10. 02. 82. Delhi
Scânteia,
Contemporanul, România literară, Tribuna, Flacăra. Picturi din
Bihar în sala “Arghezi”. Sandu şi Gogu, redactori ai caietelor
“Inedit”, seria românească. Eliade, la mijloc de codru des.
Propagandă fără poale. O dramă cu aparenţe groteşti. Studenţii
de franceză mă caută, probabil sâmbătă, vom citi din Proust.
11. 02. 82. Delhi.
Akaash Ganga,
Series No 10, March 1982, Delhi. “încep mările să fiarbă”.
Scrisori: Ion Anca, Amrung, Claudette, Nilima. Scânteia (exagerat),
Tribuna (exotic). URT vrea o carte Divyagrahah, cu introducere
de mine, interesându-se şi de costuri. M. vine cu cinci invitaţii.
Lalit, 15 (vor face studenţii mei afişe), anulând vizita mea cu
studentul la ea, în biroul de şefă fără secretar, din cauza
grevei (mâine, A. C.). Şpalturile la “India in Romanian”, gata
– pagini mâine seară la Guild? A.K.T.:
“E gata Inedited, numărul 2?”
12. 02. 82. Delhi.
Clasă cu ziare
româneşti. Petrică Enache e în Franţa. Ceva despre popor şi
dialectica creşterii rolului partidului. Căruntul Nag publică,
foto-offset, Divyagraha una-două – e contra
sanscritologilor consacraţi, vrea new-comers, condiţionând
să fiu de acord cu o prefaţă de Kapila Vatsyayan. Spre divorţata
asta merg multe confidenţe.
Am dat tipografului
corecturile (îl revăd mâine, pentru pagini) şi romanul, apoi am
cumpărat un kg de zahăr care s-a vărsat în şopronul de ziare
(păcătuisem: Confidential adviser). E ceaţă. Citesc cu Nansi
jalnica apologie a masturbaţiei feminine şi a lesbianismului.
M-aş duce, şi
parcă nu, la Book-Fair. Mi-e frică de Mudrika. Iată că vin Tara
şi Radha să-i ceară Nanei bubble-gum şi se vor juca împreună.
13. 02. 82. Delhi.
Păcatul italian:
sonindiile. Păcatul francez: predarea aceastei limbi, azi,
studenţilor de la advanced diploma (anul III) – Roger Caillois,
Margueritte Yourcenar, Albert Camus, Gauillaume Apollinaire. Am
citit, respectiv, Hugo, Zola, Colette, Camus – ce le-a dat
profesorul. Vorbesc bine franceză. Le-a plăcut să mă întâlnescă,
poate şi pentru că mi-am dat proprii mei studenţi afară (aproape
au făcut scandal). Preşedintele lor voia să-mi arate un paper.
Decanul
m-a chemat, călătorind, cu templul hindus, citind inscripţii
sanscrite în Thailanda, proiectând o versiune sanscrită a
constituţiei federaţiei pământului. În Kamla, am găsit
„India
in Romanian”, gata;
mă tot văd tras spre Buddha. Ca tot românul?
200
de exemplare mă costă 200 de rupii, plus poşta. Luni, las la tipar
sonindiile. Studenţii în româna au test, cei de franceză mă vor
asalta marţi.
15. 02. 82. D.
Cel
puţin TOI nu înregistrază conferinţa “Brâncuşi
în India”,
nu
ştiu de celelalte. Testul 5+5 şi o scuză, tot de la diplomă (mai
interesaţi?).
Magazin istoric, România pitorească, primul număr al publicaţiei
A.F. de pedagogia limbii. Un catalog de editură de la Varanasi,
scrisoare de la S. Day, să ţin o conferinţă în 19 februarie, la
12, în aceeaşi zi cu Florence Hetzler. Încurcătură.
Arun Kumar,
preşedintele asociaţiei studenţilor, în clasa de franceză, a
lipit afiş dactilografiat despre F. H. cu Brâncuşi, la noi în
universitate. De mâine într-o săptămână le-am promis o lecţie
de franceză.
Florence M. Hetzler
trebuie să-l fi păcălit ca vârstă, pe Al. Cât despre citarea
ei, recitată de ea, astă-seară, o amabilitate în consecinţă.
Spunându-i, public, o perfectă brâncuşoloagă, n-am minţit. Ea
vorbeşte americăneşte cu sufletul lui Brâncuşi, exactă la
nebunie, agrandisând cu sinceritate spiritul românesc în India.
Simptomatic,
diplomaţii n-au înţeles nimic, cum nici din Brâncuşi însuşi.
Indienii din audienţă îl ştiau din conotaţiile speculative
atribuind umbra copacilor mari lui Marpa şi lui Rodin într-un
acelaşi univers.
E o preoteasă a
duhului. Pedalează pe masculinitate (fie şi homosexuală). Este
îndumnezeită totdeodată – teatralizează a la Eliade. Nu
pronunţă indieneşte, da, româneşte. Informaţiile
estetico-bancare se misteriorizează într-un ermetism mioritic. Ce
nebună... Niciun român n-ar fi, în afara-i, atât de românesc şi
neromânesc, pozeur şi trist, apăsat şi eliberator.
Vorbea din gât,
uite aşa, comentează Nana. Intelectualitatea disimulată trebuie
să-i fi făcut lecţiile la matematică, ajunşi acasă, dar a citit
şi la engleză. Pentru cultul de bun simţ prilejuit de Brâncuşi,
seara asta e fără sfârşit. Personajele care ne-am aflat în
Biblioteca Lalit Kala Academy, pieritoare cum vom fi, worship-am
toate, în felul nostru, propria condiţie şi ranchiună de a fi. O
pagină vorbită-n americăneşte, cu conţinut transromânizat.
Nansi-mi spune că
nimic din ce-ar fi putut face cu banii munciţi de ea pentru ea
însăşi nu i-ar fi produs fericire atât de mare ca mie publicarea
romanului scris (tradus) astă-vară şi rămâne la ofertă. N-am
decât să mulţumesc, cu adevărat, lui Dumnezeu că
i-a ajutat ei să-mi ajute mie, cum nu ştiu dacă eu aş fi
fost în stare să mi-o, să i-o fac.
wounds Rani many
lives after the love
falls
self-killings from the after-noons
oranges shared by
Ardhnarishvara
a little later in
lieu of lioness Surya
wounding us from
nowhere so runningly
17. 02. 82. Delhi
Clasă
fără lumină, post-test. Gata “Pe
Gange”. Comandată: 1. “Soninds” 2
“Maiastra and other Poems” (carte incluzând versiuni sanscrite)
3 “Roamnce at Parinior” (eres 2). Lovitură de maestru azi?
Rasa-dhvani pentru
Correspondences – tomurile sanscrite alese (uneori sugerate de
mine). Revărsare de luceafăr. Deja Baudelaire, Eminescu,
Shakespeare, voi găsi Dante, Camoens, am Dario. Mai caut Tagore, în
locul lui Aurobindo, dacă nu Madhusudhan. Cu versiunile originale,
şapte limbi şi sanscrita. Încheind o cărticică: mică în
absolut. Se va şti pretutindeni?
Sanscritizarea
modernităţii, cel puţin mie, nu-mi linişteşte nervii,
dimpotrivă, îmi întregeşte un entuziasm nu numai al meu, poate.
În pofida pozei pe care o car şi o strig, olteneşte, walla, voi fi
fiind nu modern, atât de puţin modern, în acelaşi timp, cât
vreau să conving intimităţile uneori sanscrite? Iar
înţelesul directitudinii clasice nu-mi e măcinat de muzicalităţi
de neînchpuit? Sonetto Sanscrito.
Trec
la conferinţa mea de poimâine de la JNU. De ce nu-i acord nicio
importanţă? Prea familiarul subiect?
N-am decât să fiu bun – e tot una?
Poate nu. N-am decât să-mi las propriile urechi
deschise şi în atac.
Conferinţa avansa
cu bere. Plonezii, cu micul W. - superblondul Bharat. Odată ras,
Ch. mă detronase a fi Tagore, numindu-se pe el, spânul, iar pe mine
comutându-mă pe Subhash Chandra Bosh. Apăruse şi Vinod, cu
camera. O văzuse pe F. H, îi cântase de spieghia şi venise după
o copie, să i-o dea el mâine- mai bine – călugăriţele cu
călugării, nebunele cu nebunii. Atâta, că n-ar vrea o branch(ă)
în Maharani Bagh, ca să nu facă zece lucruri acolo.
Fernandez îl
cunoscuse pe Walensa, comparându-l pe polonez cu Mahatma, acela
declarându-se un om modest. Marele meu student mă bârfeşte cu
frisoane, că nu l-am primit la test. Ba bine că mi-a trimis şi
cerere. O fi cineva sănătos, n-o fi, dar nici aşa putoare precoce.
Bietul M., ce refuzase locul meu, nerâvnit de nimeni, mai ales de
mine, după imbecilitatea înghiţită.
Hop, M.C., acum
trăgând ca de mine să i-o văd pe F. H. Bas. Mi-a plăcut surpriza
ei auzind de propria-mi conferinţă la JNU (Jhawaharlal Nehru
University), unde toţi ar fi marxişti. Îşi urăşte fiica, îi
iubeşte numai pe evrei, cei mai mari artişti, savanţi şi
ocrotitori ai artei. Discutăm în profund dezacord, cu o oarecare
plăcere reciproc masochistă. Să ne fie de bine.
18. 02. 81. Delhi.
Joi.
Scrisă
conferinţa pentru mâine la JNU, cu ideea-comparaţie că a preda
româna în India este ca şi cum ţi-ai aminti cuvintele unui
sculptor, ale lui Brâncuşi. Ceai cu Marek, dimineaţă. Rom la
prânz. De ce ne-o fi atât de frică? O
traducere-n hindi, de el, din Broniewski, ce întins să i-so public.
Vom traduce-o-n hindi, aşa, şi pe Amrung. Recitite sonetele
englezeşti ale mele, cu dispreţ – cumpliă e desumflarea de
propria iluzie. De-aia ne e frică.
11. 02. 82.
Se simplifică
măgăriile mici printr-una radicală. Aia e anxioasă să mă vadă,
ba încă. Şi-aşa ziarele, nimic despre noi, de ceilalţi pline.
Abia-mi vin în ape. Ce ipocrizie să-ţi iei pe Dumnezeu asociat.
Ziarul Dumnezeu, nepublicat, l-aş citi, a la India Today, pe
răsfoite.
Dragă,
Doamne, dar eu sunt cu ochii îndureraţi : de ce nu văd, de ce nu
se vede? O limbă română şi nimic mai
mult? Printre panoplii de mercenariat
conservator? Într-un liberalism
dictatorial şi totuşi fantomă? Norocul
românilor cu Fred, unul mai puţin acolo, mai mult în India, s-o
fericească, fără naţiune. Cu ce bate Dumnezeu dacă vă voi fi
făcând vinovaţi de vorbă proastă?
S-au
înfiinţat în maşină verde şi curând plecam, via Mashih, în
oficiul, gol, al visiului. Peste o oră, prin “aici
(parcă) e iadul” (Ispas din Bucur Obor).
Pe la Cleridges (magnetul vechiului). Conferinţa, ca o limbă de
moarte. Aparent bine primită, cu interes pentru latina populară.
Juse, în audienţă. Şi Antonio şi Csaba, alţi spanioli,
studenţime şi în picioare.
Expoziţie, două
filme, conferinţă, discuţii, aranjamente, cafea, biscuiţi. Mă
varsă organizatoricii şoricii în Connought Place, unde mă
învârtesc cu ancora într-o librărie, apoi intru, pentru a evita
întâlnirea de fals pariniorat cu Florence Hetzler, la filmul Joshi.
Unde, înainte de
interval, Kierkegaard redivivat: femeia fatală, una dintre ele,
alta, va muri îngropată în monede, după ce-şi împuşcase
sedusul Joshi. Actriţa dansează minute de lascivitate indiană,
depresată dar şi specifică. Odată împuşcată, dansul morţii,
nestrindbergian, provoacă isteria de încânt a unei săli
felliniene. Alte minute până, sub cortină, clovnul kierkegaardian,
în avatar feminin, se stinge.
Mă întorc într-un
autobuz înghesuit. Americanca tocmai a plecat, slavă domnului,
chipurile, şi regretându-mă. Polonezii sunt în vizită – cu
legea marţială, n-au voie să părăsească nici Delhi. Ashok se
infiltrează să-mi ceară ştampilele fostului “Inedited”, din
care pe cea cu numele meu o sfărâm în picioare şi-l dau afară,
chemându-l la clasă.
Citim apoi
regulamentul lectoratelor din străinătate, un document birocratic,
eliberator de sinistrele confuzii şi mai birocratice, securiste, ale
ambasadelor. Se câştigă enorm în individualitate şi iniţiativă
nemaifurgăsită de mitici, plus batjocorită pe neve. Astfel, am
lucrat avant la lettre şi, din fericire, hârtia asta nu-mi dă
peste picioare, dimpotrivă. Nici ajutându-mă, evident, ceea ce
este, poate, un dimpotrivă.
Impotenţii,
deodată, să te îndemne să-ţi expui potenţa, pe care vor
anihila-o. Ca totdeauna – ce tradiţie. Voi bea cafea. Mă ustură
numai stângul. Însăşi viaţa parcă mi s-ar aşeza, indiferenţi
la de-acum străvechi-metabolicele primejdii. Scumpirea ziarelor şi
revistelor cu 150%, neoproletcultism? O să
mă doară capul, cum? Confuzia e vastă şi
eu rămân, asemeni celor mai mulţi, în vizuină.
20. 02. 82. D.
Peste nimicul din
întâmplările coşmarelor, cu imediateţea şi spaima simplităţii,
răpind-o gratuit dar şi dorind-o în jug mai departe. Sport
nepăcătos. Poate neprofanatoare împărtăşire. Sârmele
transoceanice femurale. Inimaginabilitatea diminutivului pre şi post
mogul pătrunzând în sufletul foilor de ceapă.
În orice pod,
dumnezeule. Se duce dracului păcatul. Şi nu chiar în nonsens.
Lupta pentru balansul neghicit se mai duce, citabilă, pe dosul
degetelor. Studentului la spaniolă ce-mi ghicea în liniile palmei o
inconstanţă, o zgârcenie, nebusiness-ul dar jobismul şi nevoia de
a trage pentru fiece lucru, arătându-mi-se un peşte cu gura
căscată la temeiul palmei, îi întrerupsesem povestea cu povestea
lui don Miguel, după Lepanto, cum nu i-ar mai putea ghici în mâna
pierdută.
Sardarul – am
văzut puţini sardari 7 – nu i-am zis. A vorbit de Fielding, iar
împreună, de la picaro la swami, dar curând, pentru aproape două
ore mă întorsesem în Kamla, unde tipograful mă amânase iar. A
tăclăluit cu ghicitorul, iar reîntâlnindu-ne m-a ameninţat că
mă va vizita seara, pentru italiană.
De aur fie nunta-n
stradă
mâna pierdută la
Lepanto
palmistul are ce să
vadă
de-un caracter în
esperanto
o nupţială moarte
pradă
îmbrăţişato
smulso planto
în raza nunţii de
pe stradă
ochită lance
Rosinanto
peste un pas e
noapte-n faţă
să se cunoască
nevăzuţii
la auruşă pe
mustaţă
trezindu-se ciupiţi
recruţii
de aur fie nunta-n
stradă
o nupţială moarte
pradă
Atracţia
unei iluzorii profunzimi legată de păcat? Poimâine,
Shivratri, cu ce inspiraţie, cu care închinătoare? Satya
thai-zează sanscrit. Rani şi-a imprimat religiozitatea –
înnăscută, ori de etichetă?
21. 02. 82. Delhi.
Revelaţie?
După “Maiastra and other poems”, “Poems of
Parinior”, “A Deux”, de cu noapte, mă gândisem, pentru poeme,
la titlul Ardhanarisvara. Eventual,
pe pagina de titlu, Ardhanarisvara
Poems of Parinior. Pe copertă pot avea
şi titlul în sanscrită. Nansi sare la scandal, că s-ar opune
indienii. Cred că dimpotrivă. Nu, că un străin le ia zeul. Nu
li-l ia, li-l redă, plus via Plato. Plus că totul e cuplu. Şi
sonnindia, unde nu ştii cât de masculin îi e, ca jumătate,
Indiei, sonetul.
22.02. 82.
Baudelaire –
Rasadhvanya - “Correspondences”. Sună adânc. Nu încă
“Veneţia”. Pe Shakespeare, cu Dante. Din Almora, un “January
1982”, semnat Gertrude Emmerson Sen. În aprilie, un “Akash
Ganga” va conţine, împreună cu “Eminescu - Rasdhvanya –
Veneţia”, Thai, Polonia, Meşterul. “Sonind”, merg la trei
după spalturi. La un an după “Ek shanti”, încă o publicaţie
de poezie.
Nitu îi scrie
Nanei. Fiecare iubeşte, la concurenţă, câinii himalaieni.
Vrăbiile îşi fac iar cuiburi să puiască. Cele patru mărunţele
ale lui Nansi, din colivie, ţârâie delicat în ziua căsătoriei
lordului Shiva cu Parvati, devenită după Shivratri (mahashivratri)
Shakti, mama universului. Parcă nu vom distruge cuiburi.
O dilemă
insurmontabilă, “sonninds” schimbate deliberat de tipografi în
“sonhinds”. Dublu “n” nu-mi trebuie nici în română, de
engleză nu-mi pasă atâta, iar cu “Jai Hind” în minte, şi
Nansi e de acord cu oferta hazardului obiectiv.
Sâmbătă 27. 02.
82. Delhi.
“Course libre de
langues et literatures romances” - deschis cu studenţii de anul
III, franceză – o trecere în revistă a unor autori de secol 20
din Franţa, apoi Elveţia (Amiel, bisexualitatea toamnei), Belgia
(Michaux), Canada, Africa (Senghor). Ploua, Max Jacob “La pluie”.
Le-am
dat studenţilor de franceză ai cursului meu liber de limbi şi
literaturi romanice, pentru sâmbătă, să pregătească fiecare o
comunicare de cinci minute pe subiectele: l'existentialisme
romance en perspective indienne; culture et etre; de picaro a swami.
Rezervându-mi mie sonetul sanskrit-latin, cu analiză
Correspndences,
plus comentariul altor sonete romanice. ( “Sanskrit-Romance
Sonnet”).
Eminescu,
Baudelaire, Shakespeare în sanscrită. Ce ashwameda să fac?
Mrichkaticam (jucătorul de cărţi) al lui
Shudrak parcă m-ar atrage. Mai petronian decât Pandavii, Nala ori
Draupadi (ca sorandari). În exilul lor temporar, avataric aproape.
Iar tirth-yatri-i şi swami-i încă nu ştiu cum să-i întâlnesc
cu neisprăviţii de picaros. Şi totuşi, până sâmbătă... Îmi
pun motto din Raghuvamsa de
Kalidasa – întâiul vers al invocaţiei:
vagarthaviva
sampratau vagartha pratippattaye
jagatah pitaran
vande parvatiparamesvaran
1. 03. 82. Delhi.
De
1 martie, primită cartea Urmilei asupra dharma în Mahbharata.
Pe afară, furtună cu fulgere şi trăznete şi basmul Rodicăi.
Mustaţa mea îşi râde de moarte. Ceaiul leşină polul burţii. E
o lume de fiert lapte nemuls, nepăscut şi prior eternului
întuneric.
Miercuri 3 martie,
1982. Delhi.
Treceam împreună,
după o ploaie, prin gara şi oraşul de munte Li. Soţia şi fiica
mea se ocupau de bagaje, probabil şi de locuinţă, bilete. Eram
atât de încrezător în talentele lor de călătorie încât, deşi
nu ne-am văzut în vremea acelui pasaj, nu m-am îngrijorat nicio
clipă. Ba chiar rătăcind printr-un tren ori printr-o clădire să
le spun ceva şi, negăsindu-le, încă am realizat că nu s-a
întâmplat nimic de speriat.
Am mers pe jos, în
înserare, printre hangare şi locuri cu ceai de-l repicau unii, ca
într-o taină, şi-mi mai spuneam că din Li în oraşul pe care-l
căutam, templul acela, şi care se numea cum îl numeam eu, în
schimbare după noi considerente, localitatea mea şi a unor prieteni
ai lor era, se afla, parcă şi aştepta... iar aici înseşi
explicaţiile lor au trecut de la unul la altul, ceaiului şi
norilor, locuitorilor din industrie, unor femei, fiicei şi soţiei
mele.
Începusem să fiu
încântat nu atât de depărtarea tot mai sinuoasă din informaţiile
despre destinaţia întrebată, deşi mă complăceam needucat, dacă
nu chiar antisistematic. Dar mă simţeam, cu numele schimbător al
acelor întâmplări şi discuţii, cum probabil şi picăturile
Pacificului şi-or fi simţind uneori un nume al întregului ocean
mişcător prin ele şi prin ele încremenit.
Însă ploaia,
apele spălaseră nefertilitatea şi seara se prelungea a ceai şi
ceaiuri vegetale, flancate de coline păduratice întru dumnezeu
dintr-un fel de surâsuri. Fie ce n-o fi, locul ăla îmi era simplu
hărăzit. Drumul spre el oricum ar fi fost, uite cât de armonios se
petrece în vorbe puţine, nesonore, în repicaj. Şi m-am gândit
chiar să-mi iau gândul de la el.
Introducerea în
Eminescu mi-o văd întreruptă de zece cărţi de înapoiat la
bibliotecă – baroc, antiromantism, dystopie. Le fişez sec în
caietul paralel 3.
5. 03. 1982
Puii de tigru au
îmbrăcat paltonaşul Tarei. Când Radha a apărut să-şi caute
sora, i-a văzut paltonul şi a luat cu ea puii acasă, crezându-i
Tara. S-au jucat toţi copiii, venise şi Tara. Dar când a apărut
tigroaica, mama puilor, copiii au dispărut prin case.
Tara asta se ţine
mare, la patru ani, lăudându-se că de Crăciunul următor face
cinci. Numărăm până îmbătrânim. Ea zice că se opreşte la 30,
o sperii cu 90. Vrea apă. Vine Andre. Mai discutasem de vânt, care
şi la ei deschide uşa.
5. 03. 82.
Schimbate
cărţile de la bibliotecă. De dimineaţă, Mioriţa şi Eminescu,
celor de la certificat şi diplomă în română. Plus unul de la
franceză transcriind franglais. Apoi cu Tara, apoi cu cărţile.
Găsesc acasă o scrisoare de la dept., despre “likely”
să mi se extindă slujba aici, în 82-83. Ia să
plecăm, domnule. Unde?
Drum
forţat de Nana + Radha în Kamla şi Jawahar. Poză cu şapcă.
Jumătate din “Radha”, culeasă (zece pagini, 7 – 16), plus
sonhind-urile (57 – 64), aranjate pentru tipar. Cartea
Ardhanarisvara va
fi, cred, gata în martie. După 76, deci la alţi 6 ani interval, a
patra carte de literatură, în 14 ani de la debut. Restul, efort de
supravieţuire. Apoi, Parinior. Recitesc
spaltul.
6. 03. 82.
Clasă
de existenţialism literar în franceză. Voi mai fi vorbit vreodată
atâta franţuzeşte? A fost al patrulea
curs anul ăsta. De încheiere, au plănuit să mă cadorisească. În
Kamla.
Committee,
cu clasicul, netrebnicul scandal. Go Go, Lolita, Private Life, Mid
Night – care aşa şi-n realitate. Vinod, venit din Calcutta, unde
Pritish şi P. Lal l-au evitat. Detalii, până cădem pe coperţile
la Ardhanarisvara
şi Parinior,
pe care i le-am încredinţat. “Cine e Anca?”
(F. Hetzler). Bineee. Rău. Oboseală. Bine că s-a dus sâmbăta.
7. 03. 82. D.
Ieri am căscat
gura îndelung, în Roop Nagar, la demolarea unei case cu coloane, a
unei coloane de la etaj sprijinind terasa. O vilă cu zeci de
încăperi şi aspect venerabil în toate privinţele. Stătusem
multe zile la rând ţinuit de pulberea caselor cu coloane, fără
etaj, de pe Uranus, demolate altfel, industrial, în 1980.
Un
copac tuns de ramuri. O cruce cu mai multe memorii. Din ciudat de
multe surse, desfundări ale imposturii magice – de la dumnezeu la
sex şi glorie – se interpun unei vieţi împărţite în săptămâni
– valoarea duminicii să fie înnăscută?
Realism
casteist. Epicul şi fantasticul de bazar. Nonintenţionalitatea
paranoiei-masturbaţiei-
Următorul
student, pe invers, studiind ştiinţe, optimist – m-a făcut,
reflex, să-i întind cartea în franeză ce-mi mai rămăsese. Anon
a citit un articol de dicţionar despre existenţialism, iar un nou
venit, mai în vârstă, a vorbit despre cinema, oferindu-mi pretext
ce concluzie asupra teatrului lumii, morţii lui dumnezeu, adulterul
poeţilor, unicitatea lui Camus, existenţa obiectivă a lui Sartre,
68-ul.
Începusem
cu Baumarchais, în particular. Finalul era încă voit figaroman,
chiar figarogod. În locul picaro-ului, figaro-ul. În locul
proprietarului swami, Bhagawan. Martin, Lidia, Marek, au primit o
scrisoare de acasă, via Occident.
8.
03. 82. Delhi.
Ce
trist era Kalidasa, se spune. Chiar dacă nu se ştie când a trăit.
Tristeţea îi este dovedită. Şi nu ştiu cui îi este dovedită
existenţa, în afară de dumnezeu, fără tristeţe. Nansi a adus de
la Jamma Masjid un nou pui de papagal. Memna propune să-i zicem
Mithu (dulce). Nansi: Tushi (bhutaneză). Tot Memna, că ditamai
profesoara de sanscrită poate învăţa un papagal.
9.
03. 82. D.
În
TOI, articol despre România platnică, chiscovatnică. Plantagenet
sau Piranda sau Cipi sau Goguţă sau Gore sau Tomiţă – noul pui
de papagal – al mâncării, căldurii corporale, ataşamentului
nemaizburător. Cât numai păcatele se învaţă şi se amestecă de
la popor la popor. Dezavantajaţi copiii celor zece milioane de
refugiaţi. Slogăneală. Ganeshan cu filmul în parlament. Consiliul
presei. Fişez în caietul 3.
L-am
întâlnit, dacă nu mă înşel, pe David O. Ross Jr. la congresul
latiniştilor din Bucureşti. Cartea lui despre poezia augustană are
idei gigantice. Îmi amintesc un bătrân scurt şi gros, în
baston, conversând în latină, la lunch şi pretutindeni. El
însuşi, spunea – un poet. El să fie?
După
ani – cădere? -
congresul parlamentului mondial. Dar mult mă consumă eseul
“Eminescu
în sanscrită”. Augustani
outsideri. Catullus-Kalidasa, Ennius-Eminescu. Polimetrii avatare,
împărătşire din timpul universal al agoniei.
Din
an trecut vin zilele altei
petreceri
pe tropic trop ruptul
cine
e în memorie fără voie acelaşi
întâmpină
din Calcutta comanda broderiei
probabil
muribundul design în
maşina
asudată bengal îl traduce
devastat
mohamedic interogatio
în
anotimpul scos din previziune
astfel
în anul al doilea prin Hindustan seara
în
aşteptare pedalele lotusului apăsate
învârteau
poziţia planetelor cu un cord minus
imperiile
oricare incinerate sub oceane
refuzul
metrului
sanscrit
Catullus
antantă
pe tăcute
orientalie
de interior
alai
de piane pe Appia
Atlanta
sângerează din nas
mă
închei la palmierul stâng
printre
bunyani din Ujjain în sus
se
poate ghici cum e noaptea
când
e noaptea nopţilor altei
petreceri
pe
tropic
în memoria muribundului design
Datoriile băneşti
externe ale României, scuzate azi, în The Times of India. Datoriile
interne moral-politice, elogiate de Scânteia, ca binefaceri
coloniale. În preajma întâlnirii ameninţătoare, pe o linie, a
tuturor planetelor, am avut noroc la şah, revanşându-mă la Nansi,
2 – 0, şi Sudeep, 2 – 1 – ăsta avea frisoanr şi mustaţă.
Mă apropii de
conferinţă: dincotro – xenofobie, dacă nu din smârcul
superiorist al falşilor imperiali, umflându-se doar pe sine şi
abia de-şi mai văd umbra drept altceva, consumabil. Mi-ar părea
rău ca întâlnirea planetelor să fie cu neutron. Mărunţirea
lumii prin selfgrandoarea mărginilor.
10. 03. 82. Delhi.
Dunărea şi Ovidiu
sfârşesc unul lângă altul. Kingsway Camp va fremăta la fel peste
o sută de ani. Şi Moşii, fie demolaţi. Acasă, servantul
anglo-bengalezilor adusese această scrisoare de la Florence Hetzler
către Margaret Chatterjee.
March 1, 1982. Dear
Margaret, I am most happy for my visit in India. Loved it and its
people. Thank you for all you did for me during my visit.
This
will be a quick note, because I havea 4 classes today, but I want you
to know of my happiness. I am sorry to have called you so many times
on that Thursday night, and again from the
airport on Friday night, about George, bur I was truly worried
when he did not return, as was his charming wife, I am sure.
I had brought with
me from New York so much material to share with him, and had looked
forward to share with him his thoughts on Brancusi and on Indore. I
had to carry these papers home with me. About two pounds of it. But
not seeing George, and wondering why he did not come to the meeting
you arranged, was a disappointment. I had canceled all commitments
that Thursday except the lecture at the University in order to speak
with him. That was too bad, because I really only had four days in
Delhi, and have saved most of 1 day to see him. We had so much to
talk about.
I do hope that he
was OK and that he did not get stuck in a transportation problem. He
was aware of our scheduled meeting, was he not? Do tell him that I
was sorry not to meet him. That would have been a highlight for both
of us, I think.
I send you warmest
regards. Cordially. Florence.
Hârtia
pe care scrie e cu antetul welcome group, Roma
International din Aurangabad, oraşul gloriei mele, după Indore, în
1977. “Josh” e
filmul “violent” pe
care l-am văzut în ziua aia. Acum, scrisoarea de la J.N. University
mă ajută să desetez diplomatismul, margaretismul, nonestismul.
Slavă domnului, scoţianul şi compatrimanul ei Gilbert Highet
scoate Rusia din Est şi şi-o pune busuioc la sân.
Busuiocul
Florence, deodată Brâncuşi şi 4 clase! Lasă, domnişoară, lasă,
nu-mi aduc aminte, o lună, două, şi mai mult te crezusem altfel?
Şi prietenei tale îi încheiai înainte cu “most
cordially”, acum ai dezmoştenit-o şi pe ea.
Ce baie tristă,
fals clasică, oxoniană, transatlantică, departe, vere, departe.
Orzari – Humuleşti – Berceni – Flaminia – Trastevere –
Maurice Nagar – Mallroad. Minus hoteluri: Napoca, Haţeg,
Hunedoara, Giurgiu, Vaslui, Satu-Mare, Oradea, Baia-Mare, Târgu-Jiu,
Craiova, Slobozia, Constanţa, Mangalia, Râmnicu-Vâlcea, Horezu,
Voineasa, Sighişoara, Alba-Iulia, Iaşi, Suceava, Tulcea, Timişoara,
Roma, Delhi, Indore, Almora, Karachi, Sheremetievo, Braşov,
Târnăveni, Cernica, Slănic-Muscel, Câmpulung-Muscel, Curtea de
Argeş, Târgovişte, Găeşti, Bercioiu-Ruda, Pizda-Mamii.
12. 03. 82. Delhi.
Două zile de
clarităţi ale cerului mai presus decât zăvoiul greco-roman cârmit
spre vest. Fiinţa se debalansează şi Noica poate face gargară
contra schizo-freniei vestice în România literară, în marginea
puberului Eliade. Iordan, de pe Sofia, şi el căscând gura de
nouăzeci (şi un Zaciu) de ori în Koln, pagini mai încolo, de unde
ea îl aşteaptă pe luceafăr şi nu el, încă într-un ungher.
Contemporanul, împlinind suta, se trage pe un 18 de pădure în
Sion, iar Tribuna face o păşune şi-l pune pe Baudelaire să pască
tot ca-n codru. Plus Scânteia, fasciştii şi cultiştii, unii în
atac, alţii în apărare, la fel de clasicamente închişi – în
braţele niciunora nu e loc, iar izolarea le-ar excita cruzimea
mutuală.
Tărâm de pocnete.
Fotograful din Kamla Nagar, că să-mi mărească snap-ul cu şapcă
şi mustaţă, deodată mă văd copertă întreagă, fotografia
tricefală a lui Agarici şi poc! aud un stâlp în creştet, să-l
dărâm, îl înjur, nu pe Agarici, rămân la intenţie, şi Nansi
nu se opune, acasă.
Papagalul cere
banană, dar n-o mănâncă. I-am adus şi grăunţe. O bătrână
doamnă s-a speriat când numai am vrut să-i cer sfatul şi-mi
urmărea mâna care probabil desena în aer un papagal. Trei partide
de şah cu creştetul spart, una lui Nansi.
Cu studenţii, în
biblioteca departamentului – cărţile româneşti tind să deţină
întâietatea, nu numai cantitativă. Belşug de dicţionare, istorii
şi ilustraţii. E o ancoră ce mă face mai greu transportabil –
cu totul – la Jawaharlal Nehru University, oricât standardul acolo
e mai înalt, plus hashish şi marxism.
Încă două zile
de cursuri, mâine şi răspoimâine, apoi examenele. O limbă
amatoristă, a dacilor, sfârşeşte în sanscrită, după ureche, ca
la Timişoara. Dusă iarna, nu şi oboseala non-vestului. Proiecte
non-Kashmir. Delirul-poem al dicţionarului de rime al lui Eminescu.
Pluralul dactilic în spiritul limbii române.
numindu-mă latin şi
alt imam urmându-mi
în hind gerund
afară de metrii la
două pustietoare
clarităţi în cer prin Kamla
capul mi-am spart
plin de amici sub doage
i-am pălmuit
aproape printre firele de păr
dezmăciucindu-se în
hazul funerarelor
imaginaţii
clasice-n prisos de marmoră
vibrând fisurile
din iad în rai rotund
n-am schimbat metrul sunt
palmier sfârşit
scriindu-şi memoriile pe
o frunză uscată
de vânturile libere
imaginare printre planete
Doamne Dumnezeule mare
nu mai am cuvinte nici
pentru tine
dulce
mai degrabă moarte
mângâiere de ieri
până mâine sâmbătă
treisprezece martie
Indian
aici e târziu şi în
româneşte şi în sanscrită
13.03. 82.
Delhi
papagalul
melancolic pe dos
oameni
treziţi la sport
nu
el
îşi posomorăşte aripile
înapoi
aur
al
vieţii
la
umbra-i
Ungurul îmi spune că
vrea să mă vadă decanul. În Jawahar Nagar, tipărită partea a
doua din
“Radha”. Mai
trec pe la facultate, mă văd cu Marek, depresionatul. Acasă, Nansi
şi Nana, gata să plece la Jain Temple să caute de sănătate
papagalul posomorât. De ieri, sunt lovit în cap.
“Radha” mea,
din 1977, este jayadeva-istă şi totuşi modernă, a la Catullus.
Neoterică şi în cheie proprie. Aproape o înţeleg şi după doi
ani. Mă întreb dacă legendar idealizata căsătorie a lui
Jayadeva, ca şi eşecul lui Catullus nu au fost absolutizate
extrabiografic. Păcatele primului şi superamiciţia celuilalt
trebuie să fi existat. O supunere şi o scrisoare intră în scenă.
Neparticipare-avalanşă.
Sergiu, sanscrită. La decan, cu Nana. Salutată Margaret, că
“sonhind, ce frumos”. În Kamla, mâine, alte opt pagini din
Ardhanarisvara. Acasă, o scrisoare de la Rosa del Conte.
Roma 22. 2.
1982
Cortese Collega,
il gentile invio
della versione della emineschiana “Epistola Prima” e l'ipotetico
invito alla discussione del Suo dottorato recano la data di un anno
fa (Nuova Delhi, 22. 2. 1981).
La risposta – a
un anno di distanza – Le dice che il pensiero non e venute mai
meno, se mi ha accompagnato per tanto tempo, senza dileguarsi nel
silenzio dei fatti e dei sentimenti destinati a restare senz'eco.
Le assicuro invece
che il lungo tempo trascorso non toglie nulla a la vivacita del mio
compiacimento per quanto Lei e riuscito a fare, restituendo,
attraverso la lingua, il grande Eminescu a la cultura cui –
meditamente o no – il Poeta tanto deve, sia della sua formazione
spirituale, sia delle sue scelte esistenziali.
Mi tenga informata
delle sue iniziative, con la certezza de procurarmi motivo di
profonda soddisfazione: Lei sa quanto io sia legata alla fortuna nel
mondo di quel grande poeta, tanto grande quanto sfortunato.
Augurandole
'spor
la muncă',
La
saluto molto cordialmente, anche a nome dell'amica
cui fu affidato il Suo ricordo per me, la professoressa Edvige
Bestazzi.
Mi
abia
Sua
Rosa Del
Conte
13. 03. 82. Delhi.
Papagalul, care
nici n-apucase bine să se numească Tomiţă (Caragiu) a murit.
Zadarnic l-au medicamentat jainii. Nansi l-a pus într-o pungă de
fructe şi l-a dus afară. Pe Nana o gonise din casă. Papagalul
găsit, mâncat de mâţă la Dharamsala, în 1978, a îndurerat-o
cel mai mult. Acum a refuzat să mănânce şi a plâns, ca-n
Savitri.
Printre certuri,
una pe tema Academiei Eminescu. Grădina lui Akademos. Domnilor, e o
greşeală de tipar, nu o academie, o ancademie. Doamne, vezi-mă că
pe tine te slăvesc şi pe Eminescu. Vinod s-a brâncuşomaniat.
14. 03. 82. Delhi.
Papa ar încerca să
învie uniatismul transilvan. Sigur, înainte de război, românii
aveau mai puţine complexe. Chiar exilul, ca fenomen post-bellic,
pare spăsit, pe româneşte, faţă de al altora. Mândria de sine,
înlocuită cu frăţii de inferioritate.
viţei viţeluşe
juninci dumane
pe asfalt printre
ziduri spre ieslea cerească
visând încurături
dar ochii liniştii
sunt ai lor şi noi
ne petrecem
nerecunoscători
pentru gesturile de pe pământ
15. 03. 82. Delhi.
De când mi-a
scris, acum două zile, Rosa del Conte, cochetez cu gândul să-i
dedic ei Ardhanarisvara. Nu
ştiu exact de ce nu o voi face. Probabil îmi lipseşte o pagină.
Şi totuşi, o dedicaţie românească, din India, unei italience
întru Eminescu.
S-a
pus căldura, Sergiu, azi ţi-ar fi plăcut în India. Moartea ta
ne-a devenit maestru. Seara, Lamba, cu policele stâng tăiat în
sticlă. Apologia Italiei, din partea mea, a islamului, din partea
lui – talak, talak, talak, şi eşti divorţat. Că să mergem la
Amrita Pritam.
Limba
română a oficialităţii, asemeni zidului din Berlin, desparte
vorbitori purecaţi în căptuşală – cu palavre de triumf – şi
cei ţupăiţi, cu nouăşnouă de oca de fier până în exil. Ovid
exilat din Roma în Tomi, acum ce romi în Toma?
Iar
Lamba îmi cobeşte cetăţenie indiană.
Acasă
nu existam politic. În jungla liberă de aici, centrul doinei mi se
preface în ţeapă. Va fi existând şi altceva?
Dacă
aş exclude orice altă temă, în afară de iubire – iubirea
iubirii, iubirea urii – aş muri mai repede, aş rezolva problema
(a mea sau a cui?)
să fi simţind, din senin, aplecarea de a-ţi izbi capul de orice
vârf ascuţit?
şi
nu mai scriu versuri când vreau să scriu versuri
citesc
în conversaţii latine în rime foste mantre
conferenţiez
în patru labe de Vatican
relaxing
pe întinsele oasele înfăinoasele
numărând
oile versurile ieşirile din strofă
citind
dicţionarul de rime al lui Mihai Eminescu
16.
03. 82. Delhi.
Nonsens,
repetă sardarul. 44, dar se simte ca un copil – interesul pentru
sanscrită scăzut, ca şi preţul aurului. Gdansk, botez de
victorie. Ce Chină, Charlie. Pe unde ne va găsi războiul?
Moartea?
Capul lovit ce mă consolează cu un pas. Evoluţia spre muţenie.
17.
03. 82. Delhi.
Lumea
vine la consultaţii mai dihai decât la cursurile normale. Soarele
germinator de azi sărbătoreşte călătorii prin viaţă. Viaţa se
răzbună pe calamităţile de ieri şi de mâine. Nansi a mai adus
un papagal, de-i zicem Janeee.
Nicolae
Titulescu, la India International Centre. Onanist ori nu, dragă
Petrică Ţuţea, că-i mirosea ori nu Orientul, uite-l că a trecut,
după moarte, nu numai de Cairo, dar şi de tot Islamul.
centrul
de partid tânărul Kimnicu
se
umflase în noaptea aia Sâmnicu
pe
strada Nicolae Titulescu peste zece ani
Soren
Kierkegaard printre copenhagani
de
ce n-am fi fost fericiţi în Găeşti o poloneză
era
născută tot acolo şi măritată doar peste faleză
pompierii
făceau exerciţii cu grenada
şi
furam nuci de la Necşoiu cântând în gând Granada
Aspasia
se plimba prin Jan Path
când
la răzoarele de ceapă o am aşteptat
semenă
Radhei din ce veac
se
umflase luna în noaptea aia pe Feleac
18.
03. 82. Delhi.
Vin
studenţi şi de la alte clase. S-a lăsat căldura. Nansi vrea să
mergem la Dragona. Regele Bhutanului (ea i-a desenat portretul), în
Delhi. Voi pune un motto din scrisoarea Rosei Del Conte,
nededicându-i totuşi nu ştiu de ce – cartea. Nansi, că da.
Adaug dedicaţia, lipsind şi mai mult cartea de albitură. Toate
publicaţiile mele din India sunt, tipografic, sufocante.
19.
03. 82. Delhi.
Este
11.30 am. Nu mă doare încă dovleacul. Vijay îşi lăsase barbă,
după modelul meu, doar mustaţă, când aşa am început eu să mă
port. Harjinder – înseamnă Ropot – are 19 ani jumate, face
aeronautică, vrusese germană ori franceză, a fost orientat spre
română, nu regretă. Absenţii sunt căutaţi de amicii lor. Văzută
Radhica Lahiri, în cheie chineză, o să se ocupe de o recenzie,
zice, când va primi cartea.
20.
03. 82. Delhi
Lui
nea Mircea îi tremură mâna. Mă întreb dacă va onora Academia
Eminescu, în calitate de preşedinte.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu