OMUL SINGUR

OMUL  SINGUR

ADRIAN  BOTEZ

 PE OMUL SINGUR

pe omul singur îl ucizi

întâi

eu am fost mereu

ucis – pentru că

mereu am fost

singur

ce vă spuneţi voi? – că „singurătatea nu e

bună” – dar – vă spun eu – singurătatea

eliberează – spre

lumi la care n-aţi visat şi

nici nu vă veţi osteni a le

căuta

vreodată

COLINDUL  DE DUPĂ AFLARE

binecuvântată fii  - ultimă rază

de-amurg:

acolo unde nu-s durere ori chin

voi s-ajung

e linişte-n cer – şi pământu-i supus

în colind:

îngerii trec – prin păduri reci – pustii

murmurând

mă cheamă şi vin – precum lacrima-n ochi

de vis tremurând:

am găsit în tării Maica Lacrimii Vii

aşteptând

aici mi-s – Măicuţă – nu mai caut potecuţă

e focu-mplinit

din lumea de umbre mă smuls-am grăbit

în sfârşit

Lebăda-Crist mă-ntreabă – cu Haru-I pe rane-mi

de-s fericit

dar rane-mi – Hristoase – erau îndoieli -  pripit sfat:

acum Te-am aflat

nasc stele pe rănile mele – iar Crist – taumaturg

e sfântul meu sfat:

degeaba se-ncaieră lupii – demoni se vaieră:

lutul din mine

s-a luminat!

NOU COLIND DE ÎNCEPUT

...cântă cucul jos în vale

eu m-am tot pornit pe cale

şi de nu-s – şi de n-oi fi

lutul mi s-a primeni

cu fluturii am zburat

lutul mi s-a luminat:

am pus rană lângă rană -

şi-am topit mai mult de-o iarnă!

răstignit-ai răstignit

pe mine m-ai fost găsit:

stăm pe cruce – amândoi

munte de raze – cât doi

rază rană – rază rană

vei fi price şi dojană

rană rază – rană rază

munţii lumea luminează

...cântă cucul sus – în deal

lumi trec valul după val

lumina de min' s-agaţă

în colind – o nouă viaţă

pe-unde inorogi albesc

am învăţat să orbesc

numai Harul să-l zăresc

numai pe Crist să-l găsesc

bucium sună a plecare

dumic zare după zare

până la heruvii-n zale

de-unde nu mai este cale

las în urmă sfânt văzduh

nu bociţi toţi cu năduf:

nu m-am născut pentru mine

ci s-aduc în car lumine

car de stele şi de cruguri

umple ceru-ntreg de pluguri

ca să are nouă brazdă:

pentru asta – Crist e-n caznă

prunc a fost – acum e pisc

corbul îi aduce-n plisc

apă moartă - apă vie...

...de-aici – Cartea mea se scrie!

...apă vie – apă moartă

Cântul porunceşte-n soartă!

e Hristos – Cântec Colind

nu mai trecem zgribulind

ci trecem  - vrăjit – în strune

şi cu rele – şi cu bune

...ne primiţi – nu ne primiţi

toţi - voi  -  fi-veţi izbăviţi

căci păcatul-cucuvaie

Crist îl 'nalţă în văpaie!

JUDECATA NINSORII DIN CERURI

cad fulgi de zăpadă – şi-s grei ca blestèmul

albii leproşi orice cap cărunţesc

amărârii din noi sunt pecetea şi semnul

din cer – înapoi – ne cad crimele: -acùm se vădesc

nu vorbì – nu cârtì – ci ascultă zăpada:

din jungla de ceruri – adulmecă Fiara

amùşină mistic – alege-şi iar prada

îi auzi – paşi de smoală – lipăind - în jos – Scara...

a-nceput Judecata Ninsorii din Ceruri

şi nimeni nu scapă - luminatele geruri

ne sfâşie piepturi – Adevărul adapă:

bocăneli se aud dinspre fiece groapă...

...suntem trişti şi-apăsaţi – ne căim cu-ndoială

dar cu Alba Stihie nu faci târguială!

***

FRENEZIA JUDECĂŢII

ies còrbii din scòrburi – cu vuiet de zboruri

şi umplu zăpada cu umbre şi goluri

Sfârşitul de Lume se pune pe treabă

vin corbii-n rafale – fără chei ori tarabă

ies còrbii din scòrburi – şi morţi din morminte

cărunţi de zăpadă – se scutur' – şi-s crànii:

Sărbătoarea-a-nceput – prelùdii sunt stranii -

ascultă urgia de Vuiete Sfinte

(...nu încape în Cărţi – nu încape-n Cuvinte...)

acum e Dreptate – şi crima nu trece:

Hristos este Corbul – judecăţi sunt măreţe

iar Tăişul Securii: Privirea Lui Rece

spintecând greu minciuna şi scârba din pieţe...

...cei trufaşi plece-şi capul: nu mai e loc

de-osândìri ca distracţii – de bătaia de joc!

                                       

NOROI  DE  SÂNGE CURGE-N  CERURI

noroi de sânge curge-n ceruri – închipuind lutos amurg:

istoria crimei – a demenţei şi a trădării fără leac!

...fantome bântuie prin staluri – bocind Lumina lui Licurg

şi zei protèctori – zei nemernici – mereu un rămăşag tot fac

da – derbedei celeşti – „raison”! – princiara beznă n-are frâu

ne-am strangulat şi conştiinţe – creierii ne atârn' – lălâu

dar tot ce este mâl şi-otravă şi uriaşi saurieni

îngheaţă pe măsura vieţii – înmărmurind siberieni

...e tot mai linişte în crimă – se săvârşeşte tot vârtos

dar toţi călăii – beregata şi-o simt tăiată pân' la os...

...noi – imbecilii-umanităţii – mai îndrăznim să dezvelim

din zdrenţele naivităţii – Frumosul: altfel – nu trăim...

noi – Traficanţii de Speranţă: Sfârşit de Lumi – sărbătorim!

Daniel IONIŢĂ

CUM SE SCRIE PO-E-ZI-E?

Cum se scrie poezie? Întrebare este fără rost. Sincer, am folosit-o drept titlu pentru simplul fapt că sună bine, are rimă şi ritm. Dar nu cred că există un fel anume, fiecare poet scrie cum… scrie, are un anume modus operandi, sau mai multe, în care-şi dezvoltă arta. Deci, ca să corectez eroarea voită din titlu, întrebarea ar fi cum scriu eu poezie?

Trebuie să fac aici o mărturisire sinceră şi dezolantă, care probabil că vă va face să renunţaţi a mai citi restul articolului. Însă simt că vă sunt dator cu onestitate - aceasta impotriva propriului interes. Iată adevărul crunt - NU am habar cum anume scriu eu poezie! Nu am o formulă, fie ea magică sau mecanică. Paragrafele de mai jos redau crâmpeie de reflecţie, anumite aspecte care mi se par interesante şi importante, dar nu pot fi organizate într-o teorie coerentă, sau cel puţin nu de mine – ci sunt doar faţete disparate ale unui diamant complex.

Apoi aceste gânduri sunt aşternute pe calculator post-factum. Nu am o strategie, un plan, sau cel puţin acestea nu au fost, până acum, conştientizate. Este pentru prima dată când mă opresc să reflectez la fenomenul aşternerii poemelor pe ecranul şi în memoria calculatorului. S-ar putea ca acestea să nu se potrivească altor poeţi... Nu ştiu!

Dar înainte ca să vă dezvălui secretele mele, vreau să-mi promiteţi că dacă, urmând unele din elementele descrise mai jos, veţi ajunge să deveniţi următorul Shakespeare,  sau Ezra Pound, sau Eminescu, îmi veţi recunoaşte meritele!!!

În mod serios, înspiraţia pentru acest articol mi-a fost dată de o prietenă de peste mări şi ţări (eu locuind la antipozi, în Australia), poetă incipientă, zic eu foarte talentată, care mi-a pus întrebarea nemaintâlnită „cum îţi vine ţie/ să scrii poe-zie”?

În primul rând mi se pare important ca atunci când scriu să nu pornesc de la un anume scop artistic sau (Doamne-fereşte!) didactic. Să nu vreau „să spun ceva cuiva”, să nu am vreo tendinţă. Să nu pornesc cu vreo meta-(na)raţiune ce mi-ar fi la îndemâna - cel puţin aceasta să nu fie conştientizată de la început. Toate acestea ar aduce în prim plan găndirea raţională, logică – duşmanul creaţiei, pentru mine (dar nu în totalitate – a se vedea mai jos).

Poate şi mai important, este să nu mă gândesc la audienţă, la potenţialii cititori. Să nu-mi pese de ei, ce anume vor gândi, cum vor reacţiona, cum vor simţi ca răspuns la scrierea mea – deci să-i dau dracului în acele momente. E posibil ca acesta să fie unul din mecanismele mele de apărare pentru coaja de ou a sufletului, nu ştiu. Oricum nu îmi pot permite auto-psihoanaliza în momentul creaţiei, nici măcar sub forma unui scurt şi umil moment de reflecţie. Am observat că dacă fac acest lucru, momentul magic se rupe, îngerii dispar ca un fum, poemul moare.

În al doilea rând, pentru mine poetul trebuie să nu aibă eu (ego!), mândrie, şi deasemenea să nu permită nici un „filtru” (cel puţin nu conştient) în momentul creaţiei. Eul şi mândria, filtrele de orice natură - aduc cu ele frica, teama de eşec, sau îngustarea posibilităţlor creative. Ori poezia, dacă e fricoasă şi limitată, nu valorează mai nimic.

Fiind editor şi traducător al unor antologii poetice, primesc adesea poezii nesolicitate, de la diferiţi poeţi, unii mai cunoscuţi şi publicaţi, alţii mai puţin. La mulţi dintre ei observ acestă teamă – fie expresii forţate, fie alegorii trase de păr, fie prea multe cuvinte atunci când legea parcimoniei ar fi fost de dorit. Însă nu pot spune dacă filtrele din care acestea izvorăsc sunt conştientientizate sau nu. Porbabil că în multe cazuri nu sunt. Ca poet, e folositor să devii conştient de aceste bariere interioare, numite de mine filtre, care înorează lumina clară a poeziei. Să cauţi să vezi dacă cumva ai frânghii care te leagă, tare care-ţi strivesc corola de minuni.

Mi se pare important ca să las să se scurgă o perioadă de timp (o ora? o zi? o lună?) până să accesez această stare autocritică echilibrată. Asta pentru că am nevoie să mă îndeprărtez emoţional de momentul actului de creaţie şi să-mi pot reciti poezia cu alţi ochi.

Revenind la momentul creaţiei, pentru mine este crucial ca acesta să curgă dintr-un izvor cât mai apropiat de subonştient. Şi asta înseamnă că trebuie să curgă rapid. Cu cât avem mai mult timp de reflecţie – cu atât găndirea liniară, logică, tinde să intervină şi să ne taie multe din ideile poetice care încearcă să străpungă dinspre subconştient. Viteza asigură ocolirea sau străpungerea rapidă a filtrelor – fie ca aceste filtre se numesc logică, bunul-simţ, ordinea, valorile morale, estetice – aspecte ce sunt în general folositoare în viaţa de zi cu zi. Însă creaţia poetică este doar împovărată de acestea, fiindca ea nu este un fenomen obişnuit, de zi cu zi!

Aşa că încep repede, şi de obice cu orice idee ce îmi vine la îndemână. Uneori aceasta poate fi un simplu ritm interior, or o mişcare muzicală (chiar dacă poezia respectiva poate că nu are ritm sau rimă clasice, oricum ea va avea un ritm interior, o muzicaliate fie ea şi ocultă). De multe ori fac primul pas fără să am idee unde anume mă va conduce. Dar păşesc cumva, printr-o credinţă oarbă, iar aceasta îmi deschide adesea tot felul de posibilităţi. Sigur, uneori păşesc în gol. Nu toate cărările duc la nirvana poetică. Uneori mă împiedic şi mă împotmolesc. Dar de aceea avem la computer butonul de select/delete! Important, la acest punct, este să scoţi la lumină ceea ce există în interior, chiar dacă deocamdată este imperfect, zgrumţuros, din topor. Vei avea timp pentru retuşuri după aceea, la a doua sau la a treia citire. Dar acest retuş care se face cu ajutorul gândirii convergente, logice, poate avea loc doar mai târziu, dupa ce ai adus pe lume, din pasiune – conception de la passion,  idea poetică îniţială, creativitatea neajustată, nejustificată şi nedirecţionată de raţionament, divergentă neraţională (nu iraţională, este o mare diferenţă !). Poate să fie ofensivă îngrozitoare,  dulce, sau încântătoare, sau toate la un loc. În esenţă este liberă. Fără filtru, ergo. fără teamă.

În al treilea rând, atunci când scriu poezie mă simt ca un lup singuratic – este o ocupaţie solitară. Îmi povesteau Cătălin Condurache şi Adrian Ivaniţchi (participanţi la cenaclul Flacăra) că Adrian Paunescu se simţea uneori inspirat să compună poeme de faţă cu alţii, spre examplu cu muzicienii care de obicei îi puneau aproape instantaneu versrurile pe muzică pentru a fi interpretate în cadrul spectacolelor. Dar chiar şi „Bossul” nu a scris cele mai importante poezii ale sale în public. Nu pot crede că „Feţele poeziei” sau „Jurământ de dragoste şi geolozie” pot fi scrise în faţa vreunei audienţe.

Când scriu sunt într-un tunel. Nu există şi nu contează nimic altceva decât gânduri, frânturi de simţiri şi exprimarea lor febrilă pe ecran prin mediera aproape senzuală a tastelor keyboard-ului – echivalentul mai mult decât adecvat al penei şi călimarei eminesciene. Apropos de „Scrisoarea I”, timpul genelor ostentie, fie noaptea târziu sau dimineaţa foarte devreme sunt perioade propice – nu sună telefonul, acest blestem al modernintăţii, iar familia nu are de obice nevoie de mine – ceea ce invită inspiraţia fără întreruperi.

Şi această mă duce la al patrulea punct al diatribei mele, care se referă la acel dumnezeu mântuitor al poeţilor şi-n acelaş timp cel mai chinuitor demon al lor – inspiraţia! Probabil că pragmatismul meu natural (da, există şi poeţi pragmatici!) m-a condus foarte devreme la concluzia că inspiraţia aceasta la care se ploconesc avid şi temenelnic majoritatea scriitorilor, trebuie să fie, de fapt, un simplu amploaiat al poetului, un sclav chiar. Aşa că am dat jos acestă dumnezee de pe pedestalul ei şi am pus-o la muncă grea. Fără formalităţi şi fără politeţuri.

Inspiraţia are un singur rol, chiar dacă foarte important – şi anume să moşească poemul întru existenţă. Nimic mai mult, nimic mai puţin, nimic altceva. Să nu o luăm mult mai în serios decât merită. Un exemplu? Soţia mea (prea frumoasă pentru voi, nu veţi rezista, aşa că nu v-o arăt!) a slujit ca inspiraţie pentru majoritatea poemelor mele de dragoste, fie romantice, fie senzuale... Ei, nu chiar pentru toate, ca să fiu cinstit! Dar nu ca o persoană reală, în carne şi oase, ci mai degrabă ca un punct de plecare, obiectificat, femeia ideal, sinteza tutror femeilor – un concept, o esenţă de muză, un parfum. În poem se vor regăsi numai fragmente recompuse, cioburi de oglindă ale acestei realităţi – atât de distilate şi reconstituite, încât doar o vagă amintire a realităţii se mai simte adiind, şi acesta în mod efemer. Pozia bună (nota bene) sintetizează, rafinează şi elevează realitatea, oricât de sublimă ar fi aceasta din urmă.

Şi asta-i tot. E mult, dar e tot. În final orice, de la imaginea idealizată a suavei iubite la un atac terorist, sau la porci agăţaţi cu un cârlig de picioare, şi care urlă înaite de a fi abatorizaţi, un paragraf dintr-un ziar, amintirea suferinţei, cerul sau pământul, Dumnezeu sau Satana – pot fi obiecte de inspiraţie pentru poeme, fie monumentale, fie derizorii. Toate elementele inspirative sunt egale, sclavi meniţi să indeplinească un singur rol – acela de a smulge din tine poemul. Face acest lucru ? Bine. Nu-l face ? Renunţă fără ruşie sau regrete şi treci la următorul. Poemul rămâne lucrul vital, catalizatorul nu mai contează după indeplinrea misiunii lui.

Sună egoist şi tranzacţional. Aşa şi este. Cum am spus, poetul în exerciţiul funcţiunii are o misiune însingurată, deci eminamente egoistă. În mod paradoxal, poemul astfel conceput în solitudine, va avea şansa să producă bucurie, emoţie, va da sens vieţii poate, pentru mulţi – precum au făcut-o Rilke, sau Hugo, Esenin, Emily Dickinson, sau Eminescu, psalmiştii, Shakespeare, şi atâţia alţii.

În final voi concluziona cu ceea ce am descris la începutul articolului – şi anume că atunci când încep să scriu un poem nu plec de la folosirea vreunei formule, sau nu în mod conştient. Sper că paragrafele de mai sus să fie luate ca atare, fiind o simplă reflecţie în urma experienţei trăite – şi nu un plan pentru viitor. Poeţii, dacă sunt adevăraţi, îşi vor croi, cu timpul fiecare făgaşele lor – şi aceasta poate dura o vreme, două vremi şi jumătate de vreme - dar for da peste propria voce la un moment dat. Deci e posibil ca ceea ce am împărtăşit mai sus să nu se potrivească. Dar sper ca măcar să le scurteze unora o parte din orbecăială.

Destine (Daniel Ioniţă)

Eram hărăzit câtorva destine

înghesuite unul într-altul

conform unor hotărâri aprobate anterior

de câtre forurile relevante.

Azi îmi amintesc doar vag despre ele.

Într-unul vindeam fericire unor turişti –

le-o vindeam aşa, ca pe o vată de zahăr

în toiul vreunui bâlci aglomerat,

pe care ei,

după ce se forţau să deschidă gura mare,

muşcau din ea o dată

şi o aruncau propmt la următorul coş de gunoi.

Apoi, din când în când

mă transformam brusc şi fără motiv

într-un Moş Crăciun rotofei

care împărţea grăbit şi cu lehamite

nişte jucării Made in China

tututor necrescuţilor şi prost-crescuţilor.

Mulţi dintre ei meritau, de fapt,

nişte dosuri de palmă peste faţă.

Le mai trăgeam eu câte una

atunci cănd părinţii lor se uitau altundeva.

Ţâncii începeau să urle că i-a bătut Moş Crăciun...

Dar părinţii lor le explicau cu răbdare că, de fapt...

Moş Crăciun nu exită!

Adesea mă trezeam

vameş de gânduri, vameş de vise,

controlând traficul

a tot felul de bunuri subiective de larg consum

– de la rugăciuni la baliverne –

ce treceau, plănuite sau aiurea,

prin capetele oamenilor

– al meu, al tău, al tuturora.

Le stivuiam într-un dosar

spre a fi evaluate ulterior,

de către Instanţa Supremă,

la Judecata de Apoi.

Într-unul din aceste destine mai fericite

deveneam un măscărici nocturn,

cu vechi state de servicii,

întru amuzamentul trupului tău.

În final, cu trecerea timpului,

mă prezentam din ce în ce mai des

drept profesor de caligrafie,

într-o lume în care nimeni

nu mai scria de mult cu peniţa.

Toată lumea râdea de mine,

bătând tastaturi anodine,

respingătoare şi ucigaşe.

Te iubeam prin toate aceste destine

Care apăreau şi dispăreau,

ca nişte lumini estompate,

aflate undeva la marginea zării,

la marginea timpului.

-------------------

Daniel IONIŢĂ

Sydney, Australia

5 decembrie 2017

George ANCA: 3 Cantos

AM  PORNIT  ODINIOARĂ

am pornit odinioară

pe un drum lăsat în seară

nu tu bani nu tu vioară

doar un dor şi într-o doară

aveam dodii ca şi minte

fie-mi ţărâna cuminte

în templu fumegă durere sfântă

un cântăreţ îşi uită viaţa

în trecutul sunetelor

sosite la cină

picurând aisberguri de

junglă cerească

mie îmi cântă inima fumului

ţie timpul tras în corzi aurii

pe două vieţi murind în ascultări

de aceea ţi-ai părăsit zeii

pe sine se audiază sunetele

acestei lumi născute în auz

se ceartă  diavolii învinşi

de a mai suferi în viitor

fiţi fericiţi sosit-am din infern

mai înainte de toţi vecii

creştinii nu ne mai cunosc

nici noi seducători de râpi

de unde o fiică

a aceluiaşi tată al nostru

cu gene lungi

s-o iubească împăraţii

tot altă coastă

plânşi stropi

de inimă în cer

fiinţa în artă

pururi sfârtecând

mintea de pe urmă

a eroilor dintre sunete

muzicianul nu seamănă sculptorului

nici eu mie nici sunetului

nimeni nu seamănă cu voi

lasă-mi timpul nu-l bate să ritmeze

ştim o limbă de mamă moartă

iubim sfânt şi-n tăcere

o ştim de-acum mai apoi

semănându-şi cu noi o leacă

în locul fericirii adăpostite de vânt

din zori alegem căderi muzicale

neliniştile şi tragice adesea

romantic pătrunzându-se de sentimente

ne privim parcă parcă

vântul dimineţilor peste vie

demult ne-am dezlipit de aerul tare

ne rărim de moarte respiraţii(le)

cu exaltări în loc şi fericire

neverosimilă ca lutul

din unul doi pentru (nimic) niciunul

ierte-ne sărbătoarea copii

întru nonrafinamentul dumnezeirii

suntem şi noi aici

să ne auziţi în muzici

ofurile reţinute

de la rădăcina tulpinii

admirativi şi mai mult

suprapământeşti de-o fi

ne-om fi înecat de plâns

pentru nevedere

de acum într-o viaţă

cu inimă bună

de scris sânge

pe unul de lume

în joc de mai

ascunsă în multele sfere clipa

maestră se aşteaptă cu sonuri

învinse între ele de vreme

ne pomenim în altă muzică

înviaţi după trei zile

fără acest cânt

unde ne ascultăm în zadar

de ne-ar trăi părinţii aproape

îndurerându-ne cu lună

la ei cântând ca la nebune instrumente

în sitari şi table

aiurea să ne ierte

în lucii sori înlăcrimaţi

cu gândul încep continuitatea

din ea mă întorc sitari

să delirez pe tăcerea mea

de nu m-aş visa sunet

înconjurat de muţi judecători

sau ahuri veştede-n durere

mistificată de părere

să fiu drac să mă cunosc

şi lucrul bun doar visul dăruit

o supraraţiune mă doboară

în copilăria aurului

zdruncinată de neasemănare

pe sorţii corzilor mânuite

de inima Indore

cântecul cine se continuă în vis

răsturnat vasul fiinţei în vieţi

fără vedere la mări auzite

râu de râu zaruri pleznite

de cozile peştilor pe raze

cu norocul din tăierea pierdută

cu pluta odată viaţa durează

o durere de mii dimii cusute cu sute

de muzică sau copilărie

de două ori copilărie

de niciodată sau târzie

nu-i liber duhul în vecie

topită-ne aurărie

fiu vrednic inimii din lume

şi noi ne vom iubi mai iute

pricepuţi în vreme rost

cât am înţeles o jale

şi ne-am prefăcut în ea

zboară-ne vulcanii altfel

ca la pasărea măiastră

în cărarea paradisă nu

ne îndrăgim de floare

într-o lavă adormită

că bătrână ne mai plânge

lasă orele în sine timpul serii

preumblat în templu os crescut

păduri să ne împletească

vino raaga neadăpostită

de a ei întruchipare-n fulger

doar visat ca de zăpadă

peste morţii fără vină

întru gânduri de durere

suferite în părere

fie a doua zi sitari

acum de ieri iubesc un arc

rugăciune ca acasă

de moarte să intre-n traistă

e viu să asculţi

săgeată cântecul

din zbor de aur pasăre

nemaiminţindu-l cu sabia

ştiam că voi înţelege plânsul şi am plâns

ascultam cântecul şi am plâns

am plâns şi am plâns până într-o melodie

adusă de inimă pe nevăzute

cu o poveste adeverită străină

şi încă o dată Indore

pasărea de aur odihnei

între mările fumului meu

o ador pe maica domnului

în mintea clară pe maica mea

la adormire mi-e frică şi plâng

de bocetul neamului mamei

ascultaţi o femeie cântând

aceasta va naşte pe lume

cu plânsul vocii lăsat

pe lângă artă să aştepţi o viaţă

uitată în tânguitorul melos

dintre ocean şi munţii munţilor

zilnic e noapte veacul se sfârşeşte

în casa pietrei steaua săgetează

întru naşterea lui Mesia

ce fericiri de iarnă zvântate în soare

din nou întrupându-ne pe pământ

spune mori mai aşteaptă aşa

o zi pentru viaţă să fi visat

în altfel aveai scăpare atunci

acum niciodată nimic

doar gândurile nebune

de la ascultări

aşa se ruga ne păruse tragic

pe încetul aşa neştiutori

nu mai eram niciunul

plângându-ne-n absenţă

şi fără lacrimi de jale

vara viţei de decembre

sufletul femeilor nevinovate

în timpul rugăciunii

spre o filosofie salvată

în naşterea pruncului veşnic

mai în Indore

PROVENSALE

coupo santo

coupo santo e versanto acest rând în Maillane

fata s-o auzi prin gelozii Vencelas al câtelea celt

la nuit talismatique dacă se grăbea la ora de muzică

la gardaren riboun ripegno nostro rebello lango d’Oc

nu mai are pana pasăre cormana armatol armana

maeştri doi în regalitate octosilabică Dietrich Manel

în Camargue se plictiseau ţăranii taurul îi împungea

scrie  Mistral fenicianul Eckart moară de vânt Daudet

I like the smell of this country fără simţul revoluţiei

treaba voastră de atâta creştere pe maşina de pâine

nu te înţelegi nici de-a-ndaratele cu ai crabilor caraibi

nu vă lasă nici la urmă nici în pace arena-cocardă

într-o magherniţă de umbră a sarazinilor după cavaleri

când sfinţenia cupei vărsată în ceartă de mai şi ajungem

contemporani suferinţei

contemporani suferinţei cu scandal soră în loc de frate

mălin malign cobe cobor îmi pari par de mă omor

la fel turta nopţii pe creştetul provensal liberator

carbid în apă oase deasupra spre şcoală prin cucută

mai nescriere piatra crăparea secetei pe-un plâns prânz

chimion părăsit presărare de susan covrig postului

ravan paravan Pârvan Iov de Ladea căpitănia lui Iisus

crime florentine înviere de-a exilul poate că potca

am rupe cocarda în pleava triorului am zbura caravană

cârduri de târguri brâuri de grâuri pe razele întunericului

îmi cotropise surzenia alerta din dinţii maceratorilor

ecou răpus ricoşeului pus copârşeului Neacşa a mai domni

goală cantina carantina carabina compromitere mater

am cauza grupări morbide apei jucăuşe căuşe octava tava

vâjâie bisectuarea bisectului secătuire secantă eucalipt

moşi căutându-mă liman în  afidavit poate cu literă dublă

mi s-a promis că voi fi statuie

mi s-a promis că voi fi statuie pe alt  soclu un lucru legat

vioară pierdută de greieri peşte în ochiul soarelui epitete

prin rana unui nor se scurge sângele zilei care moare fenix

eram din Târgu-Ocna niciun cuvânt nişte versuri ale ei

ţi-e somn Mariano maşteră vâlsaniană wilsonismo mismo

Samos vamos alaltă Latonă bucolic inelul cu Dunăre

ne vorbirăm dropie cine mănâncă rosa răsură Ronsard

fibra felibra vibrase crevase regină călăfătuită desfătuită

mas cula vorbada caniculară lins lynx katha ramă ba dâmb

bucura dâmbului felibru în sanscrita latină să-i dau ce curge

ce-am nins ars pars de ieri dar de azi capetele netăiate

cu unghia mestecenilor sanscriţi pe tuşul cărţii de vizită

sud midi

sud midi meridionalitate carpatică de-a înfrigurarea

văzându-te vâsc pneuma cuibului puma sticlind în Calafat

spell speli sare cimitir albit decembrie în despletire samurai

la timpul lor la locul lor cocorilor advaitini ba babelor

scriptor proletarius shih Li Po Tu Fu eybrows are painted

the Buddha was a woman blue clouds yellow flowers

Pulcinella Arlechino pară  Morus Erasm pomeniţi  Luther

pre postul sângelui la apă într-o devălmăşie malteză

mă adunai în clasic pe după oi ca lup sub luna răguşită

abia un uichend bereo de-o burtă cost post în sat păsat lăsat

fă-te râs lynx din ruptură o tiparniţă defrişată eterică deşirare desiş

pe când picanteria hindu înaintaţi o mască dar neiniţierii de sfetnic

cu spatele înainte până la Văcăreşti atunci şi ţiganilor sacii bucureşteni

distrug ce-au ridicat pătrat în romb alchimişti aburiţi de schimbare

plătitori de aruncători de zar minunişti orice să nu ţi se ia nebunia

maleficum vivere nebunia lui Dumnezeu peste înţelepciunea oamenilor

nici moartea petrecându-se

nici moartea petrecându-se de spatele meu nu mai poate în cârcă soro ceţoasă

unda vedeniei glaucom puseu nemaipatologic luminozităţii provocate

cum şi în afara capelei cu soarele lunii mormânt statuar asemănării(lor)

din personajele vastei omisiuni te adunasei pe înalt cu o carabină

mai an în Maillane cu Mas de Junge realipit spre sat nu spre episcop

concentrează-mă avocaţilor cu actor şi zărăndean că pictorul ocheşte

expresii din casă de pe cale pe vadul contaminării refuzului

tizul Batailles contorsionat midi recunoştinţă călcătorului de apă neam

dâmbul carâmbul vom contamina minaret muieret sacru

firele desfire-le Kirele înecatele Hecate le ardă sardă bardă

ielele căluşarilor mieluşelele italilor batalii sulimanelor

am sentimentalizat altă viaţă vă mulţumesc pentru spaţiu

laur aurelian

laur aurelian inel taurin cocarda trăind trainic trai tiranic

prior căprior tulnic sultnic insultă smultă multă catapultă

Aix ţine-mă ex să mă potolesc târgoviştesc a mormânt basarabesc

transă pe dicţie Dunăre spunere cheaguri praguri raag asparag

recomandări onirice zarzăr piersic răbdarea altui întortocheat ghinion

dharma cu vorbe de tantra vârâm vârşă săvârşirii abia vâslim aripa

pirpiriu papirus capişte pajişte smuls împuşcării cosor sorcovă

Allah în Valahia paşa cravaşa turbanm hymnopză salină Messalina

ora cum ne-apucă nea Pucă pe nucă nu că mărginucă lumea venise

dulci sinucişi ne completam dulama iţa ni se împleticeşte canonic

întoarce-te pe partea dintâi tumul netulbure luntre plumbuită

ţi-o fi înfiorat karma înfoiat coama înfiat cromolitografia

pactizezi cactus păscut de sfoara cămilei în şerpuire upanişadică

păsările stropilor avatar învierea greu de ploaie şi-ai ajunge jazz

nu te-ar căuta nici diavolul călugăre frate de morse vacarm karmic

calul ciocnind închinarea paielor fosforescente a asurzi zarcaravela

de ne-am la neam anemia caneaua mama anima carmina marginea gyne

zice salcea să-l cianurez ce vis a mai părut persoana împăratului

vedeţi-vă de verde când şi-o da drumul pe şi mai fecioare în Dridu

şi-mi cumpăr comparaţia ponosul dezidiri driadice cât prăpăd de repede

copile de-nvârteşti

copile de-nvârteşti roata ochilor mânată de maica în păscutul cucilor

flori în front alinierea sevele de-a taraful când pace când război

zvastică pe placa lui Rabindranath din Herăstrău de rabin ori prosper

jigneşte India şi vei cânta cu păsările bete din golul de aer

proprietatea niciun comando pe cine mai aduci veterinare anule ţăranule

am răspândit dharma pe trupul represiunii de unde muzica boiler ashram

yoga securitate verde  broaşte pe brazdă gazdă casaţia de-o să se pronunţe

noroc swastic de hindus nici Dracula şi nici rus nu copil fără perus

unghi pe mânecă tot a neochiului coadă Nelson pată cu perucă  maree

vacuum bonom dormeam în lamentaţie sar în prăpastie vânat noaptea

vă comit păcii o nară păroasă furnici mici ăle mari pe vapor vaporos

cum am sta cuminţi numai acolo şi nu se făcea mai bună mâncare de noi

puire transînchipuire

puire transînchipuire renunţare atavică aleargă ia ciomagul pe banii lui

nici Antoaneta nu mai vine la Vasilică Nicule eşti tată vorba cu Florica

mări mari privighetori pe eufonia somnului ne încălzim la acordeon

m-a apucat ţaratul româno-bulgar de ceafă a mă muta mut şaten

conversaţia tăcerii de peste literaturile noastre într-o inspiraţie spiră

oh sâmbete litere ne înhămăm renunţării de sine regenerare

rară răbdarea nedramei de-o mârţoagă deşirată în mărgele de Şirato

pe câtă grabă oi năvădi continuări neîntreite auzindu-te consorţiu

Pătrule patrule roată ratării final neînceputului film ulm entendeur

caiete năzărite paralel nerânduite stive serii de-o barbară cremă ergo

destin de străin dumnezeu stăpân sub blestem rob cu modestie opărit

îmi şi comand nonpervers vers averse reverse verze trebăluiască pascala

mari idei şi toată incoerenţa nebunia ambiguă strigând claritate

cum nu ştiu unde o să ajung dându-vă vouă biletele spre destinaţie

vocative bisexuale vocaţie de rădăcină printre cârtiţe racoviţene

îmi delirez creanţa corn apusului spre zori oaste neosificată ficat

vor mai fi corespondenţe

vor mai fi corespondenţe din Hugo Iuga honest yogi Saramago

aveam panaş cojit in spe o seară serile o noapte nopţile

astfel planul euforic foric n-are moarte n-are vlagă om mai duce-o forjă

pocneam cuvântul cum mă pocnea cuvântarea  Sâmnicului de gibe

ceasul se închină roată clipotină spartă învârtită hitită muftiu pustiu

înverzeşti de jos în sus îl învii şi pe Iisus pân’ la vară paraplus toamnă

spre Râmnic atavismul casei din vârghini adusă cu carul de la Gâltofani

pietre leonine canto necanin spin înrourat cupolă filială cruce în cerc

să nu-mi spui mie pădure haitic de frunze din vechi etrusci printre daci

rărite scrisorile pe tărâţă morile dori-le dorule pomodorule

concentrată moarte naintea luminii de noaptea asta înviindu-ne tâlhari

popii i-a căzut copilul din braţe n-am reverenda zice şi tot în sec vinul

mai bună ţuica n-oi mai urca nici trapeza nici Golgota pe după lumină

mineiul la vedere împărtăşania over vedem noi acuma pe ce parte învăţaţi

de bună voie sinucidere a morţii de la Cristos noule Ierusalime neplâns

dă-ne nouă să ne împărtăşim cu tine în ziua neînserată şi aşa să strigăm

smirna pe noi virgiliană

smirna pe noi virgiliană autoritate respectului Farsalia cu druizi

forma bucuriei supunerea zdruncinare răbdării tăierea logosului

rugăciune din zar de tigve înviere pustiului pe creştetele ierbii

ţi-am greşit pe toate numele de la sat la sat tată suntem pe înviate

a te imagina pomenit metodică Metodiu ceasloave nemaichirilice

am drept la literă exact libertatea neîmpărtăşită fără lumânare

cum ar stropi gropile cu numele înviaţilor şi noi le-am fi mormânturi

încotro neapucând pe unde nerămânând ce scrisoare mă scriind

psihanaliza contra rugaciunii desfrânata din apocalipsă e televizunea

pneumorfoza diamorfică lupu’ pă unde a mâncat o dată mai trece

nu e bătrâior da’ e făcut de mult mi-a dat cafea şi vinu’ te trezeşte

somnu’ nu mai te deşteaptă ca buşteanul lângă apă să iei ceva de la el

cuvântul tainei de întuneric

cuvântul tainei de întuneric dumnezeiesc pe atâta mantră bengală

mă şi ţinură premiu în valea neagră trupurile materne moşire

topologos spartă melancolie din coasta logopedului elită elitră

sfârâie râie sat cu mântuinţă Mahalia ştiu că te iubesc anotimpurile

trecute pădurile căzăturile înverziturile pe câmp nicio umbră fulg(er)

pircotasem cu Aurel eres Sisir urmase conclavul Vinod ce mai trăieşte

chi erano e da dove provenieva la cultura dei popoli dei Campi d’Urne

de oaie traci etrusci tavolette devalizarea mausoleului care pe care

terţine în Michigan cruce pe Sion la moschee cu noi cu toţii game

nu mega ruine călăraşii rest o biserică uşa de lemn boz urzicat

discuţia ne înfiase spaima abisului pe nume India cu hamuri maici

să-mi pară bine dacă să-mi mai pară ne petrecurăm dharam a maramă

vedem împăcarea

vedem împăcarea cu omor şi cine supravieţuind poetului Ian Botto

castanilor scopiţilor caspicilor cu petrol ca la Ploieşti via Pontul Euxin

mai având aşteptarea lipstick nicio înviorare vioara ce de petunii pe tun

chiar inima se sumeţi coastei stângi danie şi critica lui Ivan Krasko

fânul din vârful obsesiei transpiră liniile vieţii pe sărite prin Arles

Daliană trifaustă poartă umbrită de soarele vedelor în Marakesh

încăierarea carierelor har supărat cu tâlhar  pământul cât mormântul

obiecţii la intersecţii sine qua non în avion nepărtinire la răstignire

povestitorule Kotayam baldachin sub şopârle platformă nediformă

varsă gioarsă neîntoarsă năvodul cu nerodul prohodul cu norodul

cactus actus cal pascal Allah valah grâu graur gheaur leac feleac

şi azi ceva se va sfârşi Van Gogh criminali englezi puioase rase

Troia troiţei

Troia troiţei karma cazarma foaia de stejar neaşezându-ne dune

ne-om desluşi retina lac nadir vârfului de biserică rare isoane

mai apoi poimâinea amor aeroportuar pe pajiştea Saharei orb corb

ars ovidiandi fertilitate otovates apelor plutire fim deşertului oaze

în ce viaţă în ce piaţă exaltarea la râs ne depărtase croaziera

de negăsit scrisorile lui Mistral către Alecsandri şi Eliasbeta

podobire de dobe umbră ambră picior de munte capodimonte

voisem cămaşa lui Zarathustra pavilioane japoneze sinucidere Fuji

recele regele căderii terrei ceara pe secetă ceteră ne seceră gata katha

selecţia se va acriliza grila se va salariza camarila seva îşi va graciliza

nesupărării păruirea mere repedele glasnic pelasg Argus comete ziar

pe podul dracului am un picior rupt  stai cu pumnul în stomacul meu

SALBĂMOALE

(1973 a doua zi)

a doua zi m-am repezit la moară

auzind-o bătând nu mai aveam

nici un pumn de făină iar mălaiul

îţi aduci aminte că l-au mâncat şobolanii

ce i-am mai omorât în noaptea nunţii pe toţi

doisprezece erau furaseră bucatele

în gaura de lângă soba rece ba

unsprezece de-a mers al doisprezecelea

sub coteţul purceilor şi găsindu-şi

pereche vai ce i-am mai ucis

cu pui cu tot cum am prins şi vulpea

în beci am dat peste un şarpe

dar mi-a fost milă să-l omor

pentru ce femeie dumnezeu a lăsat

dacă un om nebun sapă beciul

eşti nebună şi tu că laşi şarpele

nu era atât de nebun săracul

el nu se lega de nimeni până când

lasă asta acum a murit nebunul

şi am rămas noi cine te-a pus

nu m-am gândit când mi-a sunat

ceasul să rămân orfană îmbătrânisem

un nepot mi se dădea în leagăn

o ploaie a început să toarne un fulger

a acoperit curtea şi sala casei

a intrat în grădină leagănul se răcise

nepotul s-a luat după fulger

să-mi întâlnească deodată tatăl

şi căzându-i strămoşul a luat-o la fugă

peste lunca asemenea curţii dar fără grădină

şarpele zacă hai să mulţumim domnului

femeie vino-ţi în minţi acum casa

ţi s-a mărit şi pustie hrăneşte

purecii luminatei veri de la domnul

era o noapte numai lumină

lupii au mâncat oile în pădure

şi bunul tată pe urma lor înnopta

aducând în sat jumătăţi de berbeci şi oiţe

pădurea se goleşte de toţi

grota nu mai are os de judecător

locul îngropăciunilor se surpă

neamurile se dezbină de frică

se îmbrăţişează de moarte fraţii

cine va căuta un înţelept de sus

va trebui să se grăbească şi-n zadar

nu va minţi dându-se drept pe nedreptul

iubitei lui i-a încântat auzul inimii

cu bătăi alese de adieri din sânul norilor

i-a mai povestit şi despre Cutare

ea îl pomenise de la mama sa bună

mai avusese însă şi altă mamă

care mamă nici ea nu crescuse

cu mama ei bună ci tot cu vitregă

o mamă dintre acestea oh trebuise

văzând durerile şi răutatea

să nu ştie deodată ce mai naşte

şi nimenea nu ştie cine-a fost

a fost Cutare ah păcat

păcat că mamă bună nu-i era iubitei

doar nu-i Cutare să-l asculţi de-aci

e ca o închipuire a îndrăgostitului

şi uite iubita ce-i vorbeşte

s-o fi născut

de foc sau de îngheţ crapă lemnele

e ca de lemn femeia asta Salbămoale

sau lemnul gorunilor e ca de femeie

nu s-o fi născut

ăsta e împărţit în trei

cap tată şi mamă

cap îi e muntele

găsiţi-i părinţii

trebuie să fie buni la ceva

şi mai ales trebuie să fie

oo

muntele e de piatră curată

cu peşteri nevinovate

capul său nu cumva

o să se clatine

vântul e ţeasta lui atunci

nuu

nu capul lui poate fi

ochiul din capul lupului

cee

ce lup în adâncul pământului

oile nu prea au ce paşte

la fel şi lupul

la feel

păi sare şi peştele prin aer poate

să fie cerul capul bătrânului

să poată ara cu opincile

e o putere

şi a fost primăvară

când el a început semănatul

bobul pe un piept mort pierea

talpa la vară scăldându-se în ape

îngropa în adânc un fir de păr de aur

şi el nu l-a mai căutat

şi nimeni nu îndrăzneşte

şi nici nu s-a mai văzut

şi cine să-şi ia ochii de la soare

urâtă de tânără

că a rupt-o în bătăi

da cu laba

lua cu dinţii

nici tu oaie

nici vre o mânză

nici un pui din flori de câine

fătată din mărăcini

hrănită cu guşterii

ia-o azi

mortăcină

să-ţi spun drept

n-avu zile

n-avu ochi

n-avu fraţi la o pisică

este

asta

lepădătură

a iacacui

de la pădure

în casă

cum s-o-ngropi

cum s-o măriţi

urâtă de tânără

ar fi spus

dacă nu mi-e dat să văd răsăritul soarelui

îngăduie-mi măcar să privesc apusul lunii

nu-mi îndesa pe gât nimic adormitor

nici nu mă pune să visez ce ţi-ai dori

vârându-mi limba prin inelul de otravă

al dinţilor ce mi-i sfărâmi cu pumnii

cum să spună

din ochi să spună asta întuneric

e pentru cel ce nu iubeşte luna

orbii ar putea să zboare

prin aer după ea acela nu o ştie

dar dacă lanţurile i se slăbesc

şi se ridică cel ce nu iubeşte

nu o să-l vadă nici pe el

căci ţeastă-i va fi luna

păcat atunci că va mai răsări

şi după noaptea asta soarele

cui să spună

plătit pe viaţă cu avere

de-o turmă aplecată la pământ

poate să pască poate de vreo boală

el este cel de neunneam

din taţii lui şi mamele

ce ţin de boturi turmele

nu poate să spună

o frânghie lungă îi atârnă de gât

spânzură în gol înrourată

cine să-i prindă capătul într-un laţ

să aşeze un leagăn să se suie

şi să se legene sau să stea ţeapăn

Cutare Salbămoale Neunneam Cenenune

oh să fii tu Neunneam

şi să nu spui cine eşti

căutam şi te pierdeam

înainte de-a avea veşti

Salbămoale burtă goală

ce-o să bagi astăzi în oală

o să ne înfometezi

pre cât flămânzeşti

de la Cutare când pleacă

îi lasă casa săracă

pe la Cutare nu vine

casa tot nu i se ţine

dumnezeu nu l-a lăsat

Cenenune să stea-n sat

l-a lăsat să nu se-adune

din cărare Cenenune

unde nu începe

să toarne

mort şi viu până la os

înţepaţi de ale apei coarne

plâng otrepe

nămolos

şi unde nu se pune

să ardă în foc

învie oameni de cărbune

cei de pământ se coc

se miră în şiră

se dezbină în cină

ia la măsea încolo ho încoa ha

îhî ţi se urî tii prostii tu hu

poematistul continuă

în ţeasta mortului

se prinse capul de peşte

al pământului

oh luminile cerului

sparseră osul rotundurilor

de atunci tot ce  nu mai e

să se învârtească ah

să nu-şi dea de urmă

vrei să te duc de mână

cum tu m-ai dus în pântec

vrei să-ţi urmez în casa retezată

de lupi de mine hăituiţi

nu vreau nimic tot eu la ce

doreşte-ţi oaia boul pasărea

ce ţi le-oi creşte doar să ai

noroc de ele şi să-ţi placă

păzea de boala urşilor

nu scapă nici furnicile din burta lor

ei când sătui aşteaptă ziua iernii

vezi trăznete ce vântul încă nu le-a spulberat

cum pe spinări le scapără

şi boala şi-o târăsc până în gropa urşilor

din scorburi pică peste tot cercei de lemn

pe coamele de licurici dau foc

ochirii tuturor culegătorilor

şi vatra cum de va mai înverzi

să mergem şi noi în curte

altfel cine mai ştie

cu ce rămânem

acolo nu dăm nimic

nici de veste

nici de primejdie

eu cred că au înnebunit

tu crezi că aşteaptă ploaia

o să se verse făină pe câmp

făină în pielea goală

lelea s-o ţină în poală

făină cu gura plină

de copii flămânzi la cină

şi dacă n-o să piară nimeni

fiindcă nu ne-am dus apoi

nu o să moară toţi şi noi

să se aleagă cine când

de fulger însemnat va înnegri

sub cer

ce curte de rândunică

nezburată de-unde pică

rodul n-o s-o afle nu te

şi va creşte ah să mergem

rodul să nu-l speriem

noi să ne dăm vieţile

noaptea dimineţile

du-te tu eşti curajos

din născare te aştept

vrei să mă omori cu zile

fără tine ce să caut

nimeni n-o să bage-n seamă

c-am venit sau că lipsesc

aş primi pedeapsa mare

şi n-ar şti-o nimenea

rodul şi-ar da drumu-n slavă

şi ei tot ar aştepta

îţi voi da o mască rară

piele rasă subţioară

cioc în nări înciocuit

bot cu bală de argint

îţi voi da haine de mort

să învii în ochii lor

când doar duhul şi tu-ţi dai

să te vadă verde scai

nu-s puterile de mine

du-mă-n cârcă altfel n-ajung

o să merg singur în curte

eu să mor pe rând afară

pentru cine o să moară

uită-te bine de tot bine

tu nu ai ochi nu văd pe cine

eu mă tot uit

aşa se uită

arată-mi cum

când dă el cui dă

îmi dă şi mie uneori

în vârful viei vre o trei flori

să le priveşti

ce am cu ele

să ţi se scuture pe piele

să faceţi şase struguri amândoi

iar ochii să se scalde în butoi

eu nu-mi doresc să-l văd la faţă

destul că îl visez de-o viaţă

când mă purta pe umeri viu

acum e vis pe bidiviu

mă pui să îmi stric ochii după morţi

şi dacă nu ar face astfel toţi

hai aş mai zice dar aşa

stai până adineaurea trăia

trăia murea ne e tot una

îi vede doar pământul luna

hai urma lui poate ţi se încheagă

de te trânteşti cu capul pe desagă

poftim atunci şi capu-mi crapă

ca la urciorul plin cu apă

sleit de sete ochii-i cască

şi-n loc de apă vei bea iască

pe când orbit la moartea lui

în ceasul ăla îl văzui

sau ţi se arătă şi nu ţi se arată

şi astăzi o să mori deodată

deodată cu vederea către el

deodată cu cel mort de fel

şi nu vrei să te uiţi

uitându-mă şi eu

ţi-ar fi pământul peste piept mai greu

ascultăă cum vorbeştee

s-a dusîî  şi nu mai e

vrea mâncare ce şi ce

s-a dusîî şi-i fericee

spune-mi din nou şi vom pleca

de care-ţi vrei muierea ta

să fie nici prea prea nici foarte foarte

pe ea când deschizi ochii ţine-o pân’ la moarte

până la moartea ei

şi a ta moarte

a mea departe

a ei tot departe

pe ea când voi deschide ochii o s-o ţin departe

departe de durere

de ce cere

chiar dacă nu eşti bucuros

s-o bucuri

bucurie ponos

te vor purta genunchi de sclavă

apoi a umerilor slavă

numai să nu te pierzi sub vre-un copac

cu umbra mai adâncă decât apa unui lac

nenorociri ieşiţi din văgăuni

din găurile ochilor tot uni

să părăsească văgăuna

şi mama moartă-a ei tot una

s-o nască printre voi din voi

reînviată jalnice nevoi

nu vreau să mi se-ntâmple niciodată

să mă aşez în iarba mamei fată

întâia oară m-a născut bărbat

şi după moarte nu m-a deochieat

acum nenorocirile s-o lase

în groapa ei să nu se zămislească-ntoarse

ruşinile de fel nepăcătoase

trei zile sunt de când tot fluier

astăzi e sărbătoare mare nu ieri

de răsalaltăieri te am în pază

şi nu mai vine nimeni să ne vază

tu şuieri singur eu te ţin

din scurt doar te-oi opri puţin

când nu te-aş auzi mi-aş pierde pâinea

şuierătura ta mi-e mâinea

dar uite ce e ai să cazi

de foame-n sărbătoarea ce e azi

sau te vei odihni pe veci

lăsându-mi porţiile reci

căci limpede-i porunca

taci tu îmi tace munca

apoi vor trece ani să se mai nască

bărbaţi cu gât tăiat de broască

voi flămânzi

mai mult de-o zi

cum tata mare porunci

aşa că zi

nu spune treaz cum ai rămas

suflând pe gură şi pe nas

ai dinţi de frunză cu omizi

sub ei mai poţi să ţi-i deschizi

de ce nu vine nimeni să anunţe

termenul fiert să-ţi dea grăunţe

grăunţele să fie fierte

pe mine sau pe tine să ne ierte

se fluiera pe vremuri doar o dată

de la o casă pân’ la alta roată

de când cu feţe răposate

se fluieră pe cât se poate

ascultă-mă şi tu nu vrei

să te ridic mai înspre ei

din apa mea mâncată

ia hrană adăpată

şi vântul poate c-o să bată

să nu mai fluieri niciodată

ah nu mai fluiera

mi-e mie gura rea

ştii că am plâns mai adineaurea

am învăţat şi eu să fluier tot aşa

o să-ţi arăt că n-am mâncat

nu am băut

uite păsat

urciorul ne-nceput

nici n-am tăcut nici n-am dormit

să fie sărbătoare înmiit

să fie astăzi unul altul

cu jumătate prea înaltul

eu eu să cânt ca tine încă

de când te rog ia de mănâncă

mi-e foame nu pot înainte

de tine să-nghit bob de linte

te ţine şuierul în viaţă

pe mine vorba tăcăreaţă

limba vorbăreaţă

eu să înfulec tu să mori

rămân pe drumuri de miori

pierdute-n şuier de trei ori

îmi iese-n cale lupul mort

eu în spinare că îl port

şi el nu fluieră nici tu

ia nu mai fluiera acu

mănâncă oi de mei cu miei de mei

şi uită-te măcar o dată-n ochii mei

nimic să nu te desclintească

din patima preapăsărească

hei ţi-e pedeapsă asta lasă

o clipă de-a fi om de-acasă

şi te voi răsplăti din când în când

la fel urmându-ţi eu la rând

mă sperii rar şi nu atât

să îţi sucesc şuieru-n gât

să-i zic într-una eu apoi

până-şi vor aminti de noi

cei cu poruncă şi fără poruncă

auzitorii de-o speluncă

ţi se deşiră pieptul ne-ncetat

pe ochi nu te cunosc neşuierat

atunci poftim de fluieră nu fluieri

e sărbătoare mare astăzi nu ieri

vezi cine te îndeamnă să-ţi foieşti

prin pietre dinţii şuiereşti

numai de mine trebuie s-auzi

n-ai alţi călăi de sângele tău uzi

poate ţi s-a părut că moarte îmi căşuni

dar de trei zile mi-s stăpânii buni

sau vezi pustiul cum îl cară

în bâte azi din cale-afară

odată şi odată toţi se scoală

să vadă cum porunca nu-i greşeală

porunca tuturor e în puterea mea

şi de nu fluieri nu mai merge-aşa

voi fluiera când nu vei fluiera

să fie voia sa şi-a sa

dar ţie ţi-e suflarea condamnată

să-i fie vieţii mele plată

cât mai trăiesc să-mi fluieri ca şi lor

apoi să piei că nu ai păzitor

din ce în ce vei duce-o ce şi ce

topindu-te pe fluieratele

o soartă şi mai soartă ca a soartă

cu tine nici se-mpacă nici se ceartă

pe când eu nu îţi sunt ce-mi sunt

şi-mi eşti din cer până-n pământ

tu după şuierele-ţi lungi

la capăt zilelor ajungi

dacă nu fluieri cum te joc

ajungă-ţi zilele pe loc

şi ce te faci dacă n-ai fluierat nicicând

şi eu te-am auzit c-am fost plângând

de mila ta am plâns vrei lacrimi iar

să le înşuierşti cu vrednic har

ia colea chef din solniţă mălai

îmbătător trezeşte-te săvai

unde s-o mai văd

când ea prea stă pe loc

de am orbit tot pironind-o

au înfrunzit şi s-au trecut

iar au înfrunzit şi s-au trecut

pe bolţile de frunze vieţile

închinare înaintea femeii străine

frumoaso înţelegi cuvântul

vezi e o şoaptă de la ceruri

pentru auzul tău neştiutor

poate sunt blestemat să se vestească

iubirea mea în toate încăperile

şi să răsune până-n vârful munţilor

dar ţie să îţi pară de neînţeles

tălmacii ştii şi ei mi s-au împotrivit

şi zac de-acum sub steagurile albe ale mele

un mort o moartă nu mai ai pe nimeni viu

un schingiuit de ură neamul îngropat

ascultă-mă nu te feri atâta

curând o să te urâţească foamea

aşa cum te înfometează frumuseţea azi

de ce să-ţi fi rămas dator destinul

doar ţie dintre fiii-mpărăţiei dispărute

pe fratele-ţi iertându-l singur şi-a dat moartea

mai înainte ţi-o fi potuncit în limba voastră

să mai trăieşti în amintirea tuturor

Zalmoxe-i numele fiului tău

de îl vei zămisli pun datină

să nască toate semenele tale nume

de mai nainte puse prea cu drag visate

Zalmoxe spune-i zi-i Zalmoxe

şi-n fire vino-ţi taci să nu uiţi

Zalmoxe ţi-l înseamnă în minte

şi frânge-te ca şi cum asta

ţi-e dăruirea mea iubirea

Zalmoxe-i darul tău Zalmoxe

e de ajuns atât să ştii pe limba-nvingătorilor

nimenea nu o să-ţi vorbească

în numele cu numele Zalmoxelui

nu plânge nu Zalmoxe

fii născătoarea-i fii Zalmoxe

şi nu te prăpădi Zalmoxe

înviază-te Zalmoxe

norii pe creste poruncilor sunt morţii

cuvântat-ai în văile neauzite

de norii pe creste şi turmele

când s-ar întoarce ţi-ar paşte

hainele de mort

vorbeşte şi acuma în dodie na-o

fără hotar ascultarea

şi rău întunericul fă-l să-mi arate

unde să calc la sfârşirea prăpastiei

să se înfăţişeze robul

nu-i devreme

o demon harnic fiul meu

şi mi-ar aduce robul mai de grabă

o doamne ar aduce o regină roabă

iată-l la uşă mie mi-e duşman

din al războaielor domniei voastre an

o anul ce-l visasem de copil

să-l umilesc pe robul prea umil

după ce fraţii i-i voi îmbăia

în sânge sub de-a sabiei cişmea

iată-l la uşă mie mi-e nebun

o dacă vrei să râdă pot să-l pun

o o îţi poruncesc un rob şi-un ou

să-l spargă el tu să te naşti din nou

vezi-l de se apropie chiar el

şi află-ţi coaja altfel nu e fel

ce multe cloşti şi puice o să uşui

tronul să fie pentru ou urcuşu-i

să nu-ţi porţi gândul mai departe

când hotărâtu-te-ai de moarte

stăpâne în divina-ţi mână

ai spart un ou căzu o căpăţână

de cin’ să-mi fie milă sfetnicul

ori oul e netrebnicul

de tine căci de nu-l învii

şi nu-l îmbraci în coji mai ştii

o leneşi măgăruşi pe cale-ntoarsă

la poalele de munte mângâios

când vă mânam din turme cu o gioarsă

de sabie eram şi ticălos

erai pe drumul capătului nostru

o plânge-ţi-vor de milă măgăruşii

mânaţi călăii de căscatul rostru

vor scârţâi la iad ţâţâna uşii

dă-mi tu pedeapsa doar ţi se arată

aici eu am un neam întreg

rudeniile nu te ştiu de tată

dar nici nu pot să le dezleg

chiar dacă pier chiar dacă te omor

mi-e teamă să nu-ţi afli fii

ai fiilor din casa mea

ardeau cetăţile-n vecii

când vre o femeie te năştea

pe unde au pătruns şi nici de unde

nu ştie nimeni sfat porniră

de-i vom striga nu vor răspunde