POEȚI NAȚIONALI

POEȚI NAȚIONALI

versiuni de George Anca

Tabla de materii

Dionysios Solomos (1798 – 1857) - Grecia

Ýmnos is tin Eleftherían  / Imn Libertății

Jonas Hallgrimsson (1807 – 1845) - Islanda

Island / Islanda

Kim Sowol (1902 – 1934) - Coreea

Azaleas(진달래꽃) / Azalee 

Jorge Luis Borges (1899 – 1986) - Argentina

Una rosa y Milton / Un trandafir și Milton

Charles Baudelaire (1821 – 1867) - Franța

Correspondances

Emily Dickinson  (1830 – 1886) – Statele Unite 

 If I should die / De-ar fi să mor 

Giacomo Leopardi (1798 – 1837) - Italia

L'infinito / Infinitul

Du Fu (712 – 770) - China

春望chūn wàng / Scenă de primăvară
 

Murasaki Shikibu (978 – 1016) Japonia

Shu (Poeme din Genji)

Adam Mickiewikz (1798 – 1855) - Polonia

Ajudah / Coasta Iuda

Александр Пушкин / Alexandr Pușkin (1799 – 1837) – Rusia

ТАЛИСМАН / Talisman

Luís de Camões / Luis de Camoens (1524 – 1580) - Portugalia

Rimas / Sonetos CXCIV / Rime/Sonete CXCIV

Miguel de Cervantes (1547 – 1616) - Spania

Bailan las gitanas / Dansează gitanele

Thomas Moore (1779 – 1852) -

At the Mid Hour of Night / La ceasul miezului de noapte

 Gonçalves Dias (1823 – 1864) - Brazilia

Canção do exílio / Cântecul exilului

Henry Lawson (1867 – 1922) - Australia

A Prouder Man Than You / Mai mândru decât tine

Khushal Khattak (1613 – 1689) - Afganistan

Da Afghan

Friedrich Hölderlin (1770 – 1843) - Germania

Hyperions Schicksalslied / Cântec de soartă al lui Hyperion

Usman Awang (1929 – 2001) - Malaezia

Kekasih / Iubito

Rubén Darío (1867 – 1916) - Nicaragua

Caracol / Scoică

Hayyim Nahman Bialik (1873 – 1934) - Israel

Regina Sabbathului

Octavio Paz (1914 – 1998) - Mexic

Dos cuerpos / Două corpuri

Ὅμηρος / Homer (sec. VII-VIII î.Hr.) - Grecia

Iliada (Funeraliile lui Hector)

Dylan Thomas (1914 – 1953) – Țara Galilor

And Death Shall Have No Dominion / Iar moartea să nu aibă dominion

Gabriela Mistral (1889 – 1057) – Chile

Dos ángeles / Doi îngeri

Walt Whitman (1819 – 1892) – Statele Unite

O Captain! My Captain! / O, Căpitane! Căpitanul meu!

Ezra Pound (1885 – 1972) – Statele Unite

A Pact / Un pact

William Shakespeare (1564 – 1616) - Anglia

All the World's a Stage /Toată lumea-i o scenă

Victor Hugo (1802 – 1885) - Franța

Clair de lune / Clar de lună

Dante Alighieri (1265 – 1321) - Italia

Un dì si venne a me Malinconia / Într-o zi veni la mine melancolia

Vasko Popa (1922 – 1991) - Serbia

Stih

Friedrich Schiller (1759 – 1805) - Germania

Nänie

Johann Wolfgang Goethe (1749 -1832) - Germania

Dank des Paria / Mulțumita unui paria

Rabindranath Tagore (1861 – 1941) - India

Jana Mana Gana

Pablo Neruda (1904 – 1973) - Chile
El nuevo soneto a Elena / Noul sonet al Elenei

Khalil Gibran (1883 – 1931) - Liban

The Madman - His Parables and Poems / Nebunul – parabolele și poemele sale

Karol Wojtyla (1920 – 2005) - Vatican

Terra di Basilicata

Said Akl (n.1911) - Liban

Dikkait / Am băut 

 Mazisi Kunene (1930 – 2006) – Africa de Sud

Was I wrong / Am fost greșit

 Ahmed Shawqi (1868 – 1932) - Egipt

Ce-i luna?

Agostinho Neto (1922 – 1979) -  Angola

Sinfonias / Simfonii

Si Mohand (1848 – 1905) - Algeria

Wallah

Chinua Achebe (1930 – 2013) - Nigeria

Air Raid / Raid aerian

Rainer Maria Rilke (1875 - 1926) - Austria

Verger (VII)

Carl Michael Bellman (1740 – 1795) - Suedia

Amaryllas

Maurice Maeterlinck (1862 – 1949) - Belgia

Chansons XIV / Cântece XIV

Léopold Sédar Senghor ( 1906 – 2001) - Senegal

Le totem / Totemul

Joost van den Vondel (1587 – 1679) - Olanda

Klachten des Poëets / Lăcrimările poeților

 Adam Oehlenschläger (1779 – 1850) - Danemarca

Maria

Peter Rosegger (1843 – 1918) - Austria

Volkslied / Cântec popular

Тарас ШЕВЧЕНКО / Taras Șevcenko (1814 – 1861) - Ucraina

Заповіт / Testament

Mehmet Akif Ersoy (1873 – 1936) - Turcia

Birlik / Unitate

Sándor Petőfi (1823 – 1849) - Ungaria

Fa Leszek /  Copac voi fi

Emily Pauline Johnson (1861 – 1913) - Canada

A prodigal / Risipitor

Rafael Pombo (1833 – 1912) - Columbia

Extasis / Extaz

 Versiuni

Dionysios Solomos

Imn Libertății

Te cunosc după agerimea

spathei cu spaimă într-aceea,

îți recunosc iuțimea

crudei ochiri către Geea.

Din sfinte oseminte rodind

elenilor sanctuaria,

tărie andriomeni fiind,

slavă, o, slavă Eleftheria!

                                      

Jonas Hallgrimsson

 Islanda

Islanda avuției! Frumoasă mamă-móðir!

Unde-s avere, fală, vechi har și libertate?

Heiminum-lume trece: zilele-ți mari cu slavă  

pâlpâie-abia nocturne adâncului trecut.

La locul ei sta țara, sub tinda de  ghețari,

azurul cer-himininn, oceanul strălucit.

Vestiți străbuni sosiră, liberi eroi în rugă,

din răsărit pe mare porniți să se așeze.

Întemeind familii în înflorite văi,

trăiau  ferice viața, preamulțumiți de-ai lor.

Sus pe spinări de lavă unde  Öxará curge

în Cheile Almanna, Althing țineau la an.

Acolo sta moș  Þorgeir schițând schimb de religii,

Acolo și Gissur, Geir, Gunnar și Héðinn, Njáll.

Eroii călăreau pe șes, sub steiul coastei,

pluteau minuni de nave, cu marfă din afară.

Ce tristă-i lenevirea aici prins în prezent,

inși dormitând, mai a ieși din cursă.

Cum am purtat comoara de șase sute veri?

Cărări țintite fură progresul ori vitutea?

La locul ei sta țara, sub tinda de  ghețari,

azurul cer-himininn, oceanul strălucit.

Ah, pe spinări de lavă unde  Öxará curge

în Cheile Almanna, Althing e stins și dus.

Izlaz - lotul lui Snorri, pârloagă - Stânca Legii,

de boabe albăstrită, ospăț la orbi și corbi.

Oh voi bătrâni și tineri, synir-fii ai fii Islandei!

Întunecată-i astfel mândria părintească!

                                                 

Kim Sowol

Azalee 

Când neplăcându-ți felul meu te-ai duce

Fără o vorbă,  m-aș resemna și eu

Cu drag la îndreptățita-ți plecare.

Voi smulge un braț de azalee Yaksan,

la Yong-Byun, le voi aduce

Să le presar pe drumul tău de ducă.

Pas după pas în calea ta

Pășește blând și gingaș

pe risipitele flori.

Când neplăcându-ți felul meu te-ai duce,

Nicicând vre-o lacrimă nu-mi pice

Nici întru palida-mi moarte.

Jorge Luis Borges

Un trandafir și Milton

Din generațiile de trandafiri

în hăul timpului de s-au pierdut

unul a se salva d'uitare-am vrut,

neînsemnat între alcătuiri

ce fură. Soarta că îmi și ora 

darul de a numi întia  oară

tăcutul trandafir iar să răsară                               

și Milton fața a-și apropia

făr' o-a vedea. O, stacojiu or auriu,

alb trandafir dintr-o grădină rupt,

lasă-ți în vrajă imemorial trecut

a străluci în versul ce îl scriu,

aur, ivoriu sânge  întunericir'  

ca în mâna lui nevăzutul trandafir.

                                         

Charles Baudelaire

Correspondances

Natura e un templu unde piloni în viață

Lasă adesea vorbe confuze-n ascultare;

Prin codri  de simboluri străbate fiecare,

priviri familiare primindu-le în față.

Precum ecouri lungi de departe se confund

Într-o întunecată adâncă unitate,

Vastă  ca o noapte și  claritate

Parfumuri și culori și răsunete-și răspund.

Sunt proaspete parfumuri de cărnuri de copii

Dulci ca oboaie ori ca preerii înverzite

- Și altele corupte, bogate,  sincopii,

Având expansiune de lucruri infinite,

Ca ambra, moscul, ambra și rășina, tămâire

Ce cântă transportarea de spirit și trăire  .

                                                  

Emily Dickinson 

De-ar fi să mor

De-ar fi să mor,

Tu să trăiești,

Timpul tot gâlgâind,

Zorii lucind,

Amiaza arzând,

Ca totdeauna;

Păsări ca ieri clădind,

Albine-n roi jucând -

Ar trebui să plecăm de voie

Din antrepriză mai jos!

Dulce-i a ști că lumea va dura

Când pe noi margarete ne cos, 

Comerțul va continua,

mărfuri vioi or zbura.

Fac liniștită plecarea,

păstrează sufletul senin

Sprintenii domni

Conducând scena amin.

Giacomo Leopardi

Infinitul

Mereu mi-a fost drag acest deal pustiu,

 gardul viu ce o bună parte

din ultim orizont ascunde privirii.

Dar stând în contemplare, nesfârșite

spații de dincolo de el, tăceri

supraomenești, cea mai adâncă pace

îmi vin în minte; cât pe ce 

să se sperie inima. Și cum aud

vântul foșnind prin tulpini, infinita

liniște cu această voce o compar:

și-mi amintesc eternitatea

și duse anotimpuri și prezentul

viu și sunetu-i. Atfel în această 

imensitate gândirea-mi se îneacă:

mi-e dulce  naufragiul în marea aceasta.

                                     

Du Fu

scenă de primăvară

Țara-i ruină, mai rămân munți, rîuri,

Primăvara în oraș învie arbori și iarbă.

De spaimă, floarea izbucnește în lacrimi,

La despărțire, pasărea-și frânge inima.

De trei luni ard focuri de alarmă,

Scrisori acasă costă zece mii în aur.

Duc mâna-n părul alb, aproape dus, 

abia de-ar mai ține un ac de păr. 

                                                 

Murasaki Shikibu

Shu

(Poeme din Genji)
 

într-un târziu

ne-am întâlnit

eu am plecat

nerecunoscându-te

lună în nori

*

mă uit la

cerurile coborând

mereu înnourate

cum de plâng

lacrimi de iubire

*

să nu uităm

adâncul mării

când valurile

au spălat

vechile urme

*

te las voi merge

pe unde toți mergem

de-aș putea

aș alege

drumul celălalt

*

cât timp

ne va fi dor

de cei duși

durerea de azi

ne este mâine

             

                        Adam Mickiewikz

Coasta Iuda

Drag îmi e să contemplu de pe-a lui Iuda coastă 

Cum valurile-n spumă se bat înversunate, 

Apoi spre  largul mării când blânde se adastă

Le văd cu strălucire sub curcubeu chemate.

În apă mică iarăși se sparg precum o vastă

armată de balene a cuceri estate,

Gonesc la țărm talazuri albite până-n creastă

Și, stinse, lasă perle, corali și scoici  în spate.

Tot astfel inima ți-i, o, tinere poet!

Furtuni pătimitoare îți văluresc în piept,

Lăuta ți-o înalță! Alungă-le  încet,

Uitării din adâncuri, în locul lor coral

De cânt încoroneze toți anii pân' la mal,

însuflețire castă, imaculat final.

Alexandr Pușkin

Talisman

Unde marea-n veci dansează  

Peste stâncile pustii,

Unde luna-n caldă rază

Înserarea îndulci,

Unde ziua își petrece

În harem un musulman,

Mângâind-o o conjură:

„Poartă al meu talisman:

Plin e de putere dură!

Dar iubirii tale dan.

De boală și umflătură,

În furtuni și uragan,

Capul tău, iubită pură,

Nu-mi salvează talisman.

Bogății din răsărit

Ție nu se dăruie,

La efori de proorocit

Grația nu-ți stăruie;

Și tu cazi la sân de rasă

Dintr-o tristă țară-stran,

De la nord la sud acasă,

Fără de-al meu talisman.

Dar când ochi lunecători

Te încântă dintr-odată,

Noaptea pe la cântători

Făr' iubire sărutată -

Drag complice! la păcate,

la răni inimii noian,

la trădările uitate,

ține al meu talisman!”

                         

 Luis de Camoens

Rime / Sonete

CXCIV.

  Aici e Babilonul unde în chip de mană

Materia creează atâta rău în lume;

Aici unde Amorul nimica nu înseamnă;

O mamă profanându-i pe toți cu alte nume;

  Aici e răutatea afină de pomană,

Poate că tirania mai onorată cum e;

Aici e monarhia greșită și corbană

Pe dumnezeu luându-l în râs deșertăciune;

  Aici e Labirintul unde nobiliarii

Valoarea și Știința le văd abia capcane  

Spre porți de Lăcomie și Lașitate varii;

  Aici e negrul e haos, confuzele eoane

Prin curgerea naturii, cuprinsele fruntarii,

Ci vezi-mă uitării de-o să te dau, Sioane.

Miguel de Cervantes

Dansează gitanele

Dansează gitanele,

privește regele;

regina, geloasă,

trimite să le prindă..

De Paștele regal

făcură regelui

un dans gitan

Belica și Ines.

Belica, tulburată,

căzu lângă rege,

regele o ridică

din pură curtoazie,

regina, geloasă,

trimite să le prindă.

                   Thomas Moore

                   La ceasul miezului de noapte

La ceasul miezului de noapte, când stele plâng, zburai 

În valea unde ne-am iubit, și viii ochi lucind ți-i deschideai;

Și mă întreb dacă din aer spiritele spații ar putea fura,

A retrăi scene de fericire, acolo tu m-ai vizita,

Spunând că dragostea ni-i pomenită și în rai. 

Atunci sălbatic urlu atât de draga melodie veche!

Când vocile-mpletite ne respirau, ca una, în ureche;

Ecou departe-n vale rotește rugăciunii pasul,

Cred, o, iubirea-mi! că din Cer de Suflete ți-e glasul

Stins încă răspunzând notelor odinioară-ne pereche.

                    

 Gonçalves Dias

Cântecul exilului

Țara-mi are palmieri

Unde cântă Sabiá;

Păsările de aici

Nu pot incanta  ca ea.

Cer avem mai plin de stele,

Preerii mai înflorite,

În păduri mai multă viață,

Viața mai între iubite.

În vis, singur, peste noapte

Acolo mai mi-ar plăcea;

Țara-mi are palmieri

Unde cântă Sabiá.

Țara-mi are frumusețe

Ce aici nu voi afla;

În vis, singur, peste noapte -

Acolo mai mi-ar plăcea;

Țara-mi are palmieri

Unde cântă Sabiá.

Nu da, Doamne, să mă iei

Până la-ntoarcerea mea,

Până-mi revăd palmierii

Unde cântă Sabiá.

Henry Lawson

                   Mai mândru decât tine

De-ți închipui mai de viță  neamul de cât aș fi demn, 

Dacă fluturi maniera-ți cu o  vorbă ori un semn,

De ești falnic pe avere întru lucruri filistine -

Atunci nu-s vioara-a doua: sunt mai mândru decât tine!

De gândești profesiunea a-ți fi tot gentilitate,

A-mi conscende să ne vadă împreună-n societate,

Seamă iei la ponosirea-mi când te porți  în țoale fine,

N-ai făcut decât brodeală: sunt mai mândru decât tine!

Dacă ai un baș tovarăș când mă vezi pe bulevard

Și gândești că prea de rând îs pentru șic-ul-ți camarad,

Astfel, dacă mă apropii, n-ai ochi să mă vezi, vecine,

Atunci orb mereu te ține: Sunt mai mândru decât tine!

Caracter fără prihană și trecut curat pretinzi,

Când eu am antecedente  ne la locul lor fiinzi,

Să nu riști contaminarea, de-ți faci nume de rușine,

Pene-n pene, două păsări: Sunt mai mândru decât tine!

Ține-te patron la alții! Aur, stare nu ascund

Râs prieten de avere pe-al, învins, mândriei rund!

Îți ofer ca la egalu-mi – a vedea de ești de bine,

zid, mândria mi se sparge: mândru nu mai sunt ca tine!

                                                             

Khushal Khattak

Da Afghan

Da Afghan pa nang me otharhala thoora
Nangyaale da zamane Khushal Khattak yam

دَ افغان په ننګ مِ اُتړﻻ تورا
ننګيالې دَ زمانې خوشحال خټک يم

am ridicat sabia în numele onoarei afgane

sunt cel mai mândru din lume eu Khushal Khatak

 *
 

da zra ghla, pa zrah khe ghum dah
la pa therah da sardar

har sardar che pa zrah ghal shee
zaan roswa kah, khalaq khwaar

o inimă falsă e distrugătoare

mai ales inima de sardar

atunci sardarul se defaimă 

iar țara și-o distruge
 

*

khwra khorawa da akhpalo laicho
ghazanfar sha na royah

vânează și mănâncă din mâna ta

fii ca un leu nu ca o vulpe

*
 
zaa hagha shahbaaz sha, che ye zaaye pa ghar wee
na lakah da kalee da kargha garzah, ghum da nus krah

fii ca vulturul trăind pe vârful munților

nu cioara satului cutreierând de foame

*

ishq, aashiq lara paida day
kufar deen ye sa pakaar day

ishq nadaan watha aasaan day
wartha graan day che hokhyaar day

iubirea-ishk e-a celui ce iubește

n-are a face crede nu crede

nebunul cade de la sine

mai greu cumintele

                        Friedrich Hölderlin

                        Cîntec de soartă al lui Hyperion

Sus în lumină călcați

   Pe sol blând, genii binecuvântate!

      Din cer  Dumnezeu

          Vă  pogoară lin,

              Cu degete de artist,

                  Pe sfinte strune.

Fără soartă, ca somnul

    Cereștilor, respiră pruncul;

       Păstrându-se curat

            În fașa săracă,

               Pe totdeauna cast

                   Spiritul său.

                        Și ochii binecuvântați

                            privesc  în liniște

                                eterna claritate.

Ci ne-a fost dat

   neunde a  ne odihni 

       scăzând, căzând

         lume în suferință

            orbind de la

               o oră la alta

                   ca apa din stâncă

                       în stâncă prăbușindu-se,

                           în lungul anului necunoscut.

     

Usman Awang

Iubito

Voi roti marea strop cu strop

să-ți învârt cingătoare

Voi împleti valuri rostogol

să-ți aștern saltea la culcare

Voi țese din pânza norilor

șal să-ți cuprindă părul

Voi coase vântul muntelui

să-ți fie rochie de seară

Voi smulge din stea răsărind

broșă să-ți împodobească pieptul

Voi decupa din luna în eclipsă

lampă să-mi lumineze dorul

Voi prăvăli soarele

în marea nopții pentru tine

respirându-ți mierea suflării

Iubito,

numără visele

ce realul uciseră

cu-a raiului ilusi.

             

Rubén Darío

Scoică

Am găsit pe plajă o scoică - un caracol de aur

masiv împodobit cu perlele cele  mai fine;

Europa le atinsese cu mâinile-i divine

Când traversase talazurile pe cerescul taur.

Am dus la buze caracolul fluieraur

Și am trezit ecoul dianelor marine;

Mi-am ațintit auzul când azuriile mine

Îmi spuseră în șoaptă secretul acelui tezaur.

Așa m-ajunge sarea pe vânturi amarcargo

Ce le primise în velele ei nava Argo

Când astre se iubiră în visul lui Jasón;

Am auzit valurile, un incognito accent,

Adâncă suspinare, misterios (der)vent...

(Caracolul are forma unui corazón.)

Hayyim Nahman Bialik  

Regina Sabbathului

Soarele s-a petrecut de-acum după vârful copacilor,

Veniți să întâmpinăm Regina Shabbathului,

Ea tocmai pogoară printre noi, sfântă și binecuvântată,

Îngeri, în ceată, o însoțesc cu pace și liniște,

Vino, O, Regină,

Vino, O, Regină,

Pace vouă, O, Îngeri ai Păcii!

Am întâmpinat Shabbatul în cântare și rugăciune,

Ne întoarcem acasă cu inimile pline de bucurie.

Acolo e pusă masă, luminile-s aprinse,

În fiecare colț al casei strălucește o scânteie divină.

Shabbat bun și binecuvântat.

Shabbat bun și binecuvântat.

Veniți în Pace, O Îngeri ai Păcii!

Stai printre noi, curată Regină a Shabbatului, iluminează-ne cu spledoarea-ți.

La noapte și mâine – apoi te vei petrece.

La rândul nostru te vom cinsti purtând haine frumoase,

Cântând zemirot, rugându-ne și mâncând trei feluri.

Și cu odihnă deplină

Și cu odihnă plăcută.

Binecuvânați-mă cu pace, O, Îngeri ai Păcii.

Soarele s-a petrecut de-acum după vârful copacilor,

Veniți să petrecem  Regina Sabbathului la plecare,

Mergi în pace, sfântă și binecuvântată.

Șase zile, știi, îți vom aștepta întoarcerea.

Da, până la noul Shabbat.

Da, până la noul Shabbat.

Mergeți în pace, O, Îngeri ai Păcii.

Octavio Paz

Două corpuri

Două corpuri față în față

Sunt uneori două valuri

Iar noaptea este ocean.

Două corpuri față în față

Sunt uneori două pietre

Iar noaptea deșert.

Două corpuri față în față

Sunt uneori rădăcini

Legate peste noapte.

Două corpuri față în față

Sunt uneori cuțite

Iar noaptea fulgerare.

                         

Homer

Iliada

(Funeraliile lui Hector)

Și de cum s-adunară-mpreună-ntâlnindu-se toți troienii,

mai întâi rugul stropiră cu vinul de codru pâlpâitor,

astfel puterile focului  învăluindu-l cu totul,

iar între-acestea frații lui Hector și ceilalți strânseră oasele-i

albe, tot comândându-l, cu ochii în lacrimi potopind obrajii -

le așezară-ntr-o urnă de aur sub purpurie pânză

și la iuțeală urna o puseră într-o groapă scobită,

și-o astupară cu lespezi una aproape de alta,

repede-apoi grămădiră movila și-n jur privegheau gărzi,

parte de parte, ca nu cumva mult înarmați aheienii 

pretimpuriu năvălind. Iară tumulul sus gata durat,

cale întoarsă făcură strângându-se pentru mărețul praznic,

în rânduială, la casa lui Priam, cel ajutat de Zeus.

Astfel îl îngropară pe Hector îmblânzitorul de cai  αλογομάχου Εχτόρου.

                                                             

                   Dylan Thomas

Iar moartea să nu aibă dominion

Iar moartea să nu aibă dominion.

Mortul nud să fie unul

Cu viul prin vânt și west-lună;

Când oasele li se curăță și oasele curate plecară,

Ei să poarte stele la cot și la picior;

Și de înnebunnesc să fie sănătoși,

Și de se scufundă-n mare să reurce;

Iubiții de se pierd nu și iubirea;

Iar moartea să nu aibă dominion.

Iar moartea să nu aibă dominion.

Sub șerpuirile marine

Ei lung zăcând nu moară șerpuind;

Suciți în plase când îi lasă mușchii,

Pe roată trași, să nu se frângă,

Prin răul inorog străpungă;

Spărgând cărări n-au cum să piară;

Iar moartea să nu aibă dominion.

Iar moartea să nu aibă dominion.

Nu le mai strige pescărușii în auz

Ori valuri să izbească huind țărmii;

Unde țâșnea o floare nemaifloare,

Capul sus la răpăiala ploii;

Nebuni și morți be mad and dead ca melcii,

Capetele personajelor bat calea margaretelor;

Iar moartea să nu aibă dominion.

                                     

Gabriela Mistral

Doi îngeri

Nu am un singur înger

Cu aripa strivită:

Mă leagănă cum spre mare

Se leagănă două râuri

Îngerul ce dă bucurie

Și cel ce dă agonie,

Unul cu aripi tremurând,

Celălalt cu aripi nemișcate.

Știu, când se luminează,

A cui îmi va fi ziua, 

După culoarea flăcării

Ori culoarea cenușii,

Și mă dau ca alga

pe undă, mâhnită.

Doar o dată zburară

Cu aripile unite:

De ziua iubirii,

A Bobotezei. 

Se îmbinară ca una

Aripile dușmane

Tăind nodul

Vieții și morții.

                         

Walt Whitman

O, Căpitane! Căpitanul meu!

O, Căpitane! Căpitanul meu! Sfârșită ni-i călătoria înfricată;

Nava și-a aerat fiece colț, premiul râvnit l-am câștigat;

Portu-i aproape, aud clopote, lumea exultă,

Urmând cu ochii prora stabilă, vasul sumbru și îndrăzneț:

Dar, O, inimă! inimă! inimă!

O, sângerânde picuri de roșu,

Când pe punte îmi zace Căpitanul,

Rece și mort prăbușit.

O, Căpitane! Căpitanul meu! Ridică-te, ascultă clopotele;

Ridică-te – pentru tine s-a desfășurat steagul – pentru tine răsună goarna;

Pentru tine buchete și cordelate coronițe – pentru tine țărmul-o-îmbulzeală;

Pe tine te cheamă unduitoarea massă, fețe dornice întorcând;

Aici, Căpitane, tată drag!

Brațul acesta sub capul tău;

Vreun vis o fi cel de pe punte,

Te-ai prăbușit rece și mort.

Căpitanul meu nu răspunde, buzele-i sunt palide și mute;

Tatăl meu nu-mi simte brațul, n-are puls nici voință;

Nava e ancorată în siguranță, voiaju-i închis și făcut;

Din drum de spaimă, brava navă se întoarce cu ținta atinsă; 

Exultați, O, țărmuri, sunați, O, clopote!

Dar eu,   cu pas  de doliu,

Calc puntea, Căpitanu-mi zace,

Prăbușit rece și mort.

                                     

Ezra Pound

Un pact

Închei un pact cu tine, Walt Whitman -

Atâta timp te-am detestat.

Am venit la tine ca un copil mare

Care-a avut un tată cap-de-porc;

Sunt bătrân acum cât să-mi fac prieteni;

Tu ești cel ce-a tăiat noul codru,

Acum e vremea cioplirii.

Avem o sevă și o rădăcină -

Astfel să fie  comerț între noi.

                                     

                   William Shakespeare

Toată  lumea-i o scenă

Toată lumea-i o scenă,

Și toți bărbații și femeile jucători;

Își au exituri și intrări,

Și un om în viață joacă multe roluri.

Actele sale fiind șapte vârste. Întâi, infantul,

Scâncind și vărsând în brațele doicii,

Apoi școlarul smiorcăit cu traista lui

Și față strălucind dimineața, târâindu-se melc

Nedornic de școală. Apoi îndrăgostitul,

suspinător cuptor, cu jalnică baladă

Întru sprânceana dragei lui. Apoi soldat,

Jurând stranii sudalme, bărbos precum un pard,

Gelos onoarei, grabnic și iute la gâlceavă,

Căutând bășica reputației

Până și-n gura tunului. Apoi judecătorul,

Rotund la foale  bine căptușite cu clapon-capon,

Cu ochi severi și barbă formal tunsă,

Plin de-nțelepte ziceri și pilduiri moderne;

Și-așa își joacă rolul. A șasea vârstă se shimbă

Într-un sfrijit, papuci, un panataloon,

Cu ochelari pe nas și punga pe o parte;

Ciorapu-i tineresc, bine ținut, prea largă-i lumea

pentru țurloi împuținat,  iar vocea mare de bărbat,

Întoarsă iar sopran copilăriei, în sunet 

De fluiere, șuiere. Ultima scenă din toate,

Ce-ncheie strania istorie d'evenimente,

E a doua copilărire, numai uitare,

Făr' dinți, făr' ochi, făr' gust făr' orișice.

                                     

               Victor Hugo

Clar de lună

Luna era senină jucându-se pe unde. -

Fereastra liberată de briză s-a crăpat.  

Sultana-afar'  privește cum valurile bat,   

Maree argintie brodând insule-afunde.

Din degete vibrândă îi lunecă ghitară.

Ascultă... Surdul bufnet surzind ecouri jos.

O fi grea navă turcă din ape dinspre Cos

Lovind  arhipelagul grec rama sa tătară?

Să fie cormoranii plonjând unul dup-alt,

Apa tăind-o roată de perle pe aripă?

O fi un djinn acolo ce fluieră și țipă

Rostogolind în mare creneluri din înalt?

Tulbură cine hula seraiului aproape?  -

Nici cormoranul negru, pe val legănator,

Nici pietrele din ziduri, ori ritmicul sonor

Al grelei nave trase de vâsle peste ape.

Saci plini plutesc încoace în hohote profunde, 

Se vor vedea, sondând-o marea ce-i are normă,

mișcându-se pe flancuri ca o umană formă.

Luna era senină jucându-se pe unde.

                                                             

Dante Alighieri

Într-o zi veni la mine Melancolia

Într-o zi veni la mine Melancolia

și zise: „Vreau să stăm de vorbă puțin”;

ci-mi păru că adusese  la cin

Durerea și Ura să-i țină compania.

Și eu îi zisei: „Pleacă, va via”;

și ea îmi răspunse grecin:

eu, gândind într-o doară latin,

mă uitai și văzui Amorul che venia

în haină nouă din pânză tare,

de pe cap o capelă scoate;

e cert, cu adevărată lăcrimare.

Îi spusei: „Ce ai, răutate ?”

îmi răspunse: „Necaz, când îmi pare 

că domana noastră muri, dulce frate”.

                                     

Vasko Popa

                   Stih

Ziua ni-i măr verde

Tăiat în două

Mă uit la tine

Tu nu mă vezi

Între noi soare orb

Pe scară

Frânți ne sărutăm 

Sună-mă

Nu te aud

Între noi surd văz-duh

Vitrinele

Buzele mele

Îți urmează surâsul

La răscruce

Ne sărutăm și trecem

Îți dau o mână

N-o simți

Lacună îmbrățișarea

Pe străzi

Lacrima ta

Îmi caută ochii

În seara zilei morții mele

Ziua morților îți răspunde

Doar un vis

Aceleași drumuri le-am călcat

Friedrich Schiller

Nänie

Însăși frumusețea va să se stingă! Robit-a oameni și zei,

N-atinse însă pieptul de aramă al stygianului Zeus.

O singură dată iubirea îmblânzi zeul umbrelor,

Dar, netrecut pragul, hotărât, își retrase darul.

Nici Afrodita nu poate alina rana băiatului,

Gingaș trup în care se prefcu fiorosul mistreț.

Nici sacrul erou nu-și salvează mama eternă,

Când prăvălit în fața porții soarta își împlinește.

Dar ea se înalță din mare cu toate fetele lui Nereus

Și pornește un bocet pentru slăvitu-i fecior.

Uite! Plâng zeii și plâng și zeițele toate,

Ce e frumos veștejește, cel desăvârșit  va să moară.

Asemenea plâns lied pe buze pentru iubire  glorifică,

Pe când cei de rând neștiuți se coboară  la Orcus.

                                                 

Johann Wolfgang Goethe

Mulțumita unui paria

Brahma! Azi te recunosc,

Ziditor al lumilor!

Dumnezeu îți spun pios,

C-ai făcut potriva lor.

Și  închei ultim tărâm 

Mia de urechi tot mut; 

În adânc ne coborâm

Toți ce-avem un nou născut.

Vezi femeile acestea, 

Suferința-i zeitate!

Rogu-te primește vestea

Singur actului ce fapt e.

Rabindranath Tagore

Jana Mana Gana

Jana-gana-mana domn minții tuturor,

Al Indiei-Bharat de soartă dătător.

La numele-ți bat inimi în Punjab, Sindh,

Gujarat, Maratha,

Drāviḍa, Utkala, Baṅga.

ecou îți dau munții Vindhya, Himācala,

muzică revarsă apele Yamunā, Gaṅgā,

te cântă valurile Oceanului Indian.

Toți cer binecuvântare

și-ți înalță laudă.

Mântuirea oamenilor e în mâna ta,

Al Indiei-Bharat de soartă dătător.

Slavă, slavă, slavă Ție.

Jaya he, jaya he, jaya he
Jaya jaya jaya, jaya he.                       

Pablo Neruda

 Noul sonet al Elenei

Când tu vei fi bătrână, copilă, (-a zis Ronsard),

Îți vei aduce-aminte cum zic versurile-aste,

Sâni întristați alăpte-ți fiii nu pui de pard,

Vlăstarul de pe urmă al vieții tale proaste...

Voi fi așa departe că mâinile-ți de ceară

arar-vor amintirea ruinelor desnude.

Vei înțelege poate că ninge primăvară

Și că pe primăvară sunt negurile crude.

Voi fi așa departe că dragoste și dor

ce-ți revărsau viața ca amfora de nor

acum sunt condamnate  în mâinimile-mi cu moarte... 

Va fi târziu aceasta c-a fost adolescență,

târziu pentru că floarea atunci dădea esență,

pentru că la chemarea-ți voi fi așa departe...

Khalil Gibran

Nebunul – parabolele și poemele sale

Mă întrebi cum am devenit nebun. Sa întâmplat astfel: Într-o zi, mult
înainte ca numeroși zei să se fi născut,  m-am trezit dintr-un somn adânc

și am văzut că toate măștile îmi fuseseră furate – cele șapte măști

pe care le-am purtat în șapte vieți, -  am alergat fără mască   pe străzile

aglomerate, strigând: "Hoții, hoții, hoții blestemați."

Bărbați și femei au râs de mine și unii au fugit la casele lor

de frica mea.

Și când am ajuns la locul pieței, un tânăr stând în picioare pe terasa unei case

a strigat: „Acesta este un nebun”.   M-am uitat în sus să-l văd; Soarele mi-a sărutat fața

goală pentru prima oară. Pentru prima oară soarele mi-a sărutat fața goală

și sufletul mi s-a inflamat cu iubire de soare, și nu mi-am mai vrut măștile.

Și parcă în transă am strigat: „Binecuvântați, binecuvântați sunt hoții ce mi-au furat

măștile.” 

Astfel am devenit nebun.

Și am găsit și libertatea de singurătate și securitatea de

a nu fi înțeles, pentru că acei ce ne înțeleg înrobesc ceva

în noi.

Dar dați-mi voie să nu fiu prea mândru de securitatea mea. Chiar și un Hoț într-o pușcărie
este în securitate față de alt hoț. 

                                                                                   

                                                                                     

Karol Wojtyla

Basilicata

Noi te invocăm credincioși, Maria,

pentru popoarele opresate

și pentru victimele injustiției umane;

pentru muritorul de foame

și pentru cel privat de libertate,

sau împiedicat să-și practice propria credință,

Te invocăm pentru pace în lume.

Te invocăm pentru acest oraș

și pentru Lucania

ce-a cunoscut dintotdeauna

oboseala și durerea,

dar crezând în Dumnezeu

nu a pierdut niciodată curajul și speranța.

Maria, ucenica Fiului tău Iisus,

învață-ne să ducem Crucea,

învță-ne să iubim Crucea aceea

ce carnea și lumea

o pun  pe umerii

celui ce caută pace și justiție.

Maria, Regină și Mamă a Milei,

deschide celor ce simt slăbindu-le forțele

sub greutatea crucii

orizontul pascalei Aleluia.  

Said Akl

Am bătut

Am bătut... trandafirii au deschis fereastra.

Ea unde e? ... confuzie, niciun răspuns

Ea a murit... De ce spui asta?

Tu-Eu, Tu-Eu

Vom plânge singuri

Tu,Eu, OH trandafiri

Singuri...

Într-o noapte rece

Frumoasa ne-a spus o poveste

Ți-aduci aminte mult timp

Ea a spus... sunt frumoasă

Și povestea s-a sfârșit aici

Și am bătut la geam după ani

S-a deschis

Cum așa?

Mai ești aici?

Spuse... M-a învățat

Cea mai frumoasă dinre toate...

Dacă plec vreodată

Să las un parfum în această lume

                         

Mazisi Kunene

Am fost greșit 

Am fost greșit gândind

Toate vor fi răzbunate?

Am fost greșit gândind

Funia de fier strângând gâtul vițeilor

Va fi răzbunată?

Am fost greșit

Gândind orfanii de sulf

Se vor ridica din ocean?

Am fost depravat gândind nu e nevoie de iubire,

Nu e nevoie de iertare, nu e nevoie de progres,

Nu e nevoie de bunătate pe pământ,

Nu e nevoie să fie orașe de schelete

Trimițând mesaje de elefanți către lună?

 Am fost greșit să râd extaz asfixiat

Când marea s-a umflat ca var nestins

Când cenuși peste cenuși erau suflate de vânt

Când sabia pruncului a fost lăsată singură pe deal?

Am fost greșit ridicând monumente de sânge?

Am fost greșit răzbunând jaful lui Cezar?

Am fost greșit? Am fost greșit?

Am fost greșit dând foc pământului

Și dansând deasupra stelelor

Privind Europa arzând cu civilizația ei de foc,

Privind America dezintegrându-se cu zeii ei de oțel,

Privind persecutorii omenirii prefăcându-se în pulbere

Am fost greșit? Am fost greșit?

                                                 

Ahmed Shawqi

Ce-i luna?

Oh, mamă, cum arată cerul? Lumina ce-i, ce-i luna?

Îmi spui de frumusețea lor, dar eu nu văd niciuna.

E lumea asta întuneric peste întuneric infinit?

Dă-mi mâna, mamă, să îmi treacă de urât.

Calc speriat de piedici, la ziuă, în amurg.

Merg fără călăuză pe drumul scurt ori lung.

Merg într-o trepidare să nu dau de pericol,

Pământul mi-e tot unul, șes, hopul de vehicol.

Bastonul mi-e vedere, închipuie-ți, solidă

Copiii fug, se joacă, zburdă fără obidă.

Dar eu sunt orb, acasă, pe-a locului ședere,

Bun dumnezeu cu mine-i, îmi scade din durere.

                                                 

Agostinho Neto

Simfonii

O melodie pocnind palmierii

linge mânia unui ars

Culoare

răgușală

angoasă

Și muzica oamenilor

linge focul bătăliilor fără glorie

Surâsuri

dor

angoasă

Și lupta glorioasă a poporului

Muzica

simțită de sufletul meu

                         

Si Mohand

Wallah

O să compun un poem

Doamne te rog să fie frumos

Peste tot să ajungă.

Cine-l va auzi îl va scrie,

Nu și-l va face parte

Iar înțelepții îl vor înțelege:

Domnul să le dea duhul milei

Numai el ne poate ține

Femeile să ne ierte nu mai avem bani.

                            

Chinua Achebe

Raid aerian

Vine prea repede

pasărea morții

din pădurile diavolești ale tehnologiei sovietice

Un bărbat traversând strada

pentru a saluta un prieten

este prea încet.

Prietenul său tăiat în bucăți

are alte griji acum

decât o prietenească strângere de mână

la prânz.

                                     

Rainer Maria Rilke

Verger (VII)

Livadă fericită, ținându-se cum cresc

Perfecte fructele pe multe fețe,

Bine știind instinctul bătrânesc

A și-l plia o clipă tinerețe.

Frumoasă treabă, ordine avans!

Atât  insistă  ramurile toarse,

de propria putere încântate doar se

destind într-un aerian balans.

Primejiile tale, ale mele

Nu sunt frățești, ô verger, ô mon frère ?

Același vânt venind din stele

Ne forțează-a fi fragili, austeri.

                                     

Carl Michael Bellman

Amaryllis

Sus, Amaryllis! Pui, trezitu-ni-l-a,

Timp lin dă fila.

Aer pur.

Curcubeu har,

raze altar

dungat țintar

văi și păduri.

Amaryllis, nu-mi da voie să te îndrept

arald de pace lui Neptun la piept.

Domnul somnului nu mai are-adept

în ochii tăi, în supine, în conjur.

Vino la pește – uite harta,

Momentul e gata,

Vino cu mine!

Pune-ți flanela,

plasa și vela

lancela,

și, cu bine!

Trezește-te, Amaryllo pui, trezește -

nu mă lăsa fără companie peștește!

Printre delfini și sirene nudește,

acum cu bărcuța om stropi dulbine.

Ia-ți bețele pescare, plase, papă!

De zi se crapă -

hai degrab'!

Pui cuminte

ține minte,

mă dezminte

vila crab?

Să mergem la o apă cu prund,

sau într-acolo pe verde sund,

unde iubirea noastră aliați scufund',

că Tirsis le-a vorbit ca lui Ahab!

Atunci, sari în barcă, amândoi cântând,

iubirea surâzând

la sânul nost'.

Eol adie,

când umblă ție

în brațe să-nvie,

eu sunt la post.

Ferice pe-ale oceanului furioase unde,

încă în brațele tale, nu pot ascunde

cum moartea în inimă te caută unde...

Cântați, sirene, și dați-mi un rost!

                                     

Maurice Maeterlinck

Cântece

XIV

Voind să moară cele trei

surori și-au pus coroanele

Plecând să afle moartea-le.

S-au îndreptat către pădure:

„Pădure, dă-ne moartea

Și-ai trei coroane de-aur  partea”

S-a pus pe râs pădurea,

Și  zece săruturi le da

Viitorul a li-l arăta.

Voind să moară cele trei

Surori spre mare porniră,

După trei ani o întâlniră. 

„O, mare, dă-ne moartea

Și-ai trei coroane de-aur partea.”

Iar marea s-a pus pe plâns,

Trei sute săruturi le da

Trecutul a li-l arăta

Voind să moară cele trei

surori spre-oraș vântură, 

găsindu-l într-o insulă.

„Oraș, oraș, dă-ne moartea

Și ai trei coroane de-aur partea.”

Iar orașul s-a deschis la moment

Săruturi dându-le ardent,

Uitați-vă la prezent.

                         

Léopold Sédar Senghor

  

Totemul

Trebuie să mă ascund în cea mai intimă din vinele mele

Strămoșul are pielea furtunii brăzdată de fulgere și tunet

Animalul meu păzitor trebuie să-l ascund

Ca să nu rup barajul scandalurilor.

Sângele meu fidel cere fidelitate

Protejându-mi orgoliul nu contra

Mea însumi și a superbiei raselor fericite...

                                     

Joost van den Vondel

Lăcrimările poeților

Ce prăpăd, ce năpastă peste părul meu sur!

Ce ocară și eu vai-eilacy! încă îndur!

Ce durere, ce dor, suferire, tot alean,

În toiul iernii de-n curând fi-va dantan!

Când mi-aduc aminte cum eram înainte

Iară acuma esență de grele cuvinte;

Mă uit în oglindă nevoindu-mă altul,

Prea-prea suferință, și mai și păcatul.

Ci dacă-indien suferit-am curenții

Atâtor suferințe providenții,

Le sufăr iar de la capăt, nu-mi pierd paciența,

Adaug, după un timp, cum urlă accidența.

Daar tu, Mary! și tu, O, cor murmurat de virgine!

Atât, viață și bunuri, și rugăciune,

Ai, primește-mi cu blândețe respectul ardent,

Aibi milă de soarta-mi ce mi-e accident!

Ai, ție ți-am încredințat toate zilele,

După ce s-a aprins iubirea cu milele;

Devoțiunii Tale ofrandă să fiu

Ai, iar (pentru că poți) cu Tine veșnic viu!

 Adam Oehlenschläger

Maria

Blând și cald,

În brațe, prunc dalb,

Crud, nevinovat, trup preaviu,

Ea surâde dragului fiu,

Îl pune pe sânul plin;

Privighetor glasu-i divin,

Mâna, crin,

Veșmântul, cer,

Ochii, adâncul mării

În geana lăcrimării,

Părul, râu de soare,

Fața, zori în floare.

Vezi! Înflorind Eterul,

Ea leagănă Misterul.

Peter Rosegger

Cântec popular

Din râu un pește sare,

De aur, cald iubirii,

Și oglindește-n sore

Viața omenirii.

Eternă lamă-ntinde

Lui Dumnezeu în cer,

Cel mai înalt să cânte

Cel mai adânc mister.

Nici vulturul n-ajunge

Cortul albastru ci

În leagăn strigă sânge

Cu pofta de-a trăi.

Atâta oboseală

La ultim val de ger e

Că somnul ni-l răscoală

Cântece de durere.

           

                         

Taras Șevcenko

Testament

Când mor, mă îngropați

Într-un mormânt,

În stepa largă

Din țara dragă,

Lanuri întinse,

Nipru și stânci,

Să văd, să aud

Strigăt-strigi.

Când s-o revărsa din Ucraina

În marea albastră

Sângele dușman... atunci oi lăsa

Lanurile și munții -

Tot pokinu și polinu

lui  Dumnezeu

Rugându-ne...până atunci 

Eu nu cunosc pe Dumnezeu.

Îngropați-mă și ridicați-vă,

Rupeți lanțurile,

Spulberați sângele

Cotropitorilor.

 Și în marea mea familie

În familia liberă, novă,

Amintirea pomeniți-mi

nezlim șoptită slovă.

                         

 Mehmet Akif Ersoy

Unitate

Infernul se apropie, iar noi ne umflăm pieptul.

Călcăm pe-un drum care rotirii nu-i cunoaște dreptul;

Rugămu-ne zid în harim crezând suprem cinstirii bir,

Când ultimul soldat nefer se luptă spre a fi martir.

Dinspre mahșer-armaghedon furtuna sună goarnă,

Armata mărilor, navele norilor se răstoarnă,

Toți vulcanii se află dedesubtu-ne sub pământ

Șip roșu sapă priveliștea la jurământ,  

Nu e inimă  plină de iman-credință,

Jubilare, dor, cauzând aceeași conștiință;

Cine să reziste nu se îndărătnicește, 

Fii sigur-emin, Jahan, zidul se prăbușește!

                                               

                                   

Sandor Petofi

Copac voi fi

Copac voi fi, tu să fii floare.

Soare voi fi tu să fii rouă, 

Rouă voi fi tu să fii soare ori...

Nicicând ființă ruptă-n două.

 Iubito, dacă ești în ceruri:

Atunci și steau mea m-a rechemat. 

Iubito, dacă ești în iad: (ca

Să ne unim) sunt blestemat.

Emily Pauline Johnson

Risipitor

Uitându-mi Domnul inima ți-am dat,

Tu m-ai uitat, la la focul altui horn; 

Acum prin spinii pustiirii în păcat 

La Dumnezeul meu  mă-ntorn.

Pentru că Domnul iartă ce  ne fu,

Și din iertare nu mă-ntreabă cum

Din brațele-i căzut-am-am eu și tu,

La el din nou îmi caut drum.

                       

Rafael Pombo

Extax

Noapte enormă!... Fioroasă  măreție

atâta sublimitate să mă înspăimânte!

Dumnezeu înpăturește taina pământie

întru taina augustei sale mante.

La sonul acelei  armonii sfinte

imensa terră extatic o contemplu

ca pe un cadavru din morminte, 

sub sfânta boltire de templu.

Această pace sublim cutremurată, 

această liniște profundă-n hume,

părelnică la ceas mundan, se arată

impunător ajun de altă lume.

Ca un pact între vina fără arme

și raza apropiindu-se s-o fulmineze,

pe când biata umanitate doarme,

Dumnezeu coboară în secret s-o viziteze.