MILAREPA: Din Grubum

MILAREPA

Din Grubum

În româneşte de George Anca

Ghagyuba

(După ce spulberase toate îndoielile lui Gambopa, Milarepa a cântat un cântec rostind învăţătura tantra în armonie cu tradiţiile Ghagyuba:)

Iubite doctor preot,

Vederea de pe urmă-i căutarea minţii

Drept şi cu hotărâre.

De cauţi vederea afară de minte

Semeni a monstru

Căutător de aur.

Iubite doctor preot,

Nevoinţa de pe urmă-i a vedea

A păcate distracţiile şi toropeala,

Altfel de le vei plezni

Aprinzi lampa-n plină zi.

Iubite doctor preot,

Ascultarea de pe urmă-i să te-odihni

De voie în vedere.

De umbli după ascultare fără legi

Afară din minte

Stâlpi de zigzag dezlegi.

Iubite doctor preot,

Acţia de pe urmă e a înceta de a lua şi a lăsa.

Să iei, să laşi

În plasă ai sălaş.

Iubite doctor preot,

Plinirea de pe urmă este adeverirea întreagă a minţii tale.

De cauţi altunde plinirea nefiinţei,

Ţestoasă-i părea

Pe cer a zbura.

Iubite doctor preot,

Maestrul de pe urmă ţi-e mintea.

De cauţi altunde maestru

E cum ai încerca

De mintea-ţi a scăpa.

Vei şti cum toate formulele

Nu-s decât mintea.

Oceanul Samsara

Mereu deasupra capului îmi stă maestrul fără pereche.

Vai, nu e oare samsara asemeni cu marea?

Goleşte-i câtă apă îţi place,

Ea rămâne, netulburată.

Nu-s oare cei trei mai de preţ asemeni cu muntele Sumeru,

Ce niciodată nimeni nu-l poate clinti?

Nu e Samaya asemeni cu o pană

Ce smulsă-a fost şi nimănui nu-i pasă?

Nu-s oare curatele canoane preoţeşti

Asemeni cu hoitul leprosului abandonat

Pe margine de drum ce nimeni nu-l atinge?

Nu-s oare pieile de breb întinse peste strane

Pline de ghimpi ce-nţeapă bucile

Popilor eminenţi?

Nu e oare adevărat că multă lume gândeşte

Că n-are rost să ţii canoanele popeşti?

Nu e oare adevărat că mulţi călugări îşi uită călugăria?

Năvălesc oare tâlhari mongoli în chiliile iogilor?

Atunci de ce stau mari iogi în oraşe şi cătune?

Nu tânjeşte lumea după renaştere şi bardo?

Atunci de ce se cramponează-atâta de învăţăcei?

Sunt mai scumpe hainele de lână în viaţa următoare?

Atunci ce vor fi ţesând aici muierile atâtea?

Se teme lumea că samsara poate fi golită?

Atunci de ce preoţi şi popor trag nădejdea copiilor?

Îţi pui de-o parte mâncare şi băutură pentru viaţa următoare?

Atunci de ce bărbaţi şi femei nu dau de pomană?

Se află vreo mizerie în ceruri sus?

Atunci de ce aşa puţini îşi plănuie să urce-acolo?

Se află vreo bucurie jos în iad?

Atunci de ce se pregătesc atâţia să-l coboare?

Tu oare nu ştii că toate suferirile

Şi joasele tărâmuri răsplătesc păcate?

Ştii negreşit cum dacă nevoieşti acum întru virtute,

Când vine moartea, pace vei avea în minte, nu regret.

Oaia pe moarte

            Milarepa îl ia pe fiul duhului său, Rechungpa, veşnic dorind de plăcerile lumii, spre a cerşi în bazarul din Nya Non. Acolo, povestitorul consemnează mulţime de măcelari adunaţi. Carnea era îngrămădită ca zidurile, capetele – piramidă unele peste altele, pieile aşternute pe pământ, sângele revărsându-se ca într-o luncă. Şiruri de vite legate de par îşi aşteptau rândul la înjunghiat. Cu un braţ ciopârţit un bătrân din Non măcelărea o imensă oaie neagră smulgându-i măruntaiele cât încă era vie. Rănită de moarte, aceasta a scăpat alergând întru ajutor către jetsun. Milarepa a plâns şi a performat yoga transformării pentru oaie liberându-i sufletul pe calea desăvârşită bodhi. Iar pe urmă, copleşitor în compasiune, a cântat:

De plâns mai dunt fiinţele sensibile-n samsara

Cu ochii deasupra, către calea liberării,

Cum nu te-ar îndurera păcătoşii aceştia?

Ce nebuneşte şi trist e a te apuca să ucizi,

Când prin bun noroc şi karma ai chip omenesc.

Ce trist e să faci un lucru

De te va răni într-un sfârşit.

Ce trist e a înălţa un zid păcătos

De carne făcut din trupul părinţilor pe moarte.

Ce trist e să vezi carne

Mâncată, sânge revărsându-se.

Ce trist e a şti cum confuziile

Şi deziluziile umplu minţile oamenilor.

Ce trist e a afla doar viciu

Şi nu iubire în inimi.

Ce trist e a vedea

Vălul orbirii peste oameni

Toţi falnici de păcate.

Pofta dă mizerii

Fapte-n lumi dureri

Mintea nu ţi-o sperii

Leacul de i-l ceri.

Când gândesc la cei ce nici

Când la vieţi ce vin n-au gând

Ci se ţin de rele-aici

Trist mă pomenesc plângând,

Teamă pentru cei de-aici.

Rechungpa, văzând acestea toate,

Nu-ţi aduci dharma aminte? Nu

Laşi samsara inima a bate?

Suie-ţi renunţarea şi te du,

Rechungpa, în peşteră şi ia-te!

Vezi bunătatea maestrului tău

Şi mocoleşte toate faptele păcătuitoare:

Ţinându-te de-o parte de lucruri lumeşti

Fii tare în a ta nevoinţă.

Ţine-ţi bunele jurăminte şi încrede

Viaţa ta gândirii de sine.

A treia călătorie în India a lui Rechunpa

Mă plec dinaintea lui Marpa, Tălmăcitorul.

Rugăm binecuvântă-ne să-ţi păstrăm datina.

Fiul acesta al meu, lăsându-şi pledoaria

Pradă îndoielilor, îşi încetă meditaţia

Gătându-se de rătăciri departe pentru studiu.

Tocmai ce nu se cuvine un yogi a face.

Rechungpa, când vi ajunge în India,

Ţine-te întru Dakini Dharmas cele Fără Corp

Din Succesiunea marelui Pandit Naropa;

Ci niciodată nu te deda studiului de cuvinte!

La început am întâlnit persoana potrivită,

M-am dat pe mâinile lui Marpa.

Apoi am făptuit învăţătura dreaptă,

Meditând pe Muntele Stânca Albă.

La sfârşit, am cerut pomană în locurile hărăzite pomenilor;

Cerşesc aici şi incolo fără prieteni ori neamuri

Cât am dispus de Samsara ori Nirvana

Şi nu am speranţă şi teamă în minte,

Nicicând n-oi da-napoi din meditaţia-mi.

Când mă aflam cu Marpa Guru pe cea colină,

El îmi spuse odată:

Esenţa Dharma Giuvaer o ţine

Regele Roţii Puternice şi Pasărea cu

Cinci familii în ea-şi desface zborul.

Cinci ănvăţături ales încă vieţuiesc în India:

Întâi, Lampa Înţelepciunii Iluminând,

A doua, Roata Ţesuă de Nadi şi Prana,

A treia, Binecuvântarea cea Mare a Cuvintelor de Preţ,

A patra, Oglinda Universală a Egalităţii,

Iar a cincia, liberarea de sine Mahamudra.

Aceste cinci taine încă se-nvaţă în India.

Acum eu-s prea bătrân a merge,

Ci tu copil din neamul lui Marpa,

Ai a te duce în India să-le-nveţi!

Călătoria lui Rechungpa la Weu

(Patronii au spus: „De vreme ce Rechungpa te-a părăsit fără a-ţi arăta nici cel mai mic semn de afecţiune, tu, jetsunule, trebuie a-l uita. Mai ales că Shiwa Aui, Sevan Repa şi mulţi alţi discipoli sunt încă aici. Ei la fel de bine te pot urma”. „Da”, a răspuns jetsunul, „sunt mulţi Repa, dar unul precum Rechungpa e greu de găsit. Pot fi mulţi patroni, dar greu găseşti unul cu adevărată credinţă. Ascultaţi, rogu-vă, la cântecul meu”:)

Nyan Chung Repa din Gung Tang,

Ngan Tson Dewa Shun din Jenlun,

Sevan Jashi Bar din Dodra

Şi Drigom Linkawa din Dhamo,

Aceştia-mi sunt cei patru fii

Mângâierea inimii.

Dintre ei cel mai drag e Rechung

De m-a însoţit îndelung

Acum, că s-a dus, mi-e dor să-l ajung.

Doar nume e vorba „vedere”,

Chiar de lumea-i zice „vedere”,

Abia-i vorbă.

Cel mai greu e să afli un frate

Nezăpăcit de dualitate;

Cel mai greu e să afli pe cineva

Sorbind în sine plinirea sa!

„Nevoire” de nu dezmărgineşte minte

Nu se minte.

Chiar de lumea „nevoire” o cheamă

Abia-i chip de dhyana.

Cel mai greu e să afli om din fire

Împreunând dhyana şi „ochire”.

Cel mai greu e a afla pe cineva a şti

Cum să-ţi muncească mintea cât o trăi.

Când a minţii „acţie” acum e lume,

Acum e noapte – e biet nume,

Chiar dacă lumea-i zice „acţie”,

Faptă e de reacţie.

Cel mai greu e să afli un om din fire

Învingător de lumească dorire;

Cel mai greu e să afli pe cineva

Dharma a întregi întru nevoirea sa.

Căutarea ascultării cum e

Prefăcută e doar nume.

Chiar dacă lumea-i ice „ascultare”

Nu e decât batjocurare.

Cel mai greu e să afli om pe pământ

Nicicând călcând al său jurământ,

greu foarte e a afla

Minţii sale martor nemincinos pe cineva.

„Plinire” de-i dor dur

Tot cuvânt sperjur.

Zică-i lumea „plinire”

E doar dezamăgire.

Cel mai greu e să afli un ins

A plomba al realităţii abis;

Cel mai greu e să afli pe cine

Calea adevărată o ţine.

Rostire de temei părere fie

Adâncă pe hârtie;

Cu greu mai afla-om

Ager şi aprig om;

Cel mai greu e să afli pe cineva

Învăţându-şi însăşi obârşia.

Maeştrii în lukesc zidiţi

sunt numai numiţi;

numai încurcă-lumiţi.

Lumea cred şi slăveşte mărunt.

Cel mai greu e să afli un sfânt

Mereu întru maestru-i sporind.

Rodiri de credo, veneraţii

De pompă sunt doar nominaţii;

A trece viaţă de ovaţii.

Unde se ţine tare-mare karma

Mai nimeni omu-acela-aflar-n-a

În trei tării şi nu de-a valma.

Templu scund de lângă urbe

Nume e să nu se surpe

Strige-l lumea „templu”-n surle

Tot o parte e de „urbe”.

Într-una ce să vezi

Şi cum să te distrezi.

Mai greu omul a găsi

Îndelung în pustnicii.

Cap călugăr de băiat

Ţeapăn stă pietrificat.

Zică lumea-”ascultător”

El în piesă e actor.

E greu să afli unu-n cerbicie

Un altul de călugărie

Canoanele cu dinţi să ţie.

Frumoasele din Nya Non

Patroane-n nume se întorn.

Amăgitoare, chemânde

Puţin femeia gând e.

Greu de tot afli un patron

De toată ofranda prin Nya Non.

Credinţe rele duc în guri.

Patroane-aveţi credinţa nuri.

Credinţa mea mi-e inima.

Piatra-mbătrâni

Faţa-i se-nnegri;

Râul e cărunt

Riduri curg pe prund.

Arborele-i veac

Frunze îl desfac.

Schitul n-are ani Apă şi platani.

Moşnegitul yog

Gârbov decalog.

Patronii moşnegi

La crezări betegi.

Sunt patroni păuni

Fuduli de nebuni,

Patroni papagali

Pagali-agali-gali.

Vacile niţel

Ţap te cred viţel.

Stăpânii mei, târziu vileag,

Timp a vă-ntoarce în meleag.

Colo jos în peşteră -

Făină de strachină

Şoarecii o macină;

Prescura de unt piatră

Se rostogoleşte-n vatră;

Au vărsat vinul vulpile,

Au zburat carnea ciorile.

Fuga, stăpâni, acasă-ntr-un gând.

Voi jura, revedea-vă-voi curând.

Acum duceţi-vă cu toţi bucurând.

Întâlnirea cu Kar Chon Repa

Întru binele oamenilor

Meditez pe muntele Di Se înzăpezit.

Ţie, rău-văzătorule bonist,

Îţi dau răspuns acest cântec:

Vestitul munte Di Se coperit de zăpadă

Simbolizează alba învăţătură curată.

Undele albastrului lac Ma Pom, cunoscutului,

Simbolizează ducerea în tărâmul absolutului.

Eu, vestitul Milarepa, bătrânul dormind despuiat,

Tărâmul dualist în urmă l-am lăast:

Cântecele din gura mea

Îmi izvorăsc inima

Povestind sutras cu Buddha.

Toiagul din mâna mea

Prin oceanul samsara simbolizează trecerea.

Peste minte şi chipuri înstăpânitu-m-am,

De zeităţi lumeşti nu ajutatu-m-am

Şi toate puterile minunilor le am.

Di Se, cu devas lumeşti la trup fioroşi,

E regele munţilor înzăpeziţi,

E locul buddhiştilor!

Voi, preoţi bon, eretici, dharma de îmbrăţişaţi,

Curând veţi fi ferice fraţi,

De nu, altundeva plecaţi,

Că vraja-mi este mult mai mare,

Priviţi numai ce sunt în stare!