VISCRI

 

ATITUDINI CONTEMPORANE

is with George Anca at Centrul Cultural Mihai Eminescu.

 

Evelyna Croitoru – George Anca – Alecsandru Văduva – Gheorghe Dinică – Constantin Tănase – Puși Dinulecu – Andrei Mureșanu – Lao-Zi – Ion Pillat – Dimitrie Grama – Om Gupta – Felix Sima – Liliana Popa – Daniel Vorona – Ioan Miclău – Corneliu Zeana – Cristian Bădiliță – Mioara Vergu – Șerban Foarță – Adrian Munteanu – Nichita Danilov – Dan Vîță – Roxana Sorescu – Casa Sfatului – Ioan de Dios Ramirez-Heredia

 Dragi prieteni,

În spaţiul elegant şi primitor al Centrului Cultural "MIHAI EMINESCU" se desfăşoară COLOCVIILE DE MARŢI, manifestare culturală condusă de scriitorul GEORGE ANCA. Astăzi, tema a fost CONŞTIINŢA EUROPEANĂ, iar invitaţii au susţinut următoarele prezentări:

Corneliu Zeană – Conştiinţa europeană
Vasile Menzel: De la strălucitoarea Thalia la întunecata realitate
Puși Dinulescu: Discuția dramaturgilor cu Ministrul Culturii
Mircea Coloșenco: Camil Petrescu și Teoria Substanței
George Anca: Gib Mihăiescu văzut de Vasile Văduva
Viorel Speteanu: 1944, bombardamentele anglo-americane în București

Au citit din creaţiile proprii poetele Elena Armenescu, Evelyne Maria Croitoru şi Doina Boriceanu.

CONŞTIINŢA EUROPEANĂ - Tema abordată este una de maxim interes, în contextul european actual, când tot mai multe voci pun sub semnul întrebării necesitatea, utilitatea şi beneficiile apartenenţei la Uniunea Europeană. De amintit că U.E. este generator de legislaţie modernă şi modele de bune practici; încurajează mobilitatea capitalurilor şi a bunurilor, lucru benefic întrucât a atras investiţii în Romania. Dacă adăugăm bugetul consistent alocat este importantă o analiză a ce este şi ce nu este Uniunea, astfel încât să putem vorbi în cunoştinţă de cauză şi să putem dezvolta strategii pentru consolidarea poziţiei noastre în interiorul Uniunii. Astfel, înţelegând marile dosare de pe masa Uniunii Europene, de exemplu Brexit-ul, politicile pentru imigranţi, etc., România ar avea şansa, de pildă, să se repoziţioneze în politica revenirii românilor plecaţi în străinătate la muncă.

Felicitări, domnule George Anca, pentru alegerea temei, felicitări domnului Corneliu Zeană pentru prezentare, consider că este necesară o dezbatere mai largă, de asemenea, este necesar să găsim căile potrivite ca tinerii să înţeleagă ce este Uniunea Europeană şi să acţioneze în cunoştinţă de cauză.

Deosebit de interesantă tema abordată de domnul MIRCEA COLOŞENCO – Camil Petrescu si Teoria Substanţei.
Originalitatea concepţiei estetice a lui Camil Petrescu constă în faptul că el n-a acceptat niciodată integral subiectul idealist ci a încercat să-l adapteze la convingerile sale „substanţialiste”. Concepând „concretul” ca o „substanţă în istorie”, considerând lumea ca „un concret de esenţe”, scriitorul ajunge la concluzia că „substanţialismul” poate fi „durata substanţială, structurată şi orientată”, şi propune ca „metodă” o intuiţie mai eficace decât cea fenomenologică: intuiţia substanţială, care este „unica modalitate de cunoaştere reală”. (Vladimir Streinu, Pagini de critică literară, vol. I, Bucureşti).
Camil Petrescu a avut vocaţia autenticităţii, motivată de faptul că fiecare epocă are o anumită structură profundă, identificabilă în literatură, unicitatea fenomenului – am putea spune. Romanele lui Camil Petrescu, declanşatoare de procese de conştiinţă, sunt cu atât mai autentice cu cât eforturile scriitorului de a implanta ficţiunea în concretul realului sunt o permanentă sursă de decepţii.
Potrivit doctrinei lui Husserl, cunoaşterea finală nu poate avea loc decât odată cu accesul în sfera conştiinţei profunde. Totuşi, în operă, scriitorul Camil Petrescu îl contrazice pe filosoful Camil Petrescu; astfel drama personajelor sale devine o dramă a cunoaşterii potenţată de imuabilitatea esenţei versus transformarea continuă a datului concret.
Mulţumim, domnule MIRCEA COLOŞENCO!

GEORGE ANCA, prieten şi discipol al scriitorului Vasile Văduva, prea devreme dispărut:
„Povestesc în viu grai din Bucureştii prieteniei noastre şi o Alexandrie cu bărăgane primăvăratice – lui nu-i plăcea să meargă pe jos, mie da. [...] Nu am cultul morţilor, şi nici el. Asta încă îl ţine în viaţă. Se doreşte viu într-o manieră care îl va ajuta să nu se observe chiar dacă se va întâmpla. Este un lucru oarecum obişnuit, dar eu nu trăisem acestea. Ce disproporţie între elogiul vieţii şi cantitatea ei. Calitate pură. “Sunt chiar vesel, Gigi. I-am spus şi doctoriţei: Doamnă, nu mai vreau să sufer de leucemie, vreau să sufăr de amor.”

"mormăitoarea-ne ursoaica
înlănţuită lângă taica
sub veveriţe lângă ţară
pădurile de astă-vară

tulpinilor cu umbra cozii
ne taie-n chipuri voievozii
fă veveriţă frângi ursară
pădurile de astă-vară

şi-n trăznet pentru dansuri trupei
pe ploaia cuştii veghea rupe-i
din albul sânge să-mi răsară
pădurile de astă-vară”

O seară memorabilă într-o companie selectă. Mulţumesc, domnule GEORGE ANCA!🌹
A consemnat și fotografiat,
Evelyne Maria Croitoru

GEORGE ANCA

20.7.16

Arheologia peopriei apropieri de sanscrită nu se clatină – nimeni poate n-o primește în India, cum reiese finalmente, cum s-aruncă vreun rând cu invitații recente. Pe unde am conferențiat, unde am predat, nu mi s-a pierdut umbra. Să fac (iar) caz? Să-mi pice vreun story contors? Vreun balans elogiant? Și anexe: poeme – Eminescu, Blaga, Voiculescu, Gion -, AIME, discurs președintelui, structurarea corespunderilor, cum o da Dumnezeu din urmă, pe spiritual și întâmplător inspirat, pe vervă, de-acolo, adaptativ, enetrtaining, outdepression. N-am nimic cu nimeni, nici cu mine, încerc să știu să fac știut ce-am făcut eu, mai relaxat decât încercătorii predați. Chiar dacă are soarta literaturii mele, parcă n-am concurent în indianizare românească pe prea multă poliloghie de templu și cunoștințe karmice.

Nu mai iau ceasul că freacă cicatricea de la Petrici din gimnaziu, acoperită de un dul roșu care dă mâncărime labei – de unde-oi fi mângâiat prea mulți copaci, rupt frunzare, flori, deodată cobzărind senect. De-aș duce-o pe Plata la Râmnic, nu-i spun de Bărboi – văzând acolo. Întoarcerea n-o fi prea grea, dar amintire. Dacă o vrea, nu s-o înfuria, speria, renunța. Vedem și lansarea ei de marți. Păi să-i iau toate cărțile – să se bage poza-n desfășurător. Cum ne-am motiva. Ne-am uitat doar la poze, de la nuntă (una), din India (multe), părinție tardivă în vrie euforică.

17-31.8.16  Spre sfârșitul unui lucru, nu mă mai concentrez și dau chix. Recissive disorders.

         Printre distanțe și abhijnana. Măcinat de ceapă. Trandafir roz printre nalbe.Aș traduce ori eseea, plus carnete, colocvii și Indie. Mâna și piciorul, vinetele și ardeii.

         La muncă, trântorilor, bateți țăruși cu curu mai rău ca Țepeș. Gene perverse. Hormoni-neuroni. Am început să intru în pian. Știi de ce stau de vorbă cu tine, mai ești bărbat sau nu? Am momente. Ai voce calmă, inspiri liniște. Are proprietăți în Olt de la tată protopop. Poale de pădure. Mi-a cedat niște fotos, le-am dus la ghenă.                                                                                                                                 

         I-aș duce un trandafir alb. He who lived and died as the sinner's. Melania nu m-a lăsat să-l vizitez pe Liviu, desfigurat de cancer. Nu m-am mai dus nici la înmormântare.

         Nana n-ajunse la Noana. Fie-vă grădinile fapt. Făcui India angelică, de la persoana Angelicăi. Apud balada persoanei. Mai vine și toamna. Ne-om duce pe la Nuța și cățeaua ei. Wir schaffen das.

         Salbă Moale, dramă în dodii. Aflu mormântul lângă mama. Cu fluierul și nefiind eu, cine? Răfuială cu tata? Absolventul de rusă, că să fac un Oneghin, ăl cu engleza, care cu sanscrita. Mă descopăr serios – mă luasem cum m-au luat alții. Niciun teatru, tiradorilor și tiradonelor.

         Tunete nu mai auzii, nu mai suferii repriza adoua. Synopsis-ul mă treage în părți contradictorii. Cum voi epura grosieritatea sentimental-livrescă? Am noduri de evazat. Editor n-am. Cititori, pe net, pe degete, salon. M-am apucat de teatru, Puși – de când te așteptam. Am tentat și în studenție, ba de când eram la primară, la școala Elisavetei tot satul.

         Da, proza mai teatrală, ca-n Wallace. Urs nu face Momâia, ci un Topârceanu în proză-conferință. Lazăr vrea Ivireanu la noi, loin des homes. Geaba mă feresc să nu fiu lovit, nici de atât nu mai am parte.

         Postul negru de ieri și etnologia subiectivă a Henrietei, ca și drămuțele în schiță, decavată păcănitor, mi-or fi priit măcar în discuția cu Puși, de l-a sunat, la aniversare și Coja, căruia i-a murit fratele doctor. Negrul mă mirosise pe întuneric, după luni, și m-a lătrat afabil. Iau pe jos iar tura și n-oi mai spune Gayatri înaintea Tatălui, trezit în Haridwar.

         Nu țiui dreapto, du-te clepsidro. Ce mai procitind decât așteptăciune-tartoră? Dodii tragodii. Iubesc ploșnițele. Viermii frumuseții. Condamnat la Ahimsa. Astă-seară se joacă Noica. Violeta singură în Germania. Domnișoarele arcadiene. Hegel pe Gange.

         A murit Nestor, nespovedit și neîmpărtășit. M-a sunat aseară Bebe. Îl înmormântează mâine la 12, la Bellu. Avea 98 de ani. Dumnezeu să-l ierte în capelă! Să-l pomenim. Ziariști de modă comunistă și post, cu amintiri studento-năiste. Peste ideologie și ziaristică, desenul falic îl proiecta într-o astfel ascunsă libertate, nici lui însuși gramofonată. De aproape 50 de ani ne întâlneam în respect și chat upanișadic din punctul meu.

         V. Alecsandri – discurs în senat, 10 oct. 1879 – „evreofob” - art 7 - „a face din țeara întreagă o proprietate israelită” - de la 1842, când a început năvălirea evreiască – influența calomniei – de bonne guerre – servilitatea deghizată sub denumirea de deferență - „de cât recunoascerea unei independențe pătată cu umilire, mai bine o nerecunoascere ce o scutesce de stigmat”.

         Sfântul Sinod nu mai lasă ONG-uri să aibă fundații religioase. Așa că ÎPS Varsanufie i-a interzis lui Lăzărică să țină sesiunea Ivireanu la București, și-i dă bani să-i aducă pe bucureșteni la Râmnic. Că să mă duc și eu. Păi voi l-ați adâncit. Eu tot cu didahiile filologizate. Colocviile mele sunt pe spectacol și poezie.

          „Blestemat, ah, ochi de piatră în trup de apă!”.„56 de ani voi trăi, asemenea Colosului din Rhodos”. Nichita sau Kabir. Am onoarea să vă comunic permisiunea președintelui Indiei pentru publicarea cărții sale de Rostiri. Nirguna-absolut – ținta lui Kabir, bhakti – ferocity and improvisational energy – bhakti în comunism – Kabir tradus în engleză de Tagore.

         Goya, Lundkvist, Munteanu, Eminescu 1982, de la Sofica, prin Vichi, fie-sa, de trecuse și alaltăieri-seară, s-o facă grasă pe fie-mea și că-i dă și ei vreo fantezie. „Ființe albe ca niște șoproane albe și derăpănate merg împleticindu-se și încep să prezinte la un moment dat fisuri negre” (Lundkvist).

         Mergeam spre gară, jubilând între statuia lui Iancu și biserica unde se cotește spre gară, când m-am gândit la un poet. Nu-mi venea numele. Amnezie. Drumul oricum lung, nesfârșit, gara se numea Kabir. Să mă fi gândit, anamneză. „Casa mea, spune Kabir, / Este unde nu-i zi, nu noapte, / Nu sfântă carte la vedere”.

         Arderea cărților în Arta refugii de Goma, o muncă politică sub tătari. Refugă-refugiu. Marta cu fantasmare freudian-gomistă. Avocatul că să-i fac legătura pentru Germania cu Tata – Re-Anglie-Brexit, mutarea firmelor în (!) România. Normal, „Selbst die Sachsen verdem from Dracula”.

         Shuking (chino-hind). Chins of India (originea indiană a numelui China). Chins, pomeniți în Mahabharata. Sanatana Dharma is at the very core of Chinese civilization. Yama – Yanmo Wang.

         ”Ankh aa dhanya chhen” (These Eyes, Theyre Blessed).Narendra Modi, tradus în engleză de Ravi Mantha. Mereu Janata, Modi scrie după Atal Bihari Vajpayee.

          La fix și mutarea Indo-Angliei în Ro. Mannaggia? Reset your passeword. De înălțarea crucii, biserica plină. Aprinsei și eu lumânări. Înveți sărbătorile, ce-ți mai trebuie? „Îl mulțumi neașteptat de mult sunetele acelea egale” (Nicolae Breban, Francisca, 1963, p.337).

         Tatăl nostru, Gayatri (română, sanscrită), abisare ultracanonică. Taicu Dumitru gândind întâi la fiul mare Ion mort în război, apoi la fata lui divorțată, pierdută din ospiciu, iar viața zilnică – pentru Dumnezeu. Goală strecurătoarea păcatelor.

         Ființă: (engleză) being, existence, creature, person, soul, thing, essence, substance, life (franceză) etant, exister (italiană) essere, esistere (spaniolă) ser, existir (germană) existieren, sein (rusă) yavlyanschiysya, sushchestovati (latină) quod, sunt. Devenire: hindi – nirmaan, latină – facere, spaniolă – fabricacion, germană – herrtellung, franceză – fabrication, engleză – making, becoming. „Și slăvească-mi-te pușcăriile” (Ștefan Vlădoianu).

         Ce mi-e, ce-i sunt Indiei? Am ajuns eu anul trecut, după ani, acum, la un an, de ce-aș lipsi? Creștin oricâtor mantre. Marii oaspeți, Val și Nana, mirându-se că-mi place să merg cu avionul. ”Și mere dulci culese la lună” (Alecsandri, Fântâna Blanduziei).

         Ce văd este. Deodată este. A tot fost. Va tot fi. Devenire – devenire întru ființă – devenire. Gata dasein-ul nicasian pe după-spre Dumitru. Urs a fost Topârceanu academic umorist satiric. Mihaela Cristescu din Sydney – cu el pe sofa – a adus flori și cărticele scoase la Ierarhul Nicolae, în Brăila (ea născută în București). Silvia Cinca se lansează și ea colocviul viitor, americănește. Am dat seara lui Speteanu, pe Dealul Spirii, și Doinei Ghițescu baritonând australianca.

         Zeana preferase Mamaia, dar Gabi Tănase i-a citit Aletheia. Vali Pena, din Coșbuc. T.G. Mayer, din sine, spre 90. L-am lăsat afară pe Sata, doctorul neurolog, și n-am scăpat de două cărți ale lui. Puși mersese la doctor și a rămas acasă – fusese cu o seară înainte în pod și înjura. Nu Dănilă, nu Abăluță, nu Croitor. Nici Wienfried. Doamna Grandet întâlnește pe Leuwen. Lucien: „jertfesc orice scuccesului”.

ALECSANDRU  VĂDUVA

Poem sub clopot

(din capitolul "Poeme spre prieteni")

Dorința este un
Ochi de verdeață,
Întinde către nesfârșit clipa de ceață.
Ne-om întâlni
Acum mereu în viață...
Mai stați un pic sub clopotul de dor!
În curând vor fi anii cei de zbor;
Hotarul altei lumi îl vom călca,
Acolo alte gânduri, alte vise
Le vom întâlni şi cred că ni se
Cioplește undeva statuia care,
Eternă, va rămâne în picioare.
Acum, vă rog frumos, aveți răbdare!

GHEORGHE DINICĂ

La carciuma din cartier
Unde se canta si se bea
Vreau asta seara sa petrec
Cu amintiri din viata mea

Am mai facut cate-o betie
Am mai iubit niste femei
Si m-am vandut la galerie
Pentr-un bilet de cativa lei

Sunt vagabondu' vietii mele
Ca intr-un film cu Rascapur
Maturator de praf de stele
Si cusurgiu fara cusur

Iar cand adorm spre dimineata
Imi reprosez de la-nceput
Ca n-am luat totul de la viata
Si nu i-am dat cat as fi vrut

Am fost si print si cersetor
Un tradator un om cinstit
Numai cu viata de actor
Eu niciodata n-am glumit

Am mai si ras de-o nerozie
Am fost bogat am fost falit
Si-n toata a lumii nebunie
Eu publicul mi l-am iubit 

CONSTANTIN TĂNASE

Am dorit, cu mic, cu mare,
Si-am luptat, cum am stiut,
S-avem noua guvernare?
Si cu asta ce-am făcut?

Ca mai bine să ne fie,
Ne-a crescut salariul brut,
Dar trăim in sărăcie?
Si cu asta ce-am făcut?

Ia coruptia amploare,
Cum nicicind nu s-a văzut,
Scoatem totul la vinzare?
Si cu asta ce-am făcut?

Pentru-a cistiga o piine,
Multi o iau de la-nceput,
Rătăcesc prin tări străine?
Si cu asta ce-am făcut?

Traversăm ani grei cu crize,
Leul iar a decăzut,
Cresc intruna taxe-accize?
Si cu asta ce-am făcut?

Totul este ca-nainte,
De belele n-am trecut,
Se trag sforile, se minte?
Si cu asta ce-am făcut?

Se urzesc pe-ascuns vendete,
Cum nicicind nu s-a văzut,
Ţara-i plină de vedete?
Si cu asta ce-am făcut?

Pleacă-ai nostri, vin ai nostri!
E sloganul cunoscut;
Iarăsi am votat ca prostii.
Si cu asta ce-am făcut? 

PUȘI  DINULESCU

Nostalgie

Văzui lumină la fereastră...
Era o seară cam albastră...
Atuncea am bătut: cioc, cioc, cioc......
— Ai, cumva... şi pentru mine-un loc?

Şi-acuma, uite, grânele se coc
Şi mărfurile se îndeasă-n stoc....
Ce-aş mai zburda năvalnic, iar, în rock
Sau ce-aş pocni vreun falnic dobitoc...

Dar nu mai sunt de douăzeci de ani,
Să mă-nhăitez cu alţi nebuni golani
Şi să umblăm brutali, în cete,
După muieri şi după fete...

Citesc acum literatură,
Trecutul se preface-n zgură
Şi-n gând la viaţa irosită
Lâng-o femeie neiubită…

ANDREI MUREȘANU

Icoana creşterei rele cu mijloace de a o face şi mai rea. Cu un îndreptariu pentru oricare părinte înţelept. După principiele renumiţilor bărbaţi: Kr. F. Salţman şi Carol Han, tradusă şi prelucrată pentru români de Andreiu Murăşanu. Profesor în reg. Gimnasiu r. catolic din Braşov.  .În tipografia lui Johann Gutt 1848. Dramatizată de George Anca şi Keith Hitchins

*

Noi ne certăm în casă înaintea fiilor...

noi venim adeseori beţi acasă...

noi fiind în umor bun începem a ne enumera înaintea fiilor păcatele tinereţelor noastre...

noi ne plângem asupra lucrului mult, fericim pe boieri şi perzători de vară pentru că nu lucră nimic şi tot trăiesc, iar când pruncii încep a da semne că nu le place lucrul şi osteneala, îi înfruntăm cum ne vine la gură...

noi facem câte o necuviinţă şi desfrânare înaintea copiilor noştri, vorbim cuvinte de ruşine în auzul lor, iar când încep şi ei a repeţi câte una din cele auzite de la noi, îi ardem cu varga fără milă...

putea-vom dar nega noi părinţii că premergem cu esemple rele naintea fiilor noştri?

putea-vom zice că noi suntem dascălii necuviinţelor ce le vedem în familiile noastre?

Adeseori auziiu părinţi plângându-se, că ei ar fi dat pruncilor lor cea mai bună creştere şi tot nu văd vr’un folos în urmă’i; cercetând însă mai de aproape după asemenea creştere, aflaiu cumcă ea stete într-o dăscălie de doă, trei oare pe zi, pe carea sau li o dederă ei în persoană sau prin un dăscălaş. Iar de aici încolo îi lăsa de sine, au pe mâna servitorilor şi a servitoarelor, au pe uliţă, une venea în soţietate cu cei mai desfrânaţi şi scâlcieţi băieţi.

Ce e de esemplu mai comun la noi, decât ca pe o mulţime de necuviinţe să le trecem cu vederea când suntem în umor bunu, iar când ne supărăm pe ceva, să ne pedepsim pruncii pentru cele mai mici şi mai amărunte scăderi? Pentru că va strica o sticlă, îl tăiem cu varga, iar pentru că’şi arată arţagul şi răutatea înaintea noastră nu; pentru cea mai mică greşală, de cumva o mărturiseşte, îl batem, iar pentru alta înzecit mai mare, de cumva o neagă, nu; voinţa băieţilor, când se roagă frumos, nu o împlinim; îndată însă ce încep a ţipa mai tare sau a se plânge, le dăm toate a mână, numai să tacă; de la o copiliţă de 6 ani cerem atâta înţelepciune şi pricepere, câtă poate n-are mumă-sa cea de 24 ori tatăl său care trecu peste 35. A creşte pruncii în felul acesta, va să zică, a stinge focul cu oleiu, ori a îneca peştele în apă.

Au n-am eu dreptate, când zic, că aceste fiinţe crude, această mică, dar nevinovată clasă a genului omenesc, această însoţire de prunci prin un vechiu prejudiţiu este condemnată la subjugare, este maltratată de către mai marii săi tirăneşte, fără ca cineva în acest veac de libertate să cerce a o reaşeza în drepturile ei ce i le dede natura, a o face să guste şi ea libertatea.

Tristele urmări ce provin din această călcare de drepturi naturale pentru întreaga soţietate omenească, anevoie le va putea număra cineva. N’ajunge, că sufere mai multe mii de nevinovaţi, siliţi fiind a’şi petrece frumosul timp al tinereţelor în supărare şi nemulţumire, apoi o parte din ei prin nepriceperea şi nejudecarea părinţilor devin şi invalizi, desnervaţi şi inepţi pentru orice lucrare, carea cere puteri fisice. Deci dacă e adevărat că singură virtutea  adaoge oamenilor adevărata fericire, şi că având omul o lume întreagă în a sa proprietate, tot nu poate gusta mulţumirea ce o dă virtutea: au n’ar sângera inima ori cărui prieten al omenimei, când el ar despoia pe cea mai mare parte a venitoarei generaţiuni de această avere? Când tinerul, care încă nu cunoaşte prietin mai bun şi mai înţelept decât pe părinţii săi, acăror cuvinte le primeşte, ca şi când ar fi rostite din ceriu, şi la acăror manducere se supune cu toată încrederea, în aceia ar afla trădători, carii îl conduc pe cele mai periculoase căi de rătăcire, din care el sau nici odată, sau numai târziu cu trup debilitat, cu conştiinţa pătată şi cu ochii lăcrămânzi se poate reîntoarce?

 *

Vali:

Cocoana Stanca era de legea pravoslavnică şi doria ca zelul care ea îl avuse către această lege să treacă moştenire şi la fiii săi. Din nenorocirea ea credea, că acest scop frumos nu şi’l poate ajunge altfeliu, decât dacă va zugrăvi pe Dumnezeu înaintea copiilor săi ca pe un egoist, care urăşte pe toţi ceilalţi oameni carii nu sunt pravoslavnici, sau creştini după cum zicea ea.

Gabi:

Deci când voia a’i deprinde în credinţă, n’afla cu cale să zică, cum zise Hristos, că Dumnezeu este tatăl tuturor oamenilor, ci îl învăţa: că Dumnezeu este părinte numai al pravoslavnicilor şi că pe toţi cei de altă lege îi dă diavolului spre munca cea de veci.

Vali:

La început băga de seamă spre cel mai mare al său năcaz, că pruncii ar arăta un feliu de împetrire, Maria, fetiţa ei cea mai mare i se împortivi odată zicând, că ea cunoaşte atâţa oameni cinstiţi între catolici, luterani, calvini, ba şi între evrei, carii locuiesc împregiurul nostru, cum se poate dar, ca aceşti oameni cinstiţi şi cu frica lui Dumnezeu, carii nu fac nimărui nici un rău, să fie osândiţi de către Dumnezeu la muncile de veci?

Gabi:

Fiul ei Mihail avu într’o zi curaj a’i spune curat, că însuşi sfântul apostol Petru ar fi zis: „În ori ce popor, acela care se teme de Dumnezeu îşi face voia lui, îi este lui plăcut”, prin urmare, că Hristos în zioa judecăţii lumii nu va întreba de a fost cineva drept credincios, luteran, reformat, catolic, sârbus sau turc ş.a., ci de s-a purtat cu dragoste şi cu milostivire către aproapele său?

Vali:

Pentru această obrăznicie a şi căpătat sărmanul băiat o palmă sănătoasă, carea folosi cel puţin într’atâta, încât nu-i mai veni în minte a supăra pe mumă-sa cu asemenea întrebări.

Gabi:

Ca să le poată păzi conştiinţa cu atât mai strins, se sili muma a le câştiga un învăţătoriu de casă.

Vali:

Mai întâi i se recomandă un bărbat deştept şi plăcut, care petrecuse doi ani întregi în o altă casă cu deprinderea pruncilor înaintându’i foarte bine  atât în cunoştinţe, cât şi în purtarea morală. Femeea se plecase în a’l priimi şi a’şi încrede copiii în grija şi manuducerea lui. Dar în sfârşit spre marea sa norocire află, că acela ar fi umblat la biserica catolicilor.

Gabi:

Acum să o fie văzut cineva cum mulţămia lui Dumnezeu, că a scăpat’o de acea nenorocire, carea era să dea peste capetele copiilor săi.

Vali:

În zioa următoare îşi tocmi pe D. Acsentie de învăţetoriu fiilor săi. Omul acesta e creştin bun, puţintel cam sălbatic în năravurile sale, în apucături timpit, de priceput încă nu pricepe prea mult, dar aceea nu strică nimic, căci cel puţin e pravoslavnic, prin urmare conştiinţa ei poate fi liniştită în privinţa mântuirei sufletelor copiilor săi.

Gabi:

Cu toate că unii înnoitori se încercară a’i demonstra că mântuirea sufletului ar sta într-o pricepere bună şi într’o curăţenie a inimei, ea însă prin astfeliu de basne nu’şi eşi din cărarea sa şi remâne statornică pe lângă credinţa sa, carea îi spune că mântuirea sufletului stă numai în credinţa ei străveche.

Vali:

Până acum a şi ajuns a se bucura de propăşirea ce fac pruncii săi în învăţarea credinţei; căci ei începură a urâ pe toţi carii nu sunt de religia sa, şi întâmplându-se în anul trecut ca să moară un străin, ce era tot de acel sânge, însă nu de aceeaşi mărturisire a credinţei, feciorul ei cel mai mare fu cel din tâi, care se opuse, ca străinul să nu se mormânteze prin preoţii de acolo, nici în ţintirimul lor, ca nu cumva să se muşte morţii între sine.

Gabi:

Pentru această faptă îl şi binecuvântă Stanca, când era pe patul morţii arătându’şi mulţumirea ce o simte pentru apropierea acelui minut dorit, în care va vedea pe toţi cei de altă lege arzând în cazanul cel împlut cu foc şi cu pucioasă.

 LAO-ZI: DAO (25)

Înaintea nașterii Cerului și Pământului,

Exista o materie fierbinte tulbure,

Nemărginită și liniștită,

Nedependentă și neschimbătoare,

Răspândită pretutindeni

Și nepieritoare:

Ea poate fi socotită Izvorul Lumii!

Nu-i știu numele,

I-aș spune DAO;

Obligat s-o numesc, îi zic „Nemărginita”;

„Nemărginita” înseamnă că se întinde pretutindeni,

Extinzându-se, se depărtează,

Îndepărtându-se, ea se întoarce înapoi;

Iată de ce DAO este nelimitat,

Cerul este imens,

Pământul este întins,

Prințul este maiestuos!

Există, astfel, „Cele 4 lucruri mari”,

Iar prințul este unul dintre acestea.

Prințul întronează ordinea pe Pământ,

Pământul urmează legile Cerului,

Cerul se supune lui DAO,

DAO acționează conform naturii sale proprii!

                   Traducere de Ilie Vasile-Drugan

ION PILLAT

Eva

Ceea ce sunt - ceea ce vrei să fiu.
Dă-mi aripi şi sunt înger de lumină
Şi smulge-mi-le, voi fi numai femeie.
Privirea ta mă face făr' de vină,
Dar tot ea poate patimă să-mi dee
Şi de păcat făptura să mi-o lege.
Ceea ce sunt - ceea ce eşti tu însuţi
Copil, suspin, sunt soră şi sunt mamă
Ce va veni zâmbind să-ţi şteargă plânsul.
Iar pentru tatăl, chiar de port năframă
Rămân tot fata scumpă de altădată.
De treci nepăsător sunt trecătoare,
Dar oarba ta credinţă
Mi-a redat eternitatea clipei
Dacă în marea fluidicelor plete te-ai scăldat.
Când porunceşti, eu voi lovi în palme,
Ritma-voi goală dansul baiaderei
Dar dacă vrei voi sta curată în strană
Şi voi fi în sunet de psalmi
Iar sfânta învingătoare a durerii -
Dacă doreşti ţi-oi face altă rană
Îndrăgostit mă chemi -
Îţi sunt iubita ce-ţi poartă în ochi destinul.
De eşti bestie - în braţul tău m-oi frânge ca o trestie
Iar pofta mea pe veci, nepotolită,
Te va înlănţui cu lanţ de şarpe.
Dar dacă eşti înaltul visător
Ce aude în suflet sunete de harfe,
Dispreţuind un spasm amăgitor,
De îndrăzneşti să urmăreşti ideea
Şi în sferele sonore s-o vânezi
Atunci, cu lampa în mână sunt Psiheea
De strajă lângă tine...
De-o mai vezi.

DIMITRIE GRAMA

Draga Viorel,

Feudalism. ortodoxism, dambovitenism, etc., la ora actuala, intr-o societate "globalizata", sunt toate scuze pentru un popor neangajat in propria lui soarta. Un popor lenes social-politic, interesat de o tuica si de fotbal, manelism, frizeri, curve si cantareti si total needucat (din proprie vointa) in acele fundamentale datorii cetatenesti: Angajament social, Etica, Seriozitate, Mandrie nationala, etc.

Religiosi sau atei, catolici sau ortodocsi, cam toti sunt la fel, toti sufera de aceiasi viroza cronica:"romanism"!

Poate de aceia eu ai iubesc: pentru ca sunt mai relaxati, mai veseli si cand e rau, destul de corupti incat sa poti sa-ti aranjezi lucrurile mai rapit si mai bine decat in Germania, Olanda, Belgia etc, unde toata lumea e robotizata si tampita.

Totusi sunt si ortodoxsi mai aprigi decat romanii care dau dovada de claritate politica si anume Ucrainienii care acum la alegeri au votat pentru ceva nou, dandu-i la o parte pe cei care de mult timp au dat dovada de coruptie feudala ortodoxa! Deci se poate si la ortodocsi!!!

Se pare insa ca Romania si romanii se complac in situatia lor de zi de zi si nu au energia necesara sa doreasca altceva, spunandu-si: Doamne ajuta si mai rau sa nu fie!

Deci, daca un condamnat la inchisoare si o femeie slab educata conduc tara asa cum vor ei, romanul isi spune: "mai rau sa nu fie" si probabil ca la alegeri majoritatea ai vor vota tot pe cei corupti, hoti, condamnati.

Acolo, cum am mai spus, exista si o lipsa de mandrie nationala! Nimanui nu-i pasa ca suntem priviti cu scarba de restul natiunilor europene si oricine este dispus sa se vanda puterii corupte pentru un mic avantaj personal (un euro mai mult la salariu/pensie, un post mai bun meritat ori nemeritat, nepotism, etc.).

Am mai scris in esee si ultima mea carte ca romanul nu este patriot ci da dovada de un patriotism de gasca, de birt, de fotbal si atat. Nu e ca polonezul sau spaniolul, croatul sau chiar bulgarul sau albanezul.

Acesta lucru poate sa fie de bun augur, deoarece romanul este atunci ospitalier, generos si primitor fata de alte natii si etnii.

Vezi, atatea defecte avem, noi romanii, dar si cat de multa inima si suflet avem!!! Da, ma reintorc cu multa placere printre superficialii si hotii mei si prefer sa ma lupt cu ei decat sa traiesc printre mumiile scandinave si germane!!!

Cu drag,

DG

Den tis 2 apr. 2019 kl 14:27 skrev Dr. Roman, V. <stremberti@gmail.com>:

BIBLIOTECA CERULUI

Dintr-un cer prăbuşit, căzut ca o rană vie printre dealuri, case şi oameni, dintr-un cer care se dezintegrează undeva între Soare şi Pământ, cad nesfârşite mesaje umede. Şi eu le citesc! Fiecare strop de cer căzut în ochii mei este o scrisoare, o odisee, un destin, iar hainele de pe mine, ude leoarcă şi baltoacile din drum, sunt bibliotecile cerului. Oricine poate citi mărturiile căzute din cer; orbii, surdo-muţii, sfinţii, ticăloşii, lupii şi viermii. Şi mai ales viermii, care stau de pază, dar şi cu răbdare, rod timp, rod eternitate, transformând totul în ceea ce suntem.

– Linişteşte-te! Te rog să taci, te rog să nu-mi vorbeşti aiurea în cap, forţându-mă să scriu cu totul altceva decât îmi planificasem!! Tăcere vreau, tăcere…

Un colţ de stradă, un bulevard, pe care sunt obligat să-l cuceresc, să-l străbat, cu toate că e complet gol, complet pustiu. Mă lupt cu el, păşindu-l hotărât şi apăsat şi cu fiecare pas sunt tot mai convins că acest drum nu duce nicăieri. Dar continui să păşesc şi alături de mine păşesc Prometeu, Ulise, Michelangelo, Isus Cristos şi tatăl lui Dumnezeu.

Calci greu în apă vie, calci în picioare cer, calci imortalitate şi de aceea nu ştii, nu înţelegi! – Şi iarăşi, fără de voie, îmi vorbeşti în cap? Hai spune-mi eşti tu, „Liniştea” eşti „Spaima”? Sau taci! De-a pururea să taci!

… Şi am ajuns acolo unde şi bulevardul şi ploaia brusc s-au terminat într-o balustradă înaltă de un şchiop şi jumătate. Aplecându-mă puţin în faţă, pot foarte clar să văd focul care încălzeşte Pământul, focul de care se tem cei care nu au păcătuit. Dar dacă alunec şi cad până în centrul Pământului, pot oare să mă reîntorc de mâna cu Atlas. Şi reîntors, pot oare să ard ca un sfat bun, că o bucurie? Şi dacă ard aşa, pe cine pot să-l încălzesc, pe cine flacăra mea poate să-l lumineze, să-l mistuie-n lumina din adâncuri şi să-l salveze? Nu, nu-mi răspunde tu, Ulise şi nici Tu, Doamne nu-mi răspunde. Să vină un necunoscut şi ăla să vorbească!

Acum e linişte deplină. Un fel de moarte cu ochii larg deschişi care înregistrează totul, dar nu răspunde. Ce glas are Moartea? Cu ce cântec seducător, cu ce marş glorios sau cu ce şoaptă tainică ne atrage ca un magnet şi ne trimite în murire? Sau poate că într-adevăr este ne-murire, sau poate că ne trimite într-un cuvânt necunoscut, care nu poate fi rostit de cineva încă în viaţă. Trebuie să fii mort cu adevărat ca să-i înţelegi menirea, să-l poţi rosti, împărtăşi altora şi atunci doar morţii te vor auzi, te vor înţelege!?

Şi ea, Moartea; rămâne cu noi pentru întotdeauna, sau doar apare la balustradă, ne întinde mâna şi ne trece de partea cealaltă? Ca apoi să dispară că o promisiune neîmplinita, lăsându-ne singuri să pipăim întunericul sau lumina o eternitate? Eternitate care pare să fie chiar mai lungă decât viaţa de toate zilele…

Cerul s-a ridicat până când încet, încet, a dispărut şi mesajele lui umede nu mai pot ajunge până la mine. E linişte şi nimeni nu-mi mai vorbeşte în cap. Să fiu oare mort? Mort pentru prima oară!?

 

HAVEN LIBRARY

Endless wet messages fall from a  collapsed sky, a living wound among hills, houses and people, from a sky which disintegrates itself somewhere between the Sun and Earth. And I read them! Every drop of heaven fell into my eyes is a letter, an odyssey, a destiny, and the clothes I wear, dripping wet, and  puddles in the way  are libraries of heaven. Anyone can read testimonials fallen from heaven; blind, deaf and mute, saints, scoundrels, wolves and worms. And especially worms that stand guard with patience, gnaw time, gnaw  eternity, turning everything into what we are.

– Quiet down! Please shut up, please do not talk to me crazy in the head, forcing me to write something completely different than I had planned ! Silence I want, silence …

A street corner, a boulevard, which I am obliged   to conquer it, toramble through, although it is completely empty, completely deserted. I struggle with it, stepping to it decidedly and heavily, and which step I am   increasingly convinced that this path leads nowhere. But I continue to walk and with me walks Prometheus, Ulysses, Michelangelo, Jesus Christ and God the father.

You walk hard in living water, walk  heaven, walk immortality step and therefore do not know, do not understand! – And again, unwillingly, you talk in my head? Tell me, are you “Silence” are you “Fear”? Or shut up! For ever shut up!

… And I got there were both boulevard and rain suddenly ended in a  railing high of a limp and a half. Bending a bit forward, I can see very clearly  the fire that warms the Earth, fire  feared by those who have not sinned. But if I slip and fall up to center of the Earth, may I return by hand with  Atlas? And once returned, may I burn as a good advice, as a joy? And if I burn so, who can be warmed, who can be enlightened by may flame, devoured by  light of depths and saved ? No, do not answer you, Ulysses, nor thou, O Lord do not respond. Let come an unknown guy  and speak!

Now it is full silence. A kind of death  with wide eyes open that records everything, but not responding. What voice has Death? With what seductive song, what glorious march or what mysterious whisper  attracts us like a magnet and sends us into  dying?  Or maybe really it is no-dying, or sends us into an unknown word, which can not be uttered by someone still alive. You must be dead really  to understand its mission, to utter it, share to others and then only the dead will hear, will understand you!?  

And she, the Death, remains with us always, or only occurs at the railing, holds her hand and  move us to the other side? Then disappearing like an unfulfilled promise to us, letting us alone to touch darkness or light an eternity? Eternity that appears to be even longer than everyday life …

The sky got high until slowly, slowly disappeared and his wet messages can not reach  me. It’s quiet and no one speaks to me in the head. Am I dead? Dead for first time !?    

Dimitrie GRAMA

Gibraltar, septembrie 2018

George ANCA

Bucharest, October 2018

OM GUPTA

Respected Dr. George Anca Ji,

Jai Siya Ram,

I am blessed to invite you to the ‘Eighth Ram Charit Manthan’ in Houston! It is an annual seminar on Prabhu Shri Ram and Ramayana.

This year the theme of Manthan is:  Gita in Ramayana (रामायण में गीता)!

Place: Shri Govindaji Gaudiya Math Temple, 16628 Kieth Harrow Blvd, Houston, TX 77084, Phone: (832) 464-4686 (www.sggm.org)

Date: 7th April, Sunday, 2:30-6:00 p.m.  

The event will be followed by temple aarti and lunch prasad.

Please join us in this scholarly discourse on Lord Rama. It will be like going to a Divine Cruise!

Please forward this mail to your friends and motivate them to get blessed by Lord Ram!

If you have any question, please let me know. My cell is 713-471-7822.

Jai Siya Ram,

Om Gupta  (om@ramacharit.org)

 FELIX  SIMA

Capela, secol XX 

Ne întâlnim din an în an
Cu preacinstitul Anton Pann
Ce trage fesul peste noi
Ca peste turme – când vin ploi.
Când nu vom fi – nu vom zări
Nici drum de noapte şi de zi
Pe care tot mai mergem – dar
Ieşim dintr-un Abecedar
Al lui Antim cu „Didahii”
Şi georgianul dintre vii
Care pe deal se pârguiesc
Şi-n scaun tot mitropolesc...

Din an în an, din bani în bani,
Să mai trăim... contemporani...
Că nu e alta – de trăit –
Decât un fel de om cinstit
Şi-o naştere, a doua-n cer,
Peste născutul efemer...
Acolo unde-i cuib cu pui...
Să mai trăim în proza lui,
A Boului de piatră... deci...
A fost un secol XX...

Înaintând în labirint,
Unde de mult mă simt, te simt,
Să-o luăm, adesea, de la cap...
În el, mai multe ne încap:
Când am plecat, când am sosit?
Ne paşte zilnic un sfârşit...
Un scrib balcanic, secular
O lună legănată-n par,
Tăciuni aprinşi, enibahar,
Sticle de lampă, rom, pahar,
Moara lui Ghelci şi căruţaşi,
Altar, trăsuri, nuntaşi, clăcaşi,
Zapcii, zugravi, zarafi, ocnaşi,
Fierari, rudari, ţigani sadea,
Un lampadar, lulea, perdea,
Văcari, căprari, oieri şi hoţi,
Scufiţe roşii, strănepoţi
Şi boschetari şi idioţi,
Dricarul ce îi vrea pe toţi...
Şi „Macul roşu”, „Trei mustăţi”,
Un casier ce face plăţi...

Ogrăzi de meri, de pruni, de peri,
Bărbaţi în pomi... mai jos... muieri,
Sutane sfinte, lumânări,
Icoane-n ceruri, închinări,
Copii pierduţi, case de bal,
Sifonerii, pescari, spital,
Margini de sat... şi de oraş –
La mijloc: Bobul ucigaş,
Un arhivar, un pompier,
O farmacie pe sub cer,
În aer liber – aşadar –
La seminar: un calendar...
Şi ceară-n preot, în amvon
Şi domnişoare-n pension...
Fântâni cu apa ca vioara,
În ele – se scufundă Ţara
Şi-o scoatem noi, cu o găleată
Şi-o dăm, pe jgheab, la lumea toată...

Fântâni cu apa ca vioara,
În ele se scufundă ţara...
Şi-o scoatem noi, cu o găleată –
Şi-o dăm, pe jgheab, la lumea toată...  

LILIANA  POPA

Lebede

aseară, pe mare
linia orizontului s-a curbat
adunând spre ţărm
lebede nemişcate
dansul cu marea
nuferi tăcuți pe valuri rebele
visau sau dansau
un vis – dans în visul lor,
doar de ele ştiut.
din când în când
se apropie de ţărm
mă privesc în ochi
și eu ascund violoncelul

cupola cerului se năruie
din înalturi
în fiecare seară
norii ofrandă
spuma i-a primit și i-a iubit
i-a risipit
pe marea sinelie
lebede crăiese
semne de întrebare
dansează sub cerul
sfâşiat de
nemărginiri....

3 april 2015

DANIEL VORONA

:pasărea legată la ochi plânge --- la nuntă i-am desenat sânii cu mâna
lui Dumnezeu ca un torționar --- vreme de trei zile n-am știut cine sunt

friedrich wilhelm nietzsche a înnebunit atunci
când a văzut un cal biciuit
ieșind
din Biserică în a șaptea zi
m-am băgat și eu în vorbă ca un prost grăbit

azi am trecut unul prin dreptul celuilalt până am rupt florile de liliac am
lins numai miere și sare lângă mireasa care se îmbătrânise pe o parte

...

una dintre mirese nu avea corp ținea o codobatură la subsuoară să nu cadă dintre flori
.
când am ridicat capul am spus eu am plecat să-mi țin de
urât să nu mă strâng singur de gât am 
dormit într-un copac să nu stau locului
m-am întors eu am mers pe apă în urma lui Iisus Hristos
.
și ca niște
copii fără bani o sută de ani am avut o relație extraconjugală ne-am dat huța

IOAN MICLĂU-GEPIANU

Perlele sunt scumpe

Perlele sunt scumpe

Pentru că în ele se topesc

Ființe, vieți ce-n taină-și împietresc

Durerile iubirilor ce cresc!

Perlele sunt scumpe

Pentru că-n ele idealuri,

Stratificate de-ale iubirii haruri,

Stau prinse-n lacrimi de mărgeanuri!

Perlele sunt scumpe,

Chiar de-s din dulci cuvinte,
Când vor să-ți lumineze cărarea dinainte,

Zidind înțelepciune și o frumoasă minte!

CORNELIU  ZEANA

Strămoșii mei și-acestei Basarabii

Nu-i pic de vânt, dar frunza tremurat-a

Când fumul, fără vânt, s-a-nvolburat.

Nu se clintește ochiul de pe jar

Și-i deslușesc pe cei care-au plecat

De-mi pare că-s alături, că-s de față

Deși de mult s-au săvârșit din viață

Strămoșii mei și-acestei Basarabii...

Cei mistuiți de gropile cu var

Sau deportați și omorâți în taină,

Viteji căzuți prin smârcuri, văi sau crânguri,

Toți risipiți și-nmormântați aiurea...

Povestea lor răzbate printre pietre

Și urcă-n seva ce hrănește frunza,

Lăstarilor ce iarăși se ridică

În codrii mult prea dragei Basarabii

Când glasul lor, prin rădăcini spre floare

Se urcă și răsună ca un clopot

În tot ce-i viu și-n tot ce-i nemișcare.

Vrei să-l auzi?

Oprește pentru-o clipă

Fugarii gândului celui vremelnic

Și-ascultă pietrele, țărâna, apa

Și soarele și stelele și norii,

În zorii zilei sau în prag de seară,

Dar mai cu seamă-n miezul cel de noapte,

Când glăsuiesc de parcă-ar fi de față

Strămoșii mei și-acestei Basarabii,

Deși de mult s-au săvârșit din viață

Strămoșii mei și-acestei Basarabii.

CRISTIAN BĂDILIȚĂ

Greco-catolicul Andrei Muresanu, autorul imnului "Desteapta-te române"/ "Un rasunet". "Andrei Mureșanu, pui de greco-catolic bistrițean, s-a născut la 19 noiembrie 1816, ca al treilea fiu al cuplului Toader și Eftimia Mureșanu. Tatăl, scrie preotul Ioan Rațiu, primul său biograf, arenda „o moară de scoarță de argăsit”, altfel spus, prelucra, la o moară de apă, scoarța de copac (castan, cireș, stejar, arin negru etc.) pentru a extrage, din făina cojilor respective, taninul necesar tăbăcirii pieilor. În urma unui accident (căruța prea încărcată s-a răsturnat peste el), Toader Mureșanu a murit când Andrei avea doar cincisprezece ani. Primul an studiase la școala săsească din Bistrița (1825-1826), apoi, din 1827 până în 1832, fusese înscris la Gimnaziul piariștilor, unde, cu câteva decenii înainte, studiase și Gheorghe Șincai. O tradiție a familiei, consemnată de Iosif Vulcan, spune că și lui Andrei i s-ar fi rezervat aceeași soartă ca și fraților săi mai mari, Ștefan și Vasile, aproape analfabeți, dacă n-ar fi intervenit protopopul greco-catolic Ioan Marian. Acesta l-a obligat pe tatăl viitorului poet să cumpere o vacă, iar din banii obținuți pe lapte și brânză să plătească studiile copilului. După moartea lui Toader, același protopop o va sfătui pe Eftimia să vândă vaca și să-l înscrie pe adolescentul înzestrat pentru carte la celebrele „școale” din Blaj. Așa se face că autorul imnului național a ajuns, la 1832, în orășelul de pe Târnave unde, beneficiind de „țipăii” episcopali (pâinile dăruite, o dată la cinci zile, de către episcop elevilor săraci) absolvi cu brio atât gimnaziul, cât și teologia. La Blaj i-a avut profesori pe Ioan Lemeni, Ioan Rus, Timotei Cipariu, dar cei care l-au marcat, nu doar pe plan intelectual, ci și politic, au fost Simion Bărnuțiu, Aron Pumnul și mai ales George Bariț. Deși seminarul blăjean oferea compensații intelectuale extraordinare, viața de zi cu zi nu era ușoară, mai ales pentru un elev fără sprijin din partea familiei, care trebuia să se întrețină singur. Mureșanu a devenit „credințerul” (ucenic, băiat de casă) al profesorului de fizică Nicolae Marcu, un ipohondru impulsiv, cu toane, care n-a ezitat să tragă asupra unui coleg de catedră, rănindu-l la un deget. Pentru o cameră, un pat, o porție de mâncare și câteva haine, Mureșanu a îndurat coabitarea cu Marcu, păstrându-i chiar o vie recunoștință" (din volumul Cristian Badilita si Laura Stanciu, Geniul greco-catolic românesc, în curs de aparitie, detalici aici: http://badilita.simplesite.com/441480398.

MIOARA  VERGU

Pe roluri şi pe furate

Care este proiectul României pentru alegerile europarlamentare, pentru Uniunea Europeană? Pentu ce se vor bate europarlamentarii români? Eu cred că românii au un plan, pe care îl vor duce la bun sfârşit, indiferent dacă validarea lui va veni din partea dreaptă, stângă, centru... europeană. Ziceţi că mă înşel?! Poate. Dar nu ar fi frumos să nu mă înşel?

Ca de obicei, s-a furat startul! Nu mă mir. Doar mă întreb cui foloseşte. Că un start furat pentru a bate pasul pe loc este cel puţin comic. De ce te aliniezi la start – şi-l furi – dacă nu te-ai setat pentru funcţia pentru care lupţi? De ce continui să sudui pe aceleaşi teme tocite? De ce propui aceiaşi oameni cu credibilitate cel puţin ciobită? De ce amesteci temele interne - naţionale, cu temele interne - internaţionale? De ce ignori marile teme europene şi mondiale? De ce sacrifici bunăstarea poporului tău pentru interese de grup/grupuri, comunităţi ce se dovedesc magnetizate/ magnetizante şi volatile? De ce insişti să fii penibil doar pentru a face rating?! Multe, foarte multe „de ce?”

Actorul adevărat nu „joacă” un rol, el „face” un rol, împrumută personajului din personalitatea sa, şi-l aproprie, dar se şi dăruieşte. Aceste personaje politice intrate în confruntare electorală joacă roluri. Spun, mai mult sau mai puţin convingător, nişte texte, proprii sau oferite de consultanţi bine plătiţi pentru a nu observa ce doreşte alegătorul, al cărui principal scop pare a fi scandalul. Nu propuneri, nu soluţii! Se insistă pe realitatea că nu contează dacă eşti blamat, dispreţuit, contează „să fii în treabă”, să se audă numele tău. Pentru că, zic analiştii, notorietatea pune ştampila pe buletinul de vot.
Există, evident, şi oameni care pun preţ pe calitatea umană, profesională, morală a candidatului, nu pe „sonoritatea” numelui. Mai puţini.

Caragiale cred că ar fi gelos pe realitatea de azi. Aceasta depăşeşte imaginaţia unui dramaturg de geniu. Iar manifestările electorale imită elemente ce traversează un secol şi ceva de accedere spre democraţie. La alţii. Am uitat să fim naţionali şi încet, încet, devenim caraghioşi. Ne-am uitat „vorba şi portul”. Ne urâm cu seriozitate şi cu forţă, apăsat, temeinic...Nu ştim de la ce ne-am luat. Poate de la o sută de lei la pensie sau salariu şi două sute la preţuri...Cine mai ştie?!

Lozinci urlate, ameninţări penibile, înjurătură mai vulgară sau mai „domnoasă”, penuria argumentelor, dar, mai mult decât atât, lipsa unei/unor idei despre ce ne dorim noi în România, în Europa, în Lume – aşa s-a dat startul furat campaniei pentru europarlamentare. Cine ţipă mai tare – pare a fi competiţia. Despre ce? Despre orice. Despre nimic.

Şi un pic de ... intrigă. Referendum naţional. Pe o temă de justiţie. Pe roluri şi pe furate.

ȘERBAN  FOARȚĂ

Animula

Motto: „Carteziană e latina.”
(Ion Barbu)

Animula vagula, blandula,
quid obstat quominus sis
plene beata in glandula
quæ pinealis est dicta?
Quæ maledicta? Quæ ficta
idola picta? Quæ vis?

Animula, comes hospesque
corporis mei, o te!
Qui oppressores hostesque
tibi sunt? Ianua nigra?
Vana consilia pigra:
„Migra e media re...”?

Animula, corporis dominus,
corporis forma & vis,
quid tenet te quominus,
mea innatula, datula,
multa quæ habes peccatula,
semper beatula sis?

EXPLICIT [Ş. F.]

ADRIAN  MUNTEANU

FRUMOASĂ EŞTI!

Frumoasă eşti, balsam îţi este glasul,
Iar mierea gurii dornice mă-mbată
Fruntea-n amiezi de taine-i înstelată
Iar ochii tandri îmi subjugă ceasul!

Coapsa de bronz, în jinduiri săpată,
Adoarme-n umbra jilţurilor pasul
Sânii poftesc în taine dulci impasul
Crepusculului din amiezi de vată.

Am coborât o treaptă în vecie.
Merii îşi plimbă rodul de topaz
Se stinge focu-n mustul de la vie.

Te-am dăltuit pe-un alb şi viu talaz.
Rămâi ca roua strânsă pe câmpie,
Ca sărutarea ierbii pe obraz.

NICHITA DANILOV

Tăcere

Și atunci tăcerea și-a ridicat din întuneric
fața în tăcere și a vorbit. A spus totul.
Și mai mult decât atât. Apoi
s-a cufundat într-o tăcere și mai mare.
Atunci cuvintele au amuțit, iar punctele suspendate-n aer
și sunetele ce izvorau din ele
au dispărut cu totul din vedere.
Atunci consoanele și-au deschis gura
și au înghit vocalele, apoi s-au înghițit
pe ele însele una câte una.
Atunci timpul s-a oprit în loc
și a privit nedumerit în jur,
iar spațiul a devenit cu desăvârșire orb,
pierzându-și în lumină glasul.
Atunci a venit în preajma lui
întunericul cel fără de chip
și a înghițit tot ce mai rămăsese din lumină.
Iar restul de lumină a înghițit întunericul,
transformându-se într-un întuneric și mai mare.
Și apoi întunericul a fost înghițit de tăcerea,
dar după trei zile și trei nopți
de nesomn tăcerea l-a expulzat din bezna ei afară.
Și atunci întunericul s-a umplut
de gemete, de țipete și sunete diforme,
ce -au răspândit în timp și spațiu..
Apoi tăcerea a vorbit din nou.
A spus tot ce avea de spus despre tăcere
și nu s-a mai putut opri.

DAN  VÎȚĂ

ca un general asirian, beat în cortul patului,

hainele mele căzute ca un general asirian în cortul patului,
biruit de vin și capul meu rostogolindu-se
pe jos , printre străjile nopții, scos afară cu fapta mâinilor tale
spre slava nopții,
din întunericul nopții în noaptea întunericului din sacul roabei tale
pe drumul spre Betulia,
printre smochine și struguri,
rodii și migdale,
deschizând ochii printre măslini și stelele de la tropic
strălucind
cum cerceii și inelele tale fără de pânza de sac din prejurul coapselor
și, tăiat cu sabia, gândul meu din vremea ospățului,
sîngerînd,încă zvârcolindu-se de rușinea
că aș putea scăpa o astfel de femeie
fără a trăi cu ea
frumoasă ca iubita și beat ca în infern

ROXANA  SORESCU

Sorescu Maria Roxana, căsătorită Butnaru, se naşte la 16 septembrie 1943 în Bucureşti.

Cercetător ştiinţific, critic şi istoric literar, autor, doctor în filologie, traducător, profesor universitar.

Studiile primare (1950-1954) şi liceale (1954-1961) le efectuează în Bucureşti. Urmează Facultatea de Limba şi Literatura Română, absolvită în 1966, în acelaşi oraş.

Debutează în Contemporanul (1964) cu mici prezentări de cărți recent publicate.

Din 1966 devine cercetător ştiinţific la Institutul de Istorie şi Teorie Literară „G. Călinescu“ al Academiei Române şi secretar general de redacţie la Revista de Istorie şi Teorie Literară a Institutului, urmând în paralel Facultatea de Limbi Germanice Engleză-Germană, absolvită în 1972.

Are colaborări la lucrări elaborate în cadrul Institutului: Documente şi manuscrise literare româneşti, I-III; Structuri retorice şi tematico-stilistice în romantismul românesc; Dicţionar de termeni literari.

Membră a Uniunii Scriitorilor din România şi a Societăţii de Ştiinţe Filologice.

Debutul editorial îl are cu volumul Interpretări, în 1979, premiat. Obţine titlul de doctor în filologie la Universitatea Bucureşti în anul 1983, cu teza Liricul şi tragicul. Domeniile de activitate pe parcursul carierei sunt: istoria literaturii române moderne şi contemporane, teoria literaturii, literatură comparată şi jurnalism.

Activitatea profesională este orientată în mai multe direcţii: exegeza literară; publicarea de informaţii literare inedite, transcrierea şi adnotarea acestora, privindu-i în special pe scriitorii din secolul XIX; interpretarea operelor literare.

Desfăşoară în paralel activitatea de critică literară curentă, unde încearcă să ofere un profil al întregii activităţi a scriitorului, aşezând lucrarea comentată într-un ansamblu. În întreaga activitate profesională a căutat să îmbine munca de cercetare cu activitatea didactică şi publicistică.

Colaborează cu diferite publicaţii: Revista de istorie şi teorie literară, Luceafărul, România Literară, Viaţa Românească, Observator Cultural, Adevărul literar şi artistic, Limbă şi Literatură, televiziuni şi radiofuziune (Realitatea, Trinitas, Radio România Cultural), cât şi cu publicaţii şi bloguri online. Concepe câteva sute de studii de istorie şi critică literară şi articole publicate în revistele menţionate.

Dobândeşte diferite premii şi distincţii pe parcursul carierei, cum ar fi: Premiul pentru Debut al Uniunii Scriitorilor (1979), cu volumul Interpretări; Premiul Asociaţiei Editorilor din România, cu volumul Integrala operei poetice V. Voiculescu (1999); Premiul Iulia Haşdeu-UNESCO (2000), cu volumul Lumea, repovestită.

Volume:

- Interpretări, Ed. Cartea Românească, 1979 (Premiul Uniunii Scriitorilor pentru debut în critică literară)

- Liricul şi tragicul, Ed. Cartea Românească, 1983

- Permanenţa umanismului, Antologie şi prefaţă, Ed. Eminescu, 1985

- Reinventând Europa, Interviuri, prefaţă, postfaţă, Ed. DU Style, 1998

- The Essay-A Space governed by Freedom, Antologie, cuvânt inainte, nr. special The Golden Bough Fundaţia Culturală Română, 1998

- Lumea, repovestită, Ed. Eminescu, 2000 (Premiul Iulia Haşdeu-UNESCO)

Traduceri:

- Shan, E.V. Lustbader, roman, 2 volume, Ed. Colosseum, 1995

- Clownul în agora (Eugen Ionescu), M. Finkenthal, William Kluback, Ed. Du Style, 1998

- Lev Sestov, Filosof existenţial, gânditor religios, Michael Finkenthal, Traducere şi nota traducătoarei, Ed. Tracus Arte, 2014

„E o pierdere pentru noi toți și pentru cercetarea literară, în general. A fost un cercetător extrem de dotat cu realizări importante – dar prea modest – și o foarte bună colegă.“

Prof. Dr. Mircea Anghelescu

„Suprainteligentă, cultă, cu mare putere de discernământ, demnitate şi integritate morală (...). Ce a publicat Roxana rămâne în istoria criticii literare românești.

JULES VERNE, POVESTE DE AMOR LA VISCRI

January 18, 2016 by Casa Sfatului

Scriitor de succes, dar si un barbat atragator, despre Jules Verne se spune ca primea o multime de scrisori de dragoste si biletele parfumate din partea doamnelor a caror admiraţie reuşise să o stârneasca. Dintre toate însă, trei femei au reusit să marcheze profund viaţa scriitorului: este vorba despre verisoara lui, Caroline, soţia lui, Honorine, şi o a treia doamnă, o văduvă din Transilvania, Louise Müller. În urmă cu 120 de ani, celebrul scriitor Jules Verne a avut o idilă cu o săsoaică măritată din Viscri.

Căsnicie dificilă

Verne s-a căsătorit la 29 ani cu Honorine Morel, o văduvă cu două fete. Căsnicia lor a fost presărată cu multe certuri. Soţia nu era de acord cu călătoriile scriitorului prin lume şi nu i-a înţeles spiritul de aventură. L-a părăsit de multe ori, retrăgându-se la Amiens cu fiul lor, Michel. Era convinsă că Jules o înşeală. În periplurile sale prin Europa de Est, Verne a vizitat şi România. Oamenii şi întâmplările de aici l-au inspirat pentru patru romane ştiinţifico-fantastice. Dar, adevăratul motiv pentru care scriitorul venea în România era Louise, o văduva din Transilvania care avea un hotel în Bucureşti, mai tânără decât el cu 17 ani.

De trei ori văduvă

Luise Teutsch s-a născut la Homorod. În 1850 se mută la Viscri (Weisskirchen), unde tatăl ei moare foarte tânăr. La 17 ani pleacă la Bucureşti unde lucrează într-un salon de modă al unei cunoştinţe de familie.  La 19 ani se mărită cu un elveţian, Bertschi, dar numai după trei ani rămâne văduvă. În 1873 se căsătoreşte din nou, de data aceasta cu un francez, Oscar Fabre, proprietarul unui hotel în Bucureşti. Omul de afaceri care avea rude la Amiens, oraşul în care se mutase familia Verne. După 1880, între cele două familii s-a legat o strânsă prietenie. Oscar a murit înainte să vină pe lume al doilea copil al Louisei, o fetiţă. Săsoaica şi-a refăcut viaţa alături de Gustave Müller, care cumpără şi hotelul. Cu Gustave, Louise a avut două gemene.

Au trecut prin Braşov

Louise l-a cunoscut pe Jules la Amiens, unde călătorea adesea cel de-al doilea soţ al ei. Mai apoi, au început vizitele prozatorului în Transilvania. El a stat în Homorod în casa Louisei şi, împreună,  între 1882 şi 1892, au vizitat mai multe locuri din Transilvania şi din Regatul României. Au navigat pe Dunăre, debarcănd la Giurgiu şi călătorind cu trenul până la Bucureşti. Tot împreună şi-ar fi con­tinuat călătoria cu trenul spre Braşov, apoi s-au oprit la Homorod. Într-una dintre călătorii, au vizitat Castelul Colţ.

Doar amantă

Idila lor a fost trecută cu vederea la Nantes, dar în Viscri lumea ştia de văduva care se ţinea cu un francez. Louise a renunţat la tot ce avea în Transilvania şi la Bucureşti, hotărâtă să rămână în Franţa. A revenit însă în Transilvania. O legătură cu Jules Verne nu putea să-i ofere însă decât statutul de amantă, pentru că scriitorul ţinea la reputaţia sa. Cercetătorul Alexandru Culcer nu exclude ipoteza că Luise, atunci când s-a întors în ţară, să fi stat o perioadă la Viscri, alături de Jules Verne. Foarte retras în ultimii ani ai vieţii, Jules Verne a ars sute de scrisori intime, caiete cu socoteli şi numeroase manuscrise ine­dite. La 24 martie 1904, moare în casa sa din Amiens, la vârsta de 77 de ani. Louise i-a supravieţuit 26 de ani.

Scrisorile rătăcite

Corespondenţa dintre Louise şi Jules a fost păstrată în casa unei fiice a Louisei din Bucureşti. Margareta Barbier, fiica acesteia şi nepoata Louisei, a povestit despre scrisorile păstrate într-un scrin vechi cu trei sertare, din casa de pe Strada Moşilor nr. 137. Louise a mai lăsat un testament care a fost deschis la moartea ei, în 1930. Spre surprinderea tuturor, a lăsat scrinul unei servitoare, nu rudelor. O dată cu mutarea familiei, scrinul s-a rătăcit. Printre lucrurile dăruite primei fiice, Eugenie, se aflau şi obiecte primite în dar de la Jules, o pendula, mai multe romane cu dedicaţie şi câteva machete de corăbii.

Dovezi la Homorod

Că Louise Müller s-a născut în Homorod, nu există nici o îndoială. Ziarista braşoveană Camelia Onciu a descoperit în arhiva Bisericii Evanghelice însemnarea care dovedeşte că Louise Teutsch (numele de fată) s-a născut la 16 martie 1845 „din părinţi cununaţi“. Tatăl, Georg Teutsch, era cantor. Mama, Elisabeta, născuse cu moaşa Katharina Polgar. Naşul Louisei a fost Johann Greger. Într-o rubrică specială, după 14 ani, o altă mână a scris: „Confirmată la 17 aprilie 1859, de Karl Martin Pildner“.

Ce spun istoricii

Istoricul Viorel Tigu susţine că „Jules Verne a fost la Colţ în jurul anilor 1887-1889, adus de către o doamnă de la Homorod, de lângă Braşov, pe care a cunoscut-o la Amiens“. Un alt cercetător care emite ipoteza că, Jules Verne ar fi avut o relaţie intimă cu Louise Müller, este Simion Săveanu. În cartea sa „Pe urmele lui Jules Verne în România”, el pretinde că romancierul, la îndemnul iubitei sale din Homorod, ar fi făcut o călătorie incognito cu o navă pe Dunăre până la Giurgiu, apoi cu trenul la București şi apoi la Braşov şi, în final, la Homorod şi Viscri. Cu această ocazie ar fi vizitat şi Castelul Colţ, care a devenit sursă de inspiraţie pentru romanul „Castelul din Carpaţi”.

Nume româneşti

Dovada că Jules Verne a călătorit în Transilvania sunt numele criptate în romanul „Castelul din Carpaţi” nume precum: jupanul Koltz, stapânul satului . Rodolphe Gortz este Radu Gorj, Miriota Cotz e, desigur, Mioriţa Colţ, ciobanul Frik e lesne de recunoscut ca Frig, platoul Orgal e, de fapt, Gorgan, deşi plasat altundeva decât versantul nordic al masivului Vulcan, Franz de Telek îşi găseşte corespondentul în forma românizată Te­leac. Dascălul Hemrod e Homorod şi, în fine, doctorul Patak îşi poate trage numele de la cuvântul maghiar care înseamnă „râuşor”, identificabil în zonă. La aceasta se adauga şi ilustratia editiei Hetzei a romanului (ve­che de mai bine de 100 de ani) în care se poate vedea asemanarea cu Cetatea Colţ.

Românii din romane

Keraban încăpăţânatul. Eroul omonim, refuzând să plătească taxa de traversare a Bosforului, îşi oferă o aventuroasă călătorie de-a lungul litoralului Mării Negre.

Claudius Bombarnac. Eroul e un român, Cincu, care călătoreşte clandestin, cu expresul transasiatic, din Rusia în China, în căutarea logodnicei sale, Zinca, implicându-se pozitiv în spectaculoasele tribulaţii legate de furtul şi recuperarea tezaurului împăratului chinez.

Castelul din Carpaţi. Apărut în 1892, este considerat printre cele mai bune 10 romane ale autorului. Acţiunea se petrece în Transilvania.

Mathias Sandorf. Reşedinţa eroului e situată undeva în districtul Făgăraşului, pe una dintre culmile muntoase care despart Transilvania de Valahia.

Nume criptate

Hermod – nume foarte asemănător cu Homorod, purtat de dascălul din „Castelul din Carpaţi”, poate fi prototipul tatălui Luisei, învăţător în Homorod.

Dealul Orgall – tot din romanul „Castelul din Carpaţi”, decriptat de cercetãtori drept Gorgan, poate fi Dealul Gorganului (662 m) din apropierea satului Viscri.

Patak – poate proveni de la denumirea satului Părău, tot în apropiere de Viscri.

Zinca Klork – din romanul „Claudius Bombarnac”, modistă la Bucureşti, Paris şi Beijing, pare prototipul Luisei Müller, modistã la rândul ei în adolescenţă.

COMUNICADO

Madame ANNE HIDALGO

Alcaldesa de París

Estimada Sra.

Los 14 millones de gitanos que vivimos en el mundo y de forma muy especial los 10 millones que lo hacemos en Europa estamos profundamente apenados por la tragedia que ha supuesto el incendio de Notre Dame de París. La Catedral que es un símbolo de la cultura milenaria europea también lo es para la comunidad gitana mundial. Notre Dame es la referencia más fiable de la presencia de los gitanos en Francia. Nuestro pueblo, cuya cultura ágrafa ha entorpecido duramente la reconstrucción de nuestra historia, agradece la primera referencia escrita de nuestra presencia en

 Francia al escritor Maître Nicolas Versoris que escribió un Journal d’un bourgeois de Paris sous François Ier. que señala en 1427 la presencia de familias gitanas en la Capilla de Saint Denis y en los aledaños de Notre Dame.

También queremos señalar la excepcional aportación que Victor Hugo hizo a la divulgación de nuestra existencia en Francia con su novela Notre Dame de París. La Catedral que hoy ha sido pasto del fuego forma parte de nuestra historia más entrañable.

En nombre del Presidente de la Unión Romani Internacional, Normunds Rudevics, y de cuantos gitanos y gitanas integramos esta organización, queremos manifestarle nuestra más firme solidaridad.

Barcelona, 16 de abril de 2019

Juan de Dios Ramírez-Heredia

Vicepresidente de la Unión Romani Internacional

PRESS RELEASE

Mrs ANNE HIDALGO

Mayor of Paris

Mrs Hidalgo,

The 14 million gypsies that live in the world and especially the 10 million that we do in Europe are deeply saddened by the tragedy caused by the fire of Notre Dame of Paris. The Cathedral, which is a symbol of European millenary culture, is also a symbol for the world gypsy community. Notre Dame is the most reliable reference of the presence of gypsies in France. Our people, whose culture has harshly obstructed the reconstruction of our history, thanks the first written reference of our presence in France to the writer Maître Nicolas Versoris who wrote a Journal d’un bourgeois de Paris sous François Ier. which indicates in 1427 the presence of gypsy families in the Chapel of Saint Denis and in the limits of Notre Dame.

We also want to point out the exceptional contribution that Victor Hugo made to the disclosure of our existence in France with his novel Notre Dame of Paris. The Cath

edral that today has been burnt is part of our most endearing history.

On behalf of the President of the Romani International Union, Normunds Rudevics, and of how many gypsies we integrate this organization, we want to express our strongest solidarity.

Barcelona, ​​April 16, 2019

Juan de Dios Ramírez-Heredia

Vice President of the Romani International Union