ROSTRUM
SATI
19.07.
81. D.
Binele
trezitului din oră în oră ori al adormirii continue? Printr-un
târg din lume, Nansi făcuse rost de patru verze mari şi,
certându-se cu mine, cu negustori, cu chaprasi şi chochidari, se
încăpăţâna să aştepte clienţi la verze. De mai invitat şi nu
altfel în camera alăturată puţin, eu m-am întors apoi, ca şi
cum nimic nu se întâmplase. Era a câta oară şi mereu pentru
altceva – şi, când soarele părea pe cer, din nou, am urcat pe
terasă direct la nori, de Sfântul Ilie, încă iluzie de soare.
M-am concentrat în lumina mare din trikuthi, numai din el. Unde-aş
mai fi ieşit, mă pierdeam oricum în miezul soarelui mutat în
gheara frunţii. Aveam de călătorit infinit înspre mine, de la
punctul trikuthi până la acelaşi, sufletul vise, clipe şi vieţi
– numai această inimă şi n-are nici naştere, nici moarte?
Păsările mă asistă netulburate, cu ochii pe mine. Modelul natural
al curiozităţii, aşteptarea unui stârv?
N-ai
fost niciodată, o clipă măcar, în viaţă, fascinat de marxism? -
Nu, am răspuns. Un coleg a jurat să absolve facultatea noastră de
filosofie fără să citească un rând din Marx. Nu-l găsesc
nereprezentativ.
Am
convorbit despre traducerea Tamarei Gane a O
zi din viaţa lui Ivan Denisovici şi
defavorabil (autorul) basarabenilor, românilor. Despre Nirad C.
Chaudhuri, din nenorocire, pe tema prostituţiei. Mult Nehru şi
Tagore, în conexie cu naţionalismul – pozitiv când luptă pentru
eliberare, imperialism când devine putere. Am amănunţit idei şi
mai ales atitudini, numindu-l pe Abdra Beteille.
Mă
chemase cu căldură, văzându-mă în alee. Îi condusesem pe
polonezi îndelung. Andre îi vizitase şi el, iar vecinul
polonezilor, Gyula, smulsese un scaun de la masă, ca fiind al lui,
provocându-le o neplăcere aproape obsesivă, de i-am întrebat de
ce nu i l-au rupt în cap.
Ne
sfătuisem îndelung, la noi, cu polonezii, eu regretând că el
n-are nici umbră de entuziasm pentru concretul an ce-ncepe mâine,
încă unul din profesoratul nostru aici. Necaptivat de complimentul
că eu voi fi cel mai de succes ins din comunitate. Barcikovski este
numai de mască, spre victoria lui Kanya. Solski rămâne, ca evreu,
chiar dacă fiu al unui fost premier acum scos din partid – să nu
se înfurie cercurile evreieşti, s-ar spune.
În
77, când a fost la New York, pe la opt seara avea un sentiment de
teamă, iar în familia unor compatrioţi ai săi, ceva de ghettou
l-a impresionat. Nansi le-a scris numele pe cutia de scrisori, cu
vopsea albă, frumos. Când i-am condus, ne-am întâlnit cu
Neeleema. Se plimba cu o – a spus ea – absolventă de rusă, cu
Ludmila – a, tu, ai admirat-o, mi-a aruncat Marek – foarte mult,
am recunoscut de nevoie – el admiră multe femei, a zis şi
Neeleema – te admir pe tine, i-am mărturisit – eu plec într-o
lună – viaţa e lungă, lasă – timpul e lung, m-a corectat
Lidia.
Acasă
am găsit-o, cu Nansi, din nou pe Neeleema. Aveam Hinduism
de
Nirad C. Chauhuri, faţă de care ea a protestat. Nu numai a fi
semnată de un detractor al indienilor, în India, apoi al
englezilor, în Anglia, dar pentru că ar reduce totul la ritualuri.
Ştie că autobiografia unui anonim indian este o carte faimoasă.
Când
erau copii, se certau cu Nirad, nu-l plăceau. Ca autodidact, le
vorbea în franceză şi latină. Ea crede că lumea a treia, rudă
săracă, ar însemna un sentiment – neplăcut, mi s-a părut. Eu
am crezut că nici sentiment, nici neplăcut. Câtă vreme
preindustrialismul n-are decât să fie preferat
postindustrialismului, cu consecinţele lui calamitare
nu mi-e dor de cin
mi-e dor
doar că am şi n-am
să-i mor
n-am de când acest
muson dă
udul sufletului
sondă
stau nu curg cu
apele
scormonindu-mi
Gangele
nu adorm pe tropic
bine
şi-mi închin
sfânta treime
20
iulie 1981, Delhi.
Scriu
nopţile, din oră-n oră, romanul, în coşmare de muson. A răsărit
soarele în jur de şase. Mă concentrasem, noaptea, în totalitatea
întunericului, imaginând un imposibil punct luminos, iar sub norii
însoriţi, de dimineaţă, un punct întunecos: lumina îmi pare
mult mai uşor reductibilă la întuneric, decât invers. Mă atrăgea
îndeajuns întunecimea luminii, scandalizat de puritatea
întunericului. Asanele îşi pierd – dincolo de salutul soarelui –
misterul trupesc ori, altfel, trec de la sine.
Mi-am
scris orele de diplomă pentru mâine şi mi-am luat paginile de
curs, urât mirositoare şi îmbâcsite de tuş aiurea, alteori
ilizibile şi totuşi muncite şi aproape gata, ca o confirmare de
timp şi spaţiu. Careva m-a chestionat asupra casei (DDA). La 11,
Rajinder s-a înfiinţat la ora de italiană, două. Nu ştie prea
mult nici despre India, ca temple: Amritsar. Vikey apăruse la un
timp. L-am amânat pe mâine seară.
Am
setat în continuare foile cursului. Ia uite cine-a venit sub norii
văzuţi de pe terasa D14 în amurg: Nansi: ce devreme au ieşit
liliecii – cum şi eu eram numit în amurg, de mult în Bărăgan.
Ce faci, cioară, cioroaică, te uiţi şi tu la nori? Apa sanscrită
unde-au fost căzut devine samadhi la U. Cra, cra!Jaganath ar fi
înaintea lui Krishna şi Vishnu... Du-te, tu,acasă de te culcă.
N-ai tu casă – te uită mă-ta pe-acia – nu e mamă-ta.
21
iulie 1981, Delhi.
Mi-am
început azi cursul de diplomă, anul al II-lea, sala 52, de anul
trecut, din care, probabil, voi alunga alternativa persanei. Am fost
primul profesor, cu studenţii mei, la întâlnirea într-un an nou.
Ceea ce, din partea lor, îmi face credibile complimentele aduse. Că
poate fac yoga de arăt aşa de altfel. Că aş fi foarte faimos în
Universitatea din Delhi, după părerea multora.
Studenţii
vor şi revistă. Unul, care vine de la 40 de ani, propune titlul
“Romanian
and Indian Students”.
Îi
interesează filmul. Încerc să-l proiectez în august. Discuţia
s-a dus într-o oarecare emoţionalitate. Vor, din bun-simţ, să
vină şi la cursul pentru anul I (certificat) – s-a făcut.
Sadhana
de azi-dimineaţă, imediat după 6 a.m., pe un soare aparent, cu
nori şi mult albastru, un albastru chiar deasupra frunţii –
într-o clipă de concentrare la el, ca vizibil,dispăruse. Crezusem
că fruntea e mai amplă decât bolta cerească privită dintr-un
sine anume – punctul luminos-întunecos, care rezistă, s-a afirmat
peste amândouă, ca-ntre malurile unui râu din infinit. Un centru
nu de sferă, cât de sferă armonizându-se, celestializându-se
nezăgăzuit.
Poziţia
lui se întărea neliniştit suflet cuprins de dragoste secretă.
Vizualizarea lui, o poveste. Conştiinţa lui, un nume de bindu.
Evoluţia, de dincolo şi peste transformări. Ramuri de asanas,
ochii. Totul se frământa la mişcările lui necunoscute. Nu i m-am
închinat, din vanitate, n-am contemplat, în nicio fericire,
nimicul.
Depăşeşte
conceptul, ca şi cum l-ar îngloba. Reconfortează în nefiinţa
proprie, nepredictibilă, parcă trecută, şi a rasei. Un
la-revedere norilor şi lumii cum se vede de pe terasă. Pentru
treburile zilei, între ziduri de pe pământ, ale aceluiaşi cer,
lasă – punctu-acela, la lucru, întru începuturi, ori altcum.
Musonul
transpiră în pieile sublumii. Cum vor fi năduşind şi păsările,
ştiu caii, văd boii cu cocoaşă şi coarne sinuoase bătuţi
suplimentar. Vechea spumă, şi a apelor s-a subţiat sub zborul
rândunicii încă sfântă cu inima.
În
Dunedin, NZ, în cartierul Opolia, e zăpadă. Bob ne invidiază –
în scrisoarea primită acum – că trăim ploile monsson-ului.
Fiica lor, născută după ce ne cunoscusem, a primit – să ne dea
un viţel – numele Alexandra, ca Nana noastră. Li s-a mai născut
între timp una, are 11 luni. Vor mai veni în India în 1984. Bob e
foarte high ca standard ştiinţific.
Am
mers în Rig-Veda
lui
Eminescu, Luceafărul,
apoi în Raghuvamsa
lui Kalidasa. Neeleema mi-a cerut în scris să-i dau volumul lui
Eminescu şi am făcut-o într-un sonet dedicat lui Eminescu întru
Alecu Ghica. Venind la simpatiile ungureşti ale maică-si Margaret,
Nansi, contrazicând calificarea mea drept nihilist, m-a numit
neeleemist.
La
All India Radio, Sonata pentru vioară şi pian de George Enescu
(1929) – la vioară, compozitorul, la pian Dinu Lipatti. M-am dus
în camera fetelor şi am ascultat pe întuneric şi frig.
Prezentatorul regretase condiţiile din România. Nansi şi Nana au
venit să ascultăm împreună “incredible
performance”.
“One of the great artists of our time”. “One
of the greatest pianists of our country”.
22
iulie 1981. Delhi
Concentrarea
pe ce (şi de ce ) centru? Oricât s-ar mişca în sfera infinită,
rămâne pe loc. Vizualizarea lui se poate face şi în stele verzi.
Trupul şi cosmosul în spiritul lăuntric, iluzie de certitudine. Mă
concentrez pe sunet. Urechea oarbă – în comparaţie cu ochiul
surd – procedează mai firesc, abandonând zgomotele depărtate.
transpirat musonul
mă acoperă
mă rog unui soare
nemaicunoscut
agrăire oarbă cu
manoperă
dacă luminat-au
zeului tribut
din Orissa de la
Jaganath Puri
mă strigă Alecu
Ghica a Moldovă
sunt în rugăciune
sfinte swami ji
şi de te-aş
cunoaşte ţi-aş trimite vorbă
apelor cu norii şi
câte puţin mă
tot rog unei oarbe
flori în agrăire
tutuind cu ochii
închişi pentru himnă
ce văd în lumină
ce-aud în psaltire
Nilima
ne trimite prin Nivedita următoarea:
For George + Nansi
Sometimes it is
sweet to ponder our understood moments
Coming
as
they do come only now and again:
Sweet too in blue
evenings to smell philosophy in the air.
Sometime striving
too with life's business
Of potting grammar
into the lexicon of discovery
Something within
unsuspends: yards and yards
Of sackcloth feeling
unwind the wave indistinguishable
But strongly
perceived: oh it is sweet sweet to feel
wise!
And sometimes
separating complement from complement
Red from blue
Delusions turn
purple in the mind
And fear remains
off-scening alone a door in the dark
Or an infinite loss
in the infinite regress of being and becoming
So you impose a
reasonable design on a reluctant Canvas
Bhajan-urile
cântate
de
Nilima şi dansate de fiica ei, Nivedita, ne dădeau, prin tristeţe
religioasă, uitarea voltairianismelor hinduse ale lui Nirad,
fobiosul sclerotic până la geniu. Mâine am ore pentru diplomă. Un
milimetru până la miezul nopţii. 36 polonezi. Ce fel de rană e
India? Pământul? Alegător (iranian) la 15 ani.
23.07.
81.
A
doua clasă de diplomă, singurul curs, încă, al dept.: solitar.
Metoda: româna predată ca limbă maternă pe subiecte indiene. Unde
moare gramatica, naşte expresia, avatar al ei. După afişarea
gramaticii, începe comunicarea.
Nirad
C. Chaudhuri face un sartrism (ca-n Baudelaire-ul
aceluia) pe pretext de hinduism. După ce idiotul occidental, ca şi
savantul i-au căutat bogăţiile, umblă după salvare (moksha) în
India. India nu este pusă într-atât în chestiune, cât eurofobia
şi euromania. Prin Nirad, India pierde în aură mai mult decât
referirile oricărui neindian. Şi totuşi, ca şi Cioran pentru
România, sentimentele sale pentru India sunt de amor întors de
plumb. Nai Ionescu îşi exprimase, asemeni, liber ideile.
Dar
mi-am început ziua cu salutul soarelui, al luminii – crezută de
Nirad a fi venind din vreo zăpadă ori auroră nordică. Acolo,
altfel divinizată, la rece, de lume. Întru monsoon găsind mai
multe raţiuni protropicale, decât ale lui (pronordice) pentru
cultul luminii la cald, la încins, la ars.
Mi-am
încercat, de altfel, OM-ul sonic, de-a lungul pelerinajelor în
neant. Corpul, ca obiect sonor, nu e un instrument muzical, nu numai.
Nici o hodorogeală de tuburi zgârcioase. Nici, măcar, briza,
singură perfectă, a respiraţiei. Încep o existenţă cosmic
banală, mai bogată în sunete şi viziuni – cu cât va fi
sărăcind sursa însăşi crescând până la moarte sinele.
Nilima,
furioasă, vedea hinduismul şi creştinismul drept ceva ce faci
totdeauna, nu numai cozonacul de Crăciun, ori oul roşu de Paşte.
Poştaşul ne-a adus o carte trimisă de Bob şi Rose, Poetry
New Zealand
volume three 1976.
Încă
trei strofe din Luceafărul
în
sanscrită. Discuţie rig-vedică. Între timp, Nilima a scris un
poem:
From the land of
Shiva's hills I came
Parvati, Penelope,
to great Ulysses
Self greets self, my
other needs,
my other deeds, all
passion, thunder
ram, lightening
glance
an actor stance, a
poet
In Shiva's land,
punish me
with your necklace
and belt
Your Nataraj dance
will never cease
Krishna still plays
his flute
and Christ is merely
an avatar.
The peacock
stretches
his neck of
indecency
and you will
discover behind
the monsoon cloud,
a sea of yes.
24.
07. 81.
Când
ţi-am spus că sunt rele războaiele şi că, înaintea ultimului,
ţara mea semăna cu o vacă, iar după, cu cartof, ţi-a venit în
minte că ai nouă servitori, că ai avut zăpadă la Almora şi
Neethu a făcut un om de zăpadă ca un sardar, căci nu văzuse cum
se fac în Europa. Copacii sfinţi, banyan-ul sau pipal-ul vor da
umbră totdeauna.
Amorul
greco-indian – degeaba te-ai supărat – nu e genul să-l
încurajez în clasa mea. La fel de roabă ai rămâne, prin
tradiţie, şi de ai avea servanţi ginerii prinţi fotografiaţi cu
amicii noştri buni şi speriaţi de avioane: chiar toate să ducă
în conspiraţii? A început să toarne şi copiii abia şi-au
terminat şcoala. Doar tot facem caz de creaţie şi, ferindu-ne de
mituri, nu cu Blaga, ne trezim în ritualuri sărăcane,
extra-avatare. Cum l-am ai saluta pe Zoroastru slăvit într-un
incest absolut şi bombayan?
Yoga
lunii răspunde, pentru Parvati, unei linga excitând sisteme solare
cu nemiluita, nu numai rondul nostru respirat dus-întors pe terasa
unduind de nostalgiile oceanelor şi norilor nevăzuţi. O lună fără
noapte, neleopardiană, fără Asia. Mâine sâmbătă, a românilor
şi a morţilor. rOMâni, OM, o musonizare.
Prin
Naviug, am trimis către All India Radio: Dear Friend, /
I was impressed by the program dedicated to Dinu Lipatti on 21st
July'81 at 10.00 pm. I am grateful to AIR and to you personally. As
George Enescu's birth centenary (b. 19th
August 1881) is being celebrated this year through Unesco, I would
be happy if a program with his compositions is broadcast. I am
pleased to send you, through my friend Naviug Wadalia, Stevence's
poem as well as newly published of mine. / Thanking you and with best
wishes. / Sincerely yours, / George Anca.
Venise
o lungă
scrisoare, dactilografiată,
în italiană de la prof. Edwige Bestazzi, Direttore, United Schools
International, încheiată cu
“la
revedere în curând”, pe româneşte. Nana şi Nivedita îşi
continuă stagiunea – de faţă fiind şi Anmol şi Deepsheka.
Fetiţa repetând cu voluptate “drama,
drama”.
Am
convenit să confernţiez la Jamia Milia Islamia University pe tema
“The Islam in the Romanian culture”. Pe ce simt că va fi un
succes în comunitatea de acolo, pe atât de la distanţă mă văd
de trăirea temei, ca o tantră, ori faimă indirectă. Serile ni
s-au transformat în interminabile şezători sanscrito-române.
Nana, cu dramele şi bananele, s-a stricat la stomac.
Este
3 dimineaţa. La 8 trebuie să-mi ţin clasa. Nansi s-a dus să vadă
ce fusese pe terasă: un hoţ furase robinetele de la tancul de apă
şi un jet de câţiva metri năvălea terasa sadhanei mele. Am
încercat zadarnic să-l astupăm cu şomoioage, ne-a respins.
Deodată, ne-am repezit în casă, amintindu-ne stilul dacoyt de a
fura casa când stăpânii se află pe terasă. Numai pe Nana o avem
de aur. Tocmai de-aia. Nansi se teme, până la ziuă, să nu se
dărâme casa.
25
iulie 1981, Delhi.
Cu
inundaţia (din creier) a hoţului de noapte, am sărit peste yoga.
La ora de azi a apărut un “poet”, sub 20 de ani, care ar fi
având o revistă... “Luceafărul”
(Morning
Star), după poemul lui Eminescu (nu-i ştia numele), şi una în
hindi; în august ar începe alta, pe care ar intitula-o, dacă nu
“Inedited”,
atunci
“Himalaya”. Al doilea nou, un agent CB, recunoscându-şi cu
sinceritate profesia, eu povestindu-i întâmplarea cu hoţul. În
fine, Vinay.
Câte
trei cuvinte ale lor - “poetul”: este, carte, bună; agentul:
data, nu, da; dactilograful: fotoliu, cameră, hotel. Au urmat
propoziţii şi cuvinte dublându-le pe-ale lor, gen carte – parte
– dimineaţă – viaţă – da (dar dacă) nu etc. Rămânând la
a fi, a avea, depănând adverbialitatea negaţiei, atotputernicia
ei, indiferenţa verbelor la lucruri aparent moarte. Modelul,
improvizat pe impulsurile lor, nu ştiu cât i-a convins.
Nansi
aproape mi-a făcut scandal aflând cum a mers, de mi-am descris cele
trei cursuri ale săptămânii: (1) descrierea cursului pe tot anul
(organizarea); (2) “Ganesh
s-a dus la piaţă”
(lectură,
traducere, comentariu şi recompunere pe metoda mea a limbii materne
aplicată la temele celor care învaţă; (3) informaţii
cultural-lingvistice (latinitate, creştinătate-universitate), model
cuvânt-propoziţie şi conversaţie efectivă. Săptămâna viitoare
îmi adâncesc metoda din a doua întâlnire, comentând, după caz,
şi alte subiecte, cu participarea studenţilor.
L-am
întâlnit pe Andre (Sartre – Nirad). Instalatorii, nicăieri.
Trimis la Hyderabad: Ek
shanti şi
Veveriţa.
Venit
acasă cu arsuri. Jucat două partide de şah cu Nansi (1 la 1), după
ce m-a atacat că sunt pe pereţi şi n-ar veni la un curs ca ăsta.
Lăsând-o mai moale, acum îmi cântă maramuşeneşte în stihuri
improvizate cu toată întâmplarea. Acum a ajuns la: şi acuma pe
Allah /
l-a bătut şi ea la şah /
şi
l-a bătut şi la cap /
drept
care s-a supărat. /
Ea s-a dus să facă supă /
el
s-a
dus să facă labă. /
Foaie verde ca aluna /
sunt
la maica numai una...
Hoţia
s-a
reperat, apa
nu mai curge. Alama a atras. Se fură haine din balcoane şi se vând
la Red Fort. Lali contramandează malayalam. Crainicul emisiunii Dinu
Lipatti (9.45 – 11 pm, 21.07.81) ar fi ştiind-o pe Nana. Lali îi
zice Dipu marelui pianist. Studentul meu police walla l-a contrariat.
Şi revuistul.
Să
aibă Nana pe undeva dreptate că toţi oamenii sunt creştini? Îi
spun că ar fi bine pentru noi. Lord Krishna... Greu în ţară
străină, noi fumăm beedi – şi indienii din Canada tot beedi.
Ţara cu un singur mort, nemai băgând în seamă o fiică mai ieri
vie şi pe aici.
Nu-mi
dau seama de ce fel de ură e vorba la Nirad, deşi o generalizează
când pentru o tabără, când pentru cea adversă, înjumătăţind
unitatea şi amestecând-o într-o dualitate de excitate
interschimbabile. O exhaustivitate negativă (critică, îi spune
Andre) se dublează şi dublează şi ea de un complex în acelaşi
timp de superioritate şi inferioritate, bhakti
şi kama.
26.07.
81. Delhi.
Încheiată
lectura cărţii lui Nirad. C. Chaudhuri Hinduism.
L-am
suportat mai uşor decât pe Sartre. Cât priveşte sufletul, m-am
simţit iluminat nu o dată. Uneori speriat, ca trăind printre
subiecţii lui. Alteori, derutat ca în faţa unei cosmice nebunii.
Personalităţi sfâşiate de barierele duşmăniei şi castelor nu
se pot individualiza contextual, dar negând universul care l-au
produs. Va putea romanul meu rOManians,
în partea lui hindusă, să sune, în ficţiune, la fel de grav şi
de barbar?
27.
07. 81
Istoricul
făcuse şi dreptul –
un sindrom
gen pălmuirea femeilor în filmele indiene? Nu găsea nimic mare în
cultura indiană. Ce legătură poate fi între Tamil Nadu şi
Punjab? Am încercat să laud continuitatea, să deplâng că
imperiile n-au răpit numai teritorii, dar mai ales perioade istorice
– cum s-a întâmplat şi românilor, cel mai nou, din partea
ruşilor. El, la un gând, a găsit că toleranţa indiană n-ar da
notă de originalitate.
Saleh
Chand Gupta e autorul de istorie preferat al unui student, căruia,
pe stradă, i-am spus cum să ajungă la Center of African Studies.
În dept. - confirmat a fi singurul care-şi ţine deja cursurile.
22, abia, la certificat – nu mă interesează numărul. Marek, cu
ochii inflamaţi, insistă să ofere o cafea. Parasnis mă solicitase
să predau şi franceză, anul ăsta, şi se arătase gata să avem
un seminar asupra lucrării mele de doctorat.
Ashok
Kumar Tyagi îi era cunoscut lui Marek, ca lieder al studenţilor.
Ăsta ţinuse ieri conferinţă de presă şi anunţase noua revistă
“Himalaya”, titlu dat de mine; ar fi zis “Inedited”, însă
n-a găsit cuvândul în dicţinar. Voi fi honoray editor, Marek îmi
va da o pagină despre Milosz. Probabil, după-amiaza asta voi
încropi, direct la maşină, un sumar şi o linie de program.
Nana
bate la maşină Luceafărul,
pentru ea; “am şi eu obiectele mele, numai ale mele”, spune,
“îmi fac o carte numai a mea”. Sunt de părere, cum citesc Gita
Govinda,
că Luceafărul
este
tot un fel de Dumnezeu, asemeni lui Lord Krishna, iar Cătălina
seamănă cu Radha. Aş face o comparaţie.
“Ce
să mai faci comparaţie, când comparaţia e făcută?”
mă
contrazice ea. “Cum?”
“Păi, cum, cărţile sunt scrise”. “De cine?”
“De Eminescu”. “Una de Eminescu, dar Gitagovinda
de Jayadeva, înainte”. “Şi Eminescu a copiat”. “Da de unde,
a stat Eminescu în D14 cu Gitagovinda în faţă şi cu tine?
Scriitorii
nu copiază unii de la alţii, da-mi place, dă-mi voie să scriu în
jurnal.” “Nu, că mergi în România şi află lumea ce-am zis eu
despre Eminescu.” “Stai, domnule, că eu nu-ţi interzic să
scrii în jurnalul tău ce vrei, poţi să spui şi că tata e un
mitocan, ce-am eu, e treaba ta.”
Nansi
se opune comparaţiei şi metaforei: Luceafărul
este
Gitagovinda
românilor.
Cât s-au iubit Radha şi Krishna... Într-un târziu, îl declar pe
Hyperion a fi Radha. În amurg, şi cu Neeleema, Gitagovinda
se
ecua toată într-un suflet de nimic. Am luat cartea cu o feroce
demonstrativitate. Am bătut apa în piuă despre întâmplări fără
Krishna, fără dumnezeu. În almorismul ei, va rămâne cu o idee
inutilă despre România. Se vorbeşte pe aici de stalinizarea
Indiei. Fostului şah îi vede defectul că nu fusese şah, se făcuse
el.
28.07.
81. D.
Şi
care sunt cele patru obsesii ale tale?
Ce
m-o fi apucat să zic patru, şi nu cinci, ori niciuna?
Azi
i-am evocat îngerul, pe Mioara, sora moartă la trei luni. Bunica ei
şi-l pierduse pe Michael. Ghicitorul i-a prezis naşterea unui alt
copil, ori alt Mikhael ori o Margaret. Vorbisem de înger cu gândul
la fiinţa surorii ei, care împărţise biblii şi ar fi murit din
religie, la 23 de ani.
Cum
temuta-i mamă, Margaret C., începuse cu o temă despre cunoaşterea
sinelui altora, cumva mi-a recomandat-o. Adusese vorba despre prima
carte a mamei sale când i-am spus că nu vreau să mă simt bine,
iar ea că e bine să te simţi bine. Mai negasem iar teoria
suferinţei în artă, deşi cred în ea, părându-mi-se că ea o
rosteşte ca fiind de bonton.
Visez
vizite cu Nansi şi Nana la adrese părăsite, cu gazde uituce ori
indispuse. De unde atâtea obsesii?
Ciorile,
cabutarii, gilii, norii înghiţiseră mai tot. S-au dus. Doar
muştele în roi şi ghem pe unghii, pe piele, pe năduşeală,
strivindu-se de suprafaţa mişcătoare a trupului, căzut din
meditaţie, întru sângele fizic, şi totuşi apatic.
Uşile
Facultăţii Artelor erau încuiate şi m-am numărat printre păunii
strânşi afară sub mâzgă. Mi-aştept studenţii sub ventilator şi
un tub fluorescent aprins. Praful de-o vară infinită văd că a
fost rânit de vreun Hercule. Din şase studenţi înregistraţi, au
venit şapte (unul lipsea, doi fiind de anul trecut). Am verificat
omul-cuvânt, cuvintele-emisiune (materie) în căutarea unui sens
(repetitiv). Ritm transmis. Ploaia începuse. Acasă: Our
Knowledge of Other Selves
de Margaret Chatterjee. (1963).
Veena.
Prea-n iad. Sub verdele din alb. Dragostea se dragoste. Iubirea se
dumnezeu. În unde. Unde-apunându-ne. În veena. În raaga. Sân de
flaut. Vino represiune, marxisme. Cuşca albă.
Manjit,
Naviug, Dipsheka, Anmol, apoi Marek cu Shrivastava, dir. Bibl. Univ.
D., mai înainte, la vreo zece copii. Luceafărul
(cu cele trei lumi sanscrite). “Jagannath Temple” de N.D. Enescu.
29.07.
81. D
La
ora ştiută, puţine minute după 4, ne-am înfiinţat în D2. Ceai
şi prăjituri, plus poezie almoriană. Lui Margaret i-am raportat
din filosofia acoperită de ghişă-gogoneaţă, depănându-i şi
faţa mai adâncă. Dl. N.N.C. s-a ocupat de Keats în tinereţe.
Celebrata
autoare a venit apoi la noi, cu aniversare cu tot, iar între timp
s-a înfiinţat şi Vinod, cu care am rămas pe seară. Bătrânul
Shankar găsise că mai bine publica el Veveriţa
Nanei.
Ambii vizitatori, seduşi de Raghavan, moştenirea sanscrită.
Poetesa era îmbrăcată într-un sari de Shagalpur, locul unde
amicul spera să meargă la universitate să predea congresuasism.
Duminică mergem în Maharani Bagh.
30
iulie 1981. D.
Terasa norilor – corpul-nor. Fruntea, cerul, lumea – paravane
transparente spre Dumnezeu?
Luceafărul
e
o upanishadă nocrună. Măi frate, ce-mi mai rod ţânţarii
picioarele. Europa, ce nenorocită iraniană. N-are de unde să mă
ia dracul.
31.
07. 81.
Eclipsă:
prima zi însorită după nori musonieni şi ploaie. Spre stânga,
cum te uiţi la el, soarele e lipsă, ca o lună nu prea plină.
Ştirile din ziare, în cheie de eclipsă – conversiunea la Islam a
harijanilor ori a doritorilor de mai mult de o nevastă; execuţie
publică în Emiratele Unite, a unui indian musulman care a ucis şi
violat o fată de 4 ani; inundaţii, cutremure, lovituri de stat,
medalii în Bucureşti, slujbe în Bahrain; bărbaţii pot naşte
copii prin (Iulius)cezariană.
1
august 1981 Delhi.
Puţine
asanas, anticonjunctivită. Ochii curentaţi. Umezeala musonului.
Clasă diversă. Studentul meu mă întreabă de ce nu înfiinţez o
academie. Îi spun că prin “Himalaya”. Acum, aceea va fi
Academia Mihai Eminescu.
pe tereziile
zarzavaturilor
verdele
laboratorului botanic
faţa tăiată
eclipsă vox maris
pieile privirilor
infamate
deschisă poarta
şanti
traduce în
sanscrită fizica
persana dată pe
română
dansează în
academie
Că
mă risipesc, fie, altfel, că îmi văd de studenţi. În loc de a
creşte, chipurile. Ba că filosoafa s-a mirat cum poate avea un om
ca mine un copil atât de echilibrat. Dar că petrec mai mult timp cu
familia decât oricare soţ indian. Concluzie, am jucat trei partide
de şah cu Nansi, curentul s-a întrerupt, călduraudă ne uneşte
încă.
Dinner
lung cu fizicieni. Unul, odinioară, din Trieste. Noi, primii români
întâlniţi. Politică, obsesie şi comunistă şi anticomunistă.
Cultul tehnic-energetic al soarelui în Rig-Veda. Perdio: dacă e
pace, India devine mare putere. Nicio upanishadă. Nu se dă mâna,
că se mânâncă, ritual, cu mâna, şi eram după masă. Barba cât
îmi mai e neagră, se dă cu părerea despre asasinarea lui Polonius
într-un teatru asasinat.
2.
08. 1981. D. Duminică.
Maharani
Bagh, verde sub ploaie. Vinod ne aştepta. Deşi eu alesesem duminica
vizitei, ei sărbătoreau, după douăzeci şi nouă de ani de la
moarte, pe tatăl tatălui său, prezent, în portret, în ambele
camere, unde stătusem, de vorbă ori la prânzul rafinat, din vasta
construcţie puţin, deşi intim, grăbită spre ruină. Neamul lor a
hălăduit o sută de ani în Patiala, măsurând de la începutul
comerţului textil al străbunicului lui Vinod şi până la
încheierea carierei de jurist al regelui - săvârşită de tatăl
său până anii trecuţi. Regele tânăr al Patialei, fiul
englezilor, penultimul rege sickh acolo, mort la 42 de ani.
Faţă
de spaţiul înlănţuit şi istoria vieţii broaştei, din pictura
lui, de data asta am privit îndelung o stampă din Valea Kangrei, cu
un alt rege, părinte al ariştilor, performând ritualul sforii de
pe piepturile hinduse – puse după ureche când se află la latrină
– dacă am înţeles explicaţia juristului. Cum ginerele, fiica şi
cei trei nepoţi erau acolo, vag preferaţi lui Vinod, datorită
normalităţii prospere a traiului lor, ne-am comportat drept ce
eram, musafiri ai celibatarului şi poetului. Oferindu-ne
proporţional, puţin mai puţin, conversativitatea, nevinozilor, pe
cele patru ore scurse.
Pielea
de panteră din camera de dinner ne patrona mai ceva decât măreţia
de sub turbanul maharajei. Ne îndeplineam, simplu, o obligaţie,
întorcând o vizită şi vorbind de bine strămoşii. Moartea, şi
nu naşterea lor, era aici sărbătoare de amintire. Nici unul nu
dădea semne de umor. Nora blondă de la Munchen, căruia bătrânul
îi dăduse un diamant, la inel, le strălucea în albume şi în
minte.
Drumul
încă ni se arătase, în lungimea lui, prin oraş şi printr-un
golf de pământuri nelocuite, umbrite de gili scormonitori prin
gunoaie, licărite de şiruri de eucalipţi şi vechi impresii de-ale
clanului nostru alb ca varul. Casa aceea e făcută parcă numai
pentru sărbătorile sever tradiţionale ale tatălui.
Camera
cu lucrurile, hârtiile şi tipăriturile lui Vinod bat în hazard
orice închipuire. Câte Calcutte de hârţoage într-un pat dublu,
vreun anti-Bombay într-un dulap, vreun Delhi pe podea. Lumea se
afirmă în de ea. Puţine lucruri creative au vreo şansă. Dacă
pragul lor se vede, se mai poate discuta.
Chiar
gratuite, realităţile impun. Lucrurile mici n-au de ce se ruina de
lucrurile mari. Parcă ar fi mânate de o unică stare, asemeni
stelelor şi fiinţelor, cot la cot. Şi nici urmă de politica din
seara trecută. Familiile şi universitatea au limbaj atât de
diferit, ceea ce e încă reconfortant.
E
adevărat, ţestoasa oricât şi-ar întinde capul în afară, lumea
o vede tot în magnifica ei carapace. Şi nu-i mai face loc în alte
părţi. Şi poate de-aia, într-o subconştientă străfulgerare,
gazda noastră s-a aşezat să deseneze, în 27 de scene, viaţa
broaştei. Fie şi râioasă. De la ou la broască. Insistând pe
epocile când scăpa de coadă. Veneam în casa aia după vreo doi
ani. Mă întorc la Chandogya.
7
august 1981. Delhi
Amor
în portugheză - “amar”
(în
sanscrită nemoarte, în română un gust). Sardar Alhuwalia, de
dimineaţă: “Lei
e un italiano noto in Romania”.
Margaret
a oprit maşina să ne spună că a auzit de outing-ul nostru de azi
şi să ne ureze drum bun. Nu văzuse cartea în care este lăudată.
Discuţia româno-polono-punjabi am avut-o la umbra statuii lui
Vivekananda dintre bibliotecă şi Arts Faculty.
“Sunt
iluminat după clasă”,
îi
spusesem profesorului indian de rusă, a cărei soţie mă atrăsese
ieri în DUTA (de-am plătit azi cotizaţia: recompensă că, venind
să-şi ţină lecţia, în aceeaşi sală cu mine, am rămas eu
acolo, ea, Radha aia, căutându-şi alt loc). Extentul interiror pe
care l-am dat eu zilei s-a reţinut în grup. Nu voi pierde studenţi,
poate dimpotrivă. Dramă sanscrită, netragică, dans de zodie.
La
lecţia mea, am dezvoltat, dintru început, închiderea culturilor
tradiţionale în ele însele şi deschiderea limbilor în vremurile
vechi; în vremurile noastre, deschiderea culturilor – închiderea
limbilor?
Am
exemplificat cu influenţa lingvistică a estului.
Întorşi
de la Khurja, un orăşel de olari musulmani şi hinduşi, de 40.000
de oameni, răsărind pădure roşie de coşuri ale cuptoarelor
cupolate din plinul verzilor porumburi. Microbuzul amicilor noştri
din Almora s-a strecurat cu greu prin strada îngustă care ne ducea
la atelierul meşterului Rashid, după ce văzusem fabrica
guvernamentală, cu expoziţia de produse, un muzeu, câteva ateliere
vechi şi o hală nouă, cu cuptor în construcţie. Fabrica s-a
construit şi datorită lui Rashid, a renumelui familiei sale. Mai
apoi am vorbit, în alt atelier, cu olarul Ibrahim, tot învârtindu-şi
roata.
În
drum, am trecut prin Ghaziabad, am oprit la Seckunderabad de-am băut
răcoritoare şi-am cumpărat ţigări, prin Dharia. Un elefant negru
se scălda cu bivolii. Mai încolo, un lac de lotuşi albi. Lanurile
de porumb, grele ca norii şi furtuna de ieri din Delhi.
ne-apropiem şi noi
gheaurii
apoi călătorim
după Rashid
printr-o iluminare
halogenă
orbi de oraş la
Jama învârtiţi
opreşte-ţi roata
Ibrahime
opreşte-te şi tu
că-i semeni
oprimu-ne şi noi în
cale
şi somnul ne va
arde în moschee
8.08.81
haşurile norului de
lângă soare
închipuind o
graniţă cu cerul mare
tot cal sacrificat
şi Swedenborg călare
altfel decât în
Khurja ierilor ulcioare
vaporii coperă
lumina peste mare
câinii pământului
i-au smuls înfăţişare
nu lotuşi elefanţi
nu păsări călătoare
nici haşurile
norilor de lângă mare
Luni
10.8.81.
Revista
Surya
(Soare)
din Barakhamba Road – propagandă ungurească. Aripa rusească,
încrucişată cu aerul american fâsâit, explodează. Analitismul
rece se lasă în istorisme de mister, mesaje pe scalp, sub părul
crescut. Elita prostituţiei în Calcutta, Bombay, Delhi. Oarecare
snobism între redactori, pe o arenă de bârfă. Totuşi, vâna
ziaristică, indiscutabilă, dă familiaritate nu numai cu cancanuri
senzaţionaliste părelnice şi nereprezentative decât pentru
corupţi, dar, cândva, şi pentru sinele adânc al ţării, altfel
mult evocată în aluzii.
Cu
d-na T., traducerea în sanscrită a Luceafărului
a
prins viteză. Ne-am despărţit de mult de Hastie. C-ar fi de tradus
şi din Vedanta,
Purana,
Barthrihari, Bhasa, upanishade, Kena,
Isha.
Am hotărât să pornim interpretarea. E august. Încă mai puţin de
două luni. Avansăm ca într-o soartă.
“Genuin
şi sincer, chiar dacă vorbesc mult” (M.C.), de considerat nu
numai pentru că-mi place Ezra Pound (A. C.), că aş semăna cu el
(Nansi). În nebunia standardizată voi lansa o stupoare a
neidentificabilităţii, îndemn de sine nou.
R
o s t r u m S a t i
1
Soare,
Radu. - Mai trăim până la anu'
–
Şi nevastă-mea de-acuma. - N-ai luat-o şi pe ea la iarbă verde. -
Aramă. - Tot e bine. Aurul e scump. Argintul nu se găseşte. -
Tocmeală. - Chix. - La anu'
şi
la mulţi ani. - Să dea Dumnezeu. - Şi ce voiai să-mi spui?
-
Să te văd, m-am întors acasă. - De ce în luncă?
-
Ştiam că aveai o casă pe aici. - O răgălie. - Să nu crezi că
tot ce s-a scufundat e şi pierdut. Vezi bine că şi pe fundul apei
ne aducem aminte de toate şi ne putem înjgheba din nou
gospodăriile. - Mi-e frică de apele astea stătute. Să nu fie vreo
cursă. Eu nu m-am mai scufundat niciodată chiar aşa. - Putem să
ne ascundem şi pe cont propriu. - De noi?
-
Soare,
Radu. - Acum ne-am reîntâlnit, ce mai faci?
-
Ce-am învăţat. Mă mai înecasem eu şi altădată şi puteai să
nici nu-mi dai semnalul, ajungeam aici şi singur. - Ţi-ar fi părut
rău de viaţă. -
Nu
de a mea. Şi ceilalţi erau sastisisiţi de mine. Nu mă mai
suportam nici eu. Ai dreptate, nici de sinucigaş nu eram bun. Aşa
că îţi mulţumesc. - N-avem decât să trăim până la anu'.
-
Radu,
Soare. - Aici, în apa moartă, nu e o împărăţie. - Ultima - Se
zice că o să iasă la iveală alte continente, dacă astea se
îngroapă în valuri. - Îţi dai drumul la gură în apă?
-
Aşa m-am apucat. Mi-am căzut singur în gură. Ca tot omul. Noroc
că nu mai am dinţi. Peştii, dacă or fi supravieţuit, mi-ar fi
luat capul drept buturugă. - Mina ştie că ai venit la întâlnire?
-
O să apară şi ea împunsă de întrebările limbilor vecine. - Şi
limbile s-au înmulţit. - Chiar fără gură. - Pe vremuri, o limbă
intra în istorie. - Via puşcărie ori ţeapă. - Criză, Radule, de
toate. - Directorul intră şi el la apă, nu scăpăm. - Şi
motocicleta mea de-am dat Dacia pe ea. - Dragă, n-ai grijă. Ne-am
mutat şi ne-am vărsat. Acum trecem prin experienţe neînregistrate.
Poate nimeni, nici noi, nu le va afla. Gândeşte-te numai la aramă.
- În gardă. - Gardă, ai zis?
-
îmi înec porumbeii – papagalii mai la urmă – bufniţe. Numai
tu ai şanse s-o găseşti pe Mina, ea mi te mai ţine minte. -
Mina...
Mina,
Radu, Soare. - Ţi-am adus anafură, prasadă, îm. - Am
halucinaţiile mele şi aşa. Ele se vor purifica întâi. Dă-i lui
Soare, oaspetele. - O, ia dom'
soare.
Noi nu ţinem la religie, parcă ţine ea la noi. Şi n-am ştiut
dacă se face să vă întreb. De un an, omul acesta suferă de
sfârşitul lumii. Nu mai ştiu ce să-i fac şi să-i dau. - Eu îl
ştiu pe Girgya, de departe. Ţin pentru el dorul. Cam ăştia am
rămas. - Nu mai e nimeni, nici în junglă. - Jungla şi-a luat
tălpăşiţa. - Până dăm de Girgya, ne dăm de ceasul morţii,
fără anafură. -
Girgya,
Radu, Soare, Mina. - Din coasta lui Soare din pământ din iarbă
verde eram şi eu la întâlnirea asta. M-am repezit numai s-o chem
şi pe soru-mea Mina, să repar lucrurile. - Şi o sfârşim aşa
prost, şi ultimii?
-
Să trăim până la anu',
nu, Girgya?
-
Cum o da Dumnezeu. - Şi ce voiai să-mi spui?
-
Să te văd, m-am întors la apă, doar. - Şi de ce în vechea
Orşovă, nu ştiai că nu mai există?
-
Ştiam că lăsasem un ceai pe junmătate nezvântat pe masa ta. -
Buruieni. - Să bem, copii, otravă, ca Şiva. - Şi anafura?
-
Cenuşa?
-
Nu putem ieşi la suprafaţă?
-
Cu toţii. - Şi eu. - Pe tine nu te-am invitat. - Cu potera. - De-am
copilărit cu ea. - Nu eram mai fericiţi, Radule?
-
De. - Mai e timp. - Vie împărăţia ta. - Facă-se voia ta. - Nu vă
e foame, hipocampilor?
-
Pe uscat. - Buturuga mică. - Bănuiam eu ceva. - Târg de sclavi,
domnule, falit. - Muţeşte. - Limbile se taie. - Rostrum. - Sati. -
Sati, da, dar Rostrum?
-
N-o înţeleg. - Şi eu voiam să mai rămân cu ea. M-o fi
aşteptând. Ştii de Girgya?
-
În nord. - Evacuaţi toţi?
-
A fost executat. - Şi Mina?
-
A crezut că eşti tu. - Sati?
-
Rostrum. - Nu înţeleg. - Bine, Sati. - Nu mai e întoarcere... -
Girgya obişnuia să... - Fără upa. Drama aici. De ce a făcut Mina
Sati dacă nu ştia despre mine cu adevărat?
-
Să spună Sauryayayanin Gargya. - Ce ştia Pippalada ce-o să fie
cu noi peste-un an?
-
Sorin,
Radu. - In a man, who are they that sleep, who that awake, which is
that perceiving power that sees the dream?
In
whom is everything established?
-
“Gargya!
Just the ways of the setting
Sun are, all of them, gathered up in that orb of light, and they
issue forth again, even so is all that gathered up in the mind that
perceives everything; hence is that the individual does not hear,
see, smell, taste, touch, speak, take, enjoy, discharge, or move, and
they say, he sleeps ”
- Poliţia.
2
-
Tu trebuia să rămâi acolo. Nu sunt copil mic. - Ea m-a trimis. Se
temea pentru tine. Nu te pricepi la femei. De ce-ar fi vrut să
sămână singură pe-o vreme ca asta, după toate cele?
-
Poate se teme mai tare că n-o să te-ntorci, că vei rămâne
plecat. - Ţi-a spus el aşa?
-
Eu cu tine voiam să vorbesc şi mi-a spus că te-ai îmbarcat. -
Ce-o fi înţeles ea, dar tu văd că m-ai găsit.
-
I-am spus tot eu că, de fapt, nu te-ai îmbarcat şi că eu am o
idee unde-ai fi. - Eram piedut. - Ucis?
-
Nemuritor. - Binefăcător?
-
Cu duh şi inimă. - Aşa că a rămas singură pe lume. - Oarecum.
Te aşteaptă. - Şi dacă nu mai are pe cine trimite?
-
Face sati. - Dar n-am murit. - Am zis doar că e în stare de orice.
- Din timpul vieţii. - Ea m-a întrebat de rostrum, ce-o fi înţeles.
- Ce ne-am înţeles noi cândva. - În biserică?
-
Mai încolo. - Şi rostrum-ul ăsta are de a face cu Sati?
-
N-are. Iar ţi-am spus, nu te pripi la femei. - Mă bucuram pentru
Radha. Sufăr pentru Sita. - Poate Radha a avut parte de rostrum şi
Sita de sati. - Dar asta a fost demult, de niciodată. - Ţi se pare.
- Apele cresc sigur. - Se şi roşesc de huma lumii. - Vreau să-ţi
spun că am rămas în urmă. Kena m-a părăsit ca o memorie Maya.
- Mai ţii minte studiile?
-
Foamea. - A înfometaţilor, nu a noastră. - Măcar acum ne-am unit.
- Mortal, ori morţi sătui, ori sătui de moarte. Du-te înapoi,
domnule. Kena nu e numai vidma mea. Nu vreau să fiu uitat chiar aşa.
Îmi iei chipul şi te întorci în locul meu. Nici morţii, nici
stelele nu arată la fel. - De ce nu te întorci tu, doar te-am
căutat anume. - Tu ai fost trimis ultimul, eu am plecat pur şi
simplu. Aş semăna cu tine, aşa cum tu, întorcându-te, vei semăna
cu mine. - Şi dacă face sati?
-
Pentru tine?
-
Glumeşti cu lucrurile sfinte. Unde ţi se poate întâmpla să dai
seamă. - Un rostrum de corabie deasupra potopului şi, de pe el,
ne-ar creşte şi aripi de zbor.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu