KIERKEGAARD

Onisifor Ghibu – Soren Kierkegard -  George Anca – Al. O. Teodoreanu – Comunicat – Lili Hanganu – Puși Dinulescu – Lora Levitschi

ONISIFOR  GHIBU

Memoriul  adresat la 31 octombrie 1956 conducătorilor URSS, Nichita Hrusciov și Nicolae Bulganin, în problema necesității restituirii Basarabiei, nordului Bucovinei și ținutului Herța – un act absolut unic prin curaj – dar și prin inteligență și diplomație (act gândit, scris, finisat și expediat a doua zi după apariția în „Scânteia” a comunicatului sovietic legat de „contrarevoluția” din Ungaria). Acest act a dus la condamnarea lui la închisoare în anul 1956.

Către Excelențele lor

NICOLAE BULGANIN, Președinte al Consiliului de miniștri al URSS

NICHITA HRUSCIOV, Secretar general al PC din URSS

Felicitând întreg poporul rus pentru cele cuprinse în comunicatul dat de D-voastră privitor la apropiata retragere a trupelor sovietice din așa-zisele „țări de democrație populară”, în numele poporului român de pe întreg teritoriul locuit de el, în numele dreptății imanente și în numele prieteniei adevărate care trebuie să se creeze de acum încolo între poporul român și poporul rus, vă rog, din adâncul sufletului meu, ca, în măsurile D-voastră referitoare la înlăturarea piedicilor ce stau în calea păcii dintre popoarele lumii întregi, să nu vă opriți la formula simplistă anunțată în comunicatul de astăzi, ci, ca adevărați marxiști-leniniști, să procedați, în teribilele clipe actuale cauzate de fostul dictator Iosif Vissarionovici Stalin, la lichidarea radicală a tuturor contrastelor și anomaliilor monstruoase create de politica acestui temerar falsificator al marxism-leninismului și autor al imensei tragedii de astăzi a Rusiei și a omenirii.

În acest sens, vă rog să procedați de urgență nu numai la retragerea trupelor sovietice din teritoriile în care ele au fost așezate de la 1944 încoace, ci și din toate acele teritorii în care ele au fost introduse, prin minciună, fraudă și teroare, între anii 1939, respectiv 1940-1944, respectiv 1945, acordând tuturor acelor teritorii, încorporate în ”mâna tare” a lui I. V. Stalin în URSS, deplina libertate de a-și hotărî singure soarta în conformitate cu enunciațiunile categorice și lapidare ale clasicilor marxismului, pe care socotesc necesar să vi le reamintesc aici, dat fiind că teroarea lui Stalin le-a acoperit cu un văl gros de uitare.

În Declarația sa de la 26 octomvrie 1917, când Lenin a luat în mâinile sale cârma Rusiei revoluționare, el a spus printre altele: „Prin anexiune sau acaparare a unor teritorii străine, guvernul înțelege, potrivit cu concepțiile despre drept ale democrației, în general, și a claselor celor ce muncesc, în special, orice alipire la un stat mare sau puternic a unei naționalități mici sau slabe, fără consimțământul și dorința acestei naționalități, dorință exprimată precis, limpede și cu bunăvoie, indiferent când a fost săvârșită această alipire, cu forța, sau ținută cu forța în cadrul hotarelor statului în chestiune. Indiferent, în sfârșit, dacă această națiune trăiește în Europa sau în depărtate țări transoceanice”. „Dacă o națiune oarecare este ținută cu forța în cadrul hotarelor unui anumit stat, dacă în ciuda dorinței exprimate de ea, - indiferent dacă această dorință este exprimată prin presă, prin adunări populare, prin hotărâri ale partidelor sau prin revolte și răscoale împotriva asupririi naționale -, dacă, în ciuda acestei dorințe, nu i se acordă națiunii dreptul de a soluționa, prin vot liber, și numai după completa retragere a trupelor națiunii anexante sau, în general, ale națiunii mai puternice, de a soluționa fără cea mai mică constrângere problema formei existenței ei de stat, atunci alipirea ei constituie o anexiune, adică un act de cucerire și silnicie... Menținerea sau sporirea anexiunii Marilor-Ruși, este declarată de guvern ca anulată, imediat și fără rezervă.”

Este mai clar ca lumina soarelui că această declarație programatică, principială și fundamentală, a primului guvern sovietic angajează cu sfințenie toate guvernele comuniste care stau pe baza ideologiei autentice a lui Lenin. Și este tot atât de clar că, în baza acestei declarații, Rusia lui Lenin a anulat, „fără rezervă”, anexarea de către țarismul rus a Basarabiei și că ocuparea de către Stalin a Bucovinei de Nord și a 40 de localități din însuși trupul României, în Moldova de Nord, este un act de cucerire și silnicie strigătoare la cer.

În legătură cu această declarație, îmi permit a vă reaminti și următoarele cuvinte ale aceluiași Lenin, adresate ca răspuns către socialiștii-democrați ai Elveției, în ziua de 17 martie 1917, când acesta se îndrepta, din lungul său exil, spre Rusia revoluționară. La întrebarea pusă de coreligionarii săi politici din Elveția: „Ce ar face partidul nostru dacă ar ajunge chiar acum la putere?”, Lenin a răspuns: „Am începe imediat și am duce la capăt eliberarea popoarelor asuprite de Velicoruși”.

Spre marea nenorocire a umanității, politica lui Lenin a fost torpilată, pas de pas, de către I. V. Stalin, ajungându-se la complicațiile din ultimul timp, care au dus apoi, în mod inevitabil, la ceea ce s-a petrecut în ultimele zile la Varșovia și la Budapesta – prefață sigură la ce va urma pretutindeni, unde urgia acestuia a pustiit și a presat de-a lungul anilor și deceniilor.

Dacă Lenin ar fi fost sănătos și ar mai fi trăit 10-15-20 de ani, evoluția Rusiei ar fi fost cu totul alta și lumea întreagă ar fi fost cruțată de imensele crize care o frământă de patru decenii încoace. Sarcina conducătorilor ei de astăzi ar fi mult mai ușoară și mai nobilă, de cum este de fapt.

Această imensă sarcină – moștenirea lui Stalin – n-o veți putea lichida decât făcând tabula rasa din întreg stalinismul și revenind la ideile autentice ale lui Marx, Engels și Lenin cu privire la Rusia de totdeauna. D-voastră trebuie să vă întoarceți la evanghelia acestora, denaturată de Stalin. Eu rețin aci numai câteva rânduri din această evanghelie, pe care oamenii de astăzi ai țării D-voastră se pare că le-au uitat.

În Manifestul constitutiv al Asociației internaționale a muncitorilor, scris de K. Marx la 1864, acesta stigmatizează în cuvinte de foc: „aprobarea nerușinată, simpatia prefăcută sau nepăsarea idioată cu care clasele suprapuse din Europa au privit la cucerirea fortăreței muntoase a Caucazului și la mișeleasca sugrumare a eroicei Polonii de către Rusia; la abuzurile nesfârșite și suportate fără murmur ale acelei puteri barbare, al cărei cap este la Petersburg și ale cărei mâini sunt în fiecare cabinet din Europa” ... „Numai o Rusie liberă, care nu va avea nevoie nici să asuprească pe polonezi, finlandezi, nemți, armeni și alte popoare mai mici, nici să ațâțe permanent una contra alteia Franța și Germania, va oferi Europei contemporane posibilitatea de a respira în libertate, de a scăpa de mizeria războaielor”.

Aduceți-vă aminte, vă rog, și de mesagiul pe care K. Marx l-a trimis Conferinței Internaționale de la Lausanne în anul 1867, prin emisarul său Borkmann, - mesagiu la care s-a referit și A. Hitler când a atacat Rusia, la 1941 -, în care zicea, printre altele, că: „CEL DINTÂI PAS SPRE PACEA EUROPEI ESTE RĂZBOIUL CONTRA RUSIEI”.

Și mai gândiți-vă și la cuvintele lui Fr. Engels, invocate mai târziu și de Lenin: „RUSIA ESTE POSESOAREA UNOR ENORME PROPRIETĂȚI FURATE (ADICĂ ASUPRITE), PE CARE ÎN ZIUA SOCOTELILOR EA VA TREBUIE SĂ LE RESTITUIE”.

D-voastră nu mai puteți ieși, după cele petrecute în timpul din urmă, din dilema: Ori rămâneți marxist-leniniști, în sensul marxism-leninismului ortodox, expus mai sus și vă lepădați cu totul de denaturările acestuia de către Stalin, ori renunțați definitiv la acesta și vă întoarceți la propria D-voastră „minte sănătoasă”, aruncând peste bord întreaga „ideologie” și „propagandă”, cu care v-ați amețit înșivă și ați amețit întreaga lume.

În această ordine de idei, vi se impune ca cea mai urgentă datorie revizuirea radicală și obiectivă a concepției materialiste, pe care Stalin a redus-o la cadre penibil de vulgare și de dezonorante pentru sufletul rusesc atât de nobil. Și în acest punct trebuie să reveniți dacă nu la Hristos, cel puțin la K. Marx, care n-a fost tocmai atât de „materialist”, cum îl prezintă propaganda sovietică politică. Îmi permit a vă reaminti impresionanta mărturisire de credință a lui, făcută în legătură cu războiul franco-german din 1870-1871: „ȘI ASTFEL, ÎN CELE DIN URMĂ, IEȘI LA IVEALĂ CARACTERUL ADEVĂRAT AL RĂZBOIULUI, PE CARE PROVIDENȚA ÎL DECRETASE PENTRU PEDEPSIREA FRANȚEI NELEGIUITE ȘI DESTRĂBĂLATE”.

Vedeți, Marx vorbește de Providență divină care pedepsește nelegiuirile. Ar fi oare absurd să credem că acea „Providență” l-a pedepsit și pe Stalin al D-voastră și că ea poate aplica și Rusiei de astăzi sau de mâine pedeapsa de care a vorbit, la un moment dat, K. Marx?

Și apoi, aduceți-vă aminte și de cuvintele spuse, în momente de extremă criză, cum mai pot fi și altele într-un viitor ce nu poate fi prevăzut și împiedicat de nimeni, de către însuși Lenin și care sunt o dovadă în plus despre șubrezenia „materialismului” ce stă la baza ideologiei D-voastră de astăzi. Iată, în adevăr, ce spunea Lenin în raportul său către al VIII-lea congres al partidului, la 7 martie 1918: „Mai întâi, în octombrie 1917, un continuu marș triumfal; apoi, deodată, revoluția rusă este zdrobită în câteva săptămâni de către tâlharul german... În acest caz, trebuie să știm să batem în retragere. Realitatea neînchipuit de amară, de tristă, nu poate fi ascunsă în dosul unor fraze goale. Trebuie să spunem: - Să dea Dumnezeu să nu ne retragem în prea mare dezordine -. Să ne retragem în ordine, nu suntem în stare: să dea Dumnezeu să nu ne retragem în prea mare dezordine”.

Ce-ar fi oare, dacă D-voastră, conducătorii de astăzi ai Rusiei silite să se retragă din țările cotropite în mod barbar de falsul ucenic al lui Marx, Engels și Lenin, ați ancora, în aceste vremuri de cumplită criză, așa cum a ancorat, la 1918, V. I. Lenin, în Dumnezeu sau cum a ancorat, la 1871 K. Marx în Providența divină?

Ar fi lucrul cel mai înțelept și mai binecuvântat. Ar însemna că v-ați întors la popor – poporul rus, care, în adâncul sufletului său, este un popor credincios și blând, care poate deveni o perlă a întregii umanități. Ar însemna că v-ați întors de la barbaria lui Stalin la umanitate.

Veți izbuti să vă ridicați până la o astfel de culme, care să vă consacre ca pe niște eroi ai umanității, ca pe niște sfinți la care să se închine veacurile ce au să vină?

Aceasta v-o dorește din adâncul sufletului său și în convingerea că exprimă totodată și dorința tuturor oamenilor de bine din lumea întreagă, scriitorul rândurilor prezente. –

Onisifor Ghibu Profesor universitar onorar, fost deputat, fost senator, fost secretar de stat în guvernul revoluționar român din Transilvania în anii 1918-1920, fost membru în Comitetul național român din Transilvania și Basarabia, luptător în revoluția rusească din 1917-1918 pentru dreptul popoarelor la autodeterminare, președinte-delegat al Comitetului pentru apărarea Transilvaniei lovite de Dictatul de la Viena din 1940, membru în Comitetul național român al Alianței universale pentru înfrățirea popoarelor prin Biserică, delegat al guvernului român pe lângă Sfântul Scaun la Roma, etc., etc. Domiciliat în Sibiu (România), strada Dr. Ioan Rațiu nr. 3

Sibiu, 31 octombrie 1956

SOREN  AABYE  KIERKEGAARD

Frică și cutremur

•                   A putea reveni astfel încât în aceeași secundă să pară că a stat pe loc și a umblat, a face din saltul în viață un mers, a exprima în mod absolut sublimul în pedestru - o reușește doar acel cavaler [al credinței], și acesta este singurul miracol.

•                   Credința e chiar acest paradox, că individualul, ca individual, e mai presus de universal și e justificat în fața acestuia, nu ca subordonat, ci ca supraordonat totuși, a se remarca, astfel încât individualul, după ce va fi fost, ca individual, subordonat universalului, acum prin intermediul universalului, devine individualul care, ca individual, stă într-un raport absolut cu Absolutul. 

•                   E o prostie (sau vreun zvon răspândit de vreun triton) faptul că așa-zisa educație aleasă ferește o fată de seducție. Nu, existența este mai dreaptă și mai cinstită: există doar un singur mijloc [de apărare] și acesta este inocența.

•                   Epoca noastră nu rămâne la credință și la miracolul ei care transformă apa în vin, ci merge mai departe, transformând vinul în apă.

•                   Heraclit obscurul, cel care și-a așternut gândurile în scrierile depuse în templul Dianei (pentru că gândurile i-au fost armura vieții și de-aceea le-a atârnat în templul zeiței), Heraclit obscurul spunea: „Omul nu poate trece de două ori prin apa aceluiași râu”. Heraclit obscurul a avut un discipol care nu a rămas la acest nivel, ci a mers mai departe, adăugând: „nu se poate [trece prin același râu] nici măcar o dată.

•                   În această viață mă mulțumesc să fiu căsătorit cu mâna stângă, iar credința e îndeajuns de umilă pentru a o pretinde și pe dreapta; că aceasta înseamnă umilință nu neg și nici nu voi nega niciodată.

•                   Numai pasiunea împotriva altei pasiuni devine o coliziune poetică, și nu acea zarvă a detaliilor înăuntrul aceleiași pasiuni.

•                   Poetul sau oratorul nu poate săvârși ceea ce săvârșește eroul, el poate doar să admire, să iubească și să se bucure prin intermediul eroului. Totuși, poetul nu e mai puțin fericit; căci eroul este, ca să spunem așa, natura sa mai bună, de care e îndrăgostit și-n care se desfată pentru că nu mai este el însuși, și iubirea sa poate fi admirație.(...) El își urmează chemarea inimii, iar când a aflat ceea ce căuta, rătăcește pe la ușa fiecăruia cu cântecul ori cu povestea sa, pentru ca toți să-l admire pe erou precum el însuși și toți să fie mândri de erou, asemeni lui.(...) Dacă rămâne astfel fidel iubirii sale, dacă înfruntă zi și noapte acea viclenie a uitării care l-ar îndepărta de erou, atunci poetul și-a desăvârșit opera, s-a alăturat eroului care l-a iubit și el întocmai, căci poetul este natura mai bună a eroului, neputincioasă, într-adevăr, ca orice amintire, dar simultan transfigurată, ca orice amintire.

•                   Sunt profund convins că Dumnezeu este iubire; acest gând are pentru mine o validitate lirică originară.

•                   Tăcerea e capcana demonului și cu cât este mai profundă, cu atât mai terifiant devine demonul. Dar tăcerea e și înțelegerea reciprocă dintre divin și individual.

GEORGE  ANCA

teatrul Kierkegaard

e de scris în golul ochilor noştri de odinioară

cu văz de revelaţii împărtăşite prin tristeţi

ce-ntemeiaseră persoane greu sufletul bătând

călătoria ne-a furat doar anii şi puterea

cine nu ni se sinucide alături din teamă de ridicol

încă ne face să râdem peste numai dat a plâns

nuuri rămasul ireconcilierii întru masacrare

din nerecunoscut în oglinda interzisă tot ucigaş

nebunii-n morgă morţii-n balamuc

ne pare rău ne pare bine cuc

vreo şase versuri la mormânt aduc

şi cucul îmi ia foc până la muc

pe pagina cu litere flaimuc

mormânt mason şi mantracuc

cititul scris pe orient năuc

nebunii-n morgă morţii-n balamuc

sorei noastre Augustina

fie-i sufletul odihna

fratele poveştile

uşile ferestrele

fie-i Dumnezeu din sat

ce copilă l-a lăsat

cum şi brazda-ne de chin

dă-ne să i-o înflorim

clipele cutremurului

cu lunile gerului

cu hangerul îngerului

cu lanternele răzbelului

mânerul zodierului

sabia preşcolerului

de ne prenumără

rotulă-n loc de umără

mă temeam de rânduri

ce nu s-or mai scrie

mă temeam hârtie

scrumul se-ntrerupe

conversaţie cât o convertire

grup de stropi de sânge

creşte-n jos pe trepte

Old monk sinonim Triumf

un ţăran de nouă zeci şi trei de ani

sâmbătă seara şi duminică o fi sughiţând

Sofia i-ar fi pictat bordeiul copilăriei

Victoria îl prefera la o mie nouă sute şapte

Rodica se pronunţa asupra confiscării boilor

Gheorghe la intrarea în politică după război

fiecare ne aminteam toată povestea de nespus

a acelui mai mult decât Moromete pe nume Năvală

cât ai schimba estetica impotenţei

cu albul dintre albastrul munţilor

n-ai idee ce vine după martie

când bine te-ai născut ci nu ţie

abţine-te tare cum îţi aparţii numai

înainte de naştere şi după moarte

între timp dai în dreapta şi-n stânga

din piatra ce te loveşti de piatră

soare singur steaua sta

huma homului pe ea

ionizări transcerebrale

ciob în crier şi sandale

scripeţi degetului mic

ergoterapeutcik

din Cenadul orb Brăilii

Braille pe liber în Marsilii

ruşinate dodii

în odăi de oddii

nici tăcerea sorţii

popii doctor orţii

sârmiţă sârbuţă

sir miţă mbuţă

gaze în gazelul

gazelei răzbelul

AL.O. TEODOREANU (PĂSTOREL)

Inimitabilul Al. O. Teodoreanu (Păstorel) i-a dedicat mai multe epigrame lui Petru Groza, dintre care una era cu adresă precisă:

Caligula Imperator 

A făcut din cal senator!

Domnul Groza, mai sinistru,

A făcut din bou - ministru!

La care, tot potrivit lui Păstorel, "replica" lui Zăroni ar fi fost:

No, mă rog, de ce-i sinistru,

Că eu nu-s prim-ministru?!

Eu nu sunt decât ecoul ...

Domnul Groza este boul!

În atare situaţie, Păstorel se adresează "direct" ministrului Zăroni, atunci când acesta şi-a cumpărat - pentru cerinţe de ... protocol -

costum şi pălărie melon:

Îl costă o avere pălăria,

Căci, după rigidul protocol,

Nu se cădea să vadă România

Ministru circulând cu curul gol!

În general, Păstorel avea probleme "tari" cu guvernul Groza, cel care a aplicat Convenţia de Armistiţiu spoliatorie pentru ţară în folosul URSS (1944-1947):

Armistiţiul ne-a impus

Să dăm boii pentru rus!

Ca să completăm noi doza

L-am trimis pe Petru Groza!

Disperat, Păstorel a sperat în intervenţia SUA pentru a salva România de sub jugul Kremlinului, iar, în disperare de cauză, s-a adresat americanilor:

Dacă şi de astă dată

Se retrag din Orient,

Mă fac porumbelul păcii

Şi mă piş pe Occident!

Dintre toţi membrii cabinetelor dr. Petru Groza,

preferinţa lui Păstorel se îndrepta spre Ana Pauker, titular al Externelor, şi Teohari Georgescu (Burăh Tescovici), titular al Internelor, acestuia din urmă adresându-i-se fără reticenţe:

Democrat întârziat,

Ne-ai băgat pe toţi la grătii,

Dar poporul democrat

Te-a băgat în pizda mă-tii!

Păstorel, desigur, nu l-a neglijat pe însuşi liderul comunist Gh. Gheorghiu-Dej, care a realizat, sub Hrusciov, plecarea Armatei Roşii din România (1956):

Măi Gheorghiţă, cum făcuşi,

De-i futuşi în cur pe ruşi?

... Aşa suntem noi, românii:

Ne-am futut în cur stăpânii!

Comentariu: nu numai noi pe alţii sau alţii pe noi, ci şi ... noi pe noi! ...

Gluma ce urmează nu o datorăm lui Păstorel, ea a circulat intens prin 1947:

Ana Pauker:

- Salve, Romulus Zaronius!

Zăroni:

- Ce-nseamnă asta?

Ana Pauker:

- Te-am ... latinizat! ...

După ceva timp, Zăroni, drept replică:

- Salve, Ana Paukurus!

Ana Pauker:

- Ce-i asta?

Zăroni:

- Te-am ... latrinizat!!!

Federatia Sindicatelor din Administratia Nationala a Penitenciarelor

 comunicat  lui Liviu Dragnea   

"Iarta masina aia mioritica in care te-au adus la noua ta casa, dar alta n-am avut. Bugetul mic, sistemul penitenciar subfinantat si subminat. Stii matale! Doar te-ai luptat mai bine de 2 ani sa ne darami cu tot cu justitie si puscarii!

Daca reusea Tudorel sa libereze toti detinutii, acum faceai puscarie singur. Toata Rahova era, practic, a ta. N-ati reusit si-a fost doar o intamplare ca sluga s-a dovedit nevredinca. Greu esec! Era, intelegem, o masura in programul de guvernare de rezerva", incep reprezentantii FSANP comunicatul remis marti dimineata Ziare.com.

Acestia continua documentul in acelasi ton.

"Am auzit ca te-au si injurat niste cetateni la venirea 'acasa'. Nici macar ultimul miting nu ti-a reusit, mustacila! Ce soarta! Ce durere! Probabil ca tot auzi asa vorbe de cand nu prea-ti mai ies baile de multime. Si e pacat de fata aia frumoasa sa treaca prin toata harmalaia asta. Si singura acum", noteaza ei.

Reprezentantii federatiei ii mai transmit lui Dragnea in comunicat ca la partid, dupa cum vad ei la televizor, e minunat.

"Unii zic ca-i bine c-ai plecat, altii ca era bine sa nici nu fi fost. Mai rau e ca ieri, la primirea in penitenciar, la partea de control al cavitatilor n-au fost in tura pianisti. Dar, de buna seama, inca mai simti asta", continua FSANP.

Reprezentantii federatiei ofera in comunicat si informatii despre camera in care va sta Dragnea.

"Camera o gasesti asa cum ai lasat-o cand ai redus de vreo 3 ori banii de investitii pentru penitenciare, in timp ce plangeai si te smiorcaiai la televizor de mila miilor de infractori condamnati pe nedrept pentru crime, talharii, violuri, hotii si alte blestematii. O sa-i cunosti mai bine si-o sa plangeti impreuna.

Ai grija, insa, nu mai invita pe nimeni la baie, Liviu! In puscarie, nu e ca la Parlament, iar ziaristii nu ti-ar face nimic din ce s-ar putea gandi noii tai colegi. Sper! Mai ales ca, apropo, in pofida recursului compensatoriu care-a eliberat mii de infractori, au mai ramas vreo 2500 de violatori in puscarii.

Poate te mira ca-i cam ingust, ori ca-i olecuta de mucegai sau ca-s prea multi colegi in camera. Preocupat fiind cu amnistii si gratieri, desi aveai pe mana banii tarii, ai uitat sa repari puscariile si sa le aduci aproape de nivelul vilelor pe care le vedem uneori filmate discret din drona. Nu credeai ca ti se intampla si tie justitie", se arata in comunicat.

Sindicalistii precizeaza ca prima zi este cu emotii, dar ca apoi o sa fie mai bine.

"Probabil c-o sa descoperi si matale ca esti de fapt un scriitor, un cercetator si-un educator. Calea e batuta si n-ar mai mira pe nimeni daca, dupa ce-ai umflat kilometrii de autostrada ori productia la hectar, o sa devii brusc un puscarias model.

Intre timp, noi cu ale noastre. O sa incercam sa ne vedem de viata si-o sa traim in lumea asta pe care tu ai incercat sa ne-o furi ca sa scapi de puscarie, dupa ce, printre altele nestiute, ai furat de la copii si asistati social ori din fondurile europene ca sa dai la partid ori sa-ti umfli conturile.

Asa ca, inca o data, bine ai venit, Liviu!", se incheie comunicatul.

Amintim ca, luni, magistratii IICJ au mentinut decizia de condamnare de pe fond, la 3 ani si 6 luni de inchisoare cu executare in cazul lui Dragnea, in dosarul angajarilor fictive de la Directia de Protectie a Copilului Teleorman. Decizia Inaltei Curti de Casatie si Justitie este definitiva.

Este a doua condamnare definitiva a lui Liviu Dragnea dupa cea din 2016, cu suspendare, in Dosarul Referendumului.

LILI HANGANU

Poezie, votkă și mătasă

Ca de obicei, n-am făcut declicul necesar. Cum să-mi pice fisa că azi e ziua în care, citez *portarea numărului dumneavoastră s-a făcut cu succes*? Pe 23 am fost. Trebuia pe 21-22, pentru că, operațiunea se face în trei zile lucrătoare. Pe 22, la Neurolog. Taximetrist zărgit. Accident pe partea portierei, lîngă care stăteam. Noroc că era aproape de clinică. Nu mi-am permis să-mi fie frică. Nici să urlu. Am plătit pentru călătorie, am ieșit prin stînga. Am ajuns mai devreme cu o oră. Am intrat la doctor. M-am lipit de două RMN-uri și un tratament nou. Reflexe aiurea.
- Știți, tot pe stînga, ca la L4-L5.
- Coincidență.
(Voiam să o întreb dacă nu are legătură cu... și cu, și cu. Nu, nu are. Nu, la acest nivel.)
Cineva drag a avut o zi mai complicată decît mine. Altcineva, tot atît de drag, cam la fel. Miercuri, 22 mai, deci.

Astăzi, am pierdut mierea de măceșe, fiindcă am uitat să schimb cartela sim. De unde să știu că se apucă de portare, la ora 4 PM, cînd eram în drum spre... Caut mai bine de jumătate de oră, însă, nu găsesc locul de întîlnire. Și acum mai bine de 30 de ani, am încurcat un loc de întîlnire. Credeam că ne vedem în Grădina Botanică, acolo unde ne mai plimbasem. El credea că ne vedem la intrarea în... Deh! Destin.
În zonă, mă întîlnesc cu Rodica M., o colegă de la un muzeu, la care am lucrat. Iar nu mi-a picat fisa să o rog să dau telefon domnului cu mierea.
- Șchiopătezi?
- Da. Acum e bine. Nu mai merg cu baston...

Suprapun, mental, hărți din secolele XIX-XX, mai ales, Planul Cadastral al Armatei, pe care am lucrat, - la un alt muzeu, la care am fost angajată -, cu cele ce știu din drumurile mele, ca pedestru. Cum să ajung cît mai repede, din punctul X, în care mă aflam, în punctul Y, unde aveam de citit poezii.

Vivat, FIP! Lectură poetică la Colocviile de marți, în cadrul Festivalului Internațional de Poezie. Onorată de invitație, înarmată cu rucsacul cu flori, pe care nu l-am mai purtat de niște ani, cu un telefon mobil - pe post de ceas - la care, nici măcar radio nu mai puteam să prind, fiind în afara rețelei vechi. (Să vă spun chestia cea mai tare? Lăsasem acasă o cartelă mititică, cu gînd să o schimb cînd mă întorc. Aveam duplicatul nedesfăcut, lîngă buletin. Cine să-și mai amintească? Poate că, Leeloo. Liloo, nici, că!). Ajung La FIP, pe muzică folk. Ascult de afară, fumînd o țigară. Intru. Ascult, pozez, citesc, ascult, iar pozez. Am citit doar *pleci pe poteci, 3*.

Plec, urmînd un traseu care să mă scoată spre Sud, la o stație de tramvai. Fiindcă nimeresc între stații, o iau pe jos. La început mai greu, apoi... cu o poftă nebună, cu un extaz al mișcării. Mă simt vie, cu o durere nebună de cap.

Iau două hapuri analgezice, cînd ajung acasă, Ca să fiu sigură că-și fac efectul, storc o portocală imensă, la storcătoarea manuală, adaug două cuburi de gheață și o votkă dublă, adică simplă, cum era considerată pe vremea mea, suta de tărie. Scot bumbacul de pe mine. Și stretch-ul. Rămîn în mătasă... Beau primul gît, cu hapuri cu tot. Mă arunc în cada pe jumătate plină și zac, în spumă și sare de murături. Nu vreau să plîng, nu vreau să gîndesc, nu vreau să vomit, nu vreau să nimic. De la o vreme, nu mai știu să comunic exact cu oamenii la care țin. Înseamnă că, problema e la mine. Momo îmi ține companie, pe marginea căzii. Miroase paharul cu interes. Scîncesc spre ea și-l beau încetișor. Sarea începe să-și facă efectul.

Btw, aflu în ultimele cinci minute de Lectura poetică, despre arestarea lui Dragnea. Sînt departe de toată lumea, cu preocupările ei. Nu știu dacă e bine sau e rău. Sigur, e cu un consum mult mai mic de energie, nervi și timp. În condițiile în care nu pot schimba nimic, nu mă implic. Opiniile mele chiar contează. În discuții amicale și atît.

Am creat un univers, o buclă de timp într-un spațiu dat. Nu e perfect. Nu are livadă și nici grădină de flori. Are două pisici și, uneori, un fiu. Cei care intră în acest univers sînt bine primiți. Își lasă la ușă necazurile, gîndurile, iar tristețile se atenuează. Aproape că nu mai contează. Cel puțin, un timp. Un răstimp.O femeie, poezie, muzică, votkă și mătasă.

PUȘI  DINULESCU

Nu tocmai sonet

Am fost acuma pe facebook,
Să văd din nou ce mai postezi.
Îmi fac cafeaua, beau un suc,
Şi gândurile-mi sunt cirezi,

Mergând spre tine legănat,
Ca să se-adape de dor iar
Din chipul dulce reflectat
În iazul lacrimii amar...

Eşti bine? Eu parcă nu prea...
Speranţă pentru tine n-am,
Nu pentru c-ai fi tu o rea,

Dar între noi e o belea
De timp, ce nu se dă clintit
Şi care stă-ngheţat, ha! Ha!

LILI  HANGANU

sînt dimineți

în care, apa se preface-n pămînt
pămîntul în nisip
nisipul în vifor
viforul în țărînă
țărîna-n aer
aerul în văzduh
văzduhul în zile.
în zile și nopți,
în care...

sînt dimineți
în care, blîndețea doare
doare lumina
și doare aerul
tras în adînc
doare sunetul
și doare vibrația
răstignită-n amurg,
în care...

sînt dimineți
în care, cercuri se închid,
să se deschidă, iar.
deschideri în lumină
spiritul spre înalt
sufletul spre odihnă
trupul spre duioșie
mîna, o mînă cată,
în care...

sînt dimineți,
în care, aproapele de
aproape se sprijină, iar.
departele caută-n depărtare
mîngîind dimineți, în care,
te-ai hotărît să trăiești, iar.
amiezi spre înserare
și Luna aceea din Florar,
în care...

sînt dimineți
în care, apusul se ostoiește-n
nămeți. și piatra, și lemnul,
și lutul, și apa, iar.
și noi ne lăsăm
în voia lor, precum
învățat-am de la începuturi.
”și soarele răsare, și soarele apune...”

 LORA LEVITSCHI

 România-Phoenix 

S-au trezit luptatorii, s-a trezit o natiune,
A inceput apocalipsa, pentru misei,
In teapa ori de buzdugan ori spada,
A nemernicilor capete, vor trebui sa cada,
Ca au furat mai mult, decat in viata asta se putea!
Delapidat-au o tara si un neam pentru, putere si avere,
Infipt-au cutitul in noi, fara de mila, pan' la os,
Bastarzii, mai c-au nimicit un neam si asta este, tare dureros!

S-au trezit luptatorii, din patru zari a lumii, ei se strang,
Sa dezrobeasca tara, intrata pe maini criminale,
Ne-au torturat in temniti, patriotii, zeci de ani la rand,
Ne-au umilit parintii, bunicii, ne-au pangarit strabunii,
Din tara noastra proprie, ne-au alungat si exilat.

Din seva sfanta a tarii, si-au luat,
Tot ce-i mai bun pe 7 neamuri, iara poporul,
L-au condamnat, la indobitocire, saracie si omor,
Miseilor, voi meritati ca sa muriti,
Dar mai intai, timp de o viata, sa fi-ti torturati,
A voastre trupuri imbuibate, sa fie infipte in tepe lungi ,
A voastra frauda asa de mare, sa fie aratata lumii intregi.
Ca betii si drogatii ati guvernat , din legi facand un balamuc,
V-ati dat arama coruptiei pe fata, in fata lumii mondiale,
Stand la conducere, desi incompetenti,
Si pentru a voastre infractiuni desi ati fost si condamnati,
Trimis-ati tara la pieire, caci ati condus-o dezinteresati,
Far sa va pese de obste, neam, valori morale,
De-a omului de rand prosperitate,
De semenii cei drepti si buni, voi v-ati batut joc pan la soare,
I-ati umilit si i-ati trimis la moarte!,

Miseilor, a voastre clipe, va sunt acuma, numarate,
S-a dus clementa, ce noi v-am acordat, de zeci de ani,
Caci ale voastre suflete vandute, diavolului, sunt infierate,
Cu cifra 666, ce voi, o celebrati,
Dansand manele, asezati pe munti de bani furati,
La a voastre secrete orgii si pompoase banchete,
Desi in ochii lumii, pan' la pamant,
Cruci si matanii false ati facut, pan' si anafora ati luat.

S-au ridicat luptatorii, a voastre capete de serpi, vor fi zdrobite,
Si-apoi pe rug voi ve-ti fi arsi, in vazul lumii chinuite,
Ce-ati condamnat-o la foamete si saracie, la cazne si urgie,
Al nostru neam, de geto- daci, a fost prea bun si prea cuminte,
Cu al sau cap plecat, a indurat, a voastra guvernare,
A unei adunaturi pestrite de analfabeti, anagramati,
Inculti, tampiti , infatuati,
Curve, perfizi, si politruci,
Ce cu limba scoasa a alergat,
Pentru acele jiltzuri caldute locate-n parlament,
Si pentru functii inalte imbracate in hermina, din guvern.
Ba chiar in carca presedintilor v-ati cocotzat.

S-au ridicat luptatorii, caci tara a ajuns, aproape,
La distanta de doi pasi de infricosatul iad,
Ce voi facut-ati, cu mai multe generatii,
Se cheama experimente, genocide, crime,
Sfarsitul cel mai sumbru, voi, pe deplin vi-l meritati!
Cum ati putut lua din painea, mamelor si-a pruncilor,
A batranilor, bolnavilor ce au ramas, de mila voastra dependenti,
Cum ati putut delapida o tara intreaga,
Vanzand-o la straini ca pe un lucru, pe bucati,
Sarmana noastra tara are, infrastructura non existenta, industria e terminata,
Agricultura-i ingropata, economia prin fraudarea de statistici, manipulata,
Cum voi miseilor, imbracati in straie scumpe, cu buncare in aur poleite, ca masini,
Puteti a va lafai in fastuasele castele,
Ce cu tupeu le-ati ridicat, din banii poporului pradat si-ngenunchiat?
Aveti neobrazarea ca inca sa zambiti, voi, vulpelor sirete, voi mici paraziti,
O prea usoara pedeapsa, moartea-i, pentru voi,
Cum, voi putut-ati sa inlocuiti, prin nedreptate, oameni de inalta clasa,
Ce toata viata au dovedit, integritate si responsabilitate, in cariera lor.
Ei au dorit, doar a reduce din multa voastra serparaie,
Cu demnitate, au plecat, din functii mari, de stat.
Lasandu-va canaliilor, spre a va multiplica,
Cu a voastre tentacule de caracatitza a va infiltra
Tot mai adanc muscand in inima, unui neam de geto daci.
Mai fiarelor, cand voi la Dumnzeu ve-ti merge,
O sa platiti pentru nevinovatii oameni,
Pe care, la moarte, inante de vreme i-ati trimis!
Eu va blestem ca mi-ati ucis maicuta,
Eu va conjur ca pentru totdeauna,
In a pamantului maruntaie, sa pieriti,
Ca viermii insa pan' va vine vremea, voi conjur ca sa va tarati,
Cu frica-n san si in teroare, sa asteptati, pe clipa in care,
Ve-ti fi supusi la judecata legii cele divine ,
Unde toti cei nemernici, nu vor fi crutati!

Victorie, striga a strabunilor suflete, ce-n cripte voi i-ati profanat,
Ei nu au pregetat in a-si da viata, si-a apara al nostru neam cel fraudat,
De veacuri, s-a incercat pamantul romanesc a fi pradat,
Insa in vremi contemporane, ca si la monstrii,
A voastre capete, cu repeziciune, s-au multiplicat,
Voi omorat- ati far de scrupule, in Dec. '89, copii nevinovati,
Cum indraznit-ati , miseilor, penalilor,
In Aug. 2018, prunci si mame la miting,
In strada, sa dati ordin, sa-i gazati?
Cum credeti voi ca ve-ti reusi sa dainuiti, ca dinastie,
Cand socoteala la tot ce ati facut, nicicum, nu ati putut sa dati?!

Va condamn la infern, sa ardeti acolo integral, pana la scrum,
O tara eliberata de sub a voastra tiranie,
Va renaste ca un Phoenix la-nceput de drum,
Ai nostrii generali, strategi cu minti de geniu,
Voi scarbe ordinare, din functii de conducere pe nedrept ati indepartat,
Intrunise-vor in consiliu ales de Dumnezeu,
Ca viitorul, pentru un popor ingenuchiat, sa poata fi schimbat!

Cum puteti voi, miseilor, a face semnul crucii, cu dreapta,
Iar cu stanga sa continuati, voi, sa furati?!
Unde credeti ca opulentele voastre averi, le ve-ti putea duce,
Caci nimeni, nici voi, nici a voastre rude, nimic nu o sa luati,
Cand, in mormante, ve-ti ajunge!

S-au ridicat militarii, inginerii, constructorii si agricultorii,
Batranii, studentii, elevii si ai lor profesori, manati de acelasi ideal,
Muntii Carpati, cutremurat-au coama deasa, de paduri,
Si a huit, dezlantuita in talazuri inalte, a nostra mare Neagra,
Din care pic de floata, n-a mai ramas, caci a fost dezmebrata si vanduta!
Involburata este Dunarea ce stie karma de destin, a Romaniei,
Cu Tisa, Prutul, Bistrita, Siretul, Oltul , Muresul, Moldova, Putna,
N-au incetat, pamantul romanesc a-l imbratisa si alina,
Spaland cu multa apa, a voastre, abominabile pacate ,
Ce au insangerat pe multe generatii, fata gliei inrobite,
Rapit-ati sufletul a noastrei natiuni intregi,
Cum mai puteti ca linistiti voi, in a voastre paturi, sa dormiti?!

Noi nu mai vrem corupti, impostori, tradatori si hoti,
Bratul lui Mihai Viteazul, Mircea cel Batran, Stefan Cel Mare, Tepes, Cuza,
Si in mormant va vor ajunge, pe voi va va zdrobi,
Asa meschini in a vostra manipulare,
Luat-ati mintile, de secole unui popor,
Complice, far de stirea lui, la a voastra inalta tradare, l-ati facut,
Deasupra jignirilor, a nedreptatii, a durerii si a batjocorii, acum ne ridicam,
Din tata in fiu noi, in respect de Dumnezeu,
Cu a noastre capete plecate, in smerenie, de cel de Sus, noi am muncit;
Voi ati creat o societate, bazate pe obligatii si ghisefturi
Si ati furat de unde ati nimerit si tot ce ati putut,
Caci niciodata n~ati avut, nici constiinta si nici demnitate!
Acuma Romania, se ridica, din moloz, lasand in urma ei penalii,
Ca Phoenix renascuta din suflet de strabuni,
Romanii cei de pretutindeni,
Uniti, for face fapte mari!