Kalidasa

de George Anca

Prof. Univ. dr. Sisir Kumar Das, President, Indian Comparative Literature Association

Prefață

            Poeții pretind că poezia este de netradus. Și, cu toate astea, poezia este tradusă și cititorul de rând se bucură de traduceri. Câți dintre noi pot citi pe Homer ori Dante, Firdousi ori Li Po, Pușkin ori Eminescu în limbile în care au scris ei? Ei ar fi fost simple nume pentru cei mai mulți, dacă nu ar fi fost traduși. În fapt, dependența noastră de traducere este atât de enormă astăzi, încât ar fi într-adevăr nerecunoscător dacă nu am face cunoscută datoria noastră față de cei care, atât de binevoitori, acceptă durerile traducerii unei lucrări de artă dintr-o limbă în alta. Există, desigur, traduceri de multe feluri – bune, rele, indiferente. Cititorul obișnuit, totuși, nu are niciun aparat să judece calitatea traducerii, cu excepția lizibilității în limba în care este reprodusă. El nu știe dacă traducerea este fidelă sau liberă, distorsionată datorită ignoranței autorului față de limba-sursă, ori schimbată datorită cerințelor limbii-țintă. Singurul criteriu de judecare a calității lucrării traduse, pe care cititorul obișnuit îl poate găsi, ar fi lizibilitatea și excelența, ca operă de artă.

            Dacă traducerea din Meghaduta a dr. George Anca poate să evoce un răspuns emoțional din partea cititorului și să dea satisfacție estetică sau nu, aceasta poate fi judecat de cititorii români de poezie. Eu, de aceea, mă voi abține să vorbesc despre calitatea traducerii dr. Anca. Ceea ce mă îndeamnă pe mine să scriu  aceste rânduri nu este să laud această traducere, ci admirația mea pentru el în acceptarea acestei munci provocatoare. Meghaduta lui Kalidasa, aclamată ca una din cele mai fine scrieri lirice din întregul lanț al literaturii antice, care a inspirat poeți majori ai Indiei, atât antici cât și moderni, prin ritmul răpittor și imageria opulentă, prin tandrețea și perfecțiunea ei, este o provocare pentru orice traducător. Nu știu despre nicio traducere a acestui poem, nici în limbi indiene, care sunt atât de apropiate de sanscrită, care să fi fost capabilă să reproducă farmecul și frumusețea lumii lui Kalidasa. Dar se vede că admirația lui pentru Kalidasa l-a făcut pe dr. Anca îndeajuns de îndrăzneț cât să-l prezinte în altă limbă.

            Am urmărit cât de meticulos a studiat dr. Anca textul poemului, cu ajutorul savanților sanscriți, a parcurs variatele sale interpretări, și cât de creativ a răspuns acestuia. Traducerea sa este traducerea unui poet care aspiră nu doar să fie fidelă originalului, dar să creeze o altă lucrare de frumusețe în altă limbă. Dacă această traducere a dr. Anca provoacă savanții români în sanscrită să facă o traducere mai fidelă a Meghaduta, și aceasta ar fi pentru el un premiu. Și dacă inspiră, fie și indirect, un poet român sau deschide o nouă lume a experienței cititorului obișnuit de poezie din România, aceea ar fi, natural, cea mai mare satisfacție a sa. Dar dacă această traducere nu reușește să întrunească nici unul din aceste lucruri, să fie știut, nu este din cauza deficienței sale, ci din cauza lui Kalidasa însuși. Poezia nu este traductibilă. Totuși, poezia trebuie tradusă.

Kalidasa

NORUL VESTITOR

Versiune de George Anca

I

paşnicei doamne departe-ntr-una aspru pe-un an detronat

spaime blesteme în loc de măriri inima tulburându-i

Yaksha sacru val de-a lui Janaka fată sfinţit îndură

'n umbră de codru într-un ashram pe muntele Ramagiri

astfel stând singur pe stâncă în dorul amorului

rupt de nevastă ruptă brăţara de aur pe-ncheieturi

ziua aceea îmbrăţişase văzu un nor muntele

prăpăduită piatră parcă de fildeşii elefantini

suflet statornic adornic lacrimi nemaicutremurându-şi

arde-şi privirea-n foc de vedenii al rajei rajahilor serv

nourul megha surpă suspine şi-n fericite inimi

cum dar sălaşul und-umerii ei dragi nu-i mai cutremură

parte luna se mântuise şi să-şi mai vieţuie viaţa

'n minte cu soaţa de departe se gândi să-i trimită veşti

zor veşti pe nor fire de kusha îl îmbăiară de zor

zburdnic inima-i tresaltă şi buna vestire îi încredinţă

fum apă rază-n împreunare ce altceva e un nor

vezi vestitorul cuvine-se a fi în toate minţile

uitând acestea jalnicul yaksha ţine norul de vorbă

Kama orbindu-l nu vede ce e viu şi ce nu e nici mort

salţi dintre faste neguri de hulă maghonei serv augur

chipuri ţi-nchipui după placul şi kama inimii tale

soarta zvârlindu-mă-n depărtare de draga-mi ţie mă plec

ţie nor harnic har revărsându-mi peste nimicnicie

nour cum coperi sufletu-n doruri du-mi dor din suflet pe sus

domn Dhanapati mă înstrăină strigă-i dragei răspunsul

du-te ca vântul în alba Alaka palatul aurului

Hara-n grădină de mână luna-ţi toarnă aur pe creştet

desperecheate soţii ochi-te-vor despletindu-ţi-se

prietene când vântul te poartă pe ceruri prietene

soţii şi-aşteaptă să se întoarcă bocetul cum să n-auzi

cum şi eu plecat voinţei altui sărmanul auzi-mă

haida lin haida lin ţi-e vântul bun cerul lung şi lat şi lung

mândre chatakas la stânga triluri cântecu-şi modulează

grele de ouă înconjurându-te una câte una

toate servindu-te privindu-te-n ochi cu dragoste veche

lung vei privi lung prelung vei privi prelung vei privi prelung

soaţa fratelui credincioasă zi după zi numărând

vie să vie viu să viu sfânt nădăjduitoareo

singură dăinui încă-mi dăinuie frageda floare de-o vezi

pară de trăznet auzindu-se auzindu-te bucuri

gliei rodire neguri în arbori bucuri tandre auzuri

naltă Kailasa către Kailasa în zbor ţi se călătoresc

hamsa înalte fluturând hrană tulpina lotusului

ave şi salve braţe în braţe cu muntele frate

lauri urmele lui Raghupati ghirlandează calea

vezi-ţi cu bine lung nevăzuţii semeni la timp călător

muntele plânge-n îmbrăţişarea plointe a cerului

calea-ntâi calea călătoriei ţine-o din rugăciunea-mi

sorbi mai apoi în ureche vestea către dalba-mi iubită

tihnă odihnă de osteni-vei munţi ţi-or aşterne sub tălpi

sorburi izvoare stâmpere-ţi setea subţiindu-ţi aripa

oare să zboare muntele-n boare câtă mirare ia uite

ochi de deochi ce mari neveste de siddhas ţi-aruncă megha

zbori miazănoaptea din plai cu trestii în slava tăriilor

zbori elefanţii dinnagas în opt zări trepte aruncându-ţi

arcul său Vishnu de pietre scumpe strălucitoare-ncoardă

larg peste vârfuri de muşuroaie furnicând cât cuprinsul

scaldă-te-n raze iluminează-ţi fiinţa petrecerii

întru lumină precum Gopala împăunat curcubeu

holde holdinde sub streaşina ta dulce codanele râd

zbornic văzându-ţi trup adumbrindu-le tresar dinainte

sar ară pe deal brazdele joacă tot întâmpinându-te

urma luându-ţi spre miazănoapte încă-ntr-o vrajă alene

Amarkuta jos timp de popas o lasă-te pe un vârfor

stins-ai adesea păduri în flăcări pe-aci cu torentele-ţi

nimeni mic mare nu uită darul dăruit de prieteni

pat şi-un nimicnic ţi-aşterne cula cum dar mai marele lui

cealaltă pantă prin munţi de amru copţi aurindu-ţi-se

înnoura-o-vei pletelor de fete-ngânându-le nor

cei fără moarte perechi deasupra privind năzări-te-vor

umbra-n miez palid alb jur-împrejur a pământului ţâţă

stai unde zburdă femei codrene-n zări să-ţi mai tragi sufletul

toarnă-le apă un pic aprinzându-le prin dumbravă pân' pe

Reva o vezi ghem la picioarele lui Vindhya parcă

frescă zdrelită pe-un elefant gaj din greu împodobindu-l

firav de ploaie cu-odor de gaj sorbi limpezi unde din Reva

unde brâu roşu de cunja-nchingă vadul vădindu-ţi-se

plin de aburul învietor cât de zbor să te întremezi

plinul vezi bine îngreună ce e gol e fulg de uşor

nipa-nflorite bucure-şi ochii pe vârfuri verzi arămii

cast antenate joasele padini muguri ospăţ arborând

înmiresma-se-vor în respirarea pământului din păduri

adulmecat-au călătoria-ţi în ale scaldei miruri

siddhas chatakas enumera-vor ploilor stropii răpăind

enumera-vor şiruri cocorii şi chatakas pe ceruri

îmbrăţişa-vor strâns nevestele auzindu-te tunet

laudă ţie cu multă frică şi cutremur înălţa-vor

libere frate grabnic vederii cu dragostea mea soaţă

flori pe tot dealul flori stătătoare te-or ţine aţine-te

păunii-n lacrimi penele-n lacrimi strigate strigate stri-

ga-ţi-vor păunii tandra iubire ci grabnic tu te mai du

poale de codru verde albite-n petale de ketaka

ploi de petale sacrosancţi arbori în dumbrava Dasharna

cuiburi de păsări pline de ouă crânguri iar înverzind

întunecate mere aprinse lebede hamsa te ţin

zbori în Vidisha cetatea lumii dumbrăvilor în floare

rupe-i poamele coapte de dragu-ţi a mai prinde putere

sorbi apă rece din Vitravati pe cel mal şuşotindu-ţi

galeş băutul de te întreabă apele ce ai de gând

jos sus pe Nichai odihneşte-te acum între kadamba

floare de floare munte înflorit despletindu-se nour

peşteri păstrează miros ibovnic de petreceri cu muieri

florile june prietene juni culegându-le harnic

treaz aripează picură bura pe iasomii în grădini

umbra pe mal de pâraie pielea-arsă a culegătorilor

lotus asurzit de bocetele năduşelii pe faţă

blând aripează în treacăt darnic şi lasă-i cu dumnezeu

laşi miazănoaptea cum la o parte norocul te îndeamnă să

vezi Ujjaini pe coperişe de case mai să cobori să trăieşti

veşnic şi ochii cochetelor lui clipindu-ţi la fulgere

fulgeri de drag ori doar să le sperii c-atunci zadarnic trăieşti

stâmpără-ţi setea-n Nirvindhya cu valuri valuri în horă

chiuitoare încingătoare din buric învârtejind

leneşa matcă de piatră calcă undele reîntrupând

şoapte dinţii dar murmură fete iubiţilor tot astfel

supt la apă vagă şuviţă silnic înrâurindu-se

frunze uscate din arborii de pe maluri o-ncărunţaesc

de despărţire liberă-ţi strigă numai iubire acum

unda-ntremează-i apa-mplineşte-i cumva repede curgă

zbori în Avanti asculţi bătrânii băsmind din Udayana

zbori în Vishala viptul şi fala falnicul Ujjaini

cer mic adus pe pământ din cerul mare de cei din ceruri

izgonindu-se zei sfârşiţi din cer pe faţa pământului

dulce adie în faptul zilei înmiresmatul Shipra

hora de lotuşi în cânt de cocori îndrăgostiţi adie

parcă vorbe în tandră şoptire de laudă dragostei

mângâiere pe faţa fetelor sleită în noaptea de-amor

zbori ci priveşte neguri de smirnă despletite-n pridvoare

împletindu-se-n cer şi păunii dansându-ţi la umbră

înfloratele bhavane talpa femeilor întipărindu-le cu

lac susurându-ţi parfumul iată venit-a alintă-te

domn lunii chandi lunii-ntreite adăpostindu-te zbori

peste lespezi şi arbori a lotus adiind parfumul trupurilor

junelor frumuseţi hălăduind în Gandhavati hăulind

asemuindu-ţi faţa cu gâtul lunii chandi

apa-ntrupând-o pe nalta cale de-ajungi la Mahakala

stai locului din ochi să-ţi dispară şi în seară

închinăciune domnului tridentului cântă

bate-te dobă rodind cântare de închinare-n amurg

trupuri de gratii centuri zăngănind laolaltă cu şoldul

moale şi mâini îngreunate de raza brăţărilor

ţi s-or întinde şir de albine privirile aţintin-

du-şi sub a ploii ploaie dinţii stropi înrourându-le ochii

închinăciune lui Pashupati dansând purpura împur-

pură-ţi împrumută şi mai roşie pară de joacă ochii

încercuindu-i braţele-n aer despuindu-l undele

elefantine piei cât fără spaimă privi-te-o Bhavani

chipeşe fete drumeşe către ibovnici zornici pe o

noapte neagră s-o tai cu cuţitul s-o-nţepi cu acu-n zadar

tot nu se vede deci fulgeră-le calea aur în piatră

arătându-le-o nu răpăi nu ploua speriindu-le

fulgerătura nevastă-ta a obosit de lumină

pe coperişe adorm columbele-n dor de odihna nopţii

călătoria grăbeşte-ţi frate zbori dis de dimineaţă

precum promis-ai prieteneşte fără răgaz a zbura

şteargă ibovnicii lacrimi de june femei îndurerate

de necredinţa-le aşadar nu mai sta-n calea soarelui

roua cea plânsă pe-a lotusului faţă tot să o zvânte

soarele vine nu i te pune dinainte nevolnic

Gambhira undă limpede sare oglindindu-te-n sânu-i

îndrăgostit de inima ta ca al apelor susur

urma urmându-ţi argint viul crin albul este Shafara

unda o-ntoarce ochii iubirii lor fără ţărm

spânzurat peste unde neveste pierzându-şi printre trestii

haine albastre prinse-n degete lunecând buci de maluri

greu adevărul să le laşi baltă cine-a gustat dulceaţa

îndărăt nu se mai dă văzând-o goală coapsa femeii

zbori cu grăbire spre Devagiri pe creştetul muntelui

vântul va bate în cer mireasma pământului frăgezit

de-aripa ploii-n răsufletul de elefanţi tresăltându-şi

nări uriaşe cum smulg arbori din păduri de jur împrejur

acolo Skanda nor de ghirlandă viază se scaldă în

ploaia de flori din cerescul Ganga preasfânt revărsându-se

dumnezeului curgerii stirpe slavă dansând în foc cu

sămânţa arsă ascuns de trupe trimise de zeul trăznetului

tune răstune peşteri scandeze danseze păunul zbu-

rând rai de pene strălucind şi fiu din zeiţa Bhavani

încercelată cu mari petale de lotus albastru şi-n

ochi cu lumina razelor lunii ţâşnind  lui Hara din cap

siddhas doi câte doi înstruna-ţi-vor drum liber

ruga zeului născut în tării şi scoborât pe pământ

Rantideva cel vestit prin jertfe de vite-n râu prefăcut

lumea străbate să te salute de e dată întâlnirea

hoţ de-ntuneric zeesc la vale prăvălindu-ţi ploaia

cei de sus vedea-vor aplecându-se vadul ducându-se

valnic şi totuşi depărtare subţire zărindu-se

lanţ de perle la al pământului grumaz în miez cu safir

râul trecându-l trupul zări-ţi-vor nevestele vesele

din Dashapura cochet chicotind cu meşterite ocheade

gene-nălţate ochi alb negru hipnotizându-te

precum albine zburând iasomii alb negru unduitor

zbori Brahmavarta împărăţie cu umbra-ţi de-ntuneric

pân la Kshettra pe câmp de luptă-al războiului kshatriya

unde Gandiva arcaşul harnic cu săgeţi împroşcase

faţa duşmană asemeni ploii tale peste blânzi lotuşi

domnul în pace cu-a lui iubire de neamul plugarilor

nu-şi războieşte ochii-n licoarea ce pe Revati-mbată

limpedea-i undă din Sarasvati prietene şi tu o

sorbi cu-nsetare deznegrindu-te-n a apei limpezime

zbori Karnakhala muntelui rege în jos pe apa sfântă

dusă la ceruri în zbor din ruga fiilor lui Sagara

prinzând cu mâna undei pletele zeului luna tâmplei

râzând din spume să se încrunte a zeei Gauri faţă

zărilor gaju-n înnourarea-ţi semen elefantului

sorbi apa sacră ce sparge-ngânând cristalele străvezii

fildeşii umbrei tale în braţe unduitoare-nnoptând

cât cu Yamuna nunta părelnic fulger ar săvârşi-o

susuri izvorul înzăpezirii-n muntele încoronat

unde capre pe pietre-mpreună aeru-n balsam de mosc

trage acolo sufletul trageţi împleticit în umblet

castă mocirlă strălucind parcă pe-al zeului alb taur

focul încinge tulpini de pini prin păduri vântul se-ntoarce

căprioarelor chamara zburând aprinzându-le coada

muntele orbind toarnă şi stinge dă o ploaie cu spume

cel prea puternic îndurerarea şi zbuciumul alină

cerbul sharabha din gelozie să te gonească saltă

caprele-mbulzind neoprite de tine faţă la faţă

doar îmbăiate îngrindinate de salvele furtunii

cer nebun ca de foc şi de streche stricând căprioarele

piatra tresaltă urma zeului de lună încoronat

nevoitorii siddhas sfinţite ofrande-i înalţă-n imn

pleacă-te-n ruga mântuitoare de truda păcatului

învredniceşte-te dupămoartea să-ţi zbori întru domnul

bambuşii ascultă legănându-se armonie în aer

glorii de cântec peste cele trei zări albastre răsunând

fete kinnara rostindu-le nor acompaniindu-le

muzici imn plinind lui Pashupati cu toate sunetele

înzăpezite himalaiene piscuri de cum le-ai plutit

zbori miazănoaptea peste Kraunchi cum în pelerinaj de

lebede hamsa vestitul Bhrigu înfăţişându-te pas

ca al lui Vishnu sfârşind pe Vali farmec reîntruchipat

mai miazănoapte oaspete fii muntelui Kailasa ce-i

albă oglindă din cer zânelor oglindindu-se dalbe

râd ochii trei ai zeului ultim ochi după ochi zi după

zi petrecându-se mâinilor în rugă la picioarele sale

nour prieten pulbere dragă ochilor a se înnegri

de-atingi ivoriul acelui munte limpede-n tăietură

manta-ntuneric pe umerii lui atotputernicului

fi-vei frumuseţe ochilor ţintă nour înseninându-i

zâne în cer ţi-or pune brăţări de diamante amante

îmbăindu-se-n apele tale cum pluteşti în înalturi

nu-ţi mai dau drumul vara te-au prins de nu te mai poţi libera

tună cu sete înspăimântându-le-n joaca lor de femei

sorbi din Manasa lacul de aur de lotuşi străluminat

leagănă frunze-n kalpa din ceruri ram în mătase gătând

zbori Airavata fulger în treacăt ca printr-un voal fericit

luminându-te pe munte-n multele-i hălăduiri iucunde

norule liber călătorule uite sus pe Kailasa

alba Alaka albastra Ganga dezveştind-o la umbra-ţi

norii răpiţi şi tu răpeşte-te plouând acoperişe

nourii perle ude în părul femeilor aninând

II

sună tambura dulce mândreţe de doamne prin palate

fresce podele de giuvaeruri turnuri săruturi de nori

fulger le fulgeri tunet cu ploaie liniştit curcubeu

apele-n ceruri nour în tării trecând petrecându-le

fragede mândre poartă în mână mereu jucării lotuşi

gingaş bobocii de lămâiţă ard în neagra cosiţă

galbene lodhra polen pudrează pe feţele bujorii

nipa în plete cercei de-amarant cu drag le împodobesc

negre nebune-n zumzet albine arbori veşnic în floare

ample peneturi poartă păunii dueturi strigând nesfârşit

hamsa pe lacuri plutesc brăţară lotuşii se tot desfac

nopţi luminate de lună lină spulberând supărarea

junii n-ar plânge de întristare ci doar de bucurie

doar de-ntristare şi săgetarea amorului bântuiţi

blând alinându-se-n îmbrăţişări nimeni singur pe lume

doar la vreo ceartă din dragoste-n veci nestinşi anii cei tineri

yakshas în parte cu drăgăstoase frumuseţi hălăduie

pietrele scumpe podind palatele de cristal îşi încarcă

luciul cu aur de trupuri din cer de crengi de kalpavriksha

sorb ambrozie sună tambure în ritm cu tunetul tău

calea le-o taie chipeşe zâne pururi de-amor

vântul le-ascultă le răcoreşte limpedea Mandakini

mandara pe mal le umbreşte cum se zbenguie vesele

semănând geme pe prund de aur apoi căutându-le

noaptea la lampa din pietre scumpe străluminat paradis

vane parfumuri de fum coperă trupurile sfiite

mândrelor ruja de vimba buza cum şi-au aprins rujat-o

strânse brăţări la mâini strânse-n braţe cu patimă de iubiţi

norii de ploaie pe coperişe-n aripile vântului

plâng peste fresce furişându-se-n chipuri pictate divin

sar pe ferestre apoi pulbere apa înfricoşată

fum imitându-i fum şi pulbere norii de-odinioară

pietre de lună ţesute-n fire de plase noaptea toarnă-şi

picuri de rouă lumina lunii nu mai sunt nouri pe cer

trupuri tresaltă iluminate femei braţe bărbate

îndrăgostite foc strângându-le singure întristate

bhavane aur nespus ascund al înamoraţilor lor

cerului nimfe înamorate şuşotind gură-n gură

glasuri de îngeri lui Dhanapati laude ziua-nalţă

însingurate vremea petrecu-şi în grădina Vaibhraja

zorii arată poteci de noapte cu umbletul fetelor

flori de mandara lunecate din vâlvoiate cosiţe

frunze şi aur din lotuşi de la ureche scuturate

perle căzute de pe coroană din coliere pe sâni

zeul zeilor şi-al aurului zeu hălăduie-alături

zeul iubirii abia-ndrăzneşte albinelor zumzetul

liber cum brave femei îndreaptă priviri căutătoare

dragilor săgeţi de-ale lui Kama în joacă şăgalnică

sute mătăsuri multicolore sfânt pom kalpavriksha

fragede ramuri eflorescente vinuri învârtind ochii

număr podoabe frumuseţile înfrumuseţându-le

lotus piciorul zugrăvindu-şi-l cu purpura lacului

miazănoapte de-al lui Dhanapati palat casa noastră se-nalţă

poartă arcată i-o recunoşti de departe un curcubeu

creşte-l ca pe un copil soţia-mi fraged mandaravriksha

stoluri în floare îl încovoaie florile mână n-ating

lacul oglindă zburând spirală de scări cu smaragdele

lotuşi de aur pe apa-i tulpini de safir tremurându-l

lebede hamsa etern plutindu-l limpedea-i faţă lină

bucurându-se de vederea-ţi ca-n zbor spre lacul Manasa

dincolo-aproape vezi deluşorul plai de petrecere

ramuri de aur împrejmuindu-l vârfuri în joc de safire

vrajă albastră ştii îngrăgit de fermecata-mi soţie

fulgeri asemeni îndurerându-mi fulger sufletu-aminte

ront de madhavi pe amarantul gardului vezi şi alături

roşu ashoka-n floare bakula ramuri în unduire

doi de dor unul cu mine atins a fi de picioru-i stâng

altul să-nfioare beat vinul buzei doamnei de doruri una

aur poteca-nre doruri arbori piatră cristal nisipu-i

pietre de preţ ca puieţi de bambus luminează poteca

aur clinchete brăţările ei dragei îndrăgitele

cling să danseze ades amicu-ţi gât albastru păunul

inima umple-ţi prietene de semnele dornic încredinţate

numere-n poartă-ne şi lotus vădesc bhavanul

dusă-i cu mine falnica viaţă dusă odinioară

lotus asemeni nu-şi seamănă când soarele e dus fără el

clipă odihnă-te pe creştetul dealului încoronat 

lunecă iute la vale cum fă-te un pui de elefant

fildeşii linişti pâlpâindu-i lin or fluturii luminii

uite-n odaie nelinişti ochii-ţi fulgere în odaie

zveltă frumoasă tânără dinţi albi mijloc fin buric adânc

buze de vimba rumene ochi sfioşi de căprioară

sânii aplecând-o de grei pulpe largi încetinindu-i mersul

dintr-o privire trup de muiere răsare ca-n fetie

vezi adorata-mi suflet îmi este şi eu sunt departe

însingurată fără o vorbă tot întristată chakravaka

de-amare zile dor să mă vadă de-o amară inimă

lotus în rouă fost-a ea fost-a lotus în brumă acum

stinşi ochii dragei mele de lacrimi de lacrimi de lacrimi stinşi

arsă suflare decolorându-i buza nemaiaprinsă

mâna prin plete nepieptănate pe faţa-mpălezită

luna temută în ochii-i cearcăn când lumiluna orbeşti

e-n rugăciune ori într-o doară de dor mă desenează

îndurerat slab de despărţire cum o doare de mine

ce-ar fi dulcele glas papagalul să-l întrebi într-o doară

pasăre şuie mai strigi tu oare pe nume stăpânu-ţi dus

neprimenită pe genunchi mută îi zace alăuta

tare-ar cânta cânt că mai sunt voce tremurătoare tare

lacrimi din ochii sunetele-noată fără liman lacrimi ochi

nemelodie nemaieaînsăşi neamintire cântă

numără lună după lună cât vom tot mai fi despărţiţi

florile mută din prag în grinda mută răsfirându-le

se-mperechează în închipuire cu mine-n braţe un trup

ştii muierile ştiu păcatele nesingure singure

trebăluieşte harnică-n casă ziua singurătatea

nedoborând-o ci noaptea amar o răpeşte amorul

din depărtare veşti veseleşti credincioasa-mi femeie

trează pe lespezi târziu în noapte nour din fereastra-ne

neagră şi slabă de-ndurerată zace pe-o parte-n pat

nouă ca luna pe orizontul dinspre soare-răsare

nopţile maya amorurilor noastre nemaiamăgind

trec nu mai trec o dată cu plânsul ochilor îndepărtaţi

îşi mai aduce aminte duce bucurii aminte

uită-se lunii lung raze reci cum amrita i-o picură

până-n fereastră grele genele de plâns nu se uită

ochi neînchişi nici deschişi lotuşi de ploaie supţi ochi

arsă suflarea-i usucă buza îi răvăşeşte părul

nemaiuna căzând peste obrajii bucălaţi altădată

vis mă visează dulce cum amândoi ne avem

plâns potopind-o somnul n-o prinde visul i se desprinde

părul legatu-şi-a ghirlande jos din ziua când ursita

îndepărtattu-ne-a păr împietrit că o dor degetele

când îl atinge păr despletit când despleti-voi blestem

degete-şi plimbă cu unghii nemaităiate prin păr

vezi prietena aceea sfânt cum mă mai iubeşte pe mine

nu e gătită de despărţire arată cum ţi-o arăt

ea mi-e norocul nu-nfumurare s-o-nchipui iubindu-mă

ochii-ţi vedea-vor frate vorbele astea când vei vedea-o

albul banan al coapsei stângi demult nici urmă nu poartă

zgârieturile-mi perlele blestem le deşiră de la gât

le deşirasem cu drag şi eu când amorul dulce sfârşea

coapsa ei stângă nour sări-va când te vei apropia

nour de ploaie de vei afla-o în undele blânde-ale

somnului încet apropie-te clipă fără de tunet

ea e la sânu-mi îmbrăţişându-mă-n focul visărilor

braţele nu i le lua de la sânu-mi îmbrăţişarea

blând vânt trezeşte-o fire de rouă pe boarea răcornică

foile florii înmlădieze trezirea-i statornică

ochii-i ţintindu-te dinainte-i din depărtare picat

sufletu-i murmur asculte cum lin îi vorbeşti din fereastră

tu de-ţi trăieşte bărbatul îi sunt prieten bun şi vestnic

omu-ţi iubindu-te mă trimise cu veste şi eu am venit

călătorit-am în suflet prin slăvi obositoare

despletind părul bietelor soaţe singure cu tunetu-mi

Sita văzându-l pe Hanumana tresări astfel şi tu

bucurându-te cu gâtul întins vei căuta-n depărtări

doamnă asculta-vei înmărmurită în visare răpită

veşti de la omu-ţi către soţie-şi trimise pe-un prieten

nour bogat în ani foloseşte şi la rugămintea mea

spune-i acestea doamnă în munte la ramagiri soţul

neliniştitul îndureratul la gându-ţi hălăduie

astfel celor cu spaimă de chipuri le grăieşti la-nceput

calea lui soarta tăindu-i neagră în depărtare zace

negru şi slab în suspine lacrimi plini ochii-i valuri varsă

vis îl revarsă-n fiinţa-ţi draga neagră şi slabă-n suspine

de despărţire de-atâtea lacrimi ocii-ţi vărsându-le

cel ce-n ureche-ţi şoptea spe-a-ţi mângâia obrazul

cele nespuse acum în faţă cu dragostea de soţ drag

ochiţi urechea departe de-ale lui mângâieri cu ochii

cântec îţi spune îndurerat în lacrimi pe mine trimis

trupul în iederi ţi-l văd în ochii lungi ai căprioarelor

privirile-ţi dulci păunii poartă părul tău lumiluna

faţa lumină a ta din unde ochii-ţi răsar din unde

aprigă doamnă caut zadarnic nu te aflu într-una

lespezii aspre închipuindu-i schiţa făpturii tale

pare supărată faţa încremenitei culori n-o vezi

cad dinainte-ţi la picioare-ţi zac şi iarăşi lacrimile

'ntunecă ochii tăioasă soarta unul de altul şi-n piatră

lacrimi de zei pe stânci cât perlele arborii codrului plâng

pare-mi când întind braţele după tine a te-mbrăţişa

braţele goale în aerul gol întinse şi tot te mai

dulce privesc în visuri cu tine nemaiîmbrăţişato

înzăpezite himalaice piscuri pini troznind crengi cu ace

sudică boare răşina îmbătătoare sevă

o-mbrăţişez cum vine la mine inimă la inimă

poate trecuse şi mângâiase faţa ta îmi închipui

veghe o noapte lungă o clipă de somn abia de-i înving

arşiţă ziua cât e de arsă cum mai ard toată ziua

şi-ncă-mi tremură ochii şi mintea mea ţi se prosternează

tulbure-n gânduri amaruri mereu mai amare îndurând

castă femeie îmi scormon mintea-n zilele nesfârşite

cum să te mângâi în inima mea nu te mai îndurera

vezi nesfârşită buna-vestire pe lume la nesfârşit

vezi nesfârşită şi suferinţa învârtindu-se roată

Vishnu pe şarpe din somn răsărind plinită vremea ne-o fi

trecute încă uită-te patru lunile despărţirii

plină în toamnă lumina lunii pline-atunci inimile

noaptea de doruri de-acum departe ni s-or împreuna

deseori omul tău cum mi-a spus la nevremea somnului

patul i-l calci şi cuprinsă în braţe îl trezeşti zguduindu-l

nemaizâmbindu-i aruncându-i în faţă trădătorule

altă femeie în vis văzut-am iubindu-te iubind-o

tu cu ochi negri semn fie-ţi visul că mă aflu în viaţă

i te încrede nu crede gurii lumii clevetitoare

ştii că iubirea adevărată presus de vreme-i şi foc

ţie departe creşte iubirea-mi de tine nebucurat

plânsu-mi departe lin alinând-o acum întoarce-te nor

lasă muntele taurului lui Shiva întoarce-te nor

adu-mi nimicuri dar adu-mi veste de ea încredinţată

ţine-mă-n viaţă să nu mă spulber asemeni iasomiei

nour prieten tu te vei duce veste-oi duce aduce

taci nour frate du-te departe mi-auzi şi pe tăcute

cum pe tăcute setea le-astâmperi  păsărilor chatakas

ruga auzi-mi cu îndurare du-te nor prieten

cu îndurare prietenie arată-mi nour frate

vezi-mi singur de singura mea dragoste du-te la ea

din rugăciunea-mi ploilor vine-le vremea ţie drum bun

fulgerătura ta soaţă nicicând nu te îndurereze