Jawaharlal Nehru
(14 November 1889 – 27 May 1964)
***
Jawaharlal Nehru și Crearea
Indiei Moderne
13 noiembrie 2014
Sunt onorat să rostesc cea de-a 46 Prelegere Memorială
Nehru organizată cu ocazia celei de-a 125-a aniversări a nașterii lui
Jawaharlal Nehru. Sunt recunoscător D-nei Sonia Gandhi, Președintă, și
Administratorilor Fondului Memorial Jawaharlal Nehru pentru această invitație.
Nu este ușor, într-o scurtă conferință, a face dreptate
remarcabilei vieți a lui Jawaharlal Nehru, ca și contribuției sale în crearea
unei Indii moderne. Mă voi strădui totuși astăzi să acopăr pe scurt unele din
vederile sale, acțiunile sale și moștenirea lăsată în urmă.
Îm mai, acest an, India a văzut un transfer pașnic al
puterii de la o formație politică la alta, pentru a opta oară din 1952. În 24
septembrie 2014, Misiunea Martie lansată de Indian Space Research Organization
a intrat pe orbită spre planeta roșie. În 2008, India și Statele Unite au
încheiat un Acord Nuclear Civil, care a recunoscut India ca Stat cu tehnologii
nucleare avansate și a adus India în principalul flux nuclear internațional.
Ceea ce am citat mai sus sunt trei importante, dar
diferite, momente din istoria recentă a Indiei. Dar, un fir comun care străbate
printre ele și ceea ce ele ilustrează dramatic este cum moștenirea lui Nehru nu
e chiar intactă, ci continuă să conducă India zilei moderne către noi cote ale
realizării.
Serviciile
lui Nehru pentru India sunt remarcabile. El este una din marile figuri ale
timpurilor noastre. Nehru a avut o viziune clară asupra cum va trebui să arate
India modernă și și-a propus să realizeze visurile sale prin construirea unor
stâlpi puternici care să suporte tânăra națiune. Dacă India este o națiune vibrantă
astăzi, aceasta este datorită fundațiilor așezate de el. Dacă India a devenit a
treia cea mai largă economie din lume în termenii Purchasing Power Parity (Paritatea puterii de cumpărare), este
datorită proiectelor multifuncționale, întreprinderile din sectorul public și
instituțiile de învățămînt superior stabilite de Nehru, precum și procesul de
planificare sistematică inițiat de el. Dacă India este azi socotită printre
națiunile avansate tehnologic ale lumii este grație promovării de către Nehru a
temperamentului științific și lanțul de laboratoare științifice pe care le-a
construit în toată țara. Nehru este cel care ne-a adus dintr-o economie
înapoiată și dependentă la puterea emergentă care suntem astăzi. El este cel
care a echipat indienii cu încrederea și abilitatea de a asigura că țara
noastră obține locul drept și onorat printre țările conducătoare ale lumii.
Contribuția lui Jawaharlal Nehru la mișcarea de eliberare
a fost unică. Sfârșitul Primului Război Mondial a văzut deșirarea imperiilor majore
rulate de Kaiser, de Calif, de Țar. În India, 1917 a văzut Home Rule Movement
(mișcarea guvernării acasă) sub conducerea Dr. Annie Besant. Jawaharlal Nehru,
încă în anii săi 20 și-a început cariera politică fiind unul din secretarii
asociați ai Ligii Home Rule din Uttar Pradesh, cu tatăl său Motilal Nehru ca
Președinte. Jawaharlal Nehru a plonjat atunci în mișcarea Non-Cooperării
lansată de Mahatma Gandhi și a mers în închisoare în 1921. După aceea, Nehru a
continuat să fie în rândurile fruntașe ale mișcării de eliberare. El a devenit
Președintele Congresului, la vârsta de 40 de ani, în Lahore Congress din 1929.
Transferul bastonului de la tată – Motilal Nehru, care prezida sesiunea
Congresului la Calcutta în 1928 – nu a fost doar simbolic. În adevăr a însemnat
un veritabil transfer de leadership al Congresului către tânăra generație.
Lahore Congress a declarat „Purna Svaraj” ca țel al său și a autorizat
Mișcarea Nesupunerii Civile. Nehru a devenit apoi Președinte al Congresului în
Sesiunea Lucknow din 1936, în Sesiunea Faizpur în 1937 și de multe alte dăți.
Cu mult înainte ca eliberarea din stăpânirea străină să
devină o realitate, Jawaharlal Nehru, ca Președinte al Congresului Național
Indian, a declarat în 1936 că obiectivul ultim al Indiei era stabilirea unui
„stat democratic”, „deplină democrație” și „o nouă ordine socială și
economică”. Nehru a popularizat, de asemenea, cererea pentru o Adunare
Constituantă care să redacteze Constituția Indiei și a făcut din aceasta o
problemă centrală în alegerile provinciale din 1937.
Nehru a înregistrat în total 3262 de zile în timpul
luptei pentru libertate, cu 1040 de zile în timpul Mișcării Quit India ca cel
mai lung răstimp. În această perioadă a scris manuscrisul celor 1200 de pagini
al The Discovery of India, pe când era sub arest în Ahmednagar Fort. A
fost scris cu mână fluentă, folosind hârtie rechiziționată în timpul
războiului, fără tăietură, greșeală sau corectură. Nehru a fost prodigios
productiv în termenii scrisului și gândirii de-a lungul diferitelor perioade de
întemnițare. După cum se știe, Glimpses of World History (Priviri asupra
istoriei lumii) a fost scrisă de el în 1934, bazat pe 196 de scrisori scrise
tinerei sale fiice, Indira, din diferite pușcării. El a acoperit în aceste
scrisori întreaga istorie a umanității din anul 6000 B.C., până la scrierea
acestor scrisori, folosind numai notele sale personale, fără nicio referință
din cărți.
Pasiunea intensă a lui Nehru pentru libertatea Indiei
poate fi văzută în cuvintele din aprilie 1942: „Vrem mult. Apetitul nostru
pentru libertate este insațiabil. Suntem flămânzi de ea și gâturile ne sunt
uscate de sete”.
Stabilirea deplinei democrații parlamentare în India a
fost un pas crucial în istoria de-colonizării. Nehru a jucat un rol central în
modelarea procesului prin care guvernele reprezentative limitate date de
britanici în doze progresive au fost transformate în instituții vibrante și
puternice, pe potriva geniului indian. Democrația, pentru Nehru, însemna un
sistem politic responsabil și responsiv, guvernând prin consultare și discuție.
Era în el ceea ce biograful său, S. Gopal, numește: „un miez de granit al unui
angajament intelectual și moral pentru valorile democratice”.
Trecând Rezoluția 'Obiective' prin Adunarea Constituantă, Nehru observa,
„Orice sistem de guvernământ am stabili, aici, trebuie să fie pe potriva
temperamentului poporului nostru și să fie acceptabil pentru el”. Nehru a
stabilit practici și precedente sănătoase ca Leader of the House în Parlamentul
Provizoriu din 1950 și în prima, a doua și a treia Lok Sabhas, din 1952 în
1964. El a tratat Parlamentul cu mare respect și a stat răbdător în lungile și
adesea obositoare dezbateri, ca un exemplu pentru colegii săi și parlamentarii
tineri. Vorbea fluent în Parlament și-l folosea ca forum pentru a-și disemina
vederile în public.
Nehru a promovat franc discuțiile pe subiecte de
importanță în Camerele Parlamentului și nu a apreciat uzul interesului public
drept motiv de a nega informația. Nehru era conștient că lipsa unei Opoziții
stabilite denotă o slăbiciune semnificativă în sistem. El a spus: „Eu nu vreau
ca India să fie o țară în care milioane de oameni să spună 'da' unui
om, vreau o puternică opoziție.”
Cele mai multe Sesiuni Parlamentare din timpul primei
până la a treia Lok Sabha au fost devotate discutării legislației, bugetului,
Planului și problemelor legate de bani și finanțe. Volumul tranzacțiilor
financiare în acele zile era foarte slab. În fapt, Jawaharlal Nehru a comentat
odată, în glumă, că bugetul Guvernului Indiei este mai mic decât bugetul
Corporației Municipale New York. Dar aceasta n-a împiedicat Membrii
Parlamentului de a avea dezbateri pline pe varii probleme financiare, în
special Planurile de Cinci Ani.
Nehru a întâlnit frecvent liderii opoziției pentru a
schimba idei asupra problemelor cruciale și cerea miniștrilor săi să primească
întrebări de sondaj și dezbateri. Chiar și așa, nu exista un partid formal de
opoziție. Nehru a dat cel mai mare respect liderilor Opoziției, ca Dr. Shyama
Prasad Mukherjee, Shri Hiren Mukherjee, Shri H. V. Kamath, Shri A. K. Gopalan
și Shri Ashok Mehta, din care toți au fost membri ai Lok Sabha. Shri Atal
Bihari Vajpayee a fost ales în a doua Lok Sabha, și Dr. Ram Manohar Lohia, care
a devenit membru al celei de-a treia Lok Sabha, de asemenea au primit de la
Nehru specială atenție.
Nehru era interesat cu pasiune de Question Hour și a fost
mai mereu prezent în timpul Orei. Nehru a fost atent la nevoia de a prezerva și
proteja drepturile și privilegiile membrilor. Era special ca demnitatea și prestigiul
Camerelor să fie păstrate în orice moment.
Nehru a avut o extraordinară credință în capacitatea
poporului sărac, analfabet de a înțelege probleme și a exercita alegeri
motivate. El nu a făcut uz de scuza partiției țării și violențele comunale ce-au
urmat, ori de influxul de refugiați, pentru a amâna alegerile. Dimpotrivă, el
era nerăbdător să meargă la oameni, și nefericit că alegerile nu s-au putut
ține mai devreme. În campania pentru primele Alegeri Generale din 1951-52,
Nehru personal a călătorit vreo 25.000 de mile și s-a adresat la în jur de 35
de milioane de oameni, ori o zecime din populația de atunci a Indiei. El a
educat oamenii despre valoarea sufragiului adult și datoria lor de a-și
descărca votul lor de drept cu responsabilitate.
Nehru a fost secular până în miez. Când scriitorul
francez Andre Malraux l-a întrebat pe Nehru, târziu în viață, care a fost cea
mai grea misiune a sa, el a răspuns, „crearea unui stat just prin mijloace
juste, cred...” Și, după o scurtă pauză, „Poate crearea unui stat secular
într-o țară religioasă, în special când religia sa nu se întemeiază pe o carte
inspirată.” Aceasta a fost datorită eforturilor consistente ale lui Nehru ca
India să se stabilească ea însăși ca stat secular cu drepturi egale pentru
toți, fără deosebire de afilierea lor religioasă.
Nehru a dorit intens ca femeile să joace rolul lor ca
cetățeni egali în națiune. Spre deosebire de Occident, femeile din India au
dobândit dreptul de a vota în același timp cu bărbații, un țel pronunțat de
către Congres încă în 1928. El a spus într-un discurs la Kalyani în 1954:
„Femeile Indiei trebuie să joace un rol adecvat în construirea țării. Fără ele,
țara nu poate face progres rapid. Starea progresului țării poate fi cunoscută
prin condiția femeilor sale deoarece ele sunt făcătoarele poporului țării.”
Deznodământul celui de-al doilea Război Mondial a văzut
globul despicat între două blocuri de putere rivale, Est și Vest. Pentru India,
și mai mult pentru Nehru, care, ca Prim Ministru, a deținut portofoliul afacerilor
străine pentru șaptesprezece lungi ani, stând în afara blocurilor militare și a
alianțelor, a fost esențială menținerea libertății de acțiune pentru născândul
Stat Indian. Nehru a refuzat să accepte asistență sub Planul Marshal pentru a
nu compromite independența Indiei în problemele politicii străine. Politica lui
Nehru de non-aliniere nu a însemnat echidistanță ori izolaționism. Ea a
însemnat independența judecății și a acțiunii. Nu a fost o politică pasivă, ci
pro-activă și dinamică, prin care India a fost puternic anagajată în
obiectivele Națiunilor Unite și a făcut tot posibilul pentru pacea lumii. Nehru
nu a vrut să implice India în conflictul pe care îl purtau, sau să devină adept
al taberei vreunui grup.
Încă din 1946, India a trecut o rezoluție în Adunarea
Generală a Națiunilor Unite condamnând discriminarea rasială în Africa de Sud.
India a trimis trupe de menținere a păcii în Fâșia Gaza și Congo. India a fost
un neobosit militant împotriva armelor nucleare și a testării lor în oceane și
în atmosferă. Ea a jucat un rol important în concluzia Tratatului de
interzicere parțială a experiențelor nucleare, din 1963. Astăzi, când Războiul
Rece a trecut în cărțile de istorie, trebuie ținut în minte că politica străină
a lui Nehru a fost înrădăcinată în sănătosul și consistentul principiu 'India
first' (India
întâi).
India a emers din stăpânirea colonială ca o țară mai mult
agrară. Agricultura a fost virtual stagnantă timp de jumătate de secol și rata
creșterii economice a fost de sub un procent. Față de acest sumbru fundal,
primii cinci ani au văzut o creșetere a GDP (PIB) estimată la 4 procente și 2
procente per capita (față de 0,1 procente în anii 1900-47). Aceasta a fost o
cotitură și India a fost la egalitate cu economiile timpului, înaintea Chinei,
Regatului Unit și Japoniei.
Președintele Congresului, Subhas Chandra Bose, a
înființat în 1938 un Comitet al Planificării Naționale, cu Jawahar Nehru ca
președinte. Jawaharlal Nehru a inclus în el nu doar politicieni, dar și oameni
de știință, economiști, oameni de afaceri și industrialiști. Planificarea a
fost văzută de Nehru ca un vast efort național și nu doar o sarcină a Comisiei
de Planificare. Binecunoscutul economist P.C. Mahalanobis a descris abordarea
nehruviană a planificării ca fiind 'calea de mijloc' (middle
way) sau cărarea de mijloc (middle path). Economia mixtă și Bogăția statului au
emers după aceea ca importante concepte. Înființarea Comisiei de Planificare,
apariția sectorului public, a reformelor pământului, a regulilor monopolului
industrial, a comerțului de stat, au fost toate rezultatul inițiativelor
multifațetate ale lui Nehru. De asemenea, Nehru a divizat instituția
Consiliulului Național al Dezvoltării (NDC), pentru a asigura consensul
național și inter-regional asupra dezvoltării programelor. NDC a fost descris
ca un exemplu de federalism în acțiune.
Nehru a orientat țara pe calea socialistă, incluzând în
Constituție Principiile Directive ale Politicii Statului. A fost la istorica
Avadi Session a Congresului Național Indian în 1955, când Congresul a dat el
însuși, formal, credo-ul modelului socialist al societății. Sesiunea a coincis
cu lansarea celui de-al Doilea Plan de Cinci Ani. De atunci înainte, utilizarea
viguroasă a resurselor, rapida industrializare și realizarea distribuției
echitabile au devenit prioritățile națiunii.
Nehru a fost criticat, cu ani mai târziu, pentru a fi
asigurat întâietate guvernului în problemele economice. Aceste politici trebuie
totuși văzute în contextului timpului lui Nehru. Formarea capitalului într-o
societate exploatată timp de 190 de ani a fost o sarcină uriașă, care nu putea
fi lăsată numai sectorului privat. Planificarea a ajutat alocarea resurselor
insuficiente în concordanță cu prioritățile naționale. Relativul merit al
economiei reglementate a fost acceptat pe scară largă în acele zile.
Eforturile lui Nehru nu au strangulat inițiativa privată.
Sectorul privat a continuat să joace un rol important, în special în
agricultură și industriile mici și mijlocii. În fapt, pe durata zilelor
timpurii ale independenței, chiar sectorul privat a suportat ideea unui rol
cheie al guvernului în crearea creșterii economice. Mai mult, multe companii
din sectorul privat au primit sprijin puternic de la instituțiile financiare
din sectorului public, permițându-le să se transforme în giganți domestici din
domeniile respective.
Discursul lui Nehru la inaugurarea barajului Bhakra
Nangal încă rămâne în memorie ca unul din cele mai fine dintotdeauna. „Pentru
mine, templele, gurdwaras, bisericile, moscheile de astăzi sunt aceste
locuri unde ființele umane muncesc pentru beneficiul altor ființe umane, al
umanității ca întreg. Ele sunt templele de astăzi. Mă simt mai mult, dacă pot
folosi cuvântul, conștient religios când văd aceste mari lucrări, decât când
văd oricare templu pentru cultul pur. Acestea sunt locurile de cult, pentru că
aici divinizăm ceva; construim indieni; construim milioanele Indiei și astfel
aceasta este o misiune sacră”.
Investițiile în oțel și îngrășăminte, baraje
hidroelectrice și topitorii de aluminiu au avut peste tot efect asupra
economiei. Ratele de creștere în agricultură între 1950-65 au fost în medie 2,6
la sută, mai înaltă decât toată prima jumătate a secolului 20 în India. S. Gopal
a rezumat realizările lui Nehru după cum urmează: „El a consolidat o națiune, a
instruit-o pentru democrație, a construit un model pentru dezvoltare economică
și a pus țara pe calea creșterii.”
Nehru credea că prejudecățile de castă, bigotismul religios,
inegalitățile sociale etc. ar putea fi eliminate numai prin dezvoltarea unui
spirit științific în relațiile sociale și obiceiurile mentale ale noastre.
Împreună cu realizarea științifică, au fost egal importante dezvoltarea unui
cadru științific al minții și un obicei științific de a gândi. Știința a fost
nu numai o căutare a adevărului, dar a însemnat și îmbunătățirea omului. A fost
adoptată de guvern o Politică a Științei și s-au înființat laboratoare
științifice în toată țara. Au fost stabilite Institute Indiene de Tehnologie
spre a nutri mâna de lucru în inginerie. Disciplinele de frontieră precum
spațiul și energia atomică au intrat în supravegherea personală a Primului
Ministru.
Azi tindem să luăm drept garantată democrația noastră
parlamentară. Trebuie totuși avut în minte că, în multe noi națiuni
independente, prima generație a liderilor naționaliști au concentrat toată
puterea în propriile lor mâini și au fost succedați de conducători militari.
Jawahar Nehru și alți părinți fondatori au fost cei care au asigurat ca, la
cucerirea independenței, puterea să fie transferată către poporul Indiei prin
adoptarea Constituției și alegeri libere și echitabile regulat.
În timpul independenței, s-a crezut extensiv că India va
luneca repede în autoritarism și se va prăbuși. India s-a consolidat ea însăși
în dificilii ani formativi ai făuririi națiunii datorită puternicului și
stabilului sistem al democrației parlamentare stabilit de Nehru.
Provocarea cu care s-a confruntat India și succesul ei au
fost bine descrise de fostul Prim Ministru al Britaniei, Sir Anthony Eden.
Citez: „Din toate experimentele de guvernare, care au fost încercate de la
începutul timpului, eu cred că aventurarea indiană în guvernarea parlamentară
este cea mai captivantă. Un vast sub-continent tentează aplicarea unui sistem
de democrație liberă pentru zecile, miile, milioanele sale. Este un lucru brav
a încerca să faci aceasta. Aventura indiană nu este o palidă imitație a
practicii noastre acasă, ci o reproducere magnifiată și multiplicată la o scară
cum noi n-am visat niciodată. Dacă reușește, influența ei în Asia este
incalculabilă în bine. Oricare ar fi rezultatul, noi trebuie să-i onorăm pe cei
ce l-au încercat.”
Nehru, întrebat odată care va fi moștenirea lui pentru
India, a replicat: „Să sperăm, sunt patru sute de milioane de oameni capabili
să se guverneze ei înșiși.” În cuvintele lui S. Gopal,
„Realizată împotriva unor sorți descurajanți, democrația
indiană – sufragiul adult, un Parlament suveran, , o presă liberă, un judiciar
independent - este cel mai durabil monument al lui Nehru.”
Viața și viziunea lui Nehru, luptele și realizările sale
au fost nu mai puțin decât epopee. Dar cea mai prețioasă moștenire a sa pentru
noi sunt spiritul și practica democratice ale unei politici investite în
suveranitatea poporului. Maniera în care 66,4 la sută din puternicul nostru
electorat de 834 de milioane și-au exercitat votul, în recentele alegeri, în
ce-a de-a 16-a Lok Sabha, este cea mai bună validare a eforturrilor lui Nehru
în privința de mai sus.
Democrația și-a înfipt rădăcini adânci în India și a
supraviețuit împotriva unor enorme decalaje mulțumită administrării țării de
către Nehru în anii timpuri. Fiecare din instituțiile noastre - de la
judiciarul independent și presa liberă la legislaturi și Comisia Electorală -
poartă amprenta lui Nehru. Privind înainte, noi trebuie să împrospătăm din nou
imperativul protejării și întăririi instituțiilor și practicilor noastre
democratice. Ele pot fi imperfecte, dar reprezintă cel mai bun pas înainte pentru
națiunea noastră, așa cum avansăm constant în cel de-al 21-lea secol.
Închei această prelegere memorială salutând și plătind
umilele mele respecte lui Jawahar Nehru, Piatra Scumpă a Indiei. India este
ceea ce este astăzi datorită lui Nehru, viziunii și dedicației sale de-o viață
întru națiune. Să celebrăm moștenirea sa și să luăm inspirație din viața sa
spre a duce națiunea noastră spre o glorie tot mai mare.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu