NILUNGA

NILUNGA

George Anca – Puși Dinulescu – Lili Hanganu – Vișan Dragoș – Renaud Camus

Harap Alb

Negresa blondă

Nilunga-Lula-Landa

I. Creangă                      C. Brâncuşi                V. Voiculescu

Dr. George Anca

Director general al Bibliotecii Pedagogice Naţionale

“I.C. Petresccu”

În antichitate, Herodot a călătorit şi a consemnat în istoriile sale atât pământuri ale Africii cât şi spaţiile locuite de Geto-Daci, strămoşii românilor. Zeul acestora din urmă, Zalmoxis, discipol al lui Pitagora, se spune că ar fi călătorit în Egipt. Vâna arhaică a culturii române, universalizată în epoca romantică şi modernă de Mihai Eminescu, Ion Creangă sau Constantin Brâncuşi, include simboluri şi metafore misterioase care, urmărite până la izvoare, pot conduce, surprinzător cel mai aproape la “valurile blonde” ale Nilului, din Egipetul lui Eminescu (în Poveste Indiană poetul vorbeşte şi de o prinţesă indiană bălaie, blondă), dar şi la reprezentări paradigmatice ale spiritualităţii africane. Două dintre acestea sunt Harap Alb, basmul lui Ion Creangă şi negresa albă ori negresa blondă, sculptura lui Brâncuşi.

         Harap Alb este făt frumos al basmelor româneşti, fiu de împărat (fără culoare) nepot de crai, Verde-împărat. Odată intrat în sclavie, el primeşte aparent ca pe un stigmat un nume: “De-acum înainte să ştii că te chiamă Harap Alb; aista ţi-i numele şi altul nu”. Dacă alb poate fi văzut ca un sinonim al lui frumos, ne vine mai greu să facem legătura între harap (negru) şi făt. Și totuşi avem de a face, în spiritul naraţiunii structurale, la fel de bine cu un harap-frumos ca şi cu un făt alb.

         Fără a fi vorba de negritudine, contrastul mortal între eroul bun, întărit de vitalitatea forţelor naturii, şi spânul satanic uzurpator al identităţii solare conferă unicităţii personajului, intensităţii şi fascinaţiei  basmului lui Creangă ponderea unei referinţe în corespondenţă cu spiritul Africii primordiale înnăscut în firea umanităţii.

         De altfel, atunci când încă nu primise acest nume, întâlnind-o pe Sfânta Duminică, între cei doi are loc un dialog de prevestire iniţiatică în limbajul prelogic al vorbitului în dodii:

“- Luminate crăişor, să nu bănuieşti, dar nu te iuţi aşa de tare, că nu ştii de unde-ţi poate veni ajutor.

- Ce vorbeşti în dodii, mătuşă?”

         Asemeni moldoveanului din Humuleşti, Ion Creangă, olteanul din Hobiţa Gorjului – Constantin Brâncuşi, s-a hrănit cu logosul poveştilor româneşti dând expresie genială unui morphos care l-a consacrat ca părinte al sculpturii moderne. Sunt brâncuşologi, ca Sidney Geist, care găsesc drept definitorie influenţa africană şi care, la cei mai mulţi interpreţi, este însăşi rădăcina românească pusă şi astfel în orizont cu lemnul sculptat african.

Eileen Lane i-a spus lui Geist că ea şi cu Brâncuşi s-au întâlnit la o primire oficială la Paris cu o doamnă care i-a inspirat acestuia Negresa Albă. Margit Pogany, invitată în atelierul lui Brâncuşi a văzut un “cap de marmură albă care m-a fascinat. Cu toate că nu avea nici una din trăsăturile mele, simţeam că pe mine mă înfăţişa”. Tocmai terminase Sărutul “o sculptură vădind influenţa artei negre, lucru cu totul nou pe vremea aceea”. Or, acelaşi Geist descifrează o semnificaţie biografică în tunsoarea părului bărbatului:”când Brâncuşi a sosit la Paris, în anul 1904, el purta părul tăiat astfel, aceasta fiind moda de pe atunci”.

         “Spre deosebire de Domnişoara Pogany unde ochii şi tăietura gurii conferă sens unui conţinut lăuntric, la Negresa albă nu poate fi vorba de nici o iluzie. Brâncuşi încearcă să înfăptuiască unitatea şi adâncimea folosind o constelaţie simplă de elemente” (Sidney Geist, Brâncuşi, Meridiane, 1973, tr. Andrei Brezianu, p.90).

         Pornind de la prinţesa blondă indiană a lui Eminescu şi întorcându-ne la Krişna (“negru”) şi iubita sa pământeană Radha, am speculat cândva posibilitatea de a vorbi despre o theoantropoetică feminină, în care locul alb-negrului era luat de omenesc – divin, feminin – masculin etc. “La negritude” adusă în conştiinţa lumii moderne prin poezia lui Leopold Sedar Senghor sau Aimé Césaire se întâlneşte în sculptura lui Brâncuşi cu o cunoştinţă pariziană “albă”, pe care, totuşi, Ion Vlasiu o numeşte “simplificat” doar “Negresa”: ”Cele în metal sau marmură, albe şi aurii, Păsările, Peştii, Miracolul, Leda, Negresa, Domnişoara Pogany, Facerea lumii, se impun în

         Catalogul sculpturilor lui Brâncuşi din cartea lui Geist (1967) include: Negresa albă (37,75 cm: marmură cu nervuri; 1923; colecţia Arensberg), Negresa blondă (38,4 cm, bronz polisat; 1926; a) doamna Adele Maremont Horner, Scottsdale, Arizona; b) San Francisco Museum of Art; c) Wilhelm Lehmbruck Museum Duisburg), Negresa albă II (40,6 cm; marmură; 1928), Negresa blondă II (40,3 cm bronz polisat; 1933; a) Moma New York; b) doamna Barnett Malbin Michigan).

         Eileen Lane i-a spus lui Geist că ea şi cu Brâncuşi s-au întâlnit la o primire oficială la Paris cu o doamnă care i-a inspirat acestuia Negresa Albă. Margit Pogany, invitată în atelierul lui Brâncuşi a văzut un “cap de marmură albă care m-a fascinat. Cu toate că nu avea nici una din trăsăturile mele, simţeam că pe mine mă înfăţişa”. Tocmai terminase Sărutul “o sculptură vădind influenţa artei negre, lucru cu totul nou pe vremea aceea”. Or, acelaşi Geist descifrează o semnificaţie biografică în tunsoarea părului bărbatului:”când Brâncuşi a sosit la Paris, în anul 1904, el purta părul tăiat astfel, aceasta fiind moda de pe atunci”.

         “Spre deosebire de Domnişoara Pogany unde ochii şi tăietura gurii conferă sens unui conţinut lăuntric, la Negresa albă nu poate fi vorba de nici o iluzie. Brâncuşi încearcă să înfăptuiască unitatea şi adâncimea folosind o constelaţie simplă de elemente” (Sidney Geist, Brâncuşi, Meridiane, 1973, tr. Andrei Brezianu, p.90).

         Pornind de la prinţesa blondă indiană a lui Eminescu şi întorcându-ne la Krişna (“negru”) şi iubita sa pământeană Radha, am speculat cândva posibilitatea de a vorbi despre o theoantropoetică feminină, în care locul alb-negrului era luat de omenesc – divin, feminin – masculin etc. “La negritude” adusă în conştiinţa lumii moderne prin poezia lui Leopold Sedar Senghor sau Aimé Césaire se întâlneşte în sculptura lui Brâncuşi cu o cunoştinţă pariziană “albă”, pe care, totuşi, Ion Vlasiu o numeşte “simplificat” doar “Negresa”: ”Cele în metal sau marmură, albe şi aurii, Păsările, Peştii, Miracolul, Leda, Negresa, Domnişoara Pogany, Facerea lumii, se impun în lumea obiectelor cu virtuozităţi tactile, hotărâtoare pentru unii în definirea perfecţiunii” (în Colocviul Brâncuşi, Meridiane, 1968, p.135).

         O surpriză în materie de... “alb-negritudine” poetică ne vine din partea lui Vasile Voiculescu, prin poemul “Cântec pentru negresa Nilunga – Lula – Landa”, publicat în România literară”, nr.16, 21-27 aprilie 1999.

         “Poemul s-a păstrat în două variante, scrise în aceeaşi zi, 20 februarie 1958. Amândouă textele sînt transcrise clar, cu cerneală, aşa cum proceda poetul cînd intenţiona să dăruiască o poezie. Tipărim una dintre variante şi o reproducem în fascimil pe cea de a doua, uşor lizibilă, cu modificări neesenţiale. Faptul că V.V. a lucrat asupra textului este dovada că îl socotea demn de a fi perfecţionat. Orice mistic are o Răsturnică a lui.

         Există în biografia lui V.V. “coincidenţe” semnificative ale cifrelor. Iată datele: la 20 februarie 1910 (aceasta este data reală) V.V. se căsătorise cu Maria Nitescu (Lica). La 20 februarie 1958 se împlineau 4x12 ani de la nunta sa. De 12 ani era singur. Lica murise în noiembrie 1946, după 3x12 ani de căsnicie. Dăm la lumină acest poem al nunţii extatice cu neagra doamnă, the black lady din Sonete, în 1999, cînd, la 26 aprilie se împlinesc 3x12 ani de la moartea lui V.V.” (Roxana Sorescu, Andrei Voiculescu).

Reproducem în întregime poemul lui Vasile Voiculescu:“Cîntec pentru negresa Nilunga-Lula-Landa”:

Cînd vii lângă mine furiş din zăvoi

         Nilunga-Lula-Landa

Mă faci, Lula-Landa, să jur că la voi

În tropice îngerii sînt negri şi goi

         Nilunga-Lula-Landa...

Alături de tine ai noştri-s de scamă

         Nilunga-Lula-Landa,

Năluci boreale: le-atingi, se destramă...

         Nilunga-Lula-Landa

Bălana Yolanda cu ochi în migdale

N-ajunge la glesna frumseţilor tale,

Miss Mary, o mîţă cu viţii minore,

Umblînd după şoareci rîvneşte-aurore.

Deviza Brigittei e-nscrisă în pat:

Amorul e-o rufă, se cere schimbat,

Vestita vestală Katrina Flamanda

E-o perlă fragilă din seu de Olanda.

Superb dos întoarce milady Sibyll:

Din faţă i-e teamă că prinde copil.

Cer toate iubire pe veci, ideală,

}i-s pline de suflet ca de o grea boală...

Tu dai numai carnea, o carne cu şoapte,

         Nilunga-Lula-Landa,

O carne de-adîncă şi virgină noapte,

         Nilunga-Lula-Landa

Tu, neagra mea dragă, cea făr’ de ispită,

Pitonii coapselor desfaci să mă-nghită;

De spasmul iubirii tot magicu-ţi pîntec

Dansînd, jubilează al sexului cîntec.

Tu nu ştii plăcerea s-o tai jumătăţi

Întreagă arzi, torţă-n lumini-voluptăţi...

Să cerc altă cale, piezişă,-i inept:

Cu tine păcatul e alb, pur, de-a drept.

Culcat peste sînu-ţi fierbinte ca para

Îmi caut o oază şi intru ca fiara

În strîmpta pădure ascunsă-n Sahara...

... }i intru în tine ca-n marile glorii,

         Nilunga-Lula-Landa,

De-ai fi canibală să nu mai văd zorii!

         Oh, Nilunga-Lula-Landa.

Joi, 20 febr. 1958

         Ion Creangă a fost contemporan cu Arabi-Paşa. Harap Alb ca şi Negresa albă - cf. Mithiopes “obraze arse” – pot trece drept totem sau dodie (sonor, în familie cu... Harappa). Personajele antropomorfe de care se ajută Harap Alb – Ochilă, Gerilă, Flămânzilă, Setilă, Păsări-Lăţi-Lungilă, Crăiasa albinelor sau a furnicilor – alcătuiesc o galerie reprezentabilă şi pe filiera artei africane până-n reflexele acesteia în fovism, cubism, expresionism etc., numărând şi formele - ancestrale şi ele – ale lui Brâncuşi: “Dar te mai duce capul, ca să-l botezi? Să-i zici Păsărilă... nu greşeşti; să-i zici Lăţilă... nici atîta; să-i zici Lungilă... asemenea; să-i zici Păsări-Lăţi-Lungilă, mi se pare că e mai potrivit cu năravul şi apucăturile lui, zise Harap Alb, înduişat de mila bietelor paseri. Se vede că acesta-i vestitul Păsări-Lăţi-Lungilă, fiul săgetătorului şi nepotul arcaşului, brîul pămîntului şi scara ceriului, ciuma zburătoarelor şi spaima oamenilor, că altfel nu te pricepi, cum să mai zici”. (Ion Creangă, Harap Alb).

         Antipodul lui Harap Alb, Spânul este şi Căpcăunul lui Brâncuşi: “Căpcăunul se găseşte pretutindeni în cătun, în sate şi oraşe. Teme-te de căpcăunul ca prieten sau ca tovarăş de muncă ori de acţiune!

         Cu căpcăunul te porţi cum te porţi cu şarpele veninos: îl eviţi sau îi zdrobeşti capul cu bîzdoaga, înainte de a te muşca.

         Societăţile nu mai ştiu să se ferească de căpcăunii talentaţi şi plătesc bănuţul învăţăturii prea scump.

         Prin ce se caracterizează căpcăunul? Prin moral insanity şi lipsa de scrupule”. (În: Petre Pandrea. Brâncuşi. Amintiri şi exegeze, Meridiane, 1976, p.267).

         Tot Petre Pandrea vede în personajul Elaine Feyre din romanul Sfântul din Montparnasse al lui Peter Neagoe “o condensare şi o “contaminare” între mai multe figuri reale feminine, care au trecut ca prietene sau ca amante prin viaţa lui Brâncuşi:

1.     Domnişoara Pogany, ibovnică nemuritoare,

2.     Peggy Guggenheim amitié amoureuse,

3.     Domnişoara Lane, ibovnică oficială şi prietenă,

4.     Principesa X, clientă, amică şi amantă,

5.     Nouche de Gramont, amantă refuzată şi subreta marii sale iubiri nerealizate în căsătorie după idealurile şi gusturile sale rurale”. (Pandrea, op. cit. p. 58).

Muza neagră a lui Voiculescu reangelizează contrastiv, întru o mistică sexuală, negritudinea feminină pură, muzicală.

PUȘI DINULESCU

Nătărăul

Nătărăul este un tip util. Dar depinde unde-l pui.
Pus la conducerea unui stat, al unui partid sau al unui guvern, întâlnim mai rar.
Dar am văzut şi noi d-ăştia, de la Dăscălescu-ncoace şi chiar şi-acum parcă ne suflă cineva chiar în gură. tocmai pentru că nu-şi permite niciodată să spună nu. ordinul trece prin el ca şoarecele prin brânză...
Înceţoşată, întoarsă, parcă, spre sine, ca la ţiganii călărind în noapte, con los ojos entornados, într-o romance de Federico Garcia Lorca, privirea lor se integrează de minune în lumea prin care se târăsc tot felul de şerpăraie politice şi prin care huhurezii urlă a pustiu şi a temere de moarte...

LILI  HANGANU

1. Se dă un eveniment istorico-isteric, cum sînt toate evenimentele, pre lumea asta.
2. Se dă ceea ce - îndeobște - se înțelege prin purtătorii de cultură/civilizație/steag/idei/arme(gînduri-cuvinte-fapte-vorbe)/olițe-clanțe-pariINcur, și tot așa.
3. Se dă mwye la rest, că-s adormiți, iar unii, în adormire. Să ne înțelegem: ăștia de-s în adormire, îs cam de două, în linii mari, regnuri vegetalo-animaliero-simbolico-mizduitoare; de fapt, tot un draq, dar știți cum e voba aia: pușchea pre limbă și-n limbi! Noi nu sîntem ca ei! Noi ne sîntem îi drepți! Dap! Perfect. Mînca-v-aș! State de drepți, cu sau fără state de plată? Hap! Luați-o și dumicați-o, pînă-n veci. N-am chef de kkt-uri, dar voi reveni la ele. Cu asupră de măsură. După vechea mea tehnică: catgut-pensă-bisturiu. Prietenii dedinvechi știu de ce.
4. Se dau niște puștani care mîncă kkt, despre niște unii, pentru că nu le conveneau metodele; erau ofticați pe un fel de a fi, care le impunea respect. Puștanii ăștia, ca orice pici fără de tuleie, nici la gură, nici la mizde, ofticați, nevoie mare! În loc să învețe ceva, să păstreze ce e bun, mîncă iar kkt. Ha! Cine-l înghite? Că eu, *certamente*, nu. Doar mă amuz copios. Cum draq, neterminații rețin doar kkt-urile dintr-o capodoperă și nu au imaginea generală, în minte. Cum draq, că-s citiți, educați, edulcorați. Tot takimuri! Ca să nu mai vorbim despre tehnica realizării capodoperei, istoriografia subiectului, virtuozitatea interpretării, paleta de culori. Nici prin minte nu-mi trece să mai întreb și de pensule sau de cuțitașe. Bulversații sicofanți știu de ce.

5. Cum, kkt-ul rostogolit, precum bulgării de civilizație, atrag alte kkt-uri, toate chestiile astea se cam adună pre capul bietului dobitoc. Unii transformă kkt-ul în drob de sare, alții, într-un îngrășămînt natural, alții rămîn-orbi-fiind-făr*-de-chei, dar cu kkt-ul în bătătură. Mînca-v-aș! Nu-l întorc nici cu lopata, să iasă ceva bun. Lasă-l acolo! Să vină alții să-l ia. Noi n-avem nevoie și nici voie, de pre la Înalte Porți. Ha! Mai poți? Nu? Atunci, stai-n cur, că-i mai sănătos statul pe prispă, cu capu-ntre umeri, decît să lingi frecționările altor creiere. Vezi-ți de tr!aba ta! (Apud, Boul de la Hamangia clonat cu Ilie a lu* Moromete, de par igzamplm.)
6. Se predă: O generație (23) + 7 (6) ani de-acasă. Ce iese? Nula a nula, vorba cronicarului de la football. Bă, băieți, așa v-a-nvățat partidu* și statuIatot? Hap! Nemescată, să vi-o băgați în cur, că m-am săturat de pernele voastre, cele noi. Moi, au fost întotdeauna.

Să avem noroace la soroace, că se fură cam mult, de mult și tot pe *mute*, cum se spune la tehnicalitățile astea noi!
No, acum, un deșt în sus, să amușinăm starea vremii, că de cea a vremuyrilor, mă apucă un groaznic plictiss. Un deșt în cur, în nas, în gură, în creștetul capului, că fontanele-s multe, dar cam zălude (deh! stupid people). Cu restul deștelor faceți tot ce doriți, tot ce poftiți. Pa și fără pussy, c-am trebi!

A boncăluit pentru boieri dumneavoastră,
Aceeași Lilache-Floare-de-Inișor

VIȘAN DRAGOȘ

Canionul Oltului în seara a doua de Paști

(partea întâi)

#

cărările și autostrăzile au ceva în comun
oricât ar fi de solide de bine înfipte în codru pământ
mă duc undeva departe mă duc la sigur
sub un dâmb
.
atunci de ce
mă frământ...
.
am văzut pe Valea Oltului simetrii
geologice ancestrale dar și asimetrii prăbușiri
silogisme lăsate-n izbeliște locuri de-nfipt corturi
de instalat între copaci hamace
până departe spre culmi pășuni
.
ceea ce n-am văzut din păcate
din atâta verde instalat ca să acopere fragmentările
din minusculul râu ce se bate cu Goliatul carpatic
și bate înspre argintiu și-albăstrui
este prosopul aruncat munților -
la podea n-a fost pus

#

către Căciulata cad ochii sub
muntele Cozia de cobori cu Oltul încet
sacrul Kogaion după unii
mai falnic mai sfânt
un Iisus încremenit și smerit
din păduri suspendate pe cruci
ascuțite de parcă un fachir ne arată
cum e mai bine în viață să șezi privind tot
deși vântul îți provoacă unduiri
trupești neașteptate în yoga
capul Său are cerul privire
de-un albastru din Zeffirreli
ori de Voroneț
.
capul lui Christ umblă și umblă
nu-și găsește hodina decât ruga
pe muntele Cozia acest vârf neînțeles
.
nu se poate atât de tânăr versant
și nins hăt în vârf după trepte păduri -
cum îl vezi pe șosea
.
aceste firide în templu crevase
este tot ce-a știut Nazarineanu-n exil
să pună în brațe dacilor-sciți
”luați gustați lăudați
învățați nu pregetați și luptați
cu toți nărăviții altor meleaguri”

#

Oltul începe de fapt de acolo
unde vrea să facă partida memorabilă
cu cine dorește
pe-o miză uriașă evadând din Ardealul natal
.
în acest film din vechime
se-avântă indezirabil pe fereastra lumii
cea mai îngustă și ridicată de munți și terori
precum Jackie Chan sau Owen Wilson
în westernul ”Shanghai Noon”
.
acest râu tembel de-un tragicomic rareori întâlnit
i-o fi intrigat ca a opta minune a lumii și pe greci
bineînțeles mai întâi pe sciți și pe daci
.
strămoșii cu totem râsul
i-au făcut obraznicului Olt cowboy
cu fizionomie balcanică și-extrem orientală
din întregul masiv muntos Cozia
marele său etern sanctuar

#

de-aceea Oltul cu pleopele mari
din priviri iuți de valuri
și-alege vestală câmpia valahă
ce-i cântă din depărtare enesciana ”Rapsodie română”
”Balada” de Porumbescu ”Simfonia primăverii” și
”Suita simfonică Povești din Grui” de Marțian Negrea
.
mirele etern Olt transmite un mesaj peste veacuri
”din amestecul unor nații intracarpatice există speranță
sciții cu dacii primii au fost au învins romanii au sosit
maghiarii secuii teutonii saxonii apoi șvabii și-armenii
și toate aceste valuri de neamuri formează pe-aici
același popor valah mai liber mai brav peste munți
ca și cum el și-ar încorda arcul în Transilvania
dar săgetează și pune la pământ prada afară”
.
să nu creadă cineva de la Istru că ar fi existat
de n-ar fi fost Carpații - acest imens nou costum
al acestui pământ - ciuruiți într-un singur canion
de lancea cavalerului Olt
.
serpentinele Oltului sunt cel dintâi legănat
și se pare că ele existau
pentru străvechii șoferii în absolut -
pentru sacrificații Marelui și Necunoscutului Dac
un fel de Dumnezeu precreștin
figură până la urmă poetică neutopică
în prezent prohibită oricărei raționale înțelegeri
.
divinitatea ce-a dăscălit pe Olt ce să facă
nu i se arată din codrii imenși niciunui profan șofer
ori drumeț alpinist plecat în microvacanțe concedii -
Țara Loviștii nu-i lovirea în poarta ce-o știi
ci un ușor ciocănit în tainica ușă
a munților unui Christ trist

Când, într-o frumoasă dimineață, milioane de bărbați din multiple țări din jumătatea nordică a continentului african se trezesc cu un unic gând, acela de a se muta în Europa, sigur-sigur, extrem de sigur, nu poate fi vorba despre ceva pur întâmplător. Iar dacă nu este întâmplător, haideți să credem că este organizat. Atât de organizat încât toți cei porniți înspre Europa au rucsacuri identice, încălțăminte identică, terminale smart identice pe care au ruta pe care trebuie să o parcurgă și, ce să vezi, au și banii necesari. Pe carduri de debit preplătite, de la MasterCard. Întâmplător, desigur. Numai traversarea Mediteranei costă în jur de 11.000 de euro. Cash. Nu, toți acești indivizi nu erau „refugiați”! Între ei se regăseau și refugiați, undeva în jur la 5 la sută din întreaga masă de migranți.

În ceea ce privește integrarea lor în societate, lucrurile sunt extrem de departe de poveștile autorităților. Când cu decenii în urmă deja au început să vină în Europa, ca persoane care își căutau propria fericire, la fel ca belgienii sau italienii stabiliți în Franța, de exemplu, până și cei veniți din țări musulmane căutau să adopte un mod de viață occidental, adaptându-se acelui mod de viață, culturii, valorilor, încercând să își găsească un loc de muncă, spre deosebire de grupurile masive de migranți, de sute de mii, de milioane, care nu au nici cel mai mic gând să se integreze. Dimpotrivă!

Un studiu, din 2018, al World Health Organization relevă faptul că în unele țări europene numărul migranților este 3-4 ori mai mare decât informează documentele oficiale. Estimarea ponderii totale a migranților arată că ar fi vorba despre cca. 10 % din actuala populație a Europei. Adică în jur de 91 de milioane! Pe țări: Austria – 1,6 milioane (1,8% din populația țării), Belgia – 1,2 milioane (11% din populație), Franța – 7,9 milioane (12,2% din populație), Germania – 12,1 milioane (14,8%), Grecia – 1,2 milioane (11%), Ungaria – 0,5 milioane (5,2%), Italia – 5,9 milioane (10%), Olanda – 2 milioane (12,1%), Spania – 5,9 milioane (12,8%), Suedia – 1,7 milioane (17,6%), Elveția – 2,5 milioane (29,6%), Turcia – 4,8 milioane (6,1%), Anglia – 8,8 milioane (13,4%). România – 370 753 migranți, reprezentând 1,9% din populația țării. Aproximativ cât populația unui oraș de talia Clujului.

        

Rutele migrației cf. Comisiei Europene

Cine a finanțat migrația?

Ofițerii de informații austrieci relevau, în 2015, că Guvernul Statelor Unite ar finanța migrația, susține Mondialisation.ca. Epoca Obama! 

Am mai scris că Judicial Watch a descoperit că Fundația pentru o Societate Deschisă a lui Soros a utilizat bani publici americani prin intermediul Departamentului de Stat. Austriecii au descoperit că banii americani plăteau  transportul naval dinspre Africa înspre Europa.

Un oficial francez, Françoise Olcay , consulul onorific al Franței în Turcia, a fost filmat de France 2 în timp ce vindea refugiaților bărci de salvare.

Firma ORS Services a primit de la Guvernul german 21 milioane de euro pe an ca să gestioneze chestiunea refugiaților. Conducerea ORS este asigurată de Equistone Partners Europe, afiliat Barclays Bank, care aparține familiei Rothschild. Barclays este cel mai important acționar al băncii NM Rothschild, dar și al Lazard Brothers (o firmă de gestionare a activelor). Fostul director al Barclays, Marcus Agius, este căsătorit tocmai cu fiica lui Edmond de Rothschild. Agius a mai fost și director al BBC!

O altă parte a banilor provin de la Ayn Rand Institute, al anarhiștilor sioniști, preocupați să aducă ilegal migranți în Europa – via Fluchlinghelfer.In.

Terminalele smart furnizate migranților provin de la compania de telefonie austriacă A-1, controlată de miliardarul mexican Carlos Slim (Salem) și au fost distribuite prin ONG-urile preocupate de soarta migranților. Aici, însă, intervine George Soros! El a îndemnat UE să sprijine eforturile ONG-urilor, îndemn ce a prins tocmai în Belgia, guvernul finanțând această activitate cu 9,5 miliarde de euro.

Și Germania plătește anual 46 de miliarde de dolari pentru a finanța migrația. Dar, ce surpriză, „Planul Merkel” este opera Fundației Open Society! Planul a fost creat de European Stability Initiative, care îl are ca „chairman” pe Gerald Knaus, senior fellow la Open Society Foundations.

De asemenea, „Ghidul Migrantului” găsit asupra refugiaților din Grecia, scris în arabă, a fost înmânat de reprezentanții grupului „Welcome to the EU”, finanțată de OSF. Tot Soros (OSF) finanțează și Migration Policy Institute și Platform for International Cooperation on Undocumented Migrants, ambele fiind prezente în Europa și ocupându-se de migranți.

Tot George Soros a propus și o schemă de finanțare a refugiaților sosiți în spațiul UE cu 30.000 de euro/refugiat, prin utilizarea de bond-uri, banii urmând să fie împrumutați. Aici revine în schemă Rothschild! În plus, venea Soros cu ideea, cca. 1 miliard de euro să se transfere pentru ajutorarea refugiaților din Turcia, Liban și Iordania.

Legat de MasterCard-urile distribuite refugiaților, trebuie spus că s-a utilizat un program al UNHCR, lansat în Republica Moldova, în 2011, în cu totul alte scopuri. Însă, între 2016-2018, acest scop s-a dovedit a fi cel de a-i finanța pe migranți, iar banca utilizată a fost BCR Chișinău S.A. Sumele aflate pe card-uri, oficial, nu depășeau 600 de lei moldovenești (cca. 36 de euro), dar card-urile se realimentau lunar.

Un alt parteneriat destinat a-i finanța pe migranți a existat între Mercy Corps și Ministerul Muncii din Serbia, care au împărțit card-uri cu 210 euro în cazul familiilor și cu 78 de euro pentru indivizi.

O a treia schemă de finanțare a fost rezultatul colaborării Soros – MasterCard, denumită Humanity Ventures, „filantropul” cheltuind 50 de milioane de dolari și viza ajutorarea migranților să desfășoare „mici proiecte” sau „rezolvarea de probleme sociale”.

Ce a spus Renaud Camus ca să ajungă „extremist”?

Ceea ce descoperă Camus este cetățenia și distincția dintre cetățean și ne-cetățean. Pe urmă, referirile lui vin să arate că nu poate exista aceeași situație juridică între cei care acceptă statutul de cetățean – cu toate obligațiile aferente – printre care aceea de a nu dăuna celorlalți, de a nu deranja – și cei care se sustrag acestor minime obligații. În cuvinte mai simple, cetățeanul plătea impozite și taxe statului, iar statul îi asigura cetățeanului câteva lucruri în schimb: organiza învățământul, asigura rețeaua sanitară, veghea la furnizarea utilităților, dar dincolo de astea, îi asigura cetățeanului un set de condiții de trai, ce includeau protecția în fața hoților, tâlharilor, violatorilor, criminalilor, a celor care, într-o formă sau alta, îi puteau deranja existența. Este vorba, altfel spus, de respectarea „contractului social”. Camus atrage atenția asupra fenomenului „Marii înlocuiri” a populației, descriind și fundalul: o situație catastrofală a educației și „Mare Deculturalizare”. Apoi, nefăcând diferența dintre cetățean (cel care respectă regulile) și individul fără acte, aflat ilegal în țară (și care nu respectă nici o regulă), statul se poziționează fățiș împotriva propriului cetățean! Cum bine remarcă Renaud Camus, însuși actul delict devine izvor de drept, iar asta se face chiar cu complicitatea Justiției!

Ceea ce mai scoate Camus la lumină este și faptul că o dorință de a trăi împreună, francezi și ne-francezi, berberi, magrebieni, africani, pur și simplu, nu există. Cum nu există nici la nivel european. Cât despre faptul că, statistic, strict pe cifre politic corecte, imigrația este de „doar” 18 % din totalul populației, situația de facto contrazice evidențele hârtiilor. Cei aterizați brusc pe pământul Franței sau cel al Europei, probabil, nu reprezintă, în scripte, vreo amenințare la adresa populației autohtone. De ce? Pentru că bună parte a celor veniți primesc acte și, ce să vezi, devin cetățeni, adică francezi, adică europeni. Toți aceștia nu au nici o amintire comună cu băștinașii, nu au stat împreună la cârciumă, nu s-au plimbat vreodată împreună prin cimitir, nu au fost împreună la vreo cununie la biserică. Și, totuși, „sunt la fel de francezi”, „sunt la fel de europeni” ca noi, restul.

În fine, ideologia a înlocuit morala, iar acest lucru a devenit un alt element facilitator al dizlocuirii francezilor de străini. Camus remarcă, cu tristețe, că, odinioară, Parisul reprezenta o capitală a culturii. Franceze. Acum, remarcă el, este un soi de spațiu de întâlnire pentru străinii care devin creatori în numele Franței. Mai mult, vorbind despre valorile franțuzești, despre istoria Franței, despre arta franceză, noii veniți se simt „vexați” sau „ofensați” și cer ca asemenea „discriminări” să înceteze. În numele dogmei antirasiste ce a pus stăpânire pe întreaga societate, prin politicieni, prin servii acestora, așa-zisa presă.

---

[1]      Refrenul se repetă din vers în vers.