CÂNTECE DE MILAREPA

       

                   ***

                Din O sută de mii de cântece ale lui

MILAREPA

În româneşte de George Anca

            Cuprins:

Visul despărţirii

Către Marpa dormind

Către Lesebum

Cântecul bunilor companioni

În imensul cer albastru

Cântecul împlinirii

Înţelegerea realităţii

Cântecul unui lunatic

Cele opt bucurii minunate

Aievea crez întru douăzeci şi şapte stingeri

Cântecul toiagului alb

Bardarbom către Milarepa

Milarepa către Bardarbom

Dreptul de a practica Yoga

Visul despărţirii

Stăpân milos, veac neschimbat,

Trimite-mă-a cerşi în sat

La mine-n Kyagnatsa Korun,

Praf s-a ales de al meu bun.

De iubire gând mi-asculţi -

Să-mi văd cu drag iar prag mi-aminte

Casa cu patru stâlpi opt grinzi

De e-n fiinţă ori morminte

De ploaia strop cu strop tot cade

Peste Comoara de dreptate.

De câmpul Orma în triung

Doar buruienile-l străpung.

Bătrâna-mi mamă trup

S-o văd de-i bine sănătoasă,

Soră-mea Peta scut ferice

De rătăceşte

Şi vrednica-mi Dzesse de ţine

Casa pahar cum se cuvine.

Vecini-mi svastik steag de-nfrânt

De mai fac umbră pe pământ.

Mătuşa-mi dragă mai tigreşte

De a murit, de mai trăieşte.

Tăietor Kion-tchog Lha-bum

De-şi mai face-acolo drum.

Dor mi-e de muma ce-mi născu

Trup suflet de durere-acu.

O dată lasă-mă în sat

Şi vin şi la picioare-ţi cad

Către Marpa dormind

Stăpân milos, veac neschimbat,

Trimite-mă-a cerşi în sat -

Korun-de-iarbă-rea se cheamă,

Rude ne duşmănesc, copii şi mamă,

Trăim de ani în despărţire

Şi nu am viaţă de iubire.

Pe mama s-o mai văd mă lasă

O dată şi fac cale-nroarsă.

Către Lesebum

'N câmpul marii fericiri

Am păscut eternă turmă;

N-aveam timp, n-aveam ochiri

Către oile din urmă.

Lesebum, ţi-s moştenirii!

Mamă milei mari iubiri

Lam al luminării fiu;

N-auzit-am gânguriri,

Nasul plâns al celui viu,

Lesebum, dă-i îngrijirii!

'N stei de munte făr' nisipuri

Tsa Tsa grija-mi se făcu;

Necând lut să-l tai în chipuri.

Lesebum, urcă stâlpare!

Prin bordei de trup de nimeni

Dam gunoi de gând de fum,

Casa n-aveam timp să-ţi primen,

Primeneşte-o, Lesebum!

Printre chipuri vii de toate,

Maya-n joc am contemplat,

Ceşti şi vase nespălate,

Lesebum, ţi le-am lăsat!

Cântecul bunilor companioni

Binecuvântă, Marpa, suprem părinte,

Şi adu-ne dharma în minte.

Ascultaţi, stăpâni, aminte

Acum ale mele cuvinte.

La aleşi nevoie-i dharma,

Altfel vulturi au arama -

Obrăzaţi pe cer de formă

Fără nicio mare noimă.

La de rând nevoie-i dharma,

Altfel tigri au arama -

De-a puterea tari de formă

Fără nicio mare noimă.

La alese-i musai dharma,

Altfel fresce au arama -

Dragi arată-n a lor formă

Însă fără uz ori noimă.

La de rând nevoie-i dharma,

Altfel - şobolănci, arama -

Iuţi la minte hrana-şi formă

Vieţuind măruntă noimă.

La de jos nevoie-i dharma,

Altfel – caţaveici, arama -

Ţipe-le gura şi normă

Fapte mai fără de noimă.

La bătrâni nevoie-i dharma,

Altfel – seci copaci, arama,

Celor juni nevoie-i dharma,

Altfel boi în jug arama.

Junelor nevoie-i dharma

Altfel juninci frez arama.

Tineri toţi, nevoie-i dharma,

De nu, flori le-nchid arama,

Copii toţi, nevoie-i dharma,

De nu, hoţi cu draci  arama.

Fără dharma, mic şi mare,

Nu e rost, nu căutare.

Cei ce vor în viaţă noimă

Practice-a lui Buddha dogmă.

În imensul cer albastru

În imensul cer albastru

Lună, soare învârt nimb.

Cer albastru, s-ai bun astru,

Soare, lună neabsente,

Plec în patru continente.

'N vârf de mune-i naltă stâncă,

Cerc de vultur uite încă,

Rege-n zbor cu piatra nimb

Dus-întors timpul schimb.

Dragă piatră, rămâi tare

Că vulturu-i o zburare

Spaţiu vast în smulgere.

Nu te strige fulgerele,

Nici pe min' capcanele.

Ne-o fi dharma binele,

Noi vom întâlni-ne-re

Cu noroc şi ţinere.

La adânc de râul Tsang

Peşti cu ochi de aur torc;

Dus-întors, timpul bang

De se duc de se întorc.

Dragă râu, fii fără-nec

Eu în Gange mă petrec.

Nu te sece iriganţi

Nici pescarii ai mei sfanţi

Ne-o fi dharma binele

Noi vom întâlni-ne-re

Cu noroc şi ţinere.

Floarea Halo din grădină

Persă roţi îi dă albină

Ori săruturi, timp de fluturi.

Dragă floare-nflori cu bine,

Flori de Gange schimb pe tine.

Nu te bagă grindină

Nici pe mine vânt nu mă.

Ne-o fi dharma binele

Noi vom întâlni-ne-re

Cu noroc şi ţinere.

Cântecul împlinirii

Mă plec dinaintea lui Marpa, Tălmăcitorul.

Cât am stat în alte părţi

Mi-am dat seama că nimic nu există;

M-am liberat de dualitatea trecutului şi viitorului;

Am înţeles că nu există cele Şase tărâmuri.

M-am desprins pentru totdeauna de viaţă şi moarte.

Şi-am priceput că toate lucrurile sunt egale.

Nu m-oi mai agăţa de fericire ori suferinţă.

Am realizat iluzia a tot ce percep,

Am fost slobod de a lua ori de a părăsi.

Am realizat adevărul Non-diferenţei,

Am fost liber şi de Samsara  şi de Nirvana.

Am mai realizat a fi iluzii şi Praxisul, Treptele şi Stadiile

Mintea mi-e astfel goală de speranţă şi teamă.

Înţelegerea realităţii

Pe hotarul dintre Tibet şi Nepal

Se-aşterne Diuma-Drin, minune de oraş.

Acolo locuieşte doctoresa Deva, proteguitoarea localnicilor.

Pe splendid Muntele Reginei de Zăpadă, frumuseţea locului acestui

Sălăşluieşte marea doamnă cu noroc de viaţă lungă -

Ea e doamna cu părul cosiţe,

Cu viaţa petrecându-se ca un diamant.

De-a stânga muntelui

Coperit de nori peste an

Vezi pajişti şi coline-nzăpezite

Pe unde curge lin un râu şerpuitor;

Pe-aproape este valea Vindecării

Cu mare ardere io

Yog Milarepa

Singur meditez în acest loc liniştit.

Voi, falnici demoni lumeşti,

Furi vieţilor de yogi -

De venit-aţi şi nainte de-a mă înfrunta ori batjocori

Azi înturnatu-v-aţi.

Oare nu sunteţi acelaşi pâlc

De m-aţi înainte chinuit?

Târziu aseară spre miezul nopţii

Cinci fete frumoase aici veniseră.

Jurară mintea-bodhi a înălţa-o.

Urări dăruind a plinire,

Iar apoi dispărură.

Noaptea

Noaptea asta când limpede lună

Luceşte peste seninul pământ,

Voi, fermecate codane, vesele şi zburdalnice,

Iar aţi venit.

Eşarfe de mătase trupurile fragede

Tremură şi flurutură, juvaerurile

Vă licăresc în lumină.

Dăruite perfecţiei fost-aţi,

Încântătoare şi preafrumoase.

La chemarea zeiţei doamne, mândrii

Devas şi duhuri din cele opt diviziuni

Venit-au cu voi, cerul tot umplându-l.

Toţi îmi întind gustoasă hrană

Şi intonează melodii fermecătoare.

De vreme ce-aţi întrebat de marele adevăr şi învăţăturile de pe urmă,

Luaţi aminte cu toată grija şi ascultaţi.

Fiinţele sensibile din cele trei împărăţii

Au felurite bodhis-patimi.

Printre ele-s multe soiuri de egoism

Şi multe purtări;

În chipuri miriade agăţându-ne de ego.

Pe înţeles celor neştiutori

Spus-a Buddha: „Existente lucrurile toate-s”.

Ci întru tărâmul adevărului absolut

Buddha însuşi nu există;

Nu sunt nevoinţe, nici nevoitori,

Nici cale, nici plinire, nici vămi,

Nici trupuri întru Buddha, nici înţelepţie.

Atunci nu mai există nirvana

Cum astea-s doar nume şi gânduri.

Materie, fiinţe întru univers

Non-existente-s dintru început;

Ele nicicând n-au fost a fi.

Nu-i adevăr, nu e înţelepţie de sine născătoare,

Nu karma, nici urmările-i,

Nu are nume nici samsara.

Aşa e absolutul adevăr.

Dacă nu sunt fiinţe sensibile, cum

Putut-a Buddha a venire în fire trei timpuri?

De nu e foc, nici fum.

Spus-a, dar, Buddha: „în adevărul mundan

Toate lucrurile samsarice şi nirvanice există”.

Întru adevărul ultim, manifestare şi gol,

Existenţă şi nonexistenţă

Una-s, una fiind la „gust”!

Nu-i osebire precum „cesta” şi „cela”.

În măreţie toate dharmas două întru una sunt.

Înţeleasă-i aceasta de iluminaţii aceia

Ce Buddhas văd şi nu fiinţe sensibile.

Ce nu văd forme-dharma, ci dharma esenţă.

Dintr-o dată o mare compasiune

Li se revarsă din inimi.

Puterile, virtuţile nicicând nu le scapătă.

Au meritele toate şi puternicii împlinitoare de dorinţe.

Ei au plinit toate virtuţile şi adevărul.

Oh, voi, duhuri şi devas aici adunaţi,

Voi dharma adâncă n-o auziţi

Ci doar păgâna gălăgie;

Când ajungeţi în ţara Ahbhira

Nu vizitaţi înţelepţi,

Ci la nebuni învăţători vă duceţi.

Rătăcind prin cimitire lupi şi vulpi

Se sperie la urletul leului.

De-o fi vreunul dăruit în astă adunare

Cuvântul ascultă-mi

La timp se libera-va.

Sunt cel mai bucuros acum;

Fiţi veseli, fericiţi şi voi.

Cântecul unui lunatic

Mă plec dinaintea măeştrilor toţi.

Adăpostescu-mă întru cel mlădiu.

Rogu-te, risipeşte-mi piedicile,

Adu-mă pe calea cea dreaptă, te rog.

Lumea zice - „Nu e nebun Milarepa?”

Mă gândesc şi eu, aşa o fi.

Ci ascultaţi la nebunia-mi.

Tatăl şi fiul sunt nebuni

Şi astfel e trecerea

Şi urmarea lui Dorje-Chang.

Nebun era şi stră-străbumul meu, alesul înţelept Tilopa,

Şi străbunul meu, Naropa, marele învăţat.

Nebun a fost şi tatăl meu, Marpa Tălmăcitorul;

Astfel e şi Milarepa.

Demonul lăuntric trupurilor patru

Înnebuneşte urmarea lui Dorje-Chang;

Diavolul de Mahamudra l-a în-

nebunit pe stră-străbunicu-mi Tilopa;

Demonul tainicei trezvii

Înnebunit-a pe străbunu-mi Naropa;

Diavolul celor patru tantras

Înnebunitu-l-a pe tatăl meu Marpa;

Demonii minţii şi prana

Pe mine, Milarepa, mă înnebuniră.

Însăşi înţelegerea imparţială e nebună;

La fel acţiunile libere, de sine liberând,

Nevoirea non-percepţiei luminătoare de sine,

Plinirea fără de speranţă şi teamă

Şi disciplina fără de pretenţie.

Nu numai că însumi nebun mă aflu,

Dar nebuneşte demonii-i chinui.

Cu învăţătura de temei a maeştrilor

Pedepsesc pe toţi demonii,

Cu binecuvântarea de la dakinis

Demoniţele sfârtec;

Cu diavolul minţii fericite

Pătrund nesfârşirea din urmă;

Cu diavoliţa realizării

Instantanee joc toate actele.

Nu numai că pedepsesc demonii,

Dar sufăr şi eu dureri şi boală -

Simbolul cel mare îmi răneşte şalele.

Marea perfecţiune îmi răneşte pieptul.

Pe când nevoiesc vas-respiraţie

Prind boli de tot soiul -

Fierbinţeala înţelepciunii din sus mă îngheară,

Răceala samadhi din jos năvăleşte-mă,

Frigurile fericelui gol mă asaltează în mijloc.

Din gură vărs sângele învăţăturilor de temei,

Leneş mă întind, înfiorat de esenţa dharma.

Boliri multiple am

Şi de multe ori am murit.

Moarte-mi sunt prejudecăţile

În ampla sferă a vederii.

Toate distracţiile şi picoteala

Mi-au murit în oul făpturii.

Pretenţia şi hipocrizia

Mi-au murit în globul facerii.

Moarte mi-s temerile şi sperările

În rotonda plinirii,

Iar încrezările şi fălirile

În cercul preceptelor. Eu, yogi,

Muri-voi în tărâmul Trikaya.

Mâine când muri-va acest yog

N-o să vadă, vadă giulgi uşor -

Abia revelaţii subtile, divine.

Nu i se va încinge cadavrul în frânghie de cânepă,

Ci în coarda canalului central.

Cei ce spre cimitir i-or duce trupul

N-or târî nas bocindu-i fiii

Ci-al său sfinţit fiu al trezviei.

Convoiul va păşi

Nu pe cenuşa cale de glie

Ci pe cărarea bodhi-perfecţie în lung.

Maeştrii obârşirii celei zvonite merge-vor nainte,

Fi-vor dakinis călăuze întru diviziuni patru;

Cadavrul nu va fi purtat

Către masiva roşie colină

ci la colina lui Adi Buddha;

Hoitul nu va fi cărat

La cimitirul unde vulpi se joacă,

Ci-n parcul harului şi-nţelepciunii;

Fi-va îngropat numai

În mormântul lui Dorje-Chang.

Cele opt bucurii minunate

Dinainte-ţi mă plec, rege al regilor,

Nirmanakaya împlinitoare a lui Buddha,

Strălucindă faclă de risipeşti întunericul neştiinţei,

Ţie, tălmăcitorului Marpa, a inimii-mi închisoare.

La roşu stei în nalt ceresc

Zâne dakinis se-ntâlnesc.

Picior de plai cu graţie

Îmbie inspiraţie.

Voi, învăţaţi învăţăcei,

Ia ascultaţi cântarea ce-i

Bătrânului drag obicei.

Pustnicie-n linişti vezi

Fără urmă de crezi,

În samadhi călăuz revezi.

Ştie drum om fericit

Cu trup templu aciuit.

Oh, ştiind, ce minunat:

Fire minţii-i cer curat!

Dreptul credo călăuz

Din samsara te desfunzi.

Are vre-unul călăuz?

Şi samsara  şi nirvana

Minunat de-n sine-i zice

Libereze-te ferice;

Buddha patru trupuri de-are

Într-o minte oarecare.

Printre lucruri, simţuri şase,

Scalda este călăuză

De păcate-n rugi întoarse.

Are vre-unul călăuză?

Oh, gol în zăpezi s-amorţi

Cald ori frig să nu te porţi!

Are vre-unul călăuză?

Oh, gol în zăpezi s-amorţi

Cald ori frig să nu te porţi!

Recunoşti, prefaci, uneşti

Cum te-nvaţă călăuz.

Brici de bardo frângi fireşti.

Are vre-unul călăuz?

Oh, în casă de aieve

Viaţă, moarte nu te-ntrebe.

Drumul har de-obârşie în şoaptă

Mintea de neminte să despartă -

Are vre-unul călăuz?

Oh, să simţi viaţă-suflare

Fulger coloanei spinale!

Să ai minte, trup să ai

De voie bună la rai?

Întru gol şi milă yog-ul

Vorbeor taie pologul -

L-are cine călăuz?

Oh, lumni-fiinţe-arderi

Fii întorşi întru prefaceri?

Cântu-acest de-opt bucurii

A bătrân vi-l măestrii.

Limpezi cugete, copii

La cântări de bucurii

Ţineţi minte inimii!

Aievea crez statornic întru douăzeci şi şapte stingeri

Tainicului Buddha cu trup omenesc,

Tălmăcitorului fără seamăn, Marpa, maestrului meu tată,

Mă plec dinainte-ţi, oh, tu cel blând!

Nu-s cântăreţ, cu dor de-a-şi arăta arta

Ci tu, strigoi, mă-mpingi la cântec, iar la cânt,

Azi o să-ţi cânt de adevărul ultim.

Tunet, fulger şi nori

Răsărind cum se întâmplă din cer

Stingu-se şi cad înapoi.

Miere, rod şi holde răsar din pământ;

Toate se sting şi cad înapoi.

Flori, frunze şi păduri

Răsărind cum se întâmplă din pământ

Se sting şi se reîntorc în sânu-i.

Valul, mareea şi fluxul

Răsărind cum se întâmplă din marea cea mare

Încă se sting şi se reîntorc la sânu-i

Zilnicul gând, ispitirile, dorurile

Răsărind cum se întâmplă din conştiinţa alaya

Toate se sting şi se întorc în Alaya.

Trezvia de sine, luminarea de sine, liberarea de sine

Răsărind cum se întâmplă din mintea de temei,

Toate se sting şi iar topescu-se în minte.

Nerăsărirea, nestingerea, nezugrăvirea

Răsar din Dharmata

Şi se întorc în ea iarăşi.

Cine s-agaţă de realitatea viziunilor

Se va tulbura în nevoinţa-i.

De nu ştie cum toate piedicile

Revelă golul, minţii ipostas,

Fi-va abătut din nevoinţa-i.

La rădăcina tulburării toate

Tot mintea se află.

Cine vede firea acelei minţi

Vede marea iluminare fără dus-întors.

Căutând în firea tuturor formelor de-afară

Adevereşte cum ele-s doar viziuni iluzorii ale minţii.

Mai vede şi identitatea între gol şi formă.

Încă şi a nevoi e un gând iluzoriu,

A nu nevoi e iar iluzoriu.

Tot una e de meditezi ori nu.

Discriminarea lui „doi” este izvorul tuturor vederilor rele.

Dintr-un ultim punct de vedere nu există nicio vedere.

Aceasta e firea minţii.

Învăţătura de a lua aminte la

Firea-dharma se vădeşte prin asemănarea spaţiului.

Tu, Draug Sin Me, ai a căuta întru tâlcul de dincolo de gânduri

Ai a pătrunde tărâm netulburat în meditaţie;

Ai de acţionat firesc şi dintr-odată,

Mereu treaz întru esenţă.

Dincolo de vorbe e plinirea liberă de speranţă şi teamă.

N-am timp să cânt de drag jucând cu vorbe goale.

Oh, duh, gândeşte-te la suspicioasa dharma.

Întreabă puţin, nu ridica atâtea întrebări;

Relaxează-te şi stai de voie!

Cânt după cum cerut-ai;

Acestea-s vorbele-mi nebune -

De le poţi plini-împlini-îndeplini

Te vei hrăni cu marea fericire când flămânzi-vei,

Vei bea nectar când înseta-vei,

De ajutor, atunci, fi-voi yogi-lor cu fapta-ţi.

Cântecul toiagului alb

Iscoditor boier, aminte ia, te rog!

Ştii cine sunt?

Sunt Milarepa yog

Umblând pe drum sfânt;

Tăria şi răbdarea

Mea întrec marea.

Toiagul de mi-e-n mână

Crescu pe stâncă spână.

Secera l-a retezat

Cerbii mi l-au înfiat.

Din Nepal spre sud îmi găsi poiana;

Agăţ în el sutre mahayana;

Îl iau cu mine la târg;

Mi l-a dăruit un nevoitor cu sârg.

Asta e povestirea ciomagului.

De n-o înţelegi cuminte

Mai aminte:

Capătul dinspre rădăcină gros

Se-arată că de samsara tăiat a fost,

Cel subţiindu-se spre înfloriri

Se-arată retezat de îndoială şi nedumeriri.

Lung e de doi coţi să se-asemene

Cu trezvii de buddhist gemene.

Lemn bun e şi ascultător -

Ca miezul minţii de izvor,

Drag rumenindu-şi luciri

Întri izvorul minţii-firi.

Drept îl citeşti

Credinţă fără greş.

Pe crestele-i subţiri

Calea bodhi o deşiri,

Cele patru încheieturi de lemn

Patru nesfârşite oraţii însemn,

Cele trei noduri trupuri

Lui Buddha trei închipui,

Culoarea nicicând alta

Adeverindului temei i-e dalta,

Capătul rotund îndoit nu de jordii

Adevereşte ce-i peste dodii.

Luciul în spume

De dalba dharmakaya spune,

Găurile vădesc firea goală a fiinţelor cu toatele,

Petele simbolizează călcâiul Tig Le.

Punctele negre risipite de-a dura,

Adică yogi şi repas tibetani

Puţine gânduri aiurea.

Lemnul acestui sceptru îmi ţine

Nevoinţa întru dharma cu sine,

De-i arătos – arătoşi acei

Apropiat nedepărtaţi cu inima învăţăcei.

Inelul de fier din vârf scrie

Tăria pustnicilor în pustie,

Plăsele alămite -

Maestre dakinis ademeninde.

Cuiul bătut în capăt -

Bravi yogi fără scapăt,

Cercul bronzului suspendat -

Creşterea sufletescului răsad.

Podoaba atârnând în jos -

Iute-nţeles de yog nepedos,

Funda celor două sfori îndoite

Calea de doi întru unul deschide;

Mamă şi fiu îmbrăţişaţi -

Cele trei trupuri întâlnindu-şi mama-n laţ.

Oasele clinchetând pe lemn

Multe călătorii de yog însemn.

Cremene, foale

Yog-ul întâlneşte în cale

Tot amici dumisale.

Scoică albă pe ciomag ce

Roată, dharma vei întoarce,

Zdreanţa de pile simbol

Yog-ul frici ruşini ocol.

Oglinda sceptrului

Iluminarea pieptului.

Cuţitul ascuţit a

Durerea patimilor tăia.

În pietricica de cristal

Gânduri proaste se prvăl.

Zalele de fildeş fluturând pe ciomag,

Lanţul de suflet între maestru şi drag.

Clopoţeii-n buchet -

Răsunetu-mi de poet;

Fire de lână roşii, albe -

Învăţăceii mi-or curge salbe.

Frumos mi-e sceptrul ce îl port acumă, dă-i

Semn şi simbol izbânzii-asupra celor răi.

Boierule, mă-ntrebi ce-nseamnă toiag de lemn,

Aşa te-arăţi cu inima şi de credinţă demn.

Azi după cum ne-am întâlnit

Din altă viaţă ne-am ursit.

Pentru omenimi şi devas, închipuitori de semne,

Am cântat eu acest cântec de toiagul alb pesemne,

Preacinsteşte-l dar şi prinde-i întru dharma învăţare,

Drag boier, s-ai har de dharma, fericiri fără hotare.

Bardarbom către Milarepa

Oh, jetsun, maestru pe pământ,

Trup din Buddha prefăcut sfânt!

M-am uitat la ceruri cu bine

Până când norii-au venit peste mine,

Cum să mă uit la ei bine?

M-am uitat la munte de munte cu bine

Până ce stele şi planete se depărtau de mine

Cum să mă uit la ei bine?

M-am uitat la mare ocean cu bine

Până ce zburară gânduri de la mine,

Cum să mă uit la ele bine?

Milarepa către Bardarbom

Ascultă, norocoasă fată

De credinţă şi bogată!

Bine te-ai gândit la cer,

La fel norii, sunt de cer,

Fii, dar, dreaptă-n gând în cer!

Stele zbor din soare-lună,

Vezi în stele soare-lună,

Dreaptă-n zare soare-lună!

Tufe, arbori sunt din munţi,

Arbori verzi, gândeşti tot munţi,

Ţine-te piatră în munţi!

Unde-s valuri de ocean,

Unde vezi, gândeşti ocean,

Te dizolvi în ocean!

Gândurile zbor din minte,

Gânduri zbori, gândeşte-minte,

Fii esenţa ta cuminte!

Dreptul de a practica Yoga

Io, Milarepa, yog-ul Tibetului,

Puţină am învăţătură, ci învăţările mari îmi sunt.

Puţin mi-e somnul, mare nevoinţa,

Umilă inima, neostenită voia.

Ştiind un lucru, ştiu tot;

Ştiind tot ştiu că toate-s una.

Sunt expert în adevărul absolut.

Patul mi-e mic dar sunt liber să-mi întind picioarele,

Hainele-mi sunt subţiri, dar cald mi-e trupul,

Mănânc puţin dar mă satur.

Sunt cel de toţi yogii venerat,

La care vin toţi credincioşii, un îndrumător

Pe aspra cale-a vieţii şi a morţii.

Neataşat vreunei case,

N-am locului lăcaş;

Ocolind totul, voia-mi vădesc.

Nu tânjesc după-averi. Între hrană

Curată şi necurată nu fac deosebire.

Puţină mi-e durerea din focul patimii.

Cu mică mândrie, puţine-mi sunt dorinţele;

Nu tânjesc după lucruri obiective şi subiective,

Astfel pot desface noduri din nirvana.

Consolez bătrânii când suferă;

Iubind hazul, sunt prieten al tânărului.

Un yog, rătăcesc prin toate ţinuturile. Urez

Zeilor şi fiinţelor omeneşti a trăi-n fericire.