miercuri, 8 februarie 2012

LEELA – LELA

George Anca


 Krishna Rasa Leela




George Anca
LEELA – LELA 

Leela – e.g. Ram Leela, Krishna Leela – dramatizează folcloric-religios, poate ca în autosacramentale, viaÅ£a unui zeu (bhagavan/dumnezeu). O omofonie sanscrito-română se captează în aparatul critic-cunoscător-sahridaya: ”Precum să vede, poeticul au vrut să puie în obiceaiu sau doară să pomenească numai neÈ™te cuvinte obicinuite în multe părÈ›i, pe-unde s-află românii, mai vârtos în Ardeal, doară ca să le scape de pierire, căci acum puÈ›in foarte È™i numai între țărani le vorbesc. Precum este È™i acest cuvânt lèla, care trebue bine a să osăbi de cătră alt asemene cuvânt léle. ÃŽn Ardeal, spre părÈ›ile Țării HaÈ›egului, au copii țăranilor, mai vârtos cei care păstoresc vitele, un feliu de cântec ce-i zis lèla. ÃŽÈ™ strâng grumazii È™i să scutură din tot trupul, È™-aÈ™a cântă isbucnind cuvinte tresărite È™i făcând shime urâte, ruÈ™inoase È™i din gură cântând lucruri de ruÈ™ine È™i adevărat satiriceÈ™ti. De-acolo să zice de obÈ™te de oarecare ce nu lucrează nimic, că bate lèla. M. P.” (Cântecul I, la care ne oprim în această notă). Poematicon-ul budai-deleanian se plasează între leela ÅŸi lela?
O strofă ca dinspre Milton spre Eminescu, în spusele Urgiei către Sătana:
Unde-i duhul ș-inima nefrântă
Acelui mândru Luceafăr care
Nu să-îndoi și pre cea mai sfântă
Lumină-în ceriu viețuitoare
A să scula cu războiu, odată!
Ce negrijă-acum te ține,-o tată?
Vlad-Vodă, fără a parodia pe Agamemnon, n-are, cu Å£epele sale, cum juca nici pe Rama (deÅŸi armele acestuia din erau sunt săgeÅ£ile – ViÅŸnu avea discul, Buddha nemai purtând arme). ÃŽi ÅŸi salută pe Å£igani ca egipteni:
Vitează eghipteană rămășiță!
De faraoni viță strălucită,
Din vechi iroi tânără mlădiță!
O, mândră țigănie cernită,
Ascultă, ca să ții bine-aminte
Toate-a mării-mele cuvinte.
Corectat de cunoscători-sahridaya:
a) Mai sus au zis poeticul că țiganii-s din India, și aici zice că sunt viță eghipteană și faraonească; să împrotivește una cu alta. Părintele Filologos.

b) Trebuie a ști că aici grăiește Vlad Vodă și precum gândea el și după socoteala de obște de atunci, iar' mai sus au grăit poeticul din sine și după adevărata cunoștință de acum. Deci nu e nice o împrotiveală. C. Simplițian.
Parpanghel, însă, este personajul transmutat din leela în lela:

Era nalt și ghizdav la făptură,
Bun lăutariu, pre bun cântăreț;
La toate faptele cu măsură,
Iară de-inele meșter ales.
Acest chip era voievodul mare
A zlătarilor mergând călare.
Cititorii-sahridaya ÅŸtiu deja că Parpanghel purcede în dreaptă spiță din Jundadel, craiul Indiei bogate, ÅŸi cea mai frumoasă È›iitoare a acestuia. Comentatorii-alamkara (poetică) rezonează pornind de la detronatorul (fictivului?) Jundnadel: „CinghiÈ™hán este numele unui mare han a mongolilor, pe care alÈ›ii numesc GhenghiÈ™cán, È™i care au pustiit toată Asia È™i au prădat toate țările începând de la marginile Hânii pănă la India. Adevărat că el prădind au întrat în India, dar', de au domnit atunci în India Jundadel, cum zice poeticul, È™i de au purces Parpangel din viÈ›a aceluiaÈ™ Jundadel, aceasta n-am cetit nicăieri, afară de cronica mănăstirii de la Cioara, care să vede a fi foarte părtășitoare È›iganilor. ÃŽnsă aceaia-i dovedit lucru, că È›iganii nu-s eghipteni, cum s-au È›inut pănă acum, dar adevăraÈ›i indieni, ce s-au dovedit prin inglezi, ce neguțătoresc în părÈ›ile acele È™i au aflat că limba È›igănească să vorbeÈ™te pănă acum în Siam È™i în Malabár. // Pentru titula crailor Indii, că să numesc fii soarelui È™i fraÈ›ii lunii, nu-i de a să mira, căci aÈ™a să chiema È™i să chiamă È™i astezi împăratul Mogolul È™i a perÈ™ilor.”
Antropologic, s-a spus despre Å£igani că ar avea comun cu indienii muzicalitatea, fertilitatea ÅŸi sclipirea ochilor. Å¢iganiada este cea mai puÅ£in discretă convarsaÅ£ie între Å£igani ÅŸi profesorii de sanscrită (chiar am fost martor la o discuÅ£ie-dicÅ£ionar între Satya Vrat Shastri ÅŸi LuminiÅ£a Mihai Cioabă). D'alba Å£igănie premerge lui Harap Alb ÅŸi Negresei Blonde. „Alba È›igănie. Nu È™tiu ce-i să zic de acest epitheton alba, care nu să poate zice de È›igănie, fiind ia din firea sa neagră. Asemene chip de vorbire am auzit eu È™i de la țăranii noÈ™tri, când spun ei poveÈ™ti de È›igani È™i-i bajocoresc. De bună samă, de-acolo au împrumutat-o È™i poeticul nostru; È™i pentru aceasta socotesc eu că trebuie acel epitheton să să înțăleagă ironiceÈ™te. M. P. //Aici să vede unde mere gândul autoriului, adecă să arete cum să sfătuiesc È›iganii, că nici unul lasă pe altul să-È™' fârÈ™ască vorba È™i unul grăieÈ™te de un lucru, altu de altele. Aceasta-i adevărat Èšiganiada!... SimpliÈ›. / Dintru aceste voroave a È›iganilor, care am cetit păn aici să vede în destul firea lor nerăbdătoare, căci nici unul n-aÈ™teaptă să fârÈ™ască cela ce au început a grăi È™i să-È™' închiee cuvântul, ci apucă vorba grăind de altele. M. P. // a) Eu cred că nu numa È›iganii vorbesc aÈ™a, dar fieÈ™tecare norod prost, ce nu are învățătură È™i nu e bine nărăvit. Cocon CoántreÈ™.”
Iată, iar ÅŸi iar, alamkara (pro-domo): „ ÃŽntii trebue a lua aminte că poeticul, care-i unul din prietenii miei, au vrut să aducă în limba noastră un feliu de poesie noao, precum să află la italieni È™i la alte neamuri; È™i fiindcă la noi pănă acum puÈ›in au fost obicinuite alte stihuri afară de cele de obÈ™te, ce le numim vierÈ™uri È™i s'au obicinuit la cântece de doru lelii È™i de frunză verde È™i ca de aceste. // Deci autoriul acestui poemation au socotit să facă o cercătură È™i să alcătuiască în limba noastră, ceva cu un feliu de stihuri noao. Dar' n-au cutezat a face un poemă eroic, sau să cânte faptele vreunui viteaz izbânditoriu, căci limba noastră încă nu-i de ajuns lucrată È™i dreasă spre acel feliu de izvodituri. Drept acea au ales un feliu de izvodire de È™agă, unde nu trebuiesc atâta înălÈ›ate gânduri È™i cuvinte alese. Și fiindcă limba itălienească este mai aproape întru toate de a noastră, au luat forma de stihuri de la italieni, însă cu oarecare mutări. Adecă, în loc de opt stihuri la o strofă, el a pus numa È™ese; È™i în loc de È™ese măsuri (metruri) numai cinci sau câte încăp pe o mână. ÃŽnsă nu după metrul latinesc, după silaba scurtă È™i lungă numărând, ci numa după silabe, numărând la un metru doao silabe.”
„Armele-aheste nu-s cobe bună; / Sau încai trebile-aÈ™a nu sună". („ Adecă musica.”). „Cetele. Èšiganii din Ardeal pănă astăzi zic pe toÈ›i care sunt supuÈ™i unui voivod, o ceată; È™i aÈ™a sunt toÈ›i osăbiÈ›i în cete.” ÃŽn caste? ÃŽn horiu – orchestre. „Musă ce lui Omir odinioară / CântaÈ™i Vatrahomiomahia, / Cântă È™i mie”. „Pentru aceasta poeticii elineÈ™ti È™i lătineÈ™ti, vrând să înceapă vreun cântec, le chiema întru ajutoriu. Iar' poèticul nostru aici chiamă îndeosăbit pre acea musă, care oarecând au cântat lui Omer Vatrahomiomahia, adecă Bătaia È™oarecilor cu broaÈ™tele. Mitru Perea.” „Èšiganii, ca È™i broaÈ™tele-în baltă, / Durmea prăvăliÈ›i toÈ›i peste-olaltă.”
Goleman era să măi înceapă
A grăire, și de-abea cât zisă:
„Toate-aheste nu plătesc o ceapă!..."
Când Satana care-aci sosisă
Desbrăcând negura-întunecată,
În chip de corb la țigani s-arată.

Și vrând să le facă-o nătărie,
Zbură-în giur, pe deasupră-le, roată,
Câteva ori, ca ș-o ciocârlie,
Purure cântând cha! câr! și iată,
Bietului Goleman, ce pe iarbă
Șezând ura, să cufuri-în barbă!...

Și tot croncănind, de-acolea mearsă,
Iar' dintr-un alb nuor Sânt Ilie,
Trosc!... așa-l pogni cu săgeată-arsă
Tocma-într-a capului găvălie,
Cât corbul căzu mort, iar' Sătana
Fugi zberând ș-astupându-și rana.
„O, musă! rogu-te de-astă dată Să-mi dai viers cu vrednice cuvinte, Ca să pociu cânta cum înarmată Èšigănimea purceasă nainte Cătră-Inimoasa cu vitejie, Vrednic lucru ca lumea să-l È™tie.” Ciurarii: „Cânta de marÈ™ în cimpoi foite,/ Bătând în ciure negăurite.”. Goleman „Nu va bate el în zădar lela” Zlătari: „Músică făcea cu drâmboaie, / Zdrâncănind clopoÈ›ei de cioáie.” Fierari: „Cinghia lor mergea înaintea, / Ce era de clopote È™i chimvale.” Lingurari: „Horiul lor în fluiere È™i triÈ™te /Cânta, lin tocănind pe-o covată, / Cât putea sâmÈ›irile să miÈ™te / FieÈ™cui.”. LăieÅ£ii, goleÅ£ii (nomazi, paria) „ MarÈ™ul sună-în cornuri mugătoare, / ToÈ›i lolăindu-să-în gura mare.”
„Vlad Vodă, precum să vede, au vrut să facă, precum să zice, răviue, adecă cercetare de oÈ™tile È›igăneÈ™ti. M. P.” Leela-lela, canto întâi:
Goleman

„Oameni buni! Oare n-ar hi mai bine
(Zicea el) să numim astă țară
Cu nume nou, păcum să cuvine,
Făcând ș-o rânduială-adevară,
Noi între noi, cării toți să hie
Supuși, întru d-alba țigănie?
Drăghici
Auzit-am (și țân minte)-odată
De la dada, Dumnezieu să-l ierte,
Că mare nevoie va să pată
Ahăla și greu va să se certe
Asupra căruia corbul zboară.
Sau croncănind să spurcă doară.
Neagul
Dar' atunci Neagul, căci avea fire
De-a grăi bagiocuri câteodată,
La Drăghici cu ciudoasă zâmbire
Căutând zisă: „Dar ian' mai înceată,
Badeo Drăghici, de-a proroci rele
Ș'a ne mai descânta dintru ele.
Parpanghel

După-acește veniră nainte
Armați ș-în rânduri tocmite bine,
Argintarii, de-inele și țânte
Făcători, doao sute. Dar' cine
Îi duce și le este povață?
Tânăr Parpangel și mândru la față.

Corcodel

Corcodèl pe dânși avea poruncă
Să povățuiască-în rânduială,
Corcodel care cu bobi aruncă
Și cu vrăjituri oameni înșală.
Ori cine ce va fura el știe,
Spuindu-i dracu din răspântie.
Vlad-Vodă
Cartea din Cioara nu spune-aice
Mai multe, iar cea din Zănoagă
Mai adauge-încă (prin un „să zice")
Ș-o voroavă-a lui Vlad-Vodă-întreagă,
Care el cu cea tâmplare zisă,
Iacăt-o, precum o găsii scrisă:

„Vitează eghipteană rămășiță!
De faraoni viță strălucită,
Din vechi iroi tânără mlădiță!
O, mândră țigănie cernită,
Ascultă, ca să ții bine-aminte
Toate-a mării-mele cuvinte.

Iacă ț-am dat pământuri ș-olate,
Împărțitu-ț-am arme voinice
Precum și tot feliul de bucate,
Vrând ca odată să să rădice
Și neamul tău dintru mișelie,
De râsul altor să nu mai fie!

Pentru că de-acum ca și țăranii
Ceialalți în mândra Muntenie
Veți fi socotiți și voi țiganii,
Dacă veți arăta hărnicie,
Apărând țara cum să cuvine
De turci sau alte limbe străine!...

Între Bărbătești ș-între-Inimoasa
Este-un sat, care Spăteni să chiamă.
Acolo va fi nespărioasa
Tabăra voastră, băgând de samă
De-a face toate câte domnească
Măria-mea va să-i poruncească."
„Adecă È›iganii să duc de la Flămânda (unde acum dobândiră bucate) cătră Inimoasa, adecă la bătaie!... ÃŽnțăleg acum încătrò merge alegoria! Mândrilă.

a) Dar' cum s-au putut întâmpla ca Vlad Vodă să-i mâie la Inimoasa? Ce va să zică aceasta? C. Onochefalos.

b) Dar bine, vere, nu ști tu că s-află satul acela și astezi în Țara Muntenească? C. Idiotiseanul.

Acum, vere Idiotisene, o băgarăm toți în teacă!... Iacă că spune poeticul că toate ce-au cântat el pănă acum, așa le-au aflat în scrisori vechi; și ce avem să zicem mai încoló! Chir Onochefalos.

a) Mai sus au zis poeticul că țiganii-s din India, și aici zice că sunt viță eghipteană și faraonească; să împrotivește una cu alta. Părintele
Filologos.

b) Trebuie a ști că aici grăiește Vlad Vodă și precum gândea el și după socoteala de obște de atunci, iar' mai sus au grăit poeticul din sine și după adevărata cunoștință de acum. Deci nu e nice o împrotiveală. C. Simplițian.
Eu tot am ascultat pănă aici. Măcar că multe vedeam împrotiva crezământului omenesc, totuș mă îndoieam, dar acum văd că omul acesta, adecă poeticul, bârfește și ne spune nește pozne. Căci cum poate să fie ca
Vlad Vodă anume să fie căutat aceste locuri, adecă să puie pe țigani la
Spăteni, întră Bărbătești și între Inimoasa? Aceste sunt cuvinte întradins căutate, ca să arate doară cumcă țiganii, de nu vor fi bărbați și inimoși, vor lua bătaie pe spate. Idiotiseanul.



Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu