PUȘI
DINULESCU
George Anca – Puși Dinulescu –
Nicolae Grigore Mărășanu – Ioana Calotă – Radu Sergiu Ruba – Silvia Cinca - R.
Pantazi
NICOLAE GRIGORE
MĂRȘANU
Îndrăgostitul hiacint
Eram tânăr...
şi departe de iminenţa morţii.
Şi toate ale mele cântau!
şi departe de iminenţa morţii.
Şi toate ale mele cântau!
Dar veni vremea
când unul din altul buit-au dezastrele -
fiul, prinţul de Pana Corbului,
tatăl, maica de acadea,
la urmă calul cel fără-de-frâu
cu sufletul meu în şa,
cu pletele în vâlvoare
prin gurile deschise ale Simplegadelor.
când unul din altul buit-au dezastrele -
fiul, prinţul de Pana Corbului,
tatăl, maica de acadea,
la urmă calul cel fără-de-frâu
cu sufletul meu în şa,
cu pletele în vâlvoare
prin gurile deschise ale Simplegadelor.
Îngrijorat că piere neamul
am întins mreje – verbele întrupării
să prind în ele lişiţa morţii.
am întins mreje – verbele întrupării
să prind în ele lişiţa morţii.
Verbele n-au stăvilit vâlvătaia,
ci am invocat puterea sacrelor vocale IO
şi am zis – fie, sperând că o voi îmblânzi.
ci am invocat puterea sacrelor vocale IO
şi am zis – fie, sperând că o voi îmblânzi.
Dar Ea scăpa prin toate ochiurile plaselor
şi râdea-râdea,
în hohote râdea,
şi am zis să o cânt în poeme,
fraternizând.
*
Acum sunt povestaş despre fiinţă
şi păstorul ei sunt.
şi râdea-râdea,
în hohote râdea,
şi am zis să o cânt în poeme,
fraternizând.
*
Acum sunt povestaş despre fiinţă
şi păstorul ei sunt.
Şi toate ale mele, înduplecatele,
nu mai plâng.
Ci dincolo de zare trimit privirea
să dau de cei ce nu mai sunt.
nu mai plâng.
Ci dincolo de zare trimit privirea
să dau de cei ce nu mai sunt.
Îngere! adă niţică alinare
să stropesc gura arsă
de jarul poemului pe care-l cânt.
să stropesc gura arsă
de jarul poemului pe care-l cânt.
Că iată cimpoaiele ierbii
cheamă oasele în răspântii
să-mbrace giulgie de hiacint!
cheamă oasele în răspântii
să-mbrace giulgie de hiacint!
PUȘI
DINULESCU
Marşul asupra Bucureştilor
După mai multele mineriade, culminâmd cu cea din 14-15 iunie 1990 şi care n-a fost ultima, ne pregătim azi să-i primim mâine pe cămăşile albe ale domnului Dragnea.
Cămăşile monocolore nu sunt ceva nou în istorie. În toamna lui 1922, cămăşile negre porneau în marşul lor spre Roma. Fără autocare, fără păpica asigurată, fără un program turistic minuţios pus la punct, dar plini de hotărâre şi de avânt, fasciştii lui Mussolini se duceau să ia puterea. Şi au luat-o. Regele Vittorio Emanuele al III-lea nu a avut încotro.
Sigur că nu e acelaşi lucru azi la noi în România. Liderul cămăşilor albe de la noi e încă hăituit de justiţie, iar şeful statului nostru nu e un pitic de 1,53 m., cât măsura Vittorio Emanuele.
Şi nu e oare, vorba domnului Cioroianu, istoria cea mai frumoasă poveste?
După mai multele mineriade, culminâmd cu cea din 14-15 iunie 1990 şi care n-a fost ultima, ne pregătim azi să-i primim mâine pe cămăşile albe ale domnului Dragnea.
Cămăşile monocolore nu sunt ceva nou în istorie. În toamna lui 1922, cămăşile negre porneau în marşul lor spre Roma. Fără autocare, fără păpica asigurată, fără un program turistic minuţios pus la punct, dar plini de hotărâre şi de avânt, fasciştii lui Mussolini se duceau să ia puterea. Şi au luat-o. Regele Vittorio Emanuele al III-lea nu a avut încotro.
Sigur că nu e acelaşi lucru azi la noi în România. Liderul cămăşilor albe de la noi e încă hăituit de justiţie, iar şeful statului nostru nu e un pitic de 1,53 m., cât măsura Vittorio Emanuele.
Şi nu e oare, vorba domnului Cioroianu, istoria cea mai frumoasă poveste?
Statul paralel e el!
Pentru domnul Dragnea statul paralel e tot ce-i scapă Domniei sale din gheare!
Adică preşedinţia României, procurorii şi o parte din judecători.
Orice stat democratic este însă alcătuit dintr-un ansamblu de puteri paralele:
Parlamentul, votat de popor şi guvernul votat de el, preşedintele votat direct
şi nominal de popor şi justiţia independentă de celelalte puteri şi funcţionând
într-un sistem propriu, de competenţă profesională. Mai e şi presa, care
cârâie, chipurile, în mod independent. Este un stat de puteri paralele, aşa cum
bătrânul Montesquieu în
„L’esprit des lois “ şi l-a imaginat.
Celălalt tip de stat, statul dictatorial, e condus
de un singur om, care deţine toată puterea, adică absolut toate puterile şi
care nu e un funcţionar al statului, ci un stăpân al său absolut, mai dihai ca
un proprietar şi care nu dă socoteală nimănui de absolut nimic.
Aşa era Ceauşescu şi care nu dădea socoteală nici lui Dumnezeu, în care nu credea, ci doar nevesti-sii, de sub al cărei papuc nu ieşea cu uşurinţă.
Cât o fi de dependent domnul Dragnea de tânăra sa prietenă nu ştim şi poate nici nu vom şti vreodată, dar de la Lupeasca lui Carol al II-lea probabil că legăturile neconjugale nu s-au mai afirmat atât de pregnant la fruntea statului român.
Dar nu despre asta-i vorba, deşi dacă tot e să discutăm despre amante, oare nu este amanta statul paralel pe lângă statul oficial al soţiei?
Ba da, dar cu atât mai puţin e vorba de asta aici, domnul Dragnea fiind, după cum bine se ştie, divorţat.
Dar oare de ce n-o ia, Doamne, iartă-mă!? Oare nu-l iubeşte suficient, oare nu-i suficient de tânără şi de frumoasă? De ce?
Misterele statului paralel sunt câteodată de nepătruns, chiar când statul ăsta nu e paralel cu nimic, poate doar cu Absolutul sau cu Necunoscutul din om...
Şi totuşi statul paralel, fi-rar mama lui să-i fie, mai e într-un fel şi foarte nasol! Pentru că alături de statul de la suprafaţă, recunoscut de toată lumea, mai există şi statul paralel al inşilor interconectaţi prin diverse înhăitări, de la organizaţiile secrete la cele semi-secrete şi până la încuscririle şi înnăşirile, care formează reţele de reţele. Mai este apoi reţeaua fostului partid comunist, pe baza căruia funcţionează mai ales PSD-ul. Şi mai există, desigur, şi reţeaua fostei Securităţi, cu o întindere şi mai mare, intrând prin toate partidele. Având din faşă ca mediu de operare clandestinitatea, iar ca mod de organizare ierarhizarea militară, e şi mai eficientă, iar lucrul în reţea i-a făcut să îşi dezvolte şi reţele comerciale de distribuţie foarte eficiente în branşe economice diverse, unde sunt de neconcurat.
Protocoalele de colaborare între SRI şi DNA, de care s-a făcut atâta caz, nu mi se par deloc strigătoare la cer, ba chiar foarte necesare, mai ales că problema corupţiei este o problemă de securitate naţională, după cum bine se ştie. Şi marile succese ale DNA-ului pot fi explicate tocmai prin funcţionarea acestor protocoale, iar într-o ţară ca a noastră, în care corupţia este în aşa hal de întinsă ce dracu’ să mai facem, cum altfel să mai procedăm?
Iar statul paralel mie mi se pare că e chiar domnul Dragnea şi cu doamna Dăncilă. Ar merge cu ea paralel, dar dânsa, sărmana de ea, se tot opreşte, pe la toate tufişurile şi toţi pomii limbii române, pe care îi tot miroase şi îi tot spurcă în drumul lor inefabil spre împlinirea măreţului program de guvernare…
Aşa era Ceauşescu şi care nu dădea socoteală nici lui Dumnezeu, în care nu credea, ci doar nevesti-sii, de sub al cărei papuc nu ieşea cu uşurinţă.
Cât o fi de dependent domnul Dragnea de tânăra sa prietenă nu ştim şi poate nici nu vom şti vreodată, dar de la Lupeasca lui Carol al II-lea probabil că legăturile neconjugale nu s-au mai afirmat atât de pregnant la fruntea statului român.
Dar nu despre asta-i vorba, deşi dacă tot e să discutăm despre amante, oare nu este amanta statul paralel pe lângă statul oficial al soţiei?
Ba da, dar cu atât mai puţin e vorba de asta aici, domnul Dragnea fiind, după cum bine se ştie, divorţat.
Dar oare de ce n-o ia, Doamne, iartă-mă!? Oare nu-l iubeşte suficient, oare nu-i suficient de tânără şi de frumoasă? De ce?
Misterele statului paralel sunt câteodată de nepătruns, chiar când statul ăsta nu e paralel cu nimic, poate doar cu Absolutul sau cu Necunoscutul din om...
Şi totuşi statul paralel, fi-rar mama lui să-i fie, mai e într-un fel şi foarte nasol! Pentru că alături de statul de la suprafaţă, recunoscut de toată lumea, mai există şi statul paralel al inşilor interconectaţi prin diverse înhăitări, de la organizaţiile secrete la cele semi-secrete şi până la încuscririle şi înnăşirile, care formează reţele de reţele. Mai este apoi reţeaua fostului partid comunist, pe baza căruia funcţionează mai ales PSD-ul. Şi mai există, desigur, şi reţeaua fostei Securităţi, cu o întindere şi mai mare, intrând prin toate partidele. Având din faşă ca mediu de operare clandestinitatea, iar ca mod de organizare ierarhizarea militară, e şi mai eficientă, iar lucrul în reţea i-a făcut să îşi dezvolte şi reţele comerciale de distribuţie foarte eficiente în branşe economice diverse, unde sunt de neconcurat.
Protocoalele de colaborare între SRI şi DNA, de care s-a făcut atâta caz, nu mi se par deloc strigătoare la cer, ba chiar foarte necesare, mai ales că problema corupţiei este o problemă de securitate naţională, după cum bine se ştie. Şi marile succese ale DNA-ului pot fi explicate tocmai prin funcţionarea acestor protocoale, iar într-o ţară ca a noastră, în care corupţia este în aşa hal de întinsă ce dracu’ să mai facem, cum altfel să mai procedăm?
Iar statul paralel mie mi se pare că e chiar domnul Dragnea şi cu doamna Dăncilă. Ar merge cu ea paralel, dar dânsa, sărmana de ea, se tot opreşte, pe la toate tufişurile şi toţi pomii limbii române, pe care îi tot miroase şi îi tot spurcă în drumul lor inefabil spre împlinirea măreţului program de guvernare…
Şi n-are glas, sărmana de ea, decât cu fraze învăţate pe dinafară, în care
singura originalitate sunt jalnicele sale greşeli de gramatică sau de
pronunţie.
Şi-n faţa acestui spectacol morbid şi dezolant, ţara se paraleleşte şi ea între
protestatarii lucizi şi cei ce-i maimuţăresc pentru o sticlă de apă minerală,
un cârnat cu muştar şi o excursie la Bucureşti pe damoaca…
Un exerciţiu la paralele inegale, în lesă…
IOANA
CALOTĂ
Gândul zilei de vineri 6 iulie
2018
Fericirea noastră - depinde de capacitatea noastră
de a lucra cu gândul și imaginația
"Vreți să fiți fericiți ? Adevărata fericire se află în activitate…dar într-o activitate superioară celei ce ne permite să câștigăm bani pentru a ne satisface propriile nevoi sau pe cele ale familiei. Această lucrare este evident necesară, dar insuficientă. Pentru a fi fericiți, trebuie să învățați să înfăptuiți o lucrare cu gândul, c...u sentimentul, cu imaginația, cu voința, pentru a pregăti în invizibil venirea unei lumi a păcii, a armoniei, a luminii. Această lucrare vă va aduce adevărata fericire, și oricare ar fi evenimentele, nimic nu vă va împiedica să o urmați.
Unele tulburări din societate vă pot obliga să vă întrerupeți activitățile obișnuite, dar peste tot veți avea posibilitatea de a vă continua lucrarea interioară, chiar în cele mai grele condiții, chiar în lumea de dincolo. Fiindcă nimeni nu are puterea de a vă lua inteligența, inima, voința; ele sunt singurele adevărate ajutoare pe care vă puteți baza mereu."
Aivanhov
"Vreți să fiți fericiți ? Adevărata fericire se află în activitate…dar într-o activitate superioară celei ce ne permite să câștigăm bani pentru a ne satisface propriile nevoi sau pe cele ale familiei. Această lucrare este evident necesară, dar insuficientă. Pentru a fi fericiți, trebuie să învățați să înfăptuiți o lucrare cu gândul, c...u sentimentul, cu imaginația, cu voința, pentru a pregăti în invizibil venirea unei lumi a păcii, a armoniei, a luminii. Această lucrare vă va aduce adevărata fericire, și oricare ar fi evenimentele, nimic nu vă va împiedica să o urmați.
Unele tulburări din societate vă pot obliga să vă întrerupeți activitățile obișnuite, dar peste tot veți avea posibilitatea de a vă continua lucrarea interioară, chiar în cele mai grele condiții, chiar în lumea de dincolo. Fiindcă nimeni nu are puterea de a vă lua inteligența, inima, voința; ele sunt singurele adevărate ajutoare pe care vă puteți baza mereu."
Aivanhov
RADU
SERGIU RUBA
NICI MIRE FĂRĂ
TRANSLATOR, NICI MIREASĂ FĂRĂ INTERPRET, NICI NUNTĂ FĂRĂ TUTELĂ
La ofiţerul stări civile, aşa sună popular în
memoria mea numele biroului de căsătorii de la primărie, la acest ofiţer, zic,
lucrează preponderent doamne. Nu putem spune că sunt ofiţerese, dar e sigur că
dumnealor sunt oficiale, funcţionează ca însăşi oficialitatea. Asta le dă o
anumită ţinută şi un limbaj pe măsură la telefon, cam de genul:
- Şi de ce vreţi dumneavoastră să vă căsătoriţi?
- Cum de ce vrem, doamnă? Pentru că ne cunoaştem, ne iubim şi vrem să facem ceva împreună în viaţă...
- Eu v-am întrebat româneşte, domnule: de ce să vă căsătoriţi dacă nu vedeţi nici unul, nici altul?
Tânărul sunase în numele său şi al partenerei ca să se programeze la ceremonie şi adusese vorba despre dizabilitatea vizuală a amândurora ca să ştie dacă e nevoie să prezinte certificatul ce atestă această stare. Simţindu-se luat la rost că,dacă e orb, de ce e pus pe-nsurătoare, dă să explice că mai sunt şi multe alte cazuri similare, ar putea să vină cu exemple, cu documente...
- Vă âncăpăţânaţi să nu mă înţelegeţi şi vă rog să nu mă-ntrerupeţi! Cum să vă căsătoriţi fără translator? Adică, dumneavoastră,dacă niciunul nu vede, cum o să comunicaţi cu noi?
- Bine, dar acum ce fac. nu comunic, nu vorbesc limba română? Cred că pricepeţi ce spun, observ că-mi răspundeţi...
Au urmat câteva urlete ale funcţionarei şi un telefon închis. Totul se întâmpla la sectorul 3 al capitalei unde sunase Stelian, masoterapeut la Institutul Naţional de Balneologie. A revenit în alte trei rânduri în speranţa de a nimeri peste un glas mai binevoitor şi a se putea programa, a aflat că salariatelor sectoriale de la căsătorii aşa li s-ar fi spus de la primăria generală. A pus mâna însă şi pe informaţia că de la capitală nu li se spusese nimic. Sătul de amploiatele lui de sector, omul a acceptat sugestia logodnicei sale Eugenia de a se adresa primăriei din comuna ei de domiciliu, Afumaţi. Acolo, totul s-a rezolvat cu celeritate, deci, normalitate inclusiv la cap, aşa că tinerii au fost programaţi pentru ceremonie înaintea primarului în luna august.
Dar s-a dus vestea că unele oficine de stare civilă nu vor să-i căsătorească pe orbi decât cu martori din partea Asociaţiei Nevăzătorilor, după cum s-a pretins la o primărie sau cu translatori, dragomani, interpreţi şi tălmaci, nimeni nu mai ştia printre slujbaşi cum li se spune. Ba unui cetăţean nevăzător care în anii ‚90 se căsătorise la Piteşti cu o femeie de asemenea fără vedere în prezenţa martorilor legiuiţi ca pentru tot omul, în anul 2018, când s-a recăsătorit la Bacău cu o femeie fără handicap, i s-a impus să aibă un martor din partea asociaţiei locale a nevăzătorilor. Oamenii au acceptat absurditatea ca să nu lungească birocraţia şi tensiunile, îi aşteptau nuntaşii, lăutarii, mă rog. Dar mireasa a întrebat pe bună dreptate de ce nu i se cere şi ei un reprezentant din partea asociaţiei văzătorilor...
Am mediatizat prin emisiunea Ochiul Interior de la Radio România Actualităţi aceste numere de bâlci nerod, aducând şi argumente legislative împotriva lor, în speranţa ca asemenea episoade să nu se mai producă. Nu mi-am pus nădejdea în capacitatea funcţionărimii de a asimila mesajul, ci în dârzenia oamenilor vizaţi de a-şi susţine şi apăra drepturile şi condiţia lor egală cu toată lumea mai cu seamă în ipostaza matrimonială.
Oricum, buhul isprăvii s-a întins, aşa că o domnişoară psiholog din Bucureşti, şi ea fără vedere, pentru a nu avea surprize în planurile sale, a luat la telefon stările civile ale sectoarelor care o interesau, 1 şi 4. La 4 a aflat că ar fi trebuit să sune cu un etaj mai sus. Dar, de îndată ce s-a prins, chiar şi etajul de mai jos i-a spus că fără interpret nu o va căsători nimeni, fiindcă interpretul are, vezi Doamne, misiunea de a-i citi documentele matrimoniale ca ea să ştie ce face şi e obligat să semneze în locul ei de vreme ce ea nu-şi vede semnătura.
La sectorul 1 însă s-a pus placa cea dură. Funcţionara a vorbit despre translator şi interpret , repede,
- Şi de ce vreţi dumneavoastră să vă căsătoriţi?
- Cum de ce vrem, doamnă? Pentru că ne cunoaştem, ne iubim şi vrem să facem ceva împreună în viaţă...
- Eu v-am întrebat româneşte, domnule: de ce să vă căsătoriţi dacă nu vedeţi nici unul, nici altul?
Tânărul sunase în numele său şi al partenerei ca să se programeze la ceremonie şi adusese vorba despre dizabilitatea vizuală a amândurora ca să ştie dacă e nevoie să prezinte certificatul ce atestă această stare. Simţindu-se luat la rost că,dacă e orb, de ce e pus pe-nsurătoare, dă să explice că mai sunt şi multe alte cazuri similare, ar putea să vină cu exemple, cu documente...
- Vă âncăpăţânaţi să nu mă înţelegeţi şi vă rog să nu mă-ntrerupeţi! Cum să vă căsătoriţi fără translator? Adică, dumneavoastră,dacă niciunul nu vede, cum o să comunicaţi cu noi?
- Bine, dar acum ce fac. nu comunic, nu vorbesc limba română? Cred că pricepeţi ce spun, observ că-mi răspundeţi...
Au urmat câteva urlete ale funcţionarei şi un telefon închis. Totul se întâmpla la sectorul 3 al capitalei unde sunase Stelian, masoterapeut la Institutul Naţional de Balneologie. A revenit în alte trei rânduri în speranţa de a nimeri peste un glas mai binevoitor şi a se putea programa, a aflat că salariatelor sectoriale de la căsătorii aşa li s-ar fi spus de la primăria generală. A pus mâna însă şi pe informaţia că de la capitală nu li se spusese nimic. Sătul de amploiatele lui de sector, omul a acceptat sugestia logodnicei sale Eugenia de a se adresa primăriei din comuna ei de domiciliu, Afumaţi. Acolo, totul s-a rezolvat cu celeritate, deci, normalitate inclusiv la cap, aşa că tinerii au fost programaţi pentru ceremonie înaintea primarului în luna august.
Dar s-a dus vestea că unele oficine de stare civilă nu vor să-i căsătorească pe orbi decât cu martori din partea Asociaţiei Nevăzătorilor, după cum s-a pretins la o primărie sau cu translatori, dragomani, interpreţi şi tălmaci, nimeni nu mai ştia printre slujbaşi cum li se spune. Ba unui cetăţean nevăzător care în anii ‚90 se căsătorise la Piteşti cu o femeie de asemenea fără vedere în prezenţa martorilor legiuiţi ca pentru tot omul, în anul 2018, când s-a recăsătorit la Bacău cu o femeie fără handicap, i s-a impus să aibă un martor din partea asociaţiei locale a nevăzătorilor. Oamenii au acceptat absurditatea ca să nu lungească birocraţia şi tensiunile, îi aşteptau nuntaşii, lăutarii, mă rog. Dar mireasa a întrebat pe bună dreptate de ce nu i se cere şi ei un reprezentant din partea asociaţiei văzătorilor...
Am mediatizat prin emisiunea Ochiul Interior de la Radio România Actualităţi aceste numere de bâlci nerod, aducând şi argumente legislative împotriva lor, în speranţa ca asemenea episoade să nu se mai producă. Nu mi-am pus nădejdea în capacitatea funcţionărimii de a asimila mesajul, ci în dârzenia oamenilor vizaţi de a-şi susţine şi apăra drepturile şi condiţia lor egală cu toată lumea mai cu seamă în ipostaza matrimonială.
Oricum, buhul isprăvii s-a întins, aşa că o domnişoară psiholog din Bucureşti, şi ea fără vedere, pentru a nu avea surprize în planurile sale, a luat la telefon stările civile ale sectoarelor care o interesau, 1 şi 4. La 4 a aflat că ar fi trebuit să sune cu un etaj mai sus. Dar, de îndată ce s-a prins, chiar şi etajul de mai jos i-a spus că fără interpret nu o va căsători nimeni, fiindcă interpretul are, vezi Doamne, misiunea de a-i citi documentele matrimoniale ca ea să ştie ce face şi e obligat să semneze în locul ei de vreme ce ea nu-şi vede semnătura.
La sectorul 1 însă s-a pus placa cea dură. Funcţionara a vorbit despre translator şi interpret , repede,
cu aplomb, fărăcenzură semantică şi împroşcând la
nevoie saliva mesajului cu sprijinul unor reţete irezistibile: „Despre ce
vorbim?” şi interogaţia descăpăţânantă „Care-i problema?” Ba a mai trântit,
fleoşc, încă una: „Vedem şi noi cum e omul,că nu suntem oarbe, doamnă! Orb sau
nevăzător, cum
se zice, nu se mai spune orb, nu?” Combătută de
solicitantă cum că translator şi interpret înseamnă cu totul altceva, le-a
cerut celor doi candidaţi deficienţi de vedere la casătorie tutori. I-a fost
demontată şi această pretenţie cu argumentul că tutela e o instituţie juridică
specială în cazul lipsei de discernământ. Şef-viroua a aruncat atunci înjoc
Ordonanţa de urgenţă a guvernului nr. 33 din 2016. Aceasta vizează „modificarea
şi completarea unor acte normative privind actele de stare civilă şi actele de
identitate ale cetăţenilor români”. După acest indiciu (numai cel cu numărul 33
al ordonanţei, nu şi ce am precizat noi), oficiala de sector a lansat un jet
decisiv de limbă română telefonică: „Acolo scrie tot ce vreţi, Doamnă, tot ce
trebuie să faceţi””
Iar în acea ordonanţă scrie negru pe alb pentru văzători şi pentru surzi, cu găuri în hârtie sau foneme-n pixeli pentru orbi, scrie astfel la art. 30: „La încheierea căsătoriei între cetăţeni străini sau între aceştia şi cetăţeni români, dacă nu cunosc limba română, precum şi în cazul în care unul sau ambii viitori soţi au handicap auditiv sau surdo-cecitate, se va folosi interpret autorizat sau,după caz, interpret autorizat al limbajului mimico-gestual sau al limbajului specific persoanelor cu surdo-cecitate, încheiinduse în acest sens un proces verbal”.
E limpede că piatra depoticnire pentru funcţionărime constă în prevederile acestei ordonanţe 33 intrată în vigoare la 30 iunie 2016. Pentru ei, plătiţi din banii noştri şi răspunzători de crâmpeie din viaţa cetăţeanului, surzii încorporează semnalmentele tuturor celorlalte handicapuri. Aşadar, şi orbii, şi şchiopii, şi ciungii, nemaivorbind de cei în cărucioare sunt trimişi să-şi caute interpret. În schimb, bolnavii psihic şi săracii cu duhul nu sunt neapărat vizaţi de vigilenţa oficinelor pentru că handicapurile lor nu se văd întotdeauna. Să nu vă aşteptaţi să-nţeleagă ce înseamnă surdo-cecitate. E firesc deoarece compoziţia verbală indică neobişnuita absenţă a văzului şi a auzului la aceeaşi persoană. Cu aceşti oameni se comunică tactil, printr-un sistem de semne grafice sau de altă natură pressate în palmele şi pe falangele degetelor lor. Dar din toată această hărmălaie rezultă că nimeni nu a realizat un instructaj minimal cu funcţionarii stării civile, pe aceştia dicţionarul nu-i interesează, ba mai mult, cred că nici şefii lor nu pricep despre ce este vorba. Nici nu-şi bat capul câtă vreme stau confortabil pe cracă graţie partidului la putere. Există angajaţi ai serviciilor publice ce nu mai cunosc limba română la nivelul profesiunii, nu ştiu nici să scrie unii dintre ei. Nevăzător eu însumi, la fel ca numeroşi cititori ai Dilemei Vechi, m-am confruntat personal cu acest fenomen inimaginabil. O tânără salariată de la poştă nu ştia să-mi completeze o rubrică cu câţiva termeni. În jur, căscau gura numai oameni cu o conectare precară la realitatea imediată. Mi-a arătat cu mare atenţie spaţiul rubricii şi am completat eu, cu scrisul meu de mână deprins în clasa întâi. Măcar am făcut-o fericită: „Dar ce frumos scrieţi! Înseamnă că ştiţi şi să semnaţi, uitaţi aici!”
Cu semnătura orbilor e un balamuc în toată legea. Funcţionarii, mai ales cei de la bănci, va să zică din servicii private, pretind ca oamenii să-şi vadă semnătura ca şi cum ea ar fi un fel de spoi-tingiri unde trebuie să vezi ce crăpături să acoperi. Da, e mai importantă bidineaua pe gard, ca luarea la cunoştinţă şi asumarea răspunderii prin semnătură. Timp în care neşcoliţilor li se ia în seamă pătarea hârtiei cu arătătorul dat cu tuş pentru că „dânşii, analfabeţii, vede unde-şi pune buricul de la deşt”.
Unde suntem, încotro mergem? Am trăit treizeci şi cinci de ani în comunism şi nu am auzit de întunecimi mintale instituţionale precum cele evocate! În capul comunităţii deficienţilor de vedere
Iar în acea ordonanţă scrie negru pe alb pentru văzători şi pentru surzi, cu găuri în hârtie sau foneme-n pixeli pentru orbi, scrie astfel la art. 30: „La încheierea căsătoriei între cetăţeni străini sau între aceştia şi cetăţeni români, dacă nu cunosc limba română, precum şi în cazul în care unul sau ambii viitori soţi au handicap auditiv sau surdo-cecitate, se va folosi interpret autorizat sau,după caz, interpret autorizat al limbajului mimico-gestual sau al limbajului specific persoanelor cu surdo-cecitate, încheiinduse în acest sens un proces verbal”.
E limpede că piatra depoticnire pentru funcţionărime constă în prevederile acestei ordonanţe 33 intrată în vigoare la 30 iunie 2016. Pentru ei, plătiţi din banii noştri şi răspunzători de crâmpeie din viaţa cetăţeanului, surzii încorporează semnalmentele tuturor celorlalte handicapuri. Aşadar, şi orbii, şi şchiopii, şi ciungii, nemaivorbind de cei în cărucioare sunt trimişi să-şi caute interpret. În schimb, bolnavii psihic şi săracii cu duhul nu sunt neapărat vizaţi de vigilenţa oficinelor pentru că handicapurile lor nu se văd întotdeauna. Să nu vă aşteptaţi să-nţeleagă ce înseamnă surdo-cecitate. E firesc deoarece compoziţia verbală indică neobişnuita absenţă a văzului şi a auzului la aceeaşi persoană. Cu aceşti oameni se comunică tactil, printr-un sistem de semne grafice sau de altă natură pressate în palmele şi pe falangele degetelor lor. Dar din toată această hărmălaie rezultă că nimeni nu a realizat un instructaj minimal cu funcţionarii stării civile, pe aceştia dicţionarul nu-i interesează, ba mai mult, cred că nici şefii lor nu pricep despre ce este vorba. Nici nu-şi bat capul câtă vreme stau confortabil pe cracă graţie partidului la putere. Există angajaţi ai serviciilor publice ce nu mai cunosc limba română la nivelul profesiunii, nu ştiu nici să scrie unii dintre ei. Nevăzător eu însumi, la fel ca numeroşi cititori ai Dilemei Vechi, m-am confruntat personal cu acest fenomen inimaginabil. O tânără salariată de la poştă nu ştia să-mi completeze o rubrică cu câţiva termeni. În jur, căscau gura numai oameni cu o conectare precară la realitatea imediată. Mi-a arătat cu mare atenţie spaţiul rubricii şi am completat eu, cu scrisul meu de mână deprins în clasa întâi. Măcar am făcut-o fericită: „Dar ce frumos scrieţi! Înseamnă că ştiţi şi să semnaţi, uitaţi aici!”
Cu semnătura orbilor e un balamuc în toată legea. Funcţionarii, mai ales cei de la bănci, va să zică din servicii private, pretind ca oamenii să-şi vadă semnătura ca şi cum ea ar fi un fel de spoi-tingiri unde trebuie să vezi ce crăpături să acoperi. Da, e mai importantă bidineaua pe gard, ca luarea la cunoştinţă şi asumarea răspunderii prin semnătură. Timp în care neşcoliţilor li se ia în seamă pătarea hârtiei cu arătătorul dat cu tuş pentru că „dânşii, analfabeţii, vede unde-şi pune buricul de la deşt”.
Unde suntem, încotro mergem? Am trăit treizeci şi cinci de ani în comunism şi nu am auzit de întunecimi mintale instituţionale precum cele evocate! În capul comunităţii deficienţilor de vedere
fiind preţ de un sfert de secol, aveam poziţia
ideală ca să aud multe şi multe am mai auzit... Dar nu ca acestea.
Cauzele? Profesorul Mircea Martin vorbeşte de „analfavetizarea forţată şi abandonarea educaţiei în seama televiziunilor”. Cred că acesta este doar effectul. Cauzele, bobîrnacul iniţial, sunt de căutat în liberalizarea şi democratizările iresponsabile de tot felul, deci, în ispitele anarhiei, ale neasumării, ale individualismului. Decurg una dintr-alta, se cheamă una pe alta, merg mână-n mână cu moftul, hachiţa, fiţele şi bunul plac. Eu, eu, eu şi iar eu, neconectat la niciun fel de comunitate, nici măcar la una minimală, dacă nu e vorba de gaşcă, de bandă, de gang, obşte necesară sporului de anarhie. Organic vorbind, căutându-i aşadar la materia cenuşie, oamenii nu sunt mai proşti, dar se simt mai bine fără efort cerebral, iar configuraţia societăţii le oferă asta din plin. Dacă ascensiunea socială, cu cea politicăcu tot, ar fi fost filtrată de examene de admitere precum cele de la facultăţile dinainte de 1990, am fi avut partide alcătuite nu neapărat sută la sută din intelectuali, dar din oameni care se pricep să facă ceva asumbabil într-o obşte fie ea şi săţească. Iar formaţiuni politice clădite înafara criteriilor axiologice, cum săc ontroleze profesional administraţia publică?
Numai că cetăţeanul, supus al administraţiei, se confruntă cu această amploieţime non sau vag grafică şi de-a dreptul antisemantică. Nu există în lumea noastră nicio concepţie şi nicio practică a asumării firesc reglementată. E încurajată deresponsabilizarea la toate nivelurile. Una din marile excitaţii, sursă de juisări inavuabile, e denunţul. Îl faci şi nu răspunzi pentru el. Îl trânteşti unde trebuie şi pleci. N-are decât să se dezvinovăţească denunţatul, turnatul, zis mai rural „pârâtul”. Funcţionărimea îl ajută pe denunţător nespărgându-şi capul cu conţinutul hârtiei spre a-i respinge din start inepţia. De ce s-o facă? O rostogoleşte mai la vale sau, cel mult, îi dă un brânci la deal, să rezolve alţii! Au şi slujbaşii,de ce să nu le aibă? - bucuriile dânşilor. Filosoful vagabond Cezar
Cauzele? Profesorul Mircea Martin vorbeşte de „analfavetizarea forţată şi abandonarea educaţiei în seama televiziunilor”. Cred că acesta este doar effectul. Cauzele, bobîrnacul iniţial, sunt de căutat în liberalizarea şi democratizările iresponsabile de tot felul, deci, în ispitele anarhiei, ale neasumării, ale individualismului. Decurg una dintr-alta, se cheamă una pe alta, merg mână-n mână cu moftul, hachiţa, fiţele şi bunul plac. Eu, eu, eu şi iar eu, neconectat la niciun fel de comunitate, nici măcar la una minimală, dacă nu e vorba de gaşcă, de bandă, de gang, obşte necesară sporului de anarhie. Organic vorbind, căutându-i aşadar la materia cenuşie, oamenii nu sunt mai proşti, dar se simt mai bine fără efort cerebral, iar configuraţia societăţii le oferă asta din plin. Dacă ascensiunea socială, cu cea politicăcu tot, ar fi fost filtrată de examene de admitere precum cele de la facultăţile dinainte de 1990, am fi avut partide alcătuite nu neapărat sută la sută din intelectuali, dar din oameni care se pricep să facă ceva asumbabil într-o obşte fie ea şi săţească. Iar formaţiuni politice clădite înafara criteriilor axiologice, cum săc ontroleze profesional administraţia publică?
Numai că cetăţeanul, supus al administraţiei, se confruntă cu această amploieţime non sau vag grafică şi de-a dreptul antisemantică. Nu există în lumea noastră nicio concepţie şi nicio practică a asumării firesc reglementată. E încurajată deresponsabilizarea la toate nivelurile. Una din marile excitaţii, sursă de juisări inavuabile, e denunţul. Îl faci şi nu răspunzi pentru el. Îl trânteşti unde trebuie şi pleci. N-are decât să se dezvinovăţească denunţatul, turnatul, zis mai rural „pârâtul”. Funcţionărimea îl ajută pe denunţător nespărgându-şi capul cu conţinutul hârtiei spre a-i respinge din start inepţia. De ce s-o facă? O rostogoleşte mai la vale sau, cel mult, îi dă un brânci la deal, să rezolve alţii! Au şi slujbaşii,de ce să nu le aibă? - bucuriile dânşilor. Filosoful vagabond Cezar
Mititelu, comparabil cu Zacharias Lichter, dar mai
riguros decât acela, avea o vorbă: „Infernul e locul unde se poate întâmpla
orice, inclusiv ceva plăcut.” În acel loc pare-se că vieţuim noi astăzi.
Iar dacă pe Stelian şi Eugenia îi denunţă careva că şi-au tocmit lăutari la nuntă, s-ar putea ca, aşa cum li s-a cerut să aducă martori de la Asociaţia Nevăzătorilor, să li se impună să-l aşeze-n fruntea tarafului pe Lae Chioru. Numai că şi pentru a şti de Lae, birocraţia are nevoie de cultură.
Iar dacă pe Stelian şi Eugenia îi denunţă careva că şi-au tocmit lăutari la nuntă, s-ar putea ca, aşa cum li s-a cerut să aducă martori de la Asociaţia Nevăzătorilor, să li se impună să-l aşeze-n fruntea tarafului pe Lae Chioru. Numai că şi pentru a şti de Lae, birocraţia are nevoie de cultură.
SILVIA CINCA
VESTEA - De multe ori,
vine necazul, surpriză, fără semne prevestitoare, fără direcții oricât de
delicate care să-ți declanșeze un clopoțel să-ți spună: fii pregătit. Primește
cu rațiune. Si spune-ți în gând - este o direcție a existenței.
Nici n-am bănuit ieri că un tânăr doctor de la care aș fi vrut un zâmbet îmi spune, ce-i drept, cu un glas blând rupt din suflet bun: ”cățelul dvstra are cancer - metastază. Dar știți, trebuie să înțelegeți...”
Ce mai puteam înțelege? Totu...l a fost o singură frază care mi-a întors sufletul pe dos și dragostea pentru frumosul meu Gypsy s-a zdruncinat căptușind sufletul cu durere. Nu-mi rămâne decât să-l țin în brațe. Să-i arăt lumea din jur pe cât se poate și să-l mângâi cu cele mai simțite vorbe care să-i facă zilele, câte vor fi, mai ușoare. Mi-am înfășurat dragostea în privirile lui și mângâierile mele le-a simțit pe întreg parcursul zilei și nopții. Ii voi aduce căldura în priviri, dăruindu-i în aceste zile toată dragostea mea. Orice suflet merită iubire.
Nici n-am bănuit ieri că un tânăr doctor de la care aș fi vrut un zâmbet îmi spune, ce-i drept, cu un glas blând rupt din suflet bun: ”cățelul dvstra are cancer - metastază. Dar știți, trebuie să înțelegeți...”
Ce mai puteam înțelege? Totu...l a fost o singură frază care mi-a întors sufletul pe dos și dragostea pentru frumosul meu Gypsy s-a zdruncinat căptușind sufletul cu durere. Nu-mi rămâne decât să-l țin în brațe. Să-i arăt lumea din jur pe cât se poate și să-l mângâi cu cele mai simțite vorbe care să-i facă zilele, câte vor fi, mai ușoare. Mi-am înfășurat dragostea în privirile lui și mângâierile mele le-a simțit pe întreg parcursul zilei și nopții. Ii voi aduce căldura în priviri, dăruindu-i în aceste zile toată dragostea mea. Orice suflet merită iubire.
R. PANTAZI
Educaţie parentală fără nici un
specific românesc
Reacție virulentă a Academiei
României la Strategia de Parenting a Ministerului Educației: Proiectul - o încercare asemănătoare regimurilor
totalitare de obţinere a „omului nou“, fără familie, naţionalitate, ţară,
identitate
Vineri, 6 iulie
2018, 11:43 Actualitate
| Educatie
Academia Română publică o poziție de o virulență fără
precedent, față de proiectul de Strategie națională de educație parentală.
“Proiectul Ministerului Educaţiei Naţionale, de legiferare a unui sistem de
educaţie parentală fără nici un specific românesc, cu implicaţii enunţate
explicit împotriva familiei tradiţionale, ca nucleu al vieţii sociale,
culturale, morale şi creştine, milenare a românilor, presupune o educaţie
uniformă a copiilor, fără diferenţe de sex, de particularităţi antropologice şi
psihologice, de mediu comunitar (rural, urban), etnic”, susține Academia. Cel
mai înalt for de știință din România vorbește în termeni naționaliști despre
strategie, acuzând faptul că a fost precedată de cercetări făcute de “instituţii
internaţionale şi ONG-uri, cu fonduri private străine”.
"Proiectul
Ministerului Educaţiei Naţionale, de legiferare a unui sistem de
educaţie parentală fără nici un specific românesc, cu implicaţii enunţate
explicit împotriva familiei tradiţionale, ca nucleu al vieţii sociale,
culturale, morale şi creştine, milenare a românilor, presupune o educaţie
uniformă a copiilor, fără diferenţe de sex, de particularităţi antropologice şi
psihologice, de mediu comunitar (rural, urban), etnic.
Proiectul echivalează cu o încercare, asemănătoare celor din statele cu regimuri totalitare internaţionaliste sau globaliste, de obţinere a ceea ce s-a numit mereu „omul nou“, fără familie, fără naţionalitate, fără ţară, fără identitate.
În anul Centenarului Marii Uniri a românilor, când se face şi bilanţul realizărilor de excepţie ale românilor, educaţi în spiritul tradiţiilor noastre, renunţarea la aceste tradiţii ar însemna un act de trădare naţională.
Faptul că Strategia amintită a fost precedată de numeroase cercetări, făcute de instituţii internaţionale şi ONG-uri, cu fonduri private străine, nu îndreptăţeşte cu nimic ridicarea ei la nivel de „strategie naţională“ a României.
Acceptarea ei ar însemna dublarea învăţământului tradiţional cu unul susținut de instituţii străine, finanţate de Statul Român, cu sume imense, care ar putea fi destinate unor obiective stringente de igienizare, eficientizare și bună administrare a școlilor. În plus, introducerea amintitei Strategii ar agrava şi mai mult situaţia disperată a copiilor fără părinţi, care ar urma să fie educați într-un spirit inadecvat nevoilor noastre sociale.
Publicaţiile mai mult sau mai puţin ştiinţifice pe tema educaţiei parentale sunt, fireşte, libere să exprime diferite puncte de vedere, dar ipotezele educaţionale aşa-zis „moderniste“ nu pot şi nu trebuie să devină obligatorii într-un stat naţional, independent şi democratic.
În concluzie Academia Română consideră că proiectul de Strategie de educaţie parentală este inoportun şi inadecvat pentru învăţământul şi educaţia românilor, meniți să-și conserve specificul național în cadru european.
Proiectul echivalează cu o încercare, asemănătoare celor din statele cu regimuri totalitare internaţionaliste sau globaliste, de obţinere a ceea ce s-a numit mereu „omul nou“, fără familie, fără naţionalitate, fără ţară, fără identitate.
În anul Centenarului Marii Uniri a românilor, când se face şi bilanţul realizărilor de excepţie ale românilor, educaţi în spiritul tradiţiilor noastre, renunţarea la aceste tradiţii ar însemna un act de trădare naţională.
Faptul că Strategia amintită a fost precedată de numeroase cercetări, făcute de instituţii internaţionale şi ONG-uri, cu fonduri private străine, nu îndreptăţeşte cu nimic ridicarea ei la nivel de „strategie naţională“ a României.
Acceptarea ei ar însemna dublarea învăţământului tradiţional cu unul susținut de instituţii străine, finanţate de Statul Român, cu sume imense, care ar putea fi destinate unor obiective stringente de igienizare, eficientizare și bună administrare a școlilor. În plus, introducerea amintitei Strategii ar agrava şi mai mult situaţia disperată a copiilor fără părinţi, care ar urma să fie educați într-un spirit inadecvat nevoilor noastre sociale.
Publicaţiile mai mult sau mai puţin ştiinţifice pe tema educaţiei parentale sunt, fireşte, libere să exprime diferite puncte de vedere, dar ipotezele educaţionale aşa-zis „moderniste“ nu pot şi nu trebuie să devină obligatorii într-un stat naţional, independent şi democratic.
În concluzie Academia Română consideră că proiectul de Strategie de educaţie parentală este inoportun şi inadecvat pentru învăţământul şi educaţia românilor, meniți să-și conserve specificul național în cadru european.
Biroul Prezidiului
Academiei Române"
Academiei Române"
Cine face parte din
Biroul prezidiului Academiei Române
Biroul
Prezidiului Academiei Române este format din președintele Academiei Române, vicepreședinții și secretarul general, acesta fiind forul care asigură
conducerea operativă a Academiei. Funcţia de secretar general este vacantă.
Componența Biroului Prezidiului:
Componența Biroului Prezidiului:
·
Ioan-Aurel Pop - preşedintele Academiei Române
·
Bogdan Simionescu - vicepreşedinte
·
Victor Spinei - vicepreşedinte
·
Răzvan Theodorescu - vicepreşedinte
·
Victor Voicu - vicepreşedinte
Ce i-a deranjat pe oponenții acestei strategii de
parenting
Poziția
Academiei Române vine după ce și Patriarhia, și Arhiepiscopia Romano-Catolică
au spus că resping strategia. Într-un comunicat, purtătorul de cuvânt al
Arhiepiscopiei Romano-Catolice București, Francisc Doboș, a decupat din
strategie "o frază din introducerea generală care încadrează și viciază
din punctul de vedere al moralei creștine întreaga propunere de document":
·
„Strategia
națională de educație parentală are ca fundament abordarea teoretică conform
căreia familia nu este inteligibilă ca realitate obiectivă, ea este mai degrabă
un produs socio-cultural, «o constelație de idei, imagini și terminologii»
creată și recreată permanent de practicile socio-culturale.” (sursa: pg.
3 din Proiectul
de Strategie Națională de Educație Parentală)
La aproape o lună de la punerea
în dezbatere a strategiei, și Federația Părinților și sindicatele din educație
au anunțat că nu susțin documentul. Argumentele lor au avut în vedere tot
modalitatea în care autorii proiectului definesc conceptul de familie, și nu
fondul strategiei, obiectivele propuse de Minister sau rezultatele așteptate.
“Suntem conștienți că la
nivelul societății avem nevoie de toleranță, responsabilitate și asimilarea
conceptelor europene, dar nu prin impunere, ci prin dialog și informare. (…)
Pentru noi, conceptul de familie este definit în Constituția României, nimic
mai mult sau mai puțin”, se arată într-un comunicat semnat de președintele
Federației Naționale a Asociațiilor de Părinți, Iulian Cristache.
Amintim că Ministerul Educației a
lansat în dezbatere, pe 11 iunie 2018, un proiect de Strategie națională de
educație parentală pentru perioada 2018-2025. Proiectul prevede introducerea
Educației parentale în fișele de post ale profesorilor, asistenților medicali
și sociali, cu 2 ore pe săptămână alocate parentingului care să fie incluse în
normă. În plus, autoritatea propunea ca fiecare părinte să participe la cursuri
de educație parentală, în momentul în care copilul intră într-un nou ciclu de
învățământ. Detalii
aici
·
HotNews.ro a trimis o
solicitare oficială Ministerului Educației, pentru a afla în ce stadiu se află
în prezent Strategia pusă în dezbatere.
·
UPDATE
6 iulie 2018 Ministerul Educației a răspuns următoarele, la solicitarea
HotNews.ro: "Proiectul de strategie la care vă referiți a fost
elaborat în cadrul programului „Promovarea strategiei naționale pentru educația
parentală”, implementat de Fundația Copiii Noștri (FCN), în parteneriat cu
Federația Organizațiilor Neguvernamentale Pentru Copil (FONPC) și Organizația
Formation des Parents din Elveția și a fost co-finanțat printr-un grant din
partea Elveției. Draftul Strategiei Naționale pentru Educație Parentală a fost
definitivat de către UNICEF și Fundația Copiii Noștri, ca urmare a contractului
de consultanță încheiat între UNICEF și Fundația HoltIS. În acest moment,
proiectul „Strategiei Naționale pentru Educație Parentală” a fost retras de pe
site-ul Ministerului Educației Naționale și din consultare publică și a fost
retransmis inițiatorilor. Dat fiind feedback-ul colectat din partea persoanelor
interesate, precum și necesitatea de a îmbunătăți proiectul de strategie, MEN
nu își poate asuma în actuala formă acest document."
STR. ZALOMIT NR. 12
TEL/FAX: 3110323
Bucureşti, 20 decembrie 2005
Excelenţei Sale,
Domnului prof. univ. dr.
ing. Mihail HĂRDĂU
Ministrul Educaţiei şi Cercetării
Subiect: Spaţiu pentru
Biblioteca Pedagogică Naţională „I.C. Petrescu”
Stimate Domnule Ministru,
Biblioteca Pedagogică Naţională „I.C. Petrescu” se află, din 1997, în proces cu
moştenitorii avocatului Istrate N. Micescu, fostul proprietar al imobilului din
strada Zalomit, nr. 12. Prin sentinţa, probabilă, de retrocedare, este
periclitată principala instituţie, conform legii, care asigură informarea şi
documentarea personalului didactic din învăţământul preuniversitar şi a
cercetătorilor din domeniul ştiinţelor educaţiei, precum şi formarea continuă a
bibliotecarilor şcolari, fiind echivalentă centrelor similare din ţări
europene.
Biblioteca Pedagogică Naţională „I.C. Petrescu” este
continuatoarea unor biblioteci de prestigiu care au aparţinut unor instituţii
de formare a personalului didactic. În anul 2005, aceasta a împlinit 125 de ani
de activitate în slujba învăţământului românesc, aşa cum reiese din Monitorul Oficial
al României nr. 292/31 decembrie 1880.
Pentru rezolvarea situaţiei spaţiului Bibliotecii Pedagogice Naţionale
propunem următoarele trei variante, rugându-vă să decideţi asupra salvării
acestei instituţii.
I. Despăgubire, prin înţelegere între
Ministerul Educaţiei şi Cercetării şi proprietarul clădirii, în funcţie de
hotărârea justiţiei (procesul se află în pronunţare la Înalta Curte de
Casaţie). Evaluarea terenului şi a clădirii (suprafaţa de bază 526 mp,
suprafaţa desfăşurată pe etaje 1411 mp) actuale s-ar putea ridica la cca. 1,5
milioane euro.
II.
Identificarea
de către Ministerul Educaţiei şi Cercetării a unui spaţiu alternativ (cca. 2500
mp suprafaţă utilă) pentru funcţionarea Bibliotecii Pedagogice Naţionale la
actualii parametri, în situaţia retorcedării. Alocarea de fonduri pentru
mutarea bibliotecii şi adapatarea spaţiilor la funcţionarea Bibliotecii
Pedagogice Naţionale s-ar putea ridica la cca. 1,5 milioane euro.
III.
Construirea
unui local nou pentru Biblioteca Pedagogică Naţională având ca principale
funcţionalităţi pe plan naţional: informarea şi documentarea pedagogică în
reţeaua Caselor Corpului Didactic şi a catedrelor universitare de pedagogie din
România, formarea continuă a bibliotecarilor şcolari, conservarea şi
valorificarea patrimoniului de carte şi al Muzeului Pedagogic, în contextul
integrării României în Uniunea Europeană. Estimăm că valoarea investiţiei
(proiect, teren într-o poziţie centrală, construcţie, dotări) se va ridica la
cca. 3 milioane euro.
În prezent lipsesc, ca spaţiu separat de
funcţionare, diverse zone de activitate de o importanţă deosebită în etapa
actuală pe plan internaţional, care vor fi incluse în proiectul de construire
al noii biblioteci:
a. Spaţiu pentru depozitarea fondului
bibliotecii
b. Secţiunea audiovizuală
c. Secţiunea informatică (computere cu acces
la Internet)
d. Secţiunea expunere (expoziţii, prezenări
de cărţi, reviste, CD etc.)
e. Zona unor săli specializate (periodice,
conferinţe, întâlniri, lecturi de texte)
f. Zona Muzeului Pedagogic
g. Laboarator de recondiţionare şi conservare
a documentelor
h. Spaţii tehnice (centrală termică, de
condiţionare, garaj).
Multumindu-vă pentru înţelegere şi sprijin,
Cu deosebită stimă,
Director general,
Dr. George Anca
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu