de George ANCA
George Anca
DODII TRAGODII
Tablouri
Prologos
Vasile G.
Paleolog
Iubesc ploșnițele
Boian
Pikhamer
Spre comedie
Roșie aura la
furie
Mele
Vițelul
Președintele
Republicii India
India to host
World Indology Conderence
Eminescu,
personaj de roman
Mama Sibiu
Gânditori
Octombrie 1989
Anna & Rat
Viermii
frumuseții
Zbor dublu
Condamnat la
Ahimsa
Arghezi sau viața
Caietul albastru
Grecoaica blondă
Svenska
Percheziție
Să te ferești
Mache
Simache
Dao
Marcus
Ce scriitorii
În haine negre
Concentrat
Să nu-ți fie
frică
Astă-seară se
joacă Noica
Violeta singură
în Germania
Domnișoarele
arcadiene
Hegel pe Gange
Prologos
29.6.85
Sunt
supărată pe tine, toată noaptea ai mâncat, în capul mesei, cu multă lume,
gagici, iar eu n-aveam unde să stau şi nici nu m-ai băgat în seamă.
Aia că tot aşa şi tu (în
visul meu), mergeam la film, cu noi un puşti, îţi putea fi ginere, nu mă
deranja întâi, apoi nu-mi dădeaţi nicio atenţie, am luat-o înainte, începuse
filmul, v-am aşteptat şi i-am dat destul de încet puştiului un pumn în nas. Ţie-ţi
aruncasem înainte „începi să suferi tinerii”.
Aşa e, te obsedează că te
înşel, iar pe mine că-mi ceri de mâncare.
Să ne împăcăm (chiar
sărut). Treci, traversându-l, pe drumul pe care străbătusei în lung,
du-te-vino, şi uită-te, poate te regăseşti.
Cu aceleaşi scandaluri.
Cu ce cuvinte s-or fi
făcând gândurile-n vis aşa şi-n amintire ori în fantome, poate vorbesc şi ele.
Oricum, eu nu-ţi mai adresez
cuvântul.
Asta mi-ai spus-o demult.
Îţi dau voie să zici tot ce n-am
zis.
Asta ar lipsi, să spun ceva, orice.
Numai eu îţi pot face favoarea asta.
Confidenţa roşie, context spontan,
taie-mi capul.
Era jurnal.
Tema?
Aceeaşi.
Ce trebuia să te înfurii şi-n
realitate? Destul că mâncai singur în visul meu şi-mi băteai gagicii în visul
tău.
Vasile
G. Paleolog
Nevastă-mea credea că vom pierde războiul din
1914, că nemţii vor câştiga. S-a întâmplat numai un singur lucru – generalul,
şef de armată, a pierdut noţiunea timpului dedându-se, 36 de ore, la vânat de cerbi
într-un parc naţional. Iar Galiani (corsican), observând că s-a creat un fel de
hău între armate, a aruncat 300.000 de oameni în acest gol care desfăcea
armata. Armatele germane n-au avansat, iar la Marna s-a schimbat soarta
războiului.
Aşa
s-a schimbat şi soarta mea, septembrie 1914. M-am dus voluntar în armata
franceză.Bine că nu m-am prezentat să-mi iau haine- pentru că unii mi-au lăsat
impresia că pot ajunge la un potou de trădător. Mulţi voluntari isprăveau la
potou. Aşa că am înţeles istoria lumii. Războiul care trebuia să fie blitz a
devenit război de poziţii, să ne batem în noroiul tranşeelor.
Revoluţia din '917 a fost făcută cu
material de război românesc. Au jefuit depozitele noastre de arme. Noi am fost
înarmaţi de franţuji, au venit să ne reorganizeze, am făcut parte din misiunea
militară română. Ruşii umblau cu balalaica. N-am pus piciorul în Rusia. Numai
în Murmansk. N-am făcut decât să beau ceai. Stam în
bordeie îngheţate. Dacă trecea câinele cu coada în sus, băţ, nu ne ridicam de
la ceai, dacă era lăsată coada, atunci ne aventuram. Ruşii doar au venit cu
balalaici şi se plimbau, mâine-i batem. Cu Stere am stat în aceeaşi pensiune.
1976
Iubesc ploşniţele
Iubesc
ploşniţele. N-am citit manuscrisul tot, bănuiesc însă că s-au strecurat
neadevăruri şi insinuări faţă de fiinţa fără umbră a ploşniţei, împotriva
castei sale, dacă nu cumva se agită reţete ucigaşe de “apărare”, “igienă”,
“viaţă”.
În
acest oraş destul de mare, am reuşit să trimit ploşniţe peste tot, inclusiv la
primul autor al romanului. Nu voi divulga limbajul după care mă călăuzesc
pentru înţelegerea oricărei situaţii în funcţie de orientarea cuiburilor sau de
ruperea rândurilor.
N-am
nici cea mai mică idee despre fabule, simboluri, magie. Detest însă muşuroaiele
înţesate de furnici înaintea ploii, ştiute de toţi, precum şi frica femeiască
de liliecii arhivelor. De ploşniţe se tem cei bogaţi, şi, în lipsa lor, mulţi
petenţi atent observaţi de mine. Actele lor mi-au sugerat metode de creştere,
înmulţire şi răspândire a unor noi specii. Alte culori, altfel de picioare, alt
sezon. De cele mai multe ori, nu mă ştiu, eu nu le cer supunere, dar le simt ca
un adevărat stăpân, incontenstabil şi neluat în seamă.
Aveam
de gând să profit, de data asta, în sfârşit, coautor. Dacă mă răzgândesc, îmi
fac datoria şi îl înaintez. Să vedem atunci. Şi aşa eu am înaintat tot.
Înaintăm memoriul numitului Vera Mucily (sau Hero Luciliu, nu se înţelege),
pentru răspuns.
Nu
mai propunea nimic, dacă, mai ales, nu eram hotărât să-i dau drumul, ci să
reţin hârtia, ca document final.Catastiful îl voi lăsa pe lângă cuibul
ploşniţelor, apoi o voi transmite din partea autorilor în diferite case noi,
neatinse. Ceea ce se va afla compromiţător, voi smulge şi voi pune de o parte.
1976
17.02.94, Boian
Euforia
supunerii când austriacului, când românului (sic), când rusului şi acum
ucraineanului. Ce drog şi stăpânirea de alţii, generaţii, ce schimb de vederi.
Vorba naturală de Boian ( Vezovie).
Două
pătrăţele, şi scriem data de astăzi, 18 februarie (credeam că 17), ce aşa
târziu, hai, Nataşa, repejor, toţi ochii la mine, dictare matematică, nu
valoarea expresiei, numai expresia. Şi ultima expresie, diferenţa numerelor 45
şi 15. Pagina 107, exerciţiul 565, găsim toţi, deci, acuma singurei, scriem în
coloniţă, lucrăm, numa nu ne încurcăm. Eu tot am terminat. Şi a terminat de
grabă şi drept. Aiastea. 562, şi mai important. Aşa, hai, hai. Aicea-i greşit,
tu ai făcut scăderea, da' e adunare. Bravo, adăugător, da? Ochişorii la mine.
Mişcă
vîntul frunzele şi învîrteşte morile. Rândunica aşa zboară dar eu trag zmeul de
zvoară. Tata tae lemnele dar eu strîng surcelele. O fetiţă dă la pui dar eu în
copac mă sui.
Dobrîi
deni în casa noastră, naşe krai. Se poate de-nceput? Dacă voi leşina eu, veţi
leşina şi voi. Când s-a născut, totuşi, Creangă? În Prigoreni e înmormântat
tatăl lui Ion Creangă, Ştefan Petrea Ciubotaru, e înmormântat Ion Neculce. De
ce-a vrut să fie preot? Mama. Preoţii trăiau bine. Metodă nouă de scriere şi
citire. Ce face mânuţa ta, coase cămăşi. Întreabă-mă, măi ţâcă, ceva, ce face
cucoana matale, cucoana mea de-acum a-nceput să lăcrămeze, este un bulgăre de
pământ.
Tema
Moise. Înseamnă scos din apă. Iaşii marilor iubiri, această citadelă a
românismului, această Mecca. Ce este viaţa, Florine, viaţa este vis, aşa,
Schopenhauer zice că viaţa e luptă şi lupta e durere. Cei mai buni dascăli ai
mei sunt albinele din Sărmanul Dionis. Le predam elevilor că Junimea e o
societate reacţionară, acum le predau că e progresistă, numaidecât. Numai trei
cacofonii: tactica cavaleriei, biserica catolică, Ion Luca Caragiale. Eminescu
l-a făcut scriitor pe Creangă? Cine? Dumnezeu. Şi Eminescu şi Creangă au fost
nefericiţi, marii nefericiţi, zice Sadoveanu. Ei au fost nefericiţi, dar cine e
fericit? Noi suntem. Erau neînţeleşi. Amândoi au fost bolnavi. Alienaţi (nu nebuni),
epilepsie. Creangă plângea după Eminescu. A avut duşmani, sau n-a avut? Da' el
credea într-adevăr în Dumnezeu. Soarta i-a întâmplat, sau de la Dumnezeu a fost
ora să se întâlnească. Creangă a fost împotriva altor popoare? Şi Eminescu.
Creangă, împotriva evreilor, dar nu ca antisemit. Doina, “Din Boian la Cornu
Luncii / Jidoveşte-nvaţă pruncii”. Isus Cristos a fost primul comunist, a
apărut o carte în Franţa.
Ştiţi
că unii oameni au devenit cuvinte. Ghilotina este medicul francez Guillotin.
30
locuri eminesciene la Cernăuţi.Lamartine în biblioteca lui Pumnul. Vasile
Gherasim, Leca Morariu, Silvestru Moraru Andreevici, Ion Goraş, Tudor Robeanu,
Adrian Forgaci, Traian Chelariu, Constantin Loghin, Dimitrie Vatamaniuc, Ilie
Torouţiu (citaţi de Grigore Bostan, în cuvântul de după Dumitru Irimia –
înaintea mea?)
Vatră
sfântă de ţăran / Ni-i gimnaziul din Boian, / El ne-nvaţă, el ne creşte, / Ca o
mamă ne iubeşte. // În gimnaziu noi dorim / Sufletul să-mbogăţim, / Mintea să o
luminăm, / Braţ puternic să durăm. // Ni-i Neculce dascăl sfânt / Legănat
de-acest pământ / Şi-n gimnaziu ne rămâne / Al lui gând şi al lui nume. //
Pentru-al nostru viitor, / Pentru ţară şi popor / Vom munci cu sârguinţă / Şi
elanuri şi ştiinţă.
La
fântâna lui Ionică / Două rândunele cântă, / Acel mare vrea să zboare, / Acel
mic n-are-aripioare, / Mame, mame, dor de mame... // Stai, măi frate,
frăţioare, / Ca să-mi crească aripioare, / Aripioare de argint / Ca să zbor pe
sub pământ / La măicuţa la mormânt // Să-i dau piatra la o parte / Şi pânza pe
jumătate, / Să-i văd mâinile ei moi / Care ne-au crescut pe noi. / Vino, mamă,
pân' la poartă, / Să vezi tata cum ne poartă, / Dezbrăcaţi, nepieptănaţi, / Şi
flămânzi şi însetaţi.
Aceasta
este ziua pe care o serbăm şi-n amintirea zilei cu toţi ne bucurăm.
21.01.08 Pikhamer
Gardianul
n-are răbdare până la 3 şi dă drumul la pikhamer. O fi având program scurt la
puşcărie, o fi lucrând de noapte. Şi inconştient tot e pus să mă reprime. Ieri,
n-ai putut nici tu, după drum, să te odihneşti.
În
fiecare zi – e bolnav.
Cine
pe cine reprimă? De ce? Poezia distruge România.
Cum
să transformăm apartamentele în celule de temniţă, iar închisorile, deschise
cenaclier televiziunilor şi cipărelilor.
Ai
observat că semăn cu taică-meu. A lăsat-o pe mama. Pikhamer, paralizia lui de ani. Păi stau în cur plictisit de paralizie şi în
aşteptare.
Timiditatea mi se amendează tocmai acum, sub
pikhamer. Kayotsarg. Life is till the prana is. Breath is the soul. The body is
made out of a mixture of seven metals.
Pikhamerul s-a pornit. Ăsta vrea să evadeze în oasele mele.
Aşa
o fi ordinul, semnal hugolian. Javert
interior. Vreun deţinut regenerabil.
Trezeşte deţinuţii blocului. Zgomotul pikhamerului, mirosul sconcsului –
care faci artă să nu-ţi mănânci pensia cu el.
Cad
bolnav pe prana dezechilibrată. Primul scop al sharir preksha este echilibrarea pranei. Vederea singură e meditaţie fără gând,
preksha. Anupreksha este partea a doua a preksha dhyan, gândim la ce am văzut.
Avirati,
glanda violenţei, în creier; virati, a nonviolenţei. Vitragat, spiritul
detaşării.
Spre comedie
23.7.09
Libertate
rostită româneşte-coralier, casă cu ţoape, texte vrâncene. Dinte picat. Motanul
Silver priveşte spre Australia gardului verde, jungla ecuatorială a plopilor,
de nu s-ar arunca peste bariera de corali.
Aţi
ajuns canibali.
26.7.09
Liniştire de
toriditate. Silver la balcon. Puşi la botez: opriţi muzica, e de căcat! Sunt
regizor, am ureche versată. Foarte nasol că sunt singurul care scriu cu
poveste. Nu expresionist – panatalon alb, femeie blondă, cavaler, călugăr.
Personajele mele au identitate, Popescu, Ionescu, şi pentru actori e mai uşor.
Medeea jucată de deţinuţi în regia
gardienilor. Postromânism sau dictatorul să trăiască. Wagner la zarcă. Cu cât se bucură mai tare la
botez, le moare copilul. Lupa capitală.
31.7.09
Operă bufă cu genocid. Nu tătari, turci
creştinaţi. Studii dramaturgice. Nu poţi pune paiantă fără să faci fundaţie.
Acoperişul, pe urmă. Spectatorul n-are timp, dacă n-ai relaţie cu el – piese de
citit, rog să nu fie jucate. Ori e piesă, ori e revolver. Onicescoism. Nu bea,
şi atunci se plictiseşte. Ce înseamnă o piesă proastă. Elitiştii ne împărtăşesc
mediocritatea genunchilor.
N-ai
făcut teatru deloc, de ce nu rămâi numai cântăreţ? Dacă sunt subţire, nu pot să
spun că e o şcoală bună. Subţirime la prostime. Dacă mă înjuri n-am să mă
supăr, te înţeleg, ai să te cureţi din cauza asta. Pe unii i-a trimis în
puşcărie. Cine se pune cu artiştii nu mai e prim ministru în mai mult de trei săptămâni.
Cine s-a pus a zburat.
1.8.09
O veni lume, o
ploua? O operă întreagă de Donizzetti se va cânta la Brăila.
2.8.09
Comedia
suntem chiar noi, canalizarea şi canalizaţii, canaliile şi canelele. Adeverinţă
că e ateu. Comedia resemnării.
3.8.09
Poate fi Caţavencu
criminal? Ţoapele tale decriminalizate de Gelu. Consultă agenda de
religiologie, da, văd 26.6.09, ia, actor pentru Macbeth, tragedie-cântec-operă,
să fi cerut, ucigându-l, autograf, asasinului meu, porneşti de la un conflict,
piesa asta are în mijloc o singură ceartă, două feluri de dezvoltare –
dramatică şi epică, Futikan, comedii antiamericane.
A, comedie din caiete şi forumuri, din viaţă
şi zile, din memorie şi – nu autosacramentală, bufă dell'arte, pehlivănie,
iroadă, Vasilcă. Regată, nu fregată. Piesa necunoaşterea mării. Două chestii, o
întâlnire şi o ceartă. Zoe lui Caţavencu – nu e ultima cameră, şi s-au
întâlnit, relaţia cu Tipătescu e pe ducă, Trahanache s-a prins, ăsta tânăr,
frumuşel ca Ştefan Bănică, grupul tinerimii independente, ea nu e prea tânără –
deşi era bună ca doamna Udrea. Scrie tu o piesă care să se cheme Hârtia. Aveam
putere să arunc hârtie. Dacă notarea e suflet, ca să poată fi înţeleasă,
trebuie un scenariu, ca pentru un dicţionar. Ce-ai spus tu cu paginile lui
Manolescu e treabă reală. Trăia odată în oraşul Bucureşti un sacagiu ce avea o
nevastă şi o fată, şi, deodată, vine cineva, e prietenul meu, o să stăm la voi,
s-a creat o problemă, el se ocupă şi cu drogurile, ăsta e om moral, ca George
Anca, trecut nepătat, conflict. Pe Jack Nicholson îl compar cu Mastroiani. The
Postman Always Rings Twice.
Ruşine,
lichea spurcată. Ruşine, dezumanizatule îmbuibat, devenit sclavul banului
câştigat pe urma căţărării pe cadavre. Diavolul tasmanian, ginere de popă
scopit. Vreau să donez 322 shekeli. Curve ca-n Manasia, proşti ca-n Gârbovi şi
noroaie ca-n Goala nu întâlneşti nicăiere.
Trupă
de zece, il Capitano Zanni, Arlechino, Pantalone, Colombina, Pedrolino,
Pierrot, Pedro, Innamorati. Despedida que non despide. Kyogen – comedii clasice
japoneze, Hikkukuri/prins în sac, Futari Bakama / Doi într-o Hakama, Kane no ne
/ Inelul clopotelor.
Ben
Jonson, The Alchemist. I have a piece o Jason's fleece, too, / which was no
other than a book of alchemy / Writ in large sheep-skin, a good fat ram-vellum.
Antic (clown, buffon), Bethlehem Gabor (Transylvanian hero), clown (countryman,
clodhopper), dol of faces (distribution of grimaces), dor (beetle, buzzing
insect, dron, idler), dor (buzz, “give the -”, make a fool of), fox (sword), happy
(rich), larum (alarum, call to arms), mother (histerica passio), phrenetic
(madman), poesie (posy, motto inside a ring), Trivia ( three-faced goddess /
Hecate), virginal (old form of piano), Zany (an inferior clown).
10.8.09
Umorul seamănă cu găurile din pingele.
Constipaţia este o formă foarte civilizată de abţinere. Zi să moară mă-ta aia
care se rade pe biscuiţi.
16.8.09
Regizorul, jucând
pe Isus, se dezice – în numele lui Petru - de Maria Magdalena, mai şi plecată
la Ierusalim. Să învăţăm limba dacilor cântând. Vorbeşte Moscova. Ne-a fost
greu, ne este greu. Tovarăşi, nu ne-a fost uşor.
Roșie
aura la furie
21.12.07
Planul
e să prindem răsăritul soarelui. Sfârâie un ţânţar (ahimsa), şobolanul negru mă
mângâie (Kremlin). Tortură sonoră cât să nu mai ajungi răsăritul. Arama la noi,
marmora la ei. Ferchezuesc o zidire, mai ca pikhamerele poliţistului şi
gardianului. Câte unul, doi, cinci şi femeia, nici nu mai vorbesc, bandă de
percuţionişti din infern. Frig de două pături, nicio milă, nicio înviere, nici
n-au încotro. În 13 e octava. Americanul, numai holocaust, ce Cleveland, ce
Olympia, ce apă caldă, ce arest anti-catolic, aici se ispăşeşte cu urechea
extinsă la tot corpul, timpan meliţat, căzănit, nescutit, lănciuit, cotorisit,
bumbăcit, cositorit, sclivisit din ciocan. Marmoreeni fără milă de Mayer, că
mie urechea mi se pisă, ah mina, peştele ferit de nemâncare, o zgomotire constructivă,
meşteri de adânc, hefaistoşi, asuras, de unde, supermuncitori cu treabă de
noapte, zahei nebraille, nebrăili, nebrătei, fasonatori ai iadului, muzicanţi
din ciocane, ferăstraie, scoabe, asurzitori de ziduri pentru vii(tor), ce să fi
dormit să ai de unde te trezi, frigul să nu se nisipească, recele deşertului îl
crapă, gheţari aşchiaţi căldurii globale, plus retorica fiecărei batoze
bidingare.
Mele
Mele/Mira/1978.
Tu continueras d'etre la (Eugene Ionesco) - la poesie qui ne sert a rien se
revele utile et secourable (E. M. Cioran) - neste grao de cafe en contro Mira
pensando no Brasil (Carlos Drumond de Andrade) - Santa Rita de Cascia/Attirait
Mira plus que tous les bouquins (Jean Charlot) - o vioară oarbă/deasupra
oceanelor (Alexandru Lungu) - poveştile tale/ din Râmnicul Vâlcea (N. Petra) -
porţi cu tine Oltul în Hawaii (George Ciorănescu) - Mira Unica (E. L. Costello
Branco) - les eclats de ton rire / qui cachait tes angoisses (Ionel Jianu) - la
sacrificada de / todos les tiempos (Santa Cruz de la Sierra) – Mira Simian / y
Romania (Umberto Barbera Flores) – where Adonais never dies (Yao Shen) – nous
n'arrivons pas au port (Jean Orizet) – un sueno de Rumania (E. Grannet) – Mira
ha muerto en el lehano paisaje de Hawaii (Renato Ozores) – Braşov şi Râmnic
(Ştefan Baciu) – tes mots sont invaincus (Rene Tavernier) – el nino del poema
(Josefina Pla) – Fille inspiree de Hawaii, / Du Bresil et de Roumanie (Paul
Vernon) – la surrealista nube (Matias Montes Huidobro) – scria încă de copil,
dintr-un instinct premonitoriu (N. Carandino) – Ţesătoarele cereşti / în urzeli
nemărginite / învelesc ce nu mai eşti (Horia Stamatu) – cucoană frumoasă (Edgar
C. Knowlton) – sunt sigur, o voi reîntâlni (Ion D. Sârbu) – Prevăd un timp când
grupuri de oameni se vor duce în pelerinaj pe insula Oahu ca să depună peste
mormântul înstrăinat buchete de imortele culese de prin grădinile caselor
româneşti (Pericle Martinescu).
Viţelul
Înseamnă că s-a omorât. După externare. Nu ştim
încotro a luat-o. Taica îi făcu pomană. Pomenire la toate bisericile. Visează
că vine Ilie Şendroiu. Lasă-mă să stau şi eu într-un colţ. Am şi eu fata asta –
nu mamă, nu tată, nu frate, am nepoata asta, poate vine şi ea. Mitroi, lasă-mă,
e casă mare. Nu e Ilie, e dracu'.
Nu
mă laşi, da' şi eu îţi omor viţelu' în vacă şi-ntr-o săptămână vine fie-ta de
la Târnăveni. S-a sculat, ne-a trezit: Veta nu e moartă. Am tălălăit de la 12
la 5 dimineaţa. Se duce taica la grajd, viţelul mort. Viţica aia mai avea două
luni de a făta. A îngropat-o. Dădea sfeştanii, o săptămână, trei. Şi a venit
mama. De ce n-ai scris, n-am putut, nu înţelegi c-au făcut elea farmece, s-au pus pe fata aia.
Bătaie,
să-l ia pe tata. Nu l-a vrut. Au vrut-o trei băieţi. Numai jigare îi zicea lu'
tata. N-a putut să vină până n-a omorât ceva. Ai tachinat-o pe maşteră, iar ea
c-aşa e tinereţile, nu ştiu ce, reverendă, referentă, intră tata pe uşă, un
bărbat ca ăsta mi-ar place mie, s-au filat, s-au văzut. Că el a avut o toantă.
Dar ştii ce m-a ars toanta, un talent de a povesti.
Mama nu l-a blestemat. Tot nu-l
întorcea cu sila. Oamenii, că să se mărite, la 30 şi ceva de ani, şi un popă,
nu, tot ce fac să fie la copiii lui? Arama nu se arde. Mă strângeam cu bete,
toţi, dă-l afară, că e dracu', fă avort, soacra m-a dat 9 luni afară, să nu-i
spurce ei casa. 8 luni şi 3 zile. Marina Glonţ, tu eşti măiastră. O stimau 8
fraţi şi m-am mai dus şi eu, măcar o croitoreasă, să te hrăneşti în viaţă.
Mămăligă tare, că moale n-ajunge. O lună. Baba Gherghina mi l-a scăldat, baba
Măria mi l-a spălat la botez.
Preşedintele
Republicii India
Doctor
Honoris Causa
al
Universităţii Bucureşti
Ieri, în sala Senatului Universităţii
Bucureşti a avut loc ceremonia decernării titlului de Doctor Honoris Causa,
Excelenţei Sale Dr. Shanker Dayal Sharma, preşedintele Republicii India. În
apologia tradiţională, prof. dr. Emil Constantinescu, rectorul Universităţii, a
elogiat viaţa şi opera înaltului oaspete. Au rostit alocuţiuni prof.dr.Eugen
Todoran, rectorul Universităţii din Timişoara, şi dr. George Anca, copreşedinte
al Societăţii Culturale Româno-Indiene.
Eminent jurist, filolog şi literat, dr.
Shanker Dayal Sharma a fost rector al Univerităţii din Hyderabad şi cancelar a
22 universităţi din India. Totodată, Excelenţa Sa a fost profesor de drept la
universităţile Cambridge şi Harvard. Înmânarea diplomei s-a făcut în acordurile
solemne ale imnului universitar “Gaudeamus Igitur” (Aurel Ghimpu, Libertatea,
2/6/'94, p.3)
Eminescu,
personaj de roman
Între publicaţiile Academiei
Internaţionale Mihai Eminescu a apărut, în India, romanul epistolar “Buddha.
Scrisori buddhice
către Eminescu”, de George Anca. Afirmaţia poetului - “Eu sunt buddhist, fiind
nu simplu creştin, ci creştin la puterea a zecea” - este, în romanul respectiv,
confirmată de peste o sută de corespondenţi-personaje din India, S.U.A., Noua
Zeelandă, Elveţia, între deziluzia vieţii şi iluminarea prin poezie şi gândire.
Salvând scriitorii contemporani nu numai de ameninţările dictatorilor şi
ambasadorilor, Mihai Eminescu este înţeles ca un poet viu al lumii de către
Vinod, principalul corespondent, întreţesându-şi viaţa sa indiană cu aceea a
poetului şi a celor ce i-au urmat. Evenimentele se schimbă ca spre un sfârşit
de upanishadă asumată: “Suntem unul în celălalt şi totul e OM”. (A. Bucurescu,
România liberă, 16 iunie '94), p.2)
May
we all be blessed to internalize the messages for life given by lord Krishna.
India to host 'World Indology Conference'
on Nov 21-23
NEW DELHI, Nov 13, 2015 (BSS) - The Rashtrapati
Bhavan of India will host for the first time "World Indology
Conference" in collaboration with Indian Council for Cultural Relations
(ICCR) from November 21 to 23.
Around 21 eminent Indologists from across the world and eight senior scholars
from India would deliberate on various topics related to Indian culture and
philosophy.
A "Distinguished Indologist" Award will be presented by Indian
President Pranab Mukherjee to Professor Heinrich Freiherr Von Stietencron of
Germany on the occasion. Such an Award is being instituted for the first time
by ICCR.
Pranab Mukherjee will inaugurate the Conference on November 21.
ICCR has instituted the annual "ICCR Distinguished Indologist Award",
which includes 20,000 US dollars and a citation, to recognize eminent
Indologists working abroad.
International scholars who will participate in the Conference include Professor
Anisuzzaman from Bangladesh, Fernando Tola from Argentina, Prof Oscar Punjol
Riembau from Brazil, Sergio Meliton Carrasco Alvarez from Chile, Prof Dr
Jaroslav Vacek from Czech Republic, Dr Kenneth Gregory Zysk from Denmark, Prof
I. Wayan Ardika from Indonesia, Prof Claus Peter Zoller from Norway, Prof
Danuta Stasik from Poland, Dr George Anca from Romania, Prof Javier Ruiz
Calderon from Spain, Prof Ven. Induragare Dhammaratna from Sri Lanka, Prof Dr
Korhan Kaya from Turkey, Irma Piovano from Italy, Prof Wang Banwei, Prof Ma
Jiali and Prof Yu from China, Prof Narendra K. Wagle from Canada, Prof Marietta
Stepanyants from Russia, Prof Rajendra Arun from Mauritius and Prof David
Frawley from the United States.
The conference will conclude with a special lecture by former president of
ICCR, Dr Karan Singh, on Upanishads.
Mama Sibiu
Opreşte-mă,
mamă, la vamă, Sibiu cu paznic Tolstoi, pe strada Jean Racine, maestre ale
depresiei în grup. Prologul,
replicile, pastişele. Mobile de oase, ologul ridicat din cerşit.
Camera lui Kadrey tapetată cu piele de om. Sari înaintea paznicului, aschimodia
conţilor.
Tocmai că am sărit pe Jean
Racine. Dusă la Sibiu să vândă rachiu lui Nicu Steinhardtlike. Daună mama, paznicul, să refacem târgul. Mama e Elisaveta, paznicul
controlorul, socrul Tavi Ghibu. Panta prăvale uscăturile. Kairos, paznicul maicilor.
Doarme tineretul în case de munte. Îşi pierduse vocea, mă chemase să-i citesc.
Vă dau şi d-stră ziarul Tolstoi.
Vedeam oraşul ca pe
război. Paznicul scormoneşte cu ochii un kairos de când nu voi mai fi. Toţi ne
ocupăm cu acelaşi lucru. Paznicul cur în cur cu Tolstoi. Cinci fabrici am pus
în funcţie. Vorbim de frumuseţea patrimoniului. Ţi-o fi părut o scrisoare fără
amintirile tale. Tocmai nu-ţi răspundeam şi te
transcriu peste cartuşiera controlorului. Nu eşti drumul spre Bergen. De când nu mai invidiasem copacii.
Paznicul în centrul ţăranilor. Cunoscându-i, îi manipulează cu oraşul.
Mama Tălmaciu, fabrica de aţă, prinţesa Sturza.
somnul paznicului Tolstoi
în Sibiu o noapte de apoi
pe pojghiţa haitei de copoi
Aproape că vă miraţi de Răşinari. Cât de
câştigat în ochii paznicului, la schimb, nici Bucur din Sibiu, ori că vine la
premii, autorefuz în Thalia. Cum să te mai distrzi decât pe decadenţă printre
hăitaşi, lumi închise, deschise, pumni pasionali, şcoala din 1616, paznic cu
bască, un milion de oameni, un milion de copaci. Sunt mândru de paznic,
personajul limpezit negativ. Carmello vede mai mult râs în Sibiu decât în
Bucureşti, mai de cuvânt. Are şi sânge croat, nu-i pare cunoscută Sonia Gandhi.
Crede che Lei conduce l’Universita? oppure la casa di cultura societica?
De unde-mi scad zilele de Sibiu,
nonsaşi, acolo primarul de dame, l-ar alege şi preşedinte, soro. Omenirea
aşteaptă binecuvântare şi primeşte blestem, mi-ar fi spus mie mama asta venită
în Piaţa Mare din Sibiu, via Tălmaciu, adevărul despre viaţa veşnică într-o
Lume Nouă fără sfârşit şi mi-a arătat un râu cu apa vieţii limpede cum e
cristalul. Soţul meu a murit, ştiu, mamă, tu murisei înainte. Veta la Iehova.
Umor franţuzesc în săsime. Vorbind frumos despre morţi, drumul ne-o cunoaşte,
noi agnostici, discuţii despre accelerat, îmi ard fălcile, mamă iehovistă, mă
interesează mama, ea mi-e Sibiul şi Iehova, zăpada uite-o, nici ei nu-i păsa de
saşi, pe mine mă adusese pe la Tălmaciu, care eşti mamă din munţii ăştia, a, că
erau dinaintea ta.
Ce viitor are ortodoxia în Sibiu?
Trecut evanghelic, catolic. Nu-mi auzeam înţelese sunetele, respirate aerele pe
altar, conubiam neînţelegerea cu abstracta amorului damnaţie. Requiem, Mozart,
Hărăşteanu, a te apăra şi de Dumnezeu ştiindu-te înconjurat zid. De pace cu
psalmi interiorizaţi şi preoţime. Pe urmă coama, tropic de lumit, animalele ni
se întrupează în piaţa mare mărginime urmându-mă. Paznicul din Sibiu n-a
jignit-o pe mama, i-a fost client la ţuică. Paznicul Tolstoi rachiu buduroi
calul la căruţă Ilaşcu nu Druţă. Ca i
ros, kairos. Mama iehovista cu sovietista. Petale pe hududoi să vă faceţi trei
din doi moara pe mălai de botez alai cântaseră laseră milimetri de nisetri la
galop interlop haos în Taos pendinte pe dinte floare închisoare Marie reverie
ochi mari indorari.
Octombrie 1989
Eminescu, Opere VII. Citeam şi
transcriam într-un caiet numit fragmentarium toate pasagele câte-mi
plăceau (p.320). IX. Pân-acuma auzim că d. Conta a primit în privirea
cărţii sale o scrisoare de la renumitul Charles Darwin şi o altă de la
materialistul german Louis Buchner (372). XI. Omenirea, încă de la
începutul ei, a căutat să-şi creeze un trecut imaginar, o lume în care
ideea de individ organic superior, cuprinzând în ea sfera ideii de om,
este mai naltă, mai nobilă decât aceasta. Fiinţele supranaturale,
ficţiunile teologice, îngerii, iată creaţiuni ale închipuirii omeneşti.
Ce a determinat aceste creaţiuni, pe ce substrat s-au întemeiat ele? Şi
oare nu erau aceste creaţiuni o intuiţie a dezvoltării ulterioare, o
clarvedere a viitorului? Aceasta este neapărat o fantezie a noastră, o
privire ipotetică. Dar acele creaţiuni n-au avut alt câmp decât spiritul
omenesc, au fost clădirile proprii ale gândirii speţei noastre. Apoi
organul acelei gândiri, unde se produc întrebările mari înşirate mai
sus, unde se frământă problema “existenţii”, trebuie să aibă şi el
legile lui de lucrare şi este foarte important să le cunoaştem. (409).
- Această
cumunitate de cultură cu Europa este pentru români de o necesitate aşa
de absolută încât încercarea de a o slăbi ar însemna astăzi paralizarea
oricărui progres al şcoalelor noastre şi, în genere, al statului român.
XIII. Teoria ondulaţiunii universale, concepută cu atâta predilecţie de
inteligenţa lui, nu e nouă nici în aplicarea la ordinea mecanică a
lumii, căci este ideea fundamentală a filosofiei lui Eraclit din Efes,
nici în aplicarea la ordinea morală, căci se regăseşte în fragmentele
lui Protagoras din Abdera, care-a aplicat doctrina lui Eraclit despre
“eterna curgere a tuturor lucrurilor” şi la lumea intelectuală. Plato,
în anticitate încă, combătea amândouă teoriile, numindu-le “o
generalizare nejustificată a teoriei relativităţii” (107). XIV.
Aspiraţiunea şi valoarea polihistorismului consistă numai în cunoştinţa
fragmentară a lucrurilor; însă o sumă grămădită de aşa-numite
cunoştinţe, o memorare a unei sume de material faptic din cutare sau
cutare ştiinţă e un semn care însoţeşte cultura, nu este însă un semn
esenţial sau epuizant al ei. (921).
Savitry
Saluturi cu senatori
(Julieta) şi invitaţi, cei din administraţie, seci, în cunoştinţă, oricât,
nimic, foşti prorectori, v-am văzut la tv, mi-aţi plăcut, i-aţi plăcut şi
nevesti-mii, preşedintele sindicatului vine la Stoilow, începuse şedinţa,
giranta şefului tehnic îmi face semn, fostul prorector Mircea Petrescu îmi
trimite o bezea. Parcă mă priviseră şi Ortansa L. şi fostul decan, până acum o
lună, Roşca, parcă toţi, după ce totul se sfârşise, m-a abordat şefa
socialismului ştiinţific, Maria Năstase, pentru reviste de ambasade socialiste,
discursul lui Gorbaciov, asista şi prima speakeriţă, Maria Petrescu, vorbisem
cu Dănescu pe tema mutărilor, v-am scris o scrisoare, Carmen Golovanov se
maimuţărea că nu putuse veni bărbatul ei la consiliul bibliotecii, la ieşire,
spre metrou, am intrat în vorbă cu Felicia Cornea, numai pentru a mă prezenta.
Mai toţi auziseră la radio
Europa Liberă, ori de la cei ce auziseră, nimeni, decât din ochi toţi, nu
făcuse aluzie, acceptau – tot eram acolo – greetings, pupile surâzătoare,
judecăţi, distracţie, ierarhia se netulbura reconfortant, la ce incomoditatea
de a nu mă lăsa în pace , mă îngrozeam la cei ce-ar fi găsit textul crezut al
meu, onania aia, cumva ca lumea, răcoritoare, n-aveau decât, da' de ce-n
dreptul meu (lui Enciu, care dădea mâna, dacă s-a văzut în Era socialistă).
Acum, spre moartă. Dansul se
complică, o săptămână agonică prin excelenţă, noroc că ai auzit şi tu, altfel
n-ar fi existat un fals pe numele adus englezeşte de nevoie într-o Indie bătând
toba. Anul trecut pe vremea asta, tot de senat, îmi murise baba, bunica
adevărată, mama moartei mele mame, acum aflu, după senat, şi înmormântarea e
duminică, nu sâmbătă, mai aproape, lupii iubesc toţi puii de lup, nu numai pe
ai lor, şi, când rămâne unul, devine baby-sitter.
Poli
Păi, înveleşti pernele, şi curu' gol. Am
terminat albanezul, nu, nu l-am terminat, să beau o gură de apă că-mi vine rău
de la stomac. Oftezi de rău şi poate începeţi iar hărmălaia. Abia ai tuşit. Nu
ştii unde e basmaua, stai să-ţi dau o căciulă, nici căciulile, nimic nu mai
găsesc.
De trei ori îngerul ne
privi dintre blonzi cârlionţi – două fete zăpezii de după înserare caută-le
noaptea – unde poa' să fie ce să fie străchinuţa mea – n-am nicio apă să-ţi dau
am văzut că ţi-ai tăiat şi tu cizmele – geme(me)ne monoviteline tacâmurile de raţă
– desfăcătoare de conserve tăbliţă cu numărătoare – aoleu mânca-ţi-aş
sufletu' de unde s-o iau.
Sacralizare, transformarea
vertebrelor lombare în sacrale, cu lungire, nu cu tasare de coloană de bambus.
Cioantele mele, tulai, şogore, cumnate. Rana mi-a copt oarece. Servus, bună,
bre. I s-a sculat colesterolul raţa-n pantaloni. Lunecă de pe ţigle, no, jos,
c-am căzut. Soacră-sa-n căruţă. Să plouă, să cadă trăznetul pe cai, no, pe
căruţă, nu pe soacră, no, cade, no, aşe, no că m-am umplut, poţi fi de viaţă,
birbirini oldugu gobi kabul et-rerektir Aşk.
Te-ai întors de la
Giurgiu, s-au întors de la munte, noi locului. Tot felul de zări şi culori,
puţină zăpezică pe ei. Îmi place să-i mai las şi pe ei să fie cavaleri. Până la
calorifer, un morman de chestii ale gemenilor. Se buşeau tare şi râdeau, băieţi
buni. Urechea, disimularea incestului puber. Unde-o fi căţeaua aia.
Auzi ce poţi din lumina de
ieri povestită, interiorizarea nevăzutului în compensaţia laţului îngroşat cu
pielea. Pe acasă şi noaptea asta. Joseph, mai mult decât Harold. Hai, bă, să
mâncăm piftie, c-a fost porcu' labagiu. Fruntea prefăcută fundă. Nu se mai fac
bancuri politice, se înfiază suferinzi. Student, îi furase actuala nevastă.
Nerăbdarea în cruciş, plânsul tău acoperiş. Nu scrie oricine în versuri. Grade
de comparaţie în parantezele paraliziei. Urâţenie, fluierături ireneice. Cărţi
vom juca, aşa l-am cunoscut pe bărbatu-tău.
Te-a apucat tusea. Palmele
pline de albii plânse. Munţi buni, mirarea dragostei vorbite. În scenariu se
găsesc toţi mângâiaţii de milă. Să vedem ce visa. Era curvă din 16 fraţi. Ne
face de urât, face farmece. Copilul ei, copilul meu, noi pe cuptor, ea pe jos.
A căsătorit-o cu argatul. Stai puţin, a
murit. Nu cred în nimic, poate-n cine-mi dă o viaţă mai bună.
Rat şi Anna există, la
etajul şapte, ori opt. Fetele trase-n alcoolul pomenii. Mălin vrea să-l
citească pe Noica. Păpuşica parcă-l compensa pentru împărătese. Văzusem
varianta. Am luat-o în 133, am citit-o, ajunsesem la capăt, nu mai coboram, am
urcat în troleibuz, erau locuri, mi-am încheiat lectura acolo. Acasă, am
început lectura în trei, vreo două pagini, încă trei vizitatori, ţigări,
vinars, cafea, după cârnaţi dezvăţaţi, am reluat lectura, sfârşind-o, până la
doctoriţă, ar trebui să dau telefoane, are spectacol, zice nevastă-sa, plus „în
van” (ce facem noi aici e ilegal, îmi spusese tipograful din Jawahar Nagar, dar
bătrânul afgan?)
De ce mă întrebi pe mine
dacă Beckett e sănătos? Zăpadă între Deva şi Baia, oarecare linişte. Tot caut
actorul, de vorbitori nu mă plâng, copilul mort va reînvia, mă mir că n-a
plâns. Medeea, la geriatrie. Psihiatrul sacrifică regina şi păstrează numai
nebunii, „culmea minunii”. Ţi-am scris pe bilet (Caroline o fi? Sigur, Joyce,
by chance, by choice). Papagalul ţipă de ne trece Dunărea, ah, ingineri în
concert. Ar fi de telefonat, just now, teatrificarea copilului de patru ani.
S-a pierdut cuţitul de
zarzavat din India, ce bun era, zici, ce ai darling (papagalului). Pişa-m-aş pe
apa lor caldă, că şi pişatul e mai cald. Mergea cu trenul să prezideze congrese
de aviaţie. Păcat de romanul lui Rat. Pe Anna o operează. Zadarnică promisiune
de stativ. Teama de text. N-ai cu cine vorbi. A început şcoala. Blacky, i-ai
aruncat, l-am botezat Gypsy, Salem, Whiskey, George, Shiva, Krishna, Vishnu,
Blackie, Pâinişoară, Scotch, Spot, Birshi, Namaste, Iliuţă, Vix, Azorică,
Negrilă, Miuţă. Din astea le vreai decât pe-alea străine, aşa că... Ia vino tu,
Jack, în pat, peste minge, vezi-i fălcile şi pe părinţi.
Rat o spală pe spate, în
cadă, pe Ana, şi, zice ea, nimic. E adevărat, nu-şi mai zice Dana, a lăsat
rochiţele. Îmi trebuie, zici, să-l cunosc mai bine şi pe el. Începe tot cu ea,
de când s-a declanşat cancerul. Scrie ceva pentru lectura ei în spital, cât să
uite sânul de acum. A strâns o mie de lei, pentru a avea la externare.
Anna & Rat
Ea îşi închipuia că, de la
radiaţii, se va potoli şi, în cadă, o apucase. Nu era primul făcându-se de
ruşine fără faptă. Abia îşi nuanţează povestirea. De mult îi săriseră cerceii.
Ratanna răneşte râtani. Se împăcară după trei ani, prozodia strigoilor
cavalcada curmându-şi. Stop-cadru. Adaugi cum o mai duce papagalul.
Anarta ascultase ca alta
discuţia vânătorească. Prin geam, un laţ. Uite-l pe Efti. Şi Thomas intrase.
Razi tot dup-aia, îi aruncase Rat. Mă doare mâna. Stau eu deasupra şi mai apoi
tot eu conduc. Sfârşit coniacul albanez, temperatura în scădere, varza rece.
N-ajunge vinul, ai răspuns, cu moneda pe masă. Îi voi duce doina de spin, când
s-o potoli vântul, literatură, nu altceva.
De cincisprezece ani n-a mai fost aşa frig în Delhi, şi ea are
treisprezece. Ea îi cântă lui du-te-n brânză el îi cântă ei viaţa te-a făcut
dură. De-ncepe muzica arabă, deodată, plăcându-ţi apoi urdu. Adio sud, peste
deşertul îngheţat nu-ţi mai place iarna. Fete nubile şi să nu-i dea un telefon.
Vederile, una la operă, o fantomă atribuită zăpezii.
Austrul anilor şi iarna
asta cu înmărmuriri ningând. Sânul tău avea un frate. Neînţeleasă shakti, din
cărţi, în cros alergând nelibertatea. Se vrea numai Thomas şi abia din umeri ar
da la Rat. Acum nici Rat nu mai are timp decât de Anna, o tantră de la sine.
Până nici tu n-ai fi secerat bhang-ul din grădină. Pastorul nu-şi clipeşte
vechea congestie cerebrală.
Anna, radiaţii, la ţară,
fire-ai a Nepri. Îmi pare rău de Rat rozând sânul Annei spre a o salva. Câte
annas o banană? Aşa că amândouă locuiţele ni se goliră de interlocutori. O,
istoria caselor mici, doctorale, aurind jocuri, tropic de vine cu şopârle şi
persecuţii malarice. Cum de nu facem puţină gramatică, duminica asta? Apatice
tristeţi, însăilate pe accidente inobservabile. Câte-o bibliotecă în dragoste
cu numerele naturale.
Anna rar se desprinse
închipuitelor aventuri. Rat, alungat de propriile năbădăi, îşi urăşte părinţii
pentru a iubi-o pe Anna. Îţi mai aduci aminte, Anna, când Rat la tramvai te
conduse, ardeau becuri şi totuşi ochii îţi străluceau, nopţile. N-o fi fost
indonezianul primul. Despărţire cu albatroşi în palmă. De câte ori n-am fost
beată, te lăudai. Ai roşit de pudoarea
dintre vorbele fără perdea – altele tăceau şi făceau. Brăzdeze-se în viscol
venustatea.
Tramvaiul
venea repede. Toamnele ne vindecau turbarea de primăvară. Mircea schimbat cu
Ştefan, Podul Înalt la 10 ianuarie. Oi negre de jegoase. Ceşti cu loc, rut în
faianţă. Shakti nu te-ai fi dezis de pictor. Văzute porţelanuri nicicând băute,
de vânzare. Kremlinul îţi păruse scund, Rajiv probabil prea frumos, să fi auzit
deodată pe Fidelio. Neînchinaţii zilelor şi zorii din trei scăldau doi în
culcuş.
Viermii frumuseţii
Nu reuşesc s-o fac vulgară.
I-a lăsat un bilet că vrea să-şi refacă viaţa. Se umple seara de jignirea
animalului. Mi-a trecut frica. Retragi ziarul de-l foloseşte câinele. Ritmul de
kathak mă vizitează. Nu te mai iau în braţe, m-am spălat pe mâini. Mâine mă
înfiinţez cupolei. Chiar n-aş mai pleca de la tine. Aţi observat vrăbiile. Îşi
începuse audienţa. Spuneţi. Ocna luminilor crapă depozitul în capul râtanului.
Văd un plural. Când nu vom mai citi, roaderea ne-o rotunji. Prin oraş,
înflorească nebunia. La aniversare, Anna se plimba cu spatele gol.
Au subiecte, cărţi
frumoase. Am deschis dosarul de evacuare. Cel mai popular din Iaşi. Rapiditate,
în funcţie de cum pistonează. Nu mă culc cu fraţi, cu nimeni. O să fie căldură.
Doza de decaris a doua a borât-o. Ce haios e tipul. Făcusem şi eu un palton pe
comandă când am terminat facultatea. Fiecare soră suferă că nu e doctoriţă.
Le-au luat locul, greoaie şi cocoşate. Nici măcar un cap în burtă nu-ţi voi da.
Copii smulgându-şi din anusuri limbricii.
În cincizeci şi nouă,
focuri de artificii, parcă era Diwali. Te-ai uitat la ultimul etaj, privind
spre Piaţa Unirii. Ne filtrăm trecutul şi lipsa prin Chhatra, din ce în ce,
viaţa interioară din Fowles, acţiunea finanţă din Robbins, pata Freud pe ape
romantice, normele complexului polisportiv, botniţe, catacombe. Închis romanul
Rat şi Anna. Zgribulind lipsa, se iubesc dacă sunt împreună, se împreună în
iubire. Nu s-au mai văzut din depozit şi de la etajul şapte. Ca şi cum sala de
operaţie exclusiviza vârcolacii. Mai uită-te, rarelor lacrimi împrejurare.
Întâi să-mi aduc onstromentele şi pe urmă citim biblia cu ingineri, alaltăieri
neconsemnată cronic.
Sensul omului în cultură,
debitat printre dinţi, fără gaz pe foc, turnând pe frig umblatul prin case după
orez, dar şi varza în tocătură, îţi vine să verşi. O să-ţi iasă o mâncare mai
rea ca foamea. Vă rog să suportaţi nişte miroase aici. După miezul nopţii, o
oră oprită lumina. Jonas şi Malko, mai
bine Rat şi Anna. Ai ocolit Humuleştii ca pe aleea naşterii judecătoare.
Mi-ai adus şi o bere Bucegi blondă pasteurizată.
Nu-mi vezi piesa nici
scrisă, nici tipărită, nici jucată. N-are a face cum şi ce, orice, numai să mai
şuvoi. Almora, trupe de o parte şi alta a graniţei. Tricotase jerseuri pentru
soldaţi. Unde-ai mai deschide gura româneşte? Astă-seară era vorba a juca
Ibsen, de noi personal. Trânta faliilor. Femeia zăcea înconjurată de bărbaţi. O
apăra vag bărbatu-său. Bătăuşul a alergat pe zăpadă. Ea l-a urmat. Celălalt s-a
întors, s-au privit. El a sărit gardul, ea, scundă, mai s-o ajute. A sărit
singură, în bravura spectatorilor veseli.
Aţi plecat la ness, dacă
s-o vinde. Sora a înghiţit coniacul înainte de a-ţi face vaccinul. Vâlcenii la
radio, retraşi în muzeu, ca noi toţi. L-au pierdut pe Radu, îl aşteaptă Bibicu
de la 11 cu cartofii. O să-l găsească. Am văzut-o pe Lili cu Andrei. Ăsta e
caietul lor şi al meu, scriu numai eu. Sigur că Radu era la Bobo, câtă bătaie o
fi mâncat. „A rose-red city half as old as time” „bătrân ca iarna”. În club ne
întâlnirăm cu nepoţii Medeei şi fiul lui Hamlet. Pe cine afectează frigul,
tiroida, pipăie-mi-o, corzi nu coarde, pipăie-mi şi celelalte glande.
Rapa Nui. Am iubit
Pacificul. Eatable rats în insulă. O buburuză pe jos, prea le laşi pe masă. De
voi culege buburuza de sub masă, mă voi linişti. Îţi fac şi plastie, o anunţase
pe Anna, anunţându-i stadiul trei. Dacă nimic nu se întâmplă după trei ani,
moare de bătrâneţe. Percuta cu ziarul chiar penisul, fără deget în anus. Ţi-aş
oferi sămânţa, dacă te-ai omorî cine ştie ce după ea. Vindecătoare buburuză,
măsură a aurului, încotro-Dumnezeu o fi apucat-o. Ginseng, Liv 52, Himalaya
Drug Co. Zăpada a ucis potecile, potecile înviază în zăpadă. Plictisul
ciopleşte statui megalitice.
Viermii frumuseţii
verticalizaseră alte păduri. Te privesc din profil, Anna, sculptură mică Rama,
rezonanţă Vishnu.Să iei notiţe când vorbesc. Mai fumează o ţigară, că vreau să
mănânc ceva. Mi-ar plăcea să plecăm împreună. Am toane, n-am timp. Urmăriţi
cocaina, a venit căpitanul de poliţie. Dispari, noroiule cu nufăr. Nu te-am mai
auzit de Anna. Tasmanizat şi Rat, lângă agendă, rattan heminwayan. Balsa
netăiată a vorbă, golănie pe gheaţă în înserare fondantă. Scenele putrede-n
oraşul părăsit. Încă o oră şi vom trece la lecţie, dresarea uciderii, călătorie
neenglezească în India, neprimiţii pământului, all devouring man. Devoratori
devoraţi fără niciun astâmpăr ciocnind cuvinte roşii ţărânii.
Zbor dublu
N-aş putea săruta un bărbat care fumează.
Toţi marii artişti au fumat, Eminescu, Brâncuşi.
Aveţi ceva comun.
Am avut şi malarie, în India, altă asemănare cu Eminescu.
Mă cheamă Berta.
Sunteţi de-a noastră. Semănaţi cu Alice Taylor. La viitorul răspuns vă
scriu un vers de mine.
Întotdeauna îmi spun oamenii că semăn cu cineva. Înseamnă că însumez
trăsături de la mai multe persoane sau, mai bine-zis, am o faţă comună.
Semănaţi şi cu dumneavoastră, pe undeva, unde să vă recunoaşteţi secret.
Atât de albă pasăre că nu m-a mai umbrit.
Crai.
N-am bani, n-am timp, n-am partea. Tovissi se traduce?
După masă, dar nu este sigur, pentru că are lecţii de sinteză înainte de
examen la ASE.
Îmi place sportul învârtirii paginii în degetele muzicii dv. Traducere.
Jyoti-lumină. Staţi în faţă cu un ascet râzăreţ şi după-amiaza există. Plus că
piesa asta o vom rupe.
Aveţi frică de menţinerea doculmentelor? Nu avem nimic rău în această
piesă. Dar m-am întrebat, să rupem, să ardem, sau să aruncăm la coş de gunoi
această discuţie istorică astfel: prin scris. (Sublinierea ei. Schimbul,
mai ales din parte-i, era însoţit de gesturi frământate, cu jenă faţă de
partenerul din stânga. Îmi vine-n minte, Ruth to me: I didn't know Romanians
are so flamboyant and romantic).
Înseamnă ceva Tovassi?
E o localitate, Teiuş.
Condamnat la Ahimsa
Gita,
Shelley, Goethe, Huxley, Kalidasa. Isabel. Lumina ce se stinge. Rishikesh,
Shivananda. Serviciul militar. Akaranga, Kalpa. Pagusan. Nimic nu e ferit de
gura morţii. Akela. Gandhi ante mortem. Traduttore di Maitreyi in sua casa,
poliţia – şi în casa lui Sergiu, cărţile lui Eliade. Gandhi şi mişcarea
naţionalistă indiană, “The Fighting Angel”, “Nuntă în cer”. Borges, Joyce,
Eliade fără Hamsun. Toladot. Nu există probă că ar fi acceptat vreodată
violenţa. Amnezie fără Dushyanta, androgin fără ardhanarishwara.. Saudade da
origem.
Le
message du Gandhi au monde est celui de l'Ahimsa. Ahimsa is the greatest
dharma. Prima floare care is se oferă acestuia este AHIMSA, în sens propriu ea
înseamnă non-violenţă. Mioriţa, the most widespread Romanian myth, has been
found to practice a doctrine resembling ahimsa
- non-violence. Abhaya mudra – Buddha, Gandhi.
Fulgi
fractali, vederi de respiraţie, respirare de năluci.. Câte prăpăstii-ghilotine
pe tinereţile cupolei. III romane (Fals roman american, Roboam, La Eliade).
Ăi zece din India. Nu s-o fi putând fără. Ca
viaţa sau moartea. Avatar sănătos. Au pus gabja pe el. Nu-mi vine să frazez. Nu
s-a mai întors în India.
Cenuşa.
Ne şi înzăpezim. E cu capul. Şi mie. Citeai din Crumey, ultima licornă, Orwell,
Voltaire. Dansând arşicele.
S-a
fleşcăit şi securitatea, tot vopseşte legionari şi sinagogi de vitrină.
Kissinger mătură Atheneul. Iar Roboam, Florine. O singură naţiune Kiss.
Caut
poarta nouă. Cam la vârsta asta a venit nea Romică la noi în Delhi. Ultima
cină, otravă, nu numai. Patriot la antipot. Marta nemoarta. Am tone de delir în
spate, toată bătăioşenia incoerenţei.
Apă
voi bea la Viena. Ne instruiesc duşmanii jubilaţia. O mierlim. Am vrea. Chinul
se călătoreşte. Doar vorbisem. Ne putem înţelege cu bucurie.
Dhaba
tibetană, no more, samose la biblio, şi ne-or şi lăsa, de-un praf jain. În Rajsamand
ca altcând în Roccapalumba. În mina de cupru ghidat ca Zahei. Mă mai indianizez
două săptămâni. Tinerii sunt
crescuţi invers, Olivia. Dreapta-n gips. Ochelari de Marta. No matar.
Pansamente de ramolismente. Când vrusesei abstinenţă. Bube Iov. Orbi de biblie.
De-ai ei pisaţi scorţişoară, scorţoşenie. În gips ne stă puterea. Brand brad.
Comunicaţi
la Roma, ghişeu, vişeu. Semeni cu Alyssa. Vrei compas de lung nas. Voi, mame
creştine, tu, Leela, lui Ganesh, per Shiv ji, Shama o să-şi vadă pe asasinatul
tată prietenie şi vecin în bătrâneţea mea comparabilă morţii lui. Poate ar
trebui să merg la dinner, de bogdaproste, şi când trăia m-a invitat, aveam
ameninţare iraniană, şi după moarte ne-au dus Shama şi Leela la Oberoi. Litere depopulându-se kissingerian. Ţi-am
pupat obrajii concavi, nu mai slăbi. Vergura curată o consolează colind. Sosiră
careva zăpezi. Ustură-mă tu pe nări că m-auzi. Îmi vâjâie înzăpezita ţeastă de
castă.
Don
Jose – Tugearu, dansul este respiraţia mea. Să parcurgi spaţiul în toate
direcţiile. Aripa ninsă. Păstraţi-vă calmul. Degivrare din elephant cu
puşcociul. Te cerţi cu ţigara-n gură bălăngănindu-ţi clapele.
Toate
neamurile devin cajuni. În verde prin zăpada avionului. M-am suit în
turbulenţă. Pete de ruptură peste curătură. Ceai pe vătrai.
Zăpeziţi-însoriţi-înnegriţi. Salazaret.
Toată
viaţa îţi fuseseră moarte. Ascunde poezia dint-una şi versul din toate,
Domniţa. Mormânt la mormânt. Pe sub maeştri condamnaţi la nu se ştie ce
decimare.
Ţi-a
rămas în os zăpada. Aceeaşi Orăştie a lui Decebal şi a popii Moţa. Poate
Dunărea. Polo Planet. Caviar Astalos. Gautam Diamonds and Gold. Crima la
secundă.
Auzi,
bădie, când te-ai dus la CC, al dracului de nu te gândeai la căpitan? Ici apei
piatră cerc de pureci, scrisuri din muzici masone.
Pe
cadavrul dorului, zburătorul cât de al depărtărilor pe larg pranayam, lasă, dus
la jain. Epitrop sub troposferă. Tocit cuvintelor antisintactice.
Arghezi sau
viața
Nu a fost bine din partea lui să facă această faptă de a lua viaţa unui
băiat. Asasinul de la Arghezi. Vrem să
nu mai moară tineri ca Andrei. N-am vrut să-l omor, doar să-l sperii. Şi de
eşti creştin, e greu să găseşti un grăunte de milă. Dumnezeu a avut nevoie de
un înger. Un ţigan e bun ca berea, rece şi pe masă. Un ţigan din Dăbuleşti a
murit înecat după ce se aruncase în râu să salveze un copil de român. Când mi-a
spus să vină cu părinţii, mi-am dat seama că e ceva rău. Bătaia e una,
cuţităreala e altceva. Statul asigură infractorilor condiţii mai bune decât
oamenilor cinstiţi. De ce să nu-l spânzuri şi să scapi lumea de o fiară
turbată? Am mai multe vieţi decât o pisică. Îmbrăcat în geacă plină de sânge pe
Facebook. Ei, asta e, l-am omorât. Iau zece ani pentru un prost. Andrei a fost
înjunghiat de două ori în inimă. Sigur nu a fost cu intenţie. Nu trebuia să
scoată cuţitul, dar Andrei a sărit primul la bătaie. Când a încercat să se
sinucidă, trebuia să îi reuşească, dumnezeu să mă ierte că spun asta, dar mai
bine să se ducă draq el decât un băiat nevinovat precum Andrei. Suntem golani,
ori nu mai suntem. Din cauza la protv, că ei au difuzat cu ciorcălanu ăla
analfabet şi l-au mai adus la
televiziuni jegu ăsta infect de ţigan borât, la ulei pentru maşini cu voi, la
tocat, ciorilor borâte jegoase şi mai ales ţăranu ăsta cocălar, să vezi ce omor
îşi ia fracsu în şcoală. Vai de pielea lui ce îl aşteaptă (don Alex). Are note
bune, însă trebuie să îl mutăm la altă
şcoală pentru a nu fi oaia neagră a liceului (dir. Lucian Săndoi). Andrei,
ucis, 17. Teona, sora lui, 18. Romel, ucigaş, 19. Corect e să se aplice legea
Talionului. Criminalul nu mai era copil ca să aibă idoli. L-ai promovat atâta
pe pârnăistul ăsta de târgu ocna (viz. Mihai Morar). Trebuie să nu ai educaţie.
Pedeapsa cu moartea e mult prea puţin. Să steie în mama lui la puşcărie sau la
retarzi. Nici şcoala, societatea, ori educaţia de acasă. Oare unde este mult
căutatul rol educativ al televiziunilor? Filme fără crime nu mai există, toate
paraşutele şi-au făcut culcuş, nu se ştie cu ajutorul cui, în tv, sau se ştie?
Ne-aţi distrus tinerii în 20 de ani. Vânduţilor, măcar nu mai faceţi pe lupii
moralişti (M. Badea, M. Morar, Capatos etc.). Şcoala, bat-o vina, mai
promovaţi-l mult pe perversul din Târgu-Ocna să mai înveţe tinerii ceva, să
aibă un ideal/model demn de urmat. Criminalul de 19 ani, un copil fără cap.
Subspecii. Voi îi faceţi vedete. Nulitatea asta absolută am văzut-o cu o zi
înainte de crimă invitat la tâmpitul ăla de Capatos şi la boul ăla handicapat
de Mihai Morar. Cine, un coate goale, un criminal din care se inspiră alţii.
Aşa fac ziariştii lor agresivi, bârfitori, calomniatori, răi, prost crescuţi.
Văd că te-ai prins de faza cu violenţa, în SUA pentru fapta asta ar fi primit
condamnarea la moarte. Dacă-l eliberează justiţia, atunci să-l omoare rudele,
prietenii, colegii, vecinii etc. Celui decedat, fiecare să-i aplice câte una-n
cap, ce-o să le facă justiţia celor 50, 100, 1000 de oameni? Ela: se poate
întâmpla oricui să omoare, accidental, nu oricine e capabil să înfigă de două
ori un cuţit în inima unui copil, se vede că tu eşti capabil, oricare dintre
noi putem fi omorâţi oricând de unul ca tine sau ca danezu. Nu a făcut nimic
din greşeală, a scos cuţitul şi a lovit în inimă. Nu a făcut nimic împotriva
propriei voinţe. A dorit să ucidă, atunci să moară. Poate dorea să urmeze
cursurile unei facultăţi. Un nemernic i-a curmat viaţa doar pentru a demonstra
cât de tare este el. Un laş şi un nenorocit. Tâmpitul ăla trebuie pus pe
scaunul electric. Sper să-l vedem pe scaun. Criminalul trebuie împuşcat de două
ori în cap. Şi, preventiv, a treia oară. Tina: totul plecă din sânul familiei.
Vorbiţi-le copiilor deschis, educaţi-i, cizelaţi-i. Întrebaţi-i ce au pe
suflet, furia sufletului dărâmă orice zid şi striveşte orice inimă anonimă.
Este un animal idiot şi el şi frate-so şi părinţii lui, poate să scape şi să
mai omoare şi alte persoane, este un animal cretin şi prost, nu a fost educat
şi aşa a ajuns. Moartea: nu aveţi imaginaţie. Dacă eram tatăl victimei, l-aş
aştepta până iese din puşcărie, îl anesteziez cu ceva tare, îi leg mâinile să
nu piardă sânge şi i le tai cu toporul, le arunc în canal şi chem salvarea, să
scape cu viaţă. Să mai omoare dacă poate. Evită întotdeauna orice conflict. Te
face unu' prost, te înjură de mamă, eventual chiar îţi dă vreo două-trei
scatoalce. Pleacă-ţi capul, dă-i dreptate şi părăseşte zona. Dacă dimpotrivă se
umflă mămăliga-n tine şi sari la bătaie, sau să iei apărarea altora, fii
pregătit pentru orice. Curajul şi muşchii te pot băga în pământ foarte rapid.
Şi ţineţi minte, capul plecat, sabia nu-l taie. Mai lăsaţi tupeul de borfaşi că
ajungeţi la Reînvierea 2. Moarte pentru moarte, eu în locul tatălui celui
decedat aş trăi doar ca să-l omor pe criminal. Oltenii îşi spală păcatele dacă
îl omoară pe individ, oricare ar fi erou, nu-l ratezi pe acest ucigaş, justiţia
poate să-l scape, voi nu trebuie. Au ajuns cocălarii să facă ce fac, un sfat
pentru tatăl victimei, prietene, un mare cuţit în inimă merită animalul ăsta,
aşa trebuie să faci, să îi scoţi inima şi să i-o arăţi cât mai este în viaţă. Unu-i
pământ, iar el e bine merci. Înjunghiat din întâmplare. Rebutul ăla social
devenit criminal e un rahat cinic. E halucinant ce se petrece pe străzi, e
halucinant ce se petrece cu mizeria asta numită presă în România. De două ori
în inimă, întâmplător. Un cocălar cu tupeu de golan. Acest criminal cu acte în
regulă trebuia să se fi născut acum 500 de ani. Regretă fapta, conflictul a
fost unul sponatan. Nu are antecedente penale. S-a gândit la o anumită
corecţie. Pe drumul de la gară la şcoală şi nu în faţa unităţii de învăţământ.
Cei doi elevi de clasa a XI-a veneau la şcoală, alături de mai mulţi colegi, ei
fiind atacaţi de un alt grup. Unul dintre tinerii aflaţi în acest grup a scos
un cuţit şi a început să lovească la întâmplare, unul dintre elevi fiind lovit
în inimă (Săndoi). Acesta a fost dus de colegii săi până în faţa liceului, unde
mai mulţi medici au încercat să-l resusciteze, însă fără succes. Elevul ucis
avea foarte bune rezultate la învăţătură, iar în urmă cu câteva zile fusese
implicat într-un proiect cu Penitenciarul de Maximă Siguranţă de la Craiova.
Celălalt elev a fost înjunghiat în spate, plagă tăiată hemitorace stâng
posteriori. Romel, exmatriculat din motive de indisciplină. La asemenea
structură legislativă trebuie să ne luăm fiecare un tanc. Andrei venea de la
cursuri, împreună cu un coleg, Cristian. Părinţii cu sora băiatului, cântăreaţa
de folk Teona. O zi în penitenciar. Mintea conduce pumnul, nu invers. Locul al
doilea în lume, din 37 de ţări, după Ungaria, în ce priveşte violenţa în
unităţile şcolare. A nenorocit statisticile. Va arde în iad alături de cei ce
l-au îndrumat astfel în viaţă. Cer pedeapsa capitală. Astfel de indivizi nu
trebuie să primească pâine şi apă. Ci să dea sânge prin ochi şi prin toţi porii
pielii lor. L-aş da pe mâinile pricepute ale familiei victimei. Dumnezeu să-l
odihnească pe băiatul ucis. Daţi legea moarte pentru moarte. Duceţi-vă acasă,
că ai voştri vă primesc şi aşa cum sunteţi. 50% din orice şcoală din Italia
sunt drogaţi. Sunt ţări cu şcoli mai agresive de 1000 de ori decât la noi, cum
e SUA. Stăm bine la educaţie faţă de alte state. La profesională e ful de
ţigani. Şi mai ereau capuri delea deale mafiei. Te miri că mulţi au râs de
moartea mamei tale. Ce s-a întâmplat aici e chiar în afara şcolii. Ce bun e
criminalul, du-te să-ţi înfigă un cuţit în inimă. Ne sunt omorâţi copiii pe
străzi ziua în amiaza mare. Oltenii sunt nişte îngâmfaţi şi aroganţi cum rar se
vede. Al draq criminal ce figură de macho porno are. Despre puştiul ucis de
către bestia aia este într-adevăr o mare tragedie mai ales pentru părinţi şi
sora lui. De nu îmi e draq frică să mai ies prin oraş nu ştiu când vine vreun
nebun mintal şi pac. Când vine vorba de morală, nu mai există diferenţă
semnificativă între olteni şi ţigani. Nu infractorii sunt vinovaţi. Oraşul
Craiova ar trebui închis prin încercuire de către forţele armate, cândva la ora
12 noaptea, după care, poliţia, jandarmeria şi forţe antitero să intre în
casele interlopilor ştiuţi şi luaţi pe sus şi băgaţi în puşcărie. Numai aşa se
mai poate face ceva cu acest oraş care a devenit mai rău de suportat decât
Palermo sau Sicilia în Italia.
Caietul albastru
Mă plăcuse maică-ta, taică-tău că nu publică teatrul fie-mii, şi aşa ni se
lăsară copiii de literatură. Nici diabetul nu-l voi duce până la capăt, dar
romanele.
Dacă avea studii superioare nu mai era împuşcat.
Dărâmi ce ridică duşmanul de un sânge. Fidelitate clădită pe trădare. Se mai întâmplă să ne trezim împuşcaţi de
vreun idiot.
A dispărut sicriul cu trupul fără deget al sfântului Nicodim, isishast,
tălmaci de cuvinte, bărbat literat, orator şi cu viaţa sfântă, conducător ce
strălucea ca un luceafăr de dimineaţă de virtuţile duhovniceşti, rugătorul
domniei mele, zugrăvit în Cozia (Nucet pe Olt).
Literatura mea e plină de tine, Irina - că tu, alcool, nu, că nu eram
robust ca Nichita sau Mazilescu, să duci, Lovinescu, d-le Dinulescu, părinţii
mi-au dat un trup excepţional şi eu mi-am bătut joc de el.
Ce literatură să mă mai aştepte, când de-o viaţă m-am împotmolit în dicteu?
Caietele mele ermetizează aparent suprarealist realităţi represive ale
supravieţuirii ghetto. Acum, c-a pus absurdul ochii pe noi. G din triunghi
înseamnă Geometrie şi nu God. Nu uita că ruşii nu vorbeşte în dodii. Mai mulţi
ucişi decât numărul recensământului. Parandărăt.
Liana trăieşte la Calvin, în Elveţia, de-l pomeneşte pe Voltaire, are o
moarte a lui Fellini, a fost bărbat în altă viaţă în Australia, de unde vin,
scoate morţi din Gange, revine după 20 de ani din Durenmatt între isihaştii
andrucoviceni pe care-i frecventase trei ani.
Medicul voia o piesă Paula şi Teodor, o dragoste, te-ai fi asteptat, să se
ataşeze, în special de Mazilu, nicio legătură, ar fi fost o treabă delicată,
pentru el nu e deosebire mare între Cehov şi Baranga, nu construcţie, nu
scriitură, bancuri răsuflate. Trebuie scrisă piesa, la urma urmei.
Caietelor nu le-oi da de fund viaţa asta. La cules de coada şoricelului.
Rat, şobolan de raft, Anna, roasă de el, amorul lor arhetipal. Poezii-morfină,
gutui-colind în geam. Diferenţa între xenofobia clasică şi reacţia diversă faţă
de imigranţi.
Recunoaştere secundă, fiind iar în situaţia de a invita. Generalul s-a
stabilit de trei ani în Ruda pe Uliţa Iepureştilor în casa lui Burtică. Fata
zice şi de un doctor. Se lansează cartea lui Kalam, tradusă de Sofineţ,
prefaţată de Baconschi.
Septembrie. Cine mişcă nu mai mişcă. Maniere, remaniere. Lustrat, spânzurat
de lustră. Naţie de subsol cu probleme la colivie. Iei o armă şi faci un gest
de disperare cu oameni inteligenţi, nu cu toate gutuile. Ultimul la coadă să
tremure din noadă. Fură şi praful de pe ficus.
Mi-a rămas caietul albastru deschis la paginile scrise de Mări, tot îi văd
caligrafia dreaptă, înaltă, ce-o fi vrând să spună peste anecdota aspiratorului
cu furtun al doctorului? Să ne gândim la ea? A murit de ziua ei şi a intrării
în Uniunea Europeană, la spitalul Sfântul Ioan. Mi-am tot făcut de lucru, de
depresie, a nu trece, a nu transcrie -
n-o fi de acord, îmi cere copyright? Să fi fost doctorul de vreo vină la
finişul ei, inevitabil? Tot îşi făcuse rost de băutură şi la reanimare. Plata-i
refuzase ţigara de pe urmă, tot sperând că s-o ridica. În anecdotă, doctorul îi
explica fetei că părul pubian îi crescuse natural, şi nu e blestemată, uite şi
lui, vai, el e şi mai blestemat, i-a crescut şi furtunul aspiratorului.
Nimfomană şi beţivă, fără tată, tot doctor. Să dau de pomană un aspirator? I-ai
dat tu ceaşca Anei, de nu-i plăcuse Nanei, ele se cam ciondăneau, de se
acceptaseră crescute, a noastră înţelegând-o în păcat pe a credincioasei. Ce
flori să-i duc Ilincăi la concert?
A nu termina niciodată o frază. Ecran gros la şorici. A scrie roman
psihologic. Pancreasul nu se vede în negura gazelor. Adevărat, fals, incert,
neutrosofie Smarandache.
Mancurt perfect. Fii mai precaut când latri în public. Curăţăm ţeava la
puşcă şi pregătim cartuşele. Prea multă ură avem în sânge. Justiţia nu este
altceva decât un cadavru în cătuşe. Cătuşe rimează cu căpuşe. Noi suntem nişte
cadavre care aşteaptă cătuşele.
Potrivit presei eleveţiene, România e plină de ţigani şi câini morţi.
Adânci mai sunt rădăcinile comunismului în România, mai rău ca la
Chişinău.
Profesoarele de engleză ies din puşcărie să restaureze nobilimea.
Aşa te-ai născut, aşa meri în lumea de apoi. Mi-a făcut plăcere să-l găsesc
în mizerie, pentru că era un reacţionar ireductibil, era Cioran.
Numai ţigani ruşi în România.
Cât de subţire e graniţa.
Pe politician îl aleg eu, hoţul mă alege pe mine.
Cea dintâi poezie într-o carte românească de şcoală, Ducere de mână către
cinstia şi direptate. Ce ţau dat dumnezeu, cu ace traeşte, De cele ce nu ai ,
cu bună voe lipseşte Fieşte care stare odihna sa are.
Rena cumpărase Jung tocmai când a primit invitaţia la laboratorul de
arhetipuri.
Grecoaica blondă
La un timp, fur o
motocicletă, să mă plimb, aş înapoia-o, atunci nu mai e plimbare, şi nu ştiu
omul, oi abandona-o, m-o blestema, o pun într-un cărucior (cum intrau
transcomurile în vapor), curând rămân gol puşcă. Ies din carieră, două-trei
trepte, zece metri, şi toţi dezbrăcaţi, însă porţiunea mă terifiază. Mi-e
obsesie muzica dată încet, că n-o aud. Am închis ferestrele, mi-era frig. Tare,
variaţiunile pe Zorba, mă liniştisem, iar încet. Grecoaica blondă vorbeşte
repede ca pe muzică, parapolierno, apohronos. În căuare de stăpâni, albesc în
Creta pe trei sferturi. N-ai pune cretă-n halbă pe spuma Afroditei, adâncă mare
sub fiinţă albă. Megalo galopul, pe cal filantropul tulbură potopul. N-am curaj
s-o întreb dacă e aromâncă. Mâzgăleli de texte cine ştie în ce limbă, pene de
ciori, de-ar citi cineva din Aristotel. Elena Metaxa zice de accent, că ştiu
toţi că iau notiţe. Dumitra se minuna că de unde să fie marea periculoasă, iar
ea înoată, nici nu găsea în franceză poate peştele sau al şaselea cuvânt pentru
zăpadă. Vasiliou, de 60 de ani, însurat la 37, cu trei copii prin şcoli, cu
studii în Scoţia, dixit, învăţător, doctorand între neînţelegerile facţiunilor
şi şefilor lui de doctorat, în căutare şi în România cam cât costă şi toate
celelalte, o să mă interesez şi-i trimit vreun prospect, iar el să-şi prezinte
tema şi tot arăta pelteaua grecească, aia o să fie, nu mai avea răbdare, la
şapte şi-a recuperat pionezele şi foile poster-ului, l-am lăsat cu ele –
văzusem pe dumnezeu desenat de copii ortodocşi (ochi-cer-natură), reformaţi
(copaci), martori ai lui Yehova (galben în jilţ, fără picioare – că aşa se simt
părinţii din cauza copiilor, pardon, copiii din cauza părinţilor care-i ţin de
rău. Marie Louis auzise de la profesorul de fizică Guga că grecii au făcut mult
bine când au fost trimişi de sultan să conducă Valahia şi Moldova. N-am avut
loc şi pentru constituţia engleză, pe care o aveam în bibliotecă în traducere
tot franceză, tres bien. În desenele lui Hilohi, litere greceşti cuvinte
româneşti, litere greceşti cuvinte greceşti, litere difuze sensuri difuze.
Rigas, cu studenţii, a comandat poză afişului românesc. Grecii australieni se
difuzaseră şi separat. Zisesem de constituţia engleză pentru Margaret
Sutherland. Lui Iakov Iram, domnule, e o coloană, şi constituţia şi educaţia,
una, amândouă, artificială şi tragică, dar coloană, tragică pentru
opera-coloană a lui Brâncuşi a fost doborâtă, endomage (Miala). Congresul s-a
terminat de două ore, înot în marea pe dărâmate, privind vârful muntelui
înzăpezit Idha, leagănul pruncului Zeus.
Svenska
(18.02.11, by Romanian Post, to George Anca:)
Svenska Akademiens
NobelKommitte
The
Swedish Academy gratefully acknowledges the receipt of your nomination for the
current year's Nobel Prize in Literature.
Dear Mr. Anca, I congratulate you for your nomination for
this year's Noble Prize for Literature. It is a
great honour and you fully desreve it. With all the best wishes, Jitendra Kumar
Mittal. Congratulations Sir George Anca ji. God Bless you, your
family and friends. with best regards, manohar
.
jalalabad, afghanistan.
P.S. -
Yesterday about forty people killed in jalalabad in suicide attack and today
about 30 persons died in suicide attack.
Percheziţie
N-ai
decât să te şi razi, Hegel.
S-ar putea să nu mai răspundă nimeni la dodii.
La Budapesta, actriţa mi-a spus să tac din
gură că o deranjez. (aşa, de scenometrie
fenomenologică, mai şi confundasem vorbăreţele cu cafegii). Politică de teatrem
pe legitimitate de monarh ascuns.
Depresia telepatică a dat
în bigotism. Vacile alea două sporovăiau ca proastele. Creştinii au în general
un suflet poetic. Please remove my address (Yasuko). Caroiază cinci acte,
furtul de mirese, câinele cu cercel în coadă, femeia cu pantaloni gri, nişte
personaje, colonelu' să fii sigur că-ţi iese, asta 15 pagini, 30 de scene
caroiate. Dă drumul la maşinărie. Odios să reabilitezi un torţionar. Suntem una
cu cosmosul (drogatul).
Neaflarea viezurilor m-ar
putea transporta hârzob scenometric. Personae, spătar, colonel, arian, furnici,
crabi, pantof (dictator), Mari-Reduceri. Descriem coasta vânătorii. Opening
scene. Trimfător în lupte, triumphe in battle. A treia ţară. Organizaţiile îşi
vin cu poeţii lor. Scenometria cărţilor – transe regăsite. Chiar am trăit în
dodii-tragodii. Mantre bolborosite unei detaşări conexe. Proiectul s-a şi
consumat până la fără un partener. Sau un document. Sau o răsturnare de tabu.
Cu vorbă de moarte să-i
fie aruncată cenuşa în Gange. Septicemie generalizată. Dorinţa de a fi
incinerată, iar cenuşa să-i ajungă, din România, în Gange. Să şi doneze ceva
unui ashram. Nu s-a convertit. E convinsă că apa (Ganga) purifică. Formaţiune
tumorală pe uter. Nu-s dotaţi. 43 kg. Dorinţa ei mă apasă. Nu pot să merg
acolo. Suport diligenţele, transportul cui s-ar duce, să am certitudinea că
ajunge în Gange. De opt ori în India, ultima oară pe Himalaia, în Tibet. I-a şi
cauzat. O istorie vitregă.
Lipsa deliberată de
transcendenţă. Plutoniu în jacuzzi. Duşman ce eşti. Ficţiunea banilor la
Dodia tv. Will you come to Limerick? Transrealism. Daring topics. Bohemica. Ori
insulă, ori arhipelag. Glicemia 470, peste hepatită şi leucemie (ba la ficat),
hemoragie terminală. S-o sanctifice. Părintele Pişti la telefon. Te-ai
împotmolit la Paris. Macete. Cu creieru'.
Un angajat nou. Să
ne dezgustăm de oameni atât de eleganţi. Compania de teatru n-o fi existând.
Miranda – Popescu.
Certificatele verzi. Daţi
drumu' la dosarele de care nu vreţi să vă atingeţi. Un angajat nou. Să ne dezgustăm de
oameni atât de eleganţi. Compania de teatru n-o fi existând. Miranda – Popescu.
Nici voce, nici dicţie. Nu ştie să frazeze.
Şiva era un om punctual.
Eşti de acord că Şiva e India?
Scenometria Thakur, grea la citit, ca tot ce scriu eu, antioral,
bolborosit dodonic. Vremea Indiei pentru fiul lui Aristotel. Cenuşa o ajunge în
Gange. Puşi se eliberează de călătorii scriindu-le. O naţie instabilă.
Miron Costin cu barbă,
mustaţă şi plete, sculptat de Wladimir C. Hegel, profesorul lui Brâncuşi.
Heraclit, Anaxagoras. Principiul contradicţiei, termenul exclus. Zona Hegel din
Sibiu. În sine - pentru sine - în sine şi pentru sine – teză-sinteză-antiteză.
Heliade, Camil, Monica. Noica-Hegel: întâmplările sunt idei, sau mai de grabă
ideile sunt întâmplări. Rugaţi-vă pentru sufletul fratelui Karl. „Obiectivul Villon”. Labeş (sic).
Nevoie de infrastructură. A sosit momentul să-mpărţim cimentul.
Să te ferești
Profesoara nouă înghiţise copilul, au purtat-o şi pe străzi. Până l-am
găsit din întâmplare pe Nejan, uite-o, am surprins-o, hai la poliţie. Ne-am
învârtit şi pe la apartamentele lor, le vedeam vorbind. Nejan a şi rămas
printr-un loc, după o maşină. Iar am peregrinat. Într-un timp, o vârâsem într-o
cutie de chibrituri de bucătărie, gemuse o vreme, apoi parcă adormise. Mă
temeam că se şi sufocase. N-aveam nici timp, nici curaj să verific, era şi pe
lung, ca un corn.
Nu mi-era foame. Mai
făcusem cercuri. Înapoi la invitate cu poliţie, singur puteau să nu mă creadă
c-am văzut-o. Amicul lui Nejan chiar mi-ar fi zis s-o las moartă. Cu el ne-am
mai fi explicat. Mă încurcasem şi între maşini care vruseseră să mi-o răpească.
Am intrat singur. Am auzit-o chiţcăind. Slavă Domnului, trăia. Care i-o fi fost
crima, care-oi fi fost eu. Se liniştise şi de frică şi de compresare. Siluetele
de euro rămăseseră în cartierele centrale, migraţii simbolice din coclaurii
vestului în miezuri de capitale din est: periferii de departe pe buricul
târgului.
Fiecare-şi are
canibalismul lui, de mic până târziu, postum, strigoi. Ciorbă, friptură. Cea
mai dulce. Întreabă lumea de ce e. Cei întorşi fără veste din război erau duşi
într-un beci şi li se înfingea un par pe
gură până în stomac. Astfel, o sfială la intrarea în restaurante. Plus
scumpetea şi caducitatea foamei. Revin moşierii şi vă înghit. Ce nu se mănâncă
în post. O bomboană de om. Sweatheart e altă mâncare de peşte. L-am gustat pe
Vetala, după Dracula. Conserve umane în gheţuri şi oceane. Pământul te mănâncă
cu viermii lui Cozmâncă.
Frumuseţea celor mâncaţi, a creierilor de
copil baudelairieni, a predispuşilor la devorare întrucât purifică purgativ
supravieţuitorii, îi întreţine. Ori autorenaşte frumuseţea aceea. Mitologia
cărnii dulci de om prin basme, cu eros şi argot ţigan – mânca-te-aş,
mânca-ţi-aş, mânca-mi-ai. Parabola familiei cu 22 de membri by Milarepa,
potrivire de număr cu familia mâncătoare a canibalismului dictatorial.
Vegetarienii se feresc de orice carne, evitând-o pe cea de om. Cenuşa de om
pusă în mâncare înnebuneşte pe cel ce o consumă. Întors din Bihar, profesorul
Kashyap îmi spunea că, după lăsarea întunericului, nu e bine să umbli pe stradă
prin oraşele acelui stat, deoarece poţi fi prins şi mâncat. Dacă-l jenează,
pentru ţara lui, asemenea fenomene? Deloc, trebuie decât să te fereşti.
Mache
(Mache) Toarasi, pai nu vedeti ca astia nen vatza sa facem ca
iei ! Pai da, ca noi ie la ordinu lor ! Cine
ia adus pa malagambisti la putere, nu americanii ? Siacum nen vatza sa fim
cuminti, casa nu sa sparie aia de la FMiu si sa nu le mai dea bani la
malagambisti !
Toarasi, americanii astia nea
pacalit de doo ori, odatan 44 si odatan 89 !
Daca vreti sa ne mai pacaleasca, odata , naveti decat, da sa stiti ca chinejii
nu nea pacalit niciodata Iei ie singurii care ne mai puate scuate dinca catun
care nea bagat malagambistii ! Sa stiti ! Ca daca vine 2 milioane da chineji la
noi, ca sa copenseze peia dea plecat in Spania si Italia, pai noi in doi ani ne
revenimim ! Sa vedeti dumneavoastra de no fi asa! Traiasca poporu chinez frate
cu poporu roman !Asa sa nea jute Hu Jintao ! Semneaza: Mache Psderie Abasador
Estraordinar si Plindapotential al Republicii Populare Chineze la ziare.com
Toarasi, sane fie rusine, finca ungurii sa
strans 100000 da unguri ! Si noi nu ien stare nici sa ne strangem, ca sa nu mai
spun ca si aia care sa strans, sa luat la bataie n3iei ! Pai iaz vazut voi peia
la unguri ca sa batut intre iei ? Nu ! Pai sia tunci, ce vreti sa spuneti can
Bucuresti nu ie unguri ? Ba sa stiti ca ie ! Da aia isi vede da treaba lor, ca
nu cred i,o cai plateste aia de la Budapesta casa fie cuminti ! Asa ca cel mai
bine ie tot cu chinejii ! ii punem sa aduca pestisoru ala da aur care
indeplineste 3 dorinte, face zidu sil umple cu apa ! Si cu asta, am scapat da
tuate grijile ! Sa traiti !Asa sa nea jute Hu Jintao !
Simache
Mă
plec respectului pentru trimiţătorul bucuriei, dăruitor şi părintesc.
O ceramică de Rouen, mi-a dat-o mie. N-a furat-o nimeni,
e un ciob. Cobiliţar în bronz, factura Hegel. Dodia, a patra dimensiune, din
Tracia a venit. Dodona, Eleusis, Pithia. Iniţiere. Foşnetul frunzelor. Toată
opera lui Joyce este o transpunere a inspiraţiilor lui Brâncuşi pe care le-a
produs prin forme. Nu trebuie să ne grăbim să le pierdem, să doborâm mitul
filologic că ar fi aiurare.
Pe bani să nu ne certăm. Să nu ne mâncăm pe femei. Toate
neprieteniile pleacă de la bani şi de la femei. Bani mei sunt ai tăi, ai tăi
sunt ai mei. Familiei mele îi era ruşine cu mine – du-te unde vrei, să n-ajungi
în puşcărie, să nu ne faci numele de râs.
Suntem fiii procesului lui Brâncuşi. Datul la cap hidrei.
Forma vieţii întâi a fost vgetativă, toţi am fost pomi, conştiinţă geologică.
Am devenit oameni când inteligenţa a luat locul instinctului. Mi-a trăznit în
cap piramida, coloana. Suntem în mâna funcţionarilor. Am descoperit a treia
versiune a acuarelei Constituţia, de Costache Petrescu, faptele nu se petrec la
Bucureşti, ci la Craiova, peisajul urban coincide cu cel al lui Theodor Amann.
M-am dus la foaia mea de varză. Vă dau un text, a doua
versiune. Aristarhi, milogi ca mine. Am identificat cine sunt revoluţionarii,
în vârf cu stegarul Barbu Iscovescu. Că stegarul e un evreu. Să mă facă escroc.
Au stricat clişeul. Nu e lucru curat. Să ne-o arate. Toată oficialitatea s-a
uitat strâmb la mine. Trebuie eliminat. Mă arătau cu degetul. Mai daţi-vă
dracu'. M-am dus în căutarea ei. Asta vine de la unul Simache.
M-am dus la Ploieşti. Aflu că a murit de şase luni.
Fotografia mea e doar o reproducere, unde e originalul: la el la ţară. Două
babe. Unde-s hârtiile lui Simache? Tovarăşe, le-a luat partidul. Nu mai avem
jurnale. Să întrebăm la transpoarte. Toate-s la muzeul de istorie. Da' hârtiile
lui Simache? Vine o babă lângă mine, dumneata ai fost cine ai fost. Mă cunoştea
după barbă. Ai avut mult pământ. Cât să mă îngrijesc, 300, n-am fost bestie
moşierească. Sunt femeie de serviciu aici, ce cauţi? Nişte hârtii. Ce hârtii, 17
ani l-am servit şi-i făceam şi câte-o cafea. O ştiu, era pusă pe dulap.
Comitetul revoluţionar, preşedinte Ioan Maiorescu. Stegar, Levaditti.
Ţambalagiu cu fes, doi copii (ce nu-s în celelalte versiuni).
Cine a comandat acuarela: Neofit al Munteniei (a făcut
parte din guvernul provizoriu). Costache Petrescu este arestat pentru arderea
Regulamentului organic. Craiovenii au organizat parodia unei îngropăciuni, un
clăcaş simbolic, pe carul de boi şase bocitoare, a murit bietul organ, nu
lăcrămau, scuipau pe el, precedat de Comitet, pornit spre Târgul de afară,
lumea râzând, hohot unanim şi urban. Spânzurătoarea. Toată ţărănimea venea. Un
popă cu jumate de barbă şi tuns ca popii de azi, sac în loc de patrafir şi doi
ciocli care săpau la repezeală o groapă. Au pus lădiţa jos, catran, feştilă. A
ars Regulamentul Organic. Toată lumea voioasă. Când a fost Craiova ocupată, au
fost arestaţi mulţi popi şi toate căpeteniile au fugit în Franţa, fraţii
Romaneşti, Ion Maiorescu. Au rămas Levaditti şi Costache Petrescu, duşi la
Bucureşti. 9 luni a zăcut în închisoare. Alţii, deportaţi la Brusa, au murit.
Dao
Dodie nu este delir. Mai de grabă înseamnă a vorbi în gol, în zăpăceala
golului (dorului?). Brahma-logos, Vishnu-cuvânt, Shiva-dodie. Fizic-astral-strigoi. Iarăşi gol, cercuri,
ape. Unde aţi rămas, morţii mei? Respiraţie reîncepută în avatar. Drumul
continuu de alaltăieri, odihna morţii de ieri, înflorirea de azi. Lucifer în
yoga.
Fiinţa este şi nu este, n-a fost şi este, nu este şi va
fi. Rămân în locul de unde nu pot pleca. Vană deplasare, plin lin, umor.
Bananier în meditaţie, frunze întinse, mai întinse. Generează înăuntrul fiinţei
neantul formei sale de răsărire fără rădăcină şi înflorire fără tulpină. Fiinţa
zeului întru zeiţă face semn.
Ea este aici, respiră lumină, este lumină, are lumina în
faţă, aproape, un soare. Lumină aproape, aici, în sine şi pretutindeni, mai
departe decât a mers vreodată, până într-a doua lumină, alta. Din nou. Respiră
lumină, este lumină, împrejur la nesfârşit lumină, totul e lumină. Ea este
deodată întunecoasă. Totul în jur lumină. Respiră. Se vede în padma, întuneric.
Totul întuneric în jur, se luminează. Respiră.
Respiri (ca ieri) lumină (respiri ieri), ai în faţă
soarele, eşti în lotus, eşti lumină dinaintea altei lumini. Este întuneric în
juru-ţi cât lumina tuturor sorilor şi cât altă lumină. Respiră, eşti
înconjurată de o lumină mare, eşti
respiraţia tuturor copiilor. Sunt în lumină, respir, lotus, lunec, apă, aer,
padma, respir, rod, mă ridic, lunec. Lumină. Ochi drept. Ochi stâng. Ooomm.
E cald. Mi-e sete. Merg către apa ţâşnind. N-o găsesc.
Privesc iar într-acolo. Îmi torn fiinţa privirii, cad în fântână, se rup
izvoarele, mă scufund până în fundul pământului. Sorbirea în adâncul absolut
lansase aripi părăsite în crânguri, cu care nici pasăre nici înger nu zburară.
Pe cer se zărea un munte, când alb, când albastru. Miri străluciră. Nuntă să fi
fost? Mama ar şti să reînvie toate nunţile, numai pe a ei nu.
Străinul nu te înţelege, te face să te simţi străin. Te
priveşte de sus, te tentează gândirea lui. Încetezi dedublarea într-o decadenţă
schimbată pe contemplarea mirilor din izvoare. Pierderea mi-o măsor în cântec
de temelie irosită, funia clopotului, pielea morţilor, flăcările comorilor.
Naiba o fi violând mormintele să se nască oameni nebuni.
Recită tirada, rogu-te, cum ţi-am rostit-o eu, uşor
curgător; ci dacă o răcneşti, aşa cum fac mulţi dintre actorii ăştia, mai bine
îl pun pe crainicul oraşului să-mi recite versurile... Nu fi nici prea moale,
ci lasă-te călăuzit de bunul simţ pe care-l ai: potriveşte-ţi gestul după
cuvânt, cuvântul după gest... Iar cei ce fac pe paiaţele, să nu spună un cuvânt
mai mult peste ce este scris; căci sunt unii care se apucă să râdă, ca să facă
o liotă de spectatori nerozi să râdă şi ei, deşi tocmai atunci se joacă o scenă
importantă la care lumea ar trebui să ia aminte: asta-i o ticăloşie şi
dovedeşte o ambiţie vrednică de milă la neisprăvitul care se dedă ei...
Marcus
Marcus il Buono, dieci
crimini sulla pagina. Mandalo a noi, ufficio fondo corte, condotto di uno
piccolo vecchio senza una mano e zoppo. Quella donna mi sentiva tutto che
dicevo, adesso e morta. Anche la morte del polziotto non e la mia opera. Ucido
altre bestie, piu familiari, stranni, stranieri.
Mi dispiace il morto.
L'oddio piu che vivo. Cerco appena una penna. Non la trovo. Vedo la stessa casa
con granda, sinuosa corte. Nuove forme di halucinazioni. Cerco la mia stessa
morte, nel uno monde senza cadaveri reali. La mia ragione di nonessere. Parlo
con te, morto.
Vedo il diavolo, lo
capisco. Uomini senza diavolo, morite, mi dica. Amico mio, non credi che c'e
tragico il tuo destino, anche se ti lo
dico io? Sono il tuo diavolo nuovo, Marco il Buono, si, buono per l'inferno.
Le forme sono morte. Adio
alle arte. Non le cerca. Hai rasso la verita del mistero suprastorico. Omicidio
per amore c'e piu forte che il suicido. Eccolo cosi interdetto a me, ancora,
sempre.
Perche desideravi parlare
delle torture riservate a te? Credi che la sapevo? Hai uciso tutte le sfumature
della gelosia. Oggi ho uciso uno piu socratico di te. Mi e piaciuta la sua
sagezza quando ti liquido. Vorrei negare anche il pessimismo onesto degli morti
per la patria.
Il mio crimine c'e tua
felicita. Ciao, turco.
Ce scriitor
Ce scriitor nu ştii cum arată? Kafka. Seamănă cu mine, dar eu nu sunt
evreu. Valery a tăcut douăzeci de ani, rezolva zilnic probleme de matematică.
Era tot numai îmbătrânire, cute de om sărac, nu riduri. Stă cu mâna la tâmplă
şi numai un mic inel îi dă magie.
Mai toţi scriitorii sunt
graşi şi bătrâni. Rareori câte unul slab. Groaznic lucru e o fotografie de om.
Mulţi au mutre de evrei, numai evreii adevăraţi nu. Tristan Tzara cum era? Nu
l-ai văzut? Şi azi a apărut în Lettres francaises, era un portret al lui, ochi
ninşi aşa, fără violenţă, rafinat, ce să-i faci.
Malraux? Oho, a fost
ministru. Mi se pare că se pieptăna cu cărare. Avea păr sănătos. Era tot slab.
Îmi place că tu nimereşti numai scriitori care nu sunt graşi. La Stratford e un
bust comic al lui Shakespeare, chelios, rotofei, cu cioc. Interesant e un
portret în alb al lui Byron şi mai ales portretele imaginare ale lui
Lautreamont.
Pe urmă, un portret al lui
Rimbaud, zăcând. Ştii că a trăit cu Verlaine. Nu ştiu. Sunt şi împreună
fotografiaţi, dar nu se vede viciul. Mai ales la Rimbaud nu se vede. Whitman
sau Ceaikovski i-am văzut într-o carte nemţească alături de concubinii lor şi
nu era acelaşi lucru. Verlaine semăna cu Socrate, Rimbaud nu semăna cu nimeni.
Îl ştii pe Quasimodo? Îl
ştiu. Are o mustaţă fantasmagorică. A, Strindbeg, domnule. Îl cunoşti pe Ibsen,
cu faţa pletoasă şi sticla ochelarilor plutind peste ochi. Da, da. Ei, Ibsen ca
icebergul, nu? Strindberg are doar transparenţa gheţarilor, luminos şi misogin.
Să-mi amintesc ce-am
vorbit cu Ioan Alexandru, pe urmă scriu Prinţul Zerbino, deşi e 1 noaptea şi
n-am imaginaţie tenebroasă. Deschizând uşa, mama îi spuse prinţului: e timpul.
Ce va fi, nu ce a fost. Şi ce va fi? Na, că-mi amintesc ce-a vorbit cu poetul.
Că e om bun şi bine face că înjură, dar să înjure şi cu mâinile. Oamenii răi
sunt revoltaţi şi nu răi. Împuşcă o dată, pe urmă mai trage de două ori, atunci
e revoltat. Cei buni put.
*
În haine negre
În haine negre, cu mască
de ceară, vede afişe-coarne-de-draci, strada are clopote agăţate de gât.
Alergase după cai nevăzuţi, hm-craniu-armură. Îl supăra tăria luminii. Mâncă şi
i se făcu foame. Primul de la care primi avu nefericirea să fie mai scund decât
prinţul, o picătură de ceară i s-a scurs în creştet şi n-a mai fost. Până la
urmă, au căzut din masca de ceară 1000 de picături, dar, subţire cum fusese la
început, ar fi părut că nu cuprinde nici 100. Prinţul nu s-a gândit nici la 10.
El nici acum nu are habar că din mască
putea să picure ceară.
În Firenze era un turn
adus pe ascuns din Veneţia. Zerbino nu mai cunoştea oraşele. Când reveni în
Firenze, se închise în turnul veneţian. Nimeni nu ştia de turn, dar Zerbino
lăsase urme. Vechi italieni au început să caute bănuitori, dar, murind, n-au
lăsat niciun cuvânt despre ceea ce căutau.
Îşi ţinu respiraţia până
se apropiară albinele. Ameţit de zumzetul lor, sări în sus, încălţat într-un
roi. Nu mai putea merge şi se descălţă. Atunci albinele l-au încins de mijloc
şi el, mişcându-şi paşii, se apropia de nori, de care, temându-se, albinele i
s-au lipit iarăşi de picioare.
Stând prea mult pe loc,
îşi aduse aminte câte feluri de morţi a mirosit. Întâi nu s-a apropiat decât de
femei vii, iar bărbaţii s-au apropiat ei de el. Unul îi căzuse în faţă, la
duel, când el îşi smulgea spada. Nu s-a dus la moartea tatălui într-un război,
din care acesta fusese răpit şi ucis nu se ştie unde, dar glasul neauzit îi
produdese, dacă nu greaţă, un fel de necaz. Mai murise baronul Cretz, dar
acesta mirosea bine, pentru că îi arsese urechile ondulate, spre a le face
normale, îi scosese ochii pentru că tot nu mai vedeau, iar orbitele i le
prefăcuse în ceasuri cu parfumuri.
Vocea i-a spus să iasă.
A încercat, nu se putea. Şi-a amintit că vocea fusese şoptită. N-o fi existat.
A renunţat să iasă.
Concentrat
Concentrat o zi (3 ore) pe
săptămână, timp de 6 luni. Treabă pentru locotenenţii intelectuali... (Tocmai
când mă hotărâsem să notez, chiar din urmă, „date”, care într-un târziu vor
impresiona graţie exactităţii lor de moment, transformate în romantism, cu
vremea. Când colo, mă vor avea în evidenţă până la 50 de ani ai mei, până în
1994, scris în livret. De... Înseamnă că trăind până atunci, chiar se merită să
notez. Prima notiţă de principiu, nu ştiu dacă exactă: ofiţerii din ziua de azi
au de a face cu intelectualii).
Momentul, ai zice, nu
merită consemnat. Poate tocmai de aceea ar trebui consemnat (nu şi înfăptuit),
ca în urmă să ne putem da seama.
V.V., scriitor. Amar. De
ziua lui, peste zece oameni în încăpere. Peste 10 ani – peste 100 de oameni. Şi
noi.
D.J., inginer. Inginer ca
inginer, dar proprietar – casa a fost cumpărată, pe vremuri, din milionul
câştigat de taică-său, profesor universitar, la loterie. Se poartă proprietarii
(şi ei se vaită).
O. M., muzician. Logodit
cu D.P., o fată cu care „nu se va căsători niciodată”, „să vedem”.
S.T.G.T., pereche de
logodnici paradoxali, oricât n-ar fi ei luaţi separat. Pun problema purităţii
unei rase obţinute prin unirea a două neamuri. Fie iertaţi.
V.A., cuvios necanonic,
asemeni lui V.T., adversaru-i, în concediu insular (se zice). Poate Hawaii?
C.N., filosof dintre cele
două războaie. Actualmente, angajat al unui laborator de psihologie al unui
spital.
C.N., filosof. - problema
jurnalului, a lui „ce vrei”, a lui „întru”, problema problemelor şi problema
antico-nouă (arta cinematografică nu e mare fiidncă nu a ieşit, ca altele, din
credinţă.) Triada hegeliană = Sfânta treime, conceptul=duhul sfânt. Mircea
Eliade şi piesa lui „Coloana fără sfârşit”; Rafail şi fetiţa cu patru copii –
în Anglia; teama de a fi pompat şi de dezechilibru; sărăcia – o leafă de 2000,
singură în casă; actul de prezenţă; propensiunea spre filosofie a Clujului;
lista de adrese – eram şi eu pe ea; eu – Anca -, n-aş pune probleme, n-aş arăta
manuscrise etc.; „L-ai prins pe A. M.?”; cine te simpatizează, cine-ţi sunt
aliaţii?
15.55.1.
C.
are complexe, încă din copilărie – fiul geografului M;
J.A. (sau I.A.) i s-a
îmbolnăvit mama. Când va scrie primele versuri pe 1971? Un om al dăruirii. Vom
păstra legătura.
N.P., jurnalist. Dacă anul
ăsta vom pleca, să ne traducem cărţile. Dorinţa lui de a citi opere teoretice
ale lui Mircea Eliade. Ghid.
Z. S., preşedinte. I-am
trimis o telegramă de Anul Nou.
Dr. N. N. A telefonat
ieri. Lipseam. Ce flux îşi pregătise oare?
Tatăl meu. Ne aşteaptă pe
10 ianuarie, în contul lui Sf. Ion.
G. A., teolog; favorizat
(sau nu?) de schisma din America.
P.D., arheolog şi A.D.,
artistă; suferinţă neaşteptată. Înţelegerea d-lor cu ceilalţi oameni este şi în
funcţie de un câine defunct. Oameni mari, cu tabieturi, suspicioşi, creatori,
impresionabili, credincioşi, deschişi judecăţilor aspre şi dogmatice, bravi.
B.,
critic. Mă cheamă în vizită, cu un litru de vin.
M.P., criticul. Vrea să-l primesc în saloane. (Mă onorează prin a nu scrie
despre mine niciodată, ci despre cei în funcţie).
Revista C. Acolo mai
lucrez încă.
C.C., muncitor, nu i s-a
luat nicio declaraţie pentru vreun ziar. Nu i s-a acordat de la uzină
gratificaţie. Tatăl său a murit aşteptând americanii. Moldovean.
T. G., socru, naşul său a
lucrat peste 40 de ani în abatorul care terorizează nasurile Bucureşti-ului.
Socrul meu a afalt că abatorul se va muta la periferie, pe lângă el.
R., Văduvă. 16 chiuretaje.
Îl visă pe răposat dându-le de mâncare.
Amintirea tuturor. A celor
puţini. A gândurilor refuzate.
Să creezi o capodoperă e o
crimă pentru perioada următoare.
Să iei în serios e să vrei
să fii luat în serios şi ce-ai făcut?
T. G., actor muzicos. Mă
invită astă-seară să mai plâng. Dă spectacol. Pregăteşte încă unul în smoking.
(Toaca bate, nu se aude, parcă s-ar auzi, se aude, încât, cine auzind-o,
oamenii cred că au avut-o în ei şi au venit cu ea).
T. P. (Truşcă), fotbalist,
îl întâlnesc cinstit, iar el, după turnee pe la toate echipele A, mă îndeamnă
rugându-mă să fiu hoţ.
F. A. (normal, trebuia
Floarea Florică).
Un institut, o secretară
borţoasă.
P. T. (poet ca iniţială a
numelui mic). El cu nr. de înregistrare la casieria Buletinului oficial –
dormit Ciulniţa).
Şarpele Boa constrictor
din Gambia.
Mimesisul: neputând face
eu literatură aşa cum s-a făcut, aş vrea mai mult să arăt cum trebuie făcută
cea nefăcută. Şi cum? Tocmai atunci mă apucă regretul de a nu putea dori ceea
ce deja există, nici măcar mister (clasic), nici aventură (a la Chasterton),
nici umanism de iluzie (Steinbeck), nici, nici, dar eu cu poezia...?
Acelaşi G. P.,
întâlnindu-l numai pe stradă. Mi-am amintit de filosoful C. N. Nmic mare nu se
poate naşte fără pietate, sau că totul se naşte din petate. Să-i spun că-mi
elogia pietatea, şi G. P. să-mi răspundă ce a vrut să zică?
(La spectacolul lui T.
G. - publicul lui. Impresarul Titi Bălteanu, cu figură de dascăl bisericesc,
directorul de ditură I. O. Bătrâni care n s-au pierdut, copii care nu s-au
pierdut, adulţi care nu s-au pierdut; actorii Puiu şi Marina Velcescu –
capabili de comuniune. De-am putut lucra până peste ora 2. Povestea lui 13: o
lesbiană cu pălărie de aniversare cinematografică.)
Să nu-ţi fie frică
Să nu-ţi fie frică. Sunt şi eu om. Eu iubesc oamenii. Tu eşti salariată şi
eu nu sunt. Am liceul. Dar mă fac bine.
Mi-a dat măr. Mănânc şi mă pun pe picioare şi să iau şi eu salar, să mă
mândresc şi eu cu mine, să fiu femeie adevărată.
Să-ţi iei medicamentele în
fiecare zi. Şi eu le iau, să mă fac bine. Să mă facă doctorul bine. Aşa mi-a
zis. Dacă te-ai aşezat lângă mine, eşti prietena mea, eu nu fac rău.
Am un băiat. Îl cheamă Pop
Tiberiu. E la Casa Copilului, la Alba Iulia. Băiatul meu ţine la mine, mă
iubeşte. E orfan de tată, dar are mamă. Mama e mamă. Mama iubeşte mai mult
copilul. O să mă fac bine şi o să-l cresc eu. Am 26 de ani. O să-l iau de la
stat. Am un băiat bun, mă iubeşte.
Când o să ai copil, să
nu-l baţi niciodată. Eu de la 11 ani sunt bolnavă de epilepsie. Am spart un
ceas de perete şi m-au bătut până m-au îmbolnăvit. Să nu-l baţi. Să fii bună.
Să n-ajungi ca mine.
Am un frate. Fratele meu
mi-a spus că cine nu munceşte nu mănâncă. Dacă freatele meu a îndrăznit să-mi
spună aşa. N-am mai mâncat. O să mă fac bine, o să muncesc, să dau statului
ceva. Fratele nu te iubeşte. Mai mult te iubesc străinii decât fraţii.
Soră-mea mi-a spus că am
venit în Bucureşti să mă plimb. Dar eu fac un tratament. Vreau să mă fac bine.
Ea umblă în străinătate, îşi aduce medicamente. Mie nu-mi dă. Ştie multe limbi.
A fost în Ungaria, în Yugoslavia, a fost în Cehoslovacia, în Bulgaria. Îşi
cumpără medicamente bune şi mie nu-mi dă. Suntem oameni toţi. Dacă se uită în
oglindă vede aceeaşi faţă. Avem aceeaşi figură.
Cineva mi-a dat măr. Eşti
bună că te-ai aşezat lângă mine. Eşti prietena mea. Până la urmă, aşa a fost,
cum am spus. Eşti bună. Te mângâi. Nu-ţi fac niciun rău. Să fii cuminte. Şi eu
sunt cuminte. Dacă te uiţi în oglindă...
Sunt şi eu tânără, nu
numai tu eşti tânăr. Mi-a dat măr, da, mi-a dat măr. Mănânc măr. Da, mănânc măr
şi mă fac sănătoasă. Am făcut greva foamei şi acum mi-a dat măr Sunt şi eu om,
ca şi tine. N-am bot, am gură, ca şi tine am. Nu mă bate.
Nu ştii ce ţi se întâmplă,
astăzi sunt nefericită, mâine o să fiu fericită, trăiesc cu speranţa, suntem
egali, dacă te uiţi în oglingă vezi că avem aceeaşi faţă. Suntem egali, mâncăm
aceeaşi mâncare. Să nu mă baţi.
În spital dădeau de pământ
cu mine. Am făcut greva foamei şi mi-au dat drumul, să nu mă mai bată. Mi-a dat
măr. Sunt cuminte. Doctorul a zis să fiu cuminte, şi mă fac bine, mă face bine.
Iau în fiecare zi medicamentele, sunt cuminte.
Eşti tânăr. Câţi ani ai?
16? Eşti mare. Eu am un copil de opt ani. Îl cheamă Pop Tiberiu. Eşti mare. Nu
pot fi mama ta. Nu poţi fi fiul meu. Eşti tânăr. Şi eu sunt tânără. Nu râzi de
mine, aşa e.
Te-ai aşezat lângă mine,
fato, înseamnă că nu ţi-e silă de mine. Ai milă în tine. Simt mila în tine.
Suntem egali. Şi eu sunt om. Dacă te uiţi în oglindă vezi aceeaşi faţă. Suntem
prietene. Eşti prietena mea. Sunt prietena ta. Ea e prietenă cu mine. E bine să
ai prieteni. Ca să nu fie duşmani.
Eşti bună. Eu simt omul,
ca un câine. Câinii simt oamenii după miros. Şi eu simt oamenii ca un câine.
Sunt bună. Nu te ating nici cu un
deget.
Astă-seară se joacă Noica. În premieră
australiană.
Noica: Uitarea e de limbă.
Hegel: Dingheit (a fi lucru).
Noica: Unbendingheit, mai ales un lucru ultim.
Hegel: das Aufheben
(suprimare-conservare).
Noica: Vocabulă dialectică de prim-ordin,
“întru tine, Doamne”.
Hegel: das Aussereinandersein (exterioritatea reciprocă).
Hegel: Frumosul, sfântul, etrenul, religia şi
iubirea sunt momeala cerută spre a deştepta pofta de a muşca; nu conceptul, ci
extazul, nu necesitatea progresând rece a lucrului, ci entuziasmul care
fermentează trebuie să fie ceea ce susţine şi răspândeşte progresiv bogăţia
substanţei.
Noica: Iar cugetarea filosofică se bucură, cum
spuneai tu, când întâlneşte în limbi cuvinte nu numai cu semnificaţii
deosebite, dar şi opuse.
Hegel: Mugurul dispare în apariţia florii şi
s-ar putea spune că el este infirmat de către aceasta. La fel, prin fruct,
floarea este arătată ca fiind o falsă existenţă a plantei şi fructul trece în
locul florii ca adevăr al ei. Aceste forme nu numai că se deosebesc, dar ele se
elimină una pe alta ca fiind de neîmpăcat.
Noica: Fiarele au tactici şi iscusinţe
omeneşti. O căprioară paşte în voie în poiană. Tigrul care o vede din desişul
pădurii nu o atacă direct; dă o dată sau de două ori târcoale poienii, îşi lasă
urmele, miroasele, şi apoi îşi face deodată simţită prezenţa. Căprioara vrea să
fugă într-o parte, dar dă peste urmele tigrului; încearcă în alte părţi, dar e
la fel. Aleargă înnebunită în cercul în care e prinsă, şi cade istovită la
pământ. Atunci tigrul se duce liniştit şi o mănâncă.
Hegel: Fiecare trebuie să meargă către moartea
celuilalt, după cum fiecare îşi riscă propria lui viaţă; căci celălalt nu
valorează pentru el mai mult decât el însuşi.
Noica: După Heidegger, fiinţa este ceea ce se
dezvăluie, după gândirea românească implicită vorbirii, fiinţa e ceea ce se
ascunde.]
Hegel: Conştiinţa vieţii, a
existenţei-ei-în-fapt şi a acţiunii ei, este doar suferinţa în ce priveşte
această existenţă şi acţiune.
Noica: Trăim într-o lume în care universalul e
pedepsit – aceasta ştim de la tine încoace.
Hegel: Spiritul absolut intră în existenţă
numai pe culmea în care cunoaşterea sa pură despre el însuşi este opoziţia şi
interschimbarea cu el însuşi.
Noica:
Dar ce cuvinte sunt acestea de care nu ne putem desprinde?
Prolog
(interogatoriu)
Vrei să scoţi
Protestez
Manuscrisul
Nu
Din ţară
Întru
Intră
Yes
Epilog
Faptele
noastre se petrec totdeauan într-o încăpere ca aceasta. Pisicilor nu le mai
place carnea, ci muzica. Se zbârlesc ascetice şi vor să ne ia locul. Năzăresc,
într-o camionetă pentru haine furate, doar un crac de pantalon din costumul meu
de profesor de estetică religioasă. Celălalt crac e acum din doc american.
Lipită de şold, o gresie cu care ascut coasa. Haina o arunc în pădure, împreună
cu geamul ochelarilor. Încă două coase străvezii, în bătrânul rădvan, prin
lumea largă. Şi joarda uscată a cinstitului şarpe, pe spinare. Mă închin în
joacă, pe un singur mal. Altul nu mai este. Pe râpă în jos, hopuri peste
hopuri, fiinţa îndepărtându-se spre primăvara înverzită în ghearele păsării de
fier.
Violeta singură în Germania
George. Ultimele cuvinte: nu m-a înţeles.
Revoluţie-teroare-constituţie. Aufhebung. Denunţă-i pe cei care bat la uşă.
Teatrul va fi evacuat. Haiku d'etat. Sunt obligat să mă salvez.
Constantin. Persoana de pe
elefant. Tras în căruţa adormită. Eunoici.
Vorbea la trecut. Violenţa veterotestamentară. Arhitecturi de
obscuritate.
Tică. Ba elf, ba self, mai în
pumni, de ce face această afirmaţie? A
murit în aceeaşi zi cu soră-sa. Ghiceoaica. Personaj mai presus de propria
nefericire. În zona vidă a universului.
Mihai. Aplicând în marea
singurătate interdicţia vremurilor de distrugere, la răscruci, la spălat de
parbrize, spală-te cu acid sulfuric, masmedienii au simţit miros de sânge, noua
ordine este o nouă formă de comunism-fascism, miros de păcură gratis.
Nică. Se legiferase omul-furnică
pe scandalul furnicilor ce se sinuciseseră. Djug, un sinucigaş în serie. Se şi
vede, se şi crede. Principiul egalităţii armelor.
Violeta. La simpozion, cu Violeta, în Universitatea
Veche. Venisem de la hotelul-pensiune. Bătrânul maestru îşi lansa, restrâns,
cartea. Şi cu noi. Ne-am pierdut şi voiam cartea. Pe plecate. Am rătăcit
drumul. Rămăsesem singur. M-a luat un băiat cu bicicleta prin pădure, baraj,
parc ecologic – albastruri de ape, aparate zburătoare, vegetaţii. Nu se putea
intra de barajul plastic, nu mai ieşeai. Ne-am întors. A apărut Violeta. Am mai
făcut rost de o bicicletă, de-am mers eu, ea cu băiatul. Ajunşi la Palatul Nou,
l-am lăsat la intrare, am apucat-o pe coridoare străluminate şi am ajuns iar la
un simpozion, explicam că ne depărtasem de simpozionul nostru şi părăsisem
lucruri pe acolo, n-aveam nici cu ce ne întoarce, ne asculta un al casei cu
zâmbet mirat, aici e Casa Universitarilor, nu e în drum, şi dădu cuvântul unuia
în uniformă. Am plecat prin tot mai nou construitul oraş vechi, credeam, prin
grădini şi stânci de muzeu, vom merge la Vinod. Violeta tot îşi făcea de drum.
Apare Viermin şi peripetatizăm prieteneşte, îl flatez de nu mai pot, că unii nu
i-au înţeles măreţia misiunii, trunchi cu ramuri uituce şi libere, cât mai are
de când nu mai e la putere, 9 ani, zice, nici Djug nu era vesel când a plecat
(Stalin: mă plictiseşti), nici Bush, aţi preda, că da, sunteţi filosof, dau de
Violeta, uite cu cine ne consfătuim, ce l-am mai lăudat, bifurcaţie în sus, o
iau la dreapta, trepte, ce eleganţă, se îngustează trecătoarea, s-ar mai trece
lat de palmă, bidimensional, să mă întorc, risipire de grup, acţiune, gen
explozie. Nu se scoteau explodaţii, se tasaseră şi stâncile trecerii. Lasă că-l
visez eu iar pe Ghezi. Şi ne gospodăream cu vizita scheletului surâzător, încă
împielat, toţi palizi azilanţi, căzuţii literaturii, ştăifuiţi de conivenţă, ca
indienii la care mă duc de dimineaţă, la invitaţie, din inerţie, cu teamă iar
de securitate. Mi-am lăsat sângele în curte. Nimic nu le mai lipseşte din
puterea absolută. Violeta singură în Germania. - Power. - Power. Camus la
înaintare, cu sinucidere. Boyle. Poezia mea e un dicţionar sanscrit-român. Nici
renunţarea nu se mai pune. Te aşteptam să intrăm în bâlci şi apoi s-o luăm prin
livada de oameni-piersici, rămăsesei în urmă, te căutam, din faţă se apropia o
femeie înaltă, a cunoscută, cu faţa lungă, iuţind apropierea şi zigzagându-şi
mima, explodând şi făcându-se pulbere cu mine cu tot, forward. Înălţimea sa
moartea? Strâmba aia? Conferinţă cosmo-latină, cu monseniorul, la Casa
Universitarilor. Ce înghesuială de Florii în biserica nepictată. Dar cine a
creat aceste vremi tulburi? Dacă nici până astăzi nu se ştie că Eminescu a fost
asasinat. Sfinţi etnici. M-ai părăsit, m-ai proslăvit. Ăsta citează pe Gyr în
moldoveneşte. Magdalina zorilor. Iubit ca ouăle de Paşte. Matca viermilor.
Pentru cine să se sacrifice? Două ghioante, mi-a rupt bluza, trauma psihică,
sânge, contra religiei mele.
Domișoarele Arcadiene
Lidia.
Toţi securiştii ăştia de era să strice Puşi ţoapele pe ei
nici nu te mai tăvăle ca-n tinereţe, Lidio, vai, pieptul tău, mustaţa ta,
coapse în ecuaţii, cu ochii m-ai văzut puber, haţ, ba eu, bătrân, nu tu, poate
pe tine ăştia de la securitatea raionului. Ci Builă, mă, n-auzi, bucovinean,
drace, stânga-mprejur, Bălceştii, dii, Negrule, pân'la peştoaica. S-a dus viaţa, Arionene.
Toţi
securiştii ăştia de era să strice Puşi ţoapele pe ei nici nu te mai tăvăle ca-n
tinereţe, Lidio, vai, pieptul tău, mustaţa ta, coapse în ecuaţii, cu ochii m-ai
văzut puber, haţ, ba eu, bătrân, nu tu, poate pe tine ăştia de la securitatea
raionului. Ci Builă, mă, n-auzi, bucovinean, drace, stânga-mprejur, Bălceştii,
dii, Negrule, pân'la peştoaica. S-a
dus viaţa, Arionene.
Chinezoaica statuară de la Arcadia
ar fi semănat Lidiei că nu avem cum
vizita apartamentul primei domnişoare arcadiene. Noroc de vedere cu Marla în louange, maica lui Obama la studiu cu noi at Manoa.
Cum s-a măritat domnişoara congresual.
Tema e teama. Uciderea majorităţii
face posibilă Arcadia, adio Lidia, Marla, chinezoaica. N-am terminat. Nici că
mai am garnizoana. N-am unde mai intra nici la bulău, ce vremuri, ce decrepire
pe mine – geaba te împing, te trag de subţiori spre malul cu singurul peşte din
univers, împuţitul.
Iulia. Iulia îşi cumpăra
dulapuri, împotriva voinţei tale, că şi ea ţi-a făcut o plăcere cu agoniseala
de la Oxford University Press. Auzi, Iulică, pe 1 iulie la lansarea lui
Puşi. Goma de Canonescu legionarizant –
a mă antisemitiza pe mine, cu tălpile în accent circumflex, nemărginită ţoapă.
Parcă-şi aranjase asasinarea. “A dus
mâna la inimă şi s-a prăbuşit peste sicriul celuilalt”. Dorinţa de răzbunare a
toreadorului. “Iertaţi-mi măgăriile”. Da' cu Nae ce-ai avut? Omul fără gaşcă e
ca melcul fără cochilie. Punere în scenă - montarea găştii - chiar de unul din
copiii ucişi ai Medeei Rege-tură-rocadă. L-am înjurat cu eleganţă.
Iuliana. N-aţi
găsit criminalii poetului, m-aţi găsit pe mine, încă un poet pentru criminalii
liberi. Noica pe sub interdicţie. Iuliana şi-a luat concediu pentru licenţa de
poimâine. Maliţa îmi spune că spiritul nu există.
Eminescu
omorât în timp ce cânta “Deşteaptă-te române”. Valorile ni le “asasinăm la
propriu” (Iorga).Mi-am mai făcut de lucru, tensionat de licenţa Iulianei. Toţi
intelectualii români vor emigra. Cum să te autodistrugi primind cetăţenia
asasină a genei. Universităţi şi biserici la pământ. Privatizarea şi
dezindustrializarea au degradat învăţarea, nu are nimeni nevoie de ea. Fie
înveţi şi pleci afară, fie o laşi moartă.
E mai mântuitoare o rugăciune la o biserică
din Găeşti decât Platon. Shakespere, pe lângă biblie – eu demonstrez asta şi la
Sorbona – e scriitor din Găeşti (Ţuţea). Îşi spuneau maeştri, Ca-n Găeşti cum
fuse 'neică' sau 'jupâne' (Arghezi). Prinţul Carol, care tocmai intrase în ţară,
a semnat la Găeşti un decret de amnistiere, ce a salvat viaţa mitropolitului
Calinic Miclescu, şi a iertat pe opzanţii moldoveni, absolviţi de crime şi
delicte politice.
M-am născut în satul Ruda. La zece ani,
mi-am urmat tatăl în Găeşti. La 17 ani şi jumătate, am plecat la Facultatea de
filologie, în Bucureşti. La 24, prima carte publicată, la 29, bursă în Italia,
între 33 şi 40, profesor visiting la Universitatea din Delhi, director pe rând
a două biblioteci de rang naţional, cursuri ţinute la Universitatea Bucureşti,
apoi la Valahia din Târgovişte, apoi la Spiru Haret în Bucureşti. Zilele
trecute, poetul Nicolae Neagu a fost asasinat, ca-n Shakespeare, în Găeşti, Shillock. A fost martirizat din plictiseală,
vezi Crimă şi pedeapsă.
John e un biet om care vrea să-şi
depăşească condiţia prin studiu. Un lakh de Ceauşeşti. Aţi blasfemiat un lakh
(o sută de mii) de destine. Îi mai şi ajutăm să se arunce de pe vile. Au murit
chiar în timpul proceselor mele.
Urmăriri
noiciene. Melanchton. Codreanu a făcut
din mine un fanatic român (Eliade). N-aş putea accepta istoria fără România aşa
cum am cunoscut-o eu. Neurastheniu. Aud cum se întoarce Eschil în mormânt. Se
aud o groază de lucruri. Islamic Azad. De ce îi interesează pe unii cum termină
alţii facultatea? O vreme a existat o modă a psihologiei, acum jurnalismul
atrage. Nu e cerere de educaţie, ci cerere de diplome. Suntem în ţară străină.
Maţul scroafei e lung. Sistemul s-a răzbunat.
Nu ne vom reveni niciodată. N-au ieşit în stradă că nu se mai poartă. Sudoarea
proletară mânios orbeşte. Cetăţean propunând partidul educaţiei în Găeşti, pe
Lună. Sper să plece această pată neagră.
Susţii nostalgicii activi. Nea sondorule, nu ştiu cu ce te ocupi, că meseria ta
a dispărut, dar şcoală ca pe vremea împuşcatului se va face numai când dispar
comunisto-securiştii de pe eşichierul politic. Jigodism de înaltă şcoală. Fac
studii economice şi nu au auzit de cont sintetic. Pregăteşte-te să ajungi un
nimeni. Dacă nu scriai, filosof rămâneai. Prezentul continuu şi viitorul în
trecut. Nu face decât să învrăjbească studenţii. N-auzi bre că studenţii de la
stat nu sunt mai buni decât cei de la particular?
Vasile, hai la casa cu ţoape a lui Puşi,
Vasile. Aţi citit pe Vittgenstein? Un bou, o ţoapă, ţaţaie. Chemăm poliţia şi
televiziunea. Argentina, nu Colentina. Că noi, băieţii, nu dormim Decât dacă ne
plictisim.
Nu
putem fi puşi pe picior de egalitate cu aceşti ilegalişti.Au populat fix
instituţiile de stat. Să ieşim în stradă. Se bagă telectualii colaboraţionişti.
Crima se lasă nepedepsită. Să fi devenit uciderea singura formă de
recunoaştere? Cine are interes să nu meargă bine nimic? Viaţa e prea scurtă
pentru a o pierde cu boşorogii prin restanţe în instanţe.
Puşi,
la botez: opriţi muzica, e de căcat. Orice piesă am scrie asupra securităţii e
deja viu. Cavernă a re lanţ de
puşcării-hoteluri. Societatea la rând. Sus de Piteşti. Deţinuţii joacă
Medeea în regia lui Ţurcanu, intelectualii în caterincă. Dictatorul să
trăiască. Să ne placă de viaţa noastră. Toporul ţoapelor l-ai epuizat,
tocilarule. Facem numai un act, Amurg securist sau Wagner la zarcă. Sau
Lupa capitală.
Toţi
intelectualii români vor emigra. Ce vă miraţi de publicaţia lansată de Brucan
şi care are-n conducerea ei pe nepotul lui Groza, pe nepotul lui Răutu? La noi,
orice nu este interzis în mod expres de lege este permis, la germani, totul
este interzis, mai puţin ce este permis de lege, la francezi, totul este
permis, mai puţin ceea ce este interzis,
la ruşi, totul este interzis, inclusiv ceea ce este permis, la italieni,
totul este permis, inclusiv ceea ce este interzis.
Sute
de mii de crime, gropi comune, ăsta da subiect. Criminalii de atunci şi copiii
lor sunt azi patroni. Culmea, sunt ajutaţi de Europa întru pedepsirea pentru a
doua oară a poporului român, plătiţi regeşte pentru a patrona afaceri de
tranzacţionare a unor iluzii. E mai bine să mergi dincolo la şcoală. Eu când am
fost în România la şcoală, tot corigentă am fost. De când sunt în India, sunt
prima pe clasă. Aşa că plecaţi, fraţilor. Ai vrea tu să te ridici la nivelul de
studiu din India! Nu degeaba sunt atâţia indieni în USA, UK, Australia etc. în
joburi barosane. Să nu zici că au făcut carte în România. Doar una din zece
diplome din România este cât de cât acceptabilă. Voi încerca să fac demersuri
personale, argumentate cu acte şi documente, la organismele europene, pentru ca
nicio diplomă din România să nu mai fie recunoscută în exteriorul ţării.
Liana.
Bătaia pe noi, sex japonez, frumoasă scrisoare, bătaia cu pumnul în
uşile indiferenţei, protestul oficial al statului german, ce gest sublim,
gesturi ca scrisoarea, sau ca apelul, lapidaţi, executaţi în pieţe publice,
anulaţi totul. Neosecuritate. Comandori arcadieni, aproape consultanţi, pietate
de la a Dumneavoastră gheişă, Liana. Alias Mamicon Puşindru, Crimhilda
Polovraci, Marie Bondronesco. Şi Gheorghe Dinăuntru, nou decan, numit pe
sinucidere de preopinent, să analizeze masacrarea studenţilor edictată agramat
cu solidarizarea delfinilor tuturor regimurilor, peste tot înainte, peste tot
acum. Te solidarizezi şi iei apărarea unora care nu merită nici măcar o flegmă.
Andropauza se joacă cu viitorul tinerilor români analfabeţi.
Dă
cu bâta în baltă şi omoară toţi peştii pe motiv de intoxicare. Să fi făcut
analizele înainte de a omorî toţi peştii. Publicarea unui articol într-o
revistă ISI poate dura şi până la 4 ani. Ceramica dentară, evaluarea
softurilor, energia electrică curată. Gazaţi-i pe toţi politrucii care pupă
bucile unse de rahat ale Europei cretinizate (Galatush). Reînviaţi tradiţia
finlandeză, Finish Romania. Fie-vă ţărâna intelectuală uşoară. Duşmanul nostru
comun este sinistra.
Ioan.Ceva anume v-a supărat peste măsură.
Desigur, nu povestea neterminată cu diplomele de revoluţionar, cu extensia
către o cultură în slip a lui Bondrea, cu lipsa de succes întru pedepsirea
vinovatului pentru uciderea unui poet (culmea) neînregimentat, poet şi-atât,
şi-atâtea multe alte suliţe care v-au aţâţat spiritul. Întotdeauna, în astfel
de cazuri, vă daţi drumul, dar pentru mine
într-un hăţiş de plăsmuiri care-şi au farmecul lor, desigur, dar care,
pentru capul meu, poate prea organizat, e mai dificil să ghicească ultima
dreaptă măsură. Aşa încât, rămân cu forma, de multe ori goală de adevăr,
deoarece nu înţeleg totul din ceea ce citesc. Acelaşi adevăr luminat, într-un
anumit context, e răsturnat în altul. Mizericordia lui Bondrea amendată
explicit în multe locuri e reciclată în alt context în care masele de doritori
de cultură din ţară vor să acceadă, dar birocraţii tulbură apele prin încercarea
de a face o ordine, fie ea şi parţială, fie ea şi utilă pentru că persoane ca
Bondrea trebuie, măcar după 20 de ani de la revoluţie, barate.
Parcă mi-aş dori ca o parodie care are un fond de
probleme arzătoare să ia mai curând calea eseului. L-aş înţelege şi eu mai
bine. Iată şi liantul acesta, al arcadienelor (deşteaptă găselniţă) care, din
cauza deselor contradicţii create pe o aceeaşi temă din text printr-o
mobilizare suprarenalo-poetică neechilibrată, se pierde într-o existenţă
dilematică. Eroinele arcadiene (uneori par cu certificat de naştere, alteori, pure
ficţiuni, deoarece autorul li se substitue explicit) apar ca exponente ale
noului val reprezentativ ca forţă, care vor să înlăture gunoiul, impostura şi
incultura. Foarte bine. Dar cine le sunt duşmanii, cine profesorii, prietenii
şi salvatorii? Asta la modul concret, deoarece la modul metaforic ele s-ar
orienta către o viaţă idilică, fiind tributare unei nostalgii patriarhale
pierdute. Care anume? Nu tot ce e tradiţional la noi merită şi preţuirea. Se
glorifică în text şcoala serioasă făcută pe vremea ceauşismului. Se asimilează
prea uşor "victoria" olimpicilor noştri cu standardele de calitate
ale universităţilor străine, confundându-se voit câteva victorii individuale cu
nivelul pregătirii instituţiei şcolare. Şi tot aşa, cu toate structurile
sociale şi statale. Exponenţii culturali artistici şi ştiinţifici şi-au pierdut
audienţa şi influenţa în mulţime, şi aceasta, mai ales ca o urmare a
inapetenţei acesteia de a culege ceea ce i se oferă. Tineretul nostru oferă o
frumoasă populare a mijlocului curbei lui Gauss în materie de pervertire. Trist
de tot.
În fine, nu nostalgia revoluţiilor
ne-ar salva, cât una care ar urma să vină. Nemiloasă, în care s-ar pune pe primul loc nu atât ceea ce am pierdut
comparativ cu avuţia tradiţională, cât ceea ce nu vom mai apuca să construim în
viitor.
Tot vă lăudaţi că treceţi odată pe aici, aşa,
la o vorbă. E bine de ales însă una din zilele cu răcoare vizibilă.
Colagen.
Vreau să trec să vorbim, chiar pe temele astea. Fata a dat
licenţa anul acesta - s-a înscris presată de mine (înainte de admitere/interviu
îi trimiteam pe mail sumare analitice de sociologie şi psihologie, luate din
cărţi la îndemână în BPN, nu să le citească, dar ca s-o distrag de la opoziţia
intuitivă la Bondrea, ce ştie ea? Şi ce ştiţi D-stră?). Licenţa ei n-o să fie
salvată la niciun Berevoieşti, răul e făcut, culacii lui Lenin şi studenţii lui
Bondronescu out.
Ştiţi contextul profesoratului meu
la Haret: accidentul cerebral al lui Cuciuc, apelul (nu GDS, sionist) lui
Tănăsescu să predau sociologia religiilor
şi trei cursuri de masterat (cu
1000 pagini redactate de masteranzi).
Margaret
Thatcher, ca secretar pentru educaţie, a onorat invitaţia ministrului, pe
atunci, Mircea Maliţa. M-am ocupat de conferinţa ei de presă la Athene Palace
(traducător, Catinca Ralea), am şi publicat un lung interviu cu ea în Forum.
Subiectul ei prioritar era open university (exista şi Bondrea, eternizat
pre-1989, când zburase la inspecţia lui Şora de mână cu Manolescu, în/din minister). Mai încoace (tot
pre-Brucan), C-tin Crişan, maliţist (dus), că să facem, el cu mine, comisie
ministerială pentru open university. Dă-i program,
pac şedinţă la Suzana Gâdea, ea, eu, Crişan, Bondrea şi nu mai ştiu cine (am
fost obraznic cu Bondrea reproşându-i că e Crişan numai conf, cum e posibil,
iar Suzi: ia uite-l, mă, şi p-ăsta, pe mine).
Bondrea, rector, şi-a ales metode şi
seco, uite că şi thatcheriste - ştie de mii de ori mai mult învăţământ-cadre ca
Cati (să lăsăm poli), pe Iliescu nu şi l-o fi ales el că avea(m?) cine. Şi uite
aşa, avem, sub grup şi tichie, masacratori gigea, oricum, fie-mea şi eu.
Formele pentru India mi le-au făcut Bondrea (1977) şi Andronescu
(2002 - ordin) - le-oi fi părut oarecum (deranjam?) Ce
recunoscător trebuie să le fiu la amândoi - represaţii de la meditaţia
transcendentală eraţi atât de sus, crema, intelectuală, pe cât de jos este proiectată, în unanimitate (păi?)
prostimea studenţească, holocaustizată, haa'retz-ită, cu fie-mea cu tot.
Mă gândeam, de ieri, cum o să
discutăm în IOR-ului. Vă sun.
Această zi să vă facă fericită!
HEGEL PE GANGE
(1983)
D-na Anand apare la
nuntă, naratorul o întreabă: Te măriţi cu mine? Ea răspunde: Viu, nu. Pentru
mine, n-a existat. Doar cel mult pentru a face posibilă existenţa amantului,
care, nefiind eu, tot nu există. Doza de somnifere s-a considerat în al doilea
rând, întâi speculându-se minciuna berii, în realitate, după unii votcă, după
alţii whiskey. S-a aruncat în unde. În mintea mea de furnică albă, mi-a spus:
Ce cauţi, “chowkidar-ul de noapte pe malul lacului”.
Abia am revenit era să zic la viaţă. Bietul
Anand a murit, bietul Anand a rămas
văduv. Am crescut-o pe d-na. L-am admirat pe sheik, mort pe cămilă, cinci
duzine de morţi şi moarte pe sub Dauladhar, în templu. Doamna ceruse o cortină.
Îmi place Mrs. Anand. La ce să zic, ţi-ar plăcea să te bea. Beţia acum. Mrs.
Anand n-a văzut zăpadă. N-avea motive vizibile nici să-l lase, nici să-l ucidă.
Furnici de sine, grafică ameţită matinal de mişcarea mandibulelor.
2
Te citesc, femeie curajoasă.
Paznicul s-a potolit. N-am venit de bunăvoie. Mai degrabă tu. Mie asta mi-e
slujba. Trecusem prin friguri. Am avut noroc să fiu angajat să te însoţesc cu
casa pe vapor. M-am oprit din ghinion în gheţuri. Mă poţi omorâ şi nu te judec
de-acum, cum nu m-ai văzut vreodată, pentru că te-am sărutat ori pentru că nu
te-am sărutat.
- A intrat. I s-a spus că în
cameră doarme o doamnă.
- Cine i-a spus?
- Eu.
- O iubeşti?
- Ne-am căsătorit şi am scos-o
de acolo, am locuit în casa bătrânească, iar mai apoi am avut plăcerea să ne
mutăm în altă parte, ne-am îmbarcat şi casa.
- Iar el?
- Când am oprit de tot în
gheaţă, am venit cu actele de angajare, nu ştiam că voi mai răzbi, îl plătisem
pe el s-o însoţească.
- De-am venit şi eu.
- Adevărată orgie, mă irită
sabia aia a ta, din când în când.
- Cenuşă în gheaţa asta, o am
de la părinţi. Mă credeam o virgină de fier, până a intrat angajatul tău, şi
m-a înţepat furnica.
- Furnica noastră.
- Tu i-ai încredinţat-o?
- Nu era domestică.
- Uneori aşa părea.
- De câte ori ai omorât-o?
- Cu alt sărut.
- M-am dat după ea.
- O aveai de la mine.
- M-a răzbit frigul, pe tine
nu?
- Era obsesia aia cu sărutul
vedere.
- Ca totdeauna.
- Ţi-e rău de tot?
- Şi eu aş vrea să te sărut.
- De ce mă săruţi?
- Nu ţi-a spus?
- Un delir.
- Era speriat de gheţuri.
- Contagiune. Şi totuşi
zăpezile alea nu erau de aruncat, evoluam destui în ani, noi ne sărutam, ei cu
sabia şi urgia, bine, s-a întâmplat, să te vadă.
- Sărutul îl obseda nu în ce mă
priveşte.
- Te acompania.
- Nu ne mai mişcam.
- Ca între noi.
- De când în gheţuri.
- Am mai trecut puterea
tinereţii.
- Ţi-e mai puţin rău?
- Îi vom îngheţa pe toţi.
- Sărutul ăla pică altfel.
- N-avea altceva. - Asta îi mai
rămăsese.
- V-aţi tocmit?
- Mi-e ca atunci.
- A mă săruta?
- Delirul s-a liniştit,
trosnetele minţii.
- Ce ecou în camera cealaltă.
- Îngheţă şi sunetele, vorbim
ce-am gândit.
-
La plecare.
- În pridvor.
- Cât am plutit mă temeam să nu
mă apuce durerile facerii, cât am plutit ascultându-i tânga, îngheţaţi, ce
te-oi fi însurat cu mine fie că m-ai şi iubit, ţi-ai pierdut slujba, nu mă mai
acompaniezi, eşti al meu, eu sunt a nimănui, aşa mi-o fi fost dat mie, dar ţie,
te-ai vrut bun, din cauza amândurora a luat-o vaporul razna, cu casa şi cu noi,
în gheţuri veşnic stătătoare, trebuia să ajungem undeva, să zici că e nebun, eu
am zis, tu l-ai trimis tocmai pe cine, în câte minţi, nu el, nu tu, dacă şi el
e ca şi cum n-am fi îngheţat?
- Şi doctorul ăla de s-a căsătorit cu pacienta
lui.
- Şi ăstălalt,
mestecănosul de nu trăieşte de teamă să nu-i facă pe alţii să moară.
- Albi.
- Zăpezi şi
gheţuri.
- La izolare.
- Mai ai o idee?
- Gheaţa e gheaţă,
nu e?
- E tot.
- Şi mai ce?
- Îngheţat nu-ţi
mai e frig.
- Nicio şansă.
Nicio mişcare.
- Glumeşti.
- E o idee.
- Îţi va fi frig.
- Tocmai.
- N-am intrat ca la
mine acasă, suntem toţi.
- Cârma singură nu
ne-aduca aici.
- Nu ştiu unde şi
cine ne-a adus, poate tu, poate un magnet alb, o furnică.
- Linişte.
- M-auzi?
- Cu imaginaţia.
- Melodramatizezi.
- Vorbim.
- E bocnă şi
vorbitul.
- Ce vesel.
- O experienţă.
- Ce nu se va mai
cunoaşte.
- A fost să nu fie
– N-a fost să fie.
- Sticla aia prea
transparentă, ai băut din ea?
- Goală am
pomenit-o şi totuşi.
- De s-ar fi spart.
- Se supăra doamna
ca pentru un copil.
- Le spărgeam
familia.
- Aşa le-om îngheţa
şi sticla aia.
- De-ar mai încălzi
sufletul, de s-ar mai vedea. Transparenţă totală.
- Reflexe totale.
- Când îţi propunea
ea numai atinge-o.
- Goală, goală.
- Şi sticla şi
doamna.
- Ea se săruta pe
viaţă şi pe moarte.
- Cine n-o săruta
murea.
- Mai departe.
- Tot doctorul ăla
de s-a căsătorit cu schizofrenica pe care o trata pe drum.
- Fusese plătit ca
însoţitor printr-o asociaţie.
- Sticla îi e
emblema.
- N-am mai băut din
alta la fel.
- Gheaţă.
- Să ne întoarcem
la cele întâmplate.
- E târziu, fără
întoarcere.
- Mai poate fi
salvat ceva, cineva?
- Ca fosilă.
- Să punem furnica
în sticla asociaţiei, prin vreun noroc, vreo topire şi-o recăpăta-o.
- Furnica e a
noastră.
- Noi ai furnicii,
dacă o fi rozând gheaţă, măcar de-o fi cunoscut-o.
- Cu ochii închişi.
- Şi ea?
- Să n-afle nimeni
nici de noi, mai bine, de-am trăit, de-am călătorit, de-am vrut să facem bine
lumea, de-am murit în conştiinţa că e bine să trăieşti, cum ni se întâmplase
înainte, sub jurământ, pentru alţii nemaipăstrându-ni-l şi-n sufletul nostru în
de noi, aproape ne-am lăcomit să murim îngheţaţi în neunde încărcând prea multă
nebunie pe vapor, casa, sticla, furnica, dumneata.
- L-a născut de gheaţă?
- Era fals.
- De cât?
- Zero.
- Via?
- Sole.
- Rugămu-ne pentru ce, cui, nu
se mai poate face nimic. A călătorit pe unde avea de rugat şi viceversa.
– Nu se ruga de loc, îngheţase
şi ea, asta era noutatea.
- Cum n-au îngheţat benzile cu
vocile noastre.
- Au fost înregistrate înainte
şi neluate la bord, acum nu se mai înregistrează nimic.
- Oare îndeletnicirile noastre
de masă n-au sens?
- Benzile morbidizează lumea,
probabil, fie şi-n prelucrări moderne.
-
Noi n-am fost dar moderni, de-aia om fi păţit-o.
- Se discuta, era o
derută de la cap la cap.
-
Până la picioarele gheţii.
-
Greşelile de
adaptare nu s-au prevăzut întocmai, chestiunea sărutului din casa trimisă sub
suspiciile sticlei cele mai transparente, filmările orgiace, sabia, sărutul
s-au dovedit mai puţin melodramatice decât ne aşteptăm când scenarizăm
călătoria.
- A fost călătorie, la
revedere.
- Vedere.
- În ce sens?
- Al sărutului prea plin de imprevizibilitate.
- Nu-s implicaţii.
- Dar ne aflăm într-un loc.
-
Tot aia.
- Imoralitatea nu e
a sărutului, a eroilor de revedere.
- Vedere.
- Nu-i revedere, cum bine aţi
spus, cui îi trecea prin cap că o să sfârşească în gheaţă, poate scientiştilor
originaţi, de altfel, în loc n-au văzut nimic, au revăzut tot, s-a plecat.
- Preaplecat.
- Vedeţi deci că aici nu e
literatură, povestea unui sărut de după mări şi în neunde.
- De unde în gheaţa
ireversibilă?
- Că toţi eram nebuni şi
n-aveam de unde mai înnebuni, altă anarhie, nu ne puteam vinde unii pe alţii,
că nici contagia, deh, putem să regândim chestiunea.
- Regreţi ceea ce nu mai ştii,
ţi-e groază.
- Nu mi-am pus problema.
- N-ai inima să te înfricoşezi,
bucură-te.
- Aşa da.
- Ce zici, te bucuri, strigi că
te bucuri, nu că ai îngheţat, că niciodată nu vei arde, nu vei mai pune la cale
revederile?
- Cui nu e totuna, ne-o fi
ajuns vreun blestem.
- De-am fi fost oameni, blestem
de altceva.
- De-am fi fost furnici în
aceeaşi lume. Îţi sunt clare furnicile?
- Ele fiinţe, noi gheaţă.
- Una e şi gheaţa.
- Tot n-o putem feri.
- Să fi văzut dinainte cum
ne-am eternizat în nevăzut încă n-aş fi dat înapoi.
- Ce ţi-a scris.
-
N-avem sorţi, doar scrisul din bănuială, din frică, nu
milă, de furnici, am călătorit în rosul uneia, alteia, până la o adică.
- Şi-aşa nu mi se
mişcă limba prea vorbăreţ, aşa cum ştiu că aş face un raport de gheaţă nu mai
grăitor decât sticla aia ne-a alunecat şi vrăjiţi de ea nu mai ştiu ordinea
greşelilor, nici nu se apără nimeni de iminenţa lor, chiar înainte de a ne
rătăci şi îngheţa ce ne păsa, ne lăsam copiii rudelor, ai noştri neexistând,
nu-şi închipuie nimeni că vom fi în stare măcar să ne pierdem urma.
- Religia.
- Catolică.
- Rasa.
- Albă. Vizite anterioare.
- Niciuna.
- Scopul.
-
Însoţirea însoţitorului doamnei din camera din stânga.
-
Sexul.
-
Jumătate-jumătate, când unul, când alta.
- Bunuri.
- Munca de orice încadrare,
origine joasă.
- Limbi.
- Nu vorbesc.
- Refuzuri.
- Nu.
- Partidul.
– Fără.
-
Susţinător.
- Vezi de scop.
- Mâncare.
- Auto.
- Studii.
- Primare.
- Alte călătorii.
-
Toate.
-
Ocupaţia
- Căratul.
- Starea civilă.
- Poli.
- Venituri.
- Cornoase.
- Membri.
- Larveliv-rari.
- Participări.
- Externe.
- Tragedii.
- Nu.
- Filme.
- Cu elefanţi.
- Erori.
- Elefantiazis.
- Preferinţe.
- Morbiditatea.
- Evenimente.
- Cancer.
- Temperatura.
- Înaltă.
- Misiunea.
-
Însoţitoare.
- Credinţa.
- Vedeţi la religie şi la încă una-două rubrici, alte observaţii,
ceva special, aş grăbi, nu mai avem mult, inutilitatea, acum, a formularelor de
pretutindeni în ce priveşte vasta-ne colonialitate, ştiţi, nu trăim singure, ca
femeile, de felul lor normal, scuzăm excepţiile, cum mă aflu şi eu singură,
aruncată în gheaţă, dintr-o altă ţipenie, folosesc limbajul scrierii de faţă,
aş descoperi întrebările cu un răspuns neîntrebat, aş medita, cum pot, la ce
aud, ce văd, nimic, nimic, gheaţa, gheaţa, nu e o situaţie pentru o fiinţă de
genul meu, nevoită încoace, acum scoasă vinovată pentru naufragiu, pe diferite
speculaţii, doar n-am făcut niciun rău, cunoaşteţi că nu fiecare e un
răufăcător, dimpotrivă, mai fiecare e (şi) un binefăcător, or eu şi acum, ca
toţi, nu pot face nici bine, nici rău, sunt singură ocupându-se cu completarea,
în gol, a chestionarului, ceilalţi punând la cale clovnerii întru salvare,
imposibilă şi nedorită, câţiva absorbindu-se în amintiri, alţii în dogme nici
uitate, nici ştiute vreodată, nu mă interesează cronica altora, nici nu vreau
să cred că i-a năpustit hazardul la umăr cu mine, chiar dacă nimeni n-ar mai
avea ocupaţia asta, care mă conduce armonios, în finalul lucrurilor, a nu se
vedea că eram mai aparte ori că mi se păruse demnă de ştiut, la disperare,
pieirea noastră unde nici de pierit nu s-o mai fi pierit – eu nu absolutizez un
context, o geografie, păstrez discreţie în stilul ce se poate cu uşurinţă
deromantiza, pentru cel ca mine, voiam să pozez în numele celorlalţi,
ocrotindu-i de blamul neînţelegerii pripite, la nervi, la viciu, la ziare, am
auzit şi voci mai fericite aşa, veţi spune sinucigaşe, iată că nu, aceste clipe
le-or mai fi trăit fiinţe individuale, nu e dreptul meu, dar mişcarea lor e ca
în coloniile noastre, cât că şi-a obnubilat, un cuvânt nefolosit în agonie,
una-două din rubricile-cheie, e în gol şi ea, ca toată nenorocita asta de
poveste, bună de nimic, într-o eco-sintaxă, mă împing la renunţarea la vorbă,
doveditoare a limbajului unei furnici albe într-o gheaţă transparentă a tuturor
trăirilor de poi.
3
- Nouri seduşi întru a zmeului
deznourare de-a dreptul sus printre linele cercuri de ulii în zbor.
- N-ajung la aripi, nu la
culori obrăzate nu ochilor nevăzându-i, ci tot din înalt revărsându-se val.
- Ajungem de unde am pornit, cu
deosebirea că în gura tunelului sunt cercuri, întâi al munţilor, apoi
cartoforii.
- Adăpostiţii n-au teama de
furnici, de trafic, de moarte, gura cealaltă ce continuă într-o limbă
încărcată.
- Nevorbitoare, când a murit
ultimul vorbitor al fostei noastre limbi a murit oare numai vorbirea?
- Mulţi zac cu faţa pe piatră,
prea mulţi, sloiuri alungite, rar care se rezolvă ancestral răscăcărându-se.
- Pe când uită că-n tunel ţi-ai
aşezat până şi sub cap fundul coşului cu gura în jos, ţi-ai greşit târna.
- Prânzul meu mi-l visz că se
umple coşul şi eu sunt el chiar cu gura în jos, musteşte, salivează caldarâmul.
- Căluşel şi nu te-ar încăleca
nicio pasăre, inexpertă şi mută încălecându-şi piciorul cu celălalt, sigură de
încetineală.
- Dau raită pe raită furnicile
cu nasul pe sus, am târna goală sub cap, şi târna surdei peste cap e năduşită.
- Nu vă plouă, nu vă vede,
ajungeţi şi coborâţi capul de pe târnă şi târna de pe cap, pe neprevăzute.
- Singur în favor, cel mai cu
târnă, numai eu şi din târnă, de nu mi-ar dărâma-o pantoful.
- Brânci de ploaie, furnici
iuţite, capete în burţi, târne deşertate, spumă, te mişti un pic de prima oară.
- Atme îmbâcsite de bicşi n-au
decât să-şi facă loc prin împletitura nuielelor, mă vezi, nu-i vesti orbului.
- Amândouă târnele s-au zborşit
din viteza pantofului, orbul o încurcă, nu mai are ce sacrifica pe cercetare.
- Cu pantoful ce m-aş socoti,
îmi zdrobeşte şi orbul, la o adică, şi mă orbeşte întâi de târne.
- Câtă grijă, câtă colcăisei în
visul de-o târnă, apoi de două să te târăşti cum ţi se târâră picioarele,
mâinile.
- E Dumnezeu, ceva, nici foame,
acolo, cu foamea nu mă mai trezesc, un ochi de împletitură, un sorb.
- Că nu ţi-a ajuns să-ţi
înveleşti capul, s-au ros fibrele, şi târnele arătatu-ţi-s-au, şi sunt şi
dormi.
- Eu n-am părinţi, dacă mor
târnele mor şi eu, eu n-am eu, dacă am târnele, am şi eu şi târne.
- De-aş cuprinde ochiul de
târnă în ochi, te-ai trezi tot aici, te-ai trezi şi m-ai târnui, nu?
- Să ne batem, să ne zdrobim
când mi-or orbi târnele şi aş fi la rând, dar tu ochi în ochi cu târna.
- M-ai liberat şi de
necuprindere că nu văd nimic, nici norii de-i cântă târna de sus, norii.
- De gâtul meu nu se mai
toceşte nicio mătase, nu-mi mai deşartă nici târnele cântecul.
- Dormi?
- Nu dorm.
- Mă doare capul.
- Dormi.
- Mă doare.
- Pune-ţi-l pe-al meu.
- E greu.
- Nu-l schimba, suie-ţi-l.
- Nu se mişcă.
- Explozie.
- Nici atât.
- Bombardă.
- Îmi crapă.
- Ţine-te.
- Furnica înăuntru.
- Pe ea.
- Mi-a cărat crabul.
- Chef.
- De moarte.
-Ţţ.
- Pune-ţi tu capul. Se răceşte târna.
- Nu doare?
- Ba-ncă.
- Mi-a smuls pantoful părul.
- Îl doare.
- N-are turban.
- Cine?
-
Crabul.
-
În târnă.
- Doare.
- Nu chiar.
- Auzi?
- Furnica.
- N-aud.
- Mâine.
- Când?
- Oricând.
- Acum.
- Linişte.
- Ce cap?
- Târna.
- Nuiele retezate.
- Furnici.
- Foarfeci tropicale.
- Apă.
- Vapor.
- Vaporenii.
- Stropii.
- O zână.
- Baba.oarba.
- N-o văd.
- Orbii furnicilor.
- Şi târna?
- Se mai taie.
- Taie capul?
- Capul meu.
- Pe-al meu?
- Nu-l pot mişca.
- Se răceşte târna.
-Probleme.
- Şi tot nu te doare.
- Nu încă.
- Pe mine de ce?
- Pe tot.
- Şi pe tine de ce nu?
- Cap problema?
- Problema cap.
- Furnica din capu-ţi.
- Capu-ţi în târnă.
- Pe târnă.
- Şi capul meu.
- Pe nimica toată.
- Ţară.
- Piatră.
- Caldă.
După zbor.
- Nu mă pot mişca.
- Durerea.
- Nu mă încălzeşte.
- Suflă.
- Furnica.
- Pe ea.
- Nu încap.
- Suflă.
- Am gura rea.
- De foame.
- Capul.
- N-a mâncat. Furnica. Mâncată de crab.
- Şi?
- Nimic.
- Nimic?
- Păi ce?
- Pantoful.
- Părul doare.
- La el.
- N-are târnă.
- Să mai zboare. Nu e timpul.
- Capul.
- Mai stă.
- Stau.
- Capul.
- Rabdă.
- Să-mi ia furnica.
- E-n crab.
- Capul tău. Pe târnă.
- Crabul.
- În târnă.
- De la pantof.
- Rabdă.
- Nu zboară.
- Taci.
- Pocneşte.
- Pocneşte-l.
- Nu mai pocni.
- Cu putere.
- N-am.
- Rupe-l.
- Mă rupe. Ajută-te.
Nu pot.
- Florile.
- Furnici.
-Roşii.
- Albe.
- Pocneşte-le.
- Trag.
- Ţine-te.
- Trag cu putere.
- N-ai încotro.
- Nu mai trageţi.
- Libertate.
- Pierdut.
- N-aud.
- Pocnetul.
- Nu mai pocneşte.
- Pocneşte.
- De-o carte.
- Rece.
- Rupe-o.
- Cremene.
- Citeşte-o.
- Nu ştiu.
- Pe ea.
- Mi-e ruşine.
- Puterea ruşinii.
- Cu părere de rău.
- Pe muzică de târnă, reîmboboceşti.
- Alb.
- Nu mai pocni, nu mai pocni.
- Cresc.
- Pe-aşa, te las.
- Hai, pocneşte, nu mai pocni, pocneşte, să
n-am p-al pocnetului.
- Pe muzică de crab.
- Pocneşte că te ia râia.
- Zgârii pe-o mandală ultima suflare.
- Aş bea din flori, un vin din flori, un crab
din flori.
-
Nimeni nu te are, pocnetul e iluzie, prinde musca,
furnica, te-a iubit crabul.
-
Suntem dintr-un
crab.
- Nu ne descrăbim.
- Nu ne deosebim.
- Nu ne botează nimeni.
- Nici pantoful, nici şiretul.
- E o afacere până una alta, să te naşti şi să
mori exact.
- Nepreschimbat.
- Nepicat în apă.
- O fi zburat vreo poză în sânge.
- Existăm în noi-ul nealnostru.
- În ai noştri nenoi.
- Potoleşte-te cu pocnitul, i-ai putea fi
copil.
- Ni s-a hărăzit mai ca florilor loc.
- Suntem locul nostru. - Golul nostru.
- Furnica era tăietoare şi
crabul de cancer o tăia, pantofii toţi din tunelie îi înghiţeam
treptat-treptat.
- Care-şi dete capul cadou lui
Rudra şi doar mâinile coanei Kali, tot la ea se decapitează toţi.
- Pantoful a şutat târna, la alegeri, sub capul
mâinii, şi hârtii de crimă, expediţii în gheţuri.
Când să nu ne mai târâm deloc, zăcea lat şi pantoful
şi cum nu se mai duse ţaţa la târg.
- Nu veneau
mâinile, tot capetele, furnica era tăietoare, astă-seară judecata.
- Şi după ureche, stinsu-s-a
de-a pururi speranţa, nu după speranţă te mănâncă urechea.
- Şi din picioare, furnicile,
crabii, din talpă furnicile, crabii, din furnici crabii, din crabi...
- E, te-ai mai liniştit la
repetiţie, piesa tot nu s-a jucat.
- Nu se mai joacă.
- Fâsâie.
- Şi fâsâitul se
infineşte crab.
- Te-ai fript.
- Contra
curentului.
- Le-ai dat de
lucru a le fi recunoscător.
- Ce altceva e
repetiţia singurătăţii în tunel?
- Crabii au croit-o
altfel orânduirea muşuroaielor-ne.
- Mă împac în
sine-mi şi cu crabii, o dată şi o dată, nu te îngrijora.
- Depinde şi de ei, ori numai de ei, ce mai e o
furnică în ziua de azi?
- Păi uită-te, nu mai e, iar în loc sunt dumnealor,
este ce este.
- Ce nu este încă te roade. Acum o să-i lauzi spre a
ispăşi.
- Şi ce să fac după ce ispăşesc, e citită cartea-n
sloi.
- N-o mai fi atâta, îţi iei seama zilelor ce s-au
şters de pe faţă.
- Faţa s-a retras demult de pe faţa pământului arsă.
- Nu sunt de acord cu talentul leprei de a mânca
feţele pe neales.
- Şi maimărimile se vor împărţi între felul unu şi
felul doi.
- Dacă vă mâncaţi de tot unul pe celălalt, sunteţi ca
la început.
- Păstrăm eticheta, teatrul e teatru şi-n societatea
canibală.
- Mai ales, admite vreo furtună, praf se face de
tunel.
- De-o să-i împac pe ei, care va să zică s-au ajutat
de hoitu-mi.
- Poţi să crăpi din senin, ori scuipat de vreun pantor
grăbit.
- Oricum, n-am cum înţelege moartea, dar nici pe
pantof.
- Pantoful e suprem, îl vezi, nu-l ştii, nu-l
recunoşti.
- Cum rămâne cu ţestele, ţeasta-mi bălăbănită prin
tunel?
- Spovedania ţestei de furnică a adormit crabul
cinstit.
- Cinstea se lăţise la prea mulţi crabi cât ai clipi.
- Şi, normal, furnicile s-au necinstit să-i
dichisească.
- Mai pe urmă avem cap de crab în onoarea pantofului.
- Cu scene protocolare, printre care şi sacrificări
misterioase.
- Necitate mai mereu, din lipsă de timp, de alt timp.
- Memoria s-a ratat din pornire, păcat că şi ouăle-n
muşuroi.
- Seamănă a lumea nouă a crabilor şi aşa, e grea.
- Mai bine inventai un cotropitor necrab.
- De-asta mai e timp şi pantoful ne-ajută, de-aia s-a
rătăcit.
- Merci că nu i-ai divulgat cu precizie sexul şi nici
numărul.
- O fi şi el de-un sex-două, ne mai dă şi nouă.
- Ştiu că o întorci din interes.
- Mă lasă şi pantoful, mă laşi şi tu, eu de ce nu m-aş
lăsa?
- Din imitaţie.
- Căzusem din nori în tunel, ca şi cum vai, mă
reîncarnasem.
- Furnicile cum se cară unele după altele ţi-erau
de-ajuns să le numeri.
- Nu ştiu dacă aş mai fi ajuns să mă număr ultimul, am
început cu mine.
- Şi-a venit crabul dintâi, că pe-ăilalţi ce să-i mai
numeri?
- Mă număram tot pe mine şi-n crusta-i de mă doborâse.
- Târâşul ţi l-ai
înnăscut din firea tunelului, de nu mă-nşel.
- Mă-nşeli, de ce
nu mă numeri numărat de-a gata?
- Mi-o fi părând şi
rău, nu-ţi mai poţi număra convulsiile.
- Le-am pierdut numărul
şi m-ai ajutat de unde am rămas.
- N-ai rămas, mi-am
închipuit trei şi-un sfert.
- Acum aproape trei
sferturi, ca mai tot ce este.
- Prea destul
pentru restul infinitului de furnici.
- Cât pe-un cleşte al singurului crab ce mă numărasem.
/ 
