Parteneri: Asociația Culturală Româno-Indiană, Academia Internațională Mihai Eminescu, Societatea de
Etnologie din România, Societatea Medicilor Scriitori
și Publiciști Români, Fundația Alexandru Philippide,
Asociația Culturală Aromâmească, Fundația Dumitru Drăghicescu, Fundaţia
Culturală Ithaca, Liceul de Artă Dinu Lipatti, Centrul Român de Istoria Presei, Teatrul Robert Calul.
MIHAI EMINESCU
Diana
Ce cauţi unde bate luna
Pe-un alb izvor tremurător
Şi unde păsările-ntruna
Se-ntrec cu glas ciripitor?
N-auzi cum frunzele-n poiană
Şoptesc cu zgomotul de guri
Ce se sărută, se hârjoană
În umbr-adâncă de păduri?
În cea oglindă mişcătoare
Vrei să priveşti un straniu joc.
O apă vecinic călătoare
Sub ochiul tău rămas pe loc?
S-a desprimăvărat pădurea,
E-o nouă viaţă-n orice zvon,
Şi numai tu gândeşti aiurea,
Ca tânărul Endymion.
De ce doreşti singurătate
Şi glasul tainic de izvor?
S-auzi cum codrul frunza-şi bate,
S-adormi pe verdele covor?
Din Iar prin lumina cea rărită,
valuri reci, din umbre moi,
S-apar-o zână liniştită
Cu ochii mari, cu umeri goi?
Ah! acum crengile le-ndoaie
Mâinuţe albe de omăt,
O faţă dulce şi bălaie,
Un trup înalt şi mlădiet.
Un arc de aur pe-al ei umăr,
Ea trece mândră la vânat
Şi peste frunze fără număr
Abia o urmă a lăsat.
Ce cauţi unde bate luna
Pe-un alb izvor tremurător
Şi unde păsările-ntruna
Se-ntrec cu glas ciripitor?
N-auzi cum frunzele-n poiană
Şoptesc cu zgomotul de guri
Ce se sărută, se hârjoană
În umbr-adâncă de păduri?
În cea oglindă mişcătoare
Vrei să priveşti un straniu joc.
O apă vecinic călătoare
Sub ochiul tău rămas pe loc?
S-a desprimăvărat pădurea,
E-o nouă viaţă-n orice zvon,
Şi numai tu gândeşti aiurea,
Ca tânărul Endymion.
De ce doreşti singurătate
Şi glasul tainic de izvor?
S-auzi cum codrul frunza-şi bate,
S-adormi pe verdele covor?
Din Iar prin lumina cea rărită,
valuri reci, din umbre moi,
S-apar-o zână liniştită
Cu ochii mari, cu umeri goi?
Ah! acum crengile le-ndoaie
Mâinuţe albe de omăt,
O faţă dulce şi bălaie,
Un trup înalt şi mlădiet.
Un arc de aur pe-al ei umăr,
Ea trece mândră la vânat
Şi peste frunze fără număr
Abia o urmă a lăsat.
Numai poetul
Lumea toată-i trecătoare,
Oamenii se trec şi mor
Ca şi miile de unde,
Ca un suflet le pătrunde,
Treierând necontenit
Sânul mării infinit.
Numai poetul,
Ca păsări ce zboară
Deasupra valurilor,
Trece peste nemărginirea timpurilui:
În ramurile gândului,
În sfintele lunci,
Unde păsări ca el
Se-ntrec în cântări.
Lumea toată-i trecătoare,
Oamenii se trec şi mor
Ca şi miile de unde,
Ca un suflet le pătrunde,
Treierând necontenit
Sânul mării infinit.
Numai poetul,
Ca păsări ce zboară
Deasupra valurilor,
Trece peste nemărginirea timpurilui:
În ramurile gândului,
În sfintele lunci,
Unde păsări ca el
Se-ntrec în cântări.
Poet
Să torni la rime rele,
Cu dactile în galopuri,
Cu gândiri nemistuite
Să negreşti mai multe topuri;
Şi când vezi vreo femeie
Să te-nchini pân’la pământ
Şi de-a sta ca să-ţi vorbească
Să înghiţi orice cuvânt;
Nespălat, neras să umbli,
Şi rufos şi deşuchet -
Toate-acestea împreună
Te-arat-a fi poet.
1876
Să torni la rime rele,
Cu dactile în galopuri,
Cu gândiri nemistuite
Să negreşti mai multe topuri;
Şi când vezi vreo femeie
Să te-nchini pân’la pământ
Şi de-a sta ca să-ţi vorbească
Să înghiţi orice cuvânt;
Nespălat, neras să umbli,
Şi rufos şi deşuchet -
Toate-acestea împreună
Te-arat-a fi poet.
1876
VASILE ALECSANDRI
Strunga *
În pădurea de la Strungă
Sunt de cei cu puşca lungă
Care dau chiorâş la pungă!
Sunt de cei ce-mpuşcă-n lună,
Care noaptea-n frunze sună,
Feciori de lele nebună!
Fă-te-n laturi, măi creştine,
Dacă vrei să mergi cu bine,
Să rămâi cu viaţă-n tine!
În potica fără soare
Ei te-aşteaptâ la strâmtoare
Să te prade, să te-omoarel...
În dumbrava cea vecină,
Unde buhna greu suspină,
Vezi cea zare de lumină?
Opt voinici cu spete late
Şi cu mâneci suflecate,
Stau cu puştile-ncărcate.
Trei sărutâ crucea sfântă,
Trei se luptâ greu la trâ.ntă,
Unul drege, unul cântă:
"Oliolio, ciocoi bogate!
Ici de-ai trece, din păcate,
Să-ţi arunc doi glonţi în spate.
Oliolio, mâ.ndră fetică!
De-ai veni cole-n potică
Să te fac mai frumuşică.
Că mi-i puşca hultuită.
Şi mi-i ghioaga pintuită,
Şi mi-i inima-ncolţită.
Oliolio, măi Taie-Babă!*
Căci nu şuieri mai degrabă,
Să sărim, voinici, la treabă!
Puşculiţa-mi rugineşte,
Tinta-n ghioagă se toceşte,
Murgul sare, nechezeşte!...
În pădurea de la Strungă
Ce slujeşte puşca lungă
Fără luptă, fără pungă?"
* Pădurea Strungăi a fost mult timp locaşul cetelor de hoţi, încât acest
nume a rămas vestit în Moldova, precum Pădurea Neagră în Germania şi
pădurea Bondi în Franţa.
În pădurea de la Strungă
Sunt de cei cu puşca lungă
Care dau chiorâş la pungă!
Sunt de cei ce-mpuşcă-n lună,
Care noaptea-n frunze sună,
Feciori de lele nebună!
Fă-te-n laturi, măi creştine,
Dacă vrei să mergi cu bine,
Să rămâi cu viaţă-n tine!
În potica fără soare
Ei te-aşteaptâ la strâmtoare
Să te prade, să te-omoarel...
În dumbrava cea vecină,
Unde buhna greu suspină,
Vezi cea zare de lumină?
Opt voinici cu spete late
Şi cu mâneci suflecate,
Stau cu puştile-ncărcate.
Trei sărutâ crucea sfântă,
Trei se luptâ greu la trâ.ntă,
Unul drege, unul cântă:
"Oliolio, ciocoi bogate!
Ici de-ai trece, din păcate,
Să-ţi arunc doi glonţi în spate.
Oliolio, mâ.ndră fetică!
De-ai veni cole-n potică
Să te fac mai frumuşică.
Că mi-i puşca hultuită.
Şi mi-i ghioaga pintuită,
Şi mi-i inima-ncolţită.
Oliolio, măi Taie-Babă!*
Căci nu şuieri mai degrabă,
Să sărim, voinici, la treabă!
Puşculiţa-mi rugineşte,
Tinta-n ghioagă se toceşte,
Murgul sare, nechezeşte!...
În pădurea de la Strungă
Ce slujeşte puşca lungă
Fără luptă, fără pungă?"
* Pădurea Strungăi a fost mult timp locaşul cetelor de hoţi, încât acest
nume a rămas vestit în Moldova, precum Pădurea Neagră în Germania şi
pădurea Bondi în Franţa.
Deşteptarea
României *
1848
Voi ce staţi în adormire, voi ce staţi în nemişcare,
N-auziţi prin somnul vostru acel glas triumfător,
Ce se-nalţă pân' la ceruri din a lumii deşteptare,
Ca o lungă salutare
Cătr-un falnic viitor?
Nu simţiţi inima voastră că tresare şi se bate?
Nu simţiţi în pieptul vostru un dor sfânt şi românesc
La cel glas de înviere, la cel glas de libertate
Ce pătrunde şi răzbate
Orice suflet omenesc?
Iată! lumea se deşteaptă din adânca-i letargie!
Ea păşeşte cu pas mare cătr-un ţel de mult dorit.
Ah! treziţi-vă ca dânsa, fraţii mei de Românie!
Sculaţi toţi cu bărbăţie,
Ziua vieţii a sosit!
Libertatea-n faţa lumii a aprins un mândru soare,
Ş-acum neamurile toate către dânsul aţintesc
Ca un cârd de vulturi ageri ce cu-aripi mântuitoare
Se cerc vesel ca să zboare
Către soarele ceresc!
Numai tu, popor române, să zaci vecinic în orbire?
Numai tu să fii nevrednic de-acest timp reformator?
Numai tu să nu iei parte la obşteasca înfrăţire,
La obşteasca fericire,
La obştescul viitor?
Până când să creadă lumea, o! copii de Românie!
C-orice dor de libertate a pierit, s-a stins din voi?
Până când să ne tot plece cruda, oarba tiranie
Şi la caru-i de trufie
Să ne-njuge ea pe noi?
Până când în ţara noastră tot străinul să domnească?
Nu sunteţi sătui de rele, n-aţi avut destui stăpâni?
La arme, viteji, la arme! faceţi lumea să privească
Pe câmpia românească
Cete mândre de români!
Sculaţi, fraţi de-acelaşi nume, iată timpul de frăţie!
Peste Molna, peste Milcov, peste Prut, peste Carpaţi
Aruncaţi braţele voastre cu-o puternică mândrie
Şi de-acum pe vecinicie
Cu toţi mâinile vă daţi!
Hai, copii de-acelaşi sânge! hai cu toţi într-o unire
Libertate-acum sau moarte să cătăm, să dobândim.
Pas, români! lumea ne vede... Pentru-a Patriei iubire,
Pentru-a mamei dezrobire
Viata noastră să jertfim!
Fericit acel ce calcă tirania sub picioare!
Care vede-n a lui ţară libertatea re-nviind,
Fericit, măreţ acela care sub un falnic soare
Pentru Patria sa moare,
Nemurire moştenind.
* Această poezie nu a fost publicată în ediţia l-a a Doinelor, fiindcă volumul,
tipărit la Paris, avea a trece prin Austria pentru ca să intre în România.
1848
Voi ce staţi în adormire, voi ce staţi în nemişcare,
N-auziţi prin somnul vostru acel glas triumfător,
Ce se-nalţă pân' la ceruri din a lumii deşteptare,
Ca o lungă salutare
Cătr-un falnic viitor?
Nu simţiţi inima voastră că tresare şi se bate?
Nu simţiţi în pieptul vostru un dor sfânt şi românesc
La cel glas de înviere, la cel glas de libertate
Ce pătrunde şi răzbate
Orice suflet omenesc?
Iată! lumea se deşteaptă din adânca-i letargie!
Ea păşeşte cu pas mare cătr-un ţel de mult dorit.
Ah! treziţi-vă ca dânsa, fraţii mei de Românie!
Sculaţi toţi cu bărbăţie,
Ziua vieţii a sosit!
Libertatea-n faţa lumii a aprins un mândru soare,
Ş-acum neamurile toate către dânsul aţintesc
Ca un cârd de vulturi ageri ce cu-aripi mântuitoare
Se cerc vesel ca să zboare
Către soarele ceresc!
Numai tu, popor române, să zaci vecinic în orbire?
Numai tu să fii nevrednic de-acest timp reformator?
Numai tu să nu iei parte la obşteasca înfrăţire,
La obşteasca fericire,
La obştescul viitor?
Până când să creadă lumea, o! copii de Românie!
C-orice dor de libertate a pierit, s-a stins din voi?
Până când să ne tot plece cruda, oarba tiranie
Şi la caru-i de trufie
Să ne-njuge ea pe noi?
Până când în ţara noastră tot străinul să domnească?
Nu sunteţi sătui de rele, n-aţi avut destui stăpâni?
La arme, viteji, la arme! faceţi lumea să privească
Pe câmpia românească
Cete mândre de români!
Sculaţi, fraţi de-acelaşi nume, iată timpul de frăţie!
Peste Molna, peste Milcov, peste Prut, peste Carpaţi
Aruncaţi braţele voastre cu-o puternică mândrie
Şi de-acum pe vecinicie
Cu toţi mâinile vă daţi!
Hai, copii de-acelaşi sânge! hai cu toţi într-o unire
Libertate-acum sau moarte să cătăm, să dobândim.
Pas, români! lumea ne vede... Pentru-a Patriei iubire,
Pentru-a mamei dezrobire
Viata noastră să jertfim!
Fericit acel ce calcă tirania sub picioare!
Care vede-n a lui ţară libertatea re-nviind,
Fericit, măreţ acela care sub un falnic soare
Pentru Patria sa moare,
Nemurire moştenind.
* Această poezie nu a fost publicată în ediţia l-a a Doinelor, fiindcă volumul,
tipărit la Paris, avea a trece prin Austria pentru ca să intre în România.
Fluierul
În poiana verde am găsit un fluier
Şi i-am zis în treacăt: "O! Fluier perdut,
Ai avut odată mult maestru şuier
Care uimea lumea, ş-acuma eşti tăcut.
Astfel şi poetul viu în tinereţa
Gingaş, cu iubire, dulce a cântat,
Dar i-a plecat fruntea tristă bătrâneţa
Şi i s-a stins glasul ş-a rămas uitat."
Fluierul răspunde: "Frate, frăţioare,
A sosit amurgul, jalea ne-a cuprins,
Dar a noastră soartă e mulţumitoare;
Am cântat o doină, şi e de ajuns."
În poiana verde am găsit un fluier
Şi i-am zis în treacăt: "O! Fluier perdut,
Ai avut odată mult maestru şuier
Care uimea lumea, ş-acuma eşti tăcut.
Astfel şi poetul viu în tinereţa
Gingaş, cu iubire, dulce a cântat,
Dar i-a plecat fruntea tristă bătrâneţa
Şi i s-a stins glasul ş-a rămas uitat."
Fluierul răspunde: "Frate, frăţioare,
A sosit amurgul, jalea ne-a cuprins,
Dar a noastră soartă e mulţumitoare;
Am cântat o doină, şi e de ajuns."
GEORGE COȘBUC
Imnul
studenţilor
Cântăm libertatea şi numele sfânt
Al ţării străvechi şi-al acestui pământ!
Iubirii de neam, ce de-a pururi ne-a fost
O pavăză-n lupte şi-n pace-adăpost
Cântămu-i supremul ei cântec.
Cu vesele glasuri de tinere firi,
Cuprinşi de-amintirea străbunei măriri,
Spre soare ni-e gândul şi mergem spre el,
Lumina ni-e ţintă şi binele ţel -
Trăiască-ne ţara şi neamul!
Cu dreapta-nălţată spre Tatăl de sus
Jurat-am tot ce strămoşii ne-au spus:
Unire-ntre fraţi, şi pe Domn să-l iubim
Şi-altarul de jertf-al naţiunii să fim
Şi sufletul neamului nostru.
Iar dacă protivnicii numelui tău
Cu oşti ar veni ca să-ţi facă vrun rău,
Ridică-te mândră şi nu te-ngrija,
Căci inima noastră e inima ta;
Tu-ncrede-te-n fiii tăi, mamă.
lar dac-ar pieri de pe-ntregul pământ
Iubirea de neam şi-al credinţei avânt:
Azilul lor vecinic găsindu-l în noi
Le-am creşte, ca iar să le dăm înapoi
Mai tari şi mai trainice lumii.
Cântăm libertatea şi numele sfânt
Al ţării străvechi şi-al acestui pământ!
Iubirii de neam, ce de-a pururi ne-a fost
O pavăză-n lupte şi-n pace-adăpost
Cântămu-i supremul ei cântec.
Cu vesele glasuri de tinere firi,
Cuprinşi de-amintirea străbunei măriri,
Spre soare ni-e gândul şi mergem spre el,
Lumina ni-e ţintă şi binele ţel -
Trăiască-ne ţara şi neamul!
Cu dreapta-nălţată spre Tatăl de sus
Jurat-am tot ce strămoşii ne-au spus:
Unire-ntre fraţi, şi pe Domn să-l iubim
Şi-altarul de jertf-al naţiunii să fim
Şi sufletul neamului nostru.
Iar dacă protivnicii numelui tău
Cu oşti ar veni ca să-ţi facă vrun rău,
Ridică-te mândră şi nu te-ngrija,
Căci inima noastră e inima ta;
Tu-ncrede-te-n fiii tăi, mamă.
lar dac-ar pieri de pe-ntregul pământ
Iubirea de neam şi-al credinţei avânt:
Azilul lor vecinic găsindu-l în noi
Le-am creşte, ca iar să le dăm înapoi
Mai tari şi mai trainice lumii.
Patria română
Patria ne-a fost pământul
Unde ne-au trăit strămoşii,
Cei ce te-au bătut pe tine,
Baiazide, la Rovine,
Şi la Neajlov te făcură
Fără dinţi, Sinane,-n gură,
Şi punând duşmanii-n juguri
Ei au frământat sub pluguri
Sângele Dumbrăvii-Roşii. -
Asta-i patria română
Unde-au vitejit strămoşii!
Patria ne e pământul
Celor ce suntem în viaţă,
Cei ce ne iubim frăţeşte,
Ne dăm mâna româneşte:
Numai noi cu-acelaşi nume,
Numai noi români pe lume
Toţi de-aceeaşi soartă data,
Suspinând cu toţi odată
Şi-având toţi o bucurie;
Asta-i patria română
Şi ea sfânta să ne fie!
Patria ne-o fi pământul
Unde ne-or trăi nepoţii,
Şi-ntr-o mândră Românie
De-o vrea cerul, în vecie,
S-or lupta să ne păzească
Limba, legea românească
Şi vor face tot mai mare
Tot ce românismul are:
Asta-i patria cea dragă
Şi-i dăm patriei române
Inima şi viaţa-ntreagă.
Patria ne-a fost pământul
Unde ne-au trăit strămoşii,
Cei ce te-au bătut pe tine,
Baiazide, la Rovine,
Şi la Neajlov te făcură
Fără dinţi, Sinane,-n gură,
Şi punând duşmanii-n juguri
Ei au frământat sub pluguri
Sângele Dumbrăvii-Roşii. -
Asta-i patria română
Unde-au vitejit strămoşii!
Patria ne e pământul
Celor ce suntem în viaţă,
Cei ce ne iubim frăţeşte,
Ne dăm mâna româneşte:
Numai noi cu-acelaşi nume,
Numai noi români pe lume
Toţi de-aceeaşi soartă data,
Suspinând cu toţi odată
Şi-având toţi o bucurie;
Asta-i patria română
Şi ea sfânta să ne fie!
Patria ne-o fi pământul
Unde ne-or trăi nepoţii,
Şi-ntr-o mândră Românie
De-o vrea cerul, în vecie,
S-or lupta să ne păzească
Limba, legea românească
Şi vor face tot mai mare
Tot ce românismul are:
Asta-i patria cea dragă
Şi-i dăm patriei române
Inima şi viaţa-ntreagă.
Prutul
- Prutule, tu vii turbat
Şi cu sânge-amestecat,
Şi n-ai pace şi-alinare
Şi n-ai loc cum vii de mare:
Ce ţi-e iar de spumegare?
Şi-aduci arme ghintuite,
Trupuri de voinici ciuntite,
Steaguri de oştiri păgâne
Şi cai roibi fără de frâne!
Iar de maluri tu izbeşti
Capete moldoveneşti
Şi prin rădăcini încurci
Bărbi cărunte, bărbi de turci!
Spune, Prutule, măi frate,
Spune-mi, ale cui păcate?
- Oliolio! Voinic durut!
De când sunt pe lume Prut
Ce văzui n-am mai văzut!
Cât cuprinzi cu ochii-n zare
Numai tunuri, numai care,
Numai turci bătrâni călare,
Numai turci, numai cazaci.
Multă-i frunza pe copaci,
Dar de stai şi seama faci
Tot erau mai mulţi cazaci.
Barba lor bătea-le brâul
Şi ţineau cu dinţii frâul,
Pe-unde trec ei duc pustiul!
Şi când i-am văzut, creştine,
Că iau calea către mine,
Şi când le-am văzut mai bine
Ochii cu fulgerătura,
Pletele cu zbârlitura,
Bărbile cu-ncâlcitura,
Eu de maluri m-am izbit
Prins de friguri şi-ngrozit,
Că mi se negrea vederea
Şi mi se topea puterea
Şi-amărât stăteam ca fierea!
Dar când mă-ntorsei spre deal,
Maică, ce văzui pe mal!
Cât ai face cruce-o dată,
Măre iacă mi s-arată
Moldoveni, ştiuţii mei,
Prăfuiţi şi puţintei
Nici să nu te uiţi la ei -
Şi veneau, veneau, veneau,
Turcii-n bărbi bolboroseau,
Că pe mal ei ce-ţi vedeau?
Vedeau fulgeru-n picioare,
Alb de arme lucitoare
Şi-nfrăţit cu sfântul soare,
Vedeau vodă bogdănesc:
Dare-ar Domnul să trăiesc
Să mai stau să-l mai privesc!
Zările-alergându-le,
Vifor măsurându-le
Fulger despicându-le!
Calu-n vânt i se-ncurca
Prin urdii îmi fulgera,
Brazdă-n urmă-i revărsa,
Brazda roşie-nflăcărată
Tot cu sânge-amestecată -
N-am mai văzut niciodată!
Iar cel vodă bogdănesc
Da năvală-n căzăcime,
Şi dă proşca-n tătărime,
Iama prin ianicerime,
Şi prin deset năvălea
Desetul de mi-l rărea
Şi, pe turci cum îi izbea,
Zarea nu-i mai încăpea!
Şi-mi părea de-atâta bine
Că vedeam că vremea vine
Şi-au să-ncapă ei şi-n mine!
Oliolio, ce pui de leu!
Dragă-i fu lui Dumnezeu
Şi mult bine-a mai avut
Mama care l-a născut!
Că-l vedeam cum umblă roată.
Şi-alerga câmpia toată,
Luând gloată după gloată
Şi-mpingându-le mereu
Tot încoaí spre-adâncul meu!
S-au încăierat pe mal
Om cu om, şi cal cu cal,
Şi din piepturi se izbeau
Şi cu dinţii se rupeau,
Şi grămezi-grămezi cădeau.
Morţii-mi închideau cărarea,
Sângele-mi mărea vărsarea,
Groaza-mi mai creştea turbarea.
Şi de-aceea vin urlând
Arme, steaguri aducând
Şi cai roibi fără de frâne
Şi stăpâni de oşti păgâne.
Şi de-aceea vin turbat
Mânios şi spumegat
Că de-atâta uluire
Nu mai pot să-mi viu în fire!
- Prutule, tu vii turbat
Şi cu sânge-amestecat,
Şi n-ai pace şi-alinare
Şi n-ai loc cum vii de mare:
Ce ţi-e iar de spumegare?
Şi-aduci arme ghintuite,
Trupuri de voinici ciuntite,
Steaguri de oştiri păgâne
Şi cai roibi fără de frâne!
Iar de maluri tu izbeşti
Capete moldoveneşti
Şi prin rădăcini încurci
Bărbi cărunte, bărbi de turci!
Spune, Prutule, măi frate,
Spune-mi, ale cui păcate?
- Oliolio! Voinic durut!
De când sunt pe lume Prut
Ce văzui n-am mai văzut!
Cât cuprinzi cu ochii-n zare
Numai tunuri, numai care,
Numai turci bătrâni călare,
Numai turci, numai cazaci.
Multă-i frunza pe copaci,
Dar de stai şi seama faci
Tot erau mai mulţi cazaci.
Barba lor bătea-le brâul
Şi ţineau cu dinţii frâul,
Pe-unde trec ei duc pustiul!
Şi când i-am văzut, creştine,
Că iau calea către mine,
Şi când le-am văzut mai bine
Ochii cu fulgerătura,
Pletele cu zbârlitura,
Bărbile cu-ncâlcitura,
Eu de maluri m-am izbit
Prins de friguri şi-ngrozit,
Că mi se negrea vederea
Şi mi se topea puterea
Şi-amărât stăteam ca fierea!
Dar când mă-ntorsei spre deal,
Maică, ce văzui pe mal!
Cât ai face cruce-o dată,
Măre iacă mi s-arată
Moldoveni, ştiuţii mei,
Prăfuiţi şi puţintei
Nici să nu te uiţi la ei -
Şi veneau, veneau, veneau,
Turcii-n bărbi bolboroseau,
Că pe mal ei ce-ţi vedeau?
Vedeau fulgeru-n picioare,
Alb de arme lucitoare
Şi-nfrăţit cu sfântul soare,
Vedeau vodă bogdănesc:
Dare-ar Domnul să trăiesc
Să mai stau să-l mai privesc!
Zările-alergându-le,
Vifor măsurându-le
Fulger despicându-le!
Calu-n vânt i se-ncurca
Prin urdii îmi fulgera,
Brazdă-n urmă-i revărsa,
Brazda roşie-nflăcărată
Tot cu sânge-amestecată -
N-am mai văzut niciodată!
Iar cel vodă bogdănesc
Da năvală-n căzăcime,
Şi dă proşca-n tătărime,
Iama prin ianicerime,
Şi prin deset năvălea
Desetul de mi-l rărea
Şi, pe turci cum îi izbea,
Zarea nu-i mai încăpea!
Şi-mi părea de-atâta bine
Că vedeam că vremea vine
Şi-au să-ncapă ei şi-n mine!
Oliolio, ce pui de leu!
Dragă-i fu lui Dumnezeu
Şi mult bine-a mai avut
Mama care l-a născut!
Că-l vedeam cum umblă roată.
Şi-alerga câmpia toată,
Luând gloată după gloată
Şi-mpingându-le mereu
Tot încoaí spre-adâncul meu!
S-au încăierat pe mal
Om cu om, şi cal cu cal,
Şi din piepturi se izbeau
Şi cu dinţii se rupeau,
Şi grămezi-grămezi cădeau.
Morţii-mi închideau cărarea,
Sângele-mi mărea vărsarea,
Groaza-mi mai creştea turbarea.
Şi de-aceea vin urlând
Arme, steaguri aducând
Şi cai roibi fără de frâne
Şi stăpâni de oşti păgâne.
Şi de-aceea vin turbat
Mânios şi spumegat
Că de-atâta uluire
Nu mai pot să-mi viu în fire!
VASILE VOICULESCU
Doamne
În vârful copacului Tău sunt o floare...
Pe cea mai înaltă ramură a lumii
Mă leagăn în talazul de azur şi soare.
Slavă Ţie că n-am rămas în temniţa humii,
Ci slobodă, spre cer, înfloritoare
Inima mea nu mai întârzîie:
Zbucneşte afară în limpezi petale
Să lege rod tainic, bob de poezie
Hrana zburătoarelor împărăţiei Tale.
Petala mi-e cu aripa rudă,
Miresme, cântec gata să s-audă.
Zâmbesc sub luceafar visarile-mi grele,
Beau apele lunii, se umflă în ele
Păunii nopţii cu cozile-n stele.
...Scuturaţi-mă vânturi mladii ori haine,
Singură moartea e o dincolo de fire
Prăpastie cu adânc de fericire.
Furtuna extazului mă va urca, poate,
Peste vamile şi stavilele toate,
Într-o pală de parfum, Doamne, pâna la Tine,
Cerul arunce-mi înapoi jos ruina.
Floarea căzută din împărăţie
A vazut Cerul şi a sărutat Lumina.
La poarta
paradisului pierdut
Azi am trecut s-o vad, înstrăinată,
Grădina-n care-o vară ne-am iubit ...
Podoaba-n zdrenţe-i spânzură uscată,
Rugini a prins frunzişul răvăşit,
Iar parcul, raiul nostru de-altădată,
Cu ziduri alţii azi l-au ocolit.
E ceasul vechi al dragostei, e seară,
Şi, dând să intru, stau înfiorat:
Înaltul plop la porţi m-aşteaptă iară,
Dar toamna purpurie l-a schimbat
În galben stâlp pâlpâitor de pară,
Ce freamătă, de vânturi zbuciumat.
Şi-n vijelia ce sa-ncins să-l bată,
Aprinsul plop acolo mi-a părut
Că-i sabia de foc neandurată
Pe care Heruvimul nevăzut
O flutura spre lumea blestemată
La Poarta Paradisului pierdut.
Azi am trecut s-o vad, înstrăinată,
Grădina-n care-o vară ne-am iubit ...
Podoaba-n zdrenţe-i spânzură uscată,
Rugini a prins frunzişul răvăşit,
Iar parcul, raiul nostru de-altădată,
Cu ziduri alţii azi l-au ocolit.
E ceasul vechi al dragostei, e seară,
Şi, dând să intru, stau înfiorat:
Înaltul plop la porţi m-aşteaptă iară,
Dar toamna purpurie l-a schimbat
În galben stâlp pâlpâitor de pară,
Ce freamătă, de vânturi zbuciumat.
Şi-n vijelia ce sa-ncins să-l bată,
Aprinsul plop acolo mi-a părut
Că-i sabia de foc neandurată
Pe care Heruvimul nevăzut
O flutura spre lumea blestemată
La Poarta Paradisului pierdut.
Sunt culmi
înfricoşate
Sunt culmi înfricoşate în sufletele noastre,
Dar nimeni nu le suie şi nimeni nu le-atinge,
Deasupra, peste neguri, furtună şi dezastre
Pe ele niciodată lumina nu se stinge ...
Acolo răsăritul trimite-ntâia rază,
Amurgul tot acolo lucirea lui din urmă,
Pe fruntea lor lumina de-a pururi scânteiază
În chip de sărutare, ce-n veci nu se mai curmă.
Arareori un vultur cu aripe bălane
Rătăcitor ajunge pe culmi, dar nu mai zboară,
Căci prins adânc de vraja senilelor arcane,
Rămâne sus acolo şi nu se mai coboară.
Sunt culmi înfricoşate în sufletele noastre,
Dar nimeni nu le suie şi nimeni nu le-atinge,
Deasupra, peste neguri, furtună şi dezastre
Pe ele niciodată lumina nu se stinge ...
Acolo răsăritul trimite-ntâia rază,
Amurgul tot acolo lucirea lui din urmă,
Pe fruntea lor lumina de-a pururi scânteiază
În chip de sărutare, ce-n veci nu se mai curmă.
Arareori un vultur cu aripe bălane
Rătăcitor ajunge pe culmi, dar nu mai zboară,
Căci prins adânc de vraja senilelor arcane,
Rămâne sus acolo şi nu se mai coboară.
ADRIAN MANIU
Dragoste,
şi aici …
Dragoste, şi aici toamna a bătut la
sânge
Pomii, din care a lăsat numai bice.
Vântul a ajutat frunzelor să pice …
Pe urmă îi pare rău, şi plânge.
Pomii, din care a lăsat numai bice.
Vântul a ajutat frunzelor să pice …
Pe urmă îi pare rău, şi plânge.
Am pornit singur de-a lungul
caselor sub cetate
Până la catedrala înfrigurată.
Duminica jelea din clopotele toate,
singură, ca un suflet într-o gloată.
Până la catedrala înfrigurată.
Duminica jelea din clopotele toate,
singură, ca un suflet într-o gloată.
Dorul mă îndemna să văd iarba
veştejită,
apa curgând grăbită şi pustie,
norii pietroşi, ca o turmă văpsită
cu amurg pe frunte, pentru măcelărie.
apa curgând grăbită şi pustie,
norii pietroşi, ca o turmă văpsită
cu amurg pe frunte, pentru măcelărie.
Fără margini, câmpul îmi strângea
mai tare pieptul,
câmpul nu mai avea nici o floare!
Mă întrebam: “Unde e dreptul
Meu la viaţă, într-o lume care moare?”
câmpul nu mai avea nici o floare!
Mă întrebam: “Unde e dreptul
Meu la viaţă, într-o lume care moare?”
Stăruitoare, ispita unui grabnic
sfârşit
Bate sub tâmple asemeni păsării ce în noapte
Fâlfâie, deasupra cuibului prăbuşit.
Bate sub tâmple asemeni păsării ce în noapte
Fâlfâie, deasupra cuibului prăbuşit.
Dragoste, nu auzi şi tu acelaşi
şoapte,
când toamna biciuie la sânge pomii goi,
înclinaţi să fugă, de-a lungul drumului blestemat ?…
când toamna biciuie la sânge pomii goi,
înclinaţi să fugă, de-a lungul drumului blestemat ?…
Noi, care rămânem, suntem drumeţii, noi,
dacă rămânem, când pe totdeauna timpul a plecat …
dacă rămânem, când pe totdeauna timpul a plecat …
Sufletul
amantului sinucis
Sufletul amantului sinucis
bătu la porţile raiului.
Şi vămile cerului s-au deschis.
bătu la porţile raiului.
Şi vămile cerului s-au deschis.
Sufletul era trist, inima lui, tot
rănită.
Dumnezeu, cu dulceaţa graiului,
i-a zis: ,,Multe ţi se vor ierta, pentru o iubită.
Dumnezeu, cu dulceaţa graiului,
i-a zis: ,,Multe ţi se vor ierta, pentru o iubită.
Vino în grădina crinilor,
uită-i glasul, ascultând cântecele îngereşti,
focul stinge-ţi în măreţia luminilor.”
uită-i glasul, ascultând cântecele îngereşti,
focul stinge-ţi în măreţia luminilor.”
Sufletul amantului a răspuns:
,,Să-mi uit dragostea? – Glumeşti.
Raiul pentru asta nu e de-ajuns.”
,,Să-mi uit dragostea? – Glumeşti.
Raiul pentru asta nu e de-ajuns.”
Sufletul amantului sinucis
avea o rană, purpurie floare
care se scutura, sânge, în abis.
avea o rană, purpurie floare
care se scutura, sânge, în abis.
Necuratul ridică uşa iadului:
focul torturei ardea ca un soare
în cazane cu smoală, şi din torţele bradului.
focul torturei ardea ca un soare
în cazane cu smoală, şi din torţele bradului.
,,Vino, suferinţa te răsfaţă”,
răcni Satana, arătându-i chinuiţi
cu mâini arse şi priviri de gheaţă.
răcni Satana, arătându-i chinuiţi
cu mâini arse şi priviri de gheaţă.
Sufletul amantului a zâmbit:
,,Prea mici suferinţe promiţi
celui de ea neiubit.”
,,Prea mici suferinţe promiţi
celui de ea neiubit.”
Frumoasei care nu mă cunoştea i-am scris
Povestea plină de nevinovăţie,
aşa cum a fost – şi cum e şi o să mai fie
sufletul amantului sinucis.
Povestea plină de nevinovăţie,
aşa cum a fost – şi cum e şi o să mai fie
sufletul amantului sinucis.
Cântec de lună veche
Frunză neagră :
mătrăgună...
A rămas un ciob de lună,
lumină dulce de miere,
lună veche în scădere,
scăpătînd fără zăbavă
în sfinţirea mai bolnavă...
Din paragini de otavă.
Pe-nalt arcul cerului,
nici o stea, nici una nu-i...
Nori adînci se dărăcesc,
destrămaţi se vîrcolesc,
cearcăn vînăt ruginesc.
Lună veche, stînd să moară,
aur bătrîn, de comoară,
peste zări vrea să se-ascundă,
şi în negură se-afundă,
într-a nefiinţei ape,
singură să se îngroape.
A rămas un ciob de lună,
lumină dulce de miere,
lună veche în scădere,
scăpătînd fără zăbavă
în sfinţirea mai bolnavă...
Din paragini de otavă.
Pe-nalt arcul cerului,
nici o stea, nici una nu-i...
Nori adînci se dărăcesc,
destrămaţi se vîrcolesc,
cearcăn vînăt ruginesc.
Lună veche, stînd să moară,
aur bătrîn, de comoară,
peste zări vrea să se-ascundă,
şi în negură se-afundă,
într-a nefiinţei ape,
singură să se îngroape.
NICOLAE LABIȘ
Pământul
Îndrăgit ca o mireasă, duşmănos ca o sudalmă,
Chica vântul ţi-a-ncâlcit-o, veacuri-veacuri, monoton,
Tu, pământ al ţării noastre, pătimaş cuprins în palmă,
Încălzit cu buze aspre de tot neamul lui Ion.
Pe sălbatica ta faţă cu lungi riduri brune, parcă
O vrăjmaşă-ntruchipare coborând din basm punea
Greu blestem, ursind făptura-ţi să nu poată să întoarcă
Dragostea pe care omul necăjit ţi-o închina.
Dunărenele întinderi, cu fântâni ţipând a sete,
Adunau ursuz sămânţa şi iubirea de ţăran,
Alungând din sate-n sate suflete nemângâiete
Şi ciulini de-a dura-n zarea veştedului bărăgan.
Cunoscutu-le-am aievea păstorind un ied şi-o iadă
Cu merinde-nchipuită în desaga de la şold.
Rupte-s blestemele astăzi şi-i cu noi pământul darnic
Şi de-aceea-i mângâi ţărna, prins de-un aprig, viu imbold.
De aceea mi se strânge inima când văd pe-alocuri
Închircite păpuşoaie, grâu-n spic purtând tăciuni.
Cum să-ngăduim neghina, nepăsarea, neştiinţa,
Când pământul însuşi cere mult visatele-i minuni?
Cavalcade de tractoare galopeze peste câmpuri,
Înfioare-se pământul răscolit adânc de plug!
Straturi negre, nevăzute de a soarelui privire
Să-şi răstoarne sub brăzdare chezăşia de belşug.
De pe-acum mă-mbată-aroma caldă-a grânelor de mâine,
Şi al turmelor de mâine miros bun de lapte cald.
Ştiu, călări pe cai, cu suliţi lungi, de-ar mai trăi plăieşii,
Nu s-ar mai vedea din creasta păpuşoiului înalt.
Pe întinderi dunărene, mări de galbenă lumină
Vom privi, cu legănate valuri mari de aur copt.
De pe-acum văd straşnic praznic cu hulubii de făină
Pe colacii după datini împletindu-se în opt!
Îndrăgit ca o mireasă, duşmănos ca o sudalmă,
Chica vântul ţi-a-ncâlcit-o, veacuri-veacuri, monoton,
Tu, pământ al ţării noastre, pătimaş cuprins în palmă,
Încălzit cu buze aspre de tot neamul lui Ion.
Pe sălbatica ta faţă cu lungi riduri brune, parcă
O vrăjmaşă-ntruchipare coborând din basm punea
Greu blestem, ursind făptura-ţi să nu poată să întoarcă
Dragostea pe care omul necăjit ţi-o închina.
Dunărenele întinderi, cu fântâni ţipând a sete,
Adunau ursuz sămânţa şi iubirea de ţăran,
Alungând din sate-n sate suflete nemângâiete
Şi ciulini de-a dura-n zarea veştedului bărăgan.
Cunoscutu-le-am aievea păstorind un ied şi-o iadă
Cu merinde-nchipuită în desaga de la şold.
Rupte-s blestemele astăzi şi-i cu noi pământul darnic
Şi de-aceea-i mângâi ţărna, prins de-un aprig, viu imbold.
De aceea mi se strânge inima când văd pe-alocuri
Închircite păpuşoaie, grâu-n spic purtând tăciuni.
Cum să-ngăduim neghina, nepăsarea, neştiinţa,
Când pământul însuşi cere mult visatele-i minuni?
Cavalcade de tractoare galopeze peste câmpuri,
Înfioare-se pământul răscolit adânc de plug!
Straturi negre, nevăzute de a soarelui privire
Să-şi răstoarne sub brăzdare chezăşia de belşug.
De pe-acum mă-mbată-aroma caldă-a grânelor de mâine,
Şi al turmelor de mâine miros bun de lapte cald.
Ştiu, călări pe cai, cu suliţi lungi, de-ar mai trăi plăieşii,
Nu s-ar mai vedea din creasta păpuşoiului înalt.
Pe întinderi dunărene, mări de galbenă lumină
Vom privi, cu legănate valuri mari de aur copt.
De pe-acum văd straşnic praznic cu hulubii de făină
Pe colacii după datini împletindu-se în opt!
Confesiuni
1
Mângâie-mi părul. Astăzi mi-i aspru şi sărat.
Aproape-ntotdeauna a fost la fel, îmi pare...
De colburi nins, cu vânturi şi ploi amestecat,
În zgura de la trenuri scăldat şi-n stropi de mare.
Ce larg mă simt şi lacom şi niciodată plin!
Sorb prin pupile lumea şi-n taină cu auzul,
Nepotolit ca-n faţa paharelor de vin
Ce-mi scapără-n mustaţă stropi limpezi ca hurmuzul.
Am strâns atâtea drumuri în mine ca pe-un ghem,
Tam-tamuri de copite în mine aspre sună,
Dar tot mi-i dor de ducă, spre mine încă chem
Acele panglici albe pudrate-n colb de lună.
Mă las purtat de focul aprins sub placa frunţii
Ca norii ce se lasă mânaţi de vijelii
Şi dornici să cunoască atingerea cu munţii,
Când trec prin brazi dau vamă şi rup din ei fâşii.
2
Am fost stup de pofte şi de miere,
Îmi frângeam spre stele-n clinchet un genunchi,
Gândurile, mâinile ridicau tăcere
Şi melancolie densă şi putere
Spre multiplicata faţă ce mă cere
Pentru veşnicie, pentru înviere -
Veveriţe albe lunecând pe trunchi.
Pentru ce acestea toate le mai spun?
Inima-mi, putea-voi astfel s-o îmbun?
Ai venit când toamna soarele-şi sugea -
Astfel niciodată n-are să-i mai sugă
Razele-i lucide. - Şi asemenea
Soarelui, plecasem pletele, a rugă.
Ai tras podul, poarta. Şi zidiri roşcate,
Crenelări severe, iederi în apus,
Închizând atâtea fumuri inelate,
Purităţi de pâclă strânsă sub lăcate,
Şi vâltori de sânge cu ecou ce bate
În pereţi de clopot ceruit, să-noate
Au pornit; şi-n zarea zărilor s-au dus.
Şi s-a stins în minte ultimul meu gând.
Parcă-mi eşti alături încă. Până când?
Oh, dacă putea-voi iarăşi să-mi dezdoi
Amândoi genunchii, cred că peste noi,
Mie semănându-mi, soarele şi azi
Ar privi cenuşa unde-ncepi să cazi
Neclintit ca-n vară din decisu-i unghi.
Dar pământu-mi leagă fragezii genunchi.
3
Deci a venit şi toamna cu palele-i tristeţi
Şi curg încete frunze şi-s paşii mei înceţi,
Pe-arginturile minţii tresaltă întrebări,
Cum joacă pe icoană lumini de lumânări.
Şi îngheţate colburi pe vânt se zbat mereu.
Unui copil aseară i-au smuls înaltul zmeu,
Şi-atârnă astăzi zmeul de-un fir de telegraf
Atât de mort acolo şi zdrenţuit de praf.
Iar oamenii-s mai singuri mişcându-se-ntre ei,
Le-a pus pe feţe toamna un vineţiu polei
Şi se crispează râsul puţin câte puţin...
Studentei, de acasă i s-a trimis un vin,
Eu am băut dintr-însul. Era un vin modest,
Ca mămăliga bună, ca pâinea de sub ţest,
Şi m-am gândit ce doruri adânci, ce tandru rit
A curs, în clipocirea acestui vin, topit,
Şi ce reproşuri poate şi nedormite nopţi
Curg în lividul sânge al strugurilor copţi,
Şi vinul lăudându-l pleoapele mi-am strâns
Şi nebăgat de seamă în mine surd am plâns.
4
De ce-am crezut de-atâtea ori
Că-mi place-o floare numai dintre atâtea flori,
De ce-am crezut că o iubesc şi-apoi
Găseam o altă floare cu foile mai moi?
Oh, cât de largă-i lumea: iubind şi răspunzând
O caut şi o mângâi fir după fir, pe rând,
Fără să-ntreb vreodată de şi-a ivit doar mie
Gingaşa crizantemă întreaga ei tărie.
S-o am întreagă-n mine, mi-ajunge doar o dată
Gingaşa crizantemă să fie sărutată.
Mi-i dat de-aceea-n lume nicicând să nu fiu ram,
Ci alb noian de nour şi linişte să n-am.
5
Să observaţi că niciodată
N-am fost singur cu mine cum mulţi au crezut.
Tot ce-am iubit, niciodată
N-am mistuit într-al timpului paşnic trecut.
Tot ce-am putut să privesc
Mi s-a părut din cale-afară
De crunt ori dumnezeiesc -
Nu i-am dat voie să moară.
Sub zenit
Am să fiu fericit
Când cineva,
Descifrându-mi litera şi inima mea,
Va putea fi privit
Râzând, ori rânjind,
Ori plângând.
1
Mângâie-mi părul. Astăzi mi-i aspru şi sărat.
Aproape-ntotdeauna a fost la fel, îmi pare...
De colburi nins, cu vânturi şi ploi amestecat,
În zgura de la trenuri scăldat şi-n stropi de mare.
Ce larg mă simt şi lacom şi niciodată plin!
Sorb prin pupile lumea şi-n taină cu auzul,
Nepotolit ca-n faţa paharelor de vin
Ce-mi scapără-n mustaţă stropi limpezi ca hurmuzul.
Am strâns atâtea drumuri în mine ca pe-un ghem,
Tam-tamuri de copite în mine aspre sună,
Dar tot mi-i dor de ducă, spre mine încă chem
Acele panglici albe pudrate-n colb de lună.
Mă las purtat de focul aprins sub placa frunţii
Ca norii ce se lasă mânaţi de vijelii
Şi dornici să cunoască atingerea cu munţii,
Când trec prin brazi dau vamă şi rup din ei fâşii.
2
Am fost stup de pofte şi de miere,
Îmi frângeam spre stele-n clinchet un genunchi,
Gândurile, mâinile ridicau tăcere
Şi melancolie densă şi putere
Spre multiplicata faţă ce mă cere
Pentru veşnicie, pentru înviere -
Veveriţe albe lunecând pe trunchi.
Pentru ce acestea toate le mai spun?
Inima-mi, putea-voi astfel s-o îmbun?
Ai venit când toamna soarele-şi sugea -
Astfel niciodată n-are să-i mai sugă
Razele-i lucide. - Şi asemenea
Soarelui, plecasem pletele, a rugă.
Ai tras podul, poarta. Şi zidiri roşcate,
Crenelări severe, iederi în apus,
Închizând atâtea fumuri inelate,
Purităţi de pâclă strânsă sub lăcate,
Şi vâltori de sânge cu ecou ce bate
În pereţi de clopot ceruit, să-noate
Au pornit; şi-n zarea zărilor s-au dus.
Şi s-a stins în minte ultimul meu gând.
Parcă-mi eşti alături încă. Până când?
Oh, dacă putea-voi iarăşi să-mi dezdoi
Amândoi genunchii, cred că peste noi,
Mie semănându-mi, soarele şi azi
Ar privi cenuşa unde-ncepi să cazi
Neclintit ca-n vară din decisu-i unghi.
Dar pământu-mi leagă fragezii genunchi.
3
Deci a venit şi toamna cu palele-i tristeţi
Şi curg încete frunze şi-s paşii mei înceţi,
Pe-arginturile minţii tresaltă întrebări,
Cum joacă pe icoană lumini de lumânări.
Şi îngheţate colburi pe vânt se zbat mereu.
Unui copil aseară i-au smuls înaltul zmeu,
Şi-atârnă astăzi zmeul de-un fir de telegraf
Atât de mort acolo şi zdrenţuit de praf.
Iar oamenii-s mai singuri mişcându-se-ntre ei,
Le-a pus pe feţe toamna un vineţiu polei
Şi se crispează râsul puţin câte puţin...
Studentei, de acasă i s-a trimis un vin,
Eu am băut dintr-însul. Era un vin modest,
Ca mămăliga bună, ca pâinea de sub ţest,
Şi m-am gândit ce doruri adânci, ce tandru rit
A curs, în clipocirea acestui vin, topit,
Şi ce reproşuri poate şi nedormite nopţi
Curg în lividul sânge al strugurilor copţi,
Şi vinul lăudându-l pleoapele mi-am strâns
Şi nebăgat de seamă în mine surd am plâns.
4
De ce-am crezut de-atâtea ori
Că-mi place-o floare numai dintre atâtea flori,
De ce-am crezut că o iubesc şi-apoi
Găseam o altă floare cu foile mai moi?
Oh, cât de largă-i lumea: iubind şi răspunzând
O caut şi o mângâi fir după fir, pe rând,
Fără să-ntreb vreodată de şi-a ivit doar mie
Gingaşa crizantemă întreaga ei tărie.
S-o am întreagă-n mine, mi-ajunge doar o dată
Gingaşa crizantemă să fie sărutată.
Mi-i dat de-aceea-n lume nicicând să nu fiu ram,
Ci alb noian de nour şi linişte să n-am.
5
Să observaţi că niciodată
N-am fost singur cu mine cum mulţi au crezut.
Tot ce-am iubit, niciodată
N-am mistuit într-al timpului paşnic trecut.
Tot ce-am putut să privesc
Mi s-a părut din cale-afară
De crunt ori dumnezeiesc -
Nu i-am dat voie să moară.
Sub zenit
Am să fiu fericit
Când cineva,
Descifrându-mi litera şi inima mea,
Va putea fi privit
Râzând, ori rânjind,
Ori plângând.
BREXIT vs ROMEX
Exercitii in democratie.
de Dimitrie Grama
De ce exercitii in democratie? Oare
nu toata lumea stie ce inseamna "democratie",atunci cand acest cuvant
e pe buzele tuturor oamenilor. La gradinita, la licee si la universitati, la
piata, pe strada si la cafenea?
Oricine si oricand poate sa-si ceara "dreptul
democratic" si acest drept i se acorda, de cele mai multe ori, "in
principiu", deoarece fiecare dorinta, idee de dreptate, nazuinta, etc.,
are un cord umbilical in constitutii si coduri penale, in legi si regulamente
care nu separa negrul de alb, ci care protejeaza cenusiul.
Platon caracteriza Democratia ca o ordine social-politica
inferioara, corupta de vanitate, imoralitate si prostie si a plasat-o penultima
pe treapta sistemelor se stat. Dupa Democratie, ca un sistem si mai inferior si
mai ticalos, urma doar Tirania. Bine, ce stia saracul Platon acum aproape 2500
de ani? Acum noi stim totul si cei care stiu cel mai bine sunt tinerii nostrii,
care 75% din activitatea treaza, de zi, seara si chiar noapte, se antreneaza in
jocuri la computer. Acesti tineri sunt conectati universal, vorbesc aceiasi
limba si inteleg si judeca lumea inconjuratoare in mod asemanator in Franta,
Anglia, Suedia, Romania, USA, Chile si Ucraina. O judeca la fel, cu siguranta
si trufia tinerilor nemuritori si mai ales cu egoismul ingust si limitat al
lipsei de experienta. Lipsa de experienta de toate felurile in sistemul de
judecata socila-politic. Lipsa de cunostiinte istorice si filozofice a
tinerilor de azi, ai descalifica total in orice discutie constructiva in care
viitorul societatii umane este analizat.
Eram in Roamnia cand britanicii au avut renumitul
"Brexit" si au votat pentru iesirea Regatului Unit din Uniunea
Europeana. Vot democratic care a expus vointa maselor si nu pe cea a
politicienilor, oricare ar fi ei.
Pentru ca sa fie clar, politicienii sunt
"servitorii" poporului si nu invers! Dar in practica de toate zilele
si in felul in care functioneaza societatile noastr "democratice" e
invers.
La TV in Romania, o gramada de "experti" au sarit
ca arsi, condamand majoritatea britanicilor care au votat, in fond, tocmai sa
vada daca mai functioneaza "votul democratic" si astfel sa faca
cunoscut lumii ca mai exista vointa poporului si ca se mai poate folosi. De ce
atunci isteria unor politicieni, jurnalisti sau tineri romani, belgieni,
francezi sau germani?
DE CE? Nu ar trebui sa aplaudam cu totii faptul ca inca mai
exista "Democratie"?
Si in numele "democratiei", nu ar trebui ca
Uniunea Europeana sa faca tot posibilul ca acest exit al Regatului Unit sa fie
cat mai usor si cat mai folositor atat pentru UE cat si pentru Regatul
Unit?
De ce aceasta furie si condamnare? De ce amenintari cu
catastrofe economice si viziuni de razboi? A iesit UK si din NATO si se
pregateste sa atace Polonia, Franta si Belgia, asa cum a facut-o si in 1939?
Sau se tem germanii ca fara frica in san (creata de doua infrangeri in fata
englezilor), vor incepe al treilea razboi mondial?
Si daca toate aceste ironii ale mele sunt ridicole, atunci
de ce aceasta ura indreptata spre cei care doar au votat democratic ceva, dand
o lectie si un exemplu propriu in democratie?!
Mass-media europeana, incompetenta si corupta a instigat o
campanie de ura si de discrimare a unei majoritati, campanie bazata pe serie
intreaga de minciuni si de fantezii apocaliptice, cum ar fi "statistica
varstei". Spun jurnalistii ca majoritatea care au votat "Brexit"
sunt oameni batrani, pensionari (care, in fond, ar trebui ignorati sau
omorati), ignorand realitatea care arata clar ca la fel de multi tineri (cei care
au avut puterea sa se desparta de jocurile de la computer pentru jumatate de
ora!) au votat pentru Brexit. Tineri care, in ciuda educatiei indoctrinatorii
pro UE, si-au dat seama ca un sistem bazat pe totala supunere nu este un sistem
bun. Acei tineri care au vazut ca aproape 50% din tineretul grec sau aproare
40% din tineretul spaniol si italian, este in somaj. Acei tineri au votat
Brexit! Ceilalti, sunt masa cenusie, iresponsabila si indoctrinata care inghite
sabloane si consuma propaganda politica si propaganda dezgustatoare a unor
interese financiare meshine.
Imi aduc aminte ca in Roamania comunista a anilor 1950-60-70
si probabil ca in toate tarile din lagarul comunist, ni se dadeau ca exemplu
exploatarea si mizeria muncitorilor si mai ales a negrilor din USA si din alte
tari capitaliste. Exemple care sa ne intimideze, care sa ne sperie si care sa
ne scoata din cap iluzia unei alte societati mai bune.
UE ne ameninta si ne sperie acum ca daca "sistemul
european unit" se destrama, vom suferi cu totii mizerie, suferinte, cancer
si razboaie. Cu ce se deoasebeste propaganda UE de cea a sistemului comunism?
Adaugand la propaganda UE atributul democratiei, aceasta propaganda se
transforma automatic in Adevar?
In comunism, oricum, aproape fiecare stiam ca este
vorba de propaganda, de fals si de indoctrinare, pe cand acum aproape fiecare
crede orbeste in propaganda si de aceea indoctrinarea actuala este mai
virulenta si mai periculoasa! In numele "democratiei".
Mai mult decat oricand, lumea are nevoie de exercitii in
"Democratie" si unul din aceste exercitii este intelegerea la
adevarata ei valoare a actului de curaj civic dat de britanici noua tuturora!
D Grama, Gibraltar, Julie, 2016
- interviu cu dl. prof. univ. dr. Corvin Lupu -
L-am invitat
la o discuție pe tema ieșirii Marii Britanii din Uniunea Europeană pe dl. dr.
Corvin Lupu, profesor universitar de istoria relațiilor internaționale
contemporane și recente, cunoscut opiniei publice pentru abordările originale
ale domniei sale, dezbrăcate de haina propagandei de orice fel și pentru
libertatea de gândire și de exprimare a
ideilor.
Marius Albin Marinescu: Domnule profesor, cum ați primit vestea
ieșirii Marii Britanii din Uniunea Europeană? V-ați așteptat la acest
deznodământ?
Corvin Lupu: Am așteptat cu interes
rezultatul referendum-ului, convins că el exprimă nu atât voința populară, cât,
mai important orientarea politică a marilor planificatori de la Londra, care
sunt de conivență cu cei din S.U.A. Este o constantă a istoriei contemporane ca
marile decizii internaționale să fie luate de guvernanții de la Londra prin
punere de acord cu partenerii lor din S.U.A.
C.L.: Personal, știu că democrația/„democrația” nu
merge atât de departe încât decizii foarte mari, de relevanță istorică, să fie
lăsate la voia/„mâna” străzii. În aceste situații nu decid oamenii de la baza
societății, „stupid people”, ca să-l citez pe Brucan. Structurile adânci ale
statului au mijloacele necesare și experiența în domeniu pentru a face să fie
triumfătoare linia politică adoptată în spatele ușilor închise. Așa se
procedează. Neprofesioniștii și naivii trebuie să fie lăsați să creadă orice
altceva. Asta nu înseamnă că majoritatea britanicilor nu sunt pentru ieșirea
din U.E. Eu cred că majoritatea britanicilor chiar au vrut să iasă, dar
decidenții nu se pot baza pe asta. Ei își iau toate măsurile, din timp,
începând, de cele mai multe ori, cu sondaje manipulate de opinie pe care, cu
cât se apropie evenimentele, aduc cele două situații alternative la procente foarte
apropiate una de cealaltă, încât foarte ușor pot să încline balanța în favoarea
oricăreia dintre variante. Și în Marea Britanie institutele de sondarea opiniei
publice sunt influențate de serviciile secrete. Și la noi, în România, s-au
modificat de mai multe ori rezultatele scrutinelor, în conformitate cu
interesele acaparatorilor străini ai României. Așa a fost mai ales la
referendum-ul din noiembrie 2003 pentru modificarea Constituției, sau la alegerile din timpul celor zece ani ai
președinției Băsescu, când serverul de la Biroul Electoral Central a fost
deservit de firma NET CONSULTING, controlată de serviciile secrete ale S.U.A.,
desigur în cooperare cu serviciile secrete românești, care au fost puse sub
controlul consilierilor americani, încă de cu mulți ani în urmă. Rezultatul
alegerilor a fost inversat de câteva ori în România, ca să nu mai vorbim de
„ajustări”, care se produc, practic, permanent.
C.L.: Motivația principală, atât a politicienilor,
cât și la nivelul opiniei publice, a fost aceea că britanicii doresc să aibă o
țară independentă și să nu-și lase soarta la „mâna” deciziilor Comisiei
Europene. Este o aspirație firească, după părerea mea, naturală. U.E. a debutat
ca o organizație în rețea, așezată pe orizontală, cu primele ei state membre
aflate pe poziții de egalitate deplină. La începuturile comunității europene,
în perioada Comunității Europene a Cărbunelui și Oțelului și, apoi, a Pieței
Comune, Luxemburg, stat care este doar un oraș, avea la masa negocierilor
aceeași greutate cu Germania și cu Franța. Când s-a pus problema aderării la
U.E., statelor li s-a arătat „gazeta de perete” a intrării într-o structură
democratică de state suverane și egale în drepturi, în cadrul căreia se
promovează interesele tuturor, după care s-a trecut la promovarea unui sistem
organizațional supranațional piramidal, cuprinzând și o periferie internă, în
care se găsește România. Această aspirație de suveranitate nu este numai a
britanicilor. Elvețienii au anunțat că nu mai doresc să adere la U.E., practic,
din aceleași motive. Slovacii și cehii doresc și ei, în număr mare, greu
cuantificabil de către mine, un referendum de acest fel, iar mai nou, sunt
asemenea voci și în Franța. Mai departe s-a mers în Olanda, unde s-a dat
publicității un sondaj de opinie care arăta că majoritatea populației dorește
ieșirea din U.E. Suedia și Danemarca au și ele foarte mulți susținători ai
ieșirii din Uniune. Să nu uităm Austria, care a fost prima țară în pragul unei
asemenea decizii de ieșire din U.E., în primul deceniu al mileniului actual,
fiind nevoie de asasinarea lui Georg Heider, carismaticul lider al dreptei
austriece, cel mai popular austriac de la Hitler încoace, care a fost găsit
mort într-un „accident” de mașină, dar având capul străpuns de un fier. Este
cert că Uniunea Europeană scârțâie din toate încheieturile.
Aici intervine un aspect
important. Manifestându-se pentru suveranitate națională și pentru decizii
independente, euroscepticii se manifestă practic împotriva sistemului, care
este realmente, vorba lui Băsescu „ticăloșit”. Euroscepticii nu sunt „oi
negre”, cum sunt ei subtil și peiorativ proiectați de propaganda eurocraților
de la Bruxelles și de la București. Apoi, din punct de vedere economic, în
cadrul U.E. interesele Germaniei sunt pe primul loc, iar principalele decizii
sunt influențate cel mai mult de la Berlin. Marea Britanie dorește să-și decidă
singură soarta. Actualmente președintele Comisiei Europene, ca și cel al
Parlamentului European sunt etnici germani și acest lucru produce efecte.
Sângele nu se face apă…
Mai sunt și multe alte considerente, dar, în
concluzie, eu reafirm că votul din Marea Britanie este unul împotriva politicii
la nivel înalt din U.E., împotriva băncilor, împotriva marilor corporații
susținute de U.E., în general un vot antisistem, pe placul celor mai mici,
aflați în dispută cu cei mai mari. De data aceasta aspirațiile populare
majoritare, de la baza societății, au coincis cu acțiunea americano-britanică,
sprijinită tacit de Rusia și de China, de subminare subtilă și acoperită a
colosului economico-politic care este Uniunea Europeană. Istoria, regina
științelor umaniste, ne spune că de fiecare dată când Europa a fost în impas,
S.U.A. și Rusia au avut de profitat. Marea Britanie este mult mai aproape de
S.U.A. decât de Germania și de Franța.
M.A.M.: Domnule profesor, am văzut că Nagel Farage, principalul lider antieuropean
de la Londra, a declarat, printre altele, că „Grupuri de criminalitate
organizată țin în mâna lor țări precum România.” Ce părere aveți despre această
afirmație?
C.L.: Întrebarea dumneavoastră și, în general, acest
subiect ar necesita un răspuns aplicat, de altă dimensiune decât această
întrebare din cadrul unei scurte discuții. Pe scurt, vă spun doar părerea mea,
că Nagel Farage are dreptate. Ce este grupul miliardarului evreu George Sörös? Da, este un
grup dovedit de criminalitate organizată, care a întreprins atacuri
împotriva monedelor naționale ale unor state importante, care finanțează
grupări care să preia control politic care să fie folosit pentru acapararea
resurselor unor popoare etc. etc. Da, este un grup de criminalitate
economico-financiară indiscutabil, care și-a plasat oamenii și în administrația
centrală de la București. G.D.S.-ul creat de Brucan, cu Liiceanu, Pleșu, A.
Cornea, Renate Weber, Mariana Celac, Stelian Tănase, Tismăneanu, Patapievici
etc. a jucat un rol foarte mare în influențarea deciziilor ideologice în
societatea din România și în manipularea opiniei publice de la noi. Nu este
întâmplător faptul că majoritatea membrilor sunt minoritari etnici, mai ales
evrei, dar și țigani și unguri, cei folosiți preponderent în supunerea și,
adeseori în istorie, în îngenunchierea majorității etnice românești. Între
consilierii prezidențiali ai lui Băsescu și în actualul guvern sunt oameni
stipendiați de Sörös. Ce să mai vorbim de grupul criminal de conducere al
României care a generat o mie de morți după ce l-au arestat pe Ceaușescu și au
patronat o țară a asasinatelor politice. În unele cărți ale mele am dat o lungă
listă de persoane asasinate în România, după 22 decembrie 1989.
M.A.M.: Domnule profesor, nu cumva dăm prea mare importanță
rolului jucat de minoritarii etnici din România în ultimul sfert de veac?
C.L.: Nu domnule director, de altfel, încă din ziua
de 22 decembrie 1989, la conducerea României au fost aduși minoritarii. Fără
să-i înșirăm aici pe toți, este suficient să reamintim că primii doi președinți
au fost etnici minoritari, Ion Ilici Iliescu (bunicul dinspre tată, Vasili
Ivanovici, evreu din Rusia, iar mama țigancă), Emil Constantinescu (nume real
Kazbich, evreu din Basarabia), să mai reamintim că cele mai antiromânești lichidări
economice și înstrăinări, ca și decizii politice antiromânești le-au luat
prim-miniștrii minoritari etnici, evreul Petre Roman (mama îi spunea „Piotr”,
după cum simțea ea, evreică din Spania, iar tatăl se numea Ernst Neulander) și
țiganul Adrian Năstase. Guvernatorul Isărescu (numele vechi de familie este
Iser, evrei din Basarabia stabiliți la Drăgășani) a avut un rol decisiv în
înstrăinarea unei mari părți din tezaurul de aur al României, în înstrăinarea
băncilor românești (C.E.C. a fost salvat de Parlament, în ultimul moment și
dintr-o neglijență a lui Isărescu, care nu se aștepta la blocarea vânzării
C.E.C.-ului). După toate mizeriile pe care le-a săvârșit, a promovat un act
normativ prin care este scutit de răspundere penală, ceea ce este o mizerie
fără seamăn, pe de o parte, dar care exprimă conștiința acestor asasini
economici că locul lor este în fundul pușcăriei, sau, după caz, în fața
plutonului de execuție, pe de altă parte. Apoi, să nu-i uităm pe alții și alții
dintre minoritarii etnici care au contribuit decisiv la lichidarea a tot ceea
ce este românesc și la transformarea acestei țări într-o colonie jefuită „la
sânge”, atât de baza materială, de resursele naturale, cât și de resursa umană.
Astăzi, în punctele cheie, președinte, prim-ministru, directorii SRI și SIE,
guvernatorul B.N.R. sunt tot minoritari etnici, „la vedere”, sau deghizați în
români. Oricum, aceștia au demonstrat că nu sunt români nu numai de sânge, dar
nici de simțiri, promovând sau acceptând promovarea de măsuri antiromânești de
multiple feluri. Discursul lor, acțiunile lor, nu sunt cu nimic racordate la
nucleul vital al națiunii române, preocupările lor fiind acelea ca nu cumva
interesele străine din România să fie afectate, nu cumva ca România să calce pe
urmele statelor care își apără interesele naționale reale (Polonia și Ungaria,
în primul rând, dar și Grecia, Bulgaria, Cehia și Slovacia, în al doilea rând)
etc.
Poate v-am surprins cu
discursul meu radical, dar situația României euro-atlantice și a românismului
este una excepțională, în sens negativ și într-o atare situație, discursul nu
poate fi nici neutru, nici domol, nici indiferent. Eu nu sunt politician, nu
sunt diplomat, nu sunt aservit puterii ticăloșite și de aceea vorbesc
liber.
M.A.M.: În noile condiții create de ieșire a Marii Britanii din
U.E., cum vedeți evoluțiile viitoare de pe continent?
C.L.: Uniunea Europeană
este o organizație supranațională care are un caracter istoric, trecător. Eu nu
mă aventurez în predicții privitoare la cât va mai dura U.E. Viitorologia nu
este știință, după părerea mea, chiar dacă se bazează uneori pe analiza unor
realități din trecut și din prezent, dovedite științific. Dan Voiculescu, fost
ofițer la I.C.E. Dunărea a fostei Securități și fost director la „Crescent”,
locuri de unde aveai acces la informații de primă mână, spune din pușcărie că
pentru țările din fostul „bloc” sovietic termenul de prezență în U.E., gândit
în 1989, se apropie de final. Oricum, cei care au prezentat integrarea
europeană ca pe un „proces ireversibil” ne-au manipulat. Este cert că întregul
proces al globalizării nu este altceva decât lupta S.U.A. și a unor aliați ai
săi pentru dominație mondială, restrânsă tot mai mult în ultimul deceniu și
jumătate. Lumea unipolară din vremea lui Gorbaciov și a lui Elțîn, când S.U.A.
rămăsese singura supraputere a luat sfârșit. Rusia alături de China, cu
partenerii lor din Shanhai-5 și B.R.I.C.S. își întinde influența asupra unor
părți tot mai întinse de pe Glob. Lumea a redevenit bipolară iar sfera de
influență a S.U.A. se restrânge la teritoriile negociate la sfârșitul celui de
al doilea război mondial. Acele înțelegeri sunt foarte trainice. Ele au fost
încheiate pentru eternitate. De aceea, la Malta, în 2-3 decembrie 1989,
președinții S.U.A. și U.R.S.S. nu au putut încheia decât un acord verbal,
tratatele lor mai vechi interzicând modificarea înțelegerilor. Ei pot face alte
înțelegeri, dar nu le pot modifica pe cele vechi. Pe pagina sa de Facebook
președintele Putin a afirmat că înțelegerile sovieto-americano-britanice au
fost foarte bine făcute, doar că la Moscova au fost doi trădători, sugerând că
unul le-a stricat și altul a respectat stricăciunile, dar că Federația Rusă
actuală nu mai vrea să recunoască ce au făcut trădătorii. Deci, lucrurile se
complică…
Savanții sociologi și psihologi au arătat cu
claritate că în era globală conștiința națională nu dispare. Deci, Homo europeus, homo mondialus sunt niște „făcături” de etapă din acest efort
eșuat de globalizare integrală. De altfel, comuniștii leniniști și staliniști
au inițiat și ei „internaționalismul proletar”, internaționaliștii sovietici
acționând în aceeași direcție de dominație mondială, ca și judeo-americanii de
astăzi. Comuniștii aspirau și ei la „omul nou”, tot un fel de homo europeus și la răspândirea puterii
lor pe tot Globul.
M.A.M.: Vedeți o legătură între eforturile de globalizare și criza
refugiaților și imigranților?
C.L.: Este clar că frâna principală în calea
globalizării (dominației mondiale judeo-americane) ținta prioritară a
distrugerii națiunilor este Europa, cea asupra căreia se exercită autoritatea
judeo-americană în cea mai mare măsură. Chiar și această aducere a milioane de
musulmani peste popoarele europene, cu forța, prin abuz, face parte tot din
proiectul de distrugere a națiunilor europene, nucleele naționale și
naționaliste fiind cele care salvează națiunile și etniile majoritare. Pe
măsură ce Franța, învinsă total în al doilea război mondial, a fost refăcută de
americani a fost dată pe mâini evreiești și iată că astăzi poporul francez a
fost invadat de milioane de tot felul de negrii, galbeni, musulmani etc. al
căror loc ar trebui să fie în țările lor, nu în Europa. Desigur situația
aceasta este și un revers al unei medalii vechi: șase dintre statele vest
europene au stăpânit imperii coloniale care acopereau cea mai mare parte din
Globul pământesc. Sute de ani, colonialiștii europeni au jefuit coloniile,
lăsându-le sărace și înapoiate, cu mici elite slugarnice și profitoare, cu
ajutorul cărora au perpetuat transferul de prosperitate spre Europa. De aici
sunt și decalajele. Unii au muncit să-și asigure cele necesare, iar alții au
jefuit coloniile. Acum, aceștia, într-adevăr ar avea obligația morală să-i
primească la ei pe cetățenii fostelor colonii pe care le-au jefuit și
sărăcit.
Revenind la întrebarea dumneavoastră, eu sunt de
acord cu Donald Trump care a spus că britanicii „și-au luat țara înapoi”. Cred
că în viitor acest proces de destrămare a U.E. va continua și vor ieși și alte
țări din Uniune. Problema recunoașterii largi a eșecului proiectului U.E. este
doar o chestiune de timp. Din păcate, deocamdată nu văd decât mesaje
unidirecționale la diriguitorii politici ai României și la propagandiștii
regimului de la Bruxelles din România. Cea mai arogantă și evident
nedemocratică, care arată adevărata față a lui Mugur Isărescu este declarația
B.N.R. care își exprimă speranța că Parlamentul Marii Britanii va ignora
referendum-ul! Din punct de vedere politic, din perspectiva acestui regim
politic, declarația ar trebui să atragă destituirea imediată a lui Isărescu ca
dușman al democrației. Cum să ignori voința unui popor? În fine, eu vorbesc
teoretic, pentru că, practic, voința poporului român este manipulată și
ignorată permanent, ceea ce Isărescu și știe și face.
Printre rânduri și din informațiile mele, constat că
există o preocupare ca România să fie menținută în chingile care o fixează la
cheremul corporațiilor internaționale care îi sug resursele naturale și umane,
o mențin în sărăcie, exportă ilegal profitul, plătesc statului român un minim
de taxe și impozite și obțin facilități maxime de la administrația României.
M.A.M.: Cum vedeți dumneavoastră ieșirea Marii Britanii din U.E.
din perspectiva României?
C.L.: Nu cred că România va fi afectată în bine sau
în rău de ieșirea Marii Britanii din U.E. Cât despre cetățenii români de acolo,
nici ei nu vor fi afectați. Ei sunt fie specialiști de valoare, fie muncitori
care se vând ieftin. O forță de muncă calificată și ieftină vrea oricine. La
așa ceva nu renunță nimeni. Copii români minunați au plecat în Anglia. Nu se
vor mai întoarce. Este o pierdere genetică colosală. Pleacă valorile și tinerii
capabili și rămân să procreeze mediocrii și slabii. Aceasta este cea mai mare
problemă a etniei române pe care opinia publică, mereu neatentă, nu o percepe
la adevărata ei valoare. Ar fi bine ca mulți dintre tinerii de etnie română
care se află în Marea Britanie, rămași fără burse de la guvernul britanic, să
se întoarcă în România. Cred că este nevoie de urgență să se ia măsuri, chiar
împotriva voinței Comisiei Europene, în favoarea încurajării cu măsuri
importante a revenirii românilor de valoare în România, fie ei muncitori sau
intelectuali. Dar guvernanții de la București, aserviți străinilor, poartă
grija românilor plecați în lumea largă și îi neglijează grav pe cei rămași în
țară, determinând continuarea exodului, sau încurajându-l direct, cum a făcut
Băsescu care le-a spus să plece. Cât despre țiganii cerșetori și infractori, pe
aceia, posibil și probabil, ni-i vor trimite nouă înapoi, ne vor certa pentru
ei, cerându-ne să îi integrăm, cum a făcut Sarkozy când trimitea la București
avioane întregi pline numai cu țigani. Ulterior, mulți dintre ei s-au întors în
Franța unde spuneau că „sărăcia-i mai bogată”.
Pe de altă parte, România are alte probleme. Ea
trebuie să aibă proiecte alternative de multiple feluri și nu prea are cine să
le facă. Consilierii români și străini de la Cotroceni, SRI, SIE și de la
guvern sunt aserviți unor forțe străine. România trebuie să se elibereze de
stăpânirea străină și să ajungă să ia cea mai mare parte din decizii singură,
în conformitate cu propriile interese. Are modele foarte bune, în primul rând
vecinele noastre, Ungaria și Polonia, state-model în ceea ce privește
promovarea intereselor naționale. Dar, desigur, minoritarii care conduc la
București nu vor face treaba aceasta. Deci, ne rămâne să așteptăm sau să
acționăm pentru vremuri mai bune, când românii vor decide ei, nu minoritarii
sau români jidoviți.
A consemnat Marius Albin
MARINESCU
Deşteapă postare! Prin conţinut.
RăspundețiȘtergere