MILAREPA: Istoria caprelor sălbatice

MILAREPA

Istoria caprelor sălbatice

În româneşte de George Anca 

          

Plecăciune tuturor învăţătorilor.

Pe când jetsunul Milarepa şi fiul său Rechungpa se apropiau de Drin în drumul către Bouto, Rechungpa a spus - „Aş vrea să stau în Drin la noapte şi să întâlnesc patronii”. Dar Milarepa a răspuns - „Fiul meu, să mergem întâi la Bouto fără ştirea patronilor noştri, ucenici ori călugări”. Fără nicio tragere de inimă, Rechungpa s-a supus mergând mai departe cu Milarepa spre Jipu Mamadson la Bouto din Stânca Roşie. Asupra sosirii lor, jetsunul a zis - „Rechungpa, adu apă şi eu voi face foc”.

Pe calea-întoarsă, cu apă, spre pustnicie, Rechungpa ajunse pe o coastă de unde putea vedea dedesubtu-i marele platou desfătător dintre Bouto şi Jipu. El văzu în centru o capră de munte dând naştere unei iede. Pe urmă, mama şi fata dădură naştere fiecare altei iede; acestea, la rându-le, născură alţi iezi, până se făcuseră vreo două sute. Caprele sălbatice de munte zburdau în jur aşa de fericite, cu atâta nevinovăţie şi iuţeală, încât Rechungpa rămăsese uimit. „El se gândi – Aceste capre de munte sunt încă şi mai drăgălaşe şi în multe feluri mai bune decât cele din Baltung”. Cu mare interes, el le privi o vreme cum se jucau.

Între timp, Milarepa, care aprinsese focul, deschise cărţile aduse de Rechungpa la întoarcerea din India şi spuse cu mare compasiune - „Mă rog din inimă la toate zânele dakinis. Mă rog a mântui şi a ţine dharma întru dakinis fără chip după care am trimis în India – învăţăturile ce vor aduce folos doctrinei şi tuturor fiinţelor sensibile! Mă rog din inimă la toţi garzii întru dharma a distruge toate cărţile erteice de mantre vicioase ce negreşit vor păgubi doctrina şi fiinţele sensibile!” După această rugăciune, Milarepa medită pentru un scurt răstimp; şi pe urmă arse cele mai multe din cărţi până ce rămaseră numai câteva infolii incomplete.

Acum că Rechungpa se uita la caprele de munte jucându-se, văzu un ţap maestru luând partea lupului şi mânând turma peste culme în partea cealaltă a muntelui. La acest punct, Rechungpa se gândi - „Dumnezeule! am hoinărit prea îndelung. Trebuie să mă întorc pe dată, altfel jetsunul mă va dojeni”.

Imediat porni a se întoarce. Când ajunse pe o punte ce ducea la o peşteră văzu fum ridicându-se din ea şi mirosi hârtie arsă. El se gândi - „Oare cărţile mele să fie arse?” Când intră în peşteră văzu că nu mai rămăsese nimic în afară de coperţile de lemn goale! Simţi de parcă inima i s-a tăiat în două. „Unde-mi sunt cărţile?” strigă el la jetsun cu indignare. Milarepa răspunse - „Plecasei de atâta vreme să aduci apă, încât m-am gândit că ai murit, aşa că am ars toate cărţile neînsemnate. În ceea ce mă priveşte, ele erau fără folos şi sunt doar ispitiri de a-ţi distrage mintea şi de a-ţi stânjeni nevoinţa. Că veni vorba, ce te-a făcut a zăbovi atâta?”

În trufia lui, Rechungpa gândi - „Maestrul meu a devenit foarte amarnic şi egoist. M-a insultat grozav. Să mă întorc, oare, la Dipupa şi să stau iarăşi cu el, ori să merg în altă parte?” Gândind astfel, Rechunpa îşi pierdu toată credinţa în jetsun. Acolo zăcu lat de ameţeală pentru o vreme. Apoi spuse - „M-am uitat la caprele sălbatice cum se jucau, de aceea am întârziat. Acum aurul ce mi l-ai dat şi greul de l-am petrecut în India s-au irosit fără noimă. Plec de-acum înspre altă ţară”. Spunând aceasta, Rechungpa deveni ostil şi dispreţuitor faţă de jetsun din reaua-i credinţă către el. Milarepa a spus atunci - „Fiul meu Rechungpa, nu trebuie a-ţi pierde toată credinţa în mine. Toate acestea pot căşuna pe joaca ta. Dacă vrei să te amuzi, te pot distra. Ia uită-te!”

Pe loc vădirea aceasta se închipui; deasupra capului lui Milarepa se ivi desluşit tălmăcitorul Marpa cu faţa lui Dorje Chang şezând pe soarele şi luna unui Lotus Jilţ de geme. Îl înconjurau maeştrii transmisiunii. La dreapta şi la stânga ochilor şi urechilor lui Milarepa se arătară doi sori şi lune. Din nări se revărsară raze de lumină în cinci culori diferite precum firele de mătase, din sprâncene îi răsări o lumină strălucitoare. Limba-i se făcu un lotus – jilţ mic cu opt petale şi o aură de soare şi lună deasupră-i, din care ţâşniră litere sclipitoare extrem de fine – vocale şi consoane – parcă scrise de un singur fir despicat de fier. Din inimă i se iviră încă alte raze de lumină, care pe loc se prefăcură în păsărele fără număr. Întru acestea, Milarepa cântă:

Ia aminte, fiul meu Rechungpa!

Deasupra capului meu,

Peste aura soare-lună a jilţului-leu

Şade maestru-mi Marpa întru har -

Sfântă întruchipare a lui Buddha Dorje-Chang!

În juru-i şirag de juvaeruri

Se află maeştrii obârşirii.

De-i scrutezi cu ochii credincioşi

Binecuvântat fi-vei de ploaia harului

Şi împlinite fi-ţi-vor dorurile.

O fi interesant să urmăreşti zburda caprelor,

Dar cum poate fi asemuită acestui joc minunat?

Rechungpa, ascultă-mă o clipă!

Pe vârfurile urechilor mele

Un soare şi o lună lucesc-strălucesc radiant curcubeu.

Aceasta revelă unirea înţelepţiei şi priceperii,

Aceasta dovedeşte iluminarea-mi neclintită.

O fi uimitor să urmăreşti zbenguiala caprelor,

Dar cum poate fi asemănată acestui joc minunat?

Rechungpa, ascultă-mă o clipă!

Cele cinci colorate raze din nările mele

Revărsându-se fire de juvaeruri

Sunt esenţa sunetului miracol.

Aceasta vădeşte măestria-mi întru prana

Prin yoga citirii vajra.

Aceasta dovedeşte că am pătruns

În canalul central al forţei mele vitale.

O fi uimitor a urmări zburda caprelor,

Dar cum poate fi comparată cu acest joc minunat?

Rechungpa, ascultă-mă o clipă!

La punctul mijlociu dintre ochii-mi

Apare semnul norocos al radiantului dsudbhu;

Aceasta arată esenţa formei curate,

Aceasta arată binecuvântarea radiantă a compasiunii lui Buddha.

Uimitoare-o fi urmărirea încurcării caprelor,

Dar cum poate fi asemuită acestui joc minunat?

Rechungpa, ascultă-mă o clipă!

Un lotus roşu cu opt petale gura-mi deschide,

Podobit cu ghirlandă de consoane şi vocale.

Ele-s simbolurile tuturor învăţăturilor vajra

Ce-i fără sfârşit ori mărginire.

Scrutându-le cu ochi reverenţi

Vei realiza că toate dharmas sunt cuvântul tău.

Uimitoare-o fi urmărirea zburdei caprelor

Dar cum poate fi pusă-n cumpănă cu acest joc minunat?

Rechungpa, ascultă-mă o clipă!

Din miezul inimii mele se revarsă

Sclipitoare de lumină raze.

Aceasta arată nemutătoarea trikaya,

Aceasta vădeşte unitatea dintre milă şi gol.

Uimitoare-o fi urmărirea încurării caprelor,

Dar cum poate fi asemuită acestui joc minunat?

Rechungpa, cu toate acestea, nu dădu nicio atenţie sfatului jetsunului, ci se ţintuise pe locul lui tăcut şi-n adânc resentiment. Se uitase el chiorâş la miraculoasa scenă, fără a arăta însă nici cel mai slab semn că-l atrăsese întru ea. Zis-a el atunci - „Nu e nimic surprinzător în toate acestea; este mai plăcut a privi la încurarea caprelor!” Chiar dacă jetsunul a făptuit un atât de mare miracol, Rechungpa nu a arătat nici interes, nici admiraţie, dar a continuat a-i cere jetsunului cărţile sale înapoi. Pentru un răstimp, el şedea acolo cu lungă indignare şi fără grai. Se ridică apoi, călcă apăsat şi se aşeză din nou. Punându-şi coatele pe genunchi şi odihnindu-şi barba în mâini, începu fără de noimă a bângui.

În acest timp, trupul jetsunului se făcuse cu strălucire transparentă. Pe centrul său secret apăru Buddha Dorje Danyi, pe centrul său din ombilic se vădi Buddha Dom Chog, pe centrul său din inimă – Buddha Jeba Dorje, pe centrul său din gât – Buddha Mahamaya, între sprâncenele sale – Buddha Sakyamuni, iar pe capul său – Buddha Sungwong Duba, toţi încercuiţi de mulţime de zeităţi şi alaiurile lor. Aceste divine trupuri, vii şi încă lipsite de orice fire de sine, erau toate desluşit vizibile subt o baltă mare de lumină încincit colorată. Între acestea, Milarepa cântă:

Trupul meu e nesfârşitul palat al zeiţelor

Unde toţi Buddhas (din univers) trăiesc.

În centrul meu secret, unde binecuvântarea se ţine,

Sălăşluieşte Buddha Dorje Danyi şi alaiu-i

Slăvind pecetluita-mi ceakra a binecuvântării..

El întruchipează lăuntrica înţelepţie a lui Buddha.

În ceakra conjuraţiei la ombilicu-mi

Sălăşluieşte Buddha Dom Chog şi alaiu-i;

Aceasta-i ceakra doi şi şaizeci de zei

Unde întru esenţă sălăşluieşte trupul vajra.

În ceakra dharma din inima mea

Sălăşluieşte Buddha Jedar şi nouă zeităţi;

Ele-s esenţă celor trei sattvas.

Aceasta este ceakra minţii vajra.

În ceakra îmbucurării din gâtu-mi

Sălăşluieşte Buddha Mahamaya şi alaiu-i

Simbolizând bucuria tuturor chipurilor.

Aceasta-i ceakra unde vajra se expresă.

În ceakra ghioc alb dintre sprâncenele-mi

Sălăşluieşte Buddha Sakyamuni şi zeităţi multe;

El e simbolul înţelepţiei şi învrednicirilor.

Aceasta este ceakra unităţii.

În ceakra mare binecuvântătoare din capu-mi

Sălăşluieşte Buddha Sungwong Duba şi zei mulţi;

Aceasta este ceakra marii binecuvântări

Unde unescu-se şi nadis şi bindis.

Fiule, de însuţi poţi lui Buddha a i te identifica,

Trupul dumnezeiesc ivi-se-va aievea;

Carnea şi sângele-ţi ţi s-or preface-n trupul curcubeu.

Din toate minunile, aceasta cea mai minunată-i.

Fiule, nu-ţi pierde credinţa.

Ci veneraţia sporeşte-ţi-o!

Rechungpa a spus - „Miracolele tale sunt cu adevărat minunate, dar mintea-mi no să-şi afle pacea de nu-mi pot căpăta înapoi cărţile, aşa că te rog a mi le înapoia. Jetsunul a trecut atunci prin stânci şi alte obstacole, lunecă peste o lespede, călcă şi şezu pe apă, turnă foc şi apă din trupui-i, zbură prin cer şi-n slavă se aşeză prefăcându-şi trupul din unul în multe şi din multe într-unul. Făptuind acestea el cântă:

Rechungpa, ascultă-mă o clipă.

Uite, nimic nu mă poate împiedica!

Vădită mi-e topirea minţii în toate chipurile.

Călare pe stâncă, în zbor prin aer,

Vezi cum spus-am lucrurile de afară.

Călcând pe apă precum pe pământ.

Vezi cum am unit cele cinci elemente.

Valul de foc şi apă din trupu-mi

Vădeşte stăpânirea-mi peste toate elementele.

Prefacerea unui trup în multe

Şi a multora în unul

Vădeşte-mi folosul întru toate făpturile

Prin miracole.

Şezând, umblând şi întinzându-mă prin aer

Vădeşte-mi prana odihnind în canalul central.

Uimitor o fi să urmăreşti zburda caprelor,

Dar cum poate fi asemuit cu acest joc minunat?

Fiule, de nu-ţi pierzi credinţa în mine,

Rugile ţi s-or împlini.

Rechungpa spuse - „Miracolele tale sunt joaca unui copil, le-ai dovedit într-atâta că în loc a mai fi interesante sunt searbăde şi obositoare. De eşti milos cu adevărat, rogu-te a-mi înturna cărţile”.

Milarepa a răspuns - „Fiul meu, nu pierde credinţa în tatăl tău. Dacă te rogi din inimă, vei realiza cum toate manifestările sunt cărţi sfinte. Acum încearcă a te ruga întru această plinire!”

Atunci Milarepa s-a dus într-o potecă îngustă umblată de negustori pe calea lor spre Drin. Acolo a ridicat o stâncă uriaşă (care bloca poteca), a tăiat (o parte a ei) în bucăţi (cu mâinile lui) cum ar fi îmbucătăţit o turtă, îi zvârli fărâmele în cer cum ar fi stropit apă şi păşi peste colţurile rămase ca şi cum ar fi călcat lut moale. La urmă, cu o mână el aruncă această stâncă uriaşă în râul din valea de jos şi cântă:

Rechungpa, ascultă-mă o clipă!

Pe această strâmtă potecă de munte

Şezu o stâncă de fier cu opt colţuri.

Colţul din dreapta s-a tocit când drumeţii suiră,

Cel stâng pe când ei coborâră poteca.

O sută de fierari cu ale lor baroase

N-ar fi putut zdrobi giganticul stei;

Un foc aprins cu o sută de foale

Nu l-ar fi putut topi.

Ci uită-te,

Am îmbucătăţit-o cum aş fi tăiat prescură,

I-am zvârlit fărâmele cum aş fi stropit apă,

Am păşit peste ea cum aş fi umblat pe lut

Şi stânca am zbârnâit-o săgeată din arc.

De te uiţi credincios către al tău părinte,

Ploaia împlinitoare de doruri va cădea peste tine;

Comoara plinirii de dorinţă va înflori.

Încât o fi uimitor a urmări zburda caprelor,

Dar cum poate fi asemuită cu acest joc minunat?

Încearcă, fiul meu, pe dată a te răzgândi!

Încă fără de credinţă în jetsun, Rechungpa spuse - „Dacă poţi făptui miracolul restaurării cărţilor mele voi avea credinţă în tine, altfel fericit nu voi fi, nici în pace”. Întru acestea, parcă întinzând aripi, Milarepa îşi înlătură veşmântul şi zbură drept în cer peste prăpastia Stâncii Roşii. El fâlfâi şi se roti acolo ca un uliu apoi se năpusti pe pământ ca o pală de fulger. Când performa aceste miracole el cânta:

Rechungpa, ascultă-mă o clipă!

Aici pe vârful Stâncii Roşii stă

Castelul cerului. Zburând deasupra-i,

Un vultur uriaş bate din aripi

Pe când păsărelele tremură de groază,

Fiinţă omenească n-a zburat aici mai înainte,

Nici una iarăşi aici nu va zbura.

Uită-te acum la bătrânul ăsta în zbor,

Uită-te la el planând

Precum vulturul în cer.

Vezi cum se roteşte ca uliul,

Se repede la pământ ca fulgerul

Şi pluteşte semen norului în aer!

De ai credinţă în miracole

Prin stăpânirea trupului,

Nevoieşte această măiestrie;

Atunci cuceri-vei şi uni samsara şi nirvana.

Uimitor o fi să urmăreşti zburda caprelor,

Dar cum poate fi asemuită cu acest joc minunat?

Încearcă, Rechungpa, fiul meu, a-ţi îndrepta mintea!

Miracolele lui Milarepa, însă, nu impresionară întru totul pe Rechungpa. Abia aruncă indiferentă o privire şi încă nu avea credinţă în jetsun. Atunci, încă o dată, Milarepa îşi înlătură roba ca o pasăre desfăcându-şi aripile şi zbură în cer. Acolo el cântă:

Rechungpa, ascultă-mă o clipă!

Pe vârful Stâncii Roşii din Muntele Mon

Deodată apăru o turmă de capre

Fără nicio noimă,

O joacă spontană

De nou răsărindă realitatea

O capră juca lupul

Turma gonind-o pe pantă.

Aceasta simboliza agerirea

Şi cucerirea cusururilor tale;

Aceasta arată trecerea

Peste muntele dualismului.

Aceasta a fost conjurarea lui Milarepa

Lui Rechungpa a-i vădi învăţările de temei;

La miracolele tatălui tău

Indiferenţă arătat-ai,

Dae către zburda caprelor

Făcuşi ochi mari;

Adevărat e semnul

Că mintea ţi-ai pierdut.

Ţi-am arătat atâtea mari miracole

Şi-n mine tot nu ai credinţă.

Când mă gândesc la oameni ca tine,

Toţi ucenici fără credinţă,

La vremea asta de răspăr

Cu boală inima tristă mi-o simt.

Rechungpa, ascultă-mă o clipă!

Corn aspru, lemn vânjos

Încovoia-vei de încerci;

Dar greu o minte ageră „încovoi”.

Rechungpa, mintea întru minte cearcă a-ţi spune!

Tigri fioroşi în miazăzi,

Sălbatici yaci în miazănoapte

Domestici-vei de încerci;

Dar greu îmbânzescu-se trufia şi egoismul.

Rechungpa, întruîngâmfarea cearcă a-ţi supune!

Şoareci sub pământ

Şi păsări în cer

Le prinzi de încerci;

Dar o minte pierdută e greu de vânat.

Rechungpa, cearcă de-ţi vezi greşealele!

Dharma cuvintelor

Şi speculaţiei

Îvăţa-vei de-ncerci;

Dar greu se învaţă goala minte-n sine.

Rechungpa, cearcă a medita la mintea increată!

Un fiu poate-şi tatăl părăsi

Şi însăşi iubitoarea mamă,

Dar greu în urmă laşi o rea purtare.

Rechungpa, firea şi îngâmfarea cearcă a-ţi schimba!

Juvaeruri, casă, pământ

Le poţi lăsa de încerci;

Dar greu te laşi de jindul plăcerii.

Rechungpa, cearcă de-alungă „orbul” somn de hoit!

Ici şi colo coline şi roci

Faţă la faţă s-or întâlni,

Dar din greu faţa sinelui minţii tale.

Decretele regelui şi reginei

Le poţi încălca de încerci;

Dar nu poţi evada dintru

Yama, domnul morţii.

Rechungpa, foloseşte-ţi moartea întru credinţă!

Fiul meu, cearcă rele gânduri a-ţi îndrepta,

Faptele proaste lasă-ţi-le,

Adună-ţi mintea de aiurea,

Cuminţeşte-ţi necredincioşia,

Alungă demonul egoismului.

Când o să mor aceasta-ţi voi dori-o;

În viaţa mea nu-ţi pot încredinţa sfat mai adânc.

Rechungpa, fiul meu, ţine-n minte vorbele mele!

Cum Milarepa cânta, el zbura mai sus, tot mai în slava cerului până dispăru. (Atunci dintr-odată) Rechungpa se umplu de căinţă şi în el năpraznic izbucni o neobişnuită crezare în jetsun. El se gândi - „Pentru că nu mi-am putut ţine firea să las de-o parte cărţile acelea fără valoare, mi-am pierdut maestrul jetsun.Am plătit un prea de tot preţ pe acele tomuri fără preţ. Jetsunul a performat aşa de mari miracole pentru mine şi eu tot n-am avut credinţă în el. Acum m-a părăsit cum s-ar fi dezbărat de o grea povară şi s-a dus în ţara curată a zânelor dakinis.Un necredincios ca mine nu se poate naşte nicicând acolo. Ce folos au cărţile fără un maestru? Mă voi arunca de pe această stâncă a-mi afla moartea. Îmi rostesc ultima dorinţă acum; fie ca-n toate viitoarele-mi încarnări în veci să mi-l întâlnesc pe jetsun şi mintea să-mi fie mereu una cu a lui.” Rostindu-şi această dorinţă, Rechungpa se aruncă în abisul de dedesubt cu toată hotărârea (de a muri). El se prăbuşi pe o stâncă mare de unde văzu umbra jetsunului. Strigând cu toată energia lui, el chemă pe Milarepa în cea mai jalnică voce şi încercă a zbura după el, ci nu putu. Cu toate acestea, el izbuti să calce (în aer) după umbra lui Milarepa până când ajunse în mijlocul coastei Stâncii Roşii. Nu putu să păşească mai departe, dar văzu pe jetsun şi-i auzi glasul.

Văzu pe Milarepa şi scorbura căscată dintr-o parte a stâncii cu celelalte două trupuri transformate ale sale în urmă-i, toate cântând împreună un răspuns la chemarea de pocăinţă a lui Rechungpa:

Rechungpa, ascultă-mă o clipă!

Uită-te, dintr-un tată jetsun emană alţi doi:

Lor ai a-ţi spovedi păcatele,

Pe ei a-i întreba de sănătate,

De la ei ai a primi preceptele tantrice

Şi a cere iniţieri şi instrucţii.

Lor ai a le cerşi adânca demonstrare,

În ei a-ţi căuta adăpost

Şi a te încredinţa.

De ai credinţă în miracolele mele,

Trufia ţi se va tăia.

Relele fapte arată izbânda lui Yama;

De-ai frica lui,

Ţine-te de la vicii.

Gândurile rele îţi piedică nevoinţă

Ci de ele te căieşte.

Cum lacrimile îi podidiră faţa, Rechungpa cântă:

Ascultă-mă, tată maestru,

Întruchipare a înţelepţiei şi a binecuvântărilor.

Ascultă la Rechungpa, fiul tău orb şi impiu,

Ce nu avu crezare în miracolele tale,

Ascultă, maestru jetsun din centru,

Ţie mă plec şi jertfă-aduc,

Pe tine te întreb de sănătate şi ţie-mi spovedesc păcatele.

Oh, tatăl meu maestru, tu ai fost cel ce

Mi-ai dat preceptele, iniţierile şi instrucţiunile,

Tu ai fost cel ce m-a luminat

Şi tainic mi-ai dăruit.

Salvează-mă, rogu-te, din greşeală,

Apără-mă cu mila ta,

Mântuie acest biet cerşetor impiu.

Rechungpa reuşi a ajunge la locul unde şedea Milarepa şi îl îmbrăţişă cu atât de mare şi covârşitoare emoţie încât a leşinat. Când şi-a revenit, Milarepa l-a dus înapoi în ermitaj.

Jetsunul atunci i-a spus lui Rechungpa - „Dacă doreşti a atinge starea Buddha, trebuie să practici instrucţiile de temei. Acele cărţi de polemici şi rele mantre ale ereticilor nu au valoare pentru noi. Învăţările fără formă ale (zânelor) dakinis sunt bune şi sănătoase – pe acestea nu le-am ars, dar le-am ars pe toate celelalte pentru că ele nu puteau alta decât a te face să cazi în tărâmuri mai de jos, în pofida intenţiei dintâi de a atinge stare Buddha. Acum ascultă-mi cântecul:

Rechungpa, fiul meu,

Te-am crescut din copilărie,

Te-ai dus în India după instrucţii de temei

Dar întorsu-te-ai aducâns cărţi pline de ceartă.

Astfel te-ai pus în primejdia

Orator de-a deveni.

Tu un yog voiai a fi,

Ci cărţi de-acolo şi idei dintr-însele

Predicator fălos te-ar fi durat!

Dorul ţi-era de-a şti şi unul şi tot;

Dar de te prinzi în vorbe nesfârşite,

Vei ruina cel mai de seamă unu.

Avut-ai gând a înţelege dharma

Ci de eşti prins în făpturi nesfârşite

Trufaş ajunge-vei şi hulpav.

Dharma albă cărei trimisu-te-am

Zbură într-o crăpătură de stei

Păstrare zânelor dakinis;

C-ai recăpăta pre rugă inimoasă.

Ars-am cărţile magice şi relele mantre

Jertfire focului zeului;

Mulţi folosiţi astfel fi-vor.

Firea nu-ţi pierde

Mânia nu te-a scrumi;

Nu te întrista, nu te îndurera

Ce trup şi inimă răni-ţi-vor.

Nu te-aţâţa de lucruri multe

Ci relaxează-te şi stai de voie,

Adu-ţi aminte de maestrul tău,

De harul şi mărinimia-i!

Rechungpa se gândi - „Vorbele maestrului meu sunt cu desăvârşire adevărate şi nu se deosebesc de ale lui Buddha. Voi îndrepta acum rugă zânelor dakinis a-mi înapoia cărţile”. Şezu şi se rugă şi-n scurt răstimp învăţăturile zânelor dakinis fără chip, împreună cu alte tomuri ce erau de folos întru dharma şi fiinţelor sensibile, toate s-au înturnat miraculos în mâna lui Rechungpa. El s-a fericit peste măsură. Îşi adeveri şi întipări în minte crezarea că Milarepa era Buddha însuşi. El gândi - „Până acum slujitu-l-am pe jetsun în felurite chipuri. De aici încolo îl voi sluji încă şi mai bine”. Ţinutu-şi-a jurământul şi toată viaţa l-a trăit.

Acum, discipolii şi patronii adunatu-s-au întru salutarea lui Rechungpa. Se ridică din adunare Sevan Repa şi zice - „Tu trebuie să fi învăţat şi să fi adus înapoi din India şi învăţăturile de temei, cum jetsunul proorocit-a, şi ştiinţa logicii. Rugămu-te acum a ne spune cum putem a învinge într-o ceartă dacă vreodată ne vedem amestecaţi în vreuna?” Milarepa a spus - „Rechungpa, cată a le spune cum se învinge într-o dispută în lumina (învăţăturilor zânelor) dakinis”. În răspuns, Rechungpa cântă:

Marele Buddha al transmisiei, Dorje Chang,

Va stinge toate certurile din neam.

Maestrul nostru, Buddha-Repa, săvârşi-va

Certurile învăţătorilor jinduitori.

Învăţările de temei şi calea spornică a transmisiei

Vor stinge orice rău prepus

Venit din gândirea nepregetată.

Atotprezenta oglindă a egalităţii

Revela-va toate viciile ascunse.

Preţioasele învăţături ale marii binecuvântări

Arde-vor toate gândurile rătăcitoare într-a înţelepţiei flame.

Nadis şi pranas în ceakras

Risipi-vor de îndată toat picurarea şi distrugerile.

Învăţătura liberândei de sine mahamudra

Birui-va demonul jindului egoist întru cele cinci conştiinţe.

Învăţătura radiantei lămpi-înţelepţie

Risipi-va întunecimea şi neştiinţa.

Faptul duelului Chu La

Tăia-va, cu uşorul, chingile dorinţei lumeşti.

Milarepa comentă - „Ceea ce ai spus e foarte bine, dar îna adaos, avem trebuinţă de învăţătura vederii şi a nevoirii. Acum ascultă-mi cântecul”:

Vederea este înţelepţia golului,

Nevoirea e iluminarea non-jindului,

Făptuirea e veşnica joacă fără dorinţă,

Rodul e marea despuiere imaculată.

Asupra vederii întru golul înţelepţiei,

Primejdia-i s-o pierzi

Din cuvinte şi gânduri;

De n-ai dobândi lăuntric

Absoluta ştiinţă,

Vorbele singure nicicând nu te-or libera de jing egoist,

Aşa că nevoieşte întru adeverinda înţelegere.

Asupra nevinţei iluminării libere de jind,

Primejdia-i s-o pierzi

Îndemnându-te întru biată concentrare -

Lăuntru-ţi de nu s-a vădit înţelepţia,

Nicicând cuminte şi profundă concentrare

Spre liberare nu te-o îndrepta -

Şi-n vesc înţelepţia nu purcede

Din distracţii şi picurare -

Trudeşte dar din greu întru trezvie.

Asupra făptuirii perpetue fără de dor,

Primejdia-i s-o pierzi

Luându-te cu sporovăiala -

Până ce toate închipuirile n-au devenit

Unelte în nevoirea meditaţiei tale,

„Făpturile tantrice” fi-vor

Doruri de lume deghizate.

Osteneşte dar întru curăţie şi nejinduire!

Asupra imaculatului rod al despuierii,

Primejdie-i a-l pierde prin a ta gândire,

lăuntric nepurificându-te de neştiinţe,

Grea trudă-aduce de nimic sporire -

Ci osteneşte neştiinţa-a mătura.

Toţi cei prezenţi la adunare se cuprinseră de adevărul acestui cântec, şi toţi se pătrunseră întru bucurie.

Aceasta este istoria caprelor sălbatice.

George Anca