IMPOSTAȚIE
Rodica Anca și Alexandra-Maria Citirigă – Maria
Nițu – Lili Hanganu – George Bacovia – Jean Pellerin – Leonid Dimov – Andrei
Landga – Pere Besso – Ben Todică – George Țărnea – Florin Dochia – George Anca
Rodica Anca și Alexandra-Maria Citirigă
IMPOSTAȚIE LA UN AN-DOI
31 iulie 1974
Tata mama
Nană iubită,
Ai
treierat tu, și noi cu tine, te-am dus mai înainte în brațe și și mai înainte
în noi, iar acum te sărutăm cu o dumnezeiască iubire. Ai fi vrut o poezie în
jurnalul pe care mama ți-l va scrie, o ploaie de confetti ce fac păpușile să
cânte? Hai, Nana, să vedem doar oglinda noastră de la ruperea turtei tale. Stai
pe pat, nu e șapte, ți-au venit nașii din America, iar cu somnul tău, salut,
zici pa și te întorci la mămăița. Mama îți face reclamă plecând la serviciu. Și
te sărutăm.
12 sept. 74
Nicăpăinede
Diana
es / os / pa as da
măi
mă mo
29 sept. 74
Plimbare
în Berceni Sud V, arătarea soarelui, exerciții la bătător – părculețe nu-s
încă; strigăt în puțuri; valuri de lut verde și nuci numeroși; mai mult decât o
emisferă cerească, amintirea și pomenirea Romei.
Nana,
azi am fost la vaporean să declarăm electricele și nu era și am ajuns la
ședință cu maiorul și plutonierul sectorist, în spălătorie, lumea căsca gura la
maior, care povestea din decretul 153, ce închisoare iau cei care își alungă
soțiile, care nu ajută la înfrângerea calamităților, care nu spun(e) numele
vinovaților. Tu te-ai plictisit și-n fumul lor ai adormit pe umărul meu.
Am
stat tot timpul împreună, am dormit, ne-am povestit, tu ai spus cum face
măgărușul (i/ha), gâsca, ursulețul, purcelușul, Nana, și toate ființele; dacă
zici tataia, spui și cărnii cacaia și babaia, bau-bau-lui. Ce bine petrecem noi
– și după părerea ta. Fotografiile de astă-vară au ieșit faine.
Mi-e
dor de tine și când suntem împreună. Clovnului, să mă ierte că i-am cântat:
Are/părul roșu de jidan/și în ochi câte un ban/și mai are o vioară/ da n-o ține
subțioară/că-i jidan/nu e țigan. Franceză ai început cu soleil, ba cu vivez
votre vie/Allez en Roumanie, plus că seara ai ales, ca de obicei – era cu foi
rupte – le plus petit Larousse și l-ai citit (ie-te).
30 sept, 74
parliamo con il zmeu
io sono Nana tu?
E mio padre ti ama
perche ti amo io
e dico venga venga
signor zmeu
che viene anche
la signora
la signora luna
luna luna et il zmeu
hanno detto aoleu
Miky mi hai datto questi fiori
ma la tua anima
non e la mia
Miky, perche mi hai indolorato?
Io sono Miky
ti sono portato i fiori
ma mia anima
c'e nel cosmos
O, cara mia Minnie
o cara mia mia
uno due tre
poc poc poc poc poc poc
în fotolii, între noi busuioc
canarul nu fluieră deloc
dicționarul cel mic
dansul din buric
Na na na fluierătură
fluierătură na na na
Ți-ai
inventat jocul rezemătoarea fotoliului: mingii, moșnegi pupați (doar Pinocchio,
să nu-i mai mănânci nasul... că tot crește), Miki, Minnie – le arunci din
spate, pe deasupra spătarului, să pice, nevăzuți, în fotoliu, cu zgomot, ca-n
prăpastia de dincolo a iadului. Dacă îți aduceam toate jucăriile, umpleai
prăpastia.
1.X. 74
neneata,
cacaia=carne; călătorie în ț. Ploicică. La policlinică, ajunși, ne chemau
dimineața.
19X 74
Astăseară:
luna. Până acum: taia (steaua); de aseară: bec și bloc.
Astăseară: hopa silabisit, chiar hopa șa sau hopa-hop,
cu dans. Cununie-n coșmelie (biserică). Insistă cu babaia și bu
(bau-bau), la orice cavernă, chiar din pâine.
Și-a
învățat obrazul și și-l înțeapă cu
degetul când o întrebi: ai obraz? Unde ți-e cheresteaua? Plăcerea nasului
propriu și al celor dragi. Ochii, cu mister. Confuzia frunte-barbă. Căutarea
limbii (în gaură de șarpe).
Veta
(ta) are succes scontat. De n-ar fi bolnavă, ar fi o nebunie.
Nana
mea, ai învățat de acum 2 -3 seri că dacă se întrerupe curentul, și toate dacă
se întrerup, Steaua mai stă aprinsă, să i-o arăți lui tata, și luna să i-o
arăți mamei, iar noi să te iubim de oriunde, de oricând, Nana mea.
Iubirea ta nu mă cutremură
pe cât bucuria ierbii cu ea în mine
creșteai alunec în sinusuri
neînnăscute mie nici nimănui
cum ni se întâmplă pic
din lună și din stea iar tu
cu degetele toate arătătoare
mă așezi pe vetrele dintâi
să te chem cu ochiul nu cu
obrazul nasul fruntea limba
mă voi pierde ușor cu o răgușeală
până să prinzi de veste cum
cineva se poate pierde ori
o iubeai pe Elisaveta anume
nu n-o iubeai o iubeai pentru
chemarea mea să te înveselească
în chipul neîntâlnit în alt chip
uite că povestea se povestește sieși
tu ai început să adormi
mama și mama te mângâie
de-aș vorbi cu tine știi cu biserică
în călătorii sub cer în timp
mereu m-aș așeza asin
să o pornești să te bucuri
21. X. 74
Pantomimonina,
pantomimonana, pantopanto mimona mimonina minamimo (prin Berceni, să-i dăm
telefon Noanei de mama).
25.X, 74
Donda – donda – donda n
dor
Unde ești tu lună, fă
Dopă nor pe după nor
Uite-mă
Dragă Nană, uite-mă.
5 XI 74 B
Ce-o
fi furând, căci iar se bucură la ce s-a mai bucurat, la soare, aseară la stea
și la ai ei, la somnul pe umăr, pe iubire, de unde să furi, și ce cuvinte, ce
jucării, Nana, toate în ochii noștri, din ai tăi, a început să-mi placă și mie
cerul, pe senin pe frig.
9 X 74
Berceni
Mita Mița Mița
Face pe pipița
și pe veverița
Frige prepelița
Nana
Bu, Nana Poc (Baia). Bau-Bau a mâncat pe Chichi; îi face pa, îi dă să mănânce;
țipi, ea bate cu pumnul îm masă; răspunde cerții, cară pe Mița, Gabriela și
Petruța una lângă alta pe pat, pe cai, la dans, la Bu. Închide ochii. Plăceri
anatomice de recunoaștere. Șterge praful cu cârpa peste tot. Aleargă într-una,
dansează oriental, preferă o anume veche a ei muzică, te privește în ochi te
râde, îi închide. Citește. Mult, văd că de minute, îmi nenorocește caietul
adult; alergia îi mai scade, dar în loc de 3-4 picături de doctorie primea o
linguriță – le înghite dumnezeește.
Fotografii
după statuile lui Anghel la cărturar – îi spun cum îl cheamă, ea: Kukuda.
Monseniorul Ghica. Mi-a luat stiloul, m-a luat și pe mine. Ne privim pe sub
nasă, aranjează cărțile după o tactică prelungită, le tasează, trage fața de
masă, sare în sus la o ilustrație, cu zgomote, a unor salturi de cascadori,
vrea cântece cu poantă pe care să o spună ea și – după – toată ziua – mor, mor,
mor -: aaa acum e toamnă (ea:) da. Acceptă exerciții de dans, îmi ridică
tălpile, doar atingându-mi-le, până sus spre tavan (reactor atomic), mă
ocolește, ca mai înainte masa și fotoliul, mă va săruta la plecare
America, America
e de Nana, e de Nana
e de Nana și de Tata
America, America
Vede
bine, aude bine, mirosul nu i l-am mai încercat, pipăitul îmi amintește
mângâierea minunii, gustul – generos, manierele, felul de a fi, gândul –
epatante.
Luni 11 XI 74 Berceni
(păcat
că am întrerupt ieri, când aveam în minte o zi întreagă de minuni)
Astăseară,
cu steaua, cu becul, în leagăn, nu încă (o pui și se agață să o dai jos); o
mașină pornește motorul în spate, o ia la fugă. Văd un câine, îl reperează, în
întuneric. La magazin oferă un pachet cu biscuiți unei fete mai mari (asta
trebuia să-l plătească la casierie? Or ieșea spunând, mi l-a făcut cadou, când
venea rândul Nanei: ce să plătesc, vezi mata la mine? nu știu încă ce e un
cadou; dar îi întindea tot coșul de putea s-o și jefuiască). Am pornit-o pe jos
– am și traversat Metalurgiei, la telefoane: dansul cu un băiat mare –
călușărește el, din șolduri ea, oriental. Mai și râdeau telefoanele. Mamă-sii,
la telefon (A, a, a, acum e toamnă?) DA. (E, e, e, frumoasă vreme e?) E. Ies pe
jos, cu o floare, mirosind-o pe rupte amândoi.
(Floare, floricică,
Cine e mai mică?)
Ata
(arătând spre floare)
Cine e mai mică? (Nana)
Ata
Sărind
peste noroi, ocolindu-l pe bordură, țintesc un luciu și sar cu stângul, după un
salt prin aer începe să mi se scufunde sub greutatea amândurora, moleșitor,
plăcut, fluierul drept se izbește de dunga spărturii de asfalt, tot atunci Nana
scoate un țipăt, mă trezesc din stângul, o apăr, ca-n băiță, o ridic ca într-o
plasă de fluturi, nu mai zice nimic, simt o euforie, încep să-mi extrag
piciorul, simt când mi-a ieșit genunchiul, am impresia că laba piciorului îmi
râde, eu ce să mai fac, evazat, burlănind, în brațe cu Nana, iar când, după
refuzul piureului mâncase mămăligă muiată în zeamă de fasole (!), până ne-am
dat seama că e dreasă cu untură, și nici uleiul nu-i e prea permis, la alergia
ei, vine vorba că până unde e ea de mare și cum e MALE, MAE, MARE, zice.
20 noiembrie 1974
Nu
e (pentru tot ce a fost: o jumătate de măr terminată) male. l
eteric. Privirea în ochi. A, a, a. Da. E. Și-arată burtica, umerașul
(mișcându-i) ochii închiși. Pasiunea dansului, twist, salturi bruște,
genuflexie.
30 XI 74
bobote (brânză)
pupune (păpușă)
(farmecul unui măr)
Draga
mea,
Citind
în carte, spui cuvintele pe care le știi și silabe: cum ai înțeles că acele
cuvinte sunt scrise, unde-ți voi fi citit eu?
Noi
suntem afoni. Tu? Vei suferi mult în carieră?
(Vream
să fiu trist, am caietul de tristețe în camera cealaltă, doar plătim. Să știi
că disperarea ar fi o distracție față de spleen-ul nenorocit provocat de atmosfera politică a
țării. Aș fi fost poate un scrib mai răsunător, așa îmi trudesc surdina,
refulându-mă în speranța că tu vei împlini, tot sentimental, sufletește,
oricând în afara propriilor idei – vei fi o femeie doar – și totuși, vei
reflecta așa – dacă atmosfera era cea de la televizor, de ce nu închidea
televizorul și așa mai departe, așa este, Nana, Alexandra-Maria Anca X, ori
X-Anca. De-ai citi aici mi-ai vedea fericirea dorințelor, să-mi păstrezi
numele, visul de renume rămânând să-l ducă mai departe odrăslirea ta. Am
deschis fereastra, e lună. O închid, căci Nansi tușește, a adormit de oboseală,
umblă la Curtea de Argeș, muncește creatoare în fabrici, o iubim, da?)
Te
aud plângând. Plângi rar. Și numai pentru că nu vrei să te culci. A, chiar
astă-seară, coborând de pe cai, i-ai răsturnat peste tine și te-ai speriat; cu
un reflex mai mult decât cerebral, i-aș fi prins.
Hai
să scriem amândoi. De ce-mi iei, dansând, penița, apoi capacul și-a. Ce
mâini curate frământă caiețelul diary. Noi te iubeam, vezi bine, ce
egoism o fi iubirea, dar pentru tine te iubeam, cum nu știu de acum de-oi putea
și tu să te mai iubești (te imaginez la 18 ani – și noi, speriați de ispitele
tale).
1 dec 74
Iubită Nana
o să vină gerul
jos e pământul
și sus e cerul
(ea arată)
ta-te,
mult t, vocale, silabe de isterie.
Cred
că tu nu știi ce e zgomotul și somnul îți e liniștit, visezi liniște.
Tataia,
mamaia... dac...dac...ou...na-na...pa...banii = punguța cu doi bani; când citiși
cartea cu poze, cu flori, cu copii – pălăria băiatului, floarea de la
pălărie, ghetele (mama și ochelarii nu-i arăți niciodată în carte ci acolo unde
sunt prin casă ori unde trebuie să fie, ai impresia că nimic nu se schimbă, te
învăț să ne batem palmele și vii cu tot corpul, te păcălesc și-mi cazi în brațe,
nu te păcălesc eu când spui corpul, nici onomatopeele, nici replicile la
poezii.
Te-am
mai învățat care lucruri sunt roșii prin casă (când ai văsut cocoșul în carte: banii).
Pantomima
ți-e plină, galeșă, inteligentă, îngerească. Plăcerea imensă ți-e să faci ca
măgarul.
Nu
uiți. În patul mamaiei te zbengui ca pentru a o aminti, te privesc, e și mama,
a venit și maica Rina, mă bucur pentru mama mea, mamaia ta cu care te jucai, e
la spital, te dorește, n-ar îndrăzni să te cheme în vizită la oncologie.
Doamna
Zoe a fost de părere că gesturile mâinilor tale sunt politice, și privirea,
ținuta în poza din 30 iulie, color, trimisă de nași de peste ocean.
13 decembrie 1974 B
Un
an și jumătate, să trăiești. Mama e la Curtea de Argeș, eu mă bălăbănesc
într-un fel de melancolie, de care nu mă vei mai fi crezând în stare. Tanti se
întrece cu mine să-ți interzică una și alta. Maică-ta mare, de la spitalul de
la șosea, ea mă întristează. Tataia al tău de la Târgoviște, pe care l-ai văzut
o dată, de două ori, dar și mie mi-a spus unul că sunt prea palid. Hm, cu mama
ne-am fi jucat împreună mai mult.
Speranța
de Richard Antony, cu Nana-na-na, nana nana – am luat-o în salturi,
în zbor și plutire – nu m-am jucat de fericit între amintiri triste, ce mă
temeam să nu te atingă.
Tot
n-am aflat ce-nseamnă Acan – oare pantalonașii tăi ce se încheie pe
umeri?
Foaie verde Mărior
Am plecat să mă însor
N-am cu cine n-am cu ce
Mărine și Mărie
14 decembrie 1974
(Ploaia)
Poaia pouă: pic.
Cascadorii de la Lido
cântă joacă do-re-mi-do
Plăcerea
panterei, mai mare decât a focii, recunoașterea în puii de tigru a pisicilor,
iată-te și pe tine mai atrasă de tropical, vom fi fiind mai mult nordici, fata
mea?
Păpușile
miniaturale n-au haz, nu-i așa? Dar ale d-nei D?
19 XII 74
sase
(ceas); ciupitură tatei și mamei (de preferință, având pielea mai subțire)
leitmotiv:
tata bate bau-bau cu bățul mare
2 ianuarie 1975
Am
mers la tataia Nase (pantomimă) și la mamaia Cati. N-am vorbit.
Mi-au plăcut peștișorii și i-am mângâiat. Pisicuța neagră semăna cu un ursuleț.
I-am smuls de două ori laba dreaptă din față. Tataia i-a înșurubat-o la loc.
Până la urmă, înainte de plecare, am stat și pe umerii lui. La Cati, nu. Mi-a
dat un pui cu o jumătate de coajă de ou. Mi-a plăcut mie dintre bibelouri.
Am
12 kilograme. Tata făcea socoteala că are 80. Mama se văita și ea. Ce să le
faci? Ajunși acasă cu 111, 102 și 95, ne-am culcat, iar seara am stat la
televizor. Tata a venit de la baie întors pe dos, îl mușcase un păianjen. L-am
masat, cum îmi face mie mama bu. Vărsasem apa pe fața de masă. Acum
muiam palma în locul acela și-l îmbăiam pe tata, care s-a vindecat. Curând îi
dispăruseră vânătăile și ipohondria.
Spun
multe cuvinte, aponiți, nănamăți, acani – p-astea nu le
cunosc ai mei. Spun multe propoziții: cheia mau (cheia de învârtit
pisica); tata, aida a nana, aida a papa; pom, paă,par(r)te, buni, bune,
bine, pâine, mâine, bani.
7 ianuarie 1975
Cine
a scris pe perete?
Musa.
Ce-i asta?
Masă
Și aia?
Ușa.
Ce faci tu la oliță?
Caca
Și mai ce?
Pipi.
Ce e ăsta?
Pumn
Ata ade a Nana... Taii... Dăi... Pală... Fok...Phu...pute
Îți
bați joc de mine?
Da
Sunt un rahat?
Nu.
Mă
iubești?
Daaa!
Îmi scoți un dinte?
Da.
Îmi
dai un sărut?
Da.
Vrei luna de pe cer?
Da.
S- bat pe mama?
Da.
Să-i dau na-na lui Nana?
Da.
Lui
Bau-bau?
Da.
Ești frumoasă?
Nu.
Să te bată mamaia?
Da.
Unde?
Ata (arată coada)
punu (săpun)
Cine
e ăla?
Nenea.
18 -
19 I 1975
Spune
orice cuvânt, cântă orice melodie, dansează orice dans:
Trei moșnegi cu plete sure
S-au dus și ei la pădure
Și-ntâlniră un zapciu
Și făcură toți: haptiu.
A spus film.
Ce faci, nene Leonardo?
Ce
să fac și eu, pictez.
Să
scriu mama?
Da.
Nana
Babana?
Da.
Tata prostu?
Da.
Ce-a spus astă-seară? Haptiu. N-a spus că mă-sa
vorbește ca o moară stricată și a plâns când m-am prefăcut că o pleznesc. Îl
recunoaște pe tataia (în desen, bașca Nene, Bebe, Tanti, Pasăre/Pape).
Les
debuts du Calcul (Paris, 1965). A deux volent les hirondelles. Pour l'enfancon. Je m'en vais au bois.
Un nez, deux yeux,
Une bouche, deux oreilles,
Un cou, deuz bras,
Une tete, deux mains,
Une poitrine, deux jambes,
Un ventre, deux pieds
Tout cela est a moi.
1, 2, 3, je m'en vais au boi,
4, 5, 6, cueillir des cerises,
7, 8, 9, dans mon panier neuf,
10, 11, 12, elles sont toutes rouges.
Jean-Jean, notre bon marchand,
Ne vend que des anes blancs.
31 I 75 B
Încet: - Hai,
spune lui tata, ce a făcut cocoșul; spune, a plecat pa, da? - Da. Tare:
- Ce-a făcut cocoșul? - Ou.
Încercările cu a fost odată o brânză, copii ei:
șvaițerel, caș și cașpăcal, pe unul l-a luat în gură o cioară – cra – mama era
când neagră, când împuțită de supărare.
2 II 75 B
Trei moșnegi cu plete sure
s-au dus și ei la pădure
și-ntâlniră un zapciu
și făcură toți: hapciu
Pădurarul dinadins
le răspunse dur: v-am prins,
lemnele furate îs
nu mai ziceți voi nici pâs
Prin pădure prin poene
ne plimbarăm și noi, nene,
mutrele noastre nu-ți plac
ia intră mata în sac.
5 II 75 B
(Mama:)
Ține-l de urechi (castronul). Nana se ține de urechile ei. Nana: Bobo;
Mama: N-am, o să cumpăr mâine; Nana: Banii... Fon (de ieri, de
când l-a instalat)
8 II 75 B
Mama,patu
ud. - Ce face afară? - Nine. - Ce-a băut mama? . Fea. - Ce-am
în mână? - Gaia. - Cine e asta? - Nașa. - Dă-te-n mă-ta. - mă-ta
tu.
10 II 75 B
Sur
la route ya des fleurs. Noel des Jacques.
Vine-o cioară jos la moară
Tica tica ta
Să macine grâu, secară
Tica tica ta
Găina cerne făina
Tica tica ta
Și gânsacul umple sacul
Tica tica ta
Hop ș-o rață mică grasă
Tica tica ta
Duce sacul plin acasă
Tica tica ta
13 II 75
Dodo
pae șina (să repare mașina). Mama ucă Nana (urcă). Mama pune cap
ghină (găină). Nu e cupa (cârpa). Nani, nani, chichi mamii.
16 II 75
Vine boabă
de întreabă
ce faci Nană
bine Boabă
ia taci nană
nu tac boabă
cânt copilului
s-adoarmă
nani nană
nani nană
pui de boabă
bobaboboboba
21 II 75
Orice
cuvânt îl reia uneori prescurtat. Replicile încep să fie replici. Mângâie din
proprie inițiativă: Gigică sunt eu.
Nea
Alecu,
Copilașul cel mai mic
Nu sunt eu, e un pitic.
25 II 75
Mama,
puga. - Bine (o ia în mână și strecoară ghiocul deasupra ascuțitoarelor. - Ia
decu, mama, Nu pot, mi-e frică. - Fică. - Ia-l tu etc.
26 II 75
Tu
știi, Nana, cea mai multă pantomimă
5 martie
Dăîmă
fata (castelul de cărți). Să ducă Nana la baie. Să mănânce Decu mamaia.
Să umbe fata.
10 martie 75
Să pape mee Nana
Să vobească tata a fon
Să nu cadă Nana
Să facă Nana Baie
Pune mamă decu tor
Să nu umbe Nana
Apici (pe aici)
Tată, pune a oc apii
În bațe a mama Veta
21 3 75 B
Aseară,
vizita Florinei Velcescu, cu părinții ei (părerea lor, că F. a fost fericită, a
mea, că și Nana). S-au învățat repede una cu alta, s-au așezat între jucării,
au mâncat portocale și chiar perișoare. Florina are sintaxă mai puternică, Nana
– fonetică (și vocabular? dacă uit că F îi zicea Patouf ursului și nu mo-mo-mo,
plus oui, maman). F e mai înaltă (ca mai vârstnică). Buclele blonde i le
invidia coana mare.
Astă-seară,
după spaima de o oră, de-a stat cu fața înfundată în umărul meu, ca patul de
pușcă, și-a luat inima în dinți, ori ne păcălise totdeauna, și a sărutat
portretul căpcăunului (bau-bau din Făt-Frumos din Lacrimă).
24.3.75 B
Nu
chema, mamaie, cu sacu că e bună fata... Să taie Nana pic geamu cu cheia. De
ce? Să nu ină cu sacu.
13 aprilie 1975. Berceni
Uite
un copil și pe drum. Ce face? Merge.
Unde se duce? Acasă. De unde vine? De la bloc. Ce a făcut la
bloc? A jucat cu Nana.
Să vorbim italienește. Nu, e mică fata.
Rața face mac, mac, mac
și mănâncă cozonac
cozonacul e cu mac
face bine la stomac
Câinele o să ne muște
când miroase după muște
Marioara-i taxatoare
stă cu Nana la taclale
cu taclaua, mai încet,
Marițo, dă un bilet.
Ne-am
fi dus totuși la zoo, dacă și mama ar fi fost învoită în această duminică și
n-ar fi lucrat la a productivă, tata e de sinteză. Ne-om descurca
noi, vai, câte ne vom spune, iar mie cine-mi va selecta poeziile?
19 aprilie 1975
Ce
mănâncă Nana – cărniță, lapte, bobote? Bătaie.
Nansi urcă pe tricicletă și face două pedale, eu mă
răstesc să n-o strice, ea se retrage în fotoliu. Nana, cu capul în poala ei,
plângând că mă răstisem la mama ei, iar eu nu observasem.
Ascultă,
cu cine vorbesc eu aici? Cu Nana. Iart-o, mamă, pe fată că e cuminte. Te og
frumos, mamă. Fop (prosop), faie (farfurie), muăsit (mirosit),
băbit (bărbierit).
20 aprilie 1975
Cum
îl cheamă pe tata? Nana. Nana te cheamă pe tine. Și mai cum? Aca. Și
pe mama cum o cheamă? Mama. Nume n-are? N-are crion.Cine? Mama.
Dar nume, cum o cheamă? Tata. Pe mama o cheamă... E mudaă Nana (pe
mâini). Da spune cum o cheamă pe mama și te șterg me mâini. Te teg pe mâini
eu. Să întreb pe bau-bau cum o cheamă? Bau-Bau. Așa o cheamă? Bau-Bau.
Ce-ai visat? Pă pui. Ce face? Câtă. Cum îl cheamă pe pui? Nana.
E puică? Da. Și Nana ce e? E cuminte fata. Papă ou? Nu
papă.
Vineri 25 IV
Cuminte?
Da. Cine-a rupt floarea, s-a rupt singură? Da. Da? Atunci s-o ia
ăla cu sacu, stai să treacă, gata, a luat-o, vai, dar dacă nu era vinovată,
dacă ea a fost cuminte? Cine a rupt-o? Spune dacă ai rupt-o tu și cere iertare,
că te iert, cine a rupt floarea? Fata, iart-o. Te iartă tata, stai așa,
gata, a adus-o ăla cu sacu, uite floarea.
Să
taie tata mustața, ori s-o lase? N-o taie, lasă, tată, mustața, laso-n pace.
Mă
joc cu treiezii. Pune Nana povestea cu ursul.
(nuova guida di Roma, pasiune). E p'ici tata.
8 mai 1975
Mamă,
dă papucii lui tata jos, că nu e bun a copii... Nu pap bobote, că nu e bună a
copii, că nu bate vântul... Închid ochii și nu mai vine cu sacu. Fac ca o
pisică, tată. Uite-l... Mamaie, nu muri că vreau pe oală... acum, du-te la
bucătăie și mori, că stau singura pe oală, până vine mama...Hai picea că e o
picee. Foarte bine, eceent.
15 mai 1975
Culcă-te
că iar te caftesc. Pap acuma, pisico. Du-te a tata, mamă, că fata se culcă.
Cine l-a păcălit pe urs? Vulpea.Cât fac unu și cu unu? Doi. Pân
la cât numără tata? Pân a tei. Hai cu sacu, că e descuiată ușa. Nu,
că e cuiată.
Tu ești mare, sau mică? Mică. Peste un an
cum o să fii? Mică. Peste 2 (3-4-5) ani cum o să fii? Mică. Peste
șase ani cum o să fii? Mae.
Da' unde-o fi, da' unde-o fi?
Cine, cine, cine?
Mo-ra-rul.
S-a dus să
cumpere, să cumpere.
Ce, ce, ce?
Gogoașă.
Să vină iute înapoi.
De ce, de ce, de ce?
Să macine.
Acum înflorește teiul.
Pe urmă se coc prunele
Pe urmă se coc merele
Pe urmă se coc perele
Pe urmă nu se mai coace nimic.
Dar important, dar important
e că acum înflorește teiul.
Macaoaog.
Să n-o duc în goapă. Cum e cerul? Bun. Da albastru n-o fi el?
Și pe el cine e? Fata. Ia uite, domnule? Da aia ce e? Luna. Și
aia? Steaua.
Am mers cu trenul și în față era un negru, foarte
decent, cu ochelari, amuzat de Nana, ca toți ceilalți. Ea se cam codea la
început, apoi a făcut abstracție. Călătoria în fumul tractorașului-locomotivă
hrănea pofta mai mult adulților înscăunați în compartimentele celor două
vagoane-trăsură. Dacă s-ar da particularilor, câți români n-ar crea fantezie și
jocuri, măcar și bătrâneii cabotini. (Vatican:) extrateritorialita.
17 mai B
Seara
am ieșit împreună după un coniac prilejuit de d-na Diaconu, care ne-a învățat
cântecul oac-oac-oac.M-am împăcat chiar și cu Nansi pe tutun, iar azi îi cumpăr
un Malborro (o țigară pe zi).
23 V 75
Ce-i
văzut la zoo? Usu. Și pe mai cine? Vupea. Și? Upu. Și? Tata.
Unde e luna? Acoio. Pe cer? Da. Și ce
face? Oacă. Cu cine? Cu fata.
26 mai 1975
ești cât un năpârstoc
să te dau la ghioc
ești cât o iubire
să te dau pe-o tingire
Chie-n
caietu fetii... Pucuțune foarte bune... Ghiocul papă și păsărica fetii.
Copiii
vacii-vițelul, calului-mânzul, raței-bobocul, caprei-iedul, oii-mielul. Al cui
copil e mielul? Al fetii.
30 mai 1975 B
Cum
stai învrejurată de jarurile pojarului, înțelept ascultând, gemând, chemând,
răspunzând. Ce vrea fata, ceai, compot, lapte? Nu. Atunci, ce vrea fata?
Bătaie.
12 iunie 75
Mâine
ai doi ani, cum te simți? Bine? Da. Bine. Nu. Mare? Mică. A
muți ani.
21 VI 1975
Să
vadă fata poaie.
Pe mare suntem marinari
la cârmă-i fata
catargul gata
pânzele albe.
Uită-te
a fim că eu mă uit a copii. Uită-te a mine, nu mai chie. Uită-te la oameni, că
cântă nenea. Nu se cântă așa. Dar cum? Frumos.
Piticu
oșu s-a murdărit.
Uită-te
a mine. Am un pui. Nu mai e. L-a luat cu sacu.
A
dacului de vupe. Te-ai pisat în pantaloni.
22 VI 75 duminică
1-2-3
fata cântă bine
când mă uit în ochii ei
simt iubire, simt iubire
4-5-6
când o iau în brațe
cânt ca un curcan
american
7-8-9
lună, lună nouă
este noapte
fata doarme
8 IX 75
Ce
bine că te-am găsit, Diary, Nana's Diary, Darling Nana's Diary, azi în 8 septembrie, după
ce ea s-a culcat, a spus Scufița Roșie, a și ascultat-o, Păsărică, păsărea, n-ai văzut pe mama mea...
Am
văzut-o la cimea cotea apă și pâgea De ce pâgi mămica mea Pâg de mine și de voi
c-a murit tata-n ăboi. Coconiță, știi ceva, nu mai stau a dumneata
Petutodefafuie faci atâta găăgie Mai bine mă duc acasă, cutu coșu tai cocoșu
pun de cafea că sunt cocoană-n casa mea. Bavo...
Cine
se pibă prin casă? Ia pune mâna pe ea. Mă, ia uită-te a mine. Mă faci să râd,
ha, ha, ha. Mamă, tu ai păsărică? Da.
Și mamaia? Are. Toate avem.
Îmi dai un lob? Nu. Îți dau un milion pe el.Nu.
Două milioane, o mie de milioane, adică un miliard, îți pare bine că îți
dau un miliard? Da. Îți pare rău de lob? Da. De ce e miliardul? De
lobi.
De ce cinci
unu doi trei patru cinci
Nana Maria Vanda Marta Ionuț
De ce cinci, sunt degete?
Nu, copii.
Gemeni?
Nu
Numai Nana?
În poză în oglindă în apă
în umbră în vis
Numai Maria
cu păpuși cu povești cu fete
cu lacrimi cu surâs
Numai Vanda
dintre măști dintre pisici dintre clopoței
dintre trandafiri dintre perne
Numai Marta
de la cântăreți de la elefanți de la trecători
de la sirene de la vrăjitoare
Numai Ionuț
pe statui pe biliard pe lumină
pe timp pe față
nici mănușă
nici carul mare
nici acte
nici ani
nicinci
5 IX 75
Diana,
sub boltită grindă
în sfințită undă
lumini să se-aprindă
umbre să se-ascundă
vină-ți de la fire
sufletul de foc
viață cu iubire
anii cu noroc
vină-ți zile dragi
tot de primăvară
să miroși a fragi
și a tămâioară
Duminică 28 IX 1975
quand tu a verse
son cafe
papa a chante
en francais
Ce
mai faci tu? Bine. Cu cine? Cu mama. Și cu mai cine? Cu
mamaia. Și? Și a lui tata.
Ce-ți place să faci? Foaia. Care? Aia
care a avut-o, rupt-o pisicuța. Și mai ce? Și foaia, și ata foaie și
amândouă foi.
Ce-ți place să mănânci? Bâză și gogoașă am voie
să mănânc. Și mai ce? Și țânțari și muce mânc.Sau ele pe tine? Mă
mâncă ele pe mine, și țânțarii mă mâncă.Te mănâncă pielea? O bubă, aici.
Sufli? Că mă mânc. Bâza când o mânci suflă, că are burta grea.
Spune
p-asta cu capa, s-audă și pisicuța.
Amândoi. O capră avea... Tei cozi. Ce cozi? Iezi. Nu iezi, idei.
Ce
băieți îți plac? Ăia d-afaă. Și ce fete? Aia d-afară. Da de
Dragoș. De mai cine? De mamaia. Tei
patru cinci. Și de? Și de mama. Și? Și de tata și de bau-bau. Și
de cine ți-e frică? De bau-bau, că nu e tata, e bau-bau.
Mă
duc p-afae, mă duc a eagăne.Păi nu mergem
la tataia? Acum a eagăne, ei, comedie ca ata.
Dacă vei fi artistă, mie mi-ai dat interviuri mai
întâi și m-ai rugat să-ți desenez un cățel. Eu am aruncat vina pe mama, care
s-a apucat de triolă și noi nu mai avem loc. Vorba vine, că parcă nu avem atâta
răbdare.
9 dec. 1975
Cârpa
șef, cârpa adjunctă, dichisuri. Ajunsese pe fundul mării, s-a culcat, și a
venit un peștișor și a văzut cum doarme cârpa și s-a culcat și el, și a venit o
scoică și a văzut cum doarme cârpa și lângă ea peștișorul și s-a culcat și ea,
și a venit o stea de mare și a văzut cum doarme cârpa și lângă ea peștișorul și
lângă el scoica și s-a culcat și ea.
Și a
venit o caracatiță, cu brațe mari, și a văzut cum doarme cârpa și lângă ea
peștișorul și lângă el scoica și lângă ea steaua de mare, și a zis, ia să-i
mănânc. Dar cârpa a auzit ceva în somn, s-a trezit, l-a trezit și pe peștișor,
peștișorul pe scoică, scoica pe steaua de mare, și s-au dat la o parte, iar
caracatița s-a culcat în locul lor.
14 decembrie 1975
A
fost odată o cârpă ca vai de capul ei. Unui băiat i s-a făcut milă de ea și, cu
vopsea, a pictat o fetiță. Altă fetiță și-a făcut atunci o rochie din ea.
20 decembrie 75
Era
o cârpă. Cuminte. Foarte cuminte, și mămica ei i-a spus, bravo, o să te
fac hăinuță pentru un copil cuminte, dar acum nu găsesc nici unul pe aici. Ba fă-mă
rochiță unei fetițe cuminți. Da, dar nu e nicio fetiță cuminte pe aici. Fă-mă,
fă-mă. Văd că nici tu nu ești cuminte, ai să fii rochia unei păpuși frumoase.
Pune-o
p-aia cu câpa. O cârpă nu știa să vorbească – celelalte au dus-o la
cârpaci. Cârpaciul le-a spus, lăsa-ți-o aici, și a aruncat-o în apă rece: iiii,
a dârdâit cârpa. Apoi a pus-o lângă foc, de era să se aprindă udă: ăăăărși. A
pus-o într-un băț deasupra capului și când a început să bată vântul, ea: aoleu,
de-au auzit-o prietenele și-au venit.
O
cârpă verde stătea în iarbă. Vaca aia mare nu paște iarbă pipernicită, numai
din cea grasă; oița rupe de care-o fi. Vaca se duce drept la cârpă și o paște,
se îneacă. Murea de frică și cârpa, dar oaia își vâră gâtul în gura vacii și o
scoate, dar n-o paște.
Era
un frig grozav. În pădure, o cârpă roșie. Lupul a crezut că e un foc și a venit
să se încălzească, dar dârdâia. A venit și vulpea, și dârdâia. A venit să
dârdâie și iepurașul. Dârdâia și ursul. S-a prins în horă să dârdâie și
elefantul, leul, toți. Dârdâind au început să se învârtească și se încălzeau.
Cârpa, care o băgase pe mânecă, s-a strecurat printre ei, că dârdâia foarte
tare.
22 XII 75
Pune-o
p-aia cu câpa. O cârpă era supărată că o aruncase un copil în râu și o
ducea apa la vale repede, repede, și ea plângea și degeaba. Când, se oprește
într-un băț ca vai de capul lui înfipt în prund și amărât că nu poate și el să
curgă.
Cârpa
s-a întins ca o aripă și bățul s-a smuls. Au mai găsit o scândură care s-a
făcut barcă, și bățul era catarg și cârpa, velă. Până au dat de niște fete
suflecate până la brâu, duceau, duceau rufele la râu. Cârpa a sărit și ea și
s-a făcut velă o cămașă. A ieșit scandal și cârpa s-a dus la loc.
...
O cârpă era supărată. De ce? Fiindcă o altă cârpă o lăsase singură și se dusese
la niște pisici unde se făcuse și ea pisică. S-a întors să se joace cu cârpa și
ea i-a povestit că e supărată pe altă cârpă și pe urmă s-a făcut și ea altă
pisică.
...
O cârpă a plecat de la un croitor. Croitorul a trimis după ea acul. După ac,
s-a luat ața. Și după ață, cine s-a luat? Ăla de la ușă.
23 XII 75
Cu
câpa. Avea trei ochi, dar n-avea nas. Un motan avea cinci ochi și cârpa
trei, se uita motanul și-i crăpa un ochi al cârpei, făcea el șase și ea doi,
apoi el șapte și ea unul etc.
...
O cârpă era cuminte. Stătea lângă un mușuroi de furnici. Cum răsărea soarele,
făcea loc în jurul mușuroiului. Furnicile îi aduceau orez să mănânce.
Se
duce vestea până la primar: ești cârtiță? nu, cârpă. Ce fel de cârpă? Uite-așa,
așa. Ia hai la primărie, du-te înainte. S-a dus și-au pus-o pe ea primăreasă.
Și
e în apă cârpa. Da, și nu e cuminte și trezește peștii, atunci unul o
prinde de cap și unul de coadă și trag și trag, apare alt pește și ea îi prinde
coada în gură, se trezește, cască, și tocmai prinde o momeală. Îi trage repede
undița la suprafață pe toți. Dar copilul care pescuia, de mirare și uimire,
scapă undița cu totul. Mai bine că n-a fost cuminte. Cârpa: că-i prindea.
20 ianuarie 1976
La
creșă. N-am mâncat decât păcintă. Altceva? Nu, că n-am avut bani.
21 I 76
Cu
cine te-ai împrietenit? Cu nimeni. Cu niște copii și niște fete.
17 II 76
Mamă,
au intrat pisicile în chiuvetă, du-te și le bate. Sunt pisici de pe scară. Și
pisica de pe scară cine mai e? Altă pisică de pe scară.
11 martie 1976
pavor nocturn
la 11 și la 1
de ce ți-e frică
ce vezi
pe cine bați
după cine te apleci
12 mai 1976
Mamă,
Nana a zis floricică. Frumos. Mamă, Nana a zis căcat. Vai, ce urât.
Mamă, Nana a zis floricică. Taci din gură, că îți mut gura la spate. Da
ce, că n-am zis căcat.
În 25 aprilie, de Paști, s-a înecat cu vomă și a
ajuns la spital.
21 mai 76
Operație
cu anestezie (fenobarbital). Polipi. Joi 27 mai, s-a întors amețită. A doua zi
își revenise. Bă, tată, mi-ai dat apă prea rece. Schie pe Alisanda și câteva
pisici.M-am născut în Omânia unde am niște vaci și mă joc cu ele. Schie
alfabetul cu niște vaci. Știi ce sunt alea vaci? Am fost cu mama, erau niște
capre, mici, un mielușel. Și era un cățel mic și m-am speriat. Păi, dacă a
venit o pisică în vizită la mine și a mâncat o parte din lapte? Îmi vine să
boăsc. Săumâna pentru masă c-a fost bună și gustoasă și mămăica frumoasă și
tătăicu frumos.
3 aug. 76
Ai
căzut cu ceafă de bordura zidului. Mi-a venit capul în ochi. Capul tău unde
e?Autograf:
Bisica mănîncĂ
șoareci,
Cîini mănîncă
pisice.
Luni 29 iunie 76
Nu
poartă numai mămicile ochelari. De-o săptămână, aproape, te-ai întors la
grădiniță. Alergi la nesfârșit după bloc, în subsoluri, pe toate scările, spre
leagăne. Ieri noapte ai plâns (pavorul?), dar azi-noapte ai dormit liniștită,
iar de dimineață ai spus, Nu mai vreau să merg cu vaca.
N-o să ajungem la Vâlcea că nu avem bani. E bine
și-n București. Ți-ai făcut la grădiniță frați și surori: un picior e frățior,
o mână e soră. Ai crescut, hainele îți scad ca pe o secetă apele. Arunci toate
alea pe geam, și arunci mereu pe Nana, că ea face numai rele, că nu e cuminte
deloc, că umblă bleaura. Cuminte e Alexandra. Te bălăcești, adică Nana, în
toate bălțile. Vrei tot ce vezi, de dat îți vine mai greu (te reții, însă,
pentru că ai bune maniere – temperamentul va pune probleme, ei și?). N-am mai
compus amândoi. Ai dreptate, sunt în concediu.
29 iunie (marți) 76
Mâine
e ultima zi de grădiniță și o să fim o săptămână numai împreună. N-o să te mai
pierzi după volei, n-o s-o mai pierzi pe mamaia, poate nici șapca.
30 iunie 76
Te-am
găsit plângând cu sughițuri în brațele educatoarei – căzusei de pe
scărița-balansoar și te izbisei cu fruntea de caldarâm. Un cucui mare,
vânăt,deasupra ochiului drept îți dădea o expresie serioasă. Un părinte o ținea
pe-a lui, că numai un ban, imediat, dar nu de 25 bani, sau de un leu, ci o
monedă de trei lei îți desumflă cucuiul. Nu aveam.
După
un timp, ne-am întors și ne-am tot pus comprese, până a venit mama și i s-a
umflat ficatul de emoție. Te-a legat ca pe un pirat și am plecat împreună la
tataia la serviciu, la mașinile de termoficare ce te-au impresionat.
Pe
drum, ne-am spus multe povești cu pirați. Scroafa, către cei trei purceluși:
groh, groh grof
v-am adus cartof
v-am adus și terci
Gică, să-l încerci
v-am adus borhot
Gică, mâncă-l tot
Ursulețul aude și cântă subțirel. Gică unu zice:
mama. Gică-ăl mic, nu. Ursulețul îl cheamă pe urs și cântă prea gros. Gică-ăl
mic nu vrea să deschidă. Gică unu deschide cocina și ursul îi mănâncă,
lăsându-le râturile printre gard.
Vine
scroafa – ia uite-i, vai, mâncați. Cine? Ursul. Cine va merge să-l pedepsească?
Cel mai curajos, șoricelul. Cine se sperie? Șoricelul. Ursul îl mănâncă. Merge
mâța. Cine se sperie? Mâța. O mănâncă. Merge copoiul, îl mănâncă, merge
curcanul, îl mănâncă.
Merge
scroafa. Cine se sperie? Ursul. Scroafa îl sfâșie și scoate purcelușii.
Pirații
urcă prin față în autobuz. Piratul unu și-a luat o Eugenie.
Numai
copiii cuminți merg pe jos, ceilalți nu au voie. Ai coborât din brațe. Peste
tot m-am lovit, n-am fost cuminte. Am un cucui. Ruperea cucuiului.
11 iulie 1976
Am
fost la Arcuda, alergând prin autobuze. Acolo – smeură, fragi, caise, mere,
corcodușe, statui (le-ai mângâiat și sărutat), ai dormit, ai făcut scene că te
aruncă moșul în apă (un secretar de județ).
Mergeam
printre meri după două bibilici, și ce ziceam eu și tu – unde vă duceți
bibilicilor? Papagalule; la întoarcere: Papagalul merge-n brațe.
Cine vorbește la masă ia bătaie. Toate jucăriile
la mine. Cine a tușit, tu? Da, a tușit ursulețul. Și după ursuleț? Pomul.
Și după pom? Pătrunjelul. Și înaintea pătrunjelului? Nu știu
să-ți spun eu.
6 aug
Clopotul
sună. Nu sună că e murdar. Râzi, tată, că nu sună.
9 aug 76 (luni)
în loc să cântăm la pian
jucăm toată ziua b b conga
în loc să cântăm la vioară
jucăm toată ziua b b conga
în loc să cântăm la țambal
21 august
când se lasă seară
pam pam pam
e bine
să bei șampanie și să dansezi
să dansezi și să bei șampanie
1.2.3.4.
28 august
dragi copii
veniți în vii
să culegem
strugurii
16 IX 76
Spune
p-aia cu vulpea. A fost odată o vulpe. A trecut vânătorul și a crezut că e
foc. L-a chemat pe pompier să-l stingă. Pompierul a venit cu mașina, dar nu
încăpea printre copaci. A pus tulumba, a dat drumul la apă, n-ajungea. A mai
pus o tulumbă, n-ajungea. A mai pus a treia tulumbă, n-ajungea. S-a uitat și a
văzut că era vulpe și i-a spus vânătorului: e foc. Vânătorul a tras un foc și a
aprins pădurea. Spune p-aia cu ursul. A fost odată într-o pădure un urs
și vânătorul a crezut că e foc și a chemat pompierul. Spune p-aia cu
elefantul.
De
ce ești și mamă? Pentru că mama e la Cluj.
Nu mai ești și mamă. Sunt numai tată? Mama nu mai e la Cluj.
20 sept. 76
Nana:
M-am dus la o biserică frumoasă, cu lumânări. Emil: Ai văzut acolo o
cruce? Da. Acolo a murit un popă. A murit? Un popă al sfântului
duc.
A
fost un film de groază, cu păsări multe, multe, peste tot, prin case, în
grădiniță, la școală, pe străzi și pe câmp și pe ape și în aer, nu te mai
puteai mișca și intrau peste tine și te mâncau și te înspăimântau și țiganii la
Moșilor au aruncat în sală, în timpul proiecției, găini în părul femeilor, care
au leșinat.
Ești
înfundată, ai febră, nu prea te-ai lăsat înfofolită. Ai adormit și respiri
greu. Parcă ai găsit o pistă liberă și ți-ai dat drumul. Spui în somn, nu mă
duc acasă, cred că te joci pe după bloc. Ai vărsat boabele, Eu sunt
babă, tu ești boabă. Mă îmbrobodisem, să-ți fac ție chef. Te-ai trezit, ai
spus că vrei să mergem la noi acasă, plângeai, am fugit la Vichi, căci nu ai
voie să faci temperatură, mi-a dat bărbosul un piramidon, mă închin să nu fie
contraindicat. Te-ai mutat în pat la mama. Imediat ai lozit ceva neînțeles.
Tocmai ai început să plângi tare, că vrei iar la tine în pat și, când te-am
aranjat, ai vărsat iar boabe, spunând că vrei la mine, acasă, în sufragerie.
Ai ațipit din nou, respirând frumos. Spui în somn, matematică.
22 sept 76
Toți
m-au luat tare că nu ți-am făcut măcar frecție din oră în oră, văzând că ai
temperatură. Trebuia să chem salvarea, să-ți iau temperatura, să-ți dau
piramidon, să-ți pun supozitor. Seara nu erai prea în formă, dar nu avusesei
temperatură, ci pântecăraie, deci: ceai de mentă, pâine prăjită. Iar azi te-am
găsit bine, am cântat, chiar am mâncat.
am fost noi bolnavi
eeee
de diaree
dar duminică
mergem
la teatrul de păpuși
din
Japonia
taci din gură
stai puțin
vreau să spun și eu ceva
mâine când mă fac mai bine
cumpăr îngheța
ajunsesem în decor
duși cu grijă de birjar
într-un han miliardar
Un
pitic mic, cu cocoașă mare, când se juca cu copiii, cocoașa i se prefăcea în
minge. Un copil s-a jucat un an și, la plecare, mingea a uitat să se mai
prefacă în cocoașă.
Duminică 26 sept 1976
A
venit mama aseară, ți-a făcut frecție, ți-a dat medicamente, te-ai simțit mai
bine, dar azi nu ai putut merge la Tom-Tom japonez, încât m-am dus cu Carmen
(tot nu prea se joacă ea cu tine, dar mai vedem).
Ce
păpuși! În culori fără echivoc, dar și subtile. Ce veveriță (mâță), ce iepuraș,
ce ursuleț, ce albine, ce pești și ce cocori! Tom-Tom - băiatul, și Nas-Roș –
vrăjmașul uriaș, la fel, încărcați de nuanțe. Scenografie modernă? Oricum,
umbrele dansau și ele pe un fundal, păpușile se ridicau după panouri ce drapau
doar parțial uniunea păpușarului cu păpușa. Nas-Roș era chiar tot timpul
împreună cu mânuitorul lui, dacă nu el îl mânuia pe păpușar (o fată).
Povestitoarea
a spus, la început, că vom vedea o dramaă de acum 200 de ani, din insula
Hokaido, când Tom-Tom, un băiețel din pădure, și prietenii lui, animalele, au
fost atacați de năvălitori conduși de Nas-Roș (în traducere). El prinde toate
animalele, dar nu și pe Tom-Tom. Le ațâță împotriva lui și, pentru a-și salva
prietenii, Tom-Tom acceptă să-i fie slujitor lui Nas-Roș, îl conduce la miere,
dar când monstrul taie fagurele cu paloșul, un șarpe țâșnește și-l mușcă. După
ce se reface, îl pune pe slujitor să-l ducă la castelul dintre nourași, la
conducătorul insulei. Ajunși, însă, în apropiere, se odihnesc, iar animalele,
în somn, îi târăsc la intrarea din pădure – la fel a doua și a treia zi, și-l
înving.
Povestea
este subordonată sau răsare din plastica generală a scenelor, personajelor,
dansului, pantomimei, cântecelor. Vine iarna – câteva clipe am și simțit
iarna, cu peștii – prinși de animalele pădurii, cu cocorul în zbor. Bătăile
pline de pantomime vioaie, meticuloase (mierea-daruri, mulțumesc-ul veveriței,
în românește).
Maria Nițu
Boema timișoreană underground și Gheorghe Pruncuț
Poeții boemi autentici, dacă nu se reinventează, mor tineri.
Poate pentru că de la o anumită vârstă încolo nu te mai ține pasul cu ritmul
boemei. Ghiță Pruncuț avea 45 de ani când a plecat în „salonul refuzaților” din
„lumea umbrelor” (Nina Ceranu).. 30 iulie, 1995.
Era „boemul absolut” (Daniel Vighi), „boem al
periferiilor,emblematic tragice” (Ion Arieșanu), era pupila, „pruncuțul ” lui
Tanti Bibi, și amândoi, sub prietenia ocrotitoare a lui Eugen Bunaru, „tătucul”
cenaclului „Pavel Dan”.
Era poetul versurilor scrise pe foi volante, fițuici
ferfenițite prin buzunare, notate cu creion sau cu pastă roșie ori neagră,
publicate doar postum. În același an,1995. îi apare volumul„Umilul
meu veac”, cu poeme adunate de Nina Ceranu,la Editura Eubeea –
editura boemei și a marginalizaților, cum era și Editura Marineasa
– a optzeciștilor cu buzunarele goale și cu suflet prea plin și prea mare
pentru timpurile noi parșive.
Prietenul său Eugen Bunaru, în colaborare cu Valeriu Drumeş
ori cu Marian Oprea, se îngrijește de alte volume: „Moartea muzicantului”, 1997, „Smerenii
pierdute”, 2001 și antologia „Clipa ascunsă”, 2006,
toate trei la Editura Marineasa.
În „Istoria din cutia de pantofi”, D.
Vighi scria despre „slăbănogul romantic” arestat de Securitate, ca făcând parte
din grupuri „subversive” și somat să-și explice versurile „Nu voi minți
nicicând că-i primăvară/ Un soare fals dă ordin să trăim/ Și-ngenunchiată
școala milenară/ E virgula ce-așteaptă să vorbim”, era „„răposatul poet
de cartier Gh. .Pruncuț, actant – mistagog al unor beții prin birturi
proletare.”
Amintea de un alt boem al aceluiași timp, reșițeanul Ion
Chichere, cu volumul lui de versuri „Poeme vesele și triste
scrise prin cârciumi comuniste”. (Doar că acesta a știut să-și
gestioneze foarte bine opera poetică). S-au descoperit odată la cenaclul
„Cora”,când citea Pruncuț și Chichere apăruse pe ușă nonșalant cu un pepene
verde în brațe): „Tu ești Chichere?!” „Tu ești Pruncuț?!”, s-au îmbrățișat
euforizați și seara a continuat cu ei în tandem, recitându-și versurile, ca un
turnir cavaleresc pentru Doamna inimii, Poezia.
Era autodidact și recita amestecat versuri proprii și
versuri din Esenin, Bacovia, simțindu-se afin în cuget și simțiri,tragic
esenian, trist bacovian.
În volumul „Așteptările slăbănogilor” (2004), aveam două
prozeluțe,instantanee, cu Ghiță Pruncuț personaj. În una, ”O pasăre și un
greiere: încercări eșuate de a rata o noapte albă”, cu motto din versurile
sale, „Sunt potcovite dorurile mele/ Că drumu-i lung şi demodat,/ Vai,
pasărea de raza unei stele,/ Muşcată de- nălţimi s-a spânzurat”, transfiguram
acele peregrinări nocturne prin cimitirul evreiesc, povestite mie de Eugen
Bunaru. Pruncuț recita din taica Bacovia, în timp ce de la casetofon se
infiltra insidios Chopin, continua apoi, încăpăţânat, cu „versuri
proprii, nepublicate, dar decretate geniale prin cafenelele literare, de
confraţi preocupaţi doar să-şi publice volumul următor… «Mi-au ruginit
arhanghelii-n vopsele/ Şi stelele le simt cum putrezesc…»”.
Cealaltăprozeluță era intitulată „Vizitiul” (holograma celui
din poemele lui S. Esenin, poetul cu „Moscova cârciumărească”, parcă perechea
lui Pruncuț într-un samizdat comunal amurgului vinețiu.,cu versurile lui
Pruncuț motto,„Primeşte, mamă, viaţa înapoi/ Căci necuprinsul
iarăşi se destramă,/ Şi cineva, cuprins de vâlvătăi, / La Carul Mare
umbra mi-o înhamă”și debuta în atmosferacenaclului de atunci, de
la mansarda dintr-o locuință de epocă, patriarhală,de noblețe scăpătată, a
Marianei Pop, pe undeva pe str. Andrei Șaguna, dincolo de Prințul Turcesc.(„De
la «Mansardă» văzduhuind vârcolaci… ”). (,,,)
Intrară boem, ca nişte Crai de Curte-Veche, prefabricându-şi o morgă de înalţi
diplomaţi ai urbei culturale”.
Programat să citească,Pruncuț, tot bachic euforizat, nu mai
lăsa loc de alte intervenții, când umil, „,„Sunt un Baudelaire şi
cânt bacovian…”,când apostrofând cinic: Când
o să mor eu, o să faceţi pipi la modul industrial…”, când
cerând stăruitor:„Lăsaţi-mă-n picioare, să-nnebunesc
puţin…”. „Mă lăsaţi ori ba? Nici Mitropolitul nu m-a întrerupt, când mi-a
pus patrafirul pe cap şi i-am spus şi lui cinstit:«La
Dumnezeu în poală sângerez/ Bătut în patru cuie ruginite…»”. Lidia
(Handabura) îi transcria de zor versurile, transpusă:„E atât de hieratic, ca o
rostire duhovnicească”. „Credeţi că-i batjocură? continua el. Eu nu mai fac
parte din colcăiala asta cu zulufi…Mă grăbesc, şi nu e nici o bravadă:«Hai,
pasăre, cloceşte universul/ văzduhuind din aripă cântarea…». Sărută
mâna Lidei::„Ţi-a plăcut şi rahatul ăsta? Zău?! Calcă-l în picioare!” (…)Ascultă
mai departe, asta e superb:«Strigătul nopţii departe
s-a dus/ Încheietura spaţiilor doare/ Şi ninge lumină, copilul Iisus,/ La târg,
peste marea vânzare…»”
După un timp, ziarele locale scriau:
„Poetul damnat al Urbei a încercat să se sinucidă. Transportat la spital, se
află acum sub îngrijiri medicale…”Poetul alunecase în Bega, furat
de mirajul Fata Morgana.După două săptămâni, ziarele anunţau incredibilul:„În
urma unei pneumonii, a murit trubadurul damnat al umilului veac. Înmormântarea
va avea loc în cimitirul Rusu Şirianu”.
„Câteva coroane. Sincere prin puţinătatea lor. Uitată, maică-sa stătea
umilă într-o margine, încă neînţelegând că va locui de-acum singură…Rude,
apărute ca zarzavaturile pe piaţă, vânau hulpav hârtiuţele, deşi nu prea ştiau
cu ce se mănâncă mâzgălelile alea cu poezii ale lui Geo, dar gândeau că nu
trebuie să le scape din mână un viitor eventual profit.”
În sala Filialei Timișoara a Uniunii Scriitorilor, era
lansarea cărţii lui „Umilul meu veac” –debut
postum. În sala unde nu intrase niciodată. „Atunci când urcase totuşi
şi în sala cu pricina, fusese pus sec la index:«D-le,
vă rugăm, aici este lume serioasă…»Acum era omor de lume, stârnind chiar mirare
prin cordialitatea alăturărilor, dat fiind timpul tulbure, şi împestriţat de
culorile politice: încriminaţi foşti comunişti alături de regalişti ori
nostalgici peneţecedişti ori pesemişti, fovişti, tineri năbădăioşi de la un
ziar local fulminant pupat amical cu lupi domesticiţi de la un alt ziar local
cu secera şi ciocanul ascunse”.
Eugen se simţea singurul sincer suferind, şi îndrăznea un „j
accuse” sub acoperire,fără nominalizări:„Din amatorism critic,
poetul a fost periferizat în boema urbei. L-am admirat nu doar pentru curajul
de a scrie poezie, ci şi pentru acela de a trăi în poezie, într-un timp şi
într-o lume în care acest gest de Don Quijote însemna o asumare sigur
perdantă.”
Şi cum „de morţi numai de bine”,
un critic cu greutate, abia acum îşi declina erudiția: „Poetul ne învaţă ce e
poezia genuină, gnomică şi reflexivă, cu amplitudini cosmice. O poezie
religioasă şi nu chiar, a unui răzvrătit umil Sisif…”
Boemul absolut visase să meargă la Muntele Athos:„Acolo,
eu, Nastratin Hogea, voi putea scrie în sfârşit volumul meu:«Golgota,
Golgota mă are la mână,/ Tâlhar cu o mie şi unul de prunci,/ Şi chiuie moartea
prin golful uitării,/ Lovindu-mă iarăşi cu ţeasta de stânci…»”.
Lili Hanganu
Roțăiam niște curmale, aduse tocmai din Dubai. Barbișon cel pofticios,
cu ochii de peruzea, se uita la mine cu poftă. Sacrific o curmală, pe care o
rup în bucățele. Pe degete îmi rămân urme lipicioase și dulci. Barbișon linge
puțintel. E mai interesat de sâmbure, decât de curmală.
Hop
și Momo! Limpăie și ea puțin. Nostim, se privesc amândoi în ochii și își
apropie năsucurile. Momo, cu flamura-n sus, pleacă spre sezlong. Astăzi, mai
devreme, o luasem de acolo și am pus-o pe fotoliu. Nici nu s-a trezit.
Am lucrat puțin, am spălat rufe, am citit din Nefertiti,
cartea lui Philipp Vandenberg.
O
zi în pijama. Articulațiile în parametri normali. Coloana se ține bine pe
picioare. Cam asta e...
Îmi
e dor să lucrez iar. Când nu puteam să merg, mă urcam *pe pereți*! Mi-au
trebuit niște ani să accept că sunt perioade în care mă întrec moșulicii pe
stradă. Să schimb ritmul. Să-l accept.
Noapte
liniștită, prieteni!
*
Motănelul
Barbișon sforăie liniștitor. Din timp în timp, plescăie. Cred că visează. Cine
știe ce visează un motan? Poate că visează fluturi... Astăzi nu a apărut prin
casă. Și-a găsit un loc după canapeaua de pe hol. A venit doar la cină.
Momoica, în schimb, *m-a ajutat* la
descâlcitul unui scul de lână roșie. E o culoare caldă. Simt că am nevoie de
ea, fiindcă îmi dă energie. Nu am găsit modelul pe care îl doream, însă am ales
altceva și încerc să combin niște chestii.
Nu am putut să scriu nimic, nici
să trec pe calculator un text. O zi amestecată și istovitoare. Îmi spun că
mâine este o nouă zi și încep să o cred. Cum spuneam, motănelul Barbișon
sforăie liniștitor și toate-s bune și odihnitoare...
Noapte
bună, copii!
*
mi
e simpatic Roxin. Am avut ceva contre, cu mulți ani în urmă... E amuzant, însă
eu respect consecvența părerilor sale.
Ceea ce mă sperie - realmente - și
dau înapoi, este prostia violentă, agresivitatea verbală, pumnul în fură și
genunchiul pe piept... Noroc că
m-am lăsat de politichie. Doar mă amuz.Cred că am început să gust din bucuria vârstei. Oare m-am copt? La horoscop, despre femeile din Capricorn se spune că înfloresc târziu. Dar și când o fac, o fac cum se cuvine!
m-am lăsat de politichie. Doar mă amuz.Cred că am început să gust din bucuria vârstei. Oare m-am copt? La horoscop, despre femeile din Capricorn se spune că înfloresc târziu. Dar și când o fac, o fac cum se cuvine!
Pe moment, am mai suferit după Țig,
la încă o porție din pastele făcute de Andrei. Delicioase! Pe bune!
Cină plăcută, prieteni!
*
Azi,
Nu mi-au fost boii acasă. Și nici eu în apele mele. Nori cenușii, care - parcă - ajungeau până-n prispa casei. Dacă aș fi avut o casă. O căsuță mititică, pe pământ, cum s-ar spune. Și-un petic de verde, că la loc cu verdeață, încă nu...
Nu mi-au fost boii acasă. Și nici eu în apele mele. Nori cenușii, care - parcă - ajungeau până-n prispa casei. Dacă aș fi avut o casă. O căsuță mititică, pe pământ, cum s-ar spune. Și-un petic de verde, că la loc cu verdeață, încă nu...
Și, cum cei doi neuroni pe-o cracă
abia făceau contact, ca să-și transmită influxurile și informația (Am uitat
tot, la naiba! Și ce mi-a plăcut Anatomia. Pe bune că aș lua Anatomia lui Grey.
340 de lei. Un chilipir. Puah!, vorba iepurelui ce căuta suc de păstârnac la
Alimentara)... Să revin: cum aveam capul greu și oasele flegmatic-melancolice,
cu accese colerice, nu mi-a picat fisa, legat de ce anume m-a deranjat mai
mult, la chestia cu Irina Rimeș, ambasador al Zilei Brâncuși etc.
Păi,
să vedeți de ce: pentru că acest termen, ambasador, adică diplomat, trimis cu o
misiune specială... are o semnificație deosebită. Asta, unul la mână. A doua
chestie: când spui că acest *ambasador* va atrage tinerii la evenimentul
dedicat lui Brâncuși, stau și mă gândesc că s-a definit deja o stare, numită
printre *bloace*: ești la nivel de ambasadă cu cineva. Adică, nu-ți vorbești,
dar nu ai rupt toate legăturile. Ministerul Culturii mai trage o lopată, prin
tranșeele dintre generații! Așa! Că e cool!
Nu știu dacă am scris inteligibil.
Vremea asta nătângă și dorul de munte...
George
Bacovia
Boemă
Se aşeza să ningă -
Ningea.
Doream,
Sunt ani de-atunci,
Să te-ntâlnesc
La sfârşit de stradă
Ce dă în câmp.
Îmi părea
Că tu eşti mai frumoasă
Iarna.
Boemă
E-n luptă
Jeanne c-un portărel
Şi-i zice bardul Poză
Bancherului, cum ştie el,
Balada-i pentru-o roză
Şi-i zice bardul Poză
Bancherului, cum ştie el,
Balada-i pentru-o roză
Zeii se duc
într-un ecou
Nici Jeanne n-are curaj
Iar ultimul Abencérage
Murit-a în metrou.
Nici Jeanne n-are curaj
Iar ultimul Abencérage
Murit-a în metrou.
Andrei Landga
Sfârşit de boemă
Pe cine mai tentează toamna
noastră
cu trupul ei dezgolit, asexuat?
Pe tine te întreb, prietene trist,
născut în patria patriarhală a primăverii.
Ploia-i perfidiă şi vântul avid
te-au lăsat fără de haină.
Ai ajuns să fii un câine hoinar,
târând după tine părţi din propria-ţi blană.
Nu mai eşti om. La final de boemă,
ai preluat postura docilă de câine,
ochii lui galeşi şi mirosul specific canin,
iar toamna noastră pare acum a fi o mesalină.
cu trupul ei dezgolit, asexuat?
Pe tine te întreb, prietene trist,
născut în patria patriarhală a primăverii.
Ploia-i perfidiă şi vântul avid
te-au lăsat fără de haină.
Ai ajuns să fii un câine hoinar,
târând după tine părţi din propria-ţi blană.
Nu mai eşti om. La final de boemă,
ai preluat postura docilă de câine,
ochii lui galeşi şi mirosul specific canin,
iar toamna noastră pare acum a fi o mesalină.
FINAL DE BOHEMIA
¿A quiénes más les atrae nuestro otoño
con su cuerpo desnudo, asexuado?
A ti te pregunto, mi triste amigo,
nacido en patria patriarcal de la primavera.
Su lluvia insidiosa y su viento ávido
te han dejado sin propia ropa.
Te has convertido así en un perro vagabundo,
llevando encima partes de sus pieles.
Ya no eres un hombre. Al final de la bohemia,
has tomado la postura de un perro dócil,
sus ojos lánguidos y su olor específico canino,
y nuestro otoño se parece ahora a una mesalina.
LA FI DE LA BOHÈMIA
A alguns més els tempta la nostra tardor
amb el seu cos despullat, asexuat?
A tu t’ho pregunte, trist amic,
nascut en pàtria patriarcal a la primavera.
La seua pluja pèrfida i el seu vent àvid
t’han deixat sense abric.
Has acabat sent un gos vagabund,
arrossegant darrere de tu esquinçalls de la teua mateixa pell.
Ja no ets home. A la fi de la bohèmia,
has assumit la postura d’un gos dòcil,
els seus ulls llangorosos i el seu específic olfacte caní,
i la nostra tardor es pareix ara a una messalina.
(Traducció de l’original al català per Pere Bessó)
con su cuerpo desnudo, asexuado?
A ti te pregunto, mi triste amigo,
nacido en patria patriarcal de la primavera.
Su lluvia insidiosa y su viento ávido
te han dejado sin propia ropa.
Te has convertido así en un perro vagabundo,
llevando encima partes de sus pieles.
Ya no eres un hombre. Al final de la bohemia,
has tomado la postura de un perro dócil,
sus ojos lánguidos y su olor específico canino,
y nuestro otoño se parece ahora a una mesalina.
LA FI DE LA BOHÈMIA
A alguns més els tempta la nostra tardor
amb el seu cos despullat, asexuat?
A tu t’ho pregunte, trist amic,
nascut en pàtria patriarcal a la primavera.
La seua pluja pèrfida i el seu vent àvid
t’han deixat sense abric.
Has acabat sent un gos vagabund,
arrossegant darrere de tu esquinçalls de la teua mateixa pell.
Ja no ets home. A la fi de la bohèmia,
has assumit la postura d’un gos dòcil,
els seus ulls llangorosos i el seu específic olfacte caní,
i la nostra tardor es pareix ara a una messalina.
(Traducció de l’original al català per Pere Bessó)
Ben
Todică
A FI, DE CE SUNT ?
Cand am deschis ochii in Iezer am auzit un
sunet urias,
m-am urcat pe coserul cu porumb ca sa vad de
unde vine
era un acoperis ruginiu
in zare cu o cruce in varf
si am zis Uaaaaa !
in funduletul gol
din scutece
Satisfacut am privit de sus ca sa cobor si
mi s-a facut frica
Toata ograda cu porci, gaini si rate
cu tot cu casa, grajd si boi
era intr-un mare balon de cer albastru
si mama cu joarda.
Mi-am fript coitele-n pirostie
Am inceput sa plang si m-am cataract pe sub
acoperis
Plonjand inauntru
peste stiuletii de porumb rosii auriu
pana a venit mamuta
si ma luat
Ca sa nu ma mance porcii.
George Ţărnea
ELEGIA
JOCURILOR
Moto:
„Surorii noastre mai mari,
Roabe aceleiaşi zodii,
Preauturburatei Xenia”
Roabe aceleiaşi zodii,
Preauturburatei Xenia”
Toată
vara Xenia l-a iubit pe Niuk,
El pierduse trenul şi umbla năuc.
Blestemate poduri, orficul podar,
Cere tragedia paşilor in dar.
El pierduse trenul şi umbla năuc.
Blestemate poduri, orficul podar,
Cere tragedia paşilor in dar.
Disperată,
Xenia fierbe colarez,
Niuk se stabileşte la un cei englez
Şi divide ceaiul in mai multe părţi
Fostul inefabil jucător de cărţi.
Niuk se stabileşte la un cei englez
Şi divide ceaiul in mai multe părţi
Fostul inefabil jucător de cărţi.
A
murit podarul, podurile mor,
A rămas prinţesa plină de amor,
Vara-şi devorează cuiburi d furnici
Sugerez prinţesei genialul nici.
A rămas prinţesa plină de amor,
Vara-şi devorează cuiburi d furnici
Sugerez prinţesei genialul nici.
Cu
lavandă, morţii sunt convingători,
Curge Mihaela printre jucători,
Sus plus potul, cartea, jos – un fel de pod
Niuk juca , probabil, in acelaşi mod
Curge Mihaela printre jucători,
Sus plus potul, cartea, jos – un fel de pod
Niuk juca , probabil, in acelaşi mod
Noi,
ajunşi departe, ne prefacem puri,
Fac acelaşi lucru, mâţele-n călduri
Şi cu ce libaţii bem din ceaiul vechi
Invăţând engleza cărţilor perechi.
Fac acelaşi lucru, mâţele-n călduri
Şi cu ce libaţii bem din ceaiul vechi
Invăţând engleza cărţilor perechi.
Draga
mea, iubito, trebuie să-ţi spun,
Rufele se spală cu mai mult nebun.
Dar de-mi ceri dilema jocului in cinci,
Pierd la cărţi neantul, dintr-un singur clinci.
Rufele se spală cu mai mult nebun.
Dar de-mi ceri dilema jocului in cinci,
Pierd la cărţi neantul, dintr-un singur clinci.
Merg
de acea singur, la doi paşi egali,
Viaţa-n cacealmale, plus trei papagali.
Viaţa-n cacealmale, plus trei papagali.
Florin
Dochia
în
|
în
|
|
City break
Când mă privești cu atenție, absența mea devine prezență.
Aflu și eu despre asta din surse independente
Și dau fuga la magazin să cumpăr cafea
Înainte ca ibricul să dea în foc.
Aflu și eu despre asta din surse independente
Și dau fuga la magazin să cumpăr cafea
Înainte ca ibricul să dea în foc.
Ai dormit bine, Carla, ai visat
frumos?
Văd totul pe chipul tău luminos.
La fereastra spre livadă
Porumbei vin să ne vadă
Cum sorbim din cești alene
Inedite cantilene.
Văd totul pe chipul tău luminos.
La fereastra spre livadă
Porumbei vin să ne vadă
Cum sorbim din cești alene
Inedite cantilene.
Apoi vom merge la biserică să ne vedem cu icoanele
făcătoare de minuni,
Să ascultăm concertul de clopote
Și missa solemnis în do major de wolfgang amadeus mozart.
Să ascultăm concertul de clopote
Și missa solemnis în do major de wolfgang amadeus mozart.
Fără asta nici nu se deschide parcul dendrologic unde ne
vom plimba până pe înserat și vom
Discuta despre germinația plantelor și despre rolul albinelor în perpetuarea speciilor inteligente.
Discuta despre germinația plantelor și despre rolul albinelor în perpetuarea speciilor inteligente.
Apoi ne vom ascunde de umbrele care vin
Între arlechinii și colombinele din piața cea mare,
Ne vom pune măștile de carnaval,
Vom dansa cu neguțătorii și precupețele
Până când vom ajunge să pricepem că masca nu ascunde chipul;
Masca este chipul.
Între arlechinii și colombinele din piața cea mare,
Ne vom pune măștile de carnaval,
Vom dansa cu neguțătorii și precupețele
Până când vom ajunge să pricepem că masca nu ascunde chipul;
Masca este chipul.
Miezul nopții ne va găsi îmbrățișați sub baldachin:
Tu o respirare, iar eu un suspin.
Tu o respirare, iar eu un suspin.
George Anca
mormântul
surorii plânge negresa blondă
naşul
Ionel troiţă zăpezilor sondă
mama
Elisabeta nea Costică vară-ma Leana
de
mirosea fulgul ca floarea copilă pudibondă
neam
viu generaţie decimată
pe drum
aleargă modernitatea asta
pe deal
dacă nu în pădure
îmi
invitasem nevasta
pe după
arbori în veci nemişcându-se naiba tăiere
păunii
bătrâni cuptoare spulberate rudarii nici daci nici ape
m-am
rătăcit într-o fortăreaţă ruinată din Indraprasta
surâdeţi
brazde sub temelia casei lui Vasile mijlociul înalt
cenuşă
fulgerată iarăşi prin sobe veşnice
tresalt
la
moartea mamei trecută jumătatea vieţii nenăscuţilor
numai
răul face bine capului îndurerat de februarie
nervii
sparţi şi dimineaţă invitat-o mai renaşti albastru smalt
în abis
ori de lectură ori diabetice amenzi copilule sat peisaje
lângă
templul maimuţelor terenul de sport frânghie viraje
mormântul
numai inscripţie engleză casa colonială o grădină
răscrucea
la cascadă în Dharamsala de ţi le-ai picta
cum şi
eu aş scrie bărbaţilor şi femeilor din primele miraje
adineauri
nu vă mai bateţi copiii nevestele nici părinţii
suflete
de alcool soacre neantului tropical cu Fierbinţii
chimist
fiind fierbeam mult scriam puţin scriitor ratat
mulţumesc
vânzătorule de calypsă poate nu mă alcoolizez
vitriol
omenesc desfigurase căminul din inima ginţii
altfel
slăviţilor nesalvaţi de accidentele aminte
fugărească-ne
relele bunele bocindu-se de fierbinte
din
poartă-n părăsire umbra de peste sânge
închegată
în praful cizmelor satisfăcute aparent
pustiu
azilul coastei şi rupte şi desperecheate ginte
plouă
pe şire de zăpezi în suburbie Marcus Aureliu respectă
întâi
pe sine la fel Medeea inversă înţelesese rejectă
am
reversat-o din gheare sinucigaşă simbolică pe puţin
se
felicitase a ne fi călcat şi-n vria acum ură
nu e
liniştită sămânţă de măr îmbrăţişată insectă
ziua
versului fără timp aseară părăsit scriptură
rostul
poeziei în discursul lui Boll la academia suedură
lăsămu-ne
mirării de carte de moarte fără naştere
zacă-ne
capătul sinelui în capul descoperit
apa nu
mai scaldă cerneala piatra se azură
fum
până la dumnezeu confort preistoric natură bârfită
vrei să
înghit toţi oamenii curentează aruncată mărită
nunţi
de apartament în dublu turism de carieră literară
speranţa
sfârşitului sfântul dracu aşteaptă tămâie
dacă
n-am spus atenţie dusele întru rămânere
poetul
şi-o fi apărând versurile întrucât i-au salvat viaţa
matematicianul
pradă limitelor unu sinus plus cosinus la pătrat
eseistul
părăsit în favoarea inspectorului general fără normă
meditatorul
se îndreaptă către meditatoare mulţumesc atmosferă
titularul
de tremur al mâinilor o conversaţie-audienţă
cântecul
neîmblânzirea târâşul colapsul a doua zi nici una
doamne
de ţi-aş dactilografia povestirile de-acum un an
când
voi cădea tot pe neînsemnate rămânerea pe sub cer
nimic
în serios anume întru anonimă netulburare
mi-aduc
aminte singurătatea din păduri nopţile predoctorale
manualul
îngrămădise plânsul sentimentuluii seara
trecutul
zilei ritm într-o lumină şarpele ce mă secase
ţi-am
dactilografiat trei poveşti fantastice nedatate
numai
nemurirea copilăria nu ne-am mai putut întrista
plus
primăvara strecurată din zile pierdute în basme
icoane lunecând
din deal a trece drumul lunca apa
oprite
între rare luminări de lumânare doar atât
o
curgere de vreme dinspre mântuite rituri jocuri
pas în
afară capul satului umbra păsărilor călătoare
se mai
trăieşte acasă se mai moare pe căile domnului
m-am
pierdut de sat satul nu mă pierde în veacul naşterii
număr
mormintele dorul strigoilor mi-l presimt în frig
odată
desprimăvărându-mi-se şi manuscrisele rupte
gustul
ţărânii însângerate în goana copitelor zăpadă capitală
fotografii
de familie bătrâna cântând la pian văduv
versul
zilelor nescrise pe jos mai rar blestem drepţi
întors
între ţărani morminte ştiu ce e pe lume până dincolo înapoi
nici o
concentrare în ultima vreme parte degerării mentale
simplificat
pământ fără sămânţă sondă aventurilor denudate
pozele
color generaţii la mare refuzul umbrei teroare
tema o
amintire din prima duminică de martie
lecţia
de sanscrită pentru copiii din satul natal
ne
aflăm în România latină departe de Bengalul de Vest
amănunte
în invitaţia voie caldă cartea copiilor
data viitoare
mă voi pregăti întru copilărie vara
voi mai
fi poet şi bătrân până la moartea aproape
fără
seamă schimbând o upanişadă pe treabă
avem
loc până şi-n noi ne apucăm de iubire
ce
atâta interioritate devoţională pe invers în infinit
şi substituirea harului permanenţei
de mai sus
George Anca a fost o personalitate marcantă a culturii și literaturii române. A fost un poet aparte, în afara normalității. Greu de înțeles. Scrisul său se adresează celor cu pregătire specială, nivel de înțelegere sporit, sensibilitate specială, și cu viziune clară asupra evoluției literaturii. Un Gigant!
RăspundețiȘtergereDacă poezia obișnuită e formată din două narațiuni, o narațiune textuală și una purtătoare de mesaj, la Anca există o a treia narațiune greu de explicat pentru un cititor obișnuit ca mine, însă profund copleșit de existența ei. Un om exemplar, Anca era cu zeci de ani înaintea maturizării literaturii române și universale. Va rămâne alături de titanii artei cuvântului scris, al civilizației și culturii omului pe pământ.