CÂMPIA MIERLEI

Cioran – Mierlița – Mierla – Grigore Alexandrescu – Moș Nelutzu G – Șerban Foarță – Liliana Popa – mereudoina – Maria Trif – Alexia Ema Ema – Dorina Popa – George Anca

Cioran îndrăgostit

Filozoful născut la Răşinari, lângă Sibiu, şi stabilit apoi defintiv la Paris, cunoaşte, la 70 de ani, o tânără care avea jumătate din vârsta lui, de care se îndrăgosteşte iremediabil.

În februarie 1981, Friedgard Thoma, pe atunci în vârstă de 35 de ani, mamă a unui copil şi doctorandă în filosofie, îi scrie pentru prima dată lui Emil Cioran, atrasă fiind de scrierile lui.

„În general, toate frazele lui aveau prospeţimea sănătoasă a acelor lucruri care trec drept viciate sau cinice, în realitate însă sunt eliberate de tabu-uri, printr-o manevră elegantă. (…) M-am hotărât curând să-i trimit la editură o scrisoare acestui Cioran, despre a cărui viaţă nu aveam habar”, avea să scrie, mai târziu, Friedgard Thoma. 

La momentul respectiv, Cioran trăia de decenii bune cu Simone Boue, “semi-însurat” cum avea să-i scrie lui Friedgard, mai târziu, într-o scrisoare. Între cei doi s-a născut o profundă legătură intelectuală, materializată printr-o corespondenţă purtată între anii 1981 şi 1991. Cioran s-a aruncat cu toată fiinţa sa în iluzia acestei legături, cu femeia superbă, pe care a numit-o, într-una dintre scrisori, blestemul său indispensabil.

„De când am fost izgonit din Paradis, m-am gândit în fiecare secundă la dumneavoastră şi nu mă pot gândi la nimic altceva. Aş vrea acum să zbor în Patagonia departe, departe de Dumneavoastră, la polul opus. Cu o oră în urmă am găsit cuvântul pe care l-am căutat zadarnic ieri sau azi:Leprosul, asta înseamnă să nu mai fiu cu dumneavoastră, să nu vă mai aud suspinele...”,  fragmente din scrisorile lui Cioran către Friedgard Thoma.

„Vă mai amintiţi de plimbarea atât de apropiată pe marginea lacului? Din cauza frigului, azi-dimineaţă nu era aproape nimeni acolo. Doar eu cu lacrimile mele. Niciodată în viaţă nu am vărsat atât de multe, fără cea mai mică posibilitate de a râde. Nu înţeleg ce caut pe lumea asta în care fericirea mă face şi mai nefericit decât nefericirea. Pentru mine aţi devenit atât de importantă încât mă întreb cum va sfârşi întâlnirea noastră. Aş vrea să evadez cu dumneavoastră într-o insulă părăsită şi să plâng toată ziua. Acest loc mi-a devenit brusc drag pentru că îl cunoaşteţi şi îl îndrăgiţi”,  fragmente din scrisorile lui Cioran către Friedgard Thoma.

Mierlița

Mierlița când e bolnavă, Vine cucul și o întreabă: Ce ți-e ție, soro dragă? Vine cucul și o întreabă: Ce ți-e ție, soro dragă? Eu sunt tare bolnăvioară. Eu sunt tare bolnăvioară. Și mi-e frică c-oi muri, N-are cine mă jeli –  Frunzuliță și o lalea, Cuculețul ce-mi zicea: Ia, taci surioara mea! De-oi aude că-i muri, Penele le-oi jumuli, Jumătate m-oi cerni. Penele le-oi jumuli, Jumătate m-oi cerni. Și-oi veni și te-oi jeli, M-oi urca pe mărăcine Și te-oi jeli, soro, bine! C-ai fost străină pe lume. Oi pleca din codrul verde. Și-oi tine calea la fete. Și te-oi jeli cu focșor. Că mi-ai fost, soră, cu dor Și ai cucul frățior, Și ai cucul frățior. Și-oi ieși la drumul mare. Și te-oi jeli, soro, tare! Că tu mi-ai fost surioară, Că tu mi-ai fost surioară, Și ești tare străioară, Și ești tare străioară.

Mierla

Peste cap se da
În baltă cădea
Și mi se făcea
Trestică
Pitică
Cu foaie înverzită
La vârf înflorită.
Atunci sturzul:
Peste cap se da
De mi se făcea
Mică păsărică
Ușoară și mică,
De stat pe trestică.
Ca să scape, mierla:
Se făcea de-o baltă
Cu papură-naltă
Cu papură groasă,
Naltă și stufoasă.
Dar sturzul:
Peste cap se da
Și mi se făcea
Salcie pletoasă,
Ce pe mal creștea
Pletele-și lăsa
Apa c-ajungea
Doar d-o săruta.
Zadarnic, căci mierla:
Floare se făcea
Pe câmpuri creștea.
Și sturzul:
Rouă că-mi cădea
Doar d-o săruta. 

În felul acesta urmează metamorfozele: mierla turtă, sturzul vătrai; mierla vie, sturzul pândar, mierla pânză, sturzul chirigiu, mierla fântână, sturzul ciutură.

Mierla și bufnița 

de Grigore Alexandrescu

 Într-o pădure deasă, de cetăți depărtată,
Mierla se-ntîlni seara cu bufnița umflată.
„Prietenă — îi zise — ți-aș face o-ntrebare,
Daca a mea-ndrăzneală n-aduce supărare.
Spune-mi, mă rog, lumina de ce nu-ți e plăcută,
De ce stai toată ziua ascunsă, nevăzută?
Nu cunoști, cum se vede, razele dimineței,
Dulceața primăverei, plăcerile vieței.
Poate ești rușinoasă, și crezi că nu cînți bine:
Dar eu și alte păsări mai vrednici decît mine
Îți vom da-nvățătură, și vom pune silință
Să-ți mai supțiem glasul cît va fi prin putință.
Vino mîine la mine să mergem la plimbare,
Ca să faci cunoștință cu o privighitoare.“
Bufnița îi răspunse: „Îți mulțumesc, iubită,
Eu cu soarele vostru nu sînt obicinuită;
Îmi supără vederea. Lumea o să mă vază,
Însă, cînd m-oi deprinde cu a luminei rază.“
   Mulți zic că neamul nostru nu este încă-n stare,
Ca altele, să facă cercări de-naintare,
Că-nvățătur-adîncă, idei, filosofie
Sînt prea vătămătoare l-a lui copilărie,
Declamația-aceasta, pompoasă, îngîmfată,
De vreți, poate să fie despoților iertată:
Numai lor le e bună a unui neam orbire,
Căci nu-l lasă să-și vază a sa nenorocire:
Dar în gura acelor ce-o zic pe dinafară,
Sau e o nerozie, sau este o ocară.
Noi le-am putea răspunde puținele cuvinte
Bufniței adresate de mierla cea cuminte:
„Ai vorbit de minune! Dar ia spune-mi, vecină,
Daca măcar cercare tu nu faci vreodată
Să scoți cel puțin capu din noaptea-ntunecată,
Apoi cum t-ei deprinde cu soare, cu lumină?“

(Ed. 1842)

Mos Nelutzu G

 Uşa

Se uitau pereţii la mine,
Urmărindu-mi gândurile
Apăsate de tavanul alb,
Din ce în ce mai aproape de suflet.
Rătăcit în umbra colţurilor,
Caut uşa prin care mama
Lăsa mirosul de bucătărie
Să pătrundă cu tava cu plăcintă.
Uşa era o uriaşă rană deschisă,
Lovită de tornada care lua
Plăcintele mamei,
Poemele mele cu ea,
Lăsându-mi nopţi nedormite,
Urmărit în vis de pereţi,
Întrigat de absenţa uşii.

Şerban Foarţă

 SCURTAREA DE «U» A LUI
MATEIU I. CARAGIALE

Domniei Sale Domnului ION VIANU

Calic şi,-n plus, holteiu,
Mateiu bea ceaiu de teiu,
visând la icri moiu,
ca orice ins de soiu
şi, pe deasupra, craiu,
ce, neducând bun traiu,
aşteaptă,-n tot momentulu,
să pice testamentulu*
mătuşii Lenci ori
vreun alt filon… E-n zori:
Mateiu, întors din târg,
bea ceaiu de teiu, cu sârg,
sau o cafea, drept lax-
ativ, într-un vieux-Saxe,
cu-o daurită ling-
uriţă (cu cling-cling
de Glockenspiel, nu orgă),
ca unul ce dezvoltă
chez lui o mare morgă**,
ce-i sperie sau revoltă
pe mulţi… Dar el e surd,
la zvonul lor absurd,
ca lingura-n iaurt
sau precum «u»-ul scurt
(şi fără, azi, temeiu)
din numele Mateiu.

—————
* „Se mai afla acolo, mototolit, un plic mare galben
cu cinci peceţi de ceară neagră.
Pe el sta scris «Testamentulu», cu «u» scurt,
«meu».” (Mateiu I. Caragiale, Craii...)

** „Eu dezvolt o mare morgă acasă, beau cafea în
vieux-Saxe cu o linguriţă aurită.” (Id., Scrisori către
N. A. Boicescu)

Liliana Popa

 Moartea lebedei nu a existat

A existat un compozitor și cintecul lui
Un violoncel, dar mai ales un artist și un arcuș
Care tot umbla prin lume
Se opresc pe o stinca din mare
in calea celor șapte vinturi

Noaptea artistul cinta
Iar dimineața
Cînd Dumnezeu se trezește din somn

Eu il sărut
Și mai plutesc o vreme

18 iunie Malta

mereudoina

AM PLECAT

am plecat desculță prin povestea aceea,

în grabă îmi uitasem încălțările.

deși nu știam pe unde cărarea,

și nu erau gări să lăcrimeze după mine.

o locomotivă a pufăit în desnădejde

lăsând să mă învăluie vălătuci de fum,

un câine vagabond mă ținea sub privire,

dar nu eram acolo, ci pe muntele din nor.

mergeam acum prin zăpezi triumfale,

mă înghițea pofta de-a cunoaște zăpada

în ce adâncului ființa-i s-ar susție,

dar era în clipă doar încleștată marea

turnând în jur valurile... poate necitite...

nu, mergeam pe jos într-o poveste,

îmi căutam încă negăsită cărarea,

și știu cum voiam să-ți dau de veste,

dar povestea se tot scria, se tot scria...

Maria Trif

Dac-ar fi...

Dac-ar fi să se mai poată,
Dacă totul s-ar putea,
M-aş zidi în tine toată
Şi te-aș face lumea mea.

Mi te-aş pune temelie
Pe ruine de complot
Şi-ntr-o boltă de chilie
Să-mi cobori un rai de tot.

Mi te-aş ridica, arcadă,
Ancorată-ntr-un apus,
Aş lăsa restul să cadă...
Tot imperiul presupus.

Aş rămâne să contemplu
Capodopera de drag,
Tu, nemuritor în templu,
Eu, o muritoare-n prag...

Dac-ar fi să se mai poată,
Să se poată să mai fie,
M-aş clădi nemăsurată
Şi te-aş pune temelie!

Din volumul de poezii "Zbor de primavară"

Alexia Ema Ema

din cauza ta
beau cu băieții
înjur joc fotbal mă scarpin
în cur când merg pe stradă
se pune pariu pe mine
că flegma îmi trece dincolo
de trei metri
am uitat eleganța mersului pe toc
clipitul mărunt din gene
atingerea unei rochii vaporoase
prietenii mă întrebă ,,ce faci coaie
vii la o skol?"

când bărbații îmi privesc sânii
nu simt nimic nicio tresărire
mă întreb firesc dacă nu cumva
ei sunt pe invers
din cauza ta luna e doar un bec
atârnat de noapte
un întrerupător pe care apăs
înainte să mă arunc în somn

cel mai greu mi-a fost
să fac pipi din picioare
până la urmă am reușit
dar tot rămâneam cu o mână în plus
față de ei

particip la un raliu de seară
și nu știu dacă va supraviețui
cineva în mine

Dorin Popa

Catastrofala existenta a domnului X

in satul Stiubieni, doi oameni gospodari
aveau biciclete, iar unul, din Negreni,
avea chiar o bicicleta cu motor,
de aceea, uneori, copilul X cinta:
bicicleta cu motor ia-ma si pe mine in zbor,
printre carute, giste, macadan si vite,
ia-ma in zbor, bicicleta gris cu motor!

cum nu era niciodata destul de cuminte,
copilul X nu primea ciocolata, doar eugenia,
eugenia cumparata cu un ou de catre bunica
(bunica si bunicul il iubeau nespus,
ca pe o ochii din cap, ca pe lumina lampii cu petrol,
nu tineau cont daca a fost sau nu a fost cuminte)

apoi, adolescentul X s-a indragostit,
pentru vreo 30 de ani,
de o fata din sat pe care a tinut-o de mina,
iar ea l-a sarutat prelung pe gura...

sarutul acela nu i-a placut deloc,
era sub asteptarile sale,
dar il poarta si acum cu sine,
ca pe o medalie, o medalie veche,
pe care a sters-o de praf, cuminte,
in fiecare an pe data de 5 iulie !

desi nimeni nu pare sa observe,
domnul X schiopata ingrozitor,
inca din copilarie, dar el sustine
ca aceasta malformatie o poarta
de cel putin trei generatii..
(doar atitea a cunoscut,
despre strabunicul Mitrache,
vechilul Mitrache Apopii,
de-o bunatate legendara,
i-au povestit numai oamenii batrini din sat,
oameni ca re il venerau si care
il urau de moarte pe celalalt vechil - Aghiorghiesei)

scoala i-a placut, cu intermitente,
nu conta obiectul, a fost brilliant chiar,
la toti profesorii pe care-i simpatiza,
dar au fost prea putini astfel de profi...

armata nu i-a placut, dar a iubit mereu
ciinii, toti ciinii din lume ii sunt dragi !

hraneste, pe ascuns, ciinii vecinilor
de pe strada lui, ba chiar si pisoii care nu fug
(in ultima vreme, se intreaba mereu
cum s-a intimplat sa ignore atita vreme
pisoii acestia fabulosi, izvoare de bine,
izvoare de sanatate, de multa sanatate...)

George Anca

PROBABILITĂŢI SUPRAPUSE ÎN INVIZIBIL

 mai 1989

         Vestală albă în umbra Chindiei. Scenarii dedublate, autoupanişade. Reabilitarea lui Platon, kaironomie, Gelderode (nu se ştie rolul principal). Se dactilografiază versuri. Mihăilescu-Courriol îl confirmă pe nea Sandu Cerna-Rădulescu a propos de Yourcenar. De ce n-ai spera, cu puterea golului absolut, orice?

         Biodiversity,  adaptational biology,  the Human Genome,  coevolution, dynamiscs of extinction, biology of knowledge. 1989 as Year of the Young Reader.

         Mizanscena mizantropului, după tornadă. Parchetul putrezit. Să prind trenul, mărfar, pierderea lui schimbă rolurile, v-aş face rău cu, îmi faceţi rău fără, hăţuri scăpate (mă încolţiţi).

         A sunat de două ori Didona. Gitagovinda – alta în călduri pe malul Yamunei cu apele lent curgătoare / cu mînă forte îl dezveşmântă de mantă-ntre trestii /.../ brăţările la glezne ding-ding clinchetau când el mă pătrundea-despătrundea / se zdruncină, strigă de dragoste, vaieră, tremură, gâfâie / chibzuie zvârle închide ochii, cade se sfârşeşte.

         Ochelari căzuţi-necălcaţi, de neînchipuit cu atâtea tălpi nevrozate. Las’ că vă-nvăţ eu rezistenţă. Lucrare de control la fiecare capitol. L-am prins şi pe Aramă predând aceeaşi prostie. După 30 de ani, unul nu mai era în poliţie, toţi erau în proiectare.

         Poemin de Vinod. Eşti al şaptelea pe listă, şapte zile cu Freud (Elisabeth Promenade). Filosofia trebuie făcută într-o limbă moartă, ca sensul să nu se schimbe. Idem teologia.

iunie 1989

E ciobanul violent? Mai violentă e mioriţa, că-l bate la cap, să ia şi câine. În zorii morţii raze şi păsări. Unii cu Nostradamus, unii cu Eminescu. Blestemele cresc. Tema agoniei perpetue şi a căderii spre centru. De-aş găsi, pentru astă-seară, vreo intrare în Nirvana. Aglaia voia s-ajungă-ntâi la cimitir, o interesa coroana academiei, nu găsise România literară.

Din Theragatha & Suttanipata.

Patibhana/improvizaţie de Va(n)gisa în lauda lui Sariputta, discipol al lui Buddha:

Adânc înţelept al Căii şi al relei căi

Sariputta înalt cugetător împărtăşeşte schimnicilor învăţătura;

El se rosteşte concis, mai şi amănunţeşte

îşi  împărtăşeşte patibhana  precum cântecul păsării

Prin vocea lui frumoasă, blândă şi aţâţătoare,

gândurile nevoitorilor le înalţă în mângâioasă auscultaţie

În lauda lui Buddha însuşi:

Mia de schimnici ascultă la Bine-venitul

grăindu-le clar doctrina, Nirvana, fără de vreo teamă.

Sunt numai auz la bogata învăţătură

spusă de cel deplin iluminat;

Câtă glorie-i Buddha în faţa adunării de schimnici!

O, Stăpâne, numele tău este naga (dragon), cel mai bun înţelept,

cum, precum norul, ploaie reverşi peste învăţăcei.

Lăsând odihna după-amiezii din dorul de-a-şi vedea învăţătorul,

erou magnific, discipolul tău ţi se pleacă la picioare

Contemporan cu Vagisa:

Precum cel căzut în râu –

val pieziş învârtejindu-l

şi născându-se în curgere –

nu poate ajuta pe alţii să treacă,

la fel cel ce învăţătura adevărată n-o auzi,

n-a ascultat vorba învăţatului,

însuşi neştiutor, netrecut de-ndoială –

cum ar putea el face pe alţii să vadă?

Iar cel ce are o luntre zdravănă,

echipat cu lopeţi şi parâme,

va trece pe mulţi pe celălalt mal –

înţelept, bine descurcându-se oricând.

La fel cel ce are cunoaştere şi şi-o creşte,

învăţat, avântat,

el, ştiind, va face pe alţii să vadă

pe când transmigrează pe cine ascultă.

Terre-a-terre, Theragatha. Apucata, apokatha. Probabilităţi suprapuse în invizibil. Oedip, Kalidasa, Dochia. De ce vrei să vorbeşti în faţa altora? Spui mereu aceleaşi lucruri. Proiectează adevăr deschis. Studiu-scenariu pentru regizori. Ai pus doi lei, în loc de unul, la Piaţa Unirii, te atacai până în Piaţa Sudului, unde te-a asurzit zgomotul tigvei de ciment. Mi-a căzut şi mie ţigara abia aprinsă. Era fumător cel ce se stinsese în aburul amurgului. Alt cuplu, şampania, canasta, cartea reanimării mamei. De-a soldaţii şi China. Acum ai telefonat muntelui numelui.

Iulie 1989

         Condor, Baia spre Găina, Thomas & Cythera, microroman, rarefiată patimă, operă de fum, oglindiri tremurate, comentarii la rece, contradictorii, a câta oară, păreri pe minotaur, s-ar apropia de leu în drum spre catolicism – şi-a scos certificat de botez, după 49 de ani, dând din cap că pleacă (în Grecia? altă încuviinţare), tot o plecare din ortodoxie (exemple, ceartă, simplificare, altă ceartă şi-n absenţă, respectul părerii altuia, gen moderaţie): ca opera asta mai rar, nici il satan conduit le bal, şi-ăştia cu zilele lor.

Mă uit la paginile goale, nu-s de roman, are alt început, vă voi lua roza, case de culori, scrise, nescrise. Pasticcio Haendel – Martinetti.

aseară toto pentru pars

Zarand cu virşle şi vin ars

cârnaţi pe româneşte ţuică

azi cal pe sărutată muică

de guguştiuc ascult pân’ mierla

opreşte prima oară gherla

Snagov, Bela, Cart, Dorina. Acum un an l-au avut şi pe Răstimp. Cel mai bătrân cal are 43 de ani şi şase luni. Iobagii lui Horia dădeau o oaie din zece, acum una din patru.

Altădată căutam oralităţi legendare. Cum, Hemingway nu-l ştia pe Iancu, pe Horia, ciuberele? tu le-ai şti, află că el prindea umanitatea, ai admirat-o şi tu pe Alina călare, plus jocurile de piatră, ouăle, dorul lui Cezar Baltag la radio, lipitura destinului, când n-ai mai iubi, unde cazi, tulnicărese din Avram Iancu, Găina cântată văi de văi, cu fantezia unei femei plină de moaţe, se zice, în căutare, te-nsori, nu acolo se mărită fetele, păi nu între ele. Nuntă în Bratca, Mihalţ, Lupşa.

         O laşcă pe Găina. Ba carnavalul copiilor din Niculiţel. Pentru ţară şi popor ne bătem în dormitor, ne bătem cu ghetele să nu doarmă fetele ... cu castraveţii... nici băieţii... cu furculiţa.... doctoriţa... cu basculanta... comandanta... cu scobitoarea... directoarea... cu cuierul... şoferul, ne bătem şi cu borcanul să nu doarmă-americanul (americanul eram eu).

Consumasem episodul degetului în babă, public (ţi se oferă falusul-Toader de a-l vârî în babă?). 12 divizii. Zilele sunt ale cailor, călăriţi de cei din corturi., veniţi de seara (nu le-ar fi hrănitoare barba caprei). Cucurbăta se înnourase pe la prânz şi mirosea a ploaie. Doniţi şi ciubere peregrine, nimbul glorificator al vieţii moţilor.

Violenţe iubitoare de creştere şi amintire. Numai când bea e creativ. Poartă o mare tăcere. Muntelui Găina nemaipoet, însingurare de sinele vechi (împreună cu altcineva), vâltoare nevăzută peste cupluri târguindu-şi eternitatea maritală. Eşti acceptat fără teorii postmoderne, ţi se oferă toaderul de-l vâri în babă, apoi cazi-vin-ars în Bulzeşti river. Sub sânul fără sutien al Bulzului. Scena yoga, tibo-tib, niciun vot pentru sărutarea profei.

La centenarul lui Iancu, în 1972, se zidise obeliscul acesta. Sălcii tăiate de tril, de-a valma vorbe în dodii şi copii între obelisc şi catedrala pustie. Nu mai sună ora. Mela udă asparagusul în veranda înflorită. Iertare înnăscută pe nespovedite. Am căzut în Criş. Plecarăţi pe cai, pacofleţilor. Hai pe la Emi – no, du-te tu. Lupu îl scrofăle pe doctor din gunoi că nu i-a castrat scroafa. Ce ţi-ai cumpărat, Aluna, de la Găina? – Un cocoş. Vocile răstite sunt de femei. Trage, boule, joacă-te, copile, fumează hârtie. “Vorbim şi noi ce ne trece prin minte”. Dihănii şi băhănii. Mergi în bobote, degeaba vii, degeaba te duci. Goliciunea întristătoare a Ciricului. Acolo a compus doina. Om şi el cu un singur rând de haine.

Ecouri între tulnic şi balenă. Camionul zguduie casa-obeliscul-catedrala. Creangă subconsciu, râs yogic. Peste prima şi ultima suflare, între mănoasele păpuşi. Nu mai vorbim aşa frumos. Oglinzi ruginite. Pocnetele sunt ale petalelor bătute scuturându-se. Doruri sălbăticite sub călcâi.

Pân’ a venit o femeie pentru care uşa nu există, m-am strecurat, ea s-a aşezat în a doua bancă-n faţă, eu în ultima din fund. Ianoş evanghelistul, Ieşuş Criştuş, replici de la credincioşi nevăzuţi , dispuşi în altar, femeia din faţă s-a ridica, m-am ridicat şi eu, a mai intrat una, s-a dus tot în faţă, pe dreapta, padre a băut dintr-o cupă, un anteriu negru a ieşit din absidă, am deschis să ies, n-am închis, că mai intra o născută catolică. Două poezii scurte de Joseph Attila, bătute la maşină, le adusese pe soare în academie, am citit literele, versurile, în timp ce închinarea îi venea de jos în sus, lipită, pe o ascultare ce nu-mi spunea, îi spunea, canapeaua de piele se vaporizase, pătura din păr de capră îi rodea şalele, şi-a pornit şi ea părul spre spulberarea literelor-sunetelor, obosisem de confuzie şi patetism religios cumva, de-a nu te opri, ca din soartă, mai târziu asta i-a fost amintirea, cât că-şi dorea noaptea, o apăsau zilele, vezi, se întărise odată pe întuneric, femeile-ţi cer până la urmă o noapte, rugăciunile pe zi prelungindu-se aşa probabil, cum e aşezarea asta, cântă cocoşii, liturghia abia începea, ungureşte, rozele-şi mai desfăceau din bătrâneţe o petală, dans încet, ai cunoscut încăpătoare scene cu gesturi până la isterie ce nu s-ar admite în felul cuminţit-cuminţitor din partea asta, cine ştie, un şofer accidentase mortal o fată, era-n cercetări, ieri s-a spânzurat pe malul Crişului.

Fută-l Dumnezeu să-l omor pentru un lemn (faţa-i fusese zgâriată, vasul cu lapte între genunchi, capacul nemişcat, plasa cu morcovi – avea nepotul diaree ca şi la trei luni, când, intrând în spital ginerele s-a-ncurcat cu o curvetă de doctoriţă în mână), cumnaţii (moldoveni) dispăruseră. Pe când azi n-am decât a bănui tatăl nostru şi jertfiri ale Domnului în ungureşte, pentru primele vorbe ascultate cu un fel de dragoste prescrisă din religie în religie, peste cadavre tinere sau de 59 de ani, cum inventariasem (în limba înţeleasă) – verbalizarea Babilonului – să fi amuţit. M-am gândit iar la zarul rotund. Ca astrele sorţii, nejactabile în joc. Azi e nor deocamdată, încă trei zile şi veţi rămâne voi în împărăţie, veţi mai telefona după fiu, prin examene şi meciuri, ales de tăcere, cu moştenire încă neînflorită.

Toată viaţa am ocolit orice subiect (anume), le-am lăsat să se excludă între ele şi să pot trece neoprit spre clipa următoare – îmi pare că fericirile în copilărie şi în lume – a la Creangă (nu s-o fi plictisit nicicând, a avut ceva oricând de făcut, de glumit, de suferit) – sunt ameninţate de aventura inaccesibilă, pe alte intervale, a cuiva din nevăzut, îngeraşul visat atunci, sexualizat, sexualizat mai apoi, cu harnaşamente de stea veştedă într-un târziu. Şi nu reveria (cu ce s-a spânzurat? niciun răspuns; antropologia vinarsului; hainele lui Iancu din basorelief; reia colajul)

de la această  biserică mi s-au dat la această biserică le dau

la întâlnirea viticolă toţi oratorii băteau apa-n piuă

chiar ca pungaşul cela din Paris

eu ştiu un lucru şi anume că n-ar fi rău să fie bine

cum n-a dat primarul autorizaţie să umble păpuşele

se ucisese Cusminschi prietenul favorit al lui Eminescu

glumeţ peste fire gura lui clopot ochii săgeată

sparg ferestrele pe drum şi capetele oamenilor

pedagogia nu-i pentru toţi ticăloşii şi răii ci pentru firele blânde

o poveste o poveste

Creangă intră în conversaţie şi discurs, crengizarea are aer de redescoperire, se aminteşte copil, cu actualizare brâncuşiană, aducător de mit propriu. Unul din sceptrele sculptate în lemn de Aurel Petrişor din Ocişor – Dumnezeu-Zeus-Decebal-Ştefan-etc. – îl are în vârf pe “Maestru Ion Creangă”, ofertă către profesorul de română Liviu Lucaciu. În descindere, prima bolgie: Moş Ciorpec Ciubotarul, Dascălul Iordache, Părintele Humulescu; a doua bolgie: Mătuşa Mărioara, Vărul Ionel, Copilul Ion Creangă (cu clop); următoarea, o cădere din rai (cireşul înalt cât arborele cerului, Mărioara o nesfârşită Kali, copilul un Adam): La cireşe. A patra bolgie, două trupuri spate-n spate, o dată îmbrăcat, o dată nud: Pupăza din Tei / La scăldat.

         Ferirea erosului, pe româneşte, şi invenţia de amintiri tabu (până la prilejul ex/in-contextual) ni se întâmplă şi cu femeia oprindu-se la banca noastră (spre deosebire de preotul catolic şi automobilişti), cum a venit de dimineaţă să-mi ceară o vişinată, nu mai am decât un pahar, ajunge atât, doamnă, şi după masă se spânzură, tu nu te spânzuri? Bătrânul a-njurat-o s-o bată, că are ortac, se tachinau de copii, când el, şi arăta arătătorul, îi vârâse, nu se auzea, plus dialectalismul feroce al limbajului sexual. Nu răspunde, e la Tu-tu – Fututu (de nevastă-mea). Hulubăie-l, era să-ţi dărâme cazanul cu salamul lui hahamul.

         Baia de Criş – Râbiţa (fostă Crişan, fostă Vaca) – Brad, prin mai toate aurăriile, platină de Australia, diamant sud-african, , cuarţuri, întorcându-ne pe jos pe şosea, via mormântul lui Iancu – gorunul lui Horia, un izvor, cimitirul ortodox cu un singur mormânt înalt auriu la floare, restul paragină, peste drum cel catolic, unguresc, dar şi cu stela de 16.000 a lui Gh. Grivei – zece ani în plus la data naşterii, 1884 (s-a vorbit cu Iustina, care moare primul îl îngroapă pe celălalt unde vrea, a murit el şi ea a hotărât unde vor fi împreună, dacă trăia el o îngropa la ortodocşii lui, de le făcuse şi gard).

tălpărăliile de la Humuleşti precupiile braşoveniile căldărăriile ciubotăriile

Iţic jidov coace pâine moldovenească

văzduhul curat clima rece nesupusă lipicioaselor boale

catihetul este îndatorit a paradosi catihisul

neguţitor fiind de cea a treia stare

a se însoţi prin legiuită cununie cu Iliana, fată mare, în vârstă de 15 ani

m-am văzut arestat ca cel mai mare criminalist

nu recunoaşte autoritatea protoieriei în această afacere

un mormânt clasa I pentru a se înmormânta pe defunctul Creangă

         Plouă de-aseară. Pe zi, pe drum, numai Iancu, în casă, numai Creangă. De la un mormânt la altul. Cum mai doinea şi Iancu nebun până râsetelor lui Creangă li se înnădeau, ca de pupăză, strigăte epsilon-epsilon-pedepsie. Cum e de mută drama pe din trei, Creangă, Eminescu, Iancu, lipsindu-şi-prisosindu-şi fiecare, exprimându-le ori lăsând speranţele tuturor să urle întru câte unul din ei ori în toţi. Fata hâdă, betocă, de se năpustise-n pat la nonagenara naşă, fugise de lângă maică-sa paralizată-n spital. Se-mbătase la crâşmă şi se credea înapoi unde nimerise, vârându-se în culcuş, iar scoasă-n ploaie, lângă obelisc, urlase mai jalnică decât o lupoaică rănită şi cu puii împuşcaţi, măcar spre Căraci, fata cu nişte copii, răpită, ea găsită, ei nu, violată, nu, or convins-o cu vorbele păpuşarilor. Florile şi spiritele inocente n-au pudoare. Se puse în căutarea proştilor şi a nevinovaţilor. Iar eu, culcat pe cuptor, nu puteam să adorm ceasuri întregi.

Un glas îi striga vorbele şi el le scria, ştergea şi recompunea frazele ca un Flaubert al Humuleştilor. Făcea parte mai întotdeauna din opoziţie. Peste zi, o veselie nemaipomenită, boala mai totdeauna noaptea-l apuca. Tare mi-i deşanţ. Strâmbii mănâncă ţara şi drepţii n-o lasă..

Şed voinici îngânduraţi / gândurile mi-i fac fraţi. Stă să mi se desfâşie inima. Nu este râu mai limpede ca Arieşul, popor mai frumos şi mai bun ca moţul, , nu sunt femei mai frumoase ca buciumanele, soldaţi mai voinici ca vidrenii şi scărişorenii şi peşti ca păstrăvii (Iancu în “salon” la Axente Sever).

Ne-am pierdut mama. Trecusem prin Tălmaciu, de tălmăcisem şederea ei, trimisă de spital în ţesătorie. S-o fi refăcut vreodată complet? Cum, mă, că avea mintea mai clară ca a oricui, parcă eu fusesem bătută în cap. Dacă trăia ea, altfel mergeam acum. Cadavrul cu aură, mort viu. I-am dat de pomană pentru mama. Pâine puţină şi pentru morţii de cancer.

Şi totuşi vom merge la Blaşiu. Să mă desrobesc de ideile melancolice. Astăzi cu bucurie românilor cântaţi. Cu armele împreunate a vendeca teroarea cu teroare. Ochi recunoaştere. Sitar în zăpadă. Unde-neunde Sujata. Bicicleta m-ar duce şi pe mine peste Olt. Bântuie clorul. Cercei de sare. La ştrand, doar eu şi sarea. Coşul morii e larg, da’ pui în el cât ai. Pe drumul căruţelor, văd mama recruţilor. 

August 1989

Puşcărie, puşcărie, arderea-ai din temelie, să rămână numai parii să mă bat cu poliţarii. Modernizarea aduce prăpastie. Cad în coaliţie cu ăsta. Nu există frecvenţă mai populată ca radio şanţul. Mi se ridică sifonul politic. Ai dat în lecţia politicii inverse, te-ai îngrăşat. Isai-isai, bidineaua. Pe la noi pe la Vârtoape, fetele sunt curve toate, babele a treia parte, nevestele jumătate. Dă-mi benzină şi ulei şi te duc pe unde vrei. Nu mai bate doamne omu, că-l bate vinu şi somnu, vinu-l bate când e beat, somnu, când e-amorezat. Hai, mândruţo, tu pe luncă să culegem de-o urzică să dăm la puii de curcă. De la sticla de parfum, ajunsei să dorm pe drum. Helerim de puldarim, heliş beliş, cum venişi cum o belişi, că dacă nu veneai n-o beleai. Om aş fi de n-ar fi gura, mândrele şi băutura, băutura bat-o-amaru, mândrele şi cu paharu.

Ţară învinsă, picătură de ploaie în neant, insomnioasă foame, glezne umflate, lepturariu românesc în India, de departe valori universale, de aproape insatisafacţii fertile, cărţi nescrise, necitite şi totuşi interzise, subiectul în vreo parabolă lipsă.

Braşoveanca nu mă scotea din şaman. Oraşul mic, cum îţi închipui că nu te urmăreşte cineva? Sibianca va traduce probabil John Hopkins, la sugestia mea. Mă matrafoxasem, veţi face echitaţie. I-am aruncat un salut papagalului. Fata cu falca fracturată-n v la mare. Intrat de patru ori la medicină, îşi vânduse locul. Petria îmi adusese la plecare două jumătăţi de ţuică şi un litru de vin. Stabilizare – scleroză structurală.

         Ai-n-ai iubi (altă) femeie, bucurie atemporală, teremiantă. Are fata asta convulsii cum am eu. Stors furuncul (şi creieri, nimeni cu bani, că de-ar ieşi atâţia cât puroi). Iubirea ba la creaţie, ba la credinţă. Cine ce distruge mai greu decât ar construi. Când stai pe elefant gândind La înţelesurile Vedei, Visezi mereu ca tot iubind Să te întorci la gustul vedrei (Sergiu Purice). Iago e poet, nu Desdemona, nu Ofelia. La blanche Ophelia flotte comme un grand lys (Rimbaud). Mi-e dor de ficţiune, că nu-mi mai are loc în ficat. Turnul zguduie toată împrejurimea. Vin şamanii, vin brahmanii călărind pe cai de foc. Mai muşcă vreodată-un peşte În râul ce se cheamă Olt Şi dintr-o sesiune doar poveste Va trece toate gârlele înot.

Mi-am făcut ceai, gândeşte-te frumos la toate, cum se strecoară ele unele în altele să te consoleze, ţigări politice, autoizolări, somnolentul nostru câine. Îţi voi servi povestea publică a servirii banilor contra intimităţii recuperative, pe rupte, de nu ţi-a-nvăţat ştiinţa, puiala socială, cum în amor nu se bat boxerii între ei pe categorii cu mănuşa femeii ce-i dispută. Agresivitatea o comutasem lupului sosit din criminalitate, din poligon, ţintă (încă) nedoborâtă. Papagalul signalează. Fusese de poem. Lapsus. Să fii poet chiar când nu faci pe prostu’.

Niciun frate îndemnându-te, avanti, nu se mai gândi la tine poemul, explozii în turn de troscot, şi ce de pomi s-au pus în ţenterim, cine ştie cum am izbutit de m-am îngropat în ţărână, de Sfântul Foca la o clacă de dres drumul, care cărau cu tărăboanţele, care cu căruţele, care cu covăţile, ori mi-or da feciorii după moarte, ori ba, mai bine să-mi dau cu mâna mea.

În Teremia aş vrea să vorbesc şi de Eminescu şi de Creangă şi de India. Cum vorbeşti cum eşti. Splina malariei, infidelitatea ca metodă în iubire, triunghiuri imposibile. Ne-ai primit cu drag şi oboseală. Păcat că nu mai trăieşti. Dudul neînnegrit anul ăsta. Mai sunt soldaţi germani. Ei ucid pe cine n-au văzut niciodată - zice şi Budai-Deleanu, şi Beaumarchais. Cât poate strica o confidenţă şi cât salvează educaţia. Gaşca ta eram noi, câte-o idee, câte-o poveste, câte-o reacţie, câte-un rac fericit.

48% din familii au maşini de cusut, 6 % războaie. Consumatori, nu creatori de cultură. În creştere rata divorţialităţii dar şi a nupţialităţii. Surse de incoerenţă (eroare) a modelului teoretic. Definirea nivelului de profunzime a schimbării. Praguri de semnificaţie, populaţie de evenimente. Eludări etnice-spirituale (de nevoie): esenţa vieţii (şi în Teremia), orizonturile interioare ale subiecţilor. Cu Neacşu discutasem despre transferul de comportament, modelul ca obstacol, metoda biografică.

Privilegii ilirice. Caravlaşca, România Neagră. Cult (tabu), gust. Dodii-raţie. Câmpia Machiavelli. Exces de sincronie eterată. Care India (zahăr, arbori pentru orbi)? Condominas ar învăţa trei limbi într-un an. Semnale ale spiritului, bancuri etnice. La noi în grajd a fost o iapă Venus şi dintr-o neglijenţă a rămas gestantă. Premiu pentru cal începător. Căruţă normală cu un cal. Tere(za)m(ar)ia.

Voi sunteţi ca doi porumbei pe-o baligă. Roza şi Renate bombănind noaptea pe terasa lui Dinu. Marienfeld. Nr. de alcool. Până pârjolim iarba, preferi conurile de brad să le dai jos cu degetul mic. Străiarbă. Ochiul deschis în pântecul verbului. Înserarea. Nichita naş la Severin în noaptea morţii. Fiecare piatră rămâne grea cu muntele. Ne-am înmii Nichita. Şapte mii de oase saltă fioroase. Et ego in Teremia perennis. Ai ştiut muri. M-ai făcut să cred cuvântul.

Zâmbeşte măiastru picturii cu sfinţi bănăţeni şi nesfârşită pustă. Cu totul surprinzător. Cu admiraţie. Deşi frig, cele văzute ne-au încălzit mâinile. Aşa cum ştim, un tablou este o frumuseţe, concentrată şi totuşi liberă. Să pleci altul. Misionarism. Monument al gândirii logice. Willy Heinz. Culoare de doliu peste ochiul Nichita. V etom muzee, Alexander Sadoo, Literaturnaia gazeta, 4 avgusta 1989. Possessio Theremy.

Noi ne-am dat după fiecare, să trăim. N-am avut nimic şi ne-am descurcat din ce în ce mai bine. Pentru legumicultură trebuie timp liber mai mult. Ce-a pus el în grădină am pus şi eu. Alimentele mici egale cu cele mari. Să fie de la ţigan în sus, să fie om. Care trăiesc numai din salariu, ăia-s rataţi. O minoritate-n comună care nu poţi să te uiţi la ei. Inima Alinei pentru nenea Anca.

Seri pe graniţă, nopţi cu dumitriţe. Ieri 14, alaltăieri şapte (crima creşte peste milion).

clopotul din Teremia

nu te asurzească timpul

dimineaţa viaţa ci a

pe câmpie stat Olimpul

numai umbră şi o dreaptă

cruce astă primăvară

anii din poet aşteaptă

pomenindu-ne-n afară

Cetitorilor şi următorilor, salutare. Rugăm apoi pre următori a ne ierta greşelile şi presupunerile, şi cari în viitor să vor potea îndrepta şi întregi după adevărul istoric. Dugosello, Dugosilişte, Nerău, amintirea primă: 1582. Susceptat încă în 20 Iuliu 1701 în şematizmul diecezei romano-catolice de Cenad (actuală dieceză romano-catolică a Timişorii) deşi de fapt atunci era numai pustă şi odaie. La finea anului 1748 chinezul sârb din Timişoara Maleniţa Iosepoviciu face ofertă a o lua în arendă pe şase ani

Sigiliul vechi avea formă ovală. În partea de din jos era un patru unghi ciontut la colţurile de sus. În acest patru unghi se aflau literile mari latine “C” şi “D”. Privatim am aflat că există o chartă în carea e indicat drumul Furcilor spre cetatea Cenadului. Nerău...răi şi deci din pedeapsă... chiar numirea locului... că nu răutatea...colonizaţi în un loc mult mai fruptifer. De era la mijloc pedepsire, îi coloniza de sigur la un loc mai steril căci atunci erau de bună seamă şi pedepsiţi. Urmează deci că tradiţia cu reinţa coloniştilor din Nerău este de provenienţă dujmană şi în urmare neadevărată. Delăturând defăimarea răutăţii lor... alipirea mare a românului faţă de biserică... parohia matră a Nerăului... rubrica “milostenie de bună voie”... măestrul aurar şi pictor Boereanu... prin rezoluţiunea prea înaltă din 29 Noiembrie 1774 se aprobă planul şcoalelor rurale din Banat. Nerăul avea magister, deci şi şcoală.

         Şicanarea confesiunei... susţinea că băncile sunt slabe, lumina nu intră corespunzător  în sala de învăţământ şi – minunea minunilor – că intrarea în sală se face prin aer din ambit...plata în bani gata şi în naturalii (grâu, pământ, încălzământ, cvartir)... prin anul 1880 s-a introdus, pentru economizare, încălzământul cu cărbuni... prin 1900 s-au introdus încălzământul cu lemne... a avea la inimă întotdeauna binele, atât cel vremelnic cât şi cel vecinic al parohienilor... străinul oligarh... morbos şi suferind... cel ce mâhneşte şi înveseleşte... Astra extinsă pe aceste plaiuri din marginea românismului... arhimişelul Basta... marea din tren ne apare ca a doua pădure de stejar şi de o coloare verde întunecoasă e marea neagră... pre vapor, în mijlocul mării, pre timp de furtună cunoaşte omul micimea sa... puncte negre sau momente întristătoare... pe unde a curs apa, va mai curge... e crud războiul, dar mai crudă revoluţiunea... sub ierarhia străină şi maşteră... revoluţia din Nerău.

Manuscrisul lui Siviu Bichicean (până-n 1935, continuat până-n 1965 de urmaşi), preotul din Nerău, fost senator, aduce în lumea lui Eco, le-am spus-o piteştenilor, localnicilor şi echipei. Istoria contrasă pe terenul Nerăului, scenă de teatrum mundi, sinceritatea gândirii dihotomice a martorului mitic dintre însemnări calamitare pe cărţi şi judecăţi încrustate în sensurile mari ale existenţei.

Adam Muller Guttenbrunn, “Schilflieder”/ Cântecele trestiei. Und in Winde bebt das Rohr. Lucian Blaga: Şvabii au dat literaturii române doi mari scriitori, care au deosebită importanţă şi pentru noi românii. Întâiul a fost Lenau, poetul melancoliilor şi al duioşiilor cu glas de trestii, cu al cărui suflet se simţea aşa de înrudit Eminescu în cântarea iubirii, a naturii şi a amintirilor cu patimă elegiacă. Prin Eminescu s-a răsfrânt iubirea noastră asupra lui Lenau mai mult poate decât asupra oricărui alt liric german. Al doilea scriitor şvab de însemnătate pentru noi a fost Adam Muller-Guttenbrunn, care în Banat ne-a cunoscut de aproape rosturile şi ne-a înfăţişat în scrierile sale totdeauna într-o lumină simpatică, arătând iubirea noastră de pământ şi de cer, stăruinţa noastră întru obiceiurile vechi, însuşirile dârze ale sufletului nostru care nu rareori s-au descărcat în luptele politice ale bănăţeanului.

Gerta Muller (2009, Nobel):

M-am gîndit la roza robustă din inimă

la sufletul nefolositor ca o sită

dar proprietarul m-a-ntrebat:

cine cîştigă-n povestea asta

am spus: scapă pielea întreagă

el a ţipat: pielea nu-i

decît un fleac de batist ofensat

cu mintea haihui

         În zadar căutasem foaia veştedă în original, fata învăţase Schilflieder la şcoală, fata învăţase Dorinţa la şcoală, transcriu traducerea trestiei (Erwin Lesse şi Valentina Dima):

Dincolo apune soarele

Şi ziua obosită a adormit

Aici sălciile s-au aplecat în locul

Atât de adânc şi atât de liniştit

Şi eu trebuie să renunţ la ce mi-e drag

Curgi lacrimă curgi

Trist murmură şoptesc sălciile

Şi în vânt tremură trestia

În suferinţa mea adâncă liniştită

Luminezi tu în depărtare

Cum luceşte luceafărul de ziuă (Abendsternes)

Acum prin trestii

         De sete scapi cu vin şi cu struguri. Setea de noapte, o piesă de teatru. Strugurii şi moldovenii, cinci copii. Mai bine transcrie trestia Lenau, mai trist decât Pascal, ori cine ştie.

Drueben geht die Sonne scheiden,

Und der muede Tag entschlief.

Niederhangen hier die Weiden

In den Teich, so still, so tief.

Und ich muss mein Liebstes meiden:

Quill, o taeno, quill hervor!

Traurig saeulseln hier die Weiden

Und in Winde bebt das Rohr.

In mein stilles, tiefes Leiden

Strahlst du Fernes hell und mild,

wie durch Binsen hier und Weiden

Strahlt des Abendsternes Bild

         În India, cu Vinod, Tereza pentru yoga, am dat cu fruntea plânsă de pereţi în amintirea mamei, Eminescu-Lenau. Iubeam şvabii. Hans Gebel îi cunoscuse pe Herta Muller şi soţul ei Wagner. Mi-a povestit reacţia familiei la poemul „Baia şvăbească“. Recitase „Der orfane Schaunk“. Am plecat spre datornica Dorina, oprise o maşină neagră, ca-n Punjab, la nuntă, şi m-a dus cei o sută de metri. Trei generaţii beau bere şi cafea sub umbrarul de vie. Într-un timp, am rămas cu paznicul Jurcă, fiică-sa proaspăt măritată cu un student. În Banat, la nuntă, plata e de 800-1000 de pereche. El nu se făcuse nuntă – Siberia, Tatra.

Când vine primăvara am uitat Siberia până toamna până toamna

Laud şvabii în sunetul Glocken de Heimat aus Kabale und Liebe

Greierii Iancului în noaptea mare până la Bucureşti mâine Ţebea

Some obviousness with our feelings cât ne apropiasem apropiaţilor

Biserica bătută de patru clopote şi vânt plus orologiul Dunăre dragoste

Ce nu v-am spus spunându-vă totul este însăşi viaţa cea adevărată

Nimic spunându-mi ce nu mi-aţi spus este botniţa câinelui juma de bilet

Cinci minute absenţa gospodăriei probabil o oră şi te scriu muncită

De-ai suferinţei păstrăvi nu mi-a venit transcrierea replicilor sărut

Vara asta n-a plouat satele s-au întomnat cu păcat fără păcat

Jurăminte câmpia foşnet clopotul te-am văzut pe sub umbră

Vizitată mângâiere bună ca la înviere maniere grănicere

Păcat de înjumătăţirea credinţei uraniu transpirând porii

s-o schimba trecutul de ne suntem dragi  gura lumii nu ne-o asurzi

Esenţa pură (de parfum) şi Lunar Space de Spielberg, până la trei noaptea în aşteptarea (părinţii nu-i puteau să doarmă) lui Michi, plecat de joi, fără bani, fără acte, înainte de examenele restante (că nu mai poate învăţa, oboseală, panică), tatăl vorbise la trecut. Aşa continuase noaptea. Voi trece la albastru din roşul Teremiei. Căţelul nu mai mirosi brânza, papagalul râse cu mine fluierând. Nici din parc nu vine vreo adiere. Respecte în forţă prin blonde termite. Salt pe fereastră, călcâi lui Ahile, femeile-şi îndurerează pe zile. Voiam ziarele. Toride vaiete caduce, nu vine cine s-o mai duce.

Haina, chiar pe scaun, speria vizitatorii. Vizita de stană până la două. La trei fără un sfert, anunţat că nu mai am invitaţie, nici toţi rectorii. Şedinţă de zece minute, pe pat mă aşezasem, am scos haina. Am luat-o pe Plata de la Curtea Sticlarilor, mă tratase cu o cico. La big, prune viermănoase,ardei, mărar, vafă. Fifi nu s-a întors şi e a cincea zi (la 055: n-a fost niciun caz cu un tânăr). Missing in action. De trei zile vorbim puţin, mai deloc, vedem filme, la drogare, să treacă timpul, azi – a şasea zi de când nu se întoarse fiul lor mare. Police story, dumnezeule, alb-negru, îl pusese popa la Nerău, color, după ce urcasem în clopotniţă şi deschisesem şi ceasul în bătaie, acum am urmărit, cu tine nu, dansul bătăii hong-kongheze. Oarecare tandreţe peste tot, cât să te înţelegi în orice cu oricine – de unde libertatea crimei măcar de a iubi entra Unione Sovietica e Alemania hitlerista, contra crima de a trăi în pofida naşterii.

Septembrie  1989

         Multe veveriţe în pădure – an cu furtuni, boli, epidemii. I weep as your pent-up lust savages my deepest principles (Fowles / Mantissa). Salute, o Satana (Carducci). Vues et bevues. Methodik der Transkription. Mestre Manole (Luciano Maia). Acum douăzeci de ani înflorea ce-mbobocire-ar. Politică antropologică a formelor simbolice. Pasărea cântând, floarea înflorind, pădurile de-ar mai fremăta.

         Moartea vine la telefon, pe-o mutare de Alehin. Alegeţi coşmarul, umorul în iubire, iubirea în umor, în ghetto. Ce faci cu turbinca dacă bei palinca. Suxileps, numai la farmaciile de sector, alibiul psihozei. San A. cu şapte lei în Deva, i-ai dat zece. Eminescu în Aurora. Cer şi cerşetorii între ei. Dumnezeu n-a vorbit rifmiceskii, no prosto, Moise în ritmuri, Platon: multe spune iudeul dar cu dovezi nimic nu dovedeşte. O cunosc de pe glas. Arsură pentru arsură. Vorbeşti în dodii, ori vrei să şuguieşti?

         Am văzut Caligula la video-Luca. Aseară jucasem canastă, până pe la 11, iar la două aţipeam în răsfoirea însemnărilor pe cărţi, transcrise – ziua de ieri în mai multe locuri, cea de azi în mai multe poveşti. Aşa că vină alegerile mâine seară, cu defulări în aer, ce s-au mai zbătut, tot una. Ţiganul jidănit, prin alianţă, a dat şi un interviu, o să coloreze timpane săptămâna viitoare. Altfel, replici puţine. La Orhei, monument Eminescu.

         Ţigări albaneze (pachete deschise de miliţie). Cerneală violetă. Răcoare, stoluri de ogive. Am bilet de avion pentru mâine la trei. O fată se roagă într-un altar lateral. Pogăuceanu că să-mi arate ce e Clujul. Mai ajunsei într-o catedrală catolică, mai mică decât Sfântul Ştefan din Zagreb. Mi-am vândut gloanţele contra calculatorului. Am ieşit, am intrat, când am auzit orga n-am mai plecat. 

         Locul întinsorii mrejii (Iaşii). Învăţătură din gură în gură (paradosis).Stare împrejur (peristatis). Chipuirea minţii (fantazia). Dimitrie Cantemir: Deci, precum s-au pomenit, fietecarea cu ciata sa, în partea monarhului să alegea, şi una după alaltă la orânduiala sa să alcătuia; iar mai pre urmă decât toate, Liliacul urma, carile cu aripile ce zbura şi cu slobodzeniia prin aer ce înbla, spre ciata zburătoarelor, adecă supt stăpânirea Vulturului a fi îl arăta, iară amintrilea într-însul alalte hirişii socotindu-să, în niamul jigăniilor supt domnia Leului îl da.

         A murit legându-se la pantofi, avea 89, se născuse în 1900. Femeie făcută din lumină de ochi şi piele de pizdă. You meak, vom vorbi în engleză, tot tace papagalul. El general en su labirinto. Dacă  te uiţi înapoi, pe munte, urcând, eşti pierdut. S-a spălat în Leman, cu copilul. Povestea Camilopardalului pentru apa Nilului. Istoria ipotezei (antropologice). Suppunere, lucrul pe care altele se sprijinesc.  Aşijderea, ipothesis să înţălege arătarea şi materia, carea cele mai de treabă capete supt dânsa strânge. Iar la ritori să înţălege întrebare hotărâtă şi sfârşită pre lângă carea toate marginile întrebării să învârtejesc. Ipoteză şi kairos, de la Cantemir la Noica. Irminiutica studiată de Creangă la Socola. Ştiinţa prafului stârnit de căluşari.

Casandrizarea gării, apoi cadâne de ficaţi în piatră. Creierul aruncat pe fereastră. Tabloul unei vieţi pe care eu (ea) n-o înţeleg. Supus ca un câine şi înamorat ca un cărăbuş. Am făcut deja două băi de mare. Identic cu sine în tot ce făcea. De la Mozes Gaster la Mozes Rosen, Eminescu, adevărat, prieteni dintr-o existenţă, duşmani în alta. Sărutată mâna similei şi a tatălui lui Belizarie. Soseau cu o mladă, suflu, suflet, bătaia ipotezei, furnici, rat, turnante berbere, antropologie animală, pasă bună pentru Cantemir şi ipoteză, supradevenire la Pârvan, în supraactual. Arta de conţinut faţă de arta de simplu ritm al intuiţiei geniale subconştiente. Viaţă de simplu ritm al materiei. Ultim capăt al devenirilor Nirvana. Popperian sau simplu creştin, Pârvan cu a sa devenire din devenire. Vasile Pârvan: Se luptă oamenii pentru pâine sau pentru gânduri? Sunt devenirile omeneşti simplu ritm biologic influenţat numai din când în când de spirit, sau sunt ele complicat ritm spiritual, împiedicat numai, continuu, de structura odios de greoae a materiei.

Hypo/sub thesis/poziţie. Hypocraniu. Symbolos. Prin symbole se intellegu omenii, când nu se potu intellege prin vorba sau scriptura (Laurianu & Massimu).

Octombrie 1989

Eminescu, Opere VII. Citeam şi transcriam într-un caiet numit fragmentarium toate pasagele câte-mi plăceau (p.320). IX. Pân-acuma auzim că d. Conta a primit în privirea cărţii sale o scrisoare de la renumitul Charles Darwin şi o altă de la materialistul german Louis Buchner (372). XI. Omenirea, încă de la începutul ei, a căutat să-şi creeze un trecut imaginar, o lume în care ideea de individ organic superior, cuprinzând în ea sfera ideii de om, este mai naltă, mai nobilă decât aceasta. Fiinţele supranaturale, ficţiunile teologice, îngerii, iată creaţiuni ale închipuirii omeneşti. Ce a determinat aceste creaţiuni, pe ce substrat s-au întemeiat ele? Şi oare nu erau aceste creaţiuni o intuiţie a dezvoltării ulterioare, o clarvedere a viitorului? Aceasta este neapărat o fantezie a noastră, o privire ipotetică. Dar acele creaţiuni n-au avut alt câmp decât spiritul omenesc, au fost clădirile proprii ale gândirii speţei noastre. Apoi organul acelei gândiri, unde se produc întrebările mari înşirate mai sus, unde se frământă problema “existenţii”, trebuie să aibă şi el legile lui de lucrare şi este foarte important să le cunoaştem. (409).

XII. Această cumunitate de cultură cu Europa este pentru români de o necesitate aşa de absolută încât încercarea de a o slăbi ar însemna astăzi paralizarea oricărui progres al şcoalelor noastre şi, în genere, al statului român. XIII. Teoria ondulaţiunii universale, concepută cu atâta predilecţie de inteligenţa lui, nu e nouă nici în aplicarea la ordinea mecanică a lumii, căci este ideea fundamentală a filosofiei lui Eraclit din Efes, nici în aplicarea la ordinea morală, căci se regăseşte în fragmentele lui Protagoras din Abdera, care-a aplicat doctrina lui Eraclit despre “eterna curgere a tuturor lucrurilor” şi la lumea intelectuală. Plato, în anticitate încă, combătea amândouă teoriile, numindu-le “o generalizare nejustificată a teoriei relativităţii” (107). XIV. Aspiraţiunea şi valoarea polihistorismului consistă numai în cunoştinţa fragmentară a lucrurilor; însă o sumă grămădită de aşa-numite cunoştinţe, o memorare a unei sume de material faptic din cutare sau cutare ştiinţă e un semn care însoţeşte cultura, nu este însă un semn esenţial sau epuizant al ei. (921).

Romulus mi-a adus adresa, editoarea se retrăsese din conversaţie (proiect eminescologic). S-a aşezat, fumam, închide fereastra. A luat scrisorile de la Suhodolski, un profesor italian, portughezul Mesquitela, plicul de la Chie Nakane venea după-masă. Pălăria pe servietă. A ieşit de la academie pierzându-se încoace. Maşina mare oprită în stânga lui în faţă. Aia mai plină e a mea, orice plină e mai plină ca una goală, e complet goală? nu, are chiloţi. Urcaţi, dom’ profesor. Urcă. Ce viteză, conduceţi de mult? prima oară, uite ce e, de unde mă cunoşti? v-am fost elevă la Colegiul francez, n-o să-mi pară rău dacă merg cu tine în împărăţia îngerilor, bagă viteză, maestre, totul e contra cronometru. Mă întreabă atotputernicul, bine, păcatele tale, da ceva bun ţi-aminteşti? Profesorul a zis, ce bine că mi-ai încălzit căciula, roiu-n maşina arabului.

Balcoane în şoaptă, nesigur cuplu. Cine-i, Ana Felicia? mi s-a părut, do you like this? să nu poţi să răspunzi, vă torn literaturii, de necitit, îmi pare rău, ar trebui să sun tocmai când s-ar ivi paradisul pe după mărul dijmuit, p-ăsta-l iubesc, păcat că nu mai trăieşte, şi-a luat dicţionarul şi l-a aşezat lângă antropologia artistică, lângă mitologia matale,domnule, da, şi-o fi zis fie că nu-l iubesc, fie că e viu, crâşmăriţo, poftim? crâşmăriţo, maică-sa cântă, judecată pe seară, prea veselă în de sine, n-o observa absenţa, pelinaş, tot ce obiect strângi tot, tăt, hai că ai musafiri, şi e şi roşu, o singură sticlă? două, bine, treci în camera ta, măcar acolo să n-am nimic de făcut, doar n-o să-i ţii într-una loc, hainele nu, şi profu’, Ana Felicia, profu’, vă faceţi o idée despre trântor, of Doamne, uite-aşa, renunţat story, acum ce faci, spăl vasele, şterge bine pe masă şi mătură aici, aniversatule, vanilie cu zahăr pudră, hai, copii, patru gutui, trei flori, am uitat să-i spun să cumpere sare, da’ nici n-o mai trimit, mă duce U, bine, da’ fă mai întâi ce ţi-am spus, v-aş fi încurcat, telefon, mai peste treabă, oi fi luat leafa Corei, aţi lungit-o la Romconsult, pe drum, o lolăirăţi, nu vă plâng, păsări verişoare, codrul cât mai e.

Numit de prezidiu şi, după 20 de ani, schimbat – doar şase votanţi – de femeia aia, de aici împărţirea, jurişti şi olteni octogenari (tinerii spre cincizeci, găsite reclame). Bazbuzucie, ultima chestie de pe lung, nimic mai rău şi mai urât, nu glumesc, cui îi place maioneză fără nimic în afară de mine, înăuntru de tine, vrei? Nu, pa, deh, haide, Ana, steaua copilăriei, hai bre, Răzvane, mai repede, ceva-n aer ca luna nouă în amurgul de-acum două dimineţi, judecaţi neţigăneşte, hainele înapoi, de unde ai cămaşa asta, de la mortul cutare, termină ce-ai început, înlătură sentimental unei povestiri căpătuite, nu te-ai auzit ţipându-ţi în somnul pământului cereasca solie de-o muzică pe înălţatele, te crezi credincios, te vezi orb, te auzi consoană, te miroşi imaginaţie, te pipăi scurtcircuit, ţopăi în plasticitatea mandalei, te grăpează preşlagărele copiilor, paginezi amintirea din verb cu verb. Ţăcăneai intemperia cu scuipatul spre ipoteză, că nu era istoria certitudine. Renunţi. Scăpat de fir. Te-ai ascuns, nu mai am gust de sare, floarea albă de pe şorţ îţi umbreşte mângâios sexul. Ceva întru binele acestui text – abuzată ieri Katha Upanishad. Erosologie. O trântesc de nu se vede. Ana luase bătaie. Dacă nu pui covoarele cum trebuie, ştii cum te pun eu pe tine. Eu nu mai mătur, eu i-am spus, dacă se mai repetă chestia asta, m-ai auzit, nu mai plânge, a pornit-o Ana. Scandal, pune mâna şi mătură pe jos, şi tu potoleşte-te, Răzvane, un sunet dacă aud o iei groaznic de ziua ta, totul scoţi, ai auzit, Ana, fă ce-ţi spune, dă-l încolo, eşti complet neserios, păcat că ai muncit atâta că acuma te prosteşti în halul ăsta, ai auzit ce ţi-am spus? Păcat de munculiţa ta, linişte, mamă, şi unde-i pun, îi dau lui s-o pună unde vrea, are dreptate şi el că le-ai aruncat prea de tot, nu pleci nicăieri, toată casa praful şters, eu am musafiri sau voi? Gata, te duci, sunt inspirat de ziua ta, peste 10, 20, apoi treizeci, tot copil, 40, spre mine, ce faci? Măscărici, numeri, cine vrea o bucăţică de blat de tort, ai şi tu un desert, mi-a rămas de la tort, ce faci, Ana, acolo, ce trânteşti, hai, mă Răzvănele mami, Ana, ai şters praful? în camera din mijloc, peste tot, în special în camera voastră, nu mai am zahăr nici măcar de cafea, ba da, că mi-am păstrat, e bun? Totul e perfect, bine, cum termin trimit copiii, să fie şi covoare-ntinse, ai vrut să vezi cum se fărâmează nucile, stai să vin şi eu, Răzvane, vrei să mai vezi? ce? Cum se balinează nuci, Ana, mestecă-ntr-una nuci, şi ce multe lucruri o să se întâmple până la patruzecii tăi şi tot o să-ţi aminteşti de când ai avut zece, aici n-ai ce citi, vă pregăteaţi, o secvenţă, bioritmul, cel mai bun de ziua fiecăruia, pufnind ieşişi pe balcon, tu sau soră-ta, lecţia nucilor de tine sparte, cu ciocănituri, în bucătărie, ia uite, Răzvi, suni într-o ţeavă, retezi ceva pe cântec, soare şi răcoare, cronica voastră, merita frumuseţe, nu aşa, zilele noastre cu Eminescu se făcură ale lui cu voi, pe nerecitate, nimic, freci fiare tribologia lui şapte octombrie, ai trecut pe pervaz, îl pileşti, o găină şi-un pui mi-aduseşi, Ano, deci pilangiul era fratele, aniversatul, o loaşi pe tâmplărie, toate meşteşugurile maică-tii, cremă, bis, nu mai fi supărat, pocneşti mătura, probabil faci curăţenie, n-aveţi pretenţie, mă ignoraţi cu un fel de iubire, e şi ca de consumat, muţenia de ajutor, nicio sobrietate, acolo, niciun timp de epică sau epistemologie, şi asta, îi place? Ai revenit cu pufnet nou, ai închis fumul şi pe fumător, delir de hrană în de voi, aşa şi clătinările, pierdut Egiptul, Mesopotamia, aristocraţia, le trebuia mâncare, deci arheologia societăţilor post-foame nu mi-o serveşti bucuriei de-un subţire menisc în frământ şi atingere absenţă, s-o fi apropiind pagina tratatului, oridecare, mai ştim noi, eviţi ca Paypes, or so, nevastă-sa, Noica-l citea altfel decât dânsa, ce-o fi vrut, societatea celor 40.0.000, cât story, ce armată I do, Loyola, stai la un loc, am terminat torturi, ai terminat tortu? ia, hai Răzvane, c-a terminat mama tortu, Ana, fă-ţi treaba, hai mai repede, Ana Felicia, la frigider nici eu nu ajung, nu vă cramponaţi de nemuncirea mea, măcar scriu, ai măturat, Răzvan? ţi-o voi dedica pelteau, bătaia-n uşă, n-auziţi, de unde-am rămas, cine e? Carmen, Camen? Iese Oana afară, Alis, veniţi şi voi la ziua lui Răzvan, la vreo şase, spuneţi-le părinţilor, am auzit că e ziua ei, Carmen, vii şi m-anunţi dacă vii, ţi-am adus fete, dragă, n-aveai fete, închide uşa şi şterge praful, auzi? Aud, ce monstru şi mai şi scrie, ce cârpă, stai că-ţi dă mama, aia albastră, nu mai fă aşa că se supără doamna Georgescu, uşa de la balcon deschisă

dacă eu mai aud aceasta între tine şi Ana, iese cu bătaie, dacă vrei s-o inviţi pe Viki, invit-o, initaţi pe cine vreţi, oftezi şi tu, s-acopăr aia, în juma de oră am terminat, nici juma de oră, mă şi când  o să pun pe masă şi-o să fie mai nimic, o să fie, aşa, când nu poţi să faci friptură, acel surâs free printre-atâta roboteală vijelioasă, verdele ochilor sfidând toamnele veacului, aş arhaiza, aş picura cosmos nemaiîntunecat, hai repede, Răzvane, să speli pe jos şi gata, dedicaţii de-o viaţă altor vieţi, te superi dacă stau şi eu de-o ţigară, sunt obosită, Ana face o partidă de vorbit singură, ştii ce spune? eu am făcut atâta treabă şi tot pe mine mă trimite la piaţă, am ras ţelină, morcovi, mere, dar gutuia, nu, o să scriu pe-o listă, ţi-oi citi-o, la ordin, permiteţi, există centru, se vine din concediu, lasă delegaţia obcinelor, chiar criză de timp, optzeci la sută aceleaşi preparate, altfel conservatorismul copiilor mă mănâncă, singura îngheţată în bloc, Ana, ai terminat? nu, şterg praful

Două zile miroase ţuica, iartă-mă, am băut azi-noapte whiskey, nu-mi place, nu voia să-l deschidă, plecase în Irak, nu ca mine în India, să-şi ia ghiul, lănţig, o cruciuliţă, uite ghiulul ăsta de cinci grame, deschide sticla, tot el că paharul spart, s-a spart şi al meu, un căpăcel, ca-n Basrah, căpăcel mai mare, aţi lucrat în echipă, aşa o să fiţi toată viaţa, clan (Marquez), ţi-am fost pe teritoriu şi când mi te născusei, şi eu sunt sentimental, linişte, te duci dacă vrei, câtă muncă pierdută, ziceai aproximativ, vă transcriu din dragoste, impulsurile nu vi le întorc, vizitatorie, lipitul copiilor, vreo imagine a întregului, câinele Patrick a intrat la noi în Olimp un pic.

Romulus i-a dat un manual mai nou, îi trebuie din anul producţiei, că ăştia schimbă câte ceva în fiecare an. Gustă salata să văd dacă îţi place, îmi place, gustă că e a ta, vai, ce încăpăţânat eşti. Că nu mi-e subaltern ci supraaltern, taie-i dom’le o ureche şi nu e Van Gogh. Te introduc pe temei de personaje, cum silnic am întins un deget şi spre atmosfera impersonal-anti-indi-pen’că-soc, sperios cinci ani în America de-a Joyce, n-a docto, nu l-a, altceva, toţi fac, pe româneşte, cine-n locul meu, titularule, parcă apăruşi, revii, tu-mi dovedeşti stereotipurile. Îţi sunt dator, o să regăseşti ce-am vorbit, vei învăţa. Altă partidă. Am căzut. Linişte.

Voi nici n-aţi mâncat azi de prânz, cui i-e foame? Păi ce, mâncăm odată cu copiii, la ole-oleieşte, paria-ra, obriorioraksayana, ra. Dec! în rând cu noisemnelor, sedilagolului, unireareală. Adio, dra-du-dra- ba da, baa etc., oo-a. Desfăşoară o stampă – ce prostie de tablou a mai (des)făcut Hil, aşa zice şi mama că-i urât, e frumos sau urât? urât că nu-i cu culori frumoase, alea n-au nicio vină, intrarăm în pictori, lumea ta, vernisajele pensionar-tinere, ciorba de urzici, vă decorez aşa-şi-aşa, serbare.

Paginile voastre, copii uitaţi-vă la mine, Răzvane, dacă pleci, dacă nu, nu mai pleci, Ana, cât durează aranjarea unor pantofi, hai că vreau să plec, hai că sunt nişte bani pe birou, scrii? da, ce scrii? o povestire, tu? mă duc la piaţă, nicio mamă până nu aranjezi pantofii, lasă-mă că mă arzi, am douăzeci de lei, salată, ne râde, ţi-ajung, că ştii că nu se mănâncă aşa mult, ridică imediat covorul, banii, m-ai chemat asistentă, plânge, hai, du-te, Răzvănel, ridică portmoneul de jos, ia mai mulţi şi ia şi usturoi, ieşi şi tu, 16-17 lei, ia-ţi o sacoşă şi du-te, mamă, să nu-mi iei o verzitură, hai şi tu, copilaş, termină, ce-ai să ieşi tu, ce faci cu banii ăia, că d-aia ne-am certat, mă laşi să-i pun în puşculiţă? hai că mai am de spălat aici, fac o maioneză şi gata, uite ce fetiţă cuminte ai fost, se poate la sfârşit să plângi? aşa fată bună nu se găseşte oriunde, trebuie mult de umblat să găseşti aşa un copil muncitor, săritor, cât e ceasul, Hil, trei, şi cât, fix.

Tu te îmbraci în rochia de prinţesă, nu-mi e mică, vezi că nu vreau să mi se vadă, o, să nu ţi se, da, mamă, ştii tu ce, în şoaptă, mă duc, spăl, eu, unde, în hol da? în hol da, aragazul, ce-a ieşit, aia e, copiii ăştia, au murdărit şi aragazul, vraşc tacâmurile (ştiam c-o să se întâmple ceva, nu mai termin, dă-le să le spăl din nou), pândă mereu, în crescendo, până la respălare, morcovi, asta oricum, sunt şi alte teorii acordeoniste, nu-mi spune, chiar că ghinion, hai, gata, adă ligheanul, aduci coşul, pe ceas, în zece minute ieşi afară, pe promisiune, alee – olaa, te-ai aruncat la scuturat covoare, dezgustatu-te-am, speli coşul şi făraşul şi pe urmă eşti liberă, ne-am blocat în casă şi asta ar fi una, multe s-ar rezolva, te faci c-o-nchizi şi-o deschizi, tu nu ştii asta de-atâta timp, merci, cu plăcere, cântă pe hol, muzica spălatului de vase, pocneşte ritmic găleata, un iureş pe sfârşite spre quickesteală, simbolică, în lipsă de alt cuvânt, o să te mănânce Patrick, să spună că eşti o pisicuţă, termin aragazul şi ieşi afară, ce greu merge aici, ce are, dom’le, scrisul dinaintea amorului-trântor-muncitoare, fantezia îngerului cu lumânarea pe umăr.

Intrasem în raţional, planuri de berbec dinaintea fecioarei, taică-meu, nu numai, nu l-ar fi numit nimeni, zărite ajutoare leneşului curajos, trimisă contribuţia de contribuit, publicarea ok, oghei, încă o repetare şi gata, ai făcut ce ţi-am spus eu? ieşi afară, nu, că eu clătesc coşul, nu o oră, se murdăreşte din nou, aşa e, că mai am atâta ordine de făcut în lucruri şi în baie, gata? nu, să vărs apa, aşa, aşa, te speli bine pe mâini, cu săpun, bravo, mulţumesc, adă hârtia aia, asta absolut fenomenală, draga mea, grozavă eşti, e ceva cu copilul ăsta, în două minute a spălat o bucătărie şi out, gata, Ana, stai să clătesc cum trebuie, hai, du-te, du-te, la re, la re, pa, pa, pa, trebuie să mai, poftim, nu, se mai aude recitativul ca pe vremea pianului, la treabă, lasă pianul, Ana, hai, ieşi afară, pune-l acolo, bravo, ultimul răsuflet, ieşi, la comanda dumneavoastră, hai că şi eu termin acum spălatul aici şi intru în baie, cât de cât, ştii, maică, a plecat, se duce Ana? a plecat, Hil, închide uşa, mieradorul, sasinucisa, spală scaunele, stai şi te chinui pe-un covor c-o măturică, iartă-mă dar trebuie şi asta făcută, vine lume, nu, se intră-n baie sigur, nu te mai uita pe balcon, ţi-e foame? nu, m-am săturat, că dacă ţi-ar fi foame ţi-aş pune tot chiftele, la un an jumate revin crimele, razie, slăbire, crime, sociolog în casă somat să dea portmoneul cu cuţitul, femeie, bea cu noi, cuplu care bea, asta e-n anchetele domiciliare, am avut mare noroc cu ei, Hil, hai Răzvănuţă, poza de-a 12-a, toţi au intrat la facultate, proful de mate avusese trei divorţuri şi coşuri pe faţă.

Mai înainte, ochii regăsindu-se, nici aventuri pe o volută, Răzvătrice, hai copilaş, numai de careva ţinută minte, tot în toată viteza contextului, subiect schimbat, egalizator, să-l prinzi pe Cezar la telefon, să-i aminteşti de casetă, Răzvănel, hai să punem covorul, de ce nu m-ai chemat pe mine, de ce n-am sărit, sunase telefonul, colegul sechestrat, pa, explicaţii cu scuzele întrebării, te-ai supăra dacă nu, să mă omori dacă, mort omorâtorul, în avans, de ce mă chemasei, de ce venisem, rezişti, grea, mijlocul durerii de mijloc, sâmbăta viitoare, vor începe să vină, vom şueta vieţi diferite în rumoarea copilărească, era programul, hai Răzvane să, sau lasă că singur, câte pagini scrii duminică, ai trei sute de caiete, nu, două-trei pe an, curate dar rupte, greu e cu susul şi josul, Răzvănele, dă-te la o parte, copilaş, lasă, dom’le, mâncatul, te pui la masă şi mănânci, că-mi faci fărâmituri în toată casa, de-abia am scuturat, palpitată, lasă uşa şi eu ies să scutur, întinde drept, cu mâinile, Răzvănuţă, iar conversăm, cărţi, ai luat bani, nu, cât e, o să-nceapă să vină copiii, trebuie să mă-mbrac, mai am încă două şi am terminat, al doilea telefon, le malheur est bon a quelques choses, îmi scuturi mochetuţa aia şi-ţi dau să te îmbraci, aoleu, roşii neumplute, sora bucătăreasă, fiul în Irak, întinde frumos, ce să fac eu mai întâi, hainele, că, dacă se vine, să nu fie la cine, să-ţi dau haine, gata, cu apă rece, da, cu ce apă e, n-o să-ţi dau să citeşti dar îţi dedic paginile astea, dă mai încet apa că e prea tare, aşa, da, unde, un sfat prietenesc, ce pantalon, maron, cămaşă albă, nu, copii, în fiecare zi, galbena purtată o dată, ţi-o spăl acum, spală la intrarea-n sufragerie, afară e soare, eu ţi-o calc udă, arată superb, ca şi apretată, ţi s-a părut beţie-manie, nu, am observat, că nu deosebesc băuturile, dialogul se inversează în transcriere sau la niciodată lectură, ai zis că nu mai fac nimic, spre plâns, ai refuzat cămaşa, nici fantezie ce-o credeai, cum mi-aş fi putut permite, nici dezintimarea capului obsesiv tabuistic, spunerea ceasului când e cât trebuie, cevaul bărbaţilor cu nume de adulţi contra copii, modelul este mereu unic, o casă pe lângă scris, o redactare a oaselor spre tiparul mijlocului rupt, înscrierea în timp, nu în sex, cum îţi năzărea, cititorule, prescriitorule, cu vise neţinute minte în prima noapte la întoarcere în ţara înnăscută, ce aspru, străbuni care nu ştiau româneşte, aventură etnică tot individuală

Vine sindrofia, niciun banc, ascultarea odihnei, întoarcerea şmotrului, joaca epuizării sărbătoritului, nu mai vrea să pornească maşina, ţi-am spus ce maşină vreau să-mi cumpăr când voi fi mare, Dacia 500, cea mai mare pasiune a mea, maşinile şi timbrele, am văzut maşini străine şi am vrut să aflu ce viteză au şi cum arată, ah, am stors cârpa pe mine, pe pantalonul meu, cum cu ăsta nou să mă pun în genunchi, să spăl pe jos? înaintează maşina, a, ligheanul, stop maşina, mamă, pot să intru? au, gata, ai terminat, am cam terminat, hai să-l suni pe Cezar, de casete, lasă-mă şi pe mine, mamă, să le fac într-o ordine, da? n-aveţi casete? o cârpă uscată, când eşti îmbrăcat, bătăi pe covoare, pe sărbătoritele şi weekend, ce gust, admiraţia e a mea, amoralistă, scuze, succes, finalul n-are cum, noroc că e cald afară, o să accepţi să se usuce cămaşa pe tine, joacă fără joc.

Mamă, nu mai aştept după căruţa care nu mă aşteaptă, aş fi putredă demult. Ne-a luat pastrama, carnea moale. Pocită, paralizată. Cred că taicu a fost lovit de idee. O fi zis c-o jumoale şi pe mama. Domnule doctor, nu e nebună, e bătută. De necaz că a scăpat fie-ta-n Târnăveni, îţi omor şi eu viţelul în vacă. Fantomă aşternută-n invizibil. Global Change and the South-West Pacific / University of Tasmania. De zece minute, vita dolebi. Zbor peste obcine, conversaţie-Africa, semioză post-coitum. O mie de rupii de la hawaiian. Rupere fictivă în ambiguitatea simbolurilor. Mai grea inima dimineaţa. Nişte sfinte, domnule, iradiază demonia. Văzul lumii se învârtejeşte, piesa consoleze-ne, unde e autoarea, o fată de 16 ani nu discută, vom merge la Dalles. Aibi fericire, succes, copii. Cât suflet, cât timp, cât sex. Iubirea peste lutul galben trecut-a.

De ce nu-ţi auzise vorbele secretara de paritd, (ieşise), te-ascultam clar (deja), nu vă plăcuseţi, gluma de-a blestemele şi jurămintele. Cât să nu-mi vină să te sun, ce zi cu soare ne-ntâlni, pe ce ploaie ne despărţim. Dreptate, fusesem singuri în putinţa fractalilor dubli.

Paşii în calculul cocoaşei umbritoare pe sub gene de venin-vecin-vaccin. Trei milioane repararea corpului A. Lupul întors pe unde a mai mâncat două-trei oi. Doamna e fana lui C.I.Istrati şi a romaşcanilor, domnul e din Transilvania, dânsul din Oltenia, eu sunt cu evreii, ăl mai bine. Orfeu cu lira Lear la lire. Evlavia via Iugoslavia. Fata a început prost de luni, n-a ştiut când s-a născut ăla, marţi a luat un trei la mate, miercuri îşi pierdu ceasul. Băiatul Gheorghiţei a scris 47 de pagini la fizică (trei ore, medicină). Clopotniţă botniţă. Na hanya te. O să fie inginer când nimeni nu va mai şti de Hagi, cine-l mai ştie pe Dobrin, de Dobrin se va şti totdeauna, aşa şi copiii tăi, te-ai luat după cel mare, abia a făcut zece ani. Mi-a fost norocul cât nenorocul, prea mulţi deschizători de ochi, închizători, vezi şi tu, fără obcine, Târgovişte întoarsă, showul, făcutul pantofilor cu periuţa de dinţi. Infinituri arse de iubire ca norii de fulger. O domnişoară te caută de patru zile. Ce v-a venit să vă plombaţi exteriorul? Ne spunem lumea dintre noi. Excelenţa abisală a adaptabilităţii, elveţieneşte ca Jung, brazilieni prin cafeaua Irakului, scrie-i doamnei Amrung pentru versiunea thai a Luceafărului. Îţi place jacheta? Banii pentru Eminescu şi Mallarmee, ce bani, o sută, ia-o, cincizeci comision pentru deranj. Aluzie a nu-i fi vândut Parinior. Euforia rupturii. Platină lui Plătinaru. Mă platinează la creier.

Social learning theory (Protagoras, Socrates), postmodernism, feminism and education – the need for solidarity (te simt pe undeva, altădată înăuntru, acum suprapusă fetelor din semiobscuritate, soarele toarnă umbre peniţei), discourse of others, incomplet project, death of politics. Doi ochi lângă alţi ochi spre obcine. Nicio problemă, m-am gândit, v-am citit comunicarea, e bună, nu deranjează pe nimeni? nu, vă urez succes. Mi-am luat pieptiş nenorocita libertate ce mi-au dat-o iubiţii tăi de dinaintea mea, îmi sunt dragi cei de după mine, duşmani de dragoste cu ochii obcinelor în oglinzi. M-a şi iubit, mi-a şi spus că nu mă mai iubeşte. De scris nu mai am mână nici vedere, vidya. Attică îngenunchiere sufocându-mă, see page 2nd. Te-oi transcrie mantrelor, fractal erotic. Câte-o umilinţă cu câte unul răzbunată pe toţi ceilalţi. Plătinaru se arătase perfect cilindric, învelit în hârtie colorată, după alte reprezentări, în staniol, imponderal, dar cu gând că e de platină pe dinăuntru. Astăzi sexul numai floare, ai şi soaţă ai şi frunze, rădăcina şi tulpina le-om mai discuta. Deflorarea copacului se mântuie spre urşi. Nelămurirea muzicii anunţându-se în vecini, eşti rece, a intrat moartea în tine. Viduşaka, Mutul/Căluş, Nebunii/Tarot, simboluri provocatoare de râs, mergi cu mine, după calc şi după măşti, cam soare pentru cisme, never mind, îndepărtate obcine, părtinească-ne lumina.

Noiembrie 1989

         Phoney scris Calafat. Fata că la teatru se simte acasă. Cancer cu Shirley Mc Lane şi Jack Nicholson. Esenţele tari se ţin în sticluţe. Rhetoriqueurs. Ein dichter. Cireaşa băută pe Găina, nedeie morţii-diminutiv-mioriţei. Când intri în romanele amicilor – probă a imposibilităţii prieteniei? Creangă repovestit alchimie. Biblioteca asta de-o locuia Micescu şi noaptea. Conservatoriştii în căminul de aici îşi răsfoiau şi în somn partiturile. Frugalitatea adulteră a castităţii ascunse.