joi, 26 septembrie 2019



George Anca – Rabindranath Tagore – Lucian Blaga – Vinayak Krishna – Norica Isac – Dana Deac – Daniel Moraru – Nona Șerbănescu – Ruxandra Novac – Daniel Vorona – Octavian Soviany – Adrian Munteanu – Raluca Faraon – Ion Iancu Vale – Corina Dașoveanu – Streche Nicolae Florentin – Silvia Andrucovici – Magadalena Dorina Suciu – Gabriela Feceoru – Dimitrie Grama – Viorel Roman – Cornel-Dan Niculae

 4th International Conference on
Peace  and Nonviolent Action

                                                                         November 10-14, 1999
                                                                              New-Delhi (INDIA)


 Dr. George Anca

Ahimsa-Compassion, Shanti-Peace, Isihia-Silence are well-familiar words for writer indologists gradually indebted to Saint "Vedas" and Holy "Bible" as well as to Mahavira, Krishna, Buddha, Jesus and most of all to masters of letters from Valmiki and Vyasa to Dante and Eminescu, from Shankaracharya and Abhinavagupta to Tomas d'Aquino and Blaise Pascal up to Baudelaire and post- modernists . There are more than wordings experiences just like AUM-Logos-VAC or even cross-graphos-svastika, with as many sacred occasions of moksa and meditation as tragic misunderstandings from Pillatus of Pont to Adolf Hitler.
Ahimsa itself belongs to a particular religion, Jainism having the charismatic founder Mahavira, but also to mankind as religious and psichological  entity. Like yoga, ahimsa,  even if born in India, may be seen everywhere in the Universe. It is more than a signal of love as hate doesn't seem to occur like a counterpart. It can be a simple tune, a good wisher to the soul of the poor being in search of self and others. Somehow the person becomes  an embodiment of ahimsa without a clear predicment of his / her deeds. But in Conference on ahimsa one perhaps to leave his / her own ahimsa for the original one to drink from the spring started under the stars of India. However a confession would cover the apetence for other messages by showing a kind of semi-counsciousness commitement of ahimsa.
It is a revelation for one entering Indian Institute for World Culture in  Bangalore to realize that it is a shrine of ahimsa. Apparently, philosophical chats prelude scholar lectures. The library books like Oxford's and as Romanian  I'm proud to have looked to many Romanian books. I had to define in a lecture the identity of Romanian culture and insisted on "Miori\a" ("Ewe Lamb"). The recording of the epic song was quite slow and casually some old "theosophs" didn't get much of it. I felt lost enough especially because I thought what was heard was itself. Well, wasn't me to make audible ahimsa in the "Palace of Ahimsa". Ahimsa Sanskrit  scholar, Urmila Rani Trikha had had already translated "Miori\a" into Hindi with "Memna"  and commented the mortal conflict between the three shepards in comparison with war between Kauravas and Pandavas in "Mahabharata" and taking the voice of  "Little / Ewe Lamb" like voice  of universal peace of compassion. I was to close  to non-violent "Ewe Lamb" and her master, the shepard preferring his own death to fighting  up to that the opponents. Was that compassion fir the enemies? Was that ahimsa? I didn't feel so from reaction of the audience but  knew they were more than thousands variants of the ballad and more many of the ahimsa. Yet, ahimsa appeared one and indivisible.
Later on, some students in Bucharest University approaching Indian culture  as philologists (Mircea Itu, Dana |ane, Florina Dobre, Carmen Co\ovanu), philosophers (Claudiu Soare, Maria Albu, Cristian Co]eru, Liviu Borda],  Bogdan Diaconescu, Ioana Vr`biescu, Vlad }ov`rel) and historians (Irina Lubenescu) through nucleum of competitive future School of Indology appeared to me to have characterizing interest for Advaita. Of course, everybody composed the ebuliant thesis on several classical and new topics but Shankaracharya became the password in their special group. One may think that helped the general search of everybody's target. What is  the relation between Advaita- Ahimsa and Advaita was obvious to everybody in his / her own way.
Between the two  ahimsa experiences (one in '70 and others  in '80 and '90)  covering 20 years I gave some literary, anthropological, educational presentations undertook with International Union of Anthropological and Ethnological Sciences (congresses in New-Delhi, 1978 - 2 papers; Zagreb, 1988 - 1 papers; Lisabone, 1991 - 2 papers; Mexico, 1994 - 2 papers; Williamsburg, 1998 - 5 papers), World Association of Educational Research (congress in Jerusalim, 1992 - 2 papers; Rethiyno - Greece, 1997 - 3 papers, International Association of Education  for World Peace (accreditated to United Nations, Vienne - office as associated general secretatry and editor of  I.A.E.W.P. News Letter in early '90), old Constitution and Parliament Association first participation 1980, New-Delhi, then registered as a member of International Academy "Mihai Eminescu".
I always understood by education for peace education for shanti education for ahimsa with consequent reserve for "pax" - "from pax romana to pax americana". An example of coming together of anthropology and ahimsa-shanti-isihia actions , an example is the congress in Zagreb followed by war in former Yogoslavia and claiming to attitude not only for one side or another (actually, the Croatian organizers of the congress asked to favour the Croatians in their struggle with Serbians) but for peacemaking by stopping the war it was quite academic to speak in early '90 about Kosovo ethnical issues to have  in the threshold of the 3rd millennium a bloodshed occasion in this place with the name of the singing black bird.


Literary books are more and more of personal use nowadays. If one feels a duty to let for his inheritors some writings one will adjust his talent to specific destiniy. My Indian ahimsa  lines are numerous or few according to code of interpretation.


Indian Ahimsa;
Romanian Ahimsa;
American Ahimsa etc.

Catharsis - Ahimsa
By ahimsa we shape the caste of peace. Catharsis- Ahimsa - freedom. Catharsis - resurection. Catharsis - caress. Catharsis- poisoning . Ahimsa - healing. Catharsis of the tragics - Ahimsa of the avatars. Catarsis - yang. Ahimsa - rememberance. Catharsis - cancer. Ahimsa- panacea. Catharsis in Syracuza. Ahimsa in Mandalay.

Catharsis - being
Not knowing ahimsa and soul - destroying a being by that. Hearing simultaneously of ahimsa and satyagraha. At once your life is ahimsa and you did not know it. Could you start to believe? What is your life? What ahimsa is? If I would be your life, if I'd be ahimsa, who would identitify our being?
Hearing simultaneously of Jaina and Ahimsa. Your life might have been ahimsa-war, Job playing chess with computer whole life. All was lost. Of what use is ahimsa-life any longer?
A black bird from Australia up to here and from here up to Australia-

Ahimsa- dhvani
The bell in the leprosy hearing your hearing having protected from contamination when suddenly you learnt that in the temple dhvani was calling from ahimsa.

Ahimsa- hesychya
As if not word, as if not ahimsa, healing as if not ahimsa Hesycheya as if not ahimsa. Dumbr`vita codrului as if not ahimsa. Lumina-jyoti as if not ahimsa. Persian purdah as if not ahimsa. Aligarh - ghazal as if not ahimsa. Mahavir as if not ahimsa.

Ahimsa - poets
Who may be ahimsa to not be ahimsa? Silance - hesychya would be enough if we exist unto ahimsa. Good times of political inspiration are surely fondamented on the times of ahimsa. Just as if you comment your consciousness, as if you tame the instinct of anger, the instinct of life and all the hapinness of loss with ahimsa, being lost when winning, winner loosing ahimsa as ahimsa calls  both ahimsa and nonahimsa.

All poets in ahimsa
I need to tell me that ahimsa is ahimsa, that I am ahimsa, you are ahimsa. That we are the violence which we are not.
Ahimsa - Krupenskaya. I am quite unable of anything. Ahimsa - maybe an imposed abstinence , a fox cruched by the unreached grapes and a feast our life be , but ahimsa net, and so ahimsa to antialchoolise curing the Kremlin. Ahimsa-Maya, Siberian shaman. The sun of princess Krupenskaya, my friend, if were alife, with pity for harijans in the soul he was called Bhagavan, but actually he was looking like Augustin, God forgive him.

Ahimsa - Eminescu
The livings carded like wool, the dead like bundle. Folliage flutter a litany. I deal with self not knowing of Ahimsa. I left it always for the later on. But kind of ahimsa is also a reading of Eminescu poems, speaking in dodii with V. G.Paleolog about Brancusi and of the same with D. Cuclin, kind of letter to Transilvanians raised in mind on Chatra marg. Ahimsa from hear in the play ahimsa when man with man do not open a letter.

Ahimsa- aham
I met in Basawangudi Mimosa sweet heart, a separation poem. Clown-ahimsa. I accustomed hearing deliriums with Parkinson if not cancer if not ahimsa. Why would I boil once again the poison? To kill my self into many and many. The existence-danger diminishes with ahimsa. Who knows the end of the prodigious mothers. Nobody loves political prisoners says I B`ncil`. Ahimsa especially in prison, in  gallows, ahimsa key of cazanul cu smoal`. I do really my haham not only for he did not took my head.

 Ahimsa - wife
Ahimsa - Diotima, Corina, little Korea. Medea mata Kali. Ahimsa in blood, in sleep, in unconsciousness. I know my sweet heart has forgotten me. She may have be ahimsa if not Sujata and once I glanced Kamala to be most unhappy that so much happiness has flown on Jamuna. Peace! My wife does not read me any more. She knows surely what ahimsa means - but she does not want to write, to talk, even to be married to Jayadeva.

Ahimsa - Jains
As about Jain saints a moment only and we will meet or as the fate will be since then just we'll not leave ahimsa with all good. I'm afraid of ahimsa of new movement but I happened to pass by there perhaps it was at home and never the trace is lost and time is not lost. Maybe a difference between H and ahimsa, between you and you.

Ahimsa - Vinod
Orthodoxy like Jaina silance. Who passes caravan like the camel toward Jaipur through the mind at the dawn feeling the need of the bad more the palace Ajmer. Vinod may have read at moon light a Rajasthani poem there. More ahimsa , by peace without threats I will back before Diwali, on Dusherra , on Mahavir janti, Durga puja, Ganesh puja, something of ahimsa one by one, one in one. Rama in Ayodhya, neither walk or pilgrimage. How to live the worse in peace. Throwing in struggle ahimsa with Krishna's yoga. The statues as if  enclothed (undressed)  the monks. Misterious reports of nulity.

Ahimsa - advent
Transcedental meditation repressed in Romania in 80's. In 90's we witness the New Age not knowing with whom you speak. When the name of pshicology by the way was prohibited  I came  back from India. Stranger among dramas and asked who did killed Indira. I do remember her to a Jaina ceremony  in newspaper but also seen her in Palam airoport - today Indira Airoport and my student sardar Charanjit saying: "peoples loves her more since she was'nt in power. Seen her again in jeep on Republic day 26 January the same with birthday of Ceau]escu. Removed those in meditation like on Teenjanuary Marg in Gandhi assasination around yogin explosion without ahimsa. All sufferers crying to Mataji, modelling the advent. Ahimsa isn't credo to lead us, nor unfaith, no limitation;  as to Jerusalem, so to Mathura.Forgotten credo we do not trust any more to any one, believing now in Parents' God, now in Stranges' God. Why do you banne the Parents' God and alienate your life, why do you see salvation as superfluous, why send away your Apocalypse apo-aham amuses you, perhaps words, rituals, spells in Atharva veda.

Ahimsa - anuvrat
Ahimsa encounter between person with peace with non violent politic should remember us so many lucks in temples and arenas under heaven. Ahimsa should urge us again toward existentiial,celestial purity. Teachings and meditation should surprise even renonciation to self and others. Engulped in common conflicts, we should adjusted by a point of gentleness with joy if not for conference, for straniety or ahimsa-matrix - silace of song in ever another thoughtfulness. God help me to say what I try among many meaningless documents of forgetfulness as if I would have live in vain in India and returning to ahimsa also my youg year would grow stronger. My Indian students grew old themselves with childrens and the same fairy tales and colours invented, some with doctorates and spouses. Who will be in my eye? A rumour chlorophyl-blood.  Ahimsa welcome in me, unfierceful not iron, not beast. With the story a poem a meditation I should have come close to undesirable peoples. Octogenarians prisoners in cercle, Upanishad cercle, nonahimsa cercle, from cercle in cercle à la Soljeni\[n, from bolgia to bolgia passing our being to the being with divine ahimsa.Being not stranger to ahimsa, Scandinavian archipelago, Romanian Mioara-moira, Cretan labyrint, Cretan Minoic labyrint, Mexican Totihuacan, puritan Virginia din Lost Paradise, Solar Negritude, Mother Jaina, ahimsa one Italie, one El Dorado.

Ahimsa - mankind
Emptied through kenosis, unto God and naked ahimsa coming in place of a nonmankind inside is sacrificing itself to you like your being itself in contumacy. Sad mankind, do you practice ahimsa?

Ahimsa - advaita
I want to suffer under the aura of goodness, a between life in death, or with the cry of peace like victory, advaita in head, advaita in heart, nirvana in marrow, shanti in being, remember since I was Jain. Peace does not leave you in peace. The pay is made with money from arsenals, the wrong of power, wickeness ahimsa, a meditation of offended impotence. I am not afraid because I have not even death, ahimsa nonhelp to the euthanasia suicide. But ahimsa doctor Zaharia replied doctor Anca they are beautiful things worthy to live. Famous negative names like ahimsa helped with the good for us friends and anyhow did not harmed us, or who knows why on the heaven transcendental meditation was pushed closed to jail, why gizzard of the conquerers broken our hearing, why salvation is only negation ahimsa in dream. Ahimsa humble centuries , ahimsa is not missing. The poor waits only for this and so waits you. Perhaps hypnotising to peace him as you hypnotise yourself. Faultless violence in ahimasa - India. Peoples in the bath of religious blood, non peoples - non religious ahimsa. We have a violent form, we reform ourselves ahimsa, the nature suits us to war, we pacify it, we fight to ourselves to do not hit in fellows and they are glad if they meet ahimsa.

Ahimsa - beauty
I brought the beauty of peoples  for good in India and in America, at intervals from Romania. Now I came to India searching for ahimsa. I believed that is beautiful to do one good; advaitin advent not disturbing the good of the big swallowing the small, the good of the small swallowed by the big. I belived that is wise to do ahimsa existence when existence is paid with pobeda. You drive Nissan or you leave yourself crushed by it early in the morning in extended Siberia. I believe that is not time for ahimsa when only violence is bought and you have nothing else to sell and seeing you nobody buys you. I believed rightly to protect my brain. I throw it in received loans. Halucinations did'nt reach it up to walls with no return. I believed in unbelievable  God in his nature supermundane, superopressive, unreachable in an eternal fall. I believed willingly , nonwillingly to those heard and unheard as with life, so with untainteless purity as self loosing in ahimsa.

Ahimsa - epilog
All good deeds aren't yours, ancestral disasters belong to you. This conference and you will flow on Ganges . How do you can't end beautifully? Such was  discussion of John's actors on Ganges. Enough brave in Antiquity but we were from and were going were? From land to land up to Eunuchs up to last breath one with the first. You may take again a road in India. You called her Mother when your mother died. You take again nonviolence ahimsa. You leave Ramayana and restart lost life the same. I'm the loss and I wish the overlosss to the lost pianist called alife piano and just people were dying , why? How why, if I was shutting at them .                "Tirez sur le pianist!”

The first step towards ahimsa as well as virtual or real illuminating encounter with it are the deducted in the paper from others on experience in India and Romania. Mostly  many subconscient experiments such as inventing stories and colours with children , practising free meditation, reading old poems as Sanskrit universal ontopoetics on books: Indo Eminescology, Ardhanaisvara, The Buddha etc are seen in retrospection as possible answers to an inborn wou of Ahimsa.
As a matter of fact ahimsa occurs by name as name in the beginning of a collection of mantras (published by the author in 1982) and also indirectly in a study on ontopoetics published in Arts and Literature - Delhi and having as originary inspiration a poem of Tagore on Tulsidas in pair with a poem by Lucian Blaga starting "I do nor crush the world corola of wonders"
Christian orthodox "hesychia" is  taken together with ahimsa as the continous practice based on purity of the heart, uninterrupted consciousness of the Divine presence within us, hence a peculiar Christian method to discipline and develop  the innerself blessed bt the divine grace (prasada).
From the motto of H.H. Acharya Mahapragya to the Ahimsa conference back to the saints scriptures of India up to Mahatma Gandhi's teachings, the conscious search  launches one the very path of Ahimsa.

Ahimsa  - advaita
Ahimsa - hesychya

On the path of ahimsa

Under the immortal trees on Ganga I walked with throw water in the family praying God to give Surya. divyagrahah to Eminescu for revision. And I will die in a day like this in India enough with love grown in the neem trees club ahimsa to not drift away.
This the second personal "mantra" in a collection in Romanian "Mantre", published in Delhi in 1981. The very beginning was if not ahimsa, in negative (of negative) , anyhow an apophatic (negative) thinking: no Rg. no Saman, Sati, Yajur, in Dharma of flower.
Satyagrahi, in the play Good luck Radha belong to any character. The novel Parinior includes also some dramatical poems. In Sir Pierrot children shout the most beautiful words. Shiladilia said the most beautiful word is jati, Rupak -writing, Ambar - laic, Badal - fight, Dibyendu - Romania, Nitish - dragon, Swati - food, Anuja - drowing, Tanu - butterfly, Deepa -drink , sushuma and Aniket -bee. In  The brother San Marco ends by Pranayama and Bija mantras centred obviously on Om but thousand as such ahimsa.
Baudelaire Correspondances 
Sanskrit version rasa - dhvaniah from Baudelaire correspondance and Eminescu 'Vene\ia are meant not as much to sankritize western doctrine or to westernize the core of Alamkara system, but to stress on the God head of the poetry . In The Buddha, Letter from Budhahood to Eminescu, hundreds and hundreds of respondents appeared innitially as belonging to different English speaking zones: India, America, Europe, New Zeeland, Africa, Australia, read with ahimsa mind, bulks of respondents join a super linguistical geographical cercle of voices together, kind of buddhism centred on Eminescu's end.Vinod Seth after reading a poem by Gokak answers it with his own writing.  A poem of Rabindranath Tagore followed by another of Blaga under quite a modern gathering of rasa dhvanya correspondant with less profound deep misticity translatable into Ahimsa.
(F.D. V.S. CC)
We use to consult not only corpuses of Ancient writings but also modern ones like the series " The selected works of Mahatma Gandhi”. Ghandiji's ahimsa keeps us willingly satyagrahi. “To a satyagrahi is like walking on the blade of the sword . We learn that ahimsa is the science, is the weapon of matchless potency, the summun bonum of life, the atribute of  the soul and, therefore to be practised by everybody in all the airs of life. Ahimsa there is truth and truth in God. Himsa means killing but also ahimsa "may even necessitate killing"
Gandhiji deduced the principle of satyagraha from Bhagavad gita "intention that one should go on working without attachement to the friuts of the work" Satyagraha suspends duragraha (insistace upon evil) the imagined ennemy without be neglected the ennemy within" . "Not to hurt any living thing is no doubt a part of ahimsa But it is it's least expression. The principle of ahimsa is heart by every evil thought, by undue haste, by lying, by heatred, by wishing ill to anybody". Ahimsa magnifies own's own defects and minimize those of the opponents. It regards the mote in one's own eyea beam and the beam in the opponent eye as a mote. We understand clearly with Mahatma  the aphorism " Enmity vanishes before ahimsa that all untruth and himsa shall hear after be tabou to us, and we are dertermined to make the low of truth and nonviolence the low of life.

Rabindranath Tagore

Tulsidas, the poet , was wondering , deep in thought,
 by the Ganges , in that lonely spot
where they burn their dead.
He foud a woman sitting at the feet of the corpse
Of her dead husband, gaily dressed as for wedding
She rose as she saw him, bowed to him, and said
"Permit me, Master, with your blessing, to follow my husband, to heaven?"
"Why such hurry, my daughter?" asked Tulsidas.
"Is not this earth also His who made heaven?"
"For heaven I do not long", said the women,
"I want my husband"
Tulsidas smiled and said to her " Go back to your home, my child."
"Before the month is over you will find your husband"
The woman went back with glad hope
Tulsidas came to her every day and gave
Her high thoughts to think, till her heart
Was filled to the brim with divine love.
When the mpnth was scarcely over, her
Neighbours came to her, "Woman,
Have you found your husband?"
The widow smiled and said "I have"
Eagerly they asked"Where is he?
"In my heart is my lord, one with me", said
the woman.

                   (from "Fruit - Gathering" -LVI)

Lucian Blaga

I do not crush the world's corolla of wonders,
My mind does not kill
The mysteries I met
On my way
In flowers, eyess, on lips or in tombs.
The light of others
Strangles the spell of the hidden,
In depths of darkeness
But I,
I with my ligth increase the secret of the
As the moon with her white rays
Does not diminish, but shimmmering
Intensifies night's mysteryy
I do my self enrich the dark horizon
With shivers, great shivers of sainted secret
And what's not comprehended
Becomes even more incomprehensible
Under my own watching-
Because I love
Flowers and eyes, and lips and tombs.

         (Into English from Romanian by Don Eulert)

The Ring by Vinayak  Krishna Gokak

On my less little  finger
It sparkled.
It scattered stars red, blue and gold.
Rainbow stars that appeared and disappeared:
Till again it darkened.
On my less finger fell like Grace
The tiny gold sky, it wirled it round
Till it became the infinite hollow.
The sky, Immensity itself!
Like the digit behind the heart
My finger spur the holow round
And it turned into a blazing ring
Encompassing creation.

The poisonous  drop

One wonde it came. The raindrop
Downed by the force of height,
Flying down, falling down
It almost looked a kite it came
It was poison but I was lying dry
It touched me and it became
A solution of the brine:it came.
Centuries passed by, my poison lived
In the heart of man, in the rain drop.
The tiny seed of fame, it came
From wonders of the sky, it came
From wonders of the sky, it came.
Blue like poison, cool like poison
On the face of man – so lame
That his feet stepped down to tople
The temple of poison in my name… 

Norica Isac

profesorul de matematică (tiziano)
calvarul tău, tiziano, e scaunul cu rotile, invenție a unui secol de caritate globală, de încrucișare a destinelor migratoare în goana pâinii albe. mâinile calde ale unui străin te duc și te duc; și te aduc prin locurile unde altădată alergai printre puii de arțari, acum tineri copaci, pentru că de atunci, din copilăria ta până azi au crescut să-ți conserve memoria, să-ți adăpostească trupul osos de ploile iernii de focul soarelui lichefiat în verile romane; au fost vremuri când treceai pe aici doar pentru a arunca o privire spre perechile îndragostiților de pe băncile acestui parc, vechii bătrâni atârnând sub pardesie sub o singură pălărie, grăbit să îți predai matematica într-o scoală, generații care acum te-au uitat cum uitat ești de unica rudă despre care vorbești cu speranța omului ce se agață de propriul sânge sau cu disperarea omului strivit de lucrarea mâinilor sale pentru că tu erai un tânăr idealist, promisiunea boomului explodat în mijlocul veacului, iluzia că va dăinui, iluzia copiilor woodstock uciși de poluția stearpă a florilor în oaza morgană a deșertului. nu ați fost mai presus de rădăcinile arborilor voștri, în timp ce urcați coborați in subsolurile ideologiilor, eroi, vă spuneau, dar erați victime orfane de dumnezeu, generatie yuppie.
ți-ai clădit un destin, credeai...nimic de netrecut de neînlăturat din cale, dar ai fost mințit, destinul ți-a lovit de două ori ceafa, te-a atins în locuri despre care nu ți-au vorbit maeștrii omului nou, locul de care n-au vrut ca tu să afli niciodată, ramura ta în arborele sădit de strămoșii tăi nu a rodit; mâinile ce te conduc nu îl caută, nu mai are cine să le arate locul unde s-au înfipt rădăcinile, locul de sub turlă, de sub clopotul mântuirii. calvarul tău, tiziano, e scaunul cu rotile, crucea ta este alta, este însingurarea singuratății. mai ai dreptul ochilor de-a pipăi fețele oarbe ale ochilor ce văd în tine un scaun de purtat. ei nu știu, dar tu știi că străzile pe care te duc păstrează pașii tăi de copil, de tânăr, de bărbat, iar tu te vezi în toate aceste oglinzi sparte, le mângâi, le vorbești și le așezi în ordine matematică, pentru că tu ai fost profesorul unei materii exacte...
în acea zi stăteai cuminte în scaunul tău, abandonat oglinzilor tale; i-am spus să te-aducă aproape, să stai, în scaunul tău, lângă banca noastră și ai vorbit din rămășițele unui ictus cerebral despre...nimeni. nimeni nu mai știa dacă ai familie, îți aminteai de o soră pregătită de drum și de nepoata al cărui chip nu ți-l mai aminteai, doar numele ei, tiziana, ni l-ai explicat cu migala matematicianului, literă cu literă...
-tiziano! ai spus cu triumf, după ce le-ai așezat în ordine, - ca pictorul din cinquecento manierist. ochii tăi străluceau sub lentile, nu erai cu noi, sunt sigură, explicai fără a avea cui, te-au privit cu reproș și-ai înghițit intreaga ta lume scufundându-te în scaunul cu rotile, mic, mic, mic..
crucea ta, tiziano, e asta: absența culorilor, a ochilor și urechilor. crucea ta e caverna, tu care ai văzut lumina ești obligat să te-ntorci în cavernă să trăiești în întuneric. am văzut cum ți s-a stins zâmbetul, cum ți s-a întunecat privirea atunci când l-au refuzat pe tiziano, pictorul tău din cinquecento manierist...să taci, să ascunzi lumina, să n-o risipești, să nu o atingă profanul, crucea ta nu e scaunul cu rotile iar tu știi, și ții ascuns totul, să nu ți se ia și această ultimă casă, acest ultim "a ști", am văzut cum îl ascunzi când ți-ai aplecat capul privindu-ți mâinile osoase, rezemat de singuratatea ta, singur cu tine în lumea cu candele incă aprinse ale minții tale matematice. când ți-ai ridicat fruntea ai fost cel dinainte, cel nemișcat la marginea bănci privind un gol sau un ciob de oglindă. n-am putut să te-ajut cu nimic concret, frecvențele sunt accesibile forurilor interioare, sufletul meu a strigat ca în fața unui tribunal ce dă o sentință nedreaptă, iar tu ai zâmbit cu jumătatea de gură rămasă.
-am renunțat demult să mai caut codul ce dezleagă misterul, firul întins pe buzele subțiri ale giocondei-
același zâmbet de giocondă pe buze schiloade mi-a risipit taina, misterul giocondei, în cel de-al 48-lea an al existenței mele. septembrie-toamna.

26.09.1889- s-a născut filosoful german Martin Heidegger
Nu am vorbi azi despre filosoful Martin Heidegger dacă nu ar fi existat studenta sa, Hannah Arendt. Acuzat de colaborationism cu naziştii, Heidegger a fost salvat în process de fosta sa studentă şi iubită, evreica Hannah Arendt, fapt ce a repus numele lui Heidegger în lista marilor filosofi. Foarte interesante sunt scrisorile din tinereţe dintre cei doi în care se îmbină teorii filosofice cu chestiuni zilnice. Iată 2 dintre ele:
Draga domnisoara Arendt,
Trebuie sa trec sa va vad, chiar asta-seara, pentru a vorbi inimii D-voastra.As vrea ca intre noi totul sa fie simplu, limpede si neprefacut. Numai astfel ne vom arata demni de ceea ce ni s-a intimplat, si anume ca ne-a fost dat sa ne intilnim. Faptul ca ati devenit studenta mea, iar eu profesorul D-voastra, nu a facut decit sa prilejuiasca cele petrecute. Nu-mi veti apartine niciodata, insa de acum inainte veti face parte din viata mea, iar ea, datorita D-voastra, se va imbogati.Nu stim niciodata ce anume poate insemna fiinta noastra pentru ceilalti. In schimb, ne sta in putere sa intelegem efectul distructiv pe care persoana noastra l-ar putea avea asupra celorlalti, obstacolul pe care l-am putea reprezenta pentru ei. ncotro se indreapta acum tinara D-voastra viata, acest lucru ramine o taina – sa ne inclinam, asadar, in fata ei. Eu va voi sta intotdeauna alaturi – si asta numai pentru a va ajuta sa ramineti, intotdeauna, fidela D-voastra insiva. Faptul ca v-ati pierdut – cum spuneti – “nelinistea” dovedeste ca ati ajuns la acel fel de a fi care va este cel mai propriu, la fiinta D-voastra in pura ei feminitate. Cindva veti intelege si veti fi recunoscatoare – fireste, nu mie – ca vizita pe care ati facut-o in “ora de consultatie” a fost un pas decisiv, si anume un pas inapoi de pe drumul ce sfirseste in cumplita singuratate pe care o presupune cercetarea stiintifica. Doar un barbat este in stare sa indure aceasta singuratate, si doar atunci cind i-a fost dat sa cunoasca chinul si, totodata, nebunia de a fi productiv. „Bucurati-va!” – cu aceste cuvinte am sa va intimpin de acum incolo. Caci numai daca va bucurati veti deveni acea femeie care poate la rindul ei sa ofere bucurie si in jurul careia oricine simte bucurie, ocrotire, liniste, veneratie si recunostinta in fata vietii. Numai astfel veti fi pregatita cum se cuvine pentru a va insusi ceea ce poate si trebuie sa va ofere Universitatea. Numai astfel veti putea lucra autentic si serios, dar nu cu incrincenarea cu care multe dintre femei fac stiinta, ajungind intr-o buna zi sa-si piarda acest zel si sa se descumpaneasca, instrainindu-se cu totul de sine. Atunci cind o femeie ajunge la o activitate spirituala proprie, tocmai atunci ea isi pastreaza esenta sa fenimina cea mai proprie, iar acest lucru este decisiv. Sa pazim asadar ca pe un mare dar, in interiorul nostru cel mai adinc, faptul ca ne-a fost dat sa ne intilnim si sa ne ferim sa-l mutilam, in virtutea autoamagirilor pe care viata ca atare le aduce cu sine; altfel spus, sa nu vedem in el doar o prietenie sufleteasca, ce nu este niciodata posibila intre oameni.Nu pot si nu vreau sa despart loialitatea care se citeste in ochii D-voastra si infatisarea D-voastra atit de draga de increderea curata, de bunatatea si de puritatea fiintei D-voastra feciorelnice. Insa, in felul acesta, darul prieteniei noastre ne obliga sa fim la inaltimea lui. Aceasta obligatie ma face sa-mi cer iertare pentru faptul ca, in timpul plimbarii noastre, mi-am pierdut o clipa cumpatul.In orice caz, as vrea sa va multumesc si, sarutind fruntea D-voastra pura, sa fac ca ceva din puritatea fiintei D-voastra sa treaca asupra scrisului meu.Bucurati-va, buna mea Hannah ! Al D-voastra, M. Heidegger. 21. 2. 1925
Dragă Hannah,
De ce oare, dintre toate posibilităţile date fiinţei omeneşti, iubirea este pe departe cea mai bogată şi, pentru cei implicaţi în ea, devine o dulce povară? Deoarece ajungem să ne transformăm în ceea ce iubim, rămînînd totuşi noi înşine. Atunci dorim să-i mulţumim fiinţei iubite şi nu găsim nimic care să exprime pe de-a-ntregul recunoştinţa noastră. Nu putem mulţumi decît cu propria noastră fiinţă. Iubirea transformă sentimentul acesta de recunoştinţă în loialitate faţă de sine şi în încredere necondiţionată în celălalt. Astfel, iubirea îşi sporeşte în mod permanent propriul ei mister. Apropierea devine, în cazul acesta, o depărtare extremă faţă de celălalt. Însă ea nu şterge nimic, ci, dimpotrivă, îngăduie unui "tu" de a se revela în deplină transparenţă, în simplul său fapt că este, ce rămîne oricum de neînţeles. Irumperea bruscă a prezenţei celuilalt în viaţa noastră este ceva ce depăşeşte orice putinţă a noastră de a înţelege. Un destin omenesc se dăruie altui destin omenesc, iar a te pune în slujba iubirii curate înseamnă a păstra această dăruire de sine la fel de vie precum în ziua dintîi. Ce s-ar fi întîmplat dacă m-ai fi întînit în cel de-al treisprezecelea an al vieţii tale sau dacă totul s-ar fi petrecut abia peste zece ani - în zadar ne frămîntăm mintea cu aşa ceva. Nu, totul s-a întîmplat acum, în momentul în care viaţa ta se pregăteşte în linişte pentru a se desăvîrşi în viaţa de femeie, cînd trebuie să iei cu tine mai departe tot ce ţine de viaţa ta de fată - toate presimţirile, aspiraţiile, avîntul şi veselia - lucruri care nu trebuie nicidecum să se piardă, ci să devină un izvor de lucruri preţioase şi de frumuseţe, de pură dăruire feminină. Ce pot eu face în acest moment? Să am grijă ca nimic din tine să nu fie distrus; ca tot ceea ce a fost greu şi dureros în trecutul tău să se transfigureze; ca tot ceea ce este străin de tine şi s-a nimerit să ţi se întîmple să piară din viaţa ta. Posibilităţile date fiinţei feminine, în mediul în care te afli, sunt cu totul altele decît crede "studenta" şi mult mai favorabile decît ea bănuieşte. Nici o critică sterilă nu trebuie să te atingă şi orice negaţie de pe poziţii de superioritate trebuie să se lovească de tine ca de o stîncă. Fie ca interogarea masculină să înveţe a preţui simpla dăruire de sine; fie ca îngustele preocupări să înveţe să vadă toată vastitatea pe care fiinţa feminină, în întregul ei, o deschide în chip originar. Curiozitatea, vorbirea fără rost şi vanităţile infantile nu vor putea fi stîrpite niciodată; numai femeia, prin modul ei de a fi, va putea da nobleţe unei vieţi spirituale libere. Cînd va începe noul semestru, luna mai va fi venit deja; liliacul se va revărsa peste vechile ziduri, pomii în floare îşi vor legăna crengile în grădinile ascunse - iar tu, îmbrăcată într-o diafană rochie de vară, vei intra pe poarta cea veche. Serile de vară vor pătrunde în odaia ta şi vor face ca sufletul să-ţi vibreze de toată seninătatea calmă a vieţii noastre. Nu peste mult timp se vor trezi la viaţă florile pe care le vor culege iubitele tale mîini şi muşchiul din pădure pe care vor păşi minunatele tale visuri. Şi în curînd nu va trebui oare, în singuraticele mele drumuri pe cărările munţilor, să-i salut pe aceştia? Căci ei te vor întîmpina cîndva cu liniştea stîncilor lor, în ale căror contururi fiinţa ta se regăseşte toată. Voi ajunge şi la lacul dintre munţi pentru ca, de pe povîrnişul cel mai abrupt al văii, să privesc în jos, în liniştitele lui adîncuri. Al tău, M.

Percepție sau realitate ?
Imagini, sunete, atingeri, mirosuri, gusturi,... sunt informațiile care ne bombardează creierul cu milioane de biți pe secunda, reprezentând cele cinci simțuri clasice descrise de Aristotel si acceptate și în prezent. In realitate sunt mult mai multe (al vieții, mișcării, echilibrului, caloric, cognitiv, al gândului, Eului...) si fiecare din noi descoperim la un moment dat câte unul , doar că nu-l putem explica, nu avem o definiție exactă asupra lui sau pur și simplu nu ne dăm seama că e vorba de un „al șaselea simt”.
Privim în fiecare clipă „realitatea” din jurul nostru, doar că pentru fiecare din noi e puțin diferită, de la o persoană la alta și de la o stare la alta... . De fapt „imaginea” a ceea ce ne înconjoară e dată, în primul rând de modul in care simțurile noastre preiau informația, de modul în care este analizată și de starea de spirit în care ne aflăm în momentul respectiv care, la rândul ei modifică substanțial modul de analiză și importanța pe care o dăm anumitor lucruri.
Când privim o piatră spunem că e un corp solid, compact. De fapt, priviți la microscop atomii obiectului respectiv sunt mici sisteme solare formate din nucleu și electroni care gravitează în jurul lor spațiul gol dintre ele fiind mult mai mare decât dimensiunea materiei, deci nu este compact. La nivel subatomic, unde guvernează legile fizicii cuantice particulele se comportă ca unde devenind energie pură. Mai mult decât atât, la nivel subcelular, o mare parte din molecule au caracter dual particula – undă. Deci termenul de corp solid e dat de percepția noastră, în fapt fiind mai probabil o aglomerare de energie.
Dacă ajungem acasă, suntem bine dispuși și ne împiedicăm de un scaun îl ocolim sau îl punem la locul lui. Nu e un lucru „rău”, nu ne deranjează. Dacă nu suntem într-o stare prea bună ne va deranja, îl vom privi inconștient ca pe un lucru rău, și totuși e același scaun... .
Până acum câteva sute de ani se credea că Pământul este centrul universului, că soarele se învârte în jurul lui. Aceasta era „realitatea”. Aceasta era valoarea de adevăr a puterii noastre de percepție cu simțurile date de natură. Mai târziu a fost inventat telescopul și valoarea de adevăr a afirmației a fost schimbată cu 180 grade. Și asta doar pentru că unul din simțuri (olfactiv) a fost amplificat.
Termenii: real - ireal, adevăr – minciună , bine – rău , greșit – corect, au valoare absolută definind perfecțiunea afirmației ori, știm foarte bine că perfecțiunea există doar în teorie. E ca și când ai vrea să atingi infinitul.
De fapt nu există realitate ci doar percepție, nu există bine sau rău ci doar lucruri care ne convin sau nu etc.
Creierul uman judecă și cataloghează prin comparații. Dacă avem două greutăți, una de 20 Kg și cealaltă de 5 Kg atunci cea de 5 Kg va fi cea ușoară. Dacă avem o greutate de 1 Kg și una de 5 Kg cea de 5 Kg va fi cea grea. Cum poate fi același obiect și ușor și greu ?. Cât se poate de simplu, gândirea umană este condiționată de nevoia de comparație deci este relativă. În același mod spunem despre o persoană că este bună sau rea, despre un lucru că e bun sau rău etc.
Exemple sunt multe. Dacă nu avem un frigider atunci acesta e cel mai rău lucru. Dacă nu avem o casă la frigider nici nu ne mai gândim, dacă doamne ferește se îmbolnăvește copilul acesta devine lucrul rău , casa trecând imediat în plan inferior.
Cineva îmi spunea că nu văd realitatea din jurul meu, că nu mă implic îndeajuns în plan material. Care realitate, cea pe care o percep eu sau el ?. Acționăm fiecare in funcție de importanța pe care o dăm anumitor lucruri. Pe unii îi interesează doar partea materială, pe unii doar cea spirituală iar unii dintre noi, cei mai norocoși găsesc un echilibru oarecare intre cele două.


Așa perioadă grea și chinuitoare am avut în ultimele zile că am și uitat să îmi mai amintesc. În noaptea asta se fac 7 ani (da, șapte!!!) de când Indira mea s-a lăsat impulsionată de Robbie Williams și drumul lui către Mandalay și a hotărât să iasă în lume. A ascultat ea treaba asta pe repeat de vreo opt ori și și-a zis că totuși merită să te naști. Și de atunci tot muzică bună ascultă :).
Ah! noaptea aceea, drumul spre maternitate, emoțiile, curiozitatea, pregătirea pentru întâlnirea secolului, de neuitat.
O iubesc de mă topesc și e din ce în ce mai bună, mai frumoasă, mai deșteaptă și mai călduță. E cea mai îmbrățișabilă pisică și chiar dacă a fost greu drumul ăsta al nostru de până acum, sper că ne așteaptă și călătorii mai ușoare. De atâtea ori în acești șapte ani ea a fost sprijinul meu moral, singura femeie (mică mititică) din familia noastră în afară de mine, și știți voi, uneori sunt lucruri pe care nu le poate simți decât o femeie, și chiar și una mică mititică poate duce mai mult decât zece bărbați. Că așa e schema la specia asta.
Sunt depresivă, probabil nu ar trebui, cică e motiv de bucurie când ne cresc copiii. Îmi e și puțin dor de noi doi cei tineri și emoționați, neavând habar de ce înseamnă să fim părinți dar atât de fericiți că plângeam ca proștii așa, necontrolat. Mâine mă bucur, promit, dar în noaptea asta sunt puțin nostalgică.

Ruxandra Novac

acum vreo zece ani am incercat sa traduc un text scurt de houellebecq, l-am gasit acum in drafturile de la mail. nu va uitati la traducere, stiu ca nu e buna, dar nu mai am originalul ca sa repar, e mai important textul si el e inteligibil, desi asa cum e mno
A rămîne în viață
- metodă -
Mai întîi suferinţa
"Universul plînge. Betonul păstrează semnele violenței cu care a fost lovit ca zid. Betonul țipă. Iarba geme sub dinții animalelor. Și omul? Ce să spunem despre om?"
Lumea e o manifestare a suferinței. La origine stă un nod de durere. Orice existenţă e o expansiune şi o prăbușire. Toate lucrurile suferă pînă cînd există. Neantul vibrează de durere pînă să ajungă la fiinţă, într-un abject paroxism.
Fiinţele se diversifică şi se nuanţează, fără să piardă nimic din natura lor primară. De la un anumit nivel de conştiinţă, apare ţipătul. Poezia în derivă. La fel limbajul articulat.
Primul demers poetic constă în a te întoarce la origine. Adică la suferinţă.
Modurile de a suferi sînt importante; ele nu sînt esenţiale. Orice durere e bună; orice durere e utilă; fiecare îşi are fructele sale; orice durere e un univers.
Henri are un an. Culcat pe podea, cu scutecele murdare, ţipă. Mama lui trece bătînd din tocuri pe gresie, căutîndu-şi sutienul şi fusta. Se grăbeşte la întîlnirea din seara asta. Obiectul acela mic, mînjit cu fecale, care se agită pe podea o exasperează. Începe să ţipe şi ea. Henri urlă mai tare. Apoi ea pleacă.
Henri tocmai a făcut primii paşi în cariera de poet.
Marc are zece ani. Tatăl său moare de cancer în spital. Maşinăria aceea uzată, cu tuburi înfipte în gît şi plină de perfuzii, e tatăl său. Doar privirea îi e încă vie, ea exprimă durere şi frică. Marc suferă şi el. Şi lui îi e teamă. Îşi iubeşte tatăl. În acelaşi timp, începe să îi dorească moartea şi să se simtă vinovat pentru asta. Marc va trebui să lucreze. Va trebui să dezvolte în el acea durere atît de specială şi de fecundă: Sfînta Vinovăţie.
Michel are cincisprezece ani. Nu l-a sărutat nici o fată pînă acum. Ar vrea să danseze cu Sylvie, dar Sylvie dansează cu Patrice şi asta îi face vizibil plăcere. Michel e paralizat. Muzica îi pătrunde în cele mai adînci straturi ale fiinţei. E un slow minunat, de o frumuseţe ireală. Nu ştia că se poate suferi aşa; copilăria, pînă acum, fusese fericită.
Michel nu va uita niciodată contrastul dintre inima lui împietrită de suferinţă şi frumuseţea tulburătoare a muzicii. Sensibilitatea e pe cale să i se formeze.
Dacă lumea e alcătuită din suferinţă, e pentru că ea e, în esenţă, liberă. Suferinţa e consecinţa necesară .... a jocului liber dintre elementele sistemului. Trebuie să ştiţi asta şi să o spuneţi.
Nu veţi putea transforma suferinţa în scop. Ea este, nu poate deveni, aşadar, un scop.
În rănile pe care ni le provoacă, viaţa alternează brutalitatea şi insidiosul. Învăţaţi aceste două forme. Exersaţi-le. Dobîndiţi o cunoaştere completă. Învăţaţi să distingeţi ce le separă şi ce le uneşte. Multe contradicţii vor fi astfel rezolvate. Cuvîntul vostru va cîştiga forţă şi amplitudine.
Prin chiar trăsăturile ei, lumea modernă exclude dragostea, dar idealul acesteia nu şi-a pierdut puterea. Ca orice ideal, e situat cu totul în afara timpului; el nu îşi va pierde forţa, nici nu va dispărea. De aici o tensiune ideal-real deosebit de acută, un extrem de fecund izvor de suferinţă.
Adolescenţa e importantă. Odată ce v-aţi dezvoltat o concepţie suficient de ideală asupra dragostei, suficient de nobilă şi de perfectă, sînteţi terminaţi. Nimic nu vă va mai fi suficient.
Dacă nu frecventaţi femei (din timiditate, urîţenie sau cine ştie ce alt motiv), citiţi reviste pentru femei: veţi simţi o durere aproape egală.
Străbateți pînă la capăt abisul lipsei de iubire. Cultivaţi ura de sine. Ură de sine, dispreţ pentru ceilalţi. Ură pentru ceilalţi, dispreţ de sine. Amestecaţi-le. Faceţi sinteza. În tumultul vieţii, fiţi întotdeauna cel care pierde. Universul ca discotecă. Acumulaţi cît mai multă frustrare. A învăţa să devii poet înseamnă a te dezvăţa să trăieşti.
Iubiţi-vă trecutul sau urîţi-l: dar el trebuie să vă rămînă sub ochi. Trebuie să ajungeţi să vă cunoaşteţi complet. Aşa, eul vostru profund se va desprinde şi va aluneca în soare; corpul va rămîne pe loc: umflat, puhav, lovit; gata pentru noi suferinţe.
Viaţa e un şir de teste de distrugere. Reuşiţi-le pe primele, rataţi la cele din urmă. Să îţi ratezi viaţa, dar să o ratezi cu puţin. Şi suferiţi, suferiţi încontinuu. Învăţaţi să simţiţi durerea prin toţi porii. Fiecare bucată din univers trebuie să fie pentru voi o rană. Totuşi, rămîneţi în viaţă - măcar pentru un timp.
Timiditatea nu trebuie disprețuită. S-a crezut că e singurul izvor de bogăţie interioară; nu e nimic greşit în asta. Pur şi simplu, în momentele de decalaj între voinţă şi act iau naştere fenomene mentale interesante. Cel care nu cunoaște acest decalaj nu e departe de animal. Timiditatea e un excelent punct de plecare pentru un poet.
Dezvoltaţi în voi un profund resentiment faţă de viaţă. Orice act artistic adevărat are nevoie de el.
Uneori, e adevărat, viaţa vă va părea pur si simplu o experienţă inacceptabilă. Dar resentimentul trebuie să rămînă întotdeauna aproape, lîngă voi, chiar dacă rămîne neexprimat.
Şi reveniţi întotdeauna la izvor, la suferinţă.
Atunci cînd veţi trezi în ceilalţi un amestec de milă înfricoşată şi dispreţ, veţi şti că sînteţi pe drumul cel bun. Puteţi începe să scrieţi.
"O forță devine mișcare de îndată ce intră în act și se dezvoltă în durată"
Dacă nu reușiți să exprimați suferinţa într-o structură bine definită, veţi fi terminaţi. Durerea vă va înghiți de viu, pe dinăutru, înainte să aveţi timp să scrieţi orice.
Structura e singurul mijloc de a evita sinuciderea. Iar sinuciderea nu rezolvă nimic. Imaginaţi-vă că lui Baudelaire i-ar fi reuşit tentativa de sinucidere la douăzeci şi patru de ani.
Aveţi încredere în structură. Aveţi încredere în metrica veche. Versificarea e un mijloc puternic de a-ţi elibera viaţa interioară.
Nu vă simţiţi obligaţi să inventaţi forme noi. Formele noi sînt rare. Una la un secol e deja mult, şi nu neapărat poeţii cei mai mari sînt cei care le creează. Poezia nu inseamnă lucru asupra limbajului; nu neapărat. Cuvintele sînt responsabilitatea întregii societăţi.
Majoritatea formelor noi apar nu pornind de la zero, ci derivă lent dintr-o formă anterioară. Instrumentul se adaptează încetul cu încetul, suferă uşoare modificări; noutatea care rezultă din efectul lor conjugat nu apare în general decît la sfîrşit, după ce opera e scrisă. E perfect comparabil cu evoluţia animală.
La început emiteţi strigăte nearticulate. Sunteţi tentaţi adesea să reveniţi la asta. E normal. Poezia, de fapt, precedă cu puţin limbajul articulat.
Cufundaţi-vă în strigăte nearticulate de cîte ori simţiţi nevoia. E o baie de prospețime. Dar nu uitaţi: dacă nu reuşiţi, măcar din cînd în cînd, să ieşiţi din ea, veţi muri. Organismul uman are limitele lui.
În suferinţa dusă la paroxism nu veţi mai putea scrie. Dacă vă simţiţi suficient de puternici, încercaţi. Rezultatul probabil va fi prost; probabil, dar nu sigur.
Nu munciţi. A scrie poeme nu e o muncă, e o datorie.
Dacă folosirea unei forme anume (de exemplu alexandrinul) cere efort, renunţaţi. Genul acesta de efort nu e niciodată profitabil.
În schimb e nevoie de un efort general, permanent, acela de a ieşi din apatie. Acesta e indispensabil.
Cît priveşte forma, nu ezitaţi niciodată să vă contaziceţi. Bifurcaţi, schimbaţi direcţia de cîte ori e necesar. Nu vă forţaţi prea mult să aveţi o personalitate coerentă; ea există, fie că vreţi sau nu.
Nu lăsaţi la o parte nimic din ceea ce v ar putea da puțin echilibru. Oricum, fericirea nu e pentru voi; asta s-a hotărît încă demult. Dar dacă puteţi prinde unul dintre simulacrele ei, faceţi o fără ezitare. Oricum nu va dura.
Existenţa nu vă va fi altceva decît o țesătură de dureri. Vă veţi gîndi să le exprimați într-o formă coerentă. Scopul vostru în acest stadiu: o speranţă de viaţă suficientă.
Un poet mort nu mai scrie. De aici importanţa de a rămîne în viață.
Uneori vă va fi greu să vă ţineţi de acest raţionament simplu, mai ales în cursul perioadelor mai lungi de sterilitate creatoare. În acest caz, să rămîneţi în viaţă vi se va părea dureros de inutil; oricum nu mai scrieţi.
Un singur răspuns la asta: în fond, nu aveţi de unde să ştiţi. Şi dacă vă studiaţi cu atenţie, în final veţi fi de acord. S-au văzut cazuri ciudate.
Dacă nu mai scrieţi, probabil e începutul unei schimbări de formă. Sau de temă. Sau amîndouă. Sau poate e pur şi simplu începutul morţii voastre creatoare. Însă asta nu puteţi şti. Nu veţi cunoaşte niciodată exact acea parte din voi care vă face să scrieţi. Nu o cunoaşteţi decît sub forme aproximative şi contradictorii. Egoism sau devotament? Cruzime sau compasiune? Toate se pot susţine. Dovadă că, în final, nu ştiţi nimic; atunci nu vă purtați ca şi cum aţi şti. În faţa neştiinţei voastre, în faţa acestei părţi misterioase din voi înşivă, rămîneţi onest şi umil.
Nu doar că poeţii care ajung să îmbătrînească scriu mai mult, dar bătrîneţea dă naștere și unor procese psihice şi mentale speciale, pe care ar fi păcat să nu le cunoașteţi.
Asta fiind spus, să supravieţuieşti e extrem de dificil. Ne am putea gîndi la strategia lui Pessoa: să găseşti o slujbă minoră, să nu publici nimic, să aştepţi liniștit moartea. În practică, asta vă va pune în faţa unor dificultăţi importante: senzaţia că vă pierdeţi timpul, că nu sînteţi la locul vostru, că nu sînteţi judecaţi la adevărata valoare etc. toate astea vor deveni rapid insuportabile. Alcoolul va fi greu de ocolit. Pînă la urmă, amărăciunea şi frustrarea vor ajunge la capăt, urmate rapid de apatie şi de sterilitatea creatoare completă.
Această soluţie are deci inconveniente, dar în general e singura. Nu uitaţi de psihiatri, care pot da scutiri de muncă. Pe de altă parte însă, sejururile prelungite în secțiile de psihiatrie sînt interzise: sînt prea distructive. Le vom utiliza doar în ultimă instanţă, ca alternativă la vagabondaj.
Mecanismele solidarităţii sociale (ajutorul de şomaj etc.) trebuie utilizate din plin, ca şi ajutorul financiar al prietenilor mai înstăriţi. Nu dezvoltaţi vinovăţii excesive în privinţa asta. Poetul e un parazit sacru.
Poetul e un parazit sacru; ca şi scarabeul din vechiul Egipt, el poate prospera în corpul societăţilor bogate aflate în descompunere. Dar îşi găseşte locul şi în cele frugale şi puternice.
Nu trebuie să vă luptaţi. Boxerii se luptă, nu poeţii. Totuşi, va trebui să publicaţi măcar puţin; e condiţia necesară pentru ca "recunoaşterea postumă" să aibă loc. Dacă nu publicaţi măcar puţin (măcar cîteva texte într-o revistă de mîna a doua), veţi trece neobservat de posteritate; la fel de neobservat pe cît aţi fost în timpul vieţii. Chiar dacă sînteţi cel mai mare geniu, va trebui să lăsaţi o urmă; lăsaţi-vă pe mîna arheologilor literari ca să descopere restul.
Asta poate da greş; adesea dă. Trebuie ca măcar o dată pe zi să vă repetaţi că esenţial e să faci tot posibilul.
Studierea biografiei poeţilor preferaţi vă poate fi utilă; vă va permite să evitaţi anumite greşeli.
Spuneţi-vă că în general nu există o soluţie corectă la problemele supravieţuirii materiale; există însă unele total greşite.
Problema locului în care trăiţi nu se va pune în general: trăiţi unde puteţi. Încercaţi doar să evitaţi vecinii zgomotoşi, în stare ei singuri să provoace moartea intelectuală definitivă.
O mică integrare profesională poate aduce anumite cunoştinţe asupra modului în care funcţionează societatea, pe care le puteţi folosi eventual mai tîrziu. Dar şi o perioadă de vagabondaj, de adîncire în marginalitate, vă aduce altele. Ideal e să le alternaţi.
Alte realităţi ale vieţii, cum ar fi o viaţă sexuală armonioasă, căsătoria, copiii sînt deopotrivă benefice şi fecunde, dar ele sînt aproape imposibil de atins. Pe plan artistic, ele sînt teritorii practic necunoscute.
În general, veţi oscila între amărăciune şi angoasă. În ambele cazuri alcoolul vă va ajuta. Esenţial e să obţii acele cîteva momente de remisiune care vă vor da voie să vă scrieţi opera. Ele vor fi scurte: încercaţi să profitați.
Nu vă fie teamă de fericire; nu există.
Să lovești unde trebuie
Nu căutați cunoașterea pentru ea insăși. Tot ceea ce nu vine direct din emoție în poezie e nul. (Desigur, emoția trebuie înțeleasă în sens larg: unele forme ale ei nu sînt nici plăcute, nici neplăcute; e cazul înstrăinării.)
Emoția anulează lanțul cauzal: ea e singura capabilă să ne facă să percepem lucrurile așa cum sînt: transmiterea acestei percepții e obiectul poeziei.
Această identitate de scop între filosofie și poezie e sursa complicității secrete care le leagă. Ea nu se manifestă neapărat scriind poeme filosofice; poezia trebuie să descopere realitatea prin propriile căi, pur intuitive, fără să treacă prin filtrul unei reconstrucții intelectuale a lumii. Cu atît mai puțin prin filosofie exprimată în forme poetice, care cel mai adesea nu e decît o prostie patetică. Însă întotdeauna un sistem nou va găsi în poeți cititorii cei mai serioși, mai atenți și mai fecunzi. La fel, doar anumiți filosofi vor fi capabili să discearnă, să aducă la zi și să folosească adevărurile ascunse în poezie. În poezie, aproape în aceeași măsură ca în contemplarea directă - și mult mai mult decît în sistemele anterioare - își vor găsi ei materia noilor reprezentări ale lumii.
Respectați-i pe filosofi, nu îi imitați: calea voastră, din nefericire, e alta. Ea nu poate fi disociată de nevroză. Experiența poetică și experiența nevrotică sînt două drumuri care se ating, se întrepătrund și cel mai adesea sfîrșesc confundîndu-se, asta prin dizolvarea filonului poetic în șuvoiul sîngerînd al nevrozei. Dar nu aveți de ales. E singura cale.
Lucrul continuu asupra obsesiilor voastre vă va transforma în final într-o epavă demnă de milă, minată de angoasă sau devastată de apatie. Însă, încă o dată, e singura cale. Trebuie să atingeți acel punct de la care nu vă puteți întoarce. Spargeți cercul. Și scrieți cîteva poeme, înainte să vă izbiți de pămînt. Ați întrevăzut spații nesfîrșite. Orice mare pasiune creează o deschidere spre infinit.
În definitiv, dragostea rezolvă orice. La fel, orice mare pasiune conduce în final la o zonă de adevăr. La un spațiu diferit, extrem de dureros, dar în care vederea ne poartă departe și clar. În care obiectele se dezvăluie curate, precise, în adevărul lor limpid.
Credeți în unitatea dintre Adevăr, Frumos și Bine.
Societatea în care trăiți are drept scop să vă distrugă. Vous en avz autant a son service. Arma pe care o va folosi este indiferența. Nu vă puteți permite aceeași atitudine: treceți la atac!
Orice societate are punctele ei mai puțin rezistente, rănile ei. Puneți degetul pe rană și apăsați cu putere.
Abordați subiectele despre care nimeni nu vrea să audă vorbindu-se. Fața ascunsă a cortinei. Insistați asupra bolii, a agoniei, a urîțeniei. Vorbiți despre moarte, despre uitare. Despre gelozie, indiferență, frustrare, despre lipsa dragostei. Fiți abjecți și veți fi adevărați.
Nu aderați la nimic. Sau aderați, apoi trădați imediat. Nici o adeziune teoretică nu trebuie să vă rețină mult timp. Militantismul aduce fericire, iar voi nu trebuie să fiți fericiți. Aparțineți nefericirii, sînteți partea întunecată.
Misiunea voastră, înainte de orice, nu e de a propune, nici de a construi. Dacă puteți, faceți-o. Dacă ajungeți la contradicții insuportabile, afirmați-le. Căci misiunea voastră cea mai importantă este de a săpa spre Adevăr. Sînteți groparul și cadavrul. Sînteți corpul societății. Sînteți responsabili de corpul societății. Responsabili cu toții, în egală măsură. La pămînt, gunoaielor!
Stabiliți partea inocentă și partea vinovată. Mai întîi în voi înșivă, vă va servi drept model. Dar și la ceilalți. Studiați-le comportamentul și scuzele: apoi judecați, în deplină imparțialitate. Nu vă cruțați; nu cruțați pe nimeni.
Sînteți bogați: cunoașteți Binele, cunoașteți Răul. Nu renunțați niciodată să le despărțiți: nu vă încleiați în toleranță, un biet stigmat al vîrstei. Poezia poate stabili adevăruri morale definitive. Trebuie să urîți cu toată puterea libertatea.
Adevărul e scandalos, însă fără el nimic nu are valoare. O viziune onestă și naivă asupra lumii e deja o capodoperă. Față de această cerință, originalitatea nu valorează mare lucru. Nu vă preocupați de ea. Oricum, o anumită originalitate va reieși sigur din suma defectelor voastre. În ce vă privește, spuneți pur și simplu adevărul: numai adevărul, nici mai mult, nici mai puțin.
Nu puteți iubi și adevărul, și lumea. Dar ați ales deja. Dificultatea de acum încolo e să vă țineți de alegerea făcută. Vă îndemn să vă păstrați curajul. Nu că ați avea ce spera. Dimpotrivă, trebuie să știți că veți fi foarte singuri. Majoritatea oamenilor se acomodează cu viața sau mor. Voi sînteți sinucigași în viață.
Pe măsură ce vă apropiați de adevăr, singurătatea voastră crește. Construcția e splendidă, dar goală. Treceți prin încăperile goale, ele vă redau ecoul pașilor. Aerul e limpede și invariabil; obiectele par împietrite. Uneori începeți să plîngeți, atît de crudă e limpezimea privirii. Ați vrea să vă întoarceți în ceața necunoașterii; dar în adîncul vostru știți că e prea tîrziu.
Mergeți mai departe. Nu vă fie teamă. Ce e mai rău a trecut deja. Desigur, viața vă va mai chinui încă; dar, în ce vă privește, nu mai aveți treabă cu ea. Amintiți-vă: de fapt sînteți deja morți. Acum sînteți față în față cu eternitatea.

Daniel Vorona

rădăcină şi ramură de cireş privind dintre două oglinzi paralele aerul liber şi
matern care refuză să moară pentru a trăi altfel tu îmi vorbeşti despre acest atât de transparent marş spre mântuire pe care îl acceptăm şi îl dorim
mai puţin sunet şi mai mult autenticitate şi ax laolaltă dulce şi amar eu
număr oasele identităţii în flux dublele explozii în reflux ale miresmelor
tale de ceai --- un iuda de sticlă e aclamat --- şi fără să pot să mă uit cu ură
cu mirare la cămila care trece zâmbind prin urechile acului îţi răspund la fel
am greşit veacul dar am aşteptat cu întinsul cu înaltul
struguri cu ieri şi cu mâine cu tot ce mereu n-am ştiut
(şi ce frumos şi ce urât era în istorie
ne sărutam cu pumnii cu picioarele)
zilele săptămânii le amestecam cu iarbă amestecam caii cu cercurile
arborii genealogici cu punctele cardinale apoi creşteau apele vii înăuntrul
apelor moarte ca nişte scări adânci pe malurile cărora dormeau lingura
şi strachina şi mămăliga cu burta la soare ca
imperii apuse întru răsăritul nostru cel falnic şi
theologic (un piston deflector oscilând într-un motor cu ardere internă
thâgâdâm thâgâdamdam thâgâdâmdam) până când înflorea a doua oară
maimuţa în mierea din sexul cel crud (şi advers) al vrejului de fasole
a fost iubire sau a fost ce a fost
şi dacă
a fost ce a fost unde e ce a fost
(patria mea dormea cu mâinile-n cruce
eu râdeam ca să nu plâng şi voi la fel)
în faţa celor care au fost şi nu mai sunt dezleg un steag
şi îl iert pe
Dumnezeu pentru toate greşelile lor drepte sau nedrepte
a fost iubire ucisă de iubire -- şi deşertăciune a
fost şi vânare preaobsesivă de vânt a mai fost
părăsiţi-vă trufia în voi
reveniţi -- întoarceţi-vă
stau în genunchi lângă o pată de sânge în care nu a fost îngropată nicio lege
şi nu mai ştiu căreia dintre icoanele ajunse în nopţile mele să-i sărut cămaşa

Octavian Soviany
rimbaud - traducerea mea
Căutătoarele de păduchi
Copilul când pe frunte e plin de bubuliţe
Şi-un stol de vise albe începe a-şi râvni
Vin lângă patu-i două surori vrăjitoriţe
Cu degete plăpânde şi unghii argintii
Şi-l duc lângă fereastra pe unde vine-o boare
Albastră care scaldă tăpşanul înflorit
Prin păru-i ud de rouă pornind ca să-şi strecoare
Falangele lor fine, ce au ceva cumplit.
El le ascultă cântul ce-a prins să-l înfiripe
Răsuflul lor, cu picuri de miere umectat,
Pe care-l întrerupe un susur de salive
Ce le-nfloresc pe buze şi cer un sărutat
El le ascultă-n taină bătăile de gene
În liniştea ce-şi varsă din plin parfumul ei,
Pe când pocnesc (copilul e legănat de lene) ,
În unghiile lor crude păduchii mărunţei.
Şi iată-l cum se umple de vinul dormitării,
Suspin ca de armonici, deliruri ce s-au strâns,
Şi-acum copilul simte-n lentoarea dezmierdării
Cum naşte şi cum moare dorinţa lui de plâns
Sunt săptămâni zglobii de caratină
Când stă-n culcuş întregul internat
Şi ne predă pasivul în latină
Maşina-n patru timpi de învăţat
Cu inelate mâini de domnişoară
Plimbându-se pe clape-ncetişor
Şi clopoţei ce înşiraţi pe sfoară
Împrăştie teroare-n monitori
Căci la gustarea de la ora zece
Maşina-n patru timpi se face foc
Vârându-şi într-un vas cu apă rece
Piciorul plat de mare pedagog
Şi începând să şuiere subţire
Din tubul său de-alamă-ncovoiat
Le-mparte-nvăţăceilor clistire
Şi praf liliachiu de scărpinat
Noroc că nuieluşa din comodă
Zvâcnindu-ne elastic pe spinări
Ne bate într-o limbă hotentotă
În care nu există conjugări

Adrian Munteanu


Iar lemnul uşii se supune, moale,
Când îl atinge mâna ei grăbită
Să-mi prindă-n zbor privirea răvăşită
Cum trece-un duh nevârstnic prin ocoale.

O scândură se vaită, putrezită.
Nervura ei pulsează-n rotocoale
Şi cuie-şi saltă creştetele goale,
Cu fruntea lor necontenit izbită.

E clanţa dată-n lături, să nu curme
Balansul fin al pasului decis
Şi pe pereţi se-ntind chircite urme,

Năluci de gheaţă, sugrumând un vis.
Se-abat spre patul meu tânjind să scurme
În carnea mea ca-ntr-un tărâm proscris.

Raluca Faraon

nu am cerut niciodată ajutor
dintr-o pudoare inexplicabilă
nu am strigat pe nimeni în agonie
și nu mi-am scrijelit pe zidul căinței
numărul cicatricelor din rătăcirea sângelui
acum însă
aș vrea să fiu ținută în brațe până la capătul firii
să fiu o lumină vinovată
care-și vindecă rănile întunecate
cu poezie

Ion Iancu Vale

Cerul a migrat
dincolo de polenul florilor
și arama, țigancă nomadă
își zornăie banii în plete.
Ochii de pe tulpinile mestecenilor
lăcrimează sub pleoapa vântului
și pe degetele umede ale tăcerii
corbii par verighete de smoală.
Doar brazii își mai țipă
zâmbetul verde
îngânați de șoaptele albastre
ale pământului.
Dar de unde știm noi
că izvoarele, nu sunt
plânsetul limpede al brazilor
striviți de atâta nemoarte.

Corina Dașoveanu

poveste despre ciorapi binedispuși
și iar ne certăm
pe nesincronizarea plecării papucilor
să fumeze
aceeași răbdare fără filtru,
pe încăpățânarea scurtă
a părului meu
de-a se întinde de somn
sau de dragoste
doar 4 milimetri
pe pieptul tău de bărbat.
pe darul de crăciun al cimitirelor vesele
din nordul camerei,
ești aerul meu îmbufnat,
nu, tu al meu,
pe locul de la geamul
cu mușcată și mușcat de mofturile
clorofilei leneșe.
pe singurii doi ciorapi
purtați ca verighete desperecheate,
unul tu, unul eu,
din cauza ta,
ba din cauza ta,
pe farfuriile nebune
pline-vârf cu guri arse
pe care ni le mănâncă
din oră în oră
o, dar cel mai bine
ne certăm
pe nimic

Vișan Dragoș
Când nu voi mai merita nimic decât alice-n inimă
Ziua când
voi fi cuc
rănit de alice
întins pe o rână
nu-i departe de mine
Se apropie pe după plopi
mă ia în cătare
apasă trăgaciul
automatul zbârnâie
în trupul meu împănat
n-am lăsat oul încă
în cuibul străin
sunt tată denaturat
am drumul
de cărăuș

Streche Nicolae Florentin
Aceste vise - Heart
Pastreaza o lumanare in loc ales,
si daruieste-mi lumina sa,
inchipuiri in cale ce se misca-n copaci,
cu pielea catifelata in lenjerie,
cu incheieturile inmiresmate,
iar luna plina ce anina aceste vise in ceata.
Aceste vise continua cand ochii mi se inchid,
in fiece secunda din noapte traiesc o viata in plus,
aceste vise care apar cand afara-i frig,
in fiece clipa sunt treaza, ma aflu mai departe...
Sa fie cap sau pajura ? Sa fie, oare, primavara sau toamna ?
Merg fara sa ma ranesc prin vitralii,
(cu privirea plapanda)
cu privirea plapanda, cu lumanarea in maini,
(cuvinte fara sens)
si cuvinte fara sens care imi ies de pe buze.
Aceste vise continua cand ochii mi se inchid,
in fiece secunda din noapte traiesc o viata in plus,
aceste vise care apar cand afara-i frig,
in fiece clipa sunt treaza, ma aflu mai departe...
Este ceva in exterior, nu ma pot impotrivi,
trebuie sa ma feresc de suferinta,
este ceva in exterior, nu ma pot impotrivi...
Cantul cel mai drag este tacerea
ce am auzit-o candva,
(niciodata nu va ajunge pe pamant),
ce amuzant ca-n vise picioarele nu ating solul.
In padurea plina de printese, eliberarea-i un sarut,
(printul isi ascunde chipul)
dar printul isi ascunde chipul de visele din ceata.
Aceste vise continua cand ochii mi se inchid,
in fiece secunda din noapte traiesc o viata in plus,
aceste vise care apar cand afara-i frig,
in fiece clipa sunt treaza, ma aflu mai departe"

Silvia Andrucovici 
Vasul de sticlă,
Pe pervaz hodinea în soare.
Albastru adânc, verde cobalt
Și zvelt.
Podoabă avea, două crenguțe îmbobocind.
Curăția forii de măr și promisiunea rodului,
Tandru, îmbrățișate mineral
De pântecele vasului matern.
Părea că sub grație, Gabriel arhanghelul
Eternizase iconic prezentul
Pentru o altă Bunavestire,
Cea din veșnicie, din eon!
O cumințenie japoneză,
Hokusai cu degete albe, de floare!
De nicăieri și de niciunde,
Un suflu aprig și rece
Umflă perdeaua, a joc, poate?
Un joc cu lacrimi albastre de serafim înghețat,
Petale ce scriu pe podea un epitaf mărginirii,
Nisipul ce se întoarce în matricea Geei,
Ducând cu el în ocean
Amintirea verde a respirației
De ram fraged
Mângâiat de soare
Și tristețea privirii tale.
Pe plaja pustie,
Un fragment mineral,
A înmugurit într-o scoică
Cu luciri sidefii, nobile
Și parfum ușor
A primăvară și flori de măr.
Ci numai nu te speria, nu fugi,
E chiar perla inimii tale!
Nisip restaurat, sticlă și cobalt,
Vas și petală!
Inspirată de florile Ioanei și scoica de pe țărm, căreia mi-am permis să-i luminez înțelesul.
Și dedicată Ioanei, dacă îngăduie.
Magdalena Dorina Suciu

Atâtea vise
în aţe prinse
atâtea ploi
peste noi
minciuni rostite
sub măști zbârcite
ferestre care plâng
pe pieptul stâng
poem neterminat
în suflet zbuciumat
mame fără prunci
în hainele cu dungi
zăpezi cu dinţi
în mâini de sfinţi
iubiri grăbite
pe netrăite
mâini murdare
peste altare
nimic și tot
la un loc
o viaţă tristă
într-o batistă...
unde-i Dumnezeu
e locul meu!

Nicolae Nistor



Poate fi o noapte pierdută
dacă nu tragi de ea
cu lacrimile tale
sau te ascunzi după perdelele
amețite de culori și șampanie…
Am fugit din noi pe fumul
de țigară, plină de sânge,
parcă eu trebuia să mușc
din ce a rămas după foame…
Telefonul doarme,
muzica aleargă singură
prin cameră, vorbește răgușit…
O partitură în evazați
și pânză de in,
rotiri de femei goale,
iar noi tragem de noapte amnezici,
cu mâini tremurânde, ș
tirile sunt acoperite de noi,
o poveste Woodstock
care spune multe…

de data asta e pentru că mi-am dat seama
manipularea îmbracă diverse forme
nu totul e iubire
a zis faci ce consideri
ești liberă să alegi
mi-a transcris în cod

după care a șters
și mi-a zis să aleg un buton
plec sau rămân
dacă rămân asta înseamnă
voi fi iubită de la mare distanță
am citit - fetele din România și
Ucraina sunt cele mai exploatate sexual din Europa
dacă aleg. poți să alegi.
cea care face acțiunea asta le va face și pe următoarele
femeia care așteaptă a fost puternic evocată în romanul lui
Sadoveanu. eu nu sunt femeia lui Sadoveanu -
-că m-am plictisit de geamul meu cu perdeluțe înflorate
și nici a ta. adică nu mă văd decât în câteva poze
sigur nu va muri literatura fără ele
sigur nu voi muri eu fără tine
ce să spun că visam la un bărbat cum a avut Sofia Nădejde
să traducă din marile cărți de filosofie să aibă o viziune polifonică
poliglotă polivalentă asupra existenței o imaginație holistică
un trecut și un viitor univers literar și dacă nu era măcar să înceapă
să se deprindă cu aceste minunate lucruri de care avem nevoie cu toții
cărțile. dar eu visam la un bărbat care să mă susțină cum a susținut-o pe
Sylvia Plath (dar nu până la moarte) mă refer în viața aceasta
o mângâiere culturală. un spirit inovator cam cum am un prieten pe nume -
- numele lui nu va fi spus aici. cum nu sunt numele noastre spuse mai mereu
poate să scrie toată pleiada de critici despre cartea ta dacă tu te simți ca o trecere
anonimă. m-am găsit pe mine în brațele antologiei Ea.
Ea are brațe. m-am întrebat de ce nu sunt acolo și eu. aș fi vrut să spun și eu
o mică povestioară. dar apoi mi-am retras gândul. – cum ce să caut eu acolo
și de ce anume să fi fost inclusă. mai bine că pot să scriu despre ea
apare ca Cinzeci de nuanțe ale feminismului. o revelație la noi. când îi spun
băiatului cu codul începe să tremure. închide ochii. îmi spune să simt vântul
îmi spune despre frumusețea chipului meu.
toate cărțile din capul meu se scufundă
în capul lui. dacă ar fi să mă uite m-ar uita într-o cultură pe care n-am ajuns să
o cunosc până la capăt, dar o iubesc. cu asta m-aș amăgi. de-ar fi prima amăgire.
dar ce nu poți să pătrunzi și singură o cultură? trebuie să mânuiască cineva
creierul tău? bate-ți propriile monede din versuri. ai putea să te sprijini tu pe tine
ai putea să-ți amintești că monedele nu se bat în doi. perversiunea actului nu cere tangențe
și nu le accepta. poți fi nimicită tu și moneda ta. Cinzeci de nuanțe ale feminismului
o plăcere constantă i-am cerut și n-a fost în stare decât să-mi trimită o hartă digitală
la fel cum nici eu n-am fost în stare de mai mult. iată egalitatea. iată cuplul viitorului
când femeia e săracă. bărbatul nu o va putea avea în preajmă. femeia săracă va vâsli
mă voi suprasolicita ca să nu-mi aduc aminte că sunt săracă pentru că sărăcia e o minciună.
și când el nu te vrea când îți cere călătorii cu avionul. mizează pe defectele tale
s-ar putea să-ți fie atuuri. eh scopuri. antagonică cu mine însămi. să aterizăm aici
unde mă liniștesc eu. să aterizăm curând în inima mea. de aici am dat lumii poezii
care fără să înțelegi m-au adus în țara ta. care fără să înțelegi m-au adus
în țara lui. este timpul să ne apărăm granițele. eu am versuri dar ție nu-ți trebuie
sexualitatea îți e mamă și tată și prieteni. când cu atât vei putea face mai mult decât odrasle
anunță la radio. eram nefericită după cum spuneam și nu pentru
că el încetase să mai fie lângă mine de atâtea zile, ci pentru că el voia
să-mi ia timpul dedicat în totalitate poeziei. află că nici fiul meu n-a reușit.
cum ai crede că ți-ar reuși ție? dar nu voia doar asta. voia mai mult și voia totul
fără să facă ceva în schimb. alternanță în gesturi. m-am sfidat și pe mine
rebeliunea m-a făcut nepotrivită pentru o societate pe care am răsturnat-o și acum
nu le convine. de aceea mă scot la margine când spun am nevoie.
dar ce te sperii așa de ce te confuzezi?
am nevoile mele și tu ca bărbat al meu trebuie să mi le împlinești
dar nu mai ascult de tine.
am ascultat când am rămas cu burta la gură. apoi cu copil în urmă.
ce să mai și vrei când s-a întâmplat deja ascultarea supremă
încă o dată burta la gură? încă o dată ascultare supremă?
când aveam burta la gură am primit lovituri. ce știi tu?

Dimitrie Grama  
draga Viorel, fiind in tara am asistat la alegerile pentru Parlamentul UE si Referendul cerut de Presedintele Iohanis. M-am bucurat ca o lume mai tanara si mai lucida a iesit majoritara si ca la un orizont indepartat a aparut o luminita pe cerul intunecat al Romaniei. Ce m-a uimit este faptul ca aproape 30% din populatia unei tari poate in continuare sa voteze Imoralitatea, Coruptia, Abuzul si Hotia! Ce m-a uimit este, ca atunci cand un criminal care a condus ilegal o tara manipuland justitia servila si intimidata la tacere, este dus, in sfarsit la inchisoare, un partid intreg, PSD, prin reprezentantul respectiv, o doamna dezorientata social-politic-juridic si lingvistic, se exprima cam in felul urmator: "Tot partidul PSD al sustine si e alaturi de Dragnea si familia lui (la fel de corupta) si suntem indurerati de "tragedia" lui!" Cum adica, indurerati pentru ca un hot-criminal in sfarsit poate fi pedepsit? Cum adica un partid alaturi de asa ceva? Un partid, cat de cat democratic, chiar si in Africa sau Mongolia, ar fi declarat exact invers! Ar fi spus ca se distanteaza de asa un element care binenteles este exclus din acel partid pe vecie! Si ce tupeu are acel Dragnea care in drum spre inchisoare spune: "Si Mandela a fost la inchisoare si apoi a devenit Presedinte". Da, asa este, dar Mandela nu a stat douazeci si cinci de ani la inchisoare pentru Coruptie si Furt al Bunului Obstesc! Ce ma mira este faptul ca eu comentez aceste lucruri si nu jurnalistii de la canalele TV!!! Deci, in concluzie, dragul meu, ceva parca s-a schimbat, dar este mai mult parca decat schimbat. Vom vedea ce va alege poporul roman la urma

Draga Viorel,
Si daca aceste "cospiratii" ar fi adevarate, ce importanta ar avea ele oare pentru Romania si romani? Nu prea imi pot da seama cand vad ca romanii sunt furati de fratii lor, sunt condusi de iliterati (nu iluminati) si prefera sa produca si sa vada cacaturi ca "Las Fierbinti" unde, se pare ca, ei se identifica ca port si limba!
Evreii conduc lumea financiara si publicitara de mult timp pentru ca sunt uniti si seriosi in ceeace ce fac chiar daca este vorba de croitorie, medicina, matematica, muzica sau film. 
Romanii nu sunt uniti niciunde. Nici in tara, nici in diaspora si ai mananca ca un cancer barfa, discordia si invidia, de parca "sa moara si capra vecinului" ar fi nu o zicala ci un juramant!
Si evreii sunt renumiti pentru umor si bancuri in care rad de ei insusi dar pe langa acel umor exita insa si o traditie in "stradanie", in educatie, munca, seriozitate (chiar si in furt), etc.
Da, Attali, Eminenta Gri al mai multor presedinti francezi, este evreu si poate ca nu este intamplator faptul ca este intradevar o persoana ilustra. Inteligent, harnic, vizionar, enorm de erudit in multe domenii social-politice, stiintifice, etc. Asa a fost educat de parintii lui everi sa fie si apoi sprijinit si ridicat de etnia lui care i-au vazut potentialul si l-au folosit suta la suta!
Si Romaniei i-ar face bine sa aibe un Attali (chiar daca ar fi din Teleorman), dar nu are. Nu pentru ca nu ar exista in Romania material uman de calibrul lui Attali (si romani, si nemti, si unguri si evrei) ci pentru ca in Romania este promovata doar demagogia si vrajba, prostia si incultura, hotia si lasitatea. Totul scaldat in "bascalie" si "doamne ajuta"! 
Un om ca Attali, un roman, nu este posibil in Romania pentru ca l-ar manca de viu, din invidie si prostie, fratii lui romani!
Oricum, sunt convins ca "marile conspiratii" mondiale afecteaza Romania foarte putin si indirect. 
Si cu toate astea, eu aroman (grecotei, etc.) ma simt suta la suta roman, iubesc tara aia prapadita si oamenii obisnuiti de acolo.
Asa cum bunicul meu care dupa mai bine de 50 de ani traiti in SUA s-a reintors la 83 de ani in Romania/Ilidia prin 1972-73 sa moara, (dar a mai trait vreo 13 ani la Ilidia) mi-a spus cand eu l-am vizitat la Ilidia prin anii 1980 "Dimi aici este Paradisul", asa fac si eu acum. Ma reintorc dupa mai bine de 50 de ani petrecuti prin Vest tot acolo! 
Stiu, critic mult, unii ma invinuiesc de rautate dar ei nu stiu ca eu critic cu speranta sa fac bine, critic cu patriotism si dragoste si multi nu mai inteleg rostul acestor cuvinte.
Al tau, DG

 Viorel Roman
Evreii conduc lumea? conspiratiile
sunt din nou en vogue odata cu diluarea credibilitatii presei in USA la si dupa alegerea presedintelui Donald Trump si in Europa dupa invazia necontrolata a musulmanilor si idolatrilor afro-asiatici si BREXIT. Teoriile despre conspiratiile vrajitoarelor, masonilor, iluminatilor, musulmanilor, rasei galbene, capitalistilor, comunistilor, sionistilor nu-s analizate stiintific, fiind considerate ca ceva vulgar, irational, care pe cale de consecinta nu merita prea multa atentie nici in zilele noastre.
Sute de mii de documente pe internet ne arata ca oricat de diverse sunt planurile secrete a celor mai fantasmagorice conspiratii, evreii sunt mereu prezenti, pentru ca antisemitismul a fost dintodeauna si pretutindenti o forma de respingere a rationalitatii si dominatiei civilizatiei occidentale. Inutil de a argumenta ca Imperiul Roman, Sfantul Imperiu Roman de Natiune German, UE/USA, Lumea I, da tonul in lume de doua milenii, ca Limesul, Lumea II, e granita la anarhia si saracia din Lumea III, a barbarilor, in acceptia nepeiorativa, veche a cuvantului, care se bucura insa de o permanenta grija, discriminare pozitiva din partea Imperiului, tot evreii conduc lumea si-s vinovati de toate relele.
La Limes, ortodocsii moldo-valahi, au aceasta predilectie de a da vina pe evrei, maghiari si tiganii, ea vine din teama, pudoarea de a nu da vina pe Occident fata de care au un complex simultan, paradoxal de inferioritate si superioritare, cum putem observa in Anexa de mai jos, preluata de pe internet, o conspiratie paradigmatica, care face inutita o analiza realista a situatiei din propria tara.

Cornel-Dan Niculae
Plecand de la articolul ”Franța săracă declară război dictaturii financiare Rothschild”, Franța săracă declară război dictaturii financiare Rothschild
De Karim B. – Unii vorbesc deja despre un izvor francez care s-ar putea răspândi în toate țările occidentale. Acțiunea „jachetele galbene”, timidă la inceput, a căpătat o dimensiune neașteptată la Paris, când demonstranții, deși puțini în acesl moment, au decis să ocupe simbolic Champs Elysées.
Această parte a capitalei franceze reprezintă tot ceea ce francezii de jos urăsc: puterea banilor, pe care Francois Hollande promisese să o combată, dacă ar fi fost ales. Dar, predecesorul lui Emmanuel Macron și-a temperat rapid entuziasmul odată instalat la Elysée. Pentru că puterea, în țările industrializate care domină lumea, este departe de a fi o țintă ușoară pentru liderii politici ale căror cariere sunt făcute și desfăcute de interesele celor foarte bogați
Ridicarea extremei dreapte în majoritatea țărilor europene va provoca, în cele din urmă, un cutremur care le-ar putea duce la revenirea în anii 1930 care au precedat cel de-al doilea război mondial. Ingredientele pentru o revoltă generală și apariția regimurilor naționaliste sunt reunite și apar primele simptome ale unei sciziuni între conducători și conduși.
Emmanuel Macron a fost adus la putere de către Rothschild, o entitate cu naționalități multiple care modelează politica unei țări în funcție de conjunctură. Este cea care-i dictează foaia de parcurs președintelui pe care l-a impus. Este cea care a trebuit să-l alinieze pe Nicolas Sarkozy – președinte al dreptei – la politicile războinice ale Washingtonului și care au dus la asasinarea liderul libian Muammar Gaddafi, pentru a profita de bogățiile subterane ale acelei țări. Este, de asemenea, cea care l-a făcut pe François Hollande, președintele stângii, să facă același lucru în Siria, singura țară care, până la distrugerea sa, ar putea încă să-i facă probleme Israelului. La fel implicarea armată și în nordul Mali, unde resursele naturale trebuie să rămână în mâinile „familiei conducătoare” din cea de-A Cincea Republică.
Rothschildzii l-au sponsorizat pe  tânărul Emmanuel Macron pentru a face treaba murdară prin sărăcirea unor segmente întregi ale societății franceze și îmbogățirea celor mai bogați prin eliminarea impozitului pe capital și creșterea taxelor în detrimentul celorlalți.
Democrația occidentală de fațadă constă în a lăsa plebea să vorbească liber, însă ascunde o dictatură deghizată, a cărei putere reală este concentrată în mânile bancherilor speculanți și ale magnaților dezinformării, cele două categorii fiind adesea legate de alianțe din interes, așa cum se întâmplă la monarhi.
Traducere și adaptare Simina BARBU
Ce ştiu „vestele galbene” şi patrioţii francezi în timp ce presa mainstream din România tace?
Cum a ajuns Emmanuel Macron slujitorul capitalului putred globalist (În completarea articolului Franţa săracă declară război dictaturii financiare Rothschild)
Rothschildzii dau şefii de stat ai Franţei!?
Deşi există nume distincte importante în istoria marilor afaceri ale rothschildzilor francezi, precum Guy de Rothschild sau Edmond de Rothschild, din anul 2003 afacerile ramurilor engleză şi franceză s-au unit într-o acţiune globală, apoi cea franceză a luat conducerea.
Politicianul francez Georges Pompidou (1911-1974) a fost angajat în 1953 de către Guy de Rothschild să lucreze la banca Rothschild Frères, cea a ramurii franceze a familiei. În 1956, Pompidou ajunge managerul general al băncii evreieşti, poziţie pe care o ocupă până în 1962, când este propulsat în funcţia de prim-ministru al Franţei. Stă în această poziţie până în 1968, apoi, din 1969 până în 1974, devine preşedinte al Franţei. Pompidou a dat o lege în 1973, supranumită şi „legea Rothschild“ prin care obliga statul francez să se împrumute de la băncile private, cum vom vedea[1].
Apoi, ca o replică, preşedintele socialist François Mitterrand (în funcţie între 1981 şi 1995) a naţionalizat în 1982 parte din sistemul bancar francez, în frunte cu banca Rothschild, în scopul „restabilirii puterii creării de bani de către colectivitate“. Statul preluase practic doar firmele acelor bănci (despăgubind proprietarii), aşa că, în 1984-1987, David Rothschild, fiul lui Guy, ajutat de acesta, a refăcut banca franceză a familiei, sub numele final de Rothschild & Cie Banque (iniţial Paris-Orleans Finance), împreună cu fratele său Edouard Rothschild şi vărul Eric de Rothschild. Când statul francez le preluase prima bancă, ei primiseră o importantă despăgubire de sute de milioane de franci francezi, echivalentul valorii acţiunilor lor pe piaţă. Formal, capitalizarea iniţială a noii lor bănci a fost de numai un milion de dolari, dar beneficiind de resurse ascunse, curând şi-au transformat banca de investiţii într-unul din marii jucători din Franţa şi din Europa continentală de vest, compania bancară fiind controlată prin „elveţiana“ Rothschilds Continuation Holdings AG, deţinută la rândul ei de „olandeza“ Rothschild Concordia.
Cum ramura franceză a devenit cea mai puternică ramură a familiei după 2003 (şi, mai ales, după 2007), în presa internaţională, mai ales în cea franceză, au apărut semne de întrebare şi despre cum a acces în politică Emmanuel Macron, care în 2017 a devenit preşedintele Franţei, învingându-o pe naţionalista Marine Le Pen, deoarece şi Macron a fost din 2008 un angajat de vârf al băncii Rothschild, ajungând managing director şi chiar „partener“ şi, bineînţeles, multi multi milionar în euro. În politică, lui i s-a înfiinţat peste noapte, în aprilie 2016, un partid cu pretenţia de „anti-sistem“, numit En Marche (În Marş), de orientare şi liberală şi pro-globalizare, dar care s-a vădit ca fiind construit tot de către „sistem“, mai ales după ce s-a aflat că Macron şi partidul său au fost finanţaţi de ong-urile internaţionale ale lui George Soros, promotorul nr.1 al sistemului global (fără frontiere) al marelui capital şi pionul Rothschild în afacerile politice internaţionale. (În 2016, mai mulţi hackeri au spart conturile de e-mail ale lui Macron şi ale companiilor cu care lucrează, descărcând de pe acestea peste 9 GB de date pe care le-au distribuit apoi pe Internet, pe Twitter, sub titlul EMLeaks sau # Macronleaks, din acestea rezultând nu numai că prezidenţiabilul era ajuta de Soros, dar şi că făcea transferuri dubioase băneşti în paradisurile financiare).
Ascensiunea rothschildiană a lui Macron
Oricum, cel care l-a propulsat politic pe Macron este finanţistul evreu francez Jacques Attali. Acesta aparţine lumii marii finanţe internaţionale, începând cu „Banca Europeană de Reconstrucţie şi Dezvoltare“, o instituţie financiară de preluare a estului european comunist, pe care a conceput-o din 1989, la Londra, şi i-a fost prim şef din 1991, şi, deşi prin cărţile lui (precum A Brief History of the Future – O scurtă istorie a viitorului) apare ca un „insider“ deconspirator al ocultei globale, dezvăluind chiar şi viitorii paşi şi etape ai „programului bancherilor illuminati“, el însuşi este un arhitect al noii ordini mondiale. De fapt, în 2007-2008 Macron i-a fost iniţial subaltern lui Jacques Attali, la aşa zisa „Commission pour la libération de la croissance française“, o comisie guvernamentală de „îmbunătăţire a creşterii economiei franceze“, prezidată de Attali, care a avut de la preşedintele francez Nicolas Sarkozy, evreu şi el, în parte, mână liberă în a-şi alege oamenii.
„Emmanuel Macron? Eu l-am inventat! Total!“, avea să spună mai târziu Jacques Attali, adăugând: „Cu începere din momentul în care l-am propulsat la Paris şi în întreaga lume… Aceasta este realitatea obiectivă“.[2] Şi publicaţia Paris Match, atunci când relatează întâlnirea din primăvara lui 2008 dintre David Rothschild şi „promiţătorul inspector financiar“ Macron, precizează că acesta din urmă i-a fost introdus bancherului evreu de către Jacques Attali şi Serge Weinberg[3], un magnat „francez“ membru al grupării globale Comisia Trilaterală, evreu şi el (ca şi Rothschild şi Attali).
Şi Jacques Attali este un participant mai vechi la întrunirile Grupului Bilderberg (precum cea din 1975), think-tank-ul mai elitist şi mai important decât Comisia Trilaterală, ambele susţinute de familia Rothschild, cum participant/membru a fost şi ex-preşedintele francez Georges Pompidou (fost bancher Rothschild şi el) şi cum va fi în 2014 şi Emmanuel Macron, înainte de a deveni ministru al Economiei şi, în trei ani, preşedinte al Franţei. În anul morţii preşedintelui Pompidou, 1974, şedinţa Grupului Bilderberg, care s-a ţinut în Franţa, s-a deschis chiar cu un moment de reculegere pentru acesta, ca pentru un important membru, la întrunirea din 1974 a grupului fiind prezent şi Guy de Rothschild (tatăl lui David Rothschild), care îl avusese angajat manager general la banca sa pe Pompidou, pe care apoi l-a propulsat în politică.
Din funcţia guvernamentală în Comisia Attali, deci, Emmanuel Macron a trecut la banca lui David Rothschild, în 2008, perioadă în care l-a cunoscut pe cel mai apropiat consilier politic al său, pe Ismaël Emelien, care, deşi are un nume de rezonanţă musulmană, nu este arab, ci doar are o familie ce provine din nordul Africii, ca şi Jacques Attali, care este evreu algerian. „Există o îndoială cu privire la originea sa musulmană, care se bazează doar pe numele său“ spunea despre Ismaël Emelien şi publicaţia evreiască Temps et Contretemps în articolul Les «arabes» de Macron, din septembrie 2017 (în echipa de campanie a lui Macron au fost cooptaţi mai mulţi arabi şi musulmani, care să aducă la vot, pentru el, şi acest electorat, ceea ce au reuşit).
Grupul Bilderberg „garantează” pentru Macron
În anul 2012, când încă era director la banca Rothschild, tot Attali l-a introdus cu ample recomandări pe Macron şi la preşedintele francez socialist François Hollande, acesta angajându-l drept secretar general la Palatul Élysée, sediul preşedinţiei Franţei, unde s-a ocupat de promovarea unor proiecte legislative favorabile mai degrabă marelui capital decât electoratului socialist al preşedintelui. Macron s-a supărat când a fost format primul guvern Manuel Valls, investit la 31 martie 2014, deoarece nu a fost numit ministru al Economiei, dar în 29 mai – 1 iunie participa la întrunirea Bilderberg din 2014, invitat fiind de către preşedintele Bilderbergerilor, Henri de Castries, şeful trustului financiar Axa Group în care cei mai importanţi parteneri oculţi sunt Rothschildzii francezi.
Una dintre cele mai importante instituţii financiare multinaţionale la nivel mondial, cu sediul central la Paris, în Axa Group unii dintre cei mai importanţi parteneri sunt Rothschildzii francezi, conform studiului profesorului de economie de la Sydney University Evan Jones: The Fall and Rise of the French Rothschilds (2013), iar şeful Axa Group, Henri de Castries, a preluat conducerea Grupului Bilderberg din 2012, când s-a retras din funcţie celebrul vicontele Étienne Davignon.
Întors de la întrunirea Bilderberg din 2014, Macron declanşează voit un scandal public prin demisia de la Palatul Élysée însoţită de apariţii tv în care îşi promova imaginea de super economist marginalizat de putere exprimându-şi „frustrarea că nu poate influenţa reformele guvernamentale“, aşa că guvernul se restructurează şi, din august 2014, el devine ministru al Economiei şi Finanţelor.
Pe mâna finanţiştilor evrei
De la demisia din fruntea staff-ului prezidenţial şi până la cooptarea în guvernul Franţei, Macron nu a vrut să mai ocupe vreo funcţie, nici publică, nici în privat, conservându-şi astfel imaginea de marginalizat. Dar el a fost „ajutat“ de către omul de afaceri evreu Alain Minc să fie angajat în această perioadă la Universitatea din Berlin ca „cercetător“ la distanţă, ceea ce trebuia să îi mărească prestigiul. Minc se chema la naştere, în realitate, Minkowski, tatăl său, Josef, fiind un evreu comunist polonez, dar care ajunge în Franţa, Alain Minc, un prieten al familiei Rothschild (mai ales al lui David Rothschild) ajungând să facă parte, la un moment dat, din grupul de consilieri intimi ai preşedintelui  Nicolas Sarkozy[4].
Macron s-a apropiat mult de „businessman“-ul Alain Minc, deşi erau deja prieteni, chiar din poziţia sa de director al băncii Rothschild & Cie, când s-a ocupat din partea băncii de recapitalizarea publicaţiei Le Monde, Minc fiind încă de atunci preşedinte al board-ului revistei franceze care mai târziu i-a făut şi campanie mascată lui Macron.
De fapt, tânăr emigrant evreu în Franţa de după război, Minc a făcut parte, ca şi Macron mai târziu, din organizaţia French-American Foundation, ca unul din primii Young Leaders ai acesteia, o organizaţie de „Global Influence“ înfiinţată în 1976 de think tank-ul amercian globalist Council on Foreign Relations şi menită să apropie Franţa de politica SUA. Prin French-American Foundation sunt interconectate nume de participanţi sau chiar „Young Leaders“, precum magnatul evreu american John Paulson, George Soros[5], Bill Clinton, Hillary Clinton, Henri de Castries (şeful Bilderberg şi ex-şef la grupul financiar AXA, dirijat de Rothschildzi), Pierre Moscovici (politicianul socialist francez de origine evreiască din România care a tutelat PSD-ul în vremea lui Năstase), celebrul general american Wesley Clark sau Robert Zoellick, fostul preşedinte al Băncii Mondiale.

Tot de finanţa internaţională este legat şi numele celui mai apropiat colaborator politic al lui Emmanuel Macron, care l-a ajutat să îşi facă partidul prezidenţial, En Marche. Este vorba, cum am văzut, de către aparent musulmanul Ismaël Emelien – mai degrabă evreu magrebian -, care a demarat în viaţa socială ca asistent al lui Dominique Strauss-Kahn, fost ministru de Finanţe al Franţei şi director al Fondului Monetar Internaţional în perioada 2007-2011, la rândul lui provenind dintr-o familie evreiască magrebiană (tinereţea şi-a petrecut-o în Maroc, unde are şi o vilă) şi participant asiduu la şedinţele Bilderberg.
Când nu avea nici 20 de ani şi era student, Emelien a fost cooptat în echipa de consultanţă politică a lui Gilles Finchelstein, un evreu francez, „luptător împotriva antisemitismului“, care lucra pentru „socialişti“ precum Pierre Moscovici sau Dominique Strauss-Kahn. Astfel a ajuns Emilien să lucreze direct pentru Strauss-Kahn, în campaniile acestuia şi, totodată, să se cunoască cu Macron, care era membru al Fundaţiei Jean Jaures, o promotoare a „progresismului“, în timp ce şeful lui Emilien, Finchelstein, este şeful acestei fundaţii, importante în Franţa, ce l-a şi suţinut pe Macron la prezidenţiale.
Macron şi Emelien au devenit prieteni foarte apropiaţi, astfel încât Macron l-a angajat la cabinetul său ministerial pe consilierul politic, au făcut împreună partidul în 2016, iar din 2017 l-a adus şi în staff-ul de la palatul prezidenţial, la Élysée. Ideea victoriasă a lui Emelien şi a Fundaţiei Jean Jaures împotriva naţionalistei Le Pen, din campania prezidenţială a fost să mobilizeze şi electoratul musulman în favoarea lui Macron, reuşind căci „Ismael este cel mai bun strateg politic din Paris“, zicea Laurent Bigorgne, directorul Institutului Montaigne, think-tank-ul liberal prezidat de Henri de Castries, preşedintele Grupului Bilderberg.
„Paris Match” (2017): Baronul David de Rothschild încadrat de Brigitte Macron şi Emmanuel Macron, fotografie din februarie 2016.
Este un fapt bine cunoscut în Franţa că, în 2016, anul în care, demisionând din guvern, s-a lansat în campania prezidenţială, Emmanuel Macron se afişa des, şi în public, cu tutorele şi ex-patronul său, David Rothschild, fapt reflectat şi de numărul revistei Paris Match din 2017 mai sus citat, care debutează cu fotografie din 2016 în care râd fericiţi, împreună, David de Rothschild încadrat de Macron şi de mult mai vârstnica lui soţie, Brigitte.
„Tutorele” lui Macron, Attali, are desfăşurătorul globalizării
Bilderberghianul Jacques Attali îşi asumă rolul de a-l fi creat, „totalmente“, pe Emmanuel Macron. Attali aparţine acelei lumi a evreilor magrebieni (nord africani), aşa cum am mai arătat, şi se află într-o strânsă relaţie cu ramura franceză a familiei Rothschild, familie care a ajutat la stabilirea în Franţa, după Al Doilea Război Mondial, a sute de mii de evrei magrebieni (din Maroc, Algeria, Tunisia, Libia, Mauritania şi Egipt), din fostele colonii, care se regăsesc din plin şi în jurul lui Macron.
Dacă, conform presei franceze, Attali este cel care l-a plasat pe Macron la banca Rothschild, recomandându-l mai întâi la François Henrot, mâna dreaptă a lui David de Rothschild, Henrot avea să se scape într-un interviu, în 2017, arătând că Macron „este un excelent manipulator care «spune poveşti» privind poziţionarea sa «anti-sistem»”.
Attali este un personaj complex al noii ordini mondiale de tip „Illuminati“. El este şi mason, ca şi mulţi dintre cei apropiaţi lui, exprimându-şi viziunile în lucrarea Labyrinth in Culture and Society: Pathways to Wisdom din 1999, dar programul mondialist, la care este parte, îl expune în altă lucrare, din 2006, A Brief History of the Future, apreciată de către „nemuritorul“ Grupului Bilderberg, sforarul mondializării Henry Kissinger, ca „strălucită“. În această scurtă „istorie a viitorului“, Attali ne anunţă că, mai întâi va veni „sfârşitul imperiului american“, apoi „hiper imperiul“ transnaţionalelor, în care practic nu vor mai exista naţiuni şi ţări, dar care va face şi el implozie, urmând „hiperconflictul“, care va face loc mult aşteptatei „hiperdemocraţii“ illuminate, când ar fi bine (!??).
Hiperdemocraţia va fi Guvernul mondial unic, stabilit de ONU, ce va impune fiecărui cetăţean obligaţii faţă de mediu şi de alte persoane, dezvoltând „un bine comun“ definit de o inteligenţă colectivă: „o inteligenţă specifică în sine“ ce gândeşte diferit de fiecare om.
„În cele din urmă, în stadiul final al evoluţiei – zice Attali -, vom putea asista (s-ar putea să fim deja martori) la o hiperinteligenţă a traiului, în care omenirea va fi doar o componentă infinitezimală (adică va tinde spre zero)… Istoria singulară a lui Homo sapiens ar atinge punctual final: desăvârşirea.“

[1] Albert Ricchi, De Pompidou à Macron, le système Rothschild tire toujours profit de la dette publique…, în AgoraVox din 9 august 2017
[2] Anne Fulda, Emmanuel Macron, un jeune homme si parfait, 2017; ca şi articolul Commission Attali, Rothschild, Bercy, Elysée… L’Ascension Fulgurante du „Président Macron“ din Forbes, 24 mai 2017.
[3] Quand Emmanuel Macron était banquier chez Rothschild, în Paris Match din 14 mai 2017.
[4] Inside the Élysée. Sarkozy Has Learned to Like Angela Merkel, în Der Spiegel din 24 ianuarie 2012; ca şi Alain Soral, Macron-Rothschild-Attali est la Marionnette des illuminati (aprilie 2017).
[5] World Does Need Order, ’Soros Says, în New York Times martie 2011.

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu