ÎNTRE RAGHU VIR ŞI LOTUL NOICA

de George ANCA

ÎNTRE RAGHU VIR ŞI LOTUL NOICA

10 octombrie 1981. Delhi.

Materie de înnebunit. Depresiunea Dussehra. Excluşi din sanscrită. Adversitatea universală s-o confrunte modernitatea. La bancă, Vibha era cu o blondă, putea fi cehoaică – dacă era rusoaică, pierdeam vremea. Şi eu care voiam să-mi pregătesc discursuri în sanscrită. Naderer este important, spune Margaret – nu ştiu unde a fost în timpul celui de-al doilea război mondial, acum e în Almora. O dodie himalayană azi şi mâine. Tokyo – săpîmâna viitoare. Dunedin – cât de devreme, Michigan – se lasă greu, Ţara de Foc – prea rece, România – ce-o fi o fi.

17. 10. 81. D.

Dr. Sergiu Al-George, ne scrie Nase, avea să plece din Bucureşti pe 16 oct. O fi ajuns în India? Nansi m-ar trimite la Varanasi să-l întâlnesc, fiind probabil sosite şi diploma ei, cu fotografii după lucrări. De la CEC, i s-ar pretinde să plătească prin întreprindere ori pensie, ratele – deci îi vom propune s-o vândă, ori să se mute ei acolo.

Bătrânul ne trimite şi o fotografie de acum vreo şapte ani – eu, în cârcă cu Nana. Poartă băsmăluţă, şi-n spatele nostru – Gigantul din Parcul Libertăţii. I-o fi plăcut lui Nase mult şi a vrut să ne bucure renunţând el însuşi de a o ţine.

20. 10. 81. D.

Studenţii au ales din Barbu, “la vecinic tron”, “ca o lamă de blestem” (cf. lama buddhist), “fruntaş nuntaş”. Shishu Pal şi-a strâns gundhas-ii să mă determine să-i îndrept prezenţa, spre a putea rămâne la cursul meu. L-am refuzat.

22.10. 81. D.

Feudalism legendarizat – legenda ideologică s-a feudalizat. N-au panii un dictator ca al vlohilor, dar ăsta ce pedeapsă li s-o fi născut în sălaş? Plus că va fi iertat, ca toţi ceilalţi. Dar să-mi urmez, doamne, în Savioville un rând mai mult de simbol râvnitor de păcate. La clasă, joaca Arghezi, jumătate de oră numai în română.

Lumina zilelor acestui octombrie mântuie durerile proprii, lăsând loc celor din zbuciumatele origini supuse numai amurgului. Saloanele doamnei Ratlow, din '70 – înainte de Baudelaire – îmi îndreptăţesc speranţe de coerenţă a ficţiunii, dincolo de plăcerea, până la abuz, a cuvintelor. Savioville există mai viu acum decât atunci chiar. Analogiile destinelor sale se înmulţesc. Aluzii se vor isca şi după ce eu însumi voi muri, despărţit de viziunea mea de odinioară şi de mâine. Nu e chestiune de credinţă.

Cititorului îi voi da ce al lui, dar şi el n-are decât să fie un sahrdaya. Ăsta e jurnalul, istoria oboselii cuiva. Ediţia următoare din Romance from Savioville cred că va avea un prolog de multe zeci de pagini, rezumând jurnale româno-romano-indiene, sau aia va fi cartea a treia din trilogia eresului.

Seară în grădina A, cu fireturi caleidoscopice din lumea largă. Nansi, cu mine întâi, sub Temple Tree, apoi cu blondele şefe, cu doi sardari. Ţuică, bere, şampanie, cârnăciori, sandvichuri. Un dentist. O caut pe Nansi. Mătur curtea cu ea, cum, amuzată, se laudă că s-a pilit. Îl introduc totuşi pe masivul dentist în compania domniţei, total indiană, de pe scaun.

Un film de aplicaţie militar într-o Românie-front (alpin). Încă o excursie, de turişti, pe muzică între slavă şi maghiară. Batra cel stern. Mici naţionalisme. Coco se grăbise să creadă că a mea e cartea lui Al-George. Ar mai fi venit probabil să publice încă o anti-revistă. Noi încă nu ne gândim la pensie, la urma urmei.

Întreruprerea romanului, o după-amiază, cu bucuria pilirii nevesti-mii şi ceva cheltuială de transport, cu mulţumirea amândorura către Ion Barbu – n-am mai zis de Mateiu, dar de Pantazi – pentru a fi nemurit-o pe Pena Corcoduşa şi noi a repeta-o. La ducere, puneam în balanţă Savioville cu Parinior, şi ea găsea să ne mai gândim, iar eu găseam, în lume, preferabil hiatul, diftongului. Ne emancipăm de diftong şi de coloristica de limbaj care ne cocoşa acasă. Scrisul frumos, un mit depăşit în drumuri spre înţelesuri tăcute, simbolizabile interlingvistic.

Aceste mişcări antinucleare exclud literatura. Coco mi-a cerut articol, după ce declarase – cine ştie de ce – că, după mulţi care au trecut pe aici, eu aş fi fost cel care conta în cultură. Mondale vorbeşte în picioare, neîmbrăcat în alb. Consăteanul ar vrea ca eu nu numai să scriu, dar să şi public. În trecut, aş fi umplut jurnalele.

arborele vieţii templu Pena Corcoduşa

vesperul în parte blondul de polcovnic

din turbanul ca nihanul kalistanul nu şi-a

îmbătat şalvarii nici camişa de Dubrovnik

hindustana pe la Cişmigiu de somn se varsă

spre mestecenii bătuţi pe muche albi în lună

îi dezbracă să-le-ncerce lăcrimioara stoarsă

astă-primăvară la un ceai de mătrăgună

pânza topită beată sub arborele templu

se deşiră de pe umeri să-i contemplu

dintre siluetele portbelice de veghe

la găurile florii din a noastră zeghe

tu însă-ţi beată ţeşi războiul de seară

şi te distrezi cu mătrăgună corolară

ţi-am spus de trikuti şi de Trishul

când în culori ecranul dă recul

spatele frontului sentimental

ne îneca pe umăr ca la mal

seara se şoptea în danf de crame

spre care din buric trăgeam la rame

ani de cânepă în apă şi le e sete

să mai aştepte în deşerturi fete

prin arşiţă să năduşească flăcăii

până-n noaptea balului din Gura Văii

şi tot în Balta Grecului topiţii

moaie momâi de seu zdrobiţi-i

până mâine doar o noapte poate cea din urmă

ultimii şi fără urmă şi noi fără noi

nu mai pierde nici cârlan nici turmă

nici soldatul păcurarului din doi

numai câmpul prost la minte muntele

Dunărea cătanele neciuntele

la un pas de trecătoare unde mă iubişi

se dărâmă mănăstirea din păiş

să ne ridicăm haraciul din persoană

ţine-mă de dreapta catalană

ia-mă franţuzeşte dintre ţuici pitice

du-mă-n Roshinara către King de-aice

târziu repetată goană a haoticelor

seri din aurul nemaivândut la negru pe veresie

din leagăn pândite imagini cu toate ale lor

mărimi palide în cadenţă şi numai tu mie

deodată de ceară băută din cupa sfeşnicelor

tremurând între Sfânta Vineri şi Bărăţie

invidiind la un ceas disperaţii

numai din disperare şi corporalitate

înseamnă că ne-am dorit raţii

din alte deliruri tot piperate

la o ţuică printre puţine femei

şi una cu Pena Corcoduşa de-a ei

23 octombrie 1981

Aveau de citit întrebări pentru ceilalţi; recitare, scandare în sanscrită şi latină din Mahbharata, Panchatantra, Cicero, probail Horaţiu, Eclesiast. La care, sardarul, care-mi servea de scrib, mi-a spus că nu-i sună bine, ci complicat. Pudoarea la politică a lui Vinay, de la diplomă, îl propulsează pe Talwar, de la certificat, să fie reprezentantul studenţilor de la română în asociaţia pe departament. Acesta din urmă, de altfel, se vrea secretar cu probleme sportive, deci, am zis, poate e loc pentru doi reprezentanţi.

Că bătrânii dau în mintea copiilor, Nana e de acord, dar nu şi că aceştia din urmă, copiii, ar fi curaţi. Sunt nişte împuţiţi, zice. Încerc să-i apăr, că sunt curaţi la suflet – împuţiţi şi la suflet, zice. Facem apoi teoria frumuseţilor fiecărei vârste. Se vădea a ne fi compătimind, că-n timp ce ea se joacă mereu afară, noi stăm în casă.

Şcoala îi convenea, că în ea înveţi jocuri, dar atâţia ani, câţi se petrec în ea, nu-i veneau la socoteală – că până la 18 ani are de stat acolo. Dacă la armată se fac numai încercări, nu se omoară oameni de-adevărat, atunci vrea să facă armată. Ea ar şti să conducă maşina de-acum. Mai are să înveţe frâna, ca să poată să oprească. Avion nu vrea să conducă, să nu i-l fure careva, ori să tragă în el.

Petrecem mai mult de o oră alegând cuvinte din vocabularul român-englez pentru clasele mele. Găsesc uneori cancerizată slavizarea în minţi lingvistice staliniste, deodată cu scopitoarea propagandă batjocorind - cu slogane-sunete calchiate din neant - o tradiţie de rostire prea frumoasă şi prea bogată.

Chiar de s-ar fi osândind poporul din interesul de a-l ţine legat, rămâne de neânţeles cât de josnice şi prosteşti ciubucuri – precum filmele, broşurile şi, doamne, cursurile universitare – sunt răspândite în lumea largă, să-l mai arate numai cum nu e: poporul acela vânzolit, de frizerie-arest. În filmul de aseară, Borg – Mariana Simionescu, dacă prilejuiseră reclama la o nuntă cvasiungurească.

24.10. 81. D.

Din Aurangabad, a doua circulară – Dept. of Foreign Languages Marathwada University Aurangabad. The First All India Conference on “The Current issues in foreign language teaching in India”, 17-18-19 Dec. 1981. Mă văd cu The Head. În loc de a obiecta, promite să încerce să mi se plătească drumul.Vin acasă bolnav de entuziasm. “The current issues in Romanian teaching as Latin language in India”. Mâine-poimâine trimit rezumatul. Paper-ul va avea 5-6 pagini şi multe apendice.

25. 10. 81. D.

Nansi şi Nana şi-au făcut rost de al treilea papagal, pe anul ăsta. Mi l-au adus mie. Falnic, verde, pare blând, incăne. Le citesc din caietul de impresii în expoziţia Nanei din 1979. Ne emoţionăm. La expoziţia din 1981, n-am mai avut un caiet.

Margaret ne-a vizitat. O interesează Al-George, inclusiv pentru o masă rotundă. Să mergem de colo până colo. În Detroit sunt multe automobile. Ne întrebăm, dincolo de încuieţenia ei în materie de comunicativitate, dacă e sinceră cu noi. Poate că da. Pentru Aurangabad, s-ar plăti, din partea universităţii, numai pentru un singur delegat.

26.10. 81. D.

Clasă-Diwali-Crăciun. Cei de la diplomă mi-au trimis felicitări şi dulciuri. Papagalul a ieşit din colivia dublă. L-am declarat reîncarnare. Nana-i spune Mithu. Nansi, Goguţă. Eu: Bulă. Tocmai sună Nansi şi-i dau raportul că mi-a spus papagalul să mergem la curve. Pasăre superputernică, de viaţă, întruchipând bucuria de a fi nu oricum, dar în afara coliviilor urâte şi frumoase, nu atât liber, cât viu.

Pas de tradu. Poştaşul şi instalatorul, după bacşiş de Diwali. Romance from Savioville, gata în schiţă, angrezi. Cartea s-a bulgărit. Bucurie mai intraductibilă decât literatura mea. Îi zic papagalului când Soliman, când Măriuca. De mica Diwali, înaintea celei mari, de mâine, Nansi a aprins 13 lumânări (de ce nu 14, cât D-ul nostru?) Nana a lucrat azi matematică, mai şi citind, iar seara trăieşte Diwali cel puţin cât fetele indiene.

Am văzut Cehov în Găeşti, Bucureşti şi Roma, iar zilele astea, voi vedea în Delhi, cu costume kashmirene. Între 5 şi 6 azi dimineaţă, un actor de 23 de ani, din distribuţie, s-a spânzurat de o cracă a peepal-ului de lângă manch (scenă). Lucraseră cu toţii până la 3 şi jumătate. El era şi director de scenă.

A preferat să doarmă afară. Pe la 5, careva l-a chemat înăuntru, că era răcoare, el refuzând. La şase, o actriţă, performând yoga, pe scenă, a dat cu ochii de el, în copac. Spusese de cu seară că nu ştie dacă mâine se vor mai vedea. Cu ani în urmă, se mai sinucisese o actriţă, din dragoste.

În Găeşti, în parcul oraşului, se spânzurase şi un liceean. Pe aici, în India, o societate aşteaptă numai un telefon de la cei intenţionând să se sinucidă şi intervin. I-aş suna să aflu în ce rol era distribuită fata asameză înainte de a-şi lua zilele – probabail motivând că, în Găeşti, eu mă pregăteam să joc în Pescăruşul. Ori că, nevăzând Revizorul în Bucureşti, interzis, m-am plictisit de moarte în evocarea romană. Ori pur şi simplu să-i întreb pe cei de la societate ori de la teatru ce-ar fi să-l înlocuiesc eu pe răposatul.

Dacă Romances from Savioville – vol. 3 din Eres - ar include această poveste necehoviană, ar însemna să devin purrealism. Purrealismul tot ar fi greu de înghiţit. Restructurarea romanului meu eresic îmi opreşte libera robotă a traducerii. Simt o epicizare formală, nerejectabilă, dată fiind autoritatea formei. Precum şi o consonanţă intercaracterială. O lume degenerată şi fantezii care se sugerează reciproc a la Livre a lui Mallarme. Acum la ea acasă.

Romances from Savioville se propune într-un clasicism postmodern. Cum îi va fi norocul. Mai mult al meu, care acolo mă aflu mai mult decât oriunde. Cu oarecare tristeţe că doar spontan mă voi putea regăsi în sugestii ce mă ancorează încet dintotdeauna. O carte de dimensiuni poematice, totuşi, tagoriene.

Proza epopeică e obvious, dar spiritul e dramatic, poate chiar de film. Arhitectura, fie şi simbolică, n-are de ce trece neobservată, dacă nu chiar atrăgătoare. Personajele sunt măcar metafizic-fantastice, uneori purrealiste, reîntâlnibile în sinele fără timp şi loc, dar şi anume în Savioville, loc al salvării în toate locurile, de-ar fi şi momentul morţii aparente.

27 octombrie

Nansi a găsit Kamla Nagar ca în nuntă, dar mai săracă decât acum patru ani. Violentul, armatul spirit al sărbătorii este însă acelaşi. Noaptea, India va trozni în joacă, spre a-şi speria duhurile rele, pentru încă un an. Eu mi-am întrerupt cizelarea romanului chiar pentru corespondenţa – rezumatul comunicării de scris şi susţinut – cu Aurangabad-ul, Marathwada University, şi cu departamentul meu.

Deşi mă apucase 3 azi-noapte, probabil nu voi dormi, străbătut de tăria acestei Diwali ce Dumnezeu ne-a mai lăsat-o şi nouă în India. Papagalul Soliman, reîncarnatul, umple universul la o singură bătaie de coadă. De fişat Dandin & comp. Timpul e scurt. La radio, muzică devoţională.

De-i plângeam pe indieni că n-au umor, ori, ca-n Moravia, fac copii din sărăcie. Iar acum, de Diwali, nu le găsesc pereche în pasiunea, e drept, religioasă, dar cine mai ştie, de a fi şi a exulta. A-şi face daruri şi a se aprinde în cochetării cosmice. Desluşesc altfel şi cântecele, şi stările sufleteşti. Nefericirea, dacă există, e una cu fericirea.

Festivalurile nu sunt improvizaţii, vin din netransformabilul timp. India linişteşte de multe obsesii, fie şi ducându-le mult dincolo de normalul închipuit în zone înguste. Ne vom nelămuri din nou de-atâtea ori. Şi nici nu ne vom da seama când şi unde am trăit.

Diwali dio mio Diwali in Savioville Sevilla

il fumo Ma dona les chambres sogni redondilla

lo strecio the blood Maiastra Auruşa

Arnota Sir Pierrot Continua puruşa

Mâine, după Diwali, va fi linişte cât văile Himalayei. Absenţa lunii (a iubirii, a vieţii) explodează lumina rituală, stingându-se, reaprinzându-se uneori, bubuind, de predilecţie, în ghirlande, fie şi economicoase, întreg sugestive totuşi, cu licenţă extinsă imaginar. O femeie, anul trecut, cu un coş plin de bombe-pocnitori, a murit când coşul se aprinsese.

Oamenii sunt transfiguraţi, ca lumânările, tăcuţi ca stelele fără lună între detunături suprarealiste. Nemurirea lor este nemurirea sărbătorilor lor. Mata Lakshmi le promite bunăstare. Lord Ganesh, asemenea. Bărbatul aprinde prima lumânare din şirul pentru puja. Femeia cântă rugăciuni.

De pe terasă, umanitatea se străvede numai în dansul ucigaş de demoni al artificiilor neiertătoare. Nu se poate înţelege poporul indian fără festivaluri. Luminile pornesc din caste şi din case, dar se împreună cu privirile tuturor în aerul umplut de fum şi spasme carburate nemaiautorizat.

Mă gândesc la răsfrângerea miriadelor de aprinderi în sufletele ejaculante ale performerilor. Visul bunăstării, sincronizat cu explozia risipitoare. Investiţia sacrificială, opusă asuras-ilor, se rezolvă simbolic în absolut, continuu, ore, milenii. Meditaţia şi încă nu s-o fi întrerupând. Temple şi peşteri se vor fi mulţumind cu lumini şoptit pâlpâitoare, în cântece. Dulciurile, fructele încă sugerează abundenţa explozivă.

La noi, îmi amintesc uneori, părinţii laudă, ferit, politica, a fi bună, salutând gesturile independente ale fiilor, totuşi. Teama de fii să-i fi caracterizând, şi nu pentru că sunt risipitori. Suma crescută fiind iluzorie... Şi fiii se opun superficial părinţilor, încât, relaţia dintre generaţii e-n menghina de sus, din neant. Unde, cel puţin, şi părinţii şi fiii sunt de neant. Şi şi-l dispută pe spinările celor ce şi-au uitat parcă de ei înşişi.

Valoarea sărbătorii Diwali, a oricăror pocnete de bici, a uitării prin strigăt şi lumină de sângele întemniţat în supradogmă. Dactilografiez, mâine, la două rânduri, fiecare subcapitol pe o pagină.

28.10. 81. D.

Pe Chattra Marg, în faţa căminului de fete Miranda, haina albastră a lui Al-George. Îl strig. Este cu Fernando Tola, din Buenos Aires, de fel din Peru, cu fraţi miniştri acolo, şi cumnat vicepreşedinte al ţării. Latino-americanul e neutru, religios. Noi argumentăm o sensibilitate culturală care are nevoie de Dumnezeu.

Sunt amândoi obosiţi de Varanasi, dar bucuroşi. Străinul ar fi editat Cesar Valejo în hindi şi spaniolă, prin 64-69, când a fost însurat aici. A distribuit gratis 5000 de exemplare plătite de el. Shunyata şi Tendinţele filosofice indiene sunt subiectele pe care ar vrea să conferenţieze pe undeva, spre a-şi justifica şederea mai lungă aici.

L-am dus la Motilal Banarsidas, unde Jain a refuzat conştiinţa românească, dar s-a arătat interesat de antologia via Aurangabad, propusă de mine. Dându-i argentinianului ce e al argentinianului, îl vom avea iar oaspete poimâine. Compatriotul nostru intenţionând să rămână o săptămână, noi vrem mai mult.

Margaret Chatterjee a fost azi sublimă. Întorcându-mă acasă şi, de acasă, la dept., cu plicul de la Aurangabad, m-a cules în maşina ei şi-am mai tainit, ne-am flatat. Seara, s-a văzut cu Sergiu, s-au flatat în termeni filosofici profesionali. Şi propgramul a fost gata în puţine minute: Dr. Sergiu Al-George (Romania), Fernando Tola (Argentina): Metaphor and Philosophy. With Special Reference to Indian Thought. Seminar Room, Nov. 3, 1981, 2.30 p.m.

Sergiu va zbura miercurea viitoare la Roma-România. Probabil atunci voi redeclanşa dactilografierea romanului. Abia va veni după un relache scripturial, schimbat pe delhială. Mâine, Sanskrit Sansthan, dimineaţa. Seara, Livada cu vişini, la şase şi jumătate. Poimâine dimineaţă, bibliotecă, ori Lokesh Chandra; după-amiază, chong, cu Sergiu şi cu Fernando, la tibetani. Sâmbătă, Birla Temple. Duminică, bazar. Luni, ambasadă, Connought Place. Marţi, Seminar.

Românul e curios în cărţile mele vechi. Ne aflăm întru bucurie. O miercure plină de sine. Mahmureala aerului după beţia de foc-Diwali. Oaspeţii mei latini au privit-o din zbor de la Varanasi la Delhi, noaptea. Vinod, care ne-a găsit în bibliotecă, la periodice, ne spunea de un patak (pocnitoare) oarecare, produs într-o singură localitate din sud, inclusiv pentru export. Anul trecut se cumpăra cu 50 de rupii, anul ăsta a ajuns la 1000. Foc bengal.

Benares, bulibăşeală. O şcoală de fete Panini, recitând replicile gramaticale, una urmând alteia, şi începând cu litera cu care cea dinainte încheiase. A optat astfel, renunţând la un dinner la fostul maharaj. După Fernando, Parisul e bou. Buenos Aires, viţel. Între Roma şi Paris, Parisul şi l-ar dori. Cu Delhi nu se poate face comparaţia. Îi place India pentru vegetaţia umbrind înfloritoare orice sărăcie, pentru unitatea în diversitatea, surâsul şi ochii cu care lumea te întâmpină.

29. 10. 81. D.

Clasă Blaga, apud Arhaic şi universal (S.Al.G). Telefon neinspirat la consătean – cerând mâine să-l aibă pe Salg la Mitică. Sanskrit Sansthan – inspectorul financiar Dhar a fost în România. Lungă pălăvrăgeală, la Ministerul Culturii, cu R. K. Sharma, interesat de Cercul Sanscrit-Grec-Latin şi de comentariile mele.

Ne-am îmbrăţişat cu măruntul bătrân, la despărţire, iar la Air India, ne-a apărut secretarul său, luându-ne din nou cu maşina la Sansthan şi apoi acasă, spre 3 pm, cu multă încântare pentru respectul acordat indologiastului român.

Seara, în Kingsway Camp, nebazar şi kitsch – Only? Ne mai împărtăşim româno-indianisme. O primă repetiţie, speach-ul de marţi. Margaret a trimis scrisori şi invitaţiile au fost răspândite. Ne dăm seama că târlomanii îşi mai permit un abuz. “Struguri acri refuzaţi la export”. Oboseală nu de impresii sportive, cât de continuităţi anticulturale care ne vânează. Trece ea mâinea-mitica.

Chondni Chowk îl vom vedea. Cehov, poimâine. Amânată Livada cu vişini, de astă-seară, studenţii resimţindu-se după sinuciderea colegului lor, în avantpremieră (neactor, se ocupa cu luminile). Clasa de mâine, pregătirea unei conferinţe (presă, adio).

Povestea găsirii a ceea ce nu cauţi. Înghesuirea solicitărilor. Prietenia orientală. Frumuseţea sariurilor. Tentaţia mirodeniilor. Selectivitatea, în amurg, a cărţilor – grăsimea cărţii viitoare. Ce e

dodia? Zalmoxis, încă o dată? Cumpăr cărţi indiene (Zberea, 1940). Snobismul. Untura în loc de ulei. Bilet înainte de pass. Euforie postsinucigaşă. Necontemplativitatea măsurii în nemăsurare.

Colcăială şi o gură de apă din Ganga. Spălătoreasă, dar spălătoreasă de cadavre. Înnourări albe în care ne regăsim. Găsim că moartea nu ia locul vieţii, îşi ia locul ei. Demontatorii. Absolutul ştiut nu-l duci ca pe-un bagaj. Universul, metaforă a lui Brahma. Noi ne facem tot răul, ne izolăm. Un testament cu aparenţă şi altfel decât pisăloagă?

Nu putem fi anti. Rar Dumnezeu pe nume. Metafora, simbol la nivelul limbajului. Laboratorul de botanică, în locul livezii cu vişini. Unicităţi învinse. Bulbii sufocării. Împuţinarea luminalului. Străvederea dramei în adâncime. Dadaismul preoniric şi cel postvitalist. Trăirism treizeci şi şase.

A chiţăit. N-a produs. Burse. Dezindianizare sibiană. E nebun, a călătorit pentru că nu avea ce spune. Frâna defectă (bacil). Murmansk în Gdansk. Pace de doi. Revistele, nu cărţile. Restituie-le mâine. Năduşeala, necomestibilă? Numai experienţe bune. Idei interesante. Ceai-China-cafea?

Paninistan, Vydiapati. Măsurabilitatea sentimentelor? Înţelegerea subideologiei? Teatru nejucat. Joc fără teatru. Soldaţii negri din Marengo, străbunicii. Bani în bani, unul în trei şi ceva. Adresa mea. Vocea saman. Culoare altui alt. Somn întors.

30.10.81. D.

Clasă de întrebări şi perfect compus. Studenţii îl vor întămpina luni pe S.Al.G. Cu ghirlande. Neamţul se duce la amba lui. A mea avea să vină la noi – într-adevăr, îl zburaseră, ca deobicei, ilicit, pe SALG, când am ajuns acasă. Bulgarul îşi îndemna studenţii să-l respecte. Mukha, în trecere, strigându-mă Tagore, Tagore (şi e, totuşi, bengalez, fie şi moscovit).

Polonezul a visat-o pe Nansi, într-un palat, la ultimul etaj, închisă într-o încăpere cu un bărbat. Eu umblam pe la parter, iar visătorul îşi punea problema dacă să-mi spună ori nu întâmplarea. Nu-şi aminteşte ce-a decis.

Din om de proiecte, să fi devenit un tatonator mai realist? Să mi se fi scurtat cursa? În drum spre Wood Land, înghiţiţi, previzibil, de bibliotecă. Claviaturi de cotare indo-greco-latine. Catalog – Dumitriu – Iordan. Labirint dinspre literatură spre filosofie şi religie, dinspre exterior spre interior. Viul revistelor îl lăsasem în spatele vestibulului verde-albastru.

Spre sfârşitul lunch-ului, Fernando, încântat de povestea de marţi. D-l Chatterjee, singur, acasă, îmbătrânit. Îl port pe Fernando pe la departamentele de filosofie, buddhism şi-n Seminar Room (tabla scrisă ruseşte). Îl duc, la cerere, la d-ra Sengupta. Nu era acasă. O cunoscuse acum 12 ani: ce-o fi fost? SALG îi văzuse genele obosite.

Îl aflu acasă pe Ashok, cu un ziarist din Meerut, şi-l trec Jamuna, că îşi taie craca lui, nu a mea. Să meargă pe ce şpalturi există. A încălcat profesia înainte de a o descoperi. E bine să înveţe de la prietenul său, de la mine şi, mai ales, de la el însuşi ce să facă. Să meargă acum la tipografie. Ieşim la un walk, spre polonezi.

Salg şi-a început dimineaţa cu Miticăcănia. A fost sfătuit să-i spună că locuieşte, nu la noi, dar în Campusul universitar. Ar fi dovedit ăla, matematic, prioritatea tamilei în timp, faţă de sanscrită. Ne întâlnim pe trotuar cu O. M. Anujan. Discutasem cu K. Das despre Alkyon. Margaret a invitat 60 de persoane, tot şefi de departamente şi lume foarte bine de-a universităţii.

E o prenoapte, la miez de noapte, mai destinsă. Am citit şi versuri care i-au sunat lui Salg dadaiste. Mă vede marcat de Enric (i se pare pierit pshic), de Vasile (pierit fizic), de Noica şi Şora. Îi dau replica Baudelaire – îl ecuează cu Dostoievski – la dublul lui Nerval. Reducerea Indiei la concept, cât de periculoasă.

Discurs despre corzile vocale ale baritonilor (60) şi ale sopranelor (1500 vibraţii). Ale Imei Sumak, înnăscute. Pe aleea din junglă. Religiozitatea răului (nu ca epifenomen). Mâine la trei, cu botanistul. Seara, cu alunii (foştii vişini) ai lui Cehov. De dimineaţă? Încă o clasă de diplomă, şi?

Salg s-a fotografiat cu părintele lui Lokesh, Raghu Vir în Bucureşti. La o săptămână, a fost închis, cu lotul Noica. În puşcărie, o epidemie de hepatită l-a determinat totuşi să lucreze, atunci, ca medic, altfel, refuzase, pentru a nu năimi mai ”puţin“ bolnavii. Geamănul îndemnându-şi fratele să nu cadă şi împuşcat împreună cu el.

Întoarcere pe aceeaşi faţă a vieţilor noastre. Raţionalitate între fuse orare. Individualismul (nesolidar) al românilor, solidaritatea rituală (năşia) la olteni. Lucrul în echipă, greu posibil. Inteligenţa ? Inteligenţă. Strada conductelor de acqua verginae, epifenomenală. În noi înşine, poate numai acolo, suntem fericiţi româneşte. Controlul bisericii în Argentina nu ne deranjează. Fernando mă îndeamnă să fac antologia capodoperelor latine dedicate Indiei, de care Jain se declarase interesat. Rigoare şi latinitate.

31. 10. 81. D.

Clasă Salg – Sergiu Al-George. Romance at Prinior or Story of Saioville (We were into Parinior). Badam Wari, An Adaptation of Chekhov's Cherry Orchard – NSD, Final Year Students, 1981. We dedicate this production to late Shri Keshava Nand Swami the stage manager of the play who left us on 20^th October 1981. Şi luminile s-au aprins altfel în conacul şi curtea kashmireană.

1 noiembrie 1981, Delhi

Duminică indiană încreştinată. Mă pregătisem şi eu să merg în Kamla, cu doctorul şi familia, dar i-am trimis pe ei şi am rămas să-i scriu lui Nase despre vânzarea casei din Bucureşti. Margaret o invită pe Nansi după-amiază la un concert într-o sinagogă. Satya Vrat va fi la simpozionul “Metaforă şi filosofie”. Voi comenta, probabil, şi eu Arhaic şi universal, cartea din urmă a lui Salg. Va fi o zi românească nu numai în arhaic, nici numai în universal.

Cu Fernando, alături, vom şopti bătrâneţea latinităţii întru o sanscrită esoterică şi cu simboluri de bazar. Mâine dimineaţă, am clasă Salg. Margaret preferă Savioville în loc de Parinior. N-am decât să-l las şi pe al doilea ca suburbie, cu înseşi saloanele doamnei Savio. La noi se comunică puţin. Sistemul dă prioritate separării afinităţilor. Plasma parcă ar despărţi albul de roşu.

Unul în drum spre casă, altul fără drum. După patru ani în India. Salg vede potrivit a sta ori o săptămână, ori şapte ani. Foniatria şi istoria Indiei, abandonate. Filosofi marathi. Somaţia mântuirii. Românism prin studiul sanscritei.

2 noiembrie 1981. Delhi.

Sanscritologii petrec ore la Motilal Banarsidas. Clasa de dimineaţă – pe tablă: Bine aţi venit, Dr. Sergiu Al. George, în clasa de română. L-au ghirlandat. Le-am tradus numele în româneşte: Nepătatul (Vimal), Focosul (Anil), Victor (Vinay). S-au strâns vreo cincisprezece. Şi-au pus întrebările în româneşte: Care este poziţia indienilor în România? (... spirituală); cum, când şi de ce aţi început să studiaţi cultura insiană? (în adolescenţă); ce dificultăţi aţi trecut în pronunţarea, scrierea şi înţelegerea limbii sanscrite? (înţelegerea m-a interesat); care sunt principalele sărbători religioase româneşti?

Întrebări Salg: cine a citit Gita? (... nimeni); Ce e Gita pentru voi? (carte sfântă, Arjuna – Krishna). Timpul s-a consumat repede. Liderii au năvălit să întrerupă clasa. I-am luat tare, şi atunci l-au aplaudat pe doctor, de-am strigat şi eu: Jaye!

Cinci ore în Motilal, de păşunat şi de iernat indologic. Apoi, spre bancă, Salg: prin praful ăsta parcă ar zace mulţi din cei ce vor fi fost vreodată. Dr. T. : un adult poate să înveţe mai uşor sanscrita, nefiind în primul rând chestiune de memorie şi contând foarte mult pe explicarea sensului practic al învăţării acestei limbi foarte vii, de altfel.

Astă-seară, cină în familia Shivaramaya. L., fericită în Germania, nefericită în America (cu evreii). Ospitalitatea se cunoaşte prin copii, îmi spusese Salg. În telugu, dintr-un modern: nu pământul e ţara, ci oamenii, ori, nu de ţară îmi e cât de popor.

3. 11. 81. Delhi.

“Vreasc”, în sanscrită, e tot vreasc. Ar fi apărut în Indian Observer articolul meu. Vinay a dactilografiat – 25 de pagini – glosarul român-englez de la sfârşitul cursului Cazacu, semnându-l cu numele său. Ploiosofie.

Ploaia înceta când am luat-o pe la Khalsa – Salg, Fernando, Nansi, Memna şi eu. Margaret ne aştepta. Câteva prezentări. Am urcat în Seminar Room. Tabla, în ruseşte. Lume din multe departamente şi un lama în oranj. Marg. a făcut prezentările (după textul meu).

Salg a citit paper-ul despre metaforă în perspectivă indiană. Apoi Fer. despre Shunyata – el s-a bucurat, întâi, că vorbeşte într-o mare universitate a lumii. Întrebări adânci lui Salg. Fer., mai neglijat. Polemică şi anecdote. Catolicismul e o sectă buddhistă. Concepte peste conceptul metaforei – niciun exemplu. Citat din Geeta.

Salg s-a dus cu Nansi în Kamla, eu cu Fernando, la Buzi – principii fundamentale ale filosofiei indiene, vinerea viitoare. Margaret ne invită la ea la ceai. A primit de la Florence Hetzler o scrisoare, în care aia, auzind că i-am dedicat un poem (nu i s-a mai întâmplat), sare cu “how a Romanian”. Aşa că mă delegă să o găsesc pe Usha Devi Rani, chemând Indore, că plăteşte ea. Ţări de ţări întru Brâncuşi, cu uituca Românie în cap.

5. 11. 81

Tagore azi, Brâncuşi mâine. Clasă – geografie, gramatică. Soare de Bach. Mozart, de nerecunoscut la Margaret. Poezia pură ispiteşte din adâncuri himalaiene, lamaice. Din poveşti ale d-nei T., scrise în româneşte:

“A fost odată o pădure frumoasă în India. Era un leu în pădure. A venit acolo o pisică şi i-a spus: Dumneavoastră sunteţi împăratul pădurii. A stat jos pe iarbă un iepure sub un pom cu frunze verzi. La stânga era o broască în apa din pădure. A venit acolo o fetiţă cu rochie roşie. I-a spus pisica: Bună ziua, bine aţi venit. Mă bucur că vă văd. Vă rog luaţi loc pe iarbă, lângă leu. Vă este foame?” (...)

Apoi o poezie.

Tomnă

cerul este înnorat

afară plouă

vino la mine

spune natura frumoasă

stau jos pe scară

lângă ferestre

ascult

muzica ploii

nu cunosc cuvânt

vreau să spun

trece pe vârfuri

vânt cu mireasmă

fata natură

se pare poartă

rochie verde

foarte bună

Nansi s-a văzut cu d-na Gauba, care-i reproşează Nanei că s-ar ocupa de ceilaţi mai mult decât de ea însăşi. Ceva ramolisment şi indispoziţie. Nana, venită acasă, reacţionează amuzată.

Un ţânţar mi-a făcut felul la amândouă picioarele. Afară, soare erotic, de parastas şi primăvară, după caz. Deci, după masa de varză, încep povestea dactilografierii, dacă nu mai intervine ceva. Shoba e, la Nana, şobo, doamna şobolan, învăţătoarea ei.

6.11.81. Delhi

Savioville e oraşul (utopic) vechi, Parinior (utopic) – cel nou. Savio are soartă avatară, cum e încă de pe acum. O parabolă scenică. Romanţă-romance-romancero. Mă voi întrerupe la 2 p.m., pentru două ore, pentru Fernando, cu principiile lui fundamentale indiene.

El este un personaj din eresul meu al doilea, încă de la conferinţa de marţi, alaltăieri (ce mult pare a fi trecut), când, venit pe ploaie, în costum la trei ace, şi cu o umbrelă într-o sacoşă, îşi adusese o pereche de pantofi suplimentară, pe care şi-a încălţat-o imediat ce am intrat în Arts Faculty Building. Erau nişte pantofi demni de Fernando, dar şi cei pe care-i descălţase ar fi făcut plăcere oricăruia dintre indienii care-l asistam.

Un bolovan, două victime – proverb indian, propus, la clasă, de sardar. Mukha mă scoate, într-un timp. Apăruse şi Maurya, spre a ne împărtăşi că, la Aurangabad, în top se va afla rusa, apoi chineza, japoneza, plus ceva franceză şi germană. Engleza le-ar fi limbă maternă. Îmi piere tot cheful de-o aşa Ellora. Limba paternă, rusa?

Am dactilografiat până şi-a făcut apariţia Fernando, de ne-am dus la Buddhist Studies. A vorbit de trei principii, zise de el fundamentale, ale filosofiei indiene (opuse celei occidentale): Samsara, Anadytva, Vasanas. Reâncarnare, Fărădeîncepere. Fernando a fost cinci ani diplomat aici şi de-aia n-are habar de India. Mital l-a elogiat la început, apoi a sfârşit într-un co-discurs. Probabil voi vorbi şi eu în 27 nov. - “The Buddha and Romanian Art and Literature”

Am ajuns la pagina 23. “Brother San Marco” mi-o fi dat memorie-predicţie-ficţiune. Nu voi şti niciodată întrucât yoga, din încheiere, reducţie literară a unei yoga proprii, are de a face cu vreun absolut psihologic. Este un eres.

N-am nicio vină că Savio, romanticul dintr-un fragment de tinereţe, se dovedeşte, în economia parabolei, şi dictatorul, şi criminalul, dar şi dispărutul conservator al lui Eminescu. Mâine poate trec de pagina 40, poate trec de Savio şi intru, spre duminică, în “Night Sanatorium”.