mahasamadhi
Vasile Văduva
– George Anca – Eugen Coșeriu – Iosif Brodski – Leo Butnaru – Adelina Fleva –
Elena Armenescu – Nicolae Grigore Mărășanu -
Moș Nelutzu G
Puși Dinulescu – Elisabeta Isanos – Mihai Elin –
Silvia Zabacencu – Dimitrie Grama - Bianca Michi Nema – Daniel Vorona – Liliana
Nicoleta Hanganu – Felix Sima – Adina Dumitrescu – Doina Boriceanu – Adrian
Botez – Rodica Burdușel – Corneliu Zeana – Gabriela Tănase – Vasile Menzel –
Liliana Popa – Bogdana Boeru – Constantin Abăluță – Liana Nicolae – Thomas Gray
– Garcia Lorca - George Anca
Nicolae Grigore – Ben Todică - Cristina Hermeziu
Vasile Văduva
mahasamadhi
o my face of a vidusha
come on to the hole with ants
now is here now isn't here
o my
face of a vidusha
half you're laughing and you're whipping
the non-movement of the left one
about nobody you can still know
if it is died if it is living
o my face of a vidusha
come on to the hole with ants
and there at twilight
you'll be not I think it's possible
so divided half and half
as you are like Shiva here
o my face of a vidusha
come on to the hole with ants
rendition by George Anca
George Anca
THE ELIADE'S ASHES
give
me horses of May
blind
dervish colored sand
song
two
swim
the dew
all
in she
salty
sea
dark
you us
sing
in trance
from
Ulysses Bloom
ashes
to album
from hot to cold
Homer
Joyce old
how
ugly did I wrote to you
that
even in the dream goes true
you
breath
gods
of sounds
atman
encircles you
in dancing dharma
let
sister frog give birth to a blackbird
mritior
ma amritam gamaya
SOLAR
DYNASTY
at
Ayodhya reigned Dilipa Raghu Aja Dasaratha
Rama
avatar of Vishnu and more 24 solars in 19 cantos
from
Raghuvamsa by Kalidasa to be pastisched with Manu
his
son toward son serving Nandini heifer from Surabhi
on
Sindhu he conquered husbands of blushing Huna women
thousands
of camels and mares carry treasure received by Kautsa
beings
lighted from sun lamp from lamp son from son
land
to the feet of royal duty milked sky
Indumati
gives birth to Dasaratha thousands years pass
Ravana
persecuting the gods then Rama from Kausalya
Bharata
from Kaikeyi twins Lakshmana and
Satrughna
from Sumitra reincarnate Vishnu
WALTZING
"You'll
come a-Waltzing Matilda, with me"
built on church ruins
I fraternized
with corals
believe me kangaroo
I should know you kill me
over retired widows
in children shadow
non stiamo male
no bubbled drop
from other ballad
KABIR
vedic prayer
asatoma
sad gamaya
tamasoma
jyotir gamaya
mrityorma
amritam gamaya
mahavakyas
prajnanam
Brahma
aham
Brahmasmi
tatvam
asi
ayam
atma Brahma
Ra Ravi Marduk Maha Rudra
Magadha
Magedha Makedonia
Pelasa
Pelaska Pelasgoes
Pythagoras
Putha-Goras-Buddha-Gurus
*
I go away from the Vedas reaching them
the
negation is dreaming itself in Varanasi
Augustin
you are a city in the North
the
flights are missing you
now
I am going nowhere and everywhere
mantra
doesn’t wait for mantra
man
doesn’t wait for man
God
doesn’t wait for God
black
burnings mantras shadow
*
perhaps indeed you are my mother
passed
through Atlantida
how
did I sit near you
giving
you the sainthood
to
give me not sinfulness
where
will you put poem with saint
and
you with sons and a house
ashram
by there
only
beauty of mother
Trinidadian
and of mine
the
life invaded me mother
*
Kabir
be our mamma
on
lotus in hole in ash
your
soul liberating
five
melodious secrets
I
have the thought of after-noon
ashram’s
after-noon
I
said to Plata happy birth day
satasnga
and more sadhana
dedication
knowledge experience
and
raga was started by jyoti
on
the wind of after-noon
bhajan
we always light
for
soul of harmony
mera
jivan kavi hai
a
celestial Trinidadian life
seven
years in India seven days in Trinidad
Trinidadian
a Sanskrit-Romanian idiom
Om
Trajan bakham
Om
Traian român
ancestral
incense prayag
the
spirit of Kabir is well alive
reciting
Hanuman Calisa in Couva
like
Hari Belafonte in San Remo no answer
children
of golden climate
*
Bharat mata hamare nam
over
thousand year nor remembrance
if
planet will be not indianized
fear
of self descendants toward forefathers
and
you Ion with Chinese against us
we
will coax our care
more
than China Chindia
well
that India didn’t eat us
to
our mother I saw her eyes
I am
afraid of too much memory
I
push the attachment I detach of
this
mother like herself
of
her grand-mother India
I
will also see my mamma burnt at
face
how she doesn’t teach us
what
good laughing what you see me
I
didn’t let you say my kid
from
Cernica to Bucharest
and
by here through Trinidad
you
wouldn’t look to see
your
child of chance
this
my mother cuts me Medea
what
child should I have been to her
not
sea not in Corint
Hindi nationalizing diaspora
and
you a combination of Elisaveta with Bharat
what
should I say to you and then to suffer
my
father left you even paralyzed
my
mother left us and you
if
she would live how would you seem to me
she
may get disturbed by where she is
or
she told you from so many wizards
again
bhakta kavy naming gods the self
I am
afraid of so many spiritual stars
I
don’t wait anything from anybody
you
heard me Mahavir and your brother
I’ve
lost again my mother
with
your occasion to listen to you
that
you are pandit be it
my
books at West Indies
mamma
that her son remains her son
how wouldn’t she bring the glass
Eugen Coșeriu
Din sângele nostru
s‐au hrănit câteva popoare.
Din sângele nostru
s‐au născut
poeţi și cărturari ruși.
Mai ruși decât rușii.
Din sângele nostru
s‐au născut
voievozi și regi maghiari,
hatmani de cazaci,
fruntași albanezi,
fruntași sârbi,
fruntași chirgizi.
Din sângele nostru
s‐au născut
cărmuitori,
eroi și vlădici greci.
Mai greci decât grecii.
Dar să nu vă temeţi!
Nu! Nu vă cerem să ni‐l daţi înapoi
– sângele pe care vi l‐am dăruit
la nord și la sud de Dunăre!
Vă rugăm numai să nu ni‐l cereţi
și pe cel
pe cale îl mai avem.
Lăsaţi‐ne și nouă
măcar câteva picături
ca să ne putem înfăţișa cu ele
ca noi înșine
la judecata de apoi.
Proverb
Poate că‐s adormit în somn
letargic de veacuri
Undeva, departes‐au și topit stelele;
Joacă acum, joacă în gându‐miielele,
Ca uneori, când e noapte cu lună,
pe lacuri.
Când însă trist și rănit ca o carte
cu filele rupte
Fără să vreau m‐au zăpezit
amintirile.
Popi aud, pe nas cum citesc
psaltirile
Oameni prin minte‐mi trec
cu feţele supte
Iată, merg nesimţit și fără de seamă,
Printre panici care și‐au rispit
Florile, să mai aștept, să vii, să‐mi
redai comorile?
Magice voci de cocor din
adolescenţă mă cheamă.
Iosif Brodski
Lido
Petrolier românesc ruginit,
bălăcindu-se în azur ca un demi-
bocanc scofâlcit, pe care nu-l descalți fără a te opinti.
bocanc scofâlcit, pe care nu-l descalți fără a te opinti.
Echipajul în ce mamele l-au născut –
muieratici, onaniști –
se bronzează pe punte, odată ce sunt la sud, nudiști,
se bronzează pe punte, odată ce sunt la sud, nudiști,
însă fără un ban în buzunar, ca să
iasă-n oraș pe-nserat,
oraș care de departe arată parcă pe asfințit lipit, încleiat
oraș care de departe arată parcă pe asfințit lipit, încleiat
ca o carte poștală; peste golf plutesc
turmele de nori,
izul subsuorilor și acordurile chitariștilor zdrăngănitori.
izul subsuorilor și acordurile chitariștilor zdrăngănitori.
O, Mediterană! după pustietățile tale
piciorul zvâcnitor
jinduiește să se încâlcească în păienjenișul străzilor.
jinduiește să se încâlcească în păienjenișul străzilor.
Mici construcții pe punte și,
putrezită, șubrezită, baza
cercetează cu binoclul portul precum cămila oaza.
cercetează cu binoclul portul precum cămila oaza.
Ah, doar arzând în nisip, pierzându-ți
desenul tatuajului
poți ajunge, după ce treci în sfârșit prin urechea acului,
poți ajunge, după ce treci în sfârșit prin urechea acului,
să te așezi colo, la măsuță, cu una din
atâtea minunate
aborigene cu sânge fierbinte, sub ghirlande colorate
aborigene cu sânge fierbinte, sub ghirlande colorate
și să asculți cum în cerul sudic, sub
steagul scaldei și-nserării
ca degetele ce mozolesc bancnotele freamătă palmierii.
ca degetele ce mozolesc bancnotele freamătă palmierii.
Traducere de
Leo Butnaru
Adelina Fleva
şarpele din floare
şi nu mai am destui arginţi şi ploi
să-mi scot credinţa de la amanet
mi-am întors buzunarele pe dos
dar n-am găsit decât vreo trei patru pistrui şi nişte vechi dureri
de şale rămase înnodate de la furtuna de acum două veacuri
să-mi scot credinţa de la amanet
mi-am întors buzunarele pe dos
dar n-am găsit decât vreo trei patru pistrui şi nişte vechi dureri
de şale rămase înnodate de la furtuna de acum două veacuri
(stau în întuneric la poalele crucii
şi-mi număr păcatele
de la stânga la dreapta
sperând să câstig la loz în plic borcanul cu miere)
de la stânga la dreapta
sperând să câstig la loz în plic borcanul cu miere)
Doamne
de când nu mai am credinţă în vrăbii şi-n pietre
îmi strig viitorul pe nume şi îmi răspunde trecutul (ca un semn
de întrebare ca o naştere abandonată într-o respirare ca o
umbră care umblă continuu şi rece şi vie pe marea cea mare
de când nu mai am credinţă în vrăbii şi-n pietre
îmi strig viitorul pe nume şi îmi răspunde trecutul (ca un semn
de întrebare ca o naştere abandonată într-o respirare ca o
umbră care umblă continuu şi rece şi vie pe marea cea mare
Elena Armenescu
Rugă pentru
suferinzi
La Medjugorje, Lourd, Seuca, Fatima,
Sfânta Maria cere să lepădăm viciul, patima,
Să plinim cu sârguinţă poruncile Tatălui
Luminate de râvna milostivă a Fiului.
Intinde Doamne bratul Tău apărător,
Peste întreg pământul, peste acest popor,
Îndură-te de suferinzii ce-n orice loc oftează
Cu Puterea Spiritului Sfânt îi luminează!
Sunt oameni buni căzuţi în necredinţă
Singuri şi-au deschis porţile spre suferinţă
Fii pentru înrăiţi şi păcătoşi – speranţă
Tu, Iubire veşniă, trezeşte-I şi pe ei la viaţă!
Avut-au străbuni cu credinţă, luptători cu drag
Din viţă de martiri şi de eroi poate se trag,
Adă-ţi aminte Doamne! Aspru nu îi judeca,
Îndreaptă-le căile, măreşte Oastea Ta!
Plavii
Poate într-o altă ordine a esenţelor,
lumea acestor plavii suntem chiar noi
când nu mai suntem.
lumea acestor plavii suntem chiar noi
când nu mai suntem.
Pantofiorul adus de valuri la mal
e un copil înecat la scăldat;
cizma de cauciuc e pescarul înecat
la năvoade; iar o cască,
o cască este totdeauna
capul căzut al unui soldat.
e un copil înecat la scăldat;
cizma de cauciuc e pescarul înecat
la năvoade; iar o cască,
o cască este totdeauna
capul căzut al unui soldat.
Poate e la-ndemână ceea ce văd eu
în starea timpului din lucruri.
Dar cum să pot călca peste atâtea vieţi,
când ochiul lor ne cere îndurare ?
în starea timpului din lucruri.
Dar cum să pot călca peste atâtea vieţi,
când ochiul lor ne cere îndurare ?
Parc-aş călca pe propria-mi cenuşă
şi nu pot.
şi nu pot.
Eu nu pot!
Marea
Se
chinuie să ajungă la el,
iar el, nepăsător, o întâmpină,
ca şi cum i se cuvine.
O lasă să-şi spargă entuziasmul
de pereţi reci, ascuţiţi,
o lasă să-i mângâie obrazul,
fără să o oprească. Vede
cum se-agaţă până şi de un fir,
lacrimi lăsând în urmă,
însă o lasă să plece resemnată.
Ea revine, uneori furioasă,
lovind în nepăsarea lui,
alteori, suspinând unduit,
cu pescăruşi la ureche,
înfăşurată în voaluri de speranţă.
iar el, nepăsător, o întâmpină,
ca şi cum i se cuvine.
O lasă să-şi spargă entuziasmul
de pereţi reci, ascuţiţi,
o lasă să-i mângâie obrazul,
fără să o oprească. Vede
cum se-agaţă până şi de un fir,
lacrimi lăsând în urmă,
însă o lasă să plece resemnată.
Ea revine, uneori furioasă,
lovind în nepăsarea lui,
alteori, suspinând unduit,
cu pescăruşi la ureche,
înfăşurată în voaluri de speranţă.
Îndrăgostită, speră
să ajungă şi să rămână
la ţărm.
să ajungă şi să rămână
la ţărm.
POEȚI LA COLOCVII
Puși
Dinulescu – Elisabeta Isanos – Mihai Elin – Silvia Zabacencu – Dimitrie
Grama - Bianca Michi Nema – Daniel Vorona – Liliana Nicoleta Hanganu – Felix
Sima – Adina Dumitrescu – Doina Boriceanu – Adrian Botez – Rodica Burdușel –
Corneliu Zeana – Gabriela Tănase – Vasile Menzel – Liliana Popa – Bogdana Boeru
– Constantin Abăluță – Liana Nicolae – Thomas Gray – Garcia Lorca - George Anca
PUȘI DINULESCU
Regrete amarnice
N-ai
îndrăgit un mare scriitor...
Ai preferat, în schimb, un câine...
Şi-n loc să te lansezi spre viitor,
Te-ai complăcut cu azi pe mâine...
Ai preferat, în schimb, un câine...
Şi-n loc să te lansezi spre viitor,
Te-ai complăcut cu azi pe mâine...
Dar
câinele n-a perceput deloc
Cât de frumoasă şi de fină eşti,
Cât aer ar fi fost şi-atăta foc
Dac-ai fi stat şi tu să mă iubeşti...
Cât de frumoasă şi de fină eşti,
Cât aer ar fi fost şi-atăta foc
Dac-ai fi stat şi tu să mă iubeşti...
Dac-aş
fi fost mai dur, mai animal,
Poate că ne-am fi apropiat mai mult
Şi ne-am fi dus pe-al sexului năval...
Poate că ne-am fi apropiat mai mult
Şi ne-am fi dus pe-al sexului năval...
Am
preferat însă ceva mai cult
Să fiu, prin Eminescu să te trec
Şi-n versuri dureroase să te-nec...
Să fiu, prin Eminescu să te trec
Şi-n versuri dureroase să te-nec...
GEORGE ANCA
Isihie
Sinaitul
marea apă multă
rugăciunea fără gânduri
liniștea inimii pază minții
adevăratul subiect al
istoriei nu este omul
ci Dumnezeu apud Draghicesco
silind sufletul să
vorbească lucruri străine
va dormi cu amar moartea uitării
adu-ți aminte de moarte
ca de răsuflarea proprie
prin moarte zboară sufletul în văzduh
saltă și se dau
peste cap
delfinii în marea liniștită
ELISABETA ISANOS
Și
să știi c-am fost tineri
Eu
pe vremea aceea murmuram poezii
şi speranţa creştea în proporţii barbare,
mă-nvelisem în versuri ca în vulpi argintii...
şi cu cozi unduind până jos la picioare.
şi speranţa creştea în proporţii barbare,
mă-nvelisem în versuri ca în vulpi argintii...
şi cu cozi unduind până jos la picioare.
Şi
să ştii c-am fost tineri şi cu coame pe ceafă,
fremătam ca în hamuri, fără pic de habar,
prea bogaţi către toamnă când dau arborii leafă,
numai aur de-al lor ne suna-n buzunar.
fremătam ca în hamuri, fără pic de habar,
prea bogaţi către toamnă când dau arborii leafă,
numai aur de-al lor ne suna-n buzunar.
Şi
eram încă cruzi şi râdeam cu toţi dinţii
de mai-mari, de-ntuneric şi de tot ce ne strică,
în pustiu au vorbit totdeauna cuminţii,
noi, nebuni, n-am ştiut niciodată de frică.
de mai-mari, de-ntuneric şi de tot ce ne strică,
în pustiu au vorbit totdeauna cuminţii,
noi, nebuni, n-am ştiut niciodată de frică.
Şi
din nouri plouau numai litere reci
când respinse cuvinte se-ntorceau înapoi,
le sorbeam ameţind cum te-mbeţi când petreci,
precum alţii de vin, eram criţă de ploi.
când respinse cuvinte se-ntorceau înapoi,
le sorbeam ameţind cum te-mbeţi când petreci,
precum alţii de vin, eram criţă de ploi.
(Din
poezii vechi, nu mai ştiu de când)
MIHAI ELIN
Va
trebui
Va trebui sa privim cu alți
ochi.
Ei bine!
Cei mai batrâni dintre noi
au câte doua sau trei
şi unii chiar câte patru perechi de ochi
pe care i-au dosit prin cufere, prin poduri
Şi scotocesc prin lucrurile vechi
şi calca în picioare fotografiile vinete,
bâjbâie pe deasupra,
foşnesc pe dedesubt,
pipaind relicve pâcloase
şi se ridica în papuci de casa
cu strigate anemice,
cu junghiuri în oase
şi cu pânze de paianjen pe fețe.
Cu ochii regasiți,
unii vad lumea plecata spre dreapta,
alții - pravalita spre stânga,
unii o vad grozav de turtita, pe brânci,
şi, în sfârşit, cei ramaşi
nu o mai vad de loc
pentru ca ochii lor sunt opaci de vechime.
Iar, noi, cei lipsiți de memorie înca,
noi stam în ferestre,
cu fețele de var, absorbind prin degete lumea
pentru ochii cei adevarați.
Ei bine!
Cei mai batrâni dintre noi
au câte doua sau trei
şi unii chiar câte patru perechi de ochi
pe care i-au dosit prin cufere, prin poduri
Şi scotocesc prin lucrurile vechi
şi calca în picioare fotografiile vinete,
bâjbâie pe deasupra,
foşnesc pe dedesubt,
pipaind relicve pâcloase
şi se ridica în papuci de casa
cu strigate anemice,
cu junghiuri în oase
şi cu pânze de paianjen pe fețe.
Cu ochii regasiți,
unii vad lumea plecata spre dreapta,
alții - pravalita spre stânga,
unii o vad grozav de turtita, pe brânci,
şi, în sfârşit, cei ramaşi
nu o mai vad de loc
pentru ca ochii lor sunt opaci de vechime.
Iar, noi, cei lipsiți de memorie înca,
noi stam în ferestre,
cu fețele de var, absorbind prin degete lumea
pentru ochii cei adevarați.
SILVIA ZABARCENCU
Cu Dickens
sub lampa cu gaz
Tocmai când citeam din Dickens într-o
noapte cu lună
Și ajunsesem acolo unde pe malul
Tamisei se adună
Una câte una, umbrele hoinare
Și se furișează în întuneric printre
felinare
Când, deodată, pe mine, copilul cu
cartea în mână sub lampa cu gaz
M-a smuls maștera de codițe și m-a
legat cu un lănțug de zăplaz
Împresurându-mă cu stropi din ulcica
ținută sub stele
Și cu o îmbulzire de
vorbe-nghiontite spre mine, colțuroase și grele
Deși, cum spuneam, începusem devreme cu
cititul
Femeia aceea umbla să-mi alunge, când
va fi să fie, ursitul.
Și, cum stam potopită sub gard, din
deliru-i nebun
Deslușeam că prin ea glogotea-n miezul
nopții, întunecatul Perun
...Roind în jur, cu diferite ari
Îmi zâzâiau la ureche, prietenoși,
țânțarii,
Și
slobozind picioru-mi prins cu-un lănțug de gleznă
Și m-am întors la Dickens, lăsând-o-n
rug păgân
Urându-i va vorbirea să i se-ntoarcă-n
sân.
Iubitul meu, ca nimeni
ultimul-cel-dintâi!
Crezi că a prins blestemul? Pleci
repede ? Rămâi?
nemiscat!
sunt?
aproape de tot
aproape de mine
unde?
aici se construiesc
palate de fulgi
palatele cu umbre?
nemiscate
una peste
cealalta
vai, ce povara!
dece
nu mi-ai spus
ca asa
va fi mereu?
taci
si ma golesti
de memorii!
ascult?
esti aici?
muzica asta
e glasul tau?
da,
tacerea!
vai, ce povara!
mai bine
singur!?
ce e mai rau?
binele sau
raul?
ce e mai bine?
raul sau
binele?
neliniste
in miscare
si uite
din nimic,
universuri!
hai, continua
hai, joaca-te
cu voalul
acela ridicol….
acum acopera
cu el
lumea!
lumea?
BIANCA MICHI NEMA
Tălpile
poetului
Cum aș putea să iubesc până la sfârșitul lumii
Când lumea e un
pahar cu apă,
doar atât …
Nisipul nu mai este suficient pentru
miile de pași
care îl brăzdează neîncetat…
Nisipul a devenit un finit în calea
apelor și a
mângâierilor delicate din timpul zilei.
Finit pentru focurile de stele care îl
ard
în fiecare noapte de vară.
Nici un loc pe
care să mai așezăm steagul nostru
cu semn de pirat …
Nici un strop de mare care sa mai poarte
răcoarea sării albe incandescente.
Doar câțiva pași
mai departe de tărâmul făgăduinței
și de civilizația barbară a kitsch-ului contemporan
Se întinde, mândră, plaja visurilor noastre trecute
și viitoare…
Este un tărâm pe care bărcile de pescari îl
ascund
cu blândețe de privirile curioase ale
trecătorilor…
E un tărâm în care nisipul pare finit în
infinitatea de scoici și melci deveniți
eternitate.
Soarele sălbatic aduce alge proaspete și vânt
peste colinele verzi de jad…
E un loc în care îți poti încropi din
câteva crengi cristalizate
o mică umbră
Și în care să poți scrie câteva rânduri fără să te
orbească
lumina incandescentă de august.
E o umbră sub care să poți urmări scufundările
păsărilor în mare și în cer,
Să chemi vântul de miazănoapte care
sărută cu sălbăticie
tălpile goale…
E o revenire la
momentul poetului cu tălpile goale
și
rănite de infinitul finit
al nisipului dintre 2 Mai si Vama Veche…
DANIEL VORONA
:una
nu avea față ținea o codobatură la subsuoară să nu cadă
(când
am ridicat capul i-am spus eu am plecat
am dormit într-un copac să
nu stau locului m-am întors
eu am pășit pe apă împreună cu Iisus Hristos)
am dormit într-un copac să
nu stau locului m-am întors
eu am pășit pe apă împreună cu Iisus Hristos)
după ce am avut cu ea o
relație extraconjugală ne-am dat huța
LILIANA
NICOLETA HANGANU
1 /ZI ȘI 3/ PE SĂPTĂMÎNĂ! HOWGH!
Să nu mă nervez?!? Voi, bărbații:
Pipi din picioare? - Daaa!
Vă bucurați de chestii mișto, discrete, ascunse, găuri și găurici, falduri, draperii, pădurice, cheliuțe ...
Pipi din picioare? - Daaa!
Vă bucurați de chestii mișto, discrete, ascunse, găuri și găurici, falduri, draperii, pădurice, cheliuțe ...
- Daaa! ...
De femei frumoase, elegante, stilate... - Daaa!
De o mîncare bună? - Daaa!
De femei frumoase, elegante, stilate... - Daaa!
De o mîncare bună? - Daaa!
Noi, ce? Ce ne dați voi? Aud?
Ia treceți pe la vorbitor,
Că-i un soare... *Orbitor*!
(vorba lu* Nea Cărtă)!
Ia treceți pe la vorbitor,
Că-i un soare... *Orbitor*!
(vorba lu* Nea Cărtă)!
FELIX SIMA
Capela,
secol XX
Ne întâlnim din an în an
Cu preacinstitul Anton Pann
Ce trage fesul peste noi
Ca peste turme – când vin ploi.
Când nu vom fi – nu vom zări
Nici drum de noapte şi de zi
Pe care tot mai mergem – dar
Ieşim dintr-un Abecedar
Al lui Antim cu „Didahii”
Şi georgianul dintre vii
Care pe deal se pârguiesc
Şi-n scaun tot mitropolesc...
Cu preacinstitul Anton Pann
Ce trage fesul peste noi
Ca peste turme – când vin ploi.
Când nu vom fi – nu vom zări
Nici drum de noapte şi de zi
Pe care tot mai mergem – dar
Ieşim dintr-un Abecedar
Al lui Antim cu „Didahii”
Şi georgianul dintre vii
Care pe deal se pârguiesc
Şi-n scaun tot mitropolesc...
Din an în an, din
bani în bani,
Să mai trăim... contemporani...
Că nu e alta – de trăit –
Decât un fel de om cinstit
Şi-o naştere, a doua-n cer,
Peste născutul efemer...
Acolo unde-i cuib cu pui...
Să mai trăim în proza lui,
A Boului de piatră... deci...
A fost un secol XX...
Înaintând în labirint,
Unde de mult mă simt, te simt,
Să-o luăm, adesea, de la cap...
În el, mai multe ne încap:
Când am plecat, când am sosit?
Ne paşte zilnic un sfârşit...
Un scrib balcanic, secular
O lună legănată-n par,
Tăciuni aprinşi, enibahar,
Sticle de lampă, rom, pahar,
Moara lui Ghelci şi căruţaşi,
Altar, trăsuri, nuntaşi, clăcaşi,
Zapcii, zugravi, zarafi, ocnaşi,
Fierari, rudari, ţigani sadea,
Un lampadar, lulea, perdea,
Văcari, căprari, oieri şi hoţi,
Scufiţe roşii, strănepoţi
Şi boschetari şi idioţi,
Dricarul ce îi vrea pe toţi...
Şi „Macul roşu”, „Trei mustăţi”,
Un casier ce face plăţi...
Să mai trăim... contemporani...
Că nu e alta – de trăit –
Decât un fel de om cinstit
Şi-o naştere, a doua-n cer,
Peste născutul efemer...
Acolo unde-i cuib cu pui...
Să mai trăim în proza lui,
A Boului de piatră... deci...
A fost un secol XX...
Înaintând în labirint,
Unde de mult mă simt, te simt,
Să-o luăm, adesea, de la cap...
În el, mai multe ne încap:
Când am plecat, când am sosit?
Ne paşte zilnic un sfârşit...
Un scrib balcanic, secular
O lună legănată-n par,
Tăciuni aprinşi, enibahar,
Sticle de lampă, rom, pahar,
Moara lui Ghelci şi căruţaşi,
Altar, trăsuri, nuntaşi, clăcaşi,
Zapcii, zugravi, zarafi, ocnaşi,
Fierari, rudari, ţigani sadea,
Un lampadar, lulea, perdea,
Văcari, căprari, oieri şi hoţi,
Scufiţe roşii, strănepoţi
Şi boschetari şi idioţi,
Dricarul ce îi vrea pe toţi...
Şi „Macul roşu”, „Trei mustăţi”,
Un casier ce face plăţi...
Ogrăzi de meri, de pruni, de peri,
Bărbaţi în pomi... mai jos... muieri,
Sutane sfinte, lumânări,
Icoane-n ceruri, închinări,
Copii pierduţi, case de bal,
Sifonerii, pescari, spital,
Margini de sat... şi de oraş –
La mijloc: Bobul ucigaş,
Un arhivar, un pompier,
O farmacie pe sub cer,
În aer liber – aşadar –
La seminar: un calendar...
Şi ceară-n preot, în amvon
Şi domnişoare-n pension...
Fântâni cu apa ca vioara,
În ele – se scufundă Ţara
Şi-o scoatem noi, cu o găleată
Şi-o dăm, pe jgheab, la lumea toată...
Fântâni cu apa ca vioara,
În ele se scufundă ţara...
Şi-o scoatem noi, cu o găleată –
Şi-o dăm, pe jgheab, la lumea toată...
Bărbaţi în pomi... mai jos... muieri,
Sutane sfinte, lumânări,
Icoane-n ceruri, închinări,
Copii pierduţi, case de bal,
Sifonerii, pescari, spital,
Margini de sat... şi de oraş –
La mijloc: Bobul ucigaş,
Un arhivar, un pompier,
O farmacie pe sub cer,
În aer liber – aşadar –
La seminar: un calendar...
Şi ceară-n preot, în amvon
Şi domnişoare-n pension...
Fântâni cu apa ca vioara,
În ele – se scufundă Ţara
Şi-o scoatem noi, cu o găleată
Şi-o dăm, pe jgheab, la lumea toată...
Fântâni cu apa ca vioara,
În ele se scufundă ţara...
Şi-o scoatem noi, cu o găleată –
Şi-o dăm, pe jgheab, la lumea toată...
ADINA DUMITRESCU
1 decembrie
de ziua mea…
O, mamă, zice el
Să fii la fel de pozitivă
Ca întotdeauna,
O, fiule, să-ţi păstrezi întreaga
căldură
Şi să-mi dai, de fiecare dată,
Numai atât, cât am nevoie, să fiu.
O, draga mea, ziceau vocile din Moşilor
Aseară, pe când cu Bombonica
Ne miram de cât ne este de cald şi de
frig
De cât şi de cum ne trece vremea
De cât am dat, de cât ne-am risipit
Şi de cât inima ne-am dăruit-o.
O, draga mea mă trage de mânecă
Telefonul la care nu pridideam să
răspund
Lui Angi, Fulger e singur şi plânge,
Veturia vrea iar să fie dusă-n oraş
neţinută de mână
Nu-mi găsesc timpul şi liniştea să-mi
aud pulsul
Să ştiu dacă îmi mai dă timp să te văd
Şi să râdem plângând
În faţa drumului cenuşiu presărat cu
steluţele argintii
Ale sărbătorilor, ale sfinţilor
Şi-ale naşterii noastre
O, draga mea Adinuţa zice Soare mai
ieri
Să nu reci prin timpuri mai rele
În care, fără să scoţi la lumină, luceferii tăi...
DOINA BORICEANU
joc de
ibovnică
joc de ibovnică ţine vremea,
tu mi-o arăţi cum de tine lipită,
se vrea încremenită, nu schimbace.
peste cârpeli ea se dă rostogolită,
în devenire doar cer în ploile
coapte
din vorbe dulci de îngeri mestecate
şi deprinse
să în stropi înfigă întâmplările.
iar în dragoste
mă ţii scai pe aproape
să ne învelim clipele ochilor în
necitit.
cu mâinile, cu buzele şi şoaptele
mă aşezi în acea chemare
să simţim timp ba gonit, ba înstăvilit,
cu noi suflu sfânt de armonice.
şi cum de se poate
timp atât de plin de corăbii
verii,
arşiţa prăpădind vremii
până şi ponoasele...
corăbii născute hazardului
traversând soarele ca deşertului
într-o ameţeală-purificare,
trunchiuri secate din lumea -ne,
sub burduf de soare în picurare,
solzi de mlaştini uscăcioase sub lună,
mângâierea-ţi mă adună
sub tandru vis,
intru pe poarta ce mi-ai deschis...
prag tu îl descui din privire
o corabie mă ispiteşte,
unde s-a mistuit clipa vie
degustând doar plecările?
nu-ţi mai stă pe buze...
în cutele de la colţul ochilor
număr stângace fior de fior,
braţele tale mă încercuiesc în dor,
şi corăbii... multele!
traversând marea din străfunduri
pe unde umblă nepotolit sufletu-mi.
ADRIAN BOTEZ
Urgență artistică
colcăie de ucigaşi
siniştri – omenirea – iar noi
pretindem să facem
Artă
singura Artă – care să
merite acest nume şi-avânt – ar fi
să re-închipuim Omul
Armoniei – cel dintru-nceput
aproximat de El – şi – acum – să-l
stabilizăm definitiv – adică
să re-imaginăm – măreţ să
iscăm
- întru
faptă – minunat
înţeleaptă: din
bestie - Omul
în caz contrar – singura
Artă – care de la noi se
aşteaptă – şi de care este urgentă
sete şi nevoie – este să lichidăm -
febril
rapid şi eficient - întreagă Arca
Familiei lui Noe – întreaga specie a
criminalilor - pretinşi – cu
sfidătoare - obscenă
emfază (...ca-ntr-o falsificată
revoluţie...) – a fi
„factori umani de
evoluţie”
RODICA
BURDUȘEL
Un om în oraș
Cu trupul firav,
chircit, peste care-aveam impresia că
tot ninge,
Îl vedeam trecând prin oraș, ușor,
neînsoțit.
Se ducea spre dreapta, se ducea spre
stânga și nu știam unde.
La început am râs,
l-am arătat cu degetul, dar apoi mi-a părut
rău,
Căci cu timpul trecerea lui o așteptam
ca pe o mângâiere.
Când îl pierdeam,
alergam să-l găsesc privindu-l.
Într-o zi am simțit c-a plecat și-am coborât în
stradă.
Trupu-i, peste
care-aveam impresia că tot ninge,
era de negăsit.
Jos, stătea haina pe care fulgii se roteau în
reversibila-i trecere.
O căldură nepământeană am aflat în
veșmintele-i albe, dar el nicăieri.
Am alergat spre stânga, am alergat spre
dreapta. Nimeni.
Am început să plâng și lacrimile mele se făceau
oglinzi
În care chipul lui
îmi spunea că e pe-aproape.
Din ziua aceea nu
l-am mai văzut.
Îi mângâiam
hainele temându-mă să nu-l uit.
Prin oraș nu mai
trecea nimeni, dar eu continuam să-l
aștept.
Știam că nu va putea pleca de aici, decât
întorcându-se.
GABRIELA
TANASE
Se
risipeste aura de basm
cu toate ale toamnei dulci ispite
candoarea frunzei intra in marasm
un soare orb aluneca-n orbite
cu toate ale toamnei dulci ispite
candoarea frunzei intra in marasm
un soare orb aluneca-n orbite
...
Si
creste-n mine dragostea de ploi
cuminte prabusire-n vesnicie amara
de ceata blanda peste oase moi
pe care lutul cald le infasoara
cuminte prabusire-n vesnicie amara
de ceata blanda peste oase moi
pe care lutul cald le infasoara
Imi
trec fiori prin creier si prin trup
icoana frunzei a cazut din rama
copacii intind paduri de maini spre cer
si-n rugaciuni pagane incep sa geama
icoana frunzei a cazut din rama
copacii intind paduri de maini spre cer
si-n rugaciuni pagane incep sa geama
VASILE MENZEL
Soarele și marea
Când a mângâiat Soarele
Marea,
s-a născut și bunăstarea.
Iar un șirag de stele,
colier de mărgele,
s-a prefăcu
t în iele;
iele dansatoare.
Nici o lacrimă nu
a revărsat din Mare.
Nici o rază nu s-a stins
din Soare.
Au început
s-apară
bucurii
și-au răsărit surâsuri
de copii.
Pădurea s-a-ngânat
cu versul,
iar oamenii s-au cununat
cu Universul.
Și s-au rugat cu toți la cer,
s-au închinat, s-au spovedit,
dar Fericirea i-a privit
până-ntr-o noapte când,
Ura s-a ivit și-a ars
speranțele și visele.
De-atunci
s-au răsturnat
dorințele,
iubirea s-a întunecat,
pământul s-a cutremurat,
și-au dispărut ființele,
lăsând, lăsând ruinele
să-și plângă amintirile.
Ce-a fost a fost.
Nu v-a mai fi.
Dar cine știe,
poate , într-o zi
când Cupidon
ar hoinări
cu arcul său;
sageata lui
se va porni
spre un nou Soare și
LILIANA
POPA
Asteptind absurdul
Linistea adoarme pe luciul apei
Coboara din cer nestiuta
Sa nu tulbure sarutul
Oprit la poarta mintii.
Stelele clipesc a uimire
Si surd e valul lunii.
Coboara din cer nestiuta
Sa nu tulbure sarutul
Oprit la poarta mintii.
Stelele clipesc a uimire
Si surd e valul lunii.
Fluturi de seara
Danseaza in culorile iubirii
Si numara florile de tei.
Ma cufund in noapte
Ca intr-o ie de borangic.
Danseaza in culorile iubirii
Si numara florile de tei.
Ma cufund in noapte
Ca intr-o ie de borangic.
BOGDANA BOERU
Cu
Nică la iarmaroc
Hai la stele
Capsunele
Si la nori,
Verzi si usori.
Vanf lumini din Carul Mare
Si-o tara de suparare
Langa-o dimineata plina
De canepa din gradina,
Pupaza din albul tei
Si cantecul ei.
Vand broastele din Brosteni
Si papusa din coceni
Pentru o seara mai albastra
In fereastra noastra.
Vand cirese
Si mirese,
Vesminte pentru scaldat
Si-o nuia ce-a asudat,
Vanata dara de fum
Lasand in urma pe drum,
Ma mai cauta si-acum.
Hai la stele de vanzare
Si la cer din Ursa Mare,
Vand si fluturi
Daca teiul stii sa-l scuturi
Pupaza din albul tei
Si cantecul ei.
CONSTANTIN ABALUȚĂ
Un cutremur
multumitor
E dimineata trec prin camerele luminate
de soare
pijamaua imi flutura ma conduce
in baia cu faianta alba unde ramin un
timp nedefinit
melancolic si inconstient ca la un
oculist
ce exerseaza vederea pacientilor
pe firisoarele de praf din vazduh
Nu mai am
rabdarea de a nu spune nimic
e induiosator cum privesc pe geamul podului
melcul ce traseaza un sotron argintiu
pe norii intunecati
si ma gindesc la vacanta la tara
cind trenul intirzie si pulberea
schioapata
pe mutrele calatorilor
sunt acelasi ins ce priveste garoafele galbene
in odaia din care abia au plecat rudele
ce participasera la parastas
si casa intreaga cu numarul ei de tabla emailata
si cu olanele cazute isi aminteste de mine
ca de un cutremur multumitor
ce n-a tras chiulul dar nici n-a facut mare
zurba
inventind in schimb atitea moduri
de a opri tacerea pe hirtie
de-a imparti mici picaturi de apa
dintr-un ocean viitor
pe mutrele calatorilor
sunt acelasi ins ce priveste garoafele galbene
in odaia din care abia au plecat rudele
ce participasera la parastas
si casa intreaga cu numarul ei de tabla emailata
si cu olanele cazute isi aminteste de mine
ca de un cutremur multumitor
ce n-a tras chiulul dar nici n-a facut mare
zurba
inventind in schimb atitea moduri
de a opri tacerea pe hirtie
de-a imparti mici picaturi de apa
dintr-un ocean viitor
LIANA NICOLAE
Fericirea
Cum să simţim să pipăim fericirea, s-o descriem, să-i dăm
verdicte.. ce e ea?
Să dăm sfaturi, s-o definim, e o himeră sau o posibiltate, o
utopie, o morală?
Unii spun că nu e creştineşte să fii fericit într-o lume
nefericită, nedreaptă
Amărâtă, necăjită, flămândă; vedem atâtea femei cu ochii trişti,
simulând
Fericirea, femei de casă, copii, tinere sau trecute de a doua
tinereţe, căzute
Care-şi trăiesc din plin fericirea simţind sau nu acest lucru;
simulând bucurii
Că ea e o stare sufletească
profundă de mulţumire şi deplină şi total intensă
Azi e ziua internaţională a fericirii, mi-e dor să fiu iar copil,
uitată de timp
Am ieşit din cuvinte ronţăite,nu vreau să mă-mbolnăvesc din cauza
emoţiilor
Iubesc L’ete indien, am
alături un înger controlat, îngerul virtuţii, al purităţii
Îngerul credinţei, voi fi mai bună la luarea deciziilor şi cu
timpul voi ajunge
Mai independentă, cineva-mi dă un sfat sarcastic:„curaj scumpă
doamnă Toţi ştim ce-nseamnă exilul”,
altfel nu vom avea un amurg atât de
glorios
Nici în trecut, nici acum, într-o moralitate transcendentă, mărire
şi siguranţă
Când culorile se alătură sunetelor, evenimentele se-mpreună cu miresmele
Într-un vălmăşag ameţitor, copleşitor conflict între
senzaţionalism şi intelect
Să privesc răsăritul reflectat în apă, să-mi fie mereu oameni dragi alături
Să ştiu cine sunt, de ce m-am născut,care-mi sunt calităţile şi
multele defecte
Să ştiu că cei din jur au nevoie de mine, să am o primăvară
veşnică în suflet
Şi iubire necondiţionată, că pot face lucruri bune pentru semeni,
uluitoare
Să am posibiltatea de a alege, să fiu sigură că Dumnezeu azi mă
veghează
Să sorb mirosul bărbatului iubit alături de mine într-o zi senină de duminică
Răsfăţându-mă, că doar câteva cuvinte, un zâmbet, un semn sunt
suficiente
Pentru ca oricine să se simtă necesar, descătuşat, inventat,
împlinit şi iubit
TOMA GEORGE MAIORESCU
apocrifa
THOMAS GRAY
ELEGIE SCRISĂ ÎNTR-UN CIMITIR DE ȚARĂ
Epitaful
În poala gliei capu-și odihnește
Fără noroc și faimă un băiat.
Umil născut, Știința sta
mutește,
Melancolia și l-a însemnat.
Pe cât de darnic sufletul său sincer,
Ceru-i trimise tot așa agape:
A dat Mizeriei ce-avea, plâns înger,
Primi din cer (ce vruse) un aproape.
Fragilități nemaicătând vederii,
Or vreun păcat în cruntul apogeu
(Sperând și ele-n tremurul
zăcerii)
GARCIA
LORCA
ROMANSĂ
SOMNAMBULĂ
Gloriei Giner
şi lui Fernando de los Ríos
Verde, cât te
vreau, verde.
Verde vânt.
Crengi verzi.
Vasul pe mare
şi calul pe
munte.
Cu o umbră-n
jurul taliei,
ea visează, din
balconul ei,
cu carnea ei
verde, cu părul verde
şi ochii reci,
de argint.
Verde, cât te
vreau, verde.
La luna gitană
toată lumea
priveşte,
numai ea nu
poate vedea.
x
Verde, cât te
vreau, verde.
Stele mari,
îngheţate
Traducere de Puși Dinulescu
Eugen Coșeriu
Din sângele nostru
s‐au hrănit câteva popoare.
Din sângele nostru
s‐au născut
poeţi și cărturari ruși.
Mai ruși decât rușii.
Din sângele nostru
s‐au născut
voievozi și regi maghiari,
hatmani de cazaci,
fruntași albanezi,
fruntași sârbi,
fruntași chirgizi.
Din sângele nostru
s‐au născut
cărmuitori,
eroi și vlădici greci.
Mai greci decât grecii.
Dar să nu vă temeţi!
Nu! Nu vă cerem să ni‐l daţi înapoi
– sângele pe care vi l‐am dăruit
la nord și la sud de Dunăre!
Vă rugăm numai să nu ni‐l cereţi
și pe cel
pe cale îl mai avem.
Lăsaţi‐ne și nouă
măcar câteva picături
ca să ne putem înfăţișa cu ele
ca noi înșine
la judecata de apoi.
Proverb
Poate că‐s adormit în somn
letargic de veacuri
Undeva, departes‐au și topit stelele;
Joacă acum, joacă în gându‐miielele,
Ca uneori, când e noapte cu lună,
pe lacuri.
Când însă trist și rănit ca o carte
cu filele rupte
Fără să vreau m‐au zăpezit
amintirile.
Popi aud, pe nas cum citesc
psaltirile
Oameni prin minte‐mi trec
cu feţele supte
Iată, merg nesimţit și fără de seamă,
Printre panici care și‐au rispit
Florile, să mai aștept, să vii, să‐mi
redai comorile?
Magice voci de cocor din
adolescenţă mă cheamă.
Iosif Brodski
Lido
Petrolier românesc ruginit,
bălăcindu-se în azur ca un demi-
bocanc scofâlcit, pe care nu-l descalți fără a te opinti.
bocanc scofâlcit, pe care nu-l descalți fără a te opinti.
Echipajul în ce mamele l-au născut –
muieratici, onaniști –
se bronzează pe punte, odată ce sunt la sud, nudiști,
se bronzează pe punte, odată ce sunt la sud, nudiști,
însă fără un ban în buzunar, ca să
iasă-n oraș pe-nserat,
oraș care de departe arată parcă pe asfințit lipit, încleiat
oraș care de departe arată parcă pe asfințit lipit, încleiat
ca o carte poștală; peste golf plutesc
turmele de nori,
izul subsuorilor și acordurile chitariștilor zdrăngănitori.
izul subsuorilor și acordurile chitariștilor zdrăngănitori.
O, Mediterană! după pustietățile tale
piciorul zvâcnitor
jinduiește să se încâlcească în păienjenișul străzilor.
jinduiește să se încâlcească în păienjenișul străzilor.
Mici construcții pe punte și,
putrezită, șubrezită, baza
cercetează cu binoclul portul precum cămila oaza.
cercetează cu binoclul portul precum cămila oaza.
Ah, doar arzând în nisip, pierzându-ți
desenul tatuajului
poți ajunge, după ce treci în sfârșit prin urechea acului,
poți ajunge, după ce treci în sfârșit prin urechea acului,
să te așezi colo, la măsuță, cu una din
atâtea minunate
aborigene cu sânge fierbinte, sub ghirlande colorate
aborigene cu sânge fierbinte, sub ghirlande colorate
și să asculți cum în cerul sudic, sub
steagul scaldei și-nserării
ca degetele ce mozolesc bancnotele freamătă palmierii.
ca degetele ce mozolesc bancnotele freamătă palmierii.
Traducere de
Leo Butnaru
Adelina Fleva
şarpele din floare
şi nu mai am destui arginţi şi ploi
să-mi scot credinţa de la amanet
mi-am întors buzunarele pe dos
dar n-am găsit decât vreo trei patru pistrui şi nişte vechi dureri
de şale rămase înnodate de la furtuna de acum două veacuri
să-mi scot credinţa de la amanet
mi-am întors buzunarele pe dos
dar n-am găsit decât vreo trei patru pistrui şi nişte vechi dureri
de şale rămase înnodate de la furtuna de acum două veacuri
(stau în întuneric la poalele crucii
şi-mi număr păcatele
de la stânga la dreapta
sperând să câstig la loz în plic borcanul cu miere)
de la stânga la dreapta
sperând să câstig la loz în plic borcanul cu miere)
Doamne
de când nu mai am credinţă în vrăbii şi-n pietre
îmi strig viitorul pe nume şi îmi răspunde trecutul (ca un semn
de întrebare ca o naştere abandonată într-o respirare ca o
umbră care umblă continuu şi rece şi vie pe marea cea mare
de când nu mai am credinţă în vrăbii şi-n pietre
îmi strig viitorul pe nume şi îmi răspunde trecutul (ca un semn
de întrebare ca o naştere abandonată într-o respirare ca o
umbră care umblă continuu şi rece şi vie pe marea cea mare
Elena Armenescu
Rugă pentru
suferinzi
La Medjugorje, Lourd, Seuca, Fatima,
Sfânta Maria cere să lepădăm viciul, patima,
Să plinim cu sârguinţă poruncile Tatălui
Luminate de râvna milostivă a Fiului.
Intinde Doamne bratul Tău apărător,
Peste întreg pământul, peste acest popor,
Îndură-te de suferinzii ce-n orice loc oftează
Cu Puterea Spiritului Sfânt îi luminează!
Sunt oameni buni căzuţi în necredinţă
Singuri şi-au deschis porţile spre suferinţă
Fii pentru înrăiţi şi păcătoşi – speranţă
Tu, Iubire veşniă, trezeşte-I şi pe ei la viaţă!
Avut-au străbuni cu credinţă, luptători cu drag
Din viţă de martiri şi de eroi poate se trag,
Adă-ţi aminte Doamne! Aspru nu îi judeca,
Îndreaptă-le căile, măreşte Oastea Ta!
Plavii
Poate într-o altă ordine a esenţelor,
lumea acestor plavii suntem chiar noi
când nu mai suntem.
lumea acestor plavii suntem chiar noi
când nu mai suntem.
Pantofiorul adus de valuri la mal
e un copil înecat la scăldat;
cizma de cauciuc e pescarul înecat
la năvoade; iar o cască,
o cască este totdeauna
capul căzut al unui soldat.
e un copil înecat la scăldat;
cizma de cauciuc e pescarul înecat
la năvoade; iar o cască,
o cască este totdeauna
capul căzut al unui soldat.
Poate e la-ndemână ceea ce văd eu
în starea timpului din lucruri.
Dar cum să pot călca peste atâtea vieţi,
când ochiul lor ne cere îndurare ?
în starea timpului din lucruri.
Dar cum să pot călca peste atâtea vieţi,
când ochiul lor ne cere îndurare ?
Parc-aş călca pe propria-mi cenuşă
şi nu pot.
şi nu pot.
Eu nu pot!
Marea
Se
chinuie să ajungă la el,
iar el, nepăsător, o întâmpină,
ca şi cum i se cuvine.
O lasă să-şi spargă entuziasmul
de pereţi reci, ascuţiţi,
o lasă să-i mângâie obrazul,
fără să o oprească. Vede
cum se-agaţă până şi de un fir,
lacrimi lăsând în urmă,
însă o lasă să plece resemnată.
Ea revine, uneori furioasă,
lovind în nepăsarea lui,
alteori, suspinând unduit,
cu pescăruşi la ureche,
înfăşurată în voaluri de speranţă.
iar el, nepăsător, o întâmpină,
ca şi cum i se cuvine.
O lasă să-şi spargă entuziasmul
de pereţi reci, ascuţiţi,
o lasă să-i mângâie obrazul,
fără să o oprească. Vede
cum se-agaţă până şi de un fir,
lacrimi lăsând în urmă,
însă o lasă să plece resemnată.
Ea revine, uneori furioasă,
lovind în nepăsarea lui,
alteori, suspinând unduit,
cu pescăruşi la ureche,
înfăşurată în voaluri de speranţă.
Îndrăgostită,
speră
să ajungă şi să rămână
la ţărm.
să ajungă şi să rămână
la ţărm.
Andrei Nicolae
Tudor Gheorghe, atacat imund
Motivul atacului la Tudor Gheorghe, pe care-l numește „domn cu ghitară și mustață” este concertul „Degeaba 30”, ce a avut loc pe 21 decembrie la București.
Tatăl lui
Tudor Gheorghe, Ilie Tudor, a făcut șase ani de închisoare
politică sub comuniști, din cei 22 de ani la
care fusese condamnat, pentru simplul fapt că ducea corul uteciștilor din satul
natal, Podari, la biserică.
Tudor
Gheorghe a fost primul artist român care a interpretat pe muzică poezia celor
întemnițați în pușcăriile comuniste, în concertul de mare succes „Cu Iisus în
celulă” în 2005. Artistul oltean a interpretat, public, pentru prima oară, o
melodie pe versurile poeziei „Ridică-te Gheorghe, Ridică-te Ioane”, pentru care
Radu Gyr a fost încarcerat pe vremea comunismului.
„Înțeleg ca
Tudor Gheorghe - un cântăreț altfel foarte talentat - face propaganda
pro-comunism și Ceaușescu. Cică au trecut 30 de ani degeaba.
Stimate domn
cu ghitară și mustață, uite cum sta treaba:
- e mai bine
acum pentru că avem ce mânca
- e mai bine
acum pentru că nu e frig in case și e lumină pe străzi noaptea
- e mai bine acum pentru
că putem vizita și lucra în alte țări. Nu mai suntem închiși ermetic aici ca
intr-o pușcărie
- e mai bine
pentru ca suntem liberi sa vorbim și sa votăm. Să protestăm dacă vrem. Să cerem
politicienilor să și facă ceva pentru noi.
- e mai bine
acum pentru ca putem lucra la firme private și - dacă nu ne convine - putem
schimba locul de muncă sau sa începem o afacere. Nu suntem obligați sa lucram
toată viața la uzina IMGB de exemplu.
E mai bine și
pentru tine domnule cu mustață și ghitară. Că faci bani frumoși din
spectacolele tale nu? Ai un fel de afacere a ta, care merge foarte bine. Și
înțeleg ca îți place sa mergi in vacante in străinătate.
Multi
ticăloși și ipocriti in țara asta....”, a scris Caramitru.
USR-istul a
fost indus în eroare de un articol apărut pe siteul
Universul.net, în care se face o legătură între
difuzarea concertului de către TVR pe 26 ianuarie, ziua de naștere a lui Nicolae
Ceaușescu și conținutul concertului. Ce
vină are Tudor Gheorghe pentru că TVR a ales să difuzeze concertul în această
zi, nu ne este explicat.
În realitate,
concertul este despre anii trecuți de la evenimentele din 1989, timp în care,
așa cum spune artistul, „ne pierdem identitatea și încrederea în noi”.
De altfel,
seria de concerte „Degeaba” se desfășoară în decembrie de ani de zile, fiind
dedicată tocmai jertfei eroilor din 1989.
Sub titlul „TVR, organ de
propagandă anti-UE. De ziua lui Ceaușescu, a difuzat spectacolul „Degeaba 30”
”, publicația Universul face un rechizitoriu concertului lui Tudor Gheorghe,
bazat pe câteva cuvinte și frânturi de propoziții extrase din spectacolul de 2
ore al maestrului.
Acuzațiile la
adresa lui Tudor Gheorghe sunt bazate pe faptul că rapsodul a rostit între
cântece următoarele cuvinte sau propoziții extrase de Universul.net: „O „țară care plânge”, care „geme”, și așteaptă
„un decret de la Bruxelles sau Strasbourg”, „Cui va mai rămâne această țară?”
„Procurorii” sunt „niște veleitari, niște oameni mici ce nu gândesc”, „Lanțul
de minciuni” cu care „ne-ați vândut”, dar „vine vremea să dați seamă pentru
câte rele ne-ați adus”, „Protestăm pentru nimic” și „ne-adunăm să ne-alergăm”:
„noi, cu mâna pe pietroi, strigăm Fără Violență!”, „Nu vedem și nu simțim că la
poartă așteaptă dricul!” „Ia-ne, Doamne, orice perspectivă, ia-ne și bomboana
din colivă!”.
În corul
celor care-l critică pe Tudor Gheorghe au intrat și fostul ministru Daniel
Funeriu, cât și nelipsitul Vladimir Tismăneanu. Fost Ministru al
Educației, Funeriu se exprimă astfel la adresa artistului de 74 de ani:
„"Băi
Tudor Gheorghe, ia fii atent aici: cât ai fi fost tu de talentat în muzică și
versuri! Primul meu coleg de bancă, Cristian Herbei și alți 1000 de oameni nu
au murit pentru ca tu să-i dai cu zdranga zdranga la mandolină spunând că a
fost degeaba! Băi talent: nu-ți e rușine la senectute să spui că e tot una să
iei, când ai chef, avionul spre Paris, cu statul la coadă 4 zile pentru 25 de l
de benzină? Băi nenicule! E tot una să vezi banane doar în filme americane sau
să cumperi la orice oră din zi sau noapte la colț de stradă? Johnny Mandolină,
e același lucru să stai iarna la 10°C sau să te lăfăi în Bali? Nu ți-e rușine
ca de la înălțimea talentului cu care te-a înzestrat Dumnezeu să bagi minciuna
că "a fost degeaba" în mintea oamenior care au făcut, prin sudoarea
frunții lor, țara asta să stea la masă cu Germania, Franța și Spania în loc să
facă plecăciuni dictatorilor din Congo și Coreea de Nord?
Mizerabile
rapsod: dacă nu era omorât ca un vierme idolul tău, Ceaușescu, eu și mii de
ROMÂNI ca mine, care au luat calea pribegiei de tineri, ar fi murit fără să-și
revadă frații și părinții, și tu spui că degeaba au trecut 30 de ani? Cine ești
tu, mă, să-ți permiți să dai sentințe despre ce au realizat, în 30 de ani,
românii? Da, pentru tine degeaba! Nu ai înțeles că lumea evoluează și respiră
fericire, nu plenare PCR! N-o mai lungesc că e degeaba cu tine, și îți spun
atât: să-ți fie rușine, canalie talentată! Să-ți fie rușine nici măcar pentru
că ți-ai bătut joc de eforturile a 20 de milioane de oameni! Ci pentru că, la
bătrânețe, ți-ai bătut joc de ce-ai făcut o viață întreagă, ți-ai bătut joc de
talentul unic pe care l-ai primit de la Natură, ți-ai bătut joc de o țară și
oamenii ei, pe care nu cred că ai să-i înțelegi vreodată!
Pune-te, mă,
în genunchi în fața copiilor acestei țări și cere-le iertare!”.
Politologul
Vladimir Tismăneanu, al cărui tată era în nomenclatură în timp ce tatăl lui
Tudor Gheorghe era trimis în temnița de la Aiud, preia acuzațiile din
Universul: „De ziua tovarășului Ceașcă: Nationalismul sulfuros combinat cu
pășunismul languros, iată ideologia promovată de TVR. Bocete, lamentatii,
lacrimi pentru "Ursul Românesc", afurisind furibund Vestul si făcând
cu ochiul șăgalnic si compllce Estului...
Definitia
auto-compătimirii (self-pity) "Ursul românesc de 2000 de ani
dansează..." Implicatia acestei apodictice asertiuni: Niciun alt urs,
indiferent de nationalitate, nu a dansat vreme de două milenii. La care se
adaugă situatia complicată, chiar freudiană, surprinsă intr-un banc celebru,
povestit cândva de Andrei Pleșu Monicăi Lovinescu si lui Virgil Ierunca, rămași
fără cuvinte, dintre Ursul Românesc si tovarașul Ceașcă”.
Ben Todică
Sărind coarda vieții
Azi noapte eram în burta unui dinozaur de oțel turnat.
Imaginați-vă un bloc de o sută de metri lungime și vreo 20 lățime, poate un
submarin atomic din care se demontaseră toate părțile mișcătoare, butoane,
cabluri, furtunuri pneumatice și hidraulice de control, calculatoare, capace și
alte componente care completează un schelet și îl aduce la forma unei nave sau
robot extraterestru. Pluteam prin el deși era doar aer, gravitația pământului
de afară lipsea în acest interior și înotam cumva atras de vocea unui card
inamic imbecil care venea de undeva din față. Orificiile mari dintre încăperi
erau de diferite forme și mărimi în funcție de axele și roțile dințate ale
cutiilor de viteză și transmisii care compuneau acest dinozaur „fioros cândva”
care mă lăsa acum goale să înaintez. Priveam înainte și vedeam undeva la
distanță, printre zeci de ferestre de diferite geometrii un afară înverzit și
începea parcă să mi se facă teamă ca nu cumva acest spațiu să se îngusteze și
să mă ștranguleze sau ciar să mă blocheze în el. În vis nu exista gravitație.
De ce naiba trebuie să-l traversez de-a lungul când lateral se vede natura mai
aproape și atunci dintr-o dată fobia mă obligă să virez la stânga și ies afară
din pântecul de oțel.
Sunt în interiorul unei curți de pământ din spatele unei
case mari, care avea câteva etaje. Mai multe bănci și mese de lemn lungi pe
care sunt înșirate tot felul de scule și mănunchiuri de sârme de diferite
tipuri și mărimi, toate lăsând o imagine de ansamblu a unui atelier cu mai
multe cuiburi individuale. Mi se pare că e un loc de muncă la negru care
folosește ilegal mâna de lucru în reciclarea componentelor din farfuriile
zburătoare naufragiate și abandonate pe pământ. Parcă se aude o alarmă. Sigur
că eu o produc, îmi zic și mă uit să caut o ieșire ca să fug, să evadez din
această negură, adevărată vrajă. Lumea credea cândva în alte lumi și înainte de
descoperirea matematicii; atunci le numea halucinații sau vedenii, azi sunt
teorii ale coardelor. Gardul de sârmă ghimpată înconjoară din toate părțile
locul, iar de afară se aud lătrături de câini. Sper să nu fiu în Auschwitz
pentru că nemții lucrau la călătorii în alte lumi. Cum de am ajuns aici că
parcă fugisem de comunism pentru libertate și democrație în Australia. E ușor
să te bucuri doar de grăunțele oferite, însă civilizația promitea omului culmi
mai înalte. Ieri era toată în flăcări, iar azi este numai cărbune. Noroc că
natura regenerează.
Mătur cu privirea gardul în jur și deodată parcă zăresc o ruptură
pe unde cineva evadase înainte. Alerg și eu ușurat și când ajung la crăpătura
de dedesupt de gard apare o pereche SS din stânga cu un câine german shepherd
în afară curții venind către ea, și ei DOI ACTIVIȘTI parcă cu aceeași intenție,
însă de a intra înăuntru. Gata, m-au văzut! Sunt terminat, îmi zic. Ce pot face
acum? Dacă încerc să mă ascund, se prind. Mai bine, precum pisica mă fac că
sunt doar în trecere nevinovată. Sigur, or să mă someze, or să-mi zică
ceva și or să mă aresteze. Asta e. „Fruntea sus, pui de rus!” îmi spunea tata
dimineața când ne trezea să mergem la școală. Acum el e în altă lume, pe o altă
coardă virtuală își continuă călătoria. Aștia doi nu arată a paznici de noapte,
mai mult a vedete. „Oricât vei încerca să scapi spre libertate ea nu exista.”
Trec pe lângă mine împreună cu shepherdu discutând de parcă aș fi invizibil.
„Libertatea e un concept folosit
pentru a ține specia în mișcare.” Bravo, norocosule! și mă opresc la stația de
pompe, la nea Josef. Bă băiete nu îmi mai merge televizorul. E nou nouț, acum
l-am luat, „Miraj 2”, 1970. Chiar și așa, cu doar 5 ore de alb negru pe zi am
numai purici negri pe ecran și tot felul de umbre. Îi desfac blocul de canale
și îi împing bobinele în toate direcțiile ca să-l scap de fantomele de pe ecran
și de fâsâiala puricoasă. Acum sunt trei culori negre cu o gaură în mijoc și
urlete spațiale, fantomele urlăăă... „Ce doamne feri, ar dori să-mi spună?” mă
întreb în gând. Îndoi bobinele și sar pe altă frecvență, se aud împușcături.
Schimb canalul. A apărut imaginea: Telejurnal: Ceaușescu s-a întors din Coreea.
Toti aplaudăm. „Cât mă costă?” Nimic nea Josef, prietenia e cel mai important
lucru din viața unui om. Dumneata ai fost întodeauna cinstit și drept, nu ai
făcut discriminare între adult și copil, m-ai tratat întotdeauna de la egal la
egal și mi-ai dat sfatul întreg la orice întrebare de copil. M-ai tratat cu
seriozitate de ceas elvețian. Nu am să uit niciodată când mi-ai arătat la
magnetofonul TESLA, pe care îl aveai în casă că nivelul de înregistrare optim
este la 7 și jumătate pe grilă de la butonul de volum și apoi să am grijă ca
ochiul magic să nu-și suprapună aripioarele de fluture.
Umblu din nou la bobina canalului și sare în altă lume. În
1994 am terminat în Melbourne, la Institutul de Ingineri de sunet. Am fost
întodeauna curios și mi-a plăcut să învăț, iar de la dumneata, să dăruiesc
aproapelui. Atașez două poze de email și i le trimit octogenarului. Aici,
continui fac înregistrări pe banda de 2 inci, 24 de canale ca mulțumire și
comfirmare de mândrie. Vedeți ce înseamnă să dăruiți dragoste pentru ceva unui
copil!? Dacă nu vă întâlneam pe dumneavoastră, poate eram doar un simplu sudor
azi. Dumnezeu te privește acum prin ochii mei, dragul meu Josef! Îmi zâmbește
în lacrimi de bucurie.
De ce ai plecat? Durerea mea e că lumea nu vrea să
meargă înainte. Inventează tot felul de tâmpenii ca să bată pasul pe loc, ca să
rămână aici, la acest nivel de a fi. Dacă crezi că era mai bine atunci, în ’79
când ai plecat din țară, de ce nu te întorci înapoi?
M-aș întoarce dacă „ea”, țara de atunci ar mai fi, însă
acum, în anul 2020 nu mai e și nici Australia găsită de mine în 1980 nu mai e
azi. E o alta, unde dacă spui că dă înapoi, ți se spune că în Yemen, oamenii o
duc mult mai rău și că ar fi mai bine dacă aș tăcea. Eu nu am venit în
Australia pentru că e mai bine decât în Yemen, eu am venit aici pentru că era
mai bine decât în România anului 1979, și că va fi mult mai bine în Australia
anului 2020 decat în Australia anului 1980, pentru că dacă ne comparăm cu
Yemenul, și în România era mult mai bine atunci și nu mai plecam. Eu visez o
Civilizație prosperă și progresivă, conștientă de destinul țării și oamenilor,
nu una ușchită, care umblă cu șmecherii politice ca să-și justifice existenta, manipulând
cifrele și graficele ca să dea bine. Am plecat de la niște manipulatori
comuniști și am dat de alții mai elevați. Mă refer la interiorul omului, la
conștiință nu la industrie și tehnologie, la suflet nu la interesul material.
Mă trezesc în stația de pompe. Imaginea alb negru e foarte
clară. Îi pun capacul la loc televizorului și sunt izbit în perete, mă curentez
și ajung pe ciment.
Ce-am realizat? mă intreb șocat plutind din nou într-o altă
lume, unde specia umană nu vrea să fie liberă. LIBERTATEA E UN PRETEXT pentru
că oricum zboară, se minte continuu pentru a se înrobi, pentru a fi mai sus
decât vecinul, duc luptă pentru șefie, toți o doresc, toti „vor să-l facă” pe
celălalt, pe restul, sclavul plăcerilor lor. Să știi că sunt pe o altă coardă,
ÎNSĂ ȘI ASTA INFECTATĂ. Un univers condus de coarde? Pe coarda asta am intrat
pe frecvența lor și acum plutesc cu ei în rezonanță!
Trăiască Noul Partid Altoit! LUPTA CONTINUĂ, AM 39 CU 2.
VACCINAȚI-L!
Cristina Hermeziu
Quelqu’un a eu l’idée géniale de créer,
il y a environ 300 ans, une sorte de « start-up » pour vendre des
premières phrases de romans, tous devenus, évidemment, des chefs-d’œuvre. Mais,
dans sa marche vers les âges post-humains, l’humanité redouble d’inventivité…littéraire
: désormais, pour écrire un livre, il y a des logiciels et surtout des patchs que l’on colle à même la peau afin de capter
nos tressaillements de vie et les transposer en
pages couvertes d’une écriture parfois intensément érotique.
Pas si utopique que cela, le roman
de Matei Vișniec regorge de personnages étranges qui, mordus par le
virus de la littérature, ne sont jamais plus épais qu’une feuille de papier. Et
pour cause. Un auteur obscur rencontre lors de la cérémonie d’un prix
littéraire le fondateur de l’agence qui a fourni des premières phrases de
romans à Kafka, à Thomas Mann, à Camus ou encore à Ernesto Sábato, à Hemingway,
à Céline… (par ailleurs, on a le droit à de véritables analyses stylistiques,
savoureuses et pertinentes, de ces incipit à
envier). On promet donc à notre auteur un début de roman digne du prix Nobel
s’il passe une sorte de test dont on ne connait ni les épreuves ni les critères
d’évaluations.
Bardé de clins d’œil intertextuels,
surréaliste à souhait, ruisselant d’ironie, Le
Marchand de premières phrases (éditions Jacqueline Chambon, 2016)
déploie subtilement la technique de la boule de neige : pour faire
connaissance avec les personnages on met la loupe sur un moment quelconque de
leur quotidien ; les détails ordinaires s’accumulent en toute tranquillité
jusqu’à ce que des quantités d’absurdités joviales viennent les parasiter et
finalement les supplanter en toute légitimité; quelque part sur le trajet
il y a comme un saut (quantique) qui s’opère en douceur, une synapse qui
fond réalité et fiction, réel et virtuel, dans une mise en abyme vertigineuse et
jouissive. On sent que l’au-delà n’est pas
très loin et quelqu’un a peut-être laissé une fenêtre ouverte.
Des strates de conscience très imagées
et différentes profondeurs de rêve se tressent dans un flux romanesque
troublant et retors : la très langoureuse Mlle Ri existe-elle
vraiment ? A-t-elle fait de son amant un cobaye, source directe de données
pour son roman ? Qui est le véritable auteur de ce Patch Love, écrit à travers un logiciel d’ordinateur lié
à des capteurs implantés dans les corps des humains ? Pourquoi autant de
personnages abandonnés en chemin ? On est dans le livre de qui ? Quel
personnage fantasme sur quel autre et pourquoi nos rêves bâtissent-ils une architecture
de frustrations ?
« Une
Tour de Babel des rêves ? Est-ce que c’est là-bas que nous allons après, afin de
travailler à la construction de la tour ? On l’élève vers quoi ?
C’est à cause de ça que les rêves n’ont pas le droit d’être heureux, pour qu’on
ne s’en contente pas ? Pour qu’ils puissent devenir des pierres de
constructions ? » se demande le personnage écrivain qui,
hanté par la relation entre l’émotion et les signes, ne rêve
que d’en laisser une trace dans ce monde.
Matei Vișniec sait faire de l’ambiguïté
le combustible littéraire le plus efficace qu’il soit. Etourdis par tant de
fils narratifs en torsade, on est – promesse oblige – dans l’attente d’une
seule, unique première phrase époustouflante. On se rappelle la théorie
d’Umberto Eco – hommage oblige : il y en a des auteurs qui trient leurs
lecteurs sur le volet. Tous ceux qui ouvrent un livre ne sont pas censés le
finir. D’où les débuts étirés, récalcitrants parfois, d’où les fausses pistes.
La suite se mérite.
Poète et romancier en langue roumaine,
également auteur reconnu, en français, de nombreuses pièces de théâtres (à
titres) poétiques et atroces (L’Histoire des ours Panda
racontée par un saxophoniste qui a une petite amie à Francfort; Du
sexe de la femme comme champ de bataille dans la guerre en Bosnie, éd.
Actes Sud-Papiers), Matei Vișniec aime les effets de surprise. On reçoit sur un
plateau (final) la première phrase d’un bon roman et l’onde de choc se propage
en arrière. Elle réorganise pratiquement toute la matière de cette histoire qui
imagine des humains se porter volontaires pour être les données indispensables
à des machines-créatures ou à des ordinateurs-créateurs.
Couronné, en 2014, par plusieurs prix
littéraires lors de sa parution en Roumanie, Le marchand de premières phrases est transposé en français par Laure Hinckel qui
choisit de conserver, ici et là, des termes d’origine, en guise d’épices
savoureuses. Choix inspiré pour un roman qui met aussi en abyme les stratégies
littéraires de séduction tout comme les préjugés liés à nos pratiques de
lecteurs : ne crédite-on d’emblée des œuvres si tous les noms propres ont
des connotations anglo-saxonnes ?
« Le grand
public a dans la tête et dans les yeux de minuscules ampoules qui se mettent à
clignoter dès qu’apparait à l’horizon un nom ou un symbole américain. Des mots
comme New York, Chicago, Nevada, Californie, Boeing, dollar, Maison Blanche, western, fast–food etc, sont
devenus pour le grand public des valeurs en soi : cela revient à dire
voici le bien, le beau, l’honneur, l’aventure, le courage, la
perspicacité, la découverte, l’initiative… »
Journaliste aguerri (RFI), installé en
France depuis 1987, Matei Vișniec sait, certes, que la géographie
littéraire est également une géopolitique. Mais son roman reste en premier lieu
une méditation troublante sur le devenir de la création littéraire, une fois
celle-ci confisquée par des machines connectées à nos émotions, à nos synapses
et à nos rêves.
Malicieux à volonté, Le marchand de premières phrases livre une profession de foi tout de même
lumineuse : couchée sur des pages en cellulose ou en pixels, la
littérature est notre peau de rechange, notre carte ADN pour une résurrection
future.
Rédigé par Cristina Hermeziu.
Bravo! Ai vână tânătă. Ţine-o tot aşa. Noi lenevim şi citim.
RăspundețiȘtergereGeorge Anca a fost o personalitate marcantă a culturii și literaturii române. A fost un poet aparte, în afara normalității. Greu de înțeles. Scrisul său se adresează celor cu pregătire specială, nivel de înțelegere sporit, sensibilitate specială, și cu viziune clară asupra evoluției literaturii. Un Gigant!
RăspundețiȘtergereDacă poezia obișnuită e formată din două narațiuni, o narațiune textuală și una purtătoare de mesaj, la Anca există o a treia narațiune greu de explicat pentru un cititor obișnuit ca mine, însă profund copleșit de existența ei. Un om exemplar, Anca era cu zeci de ani înaintea maturizării literaturii române și universale. Va rămâne alături de titanii artei cuvântului scris, al civilizației și culturii omului pe pământ.