Puși
Dinulescu – George Anca – Moș Nelutzu G – Boris Mehr – Viorel Roman – literatură macabră - Ana Popa Sârbu – Salvina
Pașca – Clara Arușcăi – Ioan Pop – Theodor Damian – Nicolae Turtureanu – Elena
Armenescu – Lazăr Magu – Alexia Ema Ema – Lora Levițchi – Nicolae Tzone –
Tristan Tzara
Prin piesele de
teatru...
O piesă de teatru este ca un organism viu. Şi este, tot ca un organism viu, un sistem. Ca orice sistem este, totodată, un sistem de sisteme.
Omul, ca să funcţioneze, trebuie să respire, să bea şi să mănânce, să elimine apoi ce-a procesat şi s-a consumat.
Astea sunt consumabilele şi cu destinul lor.
Dar nici omul nu se reduce la consumabile. El are o structură corporală, prin care circulă de zor sângele şi apa, aer, secreţii care mai de care şi mai ştiu eu ce smacuri. Şi-n afară de structura asta, care adăposteşte organele interne şi externe specializate, se pare că mai sunt şi alte şmecerii, cum ar fi de pildă atotputernicul inconştient.
Aşa şi cu piesa de teatru.
A cărei substanţă este alcătuită din personaje, mediu şi poveste.
Acţiunea circulă prin ea ca un curent electric, dar ea e, de fapt, o undă, care se caţără din mers pe nişte corpusculi, pe care tot ea îi fată, numai că şi corpusculii ăştia creează în acelaşi timp unda. În acelaşi timp e un fel de-a zice, pentru că se pare că nimic şi niciodată nu poate fi în acelaşi timp şi tocmai asta e chiar timpul. Şi dacă totul se duce înainte şi nimic nu stă pe loc e pentru că Werner Heisenberg s-a prins de principiul incertitudinii, demonstrând că nimic nu poate fi fără ăla care stă pe margine, fiindcă dacă arbitru nu e, nimic nu e.
Şi-ar mai fi şi domnul Pauli, care cu ideeea lui despre excluziune, mi se pare mie, cel puţin, că vrea să spună că tot ce-i făcut, e bun făcut şi că nimic nu-i degeaba. Nimic nu se-ntoarce. Totul se duce-ncolo, dar asta se face prin împingerea în lături a ceea ce prisoseşte, asigurîând atotbiruitoarei unde de foc, mersul ei inexorabil către final..
Aţi înţeles ceva? Iată ce-am înţeles eu.
Piesa trebuie să aibă o undă fierbinte. Care apare în urma unei ciocniri violente: Hamlet (între lumea cotidiană şi lumea magică, a fantomelor), O scrisoare pierdută(între două găşti politice). Sau în Pescăruşul lui Cehov, unde se petrece tot o mare ciocnire e, de data asta între lumea marilor artişti şi cea a unor bieţi candidaţi la glorie, topiţi ca Icar cu aripile lor de ceară nenorocită. Dar această undă de foc nu e mai degrabă o pânză, pe care dramaturgul o-ntinde pe nişte ace?
Dar lasă asta acum! Hai, mai bine să ne întoarcem iar la Sistem. O piesă are un Sistem de personaje, care au o identitate şi o relaţionare între ele bine definite, un mod de comportare determinat şi sunt roabele unei ierarhii de importanţă, pe care autorul o stabileşte în cadrul piesei. De exemplu, în Pescăruşul sunt două personaje principale: Kostea şi Nina. Şi unul şi altul iubesc. Şi unul şi altul vor să facă artă. Niciunul nu reuşeşte. În niciunul din domenii. Dar dacă Nina se împacă în mediocritatea semi-eşecului şi a îndurării nefericirii, Kostea refuză compromisul şi preferă moartea.
Restul personajelor sunt, fie principalele personaje secundare: Arkadina, Trigorin şi Maşa – de care depinde sau ar putea depinde soarta personajelor principale, fie personaje secundare propriu-zise, care completează peisajul, oferindu-i autenticitatea şi personalitatea necesară, finisând-se prin ele mediul în care se desfăşoară acţiunea: Sorin, Medvedenko, Polina, Dorn, Şamraev.
În Hamlet personajele principale sunt, alături de Hamlet, Regele şi Regina, deci familia lui Hamlet. Iar principalele personaje secundare sunt membrii familiei lui Polonius: Ofelia, Polonius, Laertes. Personaje secundare simple sunt Rosencrantz şi Guildenstern. Dar şi cu Fortinbras şi cu familia lui e o tărăşenie. Deşi apare foarte puţin, la mijloc şi în final, tânărul Fortinbras nu e un simplu personaj episodic, deşi majoritatea regizorilor îi taie apariţia din mijlocul piesei. Iar toată povestea frustrării familiei lui, chiar dacă nu este decât comentată în cadrul piesei, face ca această familie de norvegieni să stea şi ea la masa principală a piesei, alăturile de a lui Hamlet şi a lui Polonius.
Restul sunt episodici, fiind prezenţi doar în câte un episod.
În Scrisoarea pierdută, principali sunt Caţavencu pe o parte şi sistemul matrimonialo-amoros, alcătuit din Zoe, Trahanache şi Tipătescu, pe de altă parte. Secundare sunt cuplul Farfuridi-Brânzovenescu, Pristanda, Dandanache şi Cetăţeanul Turmentat , numai că dacă Pristanda e funcţionarul Puterii, Dandanacche şi cu Cetăţeanul sunt ai Destinului. Şi chiar sunt, nu doar se enunţă, ca într-o piesă contemporană de unul, Gărbea, cu titlu pompos, nu mai valoroasă, însă, decât o balegă de cal, de iapă sau de bou.
Iar dac-ar fi să fac o comparaţie la mişto cu Hamlet, Dandanache joacă acelaşi rol al învingătorului final, ca şi Fortinbras.
Restul ar fi tăcere, fiindcă n-am să mai insist.
M-am plimbat numai aşa, un pic, prin lumea aceasta răcoroasă a scriitorilor de geniu, ca să mai respir ceva sănătos şi proaspăt, acum când o vreme înăbuşitoare stă peste oraş şi ce dracu o fi clocind peste bietul nostru aer de câmpie atât de-ndepărtat de respiraţia oceanelor lumii?
*
O piesă de teatru este ca un organism viu. Şi este, tot ca un organism viu, un sistem. Ca orice sistem este, totodată, un sistem de sisteme.
Omul, ca să funcţioneze, trebuie să respire, să bea şi să mănânce, să elimine apoi ce-a procesat şi s-a consumat.
Astea sunt consumabilele şi cu destinul lor.
Dar nici omul nu se reduce la consumabile. El are o structură corporală, prin care circulă de zor sângele şi apa, aer, secreţii care mai de care şi mai ştiu eu ce smacuri. Şi-n afară de structura asta, care adăposteşte organele interne şi externe specializate, se pare că mai sunt şi alte şmecerii, cum ar fi de pildă atotputernicul inconştient.
Aşa şi cu piesa de teatru.
A cărei substanţă este alcătuită din personaje, mediu şi poveste.
Acţiunea circulă prin ea ca un curent electric, dar ea e, de fapt, o undă, care se caţără din mers pe nişte corpusculi, pe care tot ea îi fată, numai că şi corpusculii ăştia creează în acelaşi timp unda. În acelaşi timp e un fel de-a zice, pentru că se pare că nimic şi niciodată nu poate fi în acelaşi timp şi tocmai asta e chiar timpul. Şi dacă totul se duce înainte şi nimic nu stă pe loc e pentru că Werner Heisenberg s-a prins de principiul incertitudinii, demonstrând că nimic nu poate fi fără ăla care stă pe margine, fiindcă dacă arbitru nu e, nimic nu e.
Şi-ar mai fi şi domnul Pauli, care cu ideeea lui despre excluziune, mi se pare mie, cel puţin, că vrea să spună că tot ce-i făcut, e bun făcut şi că nimic nu-i degeaba. Nimic nu se-ntoarce. Totul se duce-ncolo, dar asta se face prin împingerea în lături a ceea ce prisoseşte, asigurîând atotbiruitoarei unde de foc, mersul ei inexorabil către final..
Aţi înţeles ceva? Iată ce-am înţeles eu.
Piesa trebuie să aibă o undă fierbinte. Care apare în urma unei ciocniri violente: Hamlet (între lumea cotidiană şi lumea magică, a fantomelor), O scrisoare pierdută(între două găşti politice). Sau în Pescăruşul lui Cehov, unde se petrece tot o mare ciocnire e, de data asta între lumea marilor artişti şi cea a unor bieţi candidaţi la glorie, topiţi ca Icar cu aripile lor de ceară nenorocită. Dar această undă de foc nu e mai degrabă o pânză, pe care dramaturgul o-ntinde pe nişte ace?
Dar lasă asta acum! Hai, mai bine să ne întoarcem iar la Sistem. O piesă are un Sistem de personaje, care au o identitate şi o relaţionare între ele bine definite, un mod de comportare determinat şi sunt roabele unei ierarhii de importanţă, pe care autorul o stabileşte în cadrul piesei. De exemplu, în Pescăruşul sunt două personaje principale: Kostea şi Nina. Şi unul şi altul iubesc. Şi unul şi altul vor să facă artă. Niciunul nu reuşeşte. În niciunul din domenii. Dar dacă Nina se împacă în mediocritatea semi-eşecului şi a îndurării nefericirii, Kostea refuză compromisul şi preferă moartea.
Restul personajelor sunt, fie principalele personaje secundare: Arkadina, Trigorin şi Maşa – de care depinde sau ar putea depinde soarta personajelor principale, fie personaje secundare propriu-zise, care completează peisajul, oferindu-i autenticitatea şi personalitatea necesară, finisând-se prin ele mediul în care se desfăşoară acţiunea: Sorin, Medvedenko, Polina, Dorn, Şamraev.
În Hamlet personajele principale sunt, alături de Hamlet, Regele şi Regina, deci familia lui Hamlet. Iar principalele personaje secundare sunt membrii familiei lui Polonius: Ofelia, Polonius, Laertes. Personaje secundare simple sunt Rosencrantz şi Guildenstern. Dar şi cu Fortinbras şi cu familia lui e o tărăşenie. Deşi apare foarte puţin, la mijloc şi în final, tânărul Fortinbras nu e un simplu personaj episodic, deşi majoritatea regizorilor îi taie apariţia din mijlocul piesei. Iar toată povestea frustrării familiei lui, chiar dacă nu este decât comentată în cadrul piesei, face ca această familie de norvegieni să stea şi ea la masa principală a piesei, alăturile de a lui Hamlet şi a lui Polonius.
Restul sunt episodici, fiind prezenţi doar în câte un episod.
În Scrisoarea pierdută, principali sunt Caţavencu pe o parte şi sistemul matrimonialo-amoros, alcătuit din Zoe, Trahanache şi Tipătescu, pe de altă parte. Secundare sunt cuplul Farfuridi-Brânzovenescu, Pristanda, Dandanache şi Cetăţeanul Turmentat , numai că dacă Pristanda e funcţionarul Puterii, Dandanacche şi cu Cetăţeanul sunt ai Destinului. Şi chiar sunt, nu doar se enunţă, ca într-o piesă contemporană de unul, Gărbea, cu titlu pompos, nu mai valoroasă, însă, decât o balegă de cal, de iapă sau de bou.
Iar dac-ar fi să fac o comparaţie la mişto cu Hamlet, Dandanache joacă acelaşi rol al învingătorului final, ca şi Fortinbras.
Restul ar fi tăcere, fiindcă n-am să mai insist.
M-am plimbat numai aşa, un pic, prin lumea aceasta răcoroasă a scriitorilor de geniu, ca să mai respir ceva sănătos şi proaspăt, acum când o vreme înăbuşitoare stă peste oraş şi ce dracu o fi clocind peste bietul nostru aer de câmpie atât de-ndepărtat de respiraţia oceanelor lumii?
*
Tot
despre piesa de teatru
O piesă de teatru adevărată are şi aer şi apă şi foc şi pământ, adică are acces la metafizic, înaintează cu repeziciune, e plină de pasiune, dar are şi o construcţie riguroasă.
Cam greu, dar Caragiale, deşi scrie o comedie, e vorba de O scrisoare pierdută, pare mai preocupat decât de miştocăraia satirică de misterele transcendente care guvernează Norocul ş Nenorocul.
Şi nu numai aici! Vezi mai ales Două loturi! Norocul chior al lui Caţavencu e ca al lui Lefter Popescu. În ambele cazuri, norocul îşi bate joc cu cruzime de personajul prins în laţul amăgirii şi speranţei.
Circulaţia rapidă a acţiunii se face cu ajutorul răsturnărilor de situaţie, care nu permit lui Morfeu să-i cuprindă în mrejele sale nici pe spectatorii cei mai obosiţi. Asta ar fi apa acţiuniii, care-şi face loc vijelioasă printre meandrele poveştii.
Ce să mai vorbim de focul pasiunii care arde ca la balamuc într-o piesă de valoare, fie că-i scrisă de un romantic, precum Schiller sau Hugo sau de oamenii din Belle Epoque-ul lui Cehov şi Caragiale?
Iar o construcţie riguroasă, inginerească, de o precizie chirurgicală, duce spectatorul în călătoria lui, la modul cel mai confortabil, ferindu-l de hâţânelile la care l-ar putea expune un costructor de piese, care se crede mai deştept decât Aristot sau care priveşte spre marele grecotei cu aceeaşi nepăsare cu care un Nea Dorel oarecare îşi lasă resturile în poiana plină de gâzele şi florile lui Dumnezeu.
Nu m-aş mira dacă s-ar vorbi şi de ceakrele unei piese, dar întrucât eu mă descopăr câteodată a fi şi un tip prudent, deocamdată mă abţin, lăsând altora graţia de a fantaza, ţopăind şi ei ca mine de dragul capodoperelor fundamentale.
O piesă de teatru adevărată are şi aer şi apă şi foc şi pământ, adică are acces la metafizic, înaintează cu repeziciune, e plină de pasiune, dar are şi o construcţie riguroasă.
Cam greu, dar Caragiale, deşi scrie o comedie, e vorba de O scrisoare pierdută, pare mai preocupat decât de miştocăraia satirică de misterele transcendente care guvernează Norocul ş Nenorocul.
Şi nu numai aici! Vezi mai ales Două loturi! Norocul chior al lui Caţavencu e ca al lui Lefter Popescu. În ambele cazuri, norocul îşi bate joc cu cruzime de personajul prins în laţul amăgirii şi speranţei.
Circulaţia rapidă a acţiunii se face cu ajutorul răsturnărilor de situaţie, care nu permit lui Morfeu să-i cuprindă în mrejele sale nici pe spectatorii cei mai obosiţi. Asta ar fi apa acţiuniii, care-şi face loc vijelioasă printre meandrele poveştii.
Ce să mai vorbim de focul pasiunii care arde ca la balamuc într-o piesă de valoare, fie că-i scrisă de un romantic, precum Schiller sau Hugo sau de oamenii din Belle Epoque-ul lui Cehov şi Caragiale?
Iar o construcţie riguroasă, inginerească, de o precizie chirurgicală, duce spectatorul în călătoria lui, la modul cel mai confortabil, ferindu-l de hâţânelile la care l-ar putea expune un costructor de piese, care se crede mai deştept decât Aristot sau care priveşte spre marele grecotei cu aceeaşi nepăsare cu care un Nea Dorel oarecare îşi lasă resturile în poiana plină de gâzele şi florile lui Dumnezeu.
Nu m-aş mira dacă s-ar vorbi şi de ceakrele unei piese, dar întrucât eu mă descopăr câteodată a fi şi un tip prudent, deocamdată mă abţin, lăsând altora graţia de a fantaza, ţopăind şi ei ca mine de dragul capodoperelor fundamentale.
George Anca
Macaroane albastre
Am sarcină de la împărăţie
să scriu eu azi în jurnalul lui tata, că sărmanu' de el n-a avut timp, a bătut
(şi-a făcut şi băşici la degete) cicncizeci de pagini (la maşină) din roman. A
zis că mâine îl dă la tipografie. / Când am venit de la Măriuca (şi de la Dan)
l-am găsit pe tata făcând macaroane cu brânză. Seara, la televizor (la
telejurnal) au anunţat: Stimaţi telespectatori, astăzi, în ziua de 9-12-1987,
tovarăşul director al BIPB a făcut macaroane cu brânză. Acest tovarăş este şi
scriitor. Mâine vor apărea pe piaţă volumele sale de poezii şi romanele. La
unul din miile sale de romane lucrează şi în prezent. Acum acet tovarăş, care
se numeşte George (Gheorghe) Anca se uită la acest telejurnal, iar după aceea
va juca un şah cu cineva, că n-a obosit muncind la roman. La ora 22.30 se va
uita la filmul italian de la bulgari (de pe programul 2). Macaroanele făcute de
tovarăşul Anca au fost formidabile (am spus că AU FOST, pt. că s-au bătut
turcii la gura lor şi le-au terminat înainte ca filmaşul nostru să fi ajuns la
locul crimei.) / Dacă nu se grăbeau să le mănânce, acum la telejurnal noi vă
ofeream cele mai bune macaroane cu brânză. Nici Eminescu, cel mai mare poet român,
n-a făcut macaroane mai bune. Călinescu, cel mai mare critic literar român, a
făcut odată nişte macaroane... (nici câinii nu le-au mâncat). Mâine seară vă
vom prezenta mai multe amănunte, căci acum s-a făcut 10.30 şi vreau să mă uit
şi eu la filmul ăla italian. / Comentatorul sportiv (Cornel Pumnea) care a
prezentat acest telejurnal (am uitat ce vroiam să scriu, aşa că...) / Tata a
vrut să mănânce nişte macaroane (macaroanele nu le mâncase, dar le-a ascuns că
să nu le filmeze cei de la televiziune. Căci filmul cu macaroanele, peste 100
de ani, va valora 100 de milioane de dolari). Tata vrea să se îmbogăţească, a
cumpărat un aparat de filmat, a filmat macaroanele şi, peste 100 de ani, va
deveni milionar. Se apropie filmul italian şi mă duc şi eu să-l văd (ora 10.00
– 10.21 p.m.)
Juma' de macaroane pe
aragaz. Sub grilaj, o scoarţă din mizeria talentului – romanele coapte (când
scriai, ningea prima zi, cu fractali). De vreo juma de oră (una întreagă
macaroana), trebuia să fiu schiu, sau să schiu fiu, mneata şi toţi baboii,
ochii în loc de scrii, da' acum zâci după acum, after (k)now (că pă bulgăreşte
from americăneşte, from italieneşte, dacă mai suntem noi pre limba românească,
da' şi pianistei i-au strivit motocicliştii degetele, revoluţie culturală, şi-a
şi spart farfuria pentru macaroane când şi-a adus aminte). Vine seria a doua.
Acelaşi scriitor îşi face singur sandwitch, nene, că scriitoarea dintr-a noua
doarme hemingwayan (na-ţi-o cultură), n-ar citi şapte genuri pentru teza
amânată, de sâmbătă, n-ar antama (cam impropriu) tema şahului (aseară, de nervi
macaronari, a luat bătaie şi muta şi damele pe coordonată, nu pe abcisă, şi
nici nu mi-a amintit şi mie extragerea rădăcinii pătrate. Te trezâşi, ţâpi, în
replică, la Jane, ca-n Eschil (Perşii), ţipaţi când ţip (Xerxes), începe cu ei
şi Burkhardt litania şansei-neşansei în istorie. Bye.
N-ai mai scris, ai făcut
un om de zăpadă, în pervazul de la bucătărie, s-a topit până seara, nu şi
pălăria, ochii, nasul. Telefonul cu Plata, şi-al ei nins, îi părea rău de noi.
Ce-ai făcut cu al doilea om? Doi bulgări, mai confecţionând unul şi pe balcon.
Câinele ni s-a impus, necrolog. Câinele a ros plasticul de pe scaun şi s-a suit
pe masa albă, zgâindu-se şi el la zăpadă, că tot e negru (i-a mai şi văzut pe
fraţi de-ai lui la tv.) De-atâta frig, mă bucur şi la isterii. Să tot fie minus
zece pe lumina dinaintea nopţii. Zăpada asta mai spălăceşte întunericul.
Morbiditate cvasinaţionalistă (şi de ce nu-şi dorea sieşi străinătate?). Citeam
de nu-mi aminteam cititul, strigaşi-nicaşi, nume deodată familist (noicăreală,
Nicasius, noicolatru, noician, noicist, noicoman, noicofil, nicasic). Ai venit,
între acestea, văitându-te de cap, ardeai, n-ai terminat omleta, dârdâiai după
două pere îngheţate, ai băut ceai, ne-am dus în camera ta, am pus aeroterma-n
priză, ţi-am citit discursurile lui Farfuridi şi Caţavencu, ştii definiţiile
speciilor, uită-te pe fişă, ai citit un pic din text, la franceză, şi
condiţionalul. Eram trist, antrenându-vă pe „mon page, mon beau page”.
După cei 100 de ani.
Domnul George Anca (domn pt. că între timp şi-a pierdut reputaţia de director al BIPB, nu de alta, dar
biblioteca a fost desfiinţată) acum tocmai a vândut la licitaţie ultimul film
cu macaroane, care s-a vândut, spre marea bucurie a Excelenţei Sale, cu 1 000
000 009 dollars. Cumpărătorul a fost Donald McReagan, unul dintre sutele de
copii pe care Ronald tatăl i-a făcut cu o târfă de primă clasă, în acest
interval de 100 de ani. Primul preţ la care s-a vândut a fost 50 – 50 lei, iar
cumpărătorul a fost un italian venit în România, şi pentru că i se făcuse dor
de macaroanele de acasă... Din păcate însă, credem că macaronarul va avea mai
mult succes la vânzare în următorii 200 de ani.
Peste 200 de ani. În acest
interval, domnul G. Anca a reuşit să-l înduplece pe Giovanno Buonarota
(macaronarul) să-i dea filmul înapoi, cu condiţia ca G. Anca să-i facă nişte
macaroane identice, însă cu sos de tomate. Acum dânsul (Excelenţa Sa, d-nul G.
Anca) a vândut ultimul său film cu 770007799840 dollars. Dar ce se aude?
Poliţia! Toţi fug speriaţi. Bătrânul servitor se uită supărat la cei ce vin cu
trăsura aerodinamică. I-au stricat toată bucuria. Dar nu! Banii erau falşi.
Poliţia propune acum scriitorului să-i dea bani adevăraţi în schimbul celor
falşi. Plus vreo 7 ani de zdup. / Peste 7 ani. Cu altă ocazie.
Macaroanele respective au
existat. A treia zi, am terminat resturile, punând şi sare şi zahăr peste ele,
uit în ce ordine. Om mai vedea, om mai înghiţi numai otravă, lumină pe datorie.
Mi-a arătat ciornele în creion (i-aş da zece). Prozodia chitului. Molift rimat
cu nu-mă-uita nemţească. Aş scrie că nu mai ninge. Transcenderea muzicii,
somaţia haosului, pe terminate ardeii, norocul de ceapă. Cine n-ar refuza
învierea după viaţa asta? Vaguri congelate, inepţii de drag, târziul duminicii
din foame-n somn, n-am nimic de scris, nu pot copia, mi-e dor, mie nu mi-o fi.
Tema, la noi în casă, ce se strică nu se mai repară, pernele scaunelor roase de
câine, la fel şi noi, poveşti de degradare, temniţa noastră. Slabă speranţă şi
pe ziua de azi în ţara românească, poate mâine, câinele negru, telefonul alb,
lipitura învierii dinaintea învierii.
Mă terorizezi să-ţi
terorizez răutatea. Nici ucidere, nici sinucidere, nu renunţare, nu neputinţă,
nu refuz, nu perplexitate, nu, nu, nu, toate la un loc, moartea ta, întoarce-te
vieţii, altei, fragede. Valea Kangra abia însângerată de dragoste. Jumătate
lichid, jumătate nimeni, adică tot eu. Războiul de ţesut, cascada, tantra
chiriaşei, izvorul nimicului, creste în judecătoria de cenuşă. Implori în
dialect fonetica întoarcerii la răscruce, diminuează-te taliei înmuiate la
vorbă, încă puţină sanscrită în gând, grija lor ca a voastră. Asanas over,
sunase telefonul, ai tăi ştiu că-mi place să vorbesc, leagă-te de mine şi-ţi
dau telefon. Mai ştii tropicalitatea, te-am luat la goană pe uşă afară, ce
studenţi, ştii de ce-mi aducea cărţi şi-mi căuta compania, află că umblă după
slujbă pentru maică-sa. Spre Sicilia, cu soldaţii, fumul Etnei până-n
Humuleşti, ochi în ochi, aproape cuplu. Copita adâncă, vagă magie de întâmplări
neînţelese în ţara vâlvelor.
De când am renunţat la
limbă, fără de voie, comunicăm cu frig şi morţi nepomăniţi pomenirii. Nu sufăr
a nu şti cine sunt, ci că nu sunt a şti. Nu e vorba de mine, de tine, de toţi
ai nimănui, materialitatea persoanei către persoană. Nu se mai află niciun joc
de supravieţuire. Dramatizează hronicul, Nicobar-Andaman-Lancrăm, de-ai accepta
puţină Indie, vâlvele orante. Dramatizare imposibilă, preferinţe matematice,
afumat replicantul lui Poincaree de prin România, Racoviţă. Consoanele, şi gata
cătuşa, pe burta cifrei, totalitatea nimicului. Dinozaurii şi poeţii dispar la
schimbarea climei. Călătorule, nu te duce la Sparta.
Aveţi ce mânca, de ce pui
întrebări indiscrete, te iubesc, şi eu, o să ne găseşti spirite, darmatism – a
sta de vorbă despre orice, la paişpe ani e nervoasă, dacă nu-i iese o linie,
face scandal de tragedie, aseară mi-a recunoscut că ce-o fi apucat-o,
conversaţie tibetană, orez himalaic, o iubesc, sună, n-aud, ca la tine, ba da,
creaţia, am întrebat, pâine, tichete, vitrina albastră, tratează băieţii cu
indiferenţă, telepatie, în privire nerăbdare de a pleca, m-am gândit apoi la
nepoţica lor leucemică, focuri de stins, se pronunţase, la obiect, mi s-a
părut, instituţionalizăm împrumutul, ştiu toţi ce e cu noi, nu s-apucă ei să-mi
ceară pe transport, observase că sunt strâmtoraţi şi ei, cât să le crezi,
te-ajungi bogat primind de la săraci, asta tot o teorie, şi ăsta că să mă uit
la bulgari să văd pe Moş Crăciun, lasă, domnule, mi se face rău, doar nu le mai
avem pe astea, uită-te, dă cadouri, tocmai, să-ţi fi cerut vechimea, aseară
când ai sunat n-am auzit, Nana era cu Mări, eu ascultam la radio, stăm acasă,
jucăm şah să uităm de foame, a luat note bune, sunt mulţumit, acum e la reuniune,
se relaxează meritat, nu stai de vorbă, ăştia trag cu miliardele la dispoziţia
colegienilor lor, merci, fără de niciunele, m-aş culca, mi-e-frig-mi-e-câine,
iar ei mai şi râd, nu se-mping în umeri, secretizate existenţe.
Spaţiu-cuvânt-muţenie. Surioară
cu pojar. Mamă! Tată! Bere este, sodă nu-i, şi zlotu' l-am chiert. Fulgerătura
mută a vâlvelor, ceasul cântă două melodii vieneze. Mamă, ştii c-a murit
Rafira? Lulu Popii, Lulu, Lulu Popii! În împărăţia nisipului – bolţi, woodoo,
catacombe. Popă cu ochii de clacă. Iarăşi cu toţii pe grămada de nisip. Sub
arini, cu gâştele, fonfilor, tonţilor, botează cinsprezece gâşte, ia-le de unde
nu-s, apelul nominal, tata – haid' cu mine, la călăstură, gloabă (trifoi şi
varză pe Valea Pierdută), pentru gloaba ce-ai plătit, încaltea de-ai fi
murdărit cum se cuvine pajiştea vitelor, da' ce, numai vitele să aibă iarbă
mare, gâştele nu?
Mama – nu care cumva să
ieşi din casă, de ce, a trecut prin sat un câine de aiurea, turbat, mare cât un
viţel. A muşcat, sub arini, câţiva copii. Acu' e-n satu' de jos. Un ţăran
răpune hiara, o aduce pe umăr în sat – la Budapesta pentru lecuire.Ei, proştii,
eu unu' nu plec în dricu' verii, de m-aşteaptă tot lucrul câmpului. O babă
spală rana lui Vasile, am văzut căţei în rana ochiului, zău lui Dumnezău de
n-am văzut ca nişte căţei mici în rană. Ţăranul îşi bagă vârful gol al
piciorului în gura câinelui. Hai, muşcă, mă! Nimeni nu-l opreşte, i se umplu
degetele şi talpa de sânge – vechi – o zgârietură, şi el să plece la Budapesta.
Încercarea cerului, mergea
cerul cu tine, şi cu mine mergea, atunci de ce nu crapă-n două. Scuipatul
cucului, Lulu's gone away, dramatizare de jucat în holul liceului, unde aţi
avut reuniunea aseară, Mări a stins lumina, n-aţi dansat, proastelor, tot ea
s-a dat colindătoare în autobuz, şi numai pe drum aţi cântat Beatles, ăştia
mergeau în troleu (dacă n-a vrut Nana?) Bătaie la uşă, salut, iar v-aţi
căptuşit. S-a terminat torpila. Cine ştie câte pagini aş fi scris azi, ca
duminica trecută, dar Lulu & Blaga. De pus în engleză (de jucat cu
studenţii, la Londra).
Herr Lehrer Roth. Românii
tăceau. Reprtenţii, în primele două bănci. Ajunge erster (cinci creiţari, în
loc de doi). Fraţii Blaga – Liciniu, Longin, Lucian. Au ieşit din mama ca
dintr-o şcoală. Orele de silenţiu. Barbă de argint, minte de aur. Urmutter,
substanţa activă. Farmecul bastard al urbei Sebeş-Alba. Sunetul de orgă.
Bildung is Freiheit, cultura e libertate. Un pumn de ţărână străvezie (cf.
statuia lui Ladea).
Bistra, uliţi pline de
guşaţi olari. Era cam transparent, că şi brotăceii (d-aia nu mor). Masa
Jidovului este Masa Uriaşului. La picioarele cailor. Mama a avut şi ea cânva 17
ani. Ochiul de mare, ca şi cum marea ar avea ochi în vârful muntelui. Hans
Wolf, mâncător de valahi. Blajinul deocheat de spaţiu şi timp. P. 77: Trecând
adineauri pe lângă mormântul lui Andrei Mureşanu auzisem ca un zăvor de coşciug
ce se deschidea, şi-un clinchet de candele aprinse de cineva în mers nevăzut.
Spectrul îl urmărea încă. Otrăvirea câinelui Nero. Pasiune pentru doi swami.
Din neamintire în amintire, cultul părinţilor morţii ocolul jocului sorţii.
Hai, la vară, la Ipoteşti şi la Lancrăm, lasă tabăra internaţională, rămâne
mama cu animalele, le scriem în fiecare zi, ne-om simţi, ai vedea şi mănăstiri.
Opul s-ar chema Blaga, nu Lulu, ori Blu-Blu. Pentru drama Blaga: apoi, domnule,
s-aduc şi bâta? Ad-o, omule, ad-o, în ziua judecăţii. Bufniţa, cf. Brâncuşi –
şoimul. Paşaport pentru Bucureşti. Daussen. Delegat al cuvântului.
mama se mişcase
peste pământ
pământul se mişcă
peste mama
de-aş mai mişca
în mama
la orice
mişcare născându-mă
peste pământ
sub pământ uşa
mai frumoasă
moartă mai frumoasă moartea
păsăruica
scrisului Brâncuşi
cenuşiu culcată
pe-o parte
în fundul
cutiei cu ochii deschişi
spre ogor
zvârlind-o căzu pe ciment
Mama vine cu 24, rapidul. Liviu ne chemase în Baia de Criş, Lancrăm e pe
la vreo 120 km. Transcrierea subiectelor, dramatizarea hronicului (citeşte-l,
măcar) – ai preferat Zamolxe. Voiam să te familiarizez cu existenţa revistelor
(o vrei pe cea de şah). Ne trecu ultima zi de singurătate a noastră fără mama.
Nu ştim telefonul de la salvare, nu bate-n masă că se-mplineşte (refabricarea).
M-a zgâriat, ca pe tine, bouganvillea. Pasiunea pentru Beatles. Stingere către
stingere. Citiţi de ciocli pe bacşişuri. Prima oară când nu mi-m scos paltonul
(şi morţilor le e frig). Întârzieri de trenuri, mai ales internaţionale (copiii
nu mai au voie-n gări, la aruncat dulciuri – dacă nu primeau, aruncau ei cu
pietre – îi fotografiază şi fac propagandă). Nu guturai sărutai.
Şi pe dv. v-a chemat la
miliţie, doamnă (i-a venit inima la loc, arsese bancurile: era pentru altceva,
să scrie, de mână şi de tipar, toţi oamenii spre identificare de „prostii”,
deci manuscrise). Cioc-cioc, un băiat din Gorj, în delegaţie şi de voie.
Inventarea unui porţelan mai ceva decât Meissen îi adusese concedierea lui şi a
nevestei, patru luni detenţie (nu plecase din casa maică-sii obligate s-o
evacueze. Unul s-a spânzurat, altul a făcut şi el ceva, casă-n cetate cu zid de
80 cm, singuri în curte, dar bărbatul se îmbată zilnic şi o bate. Spicheriţa
sârboaică: „dragi telespectatori” (români). Îl acuzase, totuşi, că a violat o
femeie de serviciu.
Câinele, revăzându-te,
după săptămâni, îţi dă ocoluri cât mai largi, ca unei turme, se complică
dulceaţa conversaţiei cu fel de cataclisme de cameră, de tren, de încuscrire,
de congres antropologic, de cristal băut din cristal (vodcă românească), de
maşini zdrobite de treiler (nu aţi auzit, n-am avut vorbă de sanscriţii fii şi
discipoli, merci, everybody's one). Fac poezii, şalangere, înţepăcios cocolos,
cât a mâncat păsărica din gura mea, nu s-a mai pişat unde l-am spălat, apă
caldă ori rece nesex ne petrece, bătaie de nu se coace, pornişi bitâlşii, la
revedere, apa asta, că după drum, mâine
sunt director, în Munţii Făgăraş, nu mănânci dulce, nu te-ngraşi, aia nimic,
nici noi, nici robinete, închidă-se la schiuri din perete.
În Polizu, pachet
paralelipipedic mai mare ca sicriul Sfintei Filofteia. Pe masa Pituţei, cuţitul
Ginei. Maşină nemţească, cu caractere româneşti, trimiseră la Chişinău cu text
românesc. De la minister, infracţiunea a fost comisă, ordinul a fost semnat,
începând cu 1 ianuarie director la Pedagogică. N-avusesem leu şi m-am trezit în
Cişmigiu, am mers pe jos tot Elisabeta, Dr. Lister, suit treptele spre centură,
încă vreun ceas de aşteptat (aveam un tichet de autobuz, l-am folosit la
tramvai, până la orăşel, şi am străbătut noul Brâncoveanu. Vă văd că
zdrobiţi a timpului ţeastă, mâine aş putea
respira, cândva cuartet, acum trio, bată-te să te bată, renunţa la ghiduşii,
da' şi realitatea a renunţat la ăla, uomini di rispetto, ce-a făcut Eminescu cu
Timpul, l-a scris singur aproape.
L-au lăsat să plece din
spital, pentru a-i face loc altuia din Măgura. S-aduci medicamentele. Lasă fata
să doarmă. Ai fi vrut să fi fost mai mare, ţi-am spus că mai bine copil, şi s-o
face viaţa mai bună. Tu şi Mări discutaţi melodramele din vecini, neiubirea de
radicali, telefon Ionuţ, paralel Celan, reproş Mongolia, curiozitate Popescu,
finished the wine, cu Nana, teoria slujbelor, a preşedinţilor americani, tataia
dormea. Greierii de mi-au plăcut, ascultă-i singură. Substanţa se înveseleşte
în antisubstanţă.
Pedagogia orientală, gură
la guru, garou în gară, aparte de templu aparat. I frig mi, I laibăr, freegdom.
Înţeles-ai Zagreb în pofida Londrei. Geta ziarista are cancer urcat la
ganglioni. Ţaţa Anica Stejar, masonul Devotto.
Apărai apă, rai. La coadă la ouă, carnetul de muncă mi-a căzut în noroi.
Terente în apă, respirând prin trestie. Elvira nu răspunde, da, Grete-Stelică.
Ce-am mai tuşit săptămâna asta. Aibă-te setea din care nu poţi ieşi. Faţa
retrasă sub palma dreaptă, când îţi fac dragoste de nescris. Rumegă-mă rugă.
Noi, căutătorii de pâine. Căţeii frumoşi te scăpau de şobolani. Duci haiduci.
Mos Nelutzu G
De
citit la umbră lângă o ceaşcă de cafea
„ […] Auzea
şi nu-i venea să creadă ce aude.
După ce a luat două înghiţituri din lichidul arămiu, omul şi-a lepădat haina pe spătarul scaunului şi a continuat, încălzit.
- Ştiţi ce? O spun şi p-asta. Nea Nicu a declarat că ştia de discuţia lui Bush cu Gorbaciov, la Malta – a zis, parcă triumfător, sorbind din licoarea, care, prin grija gazdei, care preluase sticla, nu scădea din pahar – în care cei doi s-au pus de acord să ia măsuri cu ţara noastră. Păi, cum să nu ia măsuri, dacă nea Nicu e mai comunist decât Lenin şi Stalin la un loc?! Comunistul care a cheltuit milioane de lei din vistierie, ca să fie plimbat cu caleaşca de regină, să fie primit cu onoruri bătrâne democraţii.
Vor să-l îmbete p-ăsta! Vorbeşte alcoolul sau el?! Să fie posibil ca lucrurile să se schimbe?! N-are cum! Structurile sunt atât de sudate. Monolit! ’Ţi-ar limba de lemn a dracu’! Atât de mulţi beneficiază de pe urma acestei politici! Cine ar avea puterea să-i înfrângă pe toţi?! Scenarii retro cu Siguranţa, acum cu Securitatea. Atunci era un parlament. Acum ce e? Marea Adunare Naţională. Puterea n-a fost niciodată păstrată uşor. Cine ştie despre tine şi ce lapte ai subt, ăla te conduce! Să fiu atent! Mereu am pierdut pe mâna mea şi p-a prietenilor. Dar ei au ştiut să reformuleze, să retracteze, să se fofilească. Mă-sa pe gheaţă! N-am avut-o cu fofilatul.
Monologa uluit, în timp ce trenul de noapte îl purta către casă. Speranţa că o răsturnare i-ar mătura pe nemernici şi i s-ar da posibilitatea să revină la munca potrivită cu pregătirea sa, îl făcea să se gândească serios, ca de pe acum, să se revolte şi el, De ce nu?!
S-a surprins că se uită atent, îngrijorat, la chipurile celor din compartiment. Ar putea ghici la ce mă gândesc. I-a privit mai atent şi s-a liniştit. Moţăiau, chiar dormeau de-a binelea, cu mâinile încleştate pe toartele sacoşelor, paporniţelor, sacilor din rafie, încărcate cu pâine. Al dracului simţ al proprietăţii! Uite unde era poporul!
În somnul lor iepuresc, îşi ţineau degetele strânse în pumni din care dispăruse sângele. Dacă pumnul prindea culoare, iar degetele alunecau leneş spre canapea, printr-o smucitură bruscă, erau readuse la poziţia iniţială, pumnul recăpătându-şi paloarea spânzuratului. Broboane de sudoare, cu miros acru, le aureolau frunţile, precum Răstignitului broboanele de sânge, iar din gurile întredeschise le curgeau, argint viu, firicele de salivă. În răstimpuri, le sugeau, şiit!, şi-şi treceau limba peste buze. Broboanele se umflau, se lăţeau. Când ajungeau să se lovească unele de altele, se spărgeau şi, în ritmul respiraţiei, curgeau, firicele, spre tâmple, de acolo, pe pomeţii obrajilor, înconjurau găvanele ochilor, spre rădăcina nasului. Când firavele torente, de un argintiu lăptos, ajungeau în dreptul nărilor, iar de acolo, repede, pe gât, proprietarii pâinilor se loveau cu mâinile aspre, cu degete boante, sub unghiile cărora se sedimentase pământul de pe tarlalele ceapeului, ca şi cum ar fi vrut să alunge muşte, după care se agăţau cu şi mai mare fermitate de captura, dobândită într-o zi de alergătură pe la chioşcurile din năucitoarea Capitală a republicii socialiste. Chipuri ale durerii! Sfinţi răstigniţi!
Aerul devenise insuficient pentru toţi cei care ocupau compartimentul. Se sufoca. S-a ridicat şi a tras de uşa glisantă. O dată, de două ori. Cu disperare. A treia oară, uşa a ieşit de pe şanţul pe care ar fi trebuit să gliseze şi i-a căzut peste frunte. S-a opintit din răsputeri să n-o scape peste camarazii de drum. A ţinut-o cu barba şi, punându-şi-o pe vârfurile pantofilor, a ieşit cu ea pe culoarul întunecos. A proptit-o de peretele culoarului şi a tras adânc în piept aerul tare, care năvălea prin geamul deschis. L-au trezit din coşmar plesniturile date peste faţă de perdelele jegoase. Parcă ar fi vrut să-l bage înapoi în cuşetă. Dinspre locul de unde abia evadase, îl urmărea o duhoare, ca cea emanată de hoiturile bătute de soare. În noapte, ferestrele vagonului, profilate pe pământ, păreau zăbrele întinse paralel cu calea ferată, lătrate de roţi, se târau ameţitor în beznă.
N-avem cum scăpa! Şi-a auzit glasul, ca şi cum cineva i-ar fi şuierat în ureche. N-aş putea să mă bat. Sunt unii curajoşi. Se bat, pun mâna pe putere. Aş putea şi eu să fiu util, să fac ceva concret. Dar să ies la bătaie… Nu-s făcut pentru luptă fizică!
Se mulţumea să conştientizeze că se săturase.
Şi pentru asta trebuie curaj, nu?
După ce a luat două înghiţituri din lichidul arămiu, omul şi-a lepădat haina pe spătarul scaunului şi a continuat, încălzit.
- Ştiţi ce? O spun şi p-asta. Nea Nicu a declarat că ştia de discuţia lui Bush cu Gorbaciov, la Malta – a zis, parcă triumfător, sorbind din licoarea, care, prin grija gazdei, care preluase sticla, nu scădea din pahar – în care cei doi s-au pus de acord să ia măsuri cu ţara noastră. Păi, cum să nu ia măsuri, dacă nea Nicu e mai comunist decât Lenin şi Stalin la un loc?! Comunistul care a cheltuit milioane de lei din vistierie, ca să fie plimbat cu caleaşca de regină, să fie primit cu onoruri bătrâne democraţii.
Vor să-l îmbete p-ăsta! Vorbeşte alcoolul sau el?! Să fie posibil ca lucrurile să se schimbe?! N-are cum! Structurile sunt atât de sudate. Monolit! ’Ţi-ar limba de lemn a dracu’! Atât de mulţi beneficiază de pe urma acestei politici! Cine ar avea puterea să-i înfrângă pe toţi?! Scenarii retro cu Siguranţa, acum cu Securitatea. Atunci era un parlament. Acum ce e? Marea Adunare Naţională. Puterea n-a fost niciodată păstrată uşor. Cine ştie despre tine şi ce lapte ai subt, ăla te conduce! Să fiu atent! Mereu am pierdut pe mâna mea şi p-a prietenilor. Dar ei au ştiut să reformuleze, să retracteze, să se fofilească. Mă-sa pe gheaţă! N-am avut-o cu fofilatul.
Monologa uluit, în timp ce trenul de noapte îl purta către casă. Speranţa că o răsturnare i-ar mătura pe nemernici şi i s-ar da posibilitatea să revină la munca potrivită cu pregătirea sa, îl făcea să se gândească serios, ca de pe acum, să se revolte şi el, De ce nu?!
S-a surprins că se uită atent, îngrijorat, la chipurile celor din compartiment. Ar putea ghici la ce mă gândesc. I-a privit mai atent şi s-a liniştit. Moţăiau, chiar dormeau de-a binelea, cu mâinile încleştate pe toartele sacoşelor, paporniţelor, sacilor din rafie, încărcate cu pâine. Al dracului simţ al proprietăţii! Uite unde era poporul!
În somnul lor iepuresc, îşi ţineau degetele strânse în pumni din care dispăruse sângele. Dacă pumnul prindea culoare, iar degetele alunecau leneş spre canapea, printr-o smucitură bruscă, erau readuse la poziţia iniţială, pumnul recăpătându-şi paloarea spânzuratului. Broboane de sudoare, cu miros acru, le aureolau frunţile, precum Răstignitului broboanele de sânge, iar din gurile întredeschise le curgeau, argint viu, firicele de salivă. În răstimpuri, le sugeau, şiit!, şi-şi treceau limba peste buze. Broboanele se umflau, se lăţeau. Când ajungeau să se lovească unele de altele, se spărgeau şi, în ritmul respiraţiei, curgeau, firicele, spre tâmple, de acolo, pe pomeţii obrajilor, înconjurau găvanele ochilor, spre rădăcina nasului. Când firavele torente, de un argintiu lăptos, ajungeau în dreptul nărilor, iar de acolo, repede, pe gât, proprietarii pâinilor se loveau cu mâinile aspre, cu degete boante, sub unghiile cărora se sedimentase pământul de pe tarlalele ceapeului, ca şi cum ar fi vrut să alunge muşte, după care se agăţau cu şi mai mare fermitate de captura, dobândită într-o zi de alergătură pe la chioşcurile din năucitoarea Capitală a republicii socialiste. Chipuri ale durerii! Sfinţi răstigniţi!
Aerul devenise insuficient pentru toţi cei care ocupau compartimentul. Se sufoca. S-a ridicat şi a tras de uşa glisantă. O dată, de două ori. Cu disperare. A treia oară, uşa a ieşit de pe şanţul pe care ar fi trebuit să gliseze şi i-a căzut peste frunte. S-a opintit din răsputeri să n-o scape peste camarazii de drum. A ţinut-o cu barba şi, punându-şi-o pe vârfurile pantofilor, a ieşit cu ea pe culoarul întunecos. A proptit-o de peretele culoarului şi a tras adânc în piept aerul tare, care năvălea prin geamul deschis. L-au trezit din coşmar plesniturile date peste faţă de perdelele jegoase. Parcă ar fi vrut să-l bage înapoi în cuşetă. Dinspre locul de unde abia evadase, îl urmărea o duhoare, ca cea emanată de hoiturile bătute de soare. În noapte, ferestrele vagonului, profilate pe pământ, păreau zăbrele întinse paralel cu calea ferată, lătrate de roţi, se târau ameţitor în beznă.
N-avem cum scăpa! Şi-a auzit glasul, ca şi cum cineva i-ar fi şuierat în ureche. N-aş putea să mă bat. Sunt unii curajoşi. Se bat, pun mâna pe putere. Aş putea şi eu să fiu util, să fac ceva concret. Dar să ies la bătaie… Nu-s făcut pentru luptă fizică!
Se mulţumea să conştientizeze că se săturase.
Şi pentru asta trebuie curaj, nu?
Pasaj din
romanul „Trecutul continuu” de Ioan Groşescu – Editura Karta Graphic, Ploieşti,
2010
Boris Mehr
Florin
Mugur - un mare poet evreu
L-am cunoscut
pe Florin Mugur , el mi-a dat aripi și minte, ca prieten. A fost un om
nefericit, chinuit de îndoieli, de circumstanțe dureroase, moartea în accident
a tatălui, fost social-democrat necomunist, a soției, după o sarcină toxică
care o țintuit-o opt ani. Amândoi sunt înmormântați la Cimitirul Evreiesc din
ȘOSEAUA Giurgiului. Într-o viață relativ scurtă ( 7 februarie 1934-9 februarie
1991) de 57 de ani, a lăsat o moștenire pe care literatura română o va păstra.
Era prieten cu Lucian Raicu, plecat la Paris, avea prieteni în Israel. A fost
nu numai poet, ci romancier, eseist strălucit, jurnalist, redactor ANI DE ZILE
LA Cartea Românească. A debutat literar la vârsta de 13 ani, iar la vârsta de
19 ani a publicat prima carte. După o perioadă de proletcultism, inerent lipsei
sale de experiență, a urmat Școala de Literatură și Critică Literară „Mihai
Eminescu”, unde a fost coleg cu Labiș, Nichita Stănescvu, ș.a. A urmat apoi
Facultatea de Litere, a fost profesor la țară, revenind în București ca
redactor. A fost și redactor șef adjunct la revista ARGEȘ. Din Pitești. Cea de
a doua carte a mea i se datorează în mare măsură. Prieten apropiat al lui
Norman Manea, a purtat o importantă corespondență cu prietenii scriitori, iată
de ce Gabriel Dimisianu îl compară astfel: „M. Blecher și Florin Mugur, spirite
care comunică prin afinități de structură umană și chiar de destin.”Când soția
sa, Iulia, a decedat, și fiind el însuși bolnav, s-a sinucis. A scris -
Cântecul lui Philipp Müller (1953),Romantism (1956), versuri, Casa cu ferestre
argintii (1959), versuri,Visele de dimineață" (1961), versuri,Mituri
(1967), versuri,Destinele intermediare (1968), versuri,Cartea regilor (1970),
versuri,Cartea prințului (1973), versuri,Piatra palidă( 1977)- pentru care a
primit Premiul Uniunii Scriitorilor,Portretul unui necunoscut (1980),
versuri,Dansul cu cartea (1981), versuri,Vârstele rațiunii,. Convorbiri cu Paul
Georgescu (1982),Viața obligatorie (1983), versuri,Spectacol amânat (1985),
versuri,Schițe despre fericire (1987),Firea lucrurilor (1988), versuri,Aproape
noiembrie (1972), proză,Convorbiri cu Marin Preda (1973),Profesiunea de
scriitor (1979), interviuri,Ultima vară a lui Antim (1979), roman,Scrisori la
capătul zilelor" (2002)- postume. Din păcate nici criticul Nicolae
Manolescu, nici Alex Ștefănescu nu l-au apreciat la justa valoare, nu au
înțeles caracterul profund analitic, inspirația bogată din tezaurul folclorul
românesc ( Jumătate de iepure om călare pe un iepure șchiop), cât și din cel
iudaic ( Cartea Regilor). Maria Banuș, Nina Cassian îl prețuiau nespus. Nu este
loc aici pentru citate, iar Mugur trebie căutat în biblioteci. Eu îl am și acum
în fața ochilor, era șchiop cu adevărat, dar o minte strălucită.
Viorel Roman
Rusia Sovietică, Mircea Vulcanescu:
Un nou medievism economic, ed. Compania, Bucuresti 2009, p. 107-108:„ O vastă
politicianizare a aparatului economic are loc. O recontopire a forței politice
cu forța economică. O putere discreționară a forței politice cu forța
economică. O putere discreționară a administrației asupra administranților săi.
Ca altă formă socială a economiei decât feudalismul.
În dosul ideologiei și al etichetei
comuniste, la ce asistăm în Rusia Sovietică? La un autocratism administrativ
pus in slujba industrializarii, în genul cunoscutelor sate ale lui Potiomkin.
Formă de organizație care a făcut pe Buharin, unul din șefii opoziției de
dreapta, să proclame - la un congres unde viza hipertrofia birocratică a
organizației economice sovietelor - existența a trei forme de organizație
socială: matriarhatul, patriarhatul si secretariatul!
Trotki, șeful opoziției de stânga,
caracterizează și mai bine tendința, vorbind de aparitia unei burghezi
birocratice! Socotesc ca Trotki nu are dreptate. Secretariatul, adica dominatia
economica prin faptul ocuparii unei functii administrative, nu are e o forma de
burghezie. Nu e vorba de o acumulare libera de valori transmisibile. Ci de un
sistem feudal analog boierimii de functii. Sistem caracteristic si astazi
statelor agrare - pentru care ocuparea unei functii da titlularului iluzia de a
fi proprietarul ei si de a beneficia de personal, si roadele ei.
Peste muntele realizării Piatiletkai
(cicncinalele) multiplicate în roșu pentru granițe, caricaturile Izvestiei,
rubrica faptelor diverse, flutură spectrul caragialesc - nu te supăra, domnule
Comarnescu - al Revizorului lui Gogol. Acestai faptul.”
AB: Azi suntem in situatia pusa in
lumina de Vulcanescu, dezvoltata peste masura dupa ’89, prin abrogarea Legii
18, facuta de vechiul regim dupa model occidental. De aici, toată diversiunea
care a înnebunit mințile romanilor, cu lupta împotriva comuniștilor, securiștilor
care, de fapt i-a solidarizat fără un control social, cum era Legea 18:
Sistem feudal, analog boierimii de
functii!
Literaturã "concisã" macabra
Fredric Brown a scris cea mai scurtă poveste de groază din
câte au fost scrise:
--------------------------------
„Ultimul om de pe Pământ stătea în cameră. Cineva a bătut la uşă...”
- - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - -
Scriitorul American O. Henry a câştigat concursul pentru cea mai scurtă povestire care să aibă introducere, cuprins şi încheiere:
----------------------------------
„Şoferul şi-a aprins ţigara şi s-a aplecat asupra rezervorului de combustibil, ca să vadă câtă benzină a mai rămas. Decedatul avea 23 de ani”.
- - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - -
Alan E. Mayer - „Ghinion”
----------------------------------
M-am trezit din cauza unei dureri cumplite în întreg corpul. Am
deschis ochii şi am văzut o soră medicală care stătea alături de patul
meu.
- Domnule Fujima – a spus ea – aveţi noroc, aţi supravieţuit
bombardamentului din Hiroshima de acum două zile. Acum sunteţi în
spital, în afara oricărui pericol.
Foarte slăbit, am întrebat:
- Unde sunt?
- În Nagasaki, a răspuns ea.
- - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - -
Jane Orvis - „Fereastra”
--------------------------------
De când Rita a fost omorâtă, Carter stătea la fereastră. Fără
televizor, fără cărţi, fără corespondenţă. Viaţa lui era ceea ce se
vedea printre jaluzele. Nu-i păsa cine îi aduce mâncarea, cine-i
plătea facturile, el nu părăsea camera. Viaţa lui era compusă din
alergători, schimbarea anotimpurilor, automobilele care trec si fantoma Ritei.
Carter nu înţelege că în camerele căptuşite cu pâslă nu sunt ferestre.
- - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - -
Şi englezii au organizat un concurs pentru cea mai scurtă povestire.
Dar în condiţiile concursului era stipulat că trebuie să fie amintite regina, Dumnezeu, sexul şi secretul.
Primul loc a fost obţinut de autorul următoarei povestiri:
--------------------------------
„O Doamne! A exclamat regina. Sunt însărcinată şi nu ştiu cu cine!”
- - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - -
Larissa Kirkland - „Propunerea”
--------------------------------
O noapte înstelată este cel mai potrivit timp. Cina la lumina lumânărilor. Un restaurant italian confortabil.
O rochie neagră mini.
Un păr splendid, ochi strălucitori, zâmbet cristalin. Împreună de doi ani.
O perioadă minunată! Dragoste adevărată, cel mai bun prieten şi nimic mai mult.
Şampanie!
Îi cer mâna şi inima. Oamenii privesc?
Lasă-i să se uite! Un inel cu diamant superb.
Obrajii roşii, zâmbet fermecător.
Cum adică: „Nu”?!
- - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - -
Un exemplu perfect, în care se demonstrează cât de laconici, erau spartanii este scrisoarea lui Filip al II-lea al Macedoniei, care a cucerit multe oraşe greceşti:
--------------------------------
„Vă sfătuiesc să vă predaţi imediat, deoarece dacă armata mea va intra pe pământurile voastre, vă voi distruge grădinile, îi voi transforma pe oameni în sclavi şi voi distruge oraşul”.
La care răspunsul primit din partea spartanilor a fost: „Dacă...”
- - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - -
Robert Tompkins - „În căutarea adevărului”
--------------------------------
În sfârşit, în acest sătuc uitat de lume căutarea lui a luat sfârşit.
Într-o căsuţă aproape prăbuşită în faţa focului stătea „Adevărul”.
El nu a văzut o femeie mai bătrână şi mai urâtă în viaţa sa.
- Sunteţi Adevărul?
Bătrâna a dat din cap în semn că da.
- Spuneţi-mi ce trebuie să transmit lumii? Ce veste să le dau?
Bătrânica a scuipat în foc şi a răspuns:
- Spune-le că sunt tânără şi frumoasă!
- - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - -
Victor Hugo a trimis manuscrisul romanului „Mizerabilii” editorului
său cu o scrisoare care cuprindea doar «?».
--------------------------------
Răspunsul a fost la fel de laconic: «!» (cea mai scurtă conversaţie înregistrată vreodată prin intermediul scrisorilor).
--------------------------------
„Ultimul om de pe Pământ stătea în cameră. Cineva a bătut la uşă...”
- - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - -
Scriitorul American O. Henry a câştigat concursul pentru cea mai scurtă povestire care să aibă introducere, cuprins şi încheiere:
----------------------------------
„Şoferul şi-a aprins ţigara şi s-a aplecat asupra rezervorului de combustibil, ca să vadă câtă benzină a mai rămas. Decedatul avea 23 de ani”.
- - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - -
Alan E. Mayer - „Ghinion”
----------------------------------
M-am trezit din cauza unei dureri cumplite în întreg corpul. Am
deschis ochii şi am văzut o soră medicală care stătea alături de patul
meu.
- Domnule Fujima – a spus ea – aveţi noroc, aţi supravieţuit
bombardamentului din Hiroshima de acum două zile. Acum sunteţi în
spital, în afara oricărui pericol.
Foarte slăbit, am întrebat:
- Unde sunt?
- În Nagasaki, a răspuns ea.
- - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - -
Jane Orvis - „Fereastra”
--------------------------------
De când Rita a fost omorâtă, Carter stătea la fereastră. Fără
televizor, fără cărţi, fără corespondenţă. Viaţa lui era ceea ce se
vedea printre jaluzele. Nu-i păsa cine îi aduce mâncarea, cine-i
plătea facturile, el nu părăsea camera. Viaţa lui era compusă din
alergători, schimbarea anotimpurilor, automobilele care trec si fantoma Ritei.
Carter nu înţelege că în camerele căptuşite cu pâslă nu sunt ferestre.
- - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - -
Şi englezii au organizat un concurs pentru cea mai scurtă povestire.
Dar în condiţiile concursului era stipulat că trebuie să fie amintite regina, Dumnezeu, sexul şi secretul.
Primul loc a fost obţinut de autorul următoarei povestiri:
--------------------------------
„O Doamne! A exclamat regina. Sunt însărcinată şi nu ştiu cu cine!”
- - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - -
Larissa Kirkland - „Propunerea”
--------------------------------
O noapte înstelată este cel mai potrivit timp. Cina la lumina lumânărilor. Un restaurant italian confortabil.
O rochie neagră mini.
Un păr splendid, ochi strălucitori, zâmbet cristalin. Împreună de doi ani.
O perioadă minunată! Dragoste adevărată, cel mai bun prieten şi nimic mai mult.
Şampanie!
Îi cer mâna şi inima. Oamenii privesc?
Lasă-i să se uite! Un inel cu diamant superb.
Obrajii roşii, zâmbet fermecător.
Cum adică: „Nu”?!
- - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - -
Un exemplu perfect, în care se demonstrează cât de laconici, erau spartanii este scrisoarea lui Filip al II-lea al Macedoniei, care a cucerit multe oraşe greceşti:
--------------------------------
„Vă sfătuiesc să vă predaţi imediat, deoarece dacă armata mea va intra pe pământurile voastre, vă voi distruge grădinile, îi voi transforma pe oameni în sclavi şi voi distruge oraşul”.
La care răspunsul primit din partea spartanilor a fost: „Dacă...”
- - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - -
Robert Tompkins - „În căutarea adevărului”
--------------------------------
În sfârşit, în acest sătuc uitat de lume căutarea lui a luat sfârşit.
Într-o căsuţă aproape prăbuşită în faţa focului stătea „Adevărul”.
El nu a văzut o femeie mai bătrână şi mai urâtă în viaţa sa.
- Sunteţi Adevărul?
Bătrâna a dat din cap în semn că da.
- Spuneţi-mi ce trebuie să transmit lumii? Ce veste să le dau?
Bătrânica a scuipat în foc şi a răspuns:
- Spune-le că sunt tânără şi frumoasă!
- - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - -
Victor Hugo a trimis manuscrisul romanului „Mizerabilii” editorului
său cu o scrisoare care cuprindea doar «?».
--------------------------------
Răspunsul a fost la fel de laconic: «!» (cea mai scurtă conversaţie înregistrată vreodată prin intermediul scrisorilor).
Ana Pop Sirbu
Noaptea ce
se risipește
La capătul numelui stă ziua
Și râul ascuns sub briceagul bunicului.
Vine fata și aduce coșul cu untdelemn,
Cofa cu apă pe care plutesc crenguțe de rozmarin
Flori de sânziene, lavandă și mirth.
Doar sufletul stă pe mal.
Bunicul ne așteaptă acasă
Cu țapi , berbeci și viței fripți.
Bunicul e sufletul tatălui
Ce cosește iarba din cer chiar acum.
Femeile încearcă să alunge deochiul holdelor.
Noaptea se risipește.
Din văzduh se aruncă în cofele lor
Flori de arnică , cicoare-nfoiată,
Coada calului cu tulpini zvelte
Din care se ramifică cercuri.
Ca o abatere de la somn, aud cucul.
O dată , de două ori , de trei ori.
Pe fruntea mea , broboane de rouă.
Mă trag ca o țiteră
Ca să amân bucuria.
Sânzienele au la brâu tulpină de cicoare
Mai albă decât mărăcinele din grâul înalt.
Cucul tăcu.Sunt între două plecări.
Un solstițiu târziu printre pâraie înguste .
Pământul începe lângă fruntea mea.
M-a găsit exact ca o secure
Căzută în liniște.
Și râul ascuns sub briceagul bunicului.
Vine fata și aduce coșul cu untdelemn,
Cofa cu apă pe care plutesc crenguțe de rozmarin
Flori de sânziene, lavandă și mirth.
Doar sufletul stă pe mal.
Bunicul ne așteaptă acasă
Cu țapi , berbeci și viței fripți.
Bunicul e sufletul tatălui
Ce cosește iarba din cer chiar acum.
Femeile încearcă să alunge deochiul holdelor.
Noaptea se risipește.
Din văzduh se aruncă în cofele lor
Flori de arnică , cicoare-nfoiată,
Coada calului cu tulpini zvelte
Din care se ramifică cercuri.
Ca o abatere de la somn, aud cucul.
O dată , de două ori , de trei ori.
Pe fruntea mea , broboane de rouă.
Mă trag ca o țiteră
Ca să amân bucuria.
Sânzienele au la brâu tulpină de cicoare
Mai albă decât mărăcinele din grâul înalt.
Cucul tăcu.Sunt între două plecări.
Un solstițiu târziu printre pâraie înguste .
Pământul începe lângă fruntea mea.
M-a găsit exact ca o secure
Căzută în liniște.
Ulciorul mi s-a golit.
Noaptea , dimineața , ziua aduc
Aceleași raze subțiri.
Noaptea , dimineața , ziua aduc
Aceleași raze subțiri.
Ie cu poveste
Ia mea e cea mai cea
c-o am de la bună-mea.
Când tinerică era,
miresuță se visa,
dar de-atâta sărăcie,
n-avea nici măcar o ie.
S-a pus biata într-o iarnă
pe lucru să se aștearnă,
pânză albă ca să țeasă,
subțirică și aleasă.
Primăvara când veni,
o spălă , o înălbi,
o croi și-o înnădi
până i se potrivi.
O cusu cu flori domnești
și brăduți din cei moțești.
Când la joc își puse ia,
bunu-și scoase pălăria
și-o ceru cu cununie
ca nevastă șă îi fie.
Doamne,cum trecut-au anii !
Cum se duseră sărmanii !
A rămas doar ia-n ladă
a trecutului dovadă .
Astăzi eu am scos-o-n lume,
fiind o ie mai anume.
c-o am de la bună-mea.
Când tinerică era,
miresuță se visa,
dar de-atâta sărăcie,
n-avea nici măcar o ie.
S-a pus biata într-o iarnă
pe lucru să se aștearnă,
pânză albă ca să țeasă,
subțirică și aleasă.
Primăvara când veni,
o spălă , o înălbi,
o croi și-o înnădi
până i se potrivi.
O cusu cu flori domnești
și brăduți din cei moțești.
Când la joc își puse ia,
bunu-și scoase pălăria
și-o ceru cu cununie
ca nevastă șă îi fie.
Doamne,cum trecut-au anii !
Cum se duseră sărmanii !
A rămas doar ia-n ladă
a trecutului dovadă .
Astăzi eu am scos-o-n lume,
fiind o ie mai anume.
Cezar Ivănescu, Sala de gimnastică (pretext
muzical)
lui Virgil Mazilescu
lui Virgil Mazilescu
Sala de gimnastică ne-așteaptă
Vom păși pe vîrfuri doar
Nimeni nu va ști că-n noaptea asta
Vom veni în sală iar –
Vom păși pe vîrfuri doar
Nimeni nu va ști că-n noaptea asta
Vom veni în sală iar –
Carnea albă-n noapte o să cînte
Mușchii-or să se-ntindă lin
Ca un cor de suflete ce-s gata
Să-și ia zborul lor deplin
Mușchii-or să se-ntindă lin
Ca un cor de suflete ce-s gata
Să-și ia zborul lor deplin
Marmura tăcută o să sune
Țeasta cînd ne-o vom izbi –
Nu te teme,-i noaptea-n care
Sînge nu se va ivi –
Țeasta cînd ne-o vom izbi –
Nu te teme,-i noaptea-n care
Sînge nu se va ivi –
Ca pe-o oarbă-ncet te voi conduce
Inima-ți voi potrivi
Să se-nfigă-ncet în raza lunii –
Singur eu voi suferi
Inima-ți voi potrivi
Să se-nfigă-ncet în raza lunii –
Singur eu voi suferi
Ca pe-un orb de mînă mă vei duce
Nu te voi putea privi
Și va fi cu atît mai pură noaptea
Cu cît nu ne vom iubi –
Nu te voi putea privi
Și va fi cu atît mai pură noaptea
Cu cît nu ne vom iubi –
Sala de gimnastică ne-așteaptă
Trupul cere zi de zi
Mai frumos să facem trupul vieții
Și ușor ca-n prima zi –
Trupul cere zi de zi
Mai frumos să facem trupul vieții
Și ușor ca-n prima zi –
în Rod III, Ed. CR, 1975
Patul de lemn
cum aș putea să vă spun
cand vorba mea a fost ferecată
strigătul meu a rămas
undeva îmbolnăvit de gută
făcand ca Mărul lui Adam
să ia proporții zămislind un fel de ură
specifică bietulu i meu nume de om
mergand pană acolo
încat ocolul semnelor
disperate
s-au zbătut zadarnic
în această liniște surdă
înconjurand ținutul
în care hălăduiesc
cand vorba mea a fost ferecată
strigătul meu a rămas
undeva îmbolnăvit de gută
făcand ca Mărul lui Adam
să ia proporții zămislind un fel de ură
specifică bietulu i meu nume de om
mergand pană acolo
încat ocolul semnelor
disperate
s-au zbătut zadarnic
în această liniște surdă
înconjurand ținutul
în care hălăduiesc
tăcerea pietrelor
s-a mutat cu forța-n mine
singurătatea nedumerită de acuzele
mele lăsand capul în jos-
rușinată a devenit palidă
s-a mutat cu forța-n mine
singurătatea nedumerită de acuzele
mele lăsand capul în jos-
rușinată a devenit palidă
aș fi preferat
să mai fie cineva
să-mi dea dreptate
să recunoască
că noaptea este mai lungă
decat lată
că aici se trăiește mai puțin decat bine
să recunoască
cardășia vantului cu frunza plopului
că eu sunt buricul pămantului
și că instinctul ( meu )
este singura libertate
că eu am făcut toate regulile
pe care le-am încălcat
încolonandu-le
și ca unic general
mi-am semnat lăsarea la vatră
bătandu-mi în argint titlu de erou
după care am făcut blazonul
care și azi stă la loc de cinste
deasupra patului meu de lemn
și care a început să înfrunzească
sub așternutul de ferigă decolorată
suportandu-mi cu supunere greutatea
trupului
mai intimă decat aș fi putut crede
perna de la cap avand aceeași
culoare cu cea de la picioare
bolnave de păcatele atator cărări
bătute pană la sange
și-apoi
părerile de rău
copilăria
în sfarșit
la căpătaiul meu
mă ținea de vorbă
strans și apăsat
udandu-mi buzele arse
de ultimul tău sărut
încurajandu-mă
să mai fie cineva
să-mi dea dreptate
să recunoască
că noaptea este mai lungă
decat lată
că aici se trăiește mai puțin decat bine
să recunoască
cardășia vantului cu frunza plopului
că eu sunt buricul pămantului
și că instinctul ( meu )
este singura libertate
că eu am făcut toate regulile
pe care le-am încălcat
încolonandu-le
și ca unic general
mi-am semnat lăsarea la vatră
bătandu-mi în argint titlu de erou
după care am făcut blazonul
care și azi stă la loc de cinste
deasupra patului meu de lemn
și care a început să înfrunzească
sub așternutul de ferigă decolorată
suportandu-mi cu supunere greutatea
trupului
mai intimă decat aș fi putut crede
perna de la cap avand aceeași
culoare cu cea de la picioare
bolnave de păcatele atator cărări
bătute pană la sange
și-apoi
părerile de rău
copilăria
în sfarșit
la căpătaiul meu
mă ținea de vorbă
strans și apăsat
udandu-mi buzele arse
de ultimul tău sărut
încurajandu-mă
încă puțin
hai
totul va fi bine...
hai
totul va fi bine...
i.p.bica -patul de lemn – limes
Te uiţi
Te uiţi la
icoană
contempli
ca atunci când te rogi
ca timpul cu veşnicie
să-l umpli
nu ştii
dacă tu te uiţi la ea
sau ea se uită la tine
dacă tu mergi
sau ea vine
dar ţi se spune
să te scufunzi în cuvânt
singurul loc unde poţi asculta
glasul subţire de vânt
Pentru orice lucru
pot să te iert
dar să nu iei numele
Domnului Dumnezeului tău
în deşert
contempli
ca atunci când te rogi
ca timpul cu veşnicie
să-l umpli
nu ştii
dacă tu te uiţi la ea
sau ea se uită la tine
dacă tu mergi
sau ea vine
dar ţi se spune
să te scufunzi în cuvânt
singurul loc unde poţi asculta
glasul subţire de vânt
Pentru orice lucru
pot să te iert
dar să nu iei numele
Domnului Dumnezeului tău
în deşert
Cînd aveam treisprezece ani
Nepotului Vlad, la treisprezece ani fix.
Lui Silviu, nepot de frate.
Pentru Virginia Burduja (LULU) , care,astăzi , dă 7-8.
Elisabetei Isanos, în amintire.
Lui Silviu, nepot de frate.
Pentru Virginia Burduja (LULU) , care,astăzi , dă 7-8.
Elisabetei Isanos, în amintire.
Cînd aveam treisprezece ani
pe un cal negru galopam,
timpul, pe-atunci, nu costa bani
ci doar vre un epitalam,
înscris, cu unghia, pe geam...
pe un cal negru galopam,
timpul, pe-atunci, nu costa bani
ci doar vre un epitalam,
înscris, cu unghia, pe geam...
pe geamul înghețat de nord
aveam, helas!, atac de cord
cînd Ea trecea ca o fantomă,
pe cărăruia policromă
care ducea în deal la vie...
aveam, helas!, atac de cord
cînd Ea trecea ca o fantomă,
pe cărăruia policromă
care ducea în deal la vie...
denise, floricele, lilii,
rodici și catii și cecilii
înzăpezite între linii
și arabescurile lunii
din valea evoluțiunii –
rodici și catii și cecilii
înzăpezite între linii
și arabescurile lunii
din valea evoluțiunii –
a jjiei, vroiam a zice,
cu trenuri pufăind prin spice
prin porumbiști și flori de soare
ca o sălbatică ninsoare
cu trenuri pufăind prin spice
prin porumbiști și flori de soare
ca o sălbatică ninsoare
Cînd aveam treisprezece ani
scriam la lampa de cinci focuri
cum șerpii foșgăiau prin tocuri
de grinzi, de uși și de ferestre...
scriam la lampa de cinci focuri
cum șerpii foșgăiau prin tocuri
de grinzi, de uși și de ferestre...
Ci, nu mai asculta, maestre,
doar glasul roților de tren
(îmi spune Vocea din eter) –
doar glasul roților de tren
(îmi spune Vocea din eter) –
Dar unde sînteți voi, verlaine,
rimbaud, apollinaire, prevert,
și labiș, și sorescu totuși,
nichita prins în limb de lotuși?
rimbaud, apollinaire, prevert,
și labiș, și sorescu totuși,
nichita prins în limb de lotuși?
Dar al stelarilor herald
trăgîndu-și barca pe asfalt???
trăgîndu-și barca pe asfalt???
Ard candelabrele-n castani –
Cînd aveam treisprezece ani?!?
Seara de Sânziene
Amurgul, se-anină tainic în tei
Valea încă se-ngână cu asfințitul
Eu ard năpraznic în pânza dragostei
Pornesc naucă să-mi caut iubitul.
Valea încă se-ngână cu asfințitul
Eu ard năpraznic în pânza dragostei
Pornesc naucă să-mi caut iubitul.
Astă noapte nu-i vreme de dormit
E vremea ca împreună cu dorul
Să farmec tainic pe al meu iubit
Oriunde s-ar afla, călătorul...
E vremea ca împreună cu dorul
Să farmec tainic pe al meu iubit
Oriunde s-ar afla, călătorul...
Nerăbdătoare, te urmez, iubire!
Ca-n fiecare noapte magică din an,
Las vântului părul să mi-l răsfire
Veșmântul să mi-l fluture în lan.
Ca-n fiecare noapte magică din an,
Las vântului părul să mi-l răsfire
Veșmântul să mi-l fluture în lan.
Hai sa culeg iarăși sânziene!
Îmbujorată, să fiu cu brațele pline
S-aud iubitul când va să mă cheme
In Poiana Zorilor, scăldată-n lumine.
Îmbujorată, să fiu cu brațele pline
S-aud iubitul când va să mă cheme
In Poiana Zorilor, scăldată-n lumine.
Știi tu cum mă arde pe pleoape
Lumina stelelor, precum focul?
Hai, aleargă, aleargă iubite
Și prinde-mi degrabă mijlocul!
Lumina stelelor, precum focul?
Hai, aleargă, aleargă iubite
Și prinde-mi degrabă mijlocul!
Între ierburi-nalte, lângă sânziene
Ne-om așeza sub lună, râzând
Ascunși de lume și de iele rele
Aud calul năzdrăvan nechezând.
Ne-om așeza sub lună, râzând
Ascunși de lume și de iele rele
Aud calul năzdrăvan nechezând.
E semn că se deschide cerul...
Pe raze de lumină îngerii coboară
Afla-ne-vor îmbrățișați, misterul
Va face să ne crească aripi iară...
Pe raze de lumină îngerii coboară
Afla-ne-vor îmbrățișați, misterul
Va face să ne crească aripi iară...
Vrăjiți de dor, pe pajiști celeste
Ne poartă în zboru-i visarea
Licurici călăuze ne dau veste,
Fermecătoare este căutarea!
Ne poartă în zboru-i visarea
Licurici călăuze ne dau veste,
Fermecătoare este căutarea!
Astre surâzând, calea ne arată
Vom zbura cântând amândoi
Fără s-amintim cum altădată
Hrăneam negăsirea în sunet de ploi.
Vom zbura cântând amândoi
Fără s-amintim cum altădată
Hrăneam negăsirea în sunet de ploi.
Elena Armenescu
pe mine m-a născut o floare
pe un pervaz din lemn de nuc.
de leagăn mi-au cântat un cuc
și-o mierlă din pădurea mare.
pe un pervaz din lemn de nuc.
de leagăn mi-au cântat un cuc
și-o mierlă din pădurea mare.
și dintr-o poză o mătușă
m-a alăptat din seară-n seară.
umblam prin lumea de afară
purtat în brațe de-o mănușă.
m-a alăptat din seară-n seară.
umblam prin lumea de afară
purtat în brațe de-o mănușă.
dormeam cu greierii și șoimii
în cuibul cald de veveriță;
cu mâna mea în prundul morii
hrăneam un păstrăv și-o beltiță.
în cuibul cald de veveriță;
cu mâna mea în prundul morii
hrăneam un păstrăv și-o beltiță.
visam să plec hoinar prin lume
să-mi cumpăr un creion și-un nume.
să-mi cumpăr un creion și-un nume.
nu te iubesc
pentru că mi-e lene să mimez
privirea femeilor îndrăgostite
să-mi sug burta la fiecare întâlnire
dar mai ales să mă prefac
că atingerile tale reduc o noapte
la nebunia unei clipe
am lenea leoaicei
după ce și-a devorat prada
nu mă mai căuta insistent
ușii mele i s-a făcut lehamite
să nu se deschidă
sunt bolnavă de lenea de-a te iubi
buzele refuză să se întredeschidă
pentru sărutul tău de plumb
abia mai pot murmura
să pleci naibii de-aici
pentru că mi-e lene să mimez
privirea femeilor îndrăgostite
să-mi sug burta la fiecare întâlnire
dar mai ales să mă prefac
că atingerile tale reduc o noapte
la nebunia unei clipe
am lenea leoaicei
după ce și-a devorat prada
nu mă mai căuta insistent
ușii mele i s-a făcut lehamite
să nu se deschidă
sunt bolnavă de lenea de-a te iubi
buzele refuză să se întredeschidă
pentru sărutul tău de plumb
abia mai pot murmura
să pleci naibii de-aici
SANZIENELE
In noaptea asta, asa de fermecata, am stat la sfat din nou cu
tine,
Iar Sanzienele mi~au impletit in ale mele de abanos cosite,
Flori mici, cu cruci in frunte, in aur poleite, frumoase ca si ele,
Ti~am spus povesti cu "a fost odata o prea frumoasa fata",
Iar tu m-ai ascultat zambind, oprindu~te pentru o clipa,
Dintru al tau galop prin galaxii cu suflete de stele.
Iar Sanzienele mi~au impletit in ale mele de abanos cosite,
Flori mici, cu cruci in frunte, in aur poleite, frumoase ca si ele,
Ti~am spus povesti cu "a fost odata o prea frumoasa fata",
Iar tu m-ai ascultat zambind, oprindu~te pentru o clipa,
Dintru al tau galop prin galaxii cu suflete de stele.
Am ras la multa incrancenare a pasilor de timp, de~a trece
neintrebati,
De-a complota zvarlindu-ne in departare unul de altul, sa nu ne intalnim,
In vieti de oameni, cu destine ridicate la rang de generali, intelepciunea vom culege,
Ne~om infrati in rugaciune, sa~ntrecem, viclenele tepuse, din codrii, cu cerberi intesati.
De-a complota zvarlindu-ne in departare unul de altul, sa nu ne intalnim,
In vieti de oameni, cu destine ridicate la rang de generali, intelepciunea vom culege,
Ne~om infrati in rugaciune, sa~ntrecem, viclenele tepuse, din codrii, cu cerberi intesati.
In dor de viata si de dragosti, despletite, sprintare dantuiesc,
zglobiile de Sanziene,
In aburul cel dens de peste ape, prin poenite de basm, in canturi de privighetori,
Pe dealuri acoperite-n caramida arsa, si prin fanatele-nmiresmate cu trandafiri multicolori,
Ce-n salba de frumusete naturala, isi etaleaza splendoarea prin ponoare,
Caci grija lor nu~i ca a noastra, sa respiram si sa acumulam,
Ci ele metafizic, calca in ale lor picioare, eternul colb al lumii-nselatoare,
Cantand frumosul si dulceata suava a iubirii, ce-i poarta catre nemurire,
Prin sfaturi, aratate-n semne divine, pe toti ne-ndeamna, ca raul sa-l curmam.
In aburul cel dens de peste ape, prin poenite de basm, in canturi de privighetori,
Pe dealuri acoperite-n caramida arsa, si prin fanatele-nmiresmate cu trandafiri multicolori,
Ce-n salba de frumusete naturala, isi etaleaza splendoarea prin ponoare,
Caci grija lor nu~i ca a noastra, sa respiram si sa acumulam,
Ci ele metafizic, calca in ale lor picioare, eternul colb al lumii-nselatoare,
Cantand frumosul si dulceata suava a iubirii, ce-i poarta catre nemurire,
Prin sfaturi, aratate-n semne divine, pe toti ne-ndeamna, ca raul sa-l curmam.
Pe crestet purtand cununa Sanzienelor, din spice si din flori,
facut-a sa am aripi,
Sa ma ridic spre cer la tine, tu astru, rece, cu privire de neclintit catre pamant,
Cand zorii zilei daruiesc nori din cei purpurii si de prin cer ai aduna,
Iar stelele ce le~ai cutreierat se~ndeparteaza de-a omenirii vremelnicii,
Lasand tot pe alocuri locuri sacre, acoperite in mistere vii.
Sa ma ridic spre cer la tine, tu astru, rece, cu privire de neclintit catre pamant,
Cand zorii zilei daruiesc nori din cei purpurii si de prin cer ai aduna,
Iar stelele ce le~ai cutreierat se~ndeparteaza de-a omenirii vremelnicii,
Lasand tot pe alocuri locuri sacre, acoperite in mistere vii.
In a cetii enigma a padurii, amarul lumii se imburda,
La primul cantat al cocosilor de munte, eu mana-ti in vazduh iti intalnesc,
La cel de~al doilea cantat, cu un sarut te pricopsesc,
Iar la al treilea cantat al lor, din nou ajunsa pe pamant,
Pe cerul albastru ce scanteiaza de safire, te insotesc cu gandul,
Pana ce intrii-n nori, caci zamislit imi esti din viziuni de-atata post, revelatoare.
La primul cantat al cocosilor de munte, eu mana-ti in vazduh iti intalnesc,
La cel de~al doilea cantat, cu un sarut te pricopsesc,
Iar la al treilea cantat al lor, din nou ajunsa pe pamant,
Pe cerul albastru ce scanteiaza de safire, te insotesc cu gandul,
Pana ce intrii-n nori, caci zamislit imi esti din viziuni de-atata post, revelatoare.
Gingase Sanziene, au dantzuit cu patima o noapte-ntreaga,
s~aduca rod bogat,
Cand vara asta-n parg de fructe de iunie, ce ne dezmiarda cu mireasma lor,
Ele-si aprind candele cu lumini in vesnicie, pentru inimile celor ce nu mor,
Desi far de-a lor corpuri au ramas, de ceva vreme, ne insotesc pe noi,
Cu gand matern si protector, caci fiecare om poarta in el un dor.
Cand vara asta-n parg de fructe de iunie, ce ne dezmiarda cu mireasma lor,
Ele-si aprind candele cu lumini in vesnicie, pentru inimile celor ce nu mor,
Desi far de-a lor corpuri au ramas, de ceva vreme, ne insotesc pe noi,
Cu gand matern si protector, caci fiecare om poarta in el un dor.
O vale pictata-n verde mult straluce, anina case risipite peste
dealuri din cele mai domoale,
E~un verde crud ce viata in vene iti aduce, pan' simturile-ti adormite ti le-nfoaie,
Oamenii ingeri cosesc din iarba ce-a crescut asa de mult ca dupa ploaie,
O dau la animalele din batatura, ca faneata, iar din fantana cea cu cumpana,
Le dau din apa vietii sorbituri, ca pofta ierbii fragede sa nu o usuce.
E~un verde crud ce viata in vene iti aduce, pan' simturile-ti adormite ti le-nfoaie,
Oamenii ingeri cosesc din iarba ce-a crescut asa de mult ca dupa ploaie,
O dau la animalele din batatura, ca faneata, iar din fantana cea cu cumpana,
Le dau din apa vietii sorbituri, ca pofta ierbii fragede sa nu o usuce.
Viata si moartea iau pranzul impreuna,
Acolo printre razoarea dintre copacii de pe vale,
Mult adancite in discutii, pe cine sa mai lase, pe cine sa mai taie,
Pledeaza ingerii din cer, pentru copiii devenit adulti,
Din mamele ce s~au jertfit in vremi de valvataie.
Acolo printre razoarea dintre copacii de pe vale,
Mult adancite in discutii, pe cine sa mai lase, pe cine sa mai taie,
Pledeaza ingerii din cer, pentru copiii devenit adulti,
Din mamele ce s~au jertfit in vremi de valvataie.
Dorinte, vise, patimi si pacate, in hora, moartea si viata le-au
incins in joc,
Indumnezeite icoane, din vechi biserici, metamorfozeaza rau-n foc
Prin para de jaratec, hranite din padurile ce au avut si uscaturi,
Trantesc in ale sale limbi de chihlimbar, pe multi, cu inimi crude,
Ce au intaratat pe oameni unul impotriva celuilalt,
Acuma cad cu zgomot in flacari,
devin carbuni pe loc.
Indumnezeite icoane, din vechi biserici, metamorfozeaza rau-n foc
Prin para de jaratec, hranite din padurile ce au avut si uscaturi,
Trantesc in ale sale limbi de chihlimbar, pe multi, cu inimi crude,
Ce au intaratat pe oameni unul impotriva celuilalt,
Acuma cad cu zgomot in flacari,
devin carbuni pe loc.
Zambesti din cer, iar eu, aicea pe pamant,
Cladesc mari punti de flori intre cei nobili, fugind de efemer,
Ingeri din crestinism, buddism, zen dar si din taoism,
S~alatura la masa noastra, dansul de Sanzaiene sa-l priveasca,
Cosarul satului, umbla cu scara dupa el, din casa-n casa, aducand noroc,
Cainii cei vajnici latra de bucurie c~au simtit, ca vor primi, din resturi de mancare,
Ce~s diferite ca-n zilele cele de post si pare pentru ei mana cereasca.
Cladesc mari punti de flori intre cei nobili, fugind de efemer,
Ingeri din crestinism, buddism, zen dar si din taoism,
S~alatura la masa noastra, dansul de Sanzaiene sa-l priveasca,
Cosarul satului, umbla cu scara dupa el, din casa-n casa, aducand noroc,
Cainii cei vajnici latra de bucurie c~au simtit, ca vor primi, din resturi de mancare,
Ce~s diferite ca-n zilele cele de post si pare pentru ei mana cereasca.
Rasuna-n triluri, pasari nestiute intr~o orchestra nevazuta in
vazduh,
Superbe, diafane, Sanziene, ce au gustat rachie cu schinduc,
Ai prind in hora pe meseni si~i fac sa cante, balade, doine de demult,
Iar viersul dulce merge la sufletele, ce ca sa doarma~n cripte, nu mai pot.
Superbe, diafane, Sanziene, ce au gustat rachie cu schinduc,
Ai prind in hora pe meseni si~i fac sa cante, balade, doine de demult,
Iar viersul dulce merge la sufletele, ce ca sa doarma~n cripte, nu mai pot.
Sprintarele de zane bune, plutesc in dans celest, peste pasuni,
cu flori,
Pasii lor diafani, in aer, neauzit ca fulgii le sunt de usori,
Impart din "dragostilii " vietii, mesenilor, ce n~au putut,
Ca sa culeaga, de unii singuri, din frumusetea iubirilor, adevarate, cele de demult.
Pasii lor diafani, in aer, neauzit ca fulgii le sunt de usori,
Impart din "dragostilii " vietii, mesenilor, ce n~au putut,
Ca sa culeaga, de unii singuri, din frumusetea iubirilor, adevarate, cele de demult.
A lor harjoana in vazduh, trezesc din spiritul cel ghirghiuliu
al vietii,
Ce imbatat cu apa cea rece de la fantana cea de piatra,
Se face asa de bun si asa de roz, in mici margele pe buze de pahare aranjat,
De reuseste, pan' si la cei cainii de pripas, sa le aseze, cate~un covrig pe coada.
Ce imbatat cu apa cea rece de la fantana cea de piatra,
Se face asa de bun si asa de roz, in mici margele pe buze de pahare aranjat,
De reuseste, pan' si la cei cainii de pripas, sa le aseze, cate~un covrig pe coada.
Cand lumea cea din patru colturi ale lumii, prin dans de
Sanziene, se uneste,
Cand cei frantuzi devin, nefrantuziti, iar cei englezi devin, neafurisiti,
Cand cei americani devin, nefarisiti, cand cei buddisti privesc cu toleranta,
La cei ce-n rai si iad, pe veci, din viata asta de cei crestini au fost, oranduiti.
In valuri laptoase, de lumina stralucinda a ta, fata de soare, dis de dimineata,
Invaluie pe toti si toate, poleindu~i in magia credintei " ca tot ce~i bun, se poate",
"Ca tot ce~i rau, dispare", ars grabnic , de~ale maleficului proprii, incandescente limbi, de foc,
Iar dragostea~i desertul servit la toti, in vase de cristal, ca gustul sa-l desfate,
Spre fericire plenara, implinire si noroc,
In cest univers al armoniei, cand fiecare isi gaseste adevarate soarte.
Cand cei frantuzi devin, nefrantuziti, iar cei englezi devin, neafurisiti,
Cand cei americani devin, nefarisiti, cand cei buddisti privesc cu toleranta,
La cei ce-n rai si iad, pe veci, din viata asta de cei crestini au fost, oranduiti.
In valuri laptoase, de lumina stralucinda a ta, fata de soare, dis de dimineata,
Invaluie pe toti si toate, poleindu~i in magia credintei " ca tot ce~i bun, se poate",
"Ca tot ce~i rau, dispare", ars grabnic , de~ale maleficului proprii, incandescente limbi, de foc,
Iar dragostea~i desertul servit la toti, in vase de cristal, ca gustul sa-l desfate,
Spre fericire plenara, implinire si noroc,
In cest univers al armoniei, cand fiecare isi gaseste adevarate soarte.
Te vad cum te ridici, neauzit in inaltimi de vazduh, din cele
nestiute de mintile de om,
A noastre suflete pana atunci unite, incet ni s~au desprins,
Cuprind eternul necuprins, caci tu lasat-ai desertul neinceput,
Iar eu, vazand aceasta, de suparare, nici eu, pe-al meu nu l~am atins.
A noastre suflete pana atunci unite, incet ni s~au desprins,
Cuprind eternul necuprins, caci tu lasat-ai desertul neinceput,
Iar eu, vazand aceasta, de suparare, nici eu, pe-al meu nu l~am atins.
Venit~au Sanziane de botez, sa ma descante,
Cu leacuri alese, din cele babesti, aleanul de la inima, de dor,
Pentru un astru ce ma topeste in suflet in nestire, sa mi~l ieie,
Dar, eu le~am spus, ca de durerea dorului neimplinit, dispusa sunt sa mor,
Decat sedata ca sa fiu de-a lor bolmoaje, al vietii puls sa nu~l mai simt,
Si sa traiesc mereu ca altii, pe veci tranchilizata-n somn.
Cu leacuri alese, din cele babesti, aleanul de la inima, de dor,
Pentru un astru ce ma topeste in suflet in nestire, sa mi~l ieie,
Dar, eu le~am spus, ca de durerea dorului neimplinit, dispusa sunt sa mor,
Decat sedata ca sa fiu de-a lor bolmoaje, al vietii puls sa nu~l mai simt,
Si sa traiesc mereu ca altii, pe veci tranchilizata-n somn.
Ai ras cu zgomot cand auzit~ai din ceruri ca m~am impotrivit,
La legi barbarice ce numai in Evul Mediu, rostul si~au gasit,
Discret, mi~ai scris pe nori, la noapte sa te~astept,
Far' de alai si flori, cand Sanzienele demult, culcate, ele vor fi,
Nestingheriti vom colinda lumi fermecate, ascunse in argintul turnat,
Cu exactitate matematica, pe drumul catre nemurire, in colb de stele, printre nori
La legi barbarice ce numai in Evul Mediu, rostul si~au gasit,
Discret, mi~ai scris pe nori, la noapte sa te~astept,
Far' de alai si flori, cand Sanzienele demult, culcate, ele vor fi,
Nestingheriti vom colinda lumi fermecate, ascunse in argintul turnat,
Cu exactitate matematica, pe drumul catre nemurire, in colb de stele, printre nori
Nicolae Tzone
Dor infinit de TRISTAN TZARA!
LA PREMIÈRE AVENTURE CÉLESTE DE MR. ANTIPIRYRINE
LA PREMIÈRE AVENTURE CÉLESTE DE MR. ANTIPIRYRINE
***
Sper să pot demara, în mai puțin de
un an, publicarea Ediției de OPERE COMPLETE Tristan Tzara, Editura Vinea
cumpărând anii trecuți drepturile de editare de la Ed. Flammarion din Paris.
Sunt prevăzute zece volume bilingve, poate că Bunul Dumnezeu va voi s-o pot
duce la bun sfârșit.
Iată acum traducerea primei sale cărți, apărută la Zurich în 1916, pe 28 iulie, la Julius Heuberger, cu ea deschizându-se Colecția ,,DADA”. Tristan Tzara avea abia 20 de ani.
Cea mai mare dificultate a fost (și este încă) depistarea versurilor pe care poetul le-a preluat din poemele sale scrise la București, desfoliindu-le de haina de început și înglobându-le într-o nouă structură în care miza cade exploziv pe dezgust, pe destructurarea limbajului, pe alienarea sensurilor, pe, cu alte cuvinte, ,,nebunie”, asumată, în sens literar-estetic, dar și ca stil de viață. Mișcarea DADA debuta în trombă.
De pildă, versurile cu care se deschid volumul: „pénetre le desert / creuse en hurlant le chemin dans le sable gluant…”, sunt aduse aici din poemul românesc Cântecul logodnicei: „Iubitul meu pătrunde pustia / Înlătură gâfâind nisipul fierbinte...”. Neobservându-le am fi fost puși în situația de a retraduce, în română, versurile ce deja au fost transpuse de Traza în franceză. Sigur, preluate și modificate, aceste eșantioane capătă alt sens, altă semnificație, dar, cel puțin formal, trebuie să ținem seama de prima lor înfățișare. Dar dificultăți de traducere sunt la orice pas, acesta fiind de altfel și motivul pentru care am fost nevoiți să gândim această ediție bilingv, cu originalul și traducerea față în față.
Am ales să traducem: Mr. BLEUBLEU (Dl. ALBASTRUALBASTRU) cu, la sugestia inspirată a lui Constantin Abăluță: Dl. AZURAZUR.
Să adăugăm că textul volumului a fost reprezentat la 27 martie 1920 la Paris, la Maison de L’Oeuvre, cu o distribuție absolut senzațională: Mr. Bleubleu / Philippe Soupault, Mr. Cricri / Luis Aragon / La femme enceinte / Céline Arnauld, Pipi / Paul Eluard, Mr. Antipyrine / André Breton / Mr. Boumboum / G. Ribemont-Dessaignes, Npala Garroo / Théodore Fraenkel, Tristan Tzara jucând chiar personajul cu acest nume.
Lectură bună! Celor care nu sunt cât de cât introduși în ceea ce a fost Mișcarea DADA, le recomand, cu toată afabilitatea, să-și ocupe timpul cu altceva decât cu parcurgerea acestui text.
***
LA PREMIÈRE AVENTURE CÉLESTE
DE MR. ANTIPIRYRINE
PAR TR. TZARA AVEC DES BOIS GRAVÉS
ET COLORIÉS PAR M. IANCO
COLLECTION DADA, 1916
***
Dl AZURAZUR
pătrunde pustia
înlătură gâfâind nisipul fierbinte
ascultă vibraţia
lipitoarea şi stafilinul
Mataoi Lunda Ngami cu înflorituri de
copil ce se omoară
DL CRICRI
măşti şi zăpezi putrezite circul Pskov
împing uzina în circul Pskov
organul sexual e pătrat e de plumb e mai mare
decât vulcanul şi zboară deasupra lui Mgabati
ieşit din crăpăturile munţilor îndepărtaţi
portugal debarcader tropical şi partenogeneză
lungi lucruri de plumb ce se ascund
Cilolo Mgabati Bailunda
FEMEIA GRAVIDĂ
Toundi-măr-turisi
Soco Bgai Affahu
Dl AZURAZUR
Farafamgama Soco Bgai Affahu
PIPI
dureri fără biserică hai hai cărbune cămilă
sintetizează dureri pe biserică isisferică și cortinele
dodododo
DL ANTIPIRINĂ
Soco Bgai Affahu
zumbai zumbai zumbai zum
DL CRICRI
nu există omenire doar felinare şi câini
dzin aha dzin aha bobobo Tyao oahii hii hii hebum
ieha ieho
Dl AZURAZUR
incontestabil
DL ANTIPIRINĂ
uşă închisă fără fraternitate suntem amari fel
cotește-o vomită scolopendra turnului Eiffel
pântec uriaş oblojește și gândeşte gândeşte
mecanism fără durere 179858555 ieho bibo fibi aha
Dumnezeule o Dumnezeule de-a lungul canalului
febra puerperală dantele şi SO ²H4
Dl AZURAZUR
Tombo Matapo viceregii nopţilor
au pierdut braţele Mucangama
au pierdut braţele Manangara
au pierdut braţele poligon neregulat
la Matzacas buburuza e mai mare decât emi-
sfera
cerebrală
dar unde-s casele și viceregii nopţilor
FEMEIE GRAVIDĂ
patru sute de cai şaizeci de cămile
trei sute de piei de zibelină cinci sute de piei de hermină
bolnav e soţul ei
douăzeci de piei de vulpi galbene trei piei de şelizun
o sută de piei de vulpi albe şi galbene
o mare pasăre vie Tyao
ty a o ty a o ty a o
şi patru puşti frumoase
DL CRICRI zdranga zdranga zdranga zdranga
DL AZURAZUR didi di di di di di di
PIPI zumbai zumbai zumbai zumbai
DL ANTIPIRINĂ dzi dzi dzi dzi dzi dzi dzi dzi
marele numit Azurazur se cațără în disperarea lui
expulzându-și în ea manifestările zilei trecute
nu vrea nimic lateral şi se închide ca
un angelus•) în clopotul lui intestinal la sosirea
poliţiei e dezgustat şi se predă puternic contrariat
DL CRICRI
case flaut uzine cap ras
107 când noaptea veni foarte liniştită ca un
scarabeu
iepurii înconjoară catedrala drala drala
şi se rotesc până când devin lumină H²O
ca şi părțile nordice care se-nfășoară la
Ndjaro
DIRECTORUL
el a murit spunând că farsa-i un element po-
etic, ca durerea – de exemplu
apoi cântară
DL CRICRI crocrocrocrocrocrodril
FEMEIA GRAVIDĂ crocrocrocrocrocrocrodrel
PIPI crocrocrocrocrocrocrocrodrol
DL ANTIPIRINĂ crocrocrocrocrocrocrocrocrodral
la sfârșit se-aprinse ușor fără ajutorul
cubistului iar Kintampo şi Crans şi Begnins şi Nicolas
asistară şi se făcură baldachine lungimile fără ca-
păt ale încântării lor se numiră de-atunci
mganoni
PIPI
am pe sân 5 frumoase pete
cu margini 16 de rană rochiile 7 ale îngerilor
în curcubeu de cenuşă 4
DL ANTIPIRINĂ
păsări însărcinate care-l găinițează pe burghez
caca e întotdeauna copil
copilul e întotdeauna ca gâsca
caca e întotdeauna cămilă
copilul e întotdeauna ca gâsca
şi noi cântăm
ga ga ga ga ga ga ga ga ga ga ga ga ga ga ga ga ga ga
DIRECTORUL
sunt cu istoria
tu sosești din Martinica
suntem foarte inteligenţi
şi nu suntem nemți
DL CRICRI
energia mişcării lăuntrice
virează vioară urcă urcă african balcon
şi mâine voi fi bolnav – la spital
DL ANTIPIRINĂ
Soco Bgai Affahu
tihna mlaştinilor petrolifere
de unde se ridică la amiază salopetele galbene și ude
Faraangama moluştele Pedro Ximenez de Batumar
umflă pernele păsărilor Ca2O4SPh
dilatația vulcanilor Soco Bgai Affahu
un poligon neregulat
scârba de sunet exploziv şi timp frumos
DL AZURAZUR
Bourku Mmbaz gimnastica Mmbaz 20785
iată sub aceste ruine zace Jerez Amantillado
DL ANTIPIRINĂ
cele mai strâmte paralelipipede circulă printre microbi
maşinile şi raţele înoată în ulei
vreau să vă fac dreptate
Erdera Vendrell
DL BUMBUM
cântecele saltimbancilor se reunesc fami-
liar înainte de
plecare
acrobatul ascundea un scuipat în burtă
a da a lua între a da a lua a lua a lua a lua
drua druma
iuuuuuuuuupht
acolo unde cîntă pasărică noapte 1000 pe grilaj
unde cântă pasărică noapte cu arhanghelul
unde cîntă pasărică noapte la apași
şi-n cer tu ai îngheţat lângă minunatul meu cântec
într-un magazin de sticlărie
NPALA GARROO
înfășoară curcubeul spînzurații se evaporă
buricul soarele se face mic
și studentul își cumpăni intensitatea ultimă
totuși era îndrăgostit și-a mierlit-o
TRISTAN TZARA
Dada e intensitatea noastră; care înalță baionetele fără urmări capul sumatral al pruncului neamț; Dada e arta fără papuci nici paralele; cine-i pentru și împotriva unității și hotărât împotriva viitorului; ştim cu-nțelepciune cum creierele noastre vor deveni perne molcuțe și că anti-dogmatismul nostru e la fel de exclusivist ca şi funcţionarul că nu suntem liberi şi strigăm libertate Necesitate severă fără disciplină nici morală şi scuipăm omenirea. Dada rămâne în cadrul european al slăbiciunilor, asta este totuşi rahat, dar noi vrem de-acum înainte să spârcuim în culori diferite ca să-mpodobim grădina zoologică a artei, cu toate drapelele consulatelor clo clo bong hiho aho hiho aho. Suntem directori de circ și fluierăm în vânturile bâlciurilor, printre mănăstiri prostituţii teatre realitaţi sentimente restaurante Hohohohihihioho Bang Bang. Declarăm că automobilul e un sentiment care ne-a răsfățat destul cu lentoarea abstracţiilor sale, şi transatlanticele şi zgomotele și ideile. Totuși ne exhibăm uşurinţa căutăm esenţa centrală şi suntem mulţumiţi că o putem ascunde; nu vrem să numărăm ferestrele elitei minunate căci Dada nu există pentru nimeni şi vrem ca toată lumea să înţeleagă acest lucru ca fiind chiar balconul lui Dada, vă asigur. De unde poți auzi marşurile militare şi poți coborî tăind aerul ca un serafim într-o baie populară, ca să urinezi și să-nțelegi pilda Dada nu-i nebunie – nici înţelepciune – nici ironie priveşte-mă, drăguțule burghez.
Arta era un joc, copiii potriveau cuvintele cu sonerie în coadă, apoi ţipau și plângeau strofa încălțând-o în ghetuțe de păpuşi iar strofa deveni regină ca să moară nițel, şi regina deveni balena locului iar copiii alergau de mama focului.
Apoi veniră Ambasadorii cei mari ai sentimentului
care exclamară istoric în cor
psihologie psihologie hihie
Ştiinţă Ştiinţă Speranța
Trăiască Franţa
nu suntem naivi
suntem succesivi
suntem exclusivi
nu suntem reduși
ştim să forfecăm inteligenţa
Dar noi Dada nu suntem de părerea lor căci arta nu-i serioasă, vă asigur, şi dacă arătăm Sudul pentru a spune cu aplomb: arta neagră fără omenie e ca să vă facă pe plac, dragi ascultători, vă iubesc atât de mult, vă iubesc atât de mult, vă asigur şi vă ador
PARAPOLA
dacă îi poți cere unei bătrânici
adresa unui bordel
pa pa pa pa pa pa pa pasăre
care cânți pe cocoaşa cămilei
elefanţii verzi ai sensibilităţii tale
tremură fiecare pe un stâlp de telegraf
cu cele patru picioare țintuite împreună
atât de mult a privit soarele încât chipul i s-a turtit
oua hiit oua hiit oua hiit
Dl poet avea o nouă pălărie
de paie care era grozavă grozavă fistichie
semăna cu o aureolă sfântă
căci întradevăr Dl poet era arhanghel
această pasăre a venit albă şi febrilă cum
din ce regimente vine pendula? din această muzică umedă cum
dl CRICRI primeşte vizita logodnicei la spital
în cimitirul evreiesc se ridică mormintele
ca șerpii
Dl poet era un arhanghel – într-adevăr
zicea că farmacistul seamănă cu un fluture şi cu
Domnul şi că viaţa e simplă ca un bum-
bum ca un bumbum al inimii sale
femeie construită din baloane din ce în ce mai mici
începu să ţipe ca o catastrofă
daaaaaaaaaaaaaaaaaaaa
idealistul atât a privit soarele că faţa i s-a turtit
tarataratatatit
DL ANTIPYRINE
La Ndumba la Tritrilulo la Nkogunlda
există o mare aureolă unde viermii circulă în linişte
căci viermii şi celelalte animale au și ele chinuri
dureri inspiraţii
privește ferestrele care se-ncolăcesc ca girafele
se rotesc se multiplică hexagoane se caţără broaste țestoase
luna se umflă marsupial şi devine câine
papagalii ara şi cacadu admiră câinele
un crin tocmai i-a înflorit în sfincter
iată turma munţilor în cămaşă în
biserica noastră care este gara de Vest caii
s-au spânzurat la Bucureşti privindu-l pe Mbogo
urcând pe bicicletele sale pe când părul telegraphic se îmbăta
din urechile ventrilocului ies patru coșari
ce crapă apoi ca nişte pepeni
preotul fotograf a născut trei copii striaţi
aidoma viorilor pe colină cresc pan-
taloni un histrion din foi lunare se leagănă
în dulapul meu
– frumoasa mea copilă cu sâni de sticlă cu braţe pa-
ralele de cenuşă, repară-mi stomacul trebuie să
vând păpuşa
un băiat rău a murit undeva
şi lăsăm creierele să continue
şoarecele fuge în diagonală pe cer
muştarul curge dintr-un creier aproape zdrobit
am devenit felinare
felinare
felinare
felinare
felinare
felinare
felinare
felinare
felinare
felinare
apoi plecară
Iată acum traducerea primei sale cărți, apărută la Zurich în 1916, pe 28 iulie, la Julius Heuberger, cu ea deschizându-se Colecția ,,DADA”. Tristan Tzara avea abia 20 de ani.
Cea mai mare dificultate a fost (și este încă) depistarea versurilor pe care poetul le-a preluat din poemele sale scrise la București, desfoliindu-le de haina de început și înglobându-le într-o nouă structură în care miza cade exploziv pe dezgust, pe destructurarea limbajului, pe alienarea sensurilor, pe, cu alte cuvinte, ,,nebunie”, asumată, în sens literar-estetic, dar și ca stil de viață. Mișcarea DADA debuta în trombă.
De pildă, versurile cu care se deschid volumul: „pénetre le desert / creuse en hurlant le chemin dans le sable gluant…”, sunt aduse aici din poemul românesc Cântecul logodnicei: „Iubitul meu pătrunde pustia / Înlătură gâfâind nisipul fierbinte...”. Neobservându-le am fi fost puși în situația de a retraduce, în română, versurile ce deja au fost transpuse de Traza în franceză. Sigur, preluate și modificate, aceste eșantioane capătă alt sens, altă semnificație, dar, cel puțin formal, trebuie să ținem seama de prima lor înfățișare. Dar dificultăți de traducere sunt la orice pas, acesta fiind de altfel și motivul pentru care am fost nevoiți să gândim această ediție bilingv, cu originalul și traducerea față în față.
Am ales să traducem: Mr. BLEUBLEU (Dl. ALBASTRUALBASTRU) cu, la sugestia inspirată a lui Constantin Abăluță: Dl. AZURAZUR.
Să adăugăm că textul volumului a fost reprezentat la 27 martie 1920 la Paris, la Maison de L’Oeuvre, cu o distribuție absolut senzațională: Mr. Bleubleu / Philippe Soupault, Mr. Cricri / Luis Aragon / La femme enceinte / Céline Arnauld, Pipi / Paul Eluard, Mr. Antipyrine / André Breton / Mr. Boumboum / G. Ribemont-Dessaignes, Npala Garroo / Théodore Fraenkel, Tristan Tzara jucând chiar personajul cu acest nume.
Lectură bună! Celor care nu sunt cât de cât introduși în ceea ce a fost Mișcarea DADA, le recomand, cu toată afabilitatea, să-și ocupe timpul cu altceva decât cu parcurgerea acestui text.
***
LA PREMIÈRE AVENTURE CÉLESTE
DE MR. ANTIPIRYRINE
PAR TR. TZARA AVEC DES BOIS GRAVÉS
ET COLORIÉS PAR M. IANCO
COLLECTION DADA, 1916
***
Dl AZURAZUR
pătrunde pustia
înlătură gâfâind nisipul fierbinte
ascultă vibraţia
lipitoarea şi stafilinul
Mataoi Lunda Ngami cu înflorituri de
copil ce se omoară
DL CRICRI
măşti şi zăpezi putrezite circul Pskov
împing uzina în circul Pskov
organul sexual e pătrat e de plumb e mai mare
decât vulcanul şi zboară deasupra lui Mgabati
ieşit din crăpăturile munţilor îndepărtaţi
portugal debarcader tropical şi partenogeneză
lungi lucruri de plumb ce se ascund
Cilolo Mgabati Bailunda
FEMEIA GRAVIDĂ
Toundi-măr-turisi
Soco Bgai Affahu
Dl AZURAZUR
Farafamgama Soco Bgai Affahu
PIPI
dureri fără biserică hai hai cărbune cămilă
sintetizează dureri pe biserică isisferică și cortinele
dodododo
DL ANTIPIRINĂ
Soco Bgai Affahu
zumbai zumbai zumbai zum
DL CRICRI
nu există omenire doar felinare şi câini
dzin aha dzin aha bobobo Tyao oahii hii hii hebum
ieha ieho
Dl AZURAZUR
incontestabil
DL ANTIPIRINĂ
uşă închisă fără fraternitate suntem amari fel
cotește-o vomită scolopendra turnului Eiffel
pântec uriaş oblojește și gândeşte gândeşte
mecanism fără durere 179858555 ieho bibo fibi aha
Dumnezeule o Dumnezeule de-a lungul canalului
febra puerperală dantele şi SO ²H4
Dl AZURAZUR
Tombo Matapo viceregii nopţilor
au pierdut braţele Mucangama
au pierdut braţele Manangara
au pierdut braţele poligon neregulat
la Matzacas buburuza e mai mare decât emi-
sfera
cerebrală
dar unde-s casele și viceregii nopţilor
FEMEIE GRAVIDĂ
patru sute de cai şaizeci de cămile
trei sute de piei de zibelină cinci sute de piei de hermină
bolnav e soţul ei
douăzeci de piei de vulpi galbene trei piei de şelizun
o sută de piei de vulpi albe şi galbene
o mare pasăre vie Tyao
ty a o ty a o ty a o
şi patru puşti frumoase
DL CRICRI zdranga zdranga zdranga zdranga
DL AZURAZUR didi di di di di di di
PIPI zumbai zumbai zumbai zumbai
DL ANTIPIRINĂ dzi dzi dzi dzi dzi dzi dzi dzi
marele numit Azurazur se cațără în disperarea lui
expulzându-și în ea manifestările zilei trecute
nu vrea nimic lateral şi se închide ca
un angelus•) în clopotul lui intestinal la sosirea
poliţiei e dezgustat şi se predă puternic contrariat
DL CRICRI
case flaut uzine cap ras
107 când noaptea veni foarte liniştită ca un
scarabeu
iepurii înconjoară catedrala drala drala
şi se rotesc până când devin lumină H²O
ca şi părțile nordice care se-nfășoară la
Ndjaro
DIRECTORUL
el a murit spunând că farsa-i un element po-
etic, ca durerea – de exemplu
apoi cântară
DL CRICRI crocrocrocrocrocrodril
FEMEIA GRAVIDĂ crocrocrocrocrocrocrodrel
PIPI crocrocrocrocrocrocrocrodrol
DL ANTIPIRINĂ crocrocrocrocrocrocrocrocrodral
la sfârșit se-aprinse ușor fără ajutorul
cubistului iar Kintampo şi Crans şi Begnins şi Nicolas
asistară şi se făcură baldachine lungimile fără ca-
păt ale încântării lor se numiră de-atunci
mganoni
PIPI
am pe sân 5 frumoase pete
cu margini 16 de rană rochiile 7 ale îngerilor
în curcubeu de cenuşă 4
DL ANTIPIRINĂ
păsări însărcinate care-l găinițează pe burghez
caca e întotdeauna copil
copilul e întotdeauna ca gâsca
caca e întotdeauna cămilă
copilul e întotdeauna ca gâsca
şi noi cântăm
ga ga ga ga ga ga ga ga ga ga ga ga ga ga ga ga ga ga
DIRECTORUL
sunt cu istoria
tu sosești din Martinica
suntem foarte inteligenţi
şi nu suntem nemți
DL CRICRI
energia mişcării lăuntrice
virează vioară urcă urcă african balcon
şi mâine voi fi bolnav – la spital
DL ANTIPIRINĂ
Soco Bgai Affahu
tihna mlaştinilor petrolifere
de unde se ridică la amiază salopetele galbene și ude
Faraangama moluştele Pedro Ximenez de Batumar
umflă pernele păsărilor Ca2O4SPh
dilatația vulcanilor Soco Bgai Affahu
un poligon neregulat
scârba de sunet exploziv şi timp frumos
DL AZURAZUR
Bourku Mmbaz gimnastica Mmbaz 20785
iată sub aceste ruine zace Jerez Amantillado
DL ANTIPIRINĂ
cele mai strâmte paralelipipede circulă printre microbi
maşinile şi raţele înoată în ulei
vreau să vă fac dreptate
Erdera Vendrell
DL BUMBUM
cântecele saltimbancilor se reunesc fami-
liar înainte de
plecare
acrobatul ascundea un scuipat în burtă
a da a lua între a da a lua a lua a lua a lua
drua druma
iuuuuuuuuupht
acolo unde cîntă pasărică noapte 1000 pe grilaj
unde cântă pasărică noapte cu arhanghelul
unde cîntă pasărică noapte la apași
şi-n cer tu ai îngheţat lângă minunatul meu cântec
într-un magazin de sticlărie
NPALA GARROO
înfășoară curcubeul spînzurații se evaporă
buricul soarele se face mic
și studentul își cumpăni intensitatea ultimă
totuși era îndrăgostit și-a mierlit-o
TRISTAN TZARA
Dada e intensitatea noastră; care înalță baionetele fără urmări capul sumatral al pruncului neamț; Dada e arta fără papuci nici paralele; cine-i pentru și împotriva unității și hotărât împotriva viitorului; ştim cu-nțelepciune cum creierele noastre vor deveni perne molcuțe și că anti-dogmatismul nostru e la fel de exclusivist ca şi funcţionarul că nu suntem liberi şi strigăm libertate Necesitate severă fără disciplină nici morală şi scuipăm omenirea. Dada rămâne în cadrul european al slăbiciunilor, asta este totuşi rahat, dar noi vrem de-acum înainte să spârcuim în culori diferite ca să-mpodobim grădina zoologică a artei, cu toate drapelele consulatelor clo clo bong hiho aho hiho aho. Suntem directori de circ și fluierăm în vânturile bâlciurilor, printre mănăstiri prostituţii teatre realitaţi sentimente restaurante Hohohohihihioho Bang Bang. Declarăm că automobilul e un sentiment care ne-a răsfățat destul cu lentoarea abstracţiilor sale, şi transatlanticele şi zgomotele și ideile. Totuși ne exhibăm uşurinţa căutăm esenţa centrală şi suntem mulţumiţi că o putem ascunde; nu vrem să numărăm ferestrele elitei minunate căci Dada nu există pentru nimeni şi vrem ca toată lumea să înţeleagă acest lucru ca fiind chiar balconul lui Dada, vă asigur. De unde poți auzi marşurile militare şi poți coborî tăind aerul ca un serafim într-o baie populară, ca să urinezi și să-nțelegi pilda Dada nu-i nebunie – nici înţelepciune – nici ironie priveşte-mă, drăguțule burghez.
Arta era un joc, copiii potriveau cuvintele cu sonerie în coadă, apoi ţipau și plângeau strofa încălțând-o în ghetuțe de păpuşi iar strofa deveni regină ca să moară nițel, şi regina deveni balena locului iar copiii alergau de mama focului.
Apoi veniră Ambasadorii cei mari ai sentimentului
care exclamară istoric în cor
psihologie psihologie hihie
Ştiinţă Ştiinţă Speranța
Trăiască Franţa
nu suntem naivi
suntem succesivi
suntem exclusivi
nu suntem reduși
ştim să forfecăm inteligenţa
Dar noi Dada nu suntem de părerea lor căci arta nu-i serioasă, vă asigur, şi dacă arătăm Sudul pentru a spune cu aplomb: arta neagră fără omenie e ca să vă facă pe plac, dragi ascultători, vă iubesc atât de mult, vă iubesc atât de mult, vă asigur şi vă ador
PARAPOLA
dacă îi poți cere unei bătrânici
adresa unui bordel
pa pa pa pa pa pa pa pasăre
care cânți pe cocoaşa cămilei
elefanţii verzi ai sensibilităţii tale
tremură fiecare pe un stâlp de telegraf
cu cele patru picioare țintuite împreună
atât de mult a privit soarele încât chipul i s-a turtit
oua hiit oua hiit oua hiit
Dl poet avea o nouă pălărie
de paie care era grozavă grozavă fistichie
semăna cu o aureolă sfântă
căci întradevăr Dl poet era arhanghel
această pasăre a venit albă şi febrilă cum
din ce regimente vine pendula? din această muzică umedă cum
dl CRICRI primeşte vizita logodnicei la spital
în cimitirul evreiesc se ridică mormintele
ca șerpii
Dl poet era un arhanghel – într-adevăr
zicea că farmacistul seamănă cu un fluture şi cu
Domnul şi că viaţa e simplă ca un bum-
bum ca un bumbum al inimii sale
femeie construită din baloane din ce în ce mai mici
începu să ţipe ca o catastrofă
daaaaaaaaaaaaaaaaaaaa
idealistul atât a privit soarele că faţa i s-a turtit
tarataratatatit
DL ANTIPYRINE
La Ndumba la Tritrilulo la Nkogunlda
există o mare aureolă unde viermii circulă în linişte
căci viermii şi celelalte animale au și ele chinuri
dureri inspiraţii
privește ferestrele care se-ncolăcesc ca girafele
se rotesc se multiplică hexagoane se caţără broaste țestoase
luna se umflă marsupial şi devine câine
papagalii ara şi cacadu admiră câinele
un crin tocmai i-a înflorit în sfincter
iată turma munţilor în cămaşă în
biserica noastră care este gara de Vest caii
s-au spânzurat la Bucureşti privindu-l pe Mbogo
urcând pe bicicletele sale pe când părul telegraphic se îmbăta
din urechile ventrilocului ies patru coșari
ce crapă apoi ca nişte pepeni
preotul fotograf a născut trei copii striaţi
aidoma viorilor pe colină cresc pan-
taloni un histrion din foi lunare se leagănă
în dulapul meu
– frumoasa mea copilă cu sâni de sticlă cu braţe pa-
ralele de cenuşă, repară-mi stomacul trebuie să
vând păpuşa
un băiat rău a murit undeva
şi lăsăm creierele să continue
şoarecele fuge în diagonală pe cer
muştarul curge dintr-un creier aproape zdrobit
am devenit felinare
felinare
felinare
felinare
felinare
felinare
felinare
felinare
felinare
felinare
apoi plecară
Hei,frumosi nebuni/nebuni frumosi/suntem vii,nu e asa?
RăspundețiȘtergere