste animale stricătoare pot râma şi scoate din morminte oasele părinţilor noştri (cimitirul era lângă biserică).
Domnul profesor Zacharia Antinescu (dumnealui adresa petiţia) adaugă: într-un oraş ca Ploieştii, vizitat de mulţi străini trecători nu este cuviincios acest lucru… ne facem de ruşine. Iată că şi acum 180 de ani şi acum 150 de ani, ca şi azi, problema majoră nu erau porcii şi stricăciunile făcute de ei, ci… făcutul de ruşine şi nu faţă de oricine ci în faţa străinilor. Atunci, cu râmătorii, care, măcar erau buni de mâncat, acum, cu câinii comunitari, care doar latră şi muşcă. Ce păzea administraţiunea? Cum răspundea primăria acestor… sesizări?
Primăria dă dispoziţiune… pompierilor să prindză porcii. P-ăştia îi avea în subordine, p-ăştia-i pune!
Şeful pompierilor face cunoscut, în scris, primarului, că am procedat la prinderea şi omorârea râmătorilor găsiţi pe străzi (atunci nu exista vreun O.N.G. care să se revolte, să protesteze împotriva tratamentului... inuman aplicat vieţuitoarelor cu şorici!). Şi continuă: dar, unul dintre râmători (sic!) depistaţi pe Strada Franceză - azi, M. Kogălniceanu - a fugit pe Fundătura Marin Brutaru (azi, Toamnei, tot fundătură, din capătul dinspre sud al străzii Bobâlna, lângă depou. Vă daţi seama cât a alergat acel pompier după porc? Dar şi porcul!), urmărit de pompierul Constantin Ion. Tocmai când era să-l prinză, a fost lovit cu ciocanul în cap de Pană Soare Potcovaru şi a fost internat în spital…”
Agasat de plângerile cetăţenilor, primarul dă dispoziţie procurorului să aplice legea şi, bineînţeles, formează o comisie (altfel cum?!), care trece pe la gospodari şi le pune în vedere, încă o dată, să-şi ţină porcii acasă.
În acelaşi dosar găsim o cerere, datată cu şapte zile după evenimentul cu urmărirea şi lovirea plimbăreţului porc, a nimănui altuia decât a lui Pană Soare, cel care a folosit ciocanul cu scopul salvării porcului. Lovitură de teatru! Acesta solicită să i se libereze purceaua, care-i fusese confiscată. Este vorba, nici mai mult, nici mai puţin, de purceaua depistată pe Franceză, purcea care a încercat să se refugieze la domiciliu, iar pompierul, fără pic de respect pentru simţul ei de orientare, a umflat-o cu puţin înainte ca aceasta să-şi atingă ţelul. Sau nici n-o fi alergat atât şi a depistat-o şi capturat-o, spre a-şi face planul, chiar în faţa porţii? Încurcată treabă! Oricum, abuzul, dacă a fost, s-a prescris.
În lupta împotriva râmătorilor se declanşează o avalanşă de corespondenţă între comandantul Pompelor de încendiu (pompierilor) şi primărie. De ce adică pompierul să facă referate, pentru pentru ca onor primăria să aprobe vânzarea cărnii (porcii prinşi erau sacrificaţi), ca să nu se strice?! Bună afacere pentru primărie!
În… cestiune, intervine şi comandantul poliţiei, aparent neîntrebat. Doar aparent, căci, cu siguranţă, aflase, prin antenele sale, că este vizat a fi implicat în acţiunea de prindere a stricătorilor râmători, de întocmirea referatelor etc.
Acesta sesizează (în 25 mai 1871. A se vedea că jobul rămâne în top un cincinal, chiar mai mult!) consiliul că a primit reclamaţii de la cetăţeni, cum că râmătorii vagabontaj se preumblă pe strade liberi fără nici o îngrijire din partea posesorilor şi fac mari stricăciuni şi în curţi.
În finalul referatului, cere să i se comunice (ca şi cum căzuse din Lună taman în acele zile fierbinţi) dacă (cacofonia se purta şi atunci!) consiliul a luat vreo măsură (Câtă viclenie birocratică! Numai trecător prin oraş de-ar fi fost onorabilul comandant al poliţiei, tot ar fi văzut publicaţiunile afişate pe toate gardurile şi le-ar fi auzit, citite de toboşarul oraşului, la răspântii, de mai bine de un an.) şi dacă n-a luat să ni se indice cum să procedăm. Din asbest să fi fost şi tot s-ar fi aprins şeful pompelor de incendiu. Se adresează, şi el, în scris (se ştia de scripta manent!), consiliului, în 28 corent (1871).
„Domnul Poliţai, prin nota 8050, din 28 corent, îmi ordonă prinderea şi omorârea râmătorilor ce se preumblă pe strade liberi, dar este foarte greu la comanda focului să fie în răspândire pe toată ziua câte 10 sau 12 oameni de oarece este mai nemerit ca cu guardişti nopturni să se facă acest servici… Cere şi el, disciplinat – cum se cere oricărui pompier călit în foc -, să i se comunice cum să procedeze.
Ce-ar fi putut conţine nota poliţaiului M. Stoenescu, de s-a aprins într-atât pompierul? Iată ce: De la venirea mea şi chiar până azi am observat că pe toate stradele se împiedică orice trecător de râmători lăsaţi liberi de posesori, contra Publicaţiunilor şi Instrucţiunilor afişate în oraş (În sfârşit, venea de-acasă şi era la corent cu măsurile întreprinse de consiliu!). Pentru care se primesc pe toată ziua petiţiuni că le strică grădinile, că le strică zarzavaturile în piaţă […] (luase amploare fenomenul porcin, dacă exemplarele bagaboante ajunseseră să ia până şi zarzavaturile de pe tarabe! Sau le luau doar pe cele întinse pe jos â şi astea erau majoritare -, împotriva regulamentului pieţii, şi-atunci erau de partea administraţiunii?!).
Starea în care a ajuns astăzi oraşul nemai putându-se tolera râmători pe strade, Subsemnatul invită pe Dv. (pe onor pompier, adică), ca de la primirea acesteia să aibă în regulă în fiecare zi neîntreruptă a scoate pe strade pompieri care să prinză sau să omoare râmători(sic!) ce s-ar găsi liberi pe strade, a cărora carne se va vinde în favoarea casei Municipale […]
Cui nu i-ar fi sărit ţandăra şi n-ar fi luat foc, oricât de pompier ar fi fost?! Mai ales că omul ordinii îşi depăşea atribuţiunile şi dădea indicaţii nu numai asupra prinderii, dar, fără nici un drept, chiar şi asupra valorificării cărnii porcilor arestuiţi şi condamnaţi la jumări?
Inflamat, pompierul se apucă ne-ntârziat şi fără să mai apeleze la intermedierea consiliului – sau s-o fi pus de acord, verbal, în secret – meteahnă veche, aranjamentu’ pe din dos ! -, cu primarul – , se adresează direct impertinentului mitocan:
…Dv. puteţi face ce veţi crede de cuviinţă (vedeţi ce tăios!) în privinţa lor, servindu-vă cu guardia de noapte, dar nicidecum cu oamenii din Corpul Comenzii Focului, căci dânşii urmează a fi la posturile lor…
Dacă-i p-aşa, Poliţaiul se adresează consiliului: …dispunând dar ca Dl. Şef al Pompierilor să procedeze la prinderea şi omorârea Bagabonţilor râmători (observaţi semnul respectului faţă de porcine, prin folosirea majusculei!), comunicându-i-se aceasta prin ordinul N0. 8050, am primit drept răspuns […] că Dv. l-aţi oprit din această operaţiune atât de folositoare pentru stârpirea răului şi odihna cetăţenilor ploesceni […]. Cere consiliului concursul la scăparea oraşului de râmătorii care au început să umble în turme pe strade. Apocaliptic!
Imperturbabil, consiliul îi cere să procedeze cum s-a stabilit. Poliţaiul răspunde, ofuscat: Această sistemă de procedură îmi lasă neplăcuta ocasiune a constata ceea ce am avut onore a vă comunica, lăsând responsabilitatea asupra celor care sunt ţinuţi a procura sincerul concurs Poliţiei de a prinde şi estermina tot ce este în prejudiciul general; căci modestul număr al guardiştilor nopturni abia poate face paza de nopte pentru care sunt angajaţi… Nu cred că domnul poliţai apucase să-l citească pe domnul Caragiale. Cu siguranţă, viceversa.
În această epopee a porcului intră, probabil mişcat de plângerile unor enoriaşi, preotul Dimitrie Niculescu: Domule primar, cu respect vin a vă ruga [să] binevoiţi a se stârpi omorârea porcilor de prin mahalale, căci sunt oameni sărmani între care numai cu atâta îşi mai mângâie şi ei sărăcia lor când îşi taie câte un purcel, ce mănâncă copiii lor… Discursului patetico-elegiaco-teologic al preotului, care face abstracţie de inconfortul creat de porcii lăsaţi pe străzi, dar şi de existenţa limbii române, primarul îi răspunde, insensibil şi fără respect pentru faţa bisericească, ca să zi aşa, cu o rezoluţiune cinic-administrativă: Cererea aceasta nu se poate satisface! Ca să vezi!
Prinzătorii fac însă şi abuzuri. Păi, se poate?! Uite de unde au învăţat meşteşugul abuzului foncţionarii noştri contemporani! Văduva Măndica Tănăsescu face următoarea plângere: …pe 14 corent (1869) m-am pomenit prin mahalaua noastră Buna Vestire cu o sumă de oameni dimpreună cu un sergent, alergând prin grădină cu o armă după râmătorul meu […] speriindu-mi copila, care a scăpat încuiată în casă. […] să-mi alerge porcu prin grădina mea şi dacă au văzut că nu pot ajunge la scopul lor, au prins două găini ale vecinului Hristea Ionescu… Găinari!
Şi Elena Dobrogeanu, din Drumul Câmpinii, suburbia Sf. Vasile, se plânge că intră porcii vecinilor Neculai şi Eremia Cârciumaru în grădina sa, cu toate că era împrejmuită cu şanţ şi ulucă.
Dacă doamna Elena se plângea onor primăriei, Guţă Antonescu, starostele grădinarilor (şi participant de seamă la rebeliunea de i-a zis Republica de la Ploieşti), îşi face dreptate singur. Împuşcă doi porci, care i-au făcut stricăciuni în grădină şi-i duce pompierilor să-i vândă. Vedeţi, conu Guţă avea simţ civic !
Să nu credeţi că, după atâta râvnă şi patimă depuse în domeniu, ploieştenii au scăpat cu una-cu două de teroarea porcilor. N-au scăpat. Pe 29 octombrie 1913 , intendentul cimitirului Viişoara vine în faţa consiliului cu cererea ca primăria să intervină urgent cu hingherul (altă viaţă! Acum exista hingher!) sau oamenii de la grajduri să prindă un porc mare negru, pe care cei de la cimitir nu-l pot prinde, pentru că se ascunde în fundul cimitirului, în nişte hârgi. Pe cerere, primarul scrie: Să se vândă la licitaţie! Ce să se vândă? Porcul, care încă se ascundea în hârgi? Se vede treaba că primarul vedea porcul ca şi prins şi avea în grijă doar atragerea banilor la bugetul primăriei, cu respectarea legii (cu licitaţie).
Tot în 1913, 54 de enoriaşi din Sfântul Haralambie se plângeau că în cimitirul Rudu vitele şi porcii dărâmă crucile şi strică mormintele. Primarul Scarlat Orăscu pune rezoluţia: Să se îndrepte! Aşa-s primarii. Scurt şi cuprinzător !
Dar povestea porcului nu se va sfârşi. Se va moleşi şi aproape că va sucomba după 1916. Le-au speriat pe bietele suine ocupantul germano-austro-ungar !
Revolta din decembrie 1989 va scoate la vedere o altă poveste zoomorfă : a câinelui. A câinelui comunitar, dar bagabond. În această poveste însă intervin elemente noi, democratice, europene, de natură legislativă, în domeniului dreptului animalelor, fie ele chiar şi comunitare şi bagaboante.
Ioan Groşescu
Pe Franco Zeffirelli am avut prilejul
să-l cunosc în celebra stațiune Montecatini Terme, la un festival internațional
de film documentar unde el și-a prezentat, hors concours, filmul Toscana,
muzica Alessio Vlad, fiul celebrului pianist, compozitor și muzicolog Roman
Vlad. O peliculă divină de numai o oră despre bogăția artistică și
arhitecturală a celei mai frumoase regiuni italiene. Am schimbat doar câteva
vorbe. Peste doi ani, pe când mă aflam la Roma într-o vizită
turistică,regretatul prof. Carlo Savini, critic de artă și film, ne-a propus,
mie și soției, o vizită la fosta vilă a actriței Liz Taylor din faimoasa Via
Appia Antica, vilă care, la acea dată, era proprietatea unui mare chirurg din
Munchen . Acolo am zăbovit mai mult. Așa, în treacăt, Carlo ne-a spus că, la
ora 3 postmeridian, aveam o altă întâlnire și anume cu regizorul Franco
Zeffirelli. Surpriză foarte plăcută ! Nu era departe de locul unde ne aflam. Am
ajuns și, în curtea unei vile modeste față de cea al cărei imens parc tocmai îl
părăsisem, am fost întâmpinați de o forfotă mare. Din tot ce se întâmpla acolo
am reținut un singur amănunt:pe marginea unei piscine, imperturbabili la ceea
ce se petrecea în jur, doi tineri jucau table ! A ieșit din casă și Regizorul.
O persoană afabilă, cu care am discutat pe diverse teme, mai puțin despre
filmul Maria Callas pe care urma să-l realizeze în România. Mai târziu, am
primit din partea lui excelentul documentar Omagiu Romei pe care l-am prezentat
la diferite ediții ale IFFEST Document. Art. Dumnezeu să-l odihnească în pace !
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu