DISCUL MORȚII-ÎNVIERII

discul morţii-învierii

George Anca – George Constantin Nistoroiu – Puși Dinulescu – Mioara Vergu – Emilia Stroe – Florin Epure – Inaka Ioniță – Ioan Emil Hapca – Ruxandra Pop – Boris Behr – Geo Găletaru - Mihai Vakulovski – Bogdan O. Popescu – George Nina Elian – Irina Lucia Mihalca – Vladimir Rosulescu

George Anca

MUREŞAN - EMINESCU

fictiune critică

                                      Mureşanu: Soldaţi, soldaţi,

                                                    pe cine apăraţi

                                   Eminescu: Eu îmi apăr

Vederea (Prolog)

(Regizorul, Mureşan, Eminescu)

l-ai văzut, nu era, ba era, l-ai văzut, nu-ncepe iar, dealul e ca o masă fără nimic pe ea şi el va fi alergat ca umbra unui iepure -

mă fericesc atunci cu vederea poetului, nu e rău să faci caz de poet, acolo, la câte-o ocazie -

vedea-v-ar dumnezeu, feciori şi pui de lele, pocniţi, tăiaţi şi puşi pe disc spre goluri de teori,

metamorfoze în viteză maximă

doar nu eşti tu Andrei, nici tu Mihail, nici tu, nici tu, pe disc, voi recita, recită, voi recita la fel, recită, n-ai auzit, nici tu, ceilalţi se-mbată-n amintire, nimic rotund, nici jos, nici sus -

cel cu fractalii nici atât surpriza tunsă zero, nu ştia că mai trăieşti, ştia că am înnebunit, sau era altceva, numai discul, trezirea din trezire, fără prea multe filtre de la împărat la martir

te-ai văzut martir, nu m-am văzut, mă tot trezeam fără să dorm, n-am ştiut c-o să dau peste copii ca tine, de 1-12 ani, şi ne făcură plămânii explozie, iar m-ai făcut să monologhez, mi-ai refăcut soarta, alte vremuri, alt condei, zona e brăzdată pe ceruri de lumini zmeieşti, meteorice, teor de teor se trage pe acolo, raţionalităţi de-ale vâlvelor subterane, în compania lor, de ni se va întâmpla, asta se poate, să ne vedem prin reflexii de timp intermediate de ei, la amiciţie, dacă au chef, te rogi de ei, le intri pe sub piele, îi laşi să te poarte mai toată valea lor de univers, tot universul lor de vale, în jocuri şi puteri de fractali, iar puterea nu stă-n voia şi momentul tău, cum ar fi scris în cer, o viziune, un zbor, într-o doară, pe vreo scară, cu acoperişe umflate de aer sfânt, te văd citindu-mă, te văd şi teorii, sperez să nu le displacă, noroc de vin-vinars, eu să-ţi vorbesc tu să m-auzi citindu-mă în lepturariu, literele străbune la tine, eu le lăsasem ciriliane pentru bătrâni, eşti un copil deştept, poate mai bine nu mă citeai, mai bine nu mă scriai, a fost de-ajuns nefericirea mea, ai crescut-o, din lanţ în lanţ nefericirea asta se face scară la cer şi de acolo, de n-am pica în iad, numai recitarea ta ne poate propulsiona în vreo parte, cât să ne rabde iar pământul, piatra, şi să ne mângâiem ca între prizonieri şi fraţi, împăraţi şi proletari, Kaiser în Viena, concepist în Sibiu, ai mei s-au dus din viaţă, trăsurile-mi sunt grele, tu mă vei ţine minte prin codrul de durere, o să-ţi pară plăviţă şi îngeră cântarea-mi, vei şti de mine-n nebunie, vei şti în veşnic disc rotit, tăiate stele vei reîntregi cu strălucirea minţii tale, copile, aş mai fi trăit, ci tu prea tânăr te urneai din lanţuri, sunt stele pline de surprize, meteoriţi, teori, hangii cosmici, ţin loc câte unul, când s-ar distra, s-ar odihni, s-ar deştepta în altă lume, aşa te-am şi văzut, primindu-te, de şi tu vei ajunge teor mă vei vedea cum mai m-ai văzut, schimbat, magistrul tău nu mă văzuse, orb cu orb, orbie cu orbie, mai da, ochii conaţiei adevăraţi abia ţi-i apără de ciori şi zori, teorii dintru început te stimulau şi pentru mai târziu, de bătrâneţe mă scriseseră Polux, m-am rebelat şi am venit într-o itineranţă teorică, ne vom pelerina la cascadă pe unde din când în când ţi se trezesc părinţii de prin cotloanele părăginite ale patriei, la fel şi tu, cu ei, nu trebuie a te citi oricine poate pe dumnezeu citindu-l tu,, ce ucigaşi de-ai tăi, de-ai mei nu ni s-ar tulbura şi nu şi-ar mai face meseria-măiestria, neîntregită viaţă, dreptatea pe fractali, emoţia de peste vieţi eu ţi-am întors-o pe când copil mutatu-m-ai din glie la teori, rimez la mag, nu şi teorii, mai repezi entităţi, la concurenţă cu lectura de femeie prin perii constelate, acest mister cu greu se poate reprezenta, operă din operă, deşteptare din deşteptare, înnebunire din înnebunire, când nu se şterse scrisul de pe piatră, câte-un rol – pictură – tăietură, static a la eternitate, compasiunea legatto-ul, nici vouă nu v-a mers mai bine, epigoni, noi v-am admirat din respectul tău, ceilalţi parcă ţi s-au făcut doar ţie epigoni, cu noi prin tine, tu şi-n noi şi-n ei, noi şi-n tine şi-n ei, dupre legile propăşirii literelor, noi toţi şi litere şi literă, tăceam într-un răsunet, acum deliterez vederea fractală printre teori, se simt, ca după o chemare amicală, blajică, de-o măsurasei cu pasul şi cu salve, între biserici din Târg, din Deda, un punct-două şi dominaţiunea fractalică o ai multispiralat, vezi-te-n atâţi teori ce se apropiară la sporovăiala neobişnuită anume către tine, şi buni şi nebuni, cum fiu mi-ai fi putut fi, cum m-ai putea ucide ca Oedipus, necunoscându-mă, de ne-am certa, ci n-avem cum, teorii ni se interpun de dragul panteonului din interludiurile fractale m-ai omorâ, eu mort te-aş reconcepe amorului cu muza, nu te uita la moda mea pasată, atâta şi ţicneala şi bolirea, mai că-mi pare rău de tinereţea ta, oricât se transformă în frumuseţea naţiei visate, s-au săturat teorii iar de mine, intră-le-n horă printre mari fractali codificaţi şi după-a ta poemă ce june dedicatu-mi-o-ai ca un devotament romantic: feţe cosmice ne taie moştenirea, sub Tâmpa, mai în Cosmos, la Cluj, la Cernăuţi, computere, fractali, adaose-n de noi, le putem refuza, dar discul ne-a prins bine îţi mai desţărânezi şi amintirea mai bătrână în cea mai tânără, fără perversiune, din tată-n fiu.

Cascada   

(Aceiaşi, epigoni, o nevastă, computer)

scrie piesa, da, şi s-apucase de fractali, o fi îmbătrânit Otto, necazuri; Newton-Nippon, ce-aţi făcut cu moara de argăsit stafii -

carul de argăseală îi ciocneşte tatăl şi trece mai programat galaxia -

întâi meditaţie, apoi nuvelă, neamuri creangă pe-ale cascadei, că împăratul a întrebat toată ziua de Iancu, ai auzit şi tu, Mureşanu -

înainte sau după o iritaţiune, între Vega şi Betelgeuse, la masă, nu mi se mai făcea foame, vine ea apa, feţe spălate, bisturiul, spre Betelgeuse -

voiai o piesă Tacitus, că mori, că amânasei, intergalactic în moară, intertemplu, vertical, doină-vară, scripeţi în gol, zborul-urbariu, corala, gimnazişti, teologi, filosofi, glosarul gigantelor, raze numai stele, doar culori planetele, pulberea martirilor pe neplătite ctitorii în altă lume, dai peste vreun secret şi te-ai dus -

de ce ţi-a trebuit confuzia Venus, spirala e a acoperişului, a tăieturii dumitale cranian-fractale, nesimulabilă, cortina -

iar o piesă, cascadă năduşeală-interludiu, icterul securiştilor din toate timpurile şi Vienele, viermii din mărul lui Newton, inspiratorii lui Ibsen, tubercul tuberculs, formal şi uniat sezonul urletului copilei prin mărul din New Zork -

aşa o întreabă îngerul ei şi tot aşa îi răspunde moara seara noaptea de tot fărâme de graniţe deşertice bistriţene neamuri verticalităţi genetice alternate de puţuri sufocante dacă frântă iar promise culoarea marţiană ni se lăţise de temei -

transă de lumi îşi delira umbra dintre lumi şi voi scandaţi scandal, ăştia ne-or luat şi piesa, direct din sunetul apei din cap, din computer -

din orice palmă de Sion joacă pe degete vastităţi ermetizate mantric, revoluţia de catifea de la 1848, scrie, un răsunet altfel, mai târziu şi devotamentul, hărţile, computerul, bazele de rachete din Rodnei, Apuseni, Bistriţa, scurgerile de la Rişculiţa, victimele tardive generalizate, scăparea de sud, spre Betelgeuse, nu, Vega, schimbarea lunetelor, binocularele terestre, tot se apropie trupe, chirurgi morbizi, chiar morţi, infirmiere văduve, cu mutilările din sapere pneuma afumată, evenimente contrasferice -

sufixări etnice, chirurgii estetice, păcate de meditaţie, anti-nuvelă, pantofii negri ai preşedintelui indian erau la fel de proaspăt lustruiţi ca ai umbrei lui Andrei Mureşanu, pe răchită împletită, brazii ca-n Almora, surorile mai multe, care n-au fost ucise -

un răsunet mai rar, scuipat de Titus şi de Paul, primul, măcar, mai poate fi un pic operă a lui Eminescu, de după Mureşanu, sub domă, lumină şi nor, o noapte lipsă, du-te până la Bremen -

morţii devreme nu sunt cei mai departe, părinţii călcaţi de cai, poeţii ucişi de elefanţi în rut, botezătoarele copiilor în aure convulsionate, şi-aşa discuţia mi se duce între, nu între Cipru şi Malta, nu între Calaea Laptelui şi Andromeda -

temele de la urmă nu mă mai fac curios, zisesei eseu, am răspuns nuvelă şi meditaţie, în glumă piesă, genurile astea se studiază la Blaj, după Bistriţa, înainte de Braşov şi Sibiu, aşa că n-ai venit nici să mă vezi, nici să-ţi spun cum şi-a omorât Aurangzeb fiii spre a nu-l omorâ ei, ci să-mi înredinţezi, în replică, non-stagiul de la Cluj, de vă credeţi eminescologi, iar mureşanologul n-are frate, intens am celebrat surorile, ne-au apărat, şi mame tinere muriră -

eu am venit fără nicio idee că aş fi de pe aici sau că aş fi teor deodată vreo apă detoarsă în cascadă-cnută-limbă -

vreun eseu adică lipseşte şi teorilor

te reîncarnezi în cine ţi se comandă -

cum îţi e norocul -

îţi pare c-ai ales -

că eşti ales -

oricum, tot un drac, domnule, mă ocup de Mureşan ca eminescolog, poemul lui, motivarea, şi pentru că am făcut un lepturariu românesc în India, întru Eminescu, teoric Aron Pumnul, fără Mureşanu, teorsis -

amprentele a zeci de teori şi de fractali din toate computerele astronomice -

prea des mă crezi adormit aş vrea să-ţi scriu din noaptea când te-am convins că sunt teor, adâncă tinereţe, te-ai şi speriat, dar mai curioasă ai fost, te-ai făcut că uiţi şi ai stat aproape, fractal de fractal, noroc că am fost de aceeaşi religie, tu cam frigidă, a la teora, pe după autorii cascadei -

cascade cosmice pe computer, la o întâlnire de teori chiori, din medii adverse, autoregenerându-se şi autoanihilându-se, ca tine, bărbate, orice teor mort îşi duplică semenii vii, câţi de tine crezi că mi-au torturat frigiditatea -

subiectul ţi-a fost ucis, oricum pe încetul, pe cascade, computerul şi înregistra pulsaţiunile voastre -

Pe disc

(Fractali & teori)

te doare, frăţioare, spuma persoanei adormite, stejar banj, brazi almorici, te-ai trezit şi tu, ca dintr-o comă, trezindu-vă, dacă la o trezire ţi-e aşa frică, la o înviere mori dinainte, unul singur a trecut-o -

a fost la Iaşi prizonier la ruşi, ce-i mai trebuia să predea participii -

valuri coca discului de excepţii -

rărimi -

vin-vinars -

scandări lucreţiene -

răul de disc -

sfera cuţit fractalilor speciei tale -

a câta lepădare a discului de cine aruncat -

discul se leapădă de aruncător -

eu cred că se leapădă de Christos -

se trezeşte lepădare -

creştin din trei din zdrenţele verticale de circular ale discului pământean-lunar-solar -

ozonul rupt în nirvana, în gândul lui Buddha -

adormire-trezire-disc-teor-fractal -

ucişii mamelor liberi, ai pruncucigaşelor, ai relelor de muscă -

discul ca aura domnului -

păcătoşii mei, ce râvnit-aţi ubicuităţi carnale -

când m-ai vedea, părinte -

fiindul disc în unul din grup -

teorul cu memorie, cnut-cnută, limb-limbă -

dracul discului se şlefuie proporţional în toţi, sunet-răsunet, visceraţiuni luminofage, fosfor decerebrat, mama cancer -

te-au deşteptat străbunii pe disc, discul morţii-învierii de cu noi, bistriţeni -

disc fractal computerizat, roata vieţii-morţii-teorilor, o sinucidere poate rezulta în reconcepţie de sine mântuitoare, o sinucidere a discului prin fiecare înviere a întâlniţilor în secret tot în altă parte, tot altă dată, la tinereţe nu-ţi dai seama, la bătrâneţe nu mai ai cu cine, nici cu ce, neică -

discul a trecut de civilizaţia vederii-orbirii, de unde fii în toată amnesia -

profundul gol doar discul străbătându-l golindu-se din ce în ce în ce de altă şi altă trezie aglomerate naşteri de teori pe amintiri de orhidee -

mi-e dor de când eram nebun de când eram beat de când eram tânăr, cine-oi fi fost cum mă chema, tot tu mă oglindeai mă achitai -

noroc de disc noi ştim foarte puţin din câte ni se întâmplă, din câte s-ar putea să ni se întâmple, discul ne-a smuls şi dus, merge când ne trezeşte aruncat cu nesaţul durerii de a nu mai dormi -

mănunchiul de buburuze de pe piatră discuie nunţi catolicei aeroelasticităţi -

uită unde te-am adus, regresia antidisc teoric la antipod pe-o irespirabilă nemurire -

alTeori (Epilog)

(Autor, Eminescu, Mureşanu)

n-aş dori decât de cel ce te-a ucis, ca luminarea prin ameninţări, drumuri serpentinate, şocul de computer, dragostea şi ura deocamdată maxime, apoi nimic, tot altă lume, altoeri, Teori, alTeori, Teorii lui Mureşanu, păi şi Eminescu, un ce misterios, oraşul în oglinzi, ne lăsarăm toţi părinţii să moară, nu ne muriră şi-i lăsarăm să ne lase să-i lăsăm să moară -

teorul acesta ne-a ascultat şi se apropie, nu suntem pregătiţi, ori ne înnebuneşte ori îl înnebunim, Mureşanu de ne-ar reprezenta, de n-ar fi scârbit, de n-aş fi-n Iaşi, locul e pe disc, ne-om comunica până-n părinţi bună-voia, tot n-a mai rămas decât astă-seară, şi nicio speranţă, arcă pe apă, disc în aer -

venise un tânăr în soţietatea noastră, mi s-a părut potrivit şi pentru pendada teorilor, cu un devotament pentru mine, nu şi pentru voi, are oasele de mai diamantini fractali şi vocea de cu-a îngerilor viersuire, ne auzim şi noi, nume, dicţii, tragedie, o plimbare de grădină şi poate nu schimbăm o vorbă în de toţi cum ne răsună cinstea a-i căuta pe-un tânăr şi teorii tuturor universurilor fractalizate-n vreme să-le semnalizăm o invitaţie şi ei să reînvârtă bolta-sămânţa-haosul, ne mai aerisim, sacrăm fiind sacraţi de sus în jos, aristocratic, în nume andreian -

  PROFETISMUL LUI MIHAIL EMINESCU

                  (partea a XI-a)

                                                                   Gheorghe Constantin Nistoroiu

   „Deasupra tuturor gloriilor efemere şi deşertăciunilor

   legate de patimile noastre omeneşti, un singur punct

   rămâne fix, neclătinat de nici o catastrofă istorică: geniul.”

                                  (MIRCEA ELIADE)

   Profetismul protodac şi geto-dac a păstrat şi conservat Patrimoniul spiritual-religios al Strămoşilor Nemuritori, din aria celestă a Creaţiei divine, prin Geniul popular, Înţelepciunea Străbunilor, Poezia pură, Codul Legilor Belangine, Civilizaţia Matriarhatului Reginei Hestia, Cultul Zamolxian, Cultul monoteist, Proorociile Sibilelor Vestale thrace, devenind de-a pururi temelia profetismului mesianic creştin.

   Asumarea profetică, presupune o vocaţie deasupra celor fireşti, presupune o misiune naţională mesianică ce se concretizează ca o apologie creştină, ca o mărturisire ortodoxă, ca o chemare a celor aleşi, ca o alegere a celor chemaţi, ca o ardere mistică în care focul Tradiţiei întreţine flacăra spiritului naţionalist hristic, ca un izvor viu de creaţie, participând la Destinul Neamului circumscris Crucii lui Hristos, care înseamnă Suferinţă, Iubire, Adevăr, Credinţă, Demnitate, Jertfă şi Înviere.

   Trăirea cultural religioasă, respectiv Profetismul mesianic curge în Delta creaţiei creştin-ortodoxe prin trei braţe ale Fluviului spiritual: Poezia-Filosofia-Teologia.

   Poezia este forma pură a Filosofiei creştine, iar Filosofia este trăirea Poeziei în sfera ei cea mai înaltă, ce se întrupează în Teologia azurului serafic.

   Ca toţi marii noştri Profeţi creştini, Mihail Eminescu, a ucenicit, s-a format, s-a definit şi a devenit misionar ortodox prin Cultul religios cu care şi-a venerat Cultura Înaintaşilor Dascăli Regali Dacoromâni, începând cu înţelepciunea profetului-rege Zamolxis, amintit de istoricul-poet Agathias Scholasticus de Myrina prin „Regulile lui Zamolxis”, cu proorociile Profeteselor-Vestale-Sibile, cu filosofia marelui preot-rege Deceneu, cu muzica serafică a lui Orfeu, cu poezia regelui Scythiei Minor – Dobrogea, Cotys I, protectorul amic al poetului exilat P. Ovidius Naso (43 î.d. Hr.-), Niceta de Remesiana, Ioan Casian, Dionisie Areopagitul.

   Totul l-a entuziasmat pe poetul Ovidius, îndulcindu-i exilul, ba chiar comunitatea geto-dacă, l-a înfiiat ca pe o rudă apropiată lor, deopotrivă cu: regele-poet, bărbăţia daco-geţilor, curajul scythilor, anotimpul pur, sălbatic, cu vitregia sa ancestrală, omenia suverană aşternută peste tot, astfel încât în semn de recunoştiinţă a învăţat cu uşurinţă limba fraţilor geţi în care a scris poemele sale de succes.

 Colaborarea literară dintre poetul Ovidiu şi regele poet Cotys I, încadrat într-o figură senină, frumoasă, blândă ce reflecta înalta sa vocaţie lirică este menţionată, de latinul mândru că a devenit asemenea geţilor, afirmând astfel despre geto-dacul monarh, devenit şi al său, fascinat de arta şi puterea seducţiei încrustată în veşmântul regal estetic: „Poeziile tale dovedesc că, dacă ai îndepărta de pe ele numele tău, aş spune că nu le-a compus un tânăr trac. În acest ţinut, Orfeu nu mai este singurul poet.” (Epistulae ex Ponto (II, 9)

   În „Ţara copleşitoare ca natura însăşi”, adică: „Aici-n această ţară, în care ceru-i sumbru/ Şi apele sunt grele, ba până şi ţărâna/ De ce? nu poți pricepe, dar simţi că-mi dă fiori”, în „Ovidiu către soţia sa”, poetul înduioşat de omenia, demnitatea, dârzenia, sacralitatea fluviului misticii milenare, izvorul primordial abundent al creaţiei, din care se revarsă ca nişte mari afluenţi, marile virtuţi lirice, filosofice, teologice ale Dacilor nemuritori, nu se plânge de asperităţile vremii de pe acele meleaguri ce-şi păstrau încă aura ancestrală, unde ceru-i sobru, nu sumbru, cu ţărâna sacră, cu apele mari şi adânci de legende, cu eroismul şi martiriul lor, cu natura alb-albastră virgină, înveşmântată în  hlamida albă a liniştei necuprinse.

   Într-o altă ipostază, natura de Acasă a lui Eminescu este vie, însufleţită, gătită ca o mare sărbătoare, îmbrăţişată profetic, azuric, serafic de Luceafăr, dându-i prilejul lui George Anca, Vâlcenul de Aur, drag mie, să consemneze în teza sa de Doctorat, cromatica lirică a anotimpurilor, a poeţilor şi a vremurilor lor: „Tautologia templului naturii, cu accente astrale asupra spaţiului echivalent, prin peisaj, spiritualului, se exprimă în termenii istoriei sau naturii religioase. I-ajunge poeziei pădurea vastă de unde sfâşie glas înzăpezitor de privighetoare, de doină prohodindă.” (George Anca, Baudelaire şi Poeţii Români – Corespondenţe ale Spiritului Poetic – Teză de Doctorat, Conducător ştiinţific Prof. dr. doc. Zoe Dumitrescu-Buşulenga, Bucureşti-1974, Ed. Bibliotecii Pedagogice Naţionale „I. C. Petrescu”, Academia Internaţională „Mihai Eminescu”, Bucureşti-2001, p. 155)

 

    „În pădurea argintoasă, iarba pare de omăt,/ Flori albastre tremur ude în văzduhul tămâiet,/ Pare că şi trunchii mândri poartă suflete sub coajă,/ Ce suspină printre ramuri cu a glasului lor vrajă.// Crengile sunt ca vioare printre care vântul trece,/ Frunze sunt ca clopoţeii, trezind ceasul doisprezece,/ Şi prin albul întuneric al pădurii de argint/ Vezi izvoare zdrumicate peste prund întunecând/ Şi sărind în bulgări fluizi pe pietrişul din răstoace/ În cuibar rotit de ape peste care luna zace.// El aude un cântec dulce, plin de lacrimi şi de noduri,/ Doină de simţire ruptă ca jelania-n prohoduri,/ Împlând codrul de zăpadă, sufletu-i de-o jale mare,/ Pare-i că din piept de fată cântă o privighetoare.”  (Călin Nebunul)

   Profetismul lui Mihail Eminescu cuprinde nu un spaţiu necuprins, ci un cer veşnic daco-românesc.

   Poetul creştin, Filosoful ortodox, Teologul mărturisitor îşi trage seva din Tradiţia noastră sfântă, pelasgă, prelinsă în Potirul Şcolii Literare de la Tomis, iar curgerea angelică se revarsă neîncetat de la Orfeu, Clotys I, Ovidiu înspre primul mare poet al Daciei, Sfântul Niceta de Remesiana, „cel mai mare autor liric al epocii literare dacoromâne.”  (Mihail Diaconescu, Istoria Literaturii Dacoromâne,  Ed. Alcor Edimpex, Bucureşti-1999, p. 94).  

    „Apollo, Hyperion, Orfeu, reia scriitorul, eseistul, traducătorul George Anca, filosof al Religiilor, demnul urmaş al lui Mircea Eliade, Ioan Petru Culianu, Daniel Constantin ş.a., vin prin opera ovidiană să-l inspire pe Eminescu, viziunea lui, înainte de a se regăsi în sine, trecând prin arcanele preovidiene ale antichităţii originare, simbioză pe care o regăseşte şi biograful italian Rosa del Conte: <<vedere în Eminescu una felice sintesi, il culmine di un processo d’assimilazione della grande poesia europea, iniziatosi in Rumenia Con l’eta moderna, noi rivendichiamo l’arcaicita e quindi la „rumenita”>>. „Vechiul cântec mai străbate, cum în nopţi izvorul sare” - <<Giunge a noi l’antico canto, come zampillar di fonte a notte.>> (Rosa del Conte, Mihai Eminescu o dell’Assoluto, Moderna, 1962, p. 4)

   De la regele poet Cotys I şi favoritul său exilat Ovidiu, Eminescu urcă aşadar, spre marea personalitate a Sfântului Niceta de Remesiana care şi-a răspândit lucrarea misionară, elaborată prin scrierile de rezonanţă: Libelli instructionis, De diversis appellationibus, De vigillis servorum Dei, De psalmodie bono, în ţinuturile thrace: Dacia Mediterranea, Moesia Superior, Moesia Inferior, Scythia Minor şi malul stâng al Dunării de Jos, având între favoriţi comunitatea bessilor.

   „Culmea cea mai înaltă a creaţiei literare a Sfântului Niceta de Remesiana este imnul Te Deum laudamus, o capodoperă lirică. Unii istorici literari îl compară pe Sfântul Niceta de Remesiana cu Eminescu şi numesc Te Deum laudamus <<Luceafărul>> literaturii dacoromâne.” (Mihail Diaconescu, op. cit., p. 83; A. E. Burn, Niceta of Remesiana. His Life and Works, Cambridge-1905) 

   Profetul creştin ortodox parcurge astfel calea spiritului religios într-o triplă dimensiune: istorică, filosofică şi teologică, ancorând logica interioară a realului în dinamica profundă a existenţei sale, care pleacă de la necesitate, depăşeşte continuitatea, urcă în legitate, rămâne stabilă, dar se înalţă totuşi spre culmile revelatoare, fenomenalizând astfel esenţa. Aşa s-a cimentat temelia spiritualităţii dacoromâne dintru începuturile divine, din Zorii Creaţiei prin întrepătrunderea de sensuri fundamentale existenţiale: mama-familia,pedagogul-şcoala, preotul-duhovnicul, poetul-artistul eroul-sacrificiul, profetul-geniul, martirul-mucenicul, mărturisitorul-sfântul.

   Harul, duhul, biruieşte în om prin credinţă, prin fapte evanghelice electrizate de suferinţă şi iubire, întrupate într-o pedagogie naţionalist-hristică, într-un Cult al

Ortodoxiei, într-o Filosofie a Duhului, ce se înalţă ca un Stejar al veşniciei Dacoromânului, ca prezenţă a conştiinţei hristice ce pulsează între cei chemaţi şi cei aleşi privind destinul spiritual religios al Neamului întru mântuirea lui.

    Mihail Eminescu a întrupat fenomenologia esenţei româneşti asumând esenţa spiritualităţi dacice, într-o fenomenologie valahă, fapt ce i-a conferit de-apururi aura expresiei integrale-revelatoare a naţiunii dacoromâne.

   Prin urmare ne aducem o mare cinstire numindu-l Mihail Eminescu Valachus. Cognomenul Valachus semnifică cel mai fidel calitatea de Român întrupat într-o conştiinţă ortodoxă creştină, adică naţionalistă, jertfitoare, înălţătoare, promoatoare de mari idealuri, de înalte înfăptuiri.

   În fiinţa şi persoana sa profetică, Mihail Eminescu a întrupat trinitar ideea de sublim a comuniunii Neamului cu Dumnezeu: prin poezie-filosofie-teologie, ancorându-se astfel fundamental Operei lui Hristos, Evangheliei Sale de restaurare a Omului prin virtuţiile creştine, prin Dragostea ortodoxă, imprimând caracterului său originalitatea gândirii spiritualităţii sale pururea daco-române.

   Poezia pură poartă în fiinţa ei angelică Corola Filosofiei creştine, iar Filosofia religioasă fructele sacre ale Teologiei ortodoxe.

 La încununarea conştiinţei sale moral-creştine se îmbrăţişează toate puterile, toate energiile sufleteşti reflectate divin în omul de geniu, luminându-i menirea, înălţându-i devenirea religioasă mai presus de fiinţă, urzindu-i sinele serafic întru credinţă, răbdare, curaj, demnitate, onoare, suferinţă, nădejde, dăruire, ideal, eroism, jertfă, iubirea întru Dumnezeu şi Neam, nemurirea valahă.

   Profetul capătă astfel o dimensiune apologetică ortodoxă, întrupând fundamentala vocaţie de Sacerdot al Cuvântului, de misiune harică a propriei preoţii, acordată tuturor oamenilor în Amvonul Creaţiei divine, ca chemare, slujire şi slăvire a lui Dumnezeu şi a semenilor care la rându-le îşi asumă aceeaşi chemare-slujire-slăvire, înfăptuindu-se astfel o sublimă relaţie, comunicare, comuniune între Cult şi Cultură în chip jertfelnic, asumat principiului apostolatului naţionalist creştin ortodox ce reverberează asupra întregii naţiuni, asupra Neamului şi chiar asupra omenirii.

   Prin geniul său naţionalist, prin jertfa sa sacră, prin chemarea sa religioasă, prin curgerea sa universală, prin alegerea şi trăirea sa ortodoxă, Mihail Eminescu se identifică şi ne identifică totodată pe noi ca mărturisitori întru Hristos, ca slăvitori ai Crăiesei Daciei Mari, Fecioara Maria-Vlaherna-Carpatina, ca lumină a sufletelor strămoşilor şi străbunilor cuminecate din Potirul Logosului, întru aura transfigurării, a Învierii, a Înălţării şi a Mântuirii fiecărui creştin jertfitor, dar numai în ceata Neamului său ortodox.

   Existenţa profetului creştin ortodox dacoromân este în dimensiunea  sa spirituală o proexistenţă.

 

PUȘI DINULESCU

Perspective

Aseară n-ai catadicsit să mă suni.
Şi-atunci am început să urlu.
Sunt sigur. Azi o să mă ducă la nebuni.

Comentariu.
Genul meu de umor se încadrează umorismului, a cărei imagine este o hidră bicefală, la care un obraz râde de plânsul celuilalt obraz, după cum se exprima Pirandello, scriind despre Cervantes.
Puşi Dinulescu

MIOARA VERGU

Cinste şi gramatică

De la jurnalişti cu notorietate în ţară aflu, cam nedumerită, e drept!, că valoarea, competenţa, mai exact, s-ar măsura în ani. Şi deşi ar trebui să mă bucur (prietenii ştiu de ce!) eu mă întristez. Nu văd legătura directă între vârstă şi competenţă. Şi, ca să fiu mai limpede, am întâlnit numeroşi tineri competenţi şi numeroşi vârstnici incompetenţi.

Sigur, experienţa (mulţii ani petrecuţi într-un loc de muncă, într-o profesie) poate acoperi incompetenţa, cum lipsa de experienţă (vârsta mică) poate umbri competenţa. Nu cumva, cu cât ai mai multă competenţă, cu atât eşti mai tânăr, cu atât vrei să ştii mai mult, să refuzi suficienţa, automulţumirea?! Nu competenţa îţi deschide ochii şi mintea?

Aud, destul de des, „după 20 de ani de experienţă”…Adică? Care-i unitatea de măsură? Cum aflu, după acelaşi criteriu al vârstei biologice, despre nepriceperea celor fără n. ani de experienţă.

Cum se câştigă experienţa?! În niciun caz stând pe bară, asistându-i pe cei cu „după 20 de ani de experienţă”. Cunoştinţele teoretice trebuie aplicate, trebuie confruntate cu realitatea. La orice vârstă. Statul pe margine conduce la perimarea cunoştinţelor… Şi numai şi numai că veni vorba, pe vremea mea (!!!), în practica dintre anul unu şi doi ( şi da, făceam multă practică!), am ajuns în redacţie şi am fost repartizată în secţia Învăţământ, în care, în mod normal, lucrau vreo cinci-şase redactori. Situaţia la zi, la faţa locului, se prezenta aşa: doi bolnavi, doi pe teren şi altul care însoţea o delegaţie de ziarişti străini. Mi s-au cam tăiat picioarele! M-am întors la redactorul şef adjunct, care mă repartizase, şi înainte de a avea timp să mă „plâng”, m-a întrebat ce idei am, ce vreau să scriu şi unde vreau să plec pe teren. Mi-am zis în gând că este un monstru! L-am urât, mi se părea fără inimă, când orgoliul tinereţii m-a îmboldit să-mi zic: „O să-ţi arăt că pot!”. M-am dus la secretariat, mi-am făcut delegaţie, („mi-am făcut”, că doar eram alfabetizată!), m-am dus după semnături, bani de delegaţie şi am plecat. Înainte, însă, mi s-a atras atenţia că trebuie să documentez, să scriu şi să transmit de pe teren. N-am pus întrebări, pentru că am înţeles că trebuie să aflu, trebuie să folosesc cunoştinţele de la şcoală. Am considerat-o şi a fost prima probă în meseria de jurnalist. Apoi, am fost extrem de bucuroasă de isprava mea! (Din păcate, abia acum îi mulţumesc lui A.I. Zăinescu!).

Şi atunci am învăţat o lecţie, pe care am încercat să o aplic de-a lungul vieţii mele profesionale. Dar am şi vrut şi am învăţat de la cei mai tineri decât mine, pentru că generaţia mea are multe de învăţat. Iar dacă eu (noi?) recunosc (recunoaştem), îi rog şi pe cei tineri să accepte că ar putea să înveţe şi ei, de la noi, măcar (despre) limba română, justa apreciere a valorii personale, temperarea şi dreapta judecată. "Cinste şi gramatică" – zicea I.L. Caragiale - sunt cele dintâi condiţii ale unei prese bune. (Fără îndoială, cerinţele pot fi extinse la toate meseriile.) Observaţi? Caragiale nu spune nimic de număr de ani de experienţă!

EMILIA STROE

LUMINA ŞI IUBIREA ÎN PSALMII PREOTULUI-POET DUMITRU ICHIM ŞI IN CEI ARGHEZIENI

Personalitate de prim rang în cultura românească actuală, pe care o promovează în spaţiul canadian, unde locuieşte din 1974 cu familia, preotul Dumitru Ichim, având un doctorat in Teologie dogmatică, a publicat atât in ţară, cât şi peste hotare, versuri şi proză, devenind un nume de referinţă. Preot paroh la biserica ,,Sfântul Ioan Botezatorul’’ din Kitehener, Ontario din 1978, Dumitru Ichim a debutat editorial cu volumul de poezii De unde începe omul, editura ,,Litera’’ Bucureşti 1970 şi a continuat cu poezie de tip haiku si tanka, gen de poezie scurtă japoneză, care i-a adus un succes imens. In ţară a publicat la revistele: ,,Luceafărul’’, ,,Tribuna”, ,, Gazeta literară”, ,,Curierul românesc”, iar in străinătate la revistele: ,, Cuvântul românesc”, ,,Luceafărul românesc”, ,,Lumină lină”.
A publicat volumele de proză: Planeta Ichtys-1974, Vinerea Mare-1975, Sub umbra Sfinxului, in colaborare cu Petru Răzuş-1978, Urmele (poeme haiku)-1977, Constantin Brâncoveanu (poem istoric)-1981, Melcul-1981, Agape-1982, împreună cu Nicolae Novac şi soţia sa, Florica Batu Ichim. Critici consacraţi i-au apreciat talentul creator, maturitatea scrisului, cultura şi sensibilitatea sa. Părintele mitropolit Bartolomeu Anania, care a fost si scriitor, spune că ,,arta lui se maturiza de timpuriu şi mai rămăsese perspectiva consacrării prin litera tipărită’’. Fiica părintelui Dumitru Stăniloae, doamna Lidia Stăniloae-Ionescu îşi aminteşte de anii de studenţie ai preotului-poet Dumitru Ichim: ,, studentul Ichim frecventa cenaclurile literare ale Bucureştiului, împreună cu viitoarea sa soţie, Florica Batu şi toata lumea era de acord în a spune că ambii se distingeau printr-un dar deosebit al cuvântului scris’’.
Există în poezia sa mai recentă unele poeme intitulate Psalmi, care au aparut la editura ,,eCreator’’ Baia Mare 2018. Ca formă, ele sunt sonete de tip shakespearian, amintindu-ne cumva de Vasile Voiculescu, cu Ultimele sonete închipuite ale lui Shakespeare în traducere imaginară. Fondul, conţinutul lor, plecând de la Psalmii davidieni, binecunoscuţi părintelui poet din textele biblice, ne poartă cu gândul la celălalt mare poet al nostru, Tudor Arghezi şi Psalmii săi.
La o primă abordare, psalmii părintelui Dumitru Ichim par o poezie inchisă, ermetică, cifrată. Rămâne in minte o muzicalitate specifică, nemaiîntalnită până la dânsul, iar aceasta te face să mai citesti o dată şi incă o dată poemul, până când din urzeala-i deasă, încep să transpară motive poetice şi teme biblice, cuvinte şi înţelesuri noi.
Suntem in faţa plurivalenţei si ambivalenţei textului poetic. Poezia este prin excelentă textul literar în care cuvintele generează imagini noi, multiple, pornind de la un centru, de la un motiv sau temă dată ce rasfrânge in jur lumina lor, asemenea unor raze de soare. Tema iubirii şi a luminii este o constantă a psalmilor părintelui Dumitru Ichim. Iubirea imbracă atât forma poeziei clasice, în care cei doi indragostiţi străbat timpurile si lumea, înfrângând opreliştile, cât şi forma unei poezii mai subtile, în care personaje biblice ne invită la meditaţie şi transfigurare. Sonetul, ca poezie cu formă fixă, are o eleganţă aparte şi solicită un plus de concentrare, de unde frumuseţea sa, locul său de regină a poeziei. Unele dintre sonetele părintelui Ichim, au titluri hazlii, sunt uşor umoristice, dar numai aparent: Psalm in doi şi-o soacră-n plus; Psalm cu cârlionţi de aur; Psalm cules din spini de cactus. Alţi psalmi se referă la teme biblice:

Psalm cu pilda carcasei; Psalm la uşa foişorului, Psalmul Apokastazei; Psalm dintr-un ciob de psalm.
O altă temă este aceea a condiţiei poetului, a destinului său: Psalmul crescătorului de stele; Psalmul la modul gramatical al iubindului. Peste toate domină însă iubirea, cuvânt magic ce guvernează universul, transcris de poet cu majusculă. Iubirea este de esenţă divină, iubirea dintre bărbat şi femeie este cheia vieţii şi sursă de lumină. Aproape toate sonetele fac referire mai mult sau mai puţin voalat la acest sentiment nobil, rafinat, uneori pătimaş, care este dragostea. Câteva sonete se detaşează chiar prin titlu: Psalmul iubirii nebune; Psalm din păgâna humă; Psalm cu Rumi în gradină; Psalm de închipuire a trandafirului. Pornind de la versetele biblice din Facerea (I,3): ,,Şi a zis Dumnezeu să fie lumină ! si a fost lumină” şi Ioan(XIII,34) ,, Vă dau poruncă nouă, ca unul pe altul să vă iubiţi. După cum eu v-am iubit pe voi, aşa şi voi unul pe altul să vă iubiţi”, poetul Dumitru Ichim, reluând tema iubirii şi a luminii in Psalm in doi şi-o soacră-n plus, adresează Iubirii intrebări, fără a aştepta raspunsuri. Ea este asemenea unei năluci care se inalţă până la cer, trecând peste barierele silogismelor şi ale matematicii, peste ecuaţiile ce se pretind deţinătoarele secretelor universului. Sonetul este construit antitetic, pe opoziţia gândire logică/iubire, sentiment. Antiteza nu este o simplă figură de stil, ci un mod de concepţie şi construcţie, de unde rafinamentul poemului şi frumuseţea sa.
Poetul pune in opoziţie ,,vocala’’, adica poezia, ,,duhul’’ ei ,,de aur”, calitatea sa, puritatea sa, ,,zvonul din lumina’’ cu ,,ecuaţii’’, ,,kilul si calupul’’, mintea:
,,Dar sceptrul îl vrea mintea, că-algebrei e despină,
Că totul se măsoară cu kilul si calupul,
C-ar prinde-n ecuaţii chiar zvonul din lumină,
Maşinarii de glande isprăvnicindu-mi trupul.’’
Poetul Dumitru Ichim este un inovator in materie de limbă si vocabular, el creează cuvinte noi: ,, despină’’, ,, ispravnicind’’, ,,luminandă’’. Acest ,,zvon din lumină’’ se uneşte cu ,,alchimii de cântec’’, intrucât lumina de esenţă divină devine cântec, caleidoscop de melodii, mozaic pentru icoana cea nefăcută de mâna omenească.
Dragostea este ,,un numar’’, iar nu ,,stupar de constelaţii’’. Poetul achiesează la ideea numărului de aur din Renaştere, esenţa perfecţiunii. Poetul se adresează iubirii:
,,Eu una ştiu, iubire, când păru-l laşi pe umăr,
Chiar Dumnezeu fereastra deschide si priveşte.’’

Un proverb popular românesc spune: ,,Ce-i frumos şi lui Dumnezeu îi place.’’
Într-un psalm arghezian intitulat Sunt vinovat că am râvnit, Arghezi conturează un portret feminin, amintindu-ne parcă de picturile lui Paul Gauguin, cu femeile din Tahiti:
,, Iar când plecam, călare cu trofee,
Furasem si cîte-o femeie
Cu părul de tutun, 
(…) cu ochii de lăstun.’’
Intr-un alt poem, Mâhniri, Arghezi pare a-i răspunde:
,,Si Dumnezeu ce vede toate, 
In zori la cinci si jumătate, 
Pândind să iasă prin perdea,
O a văzut din cer pe ea.’’
Iubirea este pictura unei nunţi tradiţionale, cu lacra de zestre adusă de mireasă ca ofrandă. Poetul inchină iubirii un adevărat imn, în cele două versuri finale, care sunt şi concluzia sonetului. Iubirea invinge totul, inclusiv raţiunea, mintea, care se opune şi este ca o ,,soacră, poamă acră’’ , cum se spune in folclor:
,, L-atâta bucurie, ce n-o poţi strânge-n lacră,
De-i nuntă, ce contează că mintea-ţi va fi soacră?’’
In Psalm cu Rumi în grădină, serenada cu cuvinte ambigue este cântată de însuşi poetul iubirii nemuritoare, Omar Khayyam, lângă un ulcior cu vin, spre eterna amintire a faptului că şi noi oamenii, tot din pământ suntem făcuţi, ca şi ulciorul. Poetul continuă pledoaria sa pentru iubire şi pentru îndrăgostiţi, pentru trăirea clipei ca sumă a trecutului, prezentului şi viitorului, pentru iubirea care topeşte inclusiv iadul, mustrând încă o dată ratiunea, ,,cugetul rău şi acru’’ :
,,Iubeşti ? Ce mai contează trecutul, viitorul !
Nu-n toate e prezentul_ce-ai fost, vei fi Iubirii ?
Precum e veşnicia chip al dumnezeirii,
Subţire duh ce-ntrupă, unul din altul, dorul.

Când până-n cer sunt cântec, taci, cuget rău şi acru:
Iubesc, chiar însuşi iadul îl văd frumos şi sacru !’’

Poetul ne oferă o primă şi ingenuă icoană a dumnezeirii în versul :
,,Precum e veşnicia chip al dumnezeirii’’.

Sintagma ,,subţire duh” ne trimite cu gândul la cealaltă persoană a Sfântei Treimi.
Arghezi în Psalm – Ruga mea e fără cuvinte, vorbeşte şi el de veşnicia dumnezeirii, la care se raportează:
,, Ruga mea e fără cuvinte,
Si cântul, Doamne, mi-e fără glas,
Nu-ţi cer nimic. Nimic ţi-aduc aminte,
Din veşnicia ta nu sunt măcar un ceas.’’

Cât despre păcatul care are drept plată iadul, Arghezi este ironic la adresa jalnicei sale făpturi, incapabile de a-i mulţumi Creatorului pentru ce i-a dat:
,,Vreau să pier in beznă şi in putregai,
Nencercat de slavă, crâncen şi scârbit.
Şi să nu se ştie că mă dezmierdai
Şi că-n mine însumi tu vei fi trăit.’’

Continuând cu Psalm de închipuire a trandafirului, poetul Dumitru Ichim trece de la un aparent elogiu adresat Iubirii, prin binecunoscutul simbol al trandafirului, la o poezie cu temă religioasă, în care trandafirul este subiectul unei profeţii despre o iubire jerfelnică, ,,zdrobită ca un strugur.’’.
Este iubirea Celui ce s-a întrupat, a murit purtând pe cap o coroană cu ţepi, dar a înviat pentru noi toţi, pentru a ne ierta şi a ne arăta un model.
Iubirea lui Iisus Hristos, Fiul lui Dumnezeu Tatăl, care a luat trup de om, născut de prea Sfânta Fecioara Maria, anunţată de arhanghelul Gavriil că, ceea ce s-a zămislit in pântecele ei este de la Duhul Sfânt(Buna Vestire):

,,Cum mama dibuieşte mireasma care doare,
Că ea-i dumnezeirii cu lutul născătoare,
Fiinţei dând din lacrimi sămânţa de văpaie’’.

Poetul creează un adverb de mod, ,,petalic’’, de la un substantiv, ceea ce conferă un înţeles cu totul aparte sintagmei ,,zboară petalic în aripă’’. Aripa este ca o petală de floare, zborul este ,,rotund vârtej Luminii’’. Această emanaţie a luminii face referire atât la Schimbarea la faţă a Mântuitorului, cât şi la însăşi taina Învierii, când El nu a putut fi recunoscut şi a fost confundat cu grădinarul:

,,Lărgindu-mi ţintirimul cu spinii şi hotarul,
N-a fost normal, Iubirii, să cred că-i Grădinarul ?’’

In Psalmul polenului de cenuşă, poetul face o comparaţie între curcubeul răsărit după ploaie, in metafora ,,se bea sfios din moarte’’ şi ,,polenul de cenuşă’’ care ,,dă focului fiinţa”, pentru a sublinia ideea regenerării vieţii din moarte.
Patima Mântuitorului, jertfa Sa pe cruce şi apoi Învierea au arătat omenirii că iubirea Sa pentru oameni a învins timpul, vremelnicia. Asemenea este şi dragostea Tatălui Creator, despre care ni se spune că ,, atât de mult a iubit Dumnezeu lumea incât a dat pe Fiul Său Unul Născut, pentru ca oricine crede in El să nu piară, ci să aibă viaţă veşnică.” (Ioan, III,16).
Iubirea este eternă, ea invinge temporalitatea, spaţialitatea:
,,Iubirea nu-i speranţei şi nici credinţei roaba.
Ce-i veşnic totdeauna a râs de tot ce timp e.
Cum şi-ar purta coroana, din scris de spin si ghimpe ?
Crezi roua, plânsul nopţii, că-i ochiului degeaba ?’’

In Psalmul pariului pe nemurire, tema iubirii universale implică cel putin două tipuri de lectură: aceea a iubirii dintre un bărbat şi o femeie, incluzând subtema fericirii, dar şi a nefericirii, a ,,pelinului”, şi iubirea mult mai discretă, aceea christică, ce aminteşte de Sfânta Euharistie:
,, Bea vinului pariul ce-ai pus pe nemurire,
C-ai câştgat toţi spinii coroanei de Iubire !”

Ca o replică personală la Cântarea Cântărilor din Vechiul Testament, dar şi ca un joc de cuvinte ce îndemnă la o altă cheie de lectură, poetul spune:
,,N-au fost luminătorii, ci a luminat sărutul
Cântărilor cântarea îngemănând-o-n zodii.’’
Cântarea Cântărilor, considerată de unii exegeţi drept un poem de dragoste ce nu are a cauta între cărţile Bibliei, a primit interpretarea cea mai frumoasă şi adevărată, anume dragostea dintre Hristos –Mirele şi Biserica- Mireasa, tema fundamentală.
Psalm dintr-un ciob de psalm revine la tema Creatorului–Olar şi a creaţiei sau a creaturii, printr-un paralelism între ceea ce creează olarul_,,ceşti, idoli, porţelanuri” şi ceea ce Dumnezeu-Olarul-Creatorul a făcut din lut, adică pe om, căruia i-a dat apoi ,,suflare de viaţă”: ,,Atunci luand Domnul Dumnezeu ţărană din pămant a facut pe om şi a suflat în faţa lui suflare de viaţă si s-a facut omul fiinţa vie’’. (Facerea, II, 7).
Iată versurile poetului Dumitru Ichim:
,,Ceşti, idoli, porţelanuri, nu voi ca să te mustru,
Măcar un spin de viaţă, un freamat pus pe chiclă,
Din zeci de oglinzi, faţarnic, când te răsfaţă lustru,
La cină, chiar şi pâinea e meşterită-n sticlă.”
Maestru al cuvintelor si al îmbinărilor acestora, precum: ,,spin de viaţă”, ,,chiclă”, ,,lustru”, poetul Dumitru Ichim, el însuşi un ,,culegător de stele din stih de atlantidă’’ ne dezvaluie în finalul poemului că este vorba de Cina cea de Taină, unde Mântuitorul instituie taina Sfântei Euharistii pentru totdeauna. Întrebarea retorică asupra răstignirii Mântuitorului insistă pe ideea de neputinţă a umanităţii de a gândi şi de a face binele:
,,Mă-mbată nebunia şi-n patimă viesparul:
De ce n-au spart ulciorul şi-au răstignit Olarul ?”
Arghezi vorbeste şi el despre cină in psalmul Ruga mea e fără cuvinte:
,,Gatită masa pentru cină
Rămâne pusă de la prânz.
Sunt, Doamne, prejmuit ca o grădină,
În care paşte-un mânz. “
Ambii poeţi sunt obsedaţi de lumină; la Arghezi aceasta se rasfrânge pe obiecte, recompunându-le, dându-le o nouă viaţă, un sens nou:
,,Tare sunt singur, Doamne şi pieziş !
Copac pribeag uitat in câmpie,
Cu fruct amar si cu frunziş
Ţepos si aspru-n îndirjire vie.
(…)
Nalt candelabru, strajă de hotare,
Stelele vin şi se aprind pe rând
In ramurile-ntinse pe altare.”
La părintele Ichim, lumina este iubire şi cantec, transfigurare mistică, icoană bizantină:
,,Se lumineaza lemnul sub daltă şi gealăuri.
Aşa-mi mustra Teslarul întregul trup nemernic.
De slab te laşi Iubirii, atunci îi eşti puternic.
Au fluierul dă cântec din cioturi, sau din găuri ?
(…)
Sărutul din lumină se-nfruptă, nu din gânduri.
Iubirii, tâlc de flutur, din oglindiri cunoaşte-i !
Altfel, ce toarce gândul, e doar mătasea broaştei !”
(Psalm de luminare a lemnului)
La Arghezi, lutul se impleteşte cu visul si cântecul; ideea de dumnezeire este pusă pe seama neputinţei sfinţilor de a-şi imagina transcendentalul, in timp ce el, poetul, cade la picioarele Mântuitorului din icoană, sărutându-i-le cu lacrimi ca o ,,boabă de mărgea”:
,,Doamne, izvorul meu şi cântecele mele !
Nădejdea mea şi truda mea !
Din ale cărui miezuri vii de stele
Cerc să-mi îngheţ o boabă de mărgea.
(…)
Eşti ca un gând, şi eşti şi nici nu eşti,
Între putinţă şi-ntre amintire.”
(Pentru că n-a putut să te-nţeleagă)

Câteva sonete şi anume: Psalm cules din spini de cactus, Psalmul Apokastazei, Psalmul la modul grammatical al iubindului si Psalm din păgâna humă au ca temă eternitatea iubirii. Poetul creează imagini plastice şi auditive, într-un simbolism rimbaldian uneori, iar alteori utlizează expresii proprii, umblând la gramatică şi vocabular, reînnoindu-le ca şi cum ar zidi un templu, un templu al cuvintelor şi necuvintelor. Iată de exemplu, dativul etic, una din construcţiile sale preferate: ,,cui oare mi-a-nflorit cireşul ?” (Psalmul Apokastazei). Gerunziul devine substantiv: iubindul:
,,Schimbând infinitivul, cu-alt infinit_iubindul”
(Psalmul la modul gramatical al iubindului)
Unele verbe sunt folosite fără prefixele obişnuite sau desinenţele specifice de persoană: ,, se-oglindă” in loc de ,,se oglindeşte”; ,,floresc” în loc de ,,înfloresc”, în sintagma ,,floresc colindul”. Efectul poetic este inimaginabil, rimele curg, traducând o atmosferă ţesută exclusiv din lumină si cântec; este vibraţie pură, flacără divină:
,,Flămând cântec din cântec” (Psalmul Apokastazei)
,,Junghierea din lumină, când perla se razbună ?” ( Psalmul la modul gramatical al iubindului).
Trăirea paroxistică a acestui înalţător sentiment de iubire lăsat umanităţii de Cel care a creat-o îl conduce pe poet la recunoaşterea faptului ca ,,totul e iubire”:
,,Iar Fiul tau Olarul, i-a fost luat ca fire,
Cu os de axiomă_ că totul e Iubire !”
( Psalmul Apokastazei)
Psalm din păgâna humă aminteste deopotrivă de celebra pictură a lui Tizian_Dragoste sacră şi dragoste profană şi de poemul eminescian, Venere si Madonă. Poetul creează o rimă care surprinde, între ,,Voroneţ” si ,,tristeţi” pentru portretul iubitei, asociind elemente contrare, asemenea unui mit. Frumuseţea, ca si iubirea, generează armonie, dar şi dizarmonie, poate inchide in ea raiul şi iadul. Poetul se adresează iubirii ca unei fiinţe, folosind un vocativ la fel de expresiv ca şi celelalte sintagme proprii:
,,La tine vin, Iubireo , cu flacăra păgână:
Cred că din toate iadul Ţi-a cam scăpat din mână !”

În Psalmul iubirii nebune, poetul creează mai întâi o imagine feerică, idilică în care însăşi ,,prăbuşirea’’ este sinonimă cu ,,cântecul”:
,, Nu-i prăbuşirea cântec ?”
Iubirea trebuie preţuită la maximum, nicidecum desconsiderată:
,, Să nu aduci Iubirii nedreapta înjosire
C-ai şti pe unde iarna ţi-a inflorit salcâmul”
Un verb nou, ,,a flauta” pentru ,,a cânta la flaut”, alături de dativul etic din ,,ţi-a inflorit” rezoneaza puternic imagistic:
,,Ce-ţi pasă violetul că-ţi flaută prin ramuri…”
Din nou apare o altă structură lingvistică şi poetică, generatoare de ameţitoare adâncimi: ,,inimile noaste îi galopează caii”
Finalul sonetului, iubirea tragică, iubirea profundă intrată in propria-i nefiinţare, prin ardere, aduce un dialog straniu al poetului cu insăşi moartea:
,,Râzând îmi sari in braţe:Ne caută, -i la uşă !
Zi-i : Moarteo, mai aşteaptă, până vom fi cenuşă !”
Vocativul ,, Moarteo !” ca şi vocativul ,,Iubireo !” aduce o semnificaţie aparte în registrul expresivităţii stilistice a poeziei părintelui Ichim, acesta plecând de la o formă populară pentru a ajunge la o structură superioară, în care cele două guvernatoare ale Vieţii, Iubirea şi Moartea se întrepătrund şi lucrează în mod tainic.
La Arghezi, în Priveghere, poetul îi spune ceasului din urmă să plece:
,,Ţi-am auzit aripa de scrum,
Cată-ţi de drum”
La părintele Ichim, nu Moartea este cea care are ultimul cuvânt, ci Iubirea:
,,Chiar iadul făr`Iubire ar fi lipsit de straie,
De n-ai fi fost, de unde ar fi furat vapaie ?”
(Psalm cu carlionţi de aur)
Estetica, aşa cum este ea cunoscută ca ramură a filosofiei, ce tratează problemele artei şi ale frumosului, a reuşit oare să dea un răspuns categoriei sau noţiunii de ,,sublim”? Sonetele părintelui Dumitru Ichim il oferă ,,cu asupra de măsură”.

FLORIN EPURE

MOȘII DE VARĂ

În calendarul popular românesc ziua de sâmbătă dinanintea Rusaliilor dedicată morților, moșilor și strămoșilor este numită Moșii de Vară.
La Moșii de vară se crede că sufletele morților, după ce au părăsit mormintele în joia din Săptămâna Patimilor și se plimbă nestingherite printre cei vii, se întorc supărate la locașurile lor subpământene. Pentru a fi îmbunate li se dau de pomană vase de lut (cumparate de la Târgurile Moșilor), pline cu primele cireșe – sau alte fructe, după posibilități, apă, vin, lapte, mâncare gătită, pâine, flori, alături de o cană cu vin și lumânări aprinse. Aceste pomeni, făcute după un anumit ritual, se numesc Moși.
Conform rânduielilor creştine, în zilele de sâmbătă “se dă pretutindeni de pomană pentru sufletele morţilor, care pomană poate consta din mâncare, băutură, haine de purtat şi altele (…). Rugăciuni pentru mântuirea sufletelor lor de păcate se pot face şi în alte zile, dar pomana cea mai bine primită de Dumnezeu este cea făcută în ziua sâmbetei.” Dintre toate zilele de sâmbătă de peste an, există în popor credinţa că “ziua cea mai nimerită pentru facerea pomenilor şi pomenirilor este Sâmbăta Duminicii mari, numită şi Moşii Duminicii mari, Moşii Rusaliilor, Moşii de Rusalii sau, mai peste tot locul, Moşii cei mari sau Moşii de vară.” În aproape toate regiunile ţării se păstrează obiceiul de a se da de pomană vase de lut sau de porţelan, căni sau străchini de lemn împodobite cu flori şi umplute cu fructe, lapte, vin sau apă. “Oalele, ulcelele, cănile şi sticlele se dau de obicei pline cu vin, iar cine n’are le poate umplea şi cu apă. Cofele şi toate celelalte vase sunt împodobite pe la gură cu cununi de flori, de trandafiri mai ales, dacă sunt înfloriţi în această vreme. Printre florile înşirate pe aţă se pun şi roşcove, smochine, covrigi şi altele cumpărate toate din târg. Străchinile, talgerile, castroanele şi farfuriile se dau pline cu bucate. Aceste bucate sunt de obicei felurite soiuri de zamă sau zeamă de pasăre, purcel sau miel, cu tăieţei, orez şi altele. Farfuriile late sau întinse sunt mai ales duse umplute cu meşniţă sau orez fiert în lapte. Toate aceste lucruri care se duc a fi împărţite se numesc moşi. O gospodină duce moşi pe la toate neamurile şi toţi vecinii, şi primeşte iarăsi moşi de la toţi aceştia. Cu acest prilej, se strâng atât de multe vase, încât rar gospodar care îşi mai cumpără altele din târg pentru nevoile casei.” Cel care dădea de pomană spunea: ‹‹ Pe lumea asta ţie, pe cealaltă, mie ! ››. Cel care primea răspundea: ‹‹ Bogdaproste ! ›› sau ‹‹ Domnul primească! ››".
Prin Oltenia, de Moşii de vară, era obiceiul ca femeile să meargă în cimitir şi să îşi plângă morţii, pentru că în această zi “păcătoşii se trimit din nou în munca iadului”. Prin Bucovina exista credinţa “că nu e bine ca cineva să mănânce până ce nu dă mai întâi de pomană, pentru ca în această zi se împărtăşesc cu sfintele taine toţi morţii şi dacă unul din neamul celor morţi mănâncă, atunci cei morţi din neamul lui nu se pot cuminica”. Prin zona Câmpulungului (Argeş) era “datina ca nănaşii să trimita finilor si mai ales celor de botez, încă şi câte o junincă dimpreună cu toate ce e nevoie la o vacă de lapte precum doniţă, satişcă şi strecurătoare.” Un alt obicei interesant se întâlnea prin unele părţi din Moldova: “cei care în toamna trecută s’au îngijit şi au dat de pomană între altele şi o masă încărcată cu tot soiul de bucate şi colaci, acum, la moşii aceştia, ei se duc să umple acea masă. Această datină se numeşte umplutul meselor. Gospodina care a dat de pomană o masă plină cu vase, merge acum cu bucate şi umple acele vase, tot pe masa dată.”
Prin Ţara Românească în această perioadă se ţinea Târgul Moşilor, “care se începe luni şi durează până sâmbăta înainte de Rusalii, adică o săptămână întreagă.” Târgul moşilor, care era un prilej pentru târguieli şi pentru distracţii de tot felul, “s’a născut din târgul unde se desfăceau odată numai cele trebuincioase pentru Moşii Rusaliilor”. Cel mai cunoscut dintre aceste târguri organizate de Moşi a fost până în perioada interbelică cel care se ţinea în Bucureşti. în celebrul bâlci organizat în săptămâna Rusaliilor mergeau mai ales mahalagi şi târgoveţi – dar şi burghezi - pentru a colinda vestitele “ţuicării cu adevărata zeamă de prune adusă de la munte”- numită şi „zăpăceală” . Era locul în care copiii mâncau floricele şi “îşi sglâmboiau ochi în toate părţile şi nu se mai săturau privind la „Vasilache” sau la diferiţi comedianţi care se arătau la circuri cu „renume mondiale” şi în special la panorama lui Braun care avea toate minunăţiile pământului.”

INAKA IONIȚĂ

Astăzi, Irina Mavrodin ar fi împlinit 90 de ani. Deşi este cunoscută în special ca traducătoare, este autoarea unei opere prodigioase, ca poetă şi eseistă, aflându-se „în avangarda eseisticii româneşti legate de literatura universală” [Valeriu Râpeanu]. O operă care a consacrat-o în spaţiul academic românesc şi european. O operă fără compromisuri politice, care a fost publicată, de la început, fără un cuvânt schimbat. La toate acestea se adaugă şi cariera didactică, începută în 1955, fiind formatoarea a generaţii întregi de studenţi şi a zeci de doctoranzi, introducând în programa de studiu autori care erau în acea vreme interzişi de autorităţile comuniste (Proust, Rimbaud, Mallarmé, Valéry) sau autori care aveau să fie studiaţi abia mult mai târziu în centrele universitare din Occident (cazul lui Maurice Blanchot).
Cultura română îi datorează imens. În calitate de director al colecţiei „Lettres roumaines” la Editura Actes Sud (Franţa, 1990-2004), a promovat în spaţiul occidental opere ale unor mari autori români (Mihai Eminescu, Mircea Eliade, Bujor Nedelcovici etc.), uneori în traducere proprie ("Romanul adolescentului miop" şi "Gaudeamus" de M.Eliade). De asemenea, a tradus în română opere esenţiale ale multor autori ai literaturii universale, precum Doamna de Staël şi Doamna de Sévigné, Stendhal, Flaubert, Proust, Camus, Gide, Cohen, Cioran, Eliade, Cocteau, Ponge, Blanchot, Élie Faure, Genette, Bachelard sau Ricoeur şi mulţi alţii (traduceri considerate exemplare şi răsplătite de mai multe ori cu premii ale Academiei Române, ale Uniunii Scriitorilor, ale editorilor). Datorită Irinei Mavrodin, limba română este azi singura limbă – în afară de franceză – în care poate fi citită integrala Proust.
A fost distinsă cu Ordinul „Chevalier des Arts et des Lettres”, conferit de Statul francez (1993) „pentru tripla activitate de autor de poezie şi eseu, de traducător şi de profesor”, cu premiul „14 Juillet”, decernat de Ambasada Franţei în România (1999), ca „omagiu special, ce răsplăteşte o operă importantă, pusă în serviciul marilor texte ale literaturii franceze”, şi cu Ordinul naţional „Steaua României” în grad de Cavaler (2000), „pentru realizări artistice remarcabile și pentru promovarea culturii”.

Ioan Emil Hapca

Tu ai ieșit de la liceu eu din Unicarm. Mi-ai zis: mā duci acasā? Sigur."Dar am o rugāminte, sā intru la biserica nemțeascā" Sigur.Ai fost udā leoarcā.Mā, copila lui Pițu cum sā n-am grijā de tine? Era sā intru cu mașina în pizzeria Andra sau în Flanco, dat în chirie de cel mai mare dobitoc din Vișeu de Sus: Maftei Bota. Când mi-ai zis : tu știi cā sunt îndrāgostitā de tine? Nu.Stânga sā fac sā intru pe strada Carpați si dreapta pe Maramureșului?"Da.Parca n-ai știi drumul? Eu când sunt lângā tine nu știu nici cine sunt."Nici eu." Tu ai prietenã, de ce eu?" Pentru cā erai în clasa a 9 a și i-ai spus mamei mele câteva cuvinte: "De la fiul dvs.nu-mi voi lua gândul niciodatā. Voi crește." Când am auzit-o pe mama am urlat: da' cine o bagā în seamā și pe mãța asta? Morala e așe: mā bucur cā îi place cuiva de mine.

Rucsandra Pop

Detest:
-pixurile gratuite care se dau la conferințe, agendele, hârtiile fără rost, chiar și moda pungilor/genților de la evenimente în care de obicei nu se găsește altceva decât o planetă tot mai poluată.
-punguța pe care acum 2 zile doamna de la împinge tava mi-a băgat-o pe gât o dată cu chifla pentru că nu mai putem să atingem pâinea cu mâna noastră, dar putem să umplem tot pâmântul de pungi de plastic
-întrebările doamnelor și domnilor de la casă: da de ce nu ați pus fructele/legumele în pungă.
-extrasiguranța de plastic de la sticlele de apă Borsec, căreia nu-i văd rostul
-slăbiciunea mea când îmi iau încă o haină pe care n-o s-o port niciodată
-slăbiciunea mea când cedez la insistențele copilului de a-i cumpăra încă o jucărie de care va uita în două secunde
-cerculețul de plastic care a apărut la vopseaua de păr ca să nu mai deschizi tubul înțepându-l ci printr-un alt sistem care implică încă un pic de plastic. De vopseaua de păr nici nu mai vorbesc
-răspunsul automat cu un link de unde poți cumpăra un produs în legătură care tu ai întrebat dacă ți-l poate împrumuta cineva. Vă mai amintiți obiceiul bun al părinților noștri de a împrumuta chestii de la vecini în loc să cumpere automat o unealtă sau o carte nouă care nu se știe dacă le va fi de folos.
-vraful de câte 10 șervețele aduse la masă în fast food care apoi - folosite sau nefolosite - iau direct calea gunoiului.
-paiele. Cum am putut să uit paiele, mai ales alea înfipre strategic în cafea, câte două dacă se poate. Cine naiba bea cafea cu paiul. Și răspunsul chelnerilor când îi rogi să nu mai dea paie: dar aveam clienți care cer. Atunci dați-le lor.
-convingerea noastră că nu trebuie să ne responsabilizăm pentru că oricum nu putem schimba mare lucru și pentru că poluarea mare vine de la marii consumatori și nu de la noi.
-lipsa de educație și informații pe teme eco în care ne scăldăm cei mai mulți dintre noi.
ȘI lista ar putea continua

Boris Mehr

Cu mult timp înainte ca norii de particule extrem de radioactive să acopere Europa, provocând deopotrivă fascinație și spaimă în fața fragilității omenirii, Cernobîl a cunoscut o fervoare spirituală iesita din comun. În secolul al XVIII-lea, acest oraș, la aproximativ 100 de kilometri nord-est de Kiev, a devenit leagănul unei mișcări haisidice proeminente, începută de Rebbe Menachem Nahum Twersky, discipol al fondatorului Hasidismului, Baal Shem Tov.

Rabbi Twersky, fost student al lui Baal Shem Tov , este considerat unul dintre pionierii mișcării hasidice. Cartea sa, Me'or Einayim ("Lumina ochilor"), care cuprinde informații despre predicile săptamanale din Tora, reflectă înclinația sa către Cabala. Este considerată una dintre lucrările și fundamentele majore ale ideologiei hasidice.

Rabinul Menachem Nachum Twersky a fost urmat de fiul său, Rebbe Mordechai de la Cernobîl. De-a lungul vieții, Rabbi Mordechai a strâns sume mari de bani pentru tzedakah (caritate). Una din ideile majore din învățăturilor sale este importanța discursului și gândirii pure ca o condiție pentru rugăciune. El a vorbit și despre includerea tuturor sufletelor evreiești în rugăciunea unuia, chiar și pe cei răi. Făcând astfel, oamenii răi vor avea o șansă mai mare de pocăință (teshuvah).

Cernobîlul Hasidism, ca mișcare, a supraviețuit ravagiilor Holocaustului, deși mulți dintre membrii săi au pierit. În general, în prezent, oricine are numele de familie Twersky (sau Twerski) este probabil să fie descendent acestei dinastii.

Șabat Șalom!

*

Cei mari și mici se nasc pitici,
Ei hibernează ori visează,
Amor, tărie, ură grea,
Ce altceva?
Curajul nu apune des,
Triumful nu-i pentru isteți,
Huzur de vorbe, metaforic,
Aș spune, viața trece cinescopic.
n-am fost nicicând nici mort, nici viu,
de-aș fi un vesel bidiviu,
copacii, frații mei de lemn,
prin veșnicie trec solemn.
Carducci, nu ești literat
Ci doar un cerc puțin pătrat.
Ai luat un Nobel în zadar,
Mai bine te numeau măgar.
BMM

Când Ahasver avea o barbă mai lungă decât drumul la Vaslui,
Se îndrăgosti de Esther , o fecioară ce i-a adus destule hu-hu-hui.
Avea un trup precum o floare, ea și-a iubit alesul , rege pers,
În dragoste nimic nu e cum trebă, ba este mai mereu invers.

Acum ce să spun, ne place să grațiem,
Frumos este să mori frumos, dar nu e țel,
Mai trăiești oleacă, mai scrii o strofă pentru nix,

Geo Galetaru

ALMANAHUL SINTAGME LITERARE 2019 (II)

Vă prezentăm mai jos, în ordine alfabetică, lista autorilor care vor fi incluși în almanahul nostru, la secțiunile: Proză, Teatru, Atelier critic, Eseu, Universalia, La curțile dorului:

PROZĂ: Adrian Botez, Camelia Ardelean, Camelia Pantazi Tudor, Cătălin Rojișteanu, Dana Gheorghiu, Daniel Lăcătuș, Florin Anghel Vedeanu, irina Alexandrescu, Irina Lucia Mihalca, Iulia Elize, Iulian Moreanu, Luminița Zaharia, Mihaela Roșu Bîna, Mihai Petre, Nicolae Sârbu, Nicolae Stan, Ovidiu Cristian Dinică, Radu Ilarion Munteanu, Raluca Faraon, Steluța Crăciun, Șerban Tomșa, Veronica Baciu.

TEATRU: Irina Alexandrescu, Norica Isac.

ATELIER CRITIC: Adrian Dinu Rachieru, Adriana Tomoni, Adrian Botez, A. G. Secară, Ana Dobre, Boris Marian, Camelia Ardelean, Cezarina Adamescu, Constantin Butunoi, Constantin Oancă, Constantin Stancu, Cristian-Paul Mozoru, Daniel Luca, Daniel Marian, Daniel Onaca, Elisabeta Bogățan, Emilia Dabu, Florin-Corneliu Popovici, Gabriela Ana Bălan, Eugen Evu, Ionel Bota, Ion Roșioru, Iulian Cătălui, Ladislau Daradici, Liuba Liubastra Botezatu, Liviu Antonesei, Lucian Gruia, Maria Bologa, Mioara Bahna, Nastia Mureșan, Octavian Mihalcea, Octavian Soviany, Raluca Faraon, Sorin-Daniel Faur, Stan Brebenel, Steluța Crăciun, Teodor Firescu, Valentina Becart, Valeriu Râpeanu.

ESEU: Ionel Bota, Katya Kelaro, Liuba Lavric-Botezatu, Ovidiu Cristian Dinică.

UNIVERSALIA: Abdul Hadi Sadoun, Amarji, Angela Serna, Angel Guinda, Antonio Martinez i Ferrer, Francisco Munoz-Soler, Gata Catana, Giulia Martini, Guadalupe Grande, Lorenzo Pataro, Maria Marta Donnet, Matias Escalera Cordero, Michelle Roche Rodriguez, Milazim Krasniqi, Octavio Paz, Petrit Nika, Poezie anglo-saxonă contemporană, Verița Preda.

LA CURȚILE DORULUI: Ion Căliman.

Almanahul va avea circa 400 de pagini și va fi ilustrat, color, cu lucrări ale Doinei Tăutu. Redactor responsabil: Geo Galetaru. Lucrarea, finanțată de Primăria și Consiliul local ale comunei Dudeștii Noi, va apărea în cursul lunii iulie, la Editura Eurostampa, din Timișoara. Dat fiind tirajul relativ limitat al almanahului, îi rugăm pe cei care doresc să intre în posesia lui să se adreseze redactorului responsabil (geogaletaru@yahoo.com sau în privat).

Mihail Vakulovski 

Dumitru Crudu, „Ziua de naştere a lui Mihai Mihailovici”, Humanitas, 2019

Cea mai nouă carte a extraordinarului poet, dramaturg, prozator şi jurnalist Dumitru Crudu e un roman, „Ziua de naştere a lui Mihai Mihailovici”, publicat la Editura Humanitas, în colecţia 821.135.1 – Scriitori români contemporani, coordonată de Andreea Răsuceanu. Avem povestea unei familii care recompune din părticele biografice istoria recentă a Basarabiei. Toate textele sunt de pe 28 iunie (din 1940 pînă În 2018), ziua de naştere a lui Mihai Mihailovici, dar şi ziua în care „trupele sovietice eliberează Basarabia”. Astfel, textele social-literare, care recompun atmosfera acelor ani, se folosesc perfect şi de istorie şi factorii care au schimbat istoria – Cel De-al II-lea Război Mondial, foametea de după război, deportările, primăvara de la Praga, turnătorii KGB-işti, Armata Sovietică, explozia de la Cernobîl, războiul de pe Nistru, Moldova post-sovietică, la fel de comunist-socialistă ca înainte de 1989, emigrările. Deşi e o carte foarte serioasă şi dură, între paginile căreia se sparg cam toate destinele, Dumitru Crudu face loc şi umorului, şi (auto)ironiei, şi istorioarelor haioase şi pline de viaţă & tîlc, încît cititorul aproape că nu-şi dă seama cum trece din 1940 în 2018 (şi invers, totodată). Un roman istoric, dar şi de familie, care ocupă un gol imens şi care se citeşte cu mare interes. Lectură utilă!

Bogdan O. Popescu

să ne-amintim acum de cei ce mor

undeva oameni vii se bucură cu-ncântătoarele și-nșelătoarele bacante
să ne-amintim acum de cei ce mor
undeva e tot ce am pus deoparte, viața bună, dragostea, durerea
să ne-amintim acum de cei ce mor
cât din ceea ce am hotărât va rămâne?
soldații au apăsat pe trăgaci – s-au gândit la ei, la surorile și fiicele violate
păsările au dat din aripi, s-au gândit la cer și la alte ținuturi
morții s-au gândit la golul pe care l-au lăsat
care a fost umplut imediat de viul din jur.
soldații știu asta, ei încep să cânte înainte ca râul să îi prăvale în cascada de rubin
melodia se stinge în apă, apa se întoarce în pământul adânc
din care răsare un nou război.
pământ sfânt al lui ghilgameș, popor amărât
să ne-amintim acum de cei ce mor.

 

George Nina ELIAN

JOC DE LUMINI PE SUPRAFEȚE MATE

cineva dorind să plece. undeva. niciunde.
acolo. şi imaginile jucând pe dinaintea ochilor: alb. negru.

lumina ca un început de iertare sau de înțeles. capul prăbuşindu-se peste un vraf de hârtii. dincolo de orice sens. dincolo de orice muzică. femeia născând la volan în plină viteză (doar sângele deschide-va cerul).

vei cădea. şi abia când vei atinge pământul îți vei recăpăta aripile. iar frunzele vor foşni ca un geamăt moale înăbuşit (farmecul de odinioară al frumoaselor străine în aşteptarea fără istov). reflux roşu. uitare stridentă.

şi o fatidică gelatinoasă acalmie precum aceea dinainte de nu-se-ştie-exact-ce-anume.

încet-încet ne-ndreptăm către zid.

Irina Lucia Mihalca

 Scrisoare rămasă într-un sertar 

În fiecare zi priveşti în adânc cuvintele,
mirajul din povestea fiecărei zile,
citeşti pagini întregi, dar nu şi despre
oamenii care ţi-au fost dăruiţi, apoi luaţi,
în această călătorie,
nu şi despre evenimentele
care te-au marcat şi te-au lăsat, ulterior,
cu mult mai multe întrebări decât răspunsuri.

Poţi să treci peste aproape orice,
chiar dacă nu poţi să treci oricum
de întâmplări care ţi-au rupt,
puţin câte puţin, bucăţi din tine,
bucăţi de nelipit apoi. Plângi în cuvinte.
Nu ştii dacă scrisoarea va fi expediată,
dar ştii că vrei să-ţi eliberezi povara.
Nu mai vorbeşti, asculţi tăcerea.
După o zi grea, uiţi de toate,
te rupi de realitate
şi visezi că la capătul celălalt
stă un suflet, un suflet ca al tău.
Emoţii, frământări.
Aştepţi un răspuns din eter.
Suntem, toţi, în acelaşi timp,
vânzători de iluzii şi căutători de comori.

Cuvintele inimii te confruntă
cu realitatea ta. Cuvinte dezvelite.
Le strângi în palme, le-asculţi când taci,
când laşi spaţii albe în tine.
Cuvintele inimii îţi cer
să eliberezi greutăţile,
te-aduc înapoi, ştiind c-ai luat-o
pe un drum închis,
îţi deschid ferestra viselor,
te reîntorc pe drumul luminii.
Trăieşti la graniţa dintre două lumi,
trebuie să treci dincolo de limite.
.....................................................
Când crezi că ai uitat trecutul,
dureri neînchise îmbracă noi haine,
chiar dacă ştii că nimeni
nu te poate răni de nu permiţi.
Un carusel de gânduri... “Cine sunt eu,
cine eşti tu? Mi-am deschis sufletul,
şi tu, tu îmi spui că jocul s-a terminat!”
Suntem egoişti,
am uitat de petalele-nflorite, de rouă,
de soare, de ploi, de maci şi de frunze,
de cântec, de curcubeul de vise.
Am uitat unul de altul.
Nimic nu durează o veşnicie.
Cu toate astea, am rămas aproape,
aşteptând un semn.
Tăcerea e grea şi-ai început să rupi,
treptat, părţi din mine.
Uită-te-n ochii mei, poţi să-i asculţi,
să nu te temi! Citeşte printre rânduri...

Când ai plecat, de ce-ai risipit
lumina ameţitoare şi zâmbetul?
Mă-ntorc, târziu,
în craterul adâncit în inimă.
Cuvinte rămase nerostite
îşi aşteptau eliberarea iertării
şi pacea izvorâtă din profunzimea tăcerii.
Uneori, nu-ţi dai seama unde-ai greşit
sau, pur şi simplu, ce s-a-ntâmplat.
M-am înşelat, fiecare dăruieşte în felul său,
deşi ţi-e greu, s-ar putea să apuci
pe un nou drum, fără busolă, fără felinar.
Să nu cazi, să nu te loveşti!
Dorinţa ne-aruncă în lupta din care
ajungem învingători ori învinşi.

În tot acest timp am învăţat atâtea împreună,
să fiu eu însămi, să iert şi să iubesc,
să ascult şoapta luminii,
să aleg bucuria de a trăi, să caut,
să-ndrăznesc, să râd, să cânt,
să-mi urmez visele, privind mereu înainte,
să lupt pentru viaţă, depăşind frontierele,
să fiu conştientă de tot ceea ce merit
de la ceilalţi şi de la viaţă. Mulţumesc.
Să privim, în esenţă, dulceaţa amintirilor!

Nu aştept răspuns, nu aştept nimic
- de la tine am învăţat asta -,
să nu vrei nimic, doar o eliberare,
poate nici asta nu doresc,
sau, poate, îmi doresc să crezi
că sunt eu, doar eu.
Aceeaşi, eu! (parte din sufletul tău...)

  

 

     Vladimir Rosulescu

Lista evreilor comuniști care au condus România în anii celei mai crunte dictaturi și represiuni

Literatura de specialitate extrem de bogată care a fost dedicată comunismului din România primilor ani de după război permite radiografierea aparatului de stat în ale cărui poziții cheie s-au regăsit următorii evrei:
1. Ana Pauker (n. Hanna Rabinsohn) (1893-1960), secretar general al CC al PMR între 1944 și 1948; din noiembrie 1947 până la excluderea ei din viața politică în 1952 ministru de Externe al RPR și membru al Secretariatului General al Partidului Comunist Român, PCR (din 1948 redenumit Partidul Muncitoresc Român, PMR, după care în 1968 a revenit la titulatura PCR); președinte de onoare al Uniunii Femeilor Democrate Române (UFDR) (1948-1952), continuatoarea Uniunii Femeilor Antifasciste Române
2. Ilca Melinescu (n. Ilka Wasserman), secretara biroului Anei Pauker (și după unii adevărata șefă a Ministerului Afacerilor Externe, MAE) și directoarea editurii de limba rusă “Cartea Rusă”
3. Ella Diamantstein, secretara Anei Pauker la biroul de la sediul PCR (1944-1947)
4. Carol Lustig, director administrativ în MAE între 1948 și 1952 (demis)
5. Ana Toma (Ana Grossman), soția lui Sorin Toma, apoi a lui Constantin Pârvulescu și în fine a lui Pantelei “Pantiușa” Bodnarenko (alias Gheorghe Pintilie, șeful Securității): secretara particulară a Anei Pauker după război; ministru adjunct al aceleiași Ana Pauker la MAE (1950-1952), apoi ministru adjunct al Comerțului Exterior

6. Egon Balaș, șeful Departamentului pentru Probleme Economice din cadrul MAE între 1948 și 1952, când va fi arestat (eliberat în 1954)
7. Cristina Boico, înalt funcționar în cadrul MAE până în 1952, când va fi destituită
8. Iosif Chișinevschi (născut Jakob (B)Roitman, a preluat la căsătorie numele de Chișinevschi al soției sale) (1905-1963): membru al CC din 1945; și secretar responsabil cu propaganda (departamentul Agitație și Propagandă) (1948-1952); membru al Secretariatului, responsabil cu propaganda și cultura (1952-1955); prim-vicepreședinte al Consiliului de Miniștri (1954-1955); membru al Biroului Organizatoric și șef al Secției Externe a CC (1950-1957, când va fi destituit)
9. (?) Vasile Luca (Luka László) (1898-1963): fondatorul de facto al Comitetului Democratic Evreiesc (CDE) după război (Andreescu, Nastasă, Varga, 2003, p. 152); membru al Secretariatului, Comitetului Central și Biroului Politic al PCR/PMR (1945-1952); vicepreședinte al Consiliului de Miniștri și ministru de Finanțe (1947-1952); arestat în 1952, condamnat la moarte în 1954, dar sentința i-a fost ulterior comutată în închisoare pe viață; decedat în detenție în 1963 și reabilitat oficial în 1968
10. Alexandru Iacob, șeful organizației PCR Cluj după război; ministru adjunct de Finanțe între 1948 și 1952 (arestat)
11. Zoltan Eidlitz, șef de personal în Ministerul de Finanțe între 1948 și 1952 (arestat)
12. Alexandru Nistor, membru în Comisia de Lichidare CASBI și director în cadrul Ministerului de Finanțe între 1948 și 1952, când va fi arestat (eliberat doi ani mai târziu)
13. prof. Avram I. Bunaciu (Abraham Gutman) (n. 1909), acuzator public în procesele de la finele războiului și ministru al Justiției (1948-1952); secretar general al Marii Adunări Naționale (1952-1956); ambasadorul României la ONU (1956-1957); ministru de Externe (1958-1961)
14. Leonte Răutu (Lonia Oigenstein) (1910-1993): membru CC al PMR/PCR (1948-1972); membru în comitetul de redacție la Scânteia după război (?); șeful Secției de Verificări a CC în 1950; membru al Biroului Organizatoric (1950-1953); membru al Comitetului Politic Executiv al PCR (1955-1981); secretar CC al PCR (1965-1969); vicepreședinte al Consiliului de Miniștri (1969-1972); rector al academiei de partid “Ștefan Gheorghiu” (1972-1982)
15. Gheorghe Stoica (Moscu Kohn) (1900-1976): membru al CC al PMR/PCR (1948-1974); membru supleant, apoi titular al Comitetului Executiv (1968-1974); prim-secretar al comitetului orășenesc al PCR (1950-1953); ambasador în RD Germană (1953-1956); director general al Direcției Generale pentru Consiliile Populare (1969-1976)
16. Miron Constantinescu (Meher Kohn, după alte surse Cohen, evreu originar din Galați), ministru al Minelor și membru în CC al PCR
17. Alexandru Moghioroș (Balogh Joszef, evreu originar din Ungaria, născut la Salonta, Bihor) (1911-1969): membru al Biroului Politic (din 1948); secretar CC al PMR (1948-1954); membru al Biroului Organizatoric (1950-1953); ministru al Nationalităților în guvernul Groza (1948-1952), președinte al Comitetului de Stat pentru Colectarea Produselor Agricole (1950-1951); prim-vicepreședinte și apoi vicepreședinte al Consiliului de Miniștri (1954-1965); șef al secției de relații internaționale a partidului în timpul guvernării Dej; membru în conducerea CDE
18. Petre Borilă (Iordan Dragan Rusev) (1906-1973): comandant al diviziei “Tudor Vladimirescu” (1944-1947); șeful organizației București a PCR (1944-1947); șeful Direcției Politice a Armatei, (1948-1950); membru CC al PMR (1948-1968); membru în conducerea Comitetului Democrat Evreiesc în anii ’50; membru al Biroului Organizatoric al PMR (1950-1953); președintele Comisiei Controlului de Stat (1951-1958); membru în Biroul Politic al CC responsabil cu economia (1952-1953); ministru al Industriei Alimentare (1953-1955); vicepreședinte al Consiliului de Miniștri (1954-1965) Cuscrul lui Ceausescu.
19. (?) Gheorghe Apostol (Aaron Gerschwin): președinte al Confederației Generale al Muncii (1944-1953); membru CC din 1945 și al BP din 1948; prim secretar CC (1954-1955); vicepreședinte al Consiliului de Miniștri până în 1968
20. Ghizela Vass (n. 1912): membru supleant CC (1945-1948), membru titular al CC al PMR/PCR (1948-1984); șef-adjunct al Secției Externe a CC (1950-1953, când va fi destituită); apoi șefa de cadre a CC al PMR și ulterior șefă de secție a CC al PCR (1975-1984). Nimeni alta decat bunica actualului presedinte al camerei deputatilor, Bogdan Olteanu.
21. av. Leopold Filderman: președinte al Comisiei Superioare de Epurație de pe lângă Federația Uniunilor de Comunități Evreiești; deputat de Bacău în Marea Adunare Națională (1946-1952) și totodată secretar general la departamentul Industriei de Stat din Ministerul Industriei și Comerțului
22. Victor Vezendian, adjunct în Secția Externă a CC (1950-1953), apoi viceprimar al capitalei
23. Aron Braeșter, membru supleant al CC al PMR (1948-1955)
24. Heinrich Kreindler, secretar general al Ministerului Lucrărilor Publice din 1947
25. Ida Felix: membră a Comisiei de Control a Partidului (1945-1950) și apoi directoare de cadre în Ministerul de Externe (1950-1952)
26. David Rotman, șef de secție în Comisia Controlului de Stat între 1945 și 1953, când va fi demis și exclus din partid
27. av. Georgescu (Ashkenazy), director general în cadrul Ministerului Învățământului (1948-1952)
28. dr. Simion Oeriu (Schaefer), comisar general al executării armistițiului, având rang de subsecretar de stat (1945-1946); comisar general al guvernului pentru legătura cu Comisia Aliată de Control (1946-1947), apoi comisar al guvernului pentru aplicarea Tratatului de Pace de la Paris
29. Emil Calmanovici, director general al Normelor și Construcțiilor în Ministerul Construcțiilor între 1944 și 1951, când este arestat în “procesul Pătrășcanu”
30. Jean Coller, membru al Direcției de Cadre a CC (1945-1950)
31. Liuba Chișinevschi (n. 1911), soția lui Iosif Chișinevschi, presedintă a Uniunii Femeilor Antifasciste din România (1944-1946) și vicepreședinte a Confederației Generale a Muncii din 1944; membru CC al PCR (1945-1955); membru al Prezidiului Marii Adunări Naționale (1948-1955); secretară a Consiliului Central al Sindicatelor (din 1957); activistă a Consiliului Sindicatelor din sectorul II al capitalei (din 1971)
32. dr. Simion Zeiger, președintele Comisiei de Stat pentru Planificare din Ministerul Economiei Naționale (1948-1952). [Nu îmi dau seama dacă este vorba de aceeași persoană cu dr. Lew Zeiger, dir. Gen. în Ministerul Economiei
33. Alexandru Sencovici (1902-1995), membru în secretariatul general al Confederației Generale a Muncii; ministru adjunct al Muncii și Prevederilor Sociale (1948-1949); ministru al Industriei Ușoare (1949-1957 și 1961-1969); ministru al Industriei Bunurilor de Consum (1959-1961)
34. Gheorghe Gaston Marin: secretar particular al lui Dej după război; ministrul Industriei și Energiei Electrice și Electrotehnice (1952-1958); membru CC în 1960; numit președinte al Comisiei de Stat pentru Planificare în 1962; vicepreședinte al Consiliului de Miniștri până în 1965
35. Nicolae (Miklos) Goldberger (1904-1970), membru în conducerea CDE.; instructor CC al PCdR pentru Ardealul de Nord în timpul războiului; responsabil al Comisiei Propagandă din Direcția Propagandă și Agitație a CC al PMR (1948-1952); șeful Direcției Politice a Armatei (1948-1950); rector al Institutului de Științe Sociale de pe lângă CC al PMR (din 1956); director adjunct al Institului de Istorie al CC al PCR
36. Fanny Goldberger, soția lui Nicolae, șefa cancelariei CC al PMR în anii ‘50
37. Alexandra Sidorovici (1906-2000), soția lui Silviu Brucan: acuzator public la “Tribunalul poporului” (1945-1946); deputată de București în Marea Adunare Națională (1946-1952); secretar general al Ministerului Minelor și Petrolului (1948-1958); secretar general al Uniunii Femeilor Democrate Române din 1948
38. Andor Bernat, secretarul Uniunii Tineretului Comunist (UTC) după război
39. Valter Roman (Ernst Neulander) (1913-1983), evreu vorbitor de limbă maghiară originar din Oradea, tatăl lui Petre Roman: organizatorul securității (?), șef al Serviciului de Educație, Cultură și Propagandă (ECP) al Armatei, transformat ulterior în Direcția Superioară Politică a Armatei (1948-1950); ministrul Poștelor și Telecomunicațiilor (1950-1952, când este destituit); directorul Editurii Politice (1954-?); membru al CC al PCR (din 1965)
40. Armand Popper, directorul editurii “Cartea Rusă” în anii ‘50
41. dr. Sandu Lieblich, membru în conducerea CDE, medicul personal al lui V. Luca și al altor lideri de partid până în 1953, când va fi arestat ca spion sionist
42. av. H. Leibovici-Șerban: acuzator public în Tribunalul Poporului (1945); membru în conducerea CDE; secretar general al Federației Uniunilor de Comunități Evreiești (FUCE) până în 1951; din 1948 deputat în Marea Adunare Națională
43. Alexandru Bădău/Bădan (Alexander Braunstein), șeful Comisiei de Control al Străinilor, originar din Târgoviște
44. mr. Lewin, fost ofițer în Armata Roșie, șef al cenzurei pentru presă
45. Emmerick Stoffel, evreu din Ungaria, ambasador (șef al Legației) al României în Elveția (1944-1948)
46. Harry Făinaru (Hersch Feiner), șef al Legației Române din SUA imediat după război
47. Anton Moisescu (n. 1913): membru al CC al PCR (1955-1969); ministru plenipotențiar în SUA (1954-1956) și Argentina (1956-1957); secretar al Consiliului Central al Sindicatelor (1957-1962); președinte al Societății de Cruce Roșie (1962-1971)
49. Paul Davidovici, însărcinat cu afaceri al Legației Române la Tel Aviv (1949-1952); director în centrala MAE (1952-1953)
50. Mișa Levin: director în Ministerul Muncii (1946-1947); prim consilier și ministru plenipotențiar în centrala MAE (1947-1948); prim-consilier al Legației Române la Roma din 1948 până în 1950, când se refugiază în Israel
51. Barbu Solomon (1904-1965): membru al CC al PMR (1948-1965); ministru plenipotențiar în Norvegia (din 1948); judecător la Tribunalul Suprem, iar din 1962 vicepreședinte al acestuia
52. Ida Szigally, prietenă a Anei Pauker, conducătoarea de facto a Ambasadei din Londra
53. N. Lăzărescu (Burah Lazarovici), însărcinat de Afaceri al RPR la Paris
54. Simion Bughici: ambasador la Moscova (1949-1952); membru supleant al CC în 1949 și 1950; ministru de Externe (1952-1955) care, deși evreu, i-a succedat în funcție Anei Pauker, semn că epurările orchestrate de Dej nu aveau un conținut eminamente antisemit, cât politic
55. Marcel Breslașu (Mark Breslau), directorul general la Direcția Artelor
56. Aurel Baranga (Ariel Leibovici), dramaturg, poet și publicist, inspector general al Direcției Artelor din Ministerul Culturii
57. Benjamin Vilner, inspector general la Ministerul Cultelor
58. Samoilă (Samuel Rubenstein), director guvernator la Scânteia după război
59. Sorin A. Toma: membru în conducerea CDE după război; redactor șef adjunct (1946-1947) și apoi redactor șef (1947-1960) al ziarului Scânteia; membru al CC al PMR (1955-1960); membru al Biroului Organizatoric al partidului (1950-1953);
60. Avram Șerban (Sam Asriel): membru, alături de Mișa Levin și Al. Sencovici, în secretariatul general al Confederației Generale a Muncii; membru CC al PCR (din 1945); deputat de Alba în Marea Adunare Națională (1946-1952); din 1948 director al Casei Centrale a Asigurărilor Sociale
61. Horia Liman (Lehman), scriitor, redactor șef adjunct la Scânteia
62. Silviu Brucan (Saul Bruckner, după alte surse Brükker), redactor-șef adjunct al ziarului Scânteia după război, cel care conducea întreaga campanie propagandistică de comunizare, același care în mai 1945 amenința în ziar: “Da, nici o cruțare! Bandiți manisto-salaziți!”; ambasador la Washington (1956-1962); vicepreședinte al Consiliului Radioteleviziunii Române (1962-1966); diverse alte funcții în ministerele conduse de M. Constantinescu, I. Chișinevschi și apoi L. Răutu
63. Alexandru Bârlădeanu (Goldenberg), membru al Comitetului Executiv și al Prezidiului Permanent al CC al PCR și, după Revoluția din decembrie 1989, președinte al Senatului în prima legislatură democratică
64. Barbu Zaharescu: numit la conducerea Direcției de Agitație și Propagandă a CC în 1949; redactor șef la Lupta de clasă până în 1962
65. Ștefan Voicu (A. Rottemberg) (1906-1992): membru CC al PMR/PCR (1955-1984); redactor-șef adjunct la Scânteia (1948); redactor șef la Lupta de clasă din 1962 și la Era socialistă din 1974
66. ing. S. Schnapp, director guvernator al ziarului România Liberă și membru în conducerea Uniunii Evreilor Români din Vechiul Regat după război
67. Niculae Bellu, redactor responsabil la România Liberă în anii ‘50
68. Radu Lupan, redactor-șef la Editura pentru Literatură și șef al departamentului extern al săptămânalului Contemporanul până în 1952, când va fi demis
69. Dinu Hervian, membru în conducerea CDE și director general adjunct la Agerpress la începutul anilor ‘50
70. Jehan Mihai (Jakob Michael), șeful industriei cinematografice române
71. Elisabeta Luca (născută Birnbaum, soția lui Vasile Luca102): membră în Uniunea Femeilor Antifasciste din România și membră în Comitetul Cinematografiei din România între 1950 și 1952, când va fi eliberată din funcție
72. Alexandru Graur (Alter Brauer, tatăl reporterului sportiv Dumitru Graur), director general adjunct al Societății Radiofonice Române din 1949, succedându-i în funcție lui Matei Socor
73. ing. Mihail Roller (necunoscut înainte de venirea sa în România din Uniunea Sovietică), vicepreședinte al Academiei Române devenite în 1948 Academia RPR, autorul unei notorii istorii falsificate a românilor în 1947
74. Barbu Lăzăreanu (Lazarovici), membru în prezidiul Academiei RPR odată cu reorganizarea din 1948 a acestei instituții
75. prof. Eugen Schileru, membru în conducerea Artiștilor Plastici din RPR până în 1952, când va fi demis
76. prof. Weigel, care conducea operația de epurare a studenților anticomuniști din Universitatea București
77. prof. Lewin Bercovici, venit, ca atâția alții, din URSS, controla corpul didactic al Universității București
78. Henri Wald, profesor de logică la Universitatea București în anii ‘50
79. M. H. Maxy, profesor la Facultatea de Arte Frumoase București și președintele sindicatului acestei instituții; membru în Comisia Superioară de Epurație de pe lângă Federația Uniunilor de Comunități Evreiești din România
80. Silviu Josifescu (Samson Josifovici), cel care i-a cenzurat pe Eminescu, Alecsandri, Cârlova și Vlahuță de toate pasajele care nu concordau cu doctrina comunistă
81. Ioan Vinter (Jakob Winter), al doilea critic literar marxist al României
82. Leonte Tismăneanu (Enea (Leon) Tesmenețki, tatăl lui Vladimir Tismăneanu) (1913-1981), din 1948 redactor șef al Editurii PMR (viitoarea Ed. Politică) și profesor la Facultatea de Marxism-Leninism din Universitatea București
83. Hermina Tismăneanu (mama lui Vladimir Tismăneanu), funcționară în biroul lui Al. Moghioroș în 1952
84. Herbert (Belu) Zilber, director al Casei de Economii și Consemnațiuni (CEC) între 1944 și 1948, când va fi arestat și ulterior judecat în “procesul Pătrășcanu”
85. Dr. Zeider, juristconsult al MAE
86-87.) Pascu Ștefănescu și Podoleanu, secretari de stat responsabili de Industria Alimentară în guvernul Dej
Dintre evreii ofițeri de grad superior (maiori, colonei, generali) și/sau șefi de secții/birou/direcție din cadrul Ministerului Afacerilor Interne (MAI) și în particular ai Securității s-au regăsit:
88.) Teohari Georgescu105 (Burah Tescovici) (1908-1976): membru titular al Secretariatului, Comitetului Central și Biroului Politic al PCR/PMR (1945-1952); subsecretar de stat (pentru administrație) în Ministerul de Interne (1944-1945); ministru de Interne (1945-1952); vicepreședinte al Consiliului de Miniștri între 1950 și 1952; destituit în 1952 și arestat pentru “deviere de dreapta” în 1953, nu a fost condamnat; director al Combinatului Poligrafic “13 Decembrie” (1953-1972)
89.) George Silviu (Gersch Golinger), secretar general al Ministerului de Interne (1946-1952)
90.) Iosif Sraer (Șraier) (n. 1912), fost jurist al partidului comunist și avocat al lui Gheorghiu-Dej în perioada interbelică: secretar general al MAI (1945-1946); adjunctul ministrului T. Georgescu la M.A.I. (1946-1952), înainte de a emigra în Occident
91.) gen.-lt. Alexandru Nicolschi (Boris Grünberg) (1915-1992), evreu basarabean originar din Chișinău, vorbitor de limbă rusă: avansat gen.-mr. în 1948 și gen.-lt. la 11 februarie 1959; funcționar în MAI din 1945; inspector general al Siguranței (1947-1948); subdirector (locțiitor al directorului general) al DGSP/DGSS (1948-1953); adjunctul lui Drăghici și secretar general al M.A.I. (1953-1961); trecut în rezervă în 1961 cu gradul de gen.-lt.
92.) Iozefina Marcovici, soția lui Nicolschi, angajată în direcția generală a Poliției
93.) mr. Wilhelm Einhorn, evreu vorbitor de maghiară din Transilvania: șeful Direcției Regionale de Securitate Cluj (1944-1948); din 1948 director al secretariatului DGSP și șef de personal al DGSP; avansat la gradul de colonel în 1951 și numit director adjunct al Direcției I de Informații Externe DGSS
94. cpt. Emanoil Schmerler, unul din cei doi șefi de birou ai secretariatului DGSP
95. gen.-col. Laurian Zamfir ( Laurian Rechler), originar din Brăila, numit în 1952 șeful Direcției Control Străini și Pașapoarte (DCSP) din cadrul Comandamentului General al Miliției
96. Ervin Voiculescu (Erwin Weinberg), care i-a precedat în funcție lui Laurian Zamfir la DCSP, fiind apoi numit director al Școlii de Ofițeri de Securitate de la Băneasa; la un moment dat, șef al direcției Pașapoarte din MAE
97. col. Mișu Dulgheru (Dulberger) (n. 1909): membru al Direcției Organizatorice a CC (1949-1952); șeful Direcției V (Cercetări Penale) a DGSP și șeful cabinetului ministrului de Interne Georgescu între 1948 și 1952 (avansat la gradul de general în 1951), când va fi destituit împreună cu șeful său și arestat; a emigrat la începutul anilor ’80 în Israel împreună cu familia sa
98. mr. Samuel Antoniu, șef de serviciu și locțiitor al lui Dulgheru (1948-1952)
99. cpt. Grigore Stetcovici, șef al serviciului Contrasabotaj din Direcția V a DGSP
100. mr. Simion Fischer, șef de birou în cadrul Siguranței, apoi subaltern al lui Dulgheru la Direcția de Cercetări Penale (1948-1952)
101. col. Francisc Butyka: fost activist CC al PMR și membru al Comitetului de Partid din centrala Ministerului Securității Statului, cel care i-a succedat lui Dulgheru între 1952 și 1963 la șefia Direcției V a Securității, renumerotată Direcția a VIII-a în 1956
102. gen.-lt. Moises Haupt, comandant militar al capitalei imediat după război
103. gen. P. Cristescu (Fifca Kleinman), șeful Miliției din România la sfârșitul anilor ‘40
104. col. Iacov St. Bulan, avansat la 23 august 1949 general, care a activat în cadrul Ministerului Afacerilor Interne (1945-1952)
105. gen.-mr. William Suder (Wilman Suder), șef al Departamentului Contraspionaj al Securității până în 1949
106. Heinz Gutman, șef al Serviciului Secret Civil al RPR
107. mr. Avram Solomon, șef de serviciu al Direcției București a DGSP de la înființare (30 august 1948)
108. gen. Isidor Hollinger, șef de catedră la Școala de Ofițeri de Securitate de la Băneasa, cel care i-a succedat în funcție lui Suder la Departamentul de Contraspionaj
109. mr. Ștefan Iordanov, ofițer politic al Diviziei “Tudor Vladimirescu”, formată în 1943 prin recrutări din rândurile soldaților români prizonieri în URSS, a fost apoi avansat colonel și a activat în cadrul Ministerului Afacerilor Interne
110. col. Holban (Moscovici), șeful Regionalei București Siguranței (1944-1948)
111. col. Holțier Ervin, șeful Direcției a X-a DGSP (1948-1952)
112. Eugen Dascălu (Davidovici), șeful Siguranței Satu Mare (1944-1946), posibil agent KGB, apoi șef DRSP Târgu Mureș
113. col. Lucian Stupineanu (Stappnau) (n. 1914): director general al Serviciului Special de Informații (1945-1947); secretar general la Președinția Consiliului de Miniștri (sfârșit 1946-început 1947); șeful Direcției Spionaj Economic a DGSP, odată cu înființarea acestei instituții la 30 august 1948
114. col. M.A.I. Mihai (Bibi) R. Boico, din 1949 avansat gen.-mr., destituit în 1952
115. col. Ludovic Cseller (Zeller), director al DRSP Oradea din 1948
116. col. Iosif Breban, șeful Direcției Regionale MAI Cluj în 1955
117. col. Gavril (Ianoș) Birtaș, șeful Direcției I a DGSP din 1948, destituit în 1952
118. Andrei Micu, șeful Direcției Cadre a Ministerului de Interne între 1948 și 1952, când va fi destituit
119. col. dr. Șuli Brill, exclus din M.A.I. și din partid în 1952
120. Luiza Segal, șefă de birou în DGSP de la înființare (1948)
121. mr. Moise Senater, director adjunct al DRSP București (1948-1952)
122. col. Adalbert Izsak (Ijak, Iszaek): director adjunct al DRSP Brașov, apoi al doilea adjunct al șefului Direcției de Informații Externe (DIE) a Securității și ulterior șeful Direcției Regionale de Securitate Galați, unde i-a succedat în funcție lui Wisting
123. col. Zeller, inspector general al Direcției Penitenciare a Ministerului de Interne între 1948 și 1952, când s-a sinucis urmare a destituirii sale în cadrul epurărilor
124. Benjamin Fuchs, responsabil Direcția Personal a DGSP
125. lt. col. Mauriciu Strul, șeful Direcțiilor Regionale Galați (1948-1950) și apoi Ploiești și ulterior Vrancea ale Securității
126. Iuliu Massler, șeful Regionalei Bistrița Năsăud a Siguranței (1946-1947)
127. Johann Schwebel, care i-a succedat în funcție lui Massler (1947-1948)
128. Matusei Andreescu (Nathan Matusievici), șef de birou în DGSP de la înființare (1948)
129. col. Mihai Patriciu (Mihai Weiss) (†1996): inspector general la Regionala Cluj a Siguranței (1944-1948); director al DRSP Cluj (1948-1952), destituit în cadrul epurărilor antisemite din 1952, ulterior director al Uzinei Metalurgice Reșița
130. lt.-col. Ștefan Koller (Coler) (n. 1916), angajat din 1952 în MAI (la Direcția Generală a Lagărelor); comandantul închisorii Aiud (1954-1957) și apoi al închisorii Văcărești
131. col. Ițic Averbuch, comandantul Securității Ploiești în anii ‘50, avându-i ca adjuncți pe Mauriciu Strul și pe anchetatorul Șmilovici
132. col. Eugen Vistig (Wisting), director al DRSP Craiova din 1948 și apoi șeful DRSP Galați la începutul anilor ’50, unde i-a succedat în funcție lui Mauriciu Strul
133. lt.-maj. DGSS Marcu Abramovici, anchetator al lotului Vasile Luca în 1952-1954
134. lt.-col. Ludovic Weisz (Weiss) (n. 1912): membru PCR din 1945; directorul Regionalei Satu Mare a Siguranței/Securității (1946-1953); anchetator al lotului Pătrășcanu în 1954; după reabilitarea celui din urmă în 1968, ar fi emigrat în Israel
135. Iacob Fuchs, șeful serviciului județean Baia al DRSP Suceava
136. lt. Barel Orenstein, din 1948 director adjunct al serviciului județean Râmnicu Sărat al DRSP Galați
137. lt. Jacob Weigner, director adjunct al serviciului județean Turda al DRSP Cluj
138. cpt. Israil Ruckerstein, șeful serviciului județean Botoșani al DRSP Suceava
139. cpt. Iosif Hahamu, șeful serviciului județean Caraș al DRSP Timișoara
140. mr. Zoltan Kling, șeful serviciului județean Severin al DRSP Timișoara
141. lt. maj. Simon Siegler, șef de birou și referent la secția Probleme Speciale a DGSP din 1948; anchetator a DGSP în procesul “grupului Pătrășcanu”106 din 1954
142. Adalbert Stern, subdirector al Biroului de Securitate Baia Mare în anii ‘50
143. Iulian Sorin (cu numele său românizat, el a reușit o bună perioadă de timp să-și camufleze perfect originea evreiască) – ofițer superior la Direcția I a Securității, apoi inspector general al Departamentului Cultelor, iar din 1997, secretar general al Federației Comunităților Evreieștii România !!!!!!!!
144-146.) căpitanii List, Frost și Rigman, șefi ai catedrelor de specialitate de la Școala de Ofițeri de Securitate de la Băneasa
147-148.) cpt. Mauriciu Adam și Heinz Stănescu, doi din cei patru șefi de serviciu ai Direcției I a DGSP
149-151.) șefii de birou DGSP (din 1948) Eugen Tais, Marcel Turchischer, Estera Haber, etc.
De fapt, lista numeroșilor evrei comuniști din România postbelică nu poate fi redată exhaustiv, ci cel mult ilustrativ. Enumerarea de mai sus se extinde în realizate mult mai mult, lucru estimabil de pildă prin adăugarea altor nume de evrei din subordinea lui Mișu Dulbergher la Direcția de Anchete Penale:
152.) Antoniu Sami (Samuel Aritonovici), director adjunct al Direcției între 1948 și 1952, plecat ulterior în Israel
153.) Matusei Andreescu (Nathan Mathuseevici), anchetator penal la Brigada Mobilă între 1946 și 1948 și la direcția regională Timiș a MAI , decedat în 1988
154.) Răzvan Sergiu, locțiitor al șefului de serviciu, emigrat și el în Israel
155.) Ceaslavski, șef de serviciu (1947-1953) și fost frizer al Anei Pauker
156.) Neidman Gingol, consilier (1947-1953) și profesor la Școala de Securitate Băneasa, emigrat ulterior în SUA
157.) Rusu Mircea, anchetator al Securității 1947-1956), și el emigrat în SUA
158.) Mureșan (Leon Davidovici), anchetator între 1948 și 1958, emigrat în SUA
159.) Franco Sandu (1947-1956), emigrat în Israel
160.) Lenobel Barbu, anchetator (1945-1950) în Brigada Mobilă și la DGSP, emigrat în Israel
161.) Mahler William, anchetator (1952-1956), emigrat în Israel
162-163.) Flamboly Telemaques și Negru Nicu, ultimul emigrat în Israel
164-169.) Segal Luiza, Hosu Estera, Gersohn Clara, Hebert Estera, Wincler Viorica, Mateescu Ella, etc. Practic, în ansamblul Direcției, pe lângă cei de mai sus, alți 8-10 din totalul de 45 ofițeri erau evrei maghiari, 4-5 greci, 2-3 sârbi, 2-3 lipoveni, și doar 8 (!) români! (Niculae, 2004: 32)
Similar, există alte numeroase nume de evrei grupați în majoritatea lor în Comitetul Democrat Evreiesc (CDE, organizație care includea și sioniștii de stânga și Uniunea Evreilor Români – facțiunea dizidentă a lui M.Z. Sărățeanu), ceea ce ar permite constituirea unei liste mult mai lungi. În conducerea organizației, în afara celor sus-menționați, s-au regăsit: Bercu Feldman – președintele CDE, Marcel Fischler, Eduard Manolescu, Marcel Popper (toți deveniți, alături de Leibovici-Șerban, deputați în Marea Adunare Națională în 1948); Israel Bacal, un vechi comunist și conducător CDE-ist, K. Vechsler, Solomon Ștefan, dr. Jean Abermann, Baruch Berea, Paul Iscovici, Laurențiu Bercovici – secretar CDE pentru București, I. Stern și Morel Farchy – președinte și respectiv vicepreședinte al comunității din București, Tiberiu Reny-Arad, președintele FUCE la începutul anilor ’50, Petre Lupu, Marcel Rosenzweig, Ury Bernador și B. Lebli (directori succesivi ai Teatrului de Stat Evreiesc), Emil Dorian, Lascăr Șaraga – secretar general FUCE la sfârsitul războiului, Gh. Florescu, Nicolae Schwartz, etc.

Sursa: Romania Breaking News, preluare dupa Vladimir Rosulescu –