vineri, 10 februarie 2012

Å¢ARA ROMICA




George Anca




Å¢ARA ROMICA 



Sfinții din raiu să gată să-ajute
Muntenilor; Florescul mai spune
De-a lui Vlad biruințe făcute.
Curtea măiastră, prin o minune,
Piere ca dracul de crucea sfântă.
Lui Parpangel rău cărțile-i cântă.( Cântecul a IV)
Pieirea curţii măiestre, drăceşti, ori, în replică: piere ţara; vaporozitatea alegorică a Romicăi, turmentându-şi Orfeul ei argintar, aproape uitând-o în armura lepădată magic de eroul Arginean, doar nu Ahile. Numai parodie, batrachoi-sechia-lock remaicontorizate. Yana întâi apoi yudha în Ramayana şi Eneida, război continuu în Iliada şi Ţiganiada: mock-heroic, picaresc, burlesc, satiric, parodic, latin macaronic etc.
De sfinți ce cânta psalmi ș-antifoane
L'întrebară: „Ce-È›i e, Spiridoane?"
„O! (zisă) Dar' nu vedeÈ›i ce-mi este?
Perit-au Țara mea Romănească!

*
Unii striga că pentru o fată
A unui ciurariu nu să cuvine
Să zăbovească tabăra toată,
Alții răspundea că fieștine
Datoriu e păn' atunci să rămâie,
Păn' să va ști de-i Romica vie...
*
Așa Vlad urmând oștii cei mare
Turcești, ordiilor despărțite
Neașteptat înainte le sare
De prin locuri ascunse, dosite,
Ș-atâta știe-a-i zătigni de bine,
Cât nici măcar unul viu rămâne."

Florescul fârșind lunga poveste
Mearsă, fiind târziu după cină,
Iar' Parpangel după a neveste
Sale-urmă-în zădar, caută, suspină;
Deci plin de necaz că n-o găsește,
Se cùlcă pe un pat ș-ațipește.

Însă lucrul cel mai de mirare
Este că bietul țigan, aice,
Unde să culcasă-în supărare,
Află' zioa cea mai de ferice,
Fiindcă-a doao zi dimineață
Să trezi la Romica sa-în brață.

Dracu nu doarme! cine-întii zisă,
Bine-o nimeri...! că așa este:
Pănă noi durmim cu geana-închisă,
El turbură fete și neveste
Și-osăbite feliuri de năluce,
În vis și-în aievea le aduce.

Nu știu cum să tâmplă de-astă dată
(De bună samă prin gevolie!)
Că Romica era culcată
ÃŽntr-acel pat È™-aceaiaÈ™ chilie
Unde se culcasă Parpangel
Asară, mâhnit ca vai de el.
*
S-ápără ca când nu i-ar fi voia
Ș-apărându-să-îl strânge la sine.
Ce-i de-a face când vine nevoia
Pe om? Voi știți, dragi neveste, bine
Că la-împrejurări cum este-această,
Totdeuna vi să tâmplă năpastă.

Însă spre-a Romicii norocire,
Tocma ca când ar fi fost chiemată,
A feciorii sosi scutire:
Sân Spiridon pe-asină aripată
Trecea tocma-într-aceaiaș' clipită
Pe lângă ceastă curte vrăjită.

Și văzând de sus pe cea perechie
Care,-încă fiind necununată,
Porunca-întie din legea vechie
Era gata să-împlinească,-îndată
Trasă-asupra curții-un semn de cruce,
De carele pier toate năluce.
*

Și iacă pieri curtea frumoasă
Ca când n-ar fi fost nice odată.
Oaspeții-într-o baltă puturoasă
Să treziră. Și-acea minunată
Întâmplare la toți au arătat
Că curtea n-au fost lucru curat.

Bunul Parpangel, pănă prin baltă
Plină de broaște sâlind să iasă
Înoată-încoace,-încolea și saltă
Ș-orbecăind prin ceața-întunecoasă,
Iată pierde pe Romica dragă
Și-în zădar o caută balta-întreagă.
*

Estea socotind jelea-l cuprinsă,
Mai vârtos pentru biata Romică,
Iar inima cea de dor aprinsă
Mai numa că nu i să despică.
Strígă-amar: „Dragă Romică, vină!"
Iha din vale-i răspunde: „vină!"
*
O! spune-m È™i mă desfată!" Iha: „fată!"
*

Cui va fi dragă soÈ›ie!" Iha: „È›ie!"
*
Ian' jură-te pe Dumnezieu!" Iha: „zieu!"
*

Asupra nearmați și de-a ta samă
Argineanul sabia nu poartă
*

Voinicul cunoscu din cuvinte
Că bietul țigan ș-acu visază;
*

Sărace-Arginene! ce minută
Nefericită-acolea te-adusă,
La cest urât părău ș-apă slută!...
Iacă vitejia ta răpusă!...
*

Tocma să tâmpinasă cu-o ceată
De-aràpi, pe care-o dete-în răsipă
Tăindu-i partea cea mai bărbată,
Iar' el ostănit căutasă-în pripă
Să-odihnească-a umbră răcuroasă,
Și veni-într-astă pădure deasă.

Dar' spre răul său și soarte-amară,
Era pădurea cea blăstămată!...
Cum intră și vru să să pogoară
Supt un păltinaș, iacă deodată
Doi turci vede, gonind o copilă
Carea-l rugă de-ajutoriu și milă.

El neștiind că este-o nălucă,
După dânșii nencetat aleargă
Și-i pare că-acuș'-acuș apucă
Pe gonaci, capetele să le șteargă,
Iar sosind lângă țigan pieriră,
Și de-aceasta el acum să miră
*

Și rumpe-o nuiea, dar, ah, vedere!...
Sânge pícă cu glas de durere:

„Nu mă frânge, drăguÈ› Parpangele!
O, lasă-mă s-odihnesc în pace!
Tu nu ști că-în aceste nuiele
Trupșorul Romicii tale zace!...
Soarta mea fu crudă și nedreaptă,
Líbovul altii pe tine te-așteaptă!"
*

„StaÈ›i, tâlharilor fără de lege
(Strìgă el căutând în toată parte),
Suflete păgâne și pribege,
Pe toți v-așteaptă cumplită moarte!...
Însă, dacă-mi veți da pe Romica,
Iată că nu voi face nimică!"
„ÃŽntâi caută a lua aminte că poetul, în voroava sa de obÈ™te, să țâne pretutindene de chipul vorbei de obÈ™te È™i întrebuinÈ›ază cuvinte obÈ™tite între țărani, afară de tâmplări când vorbeÈ™te altcineva, căci atunci aÈ™a-È™ chibzuieÈ™te voroava, ca să fie cuviincioasă persoanei care vorbeÈ™te. Deci È™i aici fiindcă sângur povesteÈ™te, nu zice sfântul Spiridon, sfântul Gheorghie, Dimitrie sau Nicoláe, ci precum au fost obicinuit de demult È™i să obicinuieÈ™te astăzi la țărani care sunt mai stătornici întru È›inerea obiceaiurilor strămoÈ™eÈ™ti. Și cu adevărat nu È™tiu de unde au luat cărturarii noÈ™tri besericeÈ™ti acel cuvânt: sfânt, sfântă, când adevăratul cuvânt strămoÈ™esc este sânt,-ă, care pururea au fost trăitoriu în neamul nostru care È™-astăzi zice Sân Pietru, Sântă Mărie, Sân Giorgiu È™. a. C. Filologos. a) Dar, È™-alta este a băga sama la locul acesta: că zice Sân Nicoară (Sfântu Nicolae) cumcă Sân Spiridon trebuie să meargă pedestru, fiindcă, după canoanele s. soboară, vlădicii È™i călugării nu putea să călărească numai pe asin sau catâr! Și pentru aceasta zice poetul că Sân Spiridon au trebuit să pogoară pe scara lui Iacòv, adecă care Iacòv pribegind de frica frate-său, o văzu în vis.”
„Poetul spusă pănă aici cum Parpangel ieÈ™ind din baltă È™i nevăzând nici curte, nici oaspeÈ›i, nici pe Romica, să frângea cu gândurile È™i nu È™tiea ce să socotească. M. P.
Iha este cuvânt formuit din firea lucrului È™i însemnează tot aceaiaÈ™' ce iho la elini, iar eho la latini; va să zică în sâne răsunetul ce dau unele locuri, mai vârtos unde sunt locurile între dealuri sau aproape de râpe afunde sau peÈ™teri È™i răspund la fieÈ™tecare strigát cu vorbe asemene, însă înjumătățate, poftorind mai vârtos silabele cele de pe urmă. M. P.”

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu