George Anca

Nu demult am avut o discutie cu un doctor suedez, un intelectual, care era profund afectat de situatia cersitorilor tigani din Suedia, tara care este pe cale sa scoata o lege care interzice cersitoria.

Acest coleg era frustrat de faptul ca oamenii astia, tiganii cersetori, vor fi nevoiti sa se intoarca intr-o tara, Romania, care nu are nicio grija si nu-si asuma nicio raspundere fata de cetatenii ei, romii. Era foarte revoltat acest om!

I-am raspuns ca si eu sunt revoltat de Suedia si de suedezi, care in fiecare saptamana violeaza, cateodata in grup, femei tinere si chiar minore, acolo unde le prind, in parcare de masini, in parcuri, sau pe drumuri mai intunecate care duc spre casele lor. Si statul suedez nu face cam nimic, dimpotriva nici nu prea ai voie sa comentezi aceste abuzuri, exact cum nu ai voie sa critici escalarea crimelor si a violentei in general.

"-A, imi raspunde colegul, astia nu sunt suedezi, sunt "invandrare", straini veniti aici in Suedia, care nu respecta traditiile si legile suedeze!"

"-Bine, atunci nu inteleg dece esti revoltat de situatia tiganilor si nu inteleg in ce sistem de coordonate etnografice, social-politice gandesti!" i-am raspuns.

Ei bine, doctorul, intelectualul suedez, habar nu avea de emigrarea tiganilor din Pakistan in Europa. Credea ca sunt romani!

Habar nu avea ca nu in Romania s-au aciuit prima data, ci in Turcia, Rusia, Grecia, Spania, Franta, etc. si ca ei sunt imigranti in Europa de secole si ar trebui considerati "o problema europeana" sau cel putin germana, considerand faptul ca nemtii au vrut sa-i extermineze si multi tigani de frica nemtilor, s-au ascuns in Romania, ca si multi evrei, de altfel.

L-am intrebat dece nu incearca Suedia, aceasta tara ferice si perfecta, un experiment simplu de fapt, si anume sa accepte 25.000 de familii de tigani si sa-i integreze in societatea suedeza, sa-i educe in traditiile si spiritul suedez si cand dupa, hai sa zicem 25 de ani, sa expuna lumii europene si mai ales statului roman, succesul lor in integrarea tiganilor. Sa le dea palme romanilor demascandu-i cu dovezi clare ca fiind rasisti si ignoranti. Sa-i faca de ras pe romani in fata lumii!

Nu mi-a putut raspunde, la fel cum cunoscuti francezi, italieni sau germani nu mi-au putut raspunde si atunci mi-am dat seama de prostia profunda in care se zbat cetatenii traitori in asa-zisele "tari dezvoltate" din Europa de Vest.

Mass-media, incompetenta si slab pregatita in toate domeniile (in afara de cele de scandal ieftin), indoctrineaza o populatie care deja este cretinizata de aroganta bunastarii si de o mandrie chioara bazata pe "ceeace am" si nu pe ceeace stiu si sunt".

Cu ce tupeu critica toate aceste tari, foste puteri coloniale, Romania? Franta care a macelarit, poate milioane de oameni in Orientul Indepartat si Africa, Olanda la fel, Spania si Porugalia, ca sa nu mai vorbim de Anglia si Germania. Puse la un loc aceste tari au produs cel mai mare genocid din istoria omului sapiens!?

Cat de umili si cat de lipsiti de responsabilitate nationala sunt politicienii romani care niciodata nu rejecta acuzatiile aduse Romaniei si poporului roman de tocmai aceste tari genocidale!? Care nu apara mandria si identitatea nationala!

Si daca tiganii o duc atat de rau in Romania si sunt asa de persecutati, dece tot acolo se intorc si cumpara centrul Bucurestiului sau al Timisorii? Dece nu se stabilesc in tarile vestice "democratice" care-i trateaza bine, ai trateaza ca cetateni egali din toate punctele de vedere?

Si dece mi se plangeau niste prieteni nemti get-beget, sasi si svabi originari din Banat sau Transilvania ca fratii lor germani (arieni) ai numeau pe la spate pe acesti nemi romani, "tzigoinare"? Cum ai vor numi atunci pe tiganii-tigani acesti nemti din Nemtia?

Nu trag nicio concluzie, ci mi-am expus doar niste ganduri create de un dialog cu un coleg suedez.

Dimitrie, Uppsala 15/11, 2017

TIMBRU FRANCEZ CU HARTA ROMÂNIEI

Poșta Franceză a emis un timbru cu harta României și cu provinciile răpite de Stalin

Republica Moldova, Bucovina de Nord și Basarabia de Sud sunt incorporate in teritoriul Romaniei, asa cum se prezenta acesta la 1 Decembrie 1918), potrivit unor timbre emise de Posta Franceza

IMPACTNEWS :

Franta a decis "sa dea inapoi" Romaniei teritoriile pierdute.

Cum arata harta tarii noastre pe noile timbre emise de Posta Franceza.

Franta rescrie harta Europei.

Republica Moldova, Bucovina de Nord si Basarabia de Sud sunt incorporate in teritoriul Romaniei (asa cum se prezenta acesta la 1 Decembrie 1918), potrivit unor timbre emise de Posta Franceza, scrie Timpul.

"Nu este vorba despre o fictiune geopolitica, ci despre o imagine tiparita pe sute de mii de timbre emise de Posta Franceza, raspandite in toata lumea, odata cu corespondentele plecate din Hexagon catre cele patru puncte cardinale, dar si in albumele colectionarilor de marci postale. Timbrul, tiparit in cadrul unei colectii intitulate generic, «Lumea 2011», fixeaza cu fidelitate maxima hartile tuturor celor 27 de state membre ale Uniunii Europene, reproducand fara greseala hotarele tarilor, cu exceptia Romaniei, care figureaza cu conturul consacrat in perioada interbelica. Adica atunci cand frontierele patriei incadrau si provinciile ulterior rapite de imperiul sovietic.

Textul din partea stanga superioara nu lasa loc de indoieli si explica: «Uniunea Europeana, 27 de state membre de la 1 ianuarie 2007»", scrie publicatia din Republica Moldova .

"Sa stie Posta Franceza, una dintre cele mai respectabile institutii de stat ale Frantei - tara care este unul dintre polii de greutate ai Uniunii Europene - ceva in plus fata de ce stim noi?

Sa fie vorba despre o eroare - dar una frumoasa, sa recunoastem - a unor functionari publici, sau de o premonitie istorica a verilor de ginta latina ?", se intreaba Timpul

Document german din noiembrie 1940: Planurile Germaniei naziste pentru România, după ce ar fi câștigat războiul.

de Admin · Publicat 17 octombrie 2017 · Actualizat 17 octombrie 2017

Un document german din nov. 1940, redescoperit recent in Arhivele Nationale, arunca o lumina inedita asupra planurilor Germaniei naziste pentru Romania, dupa ce ar fi castigat razboiul.

Documentul pare sa fie intocmit de un diplomat german atasat la Bucuresti si vizeaza o scurta descriere a societatii si istoriei Romaniei, precum si modul in care Reichul ar trebui sa procedeze in relatiile cu aceasta tara.

Dar sa lasam documentul sa vorbeasca de la sine:

România de pe cele două părţi ale Carpaţilor reprezintă două entităţi deplin diferite. Transilvania şi Banatul sunt marcate de Europa Centrală; Valahia, Moldova şi ţinuturile de la gurile Dunării sunt mai degrabă oriental-asiatice. Încă din secolul al X lea cultura ţărănească şi orăşenească a Imperiului a ajuns până la arcul carpatic. De cealaltă parte a Carpaţilor nu s-a putut clădi ceva asemănător, de aici începe un spaţiu colonial care nu este capabil să trăiască într-un mod propriu şi este influenţat de formele exterioare. Valahia şi Moldova au fost dependente de imperiile german, turc şi rus şi din păcate la dorinţa acestor puteri au devenit state „independente”.

„Naţiunea română” nu este nici în ziua de azi nimic altceva decât o legendă a istoriografiei. Până în secolul al XIX lea nu a existat de fapt decât o viaţă vegetativă a micului popor de ţărani şi păstori valahi care număra cu puţin peste un milion de oameni care niciodată nu au avut o clasă conducătoare proprie ci nişte profitori patriarhali care se schimbau adesea. Înmulţirea de zece ori a acestei populaţii în secolele XIX şi XX s-a reuţit prin apariţia sistemului industrial european care a transformat stepele în terenuri agricole. Această mare şansă economică s-a transformat, ca la toţi primitivii, într-o creştere a populaţiei. De aici a rezultat un număr mai mare şi o clasă de mari proprietari lacomi care nu aveau nici o legătură cu pământul şi cu masele muncitoare; fără să existe un popor şi cu atât mai puţin o naţiune. Puţinul care are legătură cu voinţa poporului vine din Transilvania. În cercurile românilor emigraţi aici ca forţă de muncă, în urma contactului strâns cu cultura mărcilor de graniţă ale Imperiului a apărut dorinţa de a da o viaţă mai bună neamului propriu. Însă până în ziua de azi s-a rămas la stadiul de dorinţă.

Aceasta nu putea să fie altfel, spune Garda de Fier deoarece clasa conducătoare străină orientată doar spre câştig a nimicit toate încercările de îmbunătăţire. Faptul că turcii, grecii, evreii şi alţi străini au devenit zeii idealului îmbogăţirii fără limite şi acceptarea corupţiei ca sistem au făcut ca aceste dorinţe idealistice să nu aibă nici o şansă. Abia revoluţia din 1940 a dat ocazia unei renaşteri a poporului român pentru o viaţă de naţiune independentă.

Ar fi o greşeală acceptarea necritică a acestei teze a Gărzii de Fier. Este adevărat că mişcarea lui Codreanu este cea mai puternică expresie de sănătate şi voinţă proprie care a apărut în rândurile populaţiei României. Putem astfel vedea că există aici substanţe ale unei rase vrednice. Este însă îndoielnic că acestea sunt destul de puternice pentru a crea un stat şi a transforma o populaţie într-un popor. În primul rând nu există un conducător şi nici o clasă conducătoare. Codreanu şi 17.000 de comandanţi subordonaţi au fost înlăturaţi şi „poporul” nu s-a mişcat. Revoluţia nu a fost făcută de Garda de Fier, ci de Antonescu, un general despre care se poate spune că este un bărbat curajos. Lovitura de stat i-a reuşit deoarece inamicii săi au fost nişte nemernici laşi. Şi chiar şi aşa Antonescu nu ar fi reuşit nimic dacă prăbuşirea politicii externe a vechiului sistem nu i-ar fi pus în mână toate atuurile.

Revoluţiile adevărate au drept urmare modificarea politicii externe.

Noua Românie însă trăieşte de la început pe baza atotputernicei bunăvoinţe a Axei, chiar şi din punctul de vedere al politicii interne. Anume nu împotriva unor puteri străine a trebuit Antonescu să cheme trupele germane, ci împotriva propriei sale armate şi împotriva rezistenţei din cadrul aparatului de stat pentru că într-adevăr nu avea la îndemână forţe proprii care să îi fie alături. Într-o ţară ai cărei ofiţeri, funcţionari şi intelectuali aproape fără excepţie sunt obişnuiţi să trăiască din trădare, acest bărbat care înainte de toate pretinde cinste s-a confruntat imediat cu o duşmănie crescândă. De asemenea trebuie evitată luarea drept realitate a viselor gardiştilor. Noua Românie va avea nevoie pentru totdeauna din punct de vedere al politicii externe de sprijinul trupelor germane, iar din punctul de vedere al politicii interne pentru cel puţin câteva decenii.

Garnizoanele germane din România îi dau Reichului garanţia că nu vor apărea dezordini în sud-estul spaţiului său vital care ar fi păguboase din punct de vedere politic şi pentru situaţia aprovizionării sale. Mulţumită capacităţii populaţiei româneşti de a răbda de foame, mica supraproducţie agrară a României va fi la dispoziţia Reichului şi petrolul îşi va găsi drumul spre Reich câtă vreme acesta va curge. Astfel prin aceste exporturi româneşti se pare că vor asigurate lipsurile industriei germane. Apare acum întrebarea dacă Reichul trebuie să se mulţumească cu atât. Nu ar fi mai degrabă în interesul său să folosească pe deplin bogăţiile naturale şi forţa de muncă din această ţară apropiată?

Recolta medie la hectar în România este doar puţin mai mare decât jumătate din media Reichului, în ciuda faptului că terenul este în general cu mult mai bun decât cel din Germania. De asemenea nu sunt folosite nici pe departe toate oportunităţile agricole ale României. Tratatul Wohlthat a indicat numeroase căi rin care să fie folosite puterile economice ale României şi să fie însufleţite schimburile comerciale. Tratatul este în continuare în vigoare şi piedicile politice care se opuneau punerii lui în aplicare au dispărut. Fără îndoială că mijloacele prevăzute în tratat pot fi folosite acum mai bine, însă este nevoie de un discipol dornic de învăţătură şi care să fie capabil de dezvoltare asupra căruia să se facă simţite efectele pedagogice. Însă această viziune trebuie mai întâi analizată în mod corect. Întreaga dezvoltare istorică pasivă de până acum a României vorbeşte împotriva unei posibilităţi de acest fel.

Cunoscătorii ţării ne asigură că populaţia României nu este una ambiţioasă şi că în mod oriental-slav se mulţumeşte cu astâmpărarea foamei în loc să se străduiască să îşi asigure toate cele necesare. Religiozitatea moartă a bisericii ortodoxe îi întăreşte în această atitudine. Faptul că credinţa ortodoxă se găseşte alături de ideea naţională şi de cea de ordine în ideologia Mişcării Legionare ne face să nu ne aşteptăm la nici un fel de schimbare.

Dacă se doreşte ca România să nu fie doar păstrată ci să fie folosită pe deplin acest lucru nu poate avea succes doar prin consiliere, ci prin metode coloniale. Pentru aceasta este nevoie ca în locul proprietăţilor ţărăneşti minuscule prost exploatate să apară mari moşii care să fie administrate după metode moderne sub conducere germană. Apoi trebuie ca forţa de lucru care acum leneveşte să fie ocupată intensiv pe model colonial cu agricultura şi trebuie alcătuite mair armate de muncitori care să refacă sistemul de drumuri extrem de înapoiat. Industriile care necesită forţă de muncă intensivă trebuie să fie transferate din Reich în România.

În acest fel i se va da poporului german din România o şansă de implicare care să îi dea şi conştiinţa că joacă un rol important în cadrul Reichului. Poporul german din România a devenit de puţină vreme o corporaţie de drept public. Ei se poat alătura drapelului Reichului şi pot să îşi satisfacă serviciul militar în regimente proprii. Prin aceasta se reuşeşte ca Reichul să nu cedeze acest vechi post de graniţă, ci să îl păstreze şi cum este de dorit, să îl dezvolte. Ţara de dincoace de Carpaţi poate prin munca saşilor transilvăneni să primească din nou caracterul unui district german. De asemenea grupul etnic german oferă o rezervă necesară de oameni cunoscători ai ţării care să fie folosiţi pentru rezolvarea problemelor de cealaltă parte a Carpaţilor.

Aceste sarcini pot fi îndeplinite fără să fie atinsă suveranitatea formală a României (caracteristicile cele mai importante ale suveranităţii oricum îi lipsesc acestui stat) şi fără ca să fie blocate posibilităţile de dezvoltare ale puterilor vrednice din rândul populaţiei româneşti. Modalitatea de acţiune trebuie să fie o impunere pe cale paşnică. Nu ar trebui să fie dificil de obţinut sprijinul guvernului român pentru înfiinţarea unor moşii model şi treptat numărul acestor mari moşii să fie crescut. De asemenea nu ar trebui să fie întâmpinate obstacole de netrecut pentru punerea sub regie germană a construcţiilor de drumuri şi canale. Nu este nevoie de mijloace violente pentru penetrarea industrială. Există destul capital în Reich care caută oportunităţi şi care printr-o organizaţie centrală de intermediere în mod planificat să fie orientat către România.

Printr-o politică românească bazată pe realităţi şi nu pe programul imposibil de realizat al unei minorităţi de gardişti fiecare va primi ceea ce i se cuvine: masele capabil de dezvoltare o mai bună supraveghere şi alimentare ca până acum, germanii vor primi conducerea în ceea ce priveşte interesele Reichului şi foloasele cuvenite pentru contribuţia şi responsabilitatea lor politico-militară, forţele vrednice de origine românească vor primi participarea la guvernare şi administrare, conducerea producţiei şi a comerţului.
Misiunea militară germană din România trebuie să apere ordinea astfel încât să nu mai fie posibile dezordinile. Reichul german nu trebuie să lase să îi scape posibilităţile coloniale care se găsesc la uşa sa.

Acest document a fost datat 4 noiembrie 1940, adica la inceputul celui de al doilea razboi mondial, cand regele Carol II abia fusese alungat de pe tron, regimul antonesciano-legionar era in primele lui zile, iar misiunea militara germana abia se instalase la Bucuresti.

Din fericire (desi unii ar spune ca din pacate) aceste planuri ale Germaniei naziste nu au fost niciodata puse in aplicare pe deplin (cu exceptia favorizarii minoritatii germane si exploatarea materiilor prime romanesti) deoarece, stim cu totii, Hitler a pierdut razboiul.

Documentul ramane insa unul deosebit de interesant, mai ales pentru cei care se intreaba ce ar fi fost daca Hitler ar fi castigat razboiul si cum ar fi aratat Romania in acel context.

Surse:

George-Damian.ro

http://www.cotidianul.ro/raport-german-din-4-noiembrie-1940-176139/

http://www.ancheteonline.ro/2012/09/un-raport-secret-al-germaniei-naziste-mai-actual-ca-oricand-romaniao-tara-coruptafara-infrastructura-si-cu-agricultura-faramitata/

http://www.ziare.com/brasov/stiri-actualitate/raport-german-din-4-noiembrie-1940-romania-o-colonie-furnizoare-de-materii-prime-si-forta-de-munca-6429162

sursa foto-document: https://apologeticum.wordpress.com/2012/01/13/raport-german-din-1940-strategia-germaniei-naziste-era-de-a-transforma-romania-intr-o-colonie-ue-a-reusit/

Haile Selassie: 87 de ani de la incoronarea ultimului imparat ortodox oriental din lume, decorat cu Steaua Romaniei

De KSL Catalin

Foto: Haile Selassie

Luna noiembrie 2017 marchează aniversarea a 87 de ani de la încoronarea ultimului împărat creștin din lume membru al Comunității Ortodoxe Orientale. In acest sens, publicatia ecumenica OCP News Service [ http://theorthodoxchurch.info/blog/news/the-last-christian-emperor-haile-selassie-i-and-orthodox-christianity/ ], a publicat in limba engleza un articol semnat de Solomon Kibriye (Editor – Ethiopian Affairs), centrat pe viata si credinta lui Haile Selassie I al Etiopiei. Va oferim, in exclusivitate, traducerea acestui articol, efectuata in cadrul Redactiei Stiri a Agentiei de stiri Lacasuri Ortodoxe, sub semnatura KSLCatalin.

Haile Selassie I al Etiopiei: 87 de ani de la intronizarea ultimului imparat crestin ortodox oriental din lume

Pe 2 noiembrie 1930, la Catedrala Sfantul Gheorghe din Addis Abeba, Arhiepiscopul copt al Bisericii Ortodoxe Tewahedo din Etiopia, Abune Kerrilos, il încorona odata pe împăratul Haile Selassie I, ales al lui Dumnezeu, ca Rege al Regilor Etiopiei.

Pentru prima dată în Istoria Etiopiei, statele străine au trimis înalți reprezentanți, pentru a fi martorii întronizarii moștenitorului celei mai vechi dinastii din lume, cu pretinsa origine in Solomon, din vechiul Israel, și Makeda, regina din Sheba. Regele George V al Marii Britanii l-a trimis pe fiul său, Prințul Henry, duce de Gloucester; Regele Vittorio Emanuelle de Italia l-a trimis pe vărul său, Prințul de Udine; iar Franța l-a trimis pe mareșalul Franchet D'Esperey.

A fost un eveniment monumental pentru africanii colonizați și pentru oamenii din diaspora africană din întreaga lume. Aici era un monarh care simboliza Africa antică, un regat cu o tradiție mândră și o istorie ilustră și o Biserică pretinsa la fel de veche ca Creștinismul însuși. Aceasta a declanșat un mare sentiment de mândrie în multe inimi din întreaga lume. Cu toate acestea, urma sa fie ultima încoronare a unui împărat creștin pe care lumea avea sa o vada aici.

Haile Selassie I al Etiopiei, eliberator al tarii sale

Împăratul Haile Selassie a devenit o figură foarte iconică. Atitudinea lui împotriva lui Mussolini și invazia fascistă asupra regatului său l-au transformat într-o stea internațională, mai ales după discursul său din cadrul Ligii Națiunilor, din 30 iunie 1936. Demnitatea sa si mantaua intunecata pe care o afisa urcand pe podium, l-au facut sa castige o mare simpatie. Cu toate acestea, discursul său puternic a ridicat problema amenințarilor la adresa păcii mondiale, iar printr-o declaratie numita profetica, a prezis viitorul Război Mondial: "Noi suntem astazi, maine veti fi voi".

A făcut apel, fără succes, la Liga Națiunilor, împotriva cuceririi țării sale de către italieni (1935–1936). Ca urmare, a fost detronat și exilat în Marea Britanie, intr-un exil dificil, care a durat cinci ani, înainte de venirea celui de-al Doilea Război Mondial. În 1940 s-a dus în Egipt, unde a format o armată cu care, în ianuarie 1941, a intrat în Etiopia alături de forțele britanice, conducand o campanie aliată, prin care și-a eliberat țara în 1941, făcând din Etiopia prima țară eliberată de sub ocupația Axei. A fost reinstalat pe tron, în data de 5 mai 1941.

O intrebare apare, insa, în mod firesc: care a fost modul in care Împăratul a abordat credința sa? Ce a realizat pentru Biserica sa de acasa și la nivel internațional?

Haile Selassie I al Etiopiei: o viata pentru Biserica sa

Răspunsul este acela, că credința împăratului a fost unul dintre lucrurile care l-au definit clar. Conform tuturor marturisirilor, impăratul era un om foarte credincios. S-a nascut ca Lij Tafari Makonnen, fiu al lui Ras Makonnen Wolde Mikael, guvernator al provinciei Harrarge, pe 23 iulie 1892. Mama sa a murit in timp ce era inca nou-nascut. Tatăl său a fost primul văr al împăratului Menelik al II-lea al Etiopiei și ministrul său de externe de-facto, călătorind adesea si lăsând îngrijirea zilnică a fiului său si o mare gospodarie pe seama rudelor.

Tânărul Lij Tafari a primit educația tradițională a unui băiat din timpul dinastiei imperiale și a nobilimii mari. El a fost lasat in grija preoților ortodocși, care l-au instruit în tainele lecturii și scrierii, iar la vârsta de șase ani putea recita Cartea Psalmilor în geez (limba antică a Etiopiei, acum folosită doar la Sfanta Liturghie). La vârsta de nouă ani a fost hirotonit diacon, de către Arhiepiscopul copt de Etiopia, Abune Mattewos (Matei), asista la oficierea Sfintei Liturghii și învăța toate ritualurile și obiceiurile Bisericii. În același timp, tatăl sau s-a ingrijit să primească instruire pe subiecte moderne și în domeniul limbilor străine, printr-un preot catolic francez local, dar a continuat sa-și păstreze credinta sa ortodoxă.

În 1917, nobilimea Imperiului Etiopian s-au unit și l-a înlăturat pe împăratul desemnat, Lij Iyasu, de pe tronul imperial, pentru apostazie. Lij Iyasu fusese numit moștenitor al tronului, de către bunicul său, Împăratul Menelik al II-lea, dar nu a fost încoronat niciodată după moartea lui Menelik din 1912. El a fost acuzat că s-a convertit la islam și a fost excomunicat de Arhiepiscopul Abune Mattewos. Acesta a fost înlocuit, pe tronul imperial, de fiica lui Menelik, împărăteasa Zewditu. Întrucât noua împărăteasă nu avea copii care sa fi supraviețuit copilariei, Tafari Makonnen a ajuns sa primeasca titlul de Ras și a fost facut Prinț și Regent al Imperiului, guvernand țara în numele ei.

Din momentul în care a preluat responsabilitatea statului, tânărul prinț a muncit din greu pentru a avansa cauza credinței sale creștin-ortodoxe. Aproape imediat, a început negocierile cu Patriarhia Coptă din Alexandria, pentru hirotonirea episcopilor etiopieni nativi. Începând cu secolul al IV-lea, când Sfântul Athenathie l-a desemnat pe Sfantul Frumetius ca prim episcop al Etiopiei, Abune Salama, Etiopia primea doar cate un singur episcop copt pentru a-i încorona pe monarhi, a binecuvânta altarele bisericești, a hirotoni clerici și a-i conduce pe credincioșii ortodocși. Împăratul Yohannes al IV-lea (rege 1872-1889) a reușit să-l facă pe Papa copt să numească patru episcopi pentru Imperiul său, dar aceștia au murit unul câte unul, fără succesori numiți, ultimul fiind Abune Mattewos care a încoronat-o pe împărăteasa Zewditu.

Ras Tafari Makonnen i-a susținut pe episcopii nativi, dar Cairo a opus rezistenta. În cele din urmă, printr-un compromis, Biserica Coptă a numit un copt, Abune Kerrilos (Cyril), ca Arhiepiscop al Etiopiei, și cinci episcopi născuți in Etiopia, pentru a sluji sub el, în anul 1928. Acest lucru a redus foarte mult greutățile cu care se confruntau numeroasele biserici din intreaga țara, de acum barbatii fiind trimisi pe distanțe mai scurte pentru a fi hirotoniți de un episcop. Noii episcopi vorbeau limbile materne și erau mai activi în conducerea zilnică a eparhiei lor, decât fusesera predecesorii născuți copti.

A fost un mare progres pentru Biserica Etiopiană. Odată încoronat ca împărat, Haile Selassie a continuat să militeze, la Cairo, pentru a hirotoni, în cele din urmă, și un etiopian nativ, ca arhiepiscop. A fost un refuz lung și dificil, dar după ce ocupația italienească s-a încheiat, negocierile au prins putere, iar în 1948 s-a ajuns la un acord în care succesorul lui Abune Kerrilos sa fie un etiopian ales de un nou set de 5 episcopi nativi etiopieni numiți de Patriarh.

Prin aceasta, Biserica Etiopiană si-a câștigat autocefalia. În 1951, Papa Copt Yosab al II-lea l-a hirotonit pe Abune Basilios ca prim Arhiepiscop ales la nivel național, nativ etiopian. Cu alte negocieri și acorduri, în 1959, Papa Kerrilos al VI-lea l-a ridicat pe Abune Basilios la rang de Patriarh-Catolicos, iar pentru Biserica Etiopiană a fost o realizare pe care n-o reusise niciun alt conducator etiopian începând cu secolul al IV-lea.

Pe lângă autocefalie, Împăratul a făcut mult pentru a reforma conducerea Bisericii. În 1942, a adoptat o lege care reforma finanțele Bisericii. În 1944 a înființat Colegiul Teologic Sfânta Treime, prima instituție modernă de învățământ teologic superior din țară. El a comandat o nouă traducere a Sfintei Scripturi în limba moderna amharic, în 1960, și a fost distribuită pe întreg teritoriul. Haile Selassi a fost responsabil cu construirea nenumăratelor biserici din întreaga țară. Intre cele mai importante se numara Catedrala Sfintei Treimi, Biserica Sfântului Ștefan, Biserica Sfântului Marcu, Biserica Mântuitorului Lumii (Meskea Hazunan Medhane Alem), din Addis Abeba. În afara capitalei, se remarca noua Biserică Sf. Takla Haimanot din Manastirea Debre, Manastirea Asebot, Biserica Sfantul Arhanghel Gavriil din Kulibi, Biserica Marii Mănăstiri din Waldeba și, mai presus de toate, noua Catedrală a Sfintei Maria din Sion, în Axum, și multe altele.

Haile Selassie I al Etiopiei: Aparator al Credintei

Haile Selassie a fost un mare ctitor de biserici. De asemenea, a aranjat totul astfel incat Biserica să se alăture Consiliului Mondial al Bisericilor și să participe la forumuri internaționale pentru prima dată. Împăratul a fost un om dedicat ideii ecumenismului creștin și, mai ales, unitatii comunității ortodoxe orientale. Recunoscând că Bisericile Ortodoxe Orientale nu s-au întâlnit niciodată împreună de la Sinodul din Efes, și nu luaseră vreo decizie de asociere de când avusesera poziția comună la Sinodul din Calcedon, împăratul a convocat o conferință a celor cinci Biserici Ortodoxe Orientale de atunci, la Addis Abeba, în 1965, punand capat perioadei de izolare reciproca a acestora.

Cele cinci Biserici au discutat aspecte de interes comun, din 15 ianuarie pana pe 23, ajungând la decizii istorice și convenind să lucreze în mai multă unitate pe viitor. Drept recunoștință, șefii celor cinci Biserici Orientale i-au conferit împăratului titlul de "Apărător al Credinței", pe care l-a purtat cu respect și mândrie. Împăratul a fost un susținător devotat al comunităților creștine aflate sub presiune, în special în rândul ortodocșilor orientali. Încă din prima sa vizită în străinătate ca Prinț, în 1923, a fost mișcat de situația multor orfani din genocidul armean, acestia aflandu-se sub ingrijirea Patriarhiei Armene din Ierusalim. El a adoptat 40 de băieți și i-a dus adus în Etiopia, unde le-a acoperit personal cheltuielile educaționale și de trai, acestia alăturându-se unei comunități armene deja existente în Etiopia. Acești băieți armeni erau cunoscuți sub numele de "Arba Lijoch" (patruzeci de copii din Amharic). Ei au continuat întemeind familii armeano-etiopiene proeminente, care activau în diverse meserii și în societate în general.

Împăratul a fost, de asemenea, un bun prieten al comunitatii mari grecesti din Etiopia și se știe că a intarit în mod deosebit statutul Patriarhiei Ecumenice, în fata autorităților turcești, în momente de incercari. Vizitele sale în țările din Blocul Estic au fost întotdeauna marcate de respect din partea ierarhiilor ortodoxe locale, în timpul opresiunii comuniste, fie că era vorba de Moscova, Belgrad sau București (1964, Gheorghe Gheorghiu Dej il decoreaza cu Steaua României). Mai multe puteţi vizualiza în clipul de mai sus.. Împăratul Haile Selassie a avut o atitudine plina de grija, intervenind până la un anumit nivel, in fata regimului oficial opresiv cu care se confruntau aceste Biserici captive. În Iugoslavia, pentru a-l mulțumi, mareșalul Joseph Broz Tito a restaurat chiar si o Capela Regală a Sfântului Andrei înaintea vizitei împăratului, știind că Împăratul ar fi fost nemulțumit să o vadă în starea anterioara.

În viața sa personală, împăratul Haile Selassie era profund credincios. El a urmat regulile rigide de postire ale Bisericii sale, urmând o dietă strict vegetariană în zilele de post. Haile Salassie participa aproape zilnic la Sfânta Liturghie, vizitând diferite biserici. Se impartasea de două ori pe lună - conform tatălui autorului articolului de fata, martor al acestui program. Înainte de fiecare călătorie pe care o intreprindea în străinătate, mergea mai întâi la Catedrala Sfânta Treime pentru a se ruga. Prima oprire, la intoarcere, era tot Catedrala Sfânta Treime, si tot pentru a se ruga. În timpul zilei, dacă vedea vreun preot, indiferent cât de umil ar fi fost acela, el se oprea să-i sarute mana.

Fiecare declarație publică era un omagiu adus Creatorului și cerea binecuvântărea Sa. Când a căzut monarhia, Biserica Ortodoxă Etiopiana Tewahedo si-a pierdut statutul său de Biserică de Stat. După ce a fost detronat de către junta militară marxista Derg, în septembrie 1974, împăratul a fost ținut sub arest într-o clădire mică, in Palatul Imperial Menelik din Addis Abeba. Această clădire se afla in apropierea uneia dintre bisericile Palatului, Biserica Maicii Domnului (Kidane Meheret). Oprit de la participarea la Sfânta Liturghie, însoțitorii săi au atestat că Împăratul, îmbătrânit, statea la una din ferestrele acestei case, pentru a vedea biserica și putea da toate răspunsurile, luand parte macar pe aceasta cale la Sfanta Liturghie.

Din păcate, după ce a murit în august 1975 în circumstanțe extrem de suspicioase și misterioase în timp ce era întemnițat, Haile Selassie a fost îngropat într-un mormânt ascuns si nemarcat. Guvernul Derg a interzis în mod special desfășurarea oricărui tip de slujbă funerară sau memorialistică pentru împărat. În noiembrie 2000, Biserica Ortodoxă ecumenică Tewahedo a efectuat o slujba funerară imperială completă pentru el, iar osemintele împăratului Haile Selassie fusesera dezgropate din mormântul secret si reîngropate de către noul guvern al Etiopiei.

Deși noul guvern a refuzat onoruri de stat pentru împărat, Biserica a luat ulterior rămășițele regale și Haile Selassie a fost pus să se odihneasca in locul de veci pe care si-l pregătise lângă soția sa, împărăteasa Menen, într-o capela din interiorul Catedralei Sfintei Treimi. Patriarhul Bisericii Ortodoxe Etiopiene Tewahedo la vremea aceea, Abune Paulos, a adus un omagiu împăratului Haile Selassie, ales al lui Dumnezeu, Rege al Regilor Etiopiei. El a dpus, că nu numai Biserica Etiopiană Tewahedo, ci intreaga Etiopie, Africa și lumea în general, îi datorau împăratului Haile Selassie o cinstire imensă.

vineri, 10 noiembrie 2017

Demonetisation

Demonetisation

NEWS FROM THE WEEK

Demonetisation proves to be a game changer, Global CEOs hail PM Modi's reform agenda and More...

Demonetisation Winning The Battle Against Corruption, Taking India Towards a Cleaner Economy

With a formidable push to cleanse India's financial system, demonetisation led to highest ever unearthing of black money.

Here are some interesting facts on the multi-dimensional benefits of DEMONETISATION:

17.73 lakh suspicious cases identified that do not match the tax profile.

Deposits worth Rs 3.68 lakh crore under suspicion.

2.24 lakh shell companies faced the axe.

Stone-pelting incidents in Kashmir came down by 75% from the previous year.

Click to Know More on Demonetisation

Reform, Perform and Transform is our Mantra: PM Modi

In an event on India's Business Reforms and Ease Of Doing Business which had World Bank CEO Kristalina Georgieva in attendance, Prime Minister Narendra Modi expressed confidence on the nation continuing to perform progressively well on 'Ease of Doing Business' due to the slew of reforms initiated in the last three years.

Check out PM's speech

Media Must Make an Extra Effort to Maintain Credibility: PM Modi

Speaking during the 75th anniversary of Tamil daily Dina Thanthi in Chennai, the Prime Minister highlighted the role of vernacular press in dissemination of critical information on the ground. He also elucidated the importance of factual reporting by the media.

Click Here To Know More

PM Interacts with Global CEOs of the Food Processing Sector

During a discussion, CEOs of global food processing giants hailed the vision of Prime Minister's vision of doubling farm incomes and the progress of structural reforms and bold initiatives such as GST and the liberalization of the FDI regime, unleashed under his leadership. PM also addressed the first World Food India, a mega international event to showcase India's capabilities in food processing.

Click Here To Know More

MEDIA COVERAGE

How Modi's crackdown on shell companies has waged war on black money post demonetisation

Demonetisation was a defining moment in India's journey to a less-cash economy

By unearthing black money, demonetisation has widened the government's revenue base

Digital transactions surge 80.85% after demonetization

Big victory in fight against J&K terror funding; NIA seizes Rs 36.34 cr of demonetised notes on eve of note ban anniversary

Income tax dept to issue 100,000 notices for huge deposits after note ban

Five ways in which demonetisation made India a better habitat for formal job creation

Tighter scrutiny after demonetisation led to rise in PAN registrations, ITR filings

Forward it to a friend

This message was sent to george_anca[at]yahoo[dot]com from Prime Minister's Office through no-reply[at]sampark[dot]gov[dot]in

If you would prefer not to receive these emails please click unsubscribe

De ce e fain sa fii roman cand calatoresti

Stiu, sunt multi care se rusineaza cu cetatenia lor romaneasca cand merg in strainatate. Calatorind in jurul lumii, mi-am dat insa seama ca nu-i deloc rau sa fii roman. Ba dimpotriva. Relaxeaza-te si bucura-te de originle tale, oriunde mergi. Uite si cateva motive sa faci asta:
- Ai un pasaport bun pe care scrie UE si n-ai probleme cu viza, aproape nicaieri. Daca erai unul dintre cei 2,5 miliarde de chinezi sau indieni de pe pamant, ai fi masurat cozile la ambasada in kilometri.
- Daca intr-o expeditie prin jungla vei fi inconjurat de lighioane, o sa te descurci, cu calm. Esti pregatit de mic pentru astfel de situatii, de cand te alergau cainii prin cartier. Colegul tau japonez de expeditie o sa clacheze emotional.
- Datorita climei de acasa, te adaptezi usor si in locurile calduroase, si in alea friguroase. Daca erai norvegian si mergeai in Africa, te-ai fi inrosit ca un posterior de babuin, din prima zi. Daca erai, in schimb, un african si mergeai in Norvegia (in situatia absurda in care primeai viza), ti-ar fi inghetat chiar si lucrul de care erai cel mai mandru.
- Calatoresti ca turist, backpacker, explorator sau afacerist. Daca ai fi fost somalez sau nord-coreean, ai fi calatorit doar ca refugiat.
- Imbalmajesti binisor engleza si asta te ajuta peste tot in lume. Chiar daca n-ai fost studios la scoala, ai prins limba lui Brad Pitt si Clint Eastwood, din filme. Daca ai fi fost spaniol sau italian, i-ai fi auzit pe baietii astia vorbind doar in limba ta.
- Multi occidentali superficiali au o parere atat de proasta despre tara ta, incat n-ai cum sa-i dezamagesti. Aproape orice vei face, le vei depasi asteptarile. Daca ai fi fost neamt si n-ai fi avut chilotii aranjati pe culori, erai deja o dezamagire.
- Si intr-un taxi din Argentina, si intr-o carciuma din Franta, si intr-o discoteca din Thailanda vei putea spune des "This song is from my country." Daca ai fi fost rus, n-ai fi stiut sa spui asta.
- Daca te enervezi tare, poti sa injuri temeinic, neaos, pe oricine, pe limba ta. Daca ai fi fost englez, ai fi incasat-o de la a doua silaba."Fuck y."

- Cand te vei intoarce acasa, mama te va astepta cu masa plina de bunatati, cum numai ea stie sa prepare. Daca ai fi fost thailandez, mama putea sa fie de fapt tata.
- In Orientul Mijlociu, localnicii te invita amabili la ei acasa, auzind ca vii din Romania, o tara pe care o respecta. Daca ai fi fost american, te-ar fi invitat oricum la ei acasa, dar nu-ti mai dadeau drumul decat pe recompensa.
- Daca vreun dubios iti propune un curs de schimb valutar mai bun ca la banca, te prinzi repede ca-i hot. Daca ai fi fost scandinav, aveai deja buzunarele goale.
Acum, daca tu esti suparat ca te-ai nascut roman, nu cred c-o sa te conving sa-ti schimbi parerea. Lamenteaza-te putin, asteapta viata viitoare, si poate, cine stie, vei fi neamt. Sau poate congolez. Eu, unul, cred ca doar o viata am si-n aia sunt roman. Si nu e rau deloc.

NICOLAE GRIGORE MĂRĂȘANU

Gârliţa noima

Copil, stăteam seara pe prispa casei şi priveam stolurile de păsări care treceau din bălţile din Sud, în cele din Nord, pe deasupra mea, peste fluviu. Nu ştiu de ce, dar aproape nu era stol să nu aibă o pasăre rămasă mult în urmă. Sărmana, cum mai striga! Să o aştepte, să o ajute! Stolul rămânea însă neîndurător, naviga după legi proprii, ca un metronom, spre cuibarele nopţii. Mă tulbură şi în somn ultima pasăre care traversează în zbor fluviul, seara, spre cuib. Este totdeauna singură. Nu o văd în noapte, dar îi aud strigătul intermitent, prelung prin ceţurile umede şi reci ale toamnelor. Nu e un cântec, ci o strigare după stolul ce s-a dus mult înainte, în bălţile de peste fluviu. E un semnal de teamă, ajutor, deznădejde, cădere în haos. Dar nimeni nu o aude: nici cerul, nici fluviul, nici pământul. Numai eu şi acum o aud. Îi cunosc şi-i înţeleg în profunzime strigătul, înotul prin însingurarea de sub Crucea Sudului. Vaierul ei s-a topit din copilărie în mine şi-l port şi azi ca pe un dulce ghimp în memoria inimii. Aduce cu mugetul vapoarelor prin ceţurile oceanelor: avertizare, salvare, strigăt împotriva morţii. Tata îmi spunea că pasărea însingurată e o gârliţă, care, bolnavă ori bătrână, nu mai poate să urmeze ritmul stolului. Şi că singura salvare stă în puterea ei de a ajunge din urmă stolul, într-o clipă de zăbavă a acestuia. Şi mă întristam gândind că şi acolo sus, în zborul impetuos al stolului există bătrâneţe şi moarte!
O să mă întrebi dacă imaginea acestei păsări singure m-a inspirat. Sigur că m-a inspirat.

Gârliţa noima am numit poemul ce urmează:

Gârliţa noima
Strigă de-o viaţă
Seara prin ceaţă,
Din bălţi spre cuibare.

Nu-i glonţ s-o doboare,
Nu-i dor s-o dezbare,
Iubire s-o abată
Din calea nimbată?

Cin’ să-mi asculte
Noima sub frunte,
Pustia ce-mi lasă

Gârliţa când strigă
Seara prin ceţuri,
Spre casă?

CASA REGALĂ

Istoricul Dan Falcan a declarat la REALITATEA TV că acest scandal ar fi putut fi evitat şi că nu face decât să umbrească

"Prinţul a fost înlăturat acum doi ani. Nu a fost decăzut din calitatea lui de nepot, era legitim să poată să-şi vadă bunicul. E de neînţeles. Lucrurile acestea dau credit că a existat un conflict îmtre Principesa Margareta şi Nicolae. Ei (n.r. Principesa Margareta şi Princepele Radu) puteau să ia decizia de a-i permite să-l vadă sau nu pe Rege", a declarat Dan Falcan la REALITATEA TV.

Acesta a mai spus că ar fi trebuit să apară în spaţiul public mai multe ştiri despre sănătatea Regelui Mihai. "Majestatea sa, săracul, a avut o viaţă lipsită de afecţiune. a început cu lipsa afecţiunii mamei sale. Aceste lucruri nu fac bine regelui Mihai, Casei Regale. Puteau fi evitate să fie aduse în spaţiul public", a declarat istoricul.

Scandal imens în sânul Casei Regale

Reamintim "în seara de marţi, 7 noiembrie 2017, Nicolae Medforth-Mills a făcut o tentativă de violare a domiciliului Majestăţii Sale Regelui, la reşedinţa din Elveţia. Dl Medforth-Mills a forţat uşa casei, implicând în incident şase persoane, dintre care trei colaboratori ai Casei Majestăţii Sale. Dl Medforth-Mills a agresat fizic şi verbal trei persoane. Una dintre ele prezintă răni corporale. În final, el a fost împiedicat să forţeze intrarea în casă. Majestatea Sa a făcut clar, de mai multe luni de zile, faptul că refuză să-şi vadă nepotul, lucru adus la cunoştinţă dlui Medforth-Mills în repetate rânduri", transmite Biroul de Presă al Regelui Mihai I.

Casa Regală a înaintat o plângere la poliţia elveţiană.

"La incident au fost prezente trei infirmiere, venite să trateze pe Majestatea Sa, care nu au putut să-şi facă la timp datoria. De asemenea, infirmierele au făcut cunoscut că se tem pentru integritatea lor corporală şi că vor lua în discuţie la instituţia lor dacă vor mai veni sau nu să-l trateze pe Rege. Incidentul a survenit la doar o oră după ce Regele Mihai primise Sfânta Împărtăşanie de la trimisul ÎPS Mitropolitului Iosif", se mai precizează în comunicatul de presă.

Incidentul a avut loc în condiţiile în care, luni, Casa Regală a României a anunţat că starea de sănătate a Regelui Mihai s-a înrăutăţit şi că Principesa Margareta şi Principele Radu au plecat duminică, 5 noiembrie, de urgenţă în Elveţia. De altfel, miercuri, Biroul de Presă al Majestăţii Sale a anunţat că sărbătoarea Sfinţilor Mihail şi Gavriil îl găseşte pe Regele Mihai în stare de suferinţă, la reşedinţa din Elveţia, motiv pentru care nu va exista niciun eveniment organizat cu ocazia onomasticii sale.

Nicolae, în vârstă de 32 de ani, a primit titlul de principe în 2010, iar din 2008 a participat la diferite acţiuni, ecologiste şi caritabile.

Biroul de Presă al Regelui Mihai I a anunţat, pe 11 august 2015, printr-un comunicat de presă, că Regele Mihai I a semnat un document prin care a retras nepotului său Nicolae, fiul Principesei Elena, titlul de "Principe al României" şi calificativul de "Alteţă Regală". De asemenea, Regele Mihai I l-a exclus pe Nicolae din linia de succesiune la Coroana României. Aceste hotărâri au intrat în vigoare pe 1 august 2015.

În comunicat se specifica faptul că "Regele Mihai a luat deciziile de mai sus cu gândul la România timpurilor care vor veni după încheierea domniei şi vieţii fiicei sale, Margareta, Custodele Coroanei".

Nicolae, în vârstă de 32 de ani, a primit titlul de principe în 2010, iar din 2008 a participat la diferite acţiuni, ecologiste şi caritabile.

DOINA BORICEANU

Azi... Pe gânduri

noi ne-am iubit cândva?... vreodată?...

şi când am stat pe-o bancă-n parc?

pe unde zace puterea-ne-aruncată

de-a prinde vise în de Crăciun colac?

am mers pe drum ţinându-ne de mână?

şi palma ta fierbinte m-ar fi sărbătorit

trecând-fior peste ce am făptură,

şi când vreodată ne-am iubit-iubit?

mi-ai cunoscut tu paşii, ca să-i recunoşti?

ai picurat ceară de nesfârşind luceafăr

să pui pecete potecii scrise-n noi,

te chem, de tine nu vreau să mă apăr!

în dimineţi de rouă când m-ai trezit?

când braţul tău sub cap alin l-ai potrivit?

când mi-ai aprins în ochi fir de-asfinţit?

şi oare de ce nu ştiu când ne-am iubit?

mi-ai dat tu apă din nestăpânitele izvoare?

mi-ai mângâiat privirile-mi ucise?

mi-ai rupt din azima amiezii

să-mi duci la gură

grea de dragoste îmbucătură,

şi unde poiana de suflet cu mânjii?

alergi şi azi pe creste-n zi, în noapte

să te asiguri liniştii că mă poţi găsi, chiar poţi.

dar fântâna, ştii?, a secat de uitatele şoapte

şi în ciubăr vechi doar apă... apă frântă scoţi...

interviu cu muzicologul Viorel Cozma

Un personaj fabulos: Enescu
- As porni dialogul nostru de la o curiozitate. Cum va explicati ca cea mai mare inflorire a muzicii din istoria romanilor a avut loc in epoca interbelica?
- Ca sa ai cultura, trebuie sa ai intai bunastare. Dupa unirea din 1918, romanii o duceau bine si tara intreaga era cuprinsa de un mare avant patriotic, de o dorinta puternica de a face ceva concret pentru aceasta Romanie Mare. Atunci au aparut institutii importante, care ne lipseau si care au creat, prin prezenta lor, un cadru favorabil.

In 1920, Filarmonica se modernizeaza, sub conducerea dirijorului George Georgescu, care se intoarce de la Berlin si aduna in preajma lui crema absolventilor de Conservator.

In 1921, Opera Romana devine institutie finantata de la buget. Apar Conservatorul si Teatrul National de la Cluj. Apar radioul si discul si, odata cu ele, posibilitatea de a-i asculta pe interpretii preferati si in saloanele de acasa.

Dar poate ca adevarata explicatie pentru spiritul extraordinar de emulatie care a existat pe scena muzicii interbelice este fabuloasa prezenta a compozitorului George Enescu.

Enescu a reusit sa coaguleze in jurul lui personalitatile de varf ale epocii. El este cel care, prin muzica, a sincronizat cultura romana cu cea occidentala. A avut extraordinara dorinta de a ridica nivelul culturii romane si al muzicii in special.

Facea circuite obositoare, mergea in douazeci, douazeci si cinci de orase de provincie sa cante Bach si, daca era intrebat la ce bun, ca lumea simpla nu intelege o muzica atat de profunda, el raspundea: "Nu-i nimic ca nu pricepe Bach, sa-l ia ca pe un medicament!". In 1913, a instituit un premiu national de compozitie pe care l-a acordat anual, pana in 1946, cand a parasit definitiv Romania.

Mai mult, el si dirija compozitiile castigatoare, pentru a le populariza. Enescu a fost un far calauzitor pentru intreaga generatie interbelica, a ridicat nu doar nivelul epocii respective, ci si al celei care i-a urmat.

Dupa cel de-al doilea razboi mondial, am avut un manunchi de muzicieni adevarati, care au fost recunoscuti peste hotare si care i-au dus lui Enescu faima mai departe.

Despre ei s-a vorbit ca despre Scoala lui George Enescu: Anatol Vieru, Stefan Niculescu, Aurel Stroe, Tiberiu Olah, Pascal Bentoiu, Theodor Grigoriu, Dumitru Capoianu, Miriam Marbe.

- Ati putea sa-i faceti un portret artistului si omului Enescu?

Enescu a fost o faptura cu totul exceptionala. Avea o memorie fantastica. Bela Bartok i-a dat odata in tren o partitura. Enescu a citit-o atent de cateva ori, pana la destinatie, apoi i-a returnat-o. A doua zi a cantat-o din prima, fara s-o mai deschida.

Canta cincizeci si doua de volume de Bach pe de rost. Dirija Wagner pe dinafara. Era parca venit din alta lume. Canta din gura, canta la fluier, la pian, la vioara, la violoncel, la flaut, la corn, la orga. Era un poliinstrumentist. Avea tot timpul ce povesti. Era glumet, spontan, facea poezii, epigrame si cuplete. Avea dar literar si dar de desenator. Era un excelent caricaturist.

Era tipul renascentist, cumula un talent fabulos. Avea maniere, stia sa fie elegant cand se cerea, dar era si nepretentios, de o mare modestie. Cand pleca in turnee, nu-si lua bilet la vagonul de dormit. Se culca la clasa a doua, intins pe scaune, asa cum era imbracat. Mergeau colegii lui si-l rugau pe seful de vagon sa nu mai bage pe altcineva in compartiment, fiindca "maistrul doarme un pic ca ari concert la Botsieni".

Cand ajungea, cu pantalonii necalcati, suia direct in trasura si gonea la hotel. Era gurmand. Ii placea mancarea buna. Si ii placeau mult femeile.

Era un barbat foarte frumos si dorit. Cand se terminau concertele, navaleau femeile pe el sa-l invite la ele, sa ia masa. In mare parte din fotografii, apare alaturi de femei frumoase din societatea inalta. A avut nu stiu cate propuneri de casatorie. A avut si o fata din flori, despre care nu s-a stiut nimic in timpul comunismului.

- Despre cine e vorba?

- Fata lui a fost croitoreasa la Opera Romana, de unde a iesit la pensie. A murit in Bucuresti. A fost o fiinta foarte modesta, care nu s-a batut niciodata cu nimeni sa demonstreze nimic. S-a multumit cu conditia ei.

- Enescu s-a casatorit, totusi, dar foarte tarziu. Avea 57 de ani. De ce tocmai atunci?

- Marea lui dragoste a fost Maruca Cantacuzino, pe care a iubit-o ca un nebun. A cunoscut-o, din cate se pare, la Peles, prin 1911-1913, in cercurile Reginei Maria, de care ea era foarte apropiata. Maruca era casatorita cu Misu Cantacuzino, care se pare ca stia de idila ei cu Enescu. Misu a murit in 1928, intr-un accident de automobil.

Tot atunci, Maruca l-a cunoscut pe Nae Ionescu, de care s-a indragostit, la randul ei, nebuneste. Langa el, cum marturisea in jurnalul ei, simtea cum ameteste, ghicind, sub pielea lui, pe insusi Lucifer.

Relatia lor a durat sapte ani, iscand gelozii cumplite din partea lui Enescu, cu care a intrerupt si reluat legatura de foarte multe ori. Enescu a asteptat-o insa rabdator. Ce fascinatie trebuie sa fi exercitat aceasta femeie asupra acestor barbati, ambii mai mici ca ea! Enescu cu 3 ani, Ionescu cu 12! Cand acesta din urma a parasit-o, Maruca s-a imbolnavit de nervi. Enescu s-a intors din strainatate, a intrerupt toate concertele ca sa se ocupe de ea si a dus-o la tratament, la Viena.

De abia in 1938 i-a acceptat Maruca cererea in casatorie. A fost o nunta foarte mica. Au locuit impreuna la Palatul Cantacuzino, mostenit de la Misu, dar nu in odaile mari, somptuoase, ci in casuta din spate, in fostele camere ale servitorilor. Apoi au plecat la Paris.

"Pe Calea Victoriei mirosea a parfum frantuzesc"

- Ne-ati vorbit de aristocratia vremii, dar cum era Bucurestiul oamenilor modesti, din cartierele cu tramvai si cismea?

- Sa stiti ca intreaga societate era marcata de o usoara burghezie. Dupa Unire, agricultura mergea excelent in tara. Oamenii se instarisera. Ii vedeai frecvent in restaurante, cofetarii si baruri. Lumea nu statea seara in casa.

La 8 seara se pregateau de iesit. Mergeau cu familiile in cate doua locuri pe seara. Ieseau, de exemplu, la restaurant, unde mancau si ascultau muzica, iar apoi intr-un bar, unde beau si dansau. Vara mergeau la gradini. Duminica ieseau toti la plimbare, imbracati frumos. Pe Calea Victoriei mirosea a parfum frantuzesc. De la Palat pana la CEC curgeau rauri de oameni. Unii se opreau la cofetarii, sa comenteze pe cine au vazut, descantau cate trei ore o cafea, alaturi de prieteni vechi. Si nu costa o avere sa faci asta! Burlacii, pe atunci, mancau numai in oras! Nu trebuia sa fii om bogat ca sa-ti permiti.

- Unde se putea asculta muzica in vremea aceea?

- Depinde de tipul de muzica. Intre razboaie, Bucurestiul rasuna de muzica. Da-i rusului vodca, francezului cafea si ziare si romanului muzica si mancare! Vor fi toti fericiti!

Cine voia sa asculte muzica culta mergea la Ateneu si la Opera Romana. Sau la Sala Dalles, unde aveau loc concerte de muzica de camera si lieduri.

Puteai sa-i asculti pe compozitorii si dirijorii Theodor Rogalski, Paul Constantinescu, Martian Negrea, Mihail Andricu. Oamenii astia mi-au fost profesori la Conservator, imediat dupa razboi. Erau toti scoliti la Paris, aveau eticheta si maniere. Adevarati intelectuali de rasa.

Tot asta a fost perioada marilor nostri interpreti: pianistii Dinu Lipatti si Cella Delavrancea. Pe atunci se mai putea asculta muzica culta si in saloanele mondene ale marilor doamne, care dadeau serate muzicale. Chiar Cella Delavrancea organiza astfel de seri, la care chema lume buna, oameni de litere, muzicieni. Se serveau tot felul de prajiturele, de sendviciuri.

La inceput erau prezentate tinerele sperante muzicale, care isi faceau numarul. Apoi urma un recital adevarat al unui artist deja afirmat. Cella era casatorita Lahovary, avea mari posibilitati financiare, isi permitea astfel de serate.

Ati cunoscut-o pe Cella Delavrancea?

- Da, am fost si la ea in casa, pastrez si acum scrisorile de la ea. Era adorabila, inteligenta, sclipitoare, un om cu care puteai sa stai de vorba ore in sir si sa nu te plictisesti. Putea sa cante un repertoriu de 5 ore fara sa oboseasca. Avea o forta barbateasca aproape. Foarte buna prietena cu dirijorul George Georgescu, mi-a fost colega de catedra la Conservator. Ea i-a luat locul Marucai in inima lui Nae Ionescu. A trait 104 ani.

"Sa mananci peste batog si sa-ti cante Zavaidoc"

- Tot atunci insa e si perioada marilor succese ale muzicii usoare, perioada din care ne-au ramas cele mai bune romante, cea mai buna muzica lautareasca. Unde s-au lansat marii interpreti?

- Muzica usoara se asculta numai in restaurante. Existau in epoca saizeci si trei de restaurante cu muzica! Va dati seama ce pleiada de artisti la atatea localuri! Interpretii cantau la cel putin doua, trei restaurante si o gradina, pe seara. Faceau toti tururi. In felul asta, la un restaurant vedeai mai multi artisti.

Restaurantele erau frecventate, si ele, de clase sociale diferite. Erau, pe de-o parte, cele de langa gara, unde cantau tarafurile Julea, Fanica Luca, Maria Lataretu. Catre centru erau gradinile de vara ale boierimii: la Bufet, la Sosea, la Bonaparte (Floreasca) sau terasa Otetelesanu, unde-i puteai intalni adesea pe Camil Petrescu, pe Sadoveanu, pe George Calinescu.

Scriitorii erau oameni de lume, erau o breasla cu mult mai mondena decat a compozitorilor, de exemplu. Dar in fiecare cartier erau zece, cincisprezece carciumi, asa ca nu era nevoie sa pleci de acasa pana nu stiu unde, daca voiai sa mananci...

La restaurantul Continental, unul din cele mai selecte (azi vizavi de hotel Novotel) canta Grigoras Dinicu. Daca, de exemplu, seara era concert cu Herbert von Karajan sau Yehudi Menuhin la Ateneu, impresarii ii duceau dupa aceea la Continental, unde ii lua in primire seful de sala, care le oferea un meniu gastronomic romanesc foarte rafinat si apoi ii invita sa asculte muzica. Si canta Dinicu numai muzica clasica pana la 11 seara, apoi trecea, treptat, la populara, la hore, sarbe, veneau guristii.

Dupa 1 noaptea, se puneau pe dansat: tango, foxtrot, cha cha. Si daca respectivii mai voiau sa petreaca, se duceau la barul Zissu, unde era numai dans pana la 3 dimineata. La Zissu se beau numai bauturi scumpe, sampanii, vinuri frantuzesti, lichioruri. Acolo canta Jean Moscopol. Era un tip megaloman Moscopol. Vorbea frantuzit, se imbraca in culori tipatoare, ca la Paris, umbla cu esarfe si palarii de fetru. El nu canta decat in locuri bune, la cofetaria de pe Calea Victoriei, la Zissu la bar, la Parcul Trandafirilor. Nu canta niciodata in carciumi si bodegi.

Acolo il gaseai pe Zavaidoc. Zavaidoc a cantat la Berbec si la Ciresica, langa Cismigiu, unde se golea tramvaiul. I se facea reclama: "coboara neamule, sa mananci peste batog si sa-ti cante Zavaidoc". Era un om mai simplu Zavaidoc, venit de la Pitesti. Dar avea o voce formidabila, de opera, cu niste acute de tenor.

In alte restaurante cantau romante Ioana Radu sau Mia Braia. Erau surori. Ioana era o femeie simpla, nu era culta. Nu stia sa scrie decat cu litere de tipar. Mia facuse insa facultate. Erau fete de plutonier major, venite de la Craiova. Mia s-a casatorit cu Petre Alexandru, cu care a si cantat duete. Ioana a avut cinci barbati cu cununie. Avea o voce fantastica. Fuma cate un pachet de tigari pe ora si bea cafele pana nu mai putea. I se ingrosase vocea ca la barbati. La romante, n-a egalat-o nimeni, niciodata. Vedeti, lumea stia sa se si distreze pe atunci. Se muncea pe branci, dar aveau si bucurii.

A ramas celebru in epoca un personaj cu bani si foarte petrecaret, care obisnuia sa mearga seara pe la 10 pe Soseaua Kisseleff, unde era un sirag de terase si restaurante: la Bufet, la Visoiu. Lua taraful cel mai bun, angaja sapte, opt trasuri, instala cantaretii in doua din ele si in restul pe ceilalti cheflii din restaurant si mergea la margine de Bucuresti, unde el avea o vie, sa chefuiasca toata noaptea cu vin de Valea Calugareasca. Si avea si o tacaneala omul asta: urca lautarii sa cante in cei doi stejari din curtea casei. Va puteti imagina ce chefuri se incingeau!

"Cand incepea sa cante Maria Tanase, toata lumea lasa lingurile jos"

- L-ati amintit pe Grigoras Dinicu, varful muzicii lautaresti, cel care a influentat atatea generatii de interpreti. Ii dedicati multe pagini si in cartile dvs.

- Pe Dinicu l-am cunoscut tarziu, in 1946, era deja bolnav de cancer la laringe. Suferise si doua operatii. Am mers de mai multe ori la el acasa, sa stam de vorba, dar in ultima perioada, nici nu mai putea vorbi, ne scriam intrebarile si raspunsurile pe bloc-notesuri.

Dinicu era un lautar umblat, un om care se scolise, care facuse Conservatorul, intalnise multa lume buna, canta pe la ambasade, pe la festivaluri. Hora staccato a lui e inegalabila si azi.

La inmormantarea lui Dinicu, era asa de multa omenire, ca s-a intrerupt circulatia de pe strada Finlanda, unde locuise, si pe Soseaua Stefan cel Mare, pana la Lizeanu. Au venit 400 de lautari din toata tara cu tambal, contrabas, violoncel, viori, si de la casa lui pana la cimitir i-au cantat tot repertoriul. A fost fabulos. Parca a explodat tot Bucurestiul de muzica. Nici Maria Tanase n-a avut asemenea funeralii.

- Cu Maria Tanase ati fost coleg de catedra la Liceul de Muzica. Era asa de teribila precum se spunea?

- In 1953, cand a fost numita profesoara la scoala de muzica, Maria canta la optsprezece restaurante pe noapte. Avea sofer care o astepta in fata. In spate, pe bancheta, era Faramita Lambru cu acordeonul - unul mic, negru, prost si gaurit. Ii zicea Maria: "Da-te, mai, mai incolo, ca ai acordeonul spart si-mi faci curent". Pana la urma, i-a cumparat ea unul mai bun.

Faramita era peste tot umbra Mariei. La 9 seara, erau la Cina, la 9.20 la Continental, la 10 fara un sfert, la Bufet. Cand incepea ea sa cante, toata lumea lasa lingurile jos. Nu misca nimeni, timp de cincisprezece, douazeci de minute.

Faramita ii stia perfect repertoriul, nu trebuia sa i se spuna decat: "do diez!", "sarba!", "fa!". La restaurantele bune, avea un repertoriu elevat. La miezul noptii, ajungeau si la carciumi.
La Maria Bortoasa, in Calea Grivitei, canta cantece porcoase, din vremea lui Anton Pann. Fiindca erau multi care o stimau si o invitau la masa, spre dimineata, se intorcea la cate un restaurant, cu Faramita alaturi. Mancau si cantau amandoi, pentru cate zece prieteni. Era o femeie teribila Maria, sclipitoare, captivanta.

A fost casatorita cu mosierul Clery Sachelarie, dar Maria nu era o femeie de tinut in frau. Era o sfarleaza. A trait cu prim-ministri, cu ambasadorul Germaniei la Bucuresti, a fost implicata in spionaj, chemata in Turcia de presedintele Turciei. Era o femeie arzatoare, care se daruia mult. Nu se intalnea cu tine doar ca sa te sarute pe frunte.
- Tot in vremea cand Maria Tanase fascina Bucurestii cu vocea ei grava, orasul fremata sub acordurile "Zarazei". Cum s-a nascut legenda acestei femei atatatoare?
- "Zaraza" a devenit celebra in interpretarea lui Cristian Vasile, pe care l-am mai prins in viata. In 1929, in Uruguay, s-a tinut un concurs de compozitii, iar premiul doi a fost castigat de aceasta melodie, compusa de un oarecare Benjamin Tagle Rara. De acolo, melodia a ajuns la Paris si a fost auzita de lautarii romani, care i-au cerut lui Nicolae Kiritescu sa scrie niste versuri.

Kiritescu nu a facut o traducere.... A pastrat din textul initial doar cuvantul Zaraza, care nu era, in original, decat un indemn de manat boii, un fel de "hais, cea!" Nu stia el asta atunci! Cum nu a stiut nimeni. El a facut din Zaraza "un poem de nebune dorinti", portretul unei femei irezistibile. Tot el a inceput, la un pahar, sa raspandeasca legenda ei: Cristian Vasile s-ar fi indragostit nebuneste de o femeie, pe care apoi cineva, intr-o noapte, ar fi omorat-o. Scriitorul Mircea Cartarescu a dus legenda la rafinament. Zaraza ar fi fost incinerata, iar urna cu cenusa ei ar fi fost furata de insusi Cristian Vasile, care, in amintirea iubirii lor, a inghitit cate o lingurita din ea, in fiecare zi, timp de un an de zile.

Foarte departe de ce-am fost candva...

- Domnule profesor, in incheiere as vrea sa va mai adresez o intrebare. Credeti ca Romania va ajunge vreodata sa egaleze perioada aceasta, interbelica? Mai poate fi luata de romani drept reper sau e mai degraba un model depasit?

- Din nefericire pentru poporul roman, ne aflam intr-un stadiu cu mult inferior epocii de atunci. Nu mai avem in primul rand bunastarea de odinioara, care permitea oricarui om de rand accesul la cultura si la viata mondena. Am pierdut constiinta patriotica, iar asta e una dintre cele mai grave pierderi. Nu ne mai intereseaza tara asta, probabil pentru ca nu mai avem nimic de revendicat.

Ne-am pierdut valorile, traim intr-o confuzie totala a lor, asa cum se poate vedea si la evenimentele astea, de tipul Zece pentru Romania. Ne-am pierdut simtul estetic, dorinta de a trai frumos. Am pierdut respectul pentru oamenii cu adevarat valorosi, care au realizat ceva pentru omenire.

Marii inventatori, marii doctori, muzicienii, scriitorii, pictorii nu mai sunt azi respectati si recunoscuti.... In Academia Romana exista un singur membru corespondent in domeniul muzicii.

Ne-am pierdut modelele, care azi traiesc retrase si refuza sa apara la televizor, de teama sa nu se compromita....

Ne-am captusit cu modele false, modelul omului care reuseste usor, care se descurca, care stie sa faca bani. Ne-am pierdut moralitatea. Ne-am pierdut manierele si educatia. Am uitat sa ne mai imbracam frumos, sa ne mai purtam elegant.

Am pierdut - nu burghezia materiala, ci burghezia spiritului, nobletea spirituala. Traim azi intr-un mediu semicultural si parvenit, impulsiv si brutal. Suntem departe, foarte departe de ce am fost candva. Iar eu nu pot sa fiu decat frustrat si trist.

Ma simt exponentul unei lumi in destramare. Dar am credinta ferma ca ceva se va schimba intr-o zi, ca vom ajunge la o societate cu respect pentru valoare, prin care sa construim alta Romanie, la nivel spiritual. Asta e ceea ce ne lipseste la momentul actual.