duminică, 24 decembrie 2017

CRĂCIUN EPIGENETIC

CRĂCIUN  EPIGENETIC

Theodor Damian – Doina Boriceanu – Ioan Groșescu – Liana Nicolae – Marius Ciungan – Valentina Lupu – Alin Radu – Sai Baba – J Ravikumar Stephen G



Noi vrem să fim de partea magilor. Să fim cu mintea şi cu inima deschisă spre intervenţia şi prezenţa lui Dumnezeu în viaţa noastră. Ca atare, citind semnele timpului, înţelegând că Dumnezeu este cu noi, pornim cu magii în sfânta călătorie slăvind cu uimire şi aducând inimile noastre ca dar Celui ce a venit
„Să se nască,
Şi să crească,
Să ne mântuiască.”

Naşterea Domnului 2017
New York

Pr. Dr. Theodor Damian


Pr. Prof. univ. Dr. Theodor Damian

Călătorind cu magii

„Îngerii cu păstorii slăvesc
 şi magii cu steaua călătoresc”
(Condacul Naşterii Domnului)

Totul este călătorie.
Existenţa este „spaţiul” călătoriei. Ceea ce există, existentul, este subiect şi obiect al călătoriei. Numai Dumnezeu nu este nici subiect, nici obiect al acestui tip de mişcare, cu toate că, paradoxal, şi El se pune pe cale, adică se face călător. El este şi cale, căci zice: „Eu sunt calea” (Ioan 14, 6) şi ţinta, căci îndeamnă: „Veniţi binecuvântaţii Părintelui Meu şi moşteniţi Împărăţia gătită vouă de la facerea lumii” (Matei 25, 34), şi călător, căci El străbate cerurile şi vine pe pământ în chip de om ca să-l mântuiască pe om. El este pe cale, vine, El este prin excelenţă Cel ce vine, de aceea Sf. Ioan Teologul îşi încheie Apocalipsa cu rugămintea expresă: „Vino, Doamne Iisuse” (Apoc. 22, 20).
În contextul paradoxului amintit, Dumnezeu îşi începe propria Sa călătorie încă de la crearea omului după chipul Său şi cu posibilitatea dobândirii asemănării cu Sine. Înzestrat fiind cu libertatea de alegere, omul decide să nu asculte de porunca divină primordială şi astfel începe căderea în timp, cum ar zice Emil Cioran. Iar Dumnezeu îl însoţeşte pe om, invizibil, în marea sa aventură existenţială („aventură”, în sensul etimologic al cuvântului, adventus = ceea ce vine, ceea ce se întâmplă), astfel că, atunci când omul rătăceşte calea, o ia într-o direcţie greşită, spre o altă destinaţie decât cea menită (destinaţia, ţinta, fiind Dumnezeu şi Împărăţia cerurilor), El decide să intervină pentru a-l repune pe om în cadrul destinului său, adică a-l pune cu faţa spre destinaţie. De aici, cea mai mare intervenţie a lui Dumnezeu în istorie, pogorârea Sa fizică în mersul lumii, prin întruparea din Sf. Fecioară Maria, prin partenogeneză, a Logosului divin, deci a Fiului Său, „pentru noi şi pentru a noastră mântuire”, cum spunem repetat în Simbolul credinţei.
Textul condacului marelui praznic redă acest adevăr de necuprins cu mintea în cuvinte simple, dar de forţă şi de adâncă semnificaţie: „Astăzi Fecioara naşte pe Cel mai presus de fiinţă”, oglindind lămuririle marelui mistic Pseudo-Dionisie Areopagitul despre cum trebuie „înţeles” Dumnezeu, adică El fiind supra-existenţial, dincolo de orice idee am putea avea noi despre ceea ce înseamnă „existenţial”. Acest mod apofatic de a-L aborda pe Dumnezeu, de a gândi despre El, prin negarea posibilităţii de a-L descrie, „cataloga”, defini prin orice concept uman, numit şi via negativa, arată şi mai bine inimaginabila distanţă „parcursă” de Dumnezeu în călătoria Sa spre om prin actul Întrupării Fiului Său din Sf. Fecioară Maria, act ce are la temelie nemeritata iubire divină faţă de noi şi care, astfel, dă răspunsul cuvenit la celebra, dar simpla şi naturala întrebare: Cur Deus homo, pentru ce Dumnezeu s-a făcut om? a Sf. Atanasie cel Mare şi a Fericitului Augustin.
Aşadar, întreaga existenţă umană este o călătorie. În starea paradisiacă aceasta s-a desfăşurat sub dublul semn al privilegiului şi bucuriei de a fi în preajma lui Dumnezeu, de a fi în Împărăţie, „acasă”, dar şi al tragicului, de a fi nesocotit porunca divină şi a suferi toate consecinţele acestui lucru, cea mai mare, moartea.
După cădere, călătoria existenţială a omului a fost însoţită discret de Dumnezeu care de la bun început a făgăduit un Răscumpărător, întreţinând flacăra acestei promisiuni prin profeţi şi alţi oameni aleşi, dar şi marcând în mod concret, prin evenimente speciale, prezenţa Sa, însoţitoare, pe parcursul drumului.
Apoi a avut loc Întruparea Fiului Său, acest lucru marcând în mod şi mai concret, vizibil, incontestabil, faptul că, şi felul în care Dumnezeu îl însoţeşte pe om pe parcursul drumului în destinul său existenţial, înaintând spre destinaţie, spre ţintă. Aceasta este perioada cea mai importantă unde Dumnezeu nu-i mai spune omului: „Alege”, („Iată am pus înaintea ta apa şi focul, viaţa şi moartea; alege viaţa ca să trăieşti”, Deut. 30 19), ci, în timp ce-l lasă în continuare pe om liber să aleagă, îi explică ce şi de ce în detaliu, îl ia de mână şi-l conduce spre ţintă, îl asigură de iubirea supremă divină concretizată, după Întrupare, în răstignire şi moarte, şi îi promite însoţirea pe drumul vieţii până la sfârşit atunci când zice: „Iată eu sunt cu voi până la sfârşitul veacurilor” (Matei 28, 20), Iisus pornind înainte şi dând şansa tuturor celor ce cred în El să-L urmeze îndeaproape, astfel ca rătăcirea căii din vechime să nu se mai poată repeta.
Un astfel de eveniment, cea mai mare intervenţie a lui Dumnezeu în istorie, nu poate fi întâmpinat decât doxologic. Iar doxologia este de două feluri aici: mută, dar şi exprimată în cuvânt. Este mută, desfăşurându-se în tăcere, întrucât nu există cuvânt pe măsură. Există doar o mare uimire, iar aceasta este dincolo de cuvânt şi de orice expresie, decât doar dacă ne gândim la expresia pe care uimirea o întipăreşte pe faţa celui surprins, a celui pe care l-a cuprins necuprinsul.
În iconografia ortodoxă această uimire este bine redată în unele icoane unde chipurile – fie al dreptului Iosif, fie al păstorilor, fie chiar al oilor – sunt redate cu o astfel de expresie mută pe faţă. Şi sigur că uimirea este întipărită mai întâi în suflet pentru că mintea nu poate pricepe raţiunea celor întâmplate, aşa cum nu înţelegea psalmistul în V. Testament când se întreba uimit: „Ce este omul, Doamne, că-ţi aminteşti de el?” (Psalm 8, 4) sau când constata că omul este ca iarba câmpului: „Omul, ca iarba-s zilele lui, înflorirea lui, ca floarea câmpului; un vânt a trecut peste ea şi nu mai este, nici locul nu i se mai găseşte” (Psalm 102, 15-16).
Doxologia este însă şi exprimată în cuvânt, deşi astfel, numai parţial, atât cât poate cuvântul să exprime, căci niciodată nu exprimă totul. De aceea spune condacul amintit că „îngerii cu păstorii slăvesc” pentru că ce altceva poţi să faci în faţa minunii, decât să cazi cu faţa la pământ şi să slăveşti pe Dumnezeu? Doxologia reprezintă de fapt starea naturală, poziţia normală a omului în faţa lui Dumnezeu, în general vorbind şi, în special, în faţa fiecărei intervenţii binefăcătoare a lui Dumnezeu în istorie, în viaţa noastră.
Viaţa fiind însă o călătorie, dar ea însăşi o minune în acelaşi timp, înseamnă că omul trebuie să-şi călătorească viaţa mai ales după ce L-a cunoscut pe Dumnezeu în Iisus Hristos cel întrupat pentru mântuirea noastră, aşa cum îndeamnă Fericitul Augustin când vorbeşte despre călător: „Cântaţi cu vocea, cântaţi cu inima, cântaţi Domnului cântare nouă; cântaţi cum cântă călătorul. El merge şi cântă; el cântă şi înaintează; el cântă ca săşi întărească puterile. Cântă şi tu ca să te întăreşti în dreapta credinţă şi întru sfinţenia vieţii.”
La Naşterea Domnului toate s-au pus în mişcare: Dumnezeu prin Întrupare, cerurile prin îngerii coborând şi slăvind, pământul prin oferirea peşterii, aşa cum frumos zice condacul praznicului „şi pământul aduce peşteră Celui neapropiat”, oamenii prin păstorii venind spre iesle, şi de asemenea prin magii călătorind conduşi de stea ca să-L întâmpine pe pruncul divin.
De fapt, magii reprezintă realitatea de zi cu zi a omenirii. Nu toţi în vremea lor au aflat, nu toţi au înţeles că se întâmplă un mare eveniment de proporţii istorice şi cosmice, aşa cum nu toţi oamenii L-au cunoscut pe Mântuitorul Hristos, cum nu toţi, chiar în timpul Lui, au înţeles că în Iisus-omul se ascunde Fiul lui Dumnezeu, chiar după semnele, declaraţiile, minunile făcute de El. Cum spune Sf. Ioan Teologul: „La ai Săi a venit şi ai Săi nu L-au primit; lumea prin El s-a făcut şi lumea nu L-a cunoscut” (Ioan 1, 11).
Este ca şi cum Dumnezeu vine să ridice pânza de  întuneric de pe ochii lumii şi unii o ţin peste faţă şi trag de ea să nu fie luată pentru că, trăind în întuneric, întunericul a devenit realitatea lor şi, ca atare, nimic altceva nu poate fi acceptat. Cum zicea un scriitor polonez: „De multe ori oamenii nu văd ceea ce au în faţa ochilor, ci ceea ce au în mintea lor”.
Dar magii îl reprezintă şi pe omul înţelept, cel care gândeşte, se uită împrejur, se uită la cer, citeşte mersul stelelor şi semnele timpului, este deschis la noutate, nu e anchilozat în prejudecăţi, nu se crede nici măcar înţelept, de aceea, când înţelege că ceva se întâmplă în lume, într-un anumit moment şi într-un anumit loc, purcede cu smerenie la drum, într-o călătorie doxologică ce va fi încununată de copleşitoarea descoperire şi minunata întâlnire cu Dumnezeu. Faptul de a aduce daruri, aurul, smirna, tămâia, toate lucruri foarte scumpe la vremea aceea, indică atât smerenia lor totală, cât şi recunoaşterea majestăţii Celui întâmpinat.

Noi vrem să fim de partea magilor. Să fim cu mintea şi cu inima deschisă spre intervenţia şi prezenţa lui Dumnezeu în viaţa noastră. Ca atare, citind semnele timpului, înţelegând că Dumnezeu este cu noi, pornim cu magii în sfânta călătorie slăvind cu uimire şi aducând inimile noastre ca dar Celui ce a venit „Să se nască,/ Şi să crească,/ Să ne mântuiască.”


DOINA  BORICEANU

GREU DE DOR

maică bună, maică bună,

pune-ţi palma pe furtună

şi din chipul ei de fiară
fă-o om blajin să pară.


maică bună, maică bună,

dă-ţi privirile spre stână,

mângâie câinii închinaţi
Cerului, ciobanului şi lupilor fraţi.




surpă răului cărarea
şi ne-adună lâng-un mal,
văd cum sub pleoapele-ţi zarea,

în nins potecă rece dintr-un felinar.




cântă-mi, maică, cum atunci,
despre câte-n lume duse,
fulgi sărmani prin crengi de nuci,
pune palma pe ferestre-mi plânse.


maică bună, maică bună,

ia-mi din gânduri şi din ierni,

amorţit greier şi-a stins strună

şi fereastra-i spartă de-ntrebări.




şi de un viscol se porneşte

să ne cunoască mai de-aproape,

pune palma, maică, şi-l opreşte

şi-mi mângâie când cobor în noapte.


pune palma să ne tacă hăul

dacă viaţa-n vuiet cade peste laturi,
prinde-n palma-ţi fluturele nostru

ce-l desenam pe trepte porţii.

maică bună, maică bună,

în ninsoarea care iar mă ştie,

vin sclipiri din ce-mi dădeai privire

dar se topesc pe negura tipsie.


 IOAN  GROȘESCU

Iar eu, dragă prietene, îţi urez, chiar româneşte: Să fii sănătos şi vesel!
                                                și

Toast
 Cort cu pânza roasă e amintirea
în noaptea când cerul e aproape.
Se-adună gândurile toate
şi încă pe-atât, ca la un semn,
în colţul fermecat şi fără somn,
venite de departe, de tare departe,
vârtejul anului ce-a fost,
 viaţă trăită-ntr-o clipă.
Alunecă peste timp aripă.
Cuvintele, visuri, chipuri de-o clipă
învolburat curg, arşiţe şi gheţuri,
învolburate-nţelesuri neînţelese,
nomad şuvoi prin oase şi gânduri,
tălpi roase de drumuri
ne poartă s-ajungem...

Strălucitor anul se-ncheie
la palate, cu toasturi
de viaţă lungă-n lupte şi plăceri.
Mulţi ani se cere Preaputernicului
 a Toate-Făcătorul Împărat.
Cei dornici de viaţă, cu ulceaua de lut-
ros de setea plăcerilor şi durerilor toate
salută speranţa din albastrul înalt,
din urmă nelăsând nimic deoparte.
Mulţi ani! Mulţi ani cu sănătate!
Ioan Groşescu


LIANA  NICOLAE

Toate lucrurile trec de la naştere la fiinţa vizibilă şi la nefiinţă

Printr-o violenta dorinţă de a trăi nu facem decât să ne identificăm

Cu natura lucrurilor, cu scopul existenţei individuale, cu voluptate


Unde respiră fiinţa umană, e o sărbătoare, pură energie a voinţei

Plecată sub belşugul propriei fericiri, aşteptând cu mâinile întinse

Misterioasa simfonie crepusculară sub adierea constelaţiilor rătăcitoare




Cum să fugim de misterul lucrurilor create, transfigurate în semne

Câte simboluri ale vieţii să numărăm  în arşiţa soarelui sănătos

Oare vom regăsi vreodată echilibrul nedesluşit şi stăpânirea de sine?


Pentru a ne regăsi pe noi şi pentru noi va trebui să renunţăm la noi înşine

Să ucidem tristeţea prin dorinţe. să dobândim iertarea

Să rămânem cuprinşi de nostalgia după umbre, într-o sfinţenie şi o eroare învinsă




Cât suntem sinceri? Cum măsurăm monotonia lină a timpului frumos?

Cum să lăsăm din fiinţa iubită o singură părticică în folosul altora?

Acest suflet exterior semnificativ, incalculabil, transfigurat, uitat


Doar femeile au memoria senzaţiilor, o memorie deosebit de vie

Agonia, pudoare înfrântă de pasiuni triumfătoare, repulsie stăpânită

Iată cum simţim freamătul creator în fiecare privire, în fiecare adiere exterioară...


MARIUS  CIUNGAN

FLOARE DE  TROTUAR

şi nu s-a scris vreodată despre astă floare
nemaivăzută de poeţii filologi, la bibliotecă, în lecturi suplimentare 
ţâşneau afară cu cu pupile dilatate pipăind pământul
să simtă răsăritul rânced, rece (şi doare) dacă doare

adesea talpa grea de gumă lângă floare trece
călcâiul strâmb de platfus trece lângă
şi se-auzea-n periferii îndepărtate sunând prelung albastru
sirena orei şapte, când muncitorii merg la lucru prin răsăritu-albastru, rece

nu ştim cine a sădit frumoasa floare de trotuar
cum a răsărit ea între dalele de piatră perfect finisate,
poate e sufletul întrupat al şantierului strămutat în îndepărtatele periferii…
cine- o creşte,  poate doar ploaia bunului Dumnezeu…
cine răspunde de fragilul ei destin, poate doar bunul administrator,
poate eu

cum recitam abia şoptit unui tufiş mai nou pe-aici, artizanal
fără o stea la căpătâi,  căzuse, în noaptea-înţeleaptă emisferă
şi mă trăgea-ntr-o parte răsăritul
manşeta udă (rouă, lacremi sau cerneală?)
floarea de trotuar de la butonieră!
nu ştim cine-o fi sădit acest tufiş artizanal…


VALENTINA  LUPU


 Nostalgici,optimisti,cu gand senin,

Noi sub acelasi brad ne intalnim

Ca in popasul acesta scurt prin viata

Avem CREDINTA,BUCURIE si SPERANTA!

Si-acum,cand timpul nu are rabdare

Sa facem viata noastra SARBATOARE!

Si in aceasta seara Sfanta si albastra

Eu va colind cu drag pe la fereastra
Fereastra sufletelor voastre

Deschisa-n Univers spre astre

Ca sa primeasca un semn Divin

Acum,in seara Sfanta de CRACIUN:


DESCHIDE USA ,CRESTINE

La multi ani,multi ani cu bine!

LERU-I LER,colinde-n salbe

MOS CRACIUN CU PLETE DALBE

Am venit ca sa va spun
ASTA-I SEARA DE CRACIUN
NOI UMBLAM SA COLINDAM

DOMN ,DOMN SA-NALTAM

Colindul cel mai frumos,

ASTAZI S-A NASCUT HRISTOS!

AFARA NINGE LINISTIT
ZORI DE ZIUA S-AU IVIT
TREI CRAI DE LA RASARIT

TREI PASTORI SE INTALNIRA

SUS LA POARTA RAIULUI

Si asa se sfatuira:

O,CE VESTE MINUNATA!

Ce minune-a fost odata...
LINU-I LIN SI IARASI LIN

Sa mai colindam putin

Pentru ca nu am gatat

fara FELIZ NAVIDAD

Acum, in NOAPTE DE VIS

Pan' la ZIUREL DE ZIUA

COLINDAM,DOAMNE,COLIND

Ca sosesc DIN AN IN AN

Dragi colindatori la geam
CLOPOTEI,CLOPOTEI
Eu va colind,dragii mei
Sa aveti un AN mai bun,

SANATATE si gand bun,

Busuioc si bani pe masa,
Viata va fie frumoasa,
Niciodata innourata,
Doar de soare inrourata,
Bucurii si spor in casa
RAMAI GAZDA,SANATOASA!

L A M U L T I  A N I , 2018 !


ALIN  RADU

MÂINILE ACESTEA

Mâinile acestea,
Mâinile acestea murdare
Aceste mâini
În care s-au strâns toate gunoaiele lumii;
Mâinile acestea
Cu care am spart toate clepsidrele lumii,
Aşezându-le apoi peste nisipul căzut
Aceste sensuri
Unul spre dreapta şi altul spre rău.
Acestor mâini,
Acestor fluturi,
Cu care am iubit toate femeile lumii;
Acestor mângâieri,
Acestor dezmierdări,
Să le spunem păcat.


Aceste prelungiri ale trecutului meu,
Mâinile acestea
Din linia vieţii cărora, odată a răsărit un arbore;
Aceste negaţii
Prăbuşite pe răni,
Aceste umbre, deschizându-se rar,
Mâinile acestea murdare
Aceste mâini…
Da, Domnilor, au început să scrie,
De acum
Aceste mâini
Au început să iubească.


SAI BABA
Practicați cu regularitate repetarea numelui lui Dumnezeu! În zilele de sărbătoare, când nu aveți grija serviciului sau a cumpărăturilor, practicați repetarea numelui divin dimineața, până târziu! Faceți-o cu iubire și entuziasm! O asemenea atitudine să devină firească! Grația Maestrului vă ajută mult – și puteți câștiga grația sa prin efortul personal și prin rugăciunea sinceră. Vivekananda aluneca în ateism și agnosticism pe măsură ce citea tot mai multe cărți, dar o singură atingere a mâinii lui Sri Ramakrishna Paramahamsa, Maestrul său, l-a transformat complet. Și voi puteți dobândi această Grație, prin eforturi personale și rugăciune sinceră. Înainte de a începe meditația, cântați „Soham”, inspirând aerul pe „So” și expirându-l pe „Ham”. „Soham” înseamnă „El este eu” și vă identifică cu Infinitul, vă extinde Conștiința. Armonizați-vă respirația cu gândurile. Respirați ușor și natural, nu artificial și forțat! Aerul trebuie să intre și să iasă, ușor, în liniște! (Discursul Avatarului, 10 mai 1969)
Sathya Sai Baba, www.radiosai.org

Myth – 1: Bacteria Causes Disease:

Robert Koch, who along with Pasteur founded the Germ Theory, which holds that bacteria and viruses are the cause of disease. One of Koch’s critics was so convinced that the Germ Theory was wrong that he brazenly wolfed down a glass of water laced with vibrio cholera, the bacterium Koch believed caused cholera. To everyone’s astonishment, the man was completely unaffected by the virulent pathogen.

Ironically, in recent decades, we have been taught to wage war against microorganisms with everything from antibacterial soap to antibiotics. But that simplistic message ignores the fact that many bacteria are essential to our health. Among the fifty trillion cells of the body, only 37.5 trillion alone constitute human body; the balance 12.5 trillion cells are the bacteria, who have found a safe place to co-exist. The classic example of how humans get help from microorganisms is the bacteria in our digestive system, which are essential to our survival. The bacteria in our stomach and intestinal tract help digest food and also enable the absorption of life-sustaining vitamins. This microbe-human cooperation is the reason that the rampant use of antibiotics is detrimental to our survival. Antibiotics are indiscriminate killers; they kill bacteria that are required for our survival as efficiently as they kill harmful bacteria. When a bacteria or viruses enter your body, if you believe that the invader is dangerous, it causes fatal illness. If you refuse to believe that bacteria and viruses cause harmful effects on your body; the cells in your body themselves create the antigen to handle the invader. It is all in our mind.

Myth: 2 – Genetic Factor Causes Disease:

On the memorable day in 1953, large black print headlines that filled the front page stated: SECRET OF LIFE DISCOVERED. Those headlines were trumpeting the discovery of a gene for everything from depression to schizophrenia. When James Watson and Francis Crick described the structure and function of the DNA double helix - the material of which genes are made. The tabloids heralded the brave new world of genetic engineering with its promise of ‘Designer Babies’ and magic bullet medical treatments.

Scientists were happy that finally they have figured out the nature of the “hereditary factors” that Darwin had written about in the 19th century. But, in fact, only five percent cancer and cardiovascular patients can attribute their disease to hereditary. While the media made a big hoopla over the discovery of the BRCA1 and BRCA2 breast cancer genes, they failed to emphasis that ninety five percent of breast cancers are not due to inherited genes. Cancers essentially represent homeless, jobless cells that are living off the other cells in the community. The malignancies in a significant number of cancer patients are derived from environmentally induced epigenetic alterations and not defective genes   .

In the late 80s, Human Genome Project, a global, scientific effort begun to create a catalogue of all the genes present in humans.  Scientists expected that the human genome would contain a minimum of 120,000 genes located within the twenty three pairs of human chromosomes. Contrary to their expectation, geneticists found that the entire human genome consists approximately 25,000 genes. The Human Genome Project has toppled the one gene for one protein concept. No longer is it possible to believe that genetic engineers can, with relative ease, fix all our biological dilemmas. There are simply not enough gene to account for complexity of human life or human disease. Scientists have linked lots of genes to lots of different diseases and traits, but scientists have rarely found that one gene causes a trait or a disease.

Some diseases like Huntington’s chorea, beta thalassemia and cystic fibroisis, can be blamed entirely on one faulty gene. But these single gene disorders affect less than two percent of the population; the vast majority of people come into the world with genes that should enable them to live happily and healthy life. The diseases are today’s scourges – diabetes, heart disease, and cancer – short circuit a happy and healthy life. These diseases however are not the result of a single gene, but of complex interactions among multiple genes and environmental factors. When we understand how IMPs control the cells, we become masters of our fate, not victims of our genes, as cells are programmable.


Myth No.: 3 – Drugs Can Cure People:

More than 2000 years ago Alexander the Great had found out the truth that physicians cannot save an ailing person. He asked doctors to be the pallbearers of his coffin, to announce to the world that doctors are incapable of saving human life. The brave emperor of Macedonia realized this consciousness at his death-bed in the palace of Nebuchadnezzar. Two millenniums have gone; still most of us are drug dependant.

 Organic chemists discovered that cells are made of four types of very large molecules: polysaccharides (complex sugar), lipids (fats), nucleic acids (DNA / RNA) and proteins. Drugs are prescribed to alter the behavior of the malfunctioning protein molecules / signals. When a drug is introduced into the body to treat a malfunction in one protein, that drug inevitably interacts with at least one and possibly many other proteins. But the same signal or protein molecules may be simultaneously used in different organ and tissues, which are normal, where they provide for completely different behavior functions. For example, when a drug is prescribed to correct a dysfunction in a signaling pathway of the heart, that drug is delivered by the blood to the entire body. This ‘cardiac’ medicine can unintentionally disturb the function of the nervous system, if the brain also uses components of the targeted signaling pathway. The following is the specific example:

Estrogen’s best known influence is on the function of the female reproductive system. However, more recent studies on the distribution of estrogen receptors in the body reveal that they, and of course their complementary estrogen signal molecules, play an important role in the normal function of blood vessels, the heart and the brain. Doctors have routinely prescribed synthetic estrogen to alleviate menopausal symptoms associated with shutting-down of a woman’s reproductive system. However, pharmaceutical estrogen therapy does not focus the drug’s effect on the intended target tissue. The drug also impacts and disturbs the estrogen receptors of the heart, blood vessels, and the nervous system. Synthetic Hormone Replacement Therapy (HRT) has been shown to have disturbing side effects that result in cardiovascular disease and neutral dysfunctions such as strokes   .


Myth No.: 4 – Surgery Is The Ultimate Medical Solution:

People get better when they believe (falsely) they are getting the medicines, while the doctor has prescribed only sugar pills. Interestingly patients get better by ingesting a prescribed sugar pill. This effect is called the placebos effect. Dr Bruce Moseley divided his patients with knee pain into three groups. Moseley shaved the damaged cartilage in the knee of one group. For another group, he flushed out the knee joint, removing material thought to be causing the inflammatory effect. Both these constitute standard treatment for arthritic knees. The third group got “fake” surgery. The patient was sedated. Moseley made three standard incisions. And then talked and acted just as he would have done the real surgery – he even splashed saline to simulate the sound of the knee washing procedure. After 40 minutes, Moseley sewed up the incisions as if he had done the surgery. All the three prescribed the same postoperative care, which included physiotherapy.  The result was shocking, all the three group were relieved of the knee pain. He concluded that the entire benefit of surgery for osteoarthritis of the knee was the placebo effect.  He told the Discovery Health Channel: “In this world anything is possible when you put your mind to it. I know that your mind can work miracles”. Studies have shown the placebo effect to be powerful in treating other diseases including asthma, and Parkinson’s disease. Eighty percent of the effect of antidepressants, as measured in clinical trials, could be attributed to placebo effect.

4 comentarii:

  1. Frumos "potpuriu"! Să-i dăm şi un nume: DODISMUL ÎN COLINDE; sau: DE LA "CORŢUN" AL TRACILOR ŞI ILIRILOR, LA GANGA ŞI GANCA. सूरज

    RăspundețiȘtergere
  2. Frumos "potpuriu"! Să-i dăm şi un nume: DODISMUL ÎN COLINDE; sau: DE LA "CORŢUN" AL TRACILOR ŞI ILIRILOR, LA GANGA ŞI GANCA. सूरज

    RăspundețiȘtergere
  3. Frumos "potpuriu"! Să-i dăm şi un nume: DODISMUL ÎN COLINDE; sau: DE LA "CORŢUN" AL TRACILOR ŞI ILIRILOR, LA GANGA ŞI GANCA. सूरज

    RăspundețiȘtergere
  4. Hei, moş bătrân cu tinereaţea-n brâu ca pe un jungher, nu-ţi laşi gândul să respire, ci-l ţii în frâu ca pe un armăsar neînvățat cu şaua, m-ai bucurat şi, ca răsplată, te pup pe fruntea-nală şi rebelă.

    RăspundețiȘtergere