CRĂCIUN ÎN INDIA

CRĂCIUN  ÎN  INDIA

Rudyard Kipling – George Anca – Nicolae Manolescu – Cornelia Sorescu – Adrian Botez – Ioan Miclău-Gepianu – Adrian Grauenfels

RUDYARD  KIPLING

               Christmas In India

Dim dawn behind the tamerisks -- the sky is saffron-yellow --
As the women in the village grind the corn,
And the parrots seek the riverside, each calling to his fellow
That the Day, the staring Easter Day is born.
Oh the white dust on the highway! Oh the stenches in the byway!
Oh the clammy fog that hovers
And at Home they're making merry 'neath the white and scarlet berry --
What part have India's exiles in their mirth?

Full day begind the tamarisks -- the sky is blue and staring --
As the cattle crawl afield beneath the yoke,
And they bear One o'er the field-path, who is past all hope or caring,
To the ghat below the curling wreaths of smoke.
Call on Rama, going slowly, as ye bear a brother lowly --
Call on Rama -- he may hear, perhaps, your voice!
With our hymn-books and our psalters we appeal to other altars,
And to-day we bid "good Christian men rejoice!"

High noon behind the tamarisks -- the sun is hot above us --
As at Home the Christmas Day is breaking wan.
They will drink our healths at dinner -- those who tell us how they love us,
And forget us till another year be gone!
Oh the toil that knows no breaking! Oh the Heimweh, ceaseless, aching!
Oh the black dividing Sea and alien Plain!
Youth was cheap -- wherefore we sold it.
Gold was good -- we hoped to hold it,
And to-day we know the fulness of our gain.

Grey dusk behind the tamarisks -- the parrots fly together --
As the sun is sinking slowly over Home;
And his last ray seems to mock us shackled in a lifelong tether.
That drags us back how'er so far we roam.
Hard her service, poor her payment -- she is ancient, tattered raiment --
India, she the grim Stepmother of our kind.
If a year of life be lent her, if her temple's shrine we enter,
The door is hut -- we may not look behind.

Black night behind the tamarisks -- the owls begin their chorus --
As the conches from the temple scream and bray.
With the fruitless years behind us, and the hopeless years before us,
Let us honor, O my brother, Christmas Day!
Call a truce, then, to our labors -- let us feast with friends and neighbors,
And be merry as the custom of our caste;
For if "faint and forced the laughter," and if sadness follow after,
We are richer by one mocking Christmas past.

GEORGE  ANCA

2018

        Val cânta privind lumea primind lumină. Am dat noroc și cu Costică, după ani. Bătrânii rămăseseră acasă, n-or fi primit pensia. De n-or fi întinerit-înviat. Și State m-a înviat, euharist. Condurache Faust. Mă ustură ochii. Partha va fi. Noana uitase până spre seară că e ziua ei.

          Schlegel cum Gârbea. Te iei de ei, Puși, ca la studii. Buddha Purnima la Râmnic. Flamenco. Tasso. Maximilian cu sabia. Convorbirea înregistrată. Nici măcar omorâte. Nemi. Călcate ape, nici pietricele, tot o frunză pierdută. Protoni cu mierle, eu cu delfin. 

          Noroc de uitarea depresivității. Când cu deconștiențe dodioase. Asasini de copaci, asasini de oameni. Baroc sau postmodern. Păianjen înțepat de viespe. Pantalon rupt contra costum. Iflă în Paris, pierdută geanta cu paper-ul.

          Cel din Mahabharata. Pătrat alb nedeschis. Dacă sunt sănătos, dar el? Mă învățai cu explozia textelor. A câta variantă? Cum aș fi mai sigur pe hind decât pe cantos? Unde să sap? Alăturea cu drumul. Nu-mi pare rău de ziua asta. Praful se percepe. Non sto male. Zi fără dodii. Decad dodiind.        Noaptea privighetorilor. Meurtres dans landes. Fluieră mierlele. Yoga fluierată. Mâine dimineață zbori la legoland. În Germania, escală la Sibiu. Las pe mâine. Mai lasă-mă. Dar mă pot resemna. Voices together. Fără timp. Care adulter? Prea ai verii. Yoga limbii scoase pe viață.

          Nonsens vomitiv. V-ați făcut de Calafat. Cămăși albe pentru înnegrirea justice. Păstrez prietenii indiferent de talent, le citesc coperțile. Arunc limbile străine. Somnolență  cosmică. Hohotind în râs rătăcirea. Răire-n limbă. Poate merge mâine seară și Rea.

          Cât să aprind lumânări. Fără Șacote, mă apucă toamna. Netristețea despărțirii. Bemol capital. Nu mai e nimeni după Răzvan, fiul nostru abstract. Aev sinait. Mierla pe mine la mantră. Cine să-i împartă și cui? Rody Kan Ka. Șacotism postuzinal. Drace, Șacote e tânăr sadea. Coasta, o claviatură.  De jucat în vreme, canon. A mai limpede privire. Ruda lume. Peste ce-oi mai da?

          Prin dosare dramatizabile. Fără calculator, mort? Scenariul ipse între stopuri. Art or philosophy. Aesthetic. Proportions of a human figure. Again la cinema Milano, pe Călărași, Cazul doctorului Laurent. Naștere fără durere șacotiană. Care trăim în scris. Nu mi-am înțeles dicteurile. Gulcult. Delămurire. Theonim. Șacote nu există, nici ceilalți. Sparg texte, mă caut, eu și nimeni. Șacote e Iason în Maica Medeea la Paris. Mi-a zis, nu te limpezi.

          Delfini cu bot scurt. Geamurile deschise, inundate. Dau să dorm, pe părți, pe spate, pe burtă, zburată perna, subiecte verticale. Îmi plătesc împământarea crucii. Renunț la Dao. Tocmai proscenium zany visând din canoane. Tristă erai Medeea. Mișcarea conversațională. You  keep in touch with emaile about your activities related to Eminescu.

          Avansarea disecției aortei s-a oprit. Ne-om cățăra pe anevrism. Gigliola, no no leta, nemai aruncându-mă de pe pod înaintea trenului. Nu are aneurism mare (mai mic de 5 cm în diametru, deci abia definește condiția de aneurism. Arteria formalis. Omeomerie (usato da Aristoteli i cosiddetti semi di Anassagora, cioe a dire che costituiscono l’universo ed ogni sua   cosa excerceti.

          De-aia n-om fi și murind. Căzături ezekieliene. Anevrism închipuit la două spitale. Pupași mâna popii. Spovedania refuzată. Preoteasa lui Voronca, tot Niculiță, tot Elena nantă. Bată-te întunericul. Neanevrire.

         

NICOLAE  MANOLESCU

Vă urez Sărbători Fericite și un An Nou cu bucurii
Nicolae Manolescu

Președintele Uniunii Scriitorilor din România

IOAN  ST. LAZĂR

De sfintele sărbători ale Crăciunului și Anului Nou 2019, rugăm pe Domnul nostru Hristos, Cel Ce Se naște din nou ,acum,pentru noi și în noi iluminându-ne,să vă

dăruiască deplină sănătate,noi împliniri,numai bucurii, pace sufletească și intimă creștere duhovnicească Dumneavoastră și celor dragi,iar neamului nostru urcuș în

destin - întru mulți ani!

Fundaţia Culturalã „Sf. Antim Ivireanul”

CORNELIA  SORESCU

Sărbători fericite , dragă George ! La mulţi ani ,ţie şi familiei,să vă bucuraţi de frumoasele sărbători de Crăciun ,să fiţi fericiţi şi să vi se împlinească toate dorinţele !

ADRIAN BOTEZ

Stimate şi dragă domnule (şi frate întru Duh),GEORGE ANCA -

…A venit, din nou – vine, MEREU! -  VESTEA LUMINII NAŞTERII DOMNULUI! Această Veste vine în fiecare ceas al vieţii noastre, dar Duhul nostru a adormit (şi încă doarme!) somn greu şi otrăvit (…otrăvit de slăbiciunile noastre, tot mai mari şi mai grave, în faţa asaltului demonic!) …prin ne-ascultarea Vocii Lui Suprem-Convingătoare, tocmai prin blândeţe şi insistenţa Pedagogiei Dumnezeieşti!

S-o primim, cu inima smerită, întru adâncă rugăciune, această VESTIRE IMPERIOASĂ, DE NOAPTE! – şi CU TOATE CELE ALE PÂNTECELUI (adică, ale HOITULUI!), silite să tacă! În Noaptea Aceasta Sfântă, numai Îngerii să cânte, prevestind (…şi dând Înaltă Mărturie despre…!) MÂNTUIREA noastră, întru Duh Dumnezeiesc…adică, dacă El a devenit PRUNCUL COSMIC, să devenim, şi noi, prin Duhul nostru (Duh din Duhul Sfânt, Lumină din Lumină!) - PRUNCI ÎMPĂRĂTEŞTI, fraţi mai mici şi prieteni ai Dumnezeului nostru-UNU, IISUS HRISTOS (“De acum nu vă mai zic slugi, că sluga nu ştie ce face stăpânul său, ci v-am numit pe voi fraţi şi prieteni, pentru că toate câte am auzit de la Tatăl Meu, vi le-am făcut cunoscute” (cf. In. 15, 14-15)!

“Dar de ce s-a născut Iisus Hristos într-o peşteră? De ce? Pentru că ea e simbolul întunericului. El a venit să aducă lumi­nă şi în temniţa iadului şi în lumea care era într-o noap­te, că zice marele apostol Pavel: <<întunericul veacu­lui a­ces­tuia>>. Veacul de acum şi mai ales cel până la Hristos, era o noapte lungă, în care lumea era oarbă, stă­tea în în­tunericul slujirii de idoli şi al păcatului. Şi s-a născut Hristos noaptea, la miezul nopţii şi în peşteră, ca să arate că El a venit să aducă lumina, să risipească întu­ne­ri­cul. De unde? De la peşterile de care a spus Isaia. Căci zice: <<Peşterile lor – vorbeşte de peşterile iadu­lui – în veci cu întuneric sunt făcute>>. Şi a venit să risipească întu­ne­ri­cul şi peşterile iadului şi întunericul păcatului de pe faţa pământului.

Dar de ce s-a născut Iisus Hristos la miezul nopţii? Tot pentru aceasta: <<Şi iată, Mirele vine la miezul nopţii>>. Aşa va fi şi Judecata, tot la miezul nopţii. A venit Hristos să lumineze peşterile întunericului veacului aceluia de atâ­tea mii de ani întunecat, pentru că El era Lumina cea adevărată, Care luminează pe tot omul care va să vină în lume. El era Lumina lumii şi de la început a venit să lu­mi­ne­ze întunericul şi să strălucească în toate părţile cu ra­zele soarelui Dumnezeirii Sale (…).

Să ştiţi, fraţilor, că Hristos S-a născut cu trupul numai o dată, la Betleem, DAR DUHOVNICEŞTE SE NAŞTE, PERMANENT IN INIMILE ŞI SUFLETELE NOASTRE, PRIN BISERICĂ, PRIN RUGĂCIUNE, PRIN SFÂNTA LITURGHIE ŞI PRIN SFINTELE TAINE. Căci peştera din Betleem s-a transformat în nenumărate biserici creştine, răspândite, astăzi, în toată lumea. Ieslea în care S-a culcat Hristos este înlocuită, astăzi, cu Sfintele Altare, în care se săvârşeşte Sfânta Liturghie şi se sfinţeste Trupul şi Sângele Domnului. Fecioara Maria închipuieşte Biserica Legii harului, întemeiată de Hristos, <<pe care nici porţile iadului nu pot s-o biruiască>> (Matei 16, 18).

Iosif închipuieşte Legea Veche, CARE NU POATE MÂNTUI NICI PE OAMENI, NICI PE NIMENI.

STEAUA DE LA RĂSĂRIT, CARE CĂLĂUZEA PE MAGI, ESTE ÎNVĂŢĂTURA SFINTEI EVANGHELII, CARE CĂLĂUZEŞTE PE TOATĂ LUMEA, SPRE DUMNEZEU, PE CALEA MÂNTUIRII. Magii închipuiesc toate neamurile pământului, chemate la credinţa creştină. Păstorii oilor de la Betleem închipuiesc pe toţi păstorii Bisericii Ortodoxe - episcopi, preoţi şi diaconi - care păstoresc turma lui Hristos, spre mântuire. Iar darurile aduse de magi închipuiesc toate faptele bune, pe care trebuie să le facem şi să le închinăm lui Hristos”- cf. Părintele ILIE CLEOPA - Naşterea Domnului.

…Să ne împărtăşim, dimpreună, din Mistica Lumină a CRĂCIUNULUI, care prevesteşte MÂNTUIREA!

Un CRĂCIUN LUMINAT şi SENIN, ADÂNC MEDITATIV şi RODNIC, întru DUH!

LA MULŢI ANI! – cu împliniri frumoase, bune şi trainice, precum şi întru desăvârşite deplinătăţi de Lumină, ale fiinţei noastre, Cea Dinlăuntru!

vă urează, cu toată dragostea şi preţuirea, frăţia întru Duh,

Adrian Botez

IOAN MICLĂU-GEPIANU

Stimate Domnule Dr. GEORGE ANCA

Lumina Nașterii Mântuitorului Lumii IISUS HRISTOS,
să Vă Lumineze Casa și Familia, iar Noul AN-2019 să Vă aducă
numai Sănătate și Fericire, Putere de muncă, fiindcă munca Domniei Voastre
este din Dumnezeu și ziditoare.
    Vă Mulțumesc  mult pentru publicarea versurilor mele, mai ales cele
din amintirile copilăriei de acasă, dar adânc recunoscător Vă sunt pentru
publicarea și a acelor cuvinte ale mele, bucuros a fi deschis, după oglinda
cea adevărată a ființei mele, în fața acestui deluzoriu și de neînțeles prezent.
Fie ca Noul An-2019, să fie unul de Pace, Unire și Iubire între Români, la fel
pentru întreaga Omenire!
   HRISTOS S-A NĂSCUT
   ”...și Se Naște permanent în inimile creștinilor!”
     LA MULȚI ANI!
     Cu drag și prețuire
      Ioan Miclău-Gepianu
      12/23/2018

ADRIAN  GRAUENFELS

 Bucureștiul dispărut

Adrian Grauenfels

Cărţile de istorie susţin că în urma pogromurilor din Ucraina din secolul al 16-lea s-a aşezat în România un val de evrei așkenazi, vorbitori de idiș.  Deşi în număr redus,  în Bucureşti se cunosc evreii de timpuriu  (în sec 16 erau  medici la curtea domnească), iar  în jurul anilor 1550, este pomenită existenţa unui grup de evrei sefarzi (de origine spaniolă) condus de David Ibn Usa, probabil liderul religios al comunității; mai sunt pomeniți Isac Rufus și Habib Amato, care aveau prăvălii în  Bucureşti.  Provenienţa lor este de la sud de Dunăre, mai ales din Istanbul, se numeau Sefarzi deoarece erau de origine din Spania, fugiţi datorită persecuţiilor religioase de acolo. Ei s-au aşezat în mahalaua Jigniţei, la sud de Sf. Gheorghe Vechi, nu departe de Curtea Domnească, în jurul străzilor Sf. Ioan-Nou şi Negru Vodă , erau mai ales zarafi şi creditori pe lângă Domnie sau marii boieri.  Alţii evrei veneau din Thessaloniki (Grecia). 

În anul 1694, la București, sub Brâncoveanu, evreii au plătit impozite ca breaslă . Pe data de 28 ianuarie 1739 Constantin Mavrocordat l-a numit pe „Marco al lui Lazăr” să fie «staroste de evrei» la Bârlad . În anul 1740 existau comunități evreiești în orașele Roman, Bacău și Galați. Din a doua jumătate a sec. 18 și mai ales în prima parte a sec. 19, datorită înăspririi situației evreilor din Galiția, un nou val de evrei aşkenazi se refugiază în Moldova și Transilvania, unde autoritățile erau mai tolerante.

Imigraţia masivă către Bucureşti s-a produs mai cu seamă după Unirea Principatelor. Noii veniţi s-au aşezat în majoritate în jurul zonei locuite de conaţionalii de rit spaniol pe străzile Sf. Vineri, Văcăreşti,  Mircea Vodă, Anton Pann, începutul Caii Dudeşti.  Aceştia vorbeau limba germană şi idiş. Apar cimitire şi case de rugăciune separate. În Ardeal se construiesc sinagogi mici, numite shil, care serveau ca şcoli pentru evrei.  Evreii polonezi apar masiv în Bucureşti în sec 19, ei construiesc prima sinagogă ortodoxă în 1846  şi mai târziu Templul Coral de la Sfânta Vineri. În stradă Mămulari ( numele vine din limba turcă însemnând comercianţi de mărunţişuri)  se ridică Templul Unirea Sfântă , Sinagoga Croitorilor şi o baie tradiţională (mikve).

O sinagogă mare se afla în stradă Adamache . Între străzile Moşilor şi Taica Lazăr ( un evreu negustor de haine vechi)  se aflau cele mai multe afaceri evreieşti. Se găseau acolo cafenele, magazine, case de rugăciuni, prăvălii diverse care serveau o populaţie foarte densă de oameni săraci, proletari , mici meseriaşi. Evreii mai săraci aveau ca ocupaţie  cu preponderenţă croitoria, tinichigeria, vopsitoria. Alţii erau cizmari, curelari, tapiţeri, geamgii, frizeri.  Cartierul Văcăreşti era (în afară zonelor locuite de evreii sefarzi) unul din cele mai sărace, cunoscut mai ales prin negustorii de haine vechi şi Târgul de vechituri, de o celebritate dubioasă în epocă. Celebra Hală de Vechituri a fost demolată în 1930.

Scriitorul Isac Peltz publică în 1933 romanul sau "Calea Văcăreşti" care descrie cu amănunte această comunitate colorată. În Sec 19 apar meseriaşi ceva mai înstăriţi care posedau case cu prăvălii la parter şi locuinţe plasate peste ele. Erau de predilecţie blănari, pantofari, fierari, tinichigii de acoperişuri, dulgheri, câţiva erau  negustori de instrumente muzicale.

Cu pricepere, stăruinţa şi spiritul întreprinzător specifice, făcând orice fel de comerţ, evreii au pătruns treptat pe Gabroveni şi Lipscani, apoi şi pe alte străzi din centrul comercial: Carol, Şelari, Smârdan, luând locul negustorilor bulgari, greci sau români, la început închiriind şi apoi reuşind să devină proprietari pe multe din spaţiile comerciale.  

 

Dar cartierul nu era un ghetou şi limitele lui sunt greu de definit. Bucureştii devin un oraş cosmopolit semănând cu un covor format din petice, diversele sale comunităţi convieţuiau armonios împreună. La intersecţia străzilor  Călăraşi cu Văcăreşti exista un han evreiesc care a funcţionat între secolul 18 şi 19. 

Purimul, cea mai veselă sărbătoare evreiască, este sărbătorit primăvara.  Scriitorul Brunea - Fox a scris despre Purim şi împreună cu fotograful Isac Berman au luat la Hala Traian imagini remarcabile cu cei ce purtau măşti tradiţionale.

  

În secolul 19 Calea Văcăreşti devine inima cartierul evreiesc.  Evreii formau  cea mai numeroasă comunitate minoritară din Bucureşti - aproape 11% din populaţia oraşului în perioada interbelică.  Cartierul evreiesc alcătuia o zonă de locuire compactă pe malul stâng al Dâmboviţei, având ca axă centrală Calea Văcăreşti şi începutul Caii Dudeşti. În anii 30 funcţionau în capitală cam 130 de sinagogi şi shiluri. Caracteristice erau ceainăriile care după ora şase seara, indiferent de vremea de afară erau pline, se asculta la gramofon cântece religioase evreieşti. Existau şi multe lăptarii şi măcelarii tradiţionale (unde se vindea carne coşer).

Străzile locuite de evreii săraci aveau case lipite unele de altele, cu o populaţie numeroasă înghesuită în apartamente ieftine. Seara, o viaţă intensă domnea pe aceste străzi astfel pomenite:

“Înghesuiţi în case strâmte, trăiesc fără spaţiu şi fără aer, lucrând în jurul unei lămpi afumate, muncind cu stăruinţă şi avizi de a-şi câştiga puţină bunăstare. Seara, după închiderea birourilor şi magazinelor unde marea lor majoritate sunt ocupaţi, cartierul lor devine foarte însufleţit, toată această populaţie se răspândeşte pe străzi, femei, copii şi bătrâni(…) trăind unii cu alţii, împărţind aceeaşi soartă, se cunosc între ei ceea ce dă caracterul special de intimitate (…). Cel al cărui drum se întâmplă să treacă seara mai târziu prin aceste cartiere este foarte surprins să vadă, la ora la care restul oraşului este aproape aţipit, viaţa încă intensă din acest colţ de oraş.”

Începutul secolului 20 este marcat de dezvoltarea literaturii şi a artelor. O serie de evrei bucureşteni devin celebri pentru aportul lor la cultură şi avangardele  care  zdruncinau  clasicismul. Trebuie pomenite câteva personaje devenite faimoase, provenite  din cartierele evreieşti.

    

Moise Cilibi Scwartz (1812-1870)

  

Negustor ambulant, primul scriitor evreu de limba română.  

Originar din Focşani, scrie pilde şi 14 broşuri de sfaturi practice care se vindeau în tiraje neobişnuit de mari.  I. L. Caragiale l-a cunoscut şi apreciat. În „Epoca literară” din 1896 îşi amintea de „pildele şi apropourile” lui Cilibi ca de nişte „buni prieteni” ai copilăriei sale: „Cărticelele acelea au făcut multă plăcere copilăriei mele; cu ele am petrecut multe seri într-adevăr încântătoare, pe atunci când începusem să ştiu a citi şi poate nu puţină influenţă a avut acea citire asupra spiritului meu”. G. Călinescu îl consideră printre primii umorişti şi îl vede ca pe un fel de Anton Pann evreu: „Geniu oral, fără ştiinţă de carte [...]. Maximele lui sunt pline de un sănătos umor bătrânesc”, criticul reţinând, între alte cugetări, și pe aceasta: „Într-o zi Cilibi Moise a dat de o mare ruşine: l-au călcat hoţii noaptea şi n-au găsit nimic.”

Maria Ventura (1886-1954 )

Actriţă, debutează la Paris sub patronajul marei Sarah Bernhardt. Debutează în România la Teatrul Naţional în Bucureşti în 1910. Apare la Paris, Monte Carlo, iar în război devine infirmieră şi ajuta bolnavii de tifos. Se alătura rezistenţei franceze în timpul celui de-al II-lea război mondial.

   

Marcel Ianco (1895-1984)

Bucureștiul dispărut

Adrian Grauenfels

Cărţile de istorie susţin că în urma pogromurilor din Ucraina din secolul al 16-lea s-a aşezat în România un val de evrei așkenazi, vorbitori de idiș.  Deşi în număr redus,  în Bucureşti se cunosc evreii de timpuriu  (în sec 16 erau  medici la curtea domnească), iar  în jurul anilor 1550, este pomenită existenţa unui grup de evrei sefarzi (de origine spaniolă) condus de David Ibn Usa, probabil liderul religios al comunității; mai sunt pomeniți Isac Rufus și Habib Amato, care aveau prăvălii în  Bucureşti.  Provenienţa lor este de la sud de Dunăre, mai ales din Istanbul, se numeau Sefarzi deoarece erau de origine din Spania, fugiţi datorită persecuţiilor religioase de acolo. Ei s-au aşezat în mahalaua Jigniţei, la sud de Sf. Gheorghe Vechi, nu departe de Curtea Domnească, în jurul străzilor Sf. Ioan-Nou şi Negru Vodă , erau mai ales zarafi şi creditori pe lângă Domnie sau marii boieri.  Alţii evrei veneau din Thessaloniki (Grecia). 

În anul 1694, la București, sub Brâncoveanu, evreii au plătit impozite ca breaslă . Pe data de 28 ianuarie 1739 Constantin Mavrocordat l-a numit pe „Marco al lui Lazăr” să fie «staroste de evrei» la Bârlad . În anul 1740 existau comunități evreiești în orașele Roman, Bacău și Galați. Din a doua jumătate a sec. 18 și mai ales în prima parte a sec. 19, datorită înăspririi situației evreilor din Galiția, un nou val de evrei aşkenazi se refugiază în Moldova și Transilvania, unde autoritățile erau mai tolerante.

Imigraţia masivă către Bucureşti s-a produs mai cu seamă după Unirea Principatelor. Noii veniţi s-au aşezat în majoritate în jurul zonei locuite de conaţionalii de rit spaniol pe străzile Sf. Vineri, Văcăreşti,  Mircea Vodă, Anton Pann, începutul Caii Dudeşti.  Aceştia vorbeau limba germană şi idiş. Apar cimitire şi case de rugăciune separate. În Ardeal se construiesc sinagogi mici, numite shil, care serveau ca şcoli pentru evrei.  Evreii polonezi apar masiv în Bucureşti în sec 19, ei construiesc prima sinagogă ortodoxă în 1846  şi mai târziu Templul Coral de la Sfânta Vineri. În stradă Mămulari ( numele vine din limba turcă însemnând comercianţi de mărunţişuri)  se ridică Templul Unirea Sfântă , Sinagoga Croitorilor şi o baie tradiţională (mikve).

O sinagogă mare se afla în stradă Adamache . Între străzile Moşilor şi Taica Lazăr ( un evreu negustor de haine vechi)  se aflau cele mai multe afaceri evreieşti. Se găseau acolo cafenele, magazine, case de rugăciuni, prăvălii diverse care serveau o populaţie foarte densă de oameni săraci, proletari , mici meseriaşi. Evreii mai săraci aveau ca ocupaţie  cu preponderenţă croitoria, tinichigeria, vopsitoria. Alţii erau cizmari, curelari, tapiţeri, geamgii, frizeri.  Cartierul Văcăreşti era (în afară zonelor locuite de evreii sefarzi) unul din cele mai sărace, cunoscut mai ales prin negustorii de haine vechi şi Târgul de vechituri, de o celebritate dubioasă în epocă. Celebra Hală de Vechituri a fost demolată în 1930.

Scriitorul Isac Peltz publică în 1933 romanul sau "Calea Văcăreşti" care descrie cu amănunte această comunitate colorată. În Sec 19 apar meseriaşi ceva mai înstăriţi care posedau case cu prăvălii la parter şi locuinţe plasate peste ele. Erau de predilecţie blănari, pantofari, fierari, tinichigii de acoperişuri, dulgheri, câţiva erau  negustori de instrumente muzicale.

Cu pricepere, stăruinţa şi spiritul întreprinzător specifice, făcând orice fel de comerţ, evreii au pătruns treptat pe Gabroveni şi Lipscani, apoi şi pe alte străzi din centrul comercial: Carol, Şelari, Smârdan, luând locul negustorilor bulgari, greci sau români, la început închiriind şi apoi reuşind să devină proprietari pe multe din spaţiile comerciale.  

 

Dar cartierul nu era un ghetou şi limitele lui sunt greu de definit. Bucureştii devin un oraş cosmopolit semănând cu un covor format din petice, diversele sale comunităţi convieţuiau armonios împreună. La intersecţia străzilor  Călăraşi cu Văcăreşti exista un han evreiesc care a funcţionat între secolul 18 şi 19. 

Purimul, cea mai veselă sărbătoare evreiască, este sărbătorit primăvara.  Scriitorul Brunea - Fox a scris despre Purim şi împreună cu fotograful Isac Berman au luat la Hala Traian imagini remarcabile cu cei ce purtau măşti tradiţionale.

  

În secolul 19 Calea Văcăreşti devine inima cartierul evreiesc.  Evreii formau  cea mai numeroasă comunitate minoritară din Bucureşti - aproape 11% din populaţia oraşului în perioada interbelică.  Cartierul evreiesc alcătuia o zonă de locuire compactă pe malul stâng al Dâmboviţei, având ca axă centrală Calea Văcăreşti şi începutul Caii Dudeşti. În anii 30 funcţionau în capitală cam 130 de sinagogi şi shiluri. Caracteristice erau ceainăriile care după ora şase seara, indiferent de vremea de afară erau pline, se asculta la gramofon cântece religioase evreieşti. Existau şi multe lăptarii şi măcelarii tradiţionale (unde se vindea carne coşer).

Străzile locuite de evreii săraci aveau case lipite unele de altele, cu o populaţie numeroasă înghesuită în apartamente ieftine. Seara, o viaţă intensă domnea pe aceste străzi astfel pomenite:

“Înghesuiţi în case strâmte, trăiesc fără spaţiu şi fără aer, lucrând în jurul unei lămpi afumate, muncind cu stăruinţă şi avizi de a-şi câştiga puţină bunăstare. Seara, după închiderea birourilor şi magazinelor unde marea lor majoritate sunt ocupaţi, cartierul lor devine foarte însufleţit, toată această populaţie se răspândeşte pe străzi, femei, copii şi bătrâni(…) trăind unii cu alţii, împărţind aceeaşi soartă, se cunosc între ei ceea ce dă caracterul special de intimitate (…). Cel al cărui drum se întâmplă să treacă seara mai târziu prin aceste cartiere este foarte surprins să vadă, la ora la care restul oraşului este aproape aţipit, viaţa încă intensă din acest colţ de oraş.”

Începutul secolului 20 este marcat de dezvoltarea literaturii şi a artelor. O serie de evrei bucureşteni devin celebri pentru aportul lor la cultură şi avangardele  care  zdruncinau  clasicismul. Trebuie pomenite câteva personaje devenite faimoase, provenite  din cartierele evreieşti.

    

Moise Cilibi Scwartz (1812-1870)

  

Negustor ambulant, primul scriitor evreu de limba română.  

Originar din Focşani, scrie pilde şi 14 broşuri de sfaturi practice care se vindeau în tiraje neobişnuit de mari.  I. L. Caragiale l-a cunoscut şi apreciat. În „Epoca literară” din 1896 îşi amintea de „pildele şi apropourile” lui Cilibi ca de nişte „buni prieteni” ai copilăriei sale: „Cărticelele acelea au făcut multă plăcere copilăriei mele; cu ele am petrecut multe seri într-adevăr încântătoare, pe atunci când începusem să ştiu a citi şi poate nu puţină influenţă a avut acea citire asupra spiritului meu”. G. Călinescu îl consideră printre primii umorişti şi îl vede ca pe un fel de Anton Pann evreu: „Geniu oral, fără ştiinţă de carte [...]. Maximele lui sunt pline de un sănătos umor bătrânesc”, criticul reţinând, între alte cugetări, și pe aceasta: „Într-o zi Cilibi Moise a dat de o mare ruşine: l-au călcat hoţii noaptea şi n-au găsit nimic.”

Maria Ventura (1886-1954 )

Actriţă, debutează la Paris sub patronajul marei Sarah Bernhardt. Debutează în România la Teatrul Naţional în Bucureşti în 1910. Apare la Paris, Monte Carlo, iar în război devine infirmieră şi ajuta bolnavii de tifos. Se alătura rezistenţei franceze în timpul celui de-al II-lea război mondial.

   

Marcel Ianco (1895-1984)

Pictor avangardist, fondator al dadaismului alături de evreul Tristan Tzara. Arhitect, grafician şi gravor.  A construit în Bucuresti clădiri după noi idei arhitecturale, cubiste. Scrie la revista Contimporanul alături de Voronca şi Arghezi. A emigrat în Israel unde înfiinţează o colonie a artiştilor la Ein Hod la sud de Haifa. Un muzeu permanent prezintă vasta operă a lui Ianco.

   

Isac Peltz (1899-1980)

Scriitor al "Căii Văcăreşti ". Cartea sa transformă o dramă personală într-un roman puternic plasat în mahalaua evreiască, carte la care a lucrat timp de 10 ani. Este o preţioasă mărturie al atmosferei şi moravurilor cartierului în anii 20. Mai scrie şi " Foc în Hanul cu Tei ". Publicist şi jurnalist apreciat.

Nicolae Stroe (1905-1990)

Actor de revistă şi regizor la teatrele Majestic, Compania Cărăbuş, Teatrul Atlantic.  A jucat în celebra companie Stroe şi Vasilache prezentând şlagăre optimiste, pline de umor. La radio avea un program umoristic săptămânal: "Aloo Aici e Stroe.."

   

Mihai Sebastian (Iosif Hecter  1907- 1945)

Jurnalist, dramaturg, romancier cu studii de drept şi filosofie la Bucureşti.

Scrie piese de teatru şi un jurnal reeditat în 1995 în care face ample referinţe la suferinţele  scriitorului incurabil bolnav,  Max Blecher .

Jules Perahim (1914-2008)

Scenograf, pictor, grafician . 

Activ de la 18 ani în grupul de avangardă. Prieten cu Gherasim Luca , Aurel Baranga, Victor Brauner, Saşa Pană.  Antifascist, Perahim s-a refugiat în Uniunea Sovietică, apoi revine în România după război.

Iosif Berman (1890-1941)

Fotoreporter, corespondent şi portretist pentru casa regală.  A lucrat pentru NY Times, AP, National Geographic. Ziarist la Adevărul şi Dimineaţa . Amic cu Brunea - Fox, realizează poze memorabile ale oraşului.  

Fox scrie despre Berman:  "... În mâna lui Berman, ca la alţii vioara, aparatul cu lentilă se umanizează".

Iosif Iser (1881-1958)

Pictor expresionist , folosea la început linii groase şi un colorit închis, pământiu.

A lucrat pentru presa socialistă la ziarele Facla şi Adevărul unde publică multe caricaturi.  Desenele sale  satirice abordau problemele societății românești, prin prisma conflictului dintre clase, și erau adresate în special monarhiei și burgheziei, subliniind, totodată, rolul mișcării muncitorești. După al Doilea Război Mondial, a pictat din nou teme socialiste, în special portrete de muncitori. În 1955 a fost ales membru al Academiei Române. A decedat în 1958, la București.

  

Alte străzi ale cartierului erau străzile Israelită şi Spaniolă chiar pe locul unde este azi magazinul Unirea, cele locuite de evreii sefarzi, formau un cartier diferit; casele cu grădină şi curte, fără magazine, formau “cartierul aristocraţiei israelite şi spaniole, îmbogăţita prin mici afaceri cinstite de bancă…şi bursa”(H. Stahl) iar “câteva din zidirile lor sunt vestite prin stilul lor măreţ” (I. Barasch). Prin bogăţia şi cultura superioară, evreii spanioli “au reprezentat întotdeauna elemente de cultură şi rafinament în mijlocul conaţionalilor lor” (C. Giurescu).

 Aspecte social - culturale.

O populaţie numeroasă avea nevoie de instituţii sociale şi culturale.  In 1893 este fondată societatea Voinţa care stimula mersul la şcoală a copiilor nevoiaşi. Din 1897 datează "Amiciţia" şi în anul următor "Ştiinţa "societăţi care  îşi propuneau acţiuni culturale şi de ajutor pentru elevii săraci. Un comerciant Bernard Cohen şi un cafegiu Focsaner donează terenuri vaste aflate pe lângă şoseaua Giurgiului pentru a se înfiinţa un cimitir evreiesc, cel de la Filantropia fiind supra solicitat.

O familie numită Eckstein clădeşte o baie comunală şi o cantină pentru copii. 200 de copii frecventau regulat aceste stabilimente. În Calea Moşilor se deschid hanuri, un cinematograf, drogherii, berării şi patiserii. Să nu uităm de spitalul Caritas al comunităţii evreieşti din Bucureşti. Din anul 1940 politica antisemită a guvernului Goga - Cuza duce la pierderea cetăţeniei pentru circa 200.000 de evrei. În August 1940 se legiferează legi inspirate de politica de la Nurenberg şi se  interzic căsătoriile mixte între evrei şi ne-evrei . Evreii sunt excluşi din asociaţii, şcoli, teatre. Apar rebeliuni legionare care au dus la incendierea Templului Spaniol din strada Negru Vodă, distrus apoi complet. Templul Coral (în stil maur după un model de sinagogă vieneză)  a fost devastat în 1941 . O revoltă contra generalului Antonescu se transforma în pogrom ,calea Văcăreşti fiind în centrul animozităţilor.  După cel de-a

doilea război mondial o mare parte din evrei plecă din România spre Israel şi din cei 70.000 de evrei Bucureşteni rămân pe loc circa 4000.

O altă perioadă de declin se datorează vederilor urbanistice grandomane ale lui Ceauşescu, care decide să demoleze cartierul dar şi alte zone  ale oraşului vizând proiecte megalomane de stil Stalinist. O parte din evrei sunt deportaţi în Transnistria. Ceauşescu a demolat după 1980 multe sinagogi şi biserici .  

Sinagoga Malbim (construită în 1864), un  adevărat centru spiritual al evreilor din România (cea mai mare sinagogă ortodoxă) se afla pe Strada Bravilor nr.4 lângă fosta Piaţa Cauzaşi. A fost demolată odată cu restul cartierului în anii ’80.

Locurile sunt de nerecunoscut, străzi întregi au dispărut iar altele sunt rămăşiţe cu nume schimbate. (Străzile Sf. Ioan Nou, Banu Mărăcine, Sf. Nicolae Jitniţa, Adam Goldfaden nu mai există; fosta Stradă Macin se cheamă acum Negru Voda - iar fosta Stradă Negru Vodă, care era mai la sud nu mai există; actuala stradă Macin este o porţiune din fosta Labirint, iar vechea Cauzaşi nu mai există).  

În anul 1987 Sinagoga Sefardă este dărâmată ca şi o parte din cartier.  Au rămas în funcţiune doar două sinagogi în tot oraşul. Templul Coral şi el vandalizat se afla azi în  renovare.

Cartierul evreiesc este o umbră, farmecul oraşului, diversitatea lui, ţesătura urbană delicată şi autentică au fost lichidate ireversibil.