joi, 13 februarie 2020

DODECAFONISM

DODECAFONISM



George Anca – Octavian Soviany – Dodecafonism – Churchil – Dimitrie Grama – Viorel Roman – Ecaterina Petrescu Botoncea – Lili Hanganu – Liliana Popa – George Stânca – Marta Cremeny – Radu Ulmeanu – Elena Arsenescu – iarina copuzaru – Șerban Axinte – Liviu Cristescu – Marius Domnica – Lucian Mănăilescu – Rita Pacilio

George Anca

 zisu-s-a cu puful taci pe româneşte cimitir cu mamă nedei de rusalii nunţi în biserici prohibite feţe de femei frumoase-n dolii albele falange de-au fardat sprânceana-ngânduratelor muieri nescăldate-n cerul de pe Gange biblioteca într-o ruină seminţele mărului ce ţi-am spus voi pune pe hârtie katha rezistenţei lăuntrice aţi auzit vestea proastă o să închidă scurtătura cu gard ne închide între noi abandonate haruri astre comutate-n gang mulţi ologi multe picioare înghesuitu-s-au în bucurie găina cu ou de struţ cocoşul cap în nisip am suflat în lumânări şi pe gură şi pe nări ce am dat la tinereţe morţii în locul morţii mulţimea muritoare bucurie a nu fi celălalt şi a nu mai fi nici tu nebăutura drogase nelibertatea circuitul libertinajelor nativitatea tantrei nu putem trăi numai din rădăcini cu picioarele în Oceanul Pacific sub pălării profilurile jubilau caşalotul stropea şarpele dansa unde-i euforia nemuritoare milă a bâlbâielii bibliotecă fantezie zero ce ne vor face teroriştii în nici un roman poliţist nu se naşte cineva ochii timpului trecut i-om închide gropar peste trupul comun fraze prin cadavru mâncam salam în Samarkand  s-a aplecat să-şi ia cornul şi maşina a ucis-o îţi dai seama că pe locul ăla trebuia să moară un copil coborâre îmbucurătoare spre lac personaje de limbaj onomastica liniştii salutări de la vipere zilele spulberatu-s-au armament libian am mai oprit o dată curgerea picăturii definitive spune şi tu cuvintele pe care le ştii şi ceea ce simţi măi tovarăşe în crusta racului de-al doilea rac rik numai cei veseli sunt nemuritori numai nemuritorii sunt trişti fobia de iubire pauză de dumnezeu cine să mai privească miriştea Paris est une blonde imitatio doloris gura că daţi de dracu’ talak te iubesc primul e-al doilea eu ştiu ce-ai tu-n cap radiaţii androginia lipsei seducţia ambiguităţii cât se întinde emanaţiunea o xenofobie de sine în legitimă apărare dărâma-ne-vom cu zidurile într-un ţipăt papagalul strigă emanaţiunii seminţele mărului paradă iradiată salut nenăscuţii vervă întoarsă pe dos în oglindă o mie de ani la index  poetul se duce în fiecare zi la servici deci e silitor are ochi verzi ca M Eminescu deci e frumos scrie şi traduce frumos deci e talentat radiaţii crescute sub panică măştile s-ar topi se topesc  transpiraţie te rog eu frumos nu te speria c-am stat ieri şi n-ai prins ploaia m-am spălat eu a bătut vântul nevăzutul va ploua sunetele-ncetinite în leucemie saltă dosofteic iar drumuri numai cruci răstoarne-mi cotul cotituri mă bucuram amorf de-a lungul pantei turma albă altă linişte radiaţii înviere pudra brazdelor executate norul împrăştiat împărţit cu lumânare gălbenuşul se-ncarcă de umbra crestei veştede o falcă-n cerneri de cerneli cernite cer schiţe de schelet noroaie variantele de carne miros înnegritor alcool repudiat singura Americă moartea fărâmate umbre religioase Turcie petrecută simboluri de nord unde nu eşti lunaticii aştern înţelepciunea delirului prin zile taclaua dintre cotangentă şi subiect mult obraz de nearătat grija de obrazul zborului ne-am speriat de vremea frumoasă  piatra verde din vârful ţigării cometa e un ciot un bulgăr de zăpadă murdară prin om se poate ajunge în altă lume prin natură nu iad în ied de iod ind trenţe de stronţiu străpunse muzica neantică în preantic o leucemie ne vrea vii altui timp iubeşte o femeie cu doi copii două femei cu câte un copil în albul baletului blonde obrazul piersicii orbea fumul sfârşea bilet de balet traduceri canibale libertatea tuturor de-a fi neliberi în vremea iradierii prin gropi de calciu ascuns de cuvinte în India singură scrie-ţi sanscrita personală stingere ora nouă masa critică halucinase agonii muţenia creierului tot altă libertate a morţii ne-am scufundat în voluptatea transparenţei sinucigaşe o panică la urechi în locul cerceilor de cireşe în minte ţăranii bătrânii mama din deal tatăl din vale ochiul seminţei dăruirea golului neînstrăinată străină în româneşte n-aş fi rezistat toată duminica generalizată penitenţă alibiul baletului vegetam în revoltă pedeapsă pentru sinucidere creanga de ioni ai aurului şobolanul pe sânul togei grabă la demenţă şah jucându-se proton am adormit pe raze transcris-ai mănăstirea repete-se opreliştea zidurilor învingând ai cafea nu dispreţuieşti nechezolul am avut cea mai mare bucurie de când m-am întors din India dacă e la xerox nu e nevoie de legalizare drojdie alimojdie deliciul îndolierilor durate mici între nenorociri reziste lunca de cenuşă sub vânturi redescoperite-n oase şi cu ochii nu m-am uscat aud papagalul înfometat de seminţe sâmburii de cireaşă iradiată îl mai liniştiră va răsări soarele şi când vom intra în pământ fiicele radonului ulciorul cu apă din Gange racul zodie croitorul pământului harpa orga Harpagon  te aştept ori tu ori amintirea uşii dus-întors către uniforme  sărutul oglinzii fotografiat în albastru  dă-i telefon Cristinei şi cere-i Catch 22 piticii claie umbresc munţii îngropaţi în călcâi sudice dodii intermoleculare prin manuscrise şterse foarfeca hârtia piatra a doua oară tunetele duminicii de întâi iunie sub nor cu somn îmi spusese s-o sun la ora trei şi poate acum dormea dacă nu te-ai duce şi tu la culcare am citi Charlotte Paul de n-aş uita scena pâine mănânci pâine gândeşti speli rufe în ziua nunţii Anna la operă Anna la Mandi poetică sub cuţit fum de hârtie frunze pesticidate de a lăsa umbra să se îndemne dinspre apus strivite zile de-armonii  prin depărtat altar îngroapă gâtlejul predicii nesecate albii de porci îndumnezeind înaltă mişcare prin imaginaţia yoginilor ori Gangele-n Himalaya retrage-te în togă prinde nasturele coase gaica halucinaţiile materializeză-le în ultime răsuflete foamea şi nu mai cântă şeste sub ape de peşteri toate rele şi urâte dispera diaspora frumoase-or fi stelele uită-se lung în Tirol ascultă un cântec din munţi tăcută sete la teascuri călăul obosit plictisul surpatelor cimitire respiraţii conspirative sufletului încheiere un cuvânt oasele încovoind perla  ce-oi mai fi scris de când estetica mă părăsi  moschee ahee limba mamei mormânt  nici cuvinte nici morţi trăindu-ne copiii cercul nestrăbătându-ne vorba nu ţi-am spus limba romanului greul nimicului măritişul excepţiei dau un suepense pe o spânzurătoare paramălăiaţă moartea înfietoare de-a cortul râs acea nemaivorbită limbă din lipsă de subiecte amarul de şi l-a uitat amorul umorul omorul cauţi ce n-ai pierdut ca să pierzi ce-ai avut ispăşite săruturi din sala de disecţie suferitoare limbă incestul cadavrelor traducere vidă am fumat şi-n Indore trepte de fum groază de vreun vers frumos de l-aş scrie fără voie şi pe soare şi pe jos şi în somn şi anevoie în formolul de la Noe românească toarsă Troie antimetafora autoimaginării tâmple pe cranii anonime Catul Tibul Propertiu porecliţi neoterici de Cicero Platini jucase întâi pe strada Saint Exupery zasada cauza fides nu foi albi în albastrul de după ploaie norii scrisorilor poţi asculta mormântul mamei  decât în altă limbă copite în gol ignoră scânteile din invizibil nici o vorbă hindusă pe vremuri în zbor acum nici târâş să fi fost mai bătrână regina cuvinte în ţarc bulucite încoronării închinăciunea golului înconjurătorului interiorizatului din Malta sus în Palermo Letizia surâs în Arabia nu te mai imaginează vreun gest tristeţea somnolenţei printre cărţi inutilitate stimulatoare a nonsensului comunicativ umbră dulceaţă de verdeaţă înhămându-ne aurei sinele iederă cu ochii-n undele albe ale nimicului umezeală de monsoon identitatea expiră la mijlocul timpului neclară zvârcolire pământească toponimia înnebunită de singurătate ne ducem şi gata i-a tras un picior câinelui câinele s-a supărat şi l-a muşcat de picior a luat-o la fugă într-un picior câinele a venit şi şi-a cerut scuze dar Marius i-a mai tras un picior atunci câinele s-a supărat foarte foarte rău şi l-a muşcat de amândouă picioarele atunci Radu l-a dus cu roaba până acasă doctor humoris causa hormonis pausa porumbul negru ploii din vest una cu pământul şi aurul măcriş pe Krish
*
uită-te la mare şi fă ca tine iar uită-te dinspre apus spre răsărit să nu te prind vorbind ardeleneşte că te mănânc valurile răsăritului de soare pescăruşi întârziaţi din noapte fata noastră la primul bal ce deosebire în mişcări şi formă toate vin spre noi şi poate etern ne retragem tu eşti paltin tu eşti mesteacăn printre frunzele unuia din voi valuri în răsărire story de foşnet şi vuiet noapte greier pe picior pe braţe snoabe tremurate de menopauză orbul cu cartea abia deschisă valuri aleargă ruşinări nepipăite ochi albaştri tânăra ţigancă îmbrăcată complet vinde seminţe pe alei celor două femei nude apoi la rând aplecându-se erecţii în patru direcţii bătea vântul îţi miroseau algele putrede sex îmbrăcat dezbrăcat  pe lângă râpă ochii celui de pe iapă străluceau indieneşte  spre grupurile plajei îi făcuse p-ăi din apă să se uite chipurile după pălăria de floarea soarelui avea şi gârbaci strigoii noştri vor călări parcă blânda mârţoagă poemul tot va îneca halucinaţii se îmblânzeşte vântul dacă-i scrii îl mână soarele spre purităţi forţate îşi întorsese iapa la pescăruşul mort  s-a-ntors pe unde-n veac nu vom călători iapa avea păr peste tot sub ochii inspectorului de la grajduri de graniţă are rochie de petală roşie cu ajutorul vântului dezbrăcând-o neagră  împinge mingea cum plete blonde-n vânt de-a dura albastra la tăietura râpei o flutură vântul pe neantul cârpei curioşi nemţi observatori dandies cu ale lor blonde din cap până-n picioare delegaţii nude ca-n cinematografele romane pentru soldaţi văzându-le contra valurilor una câte una apoi aduse pe nisip să se zvânte până-n amurgul calului de vânt nuditatea ne va pieri şi versurile scrise înapoi la Ovidiu nerecunoască-ne cine nu vom mai fi câte o tăietură fiecare talpă taie fundul mării spre râpă dinspre acoperiş ne întoarcem la trecerea noastră oprită şi ne opintim să murim trăind cum o fi împărtăşirea însă ne risipeşte-n dictoane străine săracilor zadarnic nu suntem bogaţi te mai şi doare capul fără să ştii de ce liniştea ai oblăduit-o s-o fi şi respirând dezbrăcat ai glumit c-o veni şi miliţia poate pentru cei cu costume de piele albă o paranteză de cântec mâine-poimâine tai toată talpa până la creştetul valului ţigară adevărată din ţigară adevărată mi-am spus în sanscrită în sine să n-aibă ea ceaţa pe cine îmbrăca de-aseară nudiştii citească pe Joyce când una din două s-o alege fie perseverenţa fie libertatea de reume zburată fusta spre răsăritul ceţii relaţia ascunselor fecundităţi pe-o zi ce indian se uita după nor şi sexul ei după soare în exorcism pe întrerupt de ieri crescendo oglindă amuţită de absenţă şi valuri  părul umed de vapori speculată rouă cicatrici mai repede arse şi înceţoşate simetric această baie de ceaţă ne scrie din revelaţie veştede spărturile-n tălpi alge neîmbiindu-li-se propensiunea nudului aparţine femeilor serioase măritate nemăritate iertate în floare înceţoşata nicotină rămâne în plămâni nud anonim şi altădată  mai târziu doar vântul golfuri pe dinăuntru firavi paşi de nuduri peştera cunoştinţei aştepte sub masca de mâine a ceţii vagi rechemări  cuvinte revenite coperind raze spaţii de grup distanţe de linişte altă ceaţă întoarceri de briză bisexuală marile monologuri câtă obsesie şi pe din afară de-i loc înăuntru le ştiu şi pe cele trei risipirea doar în intervale de ce nu şi-or fi pus ochelarii cum le-o spune pe limba lor abia ne-om auzi prin ceaţă păsări reprezentări mai puţine scriu mai multe se prefac în lectură ceaţă n-am prins niciodată da’ se vede foarte frumos de aici dublarea norocului de graniţă pe-acolo bucile mari care să vadă care s-arate care şi una şi alta bilingvism în surfuri prin linişti din ce parte se vine din ce parte se stă petrecerea clanului rezervându-şi amiaza versiunile despre această versiune să mă ierte dorinţa amurgului de a se face vizibil încă  răbdarea pregeneraţiei în intrarea orbului  fiicele nu s-ar supăra fiul lasă-şi mama vederii nici un fiu că se uită şi el vorba coanei Molly dar dezintoxicat pe cuminţenia trecerii legătura între părul scurt lung al capului şi voyerism se compensează jos  exemple faţa poftei a răzbunării a plictisului bunului-simţ argumente de mentalitate şi monumentalitate am schiţat disponibilitatea mărită a planturozităţii or fi existând sigur că da tratate pe subiectele respective care nu ne adresăm savanţilor nici amatorilor cum el cântă la harpa cea mai doar tuleie din carieră astfel cine cânta spărgând interioare pe-nghiţit cioburi aceste note nu fac nici cât literele v-aţi albăstrit cu verde copiii vă înoată pe unde s-au născut de-am sugerat semnături din cele devorate de furnici şi ele şi-ar fi rupt gura în unele litere într-o doară să nu doară fraţii de vedere pagina întâi pe valuri pe plaja asta megha omega meganude rubensane greşeala de a băga în seamă imensitatea fluturii pe mare fluturii sub mare  e o luptă ascunsă pentru regina nudului Molly ne-om înţelege odă thanatică spre şerpi deznodaţi provizii de nostalgie culegători de valuri uituce femeia soldaţilor a mai îmbătrânit rotundă voci de-ale soarelui poruncindu-şi vedere cum în paradis se făcuse nudism
Octavian Soviany

 Până spre sfârşitul romanului, Julien Sorel e un arivist oarecare. Devine interesant din momentul în care descoperă că în lumea saloanelor aristocratice masca este obligatorie. Nu eşti acceptat în această lume a aparenţelor decât cu condiţia să renunţi la tine însuţi. Sacrificiu care i se pare inacceptabil eroului stendhalian. La picioarele eşafodului el înţelege că a-ţi păstra nealterată propria identitate, din clipa când ai descoperit-o, e un lucru mai important decât viaţa şi că cea mai mare trădare este trădarea de sine. De aceea, îşi sfidează judecătorii, în loc să implore clemenţă. O lecţie impecabilă de morală existentialistă.
7 Gustave Flaubert - Madame Bovary
Tema majoră a lui Flaubert este prostia, iar istoria Emmei Bovary rămâne exemplară în această privinţă. O colecţie de personaje unul mai stupid decât celălalt, de la soţii Bovary la spiţerul Hommais şi la odiosul Rodolphe. Provincia – ca un inepuizabil rezervor de prostie ermetic închis, care funcţionează precum o etuvă. Trebuie să mărturisesc însă că mie Charles Bovary îmi este foarte simpatic. E unul din puţinele personaje romaneşti care moare pe cale naturală din dragoste.
8. Charles Baudelaire – Florile răului
Florile răului sunt replica modernă a infernului dantesc. Nu întâmplător initial ar fi trebuit să poarte titlui de Limburile. Reprezintă radiografii lucide şi necruţătoare ale păcatului, în diversele lui ipostaze. căci, în ciuda aparenţelor. Baudelaire e un moralist din familia spiritual a ducelui de La Rouchefaucauld. Poemele sale sunt un cumplit exerciţiu de sinceritate, rostit cu dicţia impecabilă a maeştrilor vechi, dar şi cu teribila tensiune spre autenticitate a modernilor. De aici putem învăţa că uneori trebuie să implori ajutorul lui Dumnezeu pentru a-ţi putea privi trupul şi sufletul fără scârbă.
9 Arthur Rimbaud – Iluminările
Un vizionarism sans ravage. O călătorie până la capătul poeziei. Urmaşii întru vizionarism al lui Rimbaud – suprarealiştii – n-au reuşit să facă niciun pas mai departe. Nu e de mirare că după o asemenea aventură a limitelor, poetul renunţă la scris se transformă într-un aventurier ce face negoţ cu arme şi poate cu sclavi. După poezia Iluminărilor nu putea să urmeze decât superlativul poeziei, adică tăcerea, adică pagina albă
10 Lev Nikolaevici Tolstoi - Moartea lui Ivan Ilici
Mie această nuvelă de nici cincizeci de pagini îmi spune mai mult decât Război şi pace sau Anna Karenina. Nu cred să fi citit vreodată ceva mai profund şi mai adevărat despre boală, singurătate, agonie şi moarte. Tolstoi s-ar fi numărat printre marii prozatori ai secolului al XIX-lea şi dacă ar fi scris numai Moartea lui Ivan Ilici. Cu măsură, cu sobrietate, ocolind cu bună-ştiinţă detaliul truculent sau spectaculos. La el moartea te îngrozeşte prin banalitatea e


Dodecafonism



Dodecafonismuldodecafonia sau (mai rar) sistemul dodecafonic (grcdodeka phonoi, „douăsprezece sunete”) reprezintă o tehnică de compoziție prin care celor douăsprezece sunete ale gamei cromatice li se acordă aceeași importanță, numărul de apariții al oricăror două sunete într-o partitură construită astfel fiind egal.[1] Tehnica a fost inventată de Arnold Schönberg în jurul anului 1924[2] și este cel mai adesea corelată cu mișcarea expresionistă în muzică, deși sunt cunoscute manifestări semnificative ale ei în afara contextului respectiv.
Înainte de Schönberg, și alți compozitori, precum Max Reger și Richard Strauss, au folosit serii dodecafonice. Chiar și în opera Idomeneo a lui Mozart există un pasaj în care apar consecutiv patru acorduri de trei sunete, care conțin toate cele 12 sunete ale gamei cromatice.
Dezvoltarea dodecafonismului aduce o contribuție semnificativă pe linia atonalismului, tehnică prin care se evită relațiile armonice (acordice) specifice tonalității sau sistemelor modale.
Dodecafonismul este o etapă evoluată a atonalismului, care constă în folosirea celor 12 sunete ale gamei cromatice – gama dodecafonică – încadrate într-un sistem având ca element ordonator seria, de unde și numele de muzică serială. Seria constă dintr-o succesiune de 4, 6, 8, 12 sunete de diferite înălțimi ce se consideră celula generatoare sau tema compoziției care poate fi tratată după tehnica augmentării, diminuării și a recurenței. Este oprită din cadrul seriei sublinierea într-un anumit fel a vreunuia dintre sunetele componente ale acestora. De aceea nu se poate reveni la un sunet al seriei înaintea desfășurării și epuizării întregii serii. Intervalele folosite cu precădere în melodiile dodecafonice sunt cele disonante, în special cele de secundă, septimă, nonă și așa mai departe, cu salturi neobișnuite și dificile.
Gruparea în serii a celor douăsprezece semitonuri ale gamei cromatice temperate și prelucrarea acestora conform unor procedee constructiviste, riguros aplicate, amintește de tehnici ale Renașterii barocului muzical.
Dodecafonia nu a avut răsunetul dorit, în ciuda unor acțiuni foarte dârze și puternic sprijinite de finanța vremii. Cu toată reclama zgomotoasă, făcută de cercurile din Köln, Viena, Berlin, Paris, Roma, ea nu s-a impus ca sistem, menit să-l înlocuiască pe cel tradițional.

 



ROSTIRI

To
Dear Dr. George Anca,

This is to convey permission of the competent authority to publish the book “Rostiri-Pranab Mukherjee” which is a translation of selected pages of the books of Hon’ble President of India i.e. ‘Thoughts and Reflections’ (Rupa 2014) as well as Selected Speeches, Volume I & II (2012-2015/Publications Division).


regards,

Message Section
President's Secretariat
Rashtrapati Bhavan
New Delhi-110004
Ph-011-23015321, Ext. - 4329/4390
Fax-23010252

Traducere:
Dragă Dr. George Anca,
Prin aceasta vă transmit permisiunea autorității competente de a publica cartea ”Rostiri-Pranab Mukherjee” care este o traducere a unor pagini selectate din cărțile onorabilului Președinte al Indiei, anume ‘Thoughts and Reflections’ (Rupa 2014) / Gânduri și Reflecții, precum și Selected Speeches, Volume I & II (2012-2015/Publications Division) / Discursuri selectate, volumul I & 1.
Complimente,
Secția Mesaje
Rashtrapati Bhavan / Palatul Prezidențial
New Delhi

2016 FIL Award honors Romanian Norman Manea for vision of "global exile"


Published August 29, 2016
Guadalajara –  Romanian writer Norman Manea's vision of "global exile," a term he uses to describe today's massive migrations, will be honored at the upcoming Guadalajara International Book Fair, or FIL.
The jury of the FIL Literary Award in Romance Languages on Monday announced Manea as the prizewinner in the Romanian language.
The unanimous decision was chiefly won by the way the Romanian deals with "the matter of itinerant identity."
"Faced with the catastrophes of history and the exile to which we are submitted, Manea asks shrewdly but with irony how we can define ourselves in this world of changing mirrors," the jury's Spanish spokeswomen Mercedes Monmany told the press.
In a conference call from Berlin, the author, born in the northeastern Romanian town of Suceava in 1936, spoke about the central character of his work, the "wandering Jew," embodied as different characters in different epochs.
Of Jewish origin and exiled to the United States in the 1980s, Manea notes that he is not the only one to feel "ripped away from his origins" - the figure of the "wandering Jew" describes so many in our time.
Becoming a "wandering Jew" is a metaphor for the citizen who lives in "global exile."
"We live in a time of great migrations," when the world "has lost its center" and what is left is the individual search for peace and hope in a context of suffering, but also of "tenacity and resilience," he said.
In his country of origin, Manea suffered many clashes with censorship and the Communist dictatorship, which led to several mutilated versions of his works being published.
The FIL Award, with its cash prize of $150,000, will be presented next Nov. 26 at the inauguration of the 30th annual FIL, the most important literary fair in the Spanish-speaking world and which this year will have Latin America as its guest of honor.
For this edition of the award, 54 candidacies were submitted from 23 countries, Mercedes Monmany said.
 
 
CHURCHILL

   "Individual Muslims may show splendid qualities, but the influence of the religion paralyses the social development.

This is amazing. Even more amazing is that this hasn't been published long before now. CHURCHILL ON ISLAM Unbelievable, but the speech below was written in 1899. (Check Wikipedia - The River War). The attached short speech from Winston Churchill, was delivered by him in 1899 when he was a young soldier and journalist. It probably sets out the current views of many, but expresses in the wonderful Churchillian turn of phrase and use of the English language, of which he was a past master. Sir Winston Churchill was, without doubt, one of the greatest men of the late 19th and 20th centuries. He was a brave young soldier, a brilliant journalist, an extraordinary politician and statesman, a great war leader and British Prime Minister, to whom the Western world must be forever in his debt.

He was a prophet in his own time. He died on 24th January 1965, at the grand old age of 90 and, after a lifetime of service to his country, was accorded a State funeral. HERE IS THE SPEECH:

"How dreadful are the curses which Mohammedanism lays on its votaries! Besides the fanatical frenzy, which is as dangerous in a man as hydrophobia in a dog, there is this fearful fatalistic apathy. 

The effects are apparent in many countries, improvident habits, slovenly systems of agriculture, sluggish methods of commerce, and insecurity of property exist wherever the followers of the Prophet rule or live. A degraded sensual-ism deprives this life of its grace and refinement, the next of its dignity and sanctity. The fact that in Mohammedan law every woman must belong to some man as his absolute property, either as a child, a wife, or a concubine, must delay the final extinction of slavery until the faith of Islam has ceased to be a great power among men.

Individual Muslims may show splendid qualities, but the influence of the religion paralyses the social development of those who follow it.

No stronger retrograde force exists in the world. Far from being moribund, Mohammedanism is a militant and proselytizing faith. It has already spread throughout Central Africa, raising fearless warriors at every step; and were it not that Christianity is sheltered in the strong arms of science, the science against which it had vainly struggled, the civilization of modern Europe might fall, as fell the civilization of ancient Rome." 

Sir Winston Churchill; (Source: The River War, first edition, Vol II, pages 248-250 London).

Churchill saw it coming. 
  AND GUESS WHO TOOK THE BUST OF CHURCHILL OUT OF THE WHITE HOUSE?




Ce zici Dimi ?
Alex
ca sa nu murim prosti!

DIMITRIE GRAMA
Ce sa zic e? Eu care de 15 ani incoace am scris esee despre Islamizarea Europei?

Sigur ca asa va fi!

Lumea naiva si proasta nu a inteles si nu va intelege ca Islamul nu este doar o Religie ci o forma de guvernare statala cu un tel si un plan bine definit: Cucerirea lumii si Convertirea tuturor fiintelor umane la musulmanism.



Eu cred ca majoritatea tarilor europene vor avea o majoritate demografica, social-politica musulmana in anii 2100-2125.



Rusia va supravietui un timp mai indelungat, poate chiar foarte indelungat, urmand exemplul Japoniei si Chinei, care nu permit imigrare musulmana.

Nu sunt sigur de USA si Canada, dar cred ca si ele vor fi 50/50 musulmane in 100 - 150 de ani.


America de Sud, foarte catolici acum, se vor schimba incet, incet ca toti crestinii ingaduitori si vor trece de buna voie sau fortati la musulmanism. Tot cam prin anii 2100-2150.



Viorel Roman

Romanii in laboratorul european / 38 / cu conducatori nepatrioti
Ceusescu la Vatican,1973, refuza oferta Papei Paul al VI-lea de colaborare. Chiar si dupa uciderea a sapte episcopi greco-catolici pentru refuzul de a trece la ortodoxia moldo-valaha, prigoana in Ardeal continua, mai mult chiar, Programul ortodoxo-comunist a lui Ceusescu de indobitocire cu larg caracter de masa a intregului popor ajunge la apogeu, ca in Coreea de Nord, dupa Cortina de Fier.
Iliescu, dec. 1989, cere ajutor de la Moscova, nu Roma sau Washington si vrea un tratat cu URSS. Dupa trei vizite la Sfantul Papa Ioan Paul al II-lea, face tot posibilul ca Papa sa nu vina in tara. Iar dupa vizita istorica a Sfantului Papa la Bucuresti, 1999, Frontul Salvarii ortodoxe moldo-valahe il readuce la putere in al treia mandat, ilegal, pentru a bloca reorientarea spre Roma, spre Vest.
Ana Pauker, Gheorghe Gheorghiu-Dej conduc in interesul Lagarului ortodoxo-comunist, Stalin.
Maresalul Ion Antonescu salveaza in Razboiul Mondial II statalitatea ortodoxa moldo-valaha ciuntita cu o treima, in bataia vantului si amenintata cu disolutia de Stalin si Hitler.
Dinastia romano-catolica de Hohenzollern-Singmaringen in intalegere cu Frontul Salvarii ortodoxe moldo-valahe nu fac Unirea cu Roma nici dupa Marea Unire si modernizarea fara occidentalizare e inlocuita de dictatura de dezvoltare ortodoxo-comunista, ambele la fel de falientare fara Roma.
*
Presedintele Klaus Iohannis, sef al statului si bisericii, la cateva luni dupa alegerile din 2016 merge la Roma si il invita in tara pe Sfantul Parinte Francisc, care in 2019 vine la Bucuresti, in Moldova si Transilvania cu indemnul „Sa mergem impreuna! Va taia nodul gordian Frontul Salvarii ortodoxe moldo-valahe si scapa de duhovnicia si sobornicia greco-slava? Reusesc Presedintele Iohannis si Papa Francisc unirea Bisericii Romanilor cu Roma, ancorarea tarii in civilizatia

Feudalismul actual moldo-valah / 189 / in conflict cu Europa
SC: În lumea ortodoxă (orientală), însăși Symphonia constantinopolitana dintre Stapanire si Biserica, a făcut să nu existe o clasă clericală (religioasă) distinctă de clasa nobililor/războinici („voinici”) și de clasa „muncitoare” (țărani, păstori, meșteșugari etc.) - așa ca în lumea catolică (occidentală), unde Revoluția papală a creat, într-adevăr, această structură socială tripartită. Și, de fapt, în lumea ortodoxă nu au existat ordine călugărești puternice, așezăminte religioase independente, tribunale religioase, războaie religioase (cruciade) ș.a.m.d. Ca urmare, aplicarea acestui model tripartit pentru explicarea fenomenelor sociale și politice din lumea ortodoxo-comunistă / socialista, în particular din România postcomunistă, așa cum înțeleg că face „In Razboiul feudal pentru Romania“, Alexe Avram, este forțată.
VR: Forțată este in primul rand aderarea Romaniei la UE/NATO, a unei tari greco-ortodoxe, care nu cunoaste, accepta decat opresori si oprimati, rai sau iad. Purgatoriul din vest, e de neintales in est, iar civilizatia occidentala generata de Revolutia papala, la care a aderat in 2007, este exact contrarul pomenitei Symphoni dintre Stat si BOR, unde vointa Stapanirii e lege. Cand procurorul sef DNA, d-na Kövesi incomod, Conducerea superioara de partid si de stat, CCR, o da afara fara dreptul la aparare, ca de pe mosia baronului ortodox, spre stupoarea PE, care o alege procuror sef UE. 
Problema e esecul teocratiei moldo-valahe, care, chiar si dupa genocidul, lichidarea Bisericii Unite cu Roma si Scolii Ardelene, n-au putut ancora intr-un secol, Transilvania, Maramuresul, Bihorul, Bucovina, Banatul in legea stramoseasca, devalmasia orientala, si cu atat mai putin interioriza si implementa intr-un deceniu a acquis-ul communautaire european. Dezmembrarea tari pe linia Carpatilor e numai in interesul Rusiei, Ucrainei, Serbiei, Ungariei, Bulgariei, Turciei, si in nici un caz al Occidentului, care au faurit statul roman la Paris, 1859, 1918, sau al UE/NATO azi, asa ca experimentul de la Portile Orientului, la care contribuie si d-na Kövesi in UE, va dura.

Feudalismul actual moldo-valah / 188 / Revolutia de Craciun
are o istorie. La sfarsitul primului mileniu urmasii legiunilor romane pierdute la Dunarea de Jos ajung sub greco-slavi, care le interzic ierarhia, liturghia, literele si limba latina. Fortati sa se roage in slavona, altfel le „taia popa (greco-slav) limba (romana)“, ei supravietuiesc in tabara anti-latina pana cand Cuza revine la grafia latina, dar unirea lui cu Roma, ca si a Marii Unirii, esuieaza. 
In Ardeal, dupa retragerea Sultanului si patriarhului sau grec, romanii se unesc cu Roma, 1698. Biserica Unita obtine statutul de „natiune“ in Sf. Imperiu, revine la grafia latina, trece Carpatii in conflict cu greco-slavii. Statul roman e gandit in vest la Limes cu Rusia, dar Stalin obtine de la Hitler si Churchill ca ortodocsii sa-i revina lui. Chestiunea Orientala. Izolati de lume de o Cortina de Fier, Biserica Unita si intelectualitatea e lichidata si ortodoxo-comunistii moldo-valahii sunt supusi ai Rusiei in mantia rosie a marxism-leninismului, pana la implozia Lagarului moscovit. 
Gorbaciov il urmeaza pe Stalin si obtine in vest, ca ortodocsii sa-si aleaga singuri soarta, adica serviciile secrete greco-slave din totdeauna in structurile statale si BOR la Bucuresti sa-l puna pe Iliescu si grupul sau KGB-ist la putere cu misiunea de a impiedica vizita Sf. papa Ioan Paul II, emanciparea nationala si sociala, unirea cu Roma a tarii (Moldova obtinuta cu ajutorul lui Hitler, ramane la Rusia) si refacerea Limesului occidental / NATO de la Marea Baltica la Marea Neagra. 
Iliescu in simfonie cu BOR face politica Rusiei, dar 2014, Razboiul Crimeeii II (I e 1853-56), experienta Razboaielor Mondiale, obliga Occidentul la fortificarea Limesul roman cu baze NATO la Campia Turzii, Deveselu si Kogalniceanu. Fara Iliescu, FSN/PSD, e posibila vizita papei Francisc, „Sa mergem impreuna!“, 2019, sa refacerem unitatea de credinta cu Roma „fara conditii“.
Feudalismul actual moldo-valah / 187 / rotativa guvernamentala
mima democratia. Regele dinastiei germane (1866-1938) alegea premierul prin rotatie, liberal, apoi conservator, a carui ministru de interne organiza fara probleme victoria in alegeri, rotarea cadrelor a functionat si sub presedintii ortodocsi moldo-valahi Ceausescu, Iliescu, Constantinescu, Basescu. Iohannis aminteste de Carol I, de independenta, de orientare spre vest, care a pus in functiune si duplicitatea democratica, capcana „rotarii cadrelor“ in care poate cadea si presedintele ales inca cinci ani, daca luam in considerare observatiile redactorului sef AS, prof. univ. dr. Toma Roman, fost secretar de stat la Externe, : „… si la liberali se aplica formula "putini am fost, multi am ramas !  se pare ca si in cazul administratiei liberale functioneaza regula clasica a oportunismului, p c r , care a facut de ras psd-ul ! preluarea de-a valma a unor "cadre", fara concursuri si competente, risca sa inece bunele intentii asumate … mi-as dori sa ma insel  dar - din zona admministratiei centrale - vin destule informatii ca asa se intampla. nici nu vreau sa ma gandesc la administratia locala ! sa speram, totusi, ca lucrurile se vor indrepta ! doar … e craciunul si anul nou !“
La primul mandat, presedintele Ionannis, cap al Statului si Bisericii Nationale, impreuna cu sotia la-au invita pe Papa Francisc in tara. La al doilea mandat are posibilitatea „Sa mergem impreuna!“, cu Preafericitul Daniel, BOR, Preaferictul Lucian, cardinal, Biserica Unita, sa puna bazele Bisericii Romanesti fara obedienta moscovita si constantinopolitana, ci orientata spre Roma, Europa, care sa infaptuisacsa aderarea de facto in civilizatia occidentala. In caz contrar, rotativa, duplicitate etc.
Feudalismul actual moldo-valah /186 / in capitalismul UE
De la aderarea României la UE / NATO constatam o creștere fără precedent a Produsului Intern Brut, PIB / locuitor și a nivelului de trai, de aproape trei ori, $ 13.900 (PPP: $ 32.220), depasind fostele imperii, Turcia $ 9.850 (PPP: $ 30.720), Rusia $ 11.610 (PPP: $ 28.580), dar si Bulgaria $ 10.200 (PPP: $ 24.890) sau Ucraina $ 3.800 (PPP: $ 10.300), The Economist 2000. Comparatii de acest gen cu tarile catolice, protestante sunt fara sens. Dupa acest avans de incredere din partea occidentalilor, fără precedent in istorie, pentru a-i determina pe cei cinci milioane de emigranti, majoritatea calificati, sa revina acasa e necesara adaptarea legislatiei la cea din Europa, la care a aderat de jure, si sa renunte la „Formelor fara fond“ si la „Zicem ca ei si facem ca noi“.
Problema fortei de munca devine brizanta remarca dr. Nicolae Taranu. In acest sens FSN/PSD voia sa impiedice libera circulatie in UE prin introducerea vizei in Carnetului de Munca. Parazitismul feudal, devalmasia moldo-valaha a ajuns in concurenta cu capitalismul UE, asa ca evaziunea fiscala, pensii speciale, capusarea fortei de munca, clientelism, nepotism, coruptie cu larg caracter de masa genereaza bajenirea. In ciuda tuturora, chiar daca aderarea la UE e „absolut reversibila“, dupa presedintele Frantei Macron, e putin probabil ca dupa BREXIT, sa urmeaza ROEXIT.
Feudalismul actual moldo-valah /185 / si luminile Culturii Mari
„Cazemate întregi de sinecuriști și veleitari de lux, care se țin într-un soi de lut solidificat în complicități băloase. De decenii întregi joacă măsluit în zisa piață culturală, neieșind o iotă dintr-un soi de elitism auto-indus. Multă găunoșenie și mistificare, multe ingenioase puneri în scenă, adevărate spectacole de savanterie și fonfleuri erudite, pentru uzul unei false burghezii emancipate, moartă-coaptă să se identifice cu luminile Culturii Mari … De partea cealaltă, zona underground, rar auzi - dar mai auzi - slavă domnului, câte o voce convingătoare și percutantă … că ne afundăm de la o zi la alta într-o stare de anomie și decrepitudine din care trag foloase (groaznic de necuvenite), structuri extrem de rapace, cu uneltele-i corespunzătoare, pregătite din timp. În ce afacere ne aflăm? Foarte puțini par interesați cu adevărat de-acest subiect colțuros și fierbinte, iar semnele timpului sunt neliniștitoare în cel mai înalt grad.“ Damian Spiridon, 22 dec. 2019
Occidentul in lupta cu Moscova forteaza Unirea lui Cuza si Marea Unire, dar refacerea unitatii de credinta cu Roma e subminta de moldo-valahi, asa ca masoni, evrei, germani, maghiari si mai ales un mimetism cultural, „luminile Culturii Mari“ fac legatura de bine de rau a ortodocsilor cu vestul. Cu paleative duplicitare, mimetism cultural, are loc dezmembrarea tarii, dictatura moscovita pana in 1989, cand fara unirea cu Roma, se reactiveaza samsari, orienarea culturala pseudo occidentala, de care vorbeste mai sus Damian Spiridon, pentru a face credibila integrarea in UE/NATO (Moldova e sub rusi). Cunoscand dilema, impasul milenar al ortodocsilor moldo-valahilor supusi greco-slavilor, Sf. papa Ioan Paul II, 1999, si papa Francisc, 2019, vin in vizita si da o mana de ajutor emanciparii romanilor. „Sa mergem impreuna!“ vr

Dimitrie Grama 

 Draga Viorel, sunt de acord cu tine ca romanii ar fi trebuit sa se apropie mai mult de Vestul Europei, atat dupa 1918 cat si dupa 1989. Romania avea exemplul Ardealului si Banatului, provincii administrate "ca la neamt", unde votul era vot, munca era luata in serios si coruptia la nivel de institutie era minimala. Nu stiu insa din ce motive, cea mai mare provinvie a Romaniei, Transilvania incet, incet s-a uniformizat cu restul in acest secol de convietuire. 
Sunt convins ca multi romanii atat din sud, regateni cat si din est, moldoveni, educati si interesati de soarta lor si a tarii gandesc ca noi, dar ca in mai toate tarile balcanice, exista o masa mare de oameni sarmani care au ca obiectiv primordial, Supravietuirea! Nimic mai mult, supravietuirea de la o zi la alta, dela un sezon la altul. 
Apoi, cum am mai spus de multe ori, romanul in general este umil, credul si iertator si aceste calitati creaza, pana la urma, dezinteres fata de cei nedrepti, fata de criminali. "Lasa cu maica ca e si el om", spune baba Ana sau taica Vasile despre hoti si ucigasi atunci cand ar trebui sa fie aspru judecati. Le este mila de banditi!
Da, haiducia a existat in toata lumea in diverse forme si este romantizata acum ca si ceva "nobil si pozitiv", dar marea majoritate a haiducilor au fost totusi banditi. Sigur ca au preferat sa atace si sa ia de la cei bogati, ca ce sa ia de la cei care nu aveau nimic, nimic?! 
 Acum, insa in aceste timpuri nu ar mau trebui sa fie acceptata "haiducia" politicienilor si a celor pusi in functii de un popor prin vot democratic. Nu ar mai trebui acceptati deloc cei care jacmanesc fara mila si rusine pe oricine, care jacmanesc o tara intreaga. 
Coruptia la nivel administrativ nu ar trebui acceptata, dar eu cred ca procesul de "trezire" si trecerea la o alta forma de gandire si guvernare va lua inca mult timp in Romania.
Uite un simplu exemplu, trait pe pielea mea: retrocedarile proprietatilor luate cu forta de comunisti. Cei corupti si care au dat spaga au primit despagubiri de milioane de euro pentru proprietati pe care nici macar nu le-au avut vreodata in neamul lor (ex. tiganii din Timisoara care au mostenit si spitale!!!) si eu astept din 1995-96 sa fiu despagubit pentru ceeace ce ni s-a luat cu toate ca am expus documente autentice inca de pe vremea Autro-Ungariei. 
Dar sunt lucid si stiu ca asa functioneaza lucrurile acolo si stiu ca nu am unde sa ma plang! 
UE accepta 100% o Romanie corupta si daca m-as plange acolo sunt sigur ca voi astepta si mai mult si voi fi dublu dezamagit!
Deci, traiasca Ilidia si Muntii Banatului! In rest ca Ludovic al XIV-lea - "dupa mine, Potopul!"

Al tau, DG Lenin

 Dr. Roman, V. :
Draga Dimitrie,
 romanii, dupa Imperiul Roman, ajung un mileniu la mana barbarilor, aliantei ortodoxe greco-slava, care le baga pe gat ierarhia si liturghia slavona. Furtul, minciuna, haiducia sunt forme de protest. Si dupa inca cinci secole sub Sultanul turc, patriarhul sau grec si Tarul rus, Cuza Voda vrea sa-i scoata in lume cu Unirea cu Roma, dar e exilat de monstruasa coalitie a Frontului Salvarii ortodoxe moldo-valahe in lanturile grele ale duhovniciei si soborniciei moscovite. „E dificil sa eliberezi prostii de lanturile pe care le venereza.“ (Voltaire) 
Cu doua razboaie mondiale Imperiul German arunca la lada de gunoi a istoriei Imperiile, Britanic, Francez, Rus si Turc, a caror vreme trecuse, si deschide calea ratiunii, globalizarii Aliantei nord-atlantice. Fara Kaiser si Führer, ratiunea invinge, PIB-ul pe locuitor in Germania, Austria, $ 47.680 si $ 53.660, e mai mare decat in imperiile defuncte, UK $ 43.090; Franta $ 42.820; Rusia $ 11.610; Turcia $ 9.850. (The Economist, The World in 2020) 
Nu stiu cat de rational e Brexit sau Roexit, dar e irational ca Frontul Salvarii ortodoxe refuza punerea Unirii cu Roma pe agenda de la Bucuresti, ca Biserica Unita cu Roma nu trece Carpatii, ca aderarea de facto la UE, Euro, Schengen se tot amana, ca cinci milioane fug, voteaza cu picioarele, se bajenesc in occident. 
Pe curand a tau devotat vr, 
Bangkok la 10 feb. 2020

Romanii in laboratorul european / 39 / Brexit si Roexit
Draga Viorel, sunt convins ca eforturile tale de a convinge sau macar de a influenta mentalitatea de acolo, vor esua la fel cum si eforturile altor inaintasi romani intelepti au esuat. Acum, in timpurile noastre si in viitorul prevezibil, ceeace tu si altii scriu este si va fi ceva izolat, disputat in cercuri foarte restranse de cativa indivizi, o suta-doua, o mie de oameni?
Lumea nu mai citeste! Se uita pe Facebook, Instagram la poze si barfe sau la TV unde majoritatea programelor promoveaza ceeace ce politicienii corupti si hoti doresc: indoctrinare si indobitocire si apoi seriale turcesti, braziliene, lasi fierbinti, manele, curve, vedete pop, criminali hoti care au averi si masini rapide cu care ei si copiii lor pot ucide fara sa fie trasi la raspundere … 
Nici pe vremea cand se citea, Eminescu, Caragiale, Eliade, Cioran, Maniu etc. nu au avut vreo sansa sa combata Coruptia din vechiul Regat! Oamenii care s-au saturat de sistemul social-politic-religios de acolo, pleaca sau au plecat altundeva, unde macar pot sa fie platiti decent pentru ceeace ce fac. Altii isi continua si acolo activitatea: fura, mint (diplome false), se prostituiaza, ucid, contribuind la fortificarea renumelui, a faimei pe care romanii o au in Vest si pe care o stie toata lumea.
Roexit sau alt exit al vreunei tari europene fosta comunista nu poate fi comparat cu Brexit. De altfel cam nicio alta tara din Europa in afara de Olanda (si eventual Danemarca) nu pot fi comparate cu UK. In UK si Olanda exista o tradidie de 700-800 de ani de "efort si exercitiu in democratie" si o cunoastere profunda a relatiilor internationale de business.
De altfel conducatorii UE, Germania si Franta nu i-au agreat niciodata pe englezi, decat acum din anii 1960 incoace, ipocritic, si inteleg dece, deoarece Franta de la 1400 incoace a cam luat tot timpul bataie si chiar si pe Napoleon pana la urma tot englezii l-au invins total si definitiv, iar Germania saraca a pierdut doua razboaie mondiale. De la ultimul li se trage nemtilor alergia la trabuc si fac matanii cand aud cuvantul "churchil". Iti dai seama ce ura poarta in piept nemtii pe care englezii si americanii i-au redus de la "rasa superioara" la oameni obisnuiti?!
Deci Brexit trebuia sa se intample mai devreme sau mai tarziu. In rest lucrurile se vor schimba si in Europa de Vest tot mai mult in viitorul destul de apropiat ca urmare a acestei noi ere de emigrare a popoarelor dar si acest "fenomen" nu este ceva nou. Homo sapiens s-a tot mutat de colo-colo in ultimii 75.000 de ani si dupa disparitia, prin "evolutie social-politica" a Comunei Primitive, omul de pretutindeni a devenit tot mai corupt de putere si avutie.
Eu, cand sunt obosit de scandinavi, ma retrag cu Tonya in Muntii Banatului si acolo e liniste si bine si nu am nici cea mai mica ambitie sa schimb umanitatea in general sau pe romani in special. Vezi, din revolutionar am devenit un las indiferent! DG Lenin. Stockholm la 9 februarie 2020
*
Draga DG, romanii, dupa Imperiul Roman, ajung un mileniu la mana barbarilor, aliantei ortodoxe greco-slava, care le baga pe gat ierarhia si liturghia slavona. Furtul, minciuna, haiducia sunt forme de protest. Si dupa inca cinci secole sub Sultanul turc, patriarhul sau grec si Tarul rus, Cuza Voda vrea sa-i scoata in lume cu Unirea cu Roma, dar e exilat de monstruasa coalitie a Frontului Salvarii ortodoxe moldo-valahe in lanturile grele ale duhovniciei si soborniciei moscovite. „E dificil sa eliberezi prostii de lanturile pe care le venereza.“ (Voltaire) 
Cu doua razboaie mondiale Imperiul German arunca la lada de gunoi a istoriei Imperiile, Britanic, Francez, Rus si Turc, a caror vreme trecuse, si deschide calea ratiunii, globalizarii Aliantei nord-atlantice. Fara Kaiser si Führer, ratiunea invinge, PIB-ul pe locuitor in Germania, Austria, $ 47.680 si $ 53.660, e mai mare decat in imperiile defuncte, UK $ 43.090; Franta $ 42.820; Rusia $ 11.610; Turcia $ 9.850. (The Economist, The World in 2020) Nu stiu cat de rational e Brexit sau Roexit, dar e irational ca Frontul Salvarii ortodoxe refuza punerea Unirii cu Roma pe agenda de la Bucuresti, ca Biserica Unita cu Roma nu trece Carpatii, ca aderarea de facto la UE, Euro, Schengen se tot amana, ca cinci milioane fug, voteaza cu picioarele, se bajenesc in occident. vr, Bangkok la 10 feb. 2020







MULŢUMESC LUI DUMNEZEU ŞI SPANIEI!
Zi liberă la Santiago.
Iubim bucuria cu o adâncă tristeţe şi melancolie. Dimineaţa însorită nu mă ajută. Inima mea e grea. Apăsată de ideea despărţirii de lumea aceasta curată şi caldă, eu, ciocârlia şi clipa, lăcrimăm.
Câţi apostoli o fi avut ţara asta ca să se ajungă la aşa o armonie între sufletul oamenilor şi Dumnezeu? Câteva zeci, câteva mii, câteva sute de mii, sau milioane?
Mă îndrept spre Catedrală. La ora 12 va fi messa, o slujbă importantă la o zi importantă. 12 Octombrie este ziua naţională a Spaniei. Găsesc Piaţa Catedralei plină de lume frumos îmbrăcată, o lume sobră, care prin ţinută arată respectul cuvenit bisericii lor. Vin şi pelerinii, rămaşi în oraş ca noi, din ziua precedentă, dar şi foarte mulţi cu rucsacele în spate, direct de pe drum.
Corul de clopote răsună până departe şi îl vezi cum urcă, abur alb, până în înaltul cerului. Urmăresc norii şi mă uimesc cum mersul lor e descumpănit de rezonanţa sunetelor. Parcă s-ar opri din mers, parcă s-ar răspândi în patru zări, urmând calea săgeţilor sonore.
Privesc turlele Catedralei şi de acolo, mai sus, către îngeri şi sfinţi. Mă uit mai atent să-mi revăd părinţii. Nicicând, dragii mei, nu pierd din vedere că sunt parte din voi, după cum copiii mei sunt parte din mine. E un lanţ mai mare de ADN, pe care îl ducem mai departe, taină a unui Camino cu mult mai lung, pe care îl purtăm în noi de la prima celulă de viaţă, din pântecul placentar al pământului şi până la cel al mamei noastre, o ontogeneză miraculoasă care repetă filogeneza şi ai cărei purtători de informaţie suntem.
Fiecare bătaie de clopot este o declaraţie de dragoste de la pământ la cer şi de la fii spre părinţi. Cândva, vom fi împreună. Camino personal încă nu s-a terminat, iar la capătul lui sunteţi voi.
Patru nori se împrăştie în vânt. Noi!
Lumea urcă scările spre intrare.
Orga şi corul de voci bărbăteşti însoţesc ritualul de începere. Cuvinte puţine, dar îndemn la dragoste şi la toleranţă şi o invitaţie la modelul apostolic al Sfântului Iacob şi al celorlalţi apostoli ai Lui Iisus. Ridic privirea spre cerul pictat în albastru. Urmăresc din ochi ciocârlia care urcă drept către soare. Poartă o rochiţă albă. Divinaţie adresată Mântuitorului şi Fecioarei Maria. Apoi, salutul adresat pele-rinilor. Flori albe împodopesc strana. Discursul se repetă în patru limbi. Se rosteşte numele România. Prind, pe braţele mele, tricolorul. Fetiţa muşcată de ţânţari, îmi zâmbeşte. Sandalele cu patru bretele, se bucură. Toiagul mă strânge la pieptul lui. Toţi pelerinii, din toate colţurile lumii sunt salutaţi. Sunt înregistraţi în registrul pelerinilor, odată cu înmânarea diplomelor de onoare! Mă topesc de emoţie. În gât îmi simt lacrimile abia strunite. Se ridică pe frânghii, deasupra mulţimii, o impresionantă cădelniţă aurită, balansată de la un capăt la altul al bisericii, într-o binecuvâtare a pelerinilor şi a tuturor credincioşilor aflaţi la slujbă. Mirosul de tămâie şi de crini proaspeţi îmi umple nările. Mă simt cuprinsă de metafora infinitului. Înălţător, copleşitor, dumnezeiesc.
Plec fără a dori să-mi deschid cutia de rezonanţă până la albergue. Nu ridic ochii din pământ şi nu vorbesc cu nimeni, pentru a păstra fiorul de graţie cât mai bine în inima mea. Vidul este plin, iar plinul este vid.
În albergue e frig dar cântă o muzică albastră ca cerul. Cum să îmi prelungesc extazul? Ce va rămâne mâine din emoţia de azi? Suntem pe o bandă rulantă care nu se întoarce niciodată.
Beau ceai fierbinte şi încerc să îmi prelungesc reveria stând la masă în apropierea casetofonului. Telefonul sună insistent... Până să răspund, se închide. E un număr de România, pe care nu îl recunosc...
Mâine dimineaţă plecăm spre Madrid.
Basmul ia sfârşit. Totuşi, voi zăvorî în mine această bucurie şi o voi prelungi, pregătind un alt Camino, anul viitor.
Vreau să trăiesc în această normalitate de aici şi îmi doresc nespus ca odată, cândva, chiar şi în urma mea, nepoţii mei să găsească în ţara lor aceeaşi bucurie a convieţuirii care este cultivată aici cu atâta migală şi în multe feluri, familie, şcoală, mass-media, biserică.
Camino, drumul spre lumină
Din jurnalul unui medic anestezist



Ahoe, dragi prieteni!
Am laptop, deci exist! Am lap-, am feisbulache! Mi-a fost dor de voi și - recunosc, oarecum rușinată, că și de mine, clăpărind la taste. Obiceiurile vechi trec greu, nu-i așa? Însă, chiar trec. Adică, am redescoperit tricotatul. Și cred că
voi încerca și alte forme de manifestare artistică, cu pretenții modeste. În fine, să trec peste introducere, că mă prinde 13 februarie din urmă.
Andrei a luat trenul de la Constanța spre București. La un moment dat, mă sună tata, apoi și mama, cum că nepotul lor i-a sunat de la Mizil. Ce să caute trenul la Mizil? În fine, îi liniștesc luați în parte și separat. La al treilea telefon de la tata, spăimos și mămos de când îl știu, am cam mârâit. Mi-a părut rău. Am mâncat o ciorbă din ciocănele de pui, ceea ce mi-a mai ridicat moralul.
În tot ăst răstimp, nepotul nu răspundea la telefon...
Mai spre seară, sună copilul:
- Mami, sunt la X. Mi s-a descărcat telefonul în tren.
- Ai fost cumva la Mizil?
- Nu. Ce să caut la Mizil?
- Păi, tataia...
- Eram la Lehliu când l-am sunat...
Câine surd la vânătoare. I-am sugerat să-i sune pe bunici, ca să-i liniștească. După vreo cinci minute sună tata, oarecum spășit, că ne-a pus pe jar...
- Lasă, tati! A fost alegerea lui ca să vină cu trenul!...
După alte cinci minute, m-a bufnit râsul. Casa, parcă s-a luminat deodată... Momoica și Barbișon și toate cele, la locul lor... O blândețe jucăușă și tandră.
O sun pe mama:
- Mami, să-ți duci omul la ORL! De la Lehliu la Mizil, mânci o pâine și două friptane, pe jar!
- Uff, Liluța, ce să-i faci? Că intrasem la idei...
- Deh, măi, mami! Tataia tare de urechi, nepotul tare-n... pPARDON!
Mama râde liniștită. Tandrețea mamei mele. Noi suntem sufletul ei!
- Mami, a avut tata vreo mândră la Mizil?
- Până acum nu am auzit, dar mai știi...





Liliana Popa
în
 

 

 


Neîmblânzit
Spiritul meu gonește în noapte
Ajunge la Troia, pe zid de cetate
Părtaș e la lupta lui Hector cu Ahile
Rostogolește coifuri pe stîncă, la Termopile.
Sufletul meu se plimbă desculț prin lume,
Alunecă-n hăuri, se îmbracă în genune,
Adoarme pe un nor așteptând dimineața
Când zorii se nasc și tremură ceața...
La Masada adoarme între aripi de vultur
Prea târziu să salveze și ultimul flutur
Și-ar vrea pe fruntea lor să așeze nimb
Pentru tot ce nu s-a oferit la schimb.
Dar poate că totul e doar o poveste,
Și doar spiritul meu tot caută-n lume
De vină e vântul ce mă cheamă pe creste.
Vântul de seară mă strigă pe nume !


George Stanca

Simfonie în do decanez 


Fredonai o melodie
Dodecafonică.
Frunzele de măslin vibrau atonal
Legănând stâncile din Dodecanez.
Şi, dacă nu mă-nşel, uitaseşi un diez.
Ascultam fascinat, torcându-ţi interjecţii
Calde în ureche.
Tu visai că profanăm o mânăstire de fragi
Al cărei hram e o noapte de Dodecanez.
Şi, dacă nu mă-nşel, uitaseşi un diez.
Pe malul verde şi tăcut, noi
Celebram lumina lunii.
Sânii tăi adormiseră de-o veşnicie,
Cai albi galopau într-un
Dezmăţ perfid de stele,
Noaptea murmura la unison cu tine
Ceva dodecafonic, din Dodecanez,
Şi, dacă nu mă-nşel, uitaseşi un diez.
Când caii s-au pudrat în argintiu,
Iar marea îţi sufla şoptit prin păr
Pe gura ta, albă, cântecul,
Muri încet, tonal, albastru şi domol.
Şi, dacă nu mă-nşel, uitaseşi un bemol.

Stridență dodecafonică
 
(curiozitate veche)
învelită-n duminică stă
ca într-o pânză de păianjen
inima legănată să adoarmă
zgârie amintirea
o prinde boala
de patul improvizat
din chingi de promisiuni
ca o rochie neagră de seară
pe sânii striviți
gratii încrucișate
de mult
nu mai călătorește cartezian spre tine
într-o cameră de spital
de nimeni aflată
distilează atent nălucirile
abia supraviețuind cutremurelor
erupții sincopate
din panică izbucnește ultima pulsație
sfârșit de înțelegi
privirea știe
nu va fi dragoste
nici strivire
penetrarea verde ce se electrizează căprui
respirația
ușă trântită sacadat
în piept se preling lame
cresc gheare
spintecă ironia pernelor zdrobite
liniștea demențială a pereților
CD repetitiv
obsedantul "tango to evora"
devastare clandestină
a trupului desfăcut în chemare
ce-și trage seva
din străfunduri cu gust amărui orb
surâsul căprui dispărut în imagini
fantezii verzi evaporate
tremurată rugăciune
promițătoare de prea multă singurătate
în trezirea subiectiv amestecată
cu surogat de dulce
adiție
dependență
ea
înconjurare cu ADN eliptic
dacă nu o răpune va schimba ghearele cu vise
aripi plutind înecate pe un câmp de cânepă rară
se zbate în ferestre miros de ceară
picură viziuni
umbre de înțelegere
în ziduri labirint de scâncete
măcel de friguri
piețe de legume stoarse
strugurii ei mângâiați
într-un noiembrie epuizat
senzații ruginite
se pierde
concert monoton.

 
Radu Ulmeanu


Stau şi ascult
Stau şi ascult cum cade vremea în iarnă
şi inima-mi cântă un cântec trist
lângă tine mi-aud sufletul cum răstoarnă
un ritm monoton de vals în ritmuri de twist
Stau şi mă cutremur de stelele ce intră-n vârtej
lăsate de Dumnezeu să alunece din mâna lui sfântă
spre găurile ce fierăstruiesc galaxiile venind dinspre bej
pentru a se pierde în negru compact, în timp ce mai cântă
Braţul tău mă cuprinde, un şarpe de frig
mântuindu-mă ca de moartea amară
şi buza ta mă sărută, să nu mai strig
că-mi simt picioarele ca pietre de moară
Doamne, tocmai scriam aceste cuvinte
când mi-ai trimis luminile tale în jos
scoţându-mă din morminte
ca să știu că totuşi există pe lume ceva mai frumos


Elena Arsenescu

Aproape de Orfeu

Binecuvânt urcuşul, laud osteneala şi preamăresc Rifeii
Dar ce văd în urma-mi? din, vizuini şi cuiburi, din tufiş
Aici în liniştea aceasta atâta de fecundă, unde corifeii
Îşi au sălaş, vieţuitoarele au ieşit şi dansul au deprins

Dar ce aud? Un zvon de liră împătimit atâta de frumos
Că nici în vis vreodată nu am aflat alt cânt
Are un melos înălţător, înfloritorul pajiştilor, mătăsos
Că am simţit cum mă desprind de la pământ

Ele, vieţuitoarele-naintea mea au tresărit la tainica chemare
A cui? A lui Orfeu. Acum el cântă şi restu-i amuţit
Din lira lui o muzică vrăjită zboară către cer şi mare
În juru-mi totul începe a se transforma şi caprele au ameţit

Iar cântul Său de zeu alintător nu se pierde-n zare
Ci spre Insula Albă unde şerpii înţelepţi s-au retras
Se răspândeşte peste templul lui Apollo, zeul cel mare
Şi peste ierburile tămăduitoare ale Firii, într-un glas


Nu numai şoaptele, vocea, murmurul, ritmul ori îngânarea
Ci vibraţia unică, suflul dumnezeiesc auric ca o boare
Târzie, în ziua fierbinte când pluteşte în văzduh înserarea
Şi sufletul tău tânăr, se îmbată cu lumina blândă de sărbătoare

Câte un îndemn din când în când, plin de tumult, a exultare
Se suprapune cu acordurile ademenitoare, argintii, zeieşti
Pisicile sălbatice saltă ritmic prin rămuriş, uitând de vânătoare
O! Timp fecund , de aur şi Tu Orfeu, întoarce-te! Grăieşti!


 Euridice

Aici, pe malul mării, ascult cum cântă delfinul
Minunându-mă, sunt convinsă şi-am să repet mereu
Că inspirate din sferele cereşti, cum voit-a destinul
Înălţătoare cântece se tot revarsă, din lira lui Orfeu

Euridice, tu femeie – înger, dragă sufletului său
Prin moartea ta fulgerătoare, dezlănţuit-ai jale
Smulsă brutal din braţele iubirii şi ale lui Orfeu
Pieirea ta făcut-a să urle vieţuitoarele din vale!

Iar lira ce vibrase doar la al dragostei îndemn
Acum se tânguie prin codrii seculari, cu groază
Nu mai aude al păsărilor îmblânzite dulce chem
Orfeu coboară în infern , trecând neînfricat de pază

Înaintează printre Umbre, spre depărtat-regalul tron
Printre eroi, poeţi, părinţi îndureraţi, fecioare
Chemând-o pe Euridice, crezând că amândoi se întorn
Sub magic semn, sub a divinităţii Împresurare

Tot timpu-acesta el cânta, şi toţi de acolo, deodată
Cuprinşi de înfiorare au fost: Moartea şi Furiile-n-vaer
Întreg Infernul domolite stau, rămase cu gura căscată
De a vibraţiei îmbrăţişare, de cânt, de proaspăt aer.


Dar zadarnică-i fu truda, când s-a uitat în urmă
Călcând din nerăbdare, legământul ce-l făcuse la intrare
N-a auzit decât un strigăt, de înspăimântată turmă
Şi geamăt: – nu mai sunt a ta! Orfeu, te-ai rătăcit pe cale!

Şi ani întregi, pe-a fluviului vale, pe o piatră
O tot jeli pe soaţa sa, aprig râvnit de alte femei
Ce refuzate, s-au simţit dispreţuite şi deodată
Au plănuit, de-neînţeles, decapitarea lui, fără temei!

***

Capul său plutind pe apa fluviului strigă ultima oară
Euridice! …şi azi, se aude tainic, clipocit ce zice
Până târziu, când noaptea adâncă, totul împresoară,
Şi umbrele mărite se mai disting: Euridice, Euridice!

Înălţătoare cânturi se revarsă din lira lui Orfeu
Slăvindu-te iubire împlinită şi totuşi neferice!
În clipa când nasc zorii, ori când amurgul cade greu
Şi braţe de răcoare întinzi spre îndrăgostiţi, Euridice!


iarina copuzaru
Liniște dodecafonică  
 
Ai văzut cum fuma Zappa pe scenă în timp ce dirija orchestra?
(nu-mi plăceau pauzele-n care mă priveai
aș fi vrut să-ți spun că înainte
nu m-am simțit singură
însă ai fi interpretat în o mie de feluri)
Unde te-ai ascunde de tine?
(poate m-am oprit la timp. Nu știu. Poate drumul înapoi
ar duce către altcineva)
Sau ar fi una dintre multele căderi?
(intuiam că nu faci altceva
decît să-ți amintești)
Dar scările secrete în prăpastie?
(ca la o înmormîntare unde unu’ povestește
cum s-a îndrăgostit)
Există?
(și trebuie doar să cîntărești locul în care-au fost cuvintele)
Știi piesa lui Cage, 4’33? Pagina întoarsă în liniște?
(uneori la asta se rezumă și viața)


Șerban Axinte

În rândul orbilor

mi-ai șters picioarele cu părul tău și apoi ai fugit, te-ai așezat în t zero, acum știi totul despre mine, la șase anișori ai asistat la nașterea mea, ți-a pus cineva în mână o carte, dar era târziu, nu credeai în cuvinte, ai făcut din ea o colonie de păsări grațioase, îngrămădite unele în altele, în cel mai estic punct din RO.

clipa în care toate devin repede altceva,
am mai spus asta, știu

din firele tale de păr au răsărit păduri luxuriante, speranțe noi pentru cel ce vomită dimineața lichid verde, și așa, am început să silabisim numele monstrului vegetal, despre care oamenii locului născociseră o sumedenie de povești, ei, da, am venit aici ca să asmuțim demonii noștri asupra demonilor lor, care pe care, hăi să plonjăm în cimitirul decopertat al apelor de dimineață, să simțim bucurie că am ajuns aici înainte de vreme.

ai fost prin preajmă și atunci când am fost obligat să solfegiez imnurile dodecafonice ale libertății, tu, cu un pas înaintea mea, ai înțeles varianta versificată a insomniilor mele, ai știut înaintea tuturor ce importanță vor avea  pentru mine acele sunete dezordonate și rebele, imposibil de înregimentat în ecuațiile armoniei.  La patruzeci și trei de ani sunt copilul paralizat de frică din Dormitorul 5,
fețele și-au schimbat fețele, ție au început să-ți crească sânii, ai trăit apoi oroarea primei menstruații, așa că
ne-am regăsit amestecați în boala de gânduri.

un trup perfect e un suflet fără însușiri, starea de grație cu vedere spre moarte,

așa că am planificat o nouă descindere, reflux sangvin controlat, expediție în corpurile noastre, eu în tine, tu în mine, până când toate lucrurile din jur desăvârșesc forma organelor noastre genitale.

copilul paralizat de frică din Dormitorul 5 are nevoie de trei zile ca să devină bărbat, despre mine nu pot scrie, așa că unde vezi eu, e vorba de fapt despre tine. muzica spasmelor, ceea ce eu nu pot înțelege, eu nu trăiesc niciodată asta, te iubesc ca pe un copil ce crește la mine în pântec, tu mă vei iubi până ce vei învăța toate lucrurile, așa că o vreme voi fi călăuza ta credincioasă în infernul din tine

d o  d e  c a  f o  n i c
muzica sufletelor fără însușiri,
instanța noastră de judecată.
când vei vedea cu adevărat, când vei înțelege panorama 3 D, viețile noastre vor fi trăite deja
de alții.

Liviu CristescuNIMIC
nimic
aşa mi-a spus. iar eu am crezut-o.
am întors cheia în uşă şi m-am lungit lîngă ea
în praful grena al înserării aţipind.
murmurau gutural vreo doua-trei excavatoare ce
smulgeau bucăţi tot mai mari din trupul meu
părăsit lîngă malul mării şi acoperit de vegetaţie.
tati tati striga fetiţa mea nenăscută
scoţîndu-mi un ochi şi rupîndu-mi o ureche
după care-şi strecura cu dibăcie mînuţa în gura
mea înnămolită lăudîndu-se că a descoperit
un nemaiîntîlnit zăcămînt.
o copilă. ce ştia ea.
nu vedea copacul ce i se lăbărţa deasupra capului
pregătit s-o acopere cu excremente.
şi nici planeta pluto ce tot mai tremurătoare i se
ivea între police şi index pe cînd îşi admira ea
mînuţa mînjită de nămol în lumina ca o puzderie de
fluturi anemici a veiozei de pe noptieră.

Marius Domnica
falsificatorul de răsărituri
acolo, între blocuri, am întâlnit un falsificator de răsărituri.
îmi vorbea despre cosmogonia furnicilor & mirosea a caprifoi & asfalt umed & urină.
am vorbit aproape până în zori,
decuplați de la imperativele nopții ombilicale.
stăteam ca doi preoți egipteni, care sporovăiau fraze nisipoase cu parfum de tămâie & mir & contemplau vârful piramidelor arse de soare.
la un moment dat, și-a ridicat brațul de parcă ar fi fost un act paroxistic. avea o brichetă în mână, a aprins-o & flăcăruia, tremurătoare la început, s-a umflat apoi încrezător, & pe cer s-au dispersat culorile răsăritului, ca și cum bricheta ar fi fost o pensulă & cerul hârtie umedă.
(nu l-am mai văzut de atunci pe falsificator).
am plecat amețit spre casă în dimineața aia halucinantă de vară.
o negresă dansa lângă covrigărie, înfășurată în rotunjimile ei cafenii și voluptuoase, ceea ce m-a dus cu gândul la noaptea lui antonioni (dar nu era nimic ecranat)
sau scena cu cântăreața de bolero din cabrera infante (dar nu era nimic de hârtie, cu excepția inimii mele).
inima mi s-a strâns ca un origami, vascularizată cu filigrane de aur, oxigenată de albastru,
& un teribil sentiment de discontinuitate și-a mărit debitul, tot mai mult & mai mult, perpetuându-se melodic într-o scurgere doldora de urgențe & curiozități, mixând neliniști & vitrine, frunze și stele, cartiere și pistrui,
și apoi a răsărit soarele.
 



Poezia e o fiară 

Iubesc poezia cu disperare!
Dar cum să spun asta
decât strivind cuvintele pe buze,
ca pe nişte cireşe amare...

Cum să spun că iubesc poezia
numai pentru că, fără ea,
aerul devine de sticlă – irespirabil,
iar simfoniile ei pentru pian şi orchestră
mă muşcă de fiecare dată de degete

Cum să-i spui că o iubesc
când ea e o fiară
şi sare la gâtul meu să mă sfâşie?



Rita Pacilio 

Rita Pacilio este poetă, scriitoare şi interpretă de jazz. În 2013, volumul Gli
imperfetti sono gente bizzarra (Imperfecţii sunt oameni bizari), Ed. La Vita Felice,
2013, din care au fost selectate poeziile traduse în limba română, a fost premiat la
ediția a XXVII‐a a Premiului Laurentum. Cel mai recent volum de versuri semnat
de Rita Pacilio, de asemenea multipremiat în peninsulă, se numeşte Quel grido
raggrumato şi închide, potrivit autoarei, o trilogie poetică ‐ incepută în 2012 cu
volumul de proză poetică Non camminare scalzo – centrată pe denunțarea
suferințelor celor marginalizați şi agresați.



'Gli imperfetti sono gente bizzarra' Rita Pacilio - La Vita Feklice, 2012
1.

Se încrețeşte lacul Nemi
Într‐o tăcere dureroasă
dacă l‐ar vedea că muşcă norii
răsuflarea ar ajunge la culme

Urcă vizitatori

pe un drum abandonat înfloresc
printre plante
fete de culoare goale pe jumătate

cîştigă ilicit spaime

şi pulpe înghețate. Şi privesc fix
lumina neliniştită a serii
de parcă ar atinge‐o.

Cer iertare lumii/ aşa cum îți cer ție/ pentru pelerinajul meu obosit/ pentru

țipătul mut/ pentru competiția care mă oboseşte/ Destinul este un cerc fără
sfîrşit.

2.


Primul act amuțeşte sufletul

margine fără somn secerată de neant
lasă refrenuri printre firele de măslin
o dată pe oră scîrțîie morişca.

Urcă cu grijă albastrul esențial

te aşteaptă în fața porții
se împrăştie ca un lac gol
din care ies ochi de ploi frînte.

Nu poți rămîne la cină

la şapte somnul îi alege

POEZIA / iarnă 2014


p.182


devin un sforăit lucios

cîteva zburătoare se învîrt în cerc.

Pe podea cad mirosuri bizare

în coşul de gunoi nu e hîrtie ci limbi
reguli dispărute, măşti şi cordoane
oxigenul de noapte nu e aer.

Ele sunt acel amestec de lucruri

care a deprimat viața celor drepți
vulturul decolorat pe gît
asperități neprevăzute.

Ele sunt acolo, în locul cel mai îndepărtat al singurătății.


3.


Scuipă‐ți dramele

cu accese de tuse
în joacă, din dragoste
reziduuri subțiri în mîinile la vedere

e ascunsă nemulțumirea pe umeri.


Imperfecții sunt oameni bizari

lăsați în arenă, nu ştiu cum să spun,
ca o tăcere, un rînjet,.
Am crezut că Dumnezeu iubeşte ezitarea
şi treptele prăpăstiilor.

Eu sunt aici unde nu există întoarcere.


4.


I‐am văzut înaintînd cu capul plecat

cum ieşeau în față în zboruri joase de păsări
în mînă sîngele brun, unghiile
şi
între genunchi apa clandestină.
I‐am văzut fără Dumnezeu, fără cuvinte
cu lacrimi uscate de furie sinistră
sughițau aminul de sîni dezgoliți
fiului mort.
I‐am văzut absorbiți, rătăciți, singuri.
Duceau în ochi rugurile lumii
cu decență şi cu pumnalul în inimă.


POEZIA / iarnă 2014


p.183


5.


Dacă bărbatul meu are mîini albastre

merge pe fundaluri
promite grenadelor pacea
încrețeşte alga în jurul năvoadelor.

Erau vipere pe pulpele mari

mîini nesătule înspre ea voiau
doar un singur delir
lupte armate şi focuri slabe.

Ieşea din ascensor şi la tine

îşi zburlea goală ridurile
şapte seri oprite pe pubisul negru
rezolvarea unui rebus subînțeles.

Era spre sfîrşitul drumului

ca înconjurată de curve
anunțul anului care se încheia
în privirea ta piatră runică.

În timp ce dormea citeam

se ruga cu tine Emily Dickinson
orele sunt glezne înflorite
mantaua un văl metalic.

Şi se întîmplă să descopăr destinația.


Prezentări şi traduceri din limba italiană de Eliza MACADAM

1.

 
Si increspa il lago di Nemi
in un gesto di doloroso silenzio
a vederlo mordere nuvole
l’affanno arriverebbe in cima.


Salgono visitatori
in una strada scoperta riaffiorano
in mezzo alle piante
ragazze di colore nude a metà


pascolano paure
e cosce raggelate. E fissano
l’inquieta luce della sera
come fosse un contatto.




Chiedo perdono al mondo/ come lo chiedo a te/ per il mio
peregrinare stanco/ per l’urlo muto/ per la corsa che mi
affanna e dice./ Il destino è un cerchio senza fine.


2.


Il primo atto rende muta l’anima
lembo senza sonno falciato dal nulla
lascia ritornelli tra fili di ulivo
ad ogni ora raschia la raganella.


Sale con cura l’azzurro elementare
ti aspetta davanti al cancello
espandendosi come sterile lago
emergono occhi di piogge rifratte.


Non è possibile fermarsi a cena
alle sette il sonno li seleziona
diventano un ronfo lucidato
pochi volatili virano a cerchio.


Sul pavimento cadono strani odori
nel cestino non c’è carta ma lingue
sparite regole, maschere e lacci
l’ossigeno di notte non fa vento.


Sono loro quella composta di cose

che ha intristito la vita ai giusti
il falco pallido sul collo
costole che non erano previste.


Loro sono lì, nel posto più lontano della solitudine.


3.


Sputa i suoi drammi
coi colpi di tosse
per gioco, per amore
scorie sottili nelle mani esibite


è latente lo scontento sulle spalle.


Gli imperfetti sono gente bizzarra
lasciati nell’arena, non so dire esattamente,
come un silenzio, un ghigno.
Ho pensato che Dio ama l’insicurezza
e le sfumature dei dirupi.


Io mi trovo qui dove non si torna indietro.


4.


 
Li ho visti avanzare a testa china
venire avanti a voli bassi di uccelli
in mano il sangue castano, le unghie
e
tra ginocchia l’acqua clandestina.
Li ho visti senza Dio, senza parole
con lacrime asciutte di rabbia luttuosa
singhiozzare l’amen di seni spogliati
al figlio trapassato.
Li ho visti assorti, smarriti, soli.
Portavano negli occhi i rovi del mondo
con decenza e con il pungolo nel cuore.


5.

Se il mio uomo ha mani blu
cammina sui fondali
promette la pace alle granate
increspa l’alga intorno alla rete.


C’erano serpi sulle grosse cosce
mani avide verso di lei volevano
soltanto l’unico delirio
duelli di armi e fuochi rochi.


Usciva dall’ascensore e da te
che scarmigliava nuda le rughe
sette sere ferme sul pube nero
la soluzione del rebus tacito.


Era verso la fine della strada
come circondata da puttane
l’annuncio dell’anno se ne andava
nel tuo sguardo pietra runica.


Mentre dormiva leggevo
pregava con te Emily Dickinson
le ore sono caviglie fiorite
per mantello un velo di metallo.


E succede che scopro il voltarmi.


m-am așezat lângă tine ca să te trec în rândul orbilor



Un comentariu: