MILAREPA - Parabola familiei cu 22 de membri

MILAREPA

Parabola familiei cu douăzeci şi doi de membri

În româneşte de George Anca

Sou, yon, yon, yon, yon, yon, yon, ago...

La începutul timpului, o manifestare răsări.

În clipa aceea, prima dintre întâmplări ivi

Obiectele din spaţiu drept un lucru cu însuşiri.

Întrunirea elementelor, Agregările,

Ăntru marea cetate, cele trei Tărâmuri ale Samsarei

Gândul lăuntric, desluşitor, înţelegându-se de-al calităţilor;

În Trezvia Golului-Iluminat,

De-acolo miriadă ţâşni de idei şi percepţii.

Acesta este izvorul tuturor Karmas şi Kleşas!

Toate aşezările din lumea asta potrivnică sunt amăgitoare,

Zidite aflându-se pe temeiuri de dezamăgire.

De cum se agaţă de chipul zeului şi-al tatălui

Careva îşi închipuie mintea ageră drept sine.

De cum se agaţă de chipul zeiţei şi-al macii,

Mintea-i aleargă după o miriadă de lucruri.

Când mama şi tata se împreunară,

S-au născut cei doisprezece fii Nidana

Şi – Conştiinţă – cele opt fiice.

Aceşti fraţi şi surori şi părinţii lor

Însumară douăzeci şi doi.

Din ivirea acestei familii

S-au iscat cele optzeci şi patru de mii Kleşas

Şi cele trei sute şaizeci Distracţii.

Astfel răsăriră cele optzeci de mii de Rele şi Oprelişti

Şi cele patru sute şi patru feluri de boală.

Acesta este primul capitol al cântecului meu,

Capitolul Membrilor Familiei.

Toţi cei douăzeci şi doi de membri zac în boală

Înveliţi în durerea oarbei minţi

Suferind de o miriadă de betegeli.

Răceala le încinge părţile de sus,

Printr-înşii arde-ntr-una foc de furii,

Când semeni yacilor sub streche mugesc din rărunchi.

Fior-zghi le încăţălează părţile de jos

Şi-n putineele poftei dumnealor

Se-alege desfrâul.

Skran-orbirea le-ntinse părţile mijlocii;

Hidropizia agăţării de sine  îi umflăşi-i dezumflă.

Tulburări îs îmboleşniţându-i dor sub-Prana

To-proţopiţi mân-mând-mândriei;

Bolnavi de inimă,

Pre alţii-i toarnă, ei-şi fălindu-se.

Patul şi-aştern printre cele Cinci Veninuri (de dDoRr).

Plecându-şi minţile

Nonsensului „acesta” şi „acela”,

Îşi pierd aplecarea spre virtute.

Cu sete de apele păcatului

Şi leacl virtuţii îl varsă.

În zece Direcţii îşi suipă vorbăria goală:

Eidică Opt Lumeşti Pretenţii de Îmbrăcăminte,

Rudele celor zece Rele le înconjoară paturile.

Minţi înnegurate, ei rătăcesc prin tărâmuri

Ale distracţiei tânjind după mâncare şi avere.

Întunecate, jalnice-s aceste boli.

Acesta e al doilea capitol al cântecului meu,

Capitolul descriind bolile.

Care este leacul pentru astfel de boli?

„Bon” fi-va folos şi fi-va proorocia;

Cât Io, yogi, vă voi prooroci.

Un vestitor, petrecerea tuturor vieţilor,

A fost trimis a cere o profeţie.

S-a chemat atunci un prooroc priceput,

S-a făcut rost de o poemă de credinţă nestrămutată,

S-a amestecat licoarea crezării

Şi s-a adunat orzul pentru oraţie

Întru venerare de Dharma.

Prezicătorului i s-a dăruit

Întrebarea, iscodirea în învăţătura adâncă a Dharma.

Augurul, ager guru, închipuie

Un horoscop al Celor Patru Elemente.

Numără rondurile anilor, cei doisprezece Nidanas,

Mai numără cele Opt Trigrame-Conştiinţe.

Desenează diageamele celor Nouă Vehicule.

Aşa se face p rezicere de bine ori de rău.

Acesta este capitolul al treilea al cântecului meu,

Caăitolul Proorocirii prin Stele.

Citind harta, prezicătorul profetizează:

Pentru aceşti doi şi douăzeci de inşi

Piază rea se adevereşte.

Din vremea neînceputului,

La temelie de Samsara şi Nirvana

S-a durat un cuptor al minţii oarbe.

Gazda, manifestare pură, cântatu-s-a în vorbe.

Arătorii – ura şi pofta – lăsară-n urmă o pată încinsă.

Din pricina cuptorului-focului-petei-încinse:

Înţelepciunea. Tatăl Dumnezeu lăsă casa şi merse în cer..

Zeul locului, al Marelui Binecuvânt, se retrase şi dispăru;

Dăruitorul zeu al Trezviei de Sine se duse şi el.

Cum aceşti trei mari zei plecară,

Demonii porniră aprige suferinţe.

Atunci răsăriră cele Opt Dharmas ale lumii

Şi durerea vieţii se născu în Samsara -

Furia arzătoare – cel mai cumplit dintre demoni;

Fremătătoarea poftă – primejdioasa demoniţă;

Oarba neştiinţă – cumplitul demon-dragon;

Usturătoarea gelozie – demon pe nume Tsan Rigs;

Egotism şi prejudecată – altul, numit Rtor Legs,

Lauda de sine şi plinul de sine – demonul botezat Mamo;

Rele înfăptuiri şi gând zilnic – înspăimântătorul demon pe nume Shen Dre -

Gazda mea, aceştia-s demonii bântindu-te.

După cum zice prezicerea,

În mare primejdie ţi-e viaţa,

Oricine născându-se muri-va.

Cum zice prezicerea,

Nenorocoase vă sunt treburile familiale.

După o întâlnire, plecare se petrece.

După cum zice prezicerea,

Nu vi se agonisesc banii,

Sfârşitul câştigului fiind pierderea.

După cum zice prezicerea,

N-aveţi noroc în feţele duşmanului,

Nemaiînstare a vă ridica mâna asupra.

Spre a întoarce piezele acestea rele,

Ţine-om o rânduială „Bon”.

Acesta este al patrulea capitol al cântecului meu,

Prezicerea Răului Vieţii tale.

Acum, Io, Yogi, voi grăi o rugă „Bon” pentru tine.

„Bon” spune, în învăţarea-i cea mai adâncă:

În dimineaţa zilei dintâi s-a turnat

Temelia Tripitaka a Cerului;

Plata s-a cuvenit ascultării-nevoirii-şi-contemplaţiei.

Pregătite-s de-acum darurile curatului precept

Şi imnurile celor patru Tantras se înalţă.

Se-mparte darul iniţiatic liberând de tânjire.

Pentru dispariţia Tatălui din Cer,

Vă dărui în schimb

Recunoaşterea orbirii temeinice.

Pentru plecarea zeilor locului ai Marelui Binecuvânt,

Biruire peste cei Patru Demoni vă dărui în schimb.

Pentru absenţa zeului învingător al trezviei de Sine,

Răsplata Renunţării-de-Sine mi-e darul.

Gândurile rele ale celor Opt Treburi Lumeşti

Le retează cuţitul Trezviei slobod de tângă.

De-a lecui vieţile de durere în lumea aceasta potrivnică,

Dărui balsamul Binecuvântatului de Tot.

Pe mâniosul-focului-demon

Îl înveninez cu Înţelepciunea Golului;

Pe demoniţa usturătoarei pofte

O-nving cu Mintea-Esenţa.

S-abat dragonul demon al neştiinţei oarbe

Invoc pe cei opt dragoni, chipuri-de-sine-liberând.

Domnului demonilor – mândria sufocantă,

Îi dau inima-corn a Înţelepciunii Golului.

De-a birui demonul Tsan, fremătătoarea gelozie,

Înalţ săgeată-coperământ Înţelepciunea Plinirii.

Fudulului, de-sine-lăudatului demon pe nume Mamo,

Îi rostesc rugăciunea ne-Existenţei-Sinelui-şi-a-Altora.

Dau pomeni altruiste -

De-a curăţi tânjirea către sine şi erotisme.

Să termin răul gândului zilnic, demonul Shen Dre,

Joc dansul înfrângerii demonului, Golul Funcţiilor Mentale.

De fi-vor încă demoni stricători,

Aceste dăruiri i-or risipi.

De-o fi strigoi agonisitei,

Aceste geste i-or cuprinde.

Sfinte pomeni de întreprinzi,

Astfel le fă.

Mintea-Fire nu se naşte, nici moare;

Prin acest înţeles „Bon”

Ăntreci ameninţările vieţii.

Însoţitorul Manisfestării-de-Sine

N-adună, nu desparte,

Dar întrece toate ameninţările certei familiale.

Cereasca proprietate nu se poate fârşi;

Ştiind aceasta, dusă-i teama sărăciei.

Prin învăţătura acestei doctrine „Bon”

Piezele rele şi prezicerea se-ntorc.

Cel ce-nţelege cu adevărat credinţa

Vede precum divine Instrucţii

Chiar suferinţele prin care trece.

Prin această învăţătură „Bon”

Prefăcute-s toate relele-i întâlniri.

Acesta este al cincilea capitol al cântecului meu,

Capitolul supunerii Diavolilor-demoni.

Oh, familia celor doi şi douăzeci de membri!

Se lecui bolirea minţii voastre oarbe,

Fârşi durutu geamăt al sinelui de sine agăţat.

Oh, om suferind! Pe faţă îţi apare

Înfăţişare bună – Luminătorul Gol;

Hrană şi băutură – iluminat şi binefăcător Samadhi

Gustos şi bine hrănit ţi se-arată!

Bolnavul e acum mulţumitor de lecuire;

Cu inima deschisă recunoscător

Sinele făptuie.

Pe fiu-său, Trezvia-de-Sine-l trimite

La muntele Marii Perfecţiuni.

Ciobănaşul, Fără-Preget-Mintosul,

Preia un yak – cele Nouă Vehicule Succesive,

Oaie – cle Patru Tantras şi un ţap – cele Trei Canoane.

Pe urmă, pe plaiul Egalităţii de Tot

Oaspeţii-s bineveniţi la ospăţul Miriadei-de-Înţelepciuni.

Jertfa de unt se unge

Deodata cu hrana Sunyata.

Săgeata coperământ a Învăţării şi Contemplaţiei zbârnâie.

Cuvinte de bine-s rostite tuturor.

În faţa Guru-lui, prezicătorul cu har

Spânzură ţeasta umană a Credinţei, Veneraţiei şi Sincerităţii,

Cum, cu fericita scriptură din „Bon” el călăreşte

Calul Înţelepciunii-Harice.
Atotperfectului Trup „Bon”

El îi dăruie un yak al celor Nouă Vehicule Succesive.

Zeilor îningători, cele Cinci Nirmanakayas,

Zeului-Viaţă, Trupul Prefacere al lui Tathagata,

El dăruie un ţap Tripitaka.

Zeiţei Vindecării lecuind bolile toate,

El dăruie hrana de jertfă a celor Patru Denemăsurat.

Asfel sunt jertfele şi ursirile.

Acesta e al şaselea capitol al cântecului meu,

Capitolul Ursirii şi Sfintelor Daruri.

În curtea mare a acestui „Bon”

Sunt priponiţi yakul şi oaia şi ţapul.

Măcelarul, Ator-Cunoscătoarea Înţelepciune,

Ascute sabia Cunoaşterii

Şi deschide gura vieţii celor Două Pregătiri.

Măcelarul sfâşie apoi rădăcina vie a celor Două Oprelişti

Şi jupoaiae pielea gândurilor furând oriînctro.

Prinzând înţelesul din Sutras şi Tantras,

Măcelarul, priceput, despică mădularele,

Bizuindu-se pe sfintele ziceri şi judecată sănătoasă,

El separă parte de parte

Cu deşteptăciunea Învăţătorilor-Pith,

Ciopârţind în bucăţi toată carnea.

Feluritele ciozvârte de carne, forma „Bon”,

Sunt îngrămădite într-o oală, esenţa „Bon”.

Cele trei pietre-vetre ale primordialei Trikaya temei se-aşază

Şi focul celor Patru Infinituri este aprins.

El fierbe bine carnea până-i dulce şi fragedă -

Consumarea Experienţei şi Luminării.

Apoi scoate carnea, unisonul Meditaţiei şi Activităţii.

În casa mare a esenţei „Bon”,

În cetatea amăgitoare Şase-Tărâmuri

Năvălesc la ospăţ gloatele.

Banchetu-i aranjat cu mâini artiste -

Ale celor Cinci Mari Înţelepciuni.

Hrana şi băuturile – şi încă altele -

Se dăruie tuturor oaspeţilor fără discriminare.

Pentru-ai Urmării Gurus cu putere de a binecuvânta,

Trupul de sus se dăruie în plină Perfecţie.

Pentru Guru-ul hipostatiind fericite vocabule şi Instrucţii-Pith,

Din Bodhi rădăcina vieţii, Calea de Har, se serveşte.

Pentru Guru-ul liberând toate fiinţele din Samsara,

Curatele pupile se dau.

Pentru Guru-ul cunoscând cuvintele şi înţelesurile,

Limba cu gustul aromelor toate atunci se dă.

Pentru călugări virtuoşi ţintind canoanele,

Se servesc părţi plăcute, curat şi îmblânzite.

Băraţilor din „Bon” ce ştiu Legea Karma

Li se dau carnea şi vinul „făpturilor binevoitoare”!

Pentru cel yogi cunoscător al adevărului Ne-exitenţei,

Grăsimea marelui Binecuvântat se dăruie.

Fermului proteguitor al doctrinei Buddhiste

I se dă gâtlejul pentru toţi benefic.

Pentru meditatorul Alesei Căi tantrice,

Sânul de sus din toate răpitor se dăruie.

Marelui yogi meditând petrecerea fiinţei

Sânul de jos al Alesei căi-Bodhi se serveşte.

Pentru cel yogi fără gânduri eretice

Se-mparte berbecul castrat al încântării toate.

Pentru cel yogi cu milă toate îmbrăţişând,

Oscioarele şi încheieturile celor Patru Infinituri se dau.

Bărbatului îngreţoşat de-această lume

I se dă osul pieptului nemişcător şi fără tângă.

Celui ce nevoieşte întru temeinica învăţătură „Bon”

I se servesc mădularele patru de nu-i viaţă fără de ele.

Pentru vindecător, hrănitoarea Minte-Bodhi,

Şira vieţii de-aici şi de dincolo se dăruie.

Pentru toţi cei ce urmează în credinţă şi sinceri,

Inima, esenţa instrucţiei se dăruie.

Pentru cel statornic nicicând părăsind Calea Virtuţii,

Se dă ficatul, Cauză-şi-efect fără cădere.

Credinciosului harnic i se dăruie

Rinichii, Har şi Înţelepciune.

Începătorilor întru Dharma li se dau

Picioarele, bine-făcutele Adevărului expediente.

Pentru cel yogi treaz nevoind mereu la meditaţia-i,

Se dă carnea păstorului, esenţiala Instrucţie-Pith.

Acesta e al şaptelea capitol al cântecului meu,

Capitolul ce invită Fiinţele Superioare la Ospăţ.

Astfel a fost ospăţul de Milarepa servit,

Iar apoi oaspeţii de vază plecară acasă.

            .................................................

Chiar de atoatetemelia Alaya a tuturor oamenilor e una

Purtarea şi aplecările li se deosebesc foarte.

Aşadar, făloşilor şi încrezuţilor schimnici

Li se dă penisul neostenit tânjind după chip.

Dascălului neurmând nimic decât vorbele,

Partea stricată fără piele a picioarelor se serveşte.

Preoţilor mândri, pompoşi şi răi

Li se oferă descărnata ceafă.

Îngâmfaţilor vrăjitori negri, practicând magia,

Li se dă grăsimea gâtului, făcătoare de neagră-amărăciune.

Schimnicilor habotnici şi sectari

Li se dă măduva spinării de ceartă.

Solicitanţilor nesăţioşi şi josnici

Li se dă zgârciul din nasul vanităţii.

Pentru cel yogi hoinărind prin sat,

Se dau urechile flămânde de rumoare.

Discipolilor mici în credinţă dar mari în erezii

Li se dă rău-răsplătitoarea splină.

Celui ce tulbură şi strică Frăţia

I se dă amara fiere.

Dascălilor „măreţi” care n-au realizat Mintea-Esenţă

Li se oferă plexul, mandala întărâtată dar vană.

Pentru cel yogi practicând meditaţia numai în vorbă cu gura,

Se serveşte bojogul, atât de negustos şi lăbărţat.

Pentru cel yogi puţine ştiind dar multe lăudându-se,

Pielea stomacului se dăruie.

Târgoveţilor, călugărilor „Bon” înfulecând viaţa

Li se dă gâtlejul, aţâţător de poftă şi ură.

Ghicitorilor frauduloşi aruncând sorţi

Li se dăruie apătoase băşici.

Celui îngâmfat zicând că nu e Karma

I se serveşte coada, simbolul vederilor greşite.

Celor lipsiţi de modestie şi de scrupul

Li se serveşte nusul, ce-i ruinează pe ei şi pe alţii.

Pentru cei yogi tânjind în meditaţie după minte,

Se oferă creierul, sursa orbirii şi nebuniei.

Şarlatanilor pretinzând a avea învăţături aparte

Li se servesc maţele, rotunde ca Samsara.

Acelor ce poftesc şi se îmbie li se dă

Guşa pe toţi betegindu-i în durere.

Celor indiferenţi la adevărul Golului

Li se serveşte zgârciul, nici carne, nici grăsime.

Celor cu merit mărunt dar mare ambiţie

Li se dă gâtul fără gust şi fără folos.

Celor ce ştiu puţin dar vor să înveţe pe alţii

Li se servesc măruntaiele din părţile de jos.

Nebunilor yogi sălăşluind orbeşte-n văgăuni

Li se dă burtă moale pe-afară, aspră pe dinăuntru.

Celui râvnind întâi de toate să adune bogăţii

I se serveşte porţiunea de jos a gâtului.

Femeilor de nimic şi gâlcevitoare

Li se dă capul, cu toate găurile lui.

Bărbaţilor de nimic dar avuţi

Li se dăruie depozitul burţii rotunde.

Celor ce nu văd nimic decât viaţa aceasta

Li se servesc boaşele, arătoase deasupra, împuţite dinăuntru.

Patronului cu vorbe dulci dar inimă întunecată

I se dăruie maţele negre fără valoare.

Femeilor pe ele zăpăcindu-se când pe alţii-i ocărăsc

Li se servesc dinţii tari ca piatra.

Părinţilor cu multe guri acasă de hrănit

Li se dăruie pielea, tare şi fără carne.

Celui ce nu are nimic-nimic

Dar trăieşte şi se bate pentru familia-i

I se dau maţele fără folos.

Discipolilor incapabili rebelându-se

Li se serveşte zeamă chioară fără carne.

Celor ce veşnic îşi amână nevoirea întru Dharma

Li se dau resturile, simbol al leneşilor.

Fiinţelor simţitoare, fără număr, din câmpia Bardo

Li se aruncă ultimele fărâme de carne.

Cele Patru Iniţieri ale liberării-de sine din cele Cinci Porţi

Sunt împărţite de măcelarul înţelepciunii Atoate-Ştiutoare;

Şi din chiupul nemişcătoarei Înţelepciuni

Se toarnă vin dulce tuturor oaspeţilor fără discriminare.

Eu, cel bogat, v-am pregătit acum un ospăţ,

Mâncaţi şi beţi dar, scumpi oaspeţi, după plac.

Acesta e cel de-al optulea capitol al cântecului meu,

Capitolul Cinei la Ospăţ cu musafiri.

Acum e vremea a vorbi puţini buni auguri -

Cuvinte negreşit a-le-auzi toţi Buddhas.

Cei peţioşi nu apar pe pământ ci stau în Dharnadhatu,

În vreme ce Învăţătoru-mi mă împodobeşte aşezat pe creştetul meu

Şi fraţii mei întru Dharma stau în şiruri dinainte-mi.

Întâi de toate se ia aminte la tranzienţa vieţii;

Apoi se citesc vieţile fericiţilor sfinţi.

Mai departe, se studiază Sutras simple ori cuprinzătoare,

Alegându-le pentru a-şi întâlni propriile-i trebuinţe.

Apoi se contemplă asupra Instrucţiilor.

Dacă în cântecul acesta am ascuns ceva de voi,

Dacă predica mi-a fost nesănătoasă ori neîntreagă,

De-am trecut ori am preschimbat ceva,

Cer iertare Celor Fericiţi.

Vreme-i acum, gazdă nouă, a vă cânta un cânt de mândrie.

Dintâi când m-am îmbolnăvit de boala asta,

Trimit după un divinator, un yogi devotat.

De cum a revelat divinaţia,

În voie am dat sacrificiala recompensă.

Când a performat ritualul ofrandei am înţeles

Cum de-adevărat era un yogi cu mână liberă,

Fiindu-i bogăţiile în adevăr de nesecat.

Apoi el a servit ospăţul şi a bucurat

Oaspeţii lui cu toată proprietatea.

Mi-am dat seama că era un yogi experimentat;

când a vorbit, după cină,

A dovedit că ne putea învăţa pe toţi.

Când ospăţul se încheiase, a mulţumit graţios.

La sfârşit, a urat liberarea finală a tuturor oamenilor.

O, cine e acest „Bon”? Al cui „Bon” este el?

El e acel „Bon” a cărui familie numără doi-şi-douăzeci,

El calmează temerile celor împresuraţi,

El este acel „Bon” care înlătură relele presiuni.

Acesta este cântecul meu de după cină.

O, musafiri, beţi şi fiţi băuţi cu vinul realităţii!

În fericită stare, hai să cântăm, să glumim, să jucăm!

Fericit a fi binecuvântat, bucurie să meditezi!

Vesele, vesele-s aste cuvinte de după cină.

Toţi bucură-se voioşi-bucuroşi-voioşi-

Ferice-i să verşi de beat cu devoţiune,

Ferice să strigi, să ţipi, să strigi sub bineuvântare.

Fiţi, dar, bucuroşi întru graţia învăţătorilor voştri!

Acesta este capitolul al nouălea al cântecului meu,

Capitolul Predicii După Ospătare.