George Anca: Nuevo Orden Mundial

În speranţa că veţi da curs invitaţiei noastre, vă aşteptăm cu drag la Centrul Socio - Cultural ”Jean-Louis Calderon” , din Str. J.L. Calderon nr. 39, tel. 0213156670.

PUSI DINULESCU

Cultura şi preşul

Într-o zi, am scos nişte bani de la bancă. Vroiam să-mi iau o maşină de spălat.
Dar greşeala mea a fost că am luat cu mine o geantă destul de aspectoasă, frumoasă şi încăpătoare.
Când am ieşit, am fost, desigur, reperat.
După ce-am intrat în maşină, un puşti de vreo 18-19 ani a venit pe stânga şi cam bâlbâit, cam incoerent, a început să mă-ntrebe de nu ştiu ce stradă. Eu, om politicos, tocmai doream să-i răspund, când observ, deodată, un alt puşti, tot cam de 18-19 ani, care venise prin dreapta, deschisese uşor portiera şi deja înhăţase geanta.
Am început atunci, în fracţiunea aia de secundă, să zbier ca din gură de şarpe, cu o vehemenţă extraordinară, pe care numai disperarea ţi-o dă.
Tipul din dreapta a lăsat geanta şi-a rupt-o la fugă. S-a topit şi ăla din stânga.
Apare atunci şi unul mai între două vârste, grăsuţ şi destul de micuţ şi cu trăsături de natură rromă, foarte precipitat şi ţipă şi el:
— Ce e dom’le, ce s-a-ntâmplat?
Dar n-aşteaptă răspunsul şi-o-ntinde şi el.
— Păi, dau eu să zic, dar nu mai aveam cui.
Şi realizez imediat că ţiganul era acoperitorul, dar şi şeful puştilor
Şi vine destul de repede şi-un domn bine. Un pensionar, totuşi, părea. Şi-mi spune că cei trei s-au urcat într-o maşină şi pleacă.,
— Daţi-mi numărul! ţip eu. Uitaţi-vă ce număr au!
— Ei, lăsaţi... spune el moale şi eu, până să ies din maşină, bandiţii se duseseră.
Iar intelectualul ăsta pensionar râdea mânzeşte.
— Boule! îi spun eu, el rămâne parcă neînţelegând nimic, întâi, începând, apoi, mut, să gesticuleze.
— Animalule! adaug eu în forul meu interior şi pornesc, în fine.
Dobitocul ăsta, era, desigur, un înţelept. Nu dorea să fie târât pe la instanţe, nu vroia să se expună unei eventuale reacţii a ţiganilor, mai ştii!?
Cam asta pare a fi de multe ori situaţia din cultura română de azi. E plin de înţelepţi de-ăştia, a căror laşitate e purtată-n braţe cu nesimţire, uneori şi cu aroganţă, totul în numele unui aşa-zis bun simţ comun.
Sigur, însă, că nu putem fi cu toţii nişte procurori de succes.
În primul rând că n-avem la-ndemână nişte mijloace de luptă, nu putem să intrăm în scârbele astea de infractori ca şoarecii în caşcaval.
— Dac-aş fi procuror şi aş avea la îndemâbnă nişte mijloace, aş cam şti eu ce să le fac! îmi zic eu în forul meu interior.
Fiindcă procurorii din funcţii, săracii, deşi sunt aşa de mulţi şi de talentaţi, nu mai prididesc cu primarii, cu senatorii, cu poliţiştii, ba chiar şi cu unii diontre ei, care mai calcă şi ei pe bec...
Dar cu noi, noi, oamenii de cultură, ce-aveţi de gând? Stăm aşa, pe liste de aşteptare, ca la Dacii, pe vremuri, stăm aşa până ies la pensie sau până mor şi ei de moarte bună bandiţii ăştia din Cultură?
Nu uitaţi o chestie, domnilor procurori, doamnă Kovesi, domnule procuror general, nu uitaţi că identitatea unei naţii e dată de cultura ei!
Fără cultură, sau cu o cultură viciată, o ţară e moartă şi expusă, ca o pădure uscată, drujbelor de tot felul!
Iar corupţia asta din cultură, devoră copacii ei ca nişte carii turbate.
Iar noi, ăştia, care privim de pe margine spectacolul ăsta grotesc, ce să facem? Să tot asistăm cu ochii plini de lacrimi ca la o execuţie la care-am fost aduşi cu sila? Sau să ne prefacem că nu vedem sau să ne înecăm amarul în cine ştie ce cluburi jegoase, care ne dau iluzia unei libertăţii nemăsurate? Sau să conchidem că:
— Lasă, că merge şi-aşa!
Ei, eu cred că nu merge şi-aşa! Chiar dacă eu şi alţii urlăm ca lupii în pustiu, singuratici, în timp ce culturnicii de gaşcă, în echipe solid constituite, care uneori sunt chiar conduceri de uniuni de creaţie, fac ravagii. După ce se constituie-n echipe, cu unii care distrag atenţia, alţii care chiar operează şi alţii care acoperă şi crează diversiuni. Şi totul , când te gândeşti, chiar sub privirile blânde ale boilor, care, de frică sau măcar din comoditate, se feresc să se implice şi ascund căcatul sub preş.

Fiindcă merge şi-aşa şi te obişnuieşti şi cu mirosul ăsta mizerabil!

Puşi Dinulescu

P.S. Şi ştiţi care-i nebunia? N-aţi observat? Se pare că acolo unde estetica nu-i respectată, acolo e locul unde se-ncuibăreşte şi corupţia! Ca pe faţa dezgustătoare, vopsită strident, a prostituatei, care practică felaţia prin taxiuri, uitând că gura e dată omului pentru a mănca şi pentru a săruta icoane sau alte guri, la fel de însetate de legitime iubiri...

În vremea comunistă era scatofagia linguşitorilor, azi e cinismul hoţilor, care atacă-n bandă, ca ţiganul cu puştii ăia doi din faţa băncii, acoperiţi nu numai de şeful lor, dar şi de laşitatea trecătorilor aşa-zis înţelepţi.

tot
Puşi Dinulrescu

DIMITRIE GRAMA

Dialog

Semnul mare

demn de exclamare

virgule razlete

virgule timide

si punctul

de la vreun

sfarsit

aleg cuvintele

de care, eu,

pe urma,

imi bat joc

despuindu-le

de frumusete.

Tu asa le vezi

goale,

golite,

uscate,

schilodite….

Esti Mare!

Esti Judecator!

Daca ma lauzi,

n-ai inteles nimic

Daca nu,

pune tu virgula

si punctul

de la sfarsit.

DG, noiembrie 2016

A. Wess Mitchell

Un punct de vedere american privitor la prezentul și viitorul României

https://cersipamantromanesc.wordpress.com/2016 /06/02/punctul-de-vedere-al-sua-cu-privire-la-prezentul-si-viitorul-romaniei/

Mesaj din SUA pentru România

Aş vrea să nu fiu patetic şi nici să vă panichez. Textul de mai jos este o scurtă conferință – susţinută de curând într-unul din amfiteatrele Facultăţii de Drept – de Wess Mitchell, preşedintele CEPA. Detalii despre autorul conferinţei veţi găsi la finalul acestui articol, la fel şi despre CEPA. Dar mai important decât autorul sau acronimul CEPA este textul conferinţei în sine.

Citiţi-l cu atenţie! Răspândiţi-l, faceţi-l să circule, încercaţi să convingeţi cât mai mulţi români să citească aceste rânduri ! E mai important ca oricând! Pentru noi toţi, pentru Romania, pentru viitorul copiilor noştri!

România după Războiul din Ucraina: amenințări și oportunități

„Vă mulțumesc tuturor pentru că ați venit astăzi aici și pentru oportunitatea de a vorbi aici (Universitatea Bucureşti, Facultatea de Drept, n.m.).

Doresc să mulțumesc bunului meu prieten Don Lothrop, care a fost un susținător remarcabil și un mentor al întregii noastre organizații la CEPA. Mulți dintre voi nu realizează amploarea impactului pe care Don îl are pentru țara dumneavoastră ca ambasador în Statele Unite. Don depune eforturi formidabile în a educa Guvernul SUA, think-tank-urile și comunitatea de afaceri cu privire la potențialul României și la importanța strategică a acesteia pentru Statele Unite.

Don este unul dintre fondatorii Inițiativei SUA-România la CEPA, iar munca sa privind Inițiativa România One a fost o sursă de inspirație pentru noi toți la CEPA, în misiunea noastră de a reprezenta la Washington singurul think-tank dedicat promovării unei Europe Centrale înfloritoare din punct de vedere economic, stabilă geopolitic și liberă din punct de vedere politic, având legături strânse și durabile în Statele Unite.

Astăzi vreau să vorbesc despre a doua parte a misiunii CEPA: geopolitica.

În cadrul ultimelor opt luni, războiul a revenit în Europa Centrală și de Est. Cea mai mare țară din Europa de Est, o națiune suverană de 45 de milioane de oameni, ale cărei granițe au fost garantate de Marile Puteri, a fost supusă unei campanii susținute de violență de stat, destabilizare sistematică și dezmembrare, la comanda Federației Ruse.

Această țară a fost invadată în mod repetat, cetățenii săi au fost uciși, teritoriul său a fost ocupat.

Peste 3.000 de persoane au fost ucise. Frontierele au fost redesenate. Un avion civil a fost doborât. Iar Occidentul a intrat într-un concurs prelungit de geopolitică cu Rusia.

Europa de Est a devenit, încă o dată în timpul vieții noastre, o frontieră geopolitică și civilizațională.

Iar toate acestea s-au petrecut într-o țară care se află la câteva ore de unde ne aflăm azi. O țară care împarte o frontieră de 600 de kilometri cu România.

De la începutul acestei crize, politica de securitate a Occidentului a pus accentul pe Nordul Europei Centrale, pe Polonia și pe Statele Baltice.

Dar vreau să vorbesc în această după-amiază despre ce înseamnă războiul din Ucraina pentru geopolitica sud-estului Europei și, în special, ce înseamnă aceasta pentru cetățeni și pentru România ca stat.

Acesta nu este un subiect despre care discutăm foarte des. Pentru cei mai mulți, geopolitica nu este ceva la care noi, cei din Occident sau românii, în special, să fi avut destul timp să ne gândim. În ultimii 25 de ani am trăit una dintre cele mai stabile perioade din istoria omenirii. Ani de pace și prosperitate, liberi de Vechiul Haos al geopoliticii și de războiul Marilor Puteri.

Europa Centrală a fost simbolul suprem al acelei prosperități: această regiune s-a bucurat de o siguranță, de o acumulare de bogăție și de o libertate politică mai mare decât în orice moment în cei 1.000 de ani de istorie.

În ultimul sfert de secol, România a trecut de la stadiul uneia dintre cele mai nenorocite și mai asuprite națiuni captive ale Blocului Sovietic la democrația cea mai de succes din Balcani. PIB-ul a crescut cu 150%. A atras peste 170 de miliarde de dolari în investiții străine.

A atins una dintre cele mai rapide rate de creștere economică din lumea occidentală. Și a trecut prin șapte transferuri consecutive, pașnice, ale puterii în Parlament.

Succesul României a fost posibil prin curajul și ingeniozitatea cetățenilor săi. Dar a mai fost posibil și grație unui set de circumstanțe geopolitice de excepție și rare din punct de vedere istoric.

Timp de 25 de ani, pentru prima dată în istoria modernă, România nu s-a confruntat cu o amenințare militară venită din partea unei puteri din afară.

Aceasta a avut un acord de securitate cu cea mai puternică națiune de pe pământ. Și a avut parte de influența modernizatoare și reformatoare a celui mai mare bloc comercial din lume.

Acest set de condiții a creat un fel de moment „locuibil” pentru toată Europa Centrală, care a permis țărilor din această regiune să se vindece de rănile comunismului și să se concentreze pe construirea capitalului uman, a instituțiilor politice și a economiilor deschise ale statelor europene moderne.

Nici o națiune nu merită această oportunitate mai mult decât România, victima statului polițienesc condus de Ceaușescu.

Momentul de după Războiul Rece a permis României o suspendare a legilor normale ale geografiei și ale puterii care au dominat cea mai mare parte a istoriei sale și care au supus-o pe ea și pe vecinii săi la ceea ce Churchill a numit „torturile pe care poeții vechi și teologii le rezervă damnaților”.

Într-o măsură chiar mai mare decât Polonia, România a reușit să uite de dictatele strategice și diplomatice. A muncit din greu pentru a intra în NATO. A adus contribuții operațiunilor conduse de SUA în Afganistan.

Dar nu a fost nevoie să-și facă griji cu privire la nivelul de bază/fundamental al geopoliticii, acela de a asigura statul și teritoriul său împotriva unei invazii, a constrângerilor sau împotriva extincției în mâinile puterilor ostile.

Securitatea teritoriului românesc, integritatea sistemului său guvernamental, stabilitatea mediului său pentru atragerea de investiții și dezvoltare – toate aceste condiții prealabile pentru succesul statului român modern au fost asigurate în numele său, în mare măsură, de puteri din exterior.

Această perioadă liniștită a istoriei a fost o mare realizare atât pentru România, cât și pentru Occident ca un întreg, care acum pot sărbători 25 de ani de la tranziția din comunism.

Dar condițiile care au făcut posibilă această vacanță de geopolitică se apropie de sfârșit.

Invazia rusească din Ucraina reprezintă o provocare directă și foarte violentă la adresa bazelor juridice și teritoriale ale securității spațiului european.

Aceasta semnalează modificări ale peisajului geopolitic din sud-estul Europei care vor modifica, la rândul lor, profund și permanent, mediul extern al României în moduri care vor pune sub semnul întrebării succesul său continuu ca stat european democratic în curs de dezvoltare.

Pentru prima dată în această generație, România are un prădător în ecosistemul său.

Sub conducerea lui Vladimir Putin, Rusia a reapărut ca un stat nemulțumit din punct de vedere teritorial, capabil militar și ideologic antioccidental, cu capacitățile și intențiile de a răsturna soluționarea post-1991 în vecinătatea sa.

Războiul din Ucraina arată că Rusia este dispusă să joace acest rol, folosind nu doar tactici de subversiune, dare și luare de mită și intimidare, ci și prin utilizarea forței militare împotriva vecinilor săi.

În multe feluri, Vladimir Putin este deja în război cu Occidentul și câștigă.

Nu a întâmpinat nimic în răspunsul națiunilor occidentale care să-l descurajeze să folosească aceleași tehnici pentru a teroriza, a destabiliza și a rearanja alte state de-a lungul frontierei de est a Europei.

Renașterea Rusiei vine într-un moment de slăbiciune pentru Occident, atunci când Pax Occidentalis înseamnă din ce în ce mai puțin pentru România.

SUA sunt un aliat prin tratat al României; sunt și vor rămâne ferm angajate în apărarea sa.

Dar natura influenței Americii în Europa Centrală se schimbă: bugetele noastre de apărare sunt în scădere, presiunile strategice de gestionare a mai multor regiuni la nivel mondial sunt în creștere și, teoretic, pe orice plan, iar influența Americii în sud-estul Europei este înlocuită de alte puteri.

În același timp, motoarele tradiționale de integrare occidentală încetinesc.

Criza din Ucraina a demonstrat limitele capacității UE de a exporta modelul său de guvernare în spațiile în litigiu împotriva voinței unei Rusii determinate, fără a poseda elementele tradiționale ale puterii geopolitice.

Agenda de reforme a stagnat în multe țări din UE.

Populismul și naționalismul sunt în creștere în sud-estul Europei, iar euroscepticismul este în creștere.

Aceste evenimente nu se petrec în vid. Trăim într-o perioadă de transformări globale extraordinare.

Puterile în ascensiune și cele revizioniste testează capacitatea de rezistență a ordinii occidentale.

Forme hibride de autoritarism sunt în creștere.

Tacticile beligerante ale lui Vladimir Putin în Crimeea sunt reflectate de agresiunea maritimă a Chinei în Marea Chinei de Sud. Niciodată n-a mai fost astfel contestată puterea Americii, și nici rivalii atât de numeroși.

Bazele lumii de după Războiul Rece se cutremură/se zdruncină în jurul nostru.

Acum, o mulțime de români ar putea asculta toate acestea și ar putea spune: „Sigur, lucrurile par instabile. Ucraina este o tragedie. UE este o harababură. SUA au problemele lor din Asia. Dar România este în NATO. Avem articolul 5. Avem trupe americane pe teritoriul românesc. Avem o economie de succes și un sector energetic în plină expansiune. Acum nu este momentul să-i perturbăm pe investitori cu geopolitica. Vom crește costurile apărării cu câteva procente, dar, în cele din urmă, criza va dispărea și ne vom putea întoarce la afacerile noastre”.

Aceasta este o imagine tentantă, dar e iluzorie. Cred că, în anii următori, geopolitica de modă veche va începe să afecteze România în moduri care ar putea prezenta probleme grave pentru dezvoltarea sa economică și politică internă.

Bazându-mă pe tendințele regionale actuale, văd cinci riscuri emergente cu care este probabil ca România să se confrunte:

· Riscul unei frontiere militare reactivate pe frontul estic:

avansarea continuă a Rusiei în sudul Ucrainei pune o presiune directă asupra României. În anii următori, România trebuie să se aștepte la frecvente încălcări ale spațiului său aerian din partea forțelor ruse, la hărțuire maritimă a navelor și platformelor din Zona Economică Exclusivă a României și la o mai mare agitație în Republica Moldova și Transnistria.

· Riscul de a remilitariza Marea Neagră:

Anexarea Crimeii pune Rusia în poziția de a perturba dezvoltarea energetică maritimă și economică a României. Patruzeci de procente din resursele energetice din ZEE a României fac acum obiectul unei dispute juridice declanșate de Rusia, pe baza revendicărilor vechii frontiere ucrainene.

Până și o atacare fără succes a hotărârii din 2009 a Curții Internaționale de Justiție ar putea schimba climatul de risc pentru dezvoltarea sectorului energetic în spațiul Mării Negre și să împiedice planurile României pentru independența energetică până în 2020.

· Riscul de incertitudine economică regională:

Investitorii nu agreează războaiele. Comunitatea Europeană a prosperat din punct de vedere economic, deoarece două decenii de stabilitate au făcut din aceasta un loc sigur în rândul piețelor globale emergente.

Dacă se pierde această stabilitate, veți pierde mai mult din baza necesară creșterii în viitor decât vă dați seama.

Este exact ceea ce un raport recent al BERD (Banca Europeană pentru Reconstrucție și Dezvoltare) a avertizat că se va întâmpla în CE în cazul în care criza din Ucraina se va întinde pe durata unui al doilea an.

· Riscul naționalismului regional resuscitat/reînviat:

Pentru prima dată după 1940, Războiul din Ucraina a reintrodus în CEE revizionismul etnic teritorial. Naționaliștii iredentiști din Transnistria până în Transcarpatia și în Transilvania au luat act de anexarea Crimeii și sunt încurajați în mod activ de Vladimir Putin și Alexandr Dughin.

· Riscul de cooptare prin corupție:

România este un „stat câmp de luptă” al Balcanilor.

Intensificarea concurenței geopolitice crește atractivitatea sa ca țintă pentru puteri străine, care s-ar putea folosi de corupția din sistemul său politic ca de o breșă în securitatea națională.

În toate direcțiile în jurul României, ordinea Euro-Atlantică este în retragere.

- La est, o națiune suverană a fost invadată pentru a împiedica apropierea acesteia de UE;

- la vest, liderul ales în mod democratic în Ungaria a declarat moartea democrației liberale;

- la sud, un stat membru NATO/UE a fost cooptat de bani ruseștiși de propria guvernare defectuoasă într-o asemenea măsură încât este pe punctul de deveni un stat virtual capturat.

În acest context, România nu mai poate presupune că condițiile externe benigne, care i-au permis să prospere în ultimii 25 de ani, vor continua la nesfârșit.

Ea nu mai poate presupune că nu se va confrunta cu o amenințare externă a intereselor sale sau chiar a teritoriului propriu; că un aliat din exterior va reuși să ofere stabilitatea mediului înconjurător; sau că puteri din afară nu vor folosi vulnerabilitățile României ca arme strategice împotriva sa.

Acestea sunt riscuri de care România nu a trebuit să își facă griji în mod semnificativ timp o lungă perioadă a vieții noastre.

În stadiul său actual de tranziție, pericolul pe care îl prezintă pentru România este frânarea dezvoltării – pericolul că un mediu extern neospitalier va încetini sau va împiedica creșterea economică ori consolidarea politică a României într-un moment de răscruce în evoluția sa postcomunistă.

Dacă acest lucru sună exagerat, luați în considerație România interbelică: o țară mare, cu resurse naturale din belșug, care a fost cel mai mare beneficiar al Tratatului post-1919 și unul dintre cei mai mari producători de petrol din lume, după SUA.

Despre Constituția României din 1923 s-a susținut că este un „model de idealuri democratice liberale”. În termen de o generație, acest prim experiment al democrației românești a eșuat.

Mediul strategic s-a schimbat. Liderii români au sustras resurse de stat și au pierdut încrederea poporului. Investitorii din Vest au dispărut.

Puteri revizioniste au umplut vidul astfel creat. Românii au renunțat la democrație. Capturarea statului a survenit rapid, atât din exterior, cât și din interior.

Nu aceasta va fi soarta României din vremurile noastre. Nu suntem în 1930, iar România modernă a construit baze solide pentru un stat de succes. Dar, de asemenea, România nu va putea să se comporte strategic ca și cum am fi încă la începutul anilor 2000.

Împrejurimile geopolitice se schimbă, iar România va trebui să se adapteze dacă dorește să reușească.

Într-o măsură mai mare decât în trecut, România va trebui să joace un rol direct în asigurarea condițiilor externe care îi garantează succesul economic și politic.

Acestea includ premisele strategice fundamentale ale statului român:

Ø limitarea prezenței militare rusești la est de Nipru;

Ø menținerea Mării Negre ca spațiu economic deschis;

Ø înfrânarea revizionismului din bazinul dunărean; menținerea unei alternative strategice vestice în PSS.

Navigarea în acest nou mediu va necesita cel puțin trei lucruri din partea României, lucruri despre care nu era cazul să discutăm în primele etape ale erei post-Război Rece.

· În primul rând, România va trebui să aibă capacitatea fizică de a modela mediul său extern.

– Condiția prealabilă a oricărei strategii viitoare românești este un efectiv militar capabil, modern.

Astăzi, Armata română este foarte respectată în România și în Statele Unite ale Americii. Cu toate acestea, ea reflectă, de asemenea, realitățile strategice de după Războiul Rece: bugete mici, o preocupare cu misiuni în alte zone, cum ar fi ISAF, și o prioritizare a personalului în concordanță cu aptitudinile lui.

– Unele forțe din România de azi folosesc același echipament din 1988, când eu eram în clasa a cincea și România era încă semnatară a Tratatului de la Varșovia.

Programul de modernizare pe care România l-a început în 2007 a stagnat. Din 85 de achiziții planificate, Armata română a finalizat 15.

– Acest lucru ar fi justificabil pentru un stat mic. Dar România nu este un stat mic; nu este Bulgaria sau Ungaria.

România este al doilea cel mai mare stat NATO de frontieră, ancora flancului de sud-est al NATO și, alături de Polonia, pivotul strategiei Vestului pentru toată această regiune.

– România trebuie să-și reevalueze prioritățile de modernizare militară în lumina peisajului conflictului din Ucraina. Este nevoie de reformă și modernizare cuprinzătoare, similar cu ceea ce Polonia a început cu un deceniu în urmă.

Se cer cheltuieli reduse cu personalul și punerea accentului pe aptitudinile Armatei; mai puțin accent pus pe sisteme exotice de arme și mai mult accent pus pe soluții de „area denial” (sârmă ghimpată, mine etc.) pentru a consolida efortul Europei de Sud-Est împotriva amenințărilor asimetrice în stilul Crimeii.

· În al doilea rând, România are nevoie de o strategie pentru transformarea succesului autorității sale naționale în autoritate regională.

– România este cel mai mare aliat al SUA într-un spațiu de 2.400 km, între Polonia și Israel.

Este singura putere din zonă care are mărimea, potențialul latent și credibilitatea necesare pentru a proiecta stabilitate în sud-estul Europei.

– Strategia României pentru a face acest lucru ar trebui să se axeze pe construirea de zone cu potențial de avantaj național în domeniul securității militare, al energiei și al guvernării democratice.

– Oportunitatea imediată de autoritate este în energie. Până în anul 2020, România ar putea produce mai mult gaz decât consumă ea și Republica Moldova împreună.

Aceasta este o veste bună pentru CE, dar României îi lipsește o strategie pe termen lung pentru exploatarea în mod sistematic a acestei oportunități.

– O strategie energetică regională românească ar depăși actuala încurajare a producției offshore și onshore.

Ar fi nevoie de măsuri luate acum pentru a atinge un nivel de producție durabil și exportabil la nivel regional.

Aceasta ar aborda vulnerabilitățile din infrastructură, ar accelera liberalizarea pieței energetice, ar crea responsabilitate din partea statului și ar crea obstacole în calea achiziției de active strategice de către Rusia și China.

· În al treilea rând, România trebuie să reușească ca democrație. Nu doar să reușească, ci să reușească în mod vizibil.

– Securitatea națională și guvernarea sunt strâns legate. Acest lucru este valabil în toate țările – inclusiv în Statele Unite ale Americii.

– Diferența în cazul României este că mizele sunt mai mari aici.

Trăiți într-un mediu ostil. Tocmai pentru că jucați un rol crucial în succesul Occidentului în această regiune sunteți o țintă pentru forțele din exterior – fie ea Rusia sau China – care ar folosi procesul neterminat al tranziției voastre democratice împotriva voastră.

Sistemul vostru imunitar trebuie să fie chiar mai puternic decât cel al altor state.

– Capacitatea României de a depăși corupția este indisolubil legată de succesul sau de eșecul nu doar ca democrație, ci ca stat.

Pretindeți conducătorilor dumneavoastră o guvernare mai bună – săli de judecată transparente, urmărirea penală în caz de mită, insistarea asupra integrității și transparenței în spațiul public este unul dintre cele mai patriotice lucruri pe care românii de rând le pot face.

Temă comună în toate aceste domenii este conducerea.

Vladimir Putin și Viktor Orban au invocat diferite versiuni ale aceleeași teze: ordinea democratică pe care am construit-o în Europa Centrală după 1989 a fost temporară – că aceasta poate fi contestată și chiar înlocuită dacă suntem dispuși să încălcăm regulile, fie că se utilizează bani murdari, tancuri sau urne de vot.

Succesul României este contra-dovada esențială a acestei teze.

România este o dovadă că idealurile și instituțiile occidentale „funcționează” într-un moment din istorie în care avem nevoie cu disperare de exemple de succes ale Occidentului la nivel mondial.

Gândiți-vă pentru o clipă la cum ar putea arăta viitorul României dacă aceasta ar atinge potențialul său maxim: al 6-lea stat ca mărime din Europa, cu 20 de milioane de oameni, şi a treia cea mai mare rezervă de gaze în UE, toate acestea ca o democrație consolidată în inima sud-estului Europei, cu instituții stabile, un standard de trai în creștere, investiții stabile din Vest și un sector energetic în plină expansiune.

Aceasta este o Românie cu viziune transatlantică, care ar fi un exemplu puternic de stabilitate, de soluții de energie și democrație în fața vecinilor săi. Aceasta este România de care are nevoie Occidentul, din punct de vedere strategic, în aceste vremuri.

Ne așteaptă în anii următori o competiție geopolitică și ideologică globală mai crâncenă decât ne-am fi putut imagina oricare dintre noi în urmă cu 25 de ani.

America va avea nevoie de aliați maturi care sunt capabili să ofere securitate regiunii lor și să modeleze succesul ordinii Vestice.

Angajamentul nostru strategic și economic va fi cu atât mai mare pentru aliații care reușesc cel mai mult în aceste domenii. Cu cât România va avea mai mult succes, cu atât mai mult Statele Unite vor fi prezente în țara și în regiunea dumneavoastră.

Despre România interbelică s-a spus că a reprezentat o „stare de necesitate”. Aceasta este valabil și pentru România de astăzi.

Sunteți într-o „stare de necesitate” pentru America și pentru alianța occidentală.

Au fost momente în istorie când cel mai sigur lucru pentru România a fost să păstreze un profil scăzut și să acționeze ca un stat mai mic (neînsemnat) decât în realitate.

Acum nu ne aflăm într-unul din acele momente.

Acesta este un moment în care românii trebuie să fie subiecte mai degrabă decât obiecte ale istoriei.

Un moment în care să conduceți în regiunea dvs. – în guvernare, securitate și energie – în ciuda faptului că totul în jurul vostru se mișcă în direcția opusă.

Eu cred că România este pregătită pentru acest moment.

Dispuneți de instituții mai stabile, de resurse financiare mai mari și de aliați mai buni decât dispunea statul român în perioada interbelică.

Ultimii 25 de ani au oferit toate ingredientele necesare succesului dumneavoastră. Tot ceea ce aveți nevoie acum este încrederea.

Alegerea este a dumneavoastră, în cele din urmă.

Dar Occidentul are nevoie de România pentru a reuși, pentru viitorul vostru şi pentru viitorul nostru.

Vă mulțumesc.

Despre autor:

A. Wess Mitchell is President and Co-Founder of the Center for European Policy Analysis (CEPA), a U.S. foreign policy institute dedicated to the study of Central Europe. At CEPA, he leads in the strategic direction of the institute, the intellectual and financial development of major programs, and the executive management of Center resources and staff. In helping to form CEPA, Mitchell has sought to reinforce Central Europe’s position in U.S. global strategy and strengthen America’s diplomatic, commercial and security relationships with key allies in the region.

Mitchell co-founded CEPA in 2005 with its Chairman Larry Hirsch, and has played a critical role in the institute’s formulation and growth as a successful 501(c)(3) startup organization. As President and CEO, he has helped to build CEPA into the largest concentration of expertise on the Central European region in the United States, establishing effective strategic partnerships with transatlantic governments and universities and leading capital growth campaigns that have attracted funding from major corporate, foundation, and private sponsors. Under his tenure, CEPA has become one of Washington’s fastest growing think tanks with a wide following in senior policy circles in Europe and the United States.

Mitchell is a frequent public commentator whose articles and interviews have appeared in The Wall Street Journal, New York Times, International Herald Tribune, Washington Post, BBC, Gazeta Wyborcza, Der Spiegel, Harper’s Weekly, American Interest, National Inter-est, National Review, Orbis, and Internationale Politik, among others. He is a frequent consultant to U.S. and European governments, and has given briefings and lectures at the Central Intelligence Agency, U.S. State Department, Johns Hopkins SAIS University, Har-vard, UC-Berkley and elsewhere. During the 2012 U.S. Presidential elections, he worked for the Mitt Romney presidential campaign, serving on both the National Security Transition Team and the European Policy Working Group.

A Texas native, Mitchell began his career as an intern in the office of Congressman Larry Combest. He holds a Masters Degree from Georgetown University’s Edmund A. Walsh School of Foreign Service, where he was awarded the 2004 Hopper Award for his work on American grand strategy. He has completed research for a doctoral dissertation, has lived and studied in England and Germany, and is member of the editorial board of International Politics Reviews in London. He is a member of the CEPA Board of Directors and serves on the advisory councils of the Richard G. Lugar Institute of the German Marshall Fund, the Slovak Atlantic Commission, the Prague Center for Transatlantic Relations, Atlantische Initiative Berlin, and the Alexander Hamilton Society of Washington. He is currently completing his second book, examining U.S. global alliances and 21st Century geopolitics, with Professor Jakub Grygiel of Johns Hopkins University SAIS.

ODRASLELE

de Ilie Serbanescu

Cei care s-au aflat la "butoanele" banilor publici în ultimii 25 ani, mulți dintre ei aflați acum după gratii, sau de-abia scăpați de acolo, ne lasă moștenire ceea ce noi am numit "next generation". Adică progeniturile lor - bogații cu averi deja spălate.

Lista este incredibil de lungă. De la băiatul lui Hrebenciuc și fata lui Videanu până la cei doi puișori cu dinți sănătoși, pregătiți pentru ros, dăruiți nației române de soții Dana și Adrian Năstase.

Dacă DNA n-ar fi declanșat ceea ce a declanșat, pentru mulți dintre acești tineri lupișori erau deja pregătite manete calde la tabloul de bord al Puterii.

De pildă, Andrei Hrebenciuc era deja invitat pe post de mare geniu financiar pe la televiziuni.

Iar Andrei Năstase începuse deja să încălzească scaunele prin platoul Latrinei3…

Să nu mai vorbim că aproape toți și-au făcut studiile pe bani grei în străinătate…

Fiul lui Theodor Stolojan, Vlad și-a făcut un doctorat la Cambridge, în fizică atomică - o excepție, iar fiica, Ada, și-a făcut studiile superioare în Anglia, iar pe cele postuniversitare, de consultanță financiară, în Belgia.

Un alt premier, Radu Vasile și-a trimis fiul, pe Tudor, tot la Paris.

Predecesorul său, Victor Ciorbea, se poate mândri că fiica sa, Oana, a absolvit același colegiu american ca și odrasla fostulului președinte SUA, Bill Clinton, iar Mugur Isărescu nu a rupt nici el tradiția, Lăcrămioara Isărescu studiind tot în SUA. Câteva exemple :

Alex Rus. Este fiul ministrului Transporturilor, Ioan Rus. Când a împlinit 24 de ani a primit cadou de la tatăl său un hotel în Cluj Napoca: Hotelul Meridian, preluat de seniorul Rus de la Ioan Morar, fostul șef al Romsilva, printr-o schemă complicată relatată de presă. Juniorul a mai deținut până în martie și o cafenea în Cluj, Arts Caffe, vândută în martie unui lanț de cafenele. Pe pagina de Facebook postează fotografii de la piscina familiei și din călătoriile dese la Monaco și pe coasta amalfitană, împreună cu prietena sa, Denisa Pascu - fotomodel.

Alexandru Vanghelie. A fost trimis de tatăl său să studieze la o universitate din Boston, unde taxa de școlarizare depășește 50 000 de dolari pe an. Locuiește într-un apartament a cărui chirie depășește și ea aceeași sumă, însă juniorul primarului aflat în arest nu pare să aprecieze eforturile financiare făcute de tatăl său. Judecând după activitatea de pe Facebook, Vanghelie junior a făcut o pasiune pentru culturism și substanțele chimice folosite pentru umflarea mușchilor.

Ilinca Nichita - Fiica primarului Gheorghe Nichita, care a organizat pentru ea, în toamna lui 2014, o nuntă fastuoasă la care au participat toți șefii PSD, în frunte cu Victor Ponta. Ilinca Nichita este notar și, după nuntă, presa din Iași a scris că primăria tatălui său i-a acordat autorizație de construcție pentru un birou notarial în centrul orașului.
Alexandra Dragnea. Fiica fostului vicepremier Liviu Dragnea a devenit celebră atunci când l-a lăsat pe iubitul său cântăreț (Alex Mațaev) să filmeze un videoclip exact acasă la Liviu Dragnea, permițînd publicului să vadă cum arată proprietatea uriașă a familiei liderului PSD, numai suprafața construită a casei depășind 1300 de metri pătrați. Alexandra a devenit o vedetă în tabloide, paparazzi permițînd electoratului să vadă că la vîrsta sa frageda are deja un automobil de lux.
Mihnea și Andrei Năstase. Fiul cel mic al fostului premier Adrian Năstase studiază economia la Londra, un oraș deloc ieftin, după cum se știe. Fratele său, Andrei, a învățat tot economie, dar în Italia, după care s-a întors în țară pentru a se ocupa de restaurantul Bonton din Herăstrău. Și-a deschis în 2013 un club și la Neptun.
Agathe Blaga - fiica lui Vasile Blaga este un nume la modă pentru că exact în urmă cu 3 zile soțul său a fost arestat într-un dosar de evaziune fiscală cu un prejudiciu de 600 de mii de euro. Agathe Blaga avea stofă de vedetă de multă vreme, presa scriind în ultimii ani despre contractele pe care le-a primit firma soțului său de la stat.

Diana Videanu - fata lui Adriean Videanu, o obișnuită a cafenelelor de fițe de pe Dorobanți și a magazinelor scumpe, este pregătită de tatăl său pentru a prelua afacerea Titan Mar. A studiat și ea tot la Londra dar ceea ce a făcut-o remarcată de presă au fost ceasul Hublot de 15 000 de euro și poșeta Hermes de 7000 de euro
Ana și Alexandru Geoană. Fiica cea mică a lui Mircea Geoană învață în America, la Universitatea Pennsylvania, unde taxele și cazarea costă în jur de 50 000 de euro pe an. Și fratele ei, Alexandru, studiază tot în America, la Stern Business School, unde costurile se ridică tot la nivelul celor pentru sora sa. Ana este însă deja celebră în România, datorită pictorialelor pentru diverse reviste.

O listă aproximativă :
1. Andrei Hrebenciuc
2. Vlad Cosma
3. Răducu Mazăre
4. Victor și Andrei Berceanu
5. Elena și Ioana Băsescu
6.Daciana Sârbu
7. Alin Petrache.

Un caz aparte : A ajuns, cu forceps-ul PSD, șeful Comitetului Olimpic Român. Alin Petrache. Fiul lui Adrian Ionel Petrache, celebrul om de afaceri din grupul Petrache -Bittner-Cocoş care a gravitat când în jurul lui Adrian Năstase, când al PDL.
„Am intrat în politică pentru că îmi doresc să schimb lucrurile în sportul românesc. N-am înţeles niciodată legătura pe care oamenii o fac între mine şi tatăl meu. Îl iubesc, îl respect, dar eu sunt eu. Pregătirea mea e pe sport. Nu mai sunt de mult timp băiatul lui tata şi nu ştiu dacă am fost vreodată. Absolut deloc nu mizez pe nume în politică”, spune Petrache. Alin Petrache, rugbyst de performanţă şi absolvent de master la Colegiul Naţional de Apărare, a lucrat numai în administraţia de stat, de la Comitetul Olimpic Român, la Federaţia de Rugby, până la ANST. Este însă un înstărit moştenitor. Numai ceasurile pe care le poartă valorează, potrivit propriei estimări din declaraţia de avere, 67.000 de euro.

„Sunt un om normal. Am o casă, un apartament, o maşină personală şi cam atât”, face Petrache o socoteală sumară când este întrebat. Declaraţia sa de avere aduce însă câteva completări: la 36 de ani, are 8 terenuri agricole sau forestiere, trei apartamente şi o casă în Bucureşti, toate moştenite sau primite prin donaţie.

=============================================================

DURERE !

De Ilie Șerbănescu:

Scrisoare deschisă către toți românii

Aici m-am născut, mi-am petrecut copilăria, mi-am făcut studiile și am muncit pînă cînd am ieșit la pensie. Am muncit 42 de ani din care 22 pentru propășirea socialismului și 20 pentru revenirea capitalismului... Acum sînt la pensie.
Să nu credeți cumva că m-am pricopsit. Chivernisesc banii în primul rînd pentru plată facturilor, curentul electric, gaze, apa curentă, cablu tv, internet, telefon și cîte altele.

Tot uitindu-mă prin facturi am observat că eu, ca și dumneavoastră, ca plătesc apa la o companie numită Apa Nova care e o companie frantuzească dar îmi vinde apă românească pentru că, cu siguranță, nu o aduce din Franța.
Deci eu, atunci cînd fac duș sau cînd îmi fac un ceai, îl fac cu apă românească, dar bani mei pleacă în Franța.

Curentul electric îl plătesc la o companie italiană numită Enel. Deci, cum am aprins un bec, am deschis o supapă prin care banii mei se scurg în Italia. Sînt convins că nici Enelul nu-mi vinde curent italian.
Gazul metan îl plătesc la GDF Suez (Gaz de France Suez), firmă tot franțuzească ce îmi vinde mie și multor altora gaz metan românesc, dar banii noștri pleacă să se integreze în UE.
Telefonul, indiferent că-l plătesc la Telecom, Vodafone, Orange sau Cosmote, îmi mai zboară din portofel niște bani către zări străine.
Cablul TV și internetul le plătesc la RCS & RDS. Patronul lor, pe nume Zoltan Teszary, locuiește la Budapesta și nu știe nici el dacă e român...

Ce să va mai spun că, dacă bag benzină în rezervor, m-am integrat și cu mașina în Europa sau in Rusia.

Fereasca Dumnezeu de vreun împrumut la bancă, pe care mărturisesc că nu l-am făcut, dar sînt sigur că mulți au fost nevoiți să-l facă și acum plătesc dobînzi grele și comisioane către bănci străine fiindcă, în afară de CEC, nu mai e nici o banca românească. -
Dacă umplem coșul cu merinde la supermarket, iarăși aruncăm cu banii peste mări și țări fiindcă marfă e aproape 90% de import.
Deci : Toată lumea consumă și nimeni nu mai produce nimic, iar banii românilor se scurg în afară țării.

Recordul de a crește datoria publică la 30 miliarde de euro... ne apartine!
Cît mai poate dură o asemenea situație?
Dumnezeu să ne lumineze mintea!
Cat timp vom mai putea trage apa la București ca sa facem plata la Paris, ca și pînă acum?

NICOLAE DRAGULANESCU

Dragos Coste, USR: Românul e o fiinţă înapoiată. Un animal hulpav. Reinstauraţi securitatea. Poporul vrea sânge 19 noiembrie 2016 08:14 foto: expresuldebuftea.ro http://sokant.ro/dragos-coste-usr-romanul-e-o-fiinta-inapoiata-un-animal-hulpav-reinstaurati-securitatea-poporul-vrea-sange/ Jignire socantă la adresa românilor! Dragos Ioan Coste, candidat USR la Senat, vrea votul românilor, dar într-o postare mai veche de pe Facebook aduce jigniri inimaginabile la adresa acestora, potrivit Sokant.ro. Mai mult, Dragos Ioan Coste, candidatul USR, consideră că România trăieşte în Evul Mediu, iar românul e o fiinţă înapoiată, care se ghidează încă după regulile şi mentalitatea de acum sute de ani, numindu-le „tradiţii şi obiceiuri”. Dragos Ioan Coste îndeamnă să i se explice românului, “acestui orientat împuţit şi bun de nimic, că dacă doar cu forţa şi cu ameninţările se poate schimba situaţia, sunteţi dispuşi să o faceţi”. În plus, el solicita reintroducerea pedepsei cu moartea. “Romania – o cumetrie generalizata. O tara care traieste inca in Evul Mediu, pe vremea boierilor, mosierilor. Suntem in urma cu 300 de ani fata de restul planetei. Suntem niste primitivi, niste trogloditi. Vai si amar. Si asta nu e doar in politica ci si in viata de zi cu zi. Romanul e o fiinta inapoiata, care traieste inca dupa regulile si mentalitatea de acum sute de ani, numindu-le „traditii si obiceiuri” si respectandu-le pana si in ziua de azi. E un mamifer biped pentru care conteaza doar nevoile primare. Un animal habotnic si hulpav. Pana si putinii care au o sclipire de educatie si nu sunt total agramati (asa cum sunt 80 la suta dintre absolventii de studii „superioare” – care in mod normal nu ar fi trebuit sa ajunga nici macar la liceu) se „trag” tot din familii in care barbarismele de genul mersului la popa si pupatul moastelor, nuntile, botezurile si inmormantarile tipice de neam prost, lipsite de orice fel de bun-gust

Dragos Coste, USR: Românul e o fiinţă înapoiată. Un animal hulpav. Reinstauraţi securitatea. Poporul vrea sânge

19 noiembrie 2016 08:14 foto: expresuldebuftea.ro

Jignire socantă la adresa românilor! Dragos Ioan Coste, candidat USR la Senat, vrea votul românilor, dar într-o postare mai veche de pe Facebook aduce jigniri inimaginabile la adresa acestora, potrivit Sokant.ro. Mai mult, Dragos Ioan Coste, candidatul USR, consideră că România trăieşte în Evul Mediu, iar românul e o fiinţă înapoiată, care se ghidează încă după regulile şi mentalitatea de acum sute de ani, numindu-le „tradiţii şi obiceiuri”. Dragos Ioan Coste îndeamnă să i se explice românului, “acestui orientat împuţit şi bun de nimic, că dacă doar cu forţa şi cu ameninţările se poate schimba situaţia, sunteţi dispuşi să o faceţi”. În plus, el solicita reintroducerea pedepsei cu moartea.

“Romania – o cumetrie generalizata. O tara care traieste inca in Evul Mediu, pe vremea boierilor, mosierilor. Suntem in urma cu 300 de ani fata de restul planetei. Suntem niste primitivi, niste trogloditi. Vai si amar. Si asta nu e doar in politica ci si in viata de zi cu zi. Romanul e o fiinta inapoiata, care traieste inca dupa regulile si mentalitatea de acum sute de ani, numindu-le „traditii si obiceiuri” si respectandu-le pana si in ziua de azi. E un mamifer biped pentru care conteaza doar nevoile primare. Un animal habotnic si hulpav. Pana si putinii care au o sclipire de educatie si nu sunt total agramati (asa cum sunt 80 la suta dintre absolventii de studii „superioare” – care in mod normal nu ar fi trebuit sa ajunga nici macar la liceu) se „trag” tot din familii in care barbarismele de genul mersului la popa si pupatul moastelor, nuntile, botezurile si inmormantarile tipice de neam prost, lipsite de orice fel de bun-gust si decenta, ascultatul manelelor si popularei, infulecatul de mici si bere, preacurvitul si violenta fizica, macismul si prostia bruta – sunt inca regasite. Unii promoveaza aceste tare ereditare romanesti sub numele de „conservatorism”, asigurandu-ne de credibilitatea unui asa zis model civic iudeo-crestin european. Ce cretinisme ! Ce dobitoci ne conduc ! Avem nevoie de schimbarea din temelii a sistemului legislativ, indeosebi pe partea de justitie, educatie si economie. Avem nevoie reala de reintroducerea pedepsei cu moartea pentru evaziune fiscala in forma agravata. Ce-mi pasa mie de talentele si virtuozitatea unor neica-nimeni, fosti strungari, maistri si alte saracii care din fosti membri PCR au ajuns boieri pe plantatia de negri a Romaniei ? Ce-mi pasa mie, ca cetatean, de „interesele de partid” al unor curve si al unor frustrati bolnavi de Dunning-Kruger ? Vreti schimbare cu adevarat ? Lasati centrismele care inseamna „va aburim in moderatie” si asumati-va brutalitatea curateniei generale. Nu va pricepeti cum sa spuneti ca intr-o lume civilizata si corecta dpdv politic nu puteti trimite in puscarie sau la moarte parlamentarii ? Reinstaurati securitatea, stati cu ochii pe ei ca pe butelie ! Ne-am saturat de inchisoare cu suspendarea, de pedepse de 2 ani de puscarie, de neconfiscarea averilor. Nu aveti dovezi ? Introduceti legea responsabilitatii parlamentare. Daca dupa 4 ani nu ai facut ce ai promis – la puscarie alti 4 ani. Redeschideti dosarul Revolutiei, analizati fiecare zi, luna si an postdecembriste, vedeti cine a furat. Bagat-i pe toti la munca silnica, construiti penitenciare noi, ca e nevoie, in tara unde toata lumea FURA si ulterior se scuza ca „salariile sunt mici”, „nu am parte de atentie daca nu dau spaga”, „nu am ce face ca imi mor copiii de foame”, „fur software pentru ca nu am variante mai bune”. Explicati-i romanului, acestui orientat imputit si bun de nimic, ca daca doar cu forta si cu amenintarile se poate schimba situatia, sunteti dispusi sa o faceti. Poporul vrea sange, vrea responsabilitate, vrea miscari tectonice in politica, vrea oameni priceputi, curajosi, inteligenti si mai ales cu viziune si potential coagulator al maselor”, a scris printre altele pe Facebook, Dragos Ioan Coste.

Trebuie spus că postarea a fost pusă pe grupul Miscarea Populară (formaţiunea lui Traian Băsescu) în 2013. O reacţie de la Nicuşor Dan este binevenită.

AD ALERTA DIGITAL

La dictadura sueca: laboratorio del Nuevo Orden Mundial

El primer ministro sueco, Stefan Löfven (izquierda), dijo hace unos meses que Suecia está en crisis. A la derecha, disturbios en un suburbio de Estocolmo en diciembre de 2014.

Chema Martínez/Reproducido*.- Si a una persona al azar le preguntas por un país modelo a seguir, existen grandes posibilidades de que responda Suecia. Un país próspero, democrático, incorrupto, con un generoso Estado del Bienestar y al que poco le falta para tener las nubes hechas de azúcar, la nieve de nata y los árboles de caramelo, regados por ríos de chocolate en el que todos bailan cogidos de la mano al más puro estilo del Mundo de la Piruleta simpsoniano. En definitiva una especie de paraíso en la Tierra al que todos los partidos políticos oficialistas españoles, desde el PP hasta Podemos, dicen tener como fuente de inspiración. ¿Porque al fin y al cabo eso es lo que siempre se ha dicho de Suecia, no?

En cambio, si a esa misma persona le preguntas en qué país gobierna el mismo partido casi ininterrumpidamente desde 1932, o en cual puedes ser multado, perder tu trabajo o que un señor se presente con un bate de béisbol en la puerta de tu casa por un dar tu opinión anónimamente en internet, ser detenido por la policía por estar demasiado fuerte o en donde el gobierno te dice hasta como tienes que mear o sentarte en el metro, además de estar en vías de acabar con el dinero en metálico y tener una de las tasas más altas de violaciones del mundo y zonas a las que ni la policía se atreve a entrar… lo dudará más ¿Corea del Norte, quizás? ¿Cuba, Arabia Saudí, Afganistán, el Estado islámico? Todas respuestas erróneas, y puedes apostar dinero a que nunca acertará.

¿Cuál es entonces? El mismísimo Estado que todos siguen, como la Roma imperial o la República de Platón de nuestros días, exacto: el Reino de Suecia, que como vamos a ver lejos de ser la Arcadia Feliz es un Estado totalitario que combina lo peor de Orwell y Huxley.

Folkhemmet, el Partido Suecia no tiene un régimen pluripartidista, ni siquiera bipartidista. El partido que desde 1932 ha estado en el poder la mayor parte del tiempo desde entonces es el Partido Social Demócrata, que tiene como punto ideológico central el convertir Suecia en una casa para el pueblo, o en sueco, folkhemmet. Esta ideología paternalista, también conocida como modelo sueco y basada en un Estado todopoderoso respetando la iniciativa privada que suena tan bien, se consideraba una tercera vía al capitalismo y al comunismo, exactamente igual que el fascismo o el nacional socialismo (algo que sin duda no va a sonar tan bien a todos los progres que la tienen como modelo a imitar en sus países) aunque mucho menos autoritario, ya que usaba su omnipresencia de forma más cautelosa y respetando las libertades. Recordemos que pese a lo que se suele contar, las ideologías de Entreguerras erróneamente englobadas bajo la etiqueta de “fascismo” diferían enormemente de un lugar a otro.

Con la llegada de los nuevos vientos marxista culturales, la ideología cambió ligeramente. El folkhemmet pasó de ser casa para los suecos, a ser casa para todo el (tercer) mundo menos los suecos, algo en lo que nos extenderemos más adelante.

Confiscación y paguitas para todos Este Estado del Bienestar como todos sabemos se basa en una gran cantidad de subvenciones, que a pesar de haber sido recortadas en los 90 son tan fácil y generosamente repartidas que si a eso le unimos el que los sueldos son muy similares independientemente de tu trabajo, desincentiva el trabajar y hace que mucha gente se invente o exagere algún problema físico para vivir del subsidio, o dicho de otra forma, del trabajo de los demás (mención aparte son los cientos de miles de “refugiados”, de los que hablaremos más adelante). ¿Para qué trabajar, si cobrando una paguita se gana prácticamente lo mismo? Esto puede resultar muy atractivo para los más ignorantes de como funciona la economía, pero la cruda realidad es que como consecuencia de esto, tanto los ingresos como el poder adquisitivo han ido cayendo desde entonces.

¿Y cómo se puede financiar todo esto? En el imaginario progresista, se trata de un Estado que mediante una política de altos impuestos a los ricos y grandes empresas, redistribuye la riqueza entre resto de la población. Error una vez más. Ni el modelo sueco es redistributivo, ni se tasa en exceso a las grandes fortunas y empresas. Mientras las pequeñas empresas están tasadas de forma brutal, las grandes están sujetas a impuestos más bajos que los de la mayoría de países desarrollados. El gobierno, con las pocas grandes empresas monopolistas, regula hasta el punto de que las empresas más pequeñas no pueden mantenerse y cumplir con los dacronianos requisitos de licencias, inspecciones, aprobaciones y altos impuestos.

El Estado sueco está diseñado para ser financiado mediante impuestos extremos al individuo, y la razón es simple: las grandes empresas son la gallina de los huevos de oro a la que no quieren agotar mediante una tasación abusiva (necesitan que haya trabajadores para que paguen impuestos), pero tasando al ciudadano sirve como forma de control. Pongamos que si ganas 150, en impuestos te quitan 100. El Estado puede decir que esos 50 se te devolverán en forma de educación para tus hijos, en sanidad y cosas así. Si decides gastarlo en otras cosas, no se te devolverá el dinero. No trata de redistribuir la riqueza, sino de confiscártela y devolverte una pequeña parte en la forma que escoja la élite política.¿Verdad que ya no suena tan bien? Lejos de ser una política redistributiva para ayudar al que lo necesite, la realidad está más cercana a una política totalitaria de manipular al ciudadano para que gaste en lo que gobierno dicte.

El fin del dinero en metálico

Una de las cruzadas del tiránico Estado sueco es contra el dinero en metálico, sustituirlo por las transacciones electrónicas (por mensaje de texto, tarjetas, etc) para así “reducir los robos”. Los objetivos reales son, en realidad, mucho más macabros. El uso de dinero en metálico es anónimo, no deja rastros de las transacciones económicas, permite un mercado fuera del control estatal y no está en los circuitos bancarios, algo intolerable para el intervencionista Estado sueco, que no conforme con confiscarte gran parte de tu sueldo para gastárselo en lo que decida, también quiere controlar hasta la más mínima transacción. Esto significa que cosas como las donaciones anónimas dejarían de ser anónimas, algo denunciado por Banhof, el primer proveedor de internet sueco. También significaría que algún día se te pudiese dejar en la ruina absoluta con un solo click, al ser todos tus ahorros simples bits electrónicos.

El dinero en metálico se puede decir que ya está en vías de extinción. En el transporte público no se admiten monedas ni billetes, cada vez hay más tiendas donde tampoco se admiten y algunas sucursales bancarias ya no tratan con efectivo. Como dijo el director del Banco Central, el metálico sobrevivirá “como el cocodrilo, aunque va a ver su hábitat progresivamente reducido”. Un caso más del férreo control económico que ejerce la tan admirada Suecia.

Discriminación contra el hombre

Gays en Suecia.

Suecia se suele poner como el ejemplo último y más perfecto de igualdad entre sexos, algo que como vamos a ver, es otra falsedad. En este paraíso igualitario los hombres son ciudadanos de segunda por ley.

Su Derecho de familia es un caso fragrante de discriminación anti-hombre, encontrando cosas como que las víctimas de violencia doméstica recibirán prioridad en las ayudas y cobijo si son mujeres, que si una mujer tiene un hijo se convierte en madre y recibe la custodia por defecto mientras que su marido solo se convierte en padre y recibe la custodia si ésta lo aprueba, o que si una sueca tiene un hijo en el extranjero será sueco por defecto mientras que si se trata de un sueco solo será reconocido como tal si está casado. ¿Algún ejemplo práctico de esto? Pongamos que eres padre, pero la madre de tu hijo no aprueba tu paternidad, si se te ocurre llamar a tu hijo podrías enfrentarte a 6 años de cárcel , ya que esto en términos jurídicos se consideraría una violación de la “tranquilidad” de la mujer, los mismos años de condena con los que recientemente un tribunal condenó a un inmigrante que violó a una sueca sobre cristales rotos. Podría extenderme más, pero creo que ya ha quedado claro.

Si miramos los indicadores sociales, tampoco encontramos esa cacareada igualdad. El 80% de gente sin hogar son hombres, los hombres son dos veces y media más proclives a suicidarse y 400.000 niños y niñas (en una población de 9.5 millones de habitantes) nunca o casi nunca ven a su padre, algo propio de una sociedad enferma, rota y en decadencia.

Uno de los carteles que hay en algunos baños públicos de Suecia sugiriendo a los hombres orinar sentados.

La prostitución está prohibida y penada para los suecos no solo dentro de Suecia sino en cualquier país al que vayan, aunque solo para el hombre y la prostituta si es pillada no le pasa nada. Para perseguir este delito sin víctimas existen unas brigadas policiales especiales, que como si de la policía moral del Golfo arábigo se tratase, patrullan las calles.

Uno de los carteles que hay en algunos baños públicos de Suecia sugiriendo a los hombres orinar sentados.

Una región de Suecia estudia obligar a los hombres a orinar sentados en los lavabos públicos. El Consejo General de Sörmland, provincia cercana a la ciudad de Estocolmo, la capital del país, tiene ahora un año para decidir si apoya la iniciativa presentada por Viggo Hansen, del Partido de la Izquierda de Suecia.

Según este dirigente, orinar sentado ayuda a reducir los problemas de próstata y también “contribuye a una vida sexual mejor y más larga”.

Desde la oposición al partido de Hansen se ha señalado que será particularmente difícil vigilar la aplicación de esta nueva normativa si se acaba aprobando.

Los maestros de las guarderías suecas ya alientan a los niños pequeños a sentarse para orinar, entre otras cosas porque consideran que es más higiénico que hacerlo de pie.

El Gran Hermano te escucha

Policías suecos.

En 2012, se aprobó una ley por la que todos los teléfonos y operadores de internet están obligados a estar conectados al gran cable del superordenador del Estado, donde el Estado tiene la capacidad de registrar y guardar todo lo dicho en conversaciones telefónicas, buscado o escrito en internet. Primero se escanearán llamadas telefónicas y correos electrónicos, y todo lo “considerado interesante” según una base de datos con 250.000 criterios de búsqueda, se guardarán para ser investigados y compartidos con EEUU, país que ha colaborado en la instauración de esta legislación.

La policía sueca arresta a una persona sospechosa de tomar esteroides

Esta ley se conoce popularmente como Ley FRA, ya que no es un tribunal quien maneja esto, sino los servicios de inteligencia suecos dependientes del Ministerio de Defensa, los Försvarets Radioanstalt (FRA). Esto significa que el gobierno y sus agencias, sin ninguna orden o control judicial, pinchan y registran las conversaciones de los ciudadanos.

A muchos lo primero que les vendrá a la cabeza es la Stasi, la temible policía de Alemania oriental, y la película de La vida de los otros, pero se equivocan porque la Stasi solo tenía capacidad para pinchar las conversaciones a un pequeño sector de la población. No existe el derecho a la vida privada en Suecia.

Si tienes un cuerpo rocoso y vives en Suecia, mejor que te escondas. Si tienes más testosterona que un hipster podemita, también. La policía sueca ha estado arrestando a gente con musculatura notable por si pueden estar tomando esteroides. En la ciudad de Malmo, la policía paró a un hombre por su notable musculatura y le interrogó por el uso de esteroides. En otro caso, un culturista estaba comiendo en un restaurante mientras le esperaba un policía de paisano escondido en el baño, y tan pronto como comenzó a orinar, el policía colocó un frasco de debajo de la caseta del baño y lo envió inmediatamente a un laboratorio, que dictaminó que tenía unos niveles más altos de testosterona que el hombre sueco medio, por lo que fue detenido, sus bienes embargados y enviado a prisión de forma preventiva a pesar de que no tenían más pruebas.

Así de absurdamente totalitario es, pero es un buen ejemplo para ver hasta este punto llega el control social en el paraíso de los progresistas.

Genocidio contra la propia población

Hasta 1975, Suecia llevaba a cabo programas de esterilización forzosa contra minorías étnicas como gitanos y lapones, que hoy hubieran sido considerados actos de genocidio si nos atenemos a su definición de delito de la Corte Penal Internacional:

Medidas destinadas a impedir nacimientos en el seno del grupo; Pero el genocidio lejos de parar, continúa aunque por otros medios y dirigido contra otro sector de la población: los suecos étnicos.

¿Cómo? Mediante el reemplazo étnico, un proceso por el cual se trata de acabar con un grupo étnico implantando un gran número de población foránea que acabe asimilando o convirtiendo en minoría la población local, y que se considera genocidio por la Corte Penal Internacional ya que se trata de un sometimiento intencional del grupo a condiciones de existencia que hayan de acarrear su destrucción física, total o parcial.

Esto es usado por China para acabar con los tibetanos, trayendo gran cantidad de chinos han y fomentando el mestizaje con ellos para minorizar y asimilar a la conflictiva población del Tibet, y ha sido denunciado por asociaciones de Derechos Humanos, el Washington Post o incluso el Dalai Lama, a pesar de que en 50 años la población han en el Tibet no pasa del 7%. Lo mismo se hace contra la etnia uigur.

¿Y en Suecia? Este país tiene un millón de población foránea sobre una población total de 9,5 millones, la mayoría solicitantes de asilo de África y Oriente Medio. Su presencia no está motivada para cubrir puestos de trabajo, ya que solo una pequeña de ellos trabaja mientras que el resto vive de subsidios, y de hecho su presencia le cuesta dinero al Estado. Suecia, a pesar de que nunca tuvo colonias ni está envuelto en guerra alguna, es el país del mundo que más refugiados por habitante acoge, y aunque se alegue la solidaridad como bandera, la realidad es que de seguir esta tendencia, los suecos van a ser solo el 65% de la población en apenas 5 años (actualmente son el 80%) al llegar un millón más de extranjeros. En el 2014, Suecia dejó entrar a 80.000 extranjeros más procedentes del Tercer Mundo, o sea que en un año va a entrar casi el 1% de la población total sueca (el equivalente a que en España entrase medio millón de inmigrantes en un año). Si se deja entrar a este número de inmigrantes cada año durante los siguientes ocho, se alcanzaría la cifra de 640.000. Y teniendo en cuenta que a cada uno de estos refugiados le siguen entre dos y tres familiares, estaríamos hablando de más de dos millones de inmigrantes en apenas ocho años. Para entonces, el país que se jacta de ser superpotencia humanitaria será un Estado fallido, más parecido a Somalia o a Irak que a cualquier otro país europeo. Algunos políticos no contentos con esto quieren acelerar la sustitución étnica y dicen estar trabajando para traer a ¡31 millones de extranjeros! ¿Es solidaridad o genocidio el convertir en minoría étnica a tu propio país? Dejo que el lector saque su propia conclusión.

El gobierno también financia campañas publicitarias y educativas promoviendo el mestizaje, algo idéntico a lo que hace el gobierno chino con uigures y tibetanos y calificado como “genocidio cultural” por el Dalai Lama en su discurso en el Parlamento Británico.

Suecia tiene la reputación de ser la típica balsa de aceite nórdica, donde la delincuencia es irrisoria, y si bien esto fue cierto en su día, desde la llegada de inmigración masiva ya no lo es más. Algo que no debería de sorprender, ya que si traes en masa a tu país a gente de otras sociedades, lo que tienes es una representación a pequeña escala de dicha sociedad.

La policía ha presentado un informe donde se detalla la existencia de 55 áreas “no-go”, lo que significa zonas controladas por bandas formadas por musulmanes a las que ni los servicios de correos, ambulancias, recogida de la basura ni siquiera la policía pueden entrar sin protección militar. Aquí la autoridad y la administración de justicia la ejercen las propias bandas, que tienen incluso sus propios puntos de control. Estas zonas “no-go” coinciden con el mapa de las 168 llamadas “áreas de exclusión”, formadas mayoritariamente por población musulmana, donde la educación es baja, el paro es alto (ya que la mayoría prefiere vivir de subsidios) y la única actividad económica es el narcotráfico. En 2013, los habitantes de estas barriadas (llamados eufemísticamente “jóvenes” por los medios) comenzaron una campaña de disturbios y quema de coches sin que la policía se atreviese a hacer nada más que enviar a “agentes sociales” a hacerles ver que su comportamiento estaba mal.

Otra de las consecuencias de esta tercermundialización de Suecia es la epidemia de violaciones, la mayoría perpetradas por solicitantes de asilo de países islámicos. En los primeros meses de 2013, más de 1000 suecas fueron violadas por inmigrantes musulmanes solamente en la ciudad de Estocolmo. Más de 300 de ellas eran menores de 15 años, y el número de violaciones aumentó un 16% respecto al año anterior. En total, Suecia tiene el segundo ratio de violaciones más alto del mundo (53.2 por cada 100.000 habitantes), solo superada por Sudáfrica,

Antes de la invasión masiva ya había violaciones, pero no tantas como ahora. Además de aumentar en números, también ha aumentado en brutalidad, a veces con torturas incluidas. Las violaciones en grupo solían ser extremadamente raras pero, lamentablemente, ya no es el caso. El número de violaciones a menores y niños también ha mostrado un aumento impactante, incluso la violaciones a hombres. Cifras más propias de un país africano en guerra que de uno considerado modelo a seguir. De hecho, un informe de 2006 detalla cómo ser una niña sueca o mujer joven cada vez más significa sentirse insegura en su propio país, y que tienen que planear como volver a casa por la noche, cómo defenderse o saber cómo llegar corriendo por el camino más rápido a casa en caso de necesidad.

“No es tan malo violar a una chica sueca como violar a una niña árabe”, dice Hamid, en una entrevista sobre una violación en grupo que involucraba a varios inmigrantes. “La chica sueca recibe una gran cantidad de ayuda después, y probablemente ya había sido follada antes, de todos modos. Pero la chica árabe tendrá problemas con su familia. Para ella, ser violada es una deshonra”.

Censura y adoctrinamiento

A Jan Lööf, unos de los escritores infantiles más populares de Suecia, su editor le dijo recientemente que su bestseller de 1966, ‘Mi abuelo es pirata’, quedaría fuera del mercado a menos que lo hiciera más políticamente correcto y cambiara las ilustraciones.

Llegados a este punto, el lector se preguntará cómo el pueblo puede aguantar todo esto sin rebelarse. La clave está en un adoctrinamiento feroz desde la infancia sumado a una censura implacable, con unos métodos que alcanzan una eficacia mayor a la de países unánimamente considerados totalitarios.

Empezaremos hablando de la EXPO. Se trata de una Inquisición moderna que entre otras funciones se dedica a registrar no solo a organizaciones sino también individuos que por sus opiniones ellos consideren “racistas”, “antisemitas” o “antidemocráticos” y se congratula de tener la mayor base de datos de “ultraderechistas y antidemocráticos”. Este archivo está abierto a investigadores, periodistas y a la policía, pese a que la constitución sueca prohíbe registrar opiniones sin consentimiento, algo que el Estado se pasa por los huevos al permitir a esta subvencionada organización hacerlo impunemente, y comparte su información con organizaciones y ONG’s parecidas de otros países. Dicho de otra forma, si te oyen oponerte a la inmigración y al multiculturalismo de Estado, te fichan como “nazi” y te añaden con nombres y apellidos a una lista. Como decía un periodista ya en 1997:A falta de otra ocupación, se ha convertido en un deporte entre los empleados de la Expo localizar e identificar a las personas que en algún momento de su vida han mostrado simpatía por algún movimiento de derecha, o que tengan un acusado de nazi entre sus familiares. A veces parece que es suficiente tener un ex colega que era primo de un nydemokrat (miembro del partido Nueva Democracia sueco, considerado de ultraderecha) para terminar en la lista negra de la Expo (que parece producida en colaboración con el SAPO -servicios de inteligencia suecos-) “.

En el pasado, muchos vivían con el temor de ser mencionados en Justitia debido a un mal negocio. Hoy el temor de muchos es ser identificados como extremistas en el Tribunal Popular de la Expo.

Esta organización fue fundada por el famoso escritor Stieg Larsson y el televisivo Robert Aschberg, cuyo abuelo Olof Aschberg fue un banquero judío que financió a los bolcheviques en 1917, quienes como agradecimiento le nombraron director del banco internacional soviético Ruskombank. Este alopécico progre caviar, maoísta en su juventud, lanzó un nuevo programa de televisión llamado Troll Hunters, donde él personalmente visita en su casa a suecos que escriben en internet contra la inmigración. “Cuando Aschberg los encuentra deben ponerse frente a él para explicarle por qué se comportan como lo hacen y rendir cuentas”,”El tiempo en que eráis libres de difundir el odio ha pasado. La caza ha comenzado”, dice. En cualquier país normal no puedes ir al domicilio de alguien que no te guste encima armado con un bate, y montarle una manifestación delante de su residencia privada, pero como ya quedado claro, Suecia dista mucho de ser un país normal.

Tres jóvenes suecas muestran una pancarta dando la bienvenida a los refugiados

Pero la Expo no es ni mucho menos la única entidad que actúa de esa forma. Uno de los periódicos más leídos de Suecia, el Expressen, contrató a hackers para entrar en el servicio de comentarios Disqus y acceder a los emails e identidades de los que se habían quejado anónimamente de la inmigración. El periódico envió a un reportero y un cámara a interrogarles sobre lo que habían escrito en diferentes páginas, y publicó sus nombres y fotografías, lo que hizo que al menos uno de ellos perdiese su trabajo. Sin embargo, cuando se trata de noticias en las que están envueltos inmigrantes, nunca publican su nacionalidad ni fotos, para no dañar así la imagen de la inmigración. Como resultado de eso, han proliferado medios disidentes online donde no se censura ni se omiten detalles del origen étnico, que reciben más comentarios que los medios oficialistas.

En Suecia nadie puede saber que tu postura es contraria a la inmigración, porque como ya hemos visto es muy probable que incluso te despidan del trabajo. Ha habido muchos casos de gente que ha tenido que marcharse del país, hacia Dinamarca u otros cercanos, porque no podían más con situación, la presión es muy grande y estás señalado como en cualquier dictadura bananera. Incluso una periodista somalí, que denunciaba el comportamiento de sus compatriotas en Suecia, dijo que había más libertad de expresión en su país que en Suecia , donde se la silenciaba por decir la verdad. Cualquier crítica a la inmigración es solventada con una acusación de racista o nazi.

El artista callejero Dan Park fue condenado a 6 meses de prisión y 60.000 dólares de multa y gran parte de su galería de arte, satírica y crítica con el correctismo político, fue confiscada y quemada por considerarse “denigración de un folkgrupp” (”folkgrupp” es una palabra sueca para sectores de la población con protección especial, como musulmanes, gitanos, homosexuales y mujeres). Con el objetivo de tenerle encerrado, el fiscal trató que se le hiciese un examen psiquiátrico para declararle demente, exactamente el procedimiento que usaba la URSS para encarcelar a disidentes. Recientemente en Año Nuevo de 2015, estando en Dinamarca para la exhibición de las obras censuradas en Suecia, fue golpeado por un grupo de antifascistas mientras le llamaban nazi.

Y en 2014, la censura fue más allá al aprobarse una ley que penaba las críticas a la inmigración, al colectivo LGTB y a las autoridades en internet.

Hacia la dictadura de iure

El jefe del Servicio de Seguridad sueco, Anders Thornberg

El reciente “acuerdo de diciembre” puede ser descrito como un golpe de Estado blando, y ha allanado el camino para la destrucción de Suecia. Seis de los ocho partidos del parlamento han decidido excluir del proceso parlamentario al único partido que se opone a la inmigración masiva. Con esto se podría decir que se da lugar a una nueva fase, que podría ser descrita como de dictadura de consenso, en la que todos los partidos de masas han formado un frente común contra los Demócratas Suecos que se prolongará al menos hasta 2022.En los ocho años siguientes, este gobierno tendrá poderes dictatoriales. Tienen garantizado así el que sus propuestas de presupuestos anuales, cimientos de cualquier otra política, sean siempre aprobados. En ellos se incluyen los cerca de 14.000 millones de dólares que cuesta mantener la inmigración extraeuropea, un coste extremo para un país de apenas 10 millones de habitantes y que a corto plazo será insostenible.

*Libertario

George Anca

marți, 22 noiembrie 2016

Nuevo Orden Mundial

AD ALERTA DIGITAL

AD ALERTA DIGITAL

La dictadura sueca: laboratorio del Nuevo Orden Mundial

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu

Arhivă blog