George Anca: DUMNEZEU S-A NĂSCUT ÎN EXIL - Un Colocviu dedicat lui Horia Vintilă

Colocviile de Marți

Marți 15 decembrie 2015, 5 pm, Calderon 39

Tema: ”DUMNEZEU S-A NĂSCUT ÎN EXIL“

Un colocviu dedicat lui Horia Vintilă

In Concert:

Ion Lupu și Gheorghe Cărbunescu, acompaniați la vioară de Elena Albu și la violoncel de Camelia Iancu

Guest: Mr. Partha Ray, Embassy of India in Bucharest

Comunicări:

George Anca: Drama Sanscrită

Vasile Menzel: Mozart și Salieri în scenă

Corneliu Zeana: Colinde în închisori comuniste

Viorel Speteanu: Istoria Crăciunului la români

Aniversări în decembrie: J. N. Potocki 200 n (2), Ada Lovelace 200 n (10),

Vintilă Horia 100 n (18), Edith Piaf 100 n (19)

Teatru de poezie:

Puși Dinulescu: Irozi

Gabriela Tănase: Aron Cotruș

Vali Pena: Magda Isanos

Lansări de carte:

Pranab Mukherjee, President/Rashtrapati of India: Thoughts and Reflections /

Gânduri și Reflecții, Rupa, New Delhi, 2014; Selected Speeches I-II /

Discursuri alese, Publications Division, New Delhi, 2015

Rabindranath Tagore: Shades of Difference / Umbrele diferenței, Social Science Press

& 9.9 Media, published by Esha Beteille, New Delhi, 2015

Satya Vrat Shastri: Human Values / Valori umane, Bhartiya Vidya Mandir, Kolkata

Victoria Duțu: Gabriel, Carolina, Cluj-Napoca, 2015

Lara Gal: Pay back time / Timpul revanșei, Bibliotheca, Târgoviște, 2015

Coordonator: Dr. George Anca

Vintilă Horia

Dumnezeu s-a născut in exil

Dumnezeu s-a născut în exil este prima carte scrisă de un autor român, Vintilă Horia, care a primit premiul Goncourt, în anul 1960. Subiectul principal este acela al exilului poetului latin Ovidiu la Tomis şi duşmănia pe care i-o poartă Augustus, care îl învinuieştede coruperea tinerilor prin opera sa, Ars Amandi.

Exilat la Tomis, Ovidiu încearcă în repetate rânduri, prin scrisori către Roma, să îl înduplece pe împărat, însă speranţele sale rămân fără rezultat. Nevoit să trăiască printre „barbari”, aşa cum erau numiţi geţii de către romani, ajunge să le cunoască obiceiurile, firea, legile, şi să aprecieze felul simplu în care trăiesc. Cartea se transformă, dintr-o elegie a exilului, într-un drum iniţiatic către descoperirea unei noi religii, a adevăratului Dumnezeu. De-a lungul a opt ani, prezentaţi în opt capitole, Ovidiu se redescoperă şi înţelege în primul rând adevăratul înţeles al iubirii, foarte diferit de ceea ce scrisese el în Ars Amandi.

La începutul şederii sale la Tomis, este chinuit de amintiri şi de dorul de Roma, pe care ovedea ca reprezentantă a adevăratei civilizaţii. Încet, are loc o evoluţie a personajului,acesta începând să îndrăgească prietenia distantă a Dochiei, femeia care îl îngrijea, şi să oiubească într-un mod diferit de cel în care iubise până în acel moment. Este mişcat de sărăcia geţilor, de invaziile lor disperate asupra Tomisului şi găseşte dreaptă religia acestui singur zeu numit Zamolxe. Romanul se transformă deci într-un intinerariu în carepersonajul îşi caută rostul în lume, îşi caută zeul şi religia de care realizează că nu numaiel are nevoie, ci toţi, până şi romanii, mulţi părăsind armata şi alegând să fugă la geţi,unde îşi iau soţii gete şi lucrează pământul. Începe să părăsească Tomisul pentru a vizitaalte localităţi ale dacilor şi îşi face prieteni pe care îi simte mai loiali decât i-a simţitvreodată pe prietenii săi romani. Până la finalul cărţii observăm îmbătrânirea fizică a lui Ovidiu, care îl împiedică să ia totul de la început, el rămânând însă cu sufletul împăcat şi întinerit datorită speranţei aduse de noua religie.Societatea getă este prezentată în antiteză cu cea romană, care deşi civilizată, aşa cum o vedea poetul latin la început, era totuşi dominată de vicii şi desfrâu, pe când geţii aveau reguli stricte pe care le urmau, iar viaţa lor simplă consta în cultivarea pământului. O altăînsuşire surprinzătoare a geţilor era aceea că nu aveau frică de moarte, fiind încredinţaţi că atunci când vor muri se vor duce alături de Zamolxe. Tocmai această lipsă dedependenţă faţă de lucrurile materiale şi de viaţa însăşi îi făcea puternici. Ovidiu înţelege din acest moment că zeii latini nu pot exista atâta timp cât îndeamnă mereu la războaie şi la orgii, pentru că adevărata menire a unui zeu nu poate fi aceasta. De aceea simte o linişte aparte atunci când vede templul de pe insulă distrus de furtună şi speră că astfel amai murit un zeu pentru a face loc celui adevărat, celui care urmează să facă dreptate şi să mântuie oamenii.De ce s-a născut Dumnezeu în exil? Nu cred că titlul se referă doar la faptul că Ovidiu l-a descoperit pe Dumnezeu departe de patria sa, ci la faptul că în timpul lui Augustus exilul era destinat celor nevinovaţi, care erau supuşi suferinţelor doar ca împăratul să îşi exercite puterea. În exil, pentru că cei mulţi, săraci, tiranizaţi de dictatori aveau să domine lumea prin noua lor credinţă. Pentru că Mesia trebuia să vină din afara Romei, de jos,pentru a realiza o ascensiune a sufletului, o mântuire destinată în primul rând celor chinuiţi de soartă. Acest nou Dumnezeu era Dumnezeul săracilor, care nu cerea temple,nu cerea jertfe, care nu cerea jocuri sângeroase de circ, care avea să vindece oamenii care u erau înrobiţi de cele pământeşti. Mai târziu, tocmai această simplitate a noii religii şiaceastă pace pe care o punea înainte de toate avea să atragă pe cei mai mulţi către ea,pentru că, aşa cum spune Ovidiu, toţi erau în căutarea noului zeu deşi nu îşi dădeauseama de aceasta. Astfel, acest roman devine simbolul unei iniţieri, sugerând faptul că în final tot răul duce spre bine. Pentru Ovidiu şi pentru mulţi romani exilul a însemnat o viaţă mai curată, descoperirea adevăratelor valori şi a zeului unic. Este o lectură plăcută şi emoţionantă, o ascensiune a sufletului spre cer

Scrisă în limba franceză şi distinsă cu premiul “Goncourt” în anul 1960,“Dumnezeu s-a născut în exil” este cartea care te ajută să înţelegi că atunci când te refuză exteriorul îţi poţi găsi loc în interior. În propriul interior. Ca o regăsire izbăvitoare după ani de rătăciri în care ai crezut că trupul este tot ceea ce contează. “Cartea mea e, în esenţă, un imn al libertăţii.”Astfel îşi caracterizează autorul acest roman când se adresează cititorilor catalani cu ocazia publicării acestuia în Spania. Scrie, atunci, “Despre degradare şi risc”, text născut “ nu ca o justificare, ci numai ca o clarificare” a ceea ce a trăit şi asimţit, pentru ca cei care vor citi să înţeleagă cel mai important punct de vedere,acela al celui implicat în mod direct şi care, asumându-şi pe deplin faptele,afirmă: “Nu regret, deci, ceea ce s-a întâmplat, pentru că totul are un sens înviaţă, o valoare de simbol.” Despre el însuşi, va afirma: “Aparţin unui popor de ţărani şi poeţi, al cărui contact cu istoria a fost totdeauna dureros şi tragic. Un popor care adesea s-a retras în istorie (filozofii noştri, Lucian Blaga şi Mircea Eliade au explicat bine acest fenomen), s-a ghemuit dincolo de vizibil, în pădurea miturilor lui. Este vorba de o promisiune sau de un mesaj pe care Ovidiu şi RaduNegru, personaje ale celor două romane ale mele, l-au pus în lumină. ”Aflat el însuşi în exil, Vintilă Horia vorbeşte despre Ovidiu Naso, poetul exilat la malul Mării Negre, în Tomis, unde a şi murit în anul 17. Poate pentru că “Arta iubirii” era recitată de tinerii Romei iar poetul era aclamat având astfel dovada popularităţii sale fără a fi nevoit, asemeni lui Augustus, să dea oamenilor mâncare şi să îi ducă la circ şi la teatru pentru a-şi auzi aclamat numele. Sau poate pentru că Augustus era doar un om puternic, adică “un om înspăimântat de propria-i putere” în timp ce Ovidiu nu era singurul care vedeacorect lucrurile, dar era singurul care le scria: “Eu sunt poetul, el nu este decât împăratul”. Poate şi pentru alte vini reale sau doar închipuite, Augustus îl trimiteîn exil.Cititorul parcurge etapele acestui exil de la deznădejdea începutului accentuatăde neputinţa revenirii la viaţa pierdută, până la abandonarea finală în mâna destinului odată cu revelaţia libertăţii interioare imposibil de înlănţuit.Obişnuit cu o mulţime de zei care acopereau cerul Romei şi care se luptau pentru întâietate în faţa muritorilor de rând, Ovidiu este surprins de religia monoteistă ageţilor în mijlocul cărora îi este hărăzit să trăiască. Nedumerit, se întreabă: “cum poate un zeu să umple cu persoana lui un cer întreg?”

Obiceiurile ciudate ale acestora (geţii plângeau intrarea în viaţă a unui nou-născut care era, astfel, sortit suferinţei până când Zamolxis se va îndura de el), dorinţa de a-i cunoaşte mai bine îi poartă paşii prin ţara lor, spre muntele sacruKogaionon pe vârful căruia trăieşte marele preot înconjurat de călugării săi. Dar sfârşeşte prin a descoperi Muntele sfânt în el însuşi când, întins sub merii înfloriţiai lui Scoris, întâlneşte clipa de pace necunoscută până atunci. Şi găseşte înlăuntrul său făgăduiala veşniciei, aceeaşi pentru fiecare om, bogat sau sărac,rege sau sclav, poet sau soldat: “Credeam că zeii aveau puterea de a ne transforma în animale, în plante sau în stânci. Toate acestea nu mai sunt cuputinţă. Căci adevăratul Dumnezeu a luat forma noastră, El s-a transformat în om…”În lume se născuse Fiul Omului iar în exilat se născuse credinţa. Iisus apare el însuşi ca exilat, născut într-o ţară care nu crede în el şi nu-l doreşte: “Ştiu acum că Roma, acea Romă care era, la începutul suferinţei mele, ţinta tuturor gândurilor mele, nu se află la răspântia tuturor drumurilor terestre, ci în altă parte, la capătul unui alt drum. Şi mai ştiu că Dumnezeu s-a născut, şi El, în exil.”“Iată, cine vrea să mă cunoască mai bine nu are decât să recitească

Dumnezeu s-a născut în exil şi Cavalerul Resemnării . Eu sunt acolo, cu toate scînteierile şi cutoate umbrele mele. Numai prin mijlocirea cărţilor se poate judeca un scriitor, şi nu pe baza câtorva articole.”

George Anca

miercuri, 16 decembrie 2015

DUMNEZEU S-A NĂSCUT ÎN EXIL - Un Colocviu dedicat lui Horia Vintilă

Un comentariu:

Arhivă blog