MERGEM ÎN INDIA

MERGEM ÎN INDIA

Colocviile de Marți – Rodica Anca – Alexandra Maria Citirigă – George Anca – Ben Todică – Lili Hanganu – Jorj Maria – Lora Levițchi – Liliana Popa

COLOCVIILE DE MARȚI

Piața Valter Mărăcineanu 1-3, IDEAL.ro

25 februarie 2020, 5 pm 

Anul XI  nr. 2 (116)

Tema:                             EMINESCU  POST MODERN

Mioara și Viniciu Moroianu

interpretează

Sonata pentru vioară și pian de Felix Mendelssohn-Bartholdy

Intervenții:

Beatrice Marinescu: Restaurare

George Anca: Eminescu în India 

Mircea Coloșenco: Marian Popa versus scriitor postmodern

Cristian Moțiu: Teatralitatea lui Puși Dinulescu  

Vasile Menzel:  E primăvară în ianuarie 

Streche Nicolae Florentin: Eliade în conștiința alterității    

Viorel Speteanu: Proclamația dela Padeș, 23 ianuarie 1821

Teatru de poezie :   Liliana Popa, Gabriela Tănase,  Bianca Michi Nema, Adelina Fleva, Elena Armenescu, Antoaneta Bagdasarian, Doina Boriceanu, Agache Catinca, Vasile Menzel, Cristian Moțiu, Daniel Vorona, Corneliu Zeana, Luca Nicolae, Vladimir Udrescu, Adrian Bucurescu, Victor Homescu, Dragoș Vișan, Alexandru Leu, Ioan Rațiu

Lansare de carte 

Alexandru Surdu, Cristian Radu Nema: București, capitala eroilor patriei, 1916-1919,           Integral, 1919

Nicolae Grigore Mărășanu: Comedia Valahă, trei volume, Editura Istros 2018

Dimitrie Grama: Marea secretă, Conta, 2019

Corneliu Zeana:  Trezirea dragonului, Editura Europeana, 2019 

Ecaterina Petrescu Botoncea:  Anunnaki,  Eikon 2019

Romeo Săndulescu: Aproape sau cât mai departe, Editura Mușetinii

Ioan Rațiu: Misiunea întâmplării, Fast editing 2019

Cristian Gabriel Moraru: Scriitorii timpului meu, Ecreator 2019

Coordonator: Dr. George Anca

Rodica Anca și Alexandra-Maria Citirigă

MERGEM ÎN INDIA

17 X 1976  

mergem în India

mergem în India

hai în India

ești și mamă

          Pe un copil l-a lovit o ușă și-i curge sânge și l-a luat salvarea și l-a dus de la spital și l-a băgat în pământ. Așa a pățit, să știi. O să pățești și tu ca el. Pământ și un băiat.

O să mă indiez

o să ne indiem

o să mă Indie

hei hei hei

nu suntem noi ăia

să ne rătă

cim

cim

cim

ba da ba nu ba da

ba nu ba da ba nu

a (aa)

un elefant

aa (doi elefanți)

avem sfanți

25 (duminică) oct. 76  

          Ce este viața? Unui copil. Viața unui copil ce este? Riginală. Vrei să spui originală? Originală. De unde știi? De la mama și de la tata. Ei sunt originali? Riginali.

6 nov 76  

paturile noastre sunt avioane

intră în apă și zboară

zboară zboară zboară

uite-așa era

da nu mai e

așa era

da nu mai e

cutia de chibrituri

14 XI 76 B  

          Mâine vă duceți, lapte luați puțin, pâine multă, și plecați. Vine o fetiță și mă roagă să-i dau pâine multă, frișcă puțină, să n-o doară gâtul, că pe urmă face infecție – dacă vine și se duce salvarea, că zice că e sănătos și să plece mama la Cluj și pe el (ea) să-l ia bucătarul în salvare și să plece.

30 dec 76 București

          La grădiniță m-a bătut un băiat și m-a bătut și o fetiță. Și m-a luat și de păr una, și m-a descălțat, mi-a luat ciorapii, mi-a luat chiloții, pantalonii, și părul mi l-a tăiat și mi-a luat și din carne și i-am spus: - te spun la tovarășa dacă—mi mai iei din păr, și am spus-o. M-a descălțat, m-a ciorăpit de-aicea și m-a dezbrăcat în pielea goală, când erai tu ocupat, te băgai în bufetul de la mama de la servici, și era mare bufet acolo și te-ai băgat de prima dată. Și după ce te-ai băgat tu acolo, a venit un bau-bau și te-a dezbrăcat tot ca pe mine și ți-a tăiat părul. Dacă n-ai fost cuminte? De ce-ai deschis dulapul la pisici?

          Un copil a fugit singur pe stradă și l-a prins un om și l-a băgat în groapă acuma. Și a mai prins și o fată și un băiat și i-a băgat în groapă, acolo unde săpa.

         

2 ianuarie 1977  

          În ultimele zile, am stat de vorbă oarecum serios. O dată te-am și repezit. Ai pus buza, așteptându-mă, m-am apropiat și ți-am surâs. Și tu mi-ai răspuns. Fără ranchiună. Poate fiind de acord că nu trebuie într-adevăr să ieși despuiată pe ușă, iarna.

          Replicile nu prea le mai țin minte, deși poate m-aș abține. I-ai spus mamei, în baie, deconspirativ, dar-ar Dumnezeu să mergem în India.

          Tată, mâine să-mi cumperi o pisică. O pisică de-adevăratelea. Părul lor îți intră-n gură. Îți cumpăr o pisică în India. Da, dar în India nu e de-adevăratelea.

23 I 1977  

la castelul Babilon

veni un galben de tron

de mână cu-un vermillon

și cu un sitron craidon

baby baby baby don

se sui pe parapet

și un modern violet

baby baby baby zet

facem cu toți cale-ntoarsă

c-a venit o umbră arsă

baby baby baby varsă

poți să stai aici un an

dragul meu alb de titan

baby baby pe maidan

și ne sare peste gard

din China verde smaragd

baby baby Babadag

Babadag Bagdad by Bagd

          Din cauza dragostei tale pentru culori – spui că mama te va învăța să pictezi -, am construit împreună castelul Babilon. La temelie, galben, apoi gri, albastru și roșu, înconjurându-l cu toate trei rânduri de culori. Am rimat aiurea 2-3 tuburi, după ce una dintre voi a tras un pârț, poate negrul de ivoriu.

          De dimineață, mi-ai spus două-trei povești. A fost odată un băiețel care, mi se pare, a plecat de acasă. A fost o fetiță, și-ai încălecat pe o lingură scurtă, să trăiască cine-ascultă. O poveste cu pușcăria.

          Aseară doreai să te faci milițian, ca să-i bagi pe cei ce nu-s cuminți la pușcărie. Unde e pușcăria? Lângă fântână.

          (Când s-a dus iepurele la leu, să-l mănânce, și, trecând pe lângă fântână, și-a văzut chipul în apă, l-a păcălit pe leu că un dușman puternic, cu cetate, îl amenință. Și leul paraleul, prins, când s-a văzut în oglindă, a crezut că e dușmanul și a scos un răget, întărit de noul dușman, aruncându-se furios în fântână).

          De la grădiniță, povestești mai des isprăvile lui Furnică. Îmi spui să-l scriu și pe Mircea. Îl mai am și pe Sava și pe toți copiii îi am în grupă. Am văzut o fetiță cu rochiță ca puloverul tău. Asta e, tată, ce să-i fac? Am și eu un cățel și-l mai iau și pe bebe, ceva, o jucărie și mă duc acasă.

          Joci și teatru. Suflet bun, de l-ai păstra. Ești altfel decât în pruncie. Parcă ai ști și poți ce nimeni nu mai știe și nu mai poate. Mă ții pe picioare fără orice Indie și slujbă. Ești mai presus de întâmplările grele. Spune, ce să scriu?

          Mai am și pe Cenușă și pe Sava. Sava e băiat și ocupă toate locurile. Ocupă locul meu, al lui altu, lu altu, lu altu și eu nu mai am unde să stau. Mă și bate. Scrie toți copiii, că eu nu-i știu pe toți. Unu cu rochiță, unu cu șorț, unu cu. A venit unu și a zis că nu se duce cu șorț la grădiniță, că se duce cu uniformă la școală.

          Zicem așa, ba că nu știu ce, ba ne ducem la tata, ba ne pisicim. Mă, vorbim prostii. (Am căzut din tren, a căzut și ursul). Uite, Sava a înjurat, a zis căcat, prostii d-astea. Și eu am spus că-l bate tovarășa. Și l-a bătut. M-am mutat pe alt scaun.

          Uite, copiii mei se duc cu trenul. Nu mai ai niciun chip, și aia e. Alo, știi ceva, uite, copiii de la grădiniță m-au bătut. Și dup-aia, i-am bătut și eu. Și dup-aia, nu m-au mai bătut.

          Alo, pa, te-am pupat. Ai pus telefonu-n furcă? Da. Bine. Alo? În ce gară ai ajuns? În Gara de Nord. Cine e pe-acolo? Vasile, alb, are căciulă. Vii și tu cu el? Îți aduc căciulă, și să vii. Acum vino. Pe unde s-o iau, e șantier, pe strada Unirii e noroi. Alo, nu nimeresc drumul. Hai că vin eu să-ți arăt.

          Nu-l văd pe Vasile. Păi a plecat până ai venit tu. Mi-a dat peste căciulă (se dă jos din tren și mi-o potrivește), mi-a pus căciula la loc. Bine. Îți pun un polovăr gros să mergi. Am ajuns în gară. Scoate polovărul, că aici este cald. Vii cu trenul? Stai puțin, hai să te-mbrac, acum că este și frig, dar nu este așa prea frig, dar este cam frig. Îmi pun și eu căciula (albă). Îți pun și p-asta, dacă-ncape. Parcă ești un pitic. Mă duc acasă.

          Ai ajuns. Acum te dezbrac. Nu, mă, tot suntem la Gara de Nord, să mai stăm și noi puțin, că nu plecăm așa cum vrem noi, că sunt niște milițieni pe drum și nu ne lasă să ne plimbăm de colo până colo. Tată, haide scrie c-am venit. Și cu mine se rupe scaunul, că sunt prea grea, ia ridică-mă-n brațe, aoleu, ce greu ești.

24 II 77  

          De ce scrii fișa? Ca să nu car toate cărțile. Păi să nu cari toate cărțile, că te bate mama. Ie-te, n-are pe cine bate? Te bat și eu. Mai sunteți multe? Te bate și tata. Să-l bat? Da. I-am dat pentru Platagea și plânge. Dacă-l las, te ia la poceală. Pe cine-am bătut? Pe tata lu Nana.

27 I 1977  

          Ai pictat, de trei zile, cu acuarele, în stil liber. Mă tem pentru ele, să nu le rupi. Îmi oferi numai câte o jumătate de foaie. Ai văzut puțin din Copelia și acum dansezi prin casă. Privești patinatorii și spui că ar semăna cu Blândul Ben. Îi dai mamei (care refuză) o bomboană ca o casă. Toate desenele astea sunt frumoase, dar dacă Nana e urâtă sunt și ele urâte. Ai scris o rețetă pentru mamaia și grădinarii iscusiți. Mi-a zis creionul ăsta să scriu puțin cu el. Ți-am dat pixul – ai văzut ce balerini sunt? Mi-ai promis că după ce pleacă d. Stoica mă lași să pictez. Ceartă cu mama. Nu mai plânge, că chem pe Speroni Sperone din Geosone,

Luni 21 II 1977  

                                                  M-am întors de la spital. M-ai strigat din fereastră. Am stat de vorbă, te-ai culcat, te-ai trezit și ne-am jucat cu țoabele. Am inventat jocul Pe un băiat îl cheamă Petrică. Pe o fată o cheamă Gina – pe un tătic îl cheamă Girimia  – Pe un băiat îl cheamă Combino. - Pe un combino îl cheamă Nelu. - Ai zis tot aia.

          Dacă ești cuminte, îți fac niște desene foarte frumoase. Dar mi se pare că ești cuminte! Dar copiii mei nu fac nimic, dar taie. Copiii mei totdeauna făceau așa, le dădeam de lucru și tăiau. Copiii mei nu făceau nimic, nimic, dar tocmai tăiau (ca) niște puncte pe care le pun eu la niște desene, altceva, mai importantă, că vreau eu să fac niște desene. Că eu nu le tai de tot.

          Ție, mamă, îți fac cel mai miștocin desen și pe urmă îți mai fac unul albastru, nu negru. Uite, lui mamaia ce i-am făcut, vezi ce-i fac? Tocmai de-aia-i fac. Copiii mei dacă nu fac nimica, ce să le fac, nu taie nimic, dar tai eu și fructe, tocmai de-aia se țin după curul meu, nu mă lasă să fac treabă. Uite că ți-am făcut două acolo, mamă, mamă, ce frumoase sunt.

          Stai să scriu poanta asta. Ce poantă, mă? Mai zic, oi. Ce? Știi ce zici? Iepure. Mai vorbește ceva ca mama, eu să răspund, hai că abia aștept, că-mi place. Nu-l mai face pe tata să râdă. Păi nu-l fac să râdă. Mai vorbește chestia cu mama și eu să zic da.

          Știi ce? Hai să facem un spital pentru copii și pentru oameni mari. Facem o pădure, dar cum să facem noi pădurea, dacă nu le-aduc pe-alea vechi? Câți ani ai? Știi ce, mamă, nu mai vrei să răspund câți ani am? Câți zici. Stai, cum te cheamă? Alexandra Maria Anca. Unde locuiești?  Strada Izvorul Crișului, apartamentul 57. Vrei să dăm la ora exactă telefon, da, ca să văd cât e ceasul. Nu mai râde așa că-ți ies mațele din tine, eu râd dar n-am coastele rupte, tu le ai. Mamă, credeam că mâțișorul e biscuit. Pisicule, până fumez țigara asta și pe urmă mă culc. Hai la culcare.

          Mai ții minte decul? Ce dec? Ghiocul de care te speriai când erai mică. Mai spune. Ți-era frică, și când nu erai cuminte ți-l arătam.

          Vezi că vine școala și chiar de-acum e cazul să învățăm măcar niște poezioare franțuzești. Păi, hai să învățăm acum, pe scurt.

          Dacă nu te culci, mi se rupe operația de supărare, plec la spital, dacă te culci, se vindecă. Stai, că mă îmbrac.Te mai doare? Te-ai vindecat? Ce, mamă, pleacă în papuci? N-ai văzut că i-am dus papucii la spital?

22 II 1977  

          Mamă, ai ciocnit ouăle, cioc în cioc, să le spargem și să le punem la fiert? Cireșica mică învață mult la școală, și la servici nu învață și m-am ciocnit și cu ea.

apropie-te de fereastră

prinde un băiat

pune-l să cânte

cel mult un cuvânt

neștiut de mama

de tatăl său

de mama

de tatăl tău

de tine

de el

de nimeni

11 martie 1977  

          A fost odată ca niciodată, demult, când se scria... Am zis-o p-aia. Altceva.

          Iepurașul s-a dus să aleagă floricele. Și deodată găsise floricele. El și-a luat floricelele-ndată, dar

vine ploaia, iepuraș

ce să mă fac eu

merge el amărât

fără ceva-n mână

fără nici unbrelă

fără nimic

          Tot p-asta ți-o spun, că nu e gata, că eu n-am făcut-o scurtă. Hai să ne-mbrăcăm. Hai că mă-mbrac. Păi ce, mă, ai scris repede și eu nu am terminat povestea. Și a zis iepurașul că se duce să se-mbrace. Că e frig dezbrăcat. Că mai vine, dar mai stă un pic să mai scrie. Și după aceea, iepurașul o să se ducă la mămica lui, care era iepuroaica. Un iepuraș rău, rău, și n-a câștigat.

14 III 77  

          Ce-ai desenat? Am desenat o ra... un tren. Cine e în tren? Ăla cu două burți (B). Și mai cine? Și atâta. Singur? Singur. Uite, are și o linie, pe din afară. Și trebuia să fac și un cerc. Asta e mâzgăleală? Nu. Altceva ce mai faci? Eu nu vreau să povestesc. De ce? Nu, eu vreau să desenez cu pixul tău. Pixul meu e ocupat. Da, e ocupat, nu ești tu bine la cap, ocupat pe pisici, pe moaș-ta pe gheață. Ce părere ai despre mămica ta? O minge adevărată. E mămica ta? Da. Roșie? Nu. Este de alte culori: o bluză, e roșie, și niște pantaloni albaștri mai închiși și o d-asta, mânecă, cu maro, cu d-asta de mai multe culori. Ce mai e? Nu mai e nici nimic de capul ei. N-are d-ăsta. Cherestea? Cherestea. Ți-a făcut ceva? Zice să nu fumezi toate țigările. Tu te-ai lăsat de fumat? Da. De ce? De banc și de cotoi bătrân. De cotoi bătrân și de altceva? Și era să ne pice și casa, să cadă peste păpuși și să le omoare, mamma mia, doamne ferește să spargă și geamurile, să vină gazele și să murim una peste alta, cu operația, cu tot ce avem, și așa ne mai cunoaștem și noi ce-avem.

15 III 77

          Florina, să vii pe la mine, că golim dulapurile, le dăm mai încolo și, dacă vine cutremurul, iar golim dulapul și dăm cutiile mai încolo.

19 III 77

          Tu erai împăratul. Mama era împăratul. Mamaia era împăratul. Eu eram împăratul. Toți eram împăratul. Toate lucrurile erau împăratul.

26 aprilie 1977

         Acum se ia luminalul? Da. Două? Una. Două. Tata știe mai bine. Nu, mă tată, două. Două. De ce să le iau, mă, știu eu mai bine că după masă nu se iau două. Să te spun la doctoriță. Acum mă trombonești.

5 mai 1977

          Dă—mi dosarul și ia tu sacul. Acum tu ești Nana și eu sunt tata..

          Geta și copiii vor pleca în Balta Albă. Să mergem și noi în baltă. Nu, că nu știm unde se duc. Și  asta e, am pierdut trenul. Să prindem trenul. E un tren de vorbă, uite cum îmi scapă din gură.

          E un serial cu Shirley Temple și tu ești prea mică să-l guști. E al doilea pe care-l văd. Sâmbăta trecută, un copil fără părinți, de la orfelinat, intră în compania unor actori, care au neplăceri cu proprietăreasa hotelului, o domnișoară bătrână, bogată și rea – chiar cu fratele ei, bun, urât și cu chelie. Ce frumos dansa fetița, pe toți îi încânta și făcea să aibă haz un club de moși, altfel, aiuriți. În fine, ajung la proces: bătrâna, cu trupa.

          Ce zici că apare ca martor și prietena noastră? Și judecătorului îi vine o idee, o idee neobișnuită, cum nu i-a mai venit altui judecător: să dea cei învinuiți o reprezentație. Imediat, ziarele – și eu sunt ziarist – scriu despre nemaipomenita întâmplare. Dar e adevărat. Toată lumea se distrează de minune. Adică și judecătorul, mai pe furiș. Ba, până la urmă și uricioasa de domnișoară

bătrână și, gata, în loc să-i dea afară, îi angajează cu bani mai mulți decât oferise un spectator.

          Azi, o domnișoară ca un soldățoi cuminte, dar sosit din India, apare la o școală pentru copii de părinți bogați, împreună cu tatăl ei, căpitanul Crow. Peste-o oră, el va pleca în război – așa a și început filmul, cu șiruri de soldați cu căști defilând, dar filmul, eu o știam, este tot al unei fetițe ce ne va umple inimile de emoție. Iar o domnișoară bătrână, tot acră, groaznic: directoarea școlii. Rangul și banii căpitanului o conving să-i dea fetiței cea mai luxoasă cameră, fereastră în fereastră cu camera unui lord aiurit, servit de Randas, indian cu turban și cu papagali – ce plăcere.

          N-o mai lungesc, vedem o școală particulară de fete – și eu sunt profesor – din Anglia războiului cu burii, la 1899, parcă  - pote greșesc dinadins, și chiar pe mica actriță, adică marea, cea mai mare actriță-copil, dacă am scris-o incorect înseamnă că a fost să fie, pentru a-ți aminti și de cea mai bună prietenă a fetei căpitanului (o fi un poem de Pușkin cu titlul ăsta): Backy, nume etern al poveștilor englezești, de ți-a inventat și mama alte povești cu un nume asemănător și mie nu mi le povestiți niciodată.

          Măcar să fie ca-n filmul ăsta, că lucrurile merg prost în război, pe lista morților apare și tatăl lui Sarah. Ea e mutată într-o cameră neîncălzită, trimisă să muncească și să mănânce la bucătărie, la fel ca Backy. Ea se supune, le face focul la închipuitele de pensionare ale domnișoarei Minchin, mai ales că are un gând, simte că tatăl ei n-a murit. Nu e extraordinar?

          Cum sosesc răniți, ea se dă peste cap să ajungă la spital, să-i vadă. Le și cântă. La început, dansează, să-i înveselească, deși era tristă și avea și ea nevoie de bucurie. Vecinul ei, Randas, cel cu papagalii, când dormea, îi împodobește camera ca-n frații Grimm.

          Aș face o piesă cu doi frați. Piese mici cu nume mari. Să joci și tu un rol, ca Sarah. Să-ți dea și ție un indian papagali, iar eu să mă aflu, orice s-ar întâmpla, așa cum simți tu. Căci, adevărat, căpitanul – ce căpitan, că nu mai știa nici cum îl cheamă, zicea doar Sara! Sarah! Ai înțeles, trăia, era rănit, bandajat la cap, ca Apollinaire.

          Pann Polin, nici Peter Pan, nici pan Apollinnaire. Place la toată lumea. Acolo se va juca și piesele mele. Deci aceea e patria mea. Un Will, puțin chel, cam alcoolic, pictor ce se dedică deodată teatrului, se închipuie și se pictează, o clipă, Shakespeare, dar își reia, pe o cale nouă, a sa, povestea adevărată a unor munci și zile.

          Da, căpitanul trăia. Domnișoara bătrână, directoarea, văzând frumusețea de cameră, cum o împodobise indianul, chemase poliția, care ajunge și-n spital. Într-un scaun pe roate, un tată spune într-una numele fiicei lui, ea îl aude, el o recunoaște, filmul se sfârșește ca un basm american, nu de Grimm.

          Tu ai apărut la Heidi. Pictezi cu acuarele pe drăguțul ăla pentru care te-o fi îmbrâncit Dan. Aurelia Diaconu te-a pictat goală, cântând la pian, copie după o ilustrată poștală. Timpul trece în iunie. Mama și cu mine împlinim 11 ani de căsnicie, tu 4 ani de viață. Să nu-ți închipui că viața e prea frumoasă și pe urmă să-ți pară foarte urâtă. Să nu ne distrăm cu povestea unor bani puțini și a multor pirați ai bucuriilor. Mama asta ar vrea să ne mutăm, pentru că nu mai rezistăm cu plătitul ratelor.

28 mai 1977

          Am o bubă dulce, care se suge.

          Aseară te-ai izbit cu capul de tocul ușii și n-ai dormit bine. Am descopeir pe Martinel cel mare, fără un picior – unde i-o fi? S-a dat peste cap și s-a făcut bila asta. Și bila nu se poate da iar peste cap și să se facă din nou piciorul ursului. Nu. Mai jocă-te și cu mama. Jocule, unde e mamaia? La spital (azi e săptămâna de când, la spital, murise).

6 iunie 77

          Trebuie să mă îmbrac. Să mă fâstâcesc. Să mă îmbrac cu pereții. Sunt o statuie.

13 iunie

          Diseară o să vină Dragoș, Alda, Ozana și Mălin, iar de sus, Carmen și Diana. Odeta și Ivona au promis că vin și ele.

14 iunie 1977

          Pe la 6 seara, au venit, duminică, musafiri. Îi așteptai afară. Nu te interesa nici tort, nici nimic, ci doar când vin, nu mai vin, dacă mai vin. Și s-au înființat, în afară de Alda, care plecase la o altă amică de-a ei – școlărițele astea. Dragoș era drăgăstos – până mai târziu, când a pus în funcțiune o mitralieră cu baterii. Ozana și Mălin s-au jucat primii, parcă în camera ta, cu tine, după ce Mălin a tras, fericit, la mașina de tricotat o bandă albă, repede, repede, și eu i-am oferit, în alb, o diplomă Brâncuși, adusă de anul trecut, pentru el, când mă brâncușeam ca și cum fără mine se dărâma coloana (dar acum?). Carmen a sosit nu numai cu Diana, încruntată, dar și cu o blondă de seama ei, timidă și prietenă cu ea. Odeta si cu Ivona s-au făcut mari de-acum. Odeta se duce în America, două luni, într-o tabără de muzică, așa că am prelucrat-o cum să se poarte, că e româncă, de 16 ani, așa și pe dincolo.

          Deci mama a desfăcut tortul, a înfipt și a aprins lumânările. Se înserase. Părinții stăteam în picioare, copiii așezați, și tu, foarte serioasă și emoționată, te-ai pus pe suflat și, dup-aia, pe tonul dat de maestra Măslinuță (Odeta), ți-am cântat un Mulți ani trăiască! Păcat, consumasem tot filmul meu, plus unul al lui Costică Luca. Dar, chiar fără poză, momentul acela așteptat întrecuse închipuirea noastră și ne vedeam purtați într-o lume a ta, feerică și bună.

          Pe la miezul nopții am spart distracția (cu ness, fără alcool). Eu am mai lucrat puțin, de mi-am încheiat comunicarea. Ieri, când era cu adevărat ziua ta, am întârziat până noaptea târziu în oraș, și tu adormisei mâțâită, de era mama amărâtă, dar azi ești veselă. E vorba să mergi cu mama la Sighișoara.

5 iulie 1977

          Nu ți-am mai scris demult. Aseară, am trecut pe la Curtea Veche (voiai să cobori în Palatul Domnesc) cu tataia Nase. Apoi am trecut pe la Constantin Mateescu, de te-ai jucat cu fata lui, Anca. Acum povestești atâtea și eu nu le mai țin minte.

          Sâmbătă, mergând împreună la cumpărături, ne-am tocmit cu niște băieți de-a V-a pentru un cățel și l-am adus acasă pe 5 lei. Ne-am jucat toată seara cu Azorică – așa l-ai botezat – dar el nu era nici de casă, nici de rasă. Așa că, a doua zi, duminică (tu te dusesei cu mama la serbare, unde ai recitat o poezie despre partid și ai jucat și un rol de ciupercuță), l-am dus și l-am abandonat, spunându-ți că l-am dus la mama lui (la biserică, în curte, unde-l și născuse). Îmi amintești, din când în când, că dacă nu-l cerea mama lui îl țineam noi.

31 iulie 1977

          Azi am fost cu Gheorghiță, vărul tău, și cu taică-său la grădina zoologică. Ați mers călare pe ponei și v-ați jucat cu zimbrul. Ați stat la taclale cu leul. Spui la fiecare poeziile potrivite (un elefant se legăna, trei iezi cucuieți...). V-ați amuzat de broaștele țetoase și de bietele veverițe. Ai întârziat la găini.

30 august 1977, Sfânta Alexandra

          Duminică, voi pleca în India. Vei veni cu mama. Rămânem aceiași, și un pic de indieni. Mă închin. Acum mergem la Odetta – tu vii cu mama de la Vivi și Georgică, eu vă voi întâlni acolo, la deșteapta asta de artistă, care se întoarce de la Detroit, din America, unde a cântat în tabără două luni.

         

6 septembrie 1977

          Duminică, am petrecut împreună, amândoi, în Parcul Libertății, prin teatru (dar era închis, iar tu voiai să spui o poezie, Partidul, pe scenă – nu te-am contrazis, dar n-am ajuns la Arenele Romane), o oră pe lac, în barcă, de ne-am amuzat privind o mireasă și un ginere, strigând ecoul pe sub podul mare, apoi în Mausoleul eroilor – tocmai se schimba garda, iar tu începusei să defilezi ca soldații. Am mai strâns ceva castane (încă nu s-au copt și nu mai pică din copac), am mâncat câte-o sarailie, am trecut pe la Odetta și Yvona, de-ai mai făcut rost de ceva gumă, și am ajuns și acasă.

          Ieri, ca să te primească la grădiniță, am făcut de două ori drumul până la policlinică, după aviz epidemiologic. Deși începusei să obosesști, erai veselă și spuneai că îți pare bine că nu te primește la grădiniță.

          Ți-am spus, aseară, o poveste despre elefant și urs, mai ales ăia mititei din plastic: s-au lăudat că au fost totdeauna mari, cei mai mari, niciodată mici; n-au fost cuminți și uite că au ajuns mititei, în timp ce deșteptul de cerb a tot crescut, pe încetul, și a rămas mare, cum îl vedem ca un măgar porintre oi. Așa că, poate ca niciodată în ultimul an, pe la 9 seara dormeai – ba dormea și mama și m-am culcat și eu.

          Mama s-a întors la serviciu, tu la grădiniță, eu aștept să plec în India, unde o să vă aștept în grădină. Se lasă greu și indienii cu viza.

         Mă lupt să mă las de fumat, după ce abia mă reapucasem. A cincea zi, am fumat însă o Kent, a șasea o Snagov, și azi, până acum, o Carpați. M-a apucat o somnolență de-am adormit la 12 și jumătate – am pus ceasul să mă sune la 13, am vorbit cu doamna Popescu – nimic -, iar m-am culcat, am pus ceasul să sune la 14, am visat că mă sună o femeie cu nume necunoscut care mă anința că apăruse viza, nu prea mă bucuram – o sun pe d-na Popescu – nicio viză.

7 septmbrie 1977

          Pentru unii, Ungaretti e Unga, pentru alții, Neagu. Suchianu i-a zis lui Vianu, când s-a întors din India, să-și schimbe numele în Rabinrahat Tudore.   

8 septembrie1977 Sfântă Mărie Mică

          Sfeștanie

casă, fă-ți

adăpostul gândurilor

sub umbletul norilor

pe moalele șerpilor

te ridică

odată cu Sfânta Mărie Mică

fiilor fi-le

ușă de zile

mamei of

de curățat cartof

fâsâit de bombă

la Arlechin și Colombă

iar nouă

viață nouă

că și noi

în sutănoi

la un loc

facem poc

și ne bem

apă cu gem

șampanie

de sfeștanie

că tot o să ne trezească

prispa a mai bătrânească

          Mă gândesc la o dodie de fumată.

vorbă te vorbești

te fumezi Mărășești

          India se apropie, dar rămâne ea și departe, noroc cu șahul de ieri. Mi-a plăcut de Șora, dar și mai mult de Anca, fata lui Mateescu – ar fi vrut să te vadă. Azi am avut program oficial, am conversat cu Malița, cu adjuncții doamnei Gâdea, cu Râpeanu și cu mine. Pe alții nu-i mai scriu, că abia cu ei am stat de vorbă – câte sute de ore de tălălăilă s-or fi făcut, de muncit când să mai muncesc eu și cu ce și de unde chef, că bani nici de autobuz n-aveam și mergeam pe operație? De n-om fi noi ăi mai săraci, noroc că nici ăi mai bogați.

          E sfânta ta Maria Mică

îmi pare viața ta timpul

îmi pare bine nici nu te învăț

să mergi sau să stai

cum nici nu știu dacă ne oprirăm

vreodată la un fluierat de sârmă

peste șanțul cu greieri

e, seara din umbră pe coaste

încet-încet îngroapă țărâna

cu bunătate și sânge

Fecioara Maria

cea născătoare de dumnezeu

precum ți se pare

          Am petrecut în continuarea lui 8 septembrie la Gabi Văcăreanu, unde toate se lăudau că sunt sărbătorite și tu erai singurul copil și tot Marie. Când am intrat eu – tu, martoră – am anunțat că am scris o poezie cam anti-sfeștanie – și în capul mesei, observam în sfârșit, se afla preotul apucoman care și-a schimbat predica, politizând-o, ca și șeful sărbătoritelor, cu sărut-mâna, părinte, la început și la fine.

          Poezia cu îmi pare viața ta timpul îmi pare bine nu a fost gustată – cu atât mai concludent -, iar ce-am tot tălălăit, în rigori premeditate poate de toți, nu mai transcriu (poate tu nici nu vei citi caietul începutului tău de viață?)

          Mâine voi fuma. În India, sper să mă las. Tu vei pleca la grădiniță cu mama. Ea a văzut un păianjen pe tavan: ce veste mare!

          În lipsa șerifului, aseară i-am vizitat pe Popești. Veniseră la ei o mamă cu fata ei care a picat la facultate, să le ghicească Geta, dar asta le-a tras clapa, după ce promisese de două-trei zile, și n-a apărut toată noaptea acasă (motiv să-i frec și eu mamei ridichea, în revanșă, că prea-mi scosese ochii că nu mi-am stăpânit nici limba, nici pofta de băutură la Gabi, că ea cică m-a testat, de-aia a tras de mine să vin atunci – eu, cu două cepe mâncate, ca să scap; ea, gata, mă vedea acolo vizavi, în India).

12 septembrie 1977

          Eu sunt cu poezia, mama e cu pictura. Și eu sunt cu pictura. Dar am pictat împreună. Încă nu ne gândim la Dumnezeu, cu pensula în mână, ne privim pe noi și, prin culori, grădini (când ajunsesem la cer, i-ai cerut mamei albastru). Avusesem discuții despre viața noastră  în India și fusesei de acord să te înțelegi în englezește la grădinița de acolo, dar nici românește să nu uiți, când ne-om întoarce acasă. Bătusem câmpii despre banane și maimuțe.

          Am trecut întâmplător pe la editura Ion Creangă și m-am interesat de Aventurile lui Sârbiță, pe care le scrisesem pentru tine. Madame redactor tot îi trăgea că publică numai ce este pentru copii, nu prefăcut (ca pentru ei), dar nu citise aventurile. Ca să vezi și tu cum nu se publică lucrurile bune.

          Na-ți-o  că-mi dete telefon un necunocut, cum că doresc eu să merg în India? Nu e dorința mea, am fost de acord. Vrea să-mi dea pentru un prieten al lui un plic. Cine? E un secretar de-acolo. D-stră știți dacă am voie să duc așa ceva. Tocmai aștept viza de la indieni, se cam câcâie. Adică să se facă presiuni la ambasada Indiei? Nu știu. Când și unde sunt eu mâine? Umblu, aș putea veni la externe. Nu, că și el umblă. Pe la trei cred că mă întorc acasă. Bun, o să mă sune acasă, după trei. Zice că-l cheamă Comănescu.

          Mama a visat că era cu mine și cu S.G. Și aceasta din urmă îmi spunea că întârzierea e din cauza mea. Mama i-a răspuns că acasă nu întârzii.

         

14 septembrie 1977

          Bogdan (Bratu) merge mâine în clasa întâi. Te-am înscris ieri la franceză. Vorbești cel mai mult, din grupa ta, și bați copiii, spune educatoarea. I-ai povestit lui Georgică (Cepoi) la telefon: în grupa mijlocie trei se mai stă și cuminte. Acum țipi la mama și întindeți rufele – tot ca să nu te culci. Ai dezertat (ca de obicei, până am mai făcut eu scandal) iar sus, la Cireșici. Dragoș (Iuga) se duce și el la școalî mâine, cred că la germană (treaba lor).

          Sunt cât pe aci să încerc un vers – dar el nu e aici, ca și tine, până la urmă s-o duce să se culce. I-ai pus pe Bebiță și pe Chiț în cea mai intimă parte a bibliotecii, unde țin, în afară de scrisorile de la Eliade și cărți de-ale mele, colecția picturilor tale. Mama că, vezi, poate o iei pe coajă, iar tu interesată, Eu? Gigel, de la Stolniceni, a intrat în liceul de mecanici auto, îmi telefonă adineauri.

mai bine am juca șah

în loc să construim

prea multe fundații

am pândi regina și

ne-am preface

că am uitat de rege

până la o adică

ni s-ar lămuri plictisul

la prima inspirație

să schimbăm tot

ce ne iese în cale

cu o poveste necunoscută

chiar dacă e aia

cu leul paraleul

1 octombrie 1977

          Nu-s în India nici până acum – zice că nu-mi dau indienii viză, încă. Și m-am întors la facultate. Mergem împreună diminețile la grădiniță. Acum vreo câteva zile, te-ai trezit plângând și, somnoroasă, m-ai căutat la baie, unde mă bărbieream. Mai pe urmă ziceai că ai visat urât. Pe-Ăl cu Gheare? Da. Să știi, eu sunt Ăl cu Gheare, uite, și tu ești Cu Gheare, nu? Și Douăzeciul, tot noi. E, da, un cățel mare tot e, foarte mare, noaptea, la ușă. A, îi dau una și-l fac blok-out.

          Cine are gura mai mare, eu sau mama? Mama. Mama, astă-seară, specula că tu înțelegi prin gură mare pe cel care are dreptate, nu pe cel cu scandalul; oricum, eu am făcut gălăgie și mi-ai acordat mie premiul de gură mare – care va să zică, am și dreptate.

          Aseară, mama a fost cu tine la doctorița Murguleț, care i-a spus că o să avem multă vreme nevoie de ea și ți-a mărit doza zilnică de luminalete de la 3 la 5. Ne-a apucat un fel de panică, doar ești atât de firească, veselă și robustă, inventivă și la locul tău, plină de tandrețe, bun-simț și cuviință, nu te avânți băiețește, nici nu plângi de nimicuri, nu dormi rău, mănânci bine, te aperi și ești îndatoritoare, cucerești și te lași sedusă, inventezi după firea celor ce te iubesc, nu răspunzi la agresiuni, îmi iei în serios dojenile puse în poveste chiar dacă te-am pedepsit și treci peste ele, mă întrebi uneori subtil, de ce-ți cer voie să dau un telefon, or s-o iubesc pe mama, când știu că o să-mi dai voie, ești de acord să facem engleză și franceză, iar vorbe italiene ne-am spus la moment, știi pictură, improvizezi sunete și sintagme, rime și versuri, iei parte la marea modă a smeelor de hârtie lansată de băieții școlari, participi la viața celor apropiați sau dragi, chiar de șocul acestei diagnosticări de aseară, respingătoare și de tine respinsă, pari în cunoștință de cauză și sugerezi o distanță ce ne face să sperăm în norocul vieții noastre, puternic și sănătos peste încercări.

          Doar m-ai întărit și pe mine când, ferindu-mă de mângâierile tale, pentru ca nu cumva să atingi eczema de pe barba mea, mi-ai dat, cu detașarea ta, un fel de indiferență pentru toată povestea aia, și am tratat-o, pe lângă multele alifii, antibiotice și sterilizante, cu umor sau calm. Ce fleac, însă, pe lângă povestea și îngrijorarea de la tine, iar tu, la fel, luminoasă, ne porți în timp, cu seninătate și forță, într-un destin preștiut, deasupra vorbelor oricărui tartor sau medic – chiar, de ce n-ai stăpâni tu însăți taina traseelor din frumosul tău creier?

          În acest timp, cu mama, tocmai mă apucasem de citit Traite du desespoir (Gallimard, 1949) înnodând firul vechii atracții către...

Joi 6 octombrie 1977

          Draga mea, pe cât de nefericit – fără a fi notat – am fost din cauza madamei Murguleț, pe care nici tu nu poți s-o suferi, pe atât de încrezător am devenit după ce profesorul Crețanu a spus că nu ai nimic din punct de vedere neurologic (ai fost cu mama marți la el și la d-nele Roșianu și Bratu). Altă viață, așa. În loc să-ți crească doza la 5, ți-au scăzut-o la 2.

          Dimineațile mergem împreună la grădi. Ne merg gurile ca la alții. Vom găsi noi și singuri teste, ba vom mai oferi și altora.

          Cu India, așteptăm, nu ne dau ei viză (au arestat-o, pentru o zi, și pe Indira Gandhi, dar nu știi cine era și cât de renumită fata lui Nehru – toți comentează față de mine asemenea povești).

Joi 7 octombrie

          Am trecut pe la redacție la Domnița. Mi-a făcut plăcere când mi-a povestit că a citit o scrisoare pe care i-am trimis-o lui Vasile de la Roma, când era mama însărcinată cu tine, și ea zicea că e foarte frumos ce scriu – și când te gândești că deșteapta de mama și și eu nu ne conversam deloc pe tema asta, fiindcă ea nici nu deschidea discuția, iar eu ce știam, am venit  în țară cu păpușele multe – Azumba era negresă și cu părul creț, Angelica era Blondă și așa mai departe, de te-ai jucat vreun an cu ele.

          Unde sunt stelele? S-au dus la grădinița lor.

11 octombrie 1977

          Sâmbăta trecută, am plecat la Târgoviște, să mă las de fumat din nou (n-am fumat de o săptămână) și mi-era dor de voi. Mâine mergem la Țăndărică, dacă n-o fi prea urât afară.

          Te-ai tăiat zilele trecute, mama te-a pansat, iar arătându-mi: ia uite cum doarme sângele, au, să nu se trezească și să zică, ia să ies eu afară.

          Citesc reviste englezești și franțuzești – ne mai și jucăm. Iar se aude că mergem în India. La Târgoviște, am văzut Vandana – puținii spectatori, tineri, ce mai plângeau, pe întrecute.

          Să ne luăm bicicletele și să ne plimbăm. Nu că mergi prea repede și eu rămân în urmă și nu mai știu unde să te găsesc, te pierd. O iei tu înainte. Te aștept.

Duminică 28 oct. 79 B

          S-au dus doi ani. Din India, ai început să ai caietele tale (ți-am continuat și eu jurnalul, din care am publicat Nana in the Himalyas, preluat și de Comuniunea românească). Cu un an de școală acolo, iar în clasa I aici, cu expoziție de pictură acolo, cu un om este la doctor, de aseară (mama e la Alba-Iulia, ne descurcăm așa și așa).

          Am intrat în alte griji, ceva mai pedagogice. Te-ai îndrăgostit a doua oară (?) Doza de două luminalete probabil se va opri. Nici ochelarii trecuți pe la ochi de un Bernescu nu-ți vor rezista.

          Acum doi ani, pe vremea asta, vă duceam dorul din Delhi, iar voi vă preparați să veniți acolo. Comentezi, nu între noi, anii ăștia, ți-ai spart și capul când să răspunzi cuiva cum era în India. Când erai mică, aveam, împreună, o idee mai clară despre Dumnezeu. Vom pleca din nou în India, vei ajunge o vedantină. Totuși, cea mai bună prietenă a ta e Măriuca, împreună dați idee de ce-o să fiți cândva, temperamental.

George Anca

FIRMA INTERNAŢIONALĂ. Corina, stresată de traducerea statistică la care tot lucrează, pare a-l auzi, confesându-se, pe bărbosul fabulos pictat de Cumpăna, peste care se suprapune capul lui V.G.Paleolog, dacă nu al lui Brâncuşi.

BĂTRÂNUL (DIN TABLOU)

Am istovit studiile. Am fost eliminat din toate şcolile din ţară. Am plecat atunci în lume şi mi-am schimbat destinul.

CORINA: mai ştim şi pe alţii.

BĂTRÂNUL (continuare)

Singur Brâncuşi poate să angajeze arta în cel de-al treilea ev. Picasso e mort, s-a isprăvit cu el.

CORINA o sună pe VIRGINICA, aşa cum fac amândouă, mai des fata, de mai multe ori pe zi.

CORINA

Mamă, ţie-ţi mai place Picasso?

VIRGINICA

Nu mă omor după el.

CORINA

Da' Brâncuşi?

VIRGINICA

Brâncuşi citea din Milarepa.

13. INT. TEATRUL FENOMEN. Iată cam ce citea Brâncuşi:

MILA

 Cu trupul de acum nu voi dobândi doctrina, mă duc să mă omor.

GNOPA

Dacă mori înainte de vreme, comiţi crima de a ucide un zeu. De aceea sinuciderea e o atât de grea crimă.

MARPA

Cu toate că acel ce-a minţit odată este bănuit de minciună şi mai apoi, trec peste această regulă comună. Te numesc Mila-Trofeu-de-Diamant. Fiul meu, ai fost din primul ceas un discipol capabil de instrucţie. În noaptea venirii tale aici, un vis mi-a arătat că tu erai destinat servirii doctrinei lui Buddha. Soţia, într-un vis asemănător şi încă mai grăitor, zări o fată tânără, păzitoare într-un templu, şi zeii pontifi ai religiei”.

Milarepa intră în meditaţie, în prezenţa maestrului – zi şi noapte, cu o lampă deasupra capului. Marpa trece sufletul fiului său – Dharma-dode – mort, în cadavrul unei porumbiţe care zboară în India. Visează un stâlp cu un vultur zburându-i deasupra.

Îşi face un pat peste oasele mamei şi, netulburat de corp, de cuvânt şi de gândire, cade în contemplaţie.

MILAREPA

Nu ştiu decât să meditez şi nu voi face nimic altceva. Acolo unde nu găseşti nimic în plină zi, încearcă să găseşti ceva în toiul nopţii. Acest corp greu de obţinut, uşor de distrus. Oamenii mă văd zburând în aer.

14. INT. FIRMA.

BĂTRÂNUL (continuare)

Himera, Eva, Regele Regilor. Adam e mai bătrân, Eva e  mai bătrână. decât Adam.  Adam-ul a vrut să devină stăpân, că el îl avea scos în afară. Ea s-a redus, săraca. Dar îşi ia revanşa. Ai văzut-o pe Eva, ce frumoasă e, cum calcă înainte?

CORINA (către Virginica, la telefon)

Eva e mai bătrână ca Adam?

VIRGINICA

Tot pe-acolo.

CORINA

Ca tine cu tata.

BĂTRÂNUL (continuare)

Nevastă-mea credea că vom pierde războiul din 1914, că nemţii vor câştiga. S-a întâmplat numai un singur lucru – generalul, şef de armată, a pierdut noţiunea timpului dedându-se, 36 de ore, la vânat de cerbi într-un parc naţional. Iar Galiani (corsican), observând că s-a creat un fel de hău între armate, a aruncat 300.000 de oameni în acest gol care desfăcea armata. Armatele germane n-au avansat, iar la Marna s-a schimbat soarta războiului.

CORINA (către Virginica, la telefon)

Am pierdut noţiunea timpului. Tataia în ce război a fost?

VIRGINICA

În al doilea.

BĂTRÂNUL (continuare)

Aşa s-a schimbat şi soarta mea, septembrie 1914. M-am dus voluntar în armata franceză. Bine că nu m-am prezentat să-mi iau haine - pentru că unii mi-au lăsat impresia că pot ajunge la un potou de trădător. Mulţi voluntari isprăveau la potou. Aşa că am înţeles istoria lumii. Războiul care trebuia să fie blitz a devenit război de poziţii, să ne batem în noroiul tranşeelor.

15. INT. FIRMA. N-ar strica un CEAI. La fapte, în compania Bătrânului POVESTITOR hermeneut. Se pot preumbla oricând şeful secund, american, care s-a întâlnit cu Madelaine Albright, aici în oraş, şeful nr. 1, olandez, homosexual, neamţul român cu istoria din portretele de pe bancnote, afişată la el în birou, dar şi itinerată prin firmă. Care trece, e întrebat: Tea?

BĂTRÂNUL (continuare)

Revoluţia din '917 a fost făcută cu material de război românesc. Au jefuit depozitele noastre de arme. Noi am fost înarmaţi de franţuji, au venit să ne reorganizeze, am făcut parte din misiunea militară română. Ruşii umblau cu balalaica. N-am pus piciorul în Rusia. Numai în Murmansk. N-am făcut decât să beau ceai. Stam în bordeie îngheţate. Dacă trecea câinele cu coada în sus, băţ, nu ne ridicam de la ceai, dacă era lăsată coada, atunci ne aventuram. Ruşii doar au venit cu balalaici şi se plimbau, mâine-i batem.

16. INT. FIRMA. Pe uşă intră un bărbat elegant, semănând cu ION ŢIRIAC. Corina se ridică şi-l salută, DA, sună la şef, americanul îşi face apariţia şi-l preia.

BĂTRÂNUL (continuare)

Altceva e a trăi şi altceva e a crea. Acum nu facem decât să creăm. Fiecare moment al vieţii ne e o creaţie. Se petrec minuni în fiecare zi, pentru orişice om sensibil la neprevăzut (l'imprevu). A mai mare minune e aia a lui Joyce. Minune a fost cu vipera cornută, Brâncuşi trebuia să-i fie victimă dacă nu i-ar fi determinat atenţia câinele, se deştepta meduzat, lăsa să-i scape pietroiul din mână.

17. INT. FIRMA. CORINA se duce după apă, udă florile, începând cu cele de sub tablou. Chiar, unde vrea să ajungă?

BĂTRÂNUL (continuare)

La ce vreau eu să ajung? Să conştientizez dodia.Ce mă obsedează cel mai mult, ce i-a apărut lui Daniel pe zid la ospăţul lui Sardanapal. Când oi putea să înţelegi rolul Dodonei, atunci o să-ţi dai seama cum noi putem să facem saltul ăsta nemaipomenit în inconştient. În fond, ce este, mă, ce se cade să cauţi este sinea. Tâmpitu' de neamţ, ein siech, sinea, restul e fenomenul, dă-l dracu'. Îmi închipui că voi reuşi, uite atâta, cât e într-o unghie, din conştient în inconştient. Adică să-l validez, mă, dă-l dracu'. A valida inconştientul este extraordinar. N-a făcut-o Joyce.

CORINA (la telefon, către Vizante)

Tată, dodia e sinea?

VIZANTE

Depinde.

BĂTRÂNUL (continuare)

Dodia mumă e bătrână. Poţi să te duci cu ea la sciţi. Cea mai nouă dodie, aceste cuvinte magice, care au apărut pe zid. Nabucodonosor. Şi ce i-a apărut şi lui bietu' Kant când a văzut sinea, ein siech. Ce e mai mare decât sinea noastră?

Ben Todică

A FI, DE CE SUNT ?

Când am deschis ochii în Iezer am auzit un sunet uriaș,

m-am urcat pe coșerul cu porumb ca să văd de unde vine;

era un acoperiș ruginiu

în zare cu o cruce în vârf

și am zis Uaaaaa!

în fundulețul gol

din scutece.

Satisfăcut am privit de sus ca să cobor și mi s-a făcut frică.

Toată ograda cu porci, găini și rațe

cu tot cu casă, grajd și boi

era într-un mare balon de cer albastru

și mama cu joarda.

Mi-am fript coițele-n pirostie,

am început să plâng și m-am cățărat pe sub acoperiș,

plonjând înăuntru

peste știuleții de porumb roșii auriu

până a venit mămuța

și m-a luat

să nu mă mânce porcii.

A fost prima mea Aventură și Dar pe pământ. De aici Dumnezeu nu m-a mai lăsat singur și de-atunci se joacă mereu cu mine. Cutreieram dealurile Ciudanoviței prin poienele cu fân înalt în bătaia soarelui amurgului îmbrațișat de miresme, clopot de capre și miei și sunetul gâzelor, tril de păsărele și foșnet de șarpe sau viperă cu corn a Caraș-Severinului fără frică de nimic, doar emoționat de frumusețea lumii și energia vocilor naturii, pluteam. Eram liber și iubit de viață. Ah! Ce înseamnă să poți gusta din mireasma florilor și tremurul vântului, strălucirea razelor luminii care se ascundeau încet după deal și apoi ajuns târziu acasă să iei o mamă de bătaie că nu ți-ai făcut temele pentru mâine și că ai rupt pantalonii prin spinii pădurii umblând după afine și fragi. Ce contează? Așa îmi descărcam fericirea prin plâns. Era ca un paratrăsnet prin care se scurgeau fulgerele în pământ. Dumnezeu îmi proteja sufletul.

Să fiu cuminte însemna să mă joc prin jurul blocului cu Aurel, eram cu sora sa în clasă, pe care o chema Doinița cea frumoasă și silitoare, dar  încrezută și mândră. Era prea serioasă să ne bage pe noi în seamă care ne chinuiam pe ascuns în bucătărie să-i despletim mamei sale plasa de nailon ca să ne împletim noi rombulețe pentru chei. Cu această ocazie mi-am crestat degetul mic de la mâna stângă și am ajuns acasă plângând. Am mai plâns noi și când ne-am întors odată plini de păduchi dintr-un grajd de cai de pe lângă casa lui Mihuț și mamele noastre au strigat una la alta „păduchioaso”, crezând că ne-am dat păduchii unul altuia din tezaurul familiei. Ani mulți am făcut năzbâtii împreună până când într-o bună zi, tatăl lui care era milițian a primit ordin să ne aresteze; Doamne ferește! Glumesc, a fost transferat de la Ciudanovița la Oradea și a trebuit să plece. Asta însemna și despărțirea noastră și automat pierderea unui prieten de joacă. Noi, familia mea eram mai săraci, dormeam în paturi de fier, iar ei  mai sus în societate, în mobile de lemn, însă asta nu ne-a oprit să împărțim bucuriile copilăriei până în momentul plecării când vecinul de deasupra, un șarlatan descurcăreț care ura miliția m-a pus, văzându-mă că plâng după Aurel, când urcau lucrurile în camioane gata să plece, m-a pus să strig dupa el „bozgore trozgore” și să alerg după el, și să-l lovesc cu un pumn în spate. Acesta a fost momentul când mi-am pierdut inocența, onoarea și demnitatea în fața Domnului, acest lucru m-a șocat atunci și cu mulți ani mai târziu l-am înțeles. Am terminat o prietenie de ani de zile sub imboldul unui pervers om bătrân care a râs în sinea lui de noi doi copii nevinovați, și-a bătut joc. Iuda și-a băgat coada în imaculatul suflet.

Din acest moment nu am mai trăit acel sentiment de primă libertate. Restul vieții au fost pentru mine variațiuni și interpretări la libertate, concepte care mă opreau din gândirea firească, mă transformau în mașină și toate experiențele mele din copilărie nu se mai potriveau cu noua lume  și definițiile ei pentru succes și fericire  în care am ajuns să trăiesc. Am descoperit că specia umană se omoară dintotdeauna. Când îi aud pe oameni că ei luptă pentru ea, că ei o caută, că ei se refugiază ici și colo ca s-o trăiască, mi se face milă. Libertatea nu se poate măsura fizic și nici material ci doar spiritual. Trăim în concepte și manipulăm valoarea cuvintelor după plăcerea manipulatorilor. Toate aceste calități: loialitate, credință, onoare, curaj, patriotism, demnitate, datorie, jurământ etc. sunt convenții ale orânduirilor și chiar a indivizilor dar nu și a familiilor și părinților noștri a căror valori și interpretare diferă de sistem. Comuniștii nu credeau în Dumnezeu, însă seara părinții ne puneau în genunchi pe marginea patului să ne rugăm înainte de culcare. Ziua la școala foloseam limbajul de lemn care nu ne afecta în credință și am descoperit dintr-o dată cât de săracă și nesigură e limba prin care comunicam și cât de perverși și perverse sunt capriciile oamenilor. În timp ce românii își strigau nefericirea când l-au dat jos pe Ceaușescu, eu am trăit un sentiment de milă. Odată cu progresul civilizației cu noile artificializări crește și trauma împletirii limbii divine cu cea fabricată din topor prin necesitatea funcționării și participării la nivel, la standardul impus. Limba părintească are puteri magice, vindecătoare. Copilul de cum se naște și intră în societate e luat la plămădit. I se rupe inima de creier și e transformat în robot.

Ne sunt vândute tot felul de concepte noi ale fericirii. Tu crezi că libertatea înseamnă a avea tot ce-ți dorește sufletul? Păi ți le dau pe toate și atunci când le ai, te sinucizi „poate”… sau vei fi dezamăgit și te vei apuca de „improvizații”, ieși din norme. Uiți să mai fii, uiți cine ești, nu știi că poți fi tu însuți și ce ar trebui să fii. Ești sclavul ȘMECHERULUI, JIGODIEI. Ai devenit produsul lui.

Libertatea nu o găsești în altă parte decât în tine. Depinde ce dorești să afli de la ea. Nu în altă țară sau pe altă planetă ci în tine se află, în locul unde te ești. Dumnezeu te-a lăsat în locul potrivit ca să-ți trăiești libertatea CU CARE TE-AI NĂSCUT. E în fața ta. Depinde ce vrei să afli despre tine sau vrei doar păpică, Kent și Whiskey.

Celelalte, Curajul și Onoarea pe care le-am învățat în România Comunistă și filmele anilor ’50-’70 Hollywoodiene sunt diferite de Curajul și Onoarea de azi. Eu am simțit că îmi apăr țara și am curaj să mă sacrific pentru ea pe când în armata americană „să zicem”, ducându-mă peste alte națiuni, făcând prăpăd nu cred că are aceeași interpretare. Să intru în casa altcuiva și să-i omor părinții ca să le fur plapuma nu ar fi o onoare și să accept apoi și o medalie pentru asta. Acesta e motivul pentru care majoritatea soldaților americani se întorc de pe front turmentați, disturbați, smintiți la minte, pentru că noțiunile, conceptele moralei umane de acasă nu se potrivesc cu cele la care sunt supuși și expuși pe front să le practice.

Experiența vieții „a fi” este destinată să te înalțe spiritual, nu să înlănțuie material și fizic. Aceasta e concluzia mea și nu o impun nimănui. Pusnic trebuia să mă fac!  Răspunsul îl cauți și îl descoperi singur, în direct, fără mijlocitor și apoi îl împărtășești cu aproapele tău. Mulți au fugit din Blocul Comunist pentru a-și căuta libertatea de a avea „zic ei”, pentru un Kent și-un Whiskey, eu nu. Am fost curios să aflu ca: în „coșarul cu porumb”, la ce nivel de civilizație a ajuns omenirea din Vest. Să văd de ce e capabilă specia umană. Această obsesie a dus nicăieri. În tot acest timp i-am descoperit slăbiciunile și păcatele dar și frumusețile generate din rezultate. Pe acei “eroi” și “martiri” ce mergeți prin Silicon Valey sau NASA și LE FACETI PUBLICITATE la intoarcere, acasă: ‘VEZI TU DOAMNE CE BINE O DUC EI, acolo!’, de ii puneți pe drumuri pe mulți să o ia razna, să plece din țară. Vă rog nu-i uitați pe cei din pușcăriile vestului sau pe cei care nu sau realizat și dorm pe drumuri că și ei sunt parte din tablou. Vă duc la vorba lui Tudor Gheorghe: ‘Construiți pe ce aveți, nu demolați!’ Veți fi mai împliniți! Nu i-am înțeles pe conducătorii de azi… și nu am aflat adevărul. Această mărturie și trăire este experiența înfrângerii mele pe pământ. Am crezut cu usurinta si naivitate. Fiecare are dreptul la simțiri, alegeri, greșeli și chiar păcate! Dar și la dar. Bucurați-vă! Si urmariti adevarul.

Doamne, iartă-mă că mi-am irosit „talanții” și nu am înțeles nimic!

Lili Hanganu

Doamne, ce bine că ai dat omului somnul. Starea de somn, după veghe. Au fost ani de nesomn, de insomnii, până-mi sfârția neuronul fâțâit, lovind cu axonul în țeastă. Și, ce credeați? Că era precum ghiocelul ce iese din zăpadă? Vestitorul primăverii? Ei, aș! Noaptea minții, cum ar spune un jurnalist bun de gură.

Oboseala aia atroce, când cari bolovani în spate și ai uitat cum să-i dai jos. Și nici nu-ți mai pasă, dacă te lasă și picioarele și tot harnașamentul. Important era doar să mergi înainte, tot înainte. Să-ți faci datoria. Singurătatea aia lucie, fără sentimente, fără presentimente, fără așteptări, fără tandrețe.

Unei femei sau unui bărbat, deja maturi și trecuți prin viață, eventual, prin școala vieții, că tot se vehiculează această expresie pe aici, nu-i lipsesc momentele de socializare, de intimitate, cât momentele de tandrețe. De liniște tandră... gesturile acelea mărunte, cuvintele acelea abia șoptite... Privirile acelea galeșe, limpăielile acelea jucăușe...

Să ne revedem cu bine.
Noapte bună, copii!

*

Întâmplător sau nu,

mentalitatea de estici, cramponați în metehne vechi, combinată cu lipsa deschiderii, a ideii că, o lume întreagă există în afara vizierei, duc la destul de multe situații comic-amare.

Să explic, pe scurt. Ca absolventă de universitate, sunt profesor; ca meserie: muzeograf, ca specializare: expert numismat. Printre alte instituții, am lucrat un timp și la Monetăria Statului.

Tot aici, pe Fb, v-am povestit despre întâlnirea cu domnul acela, care a venit cu mașina de serviciu, ca să mă ia de acasă, mașină care s-a dovedit a fi un dric. Omul era contabil și conducea dricul, de nevoie... O chestie din asta. Am uitat amănuntele.

Altă situație amuzantă, de fapt de mai multe ori mi s-a întâmplat, astfel încât nici nu mai spuneam cu ce mă ocup sau unde aveam al doilea serviciu, pentru că brusc lumea intră la idei. Te etichetează, înainte de a te cunoaște. ZZZdrang! Pe scurt: dacă auzeau că sunt expert numismat și al doilea serviciu e la monetărie, eram catalogată ca damă de companie!

Odată chiar îmi amintesc că am avut replică:

- Nu, nu fac sex pe bani! Compartimentez totul.
- Adică?
- Adică fac sex de plăcere și lucrez banii cu pasiune!

Ce puteam să-i mai spun la o cafea? Că, dacă îți faci meseria cu pasiune, e o bucurie!

Cam asta e cu judecarea greșită a unor oameni necunoscuți și a unor situații de viață...

În fine. Îmi dau seama că trebe prelucrat textul, să fie mai suculent. Însă mă cam încearcă gastrita și eu o țin în frâu...

*

 

- Cu ce-ai rămas?
- Cu un copil, un motan și-o gastrită.
- Hă?
- Dap. Tu?
- Cu-o durere de cap.
- De ce?
- Habar n-am! Doctorii nu știu de unde vine. M-au întors pe toate fețele...
- Câte fețe ai?...
- Touche! Am una și bună.
- Ești sigur?
- Ce directă ești!
- Și nu mi-ai cunoscut încă dreapta!
- Te lăudai că ești stângace!
- Păi, dreapta ta, e stânga mea.
- ... ne oglimdim unul în altul...
- Mă lași!...
- :

Zâmbeau amândoi. Soarele, păsările și aburii de cafea. Lumina aceea blândă, cu soarele la apus. Nu aveau nevoie de cuvinte. Tăcerea, tandrețea tăcerii de care uitaseră...

Să taci împreună cu cineva, alături de... Prea multe vorbe se rostogolesc în tot locul... Cuvintele au ajuns vorbe. Valoarea lor e stabilită de o piață fluctuantă, superfluă, anapoda. Tăcerea are gust, are aromă. Vă mai amintiți când ați - doar - tăcut împreună cu cineva, alături de... ultima oară?

Noapte bună, copii!

 Jorj Maria

lupta nu este semnificativă
trebuie să-mi distrug tautologia
să lupt pe viață și pe moarte
cu aglomerarea meta-fizică fără egal
să profanez gena egoistă pur omenească
o reminiscență acută de seducție a morții
lașitatea mea este proiecția mea
este salvarea mea inconștientă
senzația intensă fără mine
fără nimic
numai reversul multiplicabil de inanitate
uzufructul unui personaj aidoma mie.

Lora Levitchi

UNELTELE LUMINII

Alege o femeie, ce-ti va servi adevărul,

Căci ești bărbatul ce-si dorește să trăiască

neinrobit de haul,

Aratat de prapastia posibilității nemarginite,

Primavara lumii-i incapsulata in mladitele verzi

inmugurite.

Seva adevărului, este măduva oaselor ei,

Taria sângelui ei, este puterea cuvântului ei,

Prin adevăr, 7 miliarde de oameni devin

prelungirea lui Dumnezeu,

Se vor vindeca secole, de conflict și război.

Passo doble-ul universal va fi facut doar intre

tine si cei,

Ce s-au trezit si-au aruncat in tarana, hainele de-

ateu.

Un astfel de adevăr este înfășurat, in constiinte

divine,

Ce-au cultivat compasiune si iubire,

La poarta lui iti vei lasa al tau propriul adevar

damnat,

Cand vei simti bataia ei de aripi, pulsand

cu

patima in tine.

a este un mister, sinusoid mergand,

Prin amintirile tale; o stii din vieti anterioare,

Ea a fost umbra, din spatele norilor tai,

Jocul de lumini din spatele frunzelor copacilor

tai,

Ea este cea ce te-a ferit de intuneric ori jaratecul

din soare,

Pericolul din mintea-ti a disipat,

Facandu-te sa vezi si lucruri din viata de apoi.

Femeia care îți servește adevărul

S-a intrupat in pasare phoenix

Ea se ridică, din Matricea Pamantului,

Timp cu timp, modelandu-ti gandul,

Bataie cu bataie de aripa, infruntand urgia semenului,

De fiecare dată mai impunatoare decât înainte

Te-a metamorfozat in sosia perfecta a sufletului

ei.

Aripile ei sunt o mângâiere,

Pe inima ta unsa de oameni cu fiere,

Pentru vulnerabilitatea ta

Un dram de credinta ti se cere

 vointa, intunericului, de a nu ceda;

Ea este focul, de care tu ai nevoie,

De a te regenera, spre construirea:

Unui Om- Cosmic Nou,

Ingerii te inconjoara in scut compact,

Asezand Uneltele Luminii la ale tale picioare, in

tacere.   

Liliana Popa‎

în

La concurs de idei

De joi nu mai cumpăr iluzii.

le vând pe ale altora.

Farsorii

printre lumini și umbre

făuresc într-o clipă

decoruri murmurate sau furate.

Inventează trepte,

ţesături subterane, încâlcite,

lumi rostogolite,â

aruncând în același dans ludic

respiraţii false,

iluzii țipătoare,

călcând peste brândușele de primăvară.

Mai-mai să-mi rupă magica pânză

Ce singură s-a țesut

Între degetele statuii din parc.

De atunci copacii mei au devenit

albi, apoi verzi și roșii

albaștri, galbeni sau infraroșii

în funcție de starea mea.

Săgețile arcului redundant

vor cădea în lac

şi nu le va mai găsi nimeni .

Pentru că o să decupez scenografia

şi o să reinventez regia

spațiului.

Pentru că eu iubesc culorile adevărate

așa cum numai natura știe să le inventeze

şi să le picteze.

Dar nu în sufletul oricui.

George Anca

coclaure copite

citeşti o carte proastă

iei luna de nevastă

citeşti o carte bună

mănânci ridichi de lună

ieşi din pădure deasă

îţi faci nirvana casă

născutului durere

prin lucruri efemere

absenţă pură nenă-

scut întru nici o genă

buddha Comenius ci

tit Salman cu etruscii

nepăcătos la stos if

Maria ieslea Iosif

cum aş dormi şi Pirus

nu mi-ar poci papirus

cu mamă fără mamă

icoana doar mă cheamă

cu logos etos patos

pornit-am către Athos

faut rompre cet enfer(me-

ment) dam pe nici un vierme

Anastasia patri-

ciana de shivrartri

nu dormi de ura celui

de partea cui răzbelu-i

plictis declară mate-

matician Ipate

veghera şi acesta

mi-e martoră Precesta

încă un mort pe inimi

să nu ţi-l mai discrimini

etniile sfâşie

şi vântul pe câmpie

concilii vegetale

sunatelor portale

rar metafizici zorii

infarctului de glorii

cerneala mă înşeală

cu iapa minerală

ideile poema

ţi-ar mai şopti poema

l-a înţeles şi pielea

pe Nicolae Velea

cu capul în zăpadă

murind din Iliadă

în scrumul Eliade

nescormonitul vad e

în dodii mai vorbească

şi peştele din broască

arată-mi criminalii

pe Mara şi pe Kali

în ţara asta joacă

pe craiul orice moacă

acest oraş se surpă

cu lumea pe o purpă

cu purpura galantă

ce n-aş fi dat-o plantă

play boys întârziaţi’s

citesc angelus pacis

că unde-s doctoranzii

broscoii goelanzii

la mormoloci la moară

prin râşniţele sfoară

deci alungatul vine

ca să-l alungi mai bine

i-ar place să şi moară

la mormoloci la moară

nimic de-aici din ţară

 n-ar fi de nas pe-afară

cum să te vadă neamţul

că te-nghiţi Bizanţul

smuls laur osul măduv

orfanului de văduv

pe Buddha nu-l ucide

în zilele umide

râu peste râu sintagmă

vulcanul fără magmă

prin sate colbuite

sărută damf de vite

misterizează insul

insula dinadinsul

senecte onomastici

crăpi crucile de zvastici

în dragoste şi drastici

sărit un pom azi gardă

grădină şi nu zgardă

o lene japoneză

insecta pe faleză

ai mai cânta balada

aproape teravada

cum cine nu iubeşte

pe Buddha creştineşte

lingvistic românescul

fărâmă arabescul

doctrine şi religii

doar aţa mămăligii

te-nsingură natura

de tot te-ai da la dura

era mai sociabil

pământu-ne arabil

vom mai citi ziare

cu tuşul în cătare

ne-am părăsit altarul

cristosul şi tâlharul

n-aş căuta părinţii

paragina fiinţii

misterele tăiate

paralizii fătate

creionul şi hârtia

sicriul veşnicia

pui verzi în crengi bătrâne

cu sângele de zâne

amiază bucovină

învie-ne la cină

pe mâine dimineaţă

în obosită ceaţă

ţi-ar fi iubita dragă

şi sluga la dârloagă

vei învia Cristoase

cu zilele frumoase

când răstignita ploaie

de cruce se îndoaie

s-or bate-n cartiere

trei grindini congenere

mormintele cu funtă

roşită pentru nuntă

vândută tescovina

din toamna cu pricina

ţestoasa rozmarina

de dulce insulina

mutat din film în frescă-i

eidosul de-l plescăi

părelnicii magnolii

pe prispele de holii

pe regele cu fete

îl cântă un sticlete

mai roşii şi mai spânii

împăturesc stăpânii

batjocura de turbă

o primăvară furbă

vitalitate spaime

de dincolo de basme

crestată scara sacră

cu pieptul supt în lacră

nici mort nici o scofală

cu veşnic burta goală

natura încreştină

hindusă rădăcină

teroarea trântei tentei

drepţi sublocotenentei

doreaţi de ţuică şi voi

a Şiva turui-voi

creştin hindus budh poza

ne-o oglindi mimoza

eşti supărat o superi

nu eşti nimic ienuperi

cosaşii pscuiască

din mormoloci o broască

din cozi ei să concrească

 băltoacă românească

spre berze să stropească

ediţii rourască

ne-om povesti o glumă

cu umbra peste humă

te tai în săbii vide

cu blândă pe omide

te-ai plictisit de rele

prea crime între ele

te alinai în urmă

ori singur zen ori turmă

visa o bunătate

şi te trezeai pe coate

dacă-ţi trăieşte ţara

dacă apucă vara

de Vede-ntrebi religii

într-una a quadrigii

Gertrude pe copertă

vrea Plata o ofertă

istorii itihasa

învie-se terasa

Vezuvii teravade

tichia pe alcade

până să mori Cristoase

natura înviase

nainte ţi-o trimis-ai

creştinii hinzii isai

un Shakespeare Eminescu

la rigă boierescu’

morminte de-nviere

comune frigidere

simbol croit din zare

în sufletul cu sare

ne-am preumblat rămasul

pe sub coroană ceasul

mi se părea oraşul

cu mamă ciobănaşul

cei îmbrăcaţi de pază

cum se invidiază

opusă mângâiere

de sine viu messere

cât am gătit mănâncă

o hrană mai adâncă

trist Crist şi mama tristă

Cristina mai există

oceanele despartă

uscat de marea moartă

cum zilele prozodii

ni le vorbeam în dodii

ca lui Brâncuşi în paseri

postsinergetici laseri

prăda-te-vom de clime

preasfânt Ierusalime

prin secete de sânge

în trupuri a te frânge

nu te certa în stadii

aproape de samadhi

abia neadorminda

cânta Gitagovinda

Oceanul Indian şi

coafura avalanşei

bătrânul trântor aur

îmi cere pe centaur

bun de nimic nimicul

subţire borangicul

namthar kabun nainte

de nostradamic dinte

mereu se-ntorc pe gheare

sicrie de fanfare

am regretat tăierea

bărbatul şi muierea

schizofrenia păcii

nonviolenţa crăcii

la apă insolaţii

lansaţi-ne soldaţii

lin fetele trăgace

vibrând în carapace

mai bărbătească lipsa

din gnoza de-a eclipsa

dedus crepuscul mumei

cât zacerea anume-i

eşti viaţă ori eşti moarte

fiinţă mai departe

înfăşuri aer fumul

înalţă-se în cumul

schit spart pe după scaun

apocaliptic faun

repetitiv nimicul

bunica şi bunicul

ai observat conserve

în astrele minerve

o pasăre ne fie

noroi copilărie

o broască tiranie

şi mormolocii vrie

ce-a înverzit în ţară

şi zeii înfioară

le cânţi din os rahitic

şi poatmodern şi scitic

în lună câte-n stele-n

ţi-voi scrie Mary Ellen

n-ai dumnezeu n-ai rege

cuţite nici bricege

când nu te taie cutra

îţi împrumută mutra

te-ar întrerupe ludic

juma de lună budhic

juma romanul scotu-l

pe unde-aştaptă scotul

fotografia cură

în val de ştersătură

ţăran venise-n ţară

din mamă venustară

boier de viţă lună

cum numai se cunună

pe când îşi face partea

voievodală moartea

ne-n Napoli trei Ischii

oceanul peste whiskey

când moartea la fereastră

pe lacră nealbastră

ce voluptate tandră

petala de mixandră

învăţul deodarul

copilul de-a hotarul

buddhism în somn chinezii

Bercenilor amiezii

bătăi de kaliyuga

de-a ştiuca şi păstruga

hora de rău ne joacă

pe copcă samotracă

nu dai nu iei te sparge

cadâna din catarge

din plopii puf pe ornic

copii or creşte dornic

n-ar recunoaşte spiţa

mătuşa Joimăriţa

întorci pe mătăhuze

femeile lehuze

metalele torporii

zburate de prigorii

te unduie înaltul

pigmentului cobaltul

fobiile pitoace

botezuri de-a pitace

trei-patru peisaje

tu mai dansează paje

examenul ca popii

cu bonzii Caliopei

te-amuză rostogolul

nestors cu protocolul

crai funerar în piatră

sanscritizat la şatră

căldurile de-ndată

s-au înserat în fată

intrarea pe familii

topitelor familii

roman buddhist emine

scian Sicilii sine

sigiliu zâna zurui

nebunul în conturu-i

Pomârla secol salbă

împământare albă

cum dormi să te inspire

câmpiile asire

n-ai cărţi la ursitoare

furate de furare

murite de murire

azure coviltire

păscută slavă oaia

curtează ghionoaia

te smulge tot duşmanul

cu viaţa şi cu anul

îmi pare timpul rimă

de naştere şi crimă

cu nunta mai tăiată

potnţă niciodată

mai va la tinereţe

o ceartă feţe-feţe

respinge omul omul

de-a fratele cu pomul

la club octogenarii

îşi moleşiră parii

n-o să mai moară dacă

se naşte-n ţară dacă

semn c-ai murit vii lumii

 şi eşti doar moartea mumii

restart pe lungi arcane

scurtatelor catane

iar sărbători în dodii

adiţiunea nod i-i

îţi râzi sonoritatea

a ronţăi dreptatea

ruină muzicală

acorduri după gală

sărată amintire

de sânge-n cimitire

mecanicul cadână

o să-ţi mai taie-o mână

cu limba îmbătată

pe creierul salată

descrii din cancer luna

de-a sfera şi cununa

ne-am mai certa la zece

gloria lumii trece

emfaza de înconjur

cu dragostea mai n-o-njur

din singure ai grijă

îţi scriu pe câte-o schijă

ce-ai ănceput reved

c-a întrebat de Vede

ţi-a scris buddha zici Rushdie

prin ierburile puştii

o viaţă vers şi varsă

păunul rufa stoarsă

s-o mai înece malul

sanscrit şi papagalul

nimicul rugăciunii

lui Buddha Sakyamuni

aşa şi colonelul

kshatryia-i face felul

incinerat la apă

comună nici o groapă

visat oricâtor rele

omorul nu se spele

i se părea de boală

în paradis vestală