TRAMVAIUL CU RĂSCOALA

de George ANCA

TRAMVAIUL CU RĂSCOALA

15. 12. 81. Delhi. Gară, 7.15 p.m.

Peste 2 ore, şi nu un sfert, plusase. Parcă nimic nu e de crezut în iureşul de aici. Mă stăpâneşte mişcarea de nestăpânit a călătorilor, preponderent săraci. D-na T. m-a mai sfătuit. Andre-mi spusese că e frig, dl. C., că nu, spre sud încălzindu-se. Scriu, în palton – nimeni nu mai are aşa ceva (câţi nu văd prima oară?)

Nu scriu. Stau. Vacarmul e spart de câte-o voce comercială – “hai băieţii”. Din estetică, în etică spre o ascunsă apatie religioasă retrospectivă. Sigur că îmi fac de lucru. Intră în vorbă un bătrân cu turban alb, în punjabi, de la ţară, explicându-mi, cu pauze şi priviri, ceea ce voia să afle de la mine. Ca el sunt şi eu, aş iscodi pe toată lumea, ca şi cum un singur tren, o singură oră, pe care nu le ştiu, ar lua-o din loc.Se afişează rezervările. S-ar zice că lumea are plăcere să-şi vadă numele scris cu litere mari şi expus public.

Dl. Chatterjee, în Sydney, a discutat – erau 14 ţări – cum să se pună de acord politica muncii cu studiile din universităţi. Erau în grevă cei de la electricitate. Pleacă un tren, în fine. Urnirea stoarce exclamaţii. Îmi curge apa din bretele. În Sydney erau 38 de grade. Decanul încă îi cere vice-cancelarului o dată. O femeie goală, dezbrăcată de tren: linia 1. O săptămână de despărţire-împărţire.

16.12. 81. Aurangabad

Un cuvânt de noapte ortodoxă tărăgănează viaţa statuilor. Camera 1. Brazilianul Juse Ferera se trezeşte, îmi dechide, discutăm Camoens şi Pessoa, antologiile indo-portugheze. Mă culc în patul de lângă el, adorm, mă terezeşte un rus cu “my place”, într-una-cucu. Mă cărăbănesc şi mă spăl, îmi citesc paper-ul, renunţ la celebra notă cu Soren. S-a luminat demult. Aştept Douăzeciul peşterilor. Se aud saluturi.

17. 12. 1981. Aurangabad - Marathwada

Contemporary languages. O limbă în plus faţă de 2 + sanscrită. Frustrating teaching. Leaders of the subjects.

18. 12. 81

Colinele Aurangzeb

pe Gayatri şi nu pe greb

brazinianului Ereb

ce va fi mâine nu întreb

afară poza miercuri joi

tot alte secte cu mierloi

noi înăuntru savalah

e ora doisprece valah

Puteam să scriu despre puietul de banyan (nu s-a prins), sau despre prima dulceţă muscală, cu complimente la paper-ul meu, “brillant”, “scientific”, cu întrebări că ce sunt, plus intenţia de a întoarce-o pe limba aia (nu-n secţia mea), şi iar Indore, interviul luat de telugu şi Puna.

Mangalsutra. Nilikanta. “To my mind is nothing new in Chomsky's subcategories”. Eresier. How to clean the black board... begin on the right side. Indian bilingualism operates in favour of English. Prefixes have their own meaning

Periander. The letter - “the Holy Scripture is written in a foreign tongue”. “Who is not alone with God's word is not reading God's word”. The Cellar. Tenant – the sorry and ludicrous condition of the majority of men that in their own house they prefer to live in the cellar. A Possibility. “He never tired of telling tales about dancing halls in London and larks with girls and then about India.” Soren Kierkegaard – having taught classical languages in the Borgerdydskole in Copenhagen.

19. 12. 81. Aurangabad

pe verandă Juse dormea pe

cât se exilase din patul său

de nevoia altei insistenţe

noi doi locatari pe verandă

căci al treilea şi-a adus

reacţia la noroiul morţilor

şi ei s-au dus la toaletă

de ultimă preferinţă

numai pantoful format lung

i l-am confundat ca

într-o frică de moarte

cu care am şi plecat

spre subiectul unei

afirmaţii în râs de

dedesubt

iar înăuntru mai ascultam mai

aşteptam câte unii ceva

din noi înşine şi era şi un

gol agresiv toţi îl auzeam

detunând printre încercări de

supravieţuire cu Louis de Funes

ne-am fi tot încrâncenat ca

o evoluţie de-am zis de

trei bărbi de ne-am regăsit

în gândul raderii tot gânduri

căci iluzia are ecouri în

peşterile lui Aurangzeb care

şi-a ucis tatăl şi fii

şi imperiul şi nu auzim

mare lucru nici pe noi prea

prea încercăm doar acelaşi

pantof şi cu adevărat după

ce am descoperit că nu e

al lui Aurangzeb fiul

şi poate prietenul de iluzie

s-o fi descălţat ca o

peninsulă în goliciunea

mării a mării a mării

noroc că ne-am scos dinţii

să nu ne doară şi lumea

şi veranda dă spre o plantaţie

ca de gulmohari încercelaţi

de roşcove sângerii mutându-ne

într-un omagiu de sfârşit de

viaţă cu adâncă seninătate

sărindu-ne peşterile taţii

şi ceilalţi supăraţi pe atâtea

vecii şi fuse orare toarse

a mai fost o coridă într-o fabrică

atomică rezervată cu prosopul coridei

şi tauri reci întrebându-te ba spu-

nând în numele cine ştie cărei

sănătăţi că fumezi prea mult

mai mult beedies zic n-am bani de

ţigări şi dacă mă apucă sudul mi

se mai topeşte sărăcia în moarte

oricum dar şi-a pronunţat public o

a doua şansă românească la

porţile Ajantei şi Ellorei ce se

deschid într-un poem de

sine stătător şi neumoristic

adică fără morţii umbrei

o ludhiană încă de-un nord turban

pe sabie nedosnică un şal

deccan o lume de aduceri

în izolare şi mai mult

nimic şi tot deodată

călare pe simboluri împo-

triva cărnii lacome de

suflet străin de-aş

mai chema losangelesianul

auzisem pe Juse apărându-mă

în somn iar acum că un pic

ne ştim nu numai noi doi

îi spune lui dormim neîncuiaţi

intră pe uşa uşilor tu pogo-

rând din neuşa uşilor neuşilor

urşilor şi dacă intră Camoens

dar el e mereu pe mare

20.12. 81. Aurangabad – Ellora - Ajanta

Jatakas. Previous lives of Buddha. Pedeapsa unei dansatoare. 1000 budhas. Padmapani. Vajrapani. Buddha dormind. Mahaparinirvana.

Dumnezeu ştie că am trecut pe di-

naintea lui în chipurile lui

Buddha izvorând din stupa

Shiva înălţându-se din Linga

Bahavapali în susul scorpionului

din Agrigento în Ajanta pe vale

de temple dăruitoare de Ellora

întru pedeapsa dansatoarei de

lângă boddhisatva lebădă

Buddham Sharnam Gachamy

ca pe vremuri în Indore

să fi văzut Brâncuşi peşterile

dacă vecinii maharaji se aveau bine

în treizeci chiar ar fi sculptat templul

să-şi fi zis ca sfântul fără ploaie

ajanta ellora în somn pe o parte

vishnu pe şarpe buddha pe moarte

ţine-mă daltă lapis-lazuli

în cer afară curtat de ulii

până-n polonia jae polonia

ecou în ajanta ellora eonia

toast de izvoare în tors de mioare

piatra crăpată în nemişcare

jură-te gură te fură-te oame

mâinilor mâini gurilor foame

shunyata tu de dumneata ne

înfiorasem între tampoane

ajanta ellora în somn pe o parte

vishnu pe şarpe buddha pe moarte

21. 12. 81. Aurangabad. Panchakki

Daragh Mazar Samadhi

Buhari Pilang şi Musafir

nu prea demult şi acum

nicidecum în Panchakki

izvorul de sine nestătător

sub un banyan până la cer rădăcină

sus şi-n adâncul primei limpezimi

panch paisa cinci bani din buzunarul

paltonului în mâna musulmanului

apoi pe jos prin inima aurangabadului

şi departe spre gară pe drumul bunyanului

pe treapta când mergi express-indianului

bunyani întregi şi veşnici în văzul ochiului

bunyani tăiaţi din aer nu din sufletul norocului

staturi subţiri risipindu-se în jurul umbrarului

de rădăcini niciodată atinse de faţa pământului

colaci împletiţi de cărunteţea cioplitorului

până-n sărăcia dinainte de puja a pasagerului

nimeni nu va şti nici eu din Aurangabad

de-am plecat cum venisem pe viaţă

între optzeci de profesori de limbi străine

înconuraţi de zeii din peşteri şi coline

ce ne erau bunyanii apele dintr-o moară

vorbele marathi ploile luminate

că întreind călătoria glumeam în bazar

o iubire de scene frângând compania obişnuitului

dar copiii de şcoală cu baiera trăiştilor pusă coroană

călare pe ore blânde de India

încotro din cuvinte să ajung unde visasem

târând în uitare statui şi nevinovăţie

descălecând din strămoşi în căluş

soartă secată la locul şi timpul părăsite

cu bucuria de a o porni-o îndărăt spre Delhi

cum numai inimile ne-ar mai putea fi

scandasem la o flacără jai

Poland ne dăruisem ochi cu

ochi înaltei stupa ţinusem dinţii

bine să nu muşte piperul războit

plus o ocheadă vomitată pe un

cuvânt frumos nepronunţat ahimsa

vegetariană homeopatică masculinitate

ca prostul fericit măsor curentul

cu urechile în gară la Aurangabad

e două personalul de două vine la patru

aşa şi eu ajung peste două zile dacă

vrea bunul dumnezeu oricare şi toţi

acolo unde mi-e inima oricare şi toată

am întâlnit aievea statui de la Ellora

adesea tandre cupluri slăvind amândurora

bărbatul şi femeia am întâlnit femeia

şi-n gară nu-n afişe Nirvana Galileea

într-un profil ca altul pe partea dimpotrivă

copacilor de bunyan în dans de rădăşivă

ce temple ce de temple măreţe

puţini copii şi deloc bătrâneţe

unul dumnezeu într-o tinereţe

ce temple ce de temple măreţe

copii şi moşnegi să dezgheţe

din feţe adânci din morţi răzleţe

înăuntru şi afară de piatră cu feţe

ce temple ce de temple măreţe

linga a douăsprezecea stupa-n bineţe

în alte vremuri de ţări colindeţe

ce temple ce de temple măreţe

tot copii şi tot bătrâneţe

întru Nandi la mijloc de iad şi bineţe

împungându-şi în joacă o tristeţe

ce temple ce de temple măreţe

scrie-mi note muzicale

şi statui de femei goale

în mormânt cu alb chipiu

cu patru copii de viu

şi de mort că nu se ştie

dacă tot patru chipie

treacă vremea pe degeaba

pe la Himalaya dhaba

am plătit-o nu s-a prins

laptele de munte nins

şi se schimbă feţele

ruini fortăreţele

Manmad. Fără răbdare, devanagare, o floare. Din Aurangabad în Daulathabad, Potul şi încă două staţii, pe acoperişul trenului, ferindu-ne de fumul locomorivei, de ramurile de nim şi de acoperişurile de gară. Cu Dauli, copil de şofer din Mumbay, dat la şcoală creştină, în oraşul sultanului mogul.

Am coborât la un timp, şi am fumat, privindu-mă cu Lakshmi, care mi-a făcut şi loc şi-am glumit cu ochii, ea nescoţându-mă din “accha”. Galeria s-a ales cu ţigări. Ar fi mers nevasta şi cu mine la Mumbay, dar eu o luam în sus. Două ore, conversaţie în marathi de o tandreţe invincibilă, poate ajantină.

Rotundul pomilor de mango, din fumul de pe acoperişul trenului, răsărit în amurg, întunecându-l dulce. Cerul placid şi masculinitatea în cămaşă contra vijeliei vitezei de personal indian. Nu sunt pe listă, dar sunt în Manmad. Cei trei crai de pe listă n-au ajuns încă. Cinci ore până vine Jhelam.

Voi fi de naşterea lui Christos în Delhi. Tânărul meu companion de pe acoperiş, din vagon şi, puţin, pe peroanele Manmadului, are 14 ani şi s-a apucat de fumat. A început şi el să creadă în Christos, ca şi părinţii lui, altfel, hinduşi. Cel mai bun prieten, Prakash, e din Ellora, buddhist. Şi Dauli iubeşte cel mai mult peştera nr. 16, buddhistă. Prakash nu a început, zice Dauli, să creadă în Christos.

Iar despre inaccesibilitatea Aurangabadului pentru femei şi copii, comentează “trebuie să faci un efort ca să vezi lumea”. Nu-l încreştinez în plus. Regret, la un timp, că n-am mers mai departe cu Lakshmi, să-i dau idei de păcat pe care mi le represasem mie însumi. Dar, oare, voi fi fiind, în vreun fel, “genul” unor femei indiene? Mai ales că locurile apar destul de sfinte, până la livada de bananieri şi mai încoace.

Îmi cere, redescoperindu-mă, adresa. E mai tânăr ca Ghill, în Dharamsala, care mi-a scris, în 78, şi chiar ca Timur, care a trimis prima oară o scrisoare în străinătate, din Bucureşti, în Delhi, cerându-mi poze de actori. Văd că politicile pe care le ştiu sunt bune numai pentru copii. Visele lor, evitate, abia trezesc grijă şi scârbă de evitatori din partea adulţilor. Se evită popor, adevăr, frumos, prin exploatarea viselor, dar altfel se reprimă.

Contemplu nesfârşitul acestei naturi închizând culoarea oamenilor parcă pentru a îndrăgi mai din adânc floarea de bumbac, ce se regăseşte în costumele subţiri ale micuţilor călători spre Mumbay, temeiuri ale lui. În fine, prin Manmad, mai mult de-un tren. Se făcuse frig şi noapte, ce ne făceam pe acoperiş? Aici se anunţă şi-n engleză, şi chiar întâi. Dacă mă apuc de proză, nu-mi ajunge caietul.

Juse se bucură văzându-mă în Manmad. Se îngrijorase de vestea călătoriei pe acoperiş, împărtăşită în vorbă de italian. Le povestesc de efectul Ellora. Nu se clasifică, se clasează. Ne vom întoarce în mai proprie companie vreo 28 de ore.

22. 12. 81.

Obaidulda Ganj. A trecut. Poate din nou jungla, niscai tunele. Companionul de la cucurigu eliberează un ton pe din dos. Toţi ne tragem nasurile. Dar fiecare a dormit pe valuri de şine, aproape alinătoare, aici la clasa I, egală cu, dar neînghesuită ca celelalte. Diseară la opt, vom fi în Delhi. Începe să fie ziua lungă. Eliade o fi văzut Ajanta şi Ellora? Lui îi trebuiau-nu-i trebuiau, dar Brâncuşi?

Bine, un român pe acoperişul trenului de Manmad, însă cum se doarme azi în Polonia, oare exact aşa cum se moare, aşa cum se trăieşte şi se naşte? Poemele cybelliene ale lui Ion Barbu, citite până la Jhansi. După Jhansi, plângând După melci, în soare de cenuşă. Curcanii au mutat pe soare şirul bojdeucilor şi minelor. “Încolăcite ceasuri”. Expressul trece printre lucrători. Ion Barbu, printre pietrele încolibate, înstupate.

Cu el şi Nae Ionescu, a fi român, cu toată fericirea de blestem, ce iremediabil. Încă şase ore şi Ţiganul Aurar, aromit în somn cu trenul după-amiaza. “Faptul fundamental că influenţele între culturi sunt numai aparente şi că orice cultură nu împrumută alteia mai ' înaintate' decât nume pentru realităţi proprii, originare – sâmburele însuşi, elementul esenţial şi caracteristic, generator fiind însăşi natura lui, netransformabil şi deci netransmisibil” (Nae Ionescu).

Delhi, 22. 12. 81.

Noaptea la miez: Nansi, Nana, Shadow-căţeluşul. Scrisori de la Amita, Sorinache, Ionică, Cristina, Tatiana, Kapur, plus record-ul Nanei. Esaulov, în vizită de Crăciun. Polonezii, ca la înmormântare. Nansi, înaintea unui contract de ilustraţii cu Burma. Vederi şi eseu. Povestirea Aurangabad. În casă la noi, altă Marathwada.

23.12. 81. Delhi.

După săptămâna marathwadă, în niciun fel. Poate mai departe (înainte?). Liste de fapte viitoare (ca în trecut?) Dumnezeul întâlnirii plănuieşte ori conchide? El e întâlnirea însăşi, reîntâlnirea. Report-ul Nanei e mai eseistic-critic la engleză-matematică (madame Bhatnagar e aşa), dar plin de tandreţe şi bucurie de învăţătoare, la hindi.

24. 12. 81. D.

Bună dimineaţa la Moş Ajun! Ieri, Inedited. Contabilii şi toţi karamcharii, în grevă. An Nou, fără o paisa. Şi Nana tânjeşte după pom de iarnă, zicându-ne că am fi încă mai săraci decât în alţi ani. Nansi, cu desene dzonga.

Crăciun – 25. 12. 1981 Delhi

Totul pe datorie şi împrumut. Ieri, Florence, cordială. Azi, invitaţie la înscriere la revelion românesc. Şi la All India Radio, un concert, pe 1 ianuarie. Nansi lucrează zi şi noapte – în mai puţin de o lună să ilustreze cinci sute desene-cuvinte, o carte întreagă pentru copiii din Bhutan. Nana vrea la români. Oarecum şi Nansi.

Salariu improbabil, din cauza grevelor. Bolnav. Universitatea Marathwada din Aurangabad intenţionează să deschidă lectorat românesc, oferind însă numai locuinţă, nu şi salariu. Am fost, acolo, singurul neindian chairman al unei secţii. Sărbători fericite!

26. 12. 81. Delhi.

În Aurangabad, m-am ras cu lama care acum n-ar tăia nici un cartof. Nansi desenează din greu. Brâncuşi în sanscrită. Beauty is absolute balance – Sameiaky samata yoga sundaram. Reintrăm nedureros în atmosfera sanscrită buddhistă şi brâncuşiană. Eminescu şi Eliade îi sunt deja familiari d-nei T. Rămâne Lucian Blaga - douăzeci de ani de la naştere.

27. 12. 81. Delhi.

Părinţii bătrâni şi bill-urile de rejecţie. Albii, KO la tropic. Pet child. Nana şi Nansi în discuţie despre ce e un bastard. Ok, Nissim. Omul e o părere de rău. A cui? Lui i se pare, a lui însuşi. Dumnezeu a făcut lumea şi i-a dat frâu liber să se descurce. Dar el cu ce se ocupă, de atâta timp? Bacovia sună sanscrit, nemaidepresiv.

poeme Indie aleluia Iisuse

domn domn ani noi vechi noi în juxtapuse

nescrise necălătorite necântate

crezut într-unul o eternitate

cuvinte margarete cu petale

nesinucise domn domn înălţa-le

Alergare cu Shadow. Nansi, la OUP. Nana, la Radha. Florile de pe scară, udate. Voci de copii de pe terenul de fotbal. Dacă am merge la vară în Bhutan? Sună poştaşul. Scrisoare de la Jean Leblan, din Seez, Franţa, cu o fotografie a ei, datată, sper aberant, 28 decembrie 1914-1981. Ce ne scrie ea e din 21 decembrie, iar fotografia e din 30 septembrie 1979, La Grand-Motte - “Souvenir du Sud de la France, a cote d'Aigues-Mortes, ou Saint-Louis s'est embarque pour la Croisade”. În noiembrie ar fi fost într-un circuit prin Sri Lanka, Madurai, Bangalore, Madras – ”Toute est beau dans l'Inde“.

După-amiază, poştaşul mi-a adus, recomandată, Gita-Govinda în spaniolă, de Fernando Tola. Nansi m-a găsit citind-o cu glas tare. Ne-am întrerupt numai să privim feţe şi peisaje bretonate din Bhutan. Ea a trebuit să se culce – nu doarme de nopţi. S-a trezit când eram la cântul al 12-lea, poate apocriful. A ieşit cu Shadow şi, când s-a întors, isprăvisem lectura. “El cielo esta cubierto de nubes... anda donde Radha... apasionada Radha... Encantadora Radha... Amada Radha”.

28. 12. 81

de-o viaţă dansăm conga

la vară vorbim dzonga

ne locuise timpu'

ci vom petrece-n Tinfu

copii din Groenlanda

primească-ne ghirlanda

Nansi, din nou la OUP. Desenează în transă himalayană, nemercantil spiritualizată. Camionul cu munca ei va urca în munţi încălziţi de culturi de orez. Săptămâna de după Aurangabad, am tras şi eu la patru eseuri pe teoria poetului. Supravieţuitor, sinucigaş, horaţian.

din Văcăreşti la Scala

tramvaiul cu răscoala

până pe Chatra Marg

ce capete se sparg

indealist Terente

pe inimă amprente

Laurence recită-n boltă

din Văcăreşti revoltă

Coridaleu neteofob

nici Teofil după ce rob

şi corul de-o în raft ruptură

pe-a Greciei dezbucătură

că vechi te pomeni norii

îi usturi ceapa ciorii

măcriş îi strepezeşte

pe apă creştineşte

tot solz măgar de ştiucă

se culcă unde-apucă

îl zvârle tingirarul

în brazdă unde aru-l

din Văcăreşti la Scala

tramvaiul şi răscoala

Bhutan pe Chatra Marg

tot capul gol mi-l sparg

prin ce munţi cânt şi tac

mormânt mi-e un brotac

mai am vreo două rânde

la morţile mai blânde

30.12. 81. Delhi

Seară Alecu Ghica (1809 - ?) Weimar, Jena, Herţa, Jod Puri, Badrinath. Teză. Depresiune. Vreau să dactilografiez bibliografia şi să închei manuscrisul pentru decan, moi-meme în aşteptarea maşinii de scris promise de la vecini - teoria suferinţelor birocratice, a realizabilităţii artistice, a non-ofertei de viaţă, a raţiunii prin copii, mereu în aluzii Alecu Ghica.

La şapte ani, Neetu ştie cum se nasc copiii, maică-sa nu ştiuse la nouăsprezece. Aceasta din urmă a scris un capitol cu personajul ei român – nu-şi permite modernism, cu familia şi ţara ei. Scriitorii de vază pretind că n-ar exista giganţii în epoca noastră. Îi contrazic optimismul academic.

31. 12. 81. Delhi

Mâine, anul se-nnoieşte.