COINCIDENȚE COSMICE
Puși Dinulescu – Jon Baba -Ioan Miclău-Gepianu – Florentin
Smarandache – Stuart Scott – 9 Statui – Coincidențe cosmice – Sex literar
PUȘI DINULESCU
Scaunele
Ionescu se considera un descendent al lui Caragiale. Însă nu toţi descendenţii, după opinia mea, dar şi după crasa realitate, au exact ce le trebuie. Unii pot avea un cromozon în plus. Şi atunci e nenorocire! Sindromul Down e gata!
Aşa se întâmplă şi cu Scaunele lui Ionescu. Poate o fi pornit de la Conu Leonida... Dar e Conul Leonida cu un cromozon în plus. Asta e!
Ştiţi ce-ar fi spus Caragiae despre el, despre Ionescu?
— Un moftangiu, monşer!...
— Bine! o să spuneţi voi, dar asta spunea şi despre Kant!
— M-aţi înnebunit cu cultura voastră! recunosc eu, dar, hai, să vă spun ce vreau!
Aseară n-am eu ce face şi mă duc, iar, la teatru. Joacă Scaunele lui Ionescu.
Sigur că nici regizorul nu poate face nimic. Auzi ce spune Felix Alexa! Că asta e cea mai metafizică piesă a lui Ionescu! Mai metafizică decât dracu nu poate fi, oricum!
Dar ce plictiseală, ce deja vu împuţit, deşi, desigur, mă aşteptam...
Când am citit prima oară o piesă de Ionescu, l-am crezut genial! Pe urmă, m-am lămurit. Nu era decât un lipici pentru snobi, care să se tăvălească-n el ca muştele-n miere! Şi vezi atâţia snobi înghiţiţi de mierea asta mortală a lui!
Mă uitam la scena aia superbă de la Grădina Icoanei, construită de Liviu Ciulei, ce minunate spectacole s-au făcut şi se mai pot face acolo!
Aseară vedeam un mare actor, pe Răzvan Vasilescu, pus să tragă la un ham, în care teribilul actor nu făcea decât să se irosească. Era ca şi cum ai înhăna un bidiviu de rasă pură la o teleguţă jalnică de om sărac. Avea noroc, însă, Oana Pellea, o actriţă foarte bună şi ea, că juca faţă de asemenea regal partener... dar, din păcate, dacă piesă nu e, nimic nu e.
Degeaba un mare actor, degeaba o scenă construită de un mare arhuitect, totul cufundându-se în seara trecută într-o plictiseală de moarte.
Că somnul raţiunii naşte monştri a mai spus-o şi altul, mult mai cunoscut decât mine. Are rost s-o repet şi eu?
Iar apropo de Caragiale şi Kant nu vă daţi seama că Nenea Iancu a spus chestia aia la mişto?
Dar cred că despre Ionescu n-ar mai fi spus la mişto ce cred eu c-ar fi spus...
JON BABA
Dragă şi
stimate Vasa Barbu!
Vezi dragul meu, ce ai făcut!?
Aproape nimica!
Vei fi confirmat în istoria literară... foarte
modest, pentru că nu prea... va consemna istoria ce anume ai făcut în contextul
revistei „Lumina”. IMPRESIONANT! Nu va trebui să
mai argumentez şi să scriu personal!
Astăzi, trebuie să-ţi comunic - că, „naivul” de mine,
categoric a greşit!
Domnia ta, nu aveai ce căuta în caseta Revistei
„Lumina” decât în baza „naivităţii” redactoratului responsabil”, STATUT după
mine, foarte, foarte - discutabil!
Domnule Vasa Barbu, n-ai făcut absolut nimica
pentru revista „Lumina” - decât că, din greşală - te-am considerat... un membru
discutabil al redacţiei !
Tot astăzi (29 ianuarie 2019), te-am sunat cu gândul să
te rog să-mi trimiţi cartea doamnei prof. univ. dr. Brânduşa Juică şi a
domnului „foarte calculat” Florian Copcea. Ţi-am comunicat că Mărioara
Stojanovic mi-a trimis cartea (nu trebuie să te mai zăboveştisă o trimiţi, căci
dealtfel nicii n-ai fi făcut ceva) - dovedind că este o doamnă adevărată, cum a
şi fost, este - şi va fi!
Eu, dacă încă nu ai înţeles, am nevoie de
aceste cărţi inclusiv de cartea a doua a lui Lazăr P. Mălaimare. Am renunţat la
recenziile cărţilor de care nici nu dispui ( pentru că, tare, tare mi se pare,
eşti un rătăcit redactor responsabil al Editurii „Libetatea”), decât
formal pentru administraţia din ENTROPIA, şi care sunt categoric (cu unele
excepţii) sunt, mizere!!!
Doamne, până când, să trăiască un asemenea
travaliu „editorial”!!!
În rest, poate, foarte puţin mă interesează
ALMANAHUL (care, nici Almanah nu este, decât o adunătură de texte din
hebdomadarul nostru, adevărat unele foarte valoroase, dar, carte fără o ţinută
consecventă spre toate dimensiunile noastre spirituale) şi nu numai; dacă ai
găsit de cuvinţă se te trezească atâtea texte semnate de mine şi apărute în
Libertatea (poate greşesc, n-am văzut geniala ta operă ALMANAHUL)... şi poate
greşesc. Deşi, ai putea greşi, domnia ta, pentru că nu poţi recunoaşte
performanţele noastre naţionale!
Dar, Vaso dragă - nu mai contează! Nici nu
contez pe gândul ca dumneatA să fi „EXEGET”!!! Eu nici măcar că doresc
să-mi inserezii undeva vreun text, să-mi publici vreo carte! Sunt convins (la
modul blând spus) - NU! Şi ... sunt aproape convins că nici că voi mai
trimite o carte, care să fie semnată cu numnele „domniei voastre”!
În rest - mă priveşte, precum - Te
priveşte!
În fine, hai să mai spun că în lipsă de timp, pentru că
domnia ta mereu aleargă la un autocar, sau „autobus” şi nu are vreme nici măcar
să comunice despre toate cele menţionate... chiar că te-am acceptat şi pe
facebooK...
Ajunge!
Unicul
lucru de care ai fost astăzi interesat, personal, este faptul că nu te-am
amintit în articolul „Transfrontaliere” (18), publicat în „Libertatea” A.
LXXIV, Nr. 4(3981), 26 ianuarie 2019, p. 13, despre ENCICLOPEDIA BANATULUI -
Literatura!!! - în care, culmeEEEEEEEEa, nici că ai intrat! Adică,Vaso
dragă - în pofida indiferenţei tale intelectuale - nu te-au inclus!
Felicitările
mele edotorului... iar domania ta ştie cine este editor! Dacă nu, să-ţi mai
comunic! …
IOAN MICLĂU-GEPIANU
Cioara
Vine cioara de la gârlă,
Și se-așează pe un par,
Din gâtlej lăsând arar,
Câte-un croncănit amar.
Și părea cam zgribulită,
Sucea gâtul să sughită,
Căci în plisc o boabă are
S-o dea puiului mâncare.
Cârâind doar din gâtlej,
Căci un urâcios de pui
Își așteaptă boaba lui.
Crăcănat și ciufulit,
Se bălăngăna-n picioare,
Frunzele-i țineau răcoare,
Să nu-l ardă sfântul soare.
Cioara vine,-i pune-n cioc,
Boaba cea viețuitoare,
Urâciosul însă sare,
Ca să-i șadă în spinare!
FLORENIN SMARANDACHE
Neutrosophic Statistics - generalization of classical statistics
Neutrosophic Statistics means statistical analysis of population or sample that has indeterminate (imprecise, ambiguous, vague, incomplete, unknown) data. For example, the population or sample size might not be exactly determinate because of some individuals that partially belong to the population or sample, and partially they do not belong, or individuals whose appurtenance is completely unknown. Also, there are population or sample individuals whose data could be indeterminate.
The classical probability distributions are extended to neutrosophic probability distributions whose curves are not clear due to indeterminacy of data.
Smarandache introduced the notion of neutrosophic statistics in 1995 and he developed it in 2014.
He presented various practical examples. It is possible to define the neutrosophic statistics in many ways, because there are various types of indeterminacies, depending on the problem to solve.
Download this open-source book:
Florentin Smarandache, Introduction to Neutrosophic Statistics,
Sitech and Education Publisher, Craiova, 123 p., 2014; https://arxiv.org/ftp/arxiv/papers/1406/1406.2000.pdf
CEA MAI MARE COLECTIE DE BANCURI DIN
LUME
Primele 15 volume din cea mai mare culegere de bancuri in limba romana (insa nu cred ca exista una mai mare in vreo alta limba), stranse si publicate de matematicianul Florentin Smarandache, profesor universitar la New Mexico University din 2008. Este intruchiparea vie a paradoxalei legaturi intre matematica si umor!
Veti avea ce citi multa, multa vreme de acum inainte!
amuzati-va copios si ... sa fiti iubiti!
(Bebe Milcoveanu)
Pentru unii, umorul este ca o limba straina: fara
subtitrare nu inteleg nimic! [meme]
http://fs.unm.edu/Folclor15-meme.pdf
Poate oul e mult mai destept decat gaina,
dar se strica repede [meme]
http://fs.unm.edu/Folclor14-meme.pdf
Exista o lume mai buna, dar este foarte scumpa
http://fs.unm.edu/Folclor13.pdf
A face pe prostul la timpul potrivit este
cea mai mare intelepciune!
http://fs.unm.edu/Folclor12.pdf
Ai carte, ai cu ce sa te stergi la fund!
http://fs.unm.edu/Folclor11.pdf
Pentru unii, umorul este ca o limba straina: fara
subtitrare nu inteleg nimic! [meme]
http://fs.unm.edu/Folclor15-meme.pdf
Primele 15 volume din cea mai mare culegere de bancuri in limba romana (insa nu cred ca exista una mai mare in vreo alta limba), stranse si publicate de matematicianul Florentin Smarandache, profesor universitar la New Mexico University din 2008. Este intruchiparea vie a paradoxalei legaturi intre matematica si umor!
Veti avea ce citi multa, multa vreme de acum inainte!
amuzati-va copios si ... sa fiti iubiti!
(Bebe Milcoveanu)
Pentru unii, umorul este ca o limba straina: fara
subtitrare nu inteleg nimic! [meme]
http://fs.unm.edu/Folclor15-meme.pdf
Poate oul e mult mai destept decat gaina,
dar se strica repede [meme]
http://fs.unm.edu/Folclor14-meme.pdf
Exista o lume mai buna, dar este foarte scumpa
http://fs.unm.edu/Folclor13.pdf
A face pe prostul la timpul potrivit este
cea mai mare intelepciune!
http://fs.unm.edu/Folclor12.pdf
Ai carte, ai cu ce sa te stergi la fund!
http://fs.unm.edu/Folclor11.pdf
Pentru unii, umorul este ca o limba straina: fara
subtitrare nu inteleg nimic! [meme]
http://fs.unm.edu/Folclor15-meme.pdf
Iubeste-ti copilul ca si cum ar fi al tau!
http://fs.unm.edu/folclor10.pdf
Decat repede si bine, mai degraba incet si prost!
http://fs.unm.edu/folclor9.pdf
Cine-i harnic şi munceşte are tot ce vrea,
cine-i leneş şi chiuleşte are tot aşa!
http://fs.unm.edu/folclor8.pdf
Dovada supremă că există fiinţe inteligente în afara
Pământului este că nu au încercat să ne contacteze!
http://fs.unm.edu/folclor7.pdf
http://fs.unm.edu/folclor10.pdf
Decat repede si bine, mai degraba incet si prost!
http://fs.unm.edu/folclor9.pdf
Cine-i harnic şi munceşte are tot ce vrea,
cine-i leneş şi chiuleşte are tot aşa!
http://fs.unm.edu/folclor8.pdf
Dovada supremă că există fiinţe inteligente în afara
Pământului este că nu au încercat să ne contacteze!
http://fs.unm.edu/folclor7.pdf
Cum iti asterni, cum vine altul si se culca in locul tau!
http://fs.unm.edu/folclor6.pdf
Ca romanu' nu-i nici unu': unde-s multi, putea fi unu'!
http://fs.unm.edu/Bancuri5.pdf
Mai bine burtos de la bere, decat cocosat de la munca!
http://fs.unm.edu/Bancuri4.pdf
Fie painea cat de rea, tot ti-o fura cineva!
http://fs.unm.edu/Bancuri3.pdf
Cine rade la urma e mai incet la minte
http://fs.unm.edu/Bancuri2.pdf
Viata e trista la noi, in schimb salariul e hazliu
http://fs.unm.edu/Bancuri.pdf
http://fs.unm.edu/folclor6.pdf
Ca romanu' nu-i nici unu': unde-s multi, putea fi unu'!
http://fs.unm.edu/Bancuri5.pdf
Mai bine burtos de la bere, decat cocosat de la munca!
http://fs.unm.edu/Bancuri4.pdf
Fie painea cat de rea, tot ti-o fura cineva!
http://fs.unm.edu/Bancuri3.pdf
Cine rade la urma e mai incet la minte
http://fs.unm.edu/Bancuri2.pdf
Viata e trista la noi, in schimb salariul e hazliu
http://fs.unm.edu/Bancuri.pdf
9 STATUI
„În fiecare bloc de marmură se află o statuie și e
treaba sculptorului să o descopere”, spunea Michelangelo, artistul care a
creat numeroase statui faimoase ce sunt admirate astăzi în muzeele
lumii.
1.
Statui faimoase – Moise cu coarne
„Moise”, de
Michelangelo Buonarotti, 1513-1515
Michelangelo a creat o sculptură care-l înfățișează pe
Moise cu o trăsătură ciudată: o pereche de coarne. De ce a ales sculptorul
această înfățișare bizară? Mulți istorici ai artei cred că, de fapt,
Michelangelo nu a făcut-o intenționat, ci a interpretat greșit Biblia.
În Cartea Exodului, se spune că evreilor le-a fost
greu să privească chipul strălucitor al lui Moise, atunci când a coborât de pe
muntele Sinai cu tablele legii. Cuvântul în limba ebraică folosit în relatare
poate fi tradus atât prin „strălucire”, cât și prin „coarne”.
2.
Antichitatea colorată
Mult timp, s-a crezut că statuile de marmură ale
grecilor și romanilor au fost dintotdeauna albe. Însă, potrivit studiilor
recente, statuile ar fi fost inițial pictate în culori vii, care au
dispărut odată cu trecerea timpului.
3.
De ce suferă Mica Sirenă?
„Mica Sirenă”
de Edvard Eriksen, 1913
Dintre toate aceste statui faimoase, „Mica Sirenă” a
avut cel mai mult de suferit. Emblema capitalei daneze este o țintă predilectă
a vandalismului. Ea a fost decapitată de două ori – prima oară în 1964, iar
apoi în 1998.
În 1984, vandalii i-au tăiat mâna dreaptă. În 2006,
sirena a fost stropită cu vopsea verde. Ulterior, autoritățile au hotărât să
mute statuia mai departe în port, pentru a preveni alte acte de vandalism.
4.
Sărutul fără sărut
„Sărutul” se numea inițial „Francesca da Rimini”, după o
nobilă italiană din secolul al XIII-lea, al cărei nume a fost imortalizat de
Dante în „Infernul”. Potrivit poveștii, femeia s-a îndrăgostit de fratele mai
tânăr al soțului ei.
Iubirea dintre cei doi s-a înfiripat în timp ce citeau
împreună povestea lui Lancelot și a lui Guinevere. Aflând de relație și cuprins
de gelozie, soțul Francescăi îi ucide pe amândoi.
În sculptură, amantul Francescăi ține în mână o carte.
Cei doi sunt îmbrățișați ca într-un sărut, dar nu își ating buzele. Prin asta,
Auguste Rodin (maestrul lui Constantin Brâncuși pentru câteva luni) sugerează
că amanții au fost uciși fără să comită vreun păcat.
5.
Secretul vălului de marmură
Când a lucrat marmura, Monti a păstrat în mare
parte textura de la suprafață și a cioplit pe alocuri, pentru a ajunge la
stratul opac. Astfel, s-a creat efectul vălului transparent.
6.
Un David aproape perfect
Deși David a fost considerat idealul frumuseții
masculine, el nu este chiar perfect, fiindcă se uită cruciș. Descoperirea a
fost făcută când statuia a fost scanată cu tehnologie laser.
Defectul nu poate fi văzut cu ochiul liber, deoarece
sculptura se află pe un piedestal înalt. Experții cred că Michelangelo a creat
intenționat această imperfecțiune, astfel încât David să arate impecabil,
indiferent din ce parte este privit.
O altă imperfecțiune intenționată este mâna dreaptă a
lui David, disproporționat de mare în raport cu corpul.
7.
Statui celebre – Arta și moartea
Cea mai misterioasă sculptură din cimitirul Poblenou,
din Barcelona, se numește „Sărutul morții”, iar creatorul ei este încă
necunoscut. Sculptura se află într-unul din colțurile cimitirului și l-a
inspirat pe Ingmar Bergman atunci când a realizat filmul „A Șaptea Pecete” (o
povestea despre un cavaler căzut și întâlnirea lui cu moartea).
8.
Brațele lui Venus din Milo
Muzeul Luvru este plin de statui faimoase, iar de
departe cea mai căutată este Venus din Milo. A fost descoperită în 1820, pe
insula Milos, de un țăran grec. Când a fost găsită, statuia era spartă în două
bucăți mari.
Aflat în preajmă, un ofițer francez a văzut-o, și-a
dat seama de importanța ei și a ordonat să fie transportată la Paris. Nici până
astăzi nu este clar cum și-a pierdut Venus mâinile. Unii speculează că asta
s-ar fi întâmplat în timpul unei confruntări între marinarii turci și cei
francezi cu privire la proprietatea asupra statuii.
Alții cred că Venus și-a pierdut membrele chiar când a
fost descoperită. Există, de asemenea, multe speculații cu privire la postura
inițială a statuii. Studii recente arată că Venus ținea în mâna stângă un
măr.
9.
Imperfecțiunea frumoasă a „Victoriei din Samotracia”
Iată ultima capodoperă de pe lista cu statui faimoase.
Această sculptură maiestuoasă o reprezintă pe zeița greacă a victoriei, Nike,
și a fost găsită în 1863 în sanctuarul zeilor de pe insula Samothraki
(Samotracia).
A fost realizată din marmură de Paros în secolul al
II-lea î.e.n., pentru a comemora victoriile flotei grecești. Brațele și capul
statuii s-au pierdut. Toate încercările de a reface brațele au dat greș,
deoarece au avut un impact negativ asupra capodoperei.
Și astfel ne dăm seama de un adevăr: tocmai
imperfecțiunea statuii contribuie la aerul său maiestuos.
COINCIDENȚE COSMICE
Mai întâi, „coincidențele”: cu diametrul de
3.474 kilometri,
Luna este de exact patru ori mai mică decât Pământul; toți sateliții
naturali din sistemul solar gravitează în jurul planetelor pe la
ecuator, Luna – nu; rocile de pe Lună conțin urme de metale
PROCESATE, precum alamă, uraniu 236 și neptuniu 237.
>
> Altfel spus, Luna este unul dintre cele mai misterioase obiecte din sistemul solar.
>
> Este considerată un corp celest „ciudat” datorită numeroaselor proprietăți fizice pe care oamenii de știință nu le pot explica și pentru că este cel mai ieșit din comun corp ceresc, incomparabil cu lunile identificate până în prezent.
>
> De fapt, Luna este atât de ieșită din comun, încât Robert Jastrow, primul președinte al Comisiei de Explorare a Lunii (NASA) a numit Luna „Piatra Rosetta a planetelor”.
>
> Ca să vă faceți o idee despre cât de ciudată este Luna cu adevărat, iată cum a calificat-o Robin Brett, un alt cercetător NASA:„Ar fi mai ușor să explicăm de ce Luna nu ar trebui să existe, decât de ce există”. Bun, dar de ce este Luna ciudată și ce o face atât de specială?
>
> Este un corp ceresc mare. De fapt, Luna este enormă! Cu diametrul de 3.474 de kilometri, Luna are un sfert din diametrul Pământului. Exceptând Pluto și Charon (luna lui Pluto), proporția Lunii față de Pământ este cea mai mare din câte au fost descoperite până acum în univers.
>
> Luna are o orbită absolut ciudată, singura de acest tip pe care astronomii au descoperit-o în sistemul nostru solar. Toate celelalte luni gravitează în jurul planetelor lor pe la ecuator. Luna noastră se comportă cu totul aparte și gravitează în jurul Pământului cu o înclinare de 5 grade. Luna are altitudine, curs și viteză precise, care îi permit să funcționeze „corect” în raport cu Pământul. Cu alte cuvinte, LUNA NU AR TREBUI SĂ FIE UNDE SE AFLĂ ACUM.
>
> Luna este, în sine, aproape, un alt Pământ…
>
> Compoziția solului este similară celei a Pământului, situație care nu a mai fost descoperită niciunde în spațiu. În toate celelalte cazuri, lunile și planetele diferă fundamental unele de celelalte. Iar dacă aceste detalii nu v-au stârnit curiozitatea, ciudățeniile continuă.
>
> Unele roci lunare conțin metale procesate precum alamă, uranium- 236 și neptunium-237. Aceste elemente se pot obțineexclusiv pe cale artificială!!!
>
> Uraniu 236, este un reziduu nuclear care se găsește în uraniul folosit sau reprocesat. Și mai interesant…Neptuniu 236, este un metal radioactiv rezultat din producerea plutoniului în centralele nucleare.
>
> Aceste caracteristici cu totul speciale ale Lunii i-au determinat pe cercetătorii Mihail Vasin și Alexander Șcerbakov, membri ai Academiei Ruse de Științe, să scrie, în anii ’70, articolul intitulat Este luna creația unei inteligențe extraterestre?, care a produs rumoare în comunitatea științifică, dar nu a schimbat cu nimic lucrurile dintr-un motiv foarte simplu: nimeni nu poate furniza vreo explicație validă
>
> cu privire la aceste măsurători.
>
> Mai mult, laureatul premiului Nobel pentru Chimie, Harold Urey s-a declarat șocat de conținutul de titan al rocilor aduse de misiunile de astronauți de pe Lună. Mostrele de minerale reprezintă un mister
>
> absolut pentru lumea de știință, deoarece nimeni nu poate explica prezența titanului. Cu alte cuvinte, Luna noastră – simbolul suprem al misterelor – își merită pe deplin această coroană. Nu are nimic în comun cu niciun alt corp ceresc.
>
> Și parcă tocmai pentru ca enigma să rămână astfel până la sfârșitul timpului, gândiți-vă că în orice zi, din orice loc al Pământului, vedem mereu aceeași față a Lunii. De ce?
>
> Matematică ciudată – numerologie precisă
>
> Raza Lunii = 1.080 mile = 3 x 360
>
> Rază Pământului = 3.960 mile = 11 x 360
>
> Rază Pământului + Raza Lunii = Raza de 5.040 mile = 1 x 2 x 3 x 4 x 5 x 6 x 7 = 7 x 8 x 9 x 10
>
> Diametrul Pământului=7.930 mile=8 x 9 x 10 x11
>
> Oare toate aceste dimensiuni sunt simple coincidențe sau a existat o forță care le-a creat în acest fel?
>
> Poate fi imaginată o inteligență care le-a aliniat pe toate atât de precis doar
>
> Altfel spus, Luna este unul dintre cele mai misterioase obiecte din sistemul solar.
>
> Este considerată un corp celest „ciudat” datorită numeroaselor proprietăți fizice pe care oamenii de știință nu le pot explica și pentru că este cel mai ieșit din comun corp ceresc, incomparabil cu lunile identificate până în prezent.
>
> De fapt, Luna este atât de ieșită din comun, încât Robert Jastrow, primul președinte al Comisiei de Explorare a Lunii (NASA) a numit Luna „Piatra Rosetta a planetelor”.
>
> Ca să vă faceți o idee despre cât de ciudată este Luna cu adevărat, iată cum a calificat-o Robin Brett, un alt cercetător NASA:„Ar fi mai ușor să explicăm de ce Luna nu ar trebui să existe, decât de ce există”. Bun, dar de ce este Luna ciudată și ce o face atât de specială?
>
> Este un corp ceresc mare. De fapt, Luna este enormă! Cu diametrul de 3.474 de kilometri, Luna are un sfert din diametrul Pământului. Exceptând Pluto și Charon (luna lui Pluto), proporția Lunii față de Pământ este cea mai mare din câte au fost descoperite până acum în univers.
>
> Luna are o orbită absolut ciudată, singura de acest tip pe care astronomii au descoperit-o în sistemul nostru solar. Toate celelalte luni gravitează în jurul planetelor lor pe la ecuator. Luna noastră se comportă cu totul aparte și gravitează în jurul Pământului cu o înclinare de 5 grade. Luna are altitudine, curs și viteză precise, care îi permit să funcționeze „corect” în raport cu Pământul. Cu alte cuvinte, LUNA NU AR TREBUI SĂ FIE UNDE SE AFLĂ ACUM.
>
> Luna este, în sine, aproape, un alt Pământ…
>
> Compoziția solului este similară celei a Pământului, situație care nu a mai fost descoperită niciunde în spațiu. În toate celelalte cazuri, lunile și planetele diferă fundamental unele de celelalte. Iar dacă aceste detalii nu v-au stârnit curiozitatea, ciudățeniile continuă.
>
> Unele roci lunare conțin metale procesate precum alamă, uranium- 236 și neptunium-237. Aceste elemente se pot obțineexclusiv pe cale artificială!!!
>
> Uraniu 236, este un reziduu nuclear care se găsește în uraniul folosit sau reprocesat. Și mai interesant…Neptuniu 236, este un metal radioactiv rezultat din producerea plutoniului în centralele nucleare.
>
> Aceste caracteristici cu totul speciale ale Lunii i-au determinat pe cercetătorii Mihail Vasin și Alexander Șcerbakov, membri ai Academiei Ruse de Științe, să scrie, în anii ’70, articolul intitulat Este luna creația unei inteligențe extraterestre?, care a produs rumoare în comunitatea științifică, dar nu a schimbat cu nimic lucrurile dintr-un motiv foarte simplu: nimeni nu poate furniza vreo explicație validă
>
> cu privire la aceste măsurători.
>
> Mai mult, laureatul premiului Nobel pentru Chimie, Harold Urey s-a declarat șocat de conținutul de titan al rocilor aduse de misiunile de astronauți de pe Lună. Mostrele de minerale reprezintă un mister
>
> absolut pentru lumea de știință, deoarece nimeni nu poate explica prezența titanului. Cu alte cuvinte, Luna noastră – simbolul suprem al misterelor – își merită pe deplin această coroană. Nu are nimic în comun cu niciun alt corp ceresc.
>
> Și parcă tocmai pentru ca enigma să rămână astfel până la sfârșitul timpului, gândiți-vă că în orice zi, din orice loc al Pământului, vedem mereu aceeași față a Lunii. De ce?
>
> Matematică ciudată – numerologie precisă
>
> Raza Lunii = 1.080 mile = 3 x 360
>
> Rază Pământului = 3.960 mile = 11 x 360
>
> Rază Pământului + Raza Lunii = Raza de 5.040 mile = 1 x 2 x 3 x 4 x 5 x 6 x 7 = 7 x 8 x 9 x 10
>
> Diametrul Pământului=7.930 mile=8 x 9 x 10 x11
>
> Oare toate aceste dimensiuni sunt simple coincidențe sau a existat o forță care le-a creat în acest fel?
>
> Poate fi imaginată o inteligență care le-a aliniat pe toate atât de precis doar
într-un
colț de univers?
SEX LITERAR
Poetul Ion Vinea a avut peste zece
mii de femei, în timp ce colegul său
de breaslă Ion Barbu şi-a trecut în agendă doar cinci mii de amante. Altfel,
Camil Petrescu s-a iubit cu Monica Lovinescu, Nichita Stănescu cu Gabriela
Melinescu, Preda cu Aurora Cornu şi Nina Cassian, Piru cu (mai toate)
studentele sale, Dinescu şi Iaru cu Denisa Comănescu. Iubirea - cea mai veche
temă prezentă în literatura şi în mitologia universală - şi poveştile de
dragoste au învolburat imaginaţia oamenilor de la începuturi până în zilele
noastre. Despre pasiunile amoroase ale scriitorilor, cele care au inspirat
personaje şi pagini de neuitat ale literaturii, s-ar putea întocmi voluminoase
antologii. Ţinând cont de spaţiu şi context, noi vom încerca doar o scurtă
trecere în revistă a câtorva dintre relaţiile/iubirile marilor scriitori români
de ieri sau de astăzi.
Campionul campionilor, Ion Vinea
Ion
Vinea, mare poet şi prozator, autorul romanului „Lunatecii", se lăuda că a
avut în aşternut, de-a lungul vieţii, aproximativ zece mii de femei. Apropiaţii
spun despre virilul om de litere că nu vorbea chiar aiurea. Vinea scrisese
relativ mult şi publicase în toate revistele, dar era atât de prins de caznele
amorului, încât, până în momentul morţii, nu tipărise niciun volum. Abia când
se afla pe patul de moarte, prietenii i-au strâns poeziile în volumul, celebru
în literatura română, „Ora fântânilor". I-au dus repede cartea de la tipografie, iar
muribundul a ţinut în mână, înainte de a pleca pe
cealaltă lume, primul său volum de poeme.
Ménage
à trois
Acelaşi
Ion Vinea (bătrân) şi prozatorul Petru Dumitriu (tânăr şi în ascensiune)
trăiau cu aceeaşi femeie - Henriette Yvonne Stahl. Un tihnit şi voios ménage à trois. Într-o zi vine la Dumitriu,
care era director la o mare editură,
un scriitor şi îl roagă să-i publice o nuvelă. Şocat, Petru Dumitriu observă că
este chiar povestea cu Henriette şi că nu e scrisă tocmai elegant Dumitriu şi-a
zis atunci:
„Nuvela asta e despre mine şi Henriette. Dacă nu i-o
public, se face vâlvă. Nuvela e proastă, iar dacă o tipăresc, nu va avea niciun
ecou".
Ceea
ce s-a şi întâmplat. În anii puterii populare, Vinea nu avea drept de
semnătură. Făcea traduceri, dar le semna... Petru Dumitriu, care încasa banii
şi îi ducea amicului său. Uneori, Dumitriu, beat fiind, îl suna pe Vinea să-i
spună că a cheltuit toţi banii pe cadouri pentru Henriette.
Ion
Barbu nu ierta nimic
La
rândul său, poetul şi matematicianul Ion Barbu (Dan Barbilian) s-a
bucurat de dezmierdările a cinci mii de femei. Moartea i-a fost grăbită de
faptul că asaltase, la pielea goală, o tânără într-o cameră neîncălzită. Era
iarnă, iar sistemul imunitar al poetului era slăbit din pricină că se droga cu
eter - obişnuia să îşi pună măşti cu vată îmbibată în eter. Ion Barbu făcuse
ciroză, dar continua să alerge după femei. Una dintre tinerele nevinovate pe
care le desfăta aproape zilnic cu câte o partidă de amor era juna poetă Nina
Cassian, o fată destul de urâţică și care, la finele anului 2010, s-a
autocaracterizat astfel: „Până la 17 ani, nu se uita la mine nici
un câine!". Mare amatoare de plăceri trupeşti, Nina ajunsese la bătrâneţe
să se culce numai cu tineri sub 20 de ani.
Urâta
şi bestiile (tinere)
Despre
apetitul sexual al Ninei Cassian aflăm câte ceva şi de la scriitorul Cristian
Teodorescu. Acesta, într-un articol postat pe blogul său, o numeşte/alintă pe
celebra şi venerabila poetă drept cea mai frumoasă femeie urâtă din lume: „Prin
1985, am luat cu împrumut de la Ovid S. Crohmălniceanu, mare admirator al
autoarei lui «Nică fără frică», două cărţi de poezie de-ale Ninei, cum îi
spunea profesorul care fusese îndrăgostit de ea, cam fără speranţe. Când i le
duc înapoi, mă întreabă Croh cum mi s-au părut. Mai ştiind una-alta despre
aventurile ei erotice, zic: « Cam frigide, dom' profesor!». Croh, serios şi
contrariat: «Vorbeşti serios?! Dar ai cunoscut-o pe Nina?».
O
văzusem odată pe Calea Victoriei şi rămăsesem cu ochii după ea - nu cu vreun
interes de cotoi, dar sclipea. După '90, am stat de vorbă de vreo două ori, pe
vremea când încă întorceau bărbaţii capul după ea pe stradă. Mi-a răspuns,
zâmbind, la tot soiul de întrebări neruşinate, cerându-mi s-o tutuiesc, cât mai
provocator. (...) Totuşi, pentru că orgolioasa poetă simţea că mă uitam la ea
cu tot interesul, în ciuda diferenţei de vârstă de mai bine de 30 de ani dintre
noi, ne-am despărţit amical".
Patul
lui Camil Petrescu
Camil
Petrescu, autorul „Patului lui Procust", a fost amantul tinerei scriitoare şi critic literar Monica Lovinescu. Aceasta l-a pasat
unei nimfomane pe care, în cele din urmă, prozatorul a luat-o de nevastă.
Soţia
lui Camil Petrescu, care aducea fără nicio jenă bărbaţi în casă, l-a chinuit pe
scriitor până în clipa morţii sale, survenită la vârsta de 63 de ani. A decedat
la spital, din pricina unei boli de circulaţie a sângelui, după ce şi-a smuls
din vene perfuziile care îl ţineau în viaţă. Cum Camil nu avea încredere în
medici, se trata singur cu halva, fiind convins că astfel sângele îi va circula
mai lesne prin artere. Monica Lovinescu, fiica criticului literar Eugen
Lovinescu și verişoara prozatorului Anton Holban, a scriitorului Vasile
Lovinescu şi a dramaturgului Horia Lovinescu, s-a căsătorit, mulţi ani mai
târziu, cu poetul Virgil Ierunca.
Zaharia Stancu avea o
aventură cu Lydia Manolovici, dar făcea mofturi în faţa lui Anton Holban şi a
lui Octav Şuluţiu, care, din neţărmurită dragoste, îi dedicaseră, fiecare, câte
un roman. Părea, în fapt, un banal trio amoros, Anton Holban-Octav Șuluțiu-Lydia Manolovici, cu
suferinţele, chinurile şi leşinurile lui foarte artistice - cum povesteşte Ioana
Pârvulescu în „Întoarcere în Bucureştiul interbelic".
În realitate era un
ditamai cvartetul, căci frumoasa, jucăuşa, „l'allumeuse Dania", după
numele literar pe care i-l dăduse Holban, îi aţâţă erotic pe ce doi, dar îl
preferă pentru lucrurile mai serioase pe un al treilea, mai teluricul Zaharia
Stancu (în romanul cu cheie al acestuia, „Oameni cu joben", ea se lăsa
sărutată de personajul care-l travesteşte pe
Holban doar pentru a vedea
„cum sărută un nuvelist sentimental").
Şi
totuşi, fermecătoarea evreică Lydia
Tot
despre Lydia (Manolovici), Stancu, Holban şi Şuluţiu scrie minunat şi Şerban
Tomşa, într-o scrisoare imaginară trimisă lui Anton Holban.
„Primul
scriitor care a cunoscut-o pe Lydia a fost Octav Şuluţiu. Era sărac şi urât,
dar Şuluţiu era nebun după ea. Scria în jurnal, îi făcea declaraţii înflăcărate
şi i-a dedicat romanul «Ambigen». Pe urmă, Lydia v-a întâlnit pe dumneavoastră
şi, pentru Şuluţiu, au început chinurile geloziei. Niciunul dintre
dumneavoastră nu ştia că, în tot acest timp, fermecătoarea evreică se culca,
fără prea multe mofturi, cu Zaharia Stancu, ţăran viguros, distins, şchiop,
dar, se pare, foarte viril. Lydia Manolovici a găsit pe cineva mai cinic decât
ea. Zaharia Stancu s-a insinuat în casa prosperei familii de evrei, a făcut
amor pe săturate cu fata, a înregistrat amănunte compromiţătoare, a scris un
roman, «Oameni cu joben», în care a trecut toate detaliile şi a
încercat să-l şantajeze pe tatăl muzei.
Cum
bătrânul n-a cedat la şantaj, Stancu a publicat romanul! Lydia a avut, în
cele din urmă, ceea ce a meritat! Tatăl său a măritat-o cu un englez bogat,
după cum intuiserăţi dumneavoastră cu mult înainte."
Nichita
Stănescu, iubitul nebun al Gabrielei Melinescu În tinereţe, Nichita Stănescu a
avut o relaţie extrem de pasională cu Gabriela Melinescu, o încântătoare poetă
din generaţia lui. Ajunsă în Suedia, Melinescu l-a promovat mult pe neasemuitul
poet pentru a obţine Premiul Nobel, deşi se despărţiseră de multă vreme, iar ea
se căsătorise cu un suedez. Când erau iubiţi, Nichita o încuia pe Gabriela în
apartamentul său şi pleca la beţii care durau câteva zile.
Uneori, ea suna disperată
la instalatori care veneau să spargă uşa , salvând-o astfel de la moarte prin
inaniţie.
Preda
şi Aurora Cornu
Cât
timp a fost căsătorit cu poeta şi prozatoarea Aurora Cornu, Marin Preda a scris
foarte intens. Ea, mai tânără cu 12 ani decât el, era inteligentă şi îi dădea
sugestii în legătură cu construcţia cărţilor şi cu pasajele care ar fi trebuit
să fie eliminate.
„Moromeţii",
partea întâi, îi datorează enorm Aurorei Cornu. După divorţ, Preda a început
să-şi construiască naiv şi schematic romanele („Delirul", „Marele
singuratic") şi să se irosească în amoruri ieftine. Printre altele, prin
dormitorul lui Preda a trecut şi necruţătoarea Nina Cassian.
Păunescu
şi Ana Blandiana
Însurat
cu poeta Constanţa Buzea, poetul Adrian Păunescu avea o relaţie de dragoste cu
o altă poetă a acelor vremuri, Ana Blandiana (Otilia Coman, pe numele său
real). Despre această legătură vorbeşte chiar Constanţa Buzea, prima soţie a
lui Păunescu: „Într-o noapte, soseşte acasă euforic şi gălăgios, umăr la umăr
cu Otilia, vizibil surprinsă când le-am deschis uşa . Mirosind a zăpadă, au
descărcat în mijlocul mesei noastre rotunde o plasă cu mere roşii, de vis.
Păreau amândoi picaţi din grădina Raiului, după izgonire. În vremea aceea,
Adrian venea acasă şi se culca pe canapea întors cu spatele la noi. Cu faţa la
perete, suferea. Ofta cu ochii strânşi, aproape să plângă, refăcând în minte
scenele cu Nana, îmbrăţişându-se şi prelungind agonia unei dorinţe
apocaliptice. Aşa şi-a scris cartea cu care a luat premiul şi a stârnit certuri
în juriu. O carte ca o rană vie, pe care o cunosc şi o evit, pe care am
dactilografiat-o. A scris la ea bolnav de o lingoare ce nu se mai istovea".
Otilia
Coman ( Ana Blandiana) s-a mutat, dupa alte cateva episoade amoroase vulcanice,
direct la Comana, in patul "ideologului"comunist, Gogu Radulescu. si
cu mult succes in ale ... Limbii literare!
Manolescu
- profesorul şi cuceritorul
Nicolae
Manolescu s-a iubit cu criticul de teatru şi realizatorul de televiziune Marina
Constantinescu. Întrebată în ce fel i-a schimbat destinul povestea de dragoste
pe care a trăit-o în anii de după facultate cu Manolescu, Marina Constantinescu
a răspuns: „Cred că acea poveste, care a durat ani buni, m-a marcat
fundamental. Este relaţia care m-a maturizat, din toate punctele de vedere.
Relaţia care mi-a revelat eul".
Foştii
colegi ai lui Nicolae Manolescu povestesc că acesta le dădea chiar şi lecţii de
agăţat. Odată, fiind la un festival împreună cu optzeciştii, Manolescu se
plimba cu câţiva poeţi pe străzile Iaşiului.
La
un moment dat, au văzut în faţa lor o femeie trăsnet. „Pariez cu voi că o agăţ
din prima", a spus Manolescu. „Vă băgaţi?" „Mai încape vorbă?!",
au răspuns în cor poeţii. Manolescu s-a desprins de grup, s-a apropiat de
femeie, i-a spus câteva vorbe şi au plecat împreună.
În
noaptea respectivă, criticul n-a mai apărut la hotel. Răutăcioşii şi invidioşii
mai spun despre stimabilul domn, care a fost implicat şi într-o lungă poveste
de dragoste cu prozatoarea Dana Dumitriu (a murit destul de tânără, de cancer,
după ce se despărţise de Manolescu), că era atât de admirat de femei, încât nu
mai ştia cum să scape de insistenţele studentelor şi ale nevestelor prietenilor.
Alţi cuceritori de seamă
ai literaturii române Alexandru Piru, critic şi istoric literar, rector la
Craiova fiind, avea enorm succes la studentele sale. Cei care l-au cunoscut
îndeaproape spuneau că era atât de perseverent şi de docil, încât reuşea să
facă faţă cu succes tuturor solicitărilor.
Nici
prozatorul Mircea Nedelciu, unul dintre cei mai importanţi reprezentanţi ai
optzecismului şi postmodernismului, nu făcea nazuri când venea vorba despre
sensibilitatea şi frumuseţea sexului opus.’
Autorul
„Tratamentului fabulatoriu" obişnuia să se prefacă beat ca să fie condus
acasă de câte o frumoasă domnişoară trupeşă. Florin Iaru, un alt poet
visător şi zăpăcit, nematurizat pe deplin nici astăzi (este căsătorit cu mai
tânăra scriitoare Cecilia Ştefănescu), i-a suflat-o, pe vremuri, pe Denisa
Comănescu lui Mircea Dinescu. Vădit supărat pe fapta amicului său, Dinescu a
scris atunci: „De când am aflat că Denisa Comănescu umblă cu Florin Râpă
(numele adevărat al lui Iaru), o pasăre-mpuşcată a ţipat în mine."La 60 de
ani, Mihail Sadoveanu şi-a părăsit familia pentru tânăra Valeria Mitru (20 de
ani). I-a dedicat fetişcanei şi un volum de poezii, DAIM („Doamnei alese a inimii mele"),
care l-a lăsat rece pe Eugen Lovinescu.
Sadoveanu a trăit alături
de Valeria Mitru aproape 21 de ani, până la moartea sa, în 1961.
STUART SCOTT
Two good stories- (and both true)
STORY NUMBER
ONE
Many Years ago, Al Capone virtually
owned Chicago. Capone
wasn't famous for anything heroic.
He was notorious for enmeshing the windy city in everything from bootlegged
booze and prostitution to murder.
To show his appreciation, Capone paid
him very well.. Not only was the money big, but Eddie got special dividends, as
well. For instance, he and his family
occupied a fenced-in mansion with live-in help and all of the conveniences of
the day. The estate
was so large that it filled an entire Chicago City block.
Eddie did have one soft spot, however.
He had a son that he loved dearly. Eddie saw to it that his young son had
clothes, cars, and a good education. Nothing was withheld. Price
was no object.
And, despite his involvement with
organized crime, Eddie even tried to teach him right from wrong.
Eddie wanted his son to be a better man than he was.
Yet, with all his wealth and influence,
there were two things he couldn't give his son; he couldn't pass on a good name
or a good example.
Within the year, Easy
Eddie's life ended in a blaze of gunfire on a lonely Chicago Street. But
in his eyes, he had given his son the greatest gift he had to offer, at the
greatest price he could
ever pay.. Police removed from his pockets a rosary, a crucifix,
a religious medallion, and a poem clipped from a magazine.
The poem read:
"The clock of life is wound but
once, and no man has the power to tell just when the hands will stop, at late or
early hour. Now is the
only time you own. Live, love,
toil with a will. Place no
faith in time. For the
clock may soon be still."
STORY NUMBER TWO
World War II produced many heroes. One such
man was Lieutenant Commander Butch O'Hare.
He would not have enough fuel to complete
his mission and get back to his ship.
As he was returning to the mother ship, he saw something that
turned his blood cold; a squadron of Japanese aircraft was speeding its way
toward the American-fleet.
Laying aside
all thoughts of personal safety, he dove into the formation of Japanese
planes. Wing-mounted 50 caliber's blazed as he charged in, attacking one
surprised enemy plane and then another. Butch wove in and out of the now
broken formation and fired at as many planes as possible until all his
ammunition was finally spent.
Undaunted, he continued the assault.
He dove at the planes, trying to clip a wing or tail in hopes of damaging as
many enemy planes as possible, rendering them unfit to fly.
Finally, the exasperated Japanese
squadron took off in another direction.
Upon arrival, he reported in and
related the event surrounding his return..
The film from the gun-camera mounted on his plane told the tale.
It showed the extent of Butch's daring attempt to protect his fleet.
He had, in fact, destroyed five enemy aircraft.
This took place on February 20, 1942, and for
that
action Butch became the Navy's first Ace of W.W.II, and the first Naval Aviator
to win the Medal of Honor.
So, the next time you find yourself at
O'Hare International, give some thought to visiting Butch's memorial displaying
his statue and his Medal of Honor.
It's located between Terminals 1 and 2.
Butch O'Hare was "Easy Eddie's" son.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu