SALBĂMOALE

de George ANCA

George Anca

SALBĂMOALE

(1973 a doua zi)

a doua zi m-am repezit la moară

auzind-o bătând nu mai aveam

nici un pumn de făină iar mălaiul

îţi aduci aminte că l-au mâncat şobolanii

ce i-am mai omorât în noaptea nunţii pe toţi

doisprezece erau furaseră bucatele

în gaura de lângă soba rece ba

unsprezece de-a mers al doisprezecelea

sub coteţul purceilor şi găsindu-şi

pereche vai ce i-am mai ucis

cu pui cu tot cum am prins şi vulpea

în beci am dat peste un şarpe

dar mi-a fost milă să-l omor

pentru ce femeie dumnezeu a lăsat

dacă un om nebun sapă beciul

eşti nebună şi tu că laşi şarpele

nu era atât de nebun săracul

el nu se lega de nimeni până când

lasă asta acum a murit nebunul

şi am rămas noi cine te-a pus

nu m-am gândit când mi-a sunat

ceasul să rămân orfană îmbătrânisem

un nepot mi se dădea în leagăn

o ploaie a început să toarne un fulger

a acoperit curtea şi sala casei

a intrat în grădină leagănul se răcise

nepotul s-a luat după fulger

să-mi întâlnească deodată tatăl

şi căzându-i strămoşul a luat-o la fugă

peste lunca asemenea curţii dar fără grădină

şarpele zacă hai să mulţumim domnului

femeie vino-ţi în minţi acum casa

ţi s-a mărit şi pustie hrăneşte

purecii luminatei veri de la domnul

era o noapte numai lumină

lupii au mâncat oile în pădure

şi bunul tată pe urma lor înnopta

aducând în sat jumătăţi de berbeci şi oiţe

pădurea se goleşte de toţi

grota nu mai are os de judecător

locul îngropăciunilor se surpă

neamurile se dezbină de frică

se îmbrăţişează de moarte fraţii

cine va căuta un înţelept de sus

va trebui să se grăbească şi-n zadar

nu va minţi dându-se drept pe nedreptul

iubitei lui i-a încântat auzul inimii

cu bătăi alese de adieri din sânul norilor

i-a mai povestit şi despre Cutare

ea îl pomenise de la mama sa bună

mai avusese însă şi altă mamă

care mamă nici ea nu crescuse

cu mama ei bună ci tot cu vitregă

o mamă dintre acestea oh trebuise

văzând durerile şi răutatea

să nu ştie deodată ce mai naşte

şi nimenea nu ştie cine-a fost

a fost Cutare ah păcat

păcat că mamă bună nu-i era iubitei

doar nu-i Cutare să-l asculţi de-aci

e ca o închipuire a îndrăgostitului

şi uite iubita ce-i vorbeşte

s-o fi născut

de foc sau de îngheţ crapă lemnele

e ca de lemn femeia asta Salbămoale

sau lemnul gorunilor e ca de femeie

nu s-o fi născut

ăsta e împărţit în trei

cap tată şi mamă

cap îi e muntele

găsiţi-i părinţii

trebuie să fie buni la ceva

şi mai ales trebuie să fie

oo

muntele e de piatră curată

cu peşteri nevinovate

capul său nu cumva

o să se clatine

vântul e ţeasta lui atunci

nuu

nu capul lui poate fi

ochiul din capul lupului

cee

ce lup în adâncul pământului

oile nu prea au ce paşte

la fel şi lupul

la feel

păi sare şi peştele prin aer poate

să fie cerul capul bătrânului

să poată ara cu opincile

e o putere

şi a fost primăvară

când el a început semănatul

bobul pe un piept mort pierea

talpa la vară scăldându-se în ape

îngropa în adânc un fir de păr de aur

şi el nu l-a mai căutat

și nimeni nu îndrăzneşte

şi nici nu s-a mai văzut

şi cine să-şi ia ochii de la soare

urâtă de tânără

că a rupt-o în bătăi

da cu laba

lua cu dinţii

nici tu oaie

nici vre o mânză

nici un pui din flori de câine

fătată din mărăcini

hrănită cu guşterii

ia-o azi

mortăcină

să-ţi spun drept

n-avu zile

n-avu ochi

n-avu fraţi la o pisică

este

asta

lepădătură

a iacacui

de la pădure

în casă

cum s-o-ngropi

cum s-o măriţi

urâtă de tânără

ar fi spus

dacă nu mi-e dat să văd răsăritul soarelui

îngăduie-mi măcar să privesc apusul lunii

nu-mi îndesa pe gât nimic adormitor

nici nu mă pune să visez ce ţi-ai dori

vârându-mi limba prin inelul de otravă

al dinţilor ce mi-i sfărâmi cu pumnii

cum să spună

din ochi să spună asta întuneric

e pentru cel ce nu iubeşte luna

orbii ar putea să zboare

prin aer după ea acela nu o ştie

dar dacă lanţurile i se slăbesc

şi se ridică cel ce nu iubeşte

nu o să-l vadă nici pe el

căci ţeastă-i va fi luna

păcat atunci că va mai răsări

şi după noaptea asta soarele

cui să spună

plătit pe viaţă cu avere

de-o turmă aplecată la pământ

poate să pască poate de vreo boală

el este cel de neunneam

din taţii lui şi mamele

ce ţin de boturi turmele

nu poate să spună

o frânghie lungă îi atârnă de gât

spânzură în gol înrourată

cine să-i prindă capătul într-un laţ

să aşeze un leagăn să se suie

şi să se legene sau să stea ţeapăn

Cutare Salbămoale Neunneam Cenenune

oh să fii tu Neunneam

şi să nu spui cine eşti

căutam şi te pierdeam

înainte de-a avea veşti

Salbămoale burtă goală

ce-o să bagi astăzi în oală

o să ne înfometezi

pre cât flămânzeşti

de la Cutare când pleacă

îi lasă casa săracă

pe la Cutare nu vine

casa tot nu i se ţine

dumnezeu nu l-a lăsat

Cenenune să stea-n sat

l-a lăsat să nu se-adune

din cărare Cenenune

unde nu începe

să toarne

mort şi viu până la os

înţepaţi de ale apei coarne

plâng otrepe

nămolos

şi unde nu se pune

să ardă în foc

învie oameni de cărbune

cei de pământ se coc

se miră în şiră

se dezbină în cină

ia la măsea încolo ho încoa ha

îhî ţi se urî tii prostii tu hu

poematistul continuă

în ţeasta mortului

se prinse capul de peşte

al pământului

oh luminile cerului

sparseră osul rotundurilor

de atunci tot ce  nu mai e

să se învârtească ah

să nu-şi dea de urmă

vrei să te duc de mână

cum tu m-ai dus în pântec

vrei să-ţi urmez în casa retezată

de lupi de mine hăituiţi

nu vreau nimic tot eu la ce

doreşte-ţi oaia boul pasărea

ce ţi le-oi creşte doar să ai

noroc de ele şi să-ţi placă

păzea de boala urşilor

nu scapă nici furnicile din burta lor

ei când sătui aşteaptă ziua iernii

vezi trăznete ce vântul încă nu le-a spulberat

cum pe spinări le scapără

şi boala şi-o târăsc până în gropa urşilor

din scorburi pică peste tot cercei de lemn

pe coamele de licurici dau foc

ochirii tuturor culegătorilor

şi vatra cum de va mai înverzi

să mergem şi noi în curte

altfel cine mai ştie

cu ce rămânem

acolo nu dăm nimic

nici de veste

nici de primejdie

eu cred că au înnebunit

tu crezi că aşteaptă ploaia

o să se verse făină pe câmp

făină în pielea goală

lelea s-o ţină în poală

făină cu gura plină

de copii flămânzi la cină

şi dacă n-o să piară nimeni

fiindcă nu ne-am dus apoi

nu o să moară toţi şi noi

să se aleagă cine când

de fulger însemnat va înnegri

sub cer

ce curte de rândunică

nezburată de-unde pică

rodul n-o s-o afle nu te

şi va creşte ah să mergem

rodul să nu-l speriem

noi să ne dăm vieţile

noaptea dimineţile

du-te tu eşti curajos

din născare te aştept

vrei să mă omori cu zile

fără tine ce să caut

nimeni n-o să bage-n seamă

c-am venit sau că lipsesc

aş primi pedeapsa mare

şi n-ar şti-o nimenea

rodul şi-ar da drumu-n slavă

şi ei tot ar aştepta

îţi voi da o mască rară

piele rasă subţioară

cioc în nări înciocuit

bot cu bală de argint

îţi voi da haine de mort

să învii în ochii lor

când doar duhul şi tu-ți dai

să te vadă verde scai

nu-s puterile de mine

du-mă-n cârcă altfel n-ajung

o să merg singur în curte

eu să mor pe rând afară

pentru cine o să moară

uită-te bine de tot bine

tu nu ai ochi nu văd pe cine

eu mă tot uit

aşa se uită

arată-mi cum

când dă el cui dă

îmi dă şi mie uneori

în vârful viei vre o trei flori

să le priveşti

ce am cu ele

să ţi se scuture pe piele

să faceţi şase struguri amândoi

iar ochii să se scalde în butoi

eu nu-mi doresc să-l văd la faţă

destul că îl visez de-o viaţă

când mă purta pe umeri viu

acum e vis pe bidiviu

mă pui să îmi stric ochii după morţi

şi dacă nu ar face astfel toţi

hai aş mai zice dar aşa

stai până adineaurea trăia

trăia murea ne e tot una

îi vede doar pământul luna

hai urma lui poate ţi se încheagă

de te trânteşti cu capul pe desagă

poftim atunci şi capu-mi crapă

ca la urciorul plin cu apă

sleit de sete ochii-i cască

şi-n loc de apă vei bea iască

pe când orbit la moartea lui

în ceasul ăla îl văzui

sau ţi se arătă şi nu ţi se arată

şi astăzi o să mori deodată

deodată cu vederea către el

deodată cu cel mort de fel

şi nu vrei să te uiţi

uitându-mă şi eu

ţi-ar fi pământul peste piept mai greu

ascultăă cum vorbeştee

s-a dusîî  şi nu mai e

vrea mâncare ce şi ce

s-a dusîî şi-i fericee

spune-mi din nou şi vom pleca

de care-ţi vrei muierea ta

să fie nici prea prea nici foarte foarte

pe ea când deschizi ochii ţine-o pân’ la moarte

până la moartea ei

şi a ta moarte

a mea departe

a ei tot departe

pe ea când voi deschide ochii o s-o ţin departe

departe de durere

de ce cere

chiar dacă nu eşti bucuros

s-o bucuri

bucurie ponos

te vor purta genunchi de sclavă

apoi a umerilor slavă

numai să nu te pierzi sub vre-un copac

cu umbra mai adâncă decât apa unui lac

nenorociri ieşiţi din văgăuni

din găurile ochilor tot uni

să părăsească văgăuna

şi mama moartă-a ei tot una

s-o nască printre voi din voi

reînviată jalnice nevoi

nu vreau să mi se-ntâmple niciodată

să mă aşez în iarba mamei fată

întâia oară m-a născut bărbat

şi după moarte nu m-a deochieat

acum nenorocirile s-o lase

în groapa ei să nu se zămislească-ntoarse

ruşinile de fel nepăcătoase

trei zile sunt de când tot fluier

astăzi e sărbătoare mare nu ieri

de răsalaltăieri te am în pază

şi nu mai vine nimeni să ne vază

tu şuieri singur eu te ţin

din scurt doar te-oi opri puţin

când nu te-aş auzi mi-aş pierde pâinea

şuierătura ta mi-e mâinea

dar uite ce e ai să cazi

de foame-n sărbătoarea ce e azi

sau te vei odihni pe veci

lăsându-mi porţiile reci

căci limpede-i porunca

taci tu îmi tace munca

apoi vor trece ani să se mai nască

bărbaţi cu gât tăiat de broască

voi flămânzi

mai mult de-o zi

cum tata mare porunci

aşa că zi

nu spune treaz cum ai rămas

suflând pe gură şi pe nas

ai dinţi de frunză cu omizi

sub ei mai poţi să ţi-i deschizi

de ce nu vine nimeni să anunţe

termenul fiert să-ţi dea grăunţe

grăunţele să fie fierte

pe mine sau pe tine să ne ierte

se fluiera pe vremuri doar o dată

de la o casă pân’ la alta roată

de când cu feţe răposate

se fluieră pe cât se poate

ascultă-mă şi tu nu vrei

să te ridic mai înspre ei

din apa mea mâncată

ia hrană adăpată

şi vântul poate c-o să bată

să nu mai fluieri niciodată

ah nu mai fluiera

mi-e mie gura rea

ştii că am plâns mai adineaurea

am învăţat şi eu să fluier tot aşa

o să-ţi arăt că n-am mâncat

nu am băut

uite păsat

urciorul ne-nceput

nici n-am tăcut nici n-am dormit

să fie sărbătoare înmiit

să fie astăzi unul altul

cu jumătate prea înaltul

eu eu să cânt ca tine încă

de când te rog ia de mănâncă

mi-e foame nu pot înainte

de tine să-nghit bob de linte

te ţine şuierul în viaţă

pe mine vorba tăcăreaţă

limba vorbăreaţă

eu să înfulec tu să mori

rămân pe drumuri de miori

pierdute-n şuier de trei ori

îmi iese-n cale lupul mort

eu în spinare că îl port

şi el nu fluieră nici tu

ia nu mai fluiera acu

mănâncă oi de mei cu miei de mei

şi uită-te măcar o dată-n ochii mei

nimic să nu te desclintească

din patima preapăsărească

hei ţi-e pedeapsă asta lasă

o clipă de-a fi om de-acasă

şi te voi răsplăti din când în când

la fel urmându-ţi eu la rând

mă sperii rar şi nu atât

să îţi sucesc şuieru-n gât

să-i zic într-una eu apoi

până-şi vor aminti de noi

cei cu poruncă şi fără poruncă

auzitorii de-o speluncă

ţi se deşiră pieptul ne-ncetat

pe ochi nu te cunosc neşuierat

atunci poftim de fluieră nu fluieri

e sărbătoare mare astăzi nu ieri

vezi cine te îndeamnă să-ţi foieşti

prin pietre dinţii şuiereşti

numai de mine trebuie s-auzi

n-ai alţi călăi de sângele tău uzi

poate ţi s-a părut că moarte îmi căşuni

dar de trei zile mi-s stăpânii buni

sau vezi pustiul cum îl cară

în bâte azi din cale-afară

odată şi odată toţi se scoală

să vadă cum porunca nu-i greşeală

porunca tuturor e în puterea mea

şi de nu fluieri nu mai merge-aşa

voi fluiera când nu vei fluiera

să fie voia sa şi-a sa

dar ţie ţi-e suflarea condamnată

să-i fie vieţii mele plată

cât mai trăiesc să-mi fluieri ca şi lor

apoi să piei că nu ai păzitor

din ce în ce vei duce-o ce şi ce

topindu-te pe fluieratele

o soartă şi mai soartă ca a soartă

cu tine nici se-mpacă nici se ceartă

pe când eu nu îţi sunt ce-mi sunt

şi-mi eşti din cer până-n pământ

tu după şuierele-ţi lungi

la capăt zilelor ajungi

dacă nu fluieri cum te joc

ajungă-ţi zilele pe loc

şi ce te faci dacă n-ai fluierat nicicând

şi eu te-am auzit c-am fost plângând

de mila ta am plâns vrei lacrimi iar

să le înşuierşti cu vrednic har

ia colea chef din solniţă mălai

îmbătător trezeşte-te săvai

unde s-o mai văd

când ea prea stă pe loc

de am orbit tot pironind-o

au înfrunzit şi s-au trecut

iar au înfrunzit şi s-au trecut

pe bolţile de frunze vieţile

închinare înaintea femeii străine

frumoaso înţelegi cuvântul

vezi e o şoaptă de la ceruri

pentru auzul tău neştiutor

poate sunt blestemat să se vestească

iubirea mea în toate încăperile

şi să răsune până-n vârful munţilor

dar ţie să îţi pară de neînţeles

tălmacii ştii şi ei mi s-au împotrivit

şi zac de-acum sub steagurile albe ale mele

un mort o moartă nu mai ai pe nimeni viu

un schingiuit de ură neamul îngropat

ascultă-mă nu te feri atâta

curând o să te urâţească foamea

aşa cum te înfometează frumuseţea azi

de ce să-ţi fi rămas dator destinul

doar ţie dintre fiii-mpărăţiei dispărute

pe fratele-ţi iertându-l singur şi-a dat moartea

mai înainte ţi-o fi potuncit în limba voastră

să mai trăieşti în amintirea tuturor

Zalmoxe-i numele fiului tău

de îl vei zămisli pun datină

să nască toate semenele tale nume

de mai nainte puse prea cu drag visate

Zalmoxe spune-i zi-i Zalmoxe

şi-n fire vino-ţi taci să nu uiţi

Zalmoxe ţi-l înseamnă în minte

şi frânge-te ca şi cum asta

ţi-e dăruirea mea iubirea

Zalmoxe-i darul tău Zalmoxe

e de ajuns atât să ştii pe limba-nvingătorilor

nimenea nu o să-ţi vorbească

în numele cu numele Zalmoxelui

nu plânge nu Zalmoxe

fii născătoarea-i fii Zalmoxe

şi nu te prăpădi Zalmoxe

înviază-te Zalmoxe

norii pe creste poruncilor sunt morţii

cuvântat-ai în văile neauzite

de norii pe creste şi turmele

când s-ar întoarce ţi-ar paşte

hainele de mort

vorbeşte şi acuma în dodie na-o

fără hotar ascultarea

şi rău întunericul fă-l să-mi arate

unde să calc la sfârşirea prăpastiei

să se înfăţişeze robul

nu-i devreme

o demon harnic fiul meu

şi mi-ar aduce robul mai de grabă

o doamne ar aduce o regină roabă

iată-l la uşă mie mi-e duşman

din al războaielor domniei voastre an

o anul ce-l visasem de copil

să-l umilesc pe robul prea umil

după ce fraţii i-i voi îmbăia

în sânge sub de-a sabiei cişmea

iată-l la uşă mie mi-e nebun

o dacă vrei să râdă pot să-l pun

o o îţi poruncesc un rob şi-un ou

să-l spargă el tu să te naşti din nou

vezi-l de se apropie chiar el

şi află-ţi coaja altfel nu e fel

ce multe cloşti şi puice o să uşui

tronul să fie pentru ou urcuşu-i

să nu-ţi porţi gândul mai departe

când hotărâtu-te-ai de moarte

stăpâne în divina-ţi mână

ai spart un ou căzu o căpăţână

de cin’ să-mi fie milă sfetnicul

ori oul e netrebnicul

de tine căci de nu-l învii

şi nu-l îmbraci în coji mai ştii

o leneşi măgăruşi pe cale-ntoarsă

la poalele de munte mângâios

când vă mânam din turme cu o gioarsă

de sabie eram şi ticălos

erai pe drumul capătului nostru

o plânge-ţi-vor de milă măgăruşii

mânaţi călăii de căscatul rostru

vor scârţâi la iad ţâţâna uşii

dă-mi tu pedeapsa doar ţi se arată

aici eu am un neam întreg

rudeniile nu te ştiu de tată

dar nici nu pot să le dezleg

chiar dacă pier chiar dacă te omor

mi-e teamă să nu-ţi afli fii

ai fiilor din casa mea

ardeau cetăţile-n vecii

când vre o femeie te năştea

pe unde au pătruns şi nici de unde

nu ştie nimeni sfat porniră

de-i vom striga nu vor răspunde