sâmbătă, 18 martie 2017

SCENE CANTOS

de George ANCA
George  Anca


SCENE   CANTOS

Paparuda
ta din din da
Salbămoale
Saraswati
Saloanele doamnei Ratlow



PAPARUDA


PAPARUDA
Rupa, Dupa
înot

De ce trebuia să spună că numele ei e Rupa Dupa
Zice că aşa i-a venit
Aşa mi-a venit mergi la Rupa Dupa o caută viaregii nu pe ea pe fată


PARAPANTA
Rapa, Nuit
alto

Adresa
N-o ştiu
Pe toate scările întreabă toţi
Spune-i
Nu
Ba da altfel îi spun ei
O s-o găsească îi apare în uşă sunt mama ta
Vorbesc cu numerologul cajun să nu vină şocul de la mamă ci de la mumă 

RAPA NUI T
Pana, Rati
Polinezieni

Scriu din Rapa Nui nu-i nuit inuit înzăpezit din Pacific 
Nu chiar de-am da în primire statuile să ne apere
De unde ştiu viaregii cum o chema şi tu
Mi-ai spus tu acum trei săptămâni
Tu i-ai inventat pe toţi
Te omor
Demult
De ce vă iubiţi
Şi pe tine
În comă
Noi
Vă arăt eu
Chin
Adrenalină
Nu poţi iubi
Nepoata
Rană regina nopţii

RUPA DUPA
Papa, Ruda
Forme
O lumină care se cheamă rece
Pădure vană nirvană
A murit
S-a sinucis
Mă gândesc
Nu el
Nici eu
Rupa
Păcat
Nu al tău
Cine ştie
Să ne apărăm
S-o ajutăm
Pe răpunerea noastră
Nu-n auroră
S-o încălzi

GIRA SOLE
Mama, Muma
Piano
Pe ritm de street lit
Muma în a doua depresie
Îmi iei vorba
N-aduc vorba oricum nu mă lasă să deschid gura
Gata revelaţiile nu se strigă
Nu e malefică
Se termină şi floarea soarelui
Nu din sufletele noastre
Nemaiibseniene
Nesuferire
Multă lume
Gropi

RAMA MARE
Mara, Mare
Rama(yanic)
Tontoroiul căutătorilor din capul dumneaei în timp ce cântam în templu
Când cânt
Mai cine

RAMA SITA
Para, Foca
Foc în păr
Erai îmbrăcată în Rama
Para de foc parafoca
Din cald rece necredinţa
Paparuda bozi despăducheaţi
Cu mine să nu vorbeşti aşa
C-aduci Botoşanii-n Giurgiu
După ce că ai ce mă scrie c-am ieşit din pluton în onoare iubirii Dunăre unică
Restul dărâmare
Rama Sita zidirea în brazdă
Iar renunţ la piesă ca toată viaţa să nu mă amestec în viaţa vreunui personaj oricum dăm nas în nas cuţit în cuţit 

KAMA SUTA
Kata, Musa
Scăpare subconştientă


Pornisem în ţară mare alta se sfârşise iar nu mai erau ţări unde ne întorsesem Rupa Dupa vorbea la telefon ventriloagă papa ruda rude din Giurgiu la fata nu fiica d-stră
Semafor uman unul cu paletă roşie-verde
Parcă mama ţării cine-o ştie a pădurii
Şi eu credeam că-n sat trei sferturi sunt cu alţii
Stătutele destructurează
Muma India
Of course
Maică-ta nu mai găseşte Kama Suta

LESA DURĂ
Du-le Sare
Pripon de parapon


Forma rupă garanţa m-am întors la scene din Holika în juma de oră eşti în apă uite puşcăria Midia ziduri şi politici
Uite vacile pătate Goldestein neindiene când mor nu sunt duse pe malul mării bine ziceai că nu e asta ţara ta
Afectată de aflarea de mamă prin bună-voia naşei halucinate când să-şi cumpere ţigări de contrabandă Emaus fuga la Adam Clisi ba acum Carol nicio stea davidiană mama ei crezută în acelaşi cerc rupt de Rupa o confuzie de sine un revelator cu vitriol muma cu groază îţi spune nu-ţi sunt mamă şi nu citează în Williamsburg pe o stâncă neagră într-un vechi castel evreica din Atlantic Beach te aştepta sută la sută ca mama ta a ei a pieţarilor de la Big asaltaţi de trimişii rudelor câinilor din Giurgiu

MULT BINE
Niet, Lumb
Mult mai bine
O faptă o întâplare un necaz
Ce ziceam şi eu constrâns de nenorocire te închipui
Mama de botez peste cea de carne
Tu mamă zburătăcită
E de bine
Misterul înfierii şi al învierii

MATA HARI
Maha, Rati,
Noapte ajun
Te lăsăm la umbră cara Mata
O mulţumire ţi-ar aduce moartea
Scrisesei moarta
Nu vedeai firul de remorcă rămâneai fără nas
Spătar în China
A venit ieri chinezul
Mă spăl de Pacific în Marea Neagră
Mata Hari la fund
Rati se traduce cu noapte pac Puck

CELE RELE
Lele, Rece
Jurasem impar
Tandem numai afară că nu toate în mintea ei şi defaima se moaie în rol ne bântuie dintotdeauna pentru că ne iubim
Uşor de păsuit greu de scăpat şi mai isterici copii deja nu-mi mai place deja am înnebunit
De atunci am plecat la păscut berbeci
Ocean masculin mare feminină
Iele rele rochii de bezele
Marker & pen in one made in China

QUARTET
De pe Marker
Primo audionisip peşti ucigaşi pe lună plină
Restul în bătaia vântului puiul de pescăruş
În locul meu rabinul
Copii şi mumă partea a doua rondo
Se poate orchestra concomitenţa
Personae în roluri de instrumente
Capre clavecine
Compozitorii la zid
Vezi ce faci cu mâna aia prin mare să nu-mi vii să te vaiţi

INDEPENDENŢA

Sigur
Grade
Bate vântul
Roşu ca racul
Pe aceeaşi muzică
Diferenţa de talie a pescăruşilor
Uitasem cârcelul la genunchiul drept
Pescăruşii ţopăie pe plaja jilavă brăztdată de pneuri socializează rar pe sus pe ce planuri ce independenţă ca noi toţi şi cu neamurile specie

NEAŞTEPTARE
Mâna cărată


Eu de ce nu fugeam valurile astea gelozesc pescăruşii mă insolam în neaşteptare după independenţă înainte de pierderea în remorca războinicilor neaşteptarea acestor trupe chirăite în alb pe simetria spumelor albe uite şi ciori voci mixte de supravieţuire cabală ori somnolenţă trei în zbor în soare atâta contre-jour în viaţa noastră palme lustruite de mare citite peste umăr de unkle Trikha

OAMENI SUNT
Adică oamenii sunt lăudam porcii după noi în pădure se face mistreţ vreau job în oraşul meu comunismul controlează Pacificul nu-i scriseşi penalistului crima asta n-o mai fi existat denunţ de adopţie legală după 33 de ani revelarea către persoana adoptată prin înscenări şi presiuni psihologice paraletale copilul adult cu familie este transportat în necunoscutul şi necunoştinţa naşterii două secole viaţa poetului melodramă apoi scos ca orice de pe scenă porcilor

RUTH BEND
Pers, Onae
Oarece spiritism


Proverbele nu sunt probe juridice proberve
Ne iubeşte fără să ştie cu ce ne mâncăm
Am iubit-o pe Ruth
Reduşi la garda de fier

VĂLU RIRE
Luri, Revă
De râs şi nu prea


Nu-i spun cât că se înţelesese cu fata
Mama ei nu există ca Mihai Eminescu
Joacă-te tu cu focu’
Nici ţie nu-ţi voi mai spune nimic război de-ai face
Bărbat război femeie naştere
Copilul ei ce bunici o să aibă
Narator fără naraţie nici o (sin)ucidere ne aflăm la mare bate vântul spulberă temerile trece mai încet dimineaţa mai repede amiaza noaptea pe sub manele răsăritul silenţios

HARA KIRI
Kira, Hari
Îndesirea cârceilor
Ce ai scris ermetic în dodii se taie
Era vorba de duhovnic pâra nu merge
Nu mă ştii nu te ştiu bat toba în zadar
Fizica ştiinţa neviului
Dukha apoi kama-vama
Jurisdicţia indiană ar putea fi de folos confiscând personajele sub pretext că s-au născut pe teritoriul ei toţi suntem ai mamei pământ o ceramică

MERE LERE
Rele, Reme
Carte cort
Am sta jos stos maya
Personae în construcţie
Probă de construcţie merge deconstrucţia
Mustaţă o consiliază pacient
Doctoriţa s-a mai făcut cu o mustaţă în dovedirea cortului ai mei încă la bere
Nu pariem dacă va face doctoriţa baia
Arhaic plus fizicaua punând şublerul pe literatura canonului
Ziua asta başca pescăruşii ne-a umplut-o vălurirea mării de cârcei
Şi-a şi luat un cort supradimensionat

GRĂTĂRIE
Grai, Tare
Grătăria doctoriţă


La 2 m de mine se află doctoriţa cu mama sa şi fiul nu e mama ei poate o aflaţi şi ne chemaţi împreună cu mama şi tatăl fetei noastre aflate la ½ m tot aşa s-a găsit careva naşă să vă anunţe pe noi da şi pe noi pe fată vă daţi seama prin câte am trecut
Retrimite cu întrebarea de căutare a unei doctoriţe sosite sâmbătă 22 iulie 2006 la campingul S după Hanul Piraţilor într-un home-car cu un cort demontat pe care n-a reuşit de la prânz până seara în pofida ajutoarelor să-l ridice

RICE PERE
Pier, Rece
Orez păros


Nişte foarte mulţi păianjeni mere pere şi repere subiectul se rablageşte precum cortul doctoriţei
Am avut sinucidere imediat înainte
Mai mult decât sinucidere
Îmi fac şi eu de un denunţ de mamă
Părinţii ăştia dacă sunt ei părinteşti

TATA-N VIS
Sant, Vita
Mare-n Olt
Îl visasem în Honolulu din profil era Mastroiani dar el şi m-am bucurat şi de la distanţă acum era în costum într-o casă modernă
Te văd mai adunat ai o cale aşa te vreau
Dar matale ai lăsat criticismul pesimismul fatalismul eşti în mare formă să pornim o antrepriză când spui un cuvânt în mai multe locuri să se treacă la fapte mă uit la dumneata la duneavoastră este realizabilă durata planul cu gândul uite că ne înţelegem ne iubim nu ştii subiectul ăsta dar s-ar putea să fii nu tatăl ci ginerele meu ce zici cât o iubeşti şi pe mama ei nora ta mamele că ai contabilitatea la bază ai uitat seminarul cele şapte octave ale sfintei monastiri Curtea de Argeş

HANU PAUL
Lupa, Huna
Fraze pe spuma mării
Chinezii au avut recoltă bună de orez când profesorul de română a fost în Japonia
De argint spre larg de aramă spre ţărm
Câinele izbeşte cu capul în valul de litere spărgându-le literatură
Clopoţei de spumă pentru glezne spânzurători şi ghirlande
Spătarul nu-şi servea propria ţară din gura turcului pe Bizanţ urcase Moscova şi prin Siberia la voi

DOUĂ SPIRE
Dore, Sipa
Să te văd


În zori spumele vin albe cu spatele la soare le vezi mătasea broaştei
În amurg invers sosesc din larg bozi înfloriţi (aici e cheia paparudei) şi spre soare burtă de pescăruş zăpadă hawaiiană
Ratează şi fraza claudeliană te dezbraci te prosteşti

BOZ’N FLOR’
Bonz, Rolf
Claudeliene pe evantaiul Mării Negre


Naşa întrebată de regizor dacă ar binevoi să-şi interpreteze rolul
Întoarce-te la ideogramele de spumă alburi cascadate şi boz înflorit paparude îmbrăcătoare dezbrăcătoare
Marea e una noi suntem unii
Dă în judecată valurile avocatul te chestionează pentru dosar bozii spumei boaba spumei lui Eminescu
Domnule nu că mi-a vrut răul ori binele vorbesc de spumă dar cititnd-o chinezeşte uraniu de Şteiu mi-a smuls pălăria

CAZU’ VALU’
Vaca, Zulu
Continuarea cheii


Mai bine dai în judecată pe dătătorul în vileag al dării tale de gol de pământ nu la nudişti nu-n Singapore
Onorată instanţă era vorba de Hawaii
Paparuda s-o joace în satul lui
Am ţinut-o cu mâinile mele pe val
Vărul le-a poreclit-o jucărie
În publicarea ibseniană i se adresa întâi ei
Când valul vine din faţă montan însuţi vei fi fiind spuma

MORT COPT
Cort, Mopt
Varianta plecării
De ce ar vrea să se sinucidă mama scoasă de pe fix dacă nu şi de spaima plecării mele în China în nirvana singură n-ar fi decât o riksha pentru naşă
Cum ar vrea să-i strice planurile cu definitivarea paparudeniei bizantine om fi îmbătrânit
Asta acutizează dorul de adrenalină criminală
Medeea n-a mai îmbătrânit
Nu cred că e sindromul ăsta nu copiii mamele sunt desfiinţate
Un kopt are cheia oului copt
Nimeni nu e flatat să afle ce se poate înţelege
Un ermetism epurat în zadar paparudă

PÂNĂ MÂNE
Mână, Pâne
Ne vede mâine
Bici drag binefacere cu moarte simbolică complice prin pasivitate coautor prin plecare
Pe aia n-o voia dusă oriunde nu în China şi amândoi chiar metafora spumei o fi mătase viermii în frunzişul de dud al valurilor peste trupuri mătăsoase
Răzbunare pe mame pe fini pe nevăduve
Fiul ei să ne regizeze piesa
Ne ducem toţi la premieră

MIEZ DIEZ
Edem, Zizi
Ea e
Nu mi-a lipsit Zizi o viaţă ochii ei reci răzbunători din nimic
Se înnoptează sub spuma bozului
Eşti alb
Albul e frumos

CERC ROMB
Corb, Crem
De-azi noapte
Vrăjile pe noi ban găurit spume în negativ pe ochi pe nervi în întuneric fundul de ochi fundul mării tuş scăpătat mă voi mai arăta pescăruşilor numai în beznă lucrezi Paparudo bozul era întunericul floarea neagră glaucom o şoaptă de încercuire Petruţa nici la şcoală nici la minister cercuri pe iris în non spaţiu ca-n adolescenţă ejaculând

IERT CERT
Trec, Trei
Nici epilog
În spectacolele dinainte s-au oferit din sală personaje-replică fie în numele absenţilor fie cu păţanii asemănătoare
Că rupa în sanscrită înseamnă formă
Ăla cu dosarele nevestelor poeţilor
Unde s-au dus valurile înspumate halucinaţiile vizuale nocturne
La târgul de pescăruşe despuiaţii cu fâlfâit erotic
Paşteţi voi nisipul de ochii îndrăgostirii
Dau drumul câinilor negri

A CUI ESTE
Iete, Sacu
Paparuda de pe la noi


Paparude pescăruşi în zbor dezbrăcaţi apoi ţigăncile înflorite după ghiocuri ghicind în spume
Povestea s-o îngropăm în zborul soborului de judecători strigoi de le aprindem lumânări să se mire cum ne luăm mamele de la copii

CORURILE
Urle Roci
Roci coş ori plasă



Ea zvâcneşte cotul în somn
El îi răspunde
Vezi că trimit alt frisbee
Nu că eu joc yamb
Iubindu-se cel ce câştigă pierde şi cel ce pierde câştigă
Pescăruşi echidistanţi
Şeful se distanţează

JAZZ PRAZ
Razz, Pajz
Vocale pe sponci
Imn inimă mama pe coperiş pe moarte Peer neadeverit femeia verde o poate juca Ruth Paparuda producător în Dovra Frode Rasmunsen replici pe lacrimi suprarealiste

RAMOLIRE
Miar, Lore
Pe dorinţă
Magie dansantă
Sinucidere orbire
Paparudă peergyrudă
Oedip în auzul
Orbului de spumă

DRAC ONIX
Donc, Raxi
Consultă Astalos


Suprapsihoză sub doză coruri oracole vrăji paparudice
Stele negre cerul gurii
Intră bozul bondar pe spumă
Rupt piciorul să-l auzim bâzâind în zbor în ac

SPUN IARĂ
Pian, asur
Asura e demon


Ţi-a spus în finlandeză fiica mea e fiica ta nu fiica ta e fiica mea
Nu înţeleg limba
Toate lucrurile sunt mama noastră
În China de-am ajunge la mama fetei noastre
Când o fi plecat de ştia Paparuda
Ne-a vrut răul minciuna ne păstrase fericiţi




TA-DIN-DIN-DA

Personae ODIN(ioară) DIN  VETA(la) RAT  ANNA  TA DAN  DA
ne aflăm în România latină departe de Bengalul de Vest

ODIN(ioară)

odinioară vă iubisem
(şi braţele lui se mişcă aşa parcă
pe vremea când eram numai braţe)
şi nu îndrăzneam
(era mai uşoară moartea)
abia cu ochii o rugăciune cu ochii
(şi parcă ochii ar mai fi numai ochi)
şi apoi a început
călătoria într-un gol fără margini
de unde numai fiind poţi scăpa
numai dacă bubui cu tălpile subtălpile cu
creştetul pestecreştetul cu mâinile circummâinile şi
acum înghit şi mă înghite ca o umbră ca o iubită
(pauză)
fug cum fugeam şi cum mă oprisem
cât fug locul fugit nu-mi rămâne
nu fug pe loc locul nu stă
stau în gura balaurului
alerg ca fumul unui foc ce s-a părăsit
în acest rotund întunecat
o lume o dată de două ori de trei ori

DIN

îngerul îţi seamănă dar este mai frumos
diavolul îţi seamănă dar este mai frumos

ODIN
pentru încă o nepublicabilă perfecţiune
propun toată sanscrita şi speranţa
ca nici un sanscritist să nu mai fie întemniţat
pentru Vede şi celelalte şi un vers
tras dintr-un neam fără sunete
la ordinul tovarăşului Nicolae Sanscritul

DIN
de-aia e dumnezeu
a nu se putea face nimic
a-l invita etern chiar şi pe la noi
să i ne dăm de pomană
de sufletul celor ce n-am
avut de gând să fim
fiindcă nu se putea fără el

VETA
şi călcai din piatră-n piatră
ca să-mi fac şi eu un tată
şi călcai din urmă-n urmă
ca să-mi fac şi eu o mumă
şi călcai din brazi în brazi
ca să-mi fac şi eu doi fraţi
şi brazii se despicară
şi fraţii se supărară

DIN
te-aş iubi îmi e că mor
şi rămâi fără amor
te-aş urâ mi-e că trăiesc
şi n-ajung să te iubesc
n-aş urî și n-aş iubi
nici n-am fost nici n-oi mai fi

ODIN
umbra sinelui avatar unghi lângă unghi
craniul în explozie fiinţă dunei încarnându-mă

VETA
înalţi aproape blonzi cu haită
nici nu zâmbesc nici nu se vaită
cărări spre valea de dincolo
vârcanul de la podul lui Crâşmaru 
*

(RAT ȘI ANNA) (pantomimă interludiu)

Cri-ni-li-mem-na
ondulată zăpada
pe fuga şobolanului


Rat o spală pe spate pe Anna în cadă
Ratana râneşte râtanii


luna noastră de vârcolaci
Annarta ascultase
roaderea sufletului

uşi deschise oxidează
pasărea câinelui
nici Rat nu mai are timp
decât Anna tantra
se vrea Thomas dar mi-l rosese
în clubul închis
îmi pare rău de Rat rozând
sânul Annei spre a o salva

nu s-au mai văzut din depozit
la etajul şapte
sala de operaţie exclusiv vârcolacii
te privesc din profil Anna
tocmai priveam pe fereastră
mi-ar plăcea să plecăm împreună

ţări cu nori mai frumoşi
nori cu ţări mai frumoase

în cărţi ochi verzi
tasmanizat şi Rat
Anna darling
na hanya te
deschizi uşa
vine primăvara
pe la tine

o mie de grade în vârful ţigării
strigoii îmbrăţişează întunecimea
luna lunatică ronţăită de Rat
de unde să ne mai ia dracul
înjură Rat în curte
Anna a învăţat şi ea să înjure
eram în piele de tigru
acum sunt în piele de pisică

*
DAN
otrăvuri ocolesc prin vin
eu nu ucid ucid puţin
mă umflu-n văi de râs mă-nchin
şi porc îl fac pe Nastratin
voiesc în cinste mulţi să îmb
ce dacă trist mai ud un dâmb
cu lacrimile de mă strâmb
tot îl omor pe Năgădâmb
mă calcă slana pe un os
şi duhul prost şi mai vârtos
dar dacă ursul mă dă jos
sub roţi îl zvârl pe Nasmiros
sub labe-l zvârl pe Masniros

DIN
atunci unde-i fereastra mea noaptea s-o deschid
bustul în aşteptare şi vorbele crezute în sunet
se petrec în ţările mici altfel de păsări prin altfel de ferestre
dar s-or fi diluând în pământuri cu munţi visurile de geniu


VETA(la)
ah ce multe trântituri
tălpile îmi aveau guri
pline ochi cu ce copturi
cu călcâiul arături
de la os din crăpături
zvârleam boabe să le furi
şi păduchii de păduri
ba în lemn ba în nervuri
până-n focul de răsuri
te puneam pe boi să juri
că peri negri n-ajung suri
de o nuntă la-ntorsuri
de-altă nuntă cu mascuri
de-altă nuntă nuntături
de pomeni firimituri
cu popi trei în bătături


DIN

fără baston fără ogeac
blajin craidon în sat burlac
la una bine văduvă caldă
în ierburi fine dânsul se scaldă
în iarbă mare lumea îl ştie
o fată are văduva vie
cu ea odată domnul se-ncuie
şi se desfată şi se cucuie



DAN

drumul nu se lasă
înspre nici o casă
cerul e colea
pentru nimenea
cât suntem pe pace
groază ni se face
şi părul măciucă
noaptea să ne ducă
ziua să ne tragă
din groapă de fragă


VETA

mamă stinge-te pe cal
în zăpezi necălărit
îngropat de caporal
ia-i chipiul de pe cap
şi trezeşte-l cu un ghiont
eu te voi lipi cu pap
când te-o rupe ca pe front

 *
TA

priveşte cu bune graţii
asupra acestei naţii
onoarea de a ne fi fost călcat
pământul de mai marii lumii

DIN

în timpul evacuării
personalului din ambasadă
Manfred von Killinger a împuşcat-o
pe domnişoara Peterson secretara sa
după care s-a sinucis  



SALBĂMOALE

Personae Salbămoale Neun Cene Nune Erat Ombla


1

NEUN

eu am tăiat copacul măscarul coaja
stâlp cu mască pe faţă
azvârle masca de drac
îşi face semnul crucii
îşi lipeşte faţa de faţa demonică
umbrele se îndesesc le rânjeşte
îşi sfâşie faţa umbrele se îndesesc
atunci le joacă o pantomimă

CENE
aruncând masca
aruncându-şi faţa
stâlpul se rupe în mâna lui ca pâinea
taie masca soarelui în pădure
coaja brăzdată de feţe
masca lipită de stâlpul rupt
tăietorul îl taie în chipuri
umbre manifeste din Hades
îl taie la poarta raiului
taie sus pe dumnezeu


NEUN

plânge dracul pe putregai de rai
tăietorul îl aruncă
măscarul nu îi cuvântă
măscarul e tăietor
dară stâlpul căzător
cade faţă la pământ
şi-l îngroapă duhul sfânt
nici măscar nici tăietor
numai trup de umbritor
sub umbrele de décor

CENE
arată tot decorul împrejurimii oarecare
şi stinge stinge stinge să fie mai tare
să nu aprinzi doamne lumânare
în ţeasta măştilor capilare
că un copil în faţă îi răsare
când nu tăia nici lemne nici în coajă măşti
tu să-l adăşti din mască din lemn să îl adăşti
şi cade cel mai tare din lume iar pe mască
şi stâlpul să nu cadă căci rău o să-l lovească

NEUN

o de s-ar auzi topoarele cântând
peste tăcerea cerească oglindită în smoală
de s-ar auzi şi ele nu se aud
şi ei aleargă şi deodată adorm
pe după un arbore toporul ia chip de şarpe
şi fluieră numai pentru fecioara pădurii
fluieră frumos de pică roadele
în albia de fluier ce tăietorul o urmase
de s-ar auzi topoarele cântând
visase să se trezească din vis

CENE
se despărţise de durere măscarul
a rămas să-i fluiere acelui chip
înmiresmată sfântă mamă
cu sfânt copil ce din duh sfânt scânceşte
ci nu-l aude doar privirile îi urcă
şi se coboară numai pentru prunc
e pruncă poate şi poate scânceşte
de dorul ei când era sfântă
ca acum dar altădată
cu dumnezeu la faţă
măscarul măştile-şi vându
pădurea tăietura-şi rase
poate e timpul să vii tu
dar cum cu umbrele Cristoase
e un copil în fiinţa jucătorului
şi unul lângă el mai neplâns
să plângem noi sau să ne plângă cel de sus

NEUN
şi poate boceşte omul de taină pe de rost
cel de nimic ştiutorul copilul frumos
un tăietor pe lumea asta tot a fost
şi-n ceruri suie vuietul pădurilor tăiate jos
şi bat topoarele nu să se înrădăcineze
în auzul lumii plânsul de domnul
măscarul calcă încet ca în vis
spre a-şi purta masca din urmă departe
între fluiere asurzitoare de moarte

CENE
măscarul îl joc jucat el în ultima mască
negru se înconjoară de demon
roşu în ochiul plâns tremură
feţele se scufundă în pădurile
tăiate de tăietorul de lemne
înainte de a descoperi abisul
viaţa lui nu s-a sfârşit
sau nu îşi vieţui sfârşitul
masca a risipit-o anume
s-o urmeze el însuşi până o întâlneşte
şi demonu-i surâde la răscruce
se înalţă stâlpul tăietorului
pe calea pe unde îngerul căzuse
de ce n-o fi vesel măscarul
când fâlfâie masca deznegrindu-se
cu ochii în aurie privire
bucură-te chiar de ar odihni în tine
duhul ce duh l-ai peticit
în pielea de bou în blana de miel
în păr de porc în cărbune
veseleşte-te măscarule
şi nu se veseleşte mi-a făcut-o

NEUN
rugăciune să mă veselesc eu
când îl voi juca era şi autorul
de faţă acesta însă îşi rupsese o mână
uite cum îşi rupe omul o mână ca pâinea
spunea eu îmi internez mâna în spital
ar merita să meargă la ospiciu
odată cu mâinile tale demiurgice
demoni îi curg din degete
şi spunea du-te vezi ce lume
se strânge crezând că eu arlechinul
doctor voi veni să îi vindec
dintr-o mişcare de sprânceană

CENE
o poveste cu un măscar i-am cerut
şi masca lui de pe urmă
ne-a luat vorba
nu s-a hotărât şi mi-a dat liber
doar se gândea la un copil
căra masca plin de frică
în profil o întorcea
era un topor să taie
avea dinţii ferăstrae
ia-l copile la bătaie
să mi-o pun pe faţă
şi să mi-o scot să joc

NEUN

vrea să mor sub mască răpit
să-l îngrop îngropându-mă
şi masca nemuritoare râsă plânsă
faţă profil faţa mea
mi-e teamă s-o las în palme
ce teamă îmi e de o palmă tăiată


2

SALBĂMOALE
a doua zi m-am repezit la moară
auzind-o bătând nu mai aveam
nici un pumn de făină iar mălaiul
îţi aduci aminte că l-au mâncat şobolanii
ce i-am mai omorât în noaptea nunţii pe toţi
doisprezece erau furaseră bucatele
în gaura de lângă soba rece ba
unsprezece de-a mers al doisprezecelea
sub coteţul purceilor şi găsindu-şi
pereche vai ce i-am mai ucis
cu pui cu tot cum am prins şi vulpea
în beci am dat peste un şarpe
dar mi-a fost milă să-l omor

NUNE
pentru ce femeie dumnezeu a lăsat
dacă un om nebun sapă beciul
eşti nebună şi tu că laşi şarpele
nu era atât de nebun săracul
el nu se lega de nimeni până când

SALBĂMOALE
lasă asta acum a murit nebunul
şi am rămas noi cine te-a pus
nu m-am gândit când mi-a sunat
ceasul să rămân orfană îmbătrânisem
un nepot mi se dădea în leagăn
o ploaie a început să toarne un fulger
a acoperit curtea şi sala casei
a intrat în grădină leagănul se răcise
nepotul s-a luat după fulger
să-mi întâlnească deodată tatăl
şi căzându-i strămoşul a luat-o la fugă
peste lunca asemenea curţii dar fără grădină

NUNE
şarpele zacă hai să mulţumim domnului
femeie vino-ţi în minţi acum casa
ţi s-a mărit şi pustie hrăneşte
purecii luminatei veri de la domnul
era o noapte numai lumină
lupii au mâncat oile în pădure
şi bunul tată pe urma lor înnopta
aducând în sat jumătăţi de berbeci şi oiţe

CENE
pădurea se goleşte de toţi
grota nu mai are os de judecător
locul îngropăciunilor se surpă
neamurile se dezbină de frică
se îmbrăţişează de moarte fraţii
cine va căuta un înţelept de sus
va trebui să se grăbească şi-n zadar
nu va minţi dându-se drept pe nedreptul
iubitei lui i-a încântat auzul inimii
cu bătăi alese de adieri din sânul norilor
i-a mai povestit şi despre Cutare
ea îl pomenise de la mama sa bună
mai avusese însă şi altă mamă
care mamă nici ea nu crescuse
cu mama ei bună ci tot cu vitregă
o mamă dintre acestea oh trebuise
văzând durerile şi răutatea
să nu ştie deodată ce mai naşte
şi nimenea nu ştie cine-a fost
a fost Cutare ah păcat
păcat că mamă bună nu-i era iubitei
doar nu-i Cutare să-l asculţi de-aci
e ca o închipuire a îndrăgostitului
şi uite iubita ce-i vorbeşte

SALBĂMOALE
 ar fi spus

dacă nu mi-e dat să văd răsăritul soarelui
îngăduie-mi măcar să privesc apusul lunii
nu-mi îndesa pe gât nimic adormitor
nici nu mă pune să visez ce ţi-ai dori
vârându-mi limba prin inelul de otravă
al dinţilor ce mi-i sfărâmi cu pumnii

NUNE
cum să spună
din ochi să spună asta întuneric
e pentru cel ce nu iubeşte luna
orbii ar putea să zboare
prin aer după ea acela nu o ştie
dar dacă lanţurile i se slăbesc
şi se ridică cel ce nu iubeşte
nu o să-l vadă nici pe el
căci ţeastă-i va fi luna
păcat atunci că va mai răsări
şi după noaptea asta soarele

SALBĂMOALE
cui să spună
plătit pe viaţă cu avere
de-o turmă aplecată la pământ
poate să pască poate de vreo boală
el este cel de neunneam
din taţii lui şi mamele
ce ţin de boturi turmele

NUNE
nu poate să spună
o frânghie lungă îi atârnă de gât
spânzură în gol înrourată
cine să-i prindă capătul într-un laţ
să aşeze un leagăn să se suie
şi să se legene sau să stea ţeapăn

Cutare Salbămoale Neunneam Cenenune

SALBĂMOALE
oh să fii tu Neunneam
şi să nu spui cine eşti
căutam şi te pierdeam
înainte de-a avea veşti
Salbămoale burtă goală
ce-o să bagi astăzi în oală
o să ne înfometezi
pre cât flămânzeşti
de la Cutare când pleacă
îi lasă casa săracă
pe la Cutare nu vine
casa tot nu i se ţine
dumnezeu nu l-a lăsat
Cenenune să stea-n sat
l-a lăsat să nu se-adune
din cărare Cenenune

NUNE
unde nu începe
să toarne
mort şi viu până la os
înţepaţi de ale apei coarne
plâng otrepe
nămolos
şi unde nu se pune
să ardă în foc
învie oameni de cărbune
cei de pământ se coc
se miră în şiră
se dezbină în cină
ia la măsea încolo ho încoa ha
îhî ţi se urî tii prostii tu hu
poematistul continuă

SALBĂMOALE
în ţeasta mortului
se prinse capul de peşte
al pământului
oh luminile cerului
sparseră osul rotundurilor
de atunci tot ce  nu mai e
să se învârtească ah
să nu-şi dea de urmă

NUNE
vrei să te duc de mână
cum tu m-ai dus în pântec
vrei să-ţi urmez în casa retezată
de lupi de mine hăituiţi
nu vreau nimic tot eu la ce
doreşte-ţi oaia boul pasărea
ce ţi le-oi creşte doar să ai
noroc de ele şi să-ţi placă

SALBĂMOALE
păzea de boala urşilor
nu scapă nici furnicile din burta lor
ei când sătui aşteaptă ziua iernii
vezi trăznete ce vântul încă nu le-a spulberat
cum pe spinări le scapără
şi boala şi-o târăsc până în gropa urşilor
din scorburi pică peste tot cercei de lemn
pe coamele de licurici dau foc
ochirii tuturor culegătorilor
şi vatra cum de va mai înverzi

NUNE
să mergem şi noi în curte
altfel cine mai ştie
cu ce rămânem
acolo nu dăm nimic
nici de veste
nici de primejdie
eu cred că au înnebunit
tu crezi că aşteaptă ploaia
o să se verse făină pe câmp
făină în pielea goală
lelea s-o ţină în poală
făină cu gura plină
de copii flămânzi la cină
şi dacă n-o să piară nimeni
fiindcă nu ne-am dus apoi
nu o să moară toţi şi noi
să se aleagă cine când
de fulger însemnat va înnegri
sub cer
ce curte de rândunică
nezburată de-unde pică
rodul n-o s-o afle nu te
şi va creşte ah să mergem
rodul să nu-l speriem
noi să ne dăm vieţile
noaptea dimineţile

SALBĂMOALE
du-te tu eşti curajos
din născare te aştept

NUNE
vrei să mă omori cu zile
fără tine ce să caut
nimeni n-o să bage-n seamă
c-am venit sau că lipsesc
aş primi pedeapsa mare
şi n-ar şti-o nimenea
rodul şi-ar da drumu-n slavă
şi ei tot ar aştepta

SALBĂMOALE
îţi voi da o mască rară
piele rasă subţioară
cioc în nări înciocuit
bot cu bală de argint
îţi voi da haine de mort
să învii în ochii lor
când doar duhul şi tu-ți dai
să te vadă verde scai

NUNE
nu-s puterile de mine
du-mă-n cârcă altfel n-ajung

o să merg singur în curte

eu să mor pe rând afară
pentru cine o să moară

eu nu-mi doresc să-l văd la faţă
destul că îl visez de-o viaţă
când mă purta pe umeri viu
acum e vis pe bidiviu
mă pui să îmi stric ochii după morţi
şi dacă nu ar face astfel toţi
poftim atunci şi capu-mi crapă
ca la urciorul plin cu apă
deodată cu vederea către el
deodată cu cel mort de fel
şi nu vrei să te uiţi
uitându-mă şi eu
ţi-ar fi pământul peste piept mai greu

SALBĂMOALE
ascultăă cum vorbeştee
s-a dusîî  şi nu mai e
vrea mâncare ce şi ce
s-a dusîî şi-i fericee


3

ERAT
spune-mi din nou şi vom pleca
de care-ţi vrei muierea ta
să fie nici prea prea nici foarte foarte
pe ea când deschizi ochii ţine-o pân’ la moarte
până la moartea ei
şi a ta moarte
a mea departe
a ei tot departe
pe ea când voi deschide ochii o s-o ţin departe
departe de durere
de ce cere
chiar dacă nu eşti bucuros
s-o bucuri
bucurie ponos
te vor purta genunchi de sclavă
apoi a umerilor slavă
numai să nu te pierzi sub vre-un copac
cu umbra mai adâncă decât apa unui lac

nenorociri ieşiţi din văgăuni
din găurile ochilor tot uni
să părăsească văgăuna
şi mama moartă-a ei tot una
s-o nască printre voi din voi
reînviată jalnice nevoi

OMBLA
nu vreau să mi se-ntâmple niciodată
să mă aşez în iarba mamei fată
întâia oară m-a născut bărbat
şi după moarte nu m-a deochiat
acum nenorocirile s-o lase
în groapa ei să nu se zămislească-ntoarse
ruşinile de fel nepăcătoase

ERAT
trei zile sunt de când tot fluier
astăzi e sărbătoare mare nu ieri
de răsalaltăieri te am în pază
şi nu mai vine nimeni să ne vază
tu şuieri singur eu te ţin
din scurt doar te-oi opri puţin
când nu te-aş auzi mi-aş pierde pâinea
şuierătura ta mi-e mâinea
dar uite ce e ai să cazi
de foame-n sărbătoarea ce e azi
sau te vei odihni pe veci
lăsându-mi porţiile reci
căci limpede-i porunca
taci tu îmi tace munca
apoi vor trece ani să se mai nască
bărbaţi cu gât tăiat de broască
voi flămânzi
mai mult de-o zi
cum tata mare porunci
aşa că zi
nu spune treaz cum ai rămas
suflând pe gură şi pe nas
ai dinţi de frunză cu omizi
sub ei mai poţi să ţi-i deschizi
de ce nu vine nimeni să anunţe
termenul fiert să-ţi dea grăunţe
grăunţele să fie fierte
pe mine sau pe tine să ne ierte
se fluiera pe vremuri doar o dată
de la o casă pân’ la alta roată
de când cu feţe răposate
se fluieră pe cât se poate
ascultă-mă şi tu nu vrei
să te ridic mai înspre ei
din apa mea mâncată
ia hrană adăpată
şi vântul poate c-o să bată
să nu mai fluieri niciodată
ah nu mai fluiera
mi-e mie gura rea
ştii că am plâns mai adineaurea
am învăţat şi eu să fluier tot aşa
o să-ţi arăt că n-am mâncat
nu am băut
uite păsat
urciorul ne-nceput
nici n-am tăcut nici n-am dormit
să fie sărbătoare înmiit
să fie astăzi unul altul
cu jumătate prea înaltul
eu eu să cânt ca tine încă
de când te rog ia de mănâncă
mi-e foame nu pot înainte
de tine să-nghit bob de linte
te ţine şuierul în viaţă
pe mine vorba tăcăreaţă
limba vorbăreaţă
eu să înfulec tu să mori
rămân pe drumuri de miori
pierdute-n şuier de trei ori
îmi iese-n cale lupul mort
eu în spinare că îl port
şi el nu fluieră nici tu
ia nu mai fluiera acu
mănâncă oi de mei cu miei de mei
şi uită-te măcar o dată-n ochii mei
nimic să nu te desclintească
din patima preapăsărească
hei ţi-e pedeapsă asta lasă
o clipă de-a fi om de-acasă
şi te voi răsplăti din când în când
la fel urmându-ţi eu la rând
mă sperii rar şi nu atât
să îţi sucesc şuieru-n gât
să-i zic într-una eu apoi
până-şi vor aminti de noi
cei cu poruncă şi fără poruncă
auzitorii de-o speluncă
ţi se deşiră pieptul ne-ncetat
pe ochi nu te cunosc neşuierat
atunci poftim de fluieră nu fluieri
e sărbătoare mare astăzi nu ieri
vezi cine te îndeamnă să-ţi foieşti
prin pietre dinţii şuiereşti
numai de mine trebuie s-auzi
n-ai alţi călăi de sângele tău uzi
poate ţi s-a părut că moarte îmi căşuni
dar de trei zile mi-s stăpânii buni
sau vezi pustiul cum îl cară
în bâte azi din cale-afară
odată şi odată toţi se scoală
să vadă cum porunca nu-i greşeală
porunca tuturor e în puterea mea
şi de nu fluieri nu mai merge-aşa
voi fluiera când nu vei fluiera
să fie voia sa şi-a sa
dar ţie ţi-e suflarea condamnată
să-i fie vieţii mele plată
cât mai trăiesc să-mi fluieri ca şi lor
apoi să piei că nu ai păzitor
din ce în ce vei duce-o ce şi ce
topindu-te pe fluieratele
o soartă şi mai soartă ca a soartă
cu tine nici se-mpacă nici se ceartă
pe când eu nu îţi sunt ce-mi sunt
şi-mi eşti din cer până-n pământ
tu după şuierele-ţi lungi
la capăt zilelor ajungi
dacă nu fluieri cum te joc
ajungă-ţi zilele pe loc
şi ce te faci dacă n-ai fluierat nicicând
şi eu te-am auzit c-am fost plângând
de mila ta am plâns vrei lacrimi iar
să le înşuierşti cu vrednic har
ia colea chef din solniţă mălai
îmbătător trezeşte-te săvai


4

 NUNE

închinare înaintea femeii străine

frumoaso înţelegi cuvântul
vezi e o şoaptă de la ceruri
pentru auzul tău neştiutor
poate sunt blestemat să se vestească
iubirea mea în toate încăperile
şi să răsune până-n vârful munţilor
dar ţie să îţi pară de neînţeles
tălmacii ştii şi ei mi s-au împotrivit
şi zac de-acum sub steagurile albe ale mele
un mort o moartă nu mai ai pe nimeni viu
un schingiuit de ură neamul îngropat
ascultă-mă nu te feri atâta
curând o să te urâţească foamea
aşa cum te înfometează frumuseţea azi
de ce să-ţi fi rămas dator destinul
doar ţie dintre fiii-mpărăţiei dispărute
pe fratele-ţi iertându-l singur şi-a dat moartea
mai înainte ţi-o fi potuncit în limba voastră
să mai trăieşti în amintirea tuturor
Zalmoxe-i numele fiului tău
de îl vei zămisli pun datină
să nască toate semenele tale nume
de mai nainte puse prea cu drag visate
Zalmoxe spune-i zi-i Zalmoxe
şi-n fire vino-ţi taci să nu uiţi
Zalmoxe ţi-l înseamnă în minte
şi frânge-te ca şi cum asta
ţi-e dăruirea mea iubirea
Zalmoxe-i darul tău Zalmoxe
e de ajuns atât să ştii pe limba-nvingătorilor
nimenea nu o să-ţi vorbească
în numele cu numele Zalmoxelui
nu plânge nu Zalmoxe
fii născătoarea-i fii Zalmoxe
şi nu te prăpădi Zalmoxe
înviază-te Zalmoxe

OMBLA
norii pe creste poruncilor sunt morţii

cuvântat-ai în văile neauzite
de norii pe creste şi turmele
când s-ar întoarce ţi-ar paşte
hainele de mort
vorbeşte şi acuma în dodie na-o
fără hotar ascultarea
şi rău întunericul fă-l să-mi arate
unde să calc la sfârşirea prăpastiei

ERAT
să se înfăţişeze robul
nu-i devreme
o demon harnic fiul meu
şi mi-ar aduce robul mai de grabă
o doamne ar aduce o regină roabă
iată-l la uşă mie mi-e duşman
din al războaielor domniei voastre an
o anul ce-l visasem de copil
să-l umilesc pe robul prea umil
după ce fraţii i-i voi îmbăia
în sânge sub de-a sabiei cişmea
iată-l la uşă mie mi-e nebun
o dacă vrei să râdă pot să-l pun
o o îţi poruncesc un rob şi-un ou
să-l spargă el tu să te naşti din nou
vezi-l de se apropie chiar el
şi află-ţi coaja altfel nu e fel
ce multe cloşti şi puice o să uşui
tronul să fie pentru ou urcuşu-i
să nu-ţi porţi gândul mai departe
când hotărâtu-te-ai de moarte
stăpâne în divina-ţi mână
ai spart un ou căzu o căpăţână
de cin’ să-mi fie milă sfetnicul
ori oul e netrebnicul
de tine căci de nu-l învii
şi nu-l îmbraci în coji mai ştii

SALBĂMOALE
o leneşi măgăruşi pe cale-ntoarsă
la poalele de munte mângâios
când vă mânam din turme cu o gioarsă
de sabie eram şi ticălos
erai pe drumul capătului nostru
o plânge-ţi-vor de milă măgăruşii
mânaţi călăii de căscatul rostru
vor scârţâi la iad ţâţâna uşii
dă-mi tu pedeapsa doar ţi se arată
aici eu am un neam întreg
rudeniile nu te ştiu de tată
dar nici nu pot să le dezleg
chiar dacă pier chiar dacă te omor
mi-e teamă să nu-ţi afli fii
ai fiilor din casa mea
ardeau cetăţile-n vecii
când vre o femeie te năştea

pe unde au pătruns şi nici de unde
nu ştie nimeni sfat porniră
de-i vom striga nu vor răspunde


5

NEUN
ascult ca-n toate serile cum povesteşte din Argetoaia
dacă aş întrerupe ceva tot mi-aş aduce aminte apoi
însă acum n-aş mai pricepe de ce demult
fata i-a spus în mireasă de rochie îmbrăcată
în rochie de mireasă parcă explică
nu ştiţi că eu întotdeauna dorm singură
astă-seară citi-voi un vers din Racine despre vânturi ce dorm
iar înainte m-am întors de la film numit dacă vântul
şi povestitoarea în aşternut se concentrează
cu o mână în dans pentru ochii mei şi ai soţiei
să înscenez cu întârziere de o secundă povestea iată o şansă
poate-mi răzbun aşa piesa mea jucată la telefon
pe o singură carte străvezie ţinută în degete de o domnişoară scheletică
a doua zi bărbatul pe vremuri
avea poruncă a se înfăţişa cu cămaşa pătată de sângele nepătatei
cum o să stau într-un pat cu acela fetelor
tatăl ei căsătorit o dăduse spre binele satului
fratele ei căsătorit a cules-o dintre prietene uite
ai să te dezbraci de rochia asta frumoasă
nu ştii a răspuns că eu nu m-am îmbrăcat aşa niciodată
în casa tuturor nopţilor mele bătrâna încearcă
să ajungă departe cu rolul dumeaei înseşi
eu eram mai mare ca ea m-a dus
în pădure la fragi şi între copaci m-a rugat să-i caut în cap
iar când cosaşii din poieni îşi încărcau fânul
s-a repezit cu părul încât săracii au strigat ho că ne sperii boii
fragi n-am găsit şi-am umplut atunci coşul
cu pietricele acoperite frumos i le-a dus
bărbatului şi el du-te acasă mai bine
boală ce eşti boala vacilor şi chiar fusese
în pădure mă gândesc dacă nu e o istorie
a unei preotese cu copii şi avorturi
şi din toate acestea pe urmă cu nepoţi
sau de nu-mi va aduce fericirea
mă gândesc de nu voi fi fericit
oprind întregi întâmplările de a exista
încă o dată şi să crăp numai eu veche preoteasa
să-mi sorb la miezul nopţii băutura
de baştină apa lui Thales paharnică
nici o preotasă ci cana
cu jumătate de gură cu muşchii stângi
să spânzur ce nu-i de mireasă
în respiraţiile femeii mele
întoarse deodată cu spatele
de n-aş mai auzi povestindu-se din Argetoaia

CENE
de la moară către sat o jumătate
kilometru neîncărcat străbate
un om care se întoarce din oraş
de departe ca din Munţii Făgăraş
se uită că e noapte tace
vorbeşte ce vorbeşte are de a face
cu o femeie nevăzută dacă
l-ameninţă pentru că-n somn de năduşeală-i leoarcă
la dreapta n-o apucă biserici aşteptându-l
în stânga îl opreşte neînvârtit pământul
tot la moară îi vine să tragă
dar n-o să-şi macine oasele dragă
ceva în mână o să-i intre oare
ori aşteptăm degeaba în coş să se strecoare
se crede-ntâi desculţ iubind ţărâna
hainele-i cad rămâne căpăţâna
pe ea gândeşte vântul să-l subţie
până va spulbera făină vie
încearcă pomii de n-au dat în spic
vrea-n braţe mamă-n braţe cu un copil mic
doreşte coasta el cu coastele s-o râme
mai bine decât mort în moara lume
lumina stinsă va păstr-o-n geam
pentru atât o viaţă cere de la ram
doar că-l trimite ramul să nu stea
râşniţa singură pe vreme rea
măi sarea ţi-ai luat-o păsări sunt
ouăle gata pâinea s-o frământ
haida că te iubeşte în moară satul mort
făină-n sac pentru ce guri şi eu să port
din moară către sat priveşte Gică
prin val de roată simte că se mişcă
iar uneori chiar umblă-ntre bărbaţi
de chelios morarul depărtaţi
ei toţi cu ochii la un cal deodată
din palme bat cân haia îşi deznoadă
morarul îşi întoarce capul
să ştie cine nu-i aplaudase calul
când colo Gică socotind
râdea că zgârciurile-n cal nu prea se-ntind
o ce plăcere viaţa aşa cum e
de ar putea trăi-o-n moara lume
ţigări pe malul bălţii mai demult
fumate scapără plase cu peşti pe fund
salina suflă-n ei pe sub pământ
gustul ţiparului cu cap tăiat mişcând
prăjit să-l tăvălească în dungă de mălai
ca-n camera-ncălzită ce mai trai

NEUN

în pieţe numai război
în războaie strigoi
în strigoi numai noi
în noi numai voi
în voi numai puroi
în puroi muşuroi
în muşuroi eroi
în eroi niciun roi

6

(King Henry VIII epilog)

zece la unu piesa nu-i pe plac
oricui de-aici câţiva doar drum îşi fac
să doarmă-un act or două alţi mă tem
îi speriarăm cu trompeţi blestem
vor zice zero alţii a-njura
c-aud de urbe urlă zeflemea
ce noi nici asta n-am făcut ci sire
tot binele-aşteptat a auzire
de piesa-ne acestei toamne
e doar construcţia de bune doamne

şi-or zice treacă ştiu că într-un vifor
ai noştri-or fi toţi craii nenoroc
de stau când salve cer femei la joc





SARASWATI
Scenometrie


scenometria e o dodie 
teatrux  Princess X de Brâncuşi




1

 abia aştept să-mi termin piesa

 comunismul mai al dracu' decât inchiziţia
mai bine animişti decât comunişti


 ziduri groase ne ardem în regie
 
părinţi fractali pe foaie citească-şi fibre lucii
de două ori acide plointe sfinte Lucii

priveşte ceasul rece cu acul către nord

litanie nonsensul ademenitei mente
înfăţişare bhangul haşişul nebăut
răsară-ne deasupra-ale fumului amprente

semn mens imensă iasmă anomul hrisostom
icoana măr şi ceapă ardeiul alcool
alege-te din racii adâncului bonom

faci absolut totul să fii neînţeles

 nu mai lătra mătrăguno


fugăream viezurii


 mai bine nu ne-aţi mai omorî
şi atunci ce ne facem neomorâţi

te-am împuşcat cu tămâioare
mai criminal cine nu moare
iazagiul iazul n-are

surlarii mă-nconjor ah turcii


declicul teatrux
treaba teatremului


rândunica intersectează
scenometria prăpastie


plecai eu dânşii zburară
rochia mireasă iară
într-o aripă de cioară



 vezi păpădii canoanele


de câte ori mă petrecuşi
din turci cu nemţi ci tot la ruşi

 

în Fecioară tata Hegel

am lume să-l aniversez pe tata
iarba-n mături sare ca la carte


ne şi rărim a ne mai junghia până la unu'

recunoaştere hegeliană în puşcărie
cu noi capitalul 

din sud în est din sud în est
plusasem iar ultimul rest
când colo rostul de arest


chem nişte poeţi dacă vin

faceţi-vă normele şi la revedere

represiunea poeziei poezia represiunii
tranzacţia nu mă mai priveşte
a mai omorâ pe podium
mă veţi vedea după moarte



nu vă supăraţi cunoaşteţi pe cineva din
București

cum nu m-am luat nici după mine
dar după criminalii în serie

dă bună-ziua mai multora
vino mai aproape arestează-mă

ciocăneşti
dinaintea acoperişului

de sub şapcă mă salutase de ce nu-l
bag în seamă cu greu îl recunoscui
să-i dau bani până mâine că-mi dă şapca

s-a mutat într-un sat din Conţeşti
stă cu prima nevastă a lui Preda
are băiatul ambasador la Casablanca

2
          
             încarnarea moarte n-are
la a mia-ncarcerare

șapte sute șapteștrei
capitală ce mai vrei
teatru sus în Lal Bazar
la obor misionar
spânzurat Nanda Kumar
sud de fort Coolibazar   

 de mi-oi orbi elefantul
să mă înghită neantul

ne-a lăsat acel profet
cu latinul pe stilet
la opt sute șaizet
înainte chirilet
cu popia prin ruset
bulgăret athosichet
câtă lume dusă vine
precum sângele în vine
ce opaiț chinul arde
căpățânii de bombarde
 
nemurire getică
până la estetică

spune-mi mamă din mormânt
ce mai caut pe pământ
o să vin mai pe lumină
Durga puja nestrăină
caut și nu știu ce caut
elefantului mahaut
Gangele aerian
în curțile de banyan   

termen mi se termină
cine te extermină

de-am trăit cu salutare
anului două miare
Doamne ce mă ierți o viață
 și amurg mă iei în brață
ori pe mama ori pe tata
toată lumea e pe gata

n-am automobile în literatura mea
n-am nici o amărâtă de Dacie


înoată roua
toate în una
mării săruna
întunecă-te-ne
pe vapor cânte-ne


nu Circe nu porc

ba un film ca după Joyce
Bloom din Odiseu eroi-s 

3
cor agon

agon
nu schimb tema ovidiană
rege regină în păsări


cor
rege Ceyx Alkyone
la oracol te imploră
nu te duce nu la proră
ia-o şi pe ea agone
 
agon
ce soartă pe regele peregrin
singur pe drum de oracol pornin’
cum îşi ferise regina că nu
o ia în călătorie acu
ea să apuce uscatul conjură
el în corabie dor îndură
se pune furtuna părintele
luceafăr nu-i ştie mormintele

cor
tu care zbori peste pădure
lăsând şi ţărm şi mare celorlalţ’
n-oi povesti din aripi ture-vure
un câine negru oilor de smalţ
  
agon
tu vei muri în drumul spre oracol
te-o plânge Alkyone metamorf
din oameni vă alegeţi alt miracol


cor
ce-ţi trebuia lăsând soţie
s-apuci pe ale sorţii unde
ce te ruga şi ea să vie
iubind-o n-o luai neunde

‘necându-te pe nume o strigai
de-au auzit despărţitorii
şi ea să te viseze-acasă hai
ci la trezire numai morţii zorii

agon

murise regele de se preschimbă
azi păsările i se frâng pe tron
din partea Alkyonei pe o limbă
nemaivorbită sieşi Kogaion

cor
înecându-ne coroane de spumă
ne umbresc luceferi
voi fiind cuplul Ceyx Alkyone
sunt vântul taică-tău luceafăr
tema respingerii durerii
s-o vindeţi după moartea mea
cădelniţele zvonesc
raiului noul venit

eparhia pescăruşilor
îngropându-ne mării
renunţăm la moarte
pentru înmormântare

agon
sunt grâu ciuguleşte pescăruşule
mai multe rugăciuni ca păcătoşi
se pleacă din samsara la domnul
harul păsăresc în cântec
închipui valurile
în locul meu
fericirea transformării
mării în pesăruş

 4


(ambasadă)

cel mai tânăr era Demostene

omul acesta în care totul este vândut

aceaastă ființă fioroasă începu să bolborosească
mort de frică un exordiu obscur
fără să mai poată găsi șirul cuvintelor

când ne întorceam acasă din ambasadă
vorbi cu fiecare dintre noi
într-un chip neașteptat de politicos

unuia îi promitea să-i înlesnească un împrumut
altuia să-l facă strateg
pe mine mă fericea pentru talent

legiuitorul îndepărtează de la
purificarea lustrală din agora
pe cel ce refuză serviciul militar

pe cel lipsit de curaj și pe dezertor
și nu-i permite să fie încoronat
și nici să ia parte la sacrificiile publice

iar tu chemi în orchestră
pe timpul reprezentării tragediilor
pe cel ce a prădat dușmanilor templele

atenieni țineți seama de lucrurile pe care vi le-am spus
și de acelea pe care nu vi le-am spus și prin votul vostru
sprijiniți dreptatea și interesul statului


(Natya)
*
semnificațiile pătrund în auditori cu ajutorul 
interpretării verbale gestuale și temperamentale
oh toate lucrurile s-au pătruns de acest miraj

starea emotivă stârnită de un înțeles aflat
în armonie cu sufletul pătrunde trupul
precum focul în lemnul uscat

mânie față încruntată față schimonosită de
de furie buze mușcate mâini lovite una
de alta și brațe amenințătoare

frica aparține femeilor și caracterelor inferioare
provenind din vinovăție față de superiori
fiare sălbatice și codri pustii

vederea elefanților sau șerpilor
amenințările vremea rea
noaptea întunecoasă auzirea bufniței

se va interpreta prin tremurul mâinilor
și picioarelor zvâcnetul inimii în măruntaie
gura uscată umezirea buzelor cu limba

sila trebuie subliniată prin acoperirea nasului
crisparea membrelor corpului
stinghereală și junghi la inimă

omul dezolat are ochii scăldați în lacrimi
chipul și ochii jalnici de oftat
stând ca yoghinul adâncit în meditație

omul suspicios are membrele tremurătoare
capul aplecat privește într-o parte și în alta
are limba scoasă și atârnând chipul pământiu

invidia se ivește la vederea norocului
prosperității inteligenței și exuberanței
jocurilor și desfătărilor altora

beția este moderată ușoară și josnică
unii bețivi cântă unii plâng unii râd
unii spun vorbe urâte alții dorm

grija se va interpreta prin suspine
răsuflare anevoioasă zbuciumul
gol în inimă neglijarea curățeniei neliniște

descumpănirea se naște din nenorocire
vătămare frică amintirea unei vechi dușmănii
se va interpreta prin tulburarea tuturor simțurilor

mulțumirea  înseamnă a te bucura de toate cele
de ascultat gustat pipăit văzut sau mirosit
ori întâlnite în cale și a nu te întrista de cele nedobândite

rușinarea se va reprezenta prin acoperirea feței
scrijelarea pământului roaderea unghiilor
pipăirea veșmintelor sau inelului

omul ce purcede la fapte nesăbuite
ca omorul sau vătămarea din lipsa de judecată
trebuie socotiți irascibili de către cei înțelepți

bucuria bărbaților se naște la atingerea celor de neatins
dobândirea averii sau reunirea cu cei dragi
ca și la împlinirea dorinței inimii lor

panica provine din semne rele rafale de vânt
ploaie foc elefanți turbați auzirea veștilor
bune sau rele atac al dușmanilor

aroganța provine din suveranitate
neam nobil frumusețe tinerețe
erudiție forță îmbogățire

se va interpreta prin iritare
dispreț dezaprobare nerăspundere
la întrebări și neacceptarea discuției

priviri peste umăr mișcări în toate părțile
ridiculizare vorbe jignitoare neascultarea superiorilor
și luarea lor în derâdere întreruperea vorbelor altora

disperarea la pesonaje de tip superior se va reda prin
căutarea unor tovarăși născocirea unui mijloc de scăpare
pierderea rigorii mintea dusă respirația anevoioasă

la cele de tip inferior prin alergare într-o parte și în alta
privirea împrejur gura uscată umezirea colțurilor gurii
somnolență respirație anevoioasă cugetare

visarea apare din scufundarea în somn desfătări senzuale
sau rătăcirea minții se va reprezenta cu ochii închiși
letargia simțurilor și vorbit în somn

resentimentul apare la bărbați energici
când sunt jigniți prin cei ce le sunt superiori
prin învățătură vitejie sau putere

disimularea întemeiată pe frică
se naște din fățărnicie înșelătorie se va reprezenta
prin dseconsiderare și vorbe în doi peri

violența apare când un hoț e prins furând
sau ca urmare a ofensei regelui interpretarea ei
se va face prin ucidere întemnițare lovire amenințare

certitudinea oamenilor se naște din înțelegerea
sensului feluritelor scripturi sau științe
interpretarea se va face prin instruirea discipolilor

otrăvirea slăbiciune tremurat arsuri
horcăit spume la gură prăbușirea
umerilor paralizia moartea

chibzuirea provine din îndoială cântărirea argumentelor
discuții în contradictoriu se va interpreta
prin ipoteze interogții deiberare planuri secrete

judecăți contrare cu privire la lucruri contrare
înțelepciunea e ceva bun
înțelepciunea e ceva rău


 5  
 
(epilogul Spătarului)                


Spătarul vorbea latina greaca slavona turca italiana
filosofie matematici astronomie

oamenii din suita spătarului
cântau pentru chinezi cântecul Dunării în ruseşte
iar aceştia cântau la rândul lor melodii chinezeşti

                        marele autocrat al întregului imperiu chinez
                        întreabă dacă majestatea sa autocrată
                        a tuturor Rusiilor este sănătos

ce vârstă are majestatea sa ţarul ce talie şi de când domneşte
cincizeci înalt şi plin de calităţi alese treizeci
ce vârstă are domnia ta 40 filosofia matematica şi  trigonometria
  
                        majestatea sa era de talie mijlocie ciupit puternic
                        de vărsat foarte brun cu mici mustăţi negre
                        tronul era din lemn sculptat în relief
                         
                        Nicolae confucean Dosoftei laozian
                        amândoi aromâni sub Dosithei

                        Nicolaus spatarius moldavus
                        vir et polyglottus et polypragmon
                        pereruditus moldo-vlah valah

luptau şi se certau nu atâta pentru viaţă
cât pentru paza şi starea limbei
şi încă până acum într’aceşti Daci şi Goţi

                        urmele limbei romane se păzesc
                        cărora acum pentru sciinţa bine
                        a săgeta Valahi le zicem

metoda audienţei reversibile
dubla curiozitate a diferenţei 
                       
                        n-aveai cum să te faci rus
                        n-aveai cum să nu te faci rus
                        după ce-ţi muri rusoaica

 în munţii Pekinului nimicirea chinului
 în munţii Gilortului nemurirea mortului

zidul e tao
tao nu e                                              
zidul

nu piei de unde ai pornit-o
nu te mai naşti unde piei


                        nu câştigi război pupând duşman
                        nimeni nu ştie la ce e viaţa
                        s-o trăieşti sau s-o mori

în ce limbă în ce amintire
sugerată şi de vremuire

străinul pentru chinez un înţelept
femeia străină interzisă-n Canton
 
6
(studenții din Balaciu)

nu ne-avem nevoie
nici frumuseţe
piesa nici atât
ah prietenii mei

cât o mai fi de mers unu doi stâng drept
ne trezim mai greu şi nu mai prindem
parastasul  

dacă ai şti să te însănătoşeşti
dacă ai vrea să te regenerezi

ai fost frumoasă şi inteligentă
ai scris şi ai tradus versuri
din Trakl şi Remy Venture
mi-a strâns ultima oară mâna

mi-e frică
să trăiesc
în România
nu să mor

pe forumuri
să fim prezenţi
şi să pozăm
în dizidenţi

moarte tuturor
celor ce
neagă
holocaustul

în sobă
arde mama
iar eu mă tai
cu lama

 pe nici o ulicioară
nu ne mai  filosofară
ne împuşcară

a venit şarpele pe pământul României

nu cunosc pe nimeni nimeni nu mă cunoaşte
 
după ce plecară vânătorii
am delegat şi dintre noi
să ne termine ne-am
mai decimat şi înşine  

7  

(indodii)


stai lupe nu mă mânca
pân’ n-o răsări luna

 de ţi-ar fi mintea-ntr-o parte
te-aş iubi până la moarte

iastă lume nu-i a me
ceialaltă nici aşe

vino bade vino dragă
că mi-i dor şi mi-i de grabă

du-mă doamne dup-aici
unde sunt zilele mici


când ni-aveam noi bade bine
erau calde râurile

de-ar fi mândra unde-i luna
mi-aş vedea-o-ntodeauna

nu bati doamni lumea
până ce-s eu într-însa

mă înţeapă ţânţarii în glezne
la încheieturile mâinilor şi pe frunte
îmi pun ciorapi cătuşe cască
altfel gol şi liber
tăinuindu-mă somnului
de după viaţă

mi-e drag de un secol de mijloc
ce va să vină pierzându-ne urma
vorba în dodii speranţa izvoarelor
jumătatea vieţii acesteia culeasă
de două capete de şerpi încăierate
printre licuricii străvechi
în lumina făcută zilei de apoi

toată noaptea tobele
mistice
fulgere
mistice
a murit la Plevna Ion
toată noaptea
Netaji mort la Taipeh
păsările
mistice
sânge bea în Himalaya
pisica sălbatică
toată noaptea dimineţi
mistice

 Sion Sion şi biblii scrise
în carne doina plâns-ni-se
catolicei gratia plena
ave Maria Magdalena
apoi tot nebăuţi trezvie
porumbul scrumului ne fie
lumină harului fiind
împreunându-i-se ind
Sion Sion şi evanghelii
în carne suflet doina ce li-i

coordonată suprataxă
trăim în vreme de sintaxă
o să murim subordonaţi
pe un pământ bogat în fraţi
cât legăturile regente
se rup în dinţii de talente
mai multe suflete disjung
bătuta brâul câmpulung 
 


ferice poem de odinioară
acum ecleziastul mă omoară
într-o latinească învelită subţioară
de o armată încă barbară
bătându-se din zori în nici o seară  

când încă îi voi mulţumi lui dumnezeu
o să-mi aduc aminte de luceafărul
în versiune sanscrită rugându-l
să i-l dea lui Eminescu pentru revedere
  

8

(Saraswati)

spre a te întâlni însăţi îţi schimbi zilnic sariul
şi-ţi arzi singurătatea în soare de pe la prânz
acum stai întinsă în charpai şi acum intră măturătorul
nu te mişti ca-ntr-un somn la fel se mişcă şi el

începând de la umeri lunecând pe ciment până la genunchi
te ridici mâinile pe genunchi şi priveşti măturătorul
dându-i ordine galeşe cum să-şi facă meseria
scena durează mai mult decât ţi-ai închpui

m-oi fi-ntrebat de-i plătisei şi nu discreţia pariei
când începură călătoria numai doi inspectori
să fi clipit încă de dimineaţă înţelegerea masei
eu nu-ţi fac nici o vină şi chiar ţi-aş fi cerut iertare

nici la palmieri nu e lume a-mi înţelege vina
mi s-a-ntâmplat mai mereu să n-am cui îmi spune
răutatea să mor cu ea-n mine cum am trăit
te crezusem necredincioasă şi alte credinţe zilele

după ziua asta şi eşarfa ţi se va mai pierde
poate pântecul se va da soarelui până vine măturătorul
palmierilor încinşi le spun cât le va fi de urât
amestecându-mi genele cu frunzele lor şi razele soarelui


a doua zi după vasant mai mult de o lună înainte de Holi
cu plăcerea vechilor incesturi în neprotocolar remember
feţe altădată vibrând s-or mişca în hibernii de troică
duhul se va uda fiul va creşte tatăl se va arhitectura 

norocul ne însoţeşte spre a exploda inutilitatea
nestricăciunii clătinată-i lumina-n tăria spinării
suspecte fumuri şi ocheade ochite la ţintă în teatru
decorul întrece linearitatea du-te-vino-urilor

vise în loc de schiţe şi locuri în aşteptarea modelelor
zadarnic mişcă-se ele-n de ele şi tot nimic
nu mai am timp de anecdotele trecătorilor şi rămânătorilor
rotunjitorilor înfrunzitorilor nedesfrunzitori ciorilor

mai e până se întoarce copila de la şcoală şi bărbatul din străinătate
întârzie şi măturătorrul e timp pentru a treia visare
eşti perfect singură indianitate între festivaluri
trei uşi te despart de ciocârlia din stânga-mi

adeveri-se-va bunătatea teatralităţii de nevoie 
fantoma ploii de-odinioară trăznind fertilităţi sfioase
teanc astrogramele tanc incomunicabilitatea brânci ancore
diafanitatea aruncă ochii înapoi privirilor afunde horă

al treilea ochi s-a închis nu s-a deschis dă-mi nevedere
ori adormire aşa prin progresii ce nu-şi luară seama
jurământul călcat nici un pas a zbor adică nici pasăre
înnoptarea trişând ne-or trezi ielele de peste valuri

apăsătoare boieriile prisosul mântuit şi clipa spartă
încinge brâul pe după prunc şi moş ascunsa ascunselor 
împestriţată foame de astre augurale căzând la ţanc
copil orfan şi ultim şi niciodată alăptat bătrân ca nimeni

n-ai ochi doar inimă şi ţi se bate astăzi laur
ghirlandei îi iei pulsul neobiceiului un bindi
ave-asasine haşiş asine sine măritişului tău
moarte în timpurii timpuri mai din timp ca timpul 

vezi vei iscăli scrierea asta într-o potrivnică mană din bătrâni
cum blestemul ne venise de sus de unde nici mântuire nu pică
ziua de ieri zorii de presaseră din balcon în poartă ieşire-n somn
unul cu unul nici unul şi următorul sugerând urmaşi

vederea a treia se-nzilise asemănării-n nostalgice reîntâlniri
blânda renunţării preoteasă pedepsitoarelor aure ceartă
scârţâie halucinaţia încetinitului tuş al genunchilor
dreptatea ţi-a expirat mai ai de trăit consecinţele

habar n-ai ce-ai mai fi putut zice şi cui de la o vreme cât
să-ţi faci socoteala inexistenţei imediat şi fără testament
parcă ai mai văzut-o pe Sara uită-te spre seară la o maimă când
trece din urmă şi schimbi ochii când la una când la alta

binemărturisito şi tu de sine născătoare zi-i shakti
amestecându-te-n şiragul scalpurilor de pe pieptu-i
cât mai e loc şi-aşa în piesa de ţi-o joacă anti-trupa
salvează-te cu sâcul ce ţi-l auzi în lepra dimprejur

vă roagă ultim suflet de el să râdeţi măcar pozaţi a suflet
pauză abţine-te şi nu în silă nici mort gură-cască
ce zoga suedeză juma de oră şi te-ai dat cu palmierii
mai pune galbeni cleşti florali înneguraţi sub munte lubric

parcă-ai veni de undeva unde te-ndemni călătoriei iar
ţi se auzise moartea de înţeles că şi surzisei
de-ai zis de-nţelepciunea ha a bătrâneţii
şi tinereţea morţilor din cap până-n picioare

Acțiunea,
 mascată ori nu, se petrece în București. Nu numai d-l Ratlow se poate confunda cu Albanescu, dar nici d-na Ratlow nu e sigură pe dragoman


1

D-na Ratlow și (posibil) Albanescu în salon

            Doamna Ratlow: Totul e azi în ordine. Domnul Albanescu vine şi-mi zice, ţi-aduci aminte, doamnă Ratlow, ce m-am pilit de ziua Hanei? Bună fată şi Hana. Tare iute a mai sosit ziua asta. Of, Doamne.
            Albanescu (Domnul Ratlow, mască): Te gândeşti să nu mai dai înapoi niciun pas. Nu e rău. Probabil, domnul Albanescu ţi-a strecurat în minte o iluzie fermecată. Ai ajuns la culmea... mi-e greu să mă exprim... la culmea a ceea ce se cheamă... vai, aş fi putut ajunge şi eu un savant, dă-mi voie să deschid o tristă paranteză, o să te rog să brodezi ori, dacă nu, să comanzi la tipar o carte de vizită cu numele meu, o să-ţi atrag atenţia cum mă cheamă şi sub acest nume să apară, dacă acordul domniei tale există, ceva în genul savantului, da, uite că da, ai ajuns la culmea mea, doamnă Ratlow.
            D-na R.: Numai că domnului Ratlow nu i-ar conveni nici atât povestea domnului Albanescu înflorită de visurile matale.
            A: Doamnă Ratlow, nu clipi o clipă, mi-a amorţit groaznic piciorul drept, o mişcare a mea sau a domniei tale îmi poate fi fatală, mulţumesc, sunt ca înainte, primeşte omagiile mele.
            D-na R: Chiar ţi-a trecut, dragă prietene? Ce fericire să nu ţi se fi întâmplat vreun necaz sub ochii mei. Toate cunoştinţele mele caută cu lumânarea ocaziile să-şi întindă mâna de ajutor. Eu sunt altfel.
            A: Iar eu aş suferi când mi-ai întinde mâna domniei tale de ajutor, pentru că m-aş afla în imposibilitatea de a o săruta, nu? Dar, ce mai încolo şi încoace, doamnă Ratlow, o adevărată speranţă nemaifiind de mine, iată ce m-a mânat spre apartamentul domniei tale.
            D-na R: Nu găseşti că l-ar interesa încă mai mult pe domnul Ratlow? Fără îngrijorare, domnule, eu mi-am pierdut aseară obiceiul de-a fi curioasă, nu că mă laud, nici nu bănuiesc ce te-a mânat spre noi, aş fi bucuroasă, asta e, să-l aşteptăm mai întâi pe domnul Ratlow. S-a îmbrăcat nepotrivit, e drept, plecând să-şi cumpere ţigări, parcă se golise de orice gând. O fi întârziind prin Cişmigiu, ascuns în ceaţa blândă ce ne-a cuprins pe toţi. Acolo se discută doar totul. Când s-ar pune în vânzare ţigări vii, s-ar cunoaşte la timp tertipurile gestionarilor, te-ai informa în lege, ai fi în stare să câştigi o visată dexteritate şi n-ai cumpăra o ţigară predispusă la o moarte prematură. O, domnule, domnule, să-l aşteptăm pe domnul Ratlow, poate întârzie prin Cişmigiu.
            A: Epidemiile, prea bună doamnă, nici ele nu m-ar fi mânat înspre apartamentul domniei tale. Domnul Ratlow m-a onorat ferindu-mă cândva de o mare primejdie. Fiţi liniştită, nu vă dezvălui nimic din ceea ce m-a mânat. Spun numai într-o doară cât este de frumoasă fapta trecută a domnului Ratlow pe când eram tineri între tineri şi nu ne durea capul niciodată.
            D-na R.: E mai bine aşa, adică atât, cât înţeleg bine.
            D-na R: Mulţi escroci m-au numărat în mai multe locuri şi, fiţi atentă un pic, îmi tremură mie glasul trădându-mă în vreun fel?
            D-na R.:Nici nu sunt pornită azi să împart oamenii, oricare ar fi ei. Cinstitul domn Ratlow îmi stăpâneşte inima, şi nu mint, cu uşurinţă, şi în mizerie şi în strălucire.
            A: Fiţi sigură, la rându-mi, ocolesc veştile şi în niciun caz nu m-aş învrednici să le aduc. Chiar sun uneori la uşi special pentru a nu mai veni veştile.
            D-na R: Trebuie atunci să te cutreiere înspăimântate cutremurele valurilor de la lăsatul serii.
A: Mulţumesc încă o dată, doamnă Ratlow. Cât de frumos îl aşteptăm pe domnul Ratlow. Şi, dacă mă concentrez, îmi închipuisem toate acestea. M-am mirat la început de curajul meu să te ţin de la treburi. Ora prânzului a trecut şi poate n-ai mâncat...
            D-na R: Mata ai mâncat?
            A: Vedeţi, sunt de puţină vreme abia un martor al civilizaţiei, în timp ce domnul Ratlow îi este un erou. Mă întrebarăţi dacă am mâncat? Ei bine, când vă ascultam, mi-au venit în minte medicamentele. Un parastas la care să se consume medicamente, doamnă Ratlow. Pentru mine sunt clare urmele greşelilor noastre şi domnul Ratlow, poate veţi avea prilejul să observaţi, îmi dă dreptate, evocând somptuos, cum îi este obiceiul, de parcă ierburile îşi datorează creşterea glasului său, vezi dmnia ta, fie precum cu poveştile ciupercilor de brad.
            D-na R: Parcă îl aud, domnule, vorba domnului Albanescu. Priveşte mata frumosul tablou ce-l înfăţişează pe domnul Ratlow. Străvezi cumva dedesubtul culorilor procurate special de pictorul lucrător un 20? Ca un timbru nepreţuit, aşa l-aş recomanda, înţelegi cui, mai degrabă femeilor, acelora care-ţi împărtăşesc iubirea fără gânduri ascunse, fiecare avându-şi-o pe-a ei cum nu e alta, ca şi cum ar fi aceeaşi.
            A: Ce spui domnia ta? Îndreptându-mă înspre apartament, eu am făcut totul pentru a-l auzi verde, poate din teama covârşitoare, ştii, şi părinţii, şi ai domniei tale, ne-au dăruit-o sub chipul sângelui. Înţelegeţi dar cât de rău ne-ar pica o nevinovată amnezie. Să nu mai ţii minte la câte staţii de tramvai de aici, când mergi spre Cişmigiu, e cimitirul Bellu, şi la câte staţii, în partea cealaltă, e cimitirul evreiesc. Doamnă Ratlow, am mâncat, memoria nu mă înşeală. Doamnă Ratlow, domnul Ratlow s-ar putea să flămânzească în timp ce noi îl aşteptăm. Şi asta ţin minte.
            D-na R: Mata crezi că n-o să se supere dacă vom merge împreună, eu, încercata doamnă Ratlow, şi mata, domnule, să-l întâmpinăm? Ţi-aduci aminte şi aceasta?
            A: Nu domnul Ratlow este cel rău. Poate nici răuvoitorii nu-s cei răi. Aşa cum domnia ta mă întrebaşi dacă am mâncat, o să vrea unul să afle câte cartuşe plecară din armele ce mi-au trecut prin mână şi mai ales încotro, că aşa sunt oamenii, chiar când ocolim şi dăm în Schitul Măguranu...
            D-na R: Numai de deznodământ să nu te temi mata. Mă ştiu destui cucernică şi în putere. Domnul Ratlow n-o să se supere că îl întâmpinăm împreună.
            A: Se întâmplă să fie jos, pe la biserica de deasupra Cişmigiului. Cerşetori, domni şi doamne, opriţi în loc. Mă tem să nu mai fi fost cineva, cineva umblând, doamnă Ratlow.
            D-na R: Ei, şi mata, ai venit intimidat dinainte, se vede. Ridică perdeaua, colţul din dreapta jos al perdelei, şi uită-te peste linia de tramvai, căci, imediat ce vom coborâ, vom traversa, vezi ce se cheamă că avem cale liberă? Eu tot aveam de gând să ies, când ai intrat mata. Un pic mai înainte, cu gândurile copleşite de imaginea domnului Ratlow, am ridicat şi eu colţul perdelei şi te-oi fi zărit pe mata fără să te recunosc. Atunci când ai sunat, mă mir că nu intră pe uşă domnul Ratlow.
            A: Doamnă Ratlow, văd că avem cale liberă, dar, îţi repet, se întâmplă să fie jos, cam de pe la biserică...
            D-na R: Hm, se cheamă că ai venit într-o vizită de aşteptare, domnule, prea eziţi să mergi să-l întâmpinăm împreună, cum am spus, eu, întristata doamnă Ratlow, şi mata, pe domnul Ratlow. Se făcuse timpul să se arate. Nu se mai găsesc ţigări, înţeleg, dar domnul Ratlow trebuie să se găsească.
            A: Înseamnă să-l căutăm până la urmă şi în saloanele domniei tale, oricât lumea vorbeşte că apartamentul acesta este ultima dintre vestitele încăperi pe unde au răsunat paşii – recunoaşte, doamnă Ratlow, că nu numai paşii – atâtora. Aş fi avut cândva motive să încerc gesturi disperate, prin ele să îţi amintesc o anumită întrevedere, blândă, aproape erotică, doamnă Ratlow, tocmai sosisem dintr-un sat de pe malul Oltului.
D-na R.: A, mata eşti convins că eu nu-mi aduc aminte de...
A: Vai, doamnă Ratlow, dar eu nu ţi-am amintit, eu am aşteptat ani de zile, domnia ta spuneai adineauri că totul e în ordine şi o să mai aştept şi de acum încolo.
D-na R:           Domnul Ratlow are vreun amestec?
A:        Domnia ta.
D-na R:           Mata?
A:        Nici eu.
D-na R:           Sigur, se ştie , doamna Ratlow n-are niciun amestec. Ar fi bine pur şi simplu, de aceea, să mă conduci la domnul Ratlow. Domnul Albanescu ar face-o, să te vedem şi pe mata.
A:        Uite ce e, doamnă Ratlow, am reuşit să scap de toate. Nu chiar de toate, dacă chibzuiesc. M-ar interesa să aflu cum ai proceda domnia ta.
D-na R:           Fără domnul Ratlow îmi vine greu să-mi urmez şirul închipuirilor, al închipuirilor pentru că, lasă-mă să cred, nu suntem deloc într-o situaţie asemănătoare. De-ţi trebuieşte un salon de-al meu, îl ai dragul meu prieten, în condiţiile ce ţi le va înfăţişa elocvent domnul Ratlow, deci şi dumneata, dacă nu cumva singur dumneata, ai nevoie să-l afli pe acest domn, nu uita, domnul Ratlow.
A:  Tocmai începusem să reînviu un trecut fericit pentru mine, plin de strălucire pentru domnia ta. Îmi pare cum că oarecine a răpit salonul de pe vremuri, doamnă Ratlow.
D-na R:           Mi l-am răpit de una singură, domnule...
A:        Ratlow...
D-na R: Aşa, ce e cu domnul Ratlow...
A: Poate nu l-ai mai recunoaşte, doamnă Ratlow, numai în saloanele domniei tale ţi-ai recăpăta splendoarea înălţimilor de unde îţi îngădui să-ţi arunci ochii. Domnul Albanescu mi-a povestit o scenă mai veche decât întâlnirea mea nesperată într-unul din saloanele...
D-na R:           Vorbeşti de saloanele doamnei Ratlow, ştii că nu erau deschise numai în Bucureşti? Nu... În Bucureşti aproape că nici nu existau saloanele doamnei Ratlow. Dacă n-ar fi apartamentul acesta, cred că astăzi nici n-ai fi vizitat-o. Vei şti într-un târziu şi rostul vizitei de-acum. Numai să dăm de domnul Ratlow şi asta fără a ne întoarce într-una în trecut.
A:        Port cu mine, la loc sigur, o fotografie, doamnă Ratlow.
D-na R:           Şi mata... Cât să fi trecut de când, deschizând fereastra cu o mână, în cealaltă ţineam şi eu o fotografie, poate tocmai aceea ce o porţi în păstrare? Mi-a căzut în stradă, de parcă voia să se aplece. Tot domnul Ratlow ar avea ochi şi pentru fotografia aceea. Parcă a dorit să se aplece, şi tramvaiele goneau, la început pe dedesubt... Mata, de acum înainte, o să tot vii pe aici, ca singurul, vorbesc de fotografie, singurul străin dorit de domnul Ratlow.
A:        Şi de toată lumea, prin graţia spuselor domniei tale.
D-na R:           Încet, încet, ai să negi, presimt, că ai purtat-o la dumneata, ca şi cum fotografia aceea te paşte, reţii mata expresia?
A:        O regăsesc în tentativele mele savante, cât despre fotografie, o să cer domnului Ratlow libertatea de a înzestra cu ea pe oarecine.
D-na R:           Oricine ar trebui să tresalte la o asemenea zestre.
A:        Domnul Ratlow, nu ştiţi, se gândeşte la o persoană cu o identitate foarte precisă?
D-na R:           Nu-l vei înzestra pe domnul Ratlow cu fotografia, ca domnia sa, la rându-i, să înzestreze pe altcineva. Socotesc să fi împlinit totul cum vei fi găsind de cuviinţă, vezi şi mata ce suflete izbitoare suferă din te miri ce.
A:        Mai e un lucru, doamnă Ratlow. Domnia ta vei avea tărie spornică, aşa spuneau saloanele. Temându-te de viaţă pentru că era frumoasă, eleganţa gânditoare, îţi aduci aminte, croise până la periferii un drum de trăsuri ce să fie, în eternitate, reprodus fotografic din avioane, stătătoare pe cocoaşele machetelor-cosmocămile.
D-na R:           Te mai uiţi mata dacă avem ceea ce se cheamă cale liberă?
A:        Nu ştiu ce să zic, numai domnia ta să vrei ai putea spune cum e. De-ar fi şi altă ieşire n-ar strica şi, pe urmă, dumnezeu cu noi, încotro am nimeri. Biserica este încă deschisă şi nu vremuieşte ca atunci când casele zac goale şi oraşul plin.
D-na R:           Câte mârliţe o fi prins domnul Ratlow până acuşi?
A:        O, nu pleca domnia lui să te lase şi să pescuiască. Apele-s în seama tinerilor, zice-se. O fi plăcerea unei mărturisiri la mijloc, dorul întârzierilor ce v-au încărcat zilele de celebritate.
D-na R:           Mie?
A:        Când domniei tale, când domnului Ratlow. Cum dragomanul, străbunul Ratlowilor, din partea domniei tale, după pomenire, a dispărut în umbra unei femei, îndrăznesc să cred, secolele adevărate te răsplătiră cu alte daruri.
D-na R.:          Săracul dragoman, mata să fii îndeajuns de cavaler, cam cât pretinde domnul Albanescu să fie bărbatul un filosof, apoi mi-ai ajuta să-l răzbun. Domnului Ratlow atât i-ar fi. Iată cele douăsprezece limbi vorbite de bătrân. Le vezi aici legate în piele de cămilă. O parte sălăşluiesc la Stambul. Altele s-au risipit. Dar mata vei căuta lucruri străine de vremuri şi, odată, cine ştie...
A:        Petrecerile dumitale în Italia, doamnă Ratlow...
D-na R:           Care Italie?
A:        În compania unor italieni...
D-na A:           Dar la Paris, martoră mi-e ducesa de la Roche, tot frumoasă, deşteaptă şi cuminte...
A:        Ducesa?
D-na R:           Nu, hodoroaga n-are inimă...
A:        Ce-ar zice domnul Ratlow să vă asculte?
D-na R:           Domnia lui e plecat, ai primit, de bună seamă, înştiinţarea înălţării domnului...
A:        Ratlow.
D-na R:           Sigur că da. Ci nădăjduiesc o taină şi mai şi. Ori te pilisei de ziua Hanei? Sau numai aşa să  mă trezeşti pe mine din ale mele? Crede-mă, în seara aceea eu mă aflam la Paris.
A:        De ce nu te-aş crede, acum poate că te afli în Bucureşti. Toate saloanele domniei tale prosperă. Iar pe domnul Ratlow mă mir de ce-l asculţi în umbra răscumpăratelor plecări. Mă pomenesc surâzând cum numai domnia lui domniei tale i-ar surâde.
D-na R:           Să nu te piardă vedeniile astfel reînviate. Să nu se fi stricat vremea, cum ai văzut ridicând colţul perdelei, din dreapta jos, ţi-aş arăta, la lumină mai multă, tabloul din faţă cum numai domnul Ratlow surâde, şi nu mie. Posomorâtul de el...
Bucureşti, 22 noiembrie 1970

2

Doamna R., Albanescu,  (posibil) Domnul R

D-l Ratlow:     Nu mai scrie ceea ce vorbeşti cu glas tare, trag cu urechea toţi barbugiii...
Albanescu:      Domnule, domnule Ratlow...
D-l R:  Auzii... Nimeni nu mai ştie cine este adevăratul domn Ratlow.
A:        Însăşi doamna Ratlow mi-a încredinţat deunăzi un secret, domnul Ratlow îl cunoaşte...
D-l R:  Vrei să spui, are nevoie să-l cunoască.
A:        Ei nu, domnului Ratlow i-l pot divulga pe nerăsuflate, e doar secretul morţii domnului Ratlow, n-am spus că domnul Ratlow a murit, nici că e internat pe Vitan.
D-l R:  Scriai acolo, ca pe marmoră de Târgu-Jiu, dacă mă pot exprima, icoana credincioasă a despărţirii dumitale de doamna mea Ratlow.
A:        Da, de doamna domnului Ratlow. Nu vă evocaţi, rogu-vă, o altă doamnă Ratlow, falnică şi pururi călătoare prin pieţele din centru, cu piciorul stâng strâns în ciorap, varicele...
D-l R:  Chiar aceea nu...
A:        Nici indianca...
D-l R:  Nici fata...
A:        Nici coapta...
D-l R:  Nici corcitura...
A:        Niciodată doamna Ratlow?
D-l R:  Ba doamna Ratloww.
A:        Care doamnă Ratlow?
D-l R:  O doamnă Ratlow, domnule, mi se pare, Albanescu.
A:        Dacă aşa doreşte domnul Ratlow?
D-l R:  Şi sunau într-adevăr, în momentele despărţirii, şi ceasuri şi telefoane şi sirene şi clopote?
A:        Îţi închipui, dacă s-a auzit până şi din modesta mea scriere. „Vocea doamnei Ratlow se auzea ca dintr-un mormânt al tuturor sunetelor”.
D-l R:  Din vina întunecimii revărsate în saloanele noastre, doamna Ratlow se retrăsese în apartamentul din strada C. Se anunţa o noapte ameninţătoare.
A:        De nu s-ar fi întunecat şi acum, ce-aş mai scrie povestea în versiunea dumitale, domnule Ratlow.
D-l R:  Lasă, când vom preschimba lespezile saloanelor eu şi doamna Ratlow o să ne ţinem pe lângă dumneata şi atunci vei săpa în marmoră...
D-na R:           O să ne ţinem pe lângă mata, domnule, cum ai spus?
A:        Albanescu...
            Vai, doamnă Ratlow, aţi ieşit, totuşi, în întâmpinarea domnului Ratlow. Mi se păruse că domnul Ratlow peregrinează pustiu printre tei.
D-na R:           Eu am arătat spre dumneata, şi domnul Ratlow s-a grăbit, cum îi este obiceiul. Mata, în ziua aceea, când se strânseseră în apartament aproape toţi vizitatorii saloanelor noastre.
D-l R:  Doamna mea, la auzirea numai de domnul Albanescu.
D-na R:           Pe întuneric, nici nu i-am zărit faţa. Mata chiar n-ai trimis vorbă că nu poţi veni fiind reţinut de chestiuni dintre cele mai importante?
A:        Mă pilisem, doamnă Ratlow. Umblam pe trotuarul de peste drum din faţa apartamentului. Un noroc dublu l-a adus pe domnul Ratlow. Domnule Ratlow, mi te-ai înfăţişat ca un tablou al dragomanului. Se petrecea uituc pe lângă biserică marele grup sărbătorind pe cineva la 20 de ani.
D-l R:  Doamna mea, te-ai tulburat aşadar zadarnic la zgomotul auzit numai de tine, la cântările de la la la lurala la fâşfâşfâş, la muzicile degeaba plănuite în seara aceea în toate saloanele noastre deodată. Te-a îngrijorat ameţeala mea, la întoarcere, parcă te văd când îţi tot spuneam cum îmi joacă în faţa ochilor mârliţe şi melci asemeni porcilor, da, da, cu nişte râturi ca ale porcilor.
A:        Pachetul subţire din mână ţi l-a suflat vântul, domnule Ratlow, şi eu am sărit ca ars să ţi-l ridic, dar a trecut tramvaiul peste el, ca o umbră de avion, apoi eu m-am recomandat Albanescu, doamna Ratlow nu mă zărise încă, ţi-am auzit glasul verde cum îi povesteai totul sus.
D-na R:           Mata ţi-ai închipuit atunci că saloanele noastre s-au închis şi nu mai avem loc să ne odihnim într-un apartament plin de atâta lume.
A:        Atâta că aş fi dorit din toată fiinţa să atrag politicos atenţia domniei tale că, în astfel de situaţii, poţi visa o boală, dar o poţi şi lua, prin contagiune.
D-na R:           Dacă aş fi înţeles, făceam totul să te primim, de bună seamă după întoarcerea domnului Ratlow. Ţi-am fi mulţumit pentru amabilitate.
A:        Că doar nu veneam de la război să întârzii cine ştie ce.
D-na R:           Acum totul e în ordine. Eşti binevenit oricând în saloanele noastre. Domnul Albanescu, a, mata, se îngrijeşte din când în când de îndrumarea oaspeţilor. Hm, pe vremuri, domnilor, m-aş fi vrut mereu într-o bacoviană încăpere de marmoră, despuiată de orice lux, iar acum, că totul e în ordine, am ieşit să-l întâmpin pe cel la 20 de ani, spuneaţi?
A:        Vârsta aceasta şi-o serba o fată, doamnă. Domnul Ratlow o fi ştiind mai multe. Eu mă pilisem, ţi-aduci aminte, doamnă Ratlow.
D-na R:           Ei, nu, nu să întâmpin pe cineva am ieşit din saloane. Nici pentru că domnul Ratlow mă iubeşte. Visase şi el cârciumi cu întâlniri ţigăneşti năduşite în noaptea când Iohana împlinea 20 de ani. Şi eu ce visasem?
A:        Lumea o vorbeşte de zână bună pe domnia ta, ca pe o milă a săracilor, să nu se supere domnul Ratlow.
D-l R:  Lumea n-o ştie pe adevărata doamnă Ratlow. Nimic nu ştie pe îndelete.
A:        Nici vorbă, donule Ratlow, dumneata ai trăit numai din filosofie, îndrăznesc s-o întrerup pe doamna Ratlov dintr-un decent cavalerism, nădăjduiesc decent. Doamna Ratlow a coborât într-o seară printre teii din Cişmigiu.
D-naR:            Lasă, lasă mata seara aceea întâmplătoare. Într-o seară...
A:        Aşa am spus şi eu, doamnă Ratlow, ai auzit şi dumneata, Domnule Ratlow.
D-na R:           Fie, în seara aceea am vrut să ridic perdeaua, colţul din dreapta jos. Ca într-o poveste, mă trezise ceasul dintr-o lungă visare, şi nu l-am mai apucat sunând. A sunat telefonul. Domnule Albanescu, am impresia, pentru prima oară mi-ai spus că mata eşti. Tăcusei şi după ţiuitul unei sirene a salvării, a bătut de douăzeci de ori clopotul bisericii de la intrarea în Cişmigiu.
D-l R:  Doamna mea, ţi-e palid glasul în întuneric, nu cumva eşti palidă toată. Domnule Albanescu, dumneata cum o auzi?
A:        Mă simt ca în seara aceea când rămăsesem fără nimeni pe lume. Să fi durat asta... Doamnă Ratlow, am cerut eu domniei tale patru lei împrumut? Oricum, se făcuse târziu, domnule Ratlow, dumneata nu mai veneai ca înainte. Eu am început să vorbesc cu voce tare, ca acum, fără cuvintele noastre de toate zilele, doar nu aveam cui să-i spun ceva de la obraz, şi de mine uitasem, ce mai, douăzeci de ani.
D-na R:           Mata în seara aceea erai mânat de gândul răsplătirii unei fapte trecute. O fi fost împrumutul cu patru lei, şi domnul Ratlow întârzia, ce-i dreptul.
A:        Numai într-unul din saloanele domniilor voastre, doamnă şi domnule, domnule şi doamnă Ratlow o să regăsesc odată ceea ce mă mânase în seara aceea.
D-l R:  Bunul sfârşit al serii, aici, printre tei, mie nu-mi era departe, îţi povesteam eu, doamnă Ratlow. Domnului Albanescu n-are cine să-i confirme, dacă petrecerea salonelor îşi croieşte iarăşi un vad până la periferii. Ne vom îmbujora de măgulirea recunoaşterii, spunea dumnealui, a recunoaşterii... a recunoaşterii faptelor trecute.
D-na R:           De, domnilor, de ce ar plânge vreunul dintre voi visul meu de pe vremuri?
A:        Vorbeaţi aşa, doamnă Ratlow, cucernică şi în putere, asemeni maicii domnului, încât domnul Ratlow te iubeşte cu toată dreptatea, iar eu mă şi închin. Vă aşteaptă saloanele pretutindeni împrăştiind smirna pământului, floarea depozitelor şi curânda seară ce poate nu s-a dus atunci...
D-na R:           Domnule Albanescu, mata l-ai cunoscut pe celălalt Albanescu, marele salonard?
A:        Vai, doamnă Ratlow, chiar domnia ta ai numele împrumutat de la vechiul, al patrulea dragoman al ţării. Domnul Ratlow l-a împrumutat de la dumneata. Iar eu, pentru a nu-l împrumuta, la rându-mi, am încuviinţat fericit să-mi spuneţi domniile voastre precum mi-aţi zis. Teii domnului Ratlow v-ar putea da ştire şi-n altfel. Domnia ta te preumblai printre ei când dumnealui s-a aplecat să mă recunoască.
D-na R:           Am fi convorbit atunci...
A:        Ratlow...
D-l R:  Ratlow...
A:        Ratlow...
D-l R:  Ratlow...
D-na R:           Cum?
D-l R:  S-ar cuveni să stea şi dragomanul cu noi.
A:        Să treacă oarecine şi printre aceste ascunse şiruri de tei scuturaţi.
D-na R:           Să întârzie.
D-l R:  Plăcut se aude tramvaiul, domnule Albanescu. Te-am ţinut din lucru.
A:        Vă mărturisesc, într-adevăr, zgomotul tramvaiului mă dispune şi pe mine la fapte nobile.
D-na R:           Eu nici nu-l aud întotdeauna, domnilor. Acum, că ne-am recunoscut, vorbim mai tare, şi tot o să plănuim, precum v-aţi dorit, primirea domnului Albanescu în saloanele noastre. Ar fi păcat să nu se petreacă totul în Bucureşti, dar o să ne ascultăm unii pe alţii, domnilor. Voi unde spuneţi? Asupra datei nu va fi greu să convenim, dar unde?
A:        În Bucureşti... Ne leagă seara aceea, oricât, doamnă şi domnule Ratlow, eu provin dintr-un trunchi nici măcar nobil, ci precum al teilor. În rumenul sud – şi floarea teilor cânva îmi va întări spusele – sălăşluiesc sub carele grele de giuvaerurile Stambulului neîncăpuţii ochitori de zei, mintoşii fără margini. În partea cealaltă saloanele gem de stirpe odată mai veche ca altă ciobănime dinspre trecători. Iar pe tăiatul crucii, la capetele săbiei de la răsărit şi de la apus, o şleahtă de dănţuitori tot s-o învâlvăta. Aflătoare în mijloc de răstignire, topitele convoaie din jurul doamnei Ratlow ne-or da pace. Şi, astfel, locul e mai simplu de ales. De intri într-o mănăstire, n-ai intrat în toate?
D-l R:  Domnule Albanescu, toate astea le-am auzit de la început, când te-am desluşit vag, după voce, fiindcă vorbeai tare într-o situaţie când oricine s-ar lăsa furat de tăcere. Doamnei Ratlow nu i-a venit să creadă prima oară, rătăcită la doi paşi de mine. I-am arătat prin semne că nu mai e tăcere şi mă mir de ce întâi ţi-am zis Albanescu.
A:        Gândul dumitale... doamnă Ratlow, domnia ta se grăbeşte?
D-na R:           Vorbeşte mata acolo tot ce voiai să vorbeşti cu gândul la gândul domnului Ratlow. Eu te voi urmări într-o sfinţită manieră, fii încredinţat, chiar dacă mă depărtez atrasă de preumblarea printre teii domnului Ratlow, săracul, geaba naltele saloane dacă el...
A:        Gândul dumitale, domnule Ratlow... iartă-mă, doamna Ratlow, nu ştii, se simte bine? Se clatină înconjurându-ne de-aproape cu grandoarea privirilor plutitoare. Ei, să nu uit, şi gândul dumitale ştia una – printre tei, la ceasul vostru, singuratic doar Albanescu vă putea ieşi înainte.
D-na R:           Nu ştiu eu ce ştie gândul meu, domnule, dar pe dumneata eu, în persoană, te credeam la saloane.
D-l R:  Care saloane?
D-na R:           O, cele vecine locaşurilor mănăstireşti din preajma lacurilor.
A         Ori saloanele cu vedere spre arenele Bucureştiului?
D-na R:           Zic acelea sezoniere, unde pălesc mimozele.
A:        Zi de marile saloane cu aripa oprită deasupra centrului şi a noastră, acum, domnule Ratlow.
D-l R:  Dumneata poţi fi un escroc încât să-ţi placă să fii luat drept domnul Albanescu. Pe el îl ştie o lume, ce te-ai socotit? Vestea saloanelor Ratlow n-are a face cu băierile Orientului, precum un pui de iepure născut dintr-o iepuroaică de argint viu, pe o culme a primirilor. Îţi spun că nici domnul Albanescu nu ştia că dumnealui însuşi se îngrijeşte de îndrumarea oaspeţilor. Doar doamna Ratlow, stăpâna după obicei. Şi eu ştiam asta, dar nu îl cunoşteam prea bine pe domnul Albanescu, încât n-am spus că nu poţi fi dumneata când ţi-am auzit vocea blând ceremonioasă. Ce să mai fi fost cu domnul Albanescu? El chitise minunat petrecerea unuia dintre saloane de-l prefăcuse într-un leit întreg Ţarigrad. Dumneata, domnul Albanescu? Numai doamna Ratlow, ei, doamnă Ratlow... Dumneata în persoană... Cum se ajunge atunci la salonul de aici, printr-o intrare nouă, precât se zvoneşte. Ei, taci? De bună seamă doamna Ratlow o ştie. Doamnei mele Ratlow nu-i scapă nimic din ce e monumental, chiar când convorbim de portalurile noi ale saloanelor mirositoare a tei.
A:        Se întâmplă, domnule Ratlow, că m-ai auzit vorbind cu glas tare, săpând în umbră, marmoră adusă din cariere tomitane, asta pot să ţi-o spun. Dar numai doamnei Ratlow îmi e îngăduit să-i încredinţez totul. Mă întrerupsesem singur din lucru, când m-ai luat în seamă dumneata. Eu tocmai mă aplecam în semn de cuviinţă a tuturor întâmpinărilor mele şi aşteptam să... Îţi mai pot spune ceva... Acest Cişmigiu este încă o operă a domnului Albanescu, ai auzit despre el. Dacă am avut mână liberă, iată secretul doamnei Ratlow. O, domnule Ratlow, mulţi dintre cei ce obişnuiesc să tragă cu urechea pe sub ferestrele pierdute în arhitecturi ameţitoare au ascultat glasul doamnei Ratlow îmbiindu-te să te uiţi dacă există ceea ce se cheamă cale liberă.
D-l R:  N-am trecut prin toate, domnule Albanescu, dar calea aceea poate că i-o datorez doamnei Ratlow ca pe o dedicaţie dintr-o campanie victorioasă, din cea mai victorioasă campanie, domnule Albanescu, domnule Ratlow, doamnă Ratlow şi voi, aşteptaţi-mă numai o clipă, voi, ă ă ăştia de la intrările saloanelor.
A:        Intrările sunt nepetrecute, ca în seara aceea, domnule Ratlow. Tramvaiele îşi vor regăsi în curând liniile, dacă după ele îţi îndrepţi auzul,
D-l R:  Pe doamna Ratlow ai mai văzut-o...
A:        Am zărit-o odată pe domnia sa şi pe dumneata, în cu totul altă parte...
D-l R:  Păcat, pe ea a dăruit-o soarta cu secretele.
A:        Numai domnia sa ştie dacă asta e.
D-l R:  Un străin ar crede-o amnezică. Nu mă mai recunoaşte nici pe mine. Cu atât cu mai neputinţă pe dumneata. Aveai să-i destăinui dichisul noilor intrări, domnule. Ea uită de o tânără, de o bătrână, de i-a murit cineva, de a murit ea însăşi. Să nu te miri când o să-i pară că dumneata, domnule Albanescu, ai fi domul Ratlow, că dumneata, domnule Ratlow, ai fi domnul Albanescu. Cum suntem într-o întârziere aproape desăvârşită, eu unul m-aş apleca în faţa porţilor presărate cu tei scuturaţi şi aş proteja obosit trecerea doamnei Ratlow. Dar în bunătatea ei săritoare.
A:        Şi nu uita, domnule Ratlow, nici desluşirile ce am a i le da...
D-l R:  În glasul dumitale, tare, am ascultat şi glasul meu, domnule Albanescu... doamna Ratlow nu prea a ascultat pe nimeni, în seara aceea, desigur. S-a răsucit pe călcâie şi gândurile ei sunt gândurile noastre.
A:        Doar porţile saloanelor de acum, domnule Ratlow, i se cuvin singur domniei sale şi, câtă vreme nu-i limpezii calea, m-aş tulbura să o ştiu pătrunsă în saloanele de aici. Ne-ar fi, altcum, să îndemnăm binevoitori ai târgurilor, precupeţe să înainteze pe unde le vom arăta şi să-i întindă la picioare doamnei Ratlow ultimele scumpeturi şi flori de tei din sudul filosofilor.
D-l R:  Nu sunt gata saloanele de aici, nu sunt ale doamnei Ratlow, domnule Albanescu?
A:        La ce te gândeşti, domnule Ratlow? Cu multă credinţă aş putea spune că saloanele doamnei Ratlow sunt Ratlow însăşi, nu numai saloanele de aici, saloanele din tot Bucureştiul şi nu numai din tot Bucureştiul. E însă o durere, gândeşte-te şi la asta. Mai gândeşte-te că doamnei Ratlow i-ar fi fost dat să trăiască pe lume în saloanele domniei sale totdeauna, şi în seara aceea, desigur, aici, ca un copil.
D-l R:  Niciun copil, domnule Albanescu.
A:        Toţi copiii, domnule Ratlow.
D-l R:  Şi e o durere, domnule Albanescu?
A:        Numai doamnei Ratlow şi numai aici şi numai acum puteam să i-o împărtăşesc. Şi nu e pierdut timpul, domnule Ratlow. Va trebui să tăiem teii. Când dumneata şi doamna Ratlow aţi străbătut încoace, tocmai ştersesem scrisul de pe marmoră. O marmoră mai bună nu a fost săpată, înţelegeţi, aveam gândul s-o scriu a doua oară, apoi să tai teii, apoi să vă aştept, să vă întâmpin, în familie, domnule Ratlow. Desigur, în seara aceea, în fapt întunecos, doamna şi domnul Ratlow nu ar fi trecut spre terenurile de tenis.
D-l R:  Bine, domnule Albanescu, să tăiem teii.
A:        Numai doamna Ratlow să nu se îngrijoreze de partea cealaltă.
D-l R:  A teilor.
A:        A teilor, domnule Albanescu.
23-24 noiembrie 1970 

3

Doamna R și Domnul R

D-na R:           Minunat prevestitoare mai sunt glasurileoaspeţilor din saloanele noastre, domnule Ratlow.
D-l R:  Eu m-am bucurat cel mai cel mai văzând că urci, aici, pe terasă, doamna mea Ratlow.
D-na R:           Te aşteptam, urcam treptele aşteptându-te, doar n-ai uitat obiceiul meu la toate balurile saloanelor noastre.
D-l R:  Îl ştiu, spre fericirea lor, şi oaspeţii, aşteptându-te jos, la rându-le, până când o să li se pară că întârzii şi muzica, fără tine, a rămas părăsită. O seară ca niciodată, doamnă Ratlow. Valuri de saloane, pe vremuri şi curând, nu răpiră strălucirea acestuia, încât ne vedem ca întâia oară, frumoasă doamnă Ratlow.
D-na R:           Am avut o rugăminte la domnul Albanescu, domnule Ratlow. Să ia în grijă, la primăvară, sădirea unui tei, la fereastră, colo, ce zici?
D-l R:  O, cândva îmi petreceam vremea tăind pădurile de tei. Doamnă Ratlow, desăvârşit ţi-e gândul. Fapta mea trecută în loc de pedeapsă îmi va aduce alinare. O să mă reped din ce în ce mai rar în alte saloane, bucuros de a contempla reînvierea tagmei teilor.
D-na R:           L-ai cunoscut pe domnul Albanescu, domnule Ratlow?
D-l R:  Cine nu-l cunoaşte? Una dintre poreclitele, princiarele invitate, la primirea îndătinată a domnului Albanescu, în seara aceasta, aici, în salon, i-a jucat o tragedie întreagă. Se pretindea chiar o doamnă Ratlow. Ai cunoscut-o?
D-na R:           Prietenele mele îmi reproşează asemenea tragedii, mai ales în lungul serilor din saloanele sărăcite. De-aia am avut rugămintea sădirii unui tei, sub fereastră, colo, la primăvară. Invitatele se vor interesa de starea sănătăţii teiului, nu-i aşa, domnule Ratlow?
D-l R:  De bună seamă, şi va fi asemeni stării sănătăţii saloanelor noastre.
D-na R:           Dar să vedem acum, domnule Ratlow, onorurile-s împlinite?
D-l R:  Doamnă Ratlow, eu te-am urmat din onoare şi din dragoste.
D-na R:           Dar ceilalţi?
D-l R:  Uiţi, toţi aşteaptă un semn al doamnei Ratlow spre a se potoli deodată pioşi, acoperind cu mânecile creştete de femei, ca atunci când candelabrele se cutremură în sunetul corului. Ce le vei spune în seara asta tuturor?
D-na R:           Când mi se vor arăta în marea sală toţi ca unul, o să chibzuiesc un cuvânt precum o cântare. Înainte de a urca, i-am dat de înţeles fiecăruia ceea ce voi cuvânta. În seara asta n-au venit atât la saloane, cât la doamna Ratlow. Luminatul nostru prieten, luminat de Sfântul Constantin, cred că domnul Albanescu el însuşi, a jucat o comedie ciudată pretinzând că dumnealui nu mai este de saloane. Poţi, domnule Ratlow, să îmbătrâneşti într-o singură seară? Într-o seară oferită de muncile oaspeţilor, dar fără urmă de chinuri, într-un sărut al tuturor uitărilor?
D-l R:  Am o rugăminte, doamnă Ratlow. Mulţi îşi serbează douăzeci de ani, în celelalte saloane.
D-na R:           O, să se numească aşa terasa asta, unde iubindu-ne pe noi ne iubim şi departele nostru, după vorba, după vorba cui, domnule Ratlow?
D-l R:  Mi-aduci aminte, doamnă Ratlow, de vremea când copilăreai în saloanele dragomanului. Uită-te cum în jocul primăvăratic al sfântului Gheorghe tulburai minţile vorbăreţe şi încruntatele sprâncene ţi se ploconeau la picioare. Memoriile celui uitat de dumneata ar fi ars în uleiuri de pe încinsele linii ale tramvaielor. În seara aceasta, venit de departe, îşi petrece gândurile în marea sală – domnul Albanescu o să adeverească tot - chiar botezându-l maestru al îmbrăţişării.
D-na R:           Spovedaniile altora, domnule Ratlow?
D-l R:  Şi ale noastre, doamnă Ratlow.
D-na R:           Am văzut fercirea celor din saloanele noastre. Sunt fericiţi fiindcă nu le aţinem calea. Poate ne adoră fără un gând la puritatea neamului nostru.
D-l R:  O, de afară se aud uneori blesteme surde, un nebun aruncă în faţa viitorilor noştri oaspeţi întruchipate suspine, „îs rele rudele”, zice, doamnă Ratlow.
D-na R:           Aşa şi domnul Albanescu împodobeşte nenorocirile, ascultă păsările intrate pe ferestrele saloanelor ca şi cum cineva le-a împuşcat din ochi. Şi deci, domnule Ratlow, rafinamentul nostru nu se mai caută?
D-l R:  Se caută atunci şi mai adânc saloanele doamnei Ratlow.
D-na R:           Dumneata pentru ce le-ai căutat?
D-l R:  Am căutat-o pe doamna Ratlow. E drept, ai încercat să înalţi frumuseţea saloanelor până la frumuseţea dumitale. Domnul Albanescu, fără să-l cunosc, m-a îndrumat ca pe un oaspete al dumitale, nu al saloanelor. Şi iată-te aici şi acum, în seara aceasta, singură în închipuirea saloanelor, pe o terasă clădită din întreg aurul dezgropat al pământurilor.
D-na R:           Domnule Ratlow, aşa a vrut norocul vremurilor. În tinereţea dragomanului te-aş fi căutat eu pe dumneata, rugându-te, cum am avut şi la domnul Albanescu o rugăminte, să iei în grijă sădirea unui tei la fereastră, colo.
D-l R:  Ce veac şi ăla, doamnă Ratlow... Nu vă frângeţi mâinile, aclamaţiile din marea sală vi se cuvin. Încă de pe atunci ruina semănată peste saloane le putea îmbătrâni. Dar, doamnă Ratlow, această seară stă în vârful timpului, iar dumneata, de pe terasa unui nou salon, vei dărui celor din marea sală surâsul logodnelor, ei îl vor păstra şi în celelalte saloane, unde mulţi îşi serbează douăzeci de ani.
D-na R:           Da, domnule Ratlow, de aceea începe să mă îndurereze mania mea. Şi domnul Albanescu n-a uitat să-i atragă atenţia pictorului lucrător, de unde să-şi închipuie că tocmai în seara aceasta o să mă îndurereze împlinirea întru totul a plănuirii saloanelor mele? Perdeaua, perdeaua, domnule Ratlow, ne desparte de marea sală. Ai închis uşa, după ce, urmându-mă, urcasei treptele până aici pe terasă. Petrecăreţii se uită, între două iubiri din seara aceasta, se uită zadarnic, rar cine are ştire de terasă, iar ăla s-o fi şi pilit. Colţul perdelei trebuie ridicat, înainte de a-mi face reapariţia, domnule Ratlow. În marea sală a noilor saloane, lumea s-o fi schimbat de-a lungul serii, s-o fi întors acasă, cine ştie... La urma urmei, va fi aceasta seara noastră, domnule Ratlow. Trebuie ridicat colţul perdelei însă, poate lumea toată mai aşteaptă, măcar lăcomia şi tot să-i fi ţintuit în saloane pe oaspeţi.
D-l R:  Şi bucuria, doamnă Ratlow.
D-na R:           Te gândeşti la vienezi?
D-l R:  Nu numai la ei, doamnă Ratlow.
D-na R:           Cât despre domnul Albanescu.
D-l R:  Domnul Albanescu, doamnă Ratlow, ar fi în stare să taie teii toţi, şi teiul sădit sub fereastra dumitale să rămână singurul...
D-na R:           Ca să vezi puterea saloanelor mele.
D-l R:  Păcat, spuneai, în seara aceasta de perdea.
D-na R:           Păcatul meu, domnule Ratlow, de aceea şi sufăr.
D-l R:  Tot e bine, suferinţa doamnei Ratlow rămâne ascunsă lumii din saloanele ei.
D-na R:           Dacă n-ar fi perdeaua, n-ar mai fi nici durerea din seara aceasta, domnule Ratlow. Nu m-am gândit şi domnul Albanescu a împlinit tot ce i se spusese. Dumnmeata, de aici, de lângă mine, nu-mi poţi simţi depărtata suferinţă, poate fiindcă mă iubeşti cât pentru o logodnă, poate pentru că nu îţi vine la îndemână să ridici colţul perdelei...
D-l R:  Vai, doamnă Ratlow, dar, încă din seara aceasta, se poate începe lucrul la un nou salon. Oaspeţii vor sări în sus, ca şi cum nu ar mai fi aici, ori şi aici şi acolo, iar înaltul podium, terasa i-ar orbi de presimţirea fericită a surâsului doamnei Ratlow chiar de la intrare.
D-na R:           Când, urmându-mă, ai urcat treptele până aici pe terasă, oaspeţii acestei seri sosiseră după cuviinţă, oare ţi s-au înfăţişat în aleasă mulţime? Femeile îşi răsuciseră funii din rochii spre spânzurarea elitelor? Domnii şi doamnele frigeau sticla cupelor cu îndrăgostite buze, domnule Ratlow?
D-l R:  Să mă fi trimis la dumneata sus, pe trepte, darul vieţii mele, doamnă Ratlow?
D-na R:           Aflându-te bărbat cumsecade, o cuvenită vorbă pentru dumneata...
D-l R:  O, doamna mea Ratlow, o să ridic perdeaua, colţul din dreapta jos, să-ţi recomand lumea de dedesubt, din marea sală, oricine ar fi sosit până acum, oricine s-o grăbi către un alt salon, oricine. Îşi vor ridica ochii şi le vei cuvânta.
D-na R:           Mă sfătuieşti? Să le spun doar atât, „Pentru voi”, ce zici?
D-l R:  Pentru oricine, doamnă Ratlow.
D-na R:           Mă tem, domnule Ratlow, să nu fie scris pe cealaltă parte a perdelei, ca în marmoră, aceste cuvinte. Nu mai ştiu dacă domnului Albanescu i se spuse şi asta. Destul s-a răspândit prin saloane zvonul mesajelor intime ale copilelor către mine, dorinţa şi visul, domnule Ratlow, că erau mirese. Eram mireasă, domnule Ratlow, dar perdeaua, perdeaua, domnule Ratlow, ridică perdeaua, colţul din dreapta jos. Odată mi-a ars un salon. I-a pus foc o nebună cu basma însângerată, o copilă din astea. Colţul din dreapta jos. Se vede cumva domnul Albanescu?
24 noiembrie 1970

4

Albanescu, (posibil) Doamna Ratlow

A:        „Domnule Ratlow, damna Ratlow are onoarea să...”
D-na R:           Domnule Albanescu, mata...
A:        O, doamnă Ratlow, sunt gata, ajunsesem la ultimul dintre cei ce au trecut până în această seară prin saloanele domniei tale. Sunt gata, doamnă Ratlow.
D-a R: Te-ai trecut şi pe mata?
A:        Doamnă Ratlow...
D-na R:           Şi pe mine?
A:        Domnia ta...
D-na R:           Mai bine nu. Mata nu vrei să dăm o fugă până la saloanele mele unde se serbează 20 de ani?
A:        În această seară, doamnă Ratlow?
D-na R:           În.
A:        Mă ierte domnia ta, şi de ce să fugim?
D-na R:           Pentru mine, domnule Albanescu. Mata fugi pentru doamna Ratlow, nu e demn?
A:        Cel mai demn, doamnă Ratlow. N-am fugit niciodată prin Bucureşti. Sau nu mai ştiu de sunt în Bucureşti saloanele acelea?
D-na R:           Vom trece prin cât mai multe, seara aceasta e lungă...
A:        Toată cinstea, doamnă Ratlow.
D-na R:           Sigur, sigur, doamna Ratlow are onoarea să...
A:        Tatăl meu, domnul Albanescu, doamnă Ratlow, când avea douăzeci de ani, şi doamna Ratlow, mama domniei tale...
D-na R:           În salonul unde se întâlniră prima oară, domnule Albanescu, se cunoaşte, eşti un minunat îndrumător al oaspeţilor, la toate ceasurile şi pe orice treaptă...
A:        Să mergem acolo, doamnă Ratlow?
D-na R:           Să ne gândim întâi la priveliştea din seara aceea, domnule Albanescu. Mata să nu uiţi una. Atâţia jucau înăuntru în tactul muzicilor străvechi, iar afară la ferestre tot atâţia priveau la fel de fericiţi. Noi unde ne-am duce? Vreau să fugim împreună tocmai pentru a nu ne mai putea despărţi, domnule Albanescu, acolo unde ne vom hotărî să ajungem.
A:        Oriunde, doamnă Ratlow.
D-na R:           Oriunde, domnule Albanescu, şi domnul Ratlow?
A:        Acesta poate fi şi numele meu, doamnă Ratlow.
D-na R:           Domnul Ratlow a trecut prin saloanele mele, aşa e.
A:        Un lucru, doamnă Ratlow, în obişnuita domniei tale rugăciune, seara aceasta, s-a strecurat şi gândul plecării împreună?
D-na R:           S-a strecurat plecarea, domnule Albanescu. Adevărat, am suit pe terasa noului salon, pentru a mă ruga. Acolo, rugăciunea mea, dar n-o mai ţin minte, vezi, plecasem, o perdea îmi acoperea vederea spre marea sală, unde mata îndrumai oaspeţii... Dacă n-am fugit atunci, înseamnă că am aşteptat să fugim împreună...
A:        Poate domnia ta îl aşteaptă pe domnul Ratlow.
D-na R:           Era pe acolo, parcă, un bun domn Ratlow. Şi parcă nu se încumeta, fără domnul Albanescu, să fugă împreună cu mine la saloanele unde se serbează douăzeci de ani. Vinovată această seară, domnule Albanescu, sus pe terasă, cu perdeaua dinainte eu cred că fugisem.
A:        Un înţeles anume al sentimentelor domniei tale, doamnă Ratlow, l-am prins în clipele mele singuratice din această seară. Poate atunci domnia ta jucai pe terasă o carte dumnezeiască, după ce suferisei şi uitasei să fugi. Eu nu am de jucat nimic, doamnă Ratlow. Fiind împreunî, împreună să dăm o fugă, spui domnia ta, până la saloanele unde se serbează douăzeci de ani. Tocmai aşa lumea o să afle că doamna Ratlow n-a fugit împreună cu nimeni, niciodată, iar dacă a fost fugită a fost singură.
D-na R:           Lumea ca lumea, spune-i că e nebună şi n-ai făcut nimic, primeşte-o în saloane şi,  să te ţii... Şi mata ai fugit de lume venind la saloanele mele în această seară unde te îndeletniceşti cu îndrumarea oaspeţilor.
A:        Iar domnia ta, doamnă Ratlow, nu poate fugi de saloane. Sunt ani şi este şi această seară, doamnă Ratlow. Fericirea domniei tale...
D-na R:           Mata uiţi ce ne leagă, domnule Albanescu. Rău te mai pilisei, domnule, şi nu ştiu când ai de gând să te trezeşti de-a binelea.
A:        Vai, doamnă Ratlow, mi-e drag să sufăr şi eu, atâta tot. Să iau suferinţa de la domnia ta, precum aş lua o răceală. Nu vreau să fug din saloanele domniei tale, din salonul cel nou, chiar de-mi va fi dat să ajung tot în saloanele doamnei Ratlow, unde se serbează douăzeci de ani. Nu vreau să fug în seara asta. Domnia ta îngăduie tuturor ceea ce îşi îngăduie sieşi. Eu nu sunt asemeni celorlalţi? Domnul Ratlow nici nu m-a recunoascut. Pot fi luat drept fratele dumnealui, ori chiar drept dumnealui însuşi. Prea mi-ar fi bine alături de domnia ta. Doamnă Ratlow, n-am cum să te urmez, nici de vei urca în această clipă treptele până pe noua terasă. Şi, nu uita, domniei tale îi place să urmeze, nu să fie urmată. Sorţii saloanelor îţi croiesc înstăpânitori calea de urmat.
D-na R:           O să mă înfrunţi mata altădată, această seară este a mea şi a domnului Ratlow. Ştii asta, altfel m-ai îndruma ca pe un oaspete oarecare, nu m-ai lăsa în voie, să fug ori să-mi dărâm saloanele, ori să te răpesc pe mata când altă cale nu s-ar găsi.
A:        Numai seara aceasta, doamnă Ratlow, numai în Bucureştiul saloanelor domniei tale, numai aici mi-am încercat norocul. Minţile încăpătoare de la dragoman până la noi s-au adăpostit şi în altă ţeastă decât a doamnelor şi domnilor. Nu-i judec fiindcă în seara asta nu judec nimic. Dar tot pe aici se adăpostiseră.
D-na R:           M-au privit în ochi, domnule Albanescu, mulţi cavaleri şi înţelepţi sfioşi precum bujorii. I-oi fi urmat, după ştiinţa mata. Se retrăgeau cu faţa mereu spre mine şi dinainte îmi licărea perdeaua bărbăteştilor priviri. Le-oi fi semănat în altă seară. Să-ţi fie frică să priveşti o doamnă. Să te îngrijeşti într-atât de saloane încât să nu uiţi niciodată perdeaua de la terasă, mai zic şi eu fidelitate. Vorba unei ţigănci de la aripa veche a saloanelor, o ţii mult şi stă ţeapănă, domnule Albanescu.
A:        Ea nu era în gând cu perdeaua, doamnă Ratlow.
D-na R:           Ea era în gând cu domnul Ratlow şi cu domnul Albanescu.
A:        Şi cu doamna Ratlow şi cu saloanele... Oricum, în seara aceasta a lipsit, dacă îmi aduc bine aminte, doamnă Ratlow...
D-na R:           Scotocind prin saloane, vei găsi-o, prin saloanele unde se serbează douăzeci de ani.
A:        La saloanele domniei tale, eu îndrum oaspeţii, doamnă Ratlow. A spus-o şi domnul Ratlow.
D-na R:           L-am auzit în această seară, mă privea, de ca şi cum el mă urmase pe mine, domnule Albanescu, şi poate şi pe mata.
A:        Tăcut în această seară domnul Ratlow... Împânzise cu privirile dumnealui toată lumea din saloane, iar pe benchetuitorii din salonul cel nou îi asemuia unor tei scuturaţi, tocmai de tăcut ce era.
D-na R:           Tot aşa, odată a plecat să-şi cumpere ţigări, parcă-l văd, Se înserase, ca acum.
A:        Acum e târziu, doamnă Ratlow.
D-na R:           Mata uiţi când a plecat domnul Ratlow să cumpere ţigări?
A:        Domnia ta ai pretenţia unei ţineri de minte fără egal.
D-na R:           Eu am saloanele, unul ca mata umblă cu pretenţiile.
A:        Domnul Ratlow a cumpărat ţigări tari precum o carne vie, doamnă Ratlow, şi nu le-a cumpărat, le-a primit. Picaseră din ciudatul dumnealui costum de parcă ar fi înviat, iar un domn i le-a strâns de pe jos şi i (le-)a întins, ţigări ca toate ţigările.
D-na R:           Când se va sfârşi această seară, domnule Albanescu, o să te întristezi, şi cei de douăzeci de ani nu vor avea ochi pentru nici unul dintre noi.
A:        Au fost poftiţi în salonul cel nou şi, foarte curând, în toiul acestei seri, o să vă mulţumească pentru onoarea de a-i fi întâmpinat, doamnă Ratlow. Domnia ta uiţi ceea ce însăţi ai pus la cale seri înainte...
D-na R:           Şi o să vină şi domnul Ratlow?
A:        Această seară doar e a domniei tale şi a domnului Ratlow.
D-na R:           Înconjuraţi de mata, domnule Albanescu.
A:        Şi de perechi tinere din saloanele asiate...
D-na R:           Şi de ceilalţi moştenitori ai dragomanului, domnule Albanescu.
A:        Toţi vor fi şi venit, doamnă Ratlow, dar au să-şi vorbească unii altora, despre domnia ta şi despre tot ce o să li se întâmple. Sunt fericiţi. Acum, dacă vei ridica perdeaua, colţul perdelei, o să-i zăreşti înăuntru cât sunt de fericiţi. Domnia ta vei fi la fel de fericită după ce vei ridica perdeaua.D-D-na R:     Ridic-o mata.
A:        Pentru fericirea domnie tale, doamnă Ratlow?
D-na R:           Şi a domnului Ratlow...
A:        De bună seamă, doamnă Ratlow, o clipă numai, iar mi-a amorţit piciorul drept, s-a lăsat frigul. N-ar fi mai potrivit să pătrundem în saloanele domniei tale şi să ne pierdem printre perechile de douăzeci de ani?
D-na R:           Se cântă mult, se joacă şi mai mult acolo, domnule Albanescu, şi eu îmi doresc să nu se scuture nicicând floarea saloanelor şi de aceea trebuie să nu am niciun amestec. Să nu cumva să fie de ales între saloanele doamnei Ratlow şi doamna Ratlow. M-aş sufoca, domnule Albanescu. În mata mă încred pentru saloanele mele, în domnul Ratlow să mă încred pentru mine, domnule Albanescu?
A:        Seara aceasta, doamnă Ratlow, uneşte saloanele şi lumea lor. Singură domnia ta se mai răsuceşte pe călcâie în gând cu un alt salon al doamnei Ratlow dintr-o seară ce încă n-a sosit odată cu aceasta.
D-na R:           Ştii, mata, unduitoarele reverenţe de atunci?
A:        O, doamnă Ratlow, această seară le aşteaptă. Domnia ta gândeşti până la capăt totul, apoi uiţi dinadins. Domnul Ratlow te iubeşte de bună seamă, te iubeşte mai ales la încercarea celor douăzeci de ani, în jocul ochilor fulgeraţi de artificii. Atunci se va apleca precum un filosof deasupra unei ape amintindu-vă şi de această seară.
D-na R:           Da, domnule Albanescu, şi mie îmi aminteşte această seară de domnul Ratlow. El n-a serbat-o pe doamna Ratlow, mama mea. Când o să-l văd acum, o să-l privesc în ochi cu o duioşie răzbunătoare.
A:        Domnul Ratlow o să urce, o să vă amintească această seară. Nu s-a sfârşit. E timp de toate, doamnă Ratlow.
D-na R:           N-am spus că n-o să-l iert. Mata o ştii din saloanele mele. Pe vremea când ne îmbrăcăm în dragomani suntem în stare chiar numai să iertăm, te iert eu, mă ierţi şi tu, nici aşa, domnule Albanescu.
A:        Doamnă Ratlow, oricât s-ar cânta de mult în saloane şi cât n-ar conteni jocul domnului Ratlow, în salonul cel nou se serbează douăzeci de ani, asta se iartă.
D-na R:           N-am spus că nu, domnule Albanescu. Asta şi atunci o să se ierte. Priveşte Bucureştiul iertat încă şi în această seară. Fugi la saloanele din insule şi îndrumă într-una oaspeţi, întâmpină-l pe domnul Ratlow, iart-o pe doamna Ratlow...
A:        Să mă ierte domnia ta pe mine, doamnă Ratlow.
D-na R:           De, domnule Albanescu, până în seara aceasta săracii să nu fi fost mai fericiţi, mai ales acei ce-şi serbează aici la noi douăzeci de ani. Cu luxul saloanelor doamnei Ratlow sunt ziduri mai înalte. Când fuma odată dragomanul şi i se terminaseră ţigările, i-a alunecat o lacrimă, domnule Albanescu, de a început şi în Bucureşti lumea să-şi scuture mâinile şi să jelească şi să se teamă că într-o bună zi se va stinge soarle de pe cer.
A:        Nicio grijă, doamnă Ratlow, oricine trecea prin Bucureşti, să fi fost cât de grăbit, pentru lupte cu duşmani de moarte, pentru târg, pentru doctori sau pentru ţigări, tot îşi iubeau departele văzând nestins mereu soarele în saloanele doamnei Ratlow. Şi mulţi călcau aşa pe rădăcinile înmuguritelor vii de la marginile Bucureştiului să dezgroape o nouă temelie a saloanelor de până la această seară. O, doamnă Ratlow, domnul Albanescu, tatăl meu, i-a arătat doamnei Ratlow, mama domniei tale, o faţă surâzătoare, şi cum nu s-ar fi înălţat, între privirile lor, saloanele de pe vremuri?
D-na R:           În această seară îndrumi oaspeţii de acolo, domnule Albanescu. Iar noi... Ce se aude cu domnul Ratlow, domnule Albanescu?
A:        Saloanele îl cheamă pentru domnia ta, doamnă Ratlow...
D-na R:           Iar mata?
A:        Sunt ultimul, doamnă Ratlow, să mă ierte domnia ta. În această seară, în noul salon se serbează douăzeci de ani. După ce voi îndruma oaspeţii şi în noul salon de atunci, salonul din gândul domniei tale, doamnă Ratlow...
D-na R:           Mata poţi fi ultimul, salonul acela însă o să-ţi mai aducă aminte de rădăcina înmuguritelor vii de la marginile Bucureştiului, atât de aproape va fi de primul dintre saloanele doamnei Ratlow şi atât de departe de ultimul ce se va zidi, zidi şi când teii domnului Ratlow o să ierneze pe veci.
A:        Nu mi-e de mine, doamnă Ratlow, mi-e tot de saloane.
D-na R:           Începi şi mata ca domnul Albanescu, băuse...
A:        O, doamnă Ratlow, (dar) e drept să bei până în bătaia sacrificiilor acelor fluvii...
D-na R:           Băuse şi parcă uite-l în această seară de-al saloanelor. Pentru Bizanţ, ori contra Bizanţului, dacă băuse, băuse, domnule Albanescu.
A:        Şi cetăţile curgeau, doamnă Ratlow, în albia lăţită cu sălaşurile lucrătorilor la cariere umbra saloanelor înmugurea viile.
D-na R:           Bine de salonul cel nou, unde se serbează douăzeci de ani.
A:        Bine de saloanele doamnei Ratlow.
D-na R:           Douzeci de ani...
A:        De mii...
D-na R:           De mii de mii...
A:        De mii...
D-na R:           De mii...
A:        De mii, doamnă Ratlow...
D-na R:           În această seară, domnule Albanescu?
A:        Până în această seară, doamnă Ratlow.
D-na R:           Îmi spunea şi domnul Albanescu de domnul Ratlow, cam trage cu urechea şi nu se prea îndură niciodată de linişte, aceea de pretutindenea, mata să fii atâta de cavaler să iei în grijă acum să sune şi ceasurile şi clopotele şi sirena salvării şi telefoanele, domnule Albanescu.
24 noiembrie 1970 

5

Domna R și Domnul R

D-na R:           Aşa, domnule Ratlow, sunau toate şi dumneata intri în linişte într-un târziu...
D-l R:  Doamnă Ratlow, domnul Albanescu mi-e martor, nu-ţi părăsesc nici saloanele, necum pe dumneata, pentru fapte urâte. Mă aflam în Cişmigiu, să nu te superi, plănuind studiul universului, privirile mele fiind îndreptate de acolo către înaltul cerului. Ştiam că în salonul cel nou se serbează douăzeci de ani, dar, doamnă Ratlow, nu-mi ieşea din minte, anevoioasa mea gândire se înseninase într-o întârziere, era însăşi întârzierea mea şi, cum îţi spun, doamnă Ratlow, mă tot gândeam cum am fugit noi împreună.
D-na R:           Îmi spunea şi domnul Albanescu...
D-l R:  Domnul Albanescu m-a înţeles.
D-na R:           L-am înţeles şi eu, domnule Ratlow...
D-l R:  M-am tulburat aşa de tare, mă tulburasem cum s-ar tulbura gheţurile nordului când saloane de-ale doamnei Ratlow s-ar zgudui de dansuri înăuntrul lor, eram tulbure ca şi cum, într-o apă, s-ar fi scufundat peste mine un fum, tulburat am fost doamnă Ratlow, încât ochii mei pironiţi dincolo de tot ce se vedea te-au zărit.
D-na R:           Ei, domnule Ratlow, şi acum a noastră-i această seară.
D-l R:  Era şi atunci, doamnă Ratlow.
D-na R:           Îi spuneam şi domnului Albanescu.
D-l R:  Apoi o blândă ceaţă aplecată peste Bucuresti până peste saloanele cele mai îndepărtate ale doamnei Ratlow se îndesea aici, ba aici, precum trunchiuri de tei să-i tai cu o suflare caldă. Ni-e martor domnul Albanescu, doamnă Ratlow. În salonul cel nou se serbează douăzeci de ani, i-am spus, nu pot să lipsesc, iar dumneata ai de îndrumat oaspeţii, trebuie să te grăbeşti, ia-o spre saloane şi voi fi şi eu acolo, împreună cu doamna Ratlow. M-am înfiorat în urmă precum atunci când îşi serba douăzeci de ani doamna Ratlow, mama doamnei mele Ratlow. Domnul Albanescu plecase, nu mai aveam cum să ne înduioşăm la gândul doamnei noastre Ratlow, aşa că am pornit-o singur către doamna mea Ratlow.
D-na R:           În linişte, într-un târziu, domnule Ratlow.
D-l R:  Nu zici, doamnă Ratlow, că am rătăcit calea? Umblam rugându-mă la Dumnezeu să o ferească pe doamna mea Ratlow de amnezie. Am bătut pe la saloane, am intrat, o să-ţi povestesc eu, umblam, o pornisem către doamna mea Ratlow, mă aşteptase, mă întâmpinase.
D-na R:           Şi?
D-l R:  Doamna mea Ratlow cred că am luat-o şi la fugă prin Bucureşti. Fugeam împreună, doamna mea Ratlow, nu eram fugit singur. Nopţile noastre cu lună, doamna mea Ratlow, ne răzbunam vremea când saloanele doamnei Ratlow, ce să-ţi mai spun acum, ţi-aduci aminte. Şi de unde linişte?Parcă aveam pe mine hainele dragomanului. Şi eram fericit, o pornisem către doamna mea Ratlow. Jucam pe loc din când în când de fericire. Îmi licăreau dinaintea ochilor visele doamnei mele Ratlow. Vedeam prin ea ca prin perdeaua teilor tăiaţi cu o suflare caldă. Pe negândite trecusem prin multe, aveam să-ţi povestesc odată, doamna mea Ratlow, poate chiar în această seară.
D-na R:           În această seară a noastră, domnule Ratlow.
24 – 25 noiembrie 1970           


6

Domnul Ratlov, Albanescu

D-l R: Şi cum stăteam gânditor în Cişmigiu...
A:        Hop şi eu, domnule Ratlow.
D-l R:  Mai devreme cu mult... O părăsisem pe doamna Ratlow înaintea prânzului nostru...
A:        Mi-a istorisit bătrânul...
D-l R:  Care bătrân?
A:        Nu bătrânul, „bătrânul”.
D-l R:  Sper din toată inima să nu fi poreclit pe nimeni „bătrânul” în saloanele doamnei Ratlow.
A:        Nu, domnule Ratlow, tot în Cişmigiu şi eu, dar nu gânditor.
D-l R:  Şi el?
A:        Bătrânul?
D-l R.  Niciun bătrân, domnule, domnul Albanescu.
A:        Domnul Albanescu?
D-l R:  Ei, bătrânul...
A:        A, bătrânul...
D-l R:  Dar nu aici, nu în seara aceasta, în liniştea de acum, domnule Albanescu.
A:        Iar începi?
D-l R:  Nimic...
A:        Aha, tatăl meu... Domnul Albanescu... Ştii, domnule Ratlow, am visat o femeie...
D-l R:  Nu în saloane, domnule Albanescu.
A:        N-am visat-o eu, domnule Ratlow...
D-l R:  Cum, domnule?
A:        Mi s-a urcat sângele la cap, e voie?
D-l R:  Nu e...
A:        Nici aşa, mai încet? I-am zis „ţi s-a jigărât haina”... Eu eram gol, domnule Ratlow...
D-l R:  În vis, domnule Albanescu?
A:        Nu, domnule Ratlow, zău că în Cişmigiu.
D-l R:  Azi?
A:        Cred şi eu.
D-l R:  Dar Cişmigiul a fost singur.
A:        Eu am fost singur, domnule Ratlow.
D-l R:  Şi eu, domnule Albanescu.
A:        Da, dar dumneata stăteai gânditor. Te-am întrebat la ce te gândeşti. Tăcere. Şi venea trăsura-n goană, un boier cu-a lui cocoană.
D-l R:  Te-aud saloanele, domnule Albanescu...
A:        Uiţi, domnule Ratlow? Boieroaica ţi-a plăcut, la boier i-ai dat un şut.
D-l R:  Nu, domnule Albanescu.
A:        Nu domnule Ratlow. În tramvai era căldură, eu făceam spume la gură.
D-l R:  Aşa că erai gol, domnule Albanescu...
A:        Împlinisem douăzeci de ani, domnule Ratlow.
D-l R:  Astă-seară te sărbătoreşti în salonul cel nou al doamnei Ratlow.
A:        Şi uită-te ce gust...
D-l R:  Ce costum, da...
A:        I l-am cerut fără milă, când mă ruga, aşa îmbrăcat cum era, pe mine gol puşcă, tot pe mine, să-l prezint acolo unde merg eu. L-am anunţat că mă însor.
D-l R:  Îţi venea socru?
A:        Asta, pe primăvară, domnule Ratlow.
D-l R:  De-ai ajuns de proverb.
A:        Cine nu se mai însoară pleacă cu trenul la ţară. Nici nu mai ştiu, domnule Ratlow, dacă eu sau scandalagiul acela de drumul mare, îmbrăcatul...
D-l R:  În fotografia din momentele de atunci te vezi într-un pantalon obişnuit şi într-o cămaşă obişnuită...
A:        Dar mă socoteam gol numai pentru a-l face de ruşine pe, cum i-ai zis, el să se dezbrace şi să rămâie ca dracul. L-am luat cu frumosul... Dă-mi voie, am jucat o piesă, astă seară, de ziua noastră, în saloane sper din toată inima, cum ai spus şi dumneata de bătrân, eu chiar nădăjduiesc o altă piesă. Numai pentru dumneata, domnule Ratlow, să vezi cu cine puteai avea de a face, în timp ce stăteai gânditor în Cişmigiu. Nu e grozavă piesa. Până aici bătrânul ţi-a prescurtat prologul.
D-l R:  Care bătrân?
A:        Eu.
D-l R:  Joci teatru?
A:        Deloc. Piesa era a ăluia.
D-l R:  Nu haina?
A:        Şi haina. I-am retezat-o şi cu piesa, n-ai ce aplauda. Acţiunea se petrece pe căldură. Când vorbesc cu a,a, luminos, atunci vorbesc pentru mine, când o iau cu â, â, vorbesc pentru scandalagiu. A, a (tango) împrumută-mi hainele, â, â, să le porţi... a,a, nu, pentru nuntă, eu să nu mă însor şi eu? â, â, cu hainele mele? a, a, în hainele tale, cu domnişoara, o ştii, domnule Ratlow... Blonda. Nu. Ba blonda. Ba nu. Â, â, dacă era blonda îţi dădeam cu împrumut hainele. A, a, astea? Te duci cu ele să te ajungi... Â,â, e treaba mea. A, a, haina ta. Â, â, ce bine îmi pare, o să închiriezi un costum. A,a, pe vremea asta? Aşa-ţi trebuie, bine-ţi pare, chiloţi murdari, noduri la brăcinare.
D-l R:  Atâtea expresii, domnule Albanescu, şi pentru ce? „Nu cumva te însori nelegitim?”
A:        Exact, exact aşa mi-a spus, domnule Ratlow. Ştiţi, piesa nu e de moravuri, nu se cheamă „un om se-mbracă – se dezbracă”. L-am întrebat în rol, ştii ceva?
D-l R:  Că te însori?
A:        O iubesc prea mult.
D-l Ratlow:     Pe blondă...
A:        Dezbracă-te, îndrăzneşte...
D-l R:  Însoară-te.
A:        Îţi prezint... Femiele au început să mănânce îngheţată.
D-l R:  O dezbracă şi-o mănâncă.
A:        Un grup vesel se adună să asculte cucul.
D-l R:  Şi transpiră, uf, chiar e cald, cucu, cucu.
A:        A, a, â, â, perechile...
D-l R:  Te-ai însurat?
A:        Perechile cumpără...
D-l R:  Haine, haine vechi... sunt îmbrăcat şi merg la nunta lor oficială...
A:        Fiecare se gândeşte la sine...
D-l:      Cu plăcere.
A:        Şi zice: acum unii se dezbracă.
D-l R:  Dacă sunt îmbrăcaţi.
A:        Pentru cine prezint eu aici...?
D-l R:  Pleacă la ţară.
A:        N-am cale liberă.
D-l R:  Ia-ţi nevasta.
A:        Nici haine nu mai obişnuiesc.
D-l R:  Ale împăratului.
A:        Parcă tu?
D-l R:  Şi încercai să-mi ceri hainele...
A:        Vai, pune-le la temelia bisericii de la intrarea în Cişmigiu, învredniceşte-te de asta şi o să ţi se ducă numele în poveştile de acum trei sute de ani.
D-l R:  Trei sute de lei.
A:        Trei sute de mâneci.
D-l R:  De ce să fac eu ce nu eşti tu în stare să faci?
O:        Eu sunt dezbrăcat. Am fost în stare. Cămaşa de pe mine a rămas cum rămâne soarele pe cer.
D-l R:  Da, da, dar vrei costumul meu să-ţi peticeşti pantalonii...
O:        Nu vreau nimic.
D-l R:  Nu te mai însori?
A:        Mă reped la ţară.
D-l R:  Dacă ai cale liberă.
O:        Cine nu se mai însoară.
D-l R:  Pleacă cu trenul la gară.
O:        Îmbrăcat.
D-l R:  Dezbrăcat.
A:        Drepţi.
D-l R: Culcat.
A:        Plecat.
D-l R:  Însurat.
A:        Împrimăvărat.
D-l R:  Şi dacă-ţi spun că de-aia trebuie să te dezbraci?
A:        Am cale liberă.
D-l R:  Şi cum stăteam gânditor în Cişmigiu, domnule Albanescu...
1 decembrie 1970

7

Albanescu, D-na Ratlow, D-l Ratlow

A:        Un şuier de tren, domnule Ratlow. Lumina serii pe sfârşite... Mă asculţi? Şi am ajuns la locul unde altădată se pilota... N-am fost atent, plătesc. S-au dus mai toţi. Cu viteză mare. Nu s-a mai încetinit. Pilotarea s-a terminat pe vecie, încă de data trecută. Nişte răni pe dinăuntru, domnule Ratlow. Vorbeam în dodii. La ce te tot gândeşti domnule Ratlow?
D-l R:  M-am obişnuit să cred că nu gândesc, domnule Albanescu. Pentru că nu simt, nu vreau să simt. Nu vreau să trăiesc, nu trăiesc, n-am făcut nimic. Mi-a fost lene, aşa m-am născut, aşa meritam, aveam nevoie de pedeapsă. Hotărârea nu poate fi niciodată a mea, a nimănui, nu e timp. Trăieşti pentru că ştii că nu trăieşti. Nu sunt de capul meu pentru că a apărut viaţa pe pământ. Nu am vrut eu, n-aveam nevoie, nu mă rezolvă, sunt înăuntrul ei. Îmi place să sufăr pentru că n-am suferinţă, n-o caut, nici n-o iubesc, pentru că nu sunt om, mi-e teamă să fiu, aşa am învăţat, n-aveam de unde altfel. Altfel este aproape imposibil. Umplându-se de spaţii, lumea demonstrează golul pentru că timpul nu lucrează, n-are ce, nu găseşte, nu cere, n-are de la cine, nu se uită. Alţii au pentru că li s-a dat, a fost, s-a întâmplat, nu se mai întâmplase. Era ordine pentru că nu se poruncise, nu se simţea nevoia, era devreme. Nu se dărâma nimic pentru că nu se zidise nimic. Prisosea pentru că era neprevedere, nu existase vreun început. N-avea faţă pentru că ar fi provoca legea, s-ar fi compromis că s-a pus de-a curmezişul sieşi. Se acoperise cu ceea ce nu putea fi, se dezvelise de ceea ce putea fi. Se lepădase, nu se cuprindea, s-ar fi strangulat. Se dezînvârtea pentru că se învârtise. S-a opus, săgetare mereu ocupată să săgeteze. Marginile şi spărturile se înfrăţiseră pentru că nici unele nici altele nu aveau căpătâi.

Doamna R

A:        Drept, domnule. Plinătatea dreptăţii... Drept, atât. Doamnă, domnia ta... Mata... O să sosească domnul. Creşte. Îl lasă toţi în pace. Cad. Cad toţi, doamnă, vai, câtă fericire, demnă de domnia ta. Cum îţi închipui că o să îndrăznească să vină acum... El nu, dar Soljeniţân da? Ăsta e alt general...
D-na R:Am aşteptat ce am aşteptat, dragă domnule... uite că mi-e amintirea înlăcrimată...
A:        Neamul domniei tale să suspine, de unde până unde, doamnă?
D-na R:           Aşa, şi eu, domnule...
A:        O, şi domnul Ratlow?
D-na R:           Aici e.
A:        Iubire, doamnă Ratlow?
D-na R:           Nici vorbă, domnule.
A:        Da, doamnă Ratlow, şi-l aşteptai în această seară fără seamăn. Saloanele de bună seamă lăcrimau în amurg.
D-na R:           De bună seamă, domnule?
A:        Da, doamnă Ratlow, da' şi dacă-ar fi fost să se revolte cei de douăzeci de ani în mijlocul sărbătorilor?
D-na R:           Cum de-abia au început. Ne aşteaptă printre ei.
A:        Tocmai.
D-naR:            Au obiceiul să spargă, ei şi? Dacă dragomanul înfigea în nopţile de iarnă câte o sabie în gheaţa Dunării să-i trimitem să le smulgă acum şi să se bată cu ele, domnule?
A:        Nu dragomanul, doamnă.
D-na R:           Atunci domnul Albanescu?
A:        Tatăl meu, doamnă Ratlow, împreună cu mama domniei tale, aş îndrăzni să-i comand pictorului ţinându-se de mână în mers pe deasupra undelor de la izvorul Dunării până la vărsare.
D-na R:           Şi domnul Ratlow?
A:        Bine spui domnia ta, doamnă Ratlow... Şi domnul Ratlow? Vrei să spui chiar aşa... şi domnul Ratlow?
D-na R:           Mi-a dăruit odată un salon. Era tot al meu, dar îl uitasem.
A:        Şi neuitat e domnul Ratlow. Prin darul său, doamnă.
D-na R:           Nu erai acolo şi mata?
A:        Nici în seara asta n-am lipsit, doamnă Ratlow.



Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu