duminică, 10 februarie 2019

COINCIDENȚE COSMICE



COINCIDENȚE  COSMICE


Puși Dinulescu – Jon Baba -Ioan Miclău-Gepianu – Florentin Smarandache – Stuart Scott – 9 Statui – Coincidențe cosmice – Sex literar


PUȘI  DINULESCU

Scaunele

Ionescu se considera un descendent al lui Caragiale. Însă nu toţi descendenţii, după opinia mea, dar şi după crasa realitate, au exact ce le trebuie. Unii pot avea un cromozon în plus. Şi atunci e nenorocire! Sindromul Down e gata!
Aşa se întâmplă şi cu Scaunele lui Ionescu. Poate o fi pornit de la Conu Leonida... Dar e Conul Leonida cu un cromozon în plus. Asta e!
Ştiţi ce-ar fi spus Caragiae despre el, despre Ionescu?
— Un moftangiu, monşer!...
— Bine! o să spuneţi voi, dar asta spunea şi despre Kant!
— M-aţi înnebunit cu cultura voastră! recunosc eu, dar, hai, să vă spun ce vreau!
Aseară n-am eu ce face şi mă duc, iar, la teatru. Joacă Scaunele lui Ionescu.
Sigur că nici regizorul nu poate face nimic. Auzi ce spune Felix Alexa! Că asta e cea mai metafizică piesă a lui Ionescu! Mai metafizică decât dracu nu poate fi, oricum!
Dar ce plictiseală, ce deja vu împuţit, deşi, desigur, mă aşteptam...
Când am citit prima oară o piesă de Ionescu, l-am crezut genial! Pe urmă, m-am lămurit. Nu era decât un lipici pentru snobi, care să se tăvălească-n el ca muştele-n miere! Şi vezi atâţia snobi înghiţiţi de mierea asta mortală a lui!
Mă uitam la scena aia superbă de la Grădina Icoanei, construită de Liviu Ciulei, ce minunate spectacole s-au făcut şi se mai pot face acolo!
Aseară vedeam un mare actor, pe Răzvan Vasilescu, pus să tragă la un ham, în care teribilul actor nu făcea decât să se irosească. Era ca şi cum ai înhăna un bidiviu de rasă pură la o teleguţă jalnică de om sărac. Avea noroc, însă, Oana Pellea, o actriţă foarte bună şi ea, că juca faţă de asemenea regal partener... dar, din păcate, dacă piesă nu e, nimic nu e.
Degeaba un mare actor, degeaba o scenă construită de un mare arhuitect, totul cufundându-se în seara trecută într-o plictiseală de moarte.
Că somnul raţiunii naşte monştri a mai spus-o şi altul, mult mai cunoscut decât mine. Are rost s-o repet şi eu?
Iar apropo de Caragiale şi Kant nu vă daţi seama că Nenea Iancu a spus chestia aia la mişto?
Dar cred că despre Ionescu n-ar mai fi spus la mişto ce cred eu c-ar fi spus...


JON  BABA

Dragă şi stimate Vasa Barbu! 


    Vezi dragul meu, ce ai făcut!? 

    Aproape nimica! 

    Vei fi confirmat în istoria literară... foarte modest, pentru că nu prea... va consemna istoria ce anume ai făcut în contextul revistei „Lumina”.      IMPRESIONANT! Nu va trebui să mai argumentez şi să scriu personal! 

    Astăzi, trebuie să-ţi comunic - că, „naivul” de mine, categoric a greşit! 

    Domnia ta, nu aveai ce căuta în caseta Revistei „Lumina” decât în baza „naivităţii” redactoratului responsabil”, STATUT după mine, foarte, foarte - discutabil! 

    Domnule Vasa Barbu, n-ai făcut absolut nimica pentru revista „Lumina” - decât că, din greşală - te-am considerat... un membru discutabil al redacţiei ! 

    Tot astăzi (29 ianuarie 2019), te-am sunat cu gândul să te rog să-mi trimiţi cartea doamnei prof. univ. dr. Brânduşa Juică şi a domnului „foarte calculat” Florian Copcea. Ţi-am comunicat că Mărioara Stojanovic mi-a trimis cartea (nu trebuie să te mai zăboveştisă o trimiţi, căci dealtfel nicii n-ai fi făcut ceva) - dovedind că este o doamnă adevărată, cum a şi fost, este - şi va fi! 

    Eu, dacă încă nu ai înţeles, am nevoie de aceste cărţi inclusiv de cartea a doua a lui Lazăr P. Mălaimare. Am renunţat la recenziile cărţilor de care nici nu dispui ( pentru că, tare, tare mi se pare,  eşti un rătăcit redactor responsabil al Editurii „Libetatea”), decât formal pentru administraţia din ENTROPIA, şi care sunt categoric (cu unele excepţii) sunt, mizere!!! 

    Doamne, până când, să trăiască un asemenea travaliu „editorial”!!! 

    În rest, poate, foarte puţin mă interesează ALMANAHUL (care, nici Almanah nu este, decât o adunătură de texte din hebdomadarul nostru, adevărat unele foarte valoroase, dar, carte fără o ţinută consecventă spre toate dimensiunile noastre spirituale) şi nu numai; dacă ai găsit de cuvinţă se te trezească atâtea texte semnate de mine şi apărute în Libertatea (poate greşesc, n-am văzut geniala ta operă ALMANAHUL)... şi poate greşesc. Deşi, ai putea greşi, domnia ta, pentru că nu poţi recunoaşte performanţele noastre naţionale! 

    Dar, Vaso dragă - nu mai contează! Nici nu contez pe gândul ca dumneatA să fi „EXEGET”!!!  Eu nici măcar că doresc să-mi inserezii undeva vreun text, să-mi publici vreo carte! Sunt convins (la modul blând spus) - NU!  Şi ... sunt aproape convins că nici că voi mai trimite o carte, care să fie semnată cu numnele „domniei voastre”! 

    În rest - mă priveşte, precum - Te priveşte! 

    În fine, hai să mai spun că în lipsă de timp, pentru că domnia ta mereu aleargă la un autocar, sau „autobus” şi nu are vreme nici măcar să comunice despre toate cele menţionate...  chiar că te-am acceptat şi pe facebooK... 

    Ajunge! 

    Unicul lucru de care ai fost astăzi interesat, personal, este faptul că nu te-am amintit în articolul „Transfrontaliere” (18), publicat în „Libertatea” A. LXXIV, Nr. 4(3981), 26 ianuarie 2019, p. 13, despre ENCICLOPEDIA BANATULUI - Literatura!!!  - în care, culmeEEEEEEEEa, nici că ai intrat! Adică,Vaso dragă - în pofida indiferenţei tale intelectuale - nu te-au inclus!

    Felicitările mele edotorului... iar domania ta ştie cine este editor! Dacă nu, să-ţi mai comunic! …
 

IOAN MICLĂU-GEPIANU

Cioara

Vine cioara de la gârlă,
Și se-așează pe un par,
Din gâtlej lăsând arar,
Câte-un croncănit amar.

Și părea cam zgribulită,
Sucea gâtul să sughită,
Căci în plisc o boabă are
S-o dea puiului mâncare.

Zboară iar în zbor-vârtej,
Cârâind doar din gâtlej,
Căci un urâcios de pui
Își așteaptă boaba lui.

Crăcănat și ciufulit,
Se bălăngăna-n picioare,
Frunzele-i țineau răcoare,
Să nu-l ardă sfântul soare.

Cioara vine,-i pune-n cioc,
Boaba cea viețuitoare,
Urâciosul însă sare,
Ca să-i șadă în spinare!

 

FLORENIN  SMARANDACHE

Neutrosophic  Statistics - generalization of classical statistics


Neutrosophic Statistics means statistical analysis of population or sample that has indeterminate (imprecise, ambiguous, vague, incomplete, unknown) data. For example, the population or sample size might not be exactly determinate because of some individuals that partially belong to the population or sample, and partially they do not belong, or individuals whose appurtenance is completely unknown. Also, there are population or sample individuals whose data could be indeterminate.
The classical probability distributions are extended to neutrosophic probability distributions whose curves are not clear due to indeterminacy of data.

Smarandache introduced the notion of neutrosophic statistics in 1995 and he developed it in 2014.
He presented various practical examples. It is possible to define the neutrosophic statistics in many ways, because there are various types of indeterminacies, depending on the problem to solve.

Download this open-source book:
Florentin Smarandache, Introduction to Neutrosophic Statistics, Sitech and Education Publisher, Craiova, 123 p., 2014; https://arxiv.org/ftp/arxiv/papers/1406/1406.2000.pdf


CEA MAI MARE COLECTIE DE BANCURI DIN LUME

Primele 15 volume din cea mai mare culegere de bancuri in limba romana (insa nu cred ca exista una mai mare in vreo alta limba), stranse si publicate de matematicianul Florentin Smarandache, profesor universitar la New Mexico University din 2008. Este intruchiparea vie a paradoxalei legaturi intre matematica si umor!
Veti avea ce citi multa, multa vreme de acum inainte!
amuzati-va copios si ... sa fiti iubiti!
(Bebe Milcoveanu)

Pentru unii, umorul este ca o limba straina: fara
subtitrare nu inteleg nimic! [meme]
http://fs.unm.edu/Folclor15-meme.pdf

Poate oul e mult mai destept decat gaina,
dar se strica repede [meme]
http://fs.unm.edu/Folclor14-meme.pdf

Exista o lume mai buna, dar este foarte scumpa
http://fs.unm.edu/Folclor13.pdf

A face pe prostul la timpul potrivit este
cea mai mare intelepciune!
http://fs.unm.edu/Folclor12.pdf

Ai carte, ai cu ce sa te stergi la fund!
http://fs.unm.edu/Folclor11.pdf 
Pentru unii, umorul este ca o limba straina: fara
subtitrare nu inteleg nimic! [meme]
http://fs.unm.edu/Folclor15-meme.pdf 
Iubeste-ti copilul ca si cum ar fi al tau!
http://fs.unm.edu/folclor10.pdf

Decat repede si bine, mai degraba incet si prost!
http://fs.unm.edu/folclor9.pdf

Cine-i harnic şi munceşte are tot ce vrea,
cine-i leneş şi chiuleşte are tot aşa! 
http://fs.unm.edu/folclor8.pdf

Dovada supremă că există fiinţe inteligente în afara
Pământului este că nu au încercat să ne contacteze!
http://fs.unm.edu/folclor7.pdf 

Cum iti asterni, cum vine altul si se culca in locul tau!
http://fs.unm.edu/folclor6.pdf

Ca romanu' nu-i nici unu': unde-s multi, putea fi unu'!
http://fs.unm.edu/Bancuri5.pdf

Mai bine burtos de la bere, decat cocosat de la munca!
http://fs.unm.edu/Bancuri4.pdf

Fie painea cat de rea, tot ti-o fura cineva!
http://fs.unm.edu/Bancuri3.pdf

Cine rade la urma e mai incet la minte
http://fs.unm.edu/Bancuri2.pdf

Viata e trista la noi, in schimb salariul e hazliu
http://fs.unm.edu/Bancuri.pdf





9 STATUI

„În fiecare bloc de marmură se află o statuie și e treaba sculptorului să o descopere”, spunea Michelangelo, artistul care a creat numeroase statui faimoase ce sunt admirate astăzi în muzeele lumii. 


1. Statui faimoase – Moise cu coarne


Moise”, de Michelangelo Buonarotti, 1513-1515



Michelangelo a creat o sculptură care-l înfățișează pe Moise cu o trăsătură ciudată: o pereche de coarne. De ce a ales sculptorul această înfățișare bizară? Mulți istorici ai artei cred că, de fapt, Michelangelo nu a făcut-o intenționat, ci a interpretat greșit Biblia.

În Cartea Exodului, se spune că evreilor le-a fost greu să privească chipul strălucitor al lui Moise, atunci când a coborât de pe muntele Sinai cu tablele legii. Cuvântul în limba ebraică folosit în relatare poate fi tradus atât prin „strălucire”, cât și prin „coarne”.

2. Antichitatea colorată


Mult timp, s-a crezut că statuile de marmură ale grecilor și romanilor au fost dintotdeauna albe. Însă, potrivit studiilor recente, statuile ar fi fost inițial pictate în culori vii, care au dispărut odată cu trecerea timpului.



3. De ce suferă Mica Sirenă?


Mica Sirenă” de Edvard Eriksen, 1913



Dintre toate aceste statui faimoase, „Mica Sirenă” a avut cel mai mult de suferit. Emblema capitalei daneze este o țintă predilectă a vandalismului. Ea a fost decapitată de două ori – prima oară în 1964, iar apoi în 1998.

În 1984, vandalii i-au tăiat mâna dreaptă. În 2006, sirena a fost stropită cu vopsea verde. Ulterior, autoritățile au hotărât să mute statuia mai departe în port, pentru a preveni alte acte de vandalism.

4. Sărutul fără sărut


Sărutul”, de Auguste Rodin, 1882


„Sărutul” se numea inițial „Francesca da Rimini”, după o nobilă italiană din secolul al XIII-lea, al cărei nume a fost imortalizat de Dante în „Infernul”. Potrivit poveștii, femeia s-a îndrăgostit de fratele mai tânăr al soțului ei.

Iubirea dintre cei doi s-a înfiripat în timp ce citeau împreună povestea lui Lancelot și a lui Guinevere. Aflând de relație și cuprins de gelozie, soțul Francescăi îi ucide pe amândoi.

În sculptură, amantul Francescăi ține în mână o carte. Cei doi sunt îmbrățișați ca într-un sărut, dar nu își ating buzele. Prin asta, Auguste Rodin (maestrul lui Constantin Brâncuși pentru câteva luni) sugerează că amanții au fost uciși fără să comită vreun păcat.



5. Secretul vălului de marmură


Când privești aceste statui, ale căror fețe sunt acoperite cu un văl semitransparent, te întrebi cum a fost creată o asemenea capodoperă din piatră. Se pare că secretul stă în marmura folosită. Blocul folosit de Raffaele Monti avea două straturi – unul translucid, situat la suprafață, și unul opac.

Când a lucrat marmura, Monti a păstrat în mare parte textura de la suprafață și a cioplit pe alocuri, pentru a ajunge la stratul opac. Astfel, s-a creat efectul vălului transparent.

6. Un David aproape perfect


Când vine vorba de statui faimoase, David este în topul tuturor criticilor de artă. Dar puțini cunosc unul dintre secretele acestei capodopere.

Deși David a fost considerat idealul frumuseții masculine, el nu este chiar perfect, fiindcă se uită cruciș. Descoperirea a fost făcută când statuia a fost scanată cu tehnologie laser.

Defectul nu poate fi văzut cu ochiul liber, deoarece sculptura se află pe un piedestal înalt. Experții cred că Michelangelo a creat intenționat această imperfecțiune, astfel încât David să arate impecabil, indiferent din ce parte este privit.

O altă imperfecțiune intenționată este mâna dreaptă a lui David, disproporționat de mare în raport cu corpul.

7. Statui celebre – Arta și moartea


Cea mai misterioasă sculptură din cimitirul Poblenou, din Barcelona, se numește „Sărutul morții”, iar creatorul ei este încă necunoscut. Sculptura se află într-unul din colțurile cimitirului și l-a inspirat pe Ingmar Bergman atunci când a realizat filmul „A Șaptea Pecete” (o povestea despre un cavaler căzut și întâlnirea lui cu moartea).

8. Brațele lui Venus din Milo


Venus din Milo”, de Alexandros din Antiohia, circa 130-100 î.e.n.



Muzeul Luvru este plin de statui faimoase, iar de departe cea mai căutată este Venus din Milo. A fost descoperită în 1820, pe insula Milos, de un țăran grec. Când a fost găsită, statuia era spartă în două bucăți mari.

Aflat în preajmă, un ofițer francez a văzut-o, și-a dat seama de importanța ei și a ordonat să fie transportată la Paris. Nici până astăzi nu este clar cum și-a pierdut Venus mâinile. Unii speculează că asta s-ar fi întâmplat în timpul unei confruntări între marinarii turci și cei francezi cu privire la proprietatea asupra statuii.

Alții cred că Venus și-a pierdut membrele chiar când a fost descoperită. Există, de asemenea, multe speculații cu privire la postura inițială a statuii. Studii recente arată că Venus ținea în mâna stângă un măr. 



9. Imperfecțiunea frumoasă a „Victoriei din Samotracia”


Victoria din Samotracia”, secolul al II-lea î.e.n.


Iată ultima capodoperă de pe lista cu statui faimoase. Această sculptură maiestuoasă o reprezintă pe zeița greacă a victoriei, Nike, și a fost găsită în 1863 în sanctuarul zeilor de pe insula Samothraki (Samotracia).

A fost realizată din marmură de Paros în secolul al II-lea î.e.n., pentru a comemora victoriile flotei grecești. Brațele și capul statuii s-au pierdut. Toate încercările de a reface brațele au dat greș, deoarece au avut un impact negativ asupra capodoperei.

Și astfel ne dăm seama de un adevăr: tocmai imperfecțiunea statuii contribuie la aerul său maiestuos.
COINCIDENȚE  COSMICE

 Mai  întâi, „coincidențele”: cu diametrul de 3.474  kilometri, Luna este de exact patru ori mai mică decât  Pământul; toți sateliții naturali  din sistemul solar gravitează în jurul planetelor pe la  ecuator, Luna – nu; rocile de pe Lună conțin urme de  metale PROCESATE, precum alamă,  uraniu 236 și neptuniu 237.
>
> Altfel spus, Luna este unul  dintre cele mai misterioase obiecte din sistemul solar.
>
>  Este considerată un corp celest „ciudat” datorită  numeroaselor proprietăți fizice pe care oamenii de  știință nu le pot explica și  pentru că este cel mai ieșit din comun corp ceresc,  incomparabil cu lunile identificate până în prezent.
>
>  De fapt, Luna este atât de ieșită din comun, încât  Robert Jastrow, primul președinte al Comisiei de Explorare  a Lunii (NASA) a numit Luna  „Piatra Rosetta a planetelor”.
>
>  Ca să vă faceți o idee despre cât de ciudată este Luna  cu adevărat, iată cum a calificat-o Robin Brett, un alt  cercetător NASA:„Ar fi mai  ușor să explicăm de ce Luna nu ar trebui să existe,  decât de ce există”.  Bun, dar de ce este Luna ciudată și ce o face atât de  specială?
>
>  Este un corp ceresc mare. De fapt, Luna este enormă! Cu  diametrul de 3.474 de kilometri, Luna are un sfert din  diametrul Pământului.  Exceptând Pluto și Charon (luna lui Pluto), proporția  Lunii față de Pământ este cea mai mare din câte au fost  descoperite până acum în  univers.
>
>  Luna are o orbită absolut ciudată, singura de acest tip pe  care astronomii au descoperit-o în sistemul nostru solar.  Toate celelalte  luni gravitează în jurul planetelor lor pe la ecuator.  Luna noastră se comportă cu totul aparte și gravitează  în jurul Pământului cu o  înclinare de 5 grade. Luna are altitudine, curs și viteză  precise, care îi permit să funcționeze „corect” în  raport cu Pământul.  Cu alte cuvinte, LUNA NU AR TREBUI SĂ FIE UNDE SE AFLĂ  ACUM.
>
>  Luna este, în sine, aproape, un alt Pământ…
>
>  Compoziția solului este similară celei a Pământului,  situație care nu  a mai fost descoperită niciunde în spațiu. În toate  celelalte cazuri, lunile și planetele diferă fundamental  unele de celelalte. Iar dacă  aceste detalii nu v-au stârnit curiozitatea, ciudățeniile  continuă.
>
>  Unele roci lunare conțin metale procesate precum alamă, uranium- 236  și neptunium-237. Aceste elemente se pot obțineexclusiv pe  cale artificială!!!
>
>  Uraniu 236, este un reziduu nuclear care se găsește în  uraniul folosit sau reprocesat. Și mai  interesant…Neptuniu 236, este un metal radioactiv rezultat  din producerea plutoniului în  centralele nucleare.
>
>  Aceste caracteristici cu totul speciale ale Lunii i-au  determinat pe cercetătorii Mihail Vasin și Alexander  Șcerbakov, membri ai Academiei  Ruse de Științe, să scrie, în anii ’70, articolul  intitulat Este luna creația unei inteligențe  extraterestre?, care a produs rumoare în  comunitatea științifică, dar nu a schimbat cu nimic  lucrurile dintr-un motiv foarte simplu: nimeni nu poate  furniza vreo explicație validă
>
> cu  privire la aceste măsurători.
>
>  Mai mult, laureatul premiului Nobel pentru Chimie, Harold  Urey s-a declarat șocat de conținutul de titan al rocilor  aduse de misiunile de astronauți de pe Lună. Mostrele de  minerale reprezintă un mister
>
> absolut pentru lumea de  știință, deoarece nimeni nu poate explica  prezența titanului.  Cu alte cuvinte, Luna noastră – simbolul suprem al  misterelor – își merită pe deplin această coroană. Nu  are nimic în comun cu niciun alt  corp ceresc.
>
>  Și parcă tocmai pentru ca enigma să rămână astfel  până la sfârșitul timpului, gândiți-vă că în orice  zi, din orice loc al Pământului, vedem mereu aceeași  față a Lunii. De ce?
>
>     Matematică ciudată – numerologie precisă
>
>  Raza Lunii = 1.080 mile = 3 x 360
>
>  Rază Pământului = 3.960 mile = 11 x 360
>
>  Rază Pământului + Raza Lunii = Raza de 5.040 mile = 1 x 2  x 3 x 4 x 5 x 6 x 7 = 7 x 8 x 9 x 10
>
>  Diametrul Pământului=7.930 mile=8 x 9 x 10 x11
>
>     Oare toate aceste dimensiuni sunt simple coincidențe sau a  existat o forță care le-a creat în acest fel?
>
>  Poate fi imaginată o inteligență care le-a aliniat pe  toate atât de precis doar
într-un colț de univers?

   
SEX  LITERAR
Poetul Ion Vinea a avut peste zece mii de femei, în timp ce colegul său de breaslă Ion Barbu şi-a trecut în agendă doar cinci mii de amante. Altfel, Camil Petrescu s-a iubit cu Monica Lovinescu, Nichita Stănescu cu Gabriela Melinescu, Preda cu Aurora Cornu şi Nina Cassian, Piru cu (mai toate) studentele sale, Dinescu şi Iaru cu Denisa Comănescu. Iubirea - cea mai veche temă prezentă în literatura şi în mitologia universală - şi poveştile de dragoste au învolburat imaginaţia oamenilor de la începuturi până în zilele noastre. Despre pasiunile amoroase ale scriitorilor, cele care au inspirat personaje şi pagini de neuitat ale literaturii, s-ar putea întocmi voluminoase antologii. Ţinând cont de spaţiu şi context, noi vom încerca doar o scurtă trecere în revistă a câtorva dintre relaţiile/iubirile marilor scriitori români de ieri sau de astăzi.

 Campionul campionilor, Ion Vinea
Ion Vinea, mare poet şi prozator, autorul romanului „Lunatecii", se lăuda că a avut în aşternut, de-a lungul vieţii, aproximativ zece mii de femei. Apropiaţii spun despre virilul om de litere că nu vorbea chiar aiurea. Vinea scrisese relativ mult şi publicase în toate revistele, dar era atât de prins de caznele amorului, încât, până în momentul morţii, nu tipărise niciun volum. Abia când se afla pe patul de moarte, prietenii i-au strâns poeziile în volumul, celebru în literatura română, „Ora fântânilor". I-au dus repede cartea de la tipografie, iar muribundul a ţinut în mână, înainte de a pleca pe cealaltă lume, primul său volum de poeme.

Ménage à trois

Acelaşi Ion Vinea (bătrân) şi prozatorul Petru Dumitriu (tânăr şi în ascensiune) trăiau cu aceeaşi femeie - Henriette Yvonne Stahl. Un tihnit şi voios ménage à trois. Într-o zi vine la Dumitriu, care era director la o mare editură, un scriitor şi îl roagă să-i publice o nuvelă. Şocat, Petru Dumitriu observă că este chiar povestea cu Henriette şi că nu e scrisă tocmai elegant Dumitriu şi-a zis atunci:

Nuvela asta e despre mine şi Henriette. Dacă nu i-o public, se face vâlvă. Nuvela e proastă, iar dacă o tipăresc, nu va avea niciun ecou".
Ceea ce s-a şi întâmplat. În anii puterii populare, Vinea nu avea drept de semnătură. Făcea traduceri, dar le semna... Petru Dumitriu, care încasa banii şi îi ducea amicului său. Uneori, Dumitriu, beat fiind, îl suna pe Vinea să-i spună că a cheltuit toţi banii pe cadouri pentru Henriette.

Ion Barbu nu ierta nimic
La rândul său, poetul şi matematicianul Ion Barbu (Dan Barbilian)  s-a bucurat de dezmierdările a cinci mii de femei. Moartea i-a fost grăbită de faptul că asaltase, la pielea goală, o tânără într-o cameră neîncălzită. Era iarnă, iar sistemul imunitar al poetului era slăbit din pricină că se droga cu eter - obişnuia să îşi pună măşti cu vată îmbibată în eter. Ion Barbu făcuse ciroză, dar continua să alerge după femei. Una dintre tinerele nevinovate pe care le desfăta aproape zilnic cu câte o partidă de amor era juna poetă Nina Cassian, o fată destul de urâţică și care, la finele anului 2010, s-a autocaracterizat astfel: „Până la 17 ani, nu se uita la mine nici un câine!". Mare amatoare de plăceri trupeşti, Nina ajunsese la bătrâneţe să se culce numai cu tineri sub 20 de ani.

Urâta şi bestiile (tinere)
Despre apetitul sexual al Ninei Cassian aflăm câte ceva şi de la scriitorul Cristian Teodorescu. Acesta, într-un articol postat pe blogul său, o numeşte/alintă pe celebra şi venerabila poetă drept cea mai frumoasă femeie urâtă din lume: „Prin 1985, am luat cu împrumut de la Ovid S. Crohmălniceanu, mare admirator al autoarei lui «Nică fără frică», două cărţi de poezie de-ale Ninei, cum îi spunea profesorul care fusese îndrăgostit de ea, cam fără speranţe. Când i le duc înapoi, mă întreabă Croh cum mi s-au părut. Mai ştiind una-alta despre aventurile ei erotice, zic: « Cam frigide, dom' profesor!». Croh, serios şi contrariat: «Vorbeşti serios?! Dar ai cunoscut-o pe Nina?».
O văzusem odată pe Calea Victoriei şi rămăsesem cu ochii după ea - nu cu vreun interes de cotoi, dar sclipea. După '90, am stat de vorbă de vreo două ori, pe vremea când încă întorceau bărbaţii capul după ea pe stradă. Mi-a răspuns, zâmbind, la tot soiul de întrebări neruşinate, cerându-mi s-o tutuiesc, cât mai provocator. (...) Totuşi, pentru că orgolioasa poetă simţea că mă uitam la ea cu tot interesul, în ciuda diferenţei de vârstă de mai bine de 30 de ani dintre noi, ne-am despărţit amical".

Patul lui Camil Petrescu
Camil Petrescu, autorul „Patului lui Procust", a fost amantul tinerei scriitoare şi critic literar Monica Lovinescu. Aceasta l-a pasat unei nimfomane pe care, în cele din urmă, prozatorul a luat-o de nevastă.

Soţia lui Camil Petrescu, care aducea fără nicio jenă bărbaţi în casă, l-a chinuit pe scriitor până în clipa morţii sale, survenită la vârsta de 63 de ani. A decedat la spital, din pricina unei boli de circulaţie a sângelui, după ce şi-a smuls din vene perfuziile care îl ţineau în viaţă. Cum Camil nu avea încredere în medici, se trata singur cu halva, fiind convins că astfel sângele îi va circula mai lesne prin artere. Monica Lovinescu, fiica criticului literar Eugen Lovinescu și verişoara prozatorului Anton Holban, a scriitorului Vasile Lovinescu şi a dramaturgului Horia Lovinescu, s-a căsătorit, mulţi ani mai târziu, cu poetul Virgil Ierunca.



Un cvartet cu nuvelişti sentimentali

Zaharia Stancu avea o aventură cu Lydia Manolovici, dar făcea mofturi în faţa lui Anton Holban şi a lui Octav Şuluţiu, care, din neţărmurită dragoste, îi dedicaseră, fiecare, câte un roman. Părea, în fapt, un banal trio amoros, Anton Holban-Octav Șuluțiu-Lydia Manolovici, cu suferinţele, chinurile şi leşinurile lui foarte artistice - cum povesteşte Ioana Pârvulescu în „Întoarcere în Bucureştiul interbelic".

În realitate era un ditamai cvartetul, căci frumoasa, jucăuşa, „l'allumeuse Dania", după numele literar pe care i-l dăduse Holban, îi aţâţă erotic pe ce doi, dar îl preferă pentru lucrurile mai serioase pe un al treilea, mai teluricul Zaharia Stancu (în romanul cu cheie al acestuia, „Oameni cu joben", ea se lăsa sărutată de personajul care-l travesteşte pe
Holban doar pentru a vedea „cum sărută un nuvelist sentimental").


Şi totuşi, fermecătoarea evreică Lydia
Tot despre Lydia (Manolovici), Stancu, Holban şi Şuluţiu scrie minunat şi Şerban Tomşa, într-o scrisoare imaginară trimisă lui Anton Holban.
„Primul scriitor care a cunoscut-o pe Lydia a fost Octav Şuluţiu. Era sărac şi urât, dar Şuluţiu era nebun după ea. Scria în jurnal, îi făcea declaraţii înflăcărate şi i-a dedicat romanul «Ambigen». Pe urmă, Lydia v-a întâlnit pe dumneavoastră şi, pentru Şuluţiu, au început chinurile geloziei. Niciunul dintre dumneavoastră nu ştia că, în tot acest timp, fermecătoarea evreică se culca, fără prea multe mofturi, cu Zaharia Stancu, ţăran viguros, distins, şchiop, dar, se pare, foarte viril. Lydia Manolovici a găsit pe cineva mai cinic decât ea. Zaharia Stancu s-a insinuat în casa prosperei familii de evrei, a făcut amor pe săturate cu fata, a înregistrat amănunte compromiţătoare, a scris un roman, «Oameni cu joben»,  în care a trecut toate detaliile şi a încercat să-l şantajeze pe tatăl muzei.
Cum bătrânul n-a cedat la şantaj, Stancu a publicat romanul! Lydia a avut, în cele din urmă, ceea ce a meritat! Tatăl său a măritat-o cu un englez bogat, după cum intuiserăţi dumneavoastră cu mult înainte."


Nichita Stănescu, iubitul nebun al Gabrielei Melinescu În tinereţe, Nichita Stănescu a avut o relaţie extrem de pasională cu Gabriela Melinescu, o încântătoare poetă din generaţia lui. Ajunsă în Suedia, Melinescu l-a promovat mult pe neasemuitul poet pentru a obţine Premiul Nobel, deşi se despărţiseră de multă vreme, iar ea se căsătorise cu un suedez. Când erau iubiţi, Nichita o încuia pe Gabriela în apartamentul său şi pleca la beţii care durau câteva zile.

Uneori, ea suna disperată la instalatori care veneau să spargă uşa , salvând-o astfel de la moarte prin inaniţie.

Preda şi Aurora Cornu
Cât timp a fost căsătorit cu poeta şi prozatoarea Aurora Cornu, Marin Preda a scris foarte intens. Ea, mai tânără cu 12 ani decât el, era inteligentă şi îi dădea sugestii în legătură cu construcţia cărţilor şi cu pasajele care ar fi trebuit să fie eliminate.
„Moromeţii", partea întâi, îi datorează enorm Aurorei Cornu. După divorţ, Preda a început să-şi construiască naiv şi schematic romanele („Delirul", „Marele singuratic") şi să se irosească în amoruri ieftine. Printre altele, prin dormitorul lui Preda a trecut şi necruţătoarea Nina Cassian.

Păunescu şi Ana Blandiana
Însurat cu poeta Constanţa Buzea, poetul Adrian Păunescu avea o relaţie de dragoste cu o altă poetă a acelor vremuri, Ana Blandiana (Otilia Coman, pe numele său real). Despre această legătură vorbeşte chiar Constanţa Buzea, prima soţie a lui Păunescu: „Într-o noapte, soseşte acasă euforic şi gălăgios, umăr la umăr cu Otilia, vizibil surprinsă când le-am deschis uşa . Mirosind a zăpadă, au descărcat în mijlocul mesei noastre rotunde o plasă cu mere roşii, de vis. Păreau amândoi picaţi din grădina Raiului, după izgonire. În vremea aceea, Adrian venea acasă şi se culca pe canapea întors cu spatele la noi. Cu faţa la perete, suferea. Ofta cu ochii strânşi, aproape să plângă, refăcând în minte scenele cu Nana, îmbrăţişându-se şi prelungind agonia unei dorinţe apocaliptice. Aşa şi-a scris cartea cu care a luat premiul şi a stârnit certuri în juriu. O carte ca o rană vie, pe care o cunosc şi o evit, pe care am dactilografiat-o. A scris la ea bolnav de o lingoare ce nu se mai istovea". 
Otilia Coman ( Ana Blandiana) s-a mutat, dupa alte cateva episoade amoroase vulcanice, direct la Comana, in patul "ideologului"comunist, Gogu Radulescu. si cu mult succes in ale ... Limbii literare! 

Manolescu - profesorul şi cuceritorul
Nicolae Manolescu s-a iubit cu criticul de teatru şi realizatorul de televiziune Marina Constantinescu. Întrebată în ce fel i-a schimbat destinul povestea de dragoste pe care a trăit-o în anii de după facultate cu Manolescu, Marina Constantinescu a răspuns: „Cred că acea poveste, care a durat ani buni, m-a marcat fundamental. Este relaţia care m-a maturizat, din toate punctele de vedere. Relaţia care mi-a revelat eul".
Foştii colegi ai lui Nicolae Manolescu povestesc că acesta le dădea chiar şi lecţii de agăţat. Odată, fiind la un festival împreună cu optzeciştii, Manolescu se plimba cu câţiva poeţi pe străzile Iaşiului.
La un moment dat, au văzut în faţa lor o femeie trăsnet. „Pariez cu voi că o agăţ din prima", a spus Manolescu. „Vă băgaţi?" „Mai încape vorbă?!", au răspuns în cor poeţii. Manolescu s-a desprins de grup, s-a apropiat de femeie, i-a spus câteva vorbe şi au plecat împreună.

În noaptea respectivă, criticul n-a mai apărut la hotel. Răutăcioşii şi invidioşii mai spun despre stimabilul domn, care a fost implicat şi într-o lungă poveste de dragoste cu prozatoarea Dana Dumitriu (a murit destul de tânără, de cancer, după ce se despărţise de Manolescu), că era atât de admirat de femei, încât nu mai ştia cum să scape de insistenţele studentelor şi ale nevestelor prietenilor.



Alţi cuceritori de seamă ai literaturii române Alexandru Piru, critic şi istoric literar, rector la Craiova fiind, avea enorm succes la studentele sale. Cei care l-au cunoscut îndeaproape spuneau că era atât de perseverent şi de docil, încât reuşea să facă faţă cu succes tuturor solicitărilor.
Nici prozatorul Mircea Nedelciu, unul dintre cei mai importanţi reprezentanţi ai optzecismului şi postmodernismului, nu făcea nazuri când venea vorba despre sensibilitatea şi frumuseţea sexului opus.’

Autorul „Tratamentului fabulatoriu" obişnuia să se prefacă beat ca să fie condus acasă de câte o frumoasă domnişoară trupeşă. Florin Iaru, un alt poet visător şi zăpăcit, nematurizat pe deplin nici astăzi (este căsătorit cu mai tânăra scriitoare Cecilia Ştefănescu), i-a suflat-o, pe vremuri, pe Denisa Comănescu lui Mircea Dinescu. Vădit supărat pe fapta amicului său, Dinescu a scris atunci: „De când am aflat că Denisa Comănescu umblă cu Florin Râpă (numele adevărat al lui Iaru), o pasăre-mpuşcată a ţipat în mine."La 60 de ani, Mihail Sadoveanu şi-a părăsit familia pentru tânăra Valeria Mitru (20 de ani). I-a dedicat fetişcanei şi un volum de poezii, DAIM („Doamnei alese a inimii mele"), care l-a lăsat rece pe Eugen Lovinescu.

Sadoveanu a trăit alături de Valeria Mitru aproape 21 de ani, până la moartea sa, în 1961.  

STUART  SCOTT
Two good stories- (and both true)

STORY NUMBER ONE
 Many Years ago, Al Capone virtually owned Chicago.  Capone wasn't famous for anything heroic.  He was notorious for enmeshing the windy city in everything from bootlegged booze and prostitution to murder.   

 Capone had a lawyer nicknamed "Easy Eddie."  He was Capone's lawyer for a good reason.  Eddie was very good!  In fact, Eddie's skill at legal maneuvering kept Big Al out of jail for a long time   

 To show his appreciation, Capone paid him very well.. Not only was the money big, but Eddie got special dividends, as well.  For instance, he and his family occupied a fenced-in mansion with live-in help and all of the conveniences of the day.  The estate was so large that it filled an entire Chicago City block. 

 Eddie lived the high life of the Chicago mob and gave little consideration to the atrocity that went on around him. 

 Eddie did have one soft spot, however.  He had a son that he loved dearly.  Eddie saw to it that his young son had clothes, cars, and a good education.  Nothing was withheld.  Price was no object. 

 And, despite his involvement with organized crime, Eddie even tried to teach him right from wrong.  Eddie wanted his son to be a better man than he was. 

 Yet, with all his wealth and influence, there were two things he couldn't give his son; he couldn't pass on a good name or a good example. 

 One day, Easy Eddie reached a difficult decision.  Easy Eddie wanted to rectify wrongs he had done. 

 He decided he would go to the authorities and tell the truth about Al"Scarface" Capone, clean up his tarnished name, and offer his son some resemblance of integrity.  To do this, he would have to testify against The Mob, and he knew that the cost would be great.  So, he testified. 

 Within the year, Easy Eddie's life ended in a blaze of gunfire on a lonely Chicago Street.  But in his eyes, he had given his son the greatest gift he had to offer, at the greatest price he could
ever pay..  Police removed from his pockets a rosary, a crucifix, a religious medallion, and a poem clipped from a magazine. 
  

The poem read: 

 "The clock of life is wound but once, and no man has the power to tell just when the hands will stop, at late or early hour.  Now is the only time you own.  Live, love, toil with a will.  Place no faith in time.  For the clock may soon be still."

STORY NUMBER TWO

 World War II produced many heroes. One such man was Lieutenant Commander Butch O'Hare.

 He was a fighter pilot assigned to the aircraft carrier Lexington in the South Pacific.

 One day his entire squadron was sent on a mission.  After he was airborne, he looked at his fuel gauge and realized that someone had forgotten to top off his fuel tank.

 He would not have enough fuel to complete his mission and get back to his ship.

  

His flight leader told him to return to the carrier.  Reluctantly, he dropped out of formation and headed back to the fleet.


As he was returning to the mother ship, he saw something that turned his blood cold; a squadron of Japanese aircraft was speeding its way toward the American-fleet.
  

The American fighters were gone on a sortie, and the fleet was all but defenseless.  He couldn't reach his squadron and bring them back in time to save the fleet.  Nor could he warn the fleet of the approaching danger.  There was only one thing to do.  He must somehow divert them from the fleet.

  

Laying aside all thoughts of personal safety, he dove into the formation of Japanese planes.  Wing-mounted 50 caliber's blazed as he charged in, attacking one surprised enemy plane and then another.  Butch wove in and out of the now broken formation and fired at as many planes as possible until all his ammunition was finally spent.

 Undaunted, he continued the assault.  He dove at the planes, trying to clip a wing or tail in hopes of damaging as many enemy planes as possible, rendering them unfit to fly.
 Finally, the exasperated Japanese squadron took off in another direction.
  

Deeply relieved, Butch O'Hare and his tattered fighter limped back to the carrier.

 Upon arrival, he reported in and related the event surrounding his return..  The film from the gun-camera mounted on his plane told the tale.  It showed the extent of Butch's daring attempt to protect his fleet.  He had, in fact, destroyed five enemy aircraft.  This took place on February 20, 1942, and for

that action Butch became the Navy's first Ace of W.W.II, and the first Naval Aviator to win the Medal of Honor.
  

A Year later Butch was killed in aerial combat at the age of 29.  His hometown would not allow the memory of this WW II hero to fade, and today, O'Hare airport in Chicago is named in tribute to the courage of this great man.

 So, the next time you find yourself at O'Hare International, give some thought to visiting Butch's memorial displaying his statue and his Medal of Honor.  It's located between Terminals 1 and 2.
SO WHAT DO THESE TWO STORIES HAVE TO DO WITH EACH OTHER?
Butch O'Hare was "Easy Eddie's" son. 


Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu